Titlul ii - CERINŢE DE CAPITAL PENTRU RISCUL DE CREDIT - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
TITLUL II:CERINŢE DE CAPITAL PENTRU RISCUL DE CREDIT
Art. 107: Abordări ale riscului de credit
(1)Pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în sensul articolului 92 alineatul (4) literele (a) şi (g), instituţiile aplică fie abordarea standardizată prevăzută în capitolul 2, fie, în cazul în care autorităţile competente o permit în conformitate cu articolul 143, abordarea bazată pe modele interne de rating prevăzută în capitolul 3.
(2)În cazul expunerilor din tranzacţii şi al contribuţiilor la fonduri de garantare pentru o contraparte centrală (CPC), instituţiile aplică tratamentul menţionat în capitolul 6 secţiunea 9 pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în sensul articolului 92 alineatul (4) literele (a) şi (g). În cazul tuturor celorlalte tipuri de expuneri faţă de o CPC, instituţiile tratează respectivele expuneri după cum urmează:
a)ca expuneri faţă de o instituţie, pentru alte tipuri de expuneri faţă de o CPC calificată;
b)ca expuneri faţă de o societate, pentru alte tipuri de expuneri faţă de o CPC necalificată.
(3)În sensul prezentului regulament, expunerile faţă de firme de investiţii din ţări terţe, instituţii de credit din ţări terţe şi burse din ţări terţe, precum şi expunerile faţă de instituţii financiare din ţări terţe care sunt autorizate şi supravegheate de autorităţi din ţări terţe şi care fac obiectul unor cerinţe prudenţiale comparabile cu cele aplicate instituţiilor în ceea ce priveşte soliditatea se tratează ca expuneri faţă de o instituţie numai dacă ţara terţă aplică entităţii respective cerinţe prudenţiale şi de supraveghere care sunt cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune.
(4)În sensul alineatului (3), Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare şi sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o ţară terţă aplică cerinţe de supraveghere prudenţială şi de reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absenţa unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituţiile pot continua să considere expunerile faţă de entităţile menţionate la alineatul (3) drept expuneri faţă de instituţii doar dacă autorităţile competente relevante au confirmat ţara terţă respectivă ca fiind eligibilă pentru tratamentul respectiv înainte de 1 ianuarie 2014.
Art. 108: Utilizarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit în cadrul abordării standardizate şi al abordării IRB pentru riscul de credit şi riscul de diminuare a valorii creanţei
(1)În cazul unei expuneri pentru care o instituţie aplică abordarea standardizată în temeiul capitolului 2 sau abordarea IRB în temeiul capitolului 3, fără a utiliza însă propriile estimări ale LGD în temeiul articolului 143, instituţia poate lua în considerare efectul protecţiei finanţate a creditului în conformitate cu capitolul 4 la calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în sensul articolului 92 alineatul (4) literele (a) şi (g) şi, după caz, a cuantumurilor pierderilor aşteptate în scopul calculului menţionat la articolul 36 alineatul (1) litera (d) şi la articolul 62 litera (d).
(2)În cazul unei expuneri pentru care o instituţie aplică abordarea IRB prin utilizarea propriilor estimări ale LGD în temeiul articolului 143, instituţia poate lua în considerare efectul protecţiei finanţate a creditului în conformitate cu capitolul 3 la calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în sensul articolului 92 alineatul (4) literele (a) şi (g) şi, după caz, a cuantumurilor pierderilor aşteptate în scopul calculului menţionat la articolul 36 alineatul (1) litera (d) şi la articolul 62 litera (d).
(3)În cazul în care o instituţie aplică abordarea IRB prin utilizarea propriilor estimări ale LGD în temeiul articolului 143 atât pentru expunerea iniţială, cât şi pentru expunerile directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie, instituţia poate lua în considerare efectul protecţiei nefinanţate a creditului în conformitate cu capitolul 3 la calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în scopurile articolului 92 alineatul (4) literele (a) şi (g) şi, după caz, a cuantumurilor pierderilor aşteptate în scopurile calculului menţionat la articolul 36 alineatul (1) litera (d) şi la articolul 62 litera (d). În toate celelalte cazuri, în aceste scopuri, instituţia poate lua în considerare efectul protecţiei nefinanţate a creditului la calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate în conformitate cu capitolul 4.
(4)Sub rezerva condiţiilor prevăzute la alineatul (5), instituţiile pot considera împrumuturile acordate persoanelor fizice drept expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative în loc să fie tratate ca expuneri garantate, în sensul titlului II capitolele 2, 3 şi 4, după caz, în cazul în care într-un stat membru au fost îndeplinite următoarele condiţii pentru respectivele împrumuturi:
a)majoritatea împrumuturilor acordate persoanelor fizice pentru achiziţionarea de bunuri imobile locative în statul membru respectiv nu sunt acordate sub forma juridică de ipotecă;
b)majoritatea împrumuturilor acordate persoanelor fizice pentru achiziţionarea de bunuri imobile locative în statul membru respectiv sunt garantate de un furnizor de protecţie cu o evaluare a creditului efectuată de o ECAI desemnată care corespunde nivelului 1 sau 2 de calitate a creditului, care este obligat să ramburseze integral împrumutul instituţiei în cazul în care debitorul iniţial intră în stare de nerambursare;
c)instituţia are dreptul legal de a constitui o ipotecă asupra bunului imobil locativ în cazul în care furnizorul de protecţie menţionat la litera (b) nu îşi îndeplineşte obligaţiile care derivă din garanţia oferită sau devine incapabil de a-şi îndeplini obligaţiile respective.
Autorităţile competente informează ABE atunci când condiţiile prevăzute la primul paragraf literele (a), (b) şi (c) din prezentul alineat sunt îndeplinite pe teritoriul naţional ale jurisdicţiei lor şi furnizează numele furnizorilor de protecţie eligibili pentru tratamentul respectiv care îndeplinesc condiţiile prevăzute la prezentul alineat şi la alineatul (5).
ABE publică lista tuturor acestor furnizori de protecţie eligibili pe site-ul său web şi o actualizează anual.
(5)În sensul alineatului (4), împrumuturile menţionate la alineatul respectiv pot fi tratate ca expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative, în loc să fie tratate ca expuneri garantate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)în cazul unei expuneri tratate conform abordării standardizate, expunerea îndeplineşte toate cerinţele pentru a fi atribuită clasei de expuneri «expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile» din cadrul abordării standardizate, în temeiul articolelor 124 şi 125, cu excepţia faptului că instituţia care acordă împrumutul nu deţine o ipotecă asupra bunului imobil locativ;
b)în cazul unei expuneri tratate conform abordării IRB, expunerea îndeplineşte toate cerinţele pentru a fi atribuită clasei de expuneri «expuneri de tip retail garantate cu bunuri imobile locative» din cadrul abordării IRB menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (d) punctul (ii), cu excepţia faptului că instituţia care acordă împrumutul nu deţine o ipotecă asupra bunului imobil locativ;
c)la acordarea împrumutului nu există niciun drept de ipotecă asupra bunului imobil locativ, iar pentru împrumuturile acordate începând cu 1 ianuarie 2014 debitorul se angajează prin contract să nu acorde niciun drept de ipotecă fără acordul instituţiei care a acordat iniţial împrumutul;
d)furnizorul de protecţie este un furnizor de protecţie eligibil, astfel cum se menţionează la articolul 201, şi dispune de o evaluare a creditului efectuată de o ECAI desemnată care corespunde nivelului 1 sau 2 de calitate a creditului;
e)furnizorul de protecţie este o instituţie sau o entitate din sectorul financiar care face obiectul unor cerinţe de fonduri proprii comparabile cu cele aplicabile instituţiilor sau întreprinderilor de asigurare;
f)furnizorul de protecţie a instituit un fond de garantare reciprocă finanţat integral sau o protecţie echivalentă pentru întreprinderile de asigurare în scopul de a absorbi pierderile din riscul de credit, a căror calibrare este revizuită periodic de autoritatea sa competentă şi face obiectul unor simulări de criză periodice, efectuate cel puţin o dată la doi ani;
g)instituţia are dreptul contractual şi legal de a constitui o ipotecă asupra bunului imobil locativ în cazul în care furnizorul de protecţie nu îşi îndeplineşte obligaţiile care derivă din garanţia oferită sau devine incapabil de a-şi îndeplini obligaţiile respective.
(6)Instituţiile care exercită opţiunea prevăzută la alineatul (4) pentru un anumit furnizor de protecţie eligibil în temeiul mecanismului menţionat la alineatul respectiv fac acest lucru pentru toate expunerile lor faţă de persoane fizice garantate de furnizorul de protecţie în cauză în temeiul mecanismului respectiv.
Art. 109: Tratamentul poziţiilor din securitizare
Instituţiile calculează cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru o poziţie pe care o deţin într-o securitizare, în conformitate cu capitolul 5.
Art. 110: Tratamentul ajustării pentru riscul de credit
(1)Instituţiile care aplică abordarea standardizată tratează ajustările generale pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 62 litera (c).
(2)Instituţiile care aplică abordarea bazată pe modele interne de rating tratează ajustările generale pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 159, cu articolul 62 litera (d) şi cu articolul 36 alineatul (1) litera (d).
În sensul prezentului articol şi al capitolelor 2 şi 3, ajustările generale şi specifice pentru riscul de credit exclud fondurile pentru riscuri bancare generale.
(3)Instituţiile care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating şi care aplică abordarea standardizată pentru o parte din expunerile lor, pe bază consolidată sau individuală, în conformitate cu articolele 148 şi 150, stabilesc partea ajustării generale pentru riscul de credit care trebuie supusă tratamentului ajustării generale pentru riscul de credit conform abordării standardizată şi cea supusă tratamentului ajustării generale pentru riscul de credit conform abordării IRB, după cum urmează:
a)dacă este cazul, atunci când o instituţie inclusă în consolidare aplică exclusiv abordarea bazată pe modele interne de rating, ajustările generale pentru riscul de credit ale acestei instituţii sunt supuse tratamentului prevăzut la alineatul (2);
b)dacă este cazul, atunci când o instituţie inclusă în consolidare aplică exclusiv abordarea standardizată, ajustările generale pentru riscul de credit ale acestei instituţii sunt supuse tratamentului prevăzut la alineatul (1);
c)suma rămasă a ajustării pentru riscul de credit se alocă pro rata în conformitate cu proporţia cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor care fac obiectul abordării standardizate şi a celor care fac obiectul abordării IRB.
(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze modul de calcul al ajustărilor specifice şi generale pentru riscul de credit potrivit cadrului contabil aplicabil pentru:
a)valoarea expunerii în cadrul abordării standardizată prevăzută la articolul 111;
b)valoarea expunerii în cadrul abordării IRB menţionată la articolele 166-168;
c)tratamentul cuantumurilor pierderilor aşteptate menţionat la articolul 159;
d)valoarea expunerii pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru poziţii din securitizare menţionată la articolul 246 şi 266;
e)determinarea stării de nerambursare în temeiul articolului 178;
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iulie 2013.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 110a: Monitorizarea acordurilor contractuale care nu sunt angajamente
Instituţiile monitorizează acordurile contractuale care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la articolul 5 punctul 10 literele (a)-(e) şi documentează într-un mod care să fie considerat satisfăcător de autorităţile lor competente respectarea tuturor condiţiilor menţionate.
Art. 111: Valoarea expunerii
(1)Valoarea expunerii unui element de activ este valoarea sa contabilă rămasă după ce au fost aplicate ajustările specifice pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 110, ajustările de valoare suplimentare în conformitate cu articolul 34 legate de activitatea instituţiei din afara portofoliului de tranzacţionare, cuantumurile deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m) şi alte reduceri ale fondurilor proprii aferente elementului de activ.
(2)Valoarea expunerii unui element extrabilanţier enumerat în anexa I este următorul procentaj din valoarea nominală a elementului după deducerea ajustărilor specifice pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 110 şi a cuantumurilor deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m):
a)100 % pentru elementele din banda 1;
b)50 % pentru elementele din banda 2;
c)40 % pentru elementele din banda 3;
d)20 % pentru elementele din banda 4;
e)10 % pentru elementele din banda 5.
(3)Valoarea expunerii unui angajament cu privire la un element extrabilanţier menţionat la alineatul (2) de la prezentul articol este valoarea mai mică dintre următoarele procentaje din valoarea nominală a angajamentului după deducerea ajustărilor specifice pentru riscul de credit şi a cuantumurilor deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m):
a)procentajul menţionat la alineatul (2) de la prezentul articol aplicabil elementului cu privire la care este asumat angajamentul;
b)procentajul menţionat la alineatul (2) de la prezentul articol aplicabil tipului de angajament.
(4)Acordurile contractuale oferite de o instituţie, dar încă neacceptate de client, care ar deveni angajamente dacă ar fi acceptate de client sunt tratate ca angajamente, iar procentajul aplicabil este cel prevăzut în conformitate cu alineatul (2).
În cazul acordurilor contractuale care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 5 punctul 10 literele (a)-(e), procentajul aplicabil este de 0 %.
(5)În cazul în care o instituţie utilizează metoda extinsă a garanţiilor financiare menţionată la articolul 223, valoarea expunerii titlurilor de valoare sau a mărfurilor vândute, furnizate drept garanţie sau date cu împrumut în cadrul unei operaţiuni de finanţare prin instrumente financiare se majorează cu ajustarea de volatilitate corespunzătoare a respectivelor titluri de valoare sau mărfuri, în conformitate cu articolele 223 şi 224.
(6)Valoarea expunerii unui instrument financiar derivat enumerat în anexa II se determină în conformitate cu capitolul 6, ţinând seama de efectele contractelor de novaţie şi ale altor acorduri de compensare, astfel cum se specifică în capitolul respectiv. Valoarea expunerii operaţiunilor de finanţare prin instrumente financiare şi a tranzacţiilor cu termen lung de decontare poate fi determinată în conformitate cu capitolul 4 sau 6.
(7)În cazul în care expunerea este acoperită de o protecţie finanţată a creditului, valoarea expunerii poate fi modificată în conformitate cu capitolul 4.
(8)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
a)criteriile pe care instituţiile trebuie să le utilizeze pentru a încadra elementele extrabilanţiere, cu excepţia elementelor deja incluse în anexa I, în benzile 1-5 menţionate în anexa I;
b)factorii care ar putea limita capacitatea instituţiilor de a anula angajamentele revocabile necondiţionat menţionate în anexa I;
c)procesul de notificare a ABE cu privire la clasificarea de către instituţii a altor elemente extrabilanţiere care prezintă riscuri similare cu cele menţionate în anexa I.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2025.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf din prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
*)- articolul 111 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică de la 9 iulie 2024
Art. 112: Clase de expuneri
Fiecare expunere este încadrată în una dintre următoarele clase de expuneri:
a)expuneri faţă de administraţii centrale sau bănci centrale;
b)expuneri faţă de administraţii regionale sau autorităţi locale;
c)expuneri faţă de entităţi din sectorul public;
d)expuneri faţă de bănci de dezvoltare multilaterală;
e)expuneri faţă de organizaţii internaţionale;
f)expuneri faţă de instituţii;
g)expuneri faţă de societăţi;
h)expuneri de tip retail;
i)expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile şi expuneri ADC;
j)expuneri în stare de nerambursare;
k)expuneri din datorii subordonate;
l)expuneri sub formă obligaţiunilor garantate;
m)elemente reprezentând poziţii din securitizare;
n)expuneri faţă de instituţii şi societăţi cu o evaluare de credit pe termen scurt;
o)expuneri sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute în organisme de plasament colectiv (OPC);
p)expuneri provenind din titluri de capital;
q)alte elemente.
Art. 113: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor
(1)Pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor, se aplică ponderi de risc tuturor expunerilor, cu excepţia cazului în care respectivele expuneri sunt deduse din fondurile proprii sau sunt supuse tratamentului prevăzut la articolul 72e alineatul (5) primul paragraf, în conformitate cu dispoziţiile din secţiunea 2 din prezentul regulament. Ponderile de risc aplicate depind de clasa în care este încadrată fiecare expunere şi, în conformitate cu secţiunea 2, de calitatea creditului. Calitatea creditului poate fi stabilită prin raportare la evaluările de credit emise de ECAI sau la evaluările de credit emise de agenţiile de creditare a exportului, în conformitate cu secţiunea 3. Cu excepţia expunerilor încadrate în clasele de expuneri prevăzute la articolul 112 literele (a), (b), (c) şi (e) din prezentul regulament, în cazul în care evaluarea efectuată în conformitate cu articolul 79 litera (b) din Directiva 2013/36/UE reflectă caracteristici de risc mai ridicat decât cele implicate de nivelul de calitate a creditului în care ar urma să fie încadrată expunerea pe baza evaluării aplicabile de credit emise de ECAI desemnată sau de agenţia de creditare a exportului, instituţia atribuie o pondere de risc cu cel puţin un nivel de calitate a creditului mai mare decât ponderea de risc pe care o implică evaluarea de credit emisă de ECAI desemnată sau de agenţia de creditare a exportului.
(2)În vederea aplicării unei ponderi de risc în sensul alineatului (1), valoarea expunerii se multiplică cu ponderea de risc specificată sau determinată în conformitate cu secţiunea 2.
(3)În cazul în care o expunere face obiectul protecţiei creditului, valoarea expunerii sau ponderea de risc aplicabilă expunerii respective, după caz, poate fi modificată în conformitate cu prezentul capitol şi cu capitolul 4.
(4)În cazul expunerilor din securitizare, cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor se calculează în conformitate cu capitolul 5.
(5)Valoarea expunerii aferente oricărui element pentru care nu se prevede nicio pondere de risc în temeiul prezentului capitol primeşte o pondere de risc de 100 %.
(6)Cu excepţia expunerilor care generează elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau elemente de fonduri proprii de nivel 2, o instituţie poate decide, sub rezerva aprobării prealabile de către autorităţile competente, să nu aplice cerinţele prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol pentru expunerile instituţiei respective faţă de o contraparte care este întreprinderea-mamă, o filială a acesteia, o filială a întreprinderii sale mamă sau o întreprindere legată de instituţie printr-o relaţie în sensul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE. Autorităţile competente sunt împuternicite să acorde aprobarea dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)contrapartea este o instituţie sau o instituţie financiară care face obiectul unor cerinţe prudenţiale adecvate;
b)contrapartea este inclusă în aceeaşi arie de consolidare ca şi instituţia, potrivit metodei consolidării globale;
c)contrapartea face obiectul aceloraşi proceduri de evaluare, de măsurare şi de control al riscurilor ca şi instituţia;
d)contrapartea este situată în acelaşi stat membru ca şi instituţia;
e)nu există niciun impediment practic sau juridic semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către contra - parte instituţiei.
În cazul în care instituţia este autorizată, în conformitate cu prezentul alineat, să nu aplice cerinţele prevăzute la alineatul (1), aceasta poate atribui o pondere de risc de 0%.
(7)Cu excepţia expunerilor care generează elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar şi elemente fonduri proprii de nivel 2, instituţiile pot, sub rezerva aprobării prealabile acordate de autorităţile competente, să nu aplice cerinţele prevăzute la prezentul articol alineatul (1) pentru expunerile faţă de contrapărţile cu care instituţiile au intrat într-un sistem instituţional de protecţie care constă într-un acord de stabilire contractuală sau legală a responsabilităţilor care protejează instituţiile respective şi le asigură, în special, lichiditatea şi solvabilitatea pentru a evita falimentul, în cazul în care este necesar. Autorităţile competente sunt împuternicite să acorde aprobarea dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)cerinţele prevăzute la alineatul (6) literele (a), (d) şi (e) sunt respectate;
b)acordurile încheiate asigură că sistemul instituţional de protecţie poate acorda sprijinul necesar, în temeiul angajamentelor care stau la baza lui, din fonduri care îi sunt imediat disponibile;
c)sistemul instituţional de protecţie dispune de sisteme adecvate şi uniformizate pentru monitorizarea şi clasificarea riscurilor, oferind o imagine completă a situaţiilor de risc ale tuturor membrilor, consideraţi individual, precum şi a sistemului instituţional de protecţie în ansamblul său, cu posibilităţile corespunzătoare de a-şi exercita influenţa; sistemele în cauză permit monitorizarea adecvată a expunerilor în stare de nerambursare, în conformitate cu articolul 178 alineatul (1);
d)sistemul instituţional de protecţie realizează propria analiză a riscurilor, pe care o comunică membrilor;
e)sistemul instituţional de protecţie întocmeşte şi publică anual un raport consolidat care cuprinde bilanţul, contul de profit şi pierderi, raportul de situaţie şi raportul privind riscurile cu privire la sistemul instituţional de protecţie în ansamblul său, sau un raport care cuprinde bilanţul agregat, contul agregat de profit şi pierderi, raportul de situaţie şi raportul privind riscurile cu privire la sistemul instituţional de protecţie în ansamblul său;
f)membrii sistemului instituţional de protecţie sunt obligaţi să dea un preaviz de cel puţin 24 de luni în cazul în care doresc să pună capăt sistemului instituţional de protecţie;
g)utilizarea multiplă a elementelor eligibile pentru calculul fondurilor proprii (denumită în continuare «multipla utilizare a fondurilor proprii»), precum şi orice constituire inadecvată de fonduri proprii între membrii sistemului instituţional de protecţie sunt excluse;
h)sistemul instituţional de protecţie se bazează pe o largă participare a instituţiilor de credit cu un profil de activitate predominant omogen;
i)adecvarea sistemelor menţionate la literele (c) şi (d) este aprobată şi monitorizată la intervale regulate de către autorităţile competente relevante.
În cazul în care instituţia decide, în conformitate cu prezentul alineat, să nu aplice cerinţele prevăzute la alineatul (1), aceasta poate atribui o pondere de risc de 0 %.
Art. 114: Expuneri faţă de administraţii centrale sau bănci centrale
(1)Expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale primesc o pondere de risc de 100 %, cu excepţia cazului în care se aplică tratamentele prevăzute la alineatele (2)-(7).
(2)Expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituţie externă de evaluare a creditului desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 1 care corespunde evaluării de credit emise de instituţia externă de evaluare a creditului în conformitate cu articolul 136.
Tabelul 1
Nivel de calitate a creditului | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
Pondere de risc | 0 | 20 | 50 | 100 | 100 | 150 |
(3)Expunerilor faţă de BCE li se aplică o pondere de risc de 0 %.
(4)Expunerilor faţă de administraţiile centrale şi băncile centrale ale statelor membre, denominate şi finanţate în moneda naţională a respectivei administraţii centrale sau bănci centrale li se aplică o pondere de risc de 0 %.
(6)
[textul din Art. 114, alin. (6) din partea III, titlul II, capitolul 2, sectiunea 2 a fost abrogat la 27-iun-2020 de Art. 1, punctul 2. din Regulamentul 873/24-iun-2020]
(7)În cazul în care autorităţile competente dintr-o ţară terţă, care aplică dispoziţii de supraveghere şi reglementare cel puţin echivalente cu dispoziţiile aplicate în Uniune, aplică o pondere de risc mai mică decât cea indicată la alineatele (1) şi (2) pentru expunerile faţă de propria administraţie centrală şi propria bancă centrale, denominate şi finanţate în moneda naţională, instituţiile pot să aplice expunerilor respective aceeaşi pondere de risc.
În sensul prezentului alineat, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare şi sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o ţară terţă aplică dispoziţii de supraveghere şi reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absenţa unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituţiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat pentru expunerile faţă de administraţia centrală sau faţă de banca centrală dintr-o ţară terţă, dacă autorităţile competente relevante au declarat ţara terţă respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament, înainte de 1 ianuarie 2014.
Art. 115: Expuneri faţă de administraţii regionale sau autorităţi locale
(-1) Expunerile faţă de administraţii regionale sau autorităţi locale pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 1, care corespunde evaluării de credit emise de ECAI în conformitate cu articolul 136.
Tabelul 1
Nivel de calitate a creditului | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
Pondere de risc | 20 % | 50 % | 50 % | 100 % | 100 % | 150 % |
(1)Expunerile faţă de administraţii regionale sau autorităţi locale pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu nivelul de calitate a creditului atribuit expunerilor faţă de administraţia centrală a jurisdicţiei de care aparţin administraţiile regionale sau autorităţile locale în conformitate cu tabelul 2.
Tabelul 2
Nivel de calitate a creditului | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
Pondere de risc | 20 % | 50 % | 100 % | 100 % | 100 % | 150 % |
Pentru expunerile menţionate la primul paragraf, se atribuie o pondere de risc de 100 % în cazul în care administraţia centrală a jurisdicţiei de care aparţin administraţiile regionale sau autorităţile locale nu beneficiază de rating.
(2)Prin derogare de la alineatele (-1) şi (1), expunerile faţă de administraţii regionale sau autorităţi locale sunt tratate ca expuneri faţă de administraţia centrală sub a cărei jurisdicţie sunt instituite acestea dacă nu există nicio diferenţă de risc între expunerile respective ca urmare a competenţelor specifice de colectare de venituri ale administraţiilor regionale şi ale autorităţilor locale şi a existenţei unor dispoziţii instituţionale specifice care au ca efect diminuarea riscului de nerambursare.
ABE menţine o bază de date publică a tuturor administraţiilor regionale şi autorităţilor locale din Uniune pe care autorităţile competente relevante le tratează ca expuneri faţă de administraţiile lor centrale.
(3)Expunerile faţă de biserici şi comunităţi religioase constituite ca persoane juridice de drept public, în măsura în care percep taxe în conformitate cu acte juridice care le acordă acest drept, sunt tratate ca expuneri faţă de administraţii regionale şi autorităţi locale. În acest caz, alineatul (2) nu se aplică.
(4)Prin derogare de la alineatele (- 1) şi (1), când autorităţile competente ale unei ţări terţe care aplică dispoziţii de supraveghere şi de reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune tratează expunerile faţă de administraţii regionale sau autorităţi locale în acelaşi mod ca şi expunerile faţă de propria administraţie centrală şi nu există nicio diferenţă de risc între aceste expuneri, datorită competenţelor specifice de colectare de venituri ale administraţiilor regionale sau autorităţilor locale şi datorită acordurilor instituţionale specifice de reducere a riscului de nerambursare, instituţiile pot să aplice expunerilor faţă de astfel de administraţii regionale şi autorităţi locale aceleaşi ponderi de risc.
În sensul prezentului alineat, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare şi sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o ţară terţă aplică dispoziţii de supraveghere şi reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absenţa unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituţiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat pentru o ţară terţă, dacă autorităţile competente relevante au declarat ţara terţă respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament înainte de 1 ianuarie 2014.
(5)Prin derogare de la alineatele (- 1) şi (1), expunerile faţă de administraţii regionale sau autorităţi locale din statele membre care nu sunt menţionate la alineatele (2), (3) şi (4) şi sunt denominate şi finanţate în moneda naţională a administraţiei regionale sau a autorităţii locale respective primesc o pondere de risc de 20 %.
Art. 116: Expuneri faţă de entităţi din sectorul public
(1)Expunerile faţă de entităţi din sectorul public pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituţie externă de evaluare a creditului desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu nivelul de calitate a creditului atribuit expunerilor faţă de administraţia centrală a jurisdicţiei în care este înregistrată entitatea din sectorul public în conformitate cu tabelul 2 de mai jos:
Tabelul 2
Nivel de calitate a creditului atribuit administraţiei centrale | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
Pondere de risc | 20 | 50 | 100 | 100 | 100 | 150 |
Pentru expunerile faţă de entităţi din sectorul public înregistrate în ţări a căror administraţie centrală nu beneficiază de rating, ponderea de risc este de 100 %.
(2)Expunerile faţă de entităţi din sectorul public pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată sunt tratate în conformitate cu articolul 115 alineatul (- 1).
(3)Pentru expunerile faţă de entităţi din sectorul public cu o scadenţă iniţială de trei luni sau mai puţin, ponderea de risc este de 20 %.
(4)În situaţii excepţionale, expunerile faţă de entităţi din sectorul public pot fi tratate drept expuneri faţă de administraţia centrală, de administraţia regională sau de autoritatea locală în a cărei jurisdicţie sunt constituite, în cazul în care, în opinia autorităţilor competente din respectiva jurisdicţie, nu există diferenţă de risc între aceste expuneri, datorită existenţei unei garanţii adecvate oferite de administraţia centrală, de administraţia regională sau de autoritatea locală.
ABE întreţine o bază de date accesibilă publicului cu toate entităţile din sectorul public din Uniune menţionate la primul paragraf.
(5)Atunci când autorităţile competente din jurisdicţia unei ţări terţe, care aplică dispoziţii de supraveghere şi reglementare cel puţin echivalente celor aplicate în Uniune, tratează expunerile faţă de entităţi din sectorul public în conformitate cu alineatul (1) sau cu alineatul (2), instituţiile pot să aplice expunerilor faţă de astfel de entităţi din sectorul public ponderi de risc în aceeaşi manieră. În caz contrar, instituţiile aplică o pondere de risc de 100 %.
În sensul prezentului alineat, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare şi sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o ţară terţă aplică dispoziţii de supraveghere şi reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absenţa unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituţiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat pentru o ţară terţă, dacă autorităţile competente relevante au declarat ţara terţă respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament înainte de 1 ianuarie 2014.
Art. 117: Expuneri faţă de bănci de dezvoltare multilaterală
(1)Expunerile faţă de bănci multilaterale de dezvoltare care nu sunt menţionate la alineatul (2) şi pentru care este disponibilă o evaluare de credit emisă de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 1. Ponderea de risc pentru expunerile faţă de bănci multilaterale de dezvoltare care nu sunt menţionate la alineatul (2) pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit emisă de o ECAI desemnată este de 50 %.
Tabelul 1
Nivel de calitate a creditului | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
Pondere de risc | 20 % | 30 % | 50 % | 100 % | 100 % | 150 % |
Societatea Interamericană de Investiţii (Inter-American Investment Corporation), Banca pentru Dezvoltare şi Comerţ în regiunea Mării Negre (Black Sea Trade and Development Bank) Banca Central-Americană pentru Integrare Economică (Central American Bank for Economic Integration) şi CAF-Banca pentru Dezvoltare a Americii Latine sunt considerate bănci de dezvoltare multilaterală.
(2)Expunerilor faţă de următoarele bănci de dezvoltare multilaterală li se aplică o pondere de risc de 0 %:
a)Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (International Bank for Reconstruction and Development);
b)Societatea Financiară Internaţională (International Finance Corporation);
c)Banca Interamericană de Dezvoltare (Inter-American Deve- lopment Bank);
d)Banca Asiatică de Dezvoltare (Asian Development Bank);
e)Banca Africană de Dezvoltare (African Development Bank);
f)Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Council of Europe Development Bank);
g)Banca Nordică de Investiţii (Nordic Investment Bank);
h)Banca Caraibiană de Dezvoltare (Caribbean Development Bank);
i)Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (European Bank for Reconstruction and Development);
j)Banca Europeană de Investiţii (European Investment Bank);
k)Fondul European de Investiţii (European Investment Fund);
l)Agenţia pentru Garantarea Investiţiilor Multilaterale (Multilateral Investment Guarantee Agency);
m)Facilitatea Internaţională de Finanţare în favoarea Imunizării (International Finance Facility for Immunisation);
n)Banca Islamică de Dezvoltare (Islamic Development Bank).
o)Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare; (p) Banca Asiatică de Investiţii în Infrastructură.
Comisia este împuternicită să modifice prezentul regulament prin adoptarea unor acte delegate în conformitate cu articolul 462 pentru a modifica, conform standardelor internaţionale, lista băncilor multilaterale de dezvoltare menţionate la primul paragraf.
(3)Se aplică o pondere de risc de 20 % părţii nevărsate a capitalului subscris la Fondul European de Investiţii.
Art. 118: Expuneri faţă de organizaţii internaţionale
Expunerilor faţă de următoarele organizaţii internaţionale li se aplică o pondere de risc de 0 %:
a)Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice.
b)Fondul Monetar Internaţional;
c)Banca Reglementelor Internaţionale;
d)Fondul european de stabilitate financiară;
e)Mecanismul european de stabilitate;
f)o instituţie financiară internaţională instituită de două sau mai multe state membre, care are scopul de a mobiliza fonduri şi de a oferi asistenţă financiară în beneficiul membrilor săi care sunt afectaţi sau ameninţaţi de probleme grave de finanţare.
Art. 119: Expuneri faţă de instituţii
(1)Expunerile faţă de instituţiile pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituţie externă de evaluare a creditului desemnată sunt ponderate la risc în conformitate cu articolul 120. Expunerile faţă de instituţiile pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituţie externă de evaluare a creditului desemnată sunt ponderate la risc în conformitate cu articolul 121.
(2)[textul din Art. 119, alin. (2) din partea III, titlul II, capitolul 2, sectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 48. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(3)[textul din Art. 119, alin. (3) din partea III, titlul II, capitolul 2, sectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 48. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(4)Expunerea faţă de o instituţie sub formă de rezerve minime obligatorii impuse de BCE sau de banca centrală a unui stat membru a fi deţinute de o instituţie poate fi ponderată la risc ca şi expunerile faţă de banca centrală din statul membru respectiv cu condiţia ca:
a)rezervele să fie deţinute în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 al Băncii Centrale Europene din 12 septembrie 2003 privind aplicarea rezervelor minime obligatorii (1) sau în conformitate cu cerinţele naţionale echivalente în toate aspectele importante cu regulamentul menţionat;
(1)JO L 250, 2.10.2003,p. 10.
b)în cazul falimentului sau al insolvenţei instituţiei care deţine rezervele, acestea să fie rambursate integral instituţiei în timp util şi să nu fie utilizate pentru a acoperi alte datorii ale instituţiei.
(5)Expunerile faţă de instituţii financiare autorizate şi supravegheate de autorităţile competente şi care fac obiectul unor cerinţe prudenţiale comparabile celor aplicate instituţiilor în ceea ce priveşte soliditatea sunt tratate ca expuneri faţă de instituţii.
În sensul prezentului alineat, cerinţele prudenţiale prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/2033 sunt considerate a fi comparabile cu cele aplicate instituţiilor în ceea ce priveşte soliditatea.
Art. 120: Expuneri faţă de instituţii care beneficiază de rating
(1)Expunerile faţă de instituţii pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 1, care corespunde evaluării de credit emise de ECAI în conformitate cu articolul 136.
Tabelul 1
Nivel de calitate a creditului | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Pondere de risc | 20 % | 30 % | 50 % | 100 % | 100 % | 150 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2)Expunerile faţă de instituţii cu o scadenţă iniţială de cel mult trei luni pentru care este disponibilă o evaluare de credit emisă de o ECAI desemnată şi expunerile care rezultă din circulaţia mărfurilor peste frontierele naţionale cu o scadenţă iniţială de cel mult şase luni şi pentru care este disponibilă o evaluare de credit emisă de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 2, care corespunde evaluării de credit emise de ECAI în conformitate cu articolul 136.
Tabelul 2
Nivel de calitate a creditului | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Pondere de risc | 20 % | 20 % | 20 % | 50 % | 50 % | 150 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(3)Interacţiunea dintre tratamentul evaluării de credit pe termen scurt în temeiul articolului 131 şi tratamentul preferenţial general pentru expunerile pe termen scurt prevăzut la alineatul (2) este după cum urmează:
a)în cazul în care nu există o evaluare a expunerilor pe termen scurt, se aplică tratamentul preferenţial general pentru expunerile pe termen scurt menţionat la alineatul (2) în cazul tuturor expunerilor faţă de instituţii cu o scadenţă reziduală de până la trei luni;
b)în cazul în care există o evaluare pe termen scurt, iar evaluarea respectivă determină aplicarea unei ponderi de risc identice sau mai favorabile decât utilizarea tratamentului preferenţial general pentru expunerile pe termen scurt, menţionat la alineatul (2), atunci evaluarea pe termen scurt se utilizează numai pentru expunerea respectivă. Celelalte expuneri pe termen scurt fac obiectul tratamentului preferenţial general pentru expuneri pe termen scurt, menţionat la alineatul (2);
c)în cazul în care există o evaluare pe termen scurt, iar evaluarea respectivă determină aplicarea unei ponderi de risc mai puţin favorabile decât utilizarea tratamentului preferenţial general pentru expunerile pe termen scurt, menţionat la alineatul (2), atunci tratamentul preferenţial general pentru expunerile pe termen scurt nu se utilizează şi tuturor creanţelor pe termen scurt care nu beneficiază de rating li se aplică aceeaşi pondere de risc ca şi cea aplicată prin evaluarea specifică pe termen scurt.
Art. 121: Expuneri faţă de instituţii care nu beneficiază de rating
(1)Expunerile faţă de instituţii pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit emisă de o ECAI desemnată se încadrează într-una dintre următoarele clase de rating:
a)dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare, expunerile faţă de instituţii se încadrează în clasa de rating A:
(i)instituţia are capacitatea adecvată de a-şi îndeplini angajamentele financiare, inclusiv rambursările principalului şi ale dobânzii, în timp util, pe durata de viaţă preconizată a activelor sau a expunerilor şi indiferent de ciclurile economice şi de condiţiile comerciale;
(ii)instituţia îndeplineşte sau depăşeşte cerinţa prevăzută la articolul 92 alineatul (1) din prezentul regulament, ţinând seama de articolul 458 alineatul (2) litera (d) punctele (i) şi (vi) şi de articolul 459 litera (a) din prezentul regulament, după caz, cerinţele specifice de fonduri proprii menţionate la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE, cerinţa amortizorului combinat definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE sau orice cerinţe locale de supraveghere sau de reglementare echivalente şi suplimentare din ţări terţe, în măsura în care aceste cerinţe sunt publicate şi trebuie să fie îndeplinite cu fonduri proprii de nivel 1 de bază, cu fonduri proprii de nivel 1 sau cu fonduri proprii, după caz;
(iii)informaţiile care specifică dacă cerinţele menţionate la punctul (ii) de la prezenta literă au fost îndeplinite sau depăşite de către instituţie sunt publice sau sunt puse la dispoziţia instituţiei creditoare în alt mod;
(iv)evaluarea efectuată de către instituţia creditoare în conformitate cu articolul 79 din Directiva 2013/36/UE nu a arătat că instituţia nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la punctele (i) şi (ii) de la prezenta literă;
b)dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare, dar una sau mai multe dintre condiţiile de la litera (a) din prezentul alineat nu sunt îndeplinite, expunerile faţă de instituţii se încadrează în clasa de rating B:
(i)instituţia face obiectul unui risc de credit substanţial, inclusiv al unor capacităţi de rambursare care depind de existenţa unor condiţii economice sau comerciale stabile sau favorabile;
(ii)instituţia îndeplineşte sau depăşeşte cerinţa prevăzută la articolul 92 alineatul (1) din prezentul regulament, ţinând seama de articolul 458 alineatul (2) litera (d) punctul (i) şi de articolul 459 litera (a) din prezentul regulament, după caz, cerinţele specifice de fonduri proprii menţionate la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE sau orice cerinţe locale de supraveghere sau de reglementare echivalente şi suplimentare din ţări terţe, în măsura în care aceste cerinţe sunt publicate şi trebuie să fie îndeplinite cu fonduri proprii de nivel 1 de bază, cu fonduri proprii de nivel 1 sau cu fonduri proprii, după caz;
(iii)informaţiile care specifică dacă cerinţele menţionate la punctul (ii) de la prezenta literă au fost îndeplinite sau depăşite de către instituţie sunt publice sau sunt puse la dispoziţia instituţiei creditoare în alt mod;
(iv)evaluarea efectuată de către instituţia creditoare în conformitate cu articolul 79 din Directiva 2013/36/UE nu a arătat că instituţia nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la punctele (i) şi (ii) de la prezenta literă;
c)în cazul în care expunerile faţă de instituţii nu se încadrează în clasa de rating A sau în clasa de rating B sau în cazul în care este îndeplinită oricare dintre condiţiile următoare, expunerile faţă de instituţii se încadrează în clasa de rating C:
(i)instituţia are riscuri de nerambursare semnificative şi marje de siguranţă limitate;
(ii)existenţa unor condiţii comerciale, financiare sau economice nefavorabile este foarte susceptibilă să ducă sau a dus la incapacitatea instituţiei de a-şi îndeplini angajamentele financiare;
(iii)în cazul în care legea prevede auditarea situaţiilor financiare ale instituţiei, auditorul extern a emis o opinie de audit contrară sau a exprimat îndoieli serioase privind capacitatea instituţiei de a-şi continua activitatea în situaţiile sale financiare auditate sau în rapoartele auditate pe care le-a redactat în ultimele 12 luni.
În sensul primului paragraf litera (b) punctul (ii) de la prezentul alineat, cerinţele locale de supraveghere sau de reglementare echivalente şi suplimentare nu includ amortizoare de capital echivalente cu cele definite la articolul 128 din Directiva 2013/36/UE.
(2)În cazul expunerilor faţă de instituţii financiare care sunt tratate ca expuneri faţă de instituţii în conformitate cu articolul 119 alineatul (5), pentru a evalua dacă respectivele instituţii financiare îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) punctul (ii) şi la alineatul (1) litera (b) punctul (ii) de la prezentul articol, instituţiile evaluează dacă respectivele instituţii financiare îndeplinesc sau depăşesc orice cerinţe prudenţiale comparabile.
(3)Expunerile încadrate în clasa de rating A, B sau C în conformitate cu alineatul (1) primesc o pondere de risc după cum urmează:
a)expunerile încadrate în clasa de rating A, B sau C care îndeplinesc oricare dintre următoarele condiţii primesc o pondere de risc pentru expunerile pe termen scurt în conformitate cu tabelul 1:
(i)expunerea are o scadenţă iniţială de cel mult trei luni;
(ii)expunerea are o scadenţă iniţială de cel mult şase luni şi rezultă din circulaţia mărfurilor peste frontierele naţionale;
b)expunerile încadrate în clasa de rating A care nu sunt expuneri pe termen scurt primesc o pondere de risc de 30 % dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
(i)expunerea nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile prevăzute la litera (a);
(ii)rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază a instituţiei este mai mare sau egală cu 14 %;
(iii)indicatorul efectului de levier al instituţiei este egal sau mai mare de 5 %;
c)expunerile încadrate în clasa de rating A, B sau C care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la litera (a) sau (b) primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 1.
În cazul în care o expunere faţă de o instituţie nu este denominată în moneda naţională a jurisdicţiei de înregistrare a instituţiei respective sau în cazul în care instituţia respectivă a înregistrat obligaţia din credite într-o sucursală dintr-o altă jurisdicţie, iar expunerea nu este în moneda naţională a jurisdicţiei în care îşi desfăşoară activitatea sucursala, ponderea de risc atribuită în conformitate cu litera (a), (b) sau (c) expunerilor diferite de cele cu o scadenţă de cel mult un an rezultate din elemente contingente legate de comerţ care se lichidează de la sine care decurg din circulaţia mărfurilor peste frontierele naţionale nu poate fi mai scăzută decât ponderea de risc a unei expuneri faţă de administraţia centrală a ţării în care este înregistrată instituţia.
Tabelul 1
Evaluarea riscului de credit | Clasa de rating A | Clasa de rating B | Clasa de rating C | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Ponderea de risc pentru expunerile pe termen scurt | 20 % | 50 % | 150 % | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Pondere de risc | 40 % | 75 % | 150 % | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Art. 122: Expuneri faţă de societăţi
(1)Expunerile pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 6, care corespunde evaluării de credit emise de ECAI în conformitate cu articolul 136.
Tabelul 6
Nivel de calitate a creditului | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Pondere de risc | 20 % | 50 % | 75 % | 100 % | 150 % | 150 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2)Expunerile pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit primesc o pondere de risc de 100 %.
Art. 122a: Expunerile provenind din finanţări specializate
(1)În cadrul clasei de expuneri faţă de societăţi menţionate la articolul 112 litera (g), instituţiile identifică în mod distinct ca expuneri provenind din finanţări specializate expunerile care prezintă toate caracteristicile următoare:
a)expunerile sunt faţă de o entitate care a fost creată în mod special pentru a finanţa sau a administra active corporale sau sunt expuneri comparabile din punct de vedere economic cu astfel de expuneri;
b)expunerea nu este legată de finanţarea de bunuri imobile locative sau bunuri imobile comerciale şi se încadrează în definiţiile expunerilor la finanţarea de obiecte, la finanţarea de proiecte sau la finanţarea de mărfuri prevăzute la alineatul (3);
c)acordurile contractuale care reglementează obligaţia legată de expunere îi conferă instituţiei un grad substanţial de control asupra activelor şi a veniturilor pe care le generează acestea;
d)sursa principală de rambursare a obligaţiei legate de expunere este reprezentată de venitul generat de activele finanţate, şi nu de capacitatea independentă de rambursare a societăţii comerciale în ansamblul său.
(2)Expunerile provenind din finanţări specializate pentru care este disponibilă o evaluare de credit direct aplicabilă emisă de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 1.
Tabelul 1
Nivel de calitate a creditului | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
Pondere de risc | 20 % | 50 % | 75 % | 100 % | 150 % | 150 % |
(3)Expunerile provenind din finanţări specializate pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit direct aplicabilă emisă de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc după cum urmează:
a)în cazul în care scopul unei expuneri provenind din finanţări specializate este de a finanţa achiziţionarea unor active corporale, incluzând nave, aeronave, sateliţi, automotoare şi flote, iar veniturile care urmează să fie generate de activele respective iau forma unor fluxuri de numerar generate de activele corporale specifice care au fost finanţate şi gajate sau atribuite creditorului («expuneri din finanţarea de obiecte»), instituţiile aplică o pondere de risc de 100 %;
b)în cazul în care scopul unei expuneri provenind din finanţări specializate este de a asigura finanţarea pe termen scurt a unor rezerve, stocuri sau creanţe aferente mărfurilor tranzacţionate la bursă, incluzând ţiţei, metale sau culturi, iar veniturile care urmează să fie generate de rezervele, stocurile sau creanţele respective constau în încasările din vânzarea mărfurilor («expuneri din finanţarea de mărfuri»), instituţiile aplică o pondere de risc de 100 %;
c)în cazul în care scopul unei expuneri provenind din finanţări specializate este de a finanţa un proiect individual, fie sub forma construirii unei noi instalaţii de investiţii sau a refinanţării unei instalaţii existente, cu sau fără îmbunătăţiri, pentru dezvoltarea sau achiziţionarea unor instalaţii mari, complexe şi costisitoare, incluzând centrale electrice, uzine de prelucrare chimică, mine, infrastructuri de transport, infrastructuri de mediu şi infrastructuri de telecomunicaţii, în care instituţia creditoare ia în considerare în principal veniturile generate de proiectul finanţat atât ca sursă a rambursării, cât şi ca garanţie pentru împrumut («expuneri din finanţarea de proiecte»), instituţiile aplică următoarele ponderi de risc:
(i)130 % în cazul în care proiectul de care este legată expunerea se află în faza preoperaţională;
(ii)cu condiţia să nu se aplice ajustarea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de credit menţionată la articolul 501a, 80 % în cazul în care proiectul de care este legată expunerea se află în faza operaţională, iar expunerea îndeplineşte toate criteriile următoare:
1.există restricţii contractuale privind capacitatea debitorului de a desfăşura activităţi care ar putea fi în detrimentul creditorilor, inclusiv restricţia potrivit căreia nu pot fi emise noi titluri de datorie fără consimţământul furnizorilor de titluri de datorie existenţi;
2.debitorul are suficiente fonduri de rezervă, finanţate în totalitate cu numerar sau prin alte aranjamente financiare, cu o entitate pentru a acoperi nevoile în materie de finanţare de urgenţă şi de capital circulant pe durata de viaţă a proiectului finanţat, cu condiţia ca entitatea să primească un rating ECAI cu un nivel de calitate a creditului de cel puţin 3 emis cu o ECAI recunoscută sau, în cazul instituţiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi cuantumurile pierderilor aşteptate în conformitate cu capitolul 3, în cazul în care entitatea nu dispune de o evaluare a creditului emisă de o ECAI recunoscută, ca entitatea respectivă să primească un rating intern de credit echivalent cu un nivel de calitate a creditului de cel puţin 3 din partea instituţiei, cu condiţia ca entitatea respectivă să fie evaluată intern de instituţie în conformitate cu dispoziţiile capitolului 3 secţiunea 6;
3.proiectul de care este legată expunerea generează fluxuri de numerar previzibile şi care acoperă toate rambursările viitoare ale împrumutului;
4.în cazul în care veniturile debitorului nu sunt finanţate prin plăţi efectuate de un număr mare de utilizatori, sursa de rambursare a obligaţiei depinde de o singură contraparte principală, iar contrapartea principală respectivă este una dintre următoarele:
- o bancă centrală, o administraţie centrală, o administraţie regională sau o autoritate locală, cu condiţia ca acestora să li se atribuie o pondere de risc de 0 %, în conformitate cu articolele 114 şi 115, sau un rating ECAI cu un nivel de calitate a creditului de cel puţin 3 emis de o ECAI recunoscută sau, în cazul instituţiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi cuantumurile pierderilor aşteptate în conformitate cu capitolul 3, în cazul în care banca centrală, administraţia centrală, administraţia regională sau autoritatea locală nu dispun de o evaluare a creditului emisă de o ECAI recunoscută, acestea primesc un rating de credit intern echivalent cu un nivel de calitate a creditului de cel puţin 3 din partea instituţiei, cu condiţia să fie evaluate intern de instituţie în conformitate cu dispoziţiile capitolului 3 secţiunea 6;
- o entitate din sectorul public, cu condiţia ca aceasta să primească o pondere de risc de cel mult 20 % în conformitate cu articolul 116 sau un rating ECAI cu un nivel de calitate a creditului de cel puţin 3 emis de o ECAI recunoscută sau, în cazul instituţiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi cuantumurile pierderilor aşteptate în conformitate cu capitolul 3, în cazul în care entitatea din sectorul public nu dispune de o evaluare a creditului emisă de o ECAI recunoscută, ca entitatea din sectorul public respectivă să primească un rating intern de credit echivalent cu un nivel de calitate a creditului de cel puţin 3 din partea instituţiei, cu condiţia ca entitatea respectivă să fie evaluată intern de instituţie în conformitate cu dispoziţiile capitolului 3 secţiunea 6;
- o entitate corporativă căreia i s-a atribuit un rating ECAI cu un nivel de calitate a creditului de cel puţin 3 de către o ECAI recunoscută sau, în cazul instituţiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi cuantumurile pierderilor aşteptate în conformitate cu capitolul 3, în cazul în care entitatea corporativă nu dispune de o evaluare a creditului emisă de o ECAI recunoscută, ca entitatea corporativă respectivă să primească un rating intern de credit echivalent cu un nivel de calitate a creditului de cel puţin 3 din partea instituţiei, cu condiţia ca entitatea respectivă să fie evaluată intern de instituţie în conformitate cu dispoziţiile capitolului 3 secţiunea 6;
5.clauzele contractuale care reglementează expunerea faţă de debitor prevăd un grad ridicat de protecţie pentru instituţia creditoare în cazul în care debitorul intră în stare de nerambursare;
6 contrapartea principală sau alte contrapărţi care îndeplinesc în mod similar criteriile de eligibilitate pentru contrapartea principală protejează în mod eficace instituţia creditoare împotriva pierderilor rezultate din încetarea proiectului;
7.toate activele şi contractele necesare pentru exploatarea proiectului au fost gajate în favoarea instituţiei creditoare în măsura permisă de legislaţia aplicabilă;
8.instituţia creditoare este în măsură să preia controlul asupra entităţii debitoare în cazul unui eveniment de nerambursare;
(iii)100 % în cazul în care proiectul de care este legată expunerea se află în faza operaţională şi expunerea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la punctul (ii);
d)în sensul literei (c) punctul (ii) subpunctul 3, fluxurile de numerar generate nu sunt considerate previzibile decât în cazul în care o parte semnificativă din venituri îndeplineşte una sau mai multe dintre următoarele condiţii:
(i)veniturile sunt «bazate pe disponibilitate», ceea ce înseamnă că, odată terminată construcţia, debitorul are dreptul, atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile contractuale, la plăţi din partea contrapărţilor contractuale care să acopere costurile de exploatare şi de întreţinere, costurile cu serviciul datoriei şi rentabilitatea capitalurilor proprii pe măsură ce debitorul desfăşoară proiectul, iar plăţile respective nu fac obiectul unor fluctuaţii ale cererii, cum ar fi nivelurile de trafic, şi sunt ajustate, în general, doar din cauza lipsei de performanţă sau a indisponibilităţii activului pentru public;
(ii)veniturile fac obiectul unei reglementări privind rata de rentabilitate;
(iii)veniturile fac obiectul unui contract cu obligaţii de plată necondiţionate (take-or-pay contract);
e)în sensul literei (c), faza operaţională înseamnă faza în care entitatea creată în mod specific pentru finanţarea proiectului, sau care este comparabilă din punct de vedere economic, îndeplineşte ambele condiţii următoare:
(i)entitatea are un flux de numerar net pozitiv care este suficient pentru a acoperi orice obligaţie contractuală rămasă;
(ii)entitatea are o datorie pe termen lung în scădere.
(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza mai detaliat condiţiile în care sunt îndeplinite criteriile prevăzute la alineatul (3) litera (c) punctul (ii).
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2026.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf din prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
*)- articolul 122a alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică de la 9 iulie 2024
Art. 123: Expuneri de tip retail
(1)Expunerile care respectă toate criteriile următoare sunt considerate expuneri de tip retail:
a)expunerea este faţă de una sau mai multe persoane fizice sau faţă de un IMM;
b)suma totală datorată instituţiei, întreprinderii-mamă şi filialelor sale de către debitor sau de către un grup de clienţi aflaţi în legătură, inclusiv orice expunere aflată în stare de nerambursare, dar cu excepţia expunerilor garantate cu bunuri imobile locative, până la valoarea bunurilor imobile, nu depăşeşte 1 milion EUR, potrivit informaţiilor deţinute de instituţie, care ia toate măsurile necesare pentru a confirma situaţia;
c)expunerea face parte dintr-un număr semnificativ de expuneri cu caracteristici similare, astfel încât riscurile asociate unei astfel de expuneri sunt reduse considerabil;
d)instituţia în cauză tratează expunerea în cadrul său de gestionare a riscurilor şi gestionează expunerea la nivel intern ca expunere de tip retail, în mod consecvent de-a lungul timpului şi într-un mod similar cu tratamentul aplicat de instituţie altor expuneri de tip retail.
Valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing de tip retail se încadrează în clasa de expuneri de tip retail.
Până la 10 iulie 2025, ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a specifica metodele proporţionale de diversificare conform cărora o expunere trebuie considerată ca făcând parte dintr-un număr semnificativ de expuneri similare, astfel cum se precizează la primul paragraf litera (c) de la prezentul alineat.
(2)Următoarele expuneri nu sunt considerate expuneri de tip retail:
a)expuneri care nu sunt reprezentate de titluri de datorie şi care conferă un drept subordonat şi rezidual asupra activelor sau venitului emitentului;
b)expuneri din titluri de datorie şi alte titluri de valoare, parteneriate, instrumente financiare derivate sau alte vehicule, a căror semnificaţie economică este similară cu cea a expunerilor menţionate la litera (a);
c)toate celelalte expuneri sub formă de titluri de valoare.
(3)Expunerile de tip retail menţionate la alineatul (1) primesc o pondere de risc de 75 %, cu excepţia expunerilor faţă de tranzactori, care primesc o pondere de risc de 45 %.
(4)În cazul în care nu este îndeplinit niciunul dintre criteriile menţionate la alineatul (1) pentru o expunere faţă de una sau mai multe persoane fizice, expunerea se consideră expunere de tip retail şi se atribuie o pondere de risc de 100 %.
(5)Prin derogare de la alineatul (3), expunerile datorate împrumuturilor acordate de o instituţie pensionarilor sau salariaţilor care au un contract permanent cu condiţia transferului necondiţionat al unei părţi a pensiei sau a salariului debitorului către instituţia respectivă primesc o pondere de risc de 35 %, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)pentru a rambursa împrumutul, debitorul autorizează în mod necondiţionat fondul de pensii sau angajatorul să efectueze plăţi directe către instituţie prin deducerea ratelor lunare ale împrumutului din pensia sau salariul lunar al debitorului;
b)riscurile de deces, de incapacitate de muncă, de şomaj sau de reducere a pensiei sau a salariului lunar net al debitorului sunt acoperite în mod corespunzător printr-o poliţă de asigurare în beneficiul instituţiei;
c)plăţile lunare care trebuie efectuate de debitor pentru toate împrumuturile care îndeplinesc condiţiile prevăzute la literele (a) şi (b) nu depăşesc în total 20 % din pensia sau salariul lunar net al debitorului;
d)scadenţa iniţială maximă a împrumutului este mai mică sau egală cu 10 ani.
Art. 123a: Expuneri cu neconcordanţă de monede
(1)În cazul expunerilor faţă de persoane fizice încadrate în clasa de expuneri menţionată la articolul 112 litera (h) sau în cazul expunerilor faţă de persoane fizice care sunt considerate expuneri garantate cu ipoteci asupra unui bun imobil locativ încadrate în clara de expuneri menţionată la articolul 112 litera (i), ponderea de risc atribuită în conformitate cu prezentul capitol se înmulţeşte cu un factor de 1,5, ponderea de risc rezultată neputând fi mai mare de 150 %, atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)expunerea este denominată într-o monedă diferită de moneda sursei de venit a debitorului;
b)debitorul nu are o acoperire împotriva riscului său de plată cauzat de neconcordanţa de monede, fie printr-un instrument financiar, fie printr-un venit în valută care să corespundă monedei expunerii, sau totalul unor astfel de acoperiri disponibile pentru debitor acoperă mai puţin de 90 % din fiecare rată pentru această expunere.
Dacă o instituţie nu este în măsură să identifice expunerile cu neconcordanţă de monede, multiplicatorul de 1,5 al ponderii de risc se aplică tuturor expunerilor neacoperite în cazul cărora moneda expunerilor este diferită de moneda naţională a ţării de reşedinţă a debitorului.
(2)În sensul prezentului articol, «sursă de venit» se referă la orice sursă care generează fluxuri de numerar pentru debitor, inclusiv din remiteri, venituri din chirii sau salarii, excluzându-se încasările din vânzarea de active sau din acţiuni în regres similare ale instituţiei.
(3)Prin derogare de la alineatul (1), atunci când perechea de monede menţionată la alineatul (1) litera (a) este formată din euro şi moneda unui stat membru care participă la cea de a doua etapă a uniunii economice şi monetare (MCS II), multiplicatorul de 1,5 al ponderii de risc nu se aplică.
*)- articolul 123 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică de la 9 iulie 2024
Art. 124: Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile
(1)O expunere non-ADC care nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute la alineatul (3) sau orice parte a unei expuneri non-ADC care depăşeşte valoarea nominală a dreptului de ipotecă asupra bunului este tratată după cum urmează:
a)o expunere non-IPRE este ponderată la risc ca o expunere la o contraparte care nu este garantată cu bunul imobil în cauză;
b)o expunere IPRE primeşte o pondere de risc de 150 %.
(2)O expunere non-ADC, până la valoarea nominală a dreptului de ipotecă asupra bunului, în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la alineatul (3) din prezentul articol, este tratată după cum urmează:
a)în cazul în care expunerea este garantată cu un bun imobil locativ
(i)o expunere non-IPRE este tratată în conformitate cu articolul 125 alineatul (1);
(ii)o expunere IPRE este tratată în conformitate cu articolul 125 alineatul (1) în cazul în care îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:
1.bunul imobil cu care este garantată expunerea este reşedinţa principală a debitorului, indiferent dacă bunul imobil în ansamblu constituie o singură unitate locativă sau dacă bunul imobil cu care este garantată expunerea este o unitate locativă care constituie o parte separată din cadrul bunului imobil;
2.expunerea este faţă de o persoană fizică şi este garantată cu o unitate locativă generatoare de venituri, indiferent dacă bunul imobil în ansamblu constituie o singură unitate locativă sau dacă unitatea locativă constituie o parte separată din cadrul bunului imobil, iar expunerile totale ale instituţiei faţă de persoana fizică respectivă nu sunt garantate cu mai mult de patru bunuri imobile, inclusiv cele care nu sunt bunuri imobile locative sau care nu îndeplinesc niciunul dintre criteriile precizate la prezentul punct, sau unităţi locative separate în cadrul unor bunuri imobile;
3.expunerea este faţă de asociaţii sau cooperative de persoane fizice care sunt reglementate de legislaţia naţională şi care există exclusiv pentru a acorda membrilor lor dreptul de a utiliza o reşedinţă principală în bunul imobil cu care este garantat împrumutul;
4.expunerea este faţă de societăţi de locuinţe publice sau asociaţii non-profit care sunt reglementate prin lege şi care există pentru a servi unor scopuri sociale şi a oferi chiriaşilor locuinţe pe termen lung;
(iii)o expunere IPRE care nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile prevăzute la punctul (ii) de la prezenta literă este tratată în conformitate cu articolul 125 alineatul (2);
b)în cazul în care expunerea este garantată cu bunuri imobile comerciale, aceasta este tratată după cum urmează:
(i)o expunere non-IPRE este tratată în conformitate cu articolul 126 alineatul (1);
(ii)o expunere IPRE este tratată în conformitate cu articolul 126 alineatul (2).
(3)Ca să fie eligibilă pentru tratamentul menţionat la alineatul (2), o expunere garantată cu un bun imobil îndeplineşte toate condiţiile următoare:
a)bunul imobil cu care este garantată expunerea îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:
(i)bunul imobil a fost complet finalizat;
(ii)bunul imobil este un teren forestier sau agricol;
(iii)împrumutul se acordă unei persoane fizice şi bunul imobil este fie un bun imobil locativ în construcţie, fie un teren pe care este planificată construirea unui bun imobil locativ, dacă planul a fost aprobat în mod legal de toate autorităţile relevante, după caz, şi dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
1.bunul imobil nu cuprinde mai mult de patru unităţi locative şi va fi reşedinţa principală a debitorului, iar creditarea persoanei fizice nu finanţează în mod indirect expuneri ADC;
2.o administraţie centrală, o administraţie regională, o autoritate locală sau o entitate din sectorul public este implicată, expunerile la acestea fiind tratate în conformitate cu articolul 115 alineatul (2) sau, respectiv, articolul 116 alineatul (4), şi are competenţele legale şi capacitatea de a asigura finalizarea bunului imobil aflat în construcţie într-un termen rezonabil şi are obligaţia sau şi-a asumat un angajament obligatoriu din punct de vedere juridic să asigure finalizarea în cazul în care, fără intervenţia sa, construcţia nu ar fi finalizată într-un astfel de interval de timp rezonabil; în mod alternativ, există un mecanism juridic echivalent pentru asigurarea finalizării bunului imobil aflat în construcţie într-un termen rezonabil;
b)expunerea este garantată cu un drept de ipotecă de prim rang deţinut de instituţie asupra bunului imobil sau instituţia deţine dreptul de ipotecă de prim rang şi orice alt drept de ipotecă de rang inferior în ordine secvenţială asupra bunului respectiv;
c)valoarea bunului imobil nu depinde în mod semnificativ de calitatea creditului debitorului;
d)toate informaţiile necesare la iniţierea expunerii şi în scopul monitorizării sunt documentate în mod corespunzător, inclusiv informaţiile referitoare la capacitatea de rambursare a debitorului şi la evaluarea bunului imobil;
e)sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la articolul 208 şi sunt respectate regulile de evaluare prevăzute la articolul 229 alineatul (1).
În sensul primului paragraf litera (c), instituţiile pot exclude situaţiile în care factori pur macroeconomici afectează atât valoarea bunului imobil, cât şi performanţa debitorului.
În sensul primului paragraf litera (d), instituţiile instituie politici de subscriere în ceea ce priveşte iniţierea expunerilor garantate cu bunuri imobile care includ evaluarea capacităţii de rambursare a debitorului. Politicile de subscriere includ indicatorii relevanţi pentru evaluarea respectivă şi nivelurile lor maxime respective.
(4)Prin derogare de la alineatul (3) litera (b), în jurisdicţiile în care drepturile de ipotecă de rang inferior conferă deţinătorului o creanţă asupra garanţiilor reale care este executorie din punct de vedere juridic şi constituie un mijloc eficace de diminuare a riscului de credit, pot fi recunoscute şi drepturile de ipotecă de rang inferior deţinute de o instituţie, alta decât cea care deţine dreptul de ipotecă de rang superior, inclusiv în cazul în care instituţia nu deţine dreptul de ipotecă de rang superior sau nu deţine un drept de ipotecă situat între un drept de ipotecă de rang superior şi un drept de ipotecă de rang inferior care sunt ambele deţinute de instituţie.
În sensul primului paragraf, normele care reglementează drepturile de ipotecă asigură toate elementele următoare:
a)fiecare instituţie care deţine un drept de ipotecă asupra unui bun poate iniţia vânzarea bunului în mod independent de alte entităţi care deţin un drept de ipotecă asupra bunului;
b)în cazul în care vânzarea bunului nu se realizează prin licitaţie publică, entităţile care deţin un drept de ipotecă de rang superior iau măsuri rezonabile pentru a obţine o valoare de piaţă justă sau cel mai bun preţ care poate fi obţinut în circumstanţele respective atunci când îşi exercită singure orice drept de vânzare.
(5)În scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru facilităţile neutilizate, drepturile de ipotecă care îndeplinesc toate cerinţele de eligibilitate prevăzute la alineatul (3) şi, după caz, la alineatul (4) pot fi recunoscute în cazul în care tragerea în cadrul facilităţii este condiţionată de constituirea unui drept de ipotecă, în prealabil sau simultan, pe măsura dreptului instituţiei asupra dreptului de ipotecă odată ce facilitatea este utilizată, astfel încât instituţia nu are niciun drept asupra dreptului de ipotecă în măsura în care facilitatea nu este utilizată.
(6)În sensul articolului 125 alineatul (2) şi al articolului 126 alineatul (2), raportul expunere/valoare («ETV») se calculează împărţind cuantumul brut al expunerii la valoarea bunului imobil, sub rezerva următoarelor condiţii:
a)cuantumul brut al expunerii se calculează ca fiind valoarea contabilă a elementului de activ aferent expunerii garantate cu bunul imobil şi orice cuantum netras, dar angajat care, odată tras, ar creşte valoarea expunerii garantate cu bunul imobil; respectivul cuantum brut al expunerii se calculează fără a lua în considerare:
(i)ajustările specifice pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 110;
(ii)ajustările de valoare suplimentare în conformitate cu articolul 34 legate de activitatea instituţiei din afara portofoliului de tranzacţionare;
(iii)cuantumurile deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m); şi
(iv)alte reduceri ale fondurilor proprii aferente elementului de activ;
b)cuantumul brut al expunerii se calculează fără a ţine cont de orice tip de protecţie finanţată sau nefinanţată a creditului, cu excepţia conturilor de depozite gajate deschise la instituţia creditoare care îndeplinesc toate cerinţele pentru compensare bilanţieră, fie în cadrul acordurilor-cadru de compensare în conformitate cu articolele 196 şi 206, fie în temeiul altor acorduri de compensare bilanţieră în conformitate cu articolele 195 şi 205 şi care au fost gajate necondiţionat şi irevocabil exclusiv în scopul îndeplinirii obligaţiei din credite aferente expunerii garantate cu bunul imobil;
c)pentru expunerile care trebuie tratate în conformitate cu articolul 125 alineatul (2) sau cu articolul 126 alineatul (2) în cazul în care o parte, alta decât instituţia, deţine un drept de ipotecă de rang superior şi un drept de ipotecă de rang inferior deţinut de instituţie este recunoscut în temeiul alineatului (4) de la prezentul articol, cuantumul brut al expunerii se calculează ca suma dintre cuantumul brut al expunerii aferente dreptului de ipotecă deţinut de instituţie şi cuantumurile brute ale expunerii pentru toate celelalte drepturi de ipotecă de rang egal sau superior faţă de dreptul de ipotecă deţinut de instituţie.
În sensul primului paragraf litera (a), în cazul în care o instituţie are mai mult de o expunere garantată cu acelaşi bun imobil, iar expunerile respective sunt garantate cu drepturi de ipotecă aflate în ordine ierarhică secvenţială asupra respectivului bun imobil şi nu există niciun drept de ipotecă de rang intermediar deţinut de o parte terţă, expunerile sunt tratate ca o expunere combinată unică, iar pentru a calcula cuantumul brut al expunerii pentru expunerea combinată unică, se însumează cuantumurile brute ale expunerilor individuale.
În sensul primului paragraf litera (c), în cazul în care nu există informaţii suficiente pentru a se putea stabili ordinea de prioritate a celorlalte drepturi de ipotecă, instituţia tratează respectivele drepturi de ipotecă ca fiind de rang egal cu dreptul de ipotecă de rang inferior deţinut de instituţie. Instituţia determină mai întâi ponderea de risc în conformitate cu articolul 125 alineatul (2) sau cu articolul 126 alineatul (2) (denumită în continuare «ponderea de risc de bază»), după caz. Instituţia ajustează apoi această pondere de risc cu un multiplicator de 1,25, în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale drepturilor de ipotecă de rang inferior. În cazul în care ponderea de risc de bază corespunde celei mai mici benzi expunere/valoare, multiplicatorul nu se aplică. Ponderea de risc rezultată din înmulţirea cu 1,25 a ponderii de risc de bază este plafonată la ponderea de risc care s-ar aplica expunerii dacă nu au fost îndeplinite cerinţele de la alineatul (3).
(7)Expunerile faţă de un chiriaş în cazul unei tranzacţii de leasing de bunuri imobile în care instituţia este locator, iar chiriaşul are opţiunea de cumpărare se califică drept expuneri garantate cu bunuri imobile şi sunt tratate în conformitate cu tratamentul prevăzut la articolul 125 sau 126 dacă sunt îndeplinite condiţiile aplicabile prevăzute la prezentul articol, cu condiţia ca expunerea instituţiei să fie garantată de dreptul său de proprietate asupra bunului respectiv.
(8)Statele membre desemnează o autoritate care să fie responsabilă cu aplicarea alineatului (9). Autoritatea respectivă este autoritatea competentă sau autoritatea desemnată.
În cazul în care autoritatea desemnată de statul membru pentru punerea în aplicare a prezentului articol este autoritatea competentă, ea se asigură că organismele şi autorităţile naţionale relevante care au un mandat macroprudenţial sunt informate în mod corespunzător cu privire la intenţia autorităţii competente de a utiliza dispoziţiile prezentului articol şi sunt implicate în mod adecvat în evaluarea preocupărilor legate de stabilitatea financiară din statul său membru, în conformitate cu alineatul (9).
În cazul în care autoritatea desemnată de statul membru pentru punerea în aplicare a prezentului articol este diferită de autoritatea competentă, statul membru adoptă dispoziţiile necesare pentru a asigura în mod adecvat coordonarea şi schimbul de informaţii între autoritatea competentă şi autoritatea desemnată în vederea punerii în aplicare corespunzătoare a prezentului articol. În special, autorităţile au obligaţia să coopereze îndeaproape şi să partajeze toate informaţiile care ar putea fi necesare pentru exercitarea adecvată a obligaţiilor impuse autorităţii desemnate în temeiul prezentului articol. Această cooperare are drept scop evitarea oricărei forme de acţiune redundantă sau inconsecventă între autoritatea competentă şi autoritatea desemnată, precum şi asigurarea faptului că interacţiunea cu alte măsuri, în special cu măsurile luate în temeiul articolului 458 din prezentul regulament şi al articolului 133 din Directiva 2013/36/UE, este luată în considerare în mod corespunzător.
(9)Pe baza datelor colectate în temeiul articolului 430a şi a oricăror alţi indicatori relevanţi, autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (8) de la prezentul articol evaluează periodic, cel puţin o dată pe an, dacă ponderile de risc prevăzute la articolele 125 şi 126 pentru expunerile garantate cu bunuri imobile situate pe teritoriul statului membru al autorităţii respective sunt adecvate pe baza:
a)istoricului pierderilor rezultate din expunerile garantate cu bunuri imobile;
b)perspectivelor de evoluţie a pieţei de bunuri imobile.
În cazul în care, pe baza evaluării menţionate la primul paragraf, autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (8) de la prezentul articol concluzionează că ponderile de risc prevăzute la articolul 125 sau 126 nu reflectă în mod adecvat riscurile reale, legate de unul sau mai multe segmente imobiliare, aferente expunerilor garantate cu ipoteci pe bunuri imobile locative sau pe bunuri imobile comerciale situate în una sau mai multe părţi ale teritoriului statului membru al autorităţii respective, precum şi în cazul în care consideră că un caracter inadecvat al ponderilor de risc ar putea avea efecte negative asupra stabilităţii financiare actuale sau viitoare în statul său membru, aceasta poate majora ponderile de risc aplicabile expunerilor respective în intervalele prevăzute la al patrulea paragraf de la prezentul alineat sau poate impune criterii mai stricte decât cele prevăzute la alineatul (3) de la prezentul articol.
Autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (8) de la prezentul articol notifică ABE şi CERS orice ajustare adusă ponderilor de risc şi criteriilor aplicată în temeiul prezentului alineat. În termen de o lună de la primirea notificării respective, ABE şi CERS prezintă avizul lor statului membru în cauză şi pot indica în avizul respectiv, acolo unde este necesar, dacă consideră că ajustările ponderilor de risc şi criteriilor sunt recomandate şi altor state membre. ABE şi CERS publică ponderile de risc şi criteriile pentru expunerile menţionate la articolele 125 şi 126 şi la articolul 199 alineatul (1) litera (a), astfel cum sunt puse în aplicare de autoritatea relevantă.
În sensul celui de al doilea paragraf de la prezentul alineat, autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (8) de la prezentul articol poate majora ponderile de risc prevăzute la articolul 125 alineatul (1) primul paragraf, articolul 125 alineatul (2) primul paragraf, articolul 126 alineatul (1) primul paragraf sau articolul 126 alineatul (2) primul paragraf sau poate impune criterii mai stricte decât cele prevăzute la alineatul (3) de la prezentul articol pentru expunerile la unul sau mai multe segmente imobiliare garantate cu ipoteci pe bunuri imobile situate în una sau mai multe părţi ale teritoriului statului membru în care este situată autoritatea respectivă. Autoritatea respectivă nu majorează respectivele ponderi de risc la mai mult de 150 %.
În sensul celui de al doilea paragraf de la prezentul alineat, autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (8) de la prezentul articol poate, de asemenea, să reducă procentele din valoarea bunului imobil menţionate la articolul 125 alineatul (1) sau la articolul 126 alineatul (1) sau procentele expunere/valoare care definesc banda expunere/valoare a ponderilor de risc prevăzute la articolul 125 alineatul (2) tabelul 1 sau la articolul 126 alineatul (2) tabelul 1. Autoritatea relevantă asigură coerenţa între toate benzile expunere/valoare ale ponderilor de risc, astfel încât ponderea de risc a unei benzi expunere/valoare cu pondere de risc inferioară să fie întotdeauna mai mică sau egală cu ponderea de risc aferentă unei benzi expunere/valoare cu pondere de risc superioară.
(10)În cazul în care autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (8) stabileşte ponderi de risc mai ridicate sau criterii mai stricte în temeiul alineatului (9), instituţiile dispun de o perioadă de tranziţie de şase luni pentru a le aplica.
(11)ABE, în strânsă cooperare cu CERS, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica tipurile de factori care trebuie luaţi în considerare pentru evaluarea caracterului adecvat al ponderilor de risc menţionate la alineatul (9).
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 ianuarie 2026.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf din prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(12)CERS poate formula, prin intermediul unor recomandări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 şi în strânsă cooperare cu ABE, orientări pentru autorităţile desemnate în conformitate cu alineatul (8) de la prezentul articol cu privire la ambele elemente următoare:
a)factorii care ar putea «avea efecte negative asupra stabilităţii financiare actuale sau viitoare», menţionaţi la alineatul (9) al doilea paragraf;
b)valorile indicative de referinţă de care autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (8) urmează să ţină seama atunci când stabileşte ponderi de risc mai ridicate.
(13)Instituţiile stabilite într-un stat membru aplică ponderile de risc şi criteriile stabilite de autorităţile dintr-un alt stat membru în conformitate cu alineatul (9) pentru expunerile lor corespunzătoare garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative sau asupra bunurilor imobile comerciale situate în una sau mai multe părţi ale teritoriului statului membru respectiv.
(14)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în vederea specificării a ce anume constituie un «mecanism juridic echivalent pentru asigurarea finalizării bunului imobil aflat în construcţie într-un termen rezonabil», în conformitate cu alineatul (3) litera (a) punctul (iii) subpunctul 2.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2025.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf din prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
*)- articolul 124 alineatele (11), (12) şi (14) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică de la 9 iulie 2024
Art. 125: Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative
(1)Pentru o expunere garantată cu un bun imobil locativ astfel cum se menţionează la articolul 124 alineatul (2) litera (a) punctul (i) sau (ii), partea din expunere de până la 55 % din valoarea bunului imobil primeşte o pondere de risc de 20 %.
În cazul în care o instituţie deţine un drept de ipotecă de rang inferior şi există drepturi de ipotecă de rang superior care nu sunt deţinute de instituţia respectivă, pentru a determina partea din expunerea instituţiei care este eligibilă pentru ponderea de risc de 20 %, cuantumul de 55 % din valoarea bunului imobil se reduce cu cuantumul drepturilor de ipotecă de rang superior care nu sunt deţinute de instituţie.
În cazul în care drepturile de ipotecă care nu sunt deţinute de instituţie sunt de rang egal cu dreptul de ipotecă deţinut de instituţie, pentru a determina partea din expunerea instituţiei care este eligibilă pentru ponderea de risc de 20 %, cuantumul de 55 % din valoarea bunului imobil, din care se scade cuantumul oricăror drepturi de ipotecă de rang superior care nu sunt deţinute de instituţie, se reduce cu produsul dintre:
a)55 % din valoarea bunului imobil, din care se scade cuantumul drepturilor de ipotecă de rang superior, dacă există, deţinute atât de instituţie, cât şi de alte instituţii; şi
b)cuantumul drepturilor de ipotecă care nu sunt deţinute de instituţie şi care sunt de rang egal cu dreptul de ipotecă deţinut de instituţie împărţit la suma tuturor drepturilor de ipotecă de rang egal.
În cazul în care, în conformitate cu articolul 124 alineatul (9), autoritatea competentă sau desemnată a stabilit o pondere de risc mai ridicată sau un procentaj mai mic din valoarea bunului imobil decât cele menţionate la prezentul alineat, instituţiile utilizează ponderea de risc sau procentajul stabilite în conformitate cu articolul 124 alineatul (9).
Partea rămasă a expunerii menţionată la primul paragraf, dacă există, este ponderată la risc ca o expunere la o contraparte care nu este garantată cu bunuri imobile locative.
(2)O expunere de tipul celor menţionate la articolul 124 alineatul (2) litera (a) punctul (iii) primeşte ponderea de risc stabilită în conformitate cu respectiva bandă expunere/valoare a ponderilor de risc din tabelul 1.
În sensul prezentului alineat, în cazul în care, în conformitate cu articolul 124 alineatul (9), autoritatea competentă sau desemnată a stabilit o pondere de risc mai ridicată sau un procentaj expunere/valoare mai mic decât cele menţionate la prezentul alineat, instituţiile utilizează ponderea de risc sau procentajul stabilite în conformitate cu articolul 124 alineatul (9).
Tabelul 1
ETV | ETV < = 50 % | 50 % < ETV < = 60 % | 60 % < ETV < = 80 % | 80 % < ETV < = 90 % | 90 % < ETV < = 100 % | ETV > 100 % |
Pondere de risc | 30 % | 35 % | 45 % | 60 % | 75 % | 105 % |
Prin derogare de la prezentul alineat primul paragraf, instituţiile pot aplica tratamentul menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol expunerilor garantate cu bunuri imobile locative situate pe teritoriul unui stat membru, în cazul în care autoritatea competentă a statului membru respectiv a publicat, în conformitate cu articolul 430a alineatul (3), ratele pierderilor pentru astfel de expuneri care, pe baza datelor agregate raportate de instituţiile din respectivul stat membru pentru piaţa imobiliară naţională respectivă, nu depăşesc niciuna dintre următoarele limite pentru pierderile agregate pentru astfel de expuneri în anul precedent:
a)cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (a) împărţit la cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (c) nu depăşeşte 0,3 %;
b)cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (b) împărţit la cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (c) nu depăşeşte 0,5 %.
(3)Instituţiile pot aplica derogarea menţionată la alineatul (2) al treilea paragraf din prezentul articol şi în cazurile în care autoritatea competentă a unei ţări terţe care aplică mecanisme de supraveghere şi de reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune, astfel cum s-a stabilit printr-o decizie a Comisiei adoptată în conformitate cu articolul 107 alineatul (4), publică ratele pierderilor corespunzătoare pentru expunerile garantate cu bunuri imobile locative situate pe teritoriul ţării terţe respective.
În cazul în care o autoritate competentă a unei ţări terţe nu publică ratele pierderilor corespunzătoare expunerilor garantate cu bunuri imobile locative situate pe teritoriul ţării terţe respective, ABE poate publica aceste informaţii pentru ţara terţă respectivă, cu condiţia să fie disponibile date statistice valabile care sunt reprezentative din punct de vedere statistic pentru piaţa imobiliară locativă în cauză.
Art. 126: Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile comerciale
(1)Pentru o expunere garantată cu bunuri imobile comerciale astfel cum se menţionează la articolul 124 alineatul (2) litera (b) punctul (i), partea din expunere de până la 55 % din valoarea bunului imobil primeşte o pondere de risc de 60 %.
În cazul în care o instituţie deţine un drept de ipotecă de rang inferior şi există drepturi de ipotecă de rang superior care nu sunt deţinute de instituţia respectivă, pentru a determina partea din expunerea instituţiei care este eligibilă pentru ponderea de risc de 60 %, cuantumul de 55 % din valoarea bunului imobil se reduce cu cuantumul drepturilor de ipotecă de rang superior care nu sunt deţinute de instituţie.
În cazul în care drepturile de ipotecă care nu sunt deţinute de instituţie sunt de rang egal cu dreptul de ipotecă deţinut de instituţie, pentru a determina partea din expunerea instituţiei care este eligibilă pentru ponderea de risc de 60 %, cuantumul de 55 % din valoarea bunului imobil, din care se scade cuantumul oricăror drepturi de ipotecă de rang superior care nu sunt deţinute de instituţie, se reduce cu produsul dintre:
a)55 % din valoarea bunului imobil, din care se scade cuantumul drepturilor de ipotecă de rang superior, dacă există, deţinute atât de instituţie, cât şi de alte instituţii; şi
b)cuantumul drepturilor de ipotecă care nu sunt deţinute de instituţie şi care sunt de rang egal cu dreptul de ipotecă deţinut de instituţie împărţit la suma tuturor drepturilor de ipotecă de rang egal.
În cazul în care, în conformitate cu articolul 124 alineatul (9), autoritatea competentă sau desemnată a stabilit o pondere de risc mai ridicată sau un procentaj mai mic din valoarea bunului imobil decât cele menţionate la prezentul alineat, instituţiile utilizează ponderea de risc sau procentajul stabilite în conformitate cu articolul 124 alineatul (9).
Partea rămasă a expunerii menţionată la primul paragraf, dacă există, este ponderată la risc ca o expunere la o contraparte care nu este garantată cu bunuri imobile comerciale.
(2)O expunere de tipul celor menţionate la articolul 124 alineatul (2) litera (b) punctul (ii) primeşte ponderea de risc stabilită în conformitate cu respectiva bandă expunere/valoare a ponderilor de risc din tabelul 1.
În sensul prezentului alineat, în cazul în care, în conformitate cu articolul 124 alineatul (9), autoritatea competentă sau desemnată a stabilit o pondere de risc mai ridicată sau un procentaj expunere/valoare mai mic decât cele menţionate la prezentul alineat, instituţiile utilizează ponderea de risc sau procentajul stabilite în conformitate cu articolul 124 alineatul (9).
Tabelul 1
ETV < = 60 % | 60 % < ETV < = 80 % | ETV > 80 % | |
Pondere de risc | 70 % | 90 % | 110 % |
Prin derogare de la prezentul alineat primul paragraf, instituţiile pot aplica tratamentul menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol expunerilor garantate cu bunuri imobile comerciale situate pe teritoriul unui stat membru, în cazul în care autoritatea competentă a statului membru respectiv a publicat, în conformitate cu articolul 430a alineatul (3), ratele pierderilor pentru astfel de expuneri care, pe baza datelor agregate raportate de instituţiile din respectivul stat membru pentru piaţa imobiliară naţională respectivă, nu depăşesc niciuna dintre următoarele limite pentru pierderile agregate pentru astfel de expuneri în anul precedent:
a)cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (d) împărţit la cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (f) nu depăşeşte 0,3 %.
b)cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (e) împărţit la cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (f) nu depăşeşte 0,5 %.
(3)Instituţiile pot aplica derogarea menţionată la alineatul (2) al treilea paragraf de la prezentul articol şi în cazurile în care autoritatea competentă a unei ţări terţe care aplică mecanisme de supraveghere şi de reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune, astfel cum s-a stabilit printr-o decizie a Comisiei adoptată în conformitate cu articolul 107 alineatul (4), publică ratele pierderilor corespunzătoare pentru expunerile garantate cu bunuri imobile comerciale situate pe teritoriul ţării terţe respective.
În cazul în care o autoritate competentă a unei ţări terţe nu publică ratele pierderilor corespunzătoare pentru expunerile garantate cu bunuri imobile comerciale situate pe teritoriul ţării terţe respective, ABE poate publica aceste informaţii pentru o ţară terţă, cu condiţia să fie disponibile date statistice valabile care sunt adică reprezentative din punct de vedere statistic pentru piaţa imobiliară comercială în cauză.
(4)ABE evaluează oportunitatea ajustării tratamentului expunerilor garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile comerciale, inclusiv al expunerilor IPRE şi non-IPRE, ţinând seama de caracterul adecvat al ponderilor de risc şi de diferenţele relative în ceea ce priveşte riscul expunerilor garantate cu bunuri imobile locative, de diferenţele în ceea ce priveşte sensibilitatea la risc a expunerilor IPRE garantate cu bunuri imobile locative menţionate la articolul 125 alineatul (2) tabelul 1 şi a expunerilor IPRE garantate cu bunuri imobile comerciale menţionate în tabelul 1 de la prezentul articol, precum şi de recomandările CERS privind vulnerabilităţile din sectorul imobiliar comercial din Uniune. ABE prezintă Comisiei un raport privind constatările sale până la 31 decembrie 2027.
Pe baza raportului menţionat la primul paragraf şi ţinând seama în mod corespunzător de standardele conexe convenite la nivel internaţional elaborate de BCBS, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului, dacă este cazul, o propunere legislativă până la 31 decembrie 2028.
Art. 126a: Expuneri aferente achiziţiilor de terenuri, dezvoltării şi construcţiilor
(1)O expunere ADC primeşte o pondere de risc de 150 %.
(2)Expunerile ADC aferente bunurilor imobile locative pot primi o pondere de risc de 100 %, cu condiţia ca instituţia să aplice standarde riguroase în materie de iniţiere şi monitorizare care îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolele 74 şi 79 din Directiva 2013/36/UE şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a)contractele de prevânzare sau de preînchiriere obligatorii din punct de vedere juridic, pentru care cumpărătorul sau chiriaşul a făcut un depozit în numerar substanţial care urmează să fie reţinut în cazul rezilierii contractului sau pentru care finanţarea este asigurată într-un mod echivalent, ori contractele de vânzare sau de închiriere obligatorii din punct de vedere juridic, inclusiv în cazurile în care plata se efectuează în tranşe pe măsură ce lucrările de construcţie avansează, reprezintă o parte semnificativă din totalul contractelor;
b)debitorul are un capital propriu substanţial expus la risc, reprezentat de un cuantum adecvat al capitalurilor proprii cu care contribuie debitorul în raport cu valoarea bunului imobil locativ la momentul finalizării acestuia.
(3)Până la 10 iulie 2025, ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, care precizează înţelesul termenilor «depozite în numerar substanţiale», «finanţare asigurată într-un mod echivalent», «parte semnificativă din totalul contractelor» şi «cuantum adecvat al capitalurilor proprii cu care contribuie debitorul», ţinând seama de particularităţile împrumuturilor acordate de instituţii locuinţelor publice sau entităţilor fără scop lucrativ din întreaga Uniune care sunt reglementate prin lege şi care există pentru a servi unor scopuri sociale şi pentru a le oferi chiriaşilor locuinţe pe termen lung.
*)- articolul 126a alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică de la 9 iulie 2024
Art. 127: Expuneri în stare de nerambursare
(1)Partea negarantată a oricărui element în legătură cu care debitorul se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 sau, în cazul expunerilor de tip retail, partea negarantată a oricărei facilităţi de credit care se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 primeşte o pondere de risc de:
a)150 %, în cazul în care suma ajustărilor specifice pentru riscul de credit şi a cuantumurilor deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m) reprezintă mai puţin de 20 % din partea negarantată a valorii expunerii, în condiţiile în care aceste ajustări specifice pentru riscul de credit şi aceste deduceri nu ar fi aplicate;
b)100 %, în cazul în care suma ajustărilor specifice pentru riscul de credit şi a cuantumurilor deduse în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m) nu reprezintă mai puţin de 20 % din partea negarantată a valorii expunerii, în condiţiile în care aceste ajustări specifice pentru riscul de credit şi aceste deduceri nu ar fi aplicate.
În scopul calculării ajustărilor specifice pentru riscul de credit menţionate la primul paragraf pentru o expunere care este achiziţionată atunci când se află deja în stare de nerambursare, instituţiile includ în calcul orice diferenţă pozitivă dintre cuantumul datorat de debitor pentru acea expunere şi suma dintre reducerea fondurilor proprii suplimentare în cazul în care expunerea respectivă ar fi scoasă integral în afara bilanţului şi orice reduceri deja existente ale fondurilor proprii legate de expunerea respectivă.
(2)În vederea determinării părţii garantate a unei expuneri în stare de nerambursare, garanţiile şi garanţiile reale sunt eligibile pentru diminuarea riscului de credit în conformitate cu capitolul 4.
(3)În cazul expunerilor non-IPRE garantate cu bunuri imobile locative sau comerciale în conformitate cu articolul 125 şi, respectiv, articolul 126, valoarea expunerii rezultată după deducerea ajustărilor specifice pentru riscul de credit primeşte o pondere de risc de 100 % dacă a survenit o stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178.
(4)[textul din Art. 127, alin. (4) din partea III, titlul II, capitolul 2, sectiunea 2 a fost abrogat la 09-iul-2024 de Art. 1, punctul 57., alin. (C) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art 128: Expuneri din datorii subordonate
(1)Următoarele expuneri sunt tratate ca expuneri din datorii subordonate:
a)expunerile din datorii care sunt subordonate creanţelor unor creditori obişnuiţi negarantaţi;
b)instrumentele de fonduri proprii, în măsura în care instrumentele respective nu sunt considerate expuneri provenind din titluri de capital în conformitate cu articolul 133 alineatul (1); şi
c)expunerile care decurg din deţinerea de către instituţie a unor instrumente de pasive eligibile care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 72b.
(2)Expunerile din datorii subordonate primesc o pondere de risc de 150 %, cu excepţia cazului în care respectivele expuneri din datorii subordonate sunt deduse din fondurile proprii sau sunt supuse tratamentului prevăzut la articolul 72e alineatul (5) primul paragraf.
Art. 129: Expuneri sub formă de obligaţiuni garantate
(1)Pentru a fi eligibile pentru tratamentul preferenţial prevăzut la alineatele (4) şi (5) din prezentul articol, obligaţiunile garantate în sensul definiţiei de la articolul 3 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/2162 a Parlamentului European şi a Consiliului (1) respectă cerinţele prevăzute la alineatele (3), (3a) şi (3b) din prezentul articol şi sunt garantate cu oricare dintre următoarele active eligibile:
(1)Directiva (UE) 2019/2162 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind emisiunea de obligaţiuni garantate şi supravegherea publică a obligaţiunilor garantate şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE şi 2014/59/UE (JOL…18.12.2019,p. 29).
a)expuneri faţă de sau garantate de administraţii centrale, bănci centrale din cadrul SEBC, entităţi din sectorul public, administraţii regionale sau autorităţi locale din Uniune;
b)expuneri faţă de sau garantate de administraţii centrale ale unor state terţe, bănci centrale ale unor ţări terţe, bănci de dezvoltare multilaterală, organizaţii internaţionale care se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului, după cum se prevede în prezentul capitol, expuneri faţă de sau garantate de entităţi din sectorul public din ţări terţe, de administraţii regionale din ţări terţe sau autorităţi locale din ţări terţe, care sunt ponderate la risc ca expuneri faţă de instituţii sau administraţii centrale şi bănci centrale, în conformitate cu articolul 115 alineatele (1) sau (2) sau, respectiv, cu articolul 116 alineatele (1), (2) sau (4) şi care se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului, după cum se prevede în prezentul capitol, şi expuneri în înţelesul prezentei litere, care se încadrează cel puţin la nivelul 2 de calitate a creditului, după cum se prevede în prezentul capitol, cu condiţia ca respectivele expuneri să nu depăşească 20 % din cuantumul nominal al obligaţiunilor garantate rămase de rambursat ale instituţiilor emitente;
c)expuneri faţă de instituţii de credit care se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului, la nivelul 2 de calitate a creditului sau expunerile faţă de instituţii de credit care se încadrează la nivelul 3 de calitate a creditului atunci când respectivele expuneri sunt sub formă de:
(i)depozite pe termen scurt cu o scadenţă iniţială de cel mult 100 de zile atunci când sunt utilizate pentru respectarea cerinţei privind amortizorul de lichiditate din portofoliul de acoperire de la articolul 16 din Directiva (UE) 2019/2162; sau
(ii)contracte derivate care sunt conforme cerinţelor de la articolul 11 alineatul (1) din respectiva directivă, atunci când sunt permise de autorităţile competente.
d)împrumuturi garantate cu bunuri imobile rezidenţiale până la valoarea cea mai mică dintre principalul ipotecilor combinate cu orice ipoteci anterioare şi 80 % din valoarea bunurilor gajate;
e)împrumuturi locative garantate integral de un furnizor de protecţie eligibil menţionat la articolul 201, care se califică pentru nivelul 2 de calitate a creditului sau superior acestuia, conform dispoziţiilor prezentului capitol, în cazul în care partea din fiecare dintre împrumuturi care este utilizată pentru a satisface cerinţa prevăzută la prezentul alineat, de acoperire cu garanţii reale a obligaţiunii garantate, nu reprezintă mai mult de 80 % din valoarea bunului imobil locativ situat în Franţa şi în cazul în care un raport împrumut/venit respectă o proporţie de cel mult 33 % la acordarea împrumutului. La acordarea împrumutului trebuie să nu existe drepturi de ipotecă asupra bunului imobil locativ, iar pentru împrumuturile acordate începând cu data de 1 ianuarie 2014, creditorul se angajează prin contract să nu acorde astfel de drepturi fără aprobarea instituţiei de credit care a acordat împrumutul. Raportul împrumut/venit reprezintă partea din venitul brut al debitorului care acoperă rambursarea împrumutului, incluzând dobânzile. Furnizorul de protecţie este fie o instituţie financiară autorizată şi supravegheată de autorităţile competente, supusă unor cerinţe prudenţiale comparabile celor aplicate instituţiilor în ceea ce priveşte soliditatea acestora, fie o instituţie, fie o întreprindere de asigurare. Aceasta instituie un fond de garantare reciprocă sau o protecţie echivalentă pentru întreprinderile de asigurare în scopul de a absorbi pierderile din riscul de credit, a căror calibrare este revizuită periodic de autorităţile competente. Atât instituţia de credit, cât şi furnizorul de protecţie efectuează o evaluare a bonităţii creditorului.
f)împrumuturi garantate cu bunuri imobile comerciale până la valoarea cea mai mică dintre principalul ipotecilor combinate cu orice ipoteci anterioare şi 60 % din valoarea bunurilor gajate. Împrumuturile garantate cu bunuri imobile comerciale sunt eligibile atunci când raportul împrumut/valoare de 60 % este depăşit şi atinge un nivel maxim de 70 %, în cazul în care valoarea tuturor activelor gajate ca garanţie pentru obligaţiunile garantate depăşeşte cu cel puţin 10 % valoarea nominală a obligaţiunilor garantate exigibile, iar creanţa deţinătorilor obligaţiunilor îndeplineşte cerinţele de securitate juridică prevăzute în capitolul 4. Creanţa deţinătorilor de obligaţiuni are prioritate faţă de alte creanţe asupra garanţiei reale.
g)împrumuturi garantate cu drepturi de retenţie maritimă asupra navelor până la diferenţa dintre 60 % din valoarea navei gajate şi valoarea oricărui drept anterior de retenţie maritimă.
În sensul alineatului (1a), expunerile generate de transferul şi gestionarea plăţilor efectuate de debitorii împrumuturilor garantate cu bunuri gajate în raport cu titluri de datorie sau prin transferul şi gestionarea plăţilor rezultate din lichidarea respectivelor împrumuturi nu se includ în calculul limitei menţionate la alineatul respectiv.
Fără a aduce atingere primului paragraf litera (c) de la prezentul alineat, până la 1 iulie 2027, expunerile indirecte faţă de instituţii de credit care nu beneficiază de un rating extern care garantează creditele ipotecare până la înregistrarea lor sunt tratate, în sensul literei respective, ca expuneri faţă de instituţii de credit care se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului, cu condiţia ca acestea să fie expuneri pe termen scurt încadrate în clasa A în temeiul articolului 121 şi ca creditele ipotecare garantate să fie eligibile, odată înregistrate, pentru tratamentul preferenţial prevăzut la primul paragraf literele (d), (e) şi (f) de la prezentul alineat.
[textul din Art. 129, alin. (1), litera G. din partea III, titlul II, capitolul 2, sectiunea 2 a fost abrogat la 08-iul-2022 de Art. 1, punctul 1. din Regulamentul 2160/27-nov-2019]
(11)În sensul alineatului (1) primul paragraf litera (c), se aplică următoarele dispoziţii:
a)expunerea faţă de instituţii de credit care se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului nu depăşeşte 15 % din cuantumul nominal al obligaţiunilor garantate rămase de rambursat ale instituţiei de credit emitente;
b)expunerea faţă de instituţii de credit care se încadrează la nivelul 2 de calitate a creditului nu depăşeşte 10 % din cuantumul nominal al obligaţiunilor garantate rămase de rambursat ale instituţiei de credit emitente;
c)expunerea faţă de instituţii de credit care se încadrează la nivelul 3 de calitate a creditului sub formă de depozite pe termen scurt, astfel cum se menţionează la alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (i) din prezentul articol, sau sub formă de contracte derivate, astfel cum se menţionează la alineatul (1) primul paragraf litera (c) punctul (ii) din prezentul articol, expunerea totală nu depăşeşte 8 % din cuantumul nominal al obligaţiunilor garantate rămase de rambursat ale instituţiei de credit emitente; autorităţile competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2) din Directiva (UE) 2019/2162 pot permite, după consultarea ABE, expuneri faţă de instituţiile de credit care se încadrează la nivelul 3 de calitate a creditului sub formă de contracte derivate, cu condiţia ca în eventualele probleme semnificative de concentrare în statele membre vizate să poată fi justificate din cauza aplicării cerinţelor privind nivelul 1 şi 2 de calitate a creditului menţionate la prezentul alineat;
d)expunerea totală faţă de instituţii de credit care se încadrează la nivelul 1, 2 sau 3 de calitate a creditului nu depăşeşte 15 % din cuantumul nominal al obligaţiunilor garantate rămase de rambursat ale instituţiei de credit emitente şi expunerea totală faţă de instituţii de credit care se încadrează la nivelul 2 sau 3 de calitate a creditului nu depăşeşte 10 % din cuantumul nominal al obligaţiunilor garantate rămase de rambursat ale instituţiei de credit emitente.
(12)Alineatul (1a) din prezentul articol nu se aplică la utilizarea obligaţiunilor garantate ca garanţii reale eligibile, astfel cum permite articolul 8 din Directiva (UE) 2019/2162.
(13)În sensul dispoziţiilor de la alineatul (1) primul paragraf litera (d), limita de 80 % se aplică fiecărui împrumut individual, determină porţiunea împrumutului care contribuie la acoperirea datoriilor aferente obligaţiunii garantate şi se aplică pe întreaga durată a împrumutului.
(14)În sensul dispoziţiilor de la alineatul (1) primul paragraf literele (f) şi (g), limitele de 60 % sau de 70 %, după caz, se aplică fiecărui împrumut individual, determină porţiunea împrumutului care contribuie la acoperirea datoriilor aferente obligaţiunii garantate, şi se aplică pe întreaga durată a împrumutului.
(2)Situaţiile menţionate la alineatul 1 literele (a)-(f) includ, de asemenea, garanţii reale care sunt limitate prin lege exclusiv la protejarea deţinătorilor de obligaţiuni împotriva pierderilor.
(3)Pentru bunurile imobile şi navele care se constituie ca garanţii reale pentru obligaţiuni garantate conforme cu prezentul regulament, trebuie să fie îndeplinite cerinţele prevăzute la articolul 208. Monitorizarea valorilor bunurilor imobile în conformitate cu articolul 208 alineatul (3) litera (a) se efectuează în mod frecvent şi cel puţin o dată pe an în cazul tuturor bunurilor imobile şi al navelor.
În scopul evaluării bunurilor imobile, autorităţile competente desemnate în temeiul articolului 18 alineatul (2) din Directiva (UE) 2019/2162 pot permite ca bunurile imobile respective să fie evaluate la valoarea de piaţă sau la o valoare mai mică decât aceasta ori, în statele membre care au stabilit, prin dispoziţii legislative sau de reglementare, criterii riguroase de evaluare a valorii ipotecare, la valoarea ipotecară a bunului imobil respectiv, fără a aplica limitele prevăzute la articolul 229 alineatul (1) litera (e) din prezentul regulament.
(31)Pe lângă faptul că sunt garantate prin activele eligibile indicate la alineatul (1) din prezentul articol, obligaţiunile garantate fac obiectul unui nivel minim de supragarantare de 5 %, în sensul definiţiei de la articolul 3 punctul 14 din Directiva (UE) 2019/2162.
În sensul primului paragraf din prezentul alineat, cuantumul nominal al tuturor activelor de acoperire în sensul definiţiei de la articolul 3 punctul 4 din respectiva directivă este cel puţin egal cu cuantumul nominal total al obligaţiunilor garantate rămase de rambursat (denumit în continuare "principiul nominal") şi consistă din active eligibile, astfel cum sunt indicate la alineatul (1) din prezentul articol.
Statele membre pot să stabilească un nivel minim mai scăzut de supragarantare pentru obligaţiunile garantate sau pot abilita autorităţile competente să stabilească un astfel de nivel, în următoarele condiţii:
a)fie calculul nivelului de supragarantare se bazează pe o abordare formală în care se ţine cont de riscurile ataşate activelor, fie evaluarea activelor se realizează la valoarea ipotecară; şi
b)nivelul minim de supragarantare calculat pe baza principiului nominal menţionat la articolul 15 alineatele (6) şi (7) din Directiva (UE) 2019/2162 nu este mai mic de 2 %.
Activele care contribuie la un nivel minim de supragarantare nu fac obiectul limitelor în materie de volum al expunerii prevăzute la alineatul (1a) şi nu sunt luate în considerare pentru calcularea acestor limite.
(32)Activele eligibile enumerate la alineatul (1) din prezentul articol pot fi incluse în portofoliul de acoperire drept active de înlocuire, în sensul definiţiei de la articolul 3 punctul 13 din Directiva (UE) 2019/2162, sub rezerva respectării limitelor în materie de calitate a creditului şi volum al expunerii prevăzute la alineatele (1) şi (1a) din prezentul articol.
(4)Obligaţiunile garantate pentru care este disponibilă o evaluare de credit direct aplicabilă efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 1, care corespunde evaluării de credit emise de ECAI în conformitate cu articolul 136.
Tabelul 1
Nivel de calitate a creditului | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Pondere de risc | 10 % | 20 % | 20 % | 50 % | 50 % | 100 % | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(5)Obligaţiunile garantate pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit direct aplicabilă efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc pe baza ponderii de risc atribuite expunerilor cu rang prioritar negarantate faţă de instituţia emitentă. Se aplică următoarea corespondenţă între ponderile de risc:
a)în cazul în care expunerile faţă de instituţie primesc o pondere de risc de 20 %, obligaţiunea garantată primeşte o pondere de risc de 10 %;
a1)în cazul în care expunerile faţă de instituţie primesc o pondere de risc de 30 %, obligaţiunea garantată primeşte o pondere de risc de 15 %;
a2)în cazul în care expunerile faţă de instituţie primesc o pondere de risc de 40 %, obligaţiunea garantată primeşte o pondere de risc de 20 %;
b)în cazul în care expunerile faţă de instituţie primesc o pondere de risc de 50 %, obligaţiunea garantată primeşte o pondere de risc de 25 %;
b1)în cazul în care expunerile faţă de instituţie primesc o pondere de risc de 75 %, obligaţiunea garantată primeşte o pondere de risc de 35 %;
c)în cazul în care expunerile faţă de instituţie primesc o pondere de risc de 100 %, obligaţiunea garantată primeşte o pondere de risc de 50 %;
d)în cazul în care expunerile faţă de instituţie primesc o pondere de risc de 150 %, obligaţiunea garantată primeşte o pondere de risc de 100 %.
(6)Cerinţele prevăzute la alineatele (1), (1a), (3), (3a) şi (3b) nu se aplică obligaţiunilor garantate emise înainte de 31 decembrie 2007. Aceste obligaţiuni sunt eligibile pentru tratamentul preferenţial prevăzut la alineatele (4) şi (5) până la data scadenţei lor.
(7)Cerinţele prevăzute la alineatele (3a) şi (3b) nu se aplică obligaţiunilor garantate emise înainte de 8 iulie 2022 care respectă cerinţele prevăzute de prezentul regulament aplicabile la data emiterii lor. Aceste obligaţiuni sunt eligibile pentru tratamentul preferenţial prevăzut la alineatele (4) şi (5) până la data scadenţei lor.
Art. 130: Elemente reprezentând poziţii din securitizare
Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor aferente poziţiilor din securitizare se determină în conformitate cu capitolul 5.
Art. 131: Expuneri faţă de instituţii şi societăţi cu o evaluare de credit pe termen scurt
Expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi pentru care este disponibilă o evaluare de credit pe termen scurt efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 7, care corespunde evaluării emise de ECAI în conformitate cu articolul 136.
Tabelul 7
Nivelul de calitate a creditului | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 |
Pondere de risc | 20 | 50 | 100 | 150 | 150 | 150 |
Art. 132: Cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute în OPC-uri
(1)Instituţiile calculează valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile lor sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute într-un OPC prin înmulţirea valorii expunerii ponderate la risc pentru expunerile OPC-ului, calculată în conformitate cu abordările menţionate la alineatul (2) primul paragraf, cu procentajul unităţilor sau acţiunilor deţinute de instituţiile respective.
(2)În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile stabilite la alineatul (3) de la prezentul articol, instituţiile pot aplica abordarea de tip look-through, în conformitate cu articolul 132a alineatul (1), sau abordarea pe bază de mandat, în conformitate cu articolul 132a alineatul (2).
În conformitate cu articolul 132b alineatul (2), instituţiile care nu aplică abordarea de tip look-through sau abordarea pe bază de mandat atribuie o pondere de risc de 1 250 % (denumită în continuare «abordarea de rezervă (fall-back)») expunerilor lor sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute într-un OPC.
Instituţiile pot calcula valoarea expunerilor ponderate la risc pentru expunerile lor sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute într-un OPC utilizând o combinaţie a abordărilor menţionate la prezentul alineat, în măsura în care condiţiile de utilizare a abordărilor respective sunt îndeplinite.
(3)Instituţiile pot stabili valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC în conformitate cu abordările prevăzute la articolul 132a în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)OPC-ul este unul dintre următoarele:
(i)un organism de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), reglementat de Directiva 2009/65/CE;
(ii)un FIA administrat de un AFIA din UE înregistrat în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2011/61/UE;
(iii)un FIA administrat de un AFIA din UE autorizat în temeiul articolului 6 din Directiva 2011/61/UE;
(iv)un FIA administrat de un AFIA din afara UE autorizat în temeiul articolului 37 din Directiva 2011/61/UE;
(v)un FIA din afara UE administrat de un AFIA din afara UE şi distribuit în conformitate cu articolul 42 din Directiva 2011/61/UE;
(vi)un FIA din afara UE care nu este distribuit în Uniune şi este administrat de un AFIA din afara UE cu sediul într-o ţară terţă, care face obiectul unui act delegat menţionat la articolul 67 alineatul (6) din Directiva 2011/61/UE;
b)prospectul de emisiune al OPC-ului sau documentul echivalent include următoarele:
(i)categoriile de active în care OPC-ul este autorizat să investească;
(ii)dacă se aplică limite în ceea ce priveşte investiţiile, limitele relative şi metodologiile de calcul al acestora;
c)raportarea realizată pentru instituţie de către OPC sau de societatea de administrare a OPC-ului respectă următoarele cerinţe:
(i)expunerile OPC-ului sunt raportate cel puţin la fel de frecvent ca cele ale instituţiei;
(ii)nivelul de detaliu al informaţiilor financiare este suficient pentru a permite instituţiei să calculeze valoarea expunerii ponderate la risc OPC-ului în conformitate cu abordarea aleasă de instituţie;
(iii)în cazul în care instituţia aplică abordarea de tip look-through, informaţiile privind expunerile-suport sunt verificate de o parte terţă independentă.
Prin derogare de la primul paragraf litera (a) din prezentul alineat, băncile multilaterale şi bilaterale de dezvoltare şi alte instituţii care investesc într-un OPC împreună cu bănci multilaterale sau bilaterale de dezvoltare pot determina valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile respectivului OPC în conformitate cu abordările prevăzute la articolul 132a, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor prevăzute la primul paragraf literele (b) şi (c) din prezentul alineat şi cu condiţia ca mandatul de investiţii al OPC-ului să limiteze tipurile de active în care OPC-ul poate investi la active care promovează dezvoltarea durabilă în ţările în curs de dezvoltare.
Instituţiile notifică autorităţii lor competente OPC-urile cărora le aplică tratamentul menţionat la al doilea paragraf.
Prin derogare de la primul paragraf litera (c) punctul (i), în cazul în care instituţia stabileşte valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC în conformitate cu abordarea pe bază de mandat, raportarea realizată pentru instituţie de către OPC sau de societatea de administrare a OPC-ului poate fi limitată la mandatul de investiţii al OPC-ului şi la eventualele modificări ale acestuia şi poate fi efectuată numai atunci când instituţia înregistrează pentru prima dată expunerea faţă de OPC şi când are loc o modificare în mandatul de investiţii al OPC-ului.
(4)Instituţiile care nu dispun de date sau informaţii adecvate pentru a calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC în conformitate cu abordările descrise la articolul 132a se pot baza pe calculele efectuate de o parte terţă, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)partea terţă este:
(i)instituţia depozitară sau instituţia financiară depozitară a OPC-ului, cu condiţia ca OPC-ul să investească exclusiv în titluri de valoare şi să depoziteze toate titlurile de valoare la această instituţie depozitară sau instituţie financiară depozitară;
(ii)pentru OPC-urile care nu se încadrează la punctul (i) de la prezenta literă, societatea de administrare a OPC-ului, cu condiţia ca această societate să îndeplinească condiţia prevăzută la alineatul (3) litera (a);
b)partea terţă efectuează calculul în conformitate cu abordările prevăzute la articolul 132a alineatul (1), (2) sau (3), după caz;
c)un auditor extern a confirmat corectitudinea calculului efectuat de partea terţă.
Instituţiile care se bazează pe calcule efectuate de terţi înmulţesc valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC rezultată în urma acestor calcule cu un factor de 1,2.
Prin derogare de la al doilea paragraf, în cazul în care instituţia dispune de acces nerestricţionat la calculele detaliate efectuate de partea terţă, nu se aplică factorul de 1,2. Instituţia furnizează, la cerere, calculele respective autorităţii competente.
(5)În cazul în care o instituţie aplică abordările menţionate la articolul 132a pentru a calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC (denumit în continuare «OPC de nivel 1») şi oricare dintre expunerile-suport ale OPC-ului de nivel 1 este o expunere sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute într-un alt OPC (denumit în continuare «OPC de nivel 2»), valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile OPC-ului de nivel 2 poate fi calculată utilizând oricare dintre cele trei abordări descrise la alineatul (2) din prezentul articol. Instituţia poate utiliza abordarea de tip look-through pentru a calcula valorile expunerilor ponderate la risc pentru expunerile OPC-urilor de nivel 3 şi de orice nivel ulterior numai în cazul în care a utilizat această abordare şi pentru calculul de la nivelul anterior. În orice alt caz, instituţia utilizează abordarea de rezervă (fall-back).
(6)Valoarea expunerii ponderate la risc a pentru expunerile unui OPC, calculată în conformitate cu abordarea de tip look-through şi cu abordarea pe bază de mandat prevăzută la articolul 132a alineatele (1) şi (2) este plafonată la nivelul valorii ponderate la risc al expunerilor respectivului OPC calculate în conformitate cu abordarea de rezervă (fall-back).
(7)Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, instituţiile care aplică abordarea de tip look-through în conformitate cu articolul 132a alineatul (1) pot calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile lor sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute într-un OPC înmulţind valorile expunerilor pentru expunerile respective, calculate în conformitate cu articolul 111, cu ponderea de risc (RW*) calculată în conformitate cu formula prevăzută la articolul 132c, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)instituţiile măsoară valoarea deţinerilor lor de unităţi sau acţiuni într-un OPC la costul istoric, dar măsoară valoarea activelor subiacente ale OPC-ului la valoarea justă dacă aplică abordarea de tip look-through;
b)o modificare a valorii de piaţă a unităţilor sau a acţiunilor pentru care instituţiile măsoară valoarea la costul istoric nu modifică nici cuantumul fondurilor proprii ale instituţiilor respective, nici valoarea expunerii asociată deţinerilor respective.
Art. 132a: Abordări pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc ale pentru OPC-uri
(1)În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), instituţiile care dispun de suficiente informaţii cu privire la expunerile-suport individuale ale unui OPC ţin seama de aceste expuneri pentru a calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru OPC, ponderând la risc toate expunerile-suport ale OPC-ului ca şi cum ar fi deţinute direct de instituţiile în cauză.
(2)În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), instituţiile care nu dispun de suficiente informaţii cu privire la expunerile-suport individuale ale unui OPC pentru a utiliza abordarea transparentă de tip look-through pot calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile respective în conformitate cu limitele stabilite în mandatul OPC-ului şi în dreptul relevant.
Instituţiile efectuează calculele menţionate la primul paragraf presupunând că OPC-ul îşi asumă în primul rând expuneri care atrag cea mai mare cerinţă de fonduri proprii, în limitele maxime permise în temeiul mandatului său sau al dreptului relevant, după care continuă să îşi asume expuneri în ordine descrescătoare, până când este atinsă limita totală maximă de expunere, şi că OPC-ul aplică efectul de levier în limitele maxime permise în temeiul mandatului său sau al dreptului relevant, după caz.
Instituţiile efectuează calculele menţionate la primul paragraf în conformitate cu metodele prevăzute în prezentul capitol, în capitolul 5 şi în capitolul 6 secţiunea 3, 4 sau 5 din prezentul titlu.
(3)Prin derogare de la articolul 92 alineatul (4) litera (e), instituţiile care calculează cuantumul expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC în conformitate cu alineatul (1) sau (2) de la prezentul articol pot calcula cerinţa de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului pentru expunerile din instrumente financiare derivate ale respectivului OPC ca un cuantum egal cu 50 % din cerinţa de fonduri proprii pentru expunerile din instrumentele financiare derivate respective, calculată în conformitate cu capitolul 6 secţiunea 3, 4 sau 5 din prezentul titlu, după caz.
Prin derogare de la primul paragraf, o instituţie poate să excludă din calculul cerinţei de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului expunerile din instrumente financiare derivate care nu ar fi supuse acestei cerinţe dacă ar fi asumate direct de instituţie.
(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica modul în care instituţiile calculează valoarea expunerii ponderate la risc menţionată la alineatul (2) în cazul în care una sau mai multe dintre datele de intrare utilizate pentru acest calcul sunt indisponibile.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 martie 2020.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 132b: Excluderi de la abordările pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc pentru OPC-uri
(1)Instituţiile pot exclude din calculele menţionate la articolul 132 instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 şi instrumentele de pasive eligibile deţinute de un OPC pe care instituţiile le deduc în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) şi cu articolele 56, 66 şi, respectiv, 72e.
(2)Instituţiile pot să excludă din calculele menţionate la articolul 132 expunerile provenind din titluri de capital care servesc drept suport pentru expuneri sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute în OPC-uri faţă de entităţi ale căror obligaţii din credite primesc o pondere de risc de 0 % în temeiul prezentului capitol, inclusiv faţă de entităţile finanţate public în cazul cărora se poate aplica o pondere de risc de 0 %, şi expunerile provenind din titluri de capital menţionate la articolul 133 alineatul (5) şi să aplice, în schimb, respectivelor expuneri provenind din titluri de capital tratamentul prevăzut la articolul 133.
Art. 132c: Tratamentul expunerilor extrabilanţiere faţă de OPC-uri
(1)Instituţiile calculează valoarea expunerii ponderate la risc a pentru elementele lor extrabilanţiere care au potenţialul de a fi convertite în expuneri sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute într-un OPC, înmulţind valorile expunerilor pentru expunerile respective, calculate în conformitate cu articolul 111, cu următoarea pondere de risc:
a)pentru toate expunerile pentru care instituţiile utilizează una dintre abordările prevăzute la articolul 132a:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
RW*i = ponderea de risc;
i = indicele care desemnează filiala;
RWAEi = cuantumul calculat în conformitate cu articolul 132a pentru un OPCi;
E*i = valoarea expunerii pentru expunerile OPCi;
Ai = valoarea contabilă a activelor OPCi; şi
EQi = valoarea contabilă a fondurilor proprii ale OPCi;
b)pentru toate celelalte expuneri, RW*i = 1 250 %.
(2)Instituţiile calculează valoarea expunerii unui angajament de valoare minimă care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alineatul (3) de la prezentul articol ca fiind valoarea actualizată curentă a cuantumului garantat utilizând un factor de actualizare care este derivat dintr-o rată fără risc în temeiul articolului 325l alineatul (2) sau (3), după caz. Instituţiile pot reduce valoarea expunerii a angajamentului de valoare minimă pentru orice pierdere recunoscută în raport cu angajamentul de valoare minimă în conformitate cu standardul contabil aplicabil.
Instituţiile calculează valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile lor extrabilanţiere rezultate din angajamente de valoare minimă care întrunesc toate condiţiile menţionate la alineatul (3) din prezentul articol înmulţind valorile expunerilor pentru expunerile respective cu un factor de conversie de 20 % şi cu ponderea de risc care decurge din articolul 132 sau 152.
(3)Instituţiile stabilesc valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile lor extrabilanţiere rezultate din angajamente de valoare minimă în conformitate cu alineatul (2) dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)expunerea extrabilanţieră a instituţiei constă într-un angajament de valoare minimă pentru o investiţie în unităţi sau acţiuni într-unul sau mai multe OPC-uri în baza căruia instituţia este obligată să plătească, conform angajamentului de valoare minimă, numai în cazul în care valoarea de piaţă a expunerilor-suport ale OPC-ului sau OPC-urilor scade sub un anumit prag predeterminat într-unul sau mai multe momente specificate în contract;
b)OPC-ul este unul dintre următoarele:
(i)un OPCVM, astfel cum este definit în Directiva 2009/65/CE; sau
(ii)un FIA, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61/UE, care investeşte exclusiv în valori mobiliare sau în alte active financiare lichide menţionate la articolul 50 alineatul (1) din Directiva 2009/65/CE, în cazul în care mandatul fondului nu permite un nivel al efectului de levier mai mare decât cel permis în temeiul articolului 51 alineatul (3) din Directiva 2009/65/CE;
c)valoarea de piaţă curentă a expunerilor-suport ale OPC-ului care constituie suportul angajamentului de valoare minimă, fără a ţine seama de efectul angajamentelor de valoare minimă extrabilanţiere, acoperă sau depăşeşte valoarea actualizată a pragului specificat în angajamentul de valoare minimă;
d)în cazul în care excedentul valorii de piaţă a expunerilor-suport ale OPC-ului sau OPC-urilor faţă de valoarea curentă a angajamentului de valoare minimă scade, instituţia sau altă întreprindere, în măsura în care este vizată de aceeaşi supraveghere pe bază consolidată al cărei obiect îl constituie instituţia însăşi în conformitate cu prezentul regulament şi cu Directiva 2013/36/UE sau Directiva 2002/87/CE, poate influenţa componenţa expunerilor-suport ale OPC-ului sau OPC-urilor sau poate limita potenţialul de reducere în continuare a excedentului în alte moduri;
e)beneficiarul final direct sau indirect al angajamentului de valoare minimă este, în general, un client de retail, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 11 din Directiva 2014/65/UE.
Art. 133: Expuneri provenind din titluri de capital
(1)Toate elementele următoare se clasifică drept expuneri provenind din titluri de capital:
a)orice expunere care îndeplineşte toate condiţiile următoare:
(i)este nerambursabilă, în sensul că randamentul fondurilor investite poate fi obţinut numai prin vânzarea investiţiei, prin vânzarea drepturilor asupra investiţiei sau prin lichidarea emitentului;
(ii)nu implică o obligaţie din partea emitentului;
(iii)conferă un drept rezidual asupra activelor sau venitului emitentului;
b)instrumentele care s-ar califica drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 dacă ar fi emise de o instituţie;
c)instrumentele care implică o obligaţie din partea emitentului şi care îndeplinesc oricare dintre următoarele condiţii:
(i)emitentul este în măsură să amâne decontarea obligaţiei pentru o perioadă nedeterminată;
(ii)obligaţia impune sau permite, la latitudinea emitentului, decontarea prin emiterea unui număr fix de acţiuni ordinare ale emitentului;
(iii)obligaţia impune sau permite, la latitudinea emitentului, decontarea prin emiterea unui număr variabil de acţiuni ordinare ale emitentului şi, ceteris paribus, orice modificare a valorii obligaţiei poate fi atribuită modificării valorii unui număr fix de acţiuni ordinare ale emitentului, fiind comparabilă şi efectuată în aceeaşi direcţie cu această din urmă modificare;
(iv)deţinătorul instrumentului are opţiunea de a impune decontarea obligaţiei în acţiuni ordinare, cu excepţia cazului în care este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
1.în cazul unui instrument tranzacţionat, instituţia a demonstrat, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea competentă, că instrumentul este tranzacţionat pe piaţă într-un mod mai asemănător cu instrumentele de datorie ale emitentului decât cu titlurile sale de capital;
2.în cazul instrumentelor netranzacţionate, instituţia a demonstrat, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea competentă, că instrumentul ar trebui tratat ca o poziţie din titluri de datorie;
d)datoriile contractate şi alte titluri de valoare, parteneriate, instrumente financiare derivate sau alte vehicule structurate în aşa fel încât substanţa economică să fie similară cu expunerile menţionate la literele (a), (b) şi (c), inclusiv datoriile al căror randament este legat de cel al acţiunilor;
e)expunerile provenind din titluri de capital care sunt înregistrate ca împrumut, dar care rezultă dintr-o conversie a creanţelor în acţiuni efectuată ca parte a realizării sau a restructurării ordonate a datoriei.
În sensul literei (c) punctul (iii) de la primul paragraf, sunt incluse obligaţiile care impun sau permit decontarea prin emiterea unui număr variabil de acţiuni ordinare ale emitentului, pentru care modificarea valorii monetare a obligaţiei este egală cu modificarea valorii juste a unui număr fix de acţiuni ordinare înmulţită cu un factor specificat, caz în care atât factorul, cât şi numărul de acţiuni de referinţă sunt fixe.
În sensul literei (c) punctul (iv) de la primul paragraf, în cazul în care este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute la punctul respectiv, instituţia poate descompune riscurile în scopuri de reglementare, sub rezerva aprobării prealabile din partea autorităţii competente.
(2)Investiţiile în titluri de capital nu sunt tratate ca expuneri provenind din titluri de capital în niciunul dintre următoarele cazuri:
a)investiţiile în titluri de capital sunt structurate în aşa fel încât substanţa lor economică este similară cu substanţa economică a instrumentelor de datorie care nu îndeplinesc criteriile prevăzute la alineatul (1);
b)investiţiile în titluri de capital constituie expuneri din securitizare.
(3)Expunerile provenind din titluri de capital, altele decât cele menţionate la alineatele (4)-(7), primesc o pondere de risc de 250 %, cu excepţia cazului în care expunerile respective trebuie să fie deduse sau ponderate la risc în conformitate cu partea a doua.
(4)Următoarele expuneri provenind din titluri de capital faţă de societăţi necotate primesc o pondere de risc de 400 %, cu excepţia cazului în care expunerile respective trebuie să fie deduse sau ponderate la risc în conformitate cu partea a doua:
a)investiţii destinate revânzării pe termen scurt;
b)investiţii în societăţi cu capital de risc sau investiţii similare care sunt achiziţionate în vederea obţinerii unor câştiguri de capital pe termen scurt semnificative.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, investiţiile în titluri de capital pe termen lung, inclusiv investiţiile în acţiuni ale clienţilor corporativi cu care instituţia are sau intenţionează să stabilească o relaţie de afaceri pe termen lung, precum şi conversiile creanţelor în acţiuni în scopul restructurării întreprinderilor primesc o pondere de risc în conformitate cu alineatul (3) sau (5), după caz. În sensul prezentului articol, o investiţie în titluri de capital pe termen lung este o investiţie de capital care este deţinută timp de trei ani sau mai mult sau care este efectuată cu intenţia de a fi deţinută timp de trei ani sau mai mult, astfel cum a fost aprobată de conducerea superioară a instituţiei.
(5)Instituţiile care au primit aprobarea prealabilă din partea autorităţilor competente pot atribui o pondere de risc de 100 % expunerilor provenind din titluri de capital asumate în cadrul unor programe legislative pentru stimularea anumitor sectoare ale economiei, până la partea acestor expuneri care, în total, nu depăşeşte 10 % din fondurile proprii ale instituţiei, care îndeplinesc toate condiţiile următoare:
a)programele legislative acordă instituţiei, pentru investiţii, subvenţii sau garanţii semnificative, inclusiv din partea unor bănci multilaterale de dezvoltare, a unor instituţii de credit pentru dezvoltare publică, astfel cum sunt definite la articolul 429a alineatul (2), sau a unor organizaţii internaţionale;
b)programele legislative implică o anumită formă de supraveghere guvernamentală;
c)programele legislative implică restricţii privind investiţiile în titluri de capital, cum ar fi limitări asupra dimensiunii şi tipurilor de activităţi în care investeşte instituţia, asupra valorilor admisibile ale participaţiilor în capitalurile proprii, asupra localizării geografice şi asupra altor factori relevanţi care limitează riscul potenţial al investiţiei pentru instituţia investitoare.
(6)Expunerile provenind din titluri de capital faţă de bănci centrale primesc o pondere de risc de 0 %.
(7)O deţinere de capital care este înregistrată ca împrumut, dar care a rezultat dintr-o conversie a creanţelor în acţiuni efectuată ca parte a realizării sau a restructurării ordonate a datoriei nu primeşte o pondere de risc mai scăzută decât ponderea de risc care s-ar aplica dacă deţinerea de capital ar fi tratată ca expunere din titluri de datorie.
Art. 134: Alte elemente
(1)Imobilizările corporale în sensul punctului 10 de la rubrica «Active» de la articolul 4 din Directiva 86/635/CEE primesc o pondere de risc de 100 %.
(2)Conturile de regularizare pentru care o instituţie nu poate determina contrapartea în conformitate cu Directiva 86/635/CEE primesc o pondere de risc de 100 %.
(3)Elementele de numerar în curs de încasare primesc o pondere de risc de 20 %. Numerarul aflat în proprietatea instituţiei şi deţinut de aceasta sau aflat în tranzit şi elementele de numerar echivalente primesc o pondere de risc de 0 %.
(4)Lingourile de aur păstrate în tezaurele proprii sau în custodie în limita sumelor acoperite cu pasive în lingouri primesc o pondere de risc de 0 %.
(5)În cazul tranzacţiilor de vânzare de active, al contractelor de răscumpărare şi al angajamentelor ferme de cumpărare la termen, ponderea de risc este cea aplicată activelor respective şi nu cea aplicată contrapărţilor la tranzacţiile respective.
(6)În cazul în care o instituţie oferă protecţia creditului pentru o serie de expuneri supuse condiţiei potrivit căreia al n-lea caz de nerambursare corespunzător expunerilor declanşează plata, iar acest eveniment de credit conduce la încetarea contractului, ponderile de risc pentru expunerile incluse în coş, mai puţin un număr de n-1 expuneri, sunt agregate până la un nivel maxim de 1 250 % şi multiplicate cu valoarea nominală a protecţiei furnizate de instrumentul financiar derivat de credit pentru a obţine cuantumul ponderat la risc al expunerii. Cele n-1 expuneri excluse din agregare sunt determinate astfel încât să includă fiecare dintre acele expuneri care generează un cuantum ponderat la risc al expunerii inferior cuantumului ponderat la risc al oricărei expuneri incluse în agregare.
(7)Valoarea expunerii pentru operaţiunile de leasing este valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing. Plăţile minime de leasing sunt plăţile pe care locatarul este obligat sau poate fi obligat să le efectueze pe perioada contractului de leasing, precum şi orice opţiune de cumpărare avantajoasă (bargain option) a cărei probabilitate de exercitare este certă într-o măsură rezonabilă. O parte, alta decât locatarul, poate fi obligată să efectueze o plată legată de valoarea reziduală a bunului care face obiectul contractului de leasing şi în condiţiile în care această obligaţie de plată îndeplineşte setul de condiţii prevăzut la articolul 201 cu privire la eligibilitatea furnizorilor de protecţie, precum şi cerinţele de recunoaştere a altor tipuri de garanţii, prevăzute la articolele 213-215, obligaţia de plată poate fi considerată drept protecţie nefinanţată a creditului în conformitate cu capitolul 4. Aceste expuneri se clasifică în clasa de expuneri corespunzătoare, în conformitate cu articolul 112. Atunci când expunerea este o valoare reziduală a unor active care fac obiectul unui contract de leasing, cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor se calculează după cum urmează: 1/t * 100 % * valoarea reziduală, unde t este numărul cel mai mare dintre 1 şi numărul cel mai apropiat de ani întregi rămaşi din contractul de leasing.
SUBSECŢIUNEA 1:Recunoaşterea ECAI
Art. 135: Utilizarea evaluărilor de credit furnizate de instituţiile externe de evaluare a creditului
(1)O evaluare externă a creditului poate fi folosită pentru determinarea ponderii de risc aplicabilă unei expuneri în temeiul prezentului capitol numai dacă a fost emisă de o ECAI sau a fost aprobată de o ECAI în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.
(2)ABE publică pe site-ul său lista ECAI în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) şi cu articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.
(3)Până la 10 iulie 2025, ESMA elaborează un raport în care precizează dacă riscurile ESG sunt reflectate în mod corespunzător în metodologiile ECAI de rating al riscului de credit şi transmite raportul respectiv Comisiei.
Pe baza raportului respectiv, Comisia prezintă, dacă este cazul, o propunere legislativă Parlamentului European şi Consiliului până la 10 ianuarie 2026.
SUBSECŢIUNEA 2:Punerea în corespondenţă a evaluărilor de credit efectuate de o ECAI
Art. 136: Punerea în corespondenţă a evaluărilor de credit efectuate de o ECAI
(1)ABE, EIPA şi AEVMP, prin Comitetul mixt, elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica, pentru fiecare ECAI, cărui nivel de calitate a creditului stabilit în secţiunea 2 îi corespund evaluările de credit efectuate de ECAI (în continuare, «punere în corespondenţă»). Deciziile respective trebuie să fie obiective şi consecvente.
ABE, EIPA şi AEVMP transmit Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 iulie 2014 şi transmite versiuni revizuite ale proiectelor de standarde tehnice de punere în aplicare, dacă este necesar.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 şi, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
(2)La punerea în corespondenţă a evaluărilor de credit, ABE, EIPA şi AEVMP respectă următoarele cerinţe:
a)pentru a diferenţia gradele relative de risc exprimate de fiecare evaluare de credit, ABE, EIPA şi AEVMP iau în considerare factori cantitativi cum ar fi rata de nerambursare pe termen lung aferentă tuturor elementelor care primesc aceeaşi evaluare de credit. Pentru ECAI nou-înfiinţate şi pentru cele care nu dispun decât de un volum limitat de date referitoare la starea de nerambursare, ABE, EIPA şi AEVMP solicită ECAI respective o estimare a ratei de neram- bursare pe termen lung aferentă tuturor elementelor care au primit aceeaşi evaluare de credit;
b)pentru a diferenţia gradele relative de risc exprimate de fiecare evaluare de credit, ABE, EIPA şi AEVMP iau în considerare factori calitativi cum ar fi grupul de emitenţi acoperiţi de ECAI, gama de evaluări de credit atribuite de ECAI, semnificaţia fiecărei evaluări de credit şi definiţia stării de nerambursare în accepţiunea ECAI;
c)ABE, EIPA şi AEVMP compară ratele de nerambursare înregistrate pentru fiecare evaluare de credit efectuată de o anumită ECAI, iar apoi le compară cu o valoare de referinţă stabilită pe baza ratelor de nerambursare înregistrate de alte ECAI pentru un ansamblu de emitenţi care prezintă un nivel echivalent al riscului de credit;
d)în cazul în care ratele de nerambursare înregistrate pentru evaluarea de credit efectuată de o anumită ECAI sunt semnificativ şi sistematic mai ridicate decât valoarea de referinţă, ABE, EIPA şi AEVMP atribuie ECAI un nivel de calitate a creditului mai ridicat pe scala de evaluare a calităţii creditului pentru evaluarea de credit efectuată de ECAI;
e)dacă ABE, EIPA şi AEVMP a crescut ponderea de risc asociată unei evaluări de credit efectuate de o anumită ECAI, iar ratele de nerambursare înregistrate pentru acea evaluare de credit efectuată de respectiva ECAI nu mai sunt semnificativ şi sistematic mai ridicate decât valoarea de referinţă, ABE, EIPA şi AEVMP pot să restabilească nivelul iniţial de calitate a creditului pe scala de evaluare a calităţii creditului pentru evaluarea de credit efectuată de respectiva ECAI.
(3)ABE, EIPA şi AEVMP elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica factorii cantitativi menţionaţi la alineatul (2) litera (a), factorii calitativi menţionaţi la alineatul (2) litera (b) şi valoarea de referinţă menţionată la alineatul (2) litera (c).
ABE, EIPA şi AEVMP transmit Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 iulie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 şi, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
SUBSECŢIUNEA 3:Utilizarea evaluărilor de credit ale agenţiilor de creditare a exportului
Art. 137: Utilizarea evaluărilor de credit ale agenţiilor de creditare a exportului
(1)În sensul articolului 114, instituţiile pot utiliza evaluări de credit ale unei agenţii de creditare a exportului desemnată de instituţie, dacă este îndeplinită oricare dintre condiţiile următoare:
a)este vorba despre o clasificare de comun acord a riscurilor de către agenţiile de creditare a exportului care participă la «Acordul privind orientările privind creditele pentru export care beneficiază de sprijin public» al OCDE;
b)agenţia de creditare a exportului îşi publică evaluările de credit şi aderă la metodologia agreată de OCDE, iar evaluarea de credit este asociată uneia dintre cele opt prime minime de asigurare pentru export (MEIP) prevăzute de metodologia agreată de OCDE. O instituţie poate revoca desemnarea unei agenţii de creditare a exportului. Instituţia motivează revocarea dacă există indicii concrete care arată că intenţia care stă la baza revocării este reducerea cerinţelor privind adecvarea capitalului.
(2)Expunerilor pentru care este recunoscută o evaluare de credit efectuată de o agenţie de creditare a exportului în scopul ponderării la risc li se aplică o pondere de risc în conformitate cu tabelul 9.
Tabelul 9
MEIP | 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
Pondere de risc | 0 | 0 | 20 | 50 | 100 | 100 | 100 | 150 |
SECŢIUNEA 4:Utilizarea evaluărilor de credit elaborate de o ECAI pentru determinarea ponderilor de risc
Art. 138: Cerinţe generale
O instituţie poate desemna una sau mai multe ECAI pe care le va utiliza pentru a determina ponderile de risc aplicabile activelor şi elementelor extrabilanţiere. O instituţie poate revoca desemnarea unei ECAI. Instituţia motivează revocarea dacă există indicii concrete care arată că intenţia care stă la baza revocării este reducerea cerinţelor privind adecvarea capitalului. Evaluările de credit nu pot fi utilizate selectiv. O instituţie utilizează evaluările de credit solicitate. Cu toate acestea, o instituţie poate utiliza evaluări de credit nesolicitate în cazul în care ABE confirmă că evaluările de credit nesolicitate ale unei ECAI nu diferă, în ceea ce priveşte calitatea, de evaluările de credit solicitate ale respectivei ECAI. ABE refuză sau revocă respectiva confirmare în special dacă ECAI a utilizat o evaluare de credit nesolicitată pentru a pune presiuni asupra entităţii evaluate astfel încât aceasta să solicite o evaluare a creditului sau alte servicii. Atunci când utilizează evaluări de credit, instituţiile respectă următoarele cerinţe:
a)o instituţie care decide să utilizeze evaluările de credit efectuate de o ECAI pentru o anumită clasă de elemente trebuie să utilizeze respectivele evaluări de credit în mod consecvent, pentru toate expunerile aparţinând acelei clase;
b)o instituţie care decide să utilizeze evaluări de credit efectuate de o ECAI trebuie să utilizeze respectivele evaluări în mod continuu şi consecvent de-a lungul timpului;
c)o instituţie utilizează numai acele evaluări de credit efectuate de o ECAI care iau în considerare toate cuantumurile, atât ca principal, cât şi ca dobândă datorată pentru acesta;
d)în cazul în care nu este disponibilă decât o singură evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată pentru un element evaluat, respectiva evaluare de credit se utilizează pentru a determina ponderea de risc pentru elementul respectiv;
e)în cazul în care sunt disponibile două evaluări de credit efectuate de o ECAI desemnată şi ele corespund unor ponderi de risc diferite pentru un element evaluat, se aplică ponderea de risc cea mai ridicată;
f)în cazul în care sunt disponibile mai mult de două evaluări de credit efectuate de o ECAI desemnată pentru un element evaluat, se iau în considerare acele două evaluări de risc care generează cele mai scăzute ponderi de risc. În cazul în care cele două ponderi de risc sunt diferite, se aplică cea mai ridicată dintre ele. În cazul în care cele două ponderi de risc sunt identice, se aplică ponderea de risc respectivă.
g)în cazul expunerilor faţă de instituţii, o instituţie nu utilizează o evaluare de credit efectuată de o ECAI care include ipoteze privind existenţa unui sprijin public implicit, cu excepţia cazului în care respectiva evaluare de credit efectuată de o ECAI se referă la o instituţie deţinută sau înfiinţată şi finanţată de administraţii centrale, administraţii regionale sau autorităţi locale.
În sensul literei (g) de la primul paragraf, în cazul instituţiilor, altele decât instituţiile deţinute sau înfiinţate şi finanţate de administraţii centrale, administraţii regionale sau autorităţi locale, pentru care sunt disponibile numai evaluări de credit efectuate de o ECAI care includ ipoteze privind existenţa unui sprijin public implicit, expunerile faţă de astfel de instituţii sunt tratate ca expuneri faţă de instituţii care nu beneficiază de rating, în conformitate cu articolul 121.
«Sprijin public implicit» înseamnă că administraţia centrală, administraţia regională sau autoritatea locală ar acţiona pentru a evita înregistrarea de pierderi de către creditorii instituţiei în cazul în care instituţia ar intra în stare de nerambursare sau în dificultate.
Art. 139: Evaluări de credit pentru un emitent sau o emisiune
(1)Atunci când există o evaluare de credit pentru un anumit program sau facilitate de emisiune căreia îi aparţine elementul ce reprezintă expunerea, respectiva evaluare de credit se utilizează pentru a determina ponderea de risc aplicabilă elementului respectiv.
(2)În cazul în care nu există o evaluare de credit aplicabilă în mod direct pentru un anumit element, însă există o evaluare de credit pentru un anumit program sau facilitate de emisiune căreia nu îi aparţine elementul ce reprezintă expunerea sau există o evaluare generală de credit pentru emitent, atunci respectiva evaluare de credit se utilizează în oricare dintre cazurile următoare:
a)evaluarea de credit generează o pondere de risc mai ridicată decât ar fi cazul dacă expunerea ar fi tratată ca o expunere care nu beneficiază de rating, iar expunerea în cauză:
(i)nu este o expunere provenind din finanţări specializate;
(ii)este de rang egal sau inferior, în toate privinţele, faţă de respectivul program sau respectiva facilitate de emisiune sau faţă de expunerile cu rang prioritar negarantate ale emitentului respectiv, după caz;
b)evaluarea de credit generează o pondere de risc mai redusă decât ar fi cazul dacă expunerea ar fi tratată ca o expunere care nu beneficiază de rating, iar expunerea în cauză:
(i)nu este o expunere provenind din finanţări specializate;
(ii)este de rang egal sau superior, în toate privinţele, faţă de respectivul program sau respectiva facilitate de emisiune sau faţă de expunerile cu rang prioritar negarantate ale emitentului respectiv, după caz.
În toate celelalte cazuri, expunerea trebuie să fie tratată ca o expunere care nu beneficiază de rating.
(3)Alineatele (1) şi (2) nu aduc atingere aplicării articolului 129.
(4)Evaluările de credit pentru emitenţii din cadrul unui grup nu pot fi utilizate ca evaluări de credit pentru alt emitent din cadrul aceluiaşi grup.
Art. 140: Evaluări de credit pe termen lung şi pe termen scurt
(1)Evaluările de credit pe termen scurt pot fi utilizate doar pentru activele şi elementele extrabilanţiere pe termen scurt care reprezintă expuneri faţă de instituţii şi societăţi.
(2)O evaluare de credit pe termen scurt se aplică doar elementului la care se referă evaluarea de credit pe termen scurt şi nu se utilizează pentru determinarea ponderilor de risc aplicabile altor elemente, cu excepţia situaţiilor următoare:
a)în cazul în care o facilitate pe termen scurt, care a fost evaluată, primeşte o pondere de risc de 150 %, atunci toate expunerile negarantate faţă de respectivul debitor, care nu au fost evaluate, fie pe termen scurt, fie pe termen lung, primesc, de asemenea, o pondere de risc de 150 %;
b)în cazul în care o facilitate pe termen scurt, care a fost evaluată, primeşte o pondere de risc de 50 %, atunci nicio expunere pe termen scurt care nu este evaluată nu primeşte o pondere de risc mai mică de 100 %.
Art. 141: Elemente denominate în moneda naţională şi într-o monedă străină
(1)O evaluare de credit pentru un element denominat în moneda naţională a debitorului nu se utilizează la determinarea unei ponderi de risc pentru o expunere faţă de acelaşi debitor care este denominată într-o monedă străină.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care o expunere rezultă din participarea unei instituţii la un împrumut care a fost acordat sau a fost garantat împotriva riscului de convertibilitate şi de transfer de către o bancă multilaterală de dezvoltare menţionată la articolul 117 alineatul (2), cu statut de creditor preferenţial recunoscut pe piaţă, evaluarea de credit pentru elementul denominat în moneda naţională a debitorului poate fi utilizată cu scopul de a obţine o pondere de risc pentru o expunere faţă de acelaşi debitor care este denominată într-o monedă străină.
În sensul primului paragraf, în cazul în care expunerea denominată într-o monedă străină este garantată împotriva riscului de convertibilitate şi de transfer, evaluarea de credit pentru elementul denominat în moneda naţională a debitorului poate fi utilizată numai în scopul ponderării la risc a părţii garantate a expunerii respective. Partea din expunerea respectivă care nu este garantată este ponderată la risc pe baza unei evaluări de credit a debitorului care se referă la un element denominat în respectiva monedă străină.
SECŢIUNEA 1:Aprobarea acordată de autorităţile competente pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating
Art. 142: Definiţii
(1)În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiţii:
1.«sistem de rating» înseamnă ansamblul tuturor metodelor, proceselor, sistemelor de control, sistemelor de colectare a datelor şi sistemelor informatice care permit evaluarea riscului de credit, încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc şi cuantificarea estimărilor cu privire la stările de nerambursare şi la pierderi, care au fost elaborate pentru un anumit tip de expuneri;
11.«clasă de expuneri» înseamnă oricare dintre clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (a), litera (aa) punctul (i) sau (ii), litera (b), litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii), litera (d) punctul (i), (ii), (iii) sau (iv), litera (e), litera (ea), litera (f) sau litera (g);
12.«expunere faţă de societăţi» înseamnă o expunere încadrată în oricare dintre clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii);
13.«expunere de tip retail» înseamnă o expunere încadrată în oricare dintre clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (d) punctul (i), (ii), (iii) sau (iv);
14.«expunere faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public» înseamnă o expunere încadrată în oricare dintre clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (aa) punctul (i) sau (ii);
2.«tip de expuneri» înseamnă un grup de expuneri administrate omogen, care pot fi limitate la o singură entitate sau la un singur subansamblu de entităţi din cadrul unui grup cu condiţia ca acelaşi tip de expuneri să fie administrat în mod diferit în alte entităţi din cadrul grupului;
3.«unitate operaţională» înseamnă orice entitate separată din punct de vedere organizatoric sau juridic, linii de activitate, amplasări geografice;
4.«entitate mare reglementată din sectorul financiar» înseamnă o entitate din sectorul financiar care îndeplineşte toate condiţiile următoare:
a)activele totale ale entităţii sau activele totale ale societăţii-mamă, în cazul în care entitatea are o societate-mamă, calculate pe bază individuală sau consolidată, sunt mai mari sau egale cu 70 de miliarde EUR, utilizând cea mai recentă situaţie financiară sau situaţie financiară consolidată auditată pentru a stabili dimensiunea activelor;
b)entitatea face obiectul unor cerinţe prudenţiale, în mod direct pe bază individuală sau consolidată sau indirect pe baza consolidării prudenţiale a întreprinderii-mamă, în conformitate cu prezentul regulament, cu Regulamentul (UE) 2019/2033 şi cu Directiva 2009/138/CE, sau al cerinţelor prudenţiale legale ale unei ţări terţe care sunt cel puţin echivalente cu respectivele acte ale Uniunii;
5.«entitate nereglementată din sectorul financiar» înseamnă o entitate din sectorul financiar care nu îndeplineşte condiţia prevăzută la punctul 4 litera (b);
51.«societate mare» înseamnă orice întreprindere care are vânzări anuale consolidate de peste 500 de milioane EUR sau care aparţine unui grup în cazul în care vânzările anuale totale ale grupului consolidat depăşesc 500 de milioane EUR;
6.«clasă de rating a debitorilor» înseamnă o categorie de risc din cadrul scalei de rating a debitorilor aferente unui sistem de rating, în care debitorii sunt alocaţi pe baza unui set distinct şi specificat de criterii de rating care stau la baza estimării probabilităţii de nerambursare (PD);
7.«clasă de rating a tranzacţiilor» desemnează o categorie de risc din cadrul scalei de rating a tranzacţiilor, aferentă unui sistem de rating, în care sunt încadrate expunerile pe baza unui set distinct şi specificat de criterii de rating, în baza cărora se obţin propriile estimări ale LGD;
81.«abordarea de modelare a ajustării PD/LGD» înseamnă o ajustare a pierderii în caz de nerambursare (LGD) sau modelarea unei ajustări atât a probabilităţii de nerambursare (PD), cât şi a pierderii în caz de nerambursare (LGD) pentru expunerea-suport;
9.«pragul de ponderare a riscului pentru furnizorul de protecţie» înseamnă ponderea de risc aplicabilă unei expuneri directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie;
10.în cazul unei expuneri pentru care o instituţie aplică abordarea IRB utilizând propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare în conformitate cu articolul 143, protecţia nefinanţată a creditului «recunoscută» înseamnă o protecţie nefinanţată a creditului al cărei efect asupra calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor sau a cuantumurilor pierderilor aşteptate aferente expunerii-suport este luat în considerare cu ajutorul uneia dintre următoarele metode, în conformitate cu articolul 108 alineatul (3):
(a)abordarea de modelare a ajustării PD/LGD;
(b)abordarea constând în înlocuirea parametrilor de risc pe baza A-IRB, astfel cum este definită la articolul 192 punctul 5;
11.«CCF pe baza SA» înseamnă procentajul aplicabil în temeiul capitolului 2 în conformitate cu articolul 111 alineatul (2);
12.«CCF pe baza IRB» înseamnă propriile estimări ale factorului de conversie a creditului.
În sensul punctului 5a de la primul paragraf, la evaluarea pragului de vânzări, cuantumurile se raportează astfel cum figurează în situaţiile financiare auditate ale societăţilor sau, în cazul societăţilor care fac parte din grupuri consolidate, ale grupurilor consolidate ale acestora, în conformitate cu standardul contabil aplicabil întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang a grupului consolidat. Cifrele se bazează pe cuantumurile medii calculate în ultimii trei ani sau pe cele mai recente cuantumuri actualizate o dată la trei ani de către instituţie.
8.[textul din Art. 142, alin. (1), punctul 8. din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2019 de Art. 1, punctul 5. din Regulamentul 2401/12-dec-2017]
(2)În sensul alineatului (1) punctul 4 litera (b) de la prezentul articol, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare şi sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o ţară terţă aplică dispoziţii de supraveghere şi reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absenţa unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituţiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat pentru o ţară terţă, dacă autorităţile competente relevante au declarat ţara terţă respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament înainte de 1 ianuarie 2014.
Art. 143: Aprobare pentru utilizarea abordării IRB
(1)Atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezentul capitol, autorităţile competente permit instituţiilor să îşi calculeze cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor utilizând abordarea bazată pe modele interne de rating (denumită în continuare «abordarea IRB»).
(2)Aprobarea prealabilă pentru utilizarea abordării IRB, inclusiv a propriilor estimări ale LGD şi CCF pe baza IRB, este necesară pentru fiecare clasă de expuneri, pentru fiecare sistem de rating şi pentru fiecare abordare utilizată pentru estimarea LGD şi a CCF.
(3)Instituţiile obţin aprobarea prealabilă a autorităţilor competente pentru:
a)modificările semnificative ale sferei de aplicare a unui sistem de rating pe care instituţia a primit aprobarea să îl utilizeze;
b)modificările semnificative ale unui sistem de rating pe care instituţia a primit aprobarea să îl utilizeze.
Sfera de aplicare a unui sistem de rating cuprinde toate expunerile de tipul relevant de expuneri pentru care a fost conceput sistemul de rating respectiv.
(4)Instituţiile notifică autorităţilor competente toate modificările aduse sistemelor de rating.
(5)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza condiţiile pe baza cărora se evaluează dacă utilizarea unui sistem de rating existent pentru alte expuneri suplimentare care nu sunt deja acoperite de sistemul de rating respectiv şi modificările aduse sistemelor de rating sunt semnificative în cadrul abordării IRB.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 ianuarie 2026.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 144: Evaluarea de către autorităţile competente a unei cereri de utilizare a abordării IRB
(1)Autoritatea competentă acordă unei instituţii aprobarea de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating, inclusiv de a folosi propriile estimări ale LGD şi proprii factori de conversie, în conformitate cu articolul 143, numai dacă autoritatea competentă este convinsă că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în prezentul capitol, în special cele prevăzute în secţiunea 6, şi că sistemele instituţiei de administrare şi de rating pentru expunerile la riscul de credit sunt solide şi aplicate cu integritate şi, în special, că instituţia a demonstrat, spre satisfacţia autorităţilor competente, că sunt îndeplinite următoarele criterii:
a)sistemele de rating ale instituţiei permit o evaluare pertinentă a caracteristicilor debitorului şi ale tranzacţiei, precum şi o diferenţiere semnificativă şi o estimare cantitativă precisă şi consecventă a riscului;
b)ratingurile interne şi estimările situaţiilor de nerambursare şi ale pierderilor, utilizate pentru determinarea cerinţelor de fonduri proprii, precum şi sistemele şi procesele asociate joacă un rol esenţial în gestionarea riscurilor şi în procesul decizional, precum şi în mecanismul de aprobare a creditelor, în repartizarea capitalului intern şi în cadrul de administrare al instituţiei;
c)instituţia dispune de o unitate de control a riscului de credit, responsabilă pentru sistemele sale de rating, suficient de independentă şi aflată în afara oricărei influenţe care să-i pericliteze independenţa;
d)instituţia colectează şi păstrează toate datele relevante care pot constitui un sprijin eficace pentru procedurilor sale de măsurare şi de gestionare a riscului de credit;
e)instituţia îşi documentează sistemele de rating, precum şi motivele care stau la baza proiectării lor şi validează sistemele respective;
f)instituţia a validat fiecare sistem de rating în cursul unei perioade corespunzătoare înainte de a primi aprobarea de a utiliza sistemul de rating respectiv, a evaluat în cursul acestei perioade dacă fiecare sistem de rating este potrivit pentru sfera de aplicare a sistemului de rating respectiv şi a adus fiecărui sistem de rating modificările care s-au dovedit necesare în urma evaluării sale;
g)instituţia a calculat conform abordării IRB cerinţele de fonduri proprii care rezultă din estimările sale referitoare la parametrii de risc şi este în măsură să transmită rapoartele cerute în conformitate cu articolul 430;
h)instituţia a încadrat şi încadrează în continuare fiecare expunere din sfera de aplicare a unui sistem de rating într-o clasă de rating sau grupă de risc din cadrul sistemului de rating respectiv;
Cerinţele de utilizare a unei abordări IRB, inclusiv a propriilor estimări ale LGD şi factori de conversie, se aplică, de asemenea, în cazul în care o instituţie a introdus un sistem de rating, sau un model utilizat într-un sistem de rating, pe care l-a achiziţionat de la un furnizor terţ.
(2)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza metodologia de evaluare pe care trebuie să o urmeze autorităţile competente atunci când evaluează conformitatea unei instituţii cu cerinţele prevăzute pentru utilizarea abordării IRB.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2026.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 145: Experienţa anterioară în utilizarea abordărilor IRB
(1)O instituţie care solicită aprobarea de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating a folosit, pentru clasele de expuneri în cauză, sisteme de rating care au fost, în linii generale, în conformitate cu cerinţele prevăzute în secţiunea 6 pentru măsurarea şi gestionarea internă a riscului timp de cel puţin trei ani înainte de a se califica pentru utilizarea abordării IRB.
(2)O instituţie care solicită aprobarea de utilizare a propriilor estimări ale LGD şi ale factorilor de conversie trebuie să demonstreze, într-un mod considerat satisfăcător de autorităţile competente, că a estimat şi utilizat propriile estimări ale LGD şi proprii factori de conversie într-o manieră care a fost, în linii generale, în conformitate cu cerinţele prevăzute în secţiunea 6 privind utilizarea estimărilor proprii ale parametrilor respectivi timp de cel puţin trei ani înainte de a se califica pentru utilizarea propriilor estimări ale LGD şi proprii factori de conversie.
(3)În cazul în care instituţia extinde utilizarea abordării IRB după obţinerea aprobării iniţiale, experienţa instituţiei trebuie să fie suficientă pentru a satisface cerinţele de la alineatele (1) şi (2) pentru expunerile suplimentare acoperite. Dacă utilizarea sistemelor de rating este extinsă la expuneri semnificativ diferite de sfera iniţială de aplicare, astfel încât experienţa dobândită nu poate fi considerată suficientă pentru respectarea acestor dispoziţii în ceea ce priveşte expunerile suplimentare, atunci cerinţele prevăzute la alineatele (1) şi (2) se aplică separat pentru expunerile suplimentare.
Art. 146: Măsuri care trebuie luate în cazul în care cerinţele din prezentul capitol nu mai sunt respectate
În cazul în care o instituţie nu mai îndeplineşte cerinţele prevăzute în prezentul capitol, aceasta notifică autoritatea competentă şi ia una din următoarele măsuri:
a)prezintă autorităţii competente, într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător, un plan de redresare rapidă în vederea respectării cerinţelor şi realizează planul respectiv într-un interval de timp convenit cu autoritatea competentă;
b)demonstrează, într-un mod considerat satisfăcător de autorităţile competente, că efectele nerespectării cerinţelor respective sunt neglijabile.
Art. 147: Metodologia de încadrare a expunerilor în clase de expuneri
(1)Metodologia utilizată de instituţie în vederea încadrării expunerilor în diferite clase de expuneri trebuie să fie adecvată şi consecventă în timp.
(2)Fiecare expunere este încadrată în una dintre următoarele clase de expuneri:
a)expuneri faţă de administraţii centrale sau bănci centrale;
a1)expuneri faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, care sunt încadrate în următoarele clase de expuneri:
(i)expuneri faţă de administraţii regionale şi autorităţi locale;
(ii)expuneri faţă de entităţi din sectorul public;
b)expuneri faţă de instituţii;
c)expuneri faţă de societăţi, care sunt încadrate în următoarele clase de expuneri:
(i)expuneri faţă de societăţi în general;
(ii)expuneri provenind din finanţări specializate;
(iii)creanţe achiziţionate asupra societăţilor;
d)expuneri de tip retail, care sunt încadrate în următoarele clase de expuneri:
(i)expuneri eligibile de tip retail reînnoibile («QRRE»);
(ii)expuneri de tip retail garantate cu bunuri imobile locative;
(iii)creanţe achiziţionate de tip retail;
(iv)alte expuneri de tip retail;
e)expuneri provenind din titluri de capital;
e1)expuneri sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute într-un OPC;
f)elemente reprezentând poziţii din securitizare;
g)active, altele decât cele care reprezintă creanţe de natura creditelor.
(3)Următoarele expuneri se încadrează în clasa prevăzută la alineatul (2) litera (a):
a)[textul din Art. 147, alin. (3), litera A. din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 72., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
b)expuneri faţă de băncile multilaterale de dezvoltare menţionate la articolul 117 alineatul (2);
c)expuneri faţă de organizaţiile internaţionale cărora le este atribuită o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 118.
(31)Prin derogare de la alineatul (2) de la prezentul articol, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public sunt încadrate în clasa de expuneri menţionată la alineatul (2) litera (a) de la prezentul articol în cazul în care expunerile respective sunt tratate ca expuneri faţă de administraţii centrale în conformitate cu articolul 115 sau 116.
(4)Următoarele expuneri se încadrează în clasa prevăzută la alineatul (2) litera (b):
a)[textul din Art. 147, alin. (4), litera A. din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 72., alin. (D) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
b)[textul din Art. 147, alin. (4), litera B. din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 72., alin. (D) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
c)expuneri faţă de băncile multilaterale de dezvoltare cărora nu li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117; şi
d)expuneri faţă de instituţii financiare care sunt tratate ca expuneri faţă de instituţii, în conformitate cu articolul 119 alineatul (5).
(5)Pentru a fi încadrate în clasa expunerilor de tip retail, prevăzută la alineatul (2) litera (d), expunerile respectă următoarele criterii:
a)sunt expuneri faţă de:
(i)una sau mai multe persoane fizice;
(ii)o întreprindere mică sau mijlocie, cu condiţia ca cuantumul total datorat instituţiei, întreprinderii-mamă şi filialelor sale, incluzând orice expunere aflată în stare de nerambursare, de către clientul debitor sau de către grupul debitor de clienţi aflaţi în legătură, dar excluzând expunerile garantate cu bunuri imobile locative, până la valoarea bunurilor imobile, să nu depăşească, din informaţiile deţinute de instituţie, care ia măsurile necesare pentru verificarea cuantumului expunerii respective, suma de 1 milion EUR;
(iii)sunt expuneri garantate cu bunuri imobile locative, inclusiv drepturi de ipotecă de prim rang şi succesive, credite la termen, linii de credit reînnoibile pentru nevoi personale garantate cu imobile şi expuneri astfel cum sunt menţionate la articolul 108 alineatele (4) şi (5), indiferent de dimensiunea expunerii, cu condiţia ca expunerea să fie oricare dintre următoarele:
1.o expunere faţă de o persoană fizică;
2.o expunere faţă de asociaţii sau cooperative de persoane fizice care sunt reglementate de legislaţia naţională şi care există exclusiv pentru a acorda membrilor lor dreptul de a utiliza o reşedinţă principală în bunul imobil cu care este garantat împrumutul;
b)sunt tratate de instituţie în cadrul procesului său de gestionare a riscurilor într-o manieră similară şi consecventă în timp;
c)nu sunt gestionate doar în mod individual ca expuneri încadrate în clasele de expuneri menţionate la alineatul (2) litera (c) punctele (i), (ii) sau (iii);
d)fiecare reprezintă o expunere dintr-un număr semnificativ de expuneri care sunt administrate în mod similar.
În plus faţă de expunerile enumerate la primul paragraf, valoarea actualizată a plăţilor minime aferente contractelor de leasing de tip retail se include în clasa de expuneri de tip retail.
Expunerile care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la primul paragraf litera (a) punctul (iii) şi literele (b), (c) şi (d) de la prezentul alineat sunt încadrate în clasa de expuneri menţionată la alineatul (2) litera (d) punctul (ii).
Prin derogare de la al treilea paragraf de la prezentul alineat, autorităţile competente pot exclude din clasa de expuneri menţionată la alineatul (2) litera (d) punctul (ii) împrumuturile acordate persoanelor fizice care au ipotecat mai mult de patru bunuri imobile sau unităţi locative, inclusiv împrumuturile acordate persoanelor fizice menţionate la articolul 108 alineatul (4), şi pot încadra împrumuturile respective într-una dintre clasele de expuneri menţionate la alineatul (2) litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii).
(51)Expunerile de tip retail aparţinând unui tip de expuneri care îndeplinesc toate condiţiile următoare se încadrează în clasa de expuneri menţionată la alineatul (2) litera (d) punctul (i):
a)expunerile aparţinând acelui tip de expuneri sunt faţă de una sau mai multe persoane fizice;
b)expunerile aparţinând acelui tip de expuneri sunt reînnoibile, negarantate şi, în măsura în care creditul nu este utilizat imediat şi necondiţionat, sunt revocabile de către instituţie;
c)expunerea maximă aparţinând acelui tip de expuneri faţă de o singură persoană fizică este de 100 000 EUR sau mai puţin;
d)acel tip de expuneri a prezentat o volatilitate redusă a ratei pierderilor în raport cu nivelul mediu al ratei pierderilor pentru astfel de expuneri, în special în benzile de valori scăzute ale PD;
e)tratamentul expunerilor încadrate în acest tip de expuneri ca expuneri eligibile de tip retail reînnoibile este în concordanţă cu caracteristicile de risc aferente respectivului tip de expuneri.
Prin derogare de la litera (b) de la primul paragraf, cerinţa de a fi negarantate nu se aplică în cazul facilităţilor de credit acoperite cu garanţii reale asociate unui cont în care se efectuează plata salariului. În acest caz, sumele recuperate prin intermediul executării garanţiei reale nu se iau în considerare în estimările LGD.
Instituţiile identifică în cadrul clasei de expuneri menţionate la alineatul (2) litera (d) punctul (i) expunerile faţă de tranzactori («QRRE faţă de tranzactori») şi expunerile care nu sunt expuneri faţă de tranzactori («QRRE faţă de debitori generatori de expuneri reînnoibile»). Mai precis, QRRE cu un istoric de rambursare mai scurt de 12 luni sunt identificate drept QRRE faţă de debitori generatori de expuneri reînnoibile.
(6)Cu excepţia cazului în care sunt încadrate în clasa de expuneri menţionată la alineatul (2) litera (ea) de la prezentul articol, expunerile menţionate la articolul 133 alineatul (1) se încadrează în clasa de expuneri menţionată la alineatul (2) litera (e) de la prezentul articol.
(7)Orice obligaţie din credite care nu este încadrată în clasele de expuneri menţionate la alineatul (2) litera (a), litera (aa) punctul (i) sau (ii), litera (b), litera (d) punctul (i), (ii), (iii) sau (iv) şi litera (e), (ea) sau (f) sunt încadrate într-una dintre clasele de expuneri menţionate la litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii) de la alineatul respectiv.
(8)În cadrul clasei de expuneri faţă de societăţi prevăzute la alineatul (2) litera (c), instituţiile identifică în mod distinct ca expuneri provenind din finanţări specializate, expunerile care prezintă următoarele caracteristici:
a)expunerile sunt faţă de o entitate creată în mod special pentru a finanţa sau administra active corporale sau sunt expuneri comparabile din punct de vedere economic;
b)dispoziţiile contractuale conferă creditorului un grad substanţial de control asupra activelor şi veniturilor pe care le generează;
c)sursa principală de rambursare a creditului este reprezentată de venitul generat de activele finanţate şi nu de capacitatea independentă de rambursare a societăţii comerciale în ansamblul său.
Expunerile respective sunt încadrate în clasa de expuneri menţionată la alineatul (2) litera (c) punctul (ii) şi se clasifică după cum urmează: «finanţare de proiecte» (PF), «finanţare de obiecte» (OF), «finanţare de mărfuri» (CF) şi «bunuri imobile generatoare de venituri» (IPRE).
(9)Valoarea reziduală a bunurilor care fac obiectul unui contract de leasing se încadrează în clasa de expuneri prevăzută la alineatul (2) litera (g), cu excepţia cazului în care valoarea reziduală este deja inclusă în valoarea expunerii pentru operaţiunile de leasing prevăzută la articolul 166 alineatul (4).
(10)Expunerea rezultată din asigurarea protecţiei prin intermediul unui coş de instrumente financiare derivate de credit de tipul «nth-to-default» pentru un coş de expuneri este încadrată în aceeaşi clasă prevăzută la alineatul (2) în care ar fi încadrate şi expunerile din coş, cu excepţia cazului în care expunerile individuale din coş ar fi încadrate în diverse clase de expuneri, situaţie în care expunerea este încadrată în clasa de expuneri faţă de societăţi prevăzută la alineatul (2) litera (c).
(11)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza următoarele:
a)criteriile de clasificare în PF, OF şi CF, în conformitate cu definiţiile din capitolul 2;
b)criteriile de determinare a categoriei IPRE, specificând în special care expuneri ADC şi expuneri garantate cu bunuri imobile pot fi sau sunt clasificate drept IPRE.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2026.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(12)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza mai în detaliu condiţiile şi criteriile de încadrare a expunerilor în clasele menţionate la alineatul (2) şi, dacă este necesar, pentru a detalia aceste clase de expuneri.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2027.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 148: Condiţii de implementare a abordării IRB pentru diferite clase de expuneri şi unităţi operaţionale
(1)O instituţie căreia i se permite să aplice abordarea IRB în conformitate cu articolul 107 alineatul (1) implementează, împreună cu orice întreprindere-mamă şi filialele sale, abordarea IRB pentru cel puţin una dintre clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (a), litera (aa) punctul (i) sau (ii), litera (b), litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii), litera (d) punctul (i), (ii), (iii) sau (iv) sau litera (g). Odată ce o instituţie a implementat abordarea IRB pentru un anumit tip de expuneri dintr-o clasă de expuneri, instituţia face acest lucru pentru toate expunerile din respectiva clasă de expuneri, cu excepţia cazului în care a primit din partea autorităţii competente aprobarea de a utiliza în permanenţă abordarea standardizată în conformitate cu articolul 150.
Sub rezerva aprobării prealabile de către autorităţile competente, implementarea abordării IRB se poate face progresiv pentru diferitele tipuri de expuneri din cadrul unei anumite clase de expuneri din cadrul aceleiaşi unităţi operaţionale şi pentru diferite unităţi operaţionale din cadrul aceluiaşi grup sau în cazul utilizării propriilor estimări ale LGD ori al utilizării CCF pe baza IRB.
(2)Autorităţile competente stabilesc perioada necesară fiecărei instituţii, întreprinderi-mamă şi filiale ale sale pentru a implementa abordarea IRB pentru toate expunerile dintr-o anumită clasă de expuneri pentru diferite tipuri de expuneri din cadrul aceleiaşi unităţi operaţionale şi pentru diferite unităţi operaţionale din cadrul aceluiaşi grup sau în cazul utilizării propriilor estimări ale LGD ori al utilizării CCF pe baza IRB. Această perioadă este cea pe care autorităţile competente o consideră adecvată, în funcţie de natura şi dimensiunea activităţilor instituţiei în cauză sau ale oricărei întreprinderi-mamă şi ale filialelor sale, precum şi în funcţie de numărul şi natura sistemelor de rating care urmează să fie implementate.
(3)Instituţiile implementează abordarea IRB în conformitate cu condiţiile stabilite de autorităţile competente. Autoritatea competentă elaborează aceste condiţii în aşa fel încât să garanteze că flexibilitatea acordată în temeiul alineatului (1) nu este utilizată selectiv cu scopul de a obţine cerinţe de fonduri proprii reduse în ceea ce priveşte acele tipuri de expuneri sau unităţi operaţionale care urmează a fi incluse în abordarea IRB sau în cazul utilizării propriilor estimări ale LGD sau al utilizării CCF pe baza IRB.
(4)[textul din Art. 148, alin. (4) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 73., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(5)[textul din Art. 148, alin. (5) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 73., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(6)
[textul din Art. 148, alin. (6) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 73., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art. 149: Condiţii pentru a reveni la utilizarea unor abordări mai puţin sofisticate
(1)O instituţie care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating pentru o anumită clasă de expuneri sau pentru un anumit tip de expunere nu renunţă la utilizarea acestei abordări pentru a utiliza în schimb abordarea standardizată pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)instituţia a demonstrat, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea competentă, că utilizarea abordării standardizate nu are ca scop angajarea în arbitraj de reglementare, inclusiv prin reducerea nejustificată a cerinţelor de fonduri proprii, că ea este necesară ţinând cont de natura şi complexitatea tuturor expunerilor de acest tip ale instituţiei şi că nu ar avea un impact negativ semnificativ asupra solvabilităţii instituţiei sau a capacităţii sale de a administra riscul în mod eficient;
b)instituţia a primit aprobarea prealabilă a autorităţii competente.
(2)Instituţiile care au obţinut aprobarea prevăzută la articolul 151 alineatul (9) pentru utilizarea propriilor estimări ale LGD şi a propriilor factori de conversie, nu revin la utilizarea valorilor LGD şi a factorilor de conversie menţionaţi la articolul 151 alineatul (8), decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)instituţia a demonstrat în mod satisfăcător autorităţii competente că utilizarea LGD şi a factorilor de conversie prevăzuţi la articolul 151 alineatul (8) pentru o anumită clasă de expuneri sau pentru un anumit tip de expunere nu este propusă pentru a reduce cerinţele de fonduri proprii ale instituţiei, ci este necesară ţinând cont de natura şi complexitatea expunerilor totale de acest tip ale instituţiei şi nu ar avea un impact negativ semnificativ asupra solvabilităţii instituţiei sau asupra capacităţii sale de a administra riscul în mod eficient;
b)instituţia a primit aprobarea prealabilă a autorităţii competente.
(3)Aplicarea alineatelor (1) şi (2) este subordonată condiţiilor pentru implementarea progresivă a abordării IRB stabilite de autorităţile competente în conformitate cu articolul 148 şi permisiunii de utilizare parţială permanentă menţionată la articolul 150.
Art. 150: Condiţii de utilizare parţială permanentă
(1)Instituţiile aplică abordarea standardizată în cazul tuturor expunerilor următoare:
a)expunerile încadrate în clasa de expuneri menţionată la articolul 147 alineatul (2) litera (e);
b)expunerile încadrate în clase de expuneri sau care aparţin unor tipuri de expuneri dintr-o clasă de expuneri în cazul cărora instituţiile nu au primit aprobarea prealabilă a autorităţilor competente de a utiliza abordarea IRB pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate.
O instituţie căreia i se permite să utilizeze abordarea IRB pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate pentru o anumită clasă de expuneri poate, sub rezerva aprobării prealabile a autorităţii competente, să aplice abordarea standardizată pentru anumite tipuri de expuneri din respectiva clasă de expuneri, inclusiv expuneri din sucursale străine şi din diferite grupe de expuneri, în cazul în care respectivele tipuri de expuneri nu sunt semnificative din perspectiva dimensiunii şi a profilului de risc.
(11)În plus faţă de expunerile menţionate la alineatul (1) al doilea paragraf, o instituţie poate, sub rezerva aprobării prealabile a autorităţii competente, să aplice abordarea standardizată pentru următoarele expuneri în cazul în care abordarea IRB se aplică pentru alte tipuri de expuneri din aceeaşi clasă de expuneri:
a)expunerile faţă de administraţiile centrale şi băncile centrale ale statelor membre şi faţă de administraţiile regionale, autorităţile locale şi entităţile din sectorul public ale acestora, sub rezerva următoarelor condiţii:
(i)din punctul de vedere al riscului, ca urmare a unor acorduri publice cu caracter specific, nu există diferenţe între expunerile faţă de administraţia centrală şi faţă de banca centrală în cauză şi celelalte expuneri menţionate; şi
(ii)expunerile faţă de administraţiile centrale şi faţă de băncile centrale primesc o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 114 alineatul (2) sau (4);
b)expunerile unei instituţii faţă de o contraparte care este întreprinderea-mamă, filiala sa sau o filială a întreprinderii-mamă, cu condiţia ca contrapartea să fie o instituţie sau o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o instituţie financiară, o societate de administrare a activelor sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare care face obiectul unor cerinţe prudenţiale adecvate sau o întreprindere legată printr-o relaţie în sensul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE;
c)expunerile între instituţii care îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolul 113 alineatul (7).
O instituţie căreia i se permite să utilizeze abordarea IRB pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor numai pentru anumite tipuri de expuneri din cadrul unei clase de expuneri aplică abordarea standardizată pentru celelalte tipuri de expuneri din respectiva clasă de expuneri.
În plus faţă de expunerile menţionate la alineatul (1) al doilea paragraf de la prezentul articol şi la prezentul alineat, o instituţie poate să aplice abordarea standardizată pentru expunerile faţă de biserici şi comunităţi religioase care îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolul 115 alineatul (3).
(21)Până la 10 iulie 2028, ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, privind ceea ce constituie tipuri de expuneri care nu sunt semnificative din perspectiva dimensiunii şi a profilului de risc.
(3)
[textul din Art. 150, alin. (3) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 75., alin. (E) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(4)
[textul din Art. 150, alin. (4) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 75., alin. (E) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
SUBSECŢIUNEA 1:Tratament pe tip de clasă de expuneri
Art. 151: Tratament pe clasă de expuneri
(1)Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit în cazul expunerilor încadrate într-una dintre clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (a), litera (aa) punctul (i) sau (ii), litera (b), litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii), litera (d) punctul (i), (ii), (iii) sau (iv) sau litera (g) se calculează în conformitate cu subsecţiunea 2, cu excepţia cazului în care respectivele expuneri sunt deduse din fondurile proprii sau sunt supuse tratamentului prevăzut la articolul 72e alineatul (5) primul paragraf.
(2)Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate se calculează în conformitate cu articolul 157. În cazul în care o instituţie dispune de drept de recurs deplin împotriva vânzătorului creanţelor achiziţionate, pentru riscul de nerambursare şi riscul de diminuare a valorii creanţei, dispoziţiile prezentului articol, ale articolului 152 şi ale articolului 158 alineatele (1)-(4) în ceea ce priveşte creanţele achiziţionate nu se aplică, iar expunerea este tratată ca o expunere beneficiind de o garanţie reală.
(3)Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit şi riscul de diminuare a valorii creanţei se calculează pe baza parametrilor relevanţi aferenţi expunerilor respective. Parametrii menţionaţi includ PD, LGD, scadenţa (denumită în continuare «M») şi valoarea expunerii. PD şi LGD pot fi considerate individual sau împreună, în conformitate cu secţiunea 4.
(4)[textul din Art. 151, alin. (4) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 76., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(5)Cuantumurile expunerilor ponderate la riscul de credit în cazul expunerilor provenind din finanţări specializate se calculează în conformitate cu articolul 153 alineatul (5).
(6)În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) literele (a)-(d), instituţiile furnizează propriile estimări ale PD în conformitate cu articolul 143 şi secţiunea 6.
(7)În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile furnizează propriile estimări ale LGD, precum şi CCF pe baza IRB, dacă este cazul, în temeiul articolului 166 alineatele (8) şi (8b), în conformitate cu articolul 143 şi cu secţiunea 6. Instituţiile utilizează CCF pe baza SA în cazul în care dispoziţiile de la articolul 166 alineatele (8) şi (8b) nu permit utilizarea CCF pe baza IRB.
(8)Instituţiile aplică valorile LGD prevăzute la articolul 161 alineatul (1) şi CCF pe baza SA în conformitate cu articolul 166 alineatele (8), (8a) şi (8b) în cazul următoarelor expuneri:
a)expunerile încadrate în clasa de expuneri menţionată la articolul 147 alineatul (2) litera (b);
b)expunerile faţă de entităţi din sectorul financiar, altele decât cele menţionate la litera (a) de la prezentul paragraf;
c)expunerile faţă de societăţi mari care nu sunt încadrate în clasa de expuneri menţionată la articolul 147 alineatul (2) litera (c) punctul (ii).
În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (a), litera (aa) punctul (i) sau (ii) sau litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii), cu excepţia expunerilor menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat, instituţiile aplică valorile LGD prevăzute la articolul 161 alineatul (1) şi CCF pe baza SA în conformitate cu articolul 166 alineatele (8), (8a) şi (8b), cu excepţia cazului în care li s-a permis să utilizeze propriile estimări ale LGD şi ale CCF pe baza IRB pentru expunerile respective în conformitate cu alineatul (9) de la prezentul articol.
(9)În cazul expunerilor menţionate la alineatul (8) al doilea paragraf de la prezentul articol, autoritatea competentă le permite instituţiilor să utilizeze propriile estimări ale LGD, precum şi ale CCF pe baza IRB, dacă este cazul, în temeiul articolului 166 alineatele (8) şi (8b), în conformitate cu articolul 143 şi cu secţiunea 6.
(10)Pentru expunerile securitizate şi pentru cele încadrate în clasa de expuneri menţionată la articolul 147 alineatul (2) litera (f), cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor se calculează în conformitate cu capitolul 5.
(11)În cazul expunerilor sub formă de acţiuni sau unităţi deţinute într-un OPC care aparţin clasei de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (ea), instituţiile aplică tratamentul prevăzut la articolul 152, cu excepţia cazului în care expunerile respective sunt deduse din fondurile proprii sau fac obiectul tratamentului prevăzut la articolul 72e alineatul (5) primul paragraf.
Art. 152: Tratamentul expunerilor sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute în OPC-uri
(1)Instituţiile calculează valorile expunerilor ponderate la risc pentru expunerile lor sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute într-un OPC înmulţind valoarea expunerii ponderate la risc pentru OPC, calculată în conformitate cu abordările prevăzute la alineatele (2) şi (5), cu procentajul unităţilor sau acţiunilor deţinute de instituţiile în cauză.
(2)În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), instituţiile care dispun de suficiente informaţii cu privire la expunerile-suport individuale ale unui OPC ţin seama de aceste expuneri-suport pentru a calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru OPC, ponderând la risc toate expunerile-suport ale OPC-ului ca şi cum ar fi deţinute direct de instituţiile în cauză.
(3)Prin derogare de la articolul 92 alineatul (4) litera (e), instituţiile care calculează valoarea expunerii ponderate la risc pentru OPC în conformitate cu alineatul (1) sau (2) de la prezentul articol pot calcula cerinţa de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului pentru expunerile din instrumente financiare derivate ale respectivului OPC ca un cuantum egal cu 50 % din cerinţa de fonduri proprii pentru expunerile din instrumentele financiare derivate respective, calculată în conformitate cu capitolul 6 secţiunea 3, 4 sau 5 din prezentul titlu, după caz.
Prin derogare de la primul paragraf, o instituţie poate să excludă din calculul cerinţei de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului expunerile din instrumente financiare derivate care nu ar fi supuse acestei cerinţe dacă ar fi asumate direct de instituţie.
(4)Instituţiile care aplică abordarea transparentă de tip look through în conformitate cu alineatele (2) şi (3) de la prezentul articol şi care nu utilizează metodele prevăzute în prezentul capitol sau, după caz, în capitolul 5, pentru toate expunerile-suport ale OPC-ului sau pentru o parte din acestea, calculează valorile expunerilor ponderate la risc şi cuantumurile pierderilor aşteptate pentru toate expunerile-suport respective sau pentru partea respectivă din acestea în conformitate cu următoarele principii:
a)în cazul expunerilor-suport care ar fi încadrate în clasa de expuneri menţionată la articolul 147 alineatul (2) litera (e), instituţiile aplică abordarea standardizată prevăzută în capitolul 2;
b)în cazul expunerilor încadrate în clasa de elemente reprezentând poziţii din securitizare menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (f), instituţiile aplică tratamentul prevăzut la articolul 254 ca şi cum expunerile respective ar fi deţinute direct de acele instituţii;
c)în cazul tuturor celorlalte expuneri-suport, instituţiile aplică abordarea standardizată prevăzută în capitolul 2.
(5)În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), instituţiile care nu dispun de suficiente informaţii cu privire la expunerile-suport individuale ale unui OPC pot calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile respective în conformitate cu limitele stabilite în abordarea pe bază de mandat stabilită la articolul 132a alineatul (2). Cu toate acestea, pentru expunerile enumerate la alineatul (4) literele (a), (b) şi (c) de la prezentul articol, instituţiile aplică abordările stabilite la literele respective.
(6)Sub rezerva articolului 132b alineatul (2), instituţiile care nu aplică abordarea transparentă de tip look-through în conformitate cu alineatele (2) şi (3) de la prezentul articol sau abordarea pe bază de mandat în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol aplică abordarea de rezervă (fall-back) menţionată la articolul 132 alineatul (2).
(7)Instituţiile pot calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile lor sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute într-un OPC utilizând o combinaţie a abordărilor menţionate la prezentul articol, în măsura în care condiţiile de utilizare a abordărilor respective sunt îndeplinite.
(8)Instituţiile care nu dispun de date sau informaţii adecvate pentru a calcula valoarea ponderată la risc pentru un OPC în conformitate cu abordările descrise la alineatele (2), (3), (4) şi (5) se pot baza pe calculele efectuate de o terţă parte, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)partea terţă este:
(i)instituţia depozitară sau instituţia financiară depozitară a OPC-ului, cu condiţia ca OPC-ul să investească exclusiv în titluri de valoare şi să depoziteze toate titlurile de valoare la această instituţie depozitară sau instituţie financiară depozitară;
(ii)pentru OPC-urile care nu se încadrează la punctul (i) de la prezenta literă, societatea de administrare a OPC-ului, cu condiţia ca societatea de administrare a OPC-ului să îndeplinească criteriile prevăzute la articolul 132 alineatul (3) litera (a);
b)pentru alte expuneri decât cele menţionate la alineatul (4) literele (a), (b) şi (c) din prezentul articol, partea terţă efectuează calculul în conformitate cu abordarea de tip look-through prevăzută la articolul 132a alineatul (1);
c)pentru expunerile menţionate la alineatul (4) literele (a), (b) şi (c), partea terţă efectuează calculul în conformitate cu abordările prevăzute la literele respective;
d)un auditor extern a confirmat corectitudinea calculului efectuat de partea terţă.
Instituţiile care se bazează pe calcule efectuate de terţi înmulţesc valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile unui OPC rezultată în urma acestor calcule cu un factor de 1,2.
Prin derogare de la al doilea paragraf, în cazul în care instituţia dispune de acces nerestricţionat la calculele detaliate efectuate de partea terţă, nu se aplică factorul de 1,2. Instituţia furnizează, la cerere, calculele respective autorităţii competente.
(9)În sensul prezentului articol, se aplică articolul 132 alineatele (5) şi (6) şi articolul 132b. În sensul prezentului articol, se aplică articolul 132c, cu folosirea ponderilor de risc calculate în conformitate cu capitolul 3 din prezentul titlu.
SUBSECŢIUNEA 2:Calculul cuantumurilor expunerilor ponderate la riscul de credit
Art. 153: Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi
(1)Sub rezerva aplicării tratamentelor specifice prevăzute la alineatele (2) şi (4), cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi se calculează în conformitate cu următoarele formule:
Cuantumul ponderat la risc al expunerii = RW x valoarea expunerii
unde ponderea de risc (RW) este definită după cum urmează:
(i)dacă PD = 0, RW este 0;
(ii)dacă PD = 1, şi anume pentru expunerile aflate în stare de nerambursare:
- atunci când instituţiile aplică valorile LGD prevăzute la articolul 161 alineatul (1), RW este 0;
- atunci când instituţiile folosesc propriile estimări ale LGD, RW este
RW = max {0;12,5 x (LGD - ELbe)};
unde cea mai bună estimare a pierderii aşteptate [denumită în continuare -«ELbe» (Expected Loss Best Estimate)] este cea mai bună estimare a instituţiei cu privire la pierderea aşteptată în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 177 alineatul (1) litera (h);
(iii)dacă 0 < PD < 1, atunci:
unde:
N | = funcţia de distribuţie cumulativă a unei variabile aleatorii normale standard, adică N(x) exprimă probabilitatea ca o variabilă aleatorie normal distribuită, cu media zero şi varianţa 1, să fie mai mică sau egală cu x; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
G | = inversa funcţiei de distribuţie cumulative pentru o variabilă aleatorie normală standard, adică dacă x = G(z), x exprimă valoarea astfel determinată încât N(x) = z; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
R | = coeficientul de corelaţie, care este definit ca:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
b | = factorul de ajustare în funcţie de scadenţă, care este definit ca: b = 0,11852 - 0,05478 * lnPD2; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
M | = scadenţa, exprimată în ani şi determinată în conformitate cu articolul 162. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
[textul din Art. 153, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 78., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
[textul din Art. 153, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 78., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
[textul din Art. 153, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 78., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
[textul din Art. 153, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 78., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
[textul din Art. 153, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 78., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
[textul din Art. 153, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 78., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
[textul din Art. 153, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 78., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
[textul din Art. 153, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 78., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(2)În cazul expunerilor faţă de entităţi mari reglementate din sectorul financiar şi faţă de entităţi nereglementate din sectorul financiar, coeficientul de corelaţie R menţionat la alineatul (1) punctul (iii) sau, după caz, la alineatul (4) se înmulţeşte cu 1,25 atunci când se calculează ponderile de risc ale expunerilor respective.
(3)
[textul din Art. 153, alin. (3) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 78., alin. (D) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(4)Pentru calcularea ponderilor de risc pentru expunerile faţă de societăţi în cazul cărora cifra de afaceri anuală a grupului consolidat din care face parte respectiva societate este mai mică de 50 de milioane EUR, instituţiile pot folosi formula de corelaţie de la alineatul (1) punctul (iii). În această formulă, S (sales) corespunde cifrei de afaceri anuale exprimate în milioane de euro, unde 5 milioane EUR < = S < = 50 milioane EUR. O cifră de afaceri declarată mai mică de 5 milioane EUR se consideră a fi echivalentă cu 5 milioane EUR. Pentru creanţele achiziţionate, cifra de afaceri anuală totală reprezintă media ponderată a expunerilor individuale din coş.
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
Instituţiile pot folosi activele totale ale grupului consolidat în locul cifrei de afaceri anuale totale în cazul în care cifra de afaceri anuală totală nu este un indicator adecvat pentru dimensiunea societăţii, iar activele totale constituie un indicator mai reprezentativ decât cifra de afaceri anuală totală.
(5)Pentru expunerile din finanţări specializate pentru care o instituţie nu poate estima PD sau estimările PD ale instituţiei nu îndeplinesc cerinţele prevăzute în secţiunea 6, instituţia atribuie ponderi de risc în conformitate cu tabelul 1, după cum urmează:
Tabelul 1
Scadenţă reziduală | Categoria 1 | Categoria 2 | Categoria 3 | Categoria 4 | Categoria 5 |
Mai puţin de 2,5 ani | 50 | 70 | 115 | 250 | 0 |
Egală sau mai mare de 2,5 ani | 70 | 90 | 115 | 250 % | 0% |
Atunci când atribuie ponderi de risc pentru expunerile din finanţări specializate, instituţiile iau în considerare următorii factori: puterea financiară, cadrul politic şi juridic, caracteristicile tranzacţiei şi/sau ale activului, soliditatea sponsorului şi a promotorului, inclusiv veniturile obţinute în urma unui parteneriat public-privat şi mecanismele de garantare.
(6)În cazul creanţelor achiziţionate asupra societăţilor, instituţiile respectă cerinţele prevăzute la articolul 184. Pentru creanţele achiziţionate asupra societăţilor care întrunesc şi condiţiile prevăzute la articolul 154 alineatul (5), atunci când aplicarea standardelor de cuantificare a riscurilor prevăzute în secţiunea 6 pentru expunerile faţă de societăţi reprezintă o sarcină excesivă pentru instituţie, se pot aplica standardele prevăzute în secţiunea 6 pentru cuantificarea riscurilor pentru expunerile de tip retail.
(7)În cazul creanţelor achiziţionate asupra societăţilor, reducerile de preţ de cumpărare rambursabile, garanţiile reale sau garanţiile parţiale care asigură protecţia pentru prima pierdere în cazul pierderilor în caz de nerambursare, al pierderilor din diminuarea valorii creanţei sau al pierderilor provenite din ambele situaţii pot fi considerate drept o protecţie a creditului pentru prima pierdere de către cumpărătorul creanţelor sau de către beneficiarul garanţiei reale sau al garanţiei parţiale, în conformitate cu capitolul 5 secţiunea 3 subsecţiunile 2 şi 3. Vânzătorul care oferă reducerea de preţ de cumpărare rambursabilă şi furnizorul unei garanţii reale sau a unei garanţii parţiale tratează respectiva garanţie drept o expunere faţă de o poziţie care suportă prima pierdere în conformitate cu capitolul 5 secţiunea 3 subsecţiunile 2 şi 3.
(8)În cazul în care o instituţie oferă protecţia creditului pentru o serie de expuneri supuse condiţiei potrivit căreia al n-lea caz de nerambursare corespunzător expunerilor declanşează plata, iar acest eveniment de credit conduce la încetarea contractului, ponderile de risc pentru expunerile incluse în coş sunt agregate, mai puţin un număr de n-1 expuneri, unde suma cuantumului pierderilor aşteptate înmulţit cu 12,5 şi al cuantumului ponderat la risc al expunerii nu depăşeşte valoarea nominală a protecţiei furnizate de instrumentul financiar derivat de credit înmulţită cu 12,5. Cele n-1 expuneri excluse din agregare sunt determinate astfel încât să includă fiecare dintre acele expuneri care generează un cuantum ponderat la risc al expunerii inferior cuantumului ponderat la risc al oricărei expuneri incluse în agregare. O pondere de risc de 1 250 % se aplică poziţiilor din coş pentru care instituţia nu poate determina ponderea de risc în temeiul Abordării IRB.
(9)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza modul în care instituţiile trebuie să ţină cont de factorii menţionaţi la alineatul (5) al doilea paragraf atunci când atribuie ponderi de risc expunerilor din finanţări specializate.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2026.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 154: Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile de tip retail
(1)Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile de tip retail se calculează după următoarele formule:
Cuantumul ponderat la risc al expunerii = RW x valoarea expunerii
unde ponderea de risc (RW) este definită după cum urmează:
(i)dacă PD = 1, adică în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, RW este;
RW = max {0;12,5 x (LGD - ELbe)};
unde ELBE este cea mai bună estimare a pierderii aşteptate a instituţiei pentru expunerea aflată în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 181 alineatul (1) litera (h);
(ii)dacă PD < 1, atunci:
unde:
N | = funcţia de distribuţie cumulativă a unei variabile aleatorii normale standard, adică N(x) exprimă probabilitatea ca o variabilă aleatorie normal distribuită, cu media zero şi varianţa 1, să fie mai mică sau egală cu x; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
G | = inversa funcţiei de distribuţie cumulative pentru o variabilă aleatorie normală standard, adică dacă x = G(z), x exprimă valoarea astfel determinată încât N(x) = z; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
R | = coeficientul de corelaţie, care este definit ca:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
[textul din Art. 154, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 79., alin. (A) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
[textul din Art. 154, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 79., alin. (A) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
[textul din Art. 154, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 79., alin. (A) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
[textul din Art. 154, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 79., alin. (A) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
[textul din Art. 154, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 79., alin. (A) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
[textul din Art. 154, alin. (1) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 79., alin. (A) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(2)[textul din Art. 154, alin. (2) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 79., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(3)În cazul expunerilor de tip retail care nu sunt în stare de nerambursare şi care sunt garantate sau parţial garantate cu bunuri imobile locative, un coeficient de corelaţie R de 0,15 înlocuieşte cifra obţinută cu ajutorul formulei coeficientului de corelaţie de la alineatul (1).
Ponderea de risc calculată pentru o expunere garantată parţial cu bunuri imobile locative în temeiul alineatului (1) punctul (ii), ţinând seama de un coeficient de corelaţie R astfel cum este prevăzut la primul paragraf de la prezentul alineat, se aplică atât părţii garantate, cât şi părţii negarantate a expunerii respective.
(4)În cazul QRRE care nu sunt în stare de nerambursare, un coeficient de corelaţie R de 0,04 înlocuieşte cifra obţinută cu ajutorul formulei coeficientului de corelaţie de la alineatul (1).
Autorităţile competente examinează volatilitatea relativă a ratei pierderilor pentru QRRE aparţinând aceluiaşi tip de expuneri, precum şi pentru clasa agregată de expuneri QRRE şi fac schimb de informaţii cu celelalte state membre şi cu ABE în ceea ce priveşte caracteristicile tipice ale ratei pierderilor aferente expunerilor eligibile de tip retail reînnoibile.
(5)Pentru a fi eligibile pentru tratament de tip retail, creanţele achiziţionate respectă cerinţele prevăzute la articolul 180, precum şi următoarele condiţii:
a)instituţia a achiziţionat creanţele de la un vânzător terţ cu care nu se află în legătură, iar expunerile sale faţă de debitorul creanţelor nu includ nicio expunere la originea căreia se află, în mod direct sau indirect, instituţia însăşi;
b)creanţele achiziţionate sunt generate în condiţii de concurenţă deplină între vânzător şi debitor. În consecinţă, creanţele din tranzacţii între conturile aceleiaşi societăţi şi creanţele care fac obiectul unor operaţiuni încrucişate între conturile societăţilor care vând şi cumpără una de la cealaltă nu sunt eligibile;
c)Instituţia cumpărătoare deţine o creanţă asupra ansamblului veniturilor generate de creanţele achiziţionate sau un drept pro-rata asupra veniturilor respective; şi
d)portofoliul de creanţe achiziţionate este suficient de diversificat.
(6)În cazul creanţelor achiziţionate de tip retail, reducerile de preţ de cumpărare rambursabile, garanţiile reale sau garanţiile parţiale care asigură protecţia pentru prima pierdere în cazul pierderilor în caz de nerambursare, al pierderilor din diminuarea valorii creanţei sau al pierderilor provenite din ambele situaţii pot fi considerate drept o protecţie a creditului pentru prima pierdere de către cumpărătorul creanţelor sau de către beneficiarul garanţiei reale sau al garanţiei parţiale, în conformitate cu capitolul 5 secţiunea 3 subsecţiunile 2 şi 3. Vânzătorul care oferă reducerea de preţ de cumpărare rambursabilă şi furnizorul garanţiei reale sau a garanţiei parţiale tratează respectivele garanţii drept o expunere faţă de o poziţie care suportă prima pierdere în conformitate cu capitolul 5 secţiunea 3 subsecţiunile 2 şi 3.
(7)În cazul portofoliilor hibride de creanţe achiziţionate de tip retail, atunci când instituţia cumpărătoare nu poate separa expunerile garantate cu un bun imobil şi expunerile eligibile de tip retail reînnoibile eligibile de alte expuneri de tip retail, se aplică funcţia de ponderare la risc de tip retail care are drept rezultat cele mai ridicate cerinţe de capital pentru expunerile respective.
Art. 155:
[textul din Art. 155 din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 80. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art. 156: Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru alte active decât creanţele de tip credit
Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru alte active, altele decât creanţele de tip credit se calculează după următoarea formulă:
Cuantumul ponderat la risc al expunerii = 100 % x valoarea expunerii,
exceptând următoarele:
a)numerarul aflat în casă şi elementele echivalente de numerar, precum şi lingourile de aur păstrate în case de valori proprii sau depozitate în custodie, în limita sumelor garantate cu pasive sub formă de lingouri de aur, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 %;
b)situaţiile în care expunerea este o valoare reziduală a unor active care fac obiectul unui contract de leasing, când cuan- tumurile ponderate la risc ale expunerilor se calculează după cum urmează:
1/t x 100% x valoarea expunerii
unde t reprezintă numărul cel mai mare dintre 1 şi cel mai apropiat număr întreg de ani aferenţi duratei rămase a contractul de leasing.
SUBSECŢIUNEA 3:Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate
Art. 157: Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate
(1)Instituţiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscului de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate asupra societăţilor şi a celor de tip retail după formula prevăzută la articolul 153 alineatul (1).
(2)Instituţiile determină parametrii de intrare PD şi LGD în conformitate cu secţiunea 4.
(3)Instituţiile determină valoarea expunerii în conformitate cu secţiunea 5.
(4)În sensul prezentului articol, valoarea M este de 1 an.
(5)Autorităţile competente exceptează o instituţie de la calculul şi recunoaşterea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanţei a unui tip de expuneri, cauzat de creanţe achiziţionate asupra societăţilor sau de creanţe de tip retail, în cazul în care instituţia a demonstrat, spre satisfacţia autorităţii competente, că riscul de diminuare pentru instituţia respectivă este neglijabil pentru acest tip de expuneri.
(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza mai în detaliu:
a)metodologia de calcul al cuantumului ponderat la risc al expunerii pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor achiziţionate, inclusiv recunoaşterea diminuării riscului de credit în conformitate cu articolul 160 alineatul (4), precum şi condiţiile de utilizare a propriilor estimări şi a parametrilor din cadrul abordării de rezervă;
b)evaluarea criteriului legat de caracterul neglijabil pentru tipul de expuneri menţionat la alineatul (5).
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2027.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 158: Tratamentul pe tip de expunere
(1)Calculul cuantumurilor pierderilor aşteptate se bazează pe aceleaşi valori de intrare ale probabilităţii de nerambursare (PD) şi pierderii în caz de nerambursare (LGD) şi pe aceeaşi valoare a expunerii pentru fiecare expunere ca cele utilizate pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, în conformitate cu articolul 151.
(2)Cuantumurile pierderilor aşteptate pentru expunerile securitizate se calculează în conformitate cu capitolul 5.
(3)Cuantumul pierderilor aşteptate este zero pentru expunerile încadrate în clasa de expuneri «active, altele decât cele care reprezintă creanţe de tip credit», menţionată la articolul 147 alineatul (2) litera (g).
(4)Cuantumurile pierderilor aşteptate pentru expunerile sub formă de acţiuni sau de unităţi ale unui OPC menţionat la articolul 152 se calculează în conformitate cu metodele prevăzute în prezentul articol.
(5)Pierderea aşteptată (EL) şi cuantumurile pierderilor aşteptate pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale, administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, precum şi pentru expunerile de tip retail se calculează conform următoarelor formule:
pierderea aşteptată (EL) = PD * LGD
cuantumul pierderii aşteptate = EL [multiplicat cu] valoarea expunerii.
Pentru expunerile aflate în stare de nerambursare (PD = 100 %), în cazul în care instituţiile utilizează propriile estimări ale LGD, EL este ELBE, respectiv cea mai bună estimare a instituţiei cu privire la pierderea aşteptată pentru expunerea aflată în stare de nerambursare, în conformitate cu articolul 181 alineatul (1) litera (h).
(6)Pentru expunerile provenind din finanţări specializate, în cazul în care instituţiile utilizează metodele prevăzute la articolul 153 alineatul (5) pentru atribuirea ponderilor de risc, valorile pierderilor aşteptate se atribuie în conformitate cu tabelul 2.
Tabelul 2
Scadenţă reziduală | Categoria 1 | Categoria 2 | Categoria 3 | Categoria 4 | Categoria 5 |
Mai puţin de 2,5 ani | 0 | 0,4 | 2,8 | 8 | 50 |
2,5 ani sau mai mult | 0,4 | 0,8 | 2,8 | 8 | 50 |
(7)
[textul din Art. 158, alin. (7) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 3 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 82., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(8)
[textul din Art. 158, alin. (8) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 3 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 82., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(9)[textul din Art. 158, alin. (9) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 3 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 82., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(91)Cuantumul pierderilor aşteptate pentru un angajament de valoare minimă care îndeplineşte toate cerinţele stabilite la articolul 132c alineatul (3) este zero.
(10)Cuantumul pierderilor aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferente creanţelor achiziţionate se calculează conform următoarei formule:
Pierderea aşteptată (EL) = PD x LGD
Cuantumul pierderii aşteptate = EL x valoarea expunerii
Art. 159: Tratamentul cuantumurilor pierderilor aşteptate, al deficitului conform IRB şi al excedentului conform IRB
(1)Instituţiile deduc cuantumurile pierderilor aşteptate pentru expunerile menţionate la articolul 158 alineatele (5), (6) şi (10) din suma tuturor elementelor următoare:
a)ajustările generale şi specifice pentru riscul de credit aferente expunerilor respective, calculate în conformitate cu articolul 110;
b)ajustările de valoare suplimentare datorate stării de nerambursare a contrapărţii, determinate în conformitate cu articolul 34 şi legate de expunerile pentru care cuantumurile pierderilor aşteptate se calculează în conformitate cu articolul 158 alineatele (5), (6) şi (10);
c)alte reduceri ale fondurilor proprii aferente expunerilor respective, altele decât deducerile efectuate în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m).
În cazul în care calculul efectuat în conformitate cu primul paragraf are drept rezultat o valoare pozitivă, cuantumul obţinut se numeşte «excedent conform IRB». În cazul în care calculul efectuat în conformitate cu primul paragraf are drept rezultat o valoare negativă, cuantumul obţinut se numeşte «deficit conform IRB».
(2)În scopul calculului menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol, instituţiile tratează discounturile determinate în conformitate cu articolul 166 alineatul (1) aferente expunerilor bilanţiere achiziţionate atunci când se află în stare de nerambursare în acelaşi fel ca ajustările specifice pentru riscul de credit. Discounturile aferente expunerilor bilanţiere achiziţionate atunci când nu se află în stare de nerambursare nu pot fi incluse în calculul deficitului conform IRB sau al excedentului conform IRB. Ajustările specifice pentru riscul de credit aferente expunerilor aflate în stare de nerambursare nu se utilizează pentru a acoperi cuantumurile pierderilor aşteptate în cazul altor expuneri. Cuantumurile pierderilor aşteptate pentru expunerile securitizate şi ajustările generale şi specifice pentru riscul de credit aferente expunerilor respective nu se includ în calculul deficitului conform IRB sau al excedentului conform IRB.
SECŢIUNEA 4:Probabilitatea de nerambursare (PD), pierderile în caz de nerambursare (LGD) şi scadenţa
SUBSECŢIUNEA 1:SUBSECŢIUNEA 1: Expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale, administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public
Art. 160: Probabilitatea de nerambursare (PD)
(1)În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (b) sau litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii), exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate aferente expunerilor respective, în special în sensul articolelor 153 şi 157 şi al articolului 158 alineatele (1), (5) şi (10), valoarea PD pentru fiecare expunere care este utilizată ca dată de intrare în formula de calcul al valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al pierderii aşteptate nu este mai mică decât următoarea valoare a pragului minim al PD: 0,05 %.
(11)În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (aa) punctul (i) sau (ii), exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi ale pierderilor aşteptate aferente expunerilor respective, valoarea PD pentru fiecare expunere care este utilizată ca dată de intrare în formula de calcul al valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al pierderii aşteptate nu este mai mică decât următoarea valoare a pragului minim al PD: 0,03 %.
(2)În cazul expunerilor provenind din creanţe asupra societăţilor, achiziţionate de către instituţie, pentru care aceasta nu poate estima probabilităţile de nerambursare sau pentru care estimările instituţiei cu privire la probabilitatea de nerambursare nu îndeplinesc cerinţele stabilite în secţiunea 6, probabilităţile de nerambursare se determină conform următoarelor metode:
a)pentru drepturile cu rang prioritar în ceea ce priveşte creanţele asupra societăţilor, achiziţionate de către instituţie, probabilitatea de nerambursare este estimarea instituţiei cu privire la pierderea aşteptată împărţită la pierderea în caz de nerambursare pentru creanţele respective;
b)pentru drepturile subordonate în ceea ce priveşte creanţele asupra societăţilor, achiziţionate de către instituţie, probabilitatea de nerambursare este estimarea instituţiei cu privire la pierderea aşteptată;
c)o instituţie care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi şi care poate descompune estimările sale cu privire la pierderea aşteptată pentru creanţele asupra societăţilor, achiziţionate de către aceasta, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră fiabil, poate utiliza estimarea probabilităţii de nerambursare care rezultă din această descompunere.
(3)În cazul debitorilor aflaţi în stare de nerambursare, probabilitatea de nerambursare este 100 %.
(4)În cazul unei expuneri acoperite de o protecţie nefinanţată a creditului, o instituţie care utilizează propriile estimări ale LGD în temeiul articolului 143 atât pentru expunerea acoperită de protecţia nefinanţată a creditului, cât şi pentru expunerile directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie poate recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului în LGD în conformitate cu articolul 183.
(5)[textul din Art. 160, alin. (5) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 4, subsectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 86., alin. (D) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(6)Pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor achiziţionate asupra societăţilor, PD se stabileşte ca fiind egală cu estimările instituţiei cu privire la pierderile aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei. O instituţie care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale LGD pentru expunerile faţă de societăţi şi care poate descompune estimările sale cu privire la pierderea aşteptată pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor achiziţionate asupra societăţilor în PD şi LGD într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră fiabil poate utiliza estimările PD care rezultă din descompunerea respectivă. În calculul PD, instituţiile pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului în conformitate cu capitolul 4.
(7)O instituţie care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale LGD pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor achiziţionate asupra societăţilor poate recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului ajustând PD, cu respectarea dispoziţiilor articolului 161 alineatul (3).
Art. 161: Pierderea în caz de nerambursare (LGD)
(1)Instituţiile trebuie să utilizeze următoarele valori ale pierderilor în caz de nerambursare:
a)expuneri cu rang prioritar fără protecţie finanţată a creditului eligibilă faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, faţă de entităţi din sectorul financiar şi faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public: 45 %;
a1)expuneri cu rang prioritar fără protecţie finanţată a creditului eligibilă faţă de societăţi care nu sunt entităţi din sectorul financiar: 40 %;
b)expuneri subordonate care nu beneficiază de garanţii reale eligibile: 75 %;
c)[textul din Art. 161, alin. (1), litera C. din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 4, subsectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 87., alin. (A) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
d)obligaţiunilor garantate eligibile pentru tratamentul stabilit la articolul 129 alineatele (4) şi (5) li se poate atribui o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 11,25%;
e)pentru expunerile aferente creanţelor cu rang prioritar achiziţionate asupra societăţilor, în cazul în care o instituţie nu poate estima PD sau în care estimările PD ale instituţiei nu îndeplinesc cerinţele stabilite în secţiunea 6: 40 %;
f)pentru expunerile aferente creanţelor subordonate asupra societăţilor, achiziţionate de către instituţie, în cazul în care aceasta nu poate estima probabilităţile de nerambursare sau în care estimările instituţiei cu privire la probabilitatea de nerambursare nu îndeplinesc cerinţele stabilite în secţiunea 6:100%;
g)pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor achiziţionate asupra societăţilor: 100 %.
(2)Pentru riscul de diminuare a valorii creanţei şi riscul de nerambursare, în cazul în care o instituţie a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi şi poate descompune estimările sale cu privire la pierderea aşteptată pentru creanţele asupra societăţilor, achiziţionate de instituţie, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră fiabil, se poate utiliza estimarea pierderii în caz de nerambursare pentru creanţele asupra societăţilor, achiziţionate de instituţie.
(3)În cazul unei expuneri acoperite de o protecţie nefinanţată a creditului, o instituţie care utilizează propriile estimări ale LGD în temeiul articolului 143 atât pentru expunerea care este acoperită de o protecţie nefinanţată a creditului, cât şi pentru expunerile directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie poate recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului în LGD în conformitate cu articolul 183.
(4)În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii), exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate aferente expunerilor respective, în special în sensul articolului 153 alineatul (1) punctul (iii), al articolului 157 şi al articolului 158 alineatele (1), (5) şi (10), în cazul în care se utilizează propriile estimări ale LGD, valorile LGD care sunt utilizate pentru fiecare expunere ca date de intrare în formula de calcul al valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al pierderilor aşteptate nu sunt mai mici decât următoarele valori ale pragului minim al LGD, calculate în conformitate cu alineatul (6) de la prezentul articol.
Tabelul 1
Pragurile minime ale LGD (LGDfloor) pentru expunerile încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii) | ||
Expunere fără FCP eligibilă (LGDU-floor) | Expunere garantată integral cu o FCP eligibilă (LGDS-floor) | |
25 % | garanţii financiare | 0 % |
creanţe | 10 % | |
bunuri imobile locative sau comerciale | 10 % | |
alte garanţii reale corporale | 15 % | |
(5)În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (aa) punctul (i) sau (ii), exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi ale pierderilor aşteptate aferente expunerilor respective, şi în special în sensul articolului 153 alineatul (1) punctul (iii), al articolului 157 şi al articolului 158 alineatele (1), (5) şi (10), în cazul în care se utilizează propriile estimări ale LGD, valoarea LGD utilizată ca dată de intrare în formula de calcul al valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al pierderii aşteptate pentru expunerile fără o FCP eligibilă nu este mai mică decât următoarea valoare a pragului minim al LGD: 5 %.
(6)În sensul alineatului (4) de la prezentul articol, pragurile minime ale LGD din tabelul 1 de la alineatul respectiv pentru expunerile garantate integral cu o protecţie finanţată a creditului eligibilă se aplică atunci când valoarea protecţiei finanţate a creditului, după aplicarea ajustărilor de volatilitate Hc şi Hfx în cauză, în conformitate cu articolul 230, este egală sau mai mare decât valoarea expunerii-suport.
În sensul alineatului (4) de la prezentul articol şi în scopul aplicării ajustărilor aferente relevante, Hc şi Hfx, în conformitate cu articolul 230, protecţia finanţată a creditului este eligibilă în temeiul prezentului capitol. În acest caz, tipul de protecţie finanţată a creditului «alte garanţii reale corporale» prevăzută la articolul 230 tabelul 1 se înţelege ca «alte garanţii reale corporale şi alte garanţii eligibile».
Pragul minim al LGD (LGDfloor) pentru o expunere parţial garantată cu o FCP se calculează ca medie ponderată între LGDU-floor pentru partea din expunere fără FCP şi LGDS-floor pentru partea garantată integral, după cum urmează:
unde:
LGDU-floor şi LGDS-floor sunt valorile relevante ale pragurilor minime din tabelul 1;
E, ES, EU şi HE sunt determinate în conformitate cu articolul 230.
(7)În cazul în care o instituţie care utilizează propriile estimări ale LGD pentru un anumit tip de expuneri negarantate faţă de societăţi şi expuneri negarantate faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public nu este în măsură să ia în considerare, în propriile estimări ale LGD, efectul protecţiei finanţate a creditului care garantează una dintre expunerile de acest tip din cauza lipsei de date privind recuperările pentru respectiva protecţie finanţată a creditului, instituţia este autorizată să aplice formula prevăzută la articolul 230, cu excepţia faptului că LGDU din formula respectivă este propria estimare a LGD a instituţiei pentru expunerile negarantate. În acest caz, protecţia finanţată a creditului este eligibilă în conformitate cu capitolul 4, iar propria estimare a LGD a instituţiei utilizată ca LGDU se calculează pe baza pierderii subiacente, excluzând orice recuperări provenite din respectiva protecţie finanţată a creditului.
Art. 162: Scadenţa
(1)În cazul expunerilor pentru care o instituţie nu a primit aprobarea din partea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale LGD, valoarea scadenţei (M) se aplică în mod consecvent şi fie este stabilită la 2,5 ani, cu excepţia expunerilor provenite din operaţiuni de finanţare prin instrumente financiare, în cazul cărora scadenţa este de 0,5 ani, fie, alternativ, este calculată în conformitate cu alineatul (2).
(2)În cazul expunerilor pentru care o instituţie aplică propriile estimări ale LGD, valoarea scadenţei (M) se calculează utilizând perioade exprimate în ani, astfel cum se prevede la prezentul alineat şi sub rezerva alineatelor (3), (4) şi (5) de la prezentul articol. M nu depăşeşte cinci ani, cu excepţia cazurilor menţionate la articolul 384 alineatul (2), în care se utilizează M specificată la alineatul respectiv. M se calculează, în fiecare dintre următoarele cazuri, după cum urmează:
a)pentru un instrument care face obiectul unei eşalonări a fluxurilor de numerar, scadenţa (M) se calculează conform următoarei formule:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde CFt reprezintă fluxurile de numerar (principal, dobânzi şi comisioane) pe care debitorul trebuie să le plătească conform contractului în perioada t;
b)pentru instrumentele financiare derivate care fac obiectul unui acord-cadru de compensare, scadenţa este media ponderată a scadenţelor rămase ale expunerilor şi trebuie să fie de cel puţin 1 an. Pentru ponderarea scadenţelor, se utilizează cuantumul noţional al fiecărei expuneri;
c)pentru expunerile provenind din instrumente financiare derivate enumerate în anexa II, acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale, şi pentru expunerile provenind din tranzacţii de creditare în marjă acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale, care fac obiectul unui acord-cadru de compensare, scadenţa este media ponderată a scadenţelor rămase ale tranzacţiilor şi trebuie să fie de cel puţin 10 zile;
d)pentru tranzacţiile de răscumpărare sau pentru operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, care fac obiectul unui acord-cadru de compensare, scadenţa este media ponderată a scadenţelor rămase ale tranzacţiilor şi trebuie să fie de cel puţin 5 zile. Pentru ponderarea scadenţelor, se utilizează cuantumul noţional al fiecărei tranzacţii;
d1)pentru tranzacţiile de creditare garantată care fac obiectul unui acord-cadru de compensare, M este media ponderată a scadenţelor rămase ale tranzacţiilor şi este de cel puţin 20 de zile; pentru ponderarea scadenţelor, se utilizează cuantumul noţional al fiecărei tranzacţii;
d2)pentru un acord-cadru de compensare care include mai multe dintre tipurile de tranzacţii corespunzătoare literei (c), (d) sau (da) de la prezentul alineat, M este media ponderată a scadenţelor rămase ale tranzacţiilor şi este cel puţin cea mai lungă perioadă de deţinere, exprimată în ani, aplicabilă pentru astfel de tranzacţii, astfel cum se prevede la articolul 224 alineatul (2), şi anume fie 10, fie 20 de zile, după caz; pentru ponderarea scadenţelor, se utilizează cuantumul noţional al fiecărei tranzacţii;
e)pentru o instituţie care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale probabilităţii de nerambursare pentru creanţele achiziţionate asupra societăţilor, în cazul sumelor trase, scadenţa este egală cu scadenţa medie ponderată a expunerilor provenind din creanţele achiziţionate şi trebuie să fie de cel puţin 90 de zile. Aceeaşi valoare a scadenţei se aplică şi sumelor neutilizate din cadrul unei facilităţi de cumpărare ferme, cu condiţia ca facilitatea de cumpărare să prevadă angajamente efective, situaţii în care se declanşează rambursarea anticipată sau alte elemente care să protejeze instituţia cumpărătoare împotriva unei deteriorări viitoare semnificative a calităţii creanţelor pe care este obligată să le cumpere până la scadenţa facilităţii. În lipsa unor astfel de protecţii efective, pentru sumele neutilizate, scadenţa se calculează ca suma dintre cea mai îndelungată scadenţă a unei creanţe potenţiale conform contractului de cumpărare şi scadenţa reziduală a facilităţii de cumpărare şi trebuie să fie de cel puţin 90 de zile;
f)pentru orice alte instrumente decât cele menţionate la prezentul alineat sau în cazul în care o instituţie nu este în măsură să calculeze M astfel cum se prevede la litera (a), M este durata reziduală maximă, în ani, pe care o poate avea la dispoziţie debitorul pentru a-şi achita integral obligaţiile contractuale, inclusiv principalul, dobânzile şi comisioanele, şi este de cel puţin un an;
g)în cazul instituţiilor care determină valorile expunerilor utilizând metoda modelelor interne prevăzută în capitolul 6 secţiunea 6, pentru expunerile cărora li se aplică metoda respectivă şi care sunt incluse într-un set de compensare în care scadenţa celui mai îndelungat contract este mai mare de un an, scadenţa se calculează conform următoarei formule:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
în care:
Stk = o variabilă de tip «dummy» a cărei valoare pentru perioada viitoare tk este egală cu 0, dacă tk > 1 an, şi cu 1, dacă tk < = 1
EEtk = expunerea aşteptată pentru perioada viitoare tk;
Effective EEtk = expunerea aşteptată efectivă pentru perioada viitoare tk;
dftk = factorul de actualizare fără risc pentru perioada de timp viitoare tk;
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
h)o instituţie care foloseşte un model intern pentru a calcula o ajustare unilaterală a evaluării creditului (CVA) poate utiliza ca valoare a scadenţei, cu aprobarea autorităţilor competente, durata efectivă a creditului estimată prin modelul intern.
Sub rezerva dispoziţiilor de la alineatul (2), pentru seturile de compensare în care toate contractele au o scadenţă iniţială mai mică de 1 an, se aplică formula de la litera (a);
i)în cazul instituţiilor care utilizează abordările menţionate la articolul 382a alineatul (1) litera (a) sau (b) pentru a calcula cerinţele de fonduri proprii pentru riscul CVA al tranzacţiilor cu o anumită contraparte, M nu este mai mare de 1 în formula prevăzută la articolul 153 alineatul (1) punctul (iii) în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de contraparte pentru aceleaşi tranzacţii, astfel cum se menţionează la articolul 92 alineatul (4) litera (a) sau (g), după caz;
j)în cazul expunerilor reînnoibile, M se determină utilizând data contractuală maximă de încetare a facilităţii; instituţiile nu utilizează data de rambursare a tragerii curente dacă data respectivă nu este data contractuală maximă de încetare a facilităţii.
(3)În cazul în care documentaţia impune recalcularea zilnică a marjei şi reevaluarea zilnică şi include clauze care permit lichidarea sau compensarea rapidă a garanţiilor reale în caz de nerambursare sau de imposibilitate de refacere a marjei, M este media ponderată a scadenţelor rămase ale tranzacţiilor şi este de cel puţin o zi pentru:
a)expuneri faţă de instituţii sau firme de investiţii provenind din decontarea obligaţiilor în monedă străină;
b)tranzacţiile de creditare în marjă acoperite integral sau aproape integral cu garanţii reale;
c)tranzacţiile de răscumpărare, operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut.
În plus, pentru expuneri pe termen scurt eligibile care nu fac parte din finanţarea curentă a debitorului de către instituţie, scadenţa este de cel puţin o zi. Expunerile pe termen scurt eligibile includ următoarele:
a)expuneri faţă de instituţii provenind din decontarea obligaţiilor în monedă străină;
b)operaţiuni de finanţare a comerţului pe termen scurt care se lichidează de la sine şi creanţele achiziţionate asupra societăţilor, cu condiţia ca expunerile respective să aibă o scadenţă reziduală de până la un an;
c)expuneri provenind din decontarea achiziţionărilor şi vânzărilor de titluri în cadrul perioadei de livrare obişnuite de două zile lucrătoare;
d)expuneri provenind din decontarea plăţilor în numerar prin transfer electronic şi din decontarea operaţiunilor de plată electronică şi a serviciilor preplătite, inclusiv din descoperitul de cont rezultat din tranzacţii nereuşite, care nu depăşesc un număr de zile lucrătoare redus, fix şi convenit.
e)scrisori de credit emise şi confirmate care sunt pe termen scurt, adică au o scadenţă mai mică de un an, şi care se lichidează de la sine.
(4)Pentru expunerile faţă de societăţi care sunt stabilite în Uniune şi care nu sunt societăţi mari, instituţiile pot alege să stabilească M pentru toate aceste expuneri astfel cum se prevede la alineatul (1), în loc să aplice alineatul (2).
(5)Neconcordanţele scadenţei se tratează astfel cum se prevede la capitolul 4.
(6)În scopul exprimării în ani a numărului minim de zile menţionat la alineatul (2) literele (c)-(db) şi la alineatul (3), numărul minim de zile se împarte la 365,25.
*) În partea a treia, după secţiunea 4, "Probabilitatea de nerambursare (PD), pierderile în caz de nerambursare (LGD) şi scadenţa", se introduce următoarea subsecţiune:
- Subsecţiunea – 1: Expuneri acoperite de garanţii furnizate de administraţiile centrale şi băncile centrale ale statelor membre sau de BCE
- Articolul 159a: Neaplicarea pragurilor minime ale PD, LGD şi CCF
În sensul capitolului 3, în special în ceea ce priveşte articolul 160 alineatul (1), articolul 161 alineatul (4), articolul 164 alineatul (4) şi articolul 166 alineatul (8c), în cazul în care o expunere este acoperită de o garanţie eligibilă furnizată de o administraţie centrală sau de o bancă centrală sau de BCE, pragurile minime ale PD, LGD şi CCF nu se aplică părţii expunerii care este acoperită de garanţia respectivă. Cu toate acestea, partea expunerii care nu este acoperită de garanţia respectivă este supusă pragurilor minime ale PD, LGD şi CCF în cauză.
SUBSECŢIUNEA 2:Expunerile de tip retail
Art. 163: Probabilitatea de nerambursare (PD)
(1)Exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerii şi a cuantumurilor pierderii aşteptate aferente expunerilor respective, în special în sensul articolelor 154 şi 157 şi al articolului 158 alineatele (1), (5) şi (10), PD pentru fiecare expunere care este utilizată ca dată de intrare în formula de calcul al valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al pierderii aşteptate este valoarea cea mai mare dintre PD pe un an asociată cu clasa de rating sau grupa de risc internă a debitorului în care se încadrează expunerea de tip retail şi următoarele valori ale pragului minim al PD:
a)0,1 % pentru QRRE faţă de debitori generatori de expuneri reînnoibile;
b)0,05 % pentru expunerile de tip retail care nu sunt QRRE faţă de debitori din expuneri reînnoibile.
(2)Probabilitatea de nerambursare în cazul debitorilor sau, atunci când se utilizează o abordare bazată pe tranzacţii, probabilitatea de nerambursare a expunerilor aflate în stare de nerambursare este de 100 %.
(3)În cazul riscului de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, probabilitatea de nerambursare este egală cu estimările pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei. Dacă o instituţie poate descompune propriile estimări ale pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, într-un mod pe care autorităţile competente îl consideră fiabil, se poate utiliza estimarea probabilităţii de nerambursare.
(4)În cazul unei expuneri acoperite de o protecţie nefinanţată a creditului, o instituţie care utilizează propriile estimări ale LGD în temeiul articolului 143 pentru expuneri directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie poate recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului în PD în conformitate cu articolul 183.
Art. 164: Pierderea în caz de nerambursare (LGD)
(1)Instituţiile furnizează propriile estimări ale LGD, cu respectarea cerinţelor prevăzute în secţiunea 6 din prezentul capitol şi cu aprobarea autorităţilor competente, acordată în conformitate cu articolul 143. În cazul riscului de diminuare a valorii creanţelor achiziţionate se foloseşte valoarea LGD de 100 %. Dacă o instituţie poate descompune, în mod fiabil, în PD şi LGD estimările sale cu privire la pierderea aşteptată pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor achiziţionate, instituţia poate utiliza propriile sale estimări ale LGD.
(2)Instituţiile care utilizează propriile estimări ale LGD în temeiul articolului 143 pentru expuneri directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului în LGD în conformitate cu articolul 183.
(3)[textul din Art. 164, alin. (3) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 4, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 90., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(4)Exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate aferente expunerilor de tip retail şi în special în temeiul articolului 158 alineatul (1) punctul (ii), al articolului 157 şi al articolului 158 alineatele (1), (5) şi (10), valorile LGD pentru fiecare expunere utilizate ca date de intrare în formula de calcul al valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al pierderii aşteptate nu sunt mai mici decât valorile pragului minim al LGD prevăzute în tabelul 1, calculate în conformitate cu alineatul (4a) de la prezentul articol:
Tabelul 1
Pragurile minime ale LGD (LGDfloor) pentru expunerile de tip retail | |||
Expunere fără FCP (LGDU-floor) | Expunere garantată cu o FCP (LGDS-floor) | ||
Expunere de tip retail garantată cu bunuri imobile locative | nu se aplică | Expunere de tip retail garantată cu bunuri imobile locative | 5 % |
QRRE | 50 % | QRRE | nu se aplică |
Altă expunere de tip retail | 30 % | Altă expunere de tip retail garantată cu garanţii financiare | 0 % |
Altă expunere de tip retail garantată cu creanţe | 10 % | ||
Altă expunere de tip retail garantată cu bunuri imobile locative sau comerciale | 10 % | ||
Altă expunere de tip retail garantată cu alte garanţii reale corporale | 15 % | ||
(41)În scopul alineatului (4), se aplică următoarele:
a)pragurile minime ale LGD din tabelul 1 de la alineatul (4) se aplică expunerilor garantate cu o protecţie finanţată a creditului atunci când protecţia finanţată a creditului este eligibilă în temeiul prezentului capitol;
b)cu excepţia expunerilor de tip retail garantate cu bunuri imobile locative, pragurile minime ale LGD din tabelul 1 de la alineatul (4) de la prezentul articol se aplică expunerilor garantate integral cu o protecţie finanţată a creditului în cazul cărora valoarea FCP, după aplicarea ajustărilor de volatilitate relevante în conformitate cu articolul 230, este egală cu valoarea expunerii-suport sau mai mare decât aceasta; în scopul aplicării ajustărilor aferente relevante, Hc şi Hfx, în conformitate cu articolul 230, protecţia finanţată a creditului este eligibilă în temeiul prezentului capitol;
c)cu excepţia expunerilor de tip retail garantate cu bunuri imobile locative, pragul minim al LGD aplicabil unei expuneri garantate parţial cu o protecţie finanţată a creditului se calculează în conformitate cu formula prevăzută la articolul 161 alineatul (6);
d)pentru expunerile de tip retail garantate cu bunuri imobile locative, pragul minim al LGD aplicabil se stabileşte la 5 %, indiferent de nivelul garanţiilor reale furnizate de bunul imobil locativ.
(5)Statele membre desemnează o autoritate pentru a fi responsabilă cu aplicarea alineatului (6). Autoritatea respectivă este autoritatea competentă sau autoritatea desemnată.
În cazul în care autoritatea desemnată de statul membru pentru punerea în aplicare a prezentului articol este autoritatea competentă, ea se asigură că organismele şi autorităţile naţionale relevante care au un mandat macroprudenţial sunt informate în mod corespunzător cu privire la intenţia autorităţii competente de a utiliza dispoziţiile prezentului articol şi sunt implicate în mod adecvat în evaluarea preocupărilor legate de stabilitatea financiară din statul său membru, în conformitate cu alineatul (6).
În cazul în care autoritatea desemnată de statul membru pentru punerea în aplicare a prezentului articol este diferită de autoritatea competentă, statul membru adoptă dispoziţiile necesare pentru a asigura în mod adecvat coordonarea şi schimbul de informaţii între autoritatea competentă şi autoritatea desemnată în vederea punerii în aplicare corespunzătoare a prezentului articol. În special, se impune autorităţilor să coopereze îndeaproape şi să partajeze toate informaţiile care pot fi necesare pentru exercitarea adecvată a obligaţiilor impuse autorităţii desemnate în temeiul prezentului articol. Această cooperare are drept scop evitarea oricărei forme de acţiune redundantă sau inconsecventă între autoritatea competentă şi autoritatea desemnată, precum şi asigurarea faptului că interacţiunea cu alte măsuri, în special cu măsurile luate în temeiul articolului 458 din prezentul regulament şi al articolului 133 din Directiva 2013/36/UE, este luată în considerare în mod corespunzător.
(6)Pe baza datelor colectate în temeiul articolului 430a şi a oricăror altor indicatori relevanţi şi ţinând seama de perspectivele de evoluţie a pieţelor de bunuri imobile, autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol evaluează periodic, cel puţin o dată pe an, dacă valorile pragului minim al LGD prevăzute la alineatul (4) de la prezentul articol sunt adecvate pentru expunerile de tip retail garantate cu bunuri imobile locative sau alte expuneri de tip retail garantate cu bunuri imobile locative sau comerciale situate în una sau mai multe părţi ale teritoriului statului membru al autorităţii respective.
În cazul în care, pe baza evaluării menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat, autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) concluzionează că valorile pragului minim al LGD menţionate la alineatul (4) nu sunt adecvate, precum şi în cazul în care consideră că caracterul neadecvat al valorilor pragului minim al LGD ar putea avea efecte negative asupra stabilităţii financiare actuale sau viitoare în statul său membru, aceasta poate stabili valori mai mari ale pragului minim al LGD pentru expunerile respective situate în una sau mai multe părţi ale teritoriului statului membru al autorităţii respective. Aceste valori mai mari ale pragului minim al LGD pot fi aplicate, de asemenea, la nivelul unuia sau mai multor segmente imobiliare ale expunerilor respective.
Autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) înştiinţează ABE şi CERS înainte de a lua decizia menţionată la al doilea paragraf de la prezentul alineat. În termen de o lună de la primirea înştiinţării respective, ABE şi CERS prezintă avizul lor statului membru în cauză. ABE şi CERS publică valorile mai mari ale pragului minim al LGD menţionate la al doilea paragraf de la prezentul alineat.
(7)În cazul în care autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) stabileşte valori mai mari ale pragului minim al LGD în temeiul alineatului (6), instituţiile dispun de o perioadă de tranziţie de şase luni pentru a le aplica.
(8)ABE, în strânsă cooperare cu CERS, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica condiţiile de care ţine seama autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) atunci când evaluează caracterul adecvat al valorilor pierderilor în caz de nerambursare ca parte a evaluării menţionate la alineatul (6).
ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2019.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(9)CERS poate formula, prin intermediul unor recomandări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 şi în strânsă cooperare cu ABE, orientări pentru autorităţile desemnate în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol, cu privire la următoarele:
a)factorii care ar putea «avea efecte negative asupra stabilităţii financiare actuale sau viitoare», menţionaţi la alineatul (6); şi
b)valorile indicative de referinţă de care autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) trebuie să ţină seama atunci când stabileşte valorile minime mai mari ale pierderilor în caz de nerambursare.
(10)Instituţiile dintr-un stat membru aplică valorile minime mai mari ale pierderilor în caz de nerambursare, stabilite de autorităţile dintr-un alt stat membru în conformitate cu alineatul (6), pentru toate expunerile lor corespunzătoare garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative sau a bunurilor imobile comerciale situate în una sau mai multe părţi ale teritoriului statului membru respectiv.
SUBSECŢIUNEA 3:
[textul din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 4, subsectiunea 3 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 91. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art.166: Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale, administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public şi expuneri de tip retail
(1)Cu excepţia cazului în care se specifică altfel, valoarea expunerii pentru expunerile bilanţiere este valoarea contabilă măsurată fără a ţine seama de ajustările pentru riscul de credit efectuate.
Această regulă se aplică şi activelor achiziţionate la un preţ diferit de suma datorată.
Pentru activele achiziţionate, diferenţa dintre suma datorată şi valoarea contabilă rezultată după aplicarea ajustărilor specifice pentru riscul de credit, care a fost înregistrată în bilanţul instituţiilor la achiziţionarea activului, este denumită discount dacă suma datorată este mai mare, respectiv, primă dacă suma datorată este mai mică.
(2)În cazul în care instituţiile utilizează acorduri-cadru de compensare pentru tranzacţiile de răscumpărare sau pentru operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, valoarea expunerii se calculează în conformitate cu capitolul 4 sau 6.
(3)La calculul valorii expunerii pentru compensarea bilanţieră a creditelor şi depozitelor, instituţiile aplică metodele prevăzute în capitolul 4.
(4)Valoarea expunerii pentru operaţiunile de leasing este valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing. Plăţile minime de leasing sunt plăţile pe care locatarul este obligat sau poate fi obligat să le efectueze pe perioada contractului de leasing, precum şi orice opţiune de cumpărare avantajoasă (bargain option) (a cărei probabilitate de exercitare este certă într-o măsură rezonabilă). Dacă o parte, alta decât locatarul, poate fi obligată să efectueze o plată legată de valoarea reziduală a activului care face obiectul contractului de leasing şi dacă această obligaţie de plată îndeplineşte setul de condiţii prevăzut la articolul 201 cu privire la eligibilitatea furnizorilor de protecţie, precum şi cerinţele de recunoaştere a altor tipuri de garanţii, prevăzute la articolul 213, obligaţia de plată poate fi recunoscută ca protecţie nefinanţată a creditului în conformitate cu capitolul 4.
(5)În cazul oricărui contract menţionat în anexa II, valoarea expunerii se determină utilizând metodele prevăzute în capitolul 6 şi nu ia în considerare ajustările pentru riscul de credit efectuate.
(6)Pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru creanţele achiziţionate, valoarea expunerii este valoarea stabilită în conformitate cu alineatul (1), mai puţin cerinţele de fonduri proprii pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor, anterior aplicării tehnicilor de diminuare a riscului de credit.
(7)În cazul unei expuneri sub formă de titluri sau mărfuri vândute, gajate sau date cu împrumut în cadrul tranzacţiilor de răscumpărare, sau al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii este valoarea titlurilor sau a mărfurilor, determinată în conformitate cu articolul 24. Dacă se utilizează metoda extinsă a garanţiilor financiare (Financial Collateral Comprehensive Method) prevăzută la articolul 223, valoarea expunerii se majorează cu ajustarea de volatilitate corespunzătoare unor astfel de titluri sau mărfuri, astfel cum prevede articolul respectiv. În cazul tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii se poate determina fie în conformitate cu capitolul 6, fie în conformitate cu articolul 220 alineatul (2).
(8)Valoarea expunerii elementelor extrabilanţiere care nu sunt contracte, astfel cum sunt enumerate în anexa II, se calculează utilizând fie CCF pe baza IRB, fie CCF pe baza SA, în conformitate cu alineatele (8a) şi (8b) de la prezentul articol şi cu articolul 151 alineatul (8).
În cazul în care numai soldurile trase ale facilităţilor reînnoibile au fost securitizate, instituţiile se asigură că deţin în continuare cuantumul necesar de fonduri proprii în raport cu soldurile netrase asociate securitizării.
O instituţie care nu a primit autorizarea de a utiliza CCF pe baza IRB calculează valoarea expunerii ca fiind cuantumul angajat, dar netras, înmulţit cu CCF pe baza SA în cauză.
O instituţie care utilizează CCF pe baza IRB calculează valoarea expunerii pentru angajamentele neutilizate ca fiind cuantumul netras înmulţit cu CCF pe baza IRB.
(81)În cazul unei expuneri pentru care instituţia nu a primit autorizarea de a utiliza CCF pe baza IRB, CCF aplicabil este CCF pe baza SA prevăzut în capitolul 2 pentru aceleaşi tipuri de elemente, astfel cum se prevede la articolul 111. Cuantumul la care trebuie aplicat CCF pe baza SA este valoarea cea mai mică dintre valoarea cuantumului angajat, dar netras, şi valoarea care reflectă orice posibilă constrângere privind disponibilitatea facilităţii, inclusiv existenţa unei limite superioare a cuantumului potenţial al creditului care este legată de fluxul de numerar raportat al debitorului. În cazul în care o facilitate este supusă unor astfel de constrângeri, instituţia dispune de suficiente proceduri de monitorizare şi gestionare a liniei de credit pentru a sprijini existenţa constrângerii respective.
(82)Sub rezerva aprobării autorităţilor competente, instituţiile care îndeplinesc cerinţele pentru a utiliza CCF pe baza IRB, astfel cum se specifică în secţiunea 6, utilizează CCF pe baza IRB pentru expunerile provenite din angajamente reînnoibile netrase tratate conform abordării IRB, cu condiţia ca expunerile respective să nu facă obiectul unui CCF pe baza SA de 100 % conform abordării standardizate. CCF pe baza SA se utilizează pentru:
a)toate celelalte elemente extrabilanţiere, în special angajamentele nereînnoibile netrase;
b)expunerile în cazul cărora cerinţele minime pentru calcularea CCF pe baza IRB, astfel cum sunt specificate în secţiunea 6, nu sunt îndeplinite de instituţie sau în cazul cărora autoritatea competentă nu a permis utilizarea CCF pe baza IRB.
În sensul prezentului articol, un angajament este considerat «reînnoibil» atunci când acesta îi permite unui debitor să obţină un împrumut în cadrul căruia debitorul dispune de flexibilitatea de a decide cât de des şi la ce intervale să facă trageri din împrumut, permiţând tragerea, rambursarea şi tragerea din nou de către debitor a împrumuturilor care i-au fost acordate. Acordurile contractuale care permit plăţi anticipate şi, ulterior, noi trageri ale plăţilor anticipate respective sunt considerate reînnoibile.
(83)Atunci când CCF pe baza IRB se utilizează exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate aferente expunerilor provenite din angajamente reînnoibile altele decât expunerile atribuite clasei de expuneri în conformitate cu articolul 147 alineatul (2) litera (a), în special în temeiul articolului 153 alineatul (1), al articolului 157 şi al articolului 158 alineatele (1), (5) şi (10), valoarea pentru fiecare expunere utilizată ca dată de intrare în formula de calcul al cuantumului ponderat la risc al expunerii şi al pierderii aşteptate nu este mai mică decât suma dintre:
a)cuantumul tras din angajamentul reînnoibil;
b)50 % din cuantumul expunerii extrabilanţiere aferente părţii netrase rămase din angajamentul reînnoibil, calculat utilizând CCF pe baza SA aplicabil, astfel cum este prevăzut la articolul 111.
Suma cuantumurilor de la literele (a) şi (b) este denumită «pragul minim al CCF».
(9)În cazul în care un angajament se referă la prelungirea unui alt angajament, se utilizează cel mai mic dintre cei doi factori de conversie asociaţi angajamentelor individuale.
(10)
[textul din Art. 166, alin. (10) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 5 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 92., alin. (D) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art. 167:
[textul din Art. 167 din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 5 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 93. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art. 168: Active, altele decât cele de tip credit
Valoarea expunerii pentru active, altele decât obligaţiile din credit, este valoarea contabilă rezultată după aplicarea ajustărilor specifice pentru riscul de credit.
SUBSECŢIUNEA 1:Sisteme de rating
Art. 169: Principii generale
(1)În cazul în care o instituţie utilizează mai multe sisteme de rating, raţionamentul pe baza căruia un debitor sau o tranzacţie sunt alocaţi unui anumit sistem de rating trebuie formalizat şi aplicat astfel încât să reflecte în mod adecvat nivelul de risc.
(2)Criteriile şi procesele de alocare trebuie revizuite periodic pentru a se stabili dacă sunt în continuare adecvate portofoliului curent şi condiţiilor externe.
(3)În cazul în care o instituţie utilizează estimări directe ale parametrilor de risc pentru debitori individuali sau expuneri, acestea pot fi considerate ca fiind estimări alocate claselor de pe o scală continuă de rating.
ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, cu privire la modul de aplicare în practică a cerinţelor privind conceperea modelului, cuantificarea riscurilor, validarea şi aplicarea parametrilor de risc utilizând scale de rating continue sau foarte granulare pentru fiecare parametru de risc.
Art. 170: Structura sistemelor de rating
(1)Structura sistemelor de rating pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale şi administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public respectă următoarele cerinţe:
a)un sistem de rating trebuie să ia în considerare caracteristicile de risc ale debitorului şi ale tranzacţiei;
b)un sistem de rating trebuie să includă o scală de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare asociat debitorilor. Scala de rating a debitorilor trebuie să aibă minimum 7 clase pentru debitorii care nu se află în stare de nerambursare şi o clasă pentru debitorii care se află în stare de nerambursare;
c)instituţia trebuie să formalizeze relaţia dintre clasele de rating ale debitorilor din punctul de vedere al nivelului riscului de nerambursare pe care îl implică fiecare clasă de rating şi al criteriilor utilizate pentru a distinge nivelul respectiv al riscului de nerambursare;
d)instituţiile care deţin portofolii concentrate pe un anumit segment de piaţă şi într-un anumit interval al riscului de nerambursare trebuie să dispună de un număr suficient de clase de rating în cadrul intervalului respectiv pentru a evita concentrarea excesivă a debitorilor într-o anumită clasă de rating. Concentrările semnificative dintr-o singură clasă de rating trebuie justificate prin dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că respectiva clasă de rating a debitorilor acoperă un interval rezonabil de îngust al PD şi că riscul de nerambursare aferent tuturor debitorilor din această clasă de rating se încadrează în intervalul respectiv;
e)pentru a i se permite de către autoritatea competentă să folosească propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare în vederea determinării cerinţelor de fonduri proprii, un sistem de rating trebuie să includă o scală de rating a tranzacţiilor distinctă, care să reflecte exclusiv caracteristicile asociate pierderii în caz de nerambursare ale tranzacţiilor. Definiţia clasei de rating a tranzacţiilor trebuie să includă atât descrierea modului de încadrare a expunerilor în clasa respectivă, cât şi a criteriilor utilizate pentru a distinge nivelul de risc aferent fiecărei clase de rating;
f)concentrările semnificative dintr-o singură clasă de rating a tranzacţiilor trebuie justificate prin dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că respectiva clasă de rating a tranzacţiilor acoperă un interval rezonabil de îngust al pierderilor în caz de nerambursare şi că riscul aferent tuturor expunerilor din această clasă de rating se încadrează în intervalul respectiv.
(2)Instituţiile care utilizează metodele stabilite la articolul 153 alineatul (5) pentru atribuirea ponderilor de risc în cazul expunerilor provenind din finanţări specializate sunt exceptate de la obligaţia de a avea o scală de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare asociat debitorilor pentru aceste expuneri. Instituţiile respective trebuie să dispună, pentru aceste expuneri, de cel puţin 4 clase de rating pentru debitorii care nu se află în stare de nerambursare şi de cel puţin o clasă pentru debitorii care se află în stare de nerambursare.
(3)Structura sistemelor de rating pentru expunerile de tip retail respectă următoarele cerinţe:
a)sistemele de rating trebuie să reflecte riscul, atât cel asociat debitorului, cât şi cel asociat tranzacţiei, şi să includă toate caracteristicile relevante ale debitorilor şi ale tranzacţiilor.
b)nivelul de diferenţiere a riscului trebuie să asigure faptul că numărul de expuneri încadrate într-o clasă de rating dată sau într-o grupă de risc dată este suficient de mare pentru a permite cuantificarea şi validarea adecvată a caracteristicilor pierderilor la nivelul clasei de rating sau al grupei de risc. Distribuţia expunerilor şi a debitorilor în clase de rating sau grupe de risc se efectuează astfel încât să se evite concentrările excesive.
c)procesul de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc trebuie să permită diferenţierea adecvată a riscului, gruparea expunerilor suficient de omogene şi estimarea precisă şi coerentă a caracteristicilor pierderilor la nivel de clasă de rating sau grupă de risc. În cazul creanţelor achiziţionate, gruparea trebuie să reflecte practicile de subscriere ale vânzătorului şi eterogenitatea clienţilor săi;
(4)La încadrarea expunerilor în clase de risc sau grupe de risc, instituţiile trebuie să ia în considerare următorii factori de risc:
a)caracteristicile de risc ale debitorului;
b)caracteristicile de risc ale tranzacţiei, inclusiv tipul de produs şi tipul de protecţie finanţată a creditului, protecţia nefinanţată a creditului recunoscută, raportul între valoarea creditului acordat şi cea a garanţiei aferente creditului, maturizarea expunerii şi rangul de prioritate; instituţiile tratează în mod explicit cazurile în care mai multe expuneri beneficiază de aceeaşi protecţie finanţată sau nefinanţată a creditului.
c)incidentele de neplată, cu excepţia cazului în care o instituţie demonstrează autorităţii competente într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător că incidentele de neplată nu constituie un factor de risc semnificativ pentru expunere.
Art. 171: Încadrarea în clase de rating sau grupe de risc
(1)O instituţie trebuie să utilizeze definiţii, procese şi criterii specifice pentru a încadra expunerile în clase de rating sau grupe de risc în cadrul unui sistem de rating, care să respecte următoarele cerinţe:
a)definiţiile şi criteriile corespunzătoare claselor de rating sau grupelor de risc trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite persoanelor responsabile cu acordarea ratingurilor să încadreze în mod consecvent debitorii sau tranzacţiile care prezintă un risc similar în aceeaşi clasă de rating sau grupă de risc. Această consecvenţă trebuie menţinută indiferent de linia de activitate, de departament sau de localizarea geografică;
b)documentaţia aferentă procesului de rating trebuie să permită terţilor să înţeleagă şi să reproducă încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc, precum şi să evalueze adecvarea încadrării într-o anumită clasă de rating sau grupă de risc;
c)de asemenea, criteriile trebuie să respecte normele interne de creditare ale instituţiei şi politicile sale privind tratamentul aplicat debitorilor şi tranzacţiilor în dificultate.
(2)La încadrarea debitorilor şi tranzacţiilor în clase de rating sau grupe de risc, o instituţie trebuie să ia în considerare toate informaţiile relevante. Informaţiile trebuie să fie actuale şi să permită instituţiei să previzioneze performanţa viitoare a expunerii. O instituţie trebuie să fie cu atât mai prudentă la încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc de debitori şi tranzacţii, cu cât dispune de mai puţine informaţii. Dacă utilizează un rating extern ca factor principal în alocarea unui rating intern, instituţia trebuie să se asigure că ia în considerare şi alte informaţii relevante.
(3)Instituţiile utilizează un orizont de timp de peste un an la atribuirea ratingurilor. Un rating al debitorului reprezintă evaluarea de către instituţie a capacităţii şi a disponibilităţii debitorului de a respecta contractul, în pofida unor condiţii economice nefavorabile sau a producerii unor evenimente neprevăzute. Sistemele de rating sunt concepute astfel încât schimbările idiosincratice şi schimbările specifice sectorului, atunci când acestea reprezintă factori de risc semnificativi pentru tipul de expunere, să fie un factor determinant al trecerilor dintr-o clasă de rating sau grupă de risc în alta. Efectele ciclurilor economice pot fi, de asemenea, un factor determinant al trecerilor dintr-o clasă de rating sau grupă de risc în alta.
Art. 172: Încadrarea expunerilor
(1)În ceea ce priveşte expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi, încadrarea acestora se efectuează în conformitate cu următoarele criterii:
a)fiecare debitor trebuie încadrat într-o clasă de rating a debitorilor, ca parte a procesului de aprobare a creditelor;
b)în cazul expunerilor pentru care o instituţie a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, fiecare expunere este încadrată, de asemenea, într-o clasă de rating al tranzacţiei, ca parte a procesului de aprobare a creditelor;
c)instituţiile care utilizează metodele prevăzute la articolul 153 alineatul (5) pentru atribuirea ponderilor de risc în cazul expunerilor provenind din finanţări specializate, încadrează fiecare dintre aceste expuneri într-o clasă de rating, în conformitate cu articolul 170 alineatul (2);
d)fiecare entitate juridică distinctă faţă de care instituţia înregistrează expuneri este evaluată separat;
e)expunerile distincte faţă de acelaşi debitor trebuie încadrate în aceeaşi clasă de rating al debitorului, indiferent de diferenţele existente în natura fiecărei tranzacţii specifice. Cu toate acestea, expunerile distincte pot conduce la încadrarea aceluiaşi debitor în mai multe clase de rating, în următoarele cazuri:
(i)există un risc de transfer aferent unei ţări, după cum expunerile sunt denominate în moneda locală sau într-o monedă străină;
(ii)tratamentul garanţiilor asociate unei expuneri poate consta în ajustarea unui rating atribuit debitorului;
(iii)legislaţia privind protecţia consumatorilor sau secretul bancar, sau orice alte reglementări interzic schimbul de informaţii cu privire la clienţi.
În sensul literei (d) de la primul paragraf, o instituţie dispune de politici adecvate privind tratamentul clienţilor debitori individuali şi al grupurilor de clienţi aflaţi în legătură. Politicile respective conţin un proces de identificare a riscului specific de corelare defavorabilă pentru fiecare entitate juridică faţă de care instituţia are expuneri.
În sensul capitolului 6, tranzacţiile cu contrapărţi în cazul cărora s-a identificat un risc specific de corelare defavorabilă sunt tratate diferit atunci când se calculează valoarea expunerii lor.
(2)În cazul expunerilor de tip retail, fiecare expunere trebuie încadrată într-o clasă de rating sau într-o grupă de risc, ca parte a procesului de aprobare a creditelor.
(3)În ceea ce priveşte încadrarea într-o clasă de rating sau într-o grupă de risc, instituţiile trebuie să formalizeze situaţiile în care raţionamentul profesional poate prima asupra datelor de intrare sau de ieşire din procesul de încadrare, precum şi informaţiile privind personalul responsabil cu aprobarea priorităţii raţionamentului uman. Instituţiile trebuie să formalizeze aceste modificări şi să consemneze în scris personalul responsabil în acest sens. Instituţiile trebuie să analizeze performanţa expunerilor ale căror încadrări au fost modificate. Această analiză include o evaluare a performanţei expunerilor ale căror ratinguri au fost modificate de către o anumită persoană, care preia responsabilitatea întregului personalul responsabil.
Art. 173: Integritatea procesului de încadrare
(1)În ceea ce priveşte expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi, procesul de încadrare îndeplineşte următoarele cerinţe:
a)Încadrările şi revizuirile periodice ale acestora se efectuează sau se aprobă de către o parte independentă, care nu obţine în mod direct beneficii în urma deciziei de acordare a creditului.
b)Instituţiile reexaminează încadrările cel puţin anual şi ajustează încadrarea în cazul în care rezultatul reexaminării nu justifică continuarea încadrării actuale. Debitorii care prezintă un risc ridicat şi expunerile cu probleme trebuie să facă obiectul unor revizuiri mai frecvente. Dacă noi informaţii semnificative privind un debitor sau o expunere devin disponibile, instituţiile efectuează o nouă încadrare.
c)O instituţie trebuie să dispună de un proces eficient de obţinere şi actualizare a informaţiilor relevante referitoare la caracteristicile debitorilor care afectează probabilităţile de nerambursare şi la caracteristicile tranzacţiilor care afectează pierderile în caz de nerambursare sau factorii de conversie.
(2)În cazul expunerilor de tip retail, o instituţie trebuie să reexamineze cel puţin anual încadrările debitorilor şi ale tranzacţiilor şi să ajusteze încadrarea în cazul în care rezultatul reexaminării nu justifică continuarea încadrării actuale, sau să reexamineze caracteristicile pierderilor şi situaţia incidentelor de neplată pentru fiecare grupă de risc identificată, după caz. O instituţie trebuie, de asemenea, să revizuiască cel puţin anual, pe baza unui eşantion reprezentativ, situaţia expunerilor individuale din fiecare grupă de risc, ca mijloc de a se asigura că expunerile sunt în continuare corect încadrate şi să ajusteze încadrarea în cazul în care rezultatul reexaminării nu justifică continuarea încadrării actuale.
(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare de stabilire a metodologiilor care se aplică autorităţilor competente pentru a verifica integritatea procesului de încadrare şi pentru evaluarea regulată şi independentă a riscurilor.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2026.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 174: Utilizarea modelelor
Instituţiile utilizează metode statistice sau alte metode matematice («modele») pentru a încadra expunerile în clase de rating sau grupe de risc de debitori sau de tranzacţii. Trebuie să fie îndeplinite următoarele cerinţe:
a)modelul are o bună putere de previzionare, iar utilizarea sa nu denaturează cerinţele de fonduri proprii;
b)instituţia trebuie să dispună de un proces de verificare a datelor de intrare ale modelului, care să includă o evaluare a acurateţei, exhaustivităţii şi adecvării acestor date;
c)datele utilizate pentru a crea modelul trebuie să fie reprezentative pentru populaţia de debitori sau de expuneri curente a instituţiei;
d)instituţia trebuie să dispună de un ciclu periodic de validare a modelului, care să includă monitorizarea performanţei şi a stabilităţii, revizuirea specificaţiilor şi compararea datelor de ieşire cu rezultatele efective;
e)instituţia trebuie să utilizeze raţionamentul profesional şi supravegherea umană în completarea modelului statistic, pentru a revizui încadrările efectuate pe baza modelului şi a se asigura că modelul este utilizat în mod adecvat. Procedurile de revizuire trebuie să urmărească identificarea şi limitarea erorilor asociate unor deficienţe ale modelului. Raţionamentele profesionale trebuie să ţină seama de toate informaţiile relevante pe care modelul nu le ia în considerare. Instituţia trebuie să formalizeze modul în care trebuie îmbinate raţionamentul profesional şi rezultatele modelului.
În sensul literei (a) de la primul paragraf, variabilele de intrare constituie o bază rezonabilă şi eficace pentru previziunile rezultate. Modelul nu produce denaturări semnificative ale rezultatelor. Există o legătură funcţională între datele de intrare şi rezultatele modelului, care poate fi determinată prin avizul experţilor, după caz.
Art. 175: Documentaţia sistemelor de rating
(1)Instituţiile formalizează detaliile conceptuale şi operaţionale ale sistemelor lor de rating. Documentaţia trebuie să ateste îndeplinirea cerinţelor stabilite în prezenta secţiune şi să trateze subiecte incluzând diferenţierea portofoliilor, criteriile de rating, responsabilităţile părţilor care acordă ratinguri debitorilor şi expunerilor, frecvenţa revizuirii încadrărilor şi supravegherea procesului de rating de către organul de conducere.
(2)Instituţia formalizează motivele şi analiza pe care se bazează alegerea criteriilor de rating. Instituţia formalizează toate modificările majore aduse procesului de rating al riscului, documentaţia respectivă permiţând identificarea modificărilor aduse procesului de rating al riscului în urma ultimei revizuiri efectuate de autorităţile competente. Este formalizat, de asemenea, modul în care se organizează alocarea pe clase de rating şi grupe de risc, inclusiv procesul de acordare a ratingurilor şi structura controlului intern.
(3)Instituţiile formalizează definiţiile specifice ale stării de nerambursare şi pierderii, pe care le utilizează intern, şi asigură coerenţa acestora cu definiţiile prevăzute de prezentul regulament.
(4)În cazul în care utilizează modele statistice în procesul de rating, instituţia formalizează metodologiile aferente acestora. Documentaţia trebuie:
a)să descrie detaliat teoria, ipotezele şi baza matematică şi empirică utilizate pentru a atribui estimări claselor de rating, debitorilor individuali, expunerilor sau grupelor de risc, precum şi sursa sau sursele de date utilizate pentru a estima modelul;
b)să stabilească un proces statistic riguros de validare a modelului, care să includă teste de performanţă «în afara orizontului de timp» (out-of-time) şi «în afara eşantionului» (out-of- sample);
c)să precizeze orice circumstanţe în care modelul nu funcţionează eficient.
(5)În cazul în care o instituţie a obţinut un sistem de rating, sau un model utilizat în cadrul unui sistem de rating, de la un furnizor terţ, iar furnizorul refuză sau restricţionează accesul instituţiei la informaţiile referitoare la metodologia sistemului de rating sau a modelului respectiv, sau la datele de bază utilizate pentru elaborarea metodologiei sau a modelului respectiv, invocând drepturi de proprietate asupra acestor informaţii, instituţia în cauză trebuie să demonstreze autorităţii competente, într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător, că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de prezentul articol.
Art. 176: Păstrarea datelor
(1)Instituţiile colectează şi păstrează date cu privire la diverse aspecte ale ratingurilor lor interne, astfel cum se prevede în partea a opta.
(2)În ceea ce priveşte expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi, instituţiile colectează şi păstrează:
a)istoricul complet al ratingurilor acordate debitorilor şi garanţilor recunoscuţi;
b)datele la care s-au acordat ratingurile;
c)metodologia şi datele principale utilizate pentru determinarea ratingurilor;
d)identitatea persoanei responsabile cu acordarea ratingurilor;
e)identitatea debitorilor aflaţi în stare de nerambursare şi expunerile aflate în stare de nerambursare;
f)data şi circumstanţele apariţiei stărilor de nerambursare;
g)datele privind probabilităţile de nerambursare şi ratele de nerambursare efective asociate claselor de rating şi datele privind migraţia ratingurilor.
(3)În cazul expunerilor pentru care prezentul capitol permite utilizarea propriilor estimări ale LGD sau utilizarea CCF pe baza IRB, dar pentru care instituţiile nu utilizează propriile estimări ale LGD sau CCF pe baza IRB, instituţiile colectează şi păstrează date privind comparaţiile dintre valorile efective ale LGD şi valorile stabilite la articolul 161 alineatul (1), precum şi dintre valorile efective ale CCF şi valorile CCF pe baza SA stabilite la articolul 166 alineatul (8a).
(4)Instituţiile care utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie colectează şi păstrează:
a)istoricul complet al datelor privind ratingurile acordate tranzacţiilor şi estimarea pierderii în caz de nerambursare şi a factorului de conversie, asociate fiecărei scale de rating;
b)datele la care s-au acordat ratingurile şi s-au efectuat estimările;
c)metodologia şi datele principale utilizate pentru determinarea ratingurilor acordate tranzacţiilor şi pentru obţinerea estimării pierderii în caz de nerambursare şi a factorului de conversie;
d)identitatea persoanei care a acordat ratingul tranzacţiei şi a persoanei care a furnizat estimarea pierderii în caz de nerambursare şi a factorului de conversie;
e)datele privind pierderile în caz de nerambursare estimate şi efective şi factorii de conversie estimaţi şi efectivi, asociaţi fiecărei expuneri aflate în stare de nerambursare;
f)datele privind pierderea în caz de nerambursare pentru o expunere, înainte şi după evaluarea efectelor unei garanţii sau ale unui instrumentului financiar derivat de credit, în cazul instituţiilor care ţin seama, la calculul pierderii în caz de nerambursare, de efectele de diminuare a riscului de credit aferente garanţiilor sau instrumentelor financiare derivate de credit.
g)datele privind componentele pierderii pentru fiecare expunere aflată în stare de nerambursare.
(5)În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile colectează şi păstrează:
a)datele utilizate în procesul de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc;
b)datele privind estimările probabilităţilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie asociaţi claselor de rating sau grupelor de expuneri;
c)identitatea debitorilor aflaţi în stare de nerambursare şi expunerile aflate în stare de nerambursare;
d)în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, datele privind clasele de rating sau grupele de risc în care a fost încadrată expunerea în cursul anului anterior înregistrării stării de nerambursare, precum şi pierderea efectivă în caz de nerambursare şi factorul de conversie efectiv;
e)datele privind ratele pierderilor pentru expunerile eligibile de tip retail reînnoibile.
Art. 177: Simulările de criză (stress tests) utilizate la evaluarea adecvării capitalului
(1)O instituţie trebuie să dispună de procese de simulare de criză riguroase, pe care să le utilizeze la evaluarea adecvării capitalului său. Simularea de criză identifică evenimentele posibile sau modificările viitoare ale condiţiilor economice care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor la riscul de credit ale unei instituţii şi evaluează capacitatea acesteia de a face faţă modificărilor respective.
(2)O instituţie trebuie să efectueze cu regularitate o simulare de criză pentru riscul de credit pentru a evalua efectul anumitor condiţii specifice asupra cerinţelor sale totale de capital pentru riscul de credit. Simularea de criză este aleasă de către instituţie, şi face obiectul procesului de supraveghere. Simularea de criză utilizată trebuie să fie semnificativă şi să ia în considerare efectele unor scenarii de recesiune gravă, dar plauzibilă. Instituţia trebuie să evalueze migraţia ratingurilor sale în scenariile simulării de criză. Portofoliile testate în simularea de criză trebuie să conţină marea majoritate a expunerilor instituţiei.
(21)Scenariile utilizate în temeiul alineatului (2) includ, de asemenea, factori de risc ESG, în special factorii de risc fizic şi de risc de tranziţie care decurg din schimbările climatice.
ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, privind aplicarea alineatelor (2) şi (2a).
(3)[textul din Art. 177, alin. (3) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 6, subsectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 101., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
SUBSECŢIUNEA 2:Cuantificarea riscului
Art. 178: Intrarea în stare de nerambursare a unui debitor sau a unei facilităţi de credit
(1)Se consideră că un debitor se află în stare de nerambursare atunci când are loc cel puţin una dintre următoarele situaţii:
a)instituţia consideră că, în lipsa recurgerii la măsuri precum executarea garanţei, este improbabil ca debitorul să-şi achite în întregime obligaţiile din credite faţă de instituţie, de întreprinderea-mamă sau de oricare din filialele acesteia;
b)întârzierea la plată a debitorului a depăşit 90 de zile pentru oricare din obligaţiile semnificative din credite faţă de instituţie, de întreprinderea-mamă sau de oricare dintre filialele acesteia.
(2)În sensul alineatului (1) litera (b) se aplică următoarele:
a)în cazul tragerilor pe descoperit de cont, întârzierea la plată începe să curgă de la data la care debitorul a depăşit o limită autorizată, a fost anunţat că limita este inferioară soldului curent sau a tras credit fără autorizaţie, cuantumul acestuia fiind semnificativ;
b)în sensul literei (a), o limită autorizată înseamnă orice limită de credit pe care instituţia o stabileşte şi o comunică debitorului;
c)în cazul cardurilor de credit, zilele restante la plată curg de la data scadenţei plăţii minime;
d)importanţa unei obligaţii din credite restante este evaluată în raport cu un prag stabilit de autorităţile competente. Acest prag reflectă un nivel de risc pe care autorităţile competente îl consideră rezonabil;
e)instituţiile trebuie să aibă politici formalizate în ceea ce priveşte numărarea zilelor restante, în special în ceea ce priveşte modificarea scadenţelor tranzacţiilor şi acordarea de prelungiri, modificări sau amânări, reînnoiri şi compensarea conturilor existente. Aceste politici trebuie să fie aplicate consecvent în timp şi trebuie să fie conforme cu gestionarea internă a riscurilor şi cu procesele decizionale ale instituţiei.
(3)În sensul alineatului (1) litera (a), elementele care trebuie considerate indicii ale improbabilităţii de plată includ următoarele:
a)instituţia încetează să mai contabilizeze dobânda aferentă obligaţiei din credite;
b)instituţia recunoaşte o ajustare specifică pentru riscul de credit, rezultată în urma perceperii unei deteriorări semnificative a calităţii creditului, ulterioară momentului în care instituţia s-a expus la risc;
c)instituţia vinde obligaţia din credite înregistrând o pierdere economică semnificativă;
d)instituţia este de acord cu o măsură de restructurare datorată dificultăţilor financiare, astfel cum se menţionează la articolul 47b, a obligaţiei din credite în cazul în care măsura respectivă este posibil să conducă la reducerea obligaţiei financiare ca urmare a anulării unei părţi semnificative a principalului, a dobânzii sau, dacă este cazul, a comisioanelor ori ca urmare a amânării la plată a acestora;
e)instituţia a introdus o cerere prin care solicită deschiderea procedurii de faliment împotriva debitorului sau aplicarea unei măsuri similare pentru o obligaţie din credite a debitorului faţă de instituţie, de întreprinderea-mamă sau de oricare din filialele acesteia;
f)debitorul a solicitat deschiderea procedurii de faliment sau face obiectul acesteia sau al unei protecţii similare, în cazul în care acest lucru ar conduce la evitarea sau amânarea plăţii unei obligaţii din credite faţă de instituţie, de întreprinderea-mamă sau de oricare din filialele acesteia.
(4)Instituţiile care utilizează date externe care nu sunt prin ele însele coerente cu definiţia stării de nerambursare prevăzută la alineatul (1), trebuie să efectueze ajustările adecvate pentru a obţine o echivalenţă substanţială cu definiţia stării de nerambursare.
(5)Dacă instituţia consideră că o expunere clasificată anterior ca fiind aflată în stare de nerambursare nu mai prezintă niciuna din caracteristicile care declanşează starea de nerambursare, aceasta clasifică debitorul sau tranzacţia astfel cum ar proceda în cazul unei expuneri care nu se află în stare de nerambursare. Dacă definiţia stării de nerambursare devine ulterior aplicabilă, instituţia consideră că a intervenit o altă stare de nerambursare.
(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice condiţiile în conformitate cu care o autoritate competentă trebuie să stabilească pragul menţionat la alineatul (2) litera (d).
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.
Competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(7)ABE emite ghiduri cu privire la aplicarea prezentului articol. Respectivele ghiduri se adoptă în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Până la 10 iulie 2025, ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a actualiza ghidurile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat. În special, actualizarea respectivă ţine seama în mod corespunzător de necesitatea de a încuraja instituţiile să se angajeze într-o restructurare proactivă, preventivă şi semnificativă a datoriilor pentru a sprijini debitorii.
La elaborarea ghidurilor respective, ABE ia în considerare în mod corespunzător necesitatea de a acorda instituţiilor suficientă flexibilitate pentru precizarea a ceea ce constituie o obligaţie financiară diminuată în sensul alineatului (3) litera (d).
Art. 179: Cerinţe generale privind estimarea
(1)La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile aplică următoarele cerinţe:
a)estimările proprii ale unei instituţii cu privire la parametrii de risc: probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorul de conversie şi pierderea aşteptată trebuie să ia în considerare toate datele, informaţiile şi metodele relevante. Estimările se obţin utilizând experienţa istorică şi dovezile empirice şi nu se bazează numai pe considerente derivate din raţionamentul profesional. Estimările trebuie să fie plauzibile şi intuitive şi să se bazeze pe principalii factori care determină evoluţia parametrilor de risc respectivi. Estimările unei instituţii trebuie să fie cu atât mai prudente, cu cât aceasta dispune de mai puţine date.
b)o instituţie trebuie să fie în măsură să furnizeze un istoric, în funcţie de factorii pe care îi consideră determinanţi pentru evoluţia parametrilor de risc, al experienţei sale în materie de pierderi, exprimat prin frecvenţa stărilor de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorul de conversie sau pierdere, în cazul în care se utilizează estimări ale pierderii aşteptate. Estimările instituţiei trebuie să fie reprezentative pentru experienţa pe termen lung;
c)orice modificări ale practicilor de creditare sau ale procesului de recuperare a sumelor datorate, intervenite în perioadele de observare menţionate la articolul 180 alineatul (1) litera (h) şi alineatul (2) litera (e), la articolul 181 alineatul (1) litera (j) şi alineatul (2) şi la articolul 182 alineatele (2) şi (3), trebuie să fie luate în considerare. Estimările unei instituţii trebuie să ţină seama de implicaţiile progresului tehnologic şi ale noilor date, sau ale altor informaţii, pe măsură ce acestea devin disponibile. Instituţiile trebuie să-şi revizuiască estimările cel puţin anual şi atunci când apar noi informaţii;
d)populaţia de expuneri reprezentată în datele utilizate pentru estimare, normele de creditare utilizate la momentul generării datelor şi alte caracteristici relevante trebuie să fie comparabile cu cele ale expunerilor şi ale normelor instituţiei. Condiţiile economice sau de piaţă pe care se bazează datele trebuie să fie relevante pentru condiţiile curente şi pentru evoluţia previzibilă a acestora. Numărul de expuneri incluse în eşantion şi perioada la care se referă datele utilizate pentru cuantificare trebuie să fie suficiente pentru a oferi instituţiei asigurarea acurateţei şi a solidităţii estimărilor sale.
e)în cazul creanţelor achiziţionate, estimările trebuie să ţină seama de toate informaţiile relevante aflate la dispoziţia instituţiei cumpărătoare cu privire la calitatea creanţelor - suport, inclusiv de datele referitoare la portofolii similare, furnizate de vânzător, de instituţia cumpărătoare sau de surse externe. Instituţia cumpărătoare trebuie să evalueze orice date pe care se bazează şi care sunt furnizate de vânzător.
f)pentru a evita denaturările rezultatelor, o instituţie include ajustări adecvate în estimările sale, în măsura în care este posibil; după includerea unei ajustări adecvate, instituţia adaugă estimărilor sale o marjă de prudenţă suficientă, asociată intervalului aşteptat al erorilor de estimare; în cazul în care metodele şi datele sunt considerate ca fiind mai puţin satisfăcătoare, intervalul preconizat al erorilor este mai mare, iar marja de prudenţă este, de asemenea, mai mare.
În cazul în care instituţiile utilizează pentru calculul ponderilor de risc estimări diferite de cele utilizate pentru scopuri interne, această situaţie trebuie să fie formalizată şi să aibă un caracter rezonabil. Dacă instituţiile pot demonstra autorităţilor competente că în ceea ce priveşte datele colectate înainte de 1 ianuarie 2007 au fost efectuate ajustări adecvate pentru a obţine o echivalenţă substanţială cu definiţia stării de nerambursare prevăzută la articolul 178 sau cu pierderea, autorităţile competente pot permite instituţiilor o anumită flexibilitate în aplicarea standardelor cerute pentru date.
(2)În cazul în care o instituţie utilizează date centralizate provenind de la mai multe instituţii, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a)sistemele şi criteriile de rating ale altor instituţii care furnizează date trebuie să fie similare cu ale sale;
b)datele centralizate trebuie să fie reprezentative pentru portofoliul pentru care se utilizează aceste date;
c)datele centralizate trebuie să fie utilizate de către instituţie pentru estimările sale în mod consecvent în timp;
d)instituţia trebuie să păstreze responsabilitatea integrităţii sistemelor sale de rating;
e)instituţia trebuie să dispună, pe plan intern, de o suficientă comprehensiune a sistemelor sale de rating, inclusiv de capacitatea efectivă de a monitoriza şi a audita procesul de rating.
Art. 180: Cerinţe specifice privind estimarea probabilităţii de nerambursare
(1)La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile aplică următoarele cerinţe specifice privind estimarea PD în cazul expunerilor faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, al expunerilor faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, al expunerilor faţă de instituţii şi al expunerilor faţă de societăţi:
a)instituţiile estimează probabilităţile de nerambursare pe clase de rating ale debitorilor, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale. Estimările probabilităţii de nerambursare în cazul debitorilor foarte îndatoraţi sau al debitorilor ale căror active sunt predominant active tranzacţionate trebuie să reflecte performanţa activelor-suport în perioade de volatilitate accentuată;
b)pentru creanţele achiziţionate asupra societăţilor, instituţiile pot estima pierderile aşteptate pe clase de rating ale debitorilor, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale efective;
c)dacă o instituţie obţine, pentru creanţele achiziţionate asupra societăţilor, estimările medii pe termen lung ale probabilităţilor de nerambursare şi ale pierderilor în caz de nerambursare din estimarea pierderii aşteptate, precum şi dintr-o estimare adecvată a probabilităţii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, procesul de estimare a pierderilor totale trebuie să îndeplinească cerinţele generale privind estimarea probabilităţii de nerambursare şi a pierderii în caz de nerambursare prevăzute în prezenta parte, iar rezultatul trebuie să fie conform cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, prevăzut la articolul 181 alineatul (1) litera (a);
d)instituţiile utilizează tehnicile de estimare a probabilităţii de nerambursare numai în urma unei analize justificative. Instituţiile trebuie să recunoască importanţa considerentelor derivate din raţionamentul profesional, combinând rezultatele tehnicilor şi efectuând ajustări pentru a ţine seama de limitele tehnicilor şi ale informaţiilor.
e)în măsura în care o instituţie utilizează, pentru estimarea PD, date din experienţa proprie în materie de nerambursare, estimările ţin seama de normele de subscriere curente şi de orice diferenţe existente între sistemul de rating care a generat datele şi sistemul actual de rating; în cazul în care normele de subscriere sau sistemele de rating s-au modificat, după includerea unei ajustări adecvate, instituţia adaugă o marjă mai mare de prudenţă în estimarea sa privind PD legată de gama preconizată de erori de estimare care nu este deja acoperită de ajustarea adecvată;
f)în măsura în care o instituţie asociază sau pune în corespondenţă clasele interne de rating cu cele ale scalei utilizate de o ECAI sau de organizaţii similare şi apoi atribuie claselor sale de rating rata de nerambursare observată la clasele organizaţiilor externe, punerea în corespondenţă trebuie să se bazeze pe comparaţia dintre criteriile interne de rating şi criteriile utilizate de organizaţiile externe şi dintre ratingurile interne şi cele externe acordate debitorilor comuni. Instituţia trebuie să evite orice distorsiuni sau incoerenţe în procesul de punere în corespondenţă sau în datele-suport. Criteriile organizaţiei externe care stau la baza datelor utilizate pentru cuantificare trebuie să ţină seama exclusiv de riscul de nerambursare şi să nu reflecte caracteristicile tranzacţiei. Analiza efectuată de instituţie trebuie să includă o comparaţie a definiţiilor utilizate pentru starea de nerambursare, cu respectarea cerinţelor prevăzute la articolul 178. Instituţia trebuie să formalizeze baza utilizată pentru punerea în corespondenţă.
g)în măsura în care o instituţie utilizează modele statistice de previzionare a stărilor de nerambursare, aceasta poate estima probabilităţile de nerambursare ca medie simplă a estimărilor probabilităţii de nerambursare pentru debitorii individuali dintr-o clasă dată. Utilizarea în acest scop de către instituţie a modelelor de previzionare a probabilităţii de nerambursare trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la articolul 174;
h)indiferent dacă o instituţie utilizează surse de date externe, interne sau centralizate ori o combinaţie a acestora în cazul estimărilor sale privind probabilitatea de nerambursare, perioada istorică de observare pentru datele-suport este de cel puţin cinci ani pentru cel puţin o sursă;
i)indiferent de metoda utilizată pentru estimarea PD, instituţiile estimează o PD pentru fiecare clasă de rating pe baza mediei istorice observate a ratei de nerambursare pe un an, care este o medie aritmetică bazată pe numărul de debitori (ponderată în funcţie de număr); nu sunt permise alte abordări, inclusiv mediile ponderate în funcţie de expuneri.
În sensul primului paragraf litera (h) de la prezentul alineat, în cazul în care perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse şi în cazul în care datele respective sunt relevante, se utilizează perioada mai lungă respectivă. Datele includ o combinaţie reprezentativă de ani favorabili şi nefavorabili ai ciclului economic relevant pentru tipul de expuneri. Cu condiţia obţinerii aprobării autorităţilor competente, instituţiile care nu au primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale LGD sau de a utiliza CCF pe baza IRB pot utiliza, atunci când aplică abordarea IRB, date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită este mărită cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă cel puţin cinci ani.
(2)În cazul expunerilor de tip retail, se aplică următoarele cerinţe:
a)instituţiile estimează PD pe clase de rating sau grupe de risc ale debitorilor sau ale tranzacţiilor pornind de la mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare pe un an, iar ratele de nerambursare se calculează la nivel de tranzacţie numai în cazul în care definiţia stării de nerambursare se aplică la nivelul facilităţilor de credit individuale în temeiul articolului 178 alineatul (1) al doilea paragraf;
b)estimările probabilităţii de nerambursare pot fi obţinute şi pornind de la estimarea pierderilor totale şi de la estimările adecvate ale pierderilor în caz de nerambursare;
c)instituţiile trebuie să considere datele interne utilizate pentru încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc ca fiind principala sursă de informaţii pentru estimarea caracteristicilor pierderilor. Instituţiile pot utiliza date externe (inclusiv date centralizate) sau modele statistice pentru cuantificare, cu condiţia să existe ambele legături puternice de mai jos:
(i)între procesul utilizat de instituţie pentru încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc şi procesul utilizat de sursa externă de date; şi
(ii)între profilul de risc intern al instituţiei şi compoziţia datelor externe;
d)dacă o instituţie obţine estimările medii pe termen lung ale probabilităţii de nerambursare şi ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile de tip retail dintr-o estimare a pierderilor totale şi dintr-o estimare adecvată a probabilităţii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, procesul de estimare a pierderilor totale trebuie să îndeplinească cerinţele generale privind estimarea probabilităţii de nerambursare şi a pierderii în caz de nerambursare prevăzute în prezenta parte, iar rezultatul trebuie să fie consecvent cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, prevăzut la articolul 181 alineatul (1) litera (a);
e)indiferent dacă o instituţie utilizează surse de date externe, interne sau centralizate ori o combinaţie a acestora în cazul estimărilor sale ale PD, perioada istorică de observare pentru datele-suport este de cel puţin cinci ani pentru cel puţin o sursă;
f)instituţiile trebuie să identifice şi să analizeze modificările aşteptate ale parametrilor de risc de-a lungul duratei de viaţă a expunerilor din credite (efectele maturizării expunerii - seasoning effects).
În cazul creanţelor de tip retail achiziţionate, instituţiile pot utiliza date de referinţă externe şi interne. Instituţiile trebuie să utilizeze toate sursele relevante de date ca baze de comparaţie.
În sensul literei (a) de la primul paragraf, PD se bazează pe media istorică observată a ratei de nerambursare pe un an.
În sensul literei (e) de la primul paragraf, în cazul în care perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse şi în cazul în care datele respective sunt relevante, se utilizează perioada mai lungă respectivă. Datele includ o combinaţie reprezentativă de ani favorabili şi nefavorabili ai ciclului economic relevant pentru tipul de expuneri. Cu condiţia obţinerii aprobării autorităţilor competente, atunci când aplică abordarea IRB, instituţiile pot utiliza date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită este mărită cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă cel puţin cinci ani.
(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza metodologiile în conformitate cu care autorităţile competente evaluează metodologia utilizată de o instituţie pentru estimarea PD în temeiul articolului 143.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2026.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 181: Cerinţe specifice privind estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare
(1)La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile aplică următoarele cerinţe specifice privind estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare:
a)instituţiile estimează pierderile în caz de nerambursare per clasă de rating sau grupă de tranzacţii, pe baza pierderilor în caz de nerambursare medii efective per clasă de rating sau grupă de tranzacţii, ţinând seama de toate stările de nerambursare observate, existente în sursele de date (media ponderată în funcţie de numărul stărilor de nerambursare);
b)instituţiile utilizează estimările pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung. În măsura în care se aşteaptă ca un sistem de rating să furnizeze valori efective ale pierderii în caz de nerambursare la un nivel constant per clasă de rating sau grupă de risc în timp, instituţiile trebuie să efectueze ajustări ale estimărilor lor privind parametrii de risc per clasă de rating sau grupă de risc, pentru a limita impactul unui declin economic asupra capitalului.
c)o instituţie ia în considerare gradul oricărei dependenţe dintre, pe de o parte, riscul aferent debitorului şi, pe de altă parte, riscul aferent protecţiei finanţate a creditului, alta decât acordurile-cadru de compensare şi compensarea bilanţieră a creditelor şi a depozitelor, sau riscul aferent furnizorului protecţiei respective;
d)neconcordanţele de monede dintre obligaţia-suport şi protecţia finanţată a creditului, alta decât acordurile-cadru de compensare şi compensarea bilanţieră a creditelor şi a depozitelor, sunt tratate cu prudenţă la estimarea de către instituţie a LGD;
e)în măsura în care estimările LGD ţin seama de existenţa unei protecţii finanţate a creditului, alta decât acordurile-cadru de compensare şi compensarea bilanţieră a creditelor şi a depozitelor, estimările respective nu se bazează numai pe valoarea de piaţă estimată a protecţiei finanţate a creditului;
f)în măsura în care estimările LGD ţin seama de existenţa unei protecţii finanţate a creditului, alta decât acordurile-cadru de compensare şi compensarea bilanţieră a creditelor şi a depozitelor, instituţiile stabilesc cerinţe interne cu privire la administrarea, securitatea juridică şi gestionarea riscurilor în legătură cu respectiva protecţie finanţată a creditului, iar cerinţele respective sunt, în general, în concordanţă cu cele prevăzute în capitolul 4 secţiunea 3 subsecţiunea 1;
g)în măsura în care o instituţie recunoaşte protecţia finanţată a creditului, alta decât acordurile-cadru de compensare şi compensarea bilanţieră a creditelor şi a depozitelor, atunci când determină cuantumul expunerii la riscul de credit al contrapărţii în conformitate cu capitolul 6 secţiunea 5 sau 6, instituţia nu ia în considerare în estimările LGD niciun cuantum pe care se aşteaptă să îl recupereze din respectiva protecţie finanţată a creditului;
h)în cazul specific al expunerilor aflate deja în stare de nerambursare, instituţia trebuie să utilizeze suma celor mai bune estimări proprii ale pierderii aşteptate pentru fiecare expunere, având în vedere condiţiile economice curente şi situaţia expunerii, precum şi estimările proprii privind creşterea ratei de pierderi cauzate de posibile pierderi suplimentare neaşteptate în cursul perioadei de recuperare, şi anume între data la care s-a înregistrat neplata şi lichidarea finală a expunerii;
i)în măsura în care penalităţile pentru întârzierile la plată, impuse debitorului înainte de intrarea în stare de nerambursare, au fost înregistrate în contul de profit şi pierdere al instituţiei, acestea se adaugă la valoarea expunerii şi a pierderii instituţiei;
j)pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale şi administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, estimările LGD se bazează pe date care acoperă cel puţin cinci ani, care creşte cu câte un an în fiecare an de la aplicare, până când se atinge o perioadă minimă de şapte ani pentru cel puţin o sursă de date; dacă perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse şi datele respective sunt relevante, respectiva perioadă mai lungă este cea care se utilizează.
În sensul primului paragraf litera (a) de la prezentul alineat, instituţiile iau în considerare în mod corespunzător recuperările realizate în cursul proceselor de recuperare relevante din orice tip de protecţie finanţată a creditului, precum şi din protecţia nefinanţată a creditului care nu se încadrează în definiţia de la articolul 142 alineatul (1) punctul 10.
În sensul literei (c) de la primul paragraf, cazurile în care există un grad semnificativ de dependenţă sunt tratate în mod prudent.
În sensul literei (e) de la primul paragraf, estimările LGD ţin seama de efectul eventualei incapacităţi a instituţiilor de a obţine rapid controlul asupra garanţiilor reale şi de a le lichida.
(2)În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile pot:
a)să obţină estimări ale pierderii în caz de nerambursare pornind de la pierderile efective şi de la estimările adecvate ale probabilităţilor de nerambursare;
b)să ţină seama de tragerile viitoare fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea propriilor estimări ale LGD;
c)să utilizeze date de referinţă externe şi interne pentru a estima pierderile în caz de nerambursare pentru creanţele de tip retail achiziţionate.
În sensul literei (b) de la primul paragraf, în cazul în care instituţiile includ viitoare trageri suplimentare în factorii lor de conversie, acestea ar trebui să se reflecte în LGD atât la numărător, cât şi la numitor. În cazul în care instituţiile nu includ viitoare trageri suplimentare în factorii lor de conversie, acestea ar trebui să se reflecte în LGD numai la numărător.
În cazul expunerilor de tip retail, estimările LGD se bazează pe date care acoperă cel puţin cinci ani. Cu condiţia obţinerii aprobării autorităţilor competente, atunci când aplică abordarea IRB, instituţiile pot utiliza date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită este mărită cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă cel puţin cinci ani.
(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:
a)natura, severitatea şi durata declinului economic menţionat la alineatul (1);
b)condiţiile în conformitate cu care o autoritate competentă poate permite unei instituţii, în temeiul alineatului (2), să utilizeze date relevante care acoperă o perioadă de doi ani, atunci când aplică abordarea IRB.
ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(4)ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a clarifica tratamentul oricărui tip de protecţie finanţată a creditului şi protecţie nefinanţată a creditului în sensul alineatului (1) litera (a) de la prezentul articol şi în scopul aplicării parametrilor LGD.
(5)În scopul calculării pierderii, ABE emite, până la 31 decembrie 2025, ghiduri actualizate, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, cu privire la următoarele:
a)în ceea ce priveşte cazurile în care se revine la stadiul de a nu se afla în stare de nerambursare, specificarea modului în care trebuie tratat fluxul de numerar artificial şi a măsurii în care este mai adecvat ca instituţiile să actualizeze fluxul de numerar artificial din perioada efectivă a stării de nerambursare;
b)evaluarea măsurii în care calibrarea şi aplicarea ratei de actualizare sunt adecvate pentru calcularea pierderii economice aferente tuturor expunerilor.
Art. 182: Cerinţe specifice privind estimările proprii ale factorilor de conversie
(1)La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile aplică următoarele cerinţe specifice privind estimările proprii ale factorului de conversie:
a)instituţiile estimează factorii de conversie pe clase de rating sau pe grupe ale tranzacţiilor, pe baza factorilor de conversie medii efectivi pe clasă de rating sau pe grupe ale tranzacţiilor, utilizând media ponderată în funcţie de numărul stărilor de nerambursare, rezultată din toate stările de nerambursare observate, existente în sursele de date;
b)instituţiile utilizează estimările factorului de conversie care sunt adecvate unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung. În măsura în care se aşteaptă ca un sistem de rating să furnizeze valori efective ale factorilor de conversie la un nivel constant pe clasă de rating sau pe grupă de risc în timp, instituţiile trebuie să efectueze ajustări ale estimărilor lor privind parametrii de risc pe clasă de rating sau pe grupă de risc, pentru a limita impactul unui declin economic asupra capitalului;
c)CCF pe baza IRB ai instituţiilor ţin seama de posibilitatea ca debitorul să efectueze trageri suplimentare până la data declanşării unui eveniment de nerambursare şi ulterior acesteia;
d)în vederea efectuării propriilor estimări ale factorilor de conversie, instituţiile trebuie să ia în considerare propriile politici şi strategii specifice adoptate în ceea ce priveşte monitorizarea conturilor şi procesarea plăţilor. Instituţiile trebuie să ia în considerare, de asemenea, propria capacitate şi disponibilitate de a împiedica noi trageri în circumstanţe apropiate stării de nerambursare, precum încălcarea angajamentelor contractuale sau alte evenimente asociate stărilor tehnice de nerambursare;
e)instituţiile trebuie să dispună de sisteme şi proceduri adecvate pentru a monitoriza cuantumurile tranzacţiilor, sumele datorate faţă de liniile de credit angajate şi modificările sumelor datorate pe debitor şi pe clasă de rating. Instituţia trebuie să poată monitoriza zilnic soldurile;
f)dacă instituţiile utilizează, pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, estimări ale factorilor de conversie diferite de cele utilizate pentru scopuri interne, această situaţie trebuie să fie formalizată şi să aibă un caracter rezonabil.
g)CCF pe baza IRB ai instituţiilor se estimează utilizând o abordare cu un orizont de timp fix de 12 luni;
h)CCF pe baza IRB ai instituţiilor se bazează pe date de referinţă care reflectă caracteristicile debitorului, ale facilităţii şi ale practicii de administrare bancară aferente expunerilor cărora li se aplică estimările.
În sensul literei (a) de la primul paragraf, în cazul în care instituţiile observă un factor de conversie efectiv negativ în cadrul observaţiilor lor implicite, factorul de conversie efectiv pentru observaţiile respective este egal cu zero în scopul cuantificării CCF pe baza IRB ai lor. Instituţiile pot utiliza informaţiile privind factorul de conversie efectiv negativ în procesul de elaborare a modelului în scopul diferenţierii riscurilor.
În sensul literei (c) de la primul paragraf, CCF pe baza IRB includ o marjă mai mare de prudenţă în cazul în care se poate anticipa în mod rezonabil existenţa unei corelaţii pozitive mai puternice între frecvenţa apariţiei stărilor de nerambursare şi mărimea factorului de conversie.
În sensul literei (g) de la primul paragraf, fiecare stare de nerambursare se corelează cu caracteristicile debitorului şi ale facilităţii relevante la data de referinţă fixă, definită ca fiind cu 12 luni înainte de data intrării în stare de nerambursare.
(11)În sensul literei (h) de la alineatul (1), CCF pe baza IRB aplicaţi anumitor expuneri nu se bazează pe date care reunesc efectele unor caracteristici disparate sau pe date provenite din expuneri care prezintă caracteristici de risc semnificativ diferite. CCF pe baza IRB se bazează pe segmente cu un nivel adecvat de omogeneitate. În acest scop, următoarele practici sunt permise numai pe baza unei examinări şi a unei justificări detaliate de către o instituţie:
a)aplicarea datelor subiacente privind IMM-urile/întreprinderile din segmentul mediu al pieţei pentru debitori care sunt societăţi mari;
b)aplicarea datelor de la angajamente care oferă o limită disponibilă neutilizată mică pentru facilităţile care oferă o limită disponibilă neutilizată mare;
c)aplicarea datelor de la debitorii cu incidente de neplată sau blocaţi pentru trageri suplimentare la data de referinţă pentru debitorii care nu au incidente de neplată cunoscute sau restricţii relevante;
d)utilizarea datelor care au fost afectate de modificări ale gamei de produse de împrumut şi de alte produse de credite ale debitorilor în cursul perioadei de observare, cu excepţia cazului în care datele respective au fost ajustate în mod eficace prin eliminarea efectelor modificărilor gamei de produse.
(12)În sensul alineatului (1a) litera (d), instituţiile demonstrează autorităţilor competente că înţeleg în detaliu impactul modificărilor gamei de produse a clienţilor asupra seturilor de date de referinţă privind expunerile şi asupra CCF pe baza IRB asociaţi şi că impactul respectiv este nesemnificativ sau a fost atenuat în mod eficace în cadrul procesului lor de estimare. În acest sens, următoarele practici nu sunt considerate adecvate:
a)stabilirea de praguri sau plafoane pentru CCF sau observaţiile privind valorile expunerilor, cu excepţia factorului de conversie efectiv egal cu zero, în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf;
b)utilizarea de estimări la nivel de debitori care nu acoperă integral opţiunile relevante în materie de transformare a produselor sau care combină în mod necorespunzător produse cu caracteristici foarte diferite;
c)ajustarea numai a observaţiilor semnificative afectate de transformarea produselor;
d)excluderea observaţiilor afectate de transformarea profilului produselor.
(13)Instituţiile se asigură că CCF pe baza IRB ai lor sunt protejaţi efectiv de efectele potenţiale ale regiunii de instabilitate cauzate de faptul că o facilitate este aproape complet trasă la data de referinţă.
(14)Datele de referinţă nu se plafonează la valoarea principalului unei facilităţi sau la limita disponibilă a facilităţii. Dobânda acumulată, alte plăţi scadente şi trageri care depăşesc limitele facilităţii se includ în datele de referinţă.
(2)Pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale şi administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, estimările factorilor de conversie trebuie să se bazeze pe date acoperind o perioadă de minimum cinci ani, care creşte cu câte un an în fiecare an de la aplicare, până când se atinge o perioadă minimă de şapte ani pentru cel puţin o sursă de date. Dacă perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse şi datele respective sunt relevante, respectiva perioadă mai lungă este cea care se utilizează.
(3)În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile pot lua în considerare tragerile viitoare din credite fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea estimărilor proprii ale pierderii în caz de nerambursare.
Pentru expunerile de tip retail, estimările factorilor de conversie trebuie să se bazeze pe date care acoperă o perioadă de minimum cinci ani. Cu condiţia obţinerii aprobării autorităţilor competente, atunci când aplică abordarea bazată pe modele interne de rating, instituţiile pot utiliza date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită creşte cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă cel puţin cinci ani.
(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:
a)natura, severitatea şi durata declinului economic menţionat la alineatul (1);
b)condiţiile în conformitate cu care o autoritate competentă poate permite unei instituţii să utilizeze date relevante care acoperă o perioadă de doi ani, atunci când aplică pentru prima dată abordarea IRB.
ABE transmite Comisiei proiectele respective de standardelor tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.
Competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(5)Până la 31 decembrie 2026, ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a preciza metodologia pe care instituţiile o aplică pentru a estima CCF pe baza IRB.
Art. 183: Cerinţe privind evaluarea efectului protecţiei nefinanţate a creditului pentru expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public şi expunerile faţă de societăţi în cazul cărora se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare, precum şi pentru expunerile de tip retail
(1)În ceea ce priveşte garanţii eligibili şi garanţiile eligibile se aplică următoarele cerinţe:
a)instituţiile trebuie să aibă criterii specificate în mod clar privind tipurile de garanţi pe care îi recunosc în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor;
b)pentru garanţii recunoscuţi se aplică aceleaşi reguli prevăzute la articolele 171, 172 şi 173 ca şi pentru debitori;
c)garanţia este atestată în scris, nu se revocă şi nu se schimbă de către garant, este valabilă până la îndeplinirea totală a obligaţiei, conform sumei şi perioadei de valabilitate a garanţiei, şi este executorie faţă de garant într-o jurisdicţie în care acesta are active care pot fi executate în urma unei hotărâri judecătoreşti;
d)garanţia este necondiţionată;
În sensul literei (d) de la primul paragraf, «garanţie necondiţionată» înseamnă o garanţie în cazul căreia contractul de protecţie a creditului nu conţine nicio clauză a cărei îndeplinire se află în afara controlului direct al instituţiei creditoare şi care ar putea exonera garantul de obligaţia de a plăti în timp util în caz de neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor contractuale de către debitor sau în cazul în care debitorul iniţial nu efectuează o plată la scadenţă. O clauză a contractului de protecţie a creditului care prevede că o îndeplinire deficitară a obligaţiei de diligenţă sau o fraudă comisă de instituţia creditoare anulează sau diminuează gradul de acoperire al garanţiei oferite de garant nu împiedică considerarea garanţiei respective ca fiind necondiţionată.
Garanţiile în cazul cărora plata de către garant este condiţionată de obligaţia instituţiei creditoare de a se îndrepta în prealabil împotriva debitorului şi care acoperă numai pierderile rămase după finalizarea de către instituţie a procesului de restructurare sunt considerate necondiţionate.
(11)Instituţiile pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului utilizând fie abordarea de modelare a ajustării PD/LGD, în conformitate cu prezentul articol şi cu condiţia îndeplinirii cerinţei prevăzute la alineatul (4) de la prezentul articol, fie abordarea constând în înlocuirea parametrilor de risc pe baza A-IRB, în conformitate cu articolul 236a şi cu condiţia îndeplinirii cerinţelor de eligibilitate din capitolul 4. Instituţiile trebuie să aibă politici clare de evaluare a efectelor protecţiei nefinanţate a creditului asupra parametrilor de risc. Politicile instituţiilor sunt în concordanţă cu practicile lor interne de gestionare a riscurilor şi reflectă cerinţele prezentului articol. Politicile respective precizează în mod clar care dintre metodele specifice descrise la prezentul alineat sunt utilizate pentru fiecare sistem de rating, iar instituţiile aplică aceste politici în mod consecvent de-a lungul timpului.
(2)O instituţie trebuie să aibă criterii specificate în mod clar privind ajustarea claselor de rating, a grupelor de risc sau a estimărilor pierderii în caz de nerambursare şi, în cazul creanţelor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, a procesului de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc, pentru a reflecta impactul garanţiilor asupra calculului cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor. Aceste criterii respectă cerinţele prevăzute la articolele 171, 172 şi 173.
Criteriile trebuie să fie plauzibile şi intuitive. Acestea trebuie să ţină seama de capacitatea şi disponibilitatea garantului de a-şi îndeplini obligaţiile în condiţiile garanţiei, de datele probabile ale oricăror plăţi efectuate de garant, de gradul de corelaţie dintre capacitatea garantului de a-şi îndeplini obligaţiile în condiţiile garanţiei şi capacitatea de rambursare a debitorului, precum şi de nivelul la care se menţine riscul rezidual faţă de debitor.
(3)Cerinţele prevăzute de prezentul articol pentru garanţiile personale se aplică şi în cazul instrumentelor financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură. În cazul în care există o neconcordanţă între obligaţia care beneficiază de protecţie şi obligaţia de referinţă care face obiectul instrumentului financiar derivat de credit sau între obligaţia care beneficiază de protecţie şi obligaţia utilizată pentru a stabili dacă s-a produs un eveniment de credit, se aplică cerinţele prevăzute la articolul 216 alineatul (2). În cazul expunerilor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, prezentul alineat se aplică procesului de încadrare a expunerilor în clase de rating sau în grupe de risc.
Criteriile trebuie să ţină seama de structura plăţilor aferentă instrumentului financiar derivat de credit şi să evalueze în mod prudent impactul acesteia asupra nivelului şi calendarului recuperărilor. Instituţia trebuie să ia în considerare măsura în care se menţin alte forme de risc rezidual.
Instrumentele financiare derivate de credit de tipul first-to-default pot fi recunoscute ca protecţie nefinanţată a creditului eligibilă. Cu toate acestea, instrumentele financiare derivate de credit de tipul second-to-default şi toate celelalte instrumente financiare derivate de credit de tipul nth-to-default nu sunt recunoscute ca forme eligibile de protecţie nefinanţată a creditului.
(4)În cazul în care instituţiile recunosc protecţia nefinanţată a creditului prin abordarea de modelare a ajustării PD/LGD, părţii garantate a expunerii-suport nu i se atribuie o pondere de risc care ar fi mai mică decât pragul de ponderare a riscului pentru furnizorul de protecţie. În acest scop, pragul de ponderare a riscului pentru furnizorul de protecţie se calculează utilizând aceeaşi probabilitate de nerambursare, aceeaşi pierdere în caz de nerambursare şi aceeaşi funcţie de ponderare a riscului ca cele aplicabile în cazul expunerii directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie, astfel cum se menţionează la articolul 236a.
(5)În cazul garanţiilor personale pentru expuneri de tip retail, cerinţele prevăzute la alineatele (1), (2) şi (3) se aplică, de asemenea, încadrării expunerilor în clase de rating sau grupe de risc şi estimării probabilităţii de nerambursare.
(6)
[textul din Art. 183, alin. (6) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 6, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 107., alin. (F) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art. 184: Cerinţe privind creanţele achiziţionate
(1)La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc în cazul creanţelor achiziţionate, instituţiile trebuie să asigure îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alineatele (2)-(6).
(2)Structura tranzacţiei trebuie să asigure faptul că, în toate circumstanţele previzibile, instituţia deţine proprietatea şi controlul efectiv asupra tuturor încasărilor în numerar provenind din creanţe. În cazul în care debitorul efectuează plăţi direct către un vânzător sau o societate de administrare, instituţia trebuie să verifice în mod regulat dacă plăţile sunt efectuate în totalitate şi în conformitate cu termenii contractuali conveniţi. Instituţiile trebuie să dispună de proceduri care să asigure faptul că proprietatea asupra creanţelor şi a încasărilor în numerar este protejată împotriva falimentului sau a procedurilor judiciare contencioase care ar putea întârzia semnificativ exercitarea capacităţii instituţiei creditoare de a lichida sau de a ceda creanţele, ori de a păstra controlul asupra încasărilor în numerar.
(3)Instituţia monitorizează atât calitatea creanţelor achiziţionate, cât şi situaţia financiară a vânzătorului şi a societăţii de administrare. În acest sens, se aplică următoarele:
a)instituţia trebuie să evalueze corelaţia dintre calitatea creanţelor achiziţionate şi situaţia financiară atât a vânzătorului, cât şi a societăţii de administrare şi să dispună de politici şi proceduri interne care asigură o protecţie adecvată împotriva oricăror evenimente neprevăzute, inclusiv atribuirea unui rating intern de risc fiecărui vânzător şi fiecărei societăţi de administrare;
b)instituţia trebuie să dispună de politici şi proceduri clare şi eficiente pentru determinarea eligibilităţii vânzătorului şi a societăţii de administrare. Instituţia sau mandatarul său trebuie să reexamineze periodic vânzătorii şi societăţile de administrare, cu scopul de a verifica acurateţea rapoartelor acestora, de a detecta fraudele sau deficienţele operaţionale şi de a controla calitatea politicilor de credit ale vânzătorului şi calitatea politicilor şi procedurilor societăţii de administrare cu privire la colectarea plăţilor. Constatările acestor reexaminări trebuie formalizate;
c)instituţia trebuie să evalueze caracteristicile portofoliilor de creanţe achiziţionate, inclusiv avansurile excedentare, istoricul vânzătorului în ceea ce priveşte întârzierile la plată, creanţele neperformante şi provizioanele pentru creanţe neperformante, condiţiile de plată şi eventualele conturi corespondente;
d)instituţia trebuie să dispună de politici şi proceduri eficiente de monitorizare în mod agregat a concentrărilor de risc faţă un singur debitor, atât în cadrul unui portofoliu de creanţe achiziţionate, cât şi pentru toate portofoliile de creanţe achiziţionate;
e)instituţia trebuie să se asigure că primeşte la timp din partea societăţii de administrare rapoarte privind maturizarea şi riscul de diminuare a valorii creanţelor, care sunt suficient de detaliate pentru a asigura respectarea criteriilor de eligibilitate ale instituţiei şi a politicilor referitoare la acordarea de avansuri care guvernează creanţele achiziţionate şi pentru a constitui un mijloc eficient de monitorizare şi de confirmare a condiţiilor de vânzare practicate de vânzător şi a diminuării valorii creanţelor.
(4)Instituţia trebuie să dispună de sisteme şi proceduri pentru detectarea în stadiu incipient a deteriorării situaţiei financiare a vânzătorului şi a calităţii creanţelor achiziţionate, precum şi pentru abordarea în mod proactiv a problemelor care apar. În special, instituţia trebuie să dispună de politici, proceduri şi sisteme informaţionale clare şi eficiente pentru monitorizarea încălcărilor prevederilor contractuale, precum şi de politici şi proceduri clare şi eficiente pentru iniţierea acţiunilor judiciare şi pentru administrarea creanţelor achiziţionate problematice.
(5)Instituţia trebuie să dispună de politici şi proceduri clare şi eficiente care să reglementeze controlul creanţelor achiziţionate, al creditului şi al numerarului. În special, politicile interne consemnate în documente trebuie să specifice toate elementele semnificative ale programului de achiziţionare a creanţelor, inclusiv ratele avansurilor, garanţiile reale eligibile, documentaţia necesară, limitele de concentrare şi modul în care trebuie tratate încasările în numerar. Aceste elemente trebuie să ia în considerare în mod adecvat toţi factorii relevanţi şi semnificativi, inclusiv situaţia financiară a vânzătorului şi a societăţii de administrare, concentrările de risc şi evoluţia calităţii creanţelor achiziţionate şi a portofoliului de clienţi al vânzătorului, iar sistemele interne trebuie să asigure faptul că fondurile sunt avansate numai pe baza garanţiilor reale şi a documentaţiei justificative specificate.
(6)Instituţia trebuie să dispună de un proces intern eficient de evaluare a conformităţii cu totalitatea politicilor şi a procedurilor interne. Acest proces trebuie să includă audituri periodice ale tuturor fazelor critice ale programului de achiziţionare de creanţe al instituţiei, verificarea separării responsabilităţilor între evaluarea vânzătorului şi a societăţii de administrare şi evaluarea debitorului şi între evaluarea vânzătorului şi a societăţii de administrare şi auditul la sediul vânzătorului şi al societăţii de administrare, precum şi evaluări ale operaţiunilor de înregistrare şi monitorizare a tranzacţiilor (back office operations), cu accent deosebit pe calificări, experienţă, numărul de angajaţi şi infrastructura informatică disponibilă.
SUBSECŢIUNEA 3:Validarea estimărilor interne
Art. 185: Validarea estimărilor interne
Instituţiile validează estimările lor interne, respectând următoarele cerinţe:
a)instituţiile trebuie să dispună de sisteme robuste pentru a valida acurateţea şi coerenţa sistemelor şi proceselor de rating, precum şi estimarea tuturor parametrilor de risc relevanţi. Procesul de validare internă trebuie să permită instituţiei să evalueze performanţa sistemelor interne de rating şi de estimare a riscului în mod coerent şi semnificativ;
b)instituţiile trebuie să compare cu regularitate ratele de nerambursare efective cu estimările probabilităţilor de nerambursare pentru fiecare clasă de rating şi, în cazul în care ratele de nerambursare efective se situează în afara intervalului previzionat pentru clasa respectivă de rating, instituţiile trebuie să analizeze în mod expres motivele acestei abateri. Instituţiile care utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie trebuie să efectueze, de asemenea, o analiză similară pentru aceste estimări. Pentru comparaţiile respective trebuie utilizate date istorice care acoperă o perioadă de timp cât mai lungă posibil. Instituţiile trebuie să consemneze metodele şi datele utilizate pentru aceste comparaţii. Analiza şi consemnarea trebuie actualizate cel puţin anual;
c)instituţiile trebuie să utilizeze, de asemenea, alte instrumente de validare cantitativă, precum şi comparaţii cu surse de date externe relevante. Analiza trebuie să se bazeze pe date adaptate portofoliului, care sunt actualizate cu regularitate şi acoperă o perioadă de observare relevantă. Evaluările interne efectuate de instituţii cu privire la performanţa propriilor sisteme de rating trebuie să se bazeze pe o perioadă de timp cât mai lungă posibil;
d)metodele şi datele utilizate pentru validarea cantitativă trebuie să fie coerente în timp. Modificările (privind atât sursele de date, cât şi perioadele acoperite) ale metodelor şi datelor utilizate pentru estimare şi validare trebuie formalizate;
e)instituţiile trebuie să dispună de standarde interne riguroase pentru cazurile în care abaterile faţă de estimări ale valorilor efective ale probabilităţilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare, ale factorilor de conversie şi ale pierderilor totale, atunci când se utilizează pierderea aşteptată, devin suficient de semnificative pentru a pune sub semnul întrebării validitatea estimărilor. Aceste standarde trebuie să ţină seama de ciclurile economice şi factori care determină o variaţie sistematică similară ratei de nerambursare. În cazul în care valorile efective continuă să fie mai mari decât valorile aşteptate, instituţiile trebuie să revizuiască în sens ascendent estimările, pentru a reflecta rata de nerambursare şi pierderile observate.
SUBSECŢIUNEA 4:
[textul din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 6, subsectiunea 4 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 108. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
SUBSECŢIUNEA 5:Cadrul de administrare şi supravegherea
Art. 189: Cadrul de administrare
(1)Toate aspectele semnificative ale proceselor de rating şi de estimare se aprobă de către organul de conducere a instituţiei sau de către un comitet desemnat în acest scop şi de către conducerea superioară. Aceste părţi trebuie să dovedească o înţelegere la nivel general a sistemelor de rating ale instituţiei şi o înţelegere în detaliu a rapoartelor de administrare asociate.
(2)Conducerea superioară trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a)să informeze organul de conducere sau un comitet desemnat în acest scop cu privire la modificările semnificative ale politicilor stabilite sau la derogările semnificative de la acestea, care vor avea un impact semnificativ asupra funcţionării sistemelor de rating ale instituţiei;
b)să dovedească o bună înţelegere a concepţiei şi a funcţionării sistemelor de rating;
c)să asigure permanent funcţionarea corectă a sistemele de rating.
Conducerea superioară trebuie să fie informate cu regularitate de către unităţile de control al riscului de credit cu privire la performanţa procesului de rating, la aspectele care necesită îmbunătăţiri şi la stadiul eforturilor de remediere a deficienţelor identificate anterior.
(3)Analiza profilului de risc de credit al instituţiei, bazată pe modele interne de rating, trebuie să constituie o parte esenţială a rapoartelor de administrare prezentate acestor părţi. Raportarea trebuie să includă, cel puţin, profilul de risc pe clasă de rating, migraţia debitorilor între clase de rating, estimarea parametrilor de risc relevanţi aferenţi fiecărei clase de rating, precum şi compararea ratelor de nerambursare efective şi, în măsura în care se utilizează estimări proprii, a pierderilor în caz de nerambursare efective şi a factorilor de conversie efectivi cu previziunile şi cu rezultatele simulărilor de criză. Frecvenţa de raportare depinde de importanţa şi tipul informaţiilor, precum şi de nivelul destinatarului.
Art. 190: Controlul riscului de credit
(1)Unitatea de control al riscului de credit trebuie să fie independentă faţă de personalul şi faţă de funcţiile de conducere responsabile cu iniţierea sau reînnoirea expunerilor şi să raporteze direct conducerii superioare. Această unitate este responsabilă cu conceperea sau selectarea, implementarea, supravegherea şi funcţionarea sistemelor de rating. Unitatea respectivă elaborează şi analizează cu regularitate rapoarte cu privire la rezultatele sistemelor de rating.
(2)Responsabilităţile unităţii (unităţilor) de control al riscului de credit sunt:
a)testarea şi monitorizarea claselor de rating şi a grupelor de risc;
b)elaborarea şi analizarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemele de rating ale instituţiei;
c)implementarea procedurilor pentru verificarea aplicării coerente a definiţiilor claselor de risc şi grupelor de risc în diferitele departamente şi localizări geografice;
d)revizuirea şi consemnarea oricăror modificări aduse procesului de rating, incluzând motivele modificărilor;
e)revizuirea criteriilor de rating, pentru a stabili dacă acestea îşi păstrează capacitatea de previzionare a riscurilor. Modificările aduse procesului de rating, criteriilor de rating sau parametrilor de rating individuali trebuie consemnate şi păstrate;
f)participarea activă la conceperea sau selectarea, implementarea şi validarea modelelor utilizate în procesul de rating;
g)monitorizarea şi supravegherea modelelor utilizate în procesul de rating;
h)revizuirea permanentă şi modificarea modelelor utilizate în procesul de rating.
(3)Instituţiile care utilizează date centralizate provenind de la mai multe instituţii în conformitate cu articolul 179 alineatul (2) pot externaliza următoarele activităţi:
a)producerea informaţiilor relevante pentru testarea şi monitorizarea claselor de rating şi a grupelor de risc;
b)elaborarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemele de rating ale instituţiei;
c)producerea informaţiilor relevante pentru revizuirea criteriilor de rating, pentru a evalua dacă acestea îşi păstrează capacitatea de previzionare a riscului;
d)consemnarea modificărilor aduse procesului de rating, criteriilor de rating sau parametrilor de rating individuali;
e)producerea informaţiilor relevante pentru revizuirea permanentă şi modificarea modelelor utilizate în procesul de rating.
(4)Instituţiile care aplică alineatul (3) se asigură că autorităţile competente au acces la toate informaţiile relevante provenind de la părţi terţe, care sunt necesare pentru examinarea îndeplinirii cerinţelor, şi că acestea pot efectua inspecţii la faţa locului în aceeaşi măsură în care pot efectua inspecţii în instituţie.
Art. 191: Auditul intern
Auditul intern, sau altă unitate de audit independentă comparabilă, revizuieşte, cel puţin anual, sistemele de rating ale instituţiei şi funcţionarea acestora, inclusiv funcţia de creditare şi estimarea probabilităţilor de nerambursare, a pierderilor în caz de nerambursare, a pierderilor aşteptate şi a factorilor de conversie. Printre domeniile revizuite se numără şi respectarea tuturor cerinţelor aplicabile.
Art. 192: Definiţii
În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiţii:
(1)«instituţie creditoare» înseamnă instituţia care deţine expunerea în cauză;
(2)«tranzacţie de creditare garantată» înseamnă orice tranzacţie care dă naştere unei expuneri garantate cu garanţie reală şi care nu include nicio prevedere ce conferă instituţiei dreptul de a primi marjă cel puţin zilnic;
(3)«operaţiune ajustată la condiţiile pieţei de capital» înseamnă orice operaţiune care dă naştere unei expuneri garantate cu garanţie reală şi care include o prevedere ce conferă instituţiei dreptul de a primi marjă cel puţin zilnic;
(4)«OPC suport» înseamnă un OPC în ale cărui acţiuni sau unităţi a investit un alt OPC.
(5)«abordarea constând în înlocuirea parametrilor de risc pe baza A-IRB» înseamnă înlocuirea, în conformitate cu articolul 236a, a parametrilor de risc PD şi LGD aferenţi expunerii-suport cu PD şi LGD corespunzătoare care ar fi atribuite în cadrul abordării IRB, utilizând propriile estimări ale LGD, unei expuneri directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie.
Art. 193: Principii privind recunoaşterea efectului tehnicilor de diminuare a riscului de credit
(1)Nicio expunere pentru care o instituţie obţine diminuarea riscului de credit nu poate produce un cuantum ponderat la risc al expunerii mai mare sau un cuantum al pierderii aşteptate mai mare decât o expunere identică pentru care o instituţie nu are o diminuare a riscului de credit.
(2)În cazul în care cuantumul ponderat la risc al expunerii ia deja în considerare protecţia creditului în temeiul capitolului 2 sau al capitolului 3, după caz, instituţiile nu ţin seama de această protecţie a creditului în calculele efectuate în temeiul prezentului capitol.
(3)În cazul în care sunt respectate dispoziţiile din secţiunile 2 şi 3, instituţiile pot modifica calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor potrivit abordării standardizate şi calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate potrivit abordării IRB, în conformitate cu dispoziţiile din secţiunile 4, 5 şi 6.
(4)Numerarul, titlurile sau mărfurile achiziţionate, luate cu împrumut sau primite în cadrul unei tranzacţii de răscumpărare sau al unei operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut se tratează de către instituţii ca garanţii reale.
(5)În cazul în care o instituţie care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate utilizează mai multe forme de diminuare a riscului de credit pentru a acoperi o singură expunere, aceasta trebuie să procedeze după cum urmează:
a)să împartă expunerea în părţi acoperite de fiecare tip de instrument de diminuare a riscului de credit;
b)să calculeze separat valoarea ponderată la risc a expunerii pentru fiecare parte obţinută conform literei (a), în conformitate cu dispoziţiile din capitolul 2 şi din prezentul capitol.
(6)În cazul în care o instituţie care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate acoperă o singură expunere cu o protecţie a creditului furnizată de un singur furnizor de protecţie şi având scadenţe diferite, aceasta trebuie să procedeze după cum urmează:
a)să împartă expunerea în părţi acoperite de fiecare instrument de diminuare a riscului de credit;
b)să calculeze separat cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru fiecare parte obţinută conform literei (a), în conformitate cu dispoziţiile din capitolul 2 şi din prezentul capitol.
(7)Garanţiile reale care îndeplinesc toate cerinţele de eligibilitate prevăzute în prezentul capitol pot fi recunoscute chiar şi în cazul expunerilor asociate facilităţilor netrase, în cazul în care tragerea în cadrul facilităţii este condiţionată de achiziţionarea sau primirea, în prealabil sau simultan, a unor garanţii reale pe măsura interesului instituţiei asupra garanţiei reale odată ce facilitatea este trasă, astfel încât instituţia nu are niciun drept asupra garanţiei reale în măsura în care facilitatea nu este trasă.
Art. 194: Principii care guvernează eligibilitatea tehnicilor de diminuare a riscului de credit
(1)Tehnica utilizată pentru protecţia creditului, precum şi acţiunile şi măsurile adoptate şi procedurile şi politicile puse în aplicare de instituţia creditoare este de o asemenea manieră încât să genereze mecanisme de protecţie a creditului care să fie eficace din punct de vedere juridic şi să aibă caracter executoriu/ aplicabile în toate jurisdicţiile relevante.
La cererea autorităţii competente, instituţia creditoare pune la dispoziţie versiunea cea mai recentă a avizului/avizelor juridic(e) independent(e), scris(e) şi fundamentat(e), utilizată/utilizate de aceasta pentru a stabili dacă mecanismul sau mecanismele de protecţie a creditului îndeplineşte/îndeplinesc condiţiile prevăzute în primul paragraf.
(2)Instituţia creditoare trebuie să ia toate măsurile adecvate pentru a asigura eficacitatea contractului de protecţie a creditului şi a administra riscurile asociate acestuia.
(3)Instituţiile pot recunoaşte protecţia finanţată a creditului la calcularea efectului diminuării riscului de credit numai dacă activele pe care se bazează protecţia îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)sunt incluse în lista activelor eligibile prevăzute la articolele 197 - 200, după caz;
b)sunt suficient de lichide, iar valoarea lor este suficient de stabilă în timp pentru a asigura un nivel adecvat de certitudine în ceea ce priveşte protecţia creditului realizată, având în vedere abordarea utilizată pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi gradul de recunoaştere permis.
(4)Instituţiile pot recunoaşte protecţia finanţată a creditului la calcularea efectului diminuării riscului de credit numai dacă instituţia creditoare are dreptul să lichideze sau să reţină, în timp util, activele din care rezultă protecţia în caz de nerambursare, de insolvenţă sau de faliment al debitorului - sau în cazul altui eveniment de credit prevăzut în documentaţia tranzacţiei - şi, dacă este cazul, al depozitarului garanţiei reale. Gradul de corelare între valoarea activelor pe care se bazează protecţia şi calitatea creditului debitorului nu trebuie să fie prea ridicat.
(5)În cazul protecţiei nefinanţate a creditului, un furnizor de protecţie se califică drept furnizor de protecţie eligibil numai dacă acesta este inclus în lista furnizorilor de protecţie eligibili prevăzuţi la articolul 201 sau 202, după caz.
(6)În cazul protecţiei nefinanţate a creditului, un contract de protecţie se califică drept contract de protecţie eligibil numai dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)este inclus în lista contractelor de protecţie eligibile prevăzute la articolul 203 şi la articolul 204 alineatul (1);
b)este eficace şi are caracter executoriu din punct de vedere juridic în jurisdicţiile relevante, astfel încât să asigure un nivel adecvat de certitudine în ceea ce priveşte protecţia creditului realizată, având în vedere abordarea utilizată pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi gradul de recunoaştere permis.
c)furnizorul de protecţie îndeplineşte criteriile prevăzute la alineatul (5).
(7)Protecţia creditului respectă cerinţele prevăzute în secţiunea 3, după caz.
(8)O instituţie trebuie să poată demonstra autorităţilor competente că dispune de procese adecvate de gestionare a riscurilor pentru a controla riscurile la care poate fi expusă în urma aplicării practicilor de diminuare a riscului de credit.
(9)În pofida aplicării faptului că diminuarea riscului de credit a fost luată în considerare la calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, al cuantumurilor pierderilor aşteptate, instituţiile trebuie să continue să efectueze o evaluare completă a riscului de credit în ceea ce priveşte expunerea-suport şi trebuie să poată demonstra autorităţilor competente îndeplinirea acestei cerinţe. În cazul tranzacţiilor de răscumpărare şi al operaţiunilor de dare sau luare de titluri ori mărfuri cu împrumut, se consideră, numai în scopul prezentului alineat, că expunerea-suport reprezintă cuantumul net al expunerii.
(10)
[textul din Art. 194, alin. (10) din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 111. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
SUBSECŢIUNEA 1:Protecţia finanţată a creditului
Art. 195: Compensarea bilanţieră
Compensarea bilanţieră a creanţelor reciproce între o instituţie şi contrapartea sa poate fi utilizată de către instituţie ca formă eligibilă de diminuare a riscului de credit.
Fără a aduce atingere articolului 196, eligibilitatea se limitează la soldurile de numerar reciproce ale instituţiei şi ale contrapărţii. Instituţiile pot modifica cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, cuantumurile pierderilor aşteptate numai în cazul creditelor şi al depozitelor pe care le-au primit ele însele şi care fac obiectul unui acord de compensare bilanţieră.
Art. 196: Acorduri-cadru de compensare care acoperă tranzacţii de răscumpărare sau operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital
Instituţiile care adoptă metoda extinsă a garanţiilor financiare prevăzută la articolul 223 pot lua în considerare efectele contractelor de compensare bilaterală cu o contraparte, care acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital. Fără a aduce atingere articolului 299, garanţiile reale acceptate şi titlurile sau mărfurile luate cu împrumut în cadrul unor astfel de acorduri sau tranzacţii trebuie să respecte cerinţele de eligibilitate pentru garanţii reale prevăzute la articolele 197 şi 198.
Art. 197: Eligibilitatea garanţiilor reale în cadrul tuturor abordărilor şi metodelor
(1)Instituţiile pot utiliza următoarele instrumente financiare drept garanţii reale eligibile în cadrul tuturor abordărilor şi metodelor:
a)numerar sub formă de depozit constituit la instituţia creditoare, sau instrumente asimilate numerarului păstrate de aceasta;
b)titluri de datorie emise de administraţii centrale sau de bănci centrale care au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI sau de o agenţie de creditare a exportului, dacă:
(i)ECAI sau agenţia de creditare a exportului a fost desemnată de instituţie în sensul capitolului 2; şi
(ii)evaluarea de credit a fost identificată de ABE ca fiind asociată cu nivelul 1, 2, 3 sau 4 de calitate a creditului în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor faţă de administraţii centrale şi bănci centrale prevăzute în capitolul 2;
c)titluri de datorie emise de instituţii care au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI, dacă:
(i)ECAI a fost desemnată de instituţie în sensul capitolului 2; şi
(ii)evaluarea de credit a fost identificată de ABE ca fiind asociată cu nivelul 1, 2 sau 3 de calitate a creditului în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor faţă de instituţii în temeiul capitolului 2;
d)titluri de datorie emise de alte entităţi care au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI, dacă:
(i)ECAI a fost desemnată de instituţie în sensul capitolului 2; şi
(ii)evaluarea de credit a fost identificată de ABE ca fiind asociată cu nivelul 1, 2 sau 3 de calitate a creditului în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor faţă de societăţi în temeiul capitolului 2;
e)titluri de datorie care au o evaluare a creditului pe termen scurt efectuată de o ECAI, dacă:
(i)ECAI a fost desemnată de instituţie în sensul capitolului 2; şi
(ii)evaluarea de credit a fost identificată de ABE ca fiind asociată cu nivelul 1, 2 sau 3 de calitate a creditului în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor pe termen scurt în temeiul capitolului 2;
f)titluri de capital sau obligaţiuni convertibile incluse într-un indice principal;
g)lingouri de aur;
h)poziţii din securitizare care nu sunt poziţii din resecuritizare şi cărora li se aplică o pondere de risc de 100 % sau mai mică în conformitate cu articolele 261-264;
(2)În sensul alineatului (1) litera (b), «titluri de datorie emise de administraţii centrale sau bănci centrale» includ toate instrumentele financiare următoare:
a)titluri de datorie emise de administraţii regionale sau de autorităţi locale, dacă expunerile faţă de acestea se tratează ca expuneri faţă de administraţia centrală în a cărei jurisdicţie sunt stabilite, în conformitate cu articolul 115 alineatul (2);
b)titluri de datorie emise de entităţi din sectorul public, dacă expunerile faţă de acestea se tratează ca expuneri faţă de administraţii centrale, în conformitate cu articolul 116 alineatul (4);
c)titluri de datorie emise de bănci de dezvoltare multilaterală, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2);
d)titluri de datorie emise de organizaţii internaţionale, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 118.
(3)În sensul alineatului (1) litera (c), «titluri de datorie emise de instituţii» includ toate instrumentele financiare următoare:
a)titluri de datorie emise de administraţii regionale sau autorităţi locale, altele decât acele titluri de datorie menţionate la alineatul (2) litera (a);
b)titluri de datorie emise de entităţi din sectorul public, în cazul în care expunerile faţă de acestea sunt tratate în conformitate cu articolul 116 alineatele (1) şi (2);
c)titluri de datorie emise de bănci de dezvoltare multilaterală, altele decât cele cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2).
(4)O instituţie poate utiliza titluri de datorie emise de alte instituţii sau de firme de investiţii şi care nu au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI drept garanţii reale eligibile, în cazul în care aceste titluri de datorie îndeplinesc toate criteriile următoare:
a)sunt cotate la o bursă de schimb recunoscută;
b)se califică drept datorie cu rang prioritar;
c)toate celelalte emisiuni evaluate ale instituţiei emitente, cu acelaşi rang, au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI, pe care ABE a asociat-o cu nivelul 3 de calitate a creditului sau cu un nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor faţă de instituţii sau a expunerilor pe termen scurt, prevăzute la capitolul 2;
d)instituţia creditoare nu deţine nicio informaţie care să sugereze că ar fi justificat ca emisiunea să aibă o evaluare a creditului inferioară celei indicate la litera (c);
e)lichiditatea pe piaţă a instrumentului este suficientă pentru aceste scopuri.
(5)Instituţiile pot utiliza unităţile sau acţiunile deţinute în OPC drept garanţii reale eligibile, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)unităţile sau acţiunile au o cotaţie publică zilnică a preţului;
b)OPC se limitează la investiţii în instrumente care sunt eligibile pentru recunoaştere în temeiul alineatelor (1) şi (4);
c)OPC îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3).
În cazul în care un OPC investeşte în acţiunile sau unităţile altui OPC, condiţiile prevăzute la primul paragraf literele (a)-(c) se aplică, de asemenea, oricărui astfel de OPC-suport.
Utilizarea de către un OPC a instrumentelor financiare derivate pentru acoperirea riscurilor aferente investiţiilor permise nu afectează eligibilitatea ca garanţii reale a unităţilor sau a acţiunilor deţinute în acest organism.
(6)În sensul alineatului (5) de la prezentul articol, dacă un OPC (denumit în continuare «OPC-ul iniţial») sau oricare dintre OPC-urile sale suport nu se limitează să investească în instrumente care sunt eligibile în temeiul alineatelor (1) şi (4) de la prezentul articol, se aplică următoarele dispoziţii:
(a)dacă instituţiile aplică abordarea transparentă de tip look-through menţionată la articolul 132a alineatul (1) sau la articolul 152 alineatul (2) pentru expuneri directe faţă de un OPC, acestea pot utiliza unităţi sau acţiuni pe care le deţin în respectivul OPC drept garanţii reale până la o sumă egală cu valoarea instrumentelor deţinute de respectivul OPC care sunt eligibile în temeiul alineatelor (1) şi (4) de la prezentul articol;
(b)dacă instituţiile aplică abordarea pe bază de mandat menţionată la articolul 132a alineatul (2) sau la articolul 152 alineatul (5) pentru expuneri directe faţă de un OPC, acestea pot utiliza unităţi sau acţiuni pe care le deţin în respectivul OPC drept garanţii reale până la o sumă egală cu valoarea instrumentelor deţinute de respectivul OPC care sunt eligibile în temeiul alineatelor (1) şi (4) de la prezentul articol, presupunând că OPC-ul respectiv sau oricare dintre OPC-urile sale suport au investit în instrumente neeligibile în măsura maximă permisă de mandatele lor.
În cazul în care un OPC-suport are el însuşi organisme de plasament colectiv-suport, instituţiile pot utiliza unităţi sau acţiuni pe care le deţin în OPC-ul iniţial drept garanţii reale eligibile cu condiţia să aplice metodologia prevăzută în primul paragraf.
În cazul în care activele neeligibile pot avea o valoare negativă din cauza datoriilor sau a datoriilor contingente rezultând din dreptul de proprietate, instituţiile trebuie să procedeze după cum urmează:
a)să calculeze valoarea totală a activelor neeligibile;
b)dacă suma obţinută conform literei (a) este negativă, să scadă valoarea absolută a acestei sume din valoarea totală a activelor eligibile.
(7)În ceea ce priveşte alineatul (1) literele (b) - (e), dacă un titlu are două evaluări ale creditului efectuate de ECAI, instituţiile trebuie să aplice evaluarea mai puţin favorabilă. Dacă un titlu are mai mult de două evaluări ale creditului efectuate de ECAI, instituţiile trebuie să aplice cele mai favorabile două evaluări. Dacă cele mai favorabile două evaluări ale creditului sunt diferite, instituţiile aplică evaluarea mai puţin favorabilă dintre cele două.
(8)AEVMP elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare, care să specifice următoarele:
a)indicii principali menţionaţi la alineatul (1) litera (f) de la prezentul articol, la articolul 198 alineatul (1) litera (a), la articolul 224 alineatele (1) şi (4) şi la articolul 299 alineatul (2) litera (e);
b)bursele recunoscute, menţionate la alineatul (4) litera (a) de la prezentul articol, la articolul 198 alineatul (1) litera (a), la articolul 224 alineatele (1) şi (4), la articolul 299 alineatul (2) litera (e), la articolul 400 alineatul (2) litera (k), la articolul 416 alineatul (3) litera (d), la articolul 428 alineatul (1) litera (c) şi în anexa III punctul 12, în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) punctul 72.
AEVMP prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare, până la 31 decembrie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Art. 198: Extinderea eligibilităţii garanţiilor reale în cadrul metodei extinse a garanţiilor financiare
(1)În plus faţă de garanţiile reale stabilite la articolul 197, dacă o instituţie aplică metoda extinsă a garanţiilor financiare prevăzută la articolul 223, aceasta poate utiliza următoarele instrumente financiare drept garanţii reale eligibile:
a)titluri de capital sau obligaţiuni convertibile, neincluse într-un indice principal, dar tranzacţionate pe o bursă recunoscută;
b)unităţi sau acţiuni deţinute în OPC, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
(i)unităţile sau acţiunile au o cotaţie publică zilnică a preţului;
(ii)OPC este limitat la investiţii în instrumente care sunt eligibile pentru recunoaştere în temeiul articolului 197 alineatele (1) şi (4) şi la investiţii în instrumentele menţionate în prezentul paragraf litera (a).
În cazul în care un OPC investeşte în unităţile sau acţiunile altui OPC, condiţiile prevăzute în prezentul alineat literele (a) şi (b) se aplică, de asemenea, oricărui astfel de OPC-suport.
Utilizarea de către un OPC a instrumentelor financiare derivate pentru acoperirea riscurilor aferente investiţiilor permise nu afectează eligibilitatea ca garanţii reale a unităţilor sau a acţiunilor deţinute în acest organism.
(2)În cazul în care OPC-ul sau oricare OPC suport nu se limitează la investiţii în instrumente care sunt eligibile pentru recunoaştere în temeiul articolului 197 alineatele (1) şi (4) şi în instrumentele menţionate la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol, se aplică următoarele dispoziţii:
a)dacă instituţiile aplică abordarea transparentă de tip look-through menţionată la articolul 132a alineatul (1) sau la articolul 152 alineatul (2) pentru expuneri directe faţă de un OPC, acestea pot utiliza unităţi sau acţiuni pe care le deţin în respectivul OPC drept garanţii reale până la o sumă egală cu valoarea instrumentelor deţinute de respectivul OPC care sunt eligibile în temeiul articolului 197 alineatele (1) şi (4) şi a instrumentelor menţionate la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol;
b)dacă instituţiile aplică abordarea pe bază de mandat menţionată la articolul 132a alineatul (2) sau la articolul 152 alineatul (5) pentru expuneri directe faţă de un OPC, acestea pot utiliza unităţi sau acţiuni pe care le deţin în respectivul OPC drept garanţii reale până la o sumă egală cu valoarea instrumentelor deţinute de respectivul OPC care sunt eligibile în temeiul articolului 197 alineatele (1) şi (4) şi a instrumentelor menţionate la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol, presupunând că OPC-ul respectiv sau oricare dintre OPC-urile sale suport au investit în instrumente neeligibile în măsura maximă permisă de mandatele lor.
În cazul în care instrumentele neeligibile pot avea o valoare negativă din cauza datoriilor sau a datoriilor contingente rezultate din dreptul de proprietate, instituţiile procedează astfel:
a)calculează valoarea totală a instrumentelor neeligibile; şi
b)dacă suma obţinută conform literei (a) este negativă, se scade valoarea absolută a acestei sume din valoarea totală a instrumentelor eligibile.
Art. 199: Extinderea eligibilităţii garanţiilor reale în cadrul abordării IRB
(1)În plus faţă de garanţiile reale menţionate la articolele 193 şi 194, instituţiile care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi cuantumurile pierderilor aşteptate conform abordării IRB pot utiliza, de asemenea, următoarele forme de garanţii reale:
a)garanţii sub forma bunurilor imobile, în conformitate cu alineatele (2), (3) şi (4);
b)creanţe, în conformitate cu alineatul (5);
c)alte garanţii reale corporale, în conformitate cu alineatele (6) şi (8);
d)bunuri în leasing, în conformitate cu alineatul (7).
(2)Cu excepţia cazului în care la articolul 124 alineatul (9) se specifică altfel, instituţiile pot utiliza drept garanţii reale eligibile bunurile imobile locative care sunt sau vor fi ocupate sau date cu chirie de către proprietar sau, în cazul societăţilor pentru investiţii personale, de către beneficiarul real, precum şi bunurile imobile comerciale, inclusiv birouri şi alte spaţii comerciale, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)valoarea bunului imobil nu depinde în mod semnificativ de calitatea creditului debitorului;
b)riscul asociat debitorului nu depinde în mod semnificativ de randamentul bunului imobil sau al proiectului-suport, ci de capacitatea reală a debitorului de a rambursa datoria din alte surse; în consecinţă, rambursarea facilităţii nu depinde în mod semnificativ de fluxurile de numerar generate de bunul imobil care serveşte drept garanţie reală.
În sensul primului paragraf litera (a), instituţiile pot exclude situaţiile în care factori pur macroeconomici afectează atât valoarea bunului imobil, cât şi performanţa debitorului.
(3)Instituţiile pot deroga de la alineatul (2) litera (b) în cazul expunerilor garantate cu bunuri imobile locative situate pe teritoriul unui stat membru, dacă autoritatea competentă a acestui stat membru a publicat dovezi indicând prezenţa unei pieţe pentru bunuri imobile locative bine dezvoltată şi cu existenţă îndelungată pe teritoriul respectiv, cu rate ale pierderii care nu depăşesc niciuna din următoarele limite:
a)cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (a) împărţit la cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (c) nu depăşeşte 0,3 %;
b)cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (b) împărţit la cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (c) nu depăşeşte 0,5 %.
În cazul în care oricare din condiţiile prevăzute la primul paragraf literele (a) şi (b) nu este îndeplinită într-un anumit an, instituţiile nu aplică tratamentul specificat la paragraful respectiv până când nu sunt satisfăcute, într-un an ulterior, ambele condiţii.
(4)Instituţiile pot deroga de la alineatul (2) litera (b) în cazul expunerilor garantate cu bunuri imobile comerciale situate pe teritoriul unui stat membru, dacă autoritatea competentă a acestui stat membru a publicat dovezi indicând prezenţa unei pieţe pentru bunuri imobile comerciale bine dezvoltate şi cu existenţă îndelungată pe teritoriul respectiv, cu rate ale pierderii care nu depăşesc niciuna dintre următoarele limite:
a)cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (d) împărţit la cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (f) nu depăşeşte 0,3 %;
b)cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (e) împărţit la cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (f) nu depăşeşte 0,5 %.
În cazul în care una din condiţiile prevăzute la primul paragraf literele (a) şi (b) nu este îndeplinită într-un anumit an, instituţiile nu aplică tratamentul specificat la paragraful respectiv până când nu sunt satisfăcute, într-un an ulterior, ambele condiţii.
(41)Instituţiile pot aplica derogările menţionate la alineatele (3) şi (4) de la prezentul articol şi în cazurile în care autoritatea competentă a unei ţări terţe care aplică mecanisme de supraveghere şi de reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune, astfel cum s-a stabilit printr-o decizie a Comisiei adoptată în conformitate cu articolul 107 alineatul (4), publică ratele pierderilor corespunzătoare pentru expunerile garantate cu bunuri imobile locative sau comerciale situate pe teritoriul ţării terţe respective.
(5)Instituţiile pot utiliza drept garanţii reale eligibile creanţele aferente unei tranzacţii comerciale sau tranzacţiilor cu scadenţă iniţială mai mică sau egală cu un an. Creanţele eligibile nu includ creanţele asociate securitizărilor, subparticipaţiilor sau instrumentelor financiare derivate de credit şi nici sumele datorate de părţi afiliate.
În cazul în care o instituţie de credit pentru dezvoltare publică, astfel cum este definită la articolul 429a alineatul (2) din prezentul regulament, acordă un credit promoţional, astfel cum este definit la articolul 429a alineatul (3) din prezentul regulament, unei alte instituţii sau unei instituţii financiare care este autorizată să desfăşoare activităţile menţionate la punctul 2 sau 3 din anexa I la Directiva 2013/36/UE şi care îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 119 alineatul (5) din prezentul regulament şi în cazul în care respectiva instituţie sau instituţie financiară transferă direct sau indirect creditul promoţional respectiv unui debitor final şi cedează instituţiei de credit pentru dezvoltare publică creanţa din creditul promoţional drept garanţie reală, instituţia de credit pentru dezvoltare publică poate utiliza creanţa cedată drept garanţie reală eligibilă, indiferent de scadenţa iniţială a creanţei cedate.
(6)Autorităţile competente permit unei instituţii să utilizeze drept garanţii reale eligibile garanţiile reale corporale de alt tip decât cele indicate la alineatele (2), (3) şi (4), dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)există pieţe lichide, o dovadă în acest sens fiind tranzacţiile frecvente, ţinând seama de tipul de activ, pentru cedarea garanţiei reale în mod rapid şi eficient din punct de vedere economic. Instituţiile trebuie să evalueze această condiţie periodic şi atunci când informaţiile indică producerea unor modificări semnificative pe piaţă;
b)există preţuri de piaţă bine stabilite şi disponibile public pentru garanţia reală. Instituţiile pot considera că preţurile de piaţă sunt bine stabilite, dacă acestea provin din surse credibile de informaţii, precum indici publici, şi reflectă preţul tranzacţiilor efectuate în condiţii normale. Instituţiile pot considera că preţurile de piaţă sunt disponibile public, dacă acestea sunt comunicate, sunt uşor accesibile şi pot fi obţinute cu regularitate şi fără eforturi administrative sau financiare nejustificate;
c)instituţia analizează preţurile de piaţă, timpul şi costurile necesare pentru executarea garanţiei reale, precum şi sumele obţinute în urma executării garanţiei reale;
d)instituţia demonstrează că, în cel puţin 90 % din totalul lichidărilor corespunzătoare unui anumit tip de garanţie reală, sumele obţinute în urma executării garanţiei reale nu sunt mai mici de 70 % din valoarea garanţiei reale; în cazul în care există o volatilitate semnificativă a preţurilor pieţei, instituţia demonstrează autorităţii competente, într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător, că propria evaluare a garanţiei reale este suficient de prudentă.
Instituţiile trebuie să formalizeze îndeplinirea condiţiilor specificate la primul paragraf literele (a)-(d) şi la articolul 210.
(7)Sub rezerva dispoziţiilor articolului 230 alineatul (2), în cazul în care cerinţele prevăzute la articolul 211 sunt îndeplinite, expunerile decurgând din operaţiuni de leasing prin care o instituţie dă în leasing un bun unei părţi terţe pot fi tratate la fel ca împrumuturile garantate cu tipul de bun dat în leasing.
(8)ABE publică o listă cu tipuri de garanţii reale corporale pentru care instituţiile pot presupune că sunt îndeplinite condiţiile menţionate la alineatul (6) literele (a) şi (b).
Art. 200: Alte tipuri de protecţie finanţată a creditului
Instituţiile pot utiliza următoarele alte tipuri de protecţie finanţată a creditului drept garanţii reale eligibile:
a)numerarul sub formă de depozit constituit la o instituţie terţă, sau instrumentele asimilate numerarului deţinute de aceasta în alt regim decât cel de custodie şi gajate în favoarea instituţiei creditoare;
b)poliţele de asigurare de viaţă gajate în favoarea instituţiei creditoare;
c)instrumentele emise de o instituţie terţă sau de o firmă de investiţii, care urmează să fie răscumpărate de către respectiva instituţie sau de către respectiva firmă de investiţii la cerere.
SUBSECŢIUNEA 2:Protecţia nefinanţată a creditului
Art. 201: Eligibilitatea furnizorilor de protecţie în cadrul tuturor abordărilor
(1)Instituţiile pot recurge la următoarele părţi în calitate de furnizori eligibili de protecţie nefinanţată a creditului:
a)administraţii centrale şi bănci centrale;
b)administraţii regionale sau autorităţi locale;
c)bănci de dezvoltare multilaterală;
d)organizaţii internaţionale cărora li se aplică o pondere de risc de 0 % în conformitate cu articolul 118;
e)entităţi din sectorul public, în cazul în care creanţele faţă de acestea sunt tratate în conformitate cu articolul 116;
f)instituţii şi instituţii financiare pentru care expunerile faţă de instituţia financiară sunt tratate ca expuneri faţă de instituţii, în conformitate cu articolul 119 alineatul (5);
f1)entităţi reglementate din sectorul financiar;
g)în cazul în care protecţia creditului nu este furnizată pentru o expunere din securitizare, alte întreprinderi, care au o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată, inclusiv întreprinderi-mamă, filiale sau entităţi afiliate debitorului, în cazul în care o expunere directă a întreprinderilor-mamă, a filialelor sau a entităţilor afiliate respective are o pondere de risc mai mică decât expunerea faţă de debitor;
h)contrapărţi centrale calificate.
În sensul primului paragraf litera (fa) de la prezentul articol, «entitate reglementată din sectorul financiar» înseamnă o entitate din sectorul financiar care îndeplineşte condiţia prevăzută la articolul 142 alineatul (1) punctul 4 litera (b).
(2)Pe lângă furnizorii de protecţie enumeraţi la alineatul (1), entităţile corporative cărora instituţia le acordă un rating intern în conformitate cu capitolul 3 secţiunea 6 sunt furnizori eligibili de protecţie nefinanţată a creditului în cazul în care instituţia utilizează abordarea IRB în cazul expunerilor faţă de respectivele entităţi corporative.
Art. 202:
[textul din Art. 202 din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 116. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art. 203: Eligibilitatea garanţiilor ca protecţie nefinanţată a creditului
Instituţiile pot utiliza garanţii ca protecţie nefinanţată eligibilă a creditului.
SUBSECŢIUNEA 3:Tipuri de instrumente financiare derivate
Art. 204: Tipuri eligibile de instrumente financiare derivate de credit
(1)Instituţiile pot utiliza ca protecţie a creditului eligibilă următoarele tipuri de instrumente financiare derivate de credit, precum şi instrumente care pot fi compuse din astfel de instrumente financiare derivate de credit sau care sunt efectiv similare din punct de vedere economic:
a)instrumente de tip credit default swap;
b)instrumente de tip total return swap;
c)instrumente de tip credit linked note, în măsura finanţării lor în numerar.
În cazul în care o instituţie cumpără protecţia creditului prin intermediul unui instrument de tip total return swap şi înregistrează plăţile nete primite aferente swapului ca venit net, dar nu înregistrează deteriorarea corespunzătoare a valorii activului protejat, fie prin reducerea valorii juste, fie prin suplimentarea rezervelor, protecţia creditului respectivă nu se califică drept protecţie a creditului eligibilă.
(2)Dacă o instituţie efectuează o acoperire internă a riscului utilizând un instrument financiar derivat de credit, pentru ca protecţia creditului să se califice drept protecţie a creditului eligibilă în sensul prezentului capitol, riscul de credit transferat în portofoliul de tranzacţionare trebuie transferat în exterior uneia sau mai multor părţi terţe.
Dacă s-a efectuat o acoperire internă a riscului în conformitate cu primul paragraf, iar cerinţele prevăzute în prezentul capitol au fost îndeplinite, instituţiile trebuie să aplice regulile stabilite în secţiunile 4 - 6 la calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate, în cazul în care cumpără o protecţie nefinanţată a creditului.
(3)Instrumentele financiare derivate de credit de tipul first-to-default şi toate celelalte instrumente financiare derivate de credit de tipul nth-to-default nu sunt tipuri eligibile de protecţie nefinanţată a creditului în temeiul prezentului capitol.
Art. 204a: Tipuri eligibile de instrumente financiare derivate pe titluri de capital
(1)Instituţiile pot utiliza ca protecţie a creditului eligibilă instrumente financiare derivate pe titluri de capital care sunt instrumente de tipul total return swap sau care sunt efectiv similare din punct de vedere economic, dar numai în scopul efectuării de acoperiri interne.
În cazul în care o instituţie cumpără protecţia creditului prin intermediul unui instrument de tipul total return swap şi înregistrează plăţile nete primite aferente swapului ca venit net, dar nu înregistrează deteriorarea corespunzătoare a valorii activului protejat, fie prin reducerea valorii juste, fie prin suplimentarea rezervelor, protecţia respectivă a creditului nu se califică drept protecţie a creditului eligibilă.
(2)Dacă o instituţie efectuează o acoperire internă a riscului utilizând un instrument financiar derivat pe titluri de capital, pentru ca acoperirea internă să se califice drept protecţie a creditului eligibilă în sensul prezentului capitol, riscul de credit transferat în portofoliul de tranzacţionare este transferat în exterior uneia sau mai multor părţi terţe.
Dacă s-a efectuat o acoperire internă a riscului în conformitate cu primul paragraf, iar cerinţele prevăzute în prezentul capitol au fost îndeplinite, instituţiile aplică regulile stabilite în secţiunile 4-6 din prezentul capitol la calculul valorilor expunerilor ponderate la risc şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate în cazul în care cumpără o protecţie nefinanţată a creditului.
SUBSECŢIUNEA 1:Protecţia finanţată a creditului
Art. 205: Cerinţe privind acordurile de compensare bilanţieră, altele decât acordurile-cadru de compensare menţionate la articolul 206
Acordurile de compensare bilanţieră, altele decât acordurile cadru de compensare menţionate la articolul 206, se califică drept formă de diminuare a riscului de credit eligibilă, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)acordurile sunt valide din punct de vedere legal şi au caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante, inclusiv în cazul insolvenţei sau al falimentului unei contrapărţi;
b)instituţiile sunt în măsură să identifice în orice moment activele şi datoriile care fac obiectul acestor acorduri;
c)instituţiile monitorizează şi controlează pe bază continuă riscurile asociate încetării protecţiei creditului;
d)instituţiile monitorizează şi controlează pe bază continuă expunerile în cauză pe bază netă.
Art. 206: Cerinţe privind acordurile-cadru de compensare care acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital
Acordurile-cadru de compensare care acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital se califică drept formă eligibilă de diminuare a riscului de credit dacă garanţiile reale furnizate în temeiul acestor acorduri respectă toate cerinţele prevăzute la articolul 207 alineatele (2)- (4) şi dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)acordurile sunt valide din punct de vedere legal şi au caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante, inclusiv în cazul falimentului sau al insolvenţei contrapărţii;
b)acordurile asigură părţii care şi-a îndeplinit obligaţiile dreptul de a rezilia şi de a lichida în cel mai scurt timp toate tranzacţiile acoperite de acord, în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale, inclusiv în cazul falimentului sau al insolvenţei contrapărţii;
c)acordurile prevăd compensarea câştigurilor şi a pierderilor aferente tranzacţiilor lichidate în baza unui acord, astfel încât o singură sumă netă să fie datorată de o parte celeilalte.
Art. 207: Cerinţe privind garanţiile financiare
(1)În cadrul tuturor abordărilor şi metodelor, garanţiile financiare şi aurul se califică drept garanţii reale eligibile, dacă sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute la alineatele (2)-(4).
(2)Între calitatea creditului debitorului şi valoarea garanţiei reale nu trebuie să existe o corelaţie pozitivă semnificativă. În cazul în care valoarea garanţiei reale este redusă în mod semnificativ, aceasta nu presupune în sine o deteriorare semnificativă a calităţii creditului debitorului. În cazul în care calitatea creditului debitorului devine critică, aceasta nu presupune în sine o reducere semnificativă a valorii garanţiei reale.
- Titlurile emise de debitor sau de orice altă entitate legată din grup nu se califică drept garanţii reale eligibile. Cu toate acestea, obligaţiunile garantate emise de debitor, care respectă condiţiile prevăzute la articolul 129, se califică drept garanţii reale eligibile atunci când sunt constituite cu titlu de garanţii reale pentru o tranzacţie de răscumpărare, cu condiţia să respecte dispoziţiile prevăzute la primul paragraf.
(3)Instituţiile trebuie să îndeplinească toate cerinţele contractuale şi legale privind caracterul executoriu al contractelor de garanţie reală în temeiul legii aplicabile dreptului lor asupra garanţiei reale şi să ia toate măsurile necesare pentru a asigura acest caracter executoriu.
Instituţiile trebuie să efectueze o analiză juridică, considerată suficientă pentru a confirma caracterul executoriu al contractelor de garanţie reală în toate jurisdicţiile relevante. Această analiză trebuie reefectuată, dacă este necesar, pentru a asigura caracterul executoriu permanent.
(4)Instituţiile trebuie să îndeplinească toate cerinţele operaţionale următoare:
a)să formalizeze în mod corespunzător contractele de garanţie reală şi să dispună de proceduri clare şi solide pentru executarea în timp util a garanţiei reale;
b)să aplice proceduri şi procese solide de control al riscurilor decurgând din utilizarea garanţiei reale, inclusiv al riscurilor de nerealizare sau de realizare incompletă a protecţiei creditului, al riscurilor de evaluare, al riscurilor asociate rezilierii protecţiei creditului, al riscului de concentrare decurgând din utilizarea garanţiei reale, precum şi al interacţiunii acestora cu profilul general de risc al instituţiei;
c)să dispună de politici şi practici formalizate privind tipurile de garanţii reale acceptate şi cuantumurile acestora;
d)să calculeze valoarea de piaţă a garanţiei reale şi să o revizuiască în mod corespunzător, cel puţin o dată la şase luni şi ori de câte ori au motive să considere că a avut loc o scădere semnificativă a valorii de piaţă a garanţiei reale; consideraţii legate de ESG determină efectuarea unei evaluări pentru a se stabili dacă a avut loc o scădere semnificativă a valorii de piaţă a garanţiei reale;
e)în cazul în care garanţia reală este păstrată de o parte terţă, instituţiile trebuie să facă demersurile necesare pentru a se asigura că partea terţă separă garanţia reală de activele proprii;
f)să se asigure că alocă suficiente resurse pentru buna funcţionare a contractelor în marjă cu contrapărţile pentru instrumente financiare derivate extrabursiere şi pentru finanţarea pe bază de titluri, măsurată prin punctualitatea şi acurateţea apelurilor în marjă lansate şi prin timpul de răspuns la apelurile în marjă primite;
g)să dispună de politici de administrare a garanţiilor reale, pentru a controla, monitoriza şi raporta următoarele:
(i)riscurile la care se expun prin contractele în marjă;
(ii)riscul de concentrare referitor la anumite tipuri de active afectate garanţiei reale;
(iii)reutilizarea garanţiilor reale, inclusiv lipsa potenţială de lichidităţi rezultând din reutilizarea garanţiilor reale primite de la contrapărţi;
(iv)renunţarea la drepturile asupra garanţiilor reale constituite în favoarea contrapărţilor.
(5)În plus faţă de îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute la alineatele (2)-(4), pentru ca garanţiile financiare să se califice drept garanţii reale eligibile în cadrul metodei simple a garanţiilor financiare, scadenţa reziduală a protecţiei trebuie să fie cel puţin egală cu scadenţa reziduală a expunerii.
Art. 208: Cerinţe privind garanţiile sub forma bunurilor imobile
(1)Bunurile imobile se califică drept garanţii reale eligibile numai dacă sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute la alineatele (2)-(5).
(2)Trebuie îndeplinite următoarele cerinţe privind securitatea juridică:
a)o ipotecă sau un privilegiu trebuie să fie executorii în toate jurisdicţiile relevante la momentul încheierii contractului de credit iar cerinţele de publicitate referitoare la aceste garanţii trebuie îndeplinite în mod corespunzător şi în timp util;
b)toate cerinţele juridice privind stabilirea gajului trebuie să fi fost îndeplinite;
c)contractul de protecţie şi procesul juridic care stă la baza acestuia trebuie să permită instituţiei să valorifice protecţia într-un interval de timp rezonabil.
(3)Se îndeplinesc următoarele cerinţe privind monitorizarea valorii bunurilor imobile şi evaluarea bunurilor imobile:
a)instituţiile monitorizează valoarea bunurilor imobile în mod frecvent, şi anume cel puţin anual în cazul bunurilor imobile comerciale şi cel puţin o dată la trei ani în cazul bunurilor imobile locative. Instituţiile efectuează monitorizări mai frecvente în cazul în care condiţiile de piaţă suferă modificări semnificative;
b)evaluarea bunurilor imobile se revizuieşte atunci când informaţiile de care dispun instituţiile indică faptul că valoarea bunurilor imobile ar fi putut să scadă semnificativ în comparaţie cu nivelul general al preţurilor de pe piaţă; această revizuire este efectuată de către un evaluator care are calificarea, abilităţile şi experienţa necesare pentru a efectua o evaluare şi este independent de procesul de luare a deciziei de acordare a creditului; consideraţii legate de ESG, inclusiv cele legate de limitările impuse de obiectivele de reglementare şi actele juridice relevante ale Uniunii şi ale statelor membre, precum şi, dacă este relevant pentru instituţiile active la nivel internaţional, de obiectivele juridice şi de reglementare ale ţărilor terţe, sunt considerate un indiciu al faptului că valoarea bunurilor imobile ar fi putut să scadă semnificativ în comparaţie cu nivelul general al preţurilor de pe piaţă; pentru împrumuturile care depăşesc 3 milioane EUR sau 5 % din valoarea fondurilor proprii ale unei instituţii, evaluarea bunurilor imobile se revizuieşte de către un astfel de evaluator cel puţin o dată la trei ani.
(31)Instituţiile pot monitoriza valoarea bunurilor imobile şi pot identifica bunurile imobile care necesită reevaluare, în conformitate cu alineatul (3), cu ajutorul unor metode statistice avansate sau al altor metode matematice («modele»), cu condiţia ca aceste metode să fie elaborate independent de procesul de luare a deciziei de acordare a creditului şi să fie îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)instituţiile stabilesc, în politicile şi procedurile lor, criteriile de utilizare a modelelor de monitorizare a valorilor garanţiilor reale şi de identificare a bunurilor imobile care ar trebui reevaluate; politicile şi procedurile respective ţin cont de rezultatele dovedite ale acestor modele, de variabilele specifice bunurilor imobile în cauză, de utilizarea de informaţii minim disponibile şi exacte, precum şi de incertitudinea modelelor;
b)instituţiile se asigură că modelele utilizate sunt:
(i)specifice pentru bunul imobil şi pentru locaţia acestuia şi au un nivel suficient de granularitate;
(ii)valide şi exacte şi sunt supuse unor teste ex post solide şi periodice în raport cu preţurile reale observate ale tranzacţiilor;
(iii)bazate pe un eşantion suficient de mare şi de reprezentativ, pe baza preţurilor observate ale tranzacţiilor;
(iv)bazate pe date actualizate de înaltă calitate;
c)instituţiile sunt responsabile în ultimă instanţă pentru caracterul adecvat al modelelor şi pentru performanţa acestora;
d)instituţiile se asigură că documentaţia modelelor este actualizată;
e)instituţiile dispun de procese, sisteme şi capacităţi informatice adecvate şi de date suficiente şi exacte pentru orice monitorizare bazată pe modele a valorii garanţiilor reale reprezentate de bunuri imobile şi pentru orice identificare a bunurilor imobile care necesită o reevaluare;
f)estimările modelelor sunt validate independent, iar procesul de validare este, în general, conform cu principiile prevăzute la articolul 185, după caz.
(4)Instituţiile trebuie să formalizeze în mod clar tipurile de bunuri imobile locative şi bunuri imobile comerciale pe care le acceptă în garanţie, precum şi politicile lor de creditare în acest domeniu.
(5)Bunurile imobile acceptate ca protecţie a creditului se asigură în mod corespunzător împotriva riscului de deteriorare, iar instituţiile dispun de proceduri de monitorizare a caracterului adecvat al asigurării.
Prin derogare de la articolul 92 alineatul (5) litera (a) punctul (ii) şi fără a aduce atingere derogării prevăzute la articolul 92 alineatul (3) al doilea paragraf, în cazul expunerilor garantate cu bunuri imobile acordate înainte de 1 ianuarie 2025, instituţiile care aplică abordarea IRB menţionată în capitolul 3 din prezentul titlu prin utilizarea propriilor estimări ale LGD nu sunt obligate să aplice dispoziţiile prevăzute la primul paragraf de la prezentul alineat.
Art. 209: Cerinţe privind creanţele
(1)Creanţele se califică drept garanţii reale eligibile dacă sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute la alineatele (2) şi (3).
(2)Trebuie îndeplinite următoarele cerinţe privind securitatea juridică:
a)mecanismul juridic prin intermediul căruia garanţia reală este furnizată unei instituţii creditoare trebuie să fie robust şi eficace şi să asigure existenţa unor drepturi clare ale instituţiei respective asupra garanţiei reale, inclusiv dreptul asupra încasărilor din vânzarea garanţiei reale;
b)instituţiile trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a îndeplini cerinţele locale privind caracterul executoriu al garanţiei reale. Instituţiile creditoare trebuie să deţină un drept prioritar de prim rang asupra garanţiei reale, deşi astfel de drepturi pot fi subordonate drepturilor creditorilor privilegiaţi prevăzuţi în dispoziţiile legislative;
c)instituţiile trebuie să efectueze o analiză juridică, considerată suficientă pentru a confirma caracterul executoriu al contractelor de garanţie reală în toate jurisdicţiile relevante;
d)instituţiile trebuie să formalizeze în mod corespunzător contractele de garanţie reală şi să dispună de proceduri clare şi solide pentru încasarea în timp util a garanţiei reale;
e)instituţiile trebuie să dispună de proceduri care să asigure respectarea tuturor condiţiilor juridice cerute pentru declararea stării de nerambursare a unui împrumutat şi încasarea în timp util a garanţiei reale;
f)în cazul în care un împrumutat are dificultăţi financiare sau se află în stare de nerambursare, instituţiile trebuie să aibă autoritatea legală de a vinde sau de a ceda creanţele altor părţi, fără consimţământul debitorilor cedaţi.
(3)Trebuie îndeplinite următoarele cerinţe privind gestionarea riscurilor:
a)o instituţie trebuie să dispună de un proces riguros pentru determinarea riscului de credit asociat creanţelor. Un astfel de proces trebuie să includă analiza activităţii împrumutatului şi a sectorului în care acesta îşi desfăşoară activitatea, precum şi a tipurilor de clienţi cu care împrumutatul intră în relaţii de afaceri. Atunci când instituţia recurge la debitori pentru a stabili riscul de credit al clienţilor, instituţia trebuie să reexamineze practicile de credit ale debitorilor pentru a se asigura de confirma fiabilitatea şi credibilitatea acestora;
b)diferenţa dintre cuantumul expunerii şi valoarea creanţelor trebuie să reflecte toţi factorii corespunzători, inclusiv costul colectării, gradul de concentrare din cadrul portofoliului de creanţe aduse în garanţie de acelaşi împrumutat şi riscul potenţial de concentrare la nivelul expunerilor totale ale instituţiei, dincolo de nivelul riscului de concentrare controlat prin metodologia generală a instituţiei. Instituţiile trebuie să dispună de un proces permanent de monitorizare a creanţelor, adecvat acestora. Instituţiile trebuie, de asemenea, să verifice cu regularitate respectarea clauzelor contractelor de credit, a restricţiilor de mediu şi a altor cerinţe legale;
c)creanţele aduse în garanţie de un împrumutat trebuie să fie diversificate şi nu trebuie să fie corelate în mod nejustificat cu situaţia împrumutatului. În cazul în care există o corelaţie pozitivă semnificativă, instituţiile trebuie să ţină seama de riscurile asociate atunci când stabilesc marjele pentru portofoliul de garanţii reale, în ansamblul său;
d)instituţiile nu trebuie să utilizeze ca protecţie eligibilă a creditului creanţe provenind de la afiliaţii unui împrumutat, inclusiv de la filialele şi angajaţii acestuia;
e)instituţiile trebuie să dispună de un proces formalizat pentru colectarea, în situaţii dificile, a plăţilor aferente creanţelor. Instituţiile trebuie să dispună de facilităţile necesare pentru colectare, chiar dacă, în mod normal, se bazează pe împrumutaţi pentru colectare.
Art. 210: Cerinţe privind alte garanţii reale corporale
Garanţiile reale corporale, altele decât garanţiile sub forma bunurilor imobile, se califică drept garanţii reale eligibile în cadrul abordării IRB, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)contractul de garanţie reală în temeiul căruia garanţiile reale corporale sunt furnizate unei instituţii este eficace şi executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante şi permite instituţiei respective să valorifice garanţia reală într-un interval de timp rezonabil;
b)cu singura excepţie a drepturilor de prim rang care pot fi permise, menţionate la articolul 209 alineatul (2) litera (b), numai drepturile de prim rang sau privilegiile asupra garanţiei reale se califică drept garanţii reale eligibile, iar o instituţie are prioritate faţă de toţi ceilalţi împrumutători asupra sumelor obţinute în urma executării garanţiei reale;
c)instituţiile monitorizează valoarea garanţiei reale în mod frecvent, respectiv cel puţin anual. Frecvenţa de monitorizare creşte în cazul în care condiţiile de piaţă suferă modificări semnificative;
d)contractul de credit include descrieri detaliate ale garanţiilor reale şi specifică în detaliu modalitatea şi frecvenţa reevaluării;
e)instituţiile formalizează clar în cadrul politicilor şi al procedurilor interne de creditare, disponibile pentru examinare, tipurile de garanţii reale corporale pe care le acceptă şi politicile şi practicile pe care le aplică cu privire la cuantumul corespunzător fiecărui tip de garanţie reală în raport cu cuantumul expunerii;
f)politicile de creditare ale instituţiei cu privire la structura tranzacţiei stabilesc următoarele:
(i)cerinţe corespunzătoare privind garanţiile reale în raport cu cuantumul expunerii;
(ii)capacitatea de executare rapidă a garanţiei reale;
(iii)capacitatea de a stabili un preţ sau o valoare de piaţă în mod obiectiv;
(iv)frecvenţa cu care valoarea poate fi obţinută imediat, inclusiv o apreciere sau o evaluare profesională;
(v)volatilitatea sau un indicator de aproximare a volatilităţii valorii garanţiei reale.
g)atunci când efectuează o evaluare sau o reevaluare, instituţiile ţin seama pe deplin de orice deteriorare sau uzură morală a garanţiei reale, acordând o atenţie deosebită efectelor trecerii timpului asupra garanţiilor reale sensibile la uzura morală; în cazul garanţiilor reale corporale, uzura morală a garanţiei reale include, de asemenea, consideraţii de evaluare legate de ESG referitoare la interdicţii sau limitări impuse de obiectivele de reglementare şi actele juridice relevante ale Uniunii şi ale statelor membre, precum şi, dacă este relevant pentru instituţiile active la nivel internaţional, de obiectivele juridice şi de reglementare ale ţărilor terţe;
h)instituţiile au dreptul de a efectua o inspecţie fizică a garanţiei reale. Acestea dispun, de asemenea, de politici şi proceduri care stabilesc modul de exercitare a dreptului de inspecţie fizică;
i)garanţia reală acceptată ca protecţie este asigurată în mod adecvat împotriva riscului de daune, iar instituţiile dispun de proceduri de monitorizare a acestui fapt.
În cazul în care contractele de garanţie generală sau alte forme de garanţii constituite asupra unei universalităţi de bunuri oferă instituţiei creditoare o creanţă înregistrată asupra activelor unei societăţi şi în cazul în care creanţa respectivă conţine atât active care nu sunt eligibile drept garanţii reale în cadrul abordării IRB, cât şi active care sunt eligibile drept garanţii reale în cadrul abordării IRB, instituţia le poate recunoaşte pe acestea din urmă drept protecţie finanţată a creditului eligibilă. În acest caz, recunoaşterea este condiţionată de îndeplinirea de către activele respective a cerinţelor de eligibilitate a garanţiilor reale în cadrul abordării IRB, astfel cum se prevede în prezentul capitol.
Art. 211: Cerinţe privind tratarea expunerilor decurgând din operaţiuni de leasing ca expuneri acoperite cu garanţii reale
Instituţiile trebuie să trateze expunerile care decurg din operaţiuni de leasing ca fiind garantate cu tipul de bun dat în leasing, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)condiţiile stabilite la articolul 208 sau 210, după caz, pentru ca tipul de bun dat în leasing să se califice drept garanţie reală eligibilă sunt îndeplinite;
b)locatorul efectuează o gestionare riguroasă a riscurilor, care ţine seama de modul de utilizare a activului dat în leasing, de locul în care este amplasat acesta, de vechimea sa, precum şi de durata planificată de utilizare, inclusiv o monitorizare adecvată a valorii activului;
c)locatorul are drept de proprietate asupra activului şi poate să-şi exercite drepturile de proprietar în timp util;
d)dacă acest fapt nu a fost deja avut în vedere la calculul nivelului pierderii în caz de nerambursare, diferenţa dintre cuantumul neamortizat şi valoarea de piaţă a activului nu este atât de mare încât să supraestimeze efectul de diminuare a riscului de credit atribuit activelor date în leasing.
Art. 212: Cerinţe privind alte tipuri de protecţie finanţată a creditului
(1)Numerarul sub formă de depozit constituit la o instituţie terţă sau instrumentele asimilate numerarului păstrate de aceasta sunt eligibile pentru tratamentul prevăzut la articolul 232 alineatul (1), dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile următoare:
a)creanţa împrumutatului faţă de instituţia terţă trebuie să fie, în mod transparent, gajată în favoarea instituţiei creditoare sau cesionată acesteia, iar acest gaj sau această cesiune trebuie să fie validă din punct de vedere legal şi să aibă caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante şi trebuie să fie necondiţionată şi irevocabilă;
b)gajul sau cesiunea sunt notificate instituţiei terţe;
c)în urma notificării, instituţia terţă trebuie să poată efectua plăţi numai către instituţia creditoare, sau către alte părţi numai cu acordul prealabil al instituţiei creditoare;
(2)Poliţele de asigurare de viaţă gajate în favoarea instituţiei creditoare se califică drept garanţii reale eligibile, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)poliţa de asigurare de viaţă este, în mod transparent, gajată în favoarea instituţiei creditoare sau cesionată acesteia;
b)societatea care furnizează asigurarea de viaţă este notificată în legătură cu gajul sau cesiunea şi, în urma notificării, nu poate plăti sumele exigibile în baza contractului fără acordul prealabil al instituţiei creditoare;
c)instituţia creditoare are dreptul de a anula poliţa şi de a primi valoarea de răscumpărare în cazul în care împrumutatul se află în stare de nerambursare;
d)instituţia creditoare este informată în legătură cu orice plăţi neefectuate de deţinătorul poliţei şi care sunt corespunzătoare acesteia;
e)protecţia creditului este furnizată până la scadenţa împrumutului. Dacă acest lucru nu este posibil deoarece asigurarea încetează înainte de expirarea duratei creditului, instituţia se asigură că suma care decurge din contractul de asigurare îi serveşte drept garanţie până la sfârşitul duratei contractului de credit;
f)gajul sau cesiunea sunt valide din punct de vedere legal şi au caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante la momentul încheierii contractului de credit;
g)valoarea de răscumpărare este declarată de societatea care furnizează asigurarea de viaţă şi nu este reductibilă;
h)valoarea de răscumpărare trebuie plătită în timp util, la cerere, de către societatea care furnizează asigurarea de viaţă;
i)valoarea de răscumpărare nu poate fi solicitată fără acordul prealabil al instituţiei;
j)societatea care furnizează asigurarea de viaţă intră sub incidenţa Directivei 2009/138/CE sau este supusă supravegherii efectuate de o autoritate competentă a unei ţări terţe care aplică norme de supraveghere şi reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune.
SUBSECŢIUNEA 2:Protecţia nefinanţată a creditului şi instrumentele de tip credit linked note
Art. 213: Cerinţe comune pentru garanţiile personale şi instrumentele financiare derivate de credit
(1)Sub rezerva articolului 214 alineatul (1), protecţia creditului care decurge dintr-o garanţie sau dintr-un instrument financiar derivat de credit se califică drept protecţie nefinanţată a creditului eligibilă dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)protecţia creditului este directă;
b)nivelul de protecţie a creditului este clar stabilit şi incontestabil;
c)contractul de protecţie a creditului nu cuprinde nicio clauză a cărei îndeplinire se află în afara controlului direct al instituţiei creditoare şi care:
(i)ar permite furnizorului de protecţie să anuleze sau să modifice unilateral protecţia creditului;
(ii)ar creşte costul efectiv al protecţiei creditului ca rezultat al deteriorării calităţii creditului expunerii protejate;
(iii)ar putea exonera furnizorul de protecţie de obligaţia de a plăti în timp util în cazul în care debitorul iniţial nu efectuează o plată datorată sau în care contractul de leasing a expirat din punctul de vedere al recunoaşterii valorii reziduale garantate în temeiul articolului 134 alineatul (7) şi al articolului 166 alineatul (4);
(iv)ar putea permite reducerea duratei protecţiei creditului de către furnizorul de protecţie;
d)contractul de protecţie a creditului este valid din punct de vedere legal şi are caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante la momentul încheierii contractului de credit.
În sensul literei (c) de la primul paragraf, o clauză a contractului de protecţie a creditului, care prevede că o îndeplinire deficitară a obligaţiei de diligenţă sau o fraudă comisă de instituţia creditoare anulează sau diminuează nivelul protecţiei creditului oferite de garant, nu împiedică considerarea respectivei protecţii a creditului ca fiind eligibilă.
În sensul literei (c) de la primul paragraf, furnizorul de protecţie poate efectua o singură plată forfetară pentru toate sumele datorate în temeiul creanţei sau îşi poate asuma viitoarele obligaţii de plată ale debitorului acoperite de contractul de protecţie a creditului.
(2)O instituţie trebuie să demonstreze autorităţilor competente că dispune de sisteme de administrare a eventualelor concentrări ale riscului generate de utilizarea garanţiilor personale şi a instrumentelor financiare derivate de credit. O instituţie trebuie să poată demonstra autorităţilor competente, într-un mod pe care acestea îl consideră satisfăcător, interacţiunea dintre strategia sa privind utilizarea instrumentelor financiare derivate de credit şi a garanţiilor personale şi administrarea profilului său general de risc.
(3)O instituţie trebuie să îndeplinească toate cerinţele contractuale şi legale privind caracterul executoriu al protecţiei nefinanţate a creditului în temeiul legii aplicabile dreptului său asupra protecţiei creditului şi să ia toate măsurile necesare pentru a asigura acest caracter executoriu.
Instituţiile trebuie să efectueze o analiză juridică, considerată suficientă pentru a confirma caracterul executoriu al protecţiei nefinanţate a creditului în toate jurisdicţiile relevante. Această analiză trebuie reefectuată, dacă este necesar, pentru a asigura caracterul executoriu permanent.
Art. 214: Contragaranţii furnizate de stat şi de alte entităţi din sectorul public
(1)Instituţiile pot trata expunerile menţionate la alineatul (2) ca fiind protejate de o garanţie furnizată de entităţile menţionate la acelaşi alineat, cu condiţia ca toate cerinţele următoare să fie satisfăcute:
a)contragaranţia să acopere toate elementele de risc de credit ale creanţei;
b)atât garanţia personală iniţială, cât şi contragaranţia să îndeplinească cerinţele privind garanţiile personale prevăzute la articolul 213 şi la articolul 215 alineatul (1), sub rezerva faptului că o contragaranţie nu este necesar să fie directă;
c)acoperirea să fie solidă şi să nu existe date istorice care să indice faptul că acoperirea aferentă contragaranţiei este, în mod efectiv, mai puţin decât echivalentă în raport cu cea a garanţiei personale directe furnizate de entitatea în cauză.
(2)Tratamentul prevăzut la alineatul (1) se aplică expunerilor acoperite de o garanţie personală care este contragarantată de oricare din următoarele entităţi:
a)o administraţie centrală sau o bancă centrală;
b)o administraţie regională sau o autoritate locală;
c)o entitate din sectorul public, în cazul în care creanţele faţă de aceasta sunt tratate precum creanţele faţă de administraţia centrală în conformitate cu articolul 116 alineatul (4);
d)o bancă de dezvoltare multilaterală sau o organizaţie internaţională, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2) şi, respectiv, al articolului 118;
e)o entitate din sectorul public, în cazul în care creanţele faţă de aceasta sunt tratate în conformitate cu articolul 116 alineatele (1) şi (2).
(3)Instituţiile trebuie să aplice tratamentul prevăzut la alineatul (1) şi în cazul unei expuneri care nu este contragarantată de oricare din entităţile menţionate la alineatul (2), atunci când contragaranţia acestei expuneri este la rândul său direct garantată de una din entităţile respective, iar condiţiile menţionate la alineatul (1) sunt îndeplinite.
Art. 215: Cerinţe suplimentare privind garanţiile personale
(1)Garanţiile personale se califică drept protecţie nefinanţată a creditului eligibilă, dacă toate condiţiile prevăzute la articolul 213 şi toate condiţiile următoare sunt îndeplinite:
a)în caz de neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor contractuale sau de neplată la scadenţă de către debitor, instituţia creditoare are dreptul de a se îndrepta, în timp util, împotriva garantului pentru orice sume datorate în temeiul creanţei pentru care este furnizată protecţia;
b)garanţia personală este o obligaţie formalizată explicit, asumată de garant;
c)una din următoarele condiţii este îndeplinită:
(i)garanţia personală acoperă toate tipurile de plăţi estimate a fi efectuate de debitor în temeiul creanţei;
(ii)dacă anumite tipuri de plăţi sunt excluse de la acoperirea furnizată de garanţie, instituţia creditoare a ajustat valoarea garanţiei pentru a reflecta acoperirea limitată.
Efectuarea plăţii de către garant nu este condiţionată de obligaţia instituţiei creditoare de a se îndrepta în prealabil împotriva debitorului.
În cazul protecţiei nefinanţate a creditului care acoperă credite ipotecare locative, cerinţele prevăzute la articolul 213 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) şi la primul paragraf litera (a) de la prezentul alineat trebuie să fie îndeplinite doar într-un termen de 24 de luni.
(2)În cazul garanţiilor furnizate în cadrul schemelor de garantare reciprocă sau al celor furnizate sau contragarantate de către entităţile enumerate la articolul 214 alineatul (2), cerinţele prevăzute la prezentul articol alineatul (1) litera (a) şi la articolul 213 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) sunt considerate satisfăcute dacă este îndeplinită oricare dintre condiţiile următoare:
a)în caz de neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor contractuale sau de neplată la scadenţă de către debitorul iniţial, instituţia creditoare are dreptul de a obţine în timp util din partea garantului o plată provizorie care îndeplineşte cumulativ condiţiile următoare:
(i)plata provizorie reprezintă o estimare riguroasă a cuantumului pierderii pe care instituţia creditoare este susceptibilă să o suporte, inclusiv a pierderilor rezultate din neplata dobânzii şi a altor tipuri de plăţi pe care debitorul este obligat să le efectueze;
(ii)plata provizorie este proporţională cu acoperirea furnizată de garanţie;
b)instituţia creditoare poate demonstra autorităţii competente, într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător, că efectele garanţiei personale, care acoperă de asemenea pierderile rezultate din neplata dobânzii şi a altor tipuri de plăţi pe care debitorul are obligaţia să le efectueze, justifică acest tratament; această justificare este documentată în mod corespunzător şi face obiectul unor proceduri interne specifice de aprobare şi audit.
Art. 216: Cerinţe suplimentare privind instrumentele financiare derivate de credit
(1)Instrumentele financiare derivate de credit se califică drept protecţie nefinanţată a creditului eligibilă, dacă toate condiţiile prevăzute la articolul 213 şi toate condiţiile următoare sunt îndeplinite:
a)evenimentele de credit specificate în contractul aferent instrumentului financiar derivat de credit includ:
(i)neplata sumelor datorate conform condiţiilor, în vigoare la momentul neplăţii, aferente obligaţiei-suport, cu o perioadă de graţie egală cu perioada de graţie a obligaţiei-suport, sau mai scurtă decât aceasta;
(ii)falimentul, insolvenţa sau incapacitatea debitorului de aşi plăti datoriile, sau imposibilitatea ori recunoaşterea în scris a incapacităţii de a-şi plăti în general datoriile pe măsură ce acestea devin scadente, precum şi evenimente similare;
(iii)restructurarea obligaţiei-suport, care implică iertarea de datorie sau amânarea plăţii principalului, a dobânzii sau a comisioanelor şi are ca rezultat un eveniment de pierdere din credit;
b)în cazul în care instrumentele financiare derivate de credit permit decontarea în numerar:
(i)instituţiile aplică un proces riguros de evaluare în vederea estimării corecte a pierderii;
(ii)se specifică în mod clar perioada în care trebuie obţinute evaluările ulterioare evenimentului de credit ale obligaţiei-suport;
c)dacă efectuarea decontării implică dreptul şi capacitatea cumpărătorului de protecţie de a transfera obligaţia-suport furnizorului de protecţie, condiţiile aferente obligaţiei-suport trebuie să prevadă faptul că orice consimţământ necesar pentru un astfel de transfer nu poate fi refuzat în mod nejustificat;
d)identitatea părţilor care au responsabilitatea de a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit este precizată în mod clar;
e)identificarea apariţiei unui eveniment de credit nu este responsabilitatea exclusivă a furnizorului de protecţie;
f)cumpărătorul de protecţie are dreptul sau capacitatea de a informa furnizorul de protecţie în legătură cu producerea unui eveniment de credit.
Dacă evenimentele de credit nu includ restructurarea obligaţiei-suport, după cum se precizează la litera (a) punctul (iii), protecţia creditului poate fi totuşi eligibilă, cu condiţia reducerii valorii, astfel cum se specifică la articolul 233 alineatul (2);
(2)Se poate permite existenţa unei neconcordanţe între obligaţia-suport şi obligaţia de referinţă aferentă instrumentului financiar derivat de credit sau între obligaţia-suport şi obligaţia utilizată pentru a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)obligaţia de referinţă sau obligaţia utilizată pentru a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit, după caz, are acelaşi rang ca obligaţia-suport sau are un rang inferior în raport cu aceasta;
b)obligaţia-suport şi obligaţia de referinţă sau obligaţia utilizată pentru a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit, după caz, provin de la acelaşi debitor şi există clauze cu caracter executoriu din punct de vedere juridic de declarare simultană a stării de nerambursare sau a exigibilităţii obligaţiilor (clauze de tip cross-default sau cross-acceleration).
(3)Prin derogare de la alineatul (1), pentru o expunere faţă de societăţi garantată cu un instrument financiar derivat de credit, nu este obligatoriu ca evenimentul de credit menţionat la alineatul respectiv litera (a) punctul (iii) să fie specificat în contractul derivat dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)este necesar un vot de 100 % pentru a modifica scadenţa, principalul, cuponul, moneda sau rangul expunerii-suport faţă de societăţi;
b)sediul legal unde este reglementată expunerea faţă de societăţi are un cod bine stabilit privind falimentul, care permite unei societăţi să se reorganizeze şi să se restructureze şi prevede decontarea ordonată a creanţelor creditorilor.
În cazul în care condiţiile prevăzute la literele (a) şi (b) de la prezentul alineat nu sunt îndeplinite, protecţia creditului poate fi totuşi eligibilă, sub rezerva unei reduceri a valorii, astfel cum se specifică la articolul 233 alineatul (2).
Art. 217:
[textul din Art. 217 din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 3, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 124. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
SUBSECŢIUNEA 1:Protecţia finanţată a creditului
Art. 218: Instrumente de tip credit linked note
Investiţiile în instrumente de tip credit linked note emise de instituţia creditoare pot fi tratate drept garanţii reale sub formă de numerar în scopul calculării efectului protecţiei finanţate a creditului în conformitate cu prezenta subsecţiune, cu condiţia ca instrumentul de tip credit default swap inclus în instrumentul de tip credit linked note să se califice drept protecţie nefinanţată a creditului eligibilă. Pentru a stabili dacă instrumentul de tip credit default swap inclus în instrumentul de tip credit linked note se califică drept protecţie nefinanţată a creditului eligibilă, instituţia poate considera condiţia prevăzută la articolul 194 alineatul (6) litera (c) ca fiind îndeplinită.
Art. 219: Compensarea bilanţieră
Împrumuturile contractate şi depozitele constituite la instituţia creditoare care fac obiectul compensării bilanţiere sunt tratate de către instituţia respectivă drept garanţii reale sub formă de numerar în scopul calculării efectului protecţiei finanţate a creditului pentru împrumuturile şi depozitele instituţiei creditoare care fac obiectul compensării bilanţiere.
Art. 220: Utilizarea abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate în cazul acordurilor-cadru de compensare
(1)Instituţiile care calculează «valoarea ajustată integral a expunerii» (E *) pentru expunerile care fac obiectul unui acord-cadru de compensare eligibil care acoperă operaţiunile de finanţare prin instrumente financiare sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital calculează ajustările de volatilitate pe care trebuie să le aplice utilizând abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate prevăzută la articolele 223-227 pentru metoda extinsă a garanţiilor financiare.
(2)În vederea calculării E*, instituţiile procedează astfel:
a)calculează poziţia netă în fiecare grup de titluri sau în fiecare tip de marfă prin deducerea cuantumului de la punctul (ii) din cuantumul de la punctul (i):
(i)valoarea totală a unui grup de titluri sau de mărfuri de acelaşi tip, date cu împrumut, vândute sau furnizate în cadrul acordului-cadru de compensare;
(ii)valoarea totală a unui grup de titluri sau de mărfuri de acelaşi tip, luate cu împrumut, achiziţionate sau primite în cadrul acordului-cadru de compensare;
b)calculează poziţia netă în fiecare monedă, alta decât moneda de decontare a acordului-cadru de compensare, prin deducerea cuantumului de la punctul (ii) din cuantumul de la punctul (i):
(i)suma dintre valoarea totală a titlurilor denominate în această monedă date cu împrumut, vândute sau furnizate în cadrul acordului-cadru de compensare şi cuantumul numerarului în moneda respectivă dat cu împrumut sau transferat în cadrul acordului respectiv;
(ii)suma dintre valoarea totală a titlurilor denominate în această monedă luate cu împrumut, achiziţionate sau primite în cadrul acordului-cadru de compensare şi cuantumul numerarului în moneda respectivă luat cu împrumut sau primit în cadrul acordului respectiv;
c)aplică valoarea ajustării de volatilitate sau, dacă este cazul, valoarea absolută a ajustării de volatilitate adecvate pentru un anumit grup de titluri de valoare sau pentru un anumit tip de mărfuri, valorii absolute a poziţiei nete pozitive sau negative pe titlurile din grupul respectiv de titluri de valoare sau pe mărfurile din acel tip de mărfuri;
d)aplică ajustarea de volatilitate corespunzătoare riscului cursului de schimb (fx) poziţiei nete pozitive sau negative în fiecare monedă, alta decât moneda de decontare a acordului - cadru de compensare.
(3)Instituţiile calculează E * conform următoarei formule:
.
unde:
i | = indicele care desemnează toate titlurile de valoare, mărfurile sau poziţiile în numerar separate din cadrul acordului care sunt date cu împrumut, vândute cu acordul de a răscumpăra sau furnizate de instituţie contrapărţii; |
j | = indicele care desemnează toate titlurile de valoare, mărfurile sau poziţiile în numerar separate din cadrul acordului care sunt luate cu împrumut, achiziţionate cu acordul de a revinde sau deţinute de instituţie; |
k | = indicele care desemnează toate monedele separate în care sunt denominate titlurile de valoare, mărfurile sau poziţiile în numerar din cadrul acordului; |
Ei | = valoarea expunerii pentru un anumit titlu de valoare, o anumită marfă sau o anumită poziţie în numerar i, care este dat(ă) cu împrumut, vândut(ă) cu un acord de răscumpărare sau furnizat(ă) contrapărţii în cadrul acordului, valoare care s-ar aplica în lipsa unei protecţii a creditului în cazul în care instituţiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu capitolul 2 sau 3, după caz; |
Cj | = valoarea unui anumit titlu de valoare, a unei anumite mărfuri sau a unei anumite poziţii în numerar j, care este luat(ă) cu împrumut, achiziţionat(ă) cu un acord de revânzare sau deţinut(ă) de instituţie în cadrul acordului; |
| = poziţia netă (pozitivă sau negativă) într-o monedă dată k, alta decât moneda de decontare a acordului, calculată în conformitate cu alineatul (2) litera (b); |
| = ajustarea de volatilitate corespunzătoare cursului de schimb aferent monedei k; |
Enet | = expunerea netă a acordului, calculată după cum urmează: |
unde:
l | = indicele care desemnează toate grupurile distincte de aceleaşi titluri de valoare şi toate tipurile distincte de aceleaşi mărfuri din cadrul acordului; |
| = poziţia netă (pozitivă sau negativă) pe un anumit grup de titluri de valoare l sau pe un anumit tip de mărfuri l, din cadrul acordului, calculată în conformitate cu alineatul (2) litera (a); |
| = ajustarea de volatilitate corespunzătoare unui anumit grup de titluri de valoare l sau unui anumit tip de mărfuri l, stabilită în conformitate cu alineatul (2) litera (c); semnul
(a) semn pozitiv în cazul în care grupul de titluri de valoare l este dat cu împrumut, vândut cu un acord de răscumpărare sau tranzacţionat într-un mod similar cu darea cu împrumut de titluri de valoare sau cu un acord repo; (b) semn negativ în cazul în care grupul de titluri de valoare l este luat cu împrumut, achiziţionat cu un acord de revânzare sau tranzacţionat într-un mod similar cu luarea cu împrumut de titluri de valoare sau cu un acord reverse repo; |
N | = numărul total de grupuri distincte de aceleaşi titluri de valoare şi de tipuri distincte de aceleaşi mărfuri din cadrul acordului; în scopul acestui calcul, nu se iau în considerare grupurile şi tipurile
pentru care
este mai mică decât
; |
Ebrut | = expunerea brută a acordului, calculată după cum urmează: |
se stabileşte după cum urmează:
.(4)În vederea calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate pentru tranzacţiile de răscumpărare, sau pentru operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, sau pentru alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital, acoperite de acorduri - cadru de compensare, instituţiile utilizează E*, calculată în conformitate cu alineatul (3), ca valoare a expunerii faţă de contraparte, care rezultă din tranzacţiile ce fac obiectul acordului-cadru de compensare, în sensul articolului 113 în cadrul abordării standardizate, sau al capitolului 3 în cadrul abordării IRB.
(5)În sensul alineatelor (2) şi (3), «grup de titluri» înseamnă titlurile care sunt emise de aceeaşi entitate, au aceeaşi dată de emitere şi aceeaşi scadenţă şi sunt supuse aceloraşi termeni şi condiţii şi aceloraşi perioade de deţinere indicate la articolul 224 sau la articolul 225, după caz.
Art. 221: Utilizarea abordării bazate pe modele interne în cazul acordurilor-cadru de compensare
(1)În scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate pentru operaţiunile de finanţare prin instrumente financiare sau pentru alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital, altele decât tranzacţiile cu instrumente financiare derivate acoperite de un acord-cadru de compensare eligibil care îndeplineşte cerinţele prevăzute în capitolul 6 secţiunea 7, o instituţie poate calcula valoarea ajustată integral a expunerii (E *) acordului utilizând abordarea bazată pe modele interne, cu condiţia ca instituţia să îndeplinească condiţiile prevăzute la alineatul (2).
(2)O instituţie poate utiliza abordarea bazată pe modele interne dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)instituţia utilizează această abordare numai pentru expunerile pentru care cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor sunt calculate conform abordării IRB prevăzute în capitolul 3;
b)instituţia primeşte aprobarea de a utiliza această abordare din partea autorităţii sale competente.
(3)O instituţie care utilizează o abordare bazată pe modele interne utilizează această abordare pentru toate contrapărţile şi titlurile de valoare, cu excepţia portofoliilor nesemnificative, pentru care poate utiliza abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate prevăzută la articolul 220.
(4)Autorităţile competente permit unei instituţii să utilizeze o abordare bazată pe modele interne numai dacă au dovezi satisfăcătoare ale faptului că sistemul folosit de instituţie pentru gestionarea riscurilor decurgând din tranzacţiile acoperite de acordul-cadru de compensare este solid din punct de vedere conceptual şi aplicat corect şi dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe calitative:
a)modelul intern de măsurare a riscurilor utilizat pentru calcularea volatilităţii potenţiale a preţurilor tranzacţiilor este strâns integrat în procesul zilnic de gestionare a riscurilor şi serveşte drept bază pentru raportarea expunerilor la risc către conducerea superioară a instituţiei;
b)instituţia dispune de o unitate de control al riscurilor care îndeplineşte toate cerinţele următoare:
(i)este independentă de unităţile care derulează tranzacţii şi raportează direct conducerii superioare;
(ii)răspunde de conceperea şi implementarea sistemului de gestionare a riscurilor al instituţiei;
(iii)elaborează şi analizează rapoarte zilnice cu privire la rezultatele modelului de măsurare a riscurilor şi la măsurile adecvate care trebuie luate în privinţa limitelor poziţiilor;
c)rapoartele zilnice elaborate de unitatea de control al riscurilor sunt analizate de către un nivel al conducerii care are suficientă autoritate pentru a impune reduceri ale poziţiilor luate şi ale expunerii globale la risc;
d)instituţia dispune, în cadrul unităţii de control al riscurilor, de suficient personal competent pentru utilizarea modelelor sofisticate;
e)instituţia a stabilit proceduri pentru monitorizarea şi asigurarea respectării unui set formalizat de politici şi controale interne privind funcţionarea generală a sistemului de măsurare a riscurilor;
f)modelele instituţiei au un istoric care arată o acurateţe rezonabilă în măsurarea riscurilor, demonstrată prin testarea ulterioară a rezultatelor acestora, pentru care se utilizează date aferente cel puţin unui an;
g)instituţia desfăşoară în mod frecvent un program riguros de simulare de criză, iar rezultatele acestor teste sunt examinate de către conducerea superioară şi se reflectă în politicile şi în limitele pe care aceasta le stabileşte;
h)instituţia efectuează, în cadrul procesului său periodic de audit intern, o reexaminare independentă a sistemului de măsurare a riscurilor. Această reexaminare include atât activitatea unităţilor care derulează tranzacţii, cât şi pe cea a unităţii independente de control al riscurilor;
i)instituţia efectuează o reexaminare a sistemului său de gestionare a riscurilor, cel puţin o dată pe an;
j)modelul intern îndeplineşte cerinţele stabilite la articolul 292 alineatele (8) şi (9) şi la articolul 294.
(5)Modelul intern de măsurare a riscurilor al unei instituţii trebuie să cuprindă un număr suficient de factori de risc pentru a reflecta toate riscurile de preţ semnificative.
O instituţie poate utiliza corelaţii empirice în cadrul categoriilor de risc şi între categoriile de risc, dacă sistemul său de măsurare a corelaţiilor este solid şi este aplicat corect.
(6)Instituţiile care utilizează abordarea bazată pe modele interne calculează E* conform următoarei formule:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
Ei = valoarea expunerii pentru fiecare expunere separată i din cadrul acordului, care s-ar aplica în lipsa protecţiei creditului, în cazul în care instituţiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate sau în cazul în care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi cuantumurile pierderilor aşteptate conform abordării IRB;
Ci = valoarea titlurilor luate cu împrumut, achiziţionate sau primite sau numerarul luat cu împrumut sau primit pentru fiecare astfel de expunere i.
La calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pe baza modelelor interne, instituţiile trebuie să utilizeze rezultatul modelului pentru ziua lucrătoare precedentă.
(7)Calculul variaţiei potenţiale a valorii menţionată la alineatul (6) trebuie să îndeplinească toate cerinţele următoare:
a)să fie efectuat cel puţin zilnic;
b)să se bazeze pe un interval de încredere unilateral de 99 de centile;
c)să se bazeze pe o perioadă de deţinere echivalentă cu 5 zile, cu excepţia cazului altor tranzacţii decât tranzacţiile de răscumpărare de titluri, sau operaţiunile de dare sau luare de titluri cu împrumut, pentru care trebuie utilizată o perioadă de deţinere echivalentă cu 10 zile;
d)să se bazeze pe o perioadă de observare istorică efectivă de cel puţin un an, cu excepţia cazului în care o creştere semnificativă a volatilităţii preţurilor justifică o perioadă de observare mai scurtă;
e)setul de date utilizat pentru calcul să fie actualizat la fiecare trei luni.
Dacă o instituţie are o tranzacţie de răscumpărare, o operaţiune de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau o tranzacţie de creditare în marjă, ori altă tranzacţie ori set de compensare similare, care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 285 alineatele (2), (3) şi (4), perioada minimă de deţinere trebuie să fie aliniată cu perioada de risc de marjă care s-ar aplica în conformitate cu aceste alineate, în coroborare cu articolul 285 alineatul (5).
(8)[textul din Art. 221, alin. (8) din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 4, subsectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 127., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(9)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:
a)ce anume reprezintă un portofoliu nesemnificativ în sensul alineatului (3);
b)criteriile după care se determină dacă un model intern este solid şi este aplicat corect în sensul alineatelor (4) şi (5) şi al acordurilor-cadru de compensare.
ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2015.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 222: Metoda simplă a garanţiilor financiare
(1)Instituţiile pot utiliza metoda simplă a garanţiilor financiare numai în cazul în care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate. Instituţiile nu trebuie să utilizeze atât metoda simplă a garanţiilor financiare, cât şi metoda extinsă a garanţiilor financiare, decât pentru scopurile articolului 148 alineatul (1) şi ale articolului 150 alineatul (1). Instituţiile nu trebuie să utilizeze această excepţie în mod selectiv, pentru a reduce cerinţele de fonduri proprii sau pentru a efectua un arbitraj de reglementare.
(2)Conform metodei simple a garanţiilor financiare, instituţiile atribuie unei garanţii financiare eligibile o valoare egală cu valoarea sa de piaţă, determinată în conformitate cu articolul 207 alineatul (4) litera (d).
(3)Instituţiile atribuie acelor părţi din valorile expunerilor care sunt garantate cu valoarea de piaţă a garanţiei financiare eligibile ponderea de risc pe care ar atribui-o în temeiul capitolului 2 dacă instituţia creditoare ar avea o expunere directă faţă de instrumentul care constituie garanţia reală. În acest scop, valoarea expunerii unui element extrabilanţier menţionat în anexa I este egală cu 100 % din valoarea elementului, şi nu cu valoarea expunerii indicată la articolul 111 alineatul (2).
(4)Instituţiile atribuie o pondere de risc de 0 % părţii garantate a expunerii provenind din tranzacţii de răscumpărare şi din operaţiuni de dare sau luare de titluri cu împrumut care îndeplineşte criteriile prevăzute la articolul 227. În cazul în care contrapartea cu care s-a efectuat tranzacţia nu este un participant principal pe piaţă, instituţiile atribuie o pondere de risc de 10 %.
(5)Instituţiile atribuie o pondere de risc de 0 %, în limita acoperirii cu garanţii reale, valorilor expunerilor determinate în temeiul capitolului 6 pentru instrumentele financiare derivate enumerate în anexa II şi supuse unei marcări zilnice la piaţă, care sunt garantate cu numerar sau cu instrumente asimilate numerarului, dacă nu există nicio neconcordanţă de monede.
Instituţiile atribuie o pondere de risc de 10 %, în limita acoperirii cu garanţii reale, valorilor expunerilor provenind din astfel de tranzacţii garantate cu titluri de datorie emise de administraţii centrale sau de bănci centrale, cărora le este atribuită o pondere de risc de 0 % în temeiul capitolului 2.
(6)În cazul altor tranzacţii decât cele menţionate la alineatele (4) şi (5), instituţiile pot atribui o pondere de risc de 0 % dacă expunerea şi garanţia reală sunt denominate în aceeaşi monedă şi dacă este îndeplinită una din condiţiile următoare:
a)garanţia reală este constituită sub formă de depozit în numerar sau de instrument asimilat numerarului;
b)garanţia reală este constituită sub formă de titluri de datorie emise de administraţii centrale sau de bănci centrale, care sunt eligibile pentru atribuirea unei ponderi de risc de 0 % în temeiul articolului 114 şi a căror valoare de piaţă a fost diminuată cu 20 %.
(7)În sensul alineatelor (5) şi (6), titlurile de datorie emise de administraţii centrale sau de bănci centrale includ:
a)titluri de datorie emise de administraţii regionale sau de autorităţi locale, dacă expunerile faţă de acestea se tratează ca expuneri faţă de administraţia centrală în a cărei jurisdicţie sunt stabilite, în conformitate cu articolul 115;
b)titluri de datorie emise de bănci de dezvoltare multilaterală, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2);
c)titluri de datorie emise de organizaţii internaţionale, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 118.
d)titluri de datorie emise de entităţi din sectorul public care se tratează ca expuneri faţă de administraţii centrale, în conformitate cu articolul 116 alineatul (4).
Art. 223: Metoda extinsă a garanţiilor financiare
(1)La evaluarea garanţiilor financiare în scopul aplicării metodei extinse a garanţiilor financiare, pentru a ţine seama de volatilitatea preţurilor, instituţiile trebuie să aplice ajustările de volatilitate valorii de piaţă a garanţiei reale, astfel cum se prevede la articolele 224-227.
În cazul în care garanţia reală şi expunerea-suport sunt denominate în monede diferite, instituţiile trebuie să adauge la ajustarea de volatilitate adecvată garanţiei reale în conformitate cu articolele 224-227 o ajustare care să reflecte volatilitatea monedei.
În cazul tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate extra-bursiere acoperite de acorduri de compensare recunoscute de autorităţile competente în temeiul capitolului 6, dacă există o neconcordanţă între moneda garanţiei reale şi moneda de decontare, instituţiile trebuie să aplice o ajustare de volatilitate care să reflecte volatilitatea monedei. Chiar dacă în tranzacţiile acoperite de acordul de compensare sunt implicate mai multe monede, instituţiile aplică o singură ajustare de volatilitate.
(2)Instituţiile calculează valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a garanţiei reale (CVA), pe care trebuie să o ia în considerare, după cum urmează:
CVA = C x (1 - Hc - Hfx)
unde:
C = valoarea garanţiei reale;
HC = ajustarea de volatilitate adecvată garanţiei reale, calculată în conformitate cu articolele 224 şi 227;
Hfx = ajustarea de volatilitate adecvată neconcordanţei de monede, calculată în conformitate cu articolele 224 şi 227;
Instituţiile utilizează formula prevăzută de prezentul alineat la calculul valorii ajustate în funcţie de volatilitate a garanţiei reale pentru toate tranzacţiile, cu excepţia celor supuse acordurilor - cadru de compensare recunoscute, cărora li se aplică dispoziţiile articolelor 220 şi 221.
(3)Instituţiile calculează valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a expunerii (EVA), pe care trebuie să o ia în considerare, după cum urmează:
Eva = E x (1 + He)
unde:
E = valoarea expunerii, care ar fi determinată în conformitate cu capitolele 2 sau 3, după caz, dacă expunerea nu ar fi garantată;
HE = ajustarea de volatilitate adecvată expunerii, calculată în conformitate cu articolele 224 şi 227;
În cazul tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate extrabursiere, instituţiile care utilizează metoda prevăzută în capitolul 6 secţiunea 6 calculează EVA după cum urmează:
EVA = E.
[textul din Art. 223, alin. (3) din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 4, subsectiunea 1 a fost abrogat la 28-iun-2021 de Art. 1, punctul 70., alin. (A) din Regulamentul 876/20-mai-2019]
(4)În vederea calculării valorii E menţionată la alineatul (3), se aplică următoarele:
a)în cazul instituţiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate, valoarea expunerii unui element extrabilanţier menţionat în anexa I este 100 % din valoarea elementului respectiv, şi nu valoarea expunerii indicată la articolul 111 alineatul (2);
b)pentru elementele extrabilanţiere, altele decât instrumentele financiare derivate tratate conform abordării IRB, instituţiile îşi calculează valorile expunerilor utilizând un CCF de 100 % în locul CCF pe baza SA sau CCF pe baza IRB prevăzuţi la articolul 166 alineatele (8), (8a) şi (8b).
(5)Instituţiile calculează valoarea ajustată integral a expunerii (E*), ţinând seama atât de volatilitate, cât şi de efectele de diminuare a riscului ale garanţiei reale, după cum urmează:
E* = max {0, Eva - Cvam}
unde:
EVA = valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a expunerii, astfel cum a fost calculată la alineatul (3);
CVAM = CVA ajustată suplimentar pentru orice neconcordanţă de scadenţe, în conformitate cu dispoziţiile din secţiunea 5;
În cazul tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate extrabursiere, instituţiile care utilizează metodele prevăzute în capitolul 6 secţiunile 3, 4 şi 5 ţin seama de efectele de diminuare a riscului ale garanţiilor reale în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în capitolul 6 secţiunile 3, 4 şi 5, după caz.
(6)Instituţiile calculează ajustările de volatilitate utilizând abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate menţionată la articolele 224-227.
(7)În cazul în care garanţia reală constă într-un număr de elemente eligibile, instituţiile calculează ajustarea de volatilitate (H) după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
ai = proporţia corespunzătoare valorii unui element eligibil i în valoarea totală a garanţiei reale;
Hi = ajustarea de volatilitate aplicabilă elementului eligibil i.
Art. 224: Aplicarea în cadrul metodei extinse a garanţiilor financiare a ajustărilor de volatilitate reglementate
(1)Ajustările de volatilitate care trebuie aplicate de instituţii în cadrul abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate, presupunând că reevaluarea se efectuează zilnic, sunt prevăzute în tabelele 1- 4 din prezentul alineat.
AJUSTĂRI DE VOLATILITATE
Tabelul 1
Nivelul de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea creditului pentru titlul de datorie | Scadenţa reziduală (m), exprimată în ani | Ajustările de volatilitate pentru titlurile de datorie emise de entităţile menţionate la articolul 197 alineatul (1) litera (b) | Ajustările de volatilitate pentru titlurile de datorie emise de entităţile menţionate la articolul 197 alineatul (1) literele (c) şi (d) | Ajustările de volatilitate pentru poziţiile din securitizare care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 197 alineatul (1) litera (h) | ||||||
Perioadă de deţinere de 20 de zile (%) | Perioadă de deţinere de 10 zile (%) | Perioadă de deţinere de 5 zile (%) | Perioadă de deţinere de 20 de zile (%) | Perioadă de deţinere de 10 zile (%) | Perioadă de deţinere de 5 zile (%) | Perioadă de deţinere de 20 de zile (%) | Perioadă de deţinere de 10 zile (%) | Perioadă de deţinere de 5 zile (%) | ||
1 | m < = 1 | 0,707 | 0,5 | 0,354 | 1,414 | 1 | 0,707 | 2,828 | 2 | 1,414 |
1 < m < = 3 | 2,828 | 2 | 1,414 | 4,243 | 3 | 2,121 | 11,314 | 8 | 5,657 | |
3 < m < = 5 | 2,828 | 2 | 1,414 | 5,657 | 4 | 2,828 | 11,314 | 8 | 5,657 | |
5 < m < = 10 | 5,657 | 4 | 2,828 | 8,485 | 6 | 4,243 | 22,627 | 16 | 11,314 | |
m > 10 | 5,657 | 4 | 2,828 | 16,971 | 12 | 8,485 | 22,627 | 16 | 11,314 | |
2-3 | m < = 1 | 1,414 | 1 | 0,707 | 2,828 | 2 | 1,414 | 5,657 | 4 | 2,828 |
1 < m < = 3 | 4,243 | 3 | 2,121 | 5,657 | 4 | 2,828 | 16,971 | 12 | 8,485 | |
3 < m < = 5 | 4,243 | 3 | 2,121 | 8,485 | 6 | 4,243 | 16,971 | 12 | 8,485 | |
5 < m < = 10 | 8,485 | 6 | 4,243 | 16,971 | 12 | 8,485 | 33,941 | 24 | 16,971 | |
m > 10 | 8,485 | 6 | 4,243 | 28,284 | 20 | 14,142 | 33,941 | 24 | 16,971 | |
4 | toţi | 21,213 | 15 | 10,607 | nu se aplică | nu se aplică | nu se aplică | nu se aplică | nu se aplică | nu se aplică |
Tabelul 2
Nivelul de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea de credit pentru titlul de datorie pe termen scurt | Scadenţa reziduală (m), exprimată în ani | Ajustările de volatilitate pentru titlurile de datorie emise de entităţile menţionate la articolul 197 alineatul (1) litera (b) pentru care s-au efectuat evaluări de credit pe termen scurt | Ajustările de volatilitate pentru titlurile de datorie emise de entităţile menţionate la articolul 197 alineatul (1) literele (c) şi (d) pentru care s-au efectuat evaluări de credit pe termen scurt | Ajustările de volatilitate pentru poziţiile din securitizare care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 197 alineatul (1) litera (h) pentru care s-au efectuat evaluări de credit pe termen scurt | ||||||
Perioadă de deţinere de 20 de zile (%) | Perioadă de deţinere de 10 zile (%) | Perioadă de deţinere de 5 zile (%) | Perioadă de deţinere de 20 de zile (%) | Perioadă de deţinere de 10 zile (%) | Perioadă de deţinere de 5 zile (%) | Perioadă de deţinere de 20 de zile (%) | Perioadă de deţinere de 10 zile (%) | Perioadă de deţinere de 5 zile (%) | ||
1 | 0,707 | 0,5 | 0,354 | 1,414 | 1 | 0,707 | 2,828 | 2 | 1,414 | |
2-3 | 1,414 | 1 | 0,707 | 2,828 | 2 | 1,414 | 5,657 | 4 | 2,828 | |
Tabelul 3 Alte tipuri de garanţii reale sau de expuneri
Perioadă de deţinere de 20 de zile (%) | Perioadă de deţinere de 10 zile (%) | Perioadă de deţinere de 5 zile (%) | |
Titluri de capital incluse într-un indice principal, obligaţiuni convertibile incluse într-un indice principal | 28,284 | 20 | 14,142 |
Alte titluri de capital sau obligaţiuni convertibile cotate la o bursă recunoscută | 42,426 | 30 | 21,213 |
Numerar | 0 | 0 | 0 |
Aur lingouri | 28,284 | 20 | 14,142 |
Tabelul 4 Ajustarea de volatilitate pentru neconcordanţa de monede (Hfx)
Perioadă de deţinere de 20 de zile (%) | Perioadă de deţinere de 10 zile (%) | Perioadă de deţinere de 5 zile (%) | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
11,314 | 8 | 5,657 | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2)Calcularea ajustărilor de volatilitate în conformitate cu alineatul (1) este supusă următoarelor condiţii:
a)pentru tranzacţiile de creditare garantate, perioada de deţinere este de 20 de zile lucrătoare;
b)pentru tranzacţiile de răscumpărare, cu excepţia măsurii în care acestea implică transferul de mărfuri sau de drepturi garantate referitoare la proprietatea asupra mărfurilor, şi pentru operaţiunile de dare sau luare de titluri cu împrumut, perioada de deţinere este de 5 zile lucrătoare;
c)pentru alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital, perioada de deţinere este de 10 zile lucrătoare.
Dacă o instituţie are o tranzacţie sau un set de compensare care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 285 alineatele (2), (3) şi (4), perioada minimă de deţinere trebuie aliniată cu perioada de risc de marjă care s-ar aplica în conformitate cu aceste alineate.
(3)Nivelul de calitate a creditului cu care este asociată o evaluare a creditului pentru un titlu de datorie, menţionat în tabelele 1 - 4 de la alineatul (1) şi la alineatele (4)-(6), este nivelul de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea creditului de către ABE în temeiul capitolului 2.
În vederea determinării nivelului de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea creditului pentru titlul de datorie, menţionat la primul paragraf, se aplică, de asemenea, articolul 197 alineatul (7).
(4)Pentru titlurile neeligibile sau mărfurile date cu împrumut sau vândute în cadrul tranzacţiilor de răscumpărare sau al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, ajustarea de volatilitate este aceeaşi ca şi pentru titlurile de capital neincluse în indicele principal dar cotate la o bursă recunoscută.
(5)Pentru unităţile eligibile deţinute în OPC, ajustarea de volatilitate este media ponderată a ajustărilor de volatilitate care s-ar aplica activelor în care a investit fondul, având în vedere perioada de deţinere a tranzacţiei specificată la alineatul (2).
Dacă instituţia nu are cunoştinţă de activele în care a investit fondul, ajustarea de volatilitate este cea mai mare ajustare de volatilitate care s-ar aplica unui activ în care fondul are dreptul să investească.
(6)Pentru titlurile de datorie care nu beneficiază de rating emise de instituţii sau firme de investiţii şi care satisfac criteriile de eligibilitate prevăzute la articolul 197 alineatul (4), ajustarea de volatilitate este aceeaşi ca şi pentru titlurile emise de instituţii sau de societăţi având o evaluare externă a creditului asociată cu nivelul 2 sau 3 de calitate a creditului.
Art. 225:
[textul din Art. 225 din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 4, subsectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 131. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art. 226: Majorarea ajustărilor de volatilitate în cadrul metodei extinse a garanţiilor financiare 
Ajustările de volatilitate stabilite la articolul 224 sunt cele pe care o instituţie le aplică dacă efectuează o reevaluare zilnică. Dacă frecvenţa reevaluării este mai scăzută, instituţiile aplică ajustări de volatilitate mai mari. Acestea se calculează prin majorarea ajustărilor de volatilitate corespunzătoare efectuării unei reevaluări zilnice, utilizând următoarea formulă a rădăcinii pătrate a raportului perioadelor de deţinere:
unde:
H | = ajustarea de volatilitate care trebuie aplicată; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
HM | = ajustarea de volatilitate corespunzătoare efectuării unei reevaluări zilnice; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
NR | = numărul efectiv de zile lucrătoare dintre reevaluări; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
TM | = perioada de deţinere pentru tipul de tranzacţie în cauză. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Art. 227: Condiţii de aplicare a unei ajustări de volatilitate de 0 % în cadrul metodei extinse a garanţiilor financiare
(1)Instituţiile care utilizează abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate menţionată la articolul 224 pot aplica, în cazul tranzacţiilor de răscumpărare şi al operaţiunilor de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare, o ajustare de volatilitate de 0 % în locul ajustărilor de volatilitate calculate în conformitate cu articolele 224 şi 226, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alineatul (2) literele (a)-(h) de la prezentul articol. Instituţiile care utilizează abordarea bazată pe modele interne prevăzută la articolul 221 nu utilizează tratamentul stabilit în prezentul articol.
(2)Instituţiile pot aplica o ajustare de volatilitate de 0 %, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)atât expunerea, cât şi garanţia reală constau în numerar sau titluri de datorie emise de administraţii centrale sau de bănci centrale, în sensul articolului 197 alineatul (1) litera (b), şi eligibile pentru atribuirea unei ponderi de risc de 0 % în temeiul capitolului 2;
b)atât expunerea, cât şi garanţia reală sunt denominate în aceeaşi monedă;
c)fie scadenţa tranzacţiei nu depăşeşte o zi, fie atât expunerea, cât şi garanţia reală sunt marcate zilnic la piaţă sau fac obiectul ajustării zilnice a marjei;
d)perioada dintre ultima marcare la piaţă, anterioară unui eşec al contrapărţii de a reface marja, şi momentul lichidării garanţiei reale nu depăşeşte patru zile lucrătoare;
e)tranzacţia este decontată în cadrul unui sistem de decontare adecvat pentru tipul de tranzacţie respectiv;
f)documentaţia privind acordul sau tranzacţia este documentaţia standard utilizată pe piaţă pentru tranzacţii de răscumpărare sau pentru operaţiuni de dare sau luare de titluri cu împrumut, pentru titlurile respective;
g)tranzacţia este guvernată de clauze care prevăd posibilitatea rezilierii sale imediate, în cazul în care contrapartea nu respectă obligaţia de a livra numerar sau titluri ori de a da curs apelului în marjă, sau nu îndeplineşte alte obligaţii;
h)contrapartea este considerată de către autorităţile competente un participant principal pe piaţă.
(3)Participanţii principali pe piaţă menţionaţi la alineatul (2) litera (h) includ următoarele entităţi:
a)entităţile menţionate la articolul 193 alineatul (1) litera (b), dacă expunerilor faţă de acestea li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul capitolului 2;
b)instituţii;
b1)firme de investiţii;
c)alte întreprinderi financiare în sensul articolului 13 punctul 25 literele (b) şi (d) din Directiva 2009/138/CE, dacă expunerilor faţă de acestea li se atribuie o pondere de risc de 20 % conform abordării standardizate, sau întreprinderi care, în cazul instituţiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi cuantumurile pierderilor aşteptate conform abordării IRB, nu au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI recunoscută şi sunt evaluate intern de către instituţie.
d)OPC reglementate, supuse cerinţelor privind capitalul sau efectul de levier;
e)fonduri de pensii reglementate;
f)organisme de compensare recunoscute.
Art. 228: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu metoda extinsă a garanţiilor financiare pentru expunerile tratate conform abordării standardizate
În cadrul abordării standardizate, instituţiile utilizează valoarea E * calculată în conformitate cu articolul 223 alineatul (5) ca valoare a expunerii în scopul articolului 113. În cazul elementelor extrabilanţiere menţionate în anexa I, instituţiile utilizează E * ca valoarea la care se aplică procentele indicate la articolul 111 alineatul (2) pentru a obţine valoarea expunerii.
Art. 229: Principii de evaluare pentru garanţiile reale eligibile, altele decât garanţiile financiare
(1)Evaluarea bunurilor imobile trebuie să îndeplinească toate cerinţele următoare:
a)valoarea este evaluată independent de procesul desfăşurat de instituţie pentru realizarea achiziţiei ipotecare, de procesarea creditului şi de procesul de luare a deciziei în ceea ce priveşte creditul, de către un evaluator independent care deţine calificările, capacitatea şi experienţa necesare pentru a efectua o evaluare;
b)valoarea este evaluată pe baza unor criterii de evaluare prudente, care îndeplinesc toate cerinţele următoare:
(i)valoarea nu ţine seama de aşteptările de creştere a preţului;
(ii)valoarea este ajustată pentru a ţine seama de potenţialul ca valoarea de piaţă curentă să fie cu mult peste valoarea care ar fi sustenabilă pe durata împrumutului;
c)valoarea este documentată într-un mod transparent şi clar;
d)valoarea nu este mai mare decât o valoare de piaţă a bunului imobil, în cazul în care poate fi determinată o astfel de valoare de piaţă;
e)în cazul reevaluării bunului imobil, valoarea acestuia nu poate să depăşească valoarea medie determinată pentru bunul respectiv, sau pentru un bun imobil comparabil în ultimii şase ani în cazul bunurilor imobile locative ori opt ani în cazul bunurilor imobile comerciale, sau valoarea în momentul iniţierii, optându-se pentru valoarea mai mare dintre cele două.
În scopul calculării valorii medii, instituţiile iau în considerare media valorilor bunului imobil observate la intervale egale, iar perioada de referinţă include cel puţin trei puncte de date.
În scopul calculării valorii medii, instituţiile pot utiliza rezultatele monitorizării valorilor bunului imobil în conformitate cu articolul 208 alineatul (3). Valoarea bunului imobil poate depăşi valoarea medie respectivă sau valoarea în momentul iniţierii, după caz, în cazul modificărilor aduse bunului care îi sporesc fără echivoc valoarea, cum ar fi îmbunătăţirea performanţei energetice sau îmbunătăţirea rezilienţei, a protecţiei şi a adaptării la riscurile fizice ale clădirii sau ale unităţii locative. Valoarea bunului imobil nu poate fi reevaluată în sens crescător dacă instituţiile nu au suficiente date pentru a calcula valoarea medie, cu excepţia cazului în care creşterea valorii se bazează pe modificări care sporesc fără echivoc valoarea bunului imobil.
Evaluarea bunurilor imobile ţine seama de eventualele creanţe anterioare asupra bunurilor imobile, cu excepţia cazului în care o creanţă anterioară este luată în considerare la calcularea cuantumului brut al expunerii în temeiul articolului 124 alineatul (6) litera (c) sau ca factor ce reduce cuantumul de 55 % din valoarea bunului imobil în temeiul articolului 125 alineatul (1) sau 126 alineatul (1), şi reflectă, după caz, rezultatele monitorizării impuse în temeiul articolului 208 alineatul (3).
(2)În cazul creanţelor, valoarea acestora reprezintă cuantumul de încasat.
(3)Instituţiile trebuie să evalueze garanţiile reale corporale, altele decât proprietăţile imobiliare, la valoarea de piaţă a acestora. În sensul prezentului articol, valoarea de piaţă reprezintă suma estimată pentru care bunul respectiv ar putea fi schimbat la data evaluării între un cumpărător interesat şi un vânzător interesat, în cadrul unei tranzacţii încheiate în condiţii de concurenţă deplină.
(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica criteriile şi factorii care trebuie luaţi în considerare pentru evaluarea termenului «bun imobil comparabil», astfel cum este menţionat la alineatul (1) litera (e).
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2027.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 230: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate pentru o expunere cu o protecţie finanţată a creditului eligibilă în cadrul abordării IRB
(1)În cadrul abordării IRB, cu excepţia expunerilor care intră sub incidenţa articolului 220, instituţiile utilizează pierderea în caz de nerambursare efectivă (LGD *) ca LGD în sensul capitolului 3 pentru a recunoaşte protecţia finanţată a creditului eligibilă în temeiul prezentului capitol. Instituţiile calculează LGD * după cum urmează:
unde:
E | = valoarea expunerii înainte de a se lua în considerare efectul protecţiei finanţate a creditului; pentru o expunere garantată cu o garanţie financiară eligibilă în conformitate cu prezentul capitol, cuantumul respectiv se calculează în conformitate cu articolul 223 alineatul (3); în cazul titlurilor de valoare date cu împrumut sau furnizate drept garanţie, cuantumul respectiv este egal cu numerarul dat cu împrumut sau cu titlurile de valoare date cu împrumut sau furnizate drept garanţie; în cazul titlurilor de valoare date cu împrumut sau furnizate drept garanţie, valoarea expunerii se majorează prin aplicarea ajustării de volatilitate (HE) în conformitate cu articolele 223-227; |
ES | = valoarea curentă a protecţiei finanţate a creditului primite după aplicarea ajustării de volatilitate aplicabile tipului respectiv de protecţie finanţată a creditului (HC) şi a ajustării de volatilitate pentru neconcordanţele de monede (Hfx) dintre expunere şi protecţia finanţată a creditului, în conformitate cu alineatele (2) şi (3); ES se plafonează la următoarea valoare: E |
EU | = E |
LGDU | = LGD aplicabilă pentru o expunere negarantată, astfel cum se prevede la articolul 161 alineatul (1); |
LGDS | = LGD aplicabilă expunerilor garantate de tipul de FCP eligibilă utilizată în tranzacţie, astfel cum se specifică la alineatul (2) tabelul 1. |
(1+HE);
(1+HE) - ES;(2)În tabelul 1 se specifică valorile LGDS şi Hc aplicabile în formula stabilită la alineatul (1).
Tabelul 1
Tipul de FCP | LGDS | Ajustarea de volatilitate (Hc) |
Garanţii financiare | 0 % | Ajustarea de volatilitate Hc stabilită la articolele 224-227 |
Creanţe | 20 % | 40 % |
Bunuri imobile locative şi comerciale | 20 % | 40 % |
Alte garanţii reale corporale | 25 % | 40 % |
Protecţie finanţată a creditului neeligibilă | nu se aplică | 100 % |
(3)În cazul în care o protecţie finanţată a creditului eligibilă este denominată într-o monedă diferită de cea a expunerii, ajustarea de volatilitate pentru neconcordanţa de monede (Hfx) este aceeaşi cu cea care se aplică în temeiul articolelor 224-227.
(4)Ca alternativă la tratamentul prevăzut la alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol şi sub rezerva articolului 124 alineatul (9), instituţiile pot atribui o pondere de risc de 50 % pentru partea din expunere care este, în limitele stabilite la articolul 125 alineatul (1) primul paragraf şi, respectiv, la articolul 126 alineatul (1) primul paragraf, garantată integral cu bunuri imobile locative sau comerciale situate pe teritoriul unui stat membru, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la articolul 199 alineatul (3) sau (4).
(5)Pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi cuantumurile pierderilor aşteptate pentru expunerile IRB care intră sub incidenţa articolului 220, instituţiile utilizează E * în conformitate cu articolul 220 alineatul (4) şi LGD pentru expunerile negarantate, astfel cum se prevede la articolul 161 alineatul (1) literele (a), (aa) şi (b).
Art. 231: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate în cazul portofoliilor de protecţii finanţate ale creditului eligibile pentru o expunere tratată conform abordării IRB 
Instituţiile care au obţinut mai multe tipuri de protecţie finanţată a creditului pot, pentru expunerile tratate conform abordării IRB, să aplice formula prevăzută la articolul 230 în mod secvenţial pentru fiecare tip de garanţie reală. În acest scop, după fiecare etapă de recunoaştere a unui tip de FCP, instituţiile reduc valoarea expunerii negarantate rămase (EU) cu valoarea ajustată a garanţiei reale (ES) recunoscute în etapa respectivă. În conformitate cu articolul 230 alineatul (1), totalul ES pentru toate tipurile de protecţie finanţată a creditului este plafonat la valoarea E
(1+HE), având ca rezultat următoarea formulă:
(1+HE), având ca rezultat următoarea formulă:unde:
LGDS,i | = LGD aplicabilă FCP i, astfel cum se specifică la articolul 230 alineatul (2); | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
ES,i | = valoarea curentă a FCP i primită după aplicarea ajustării de volatilitate aplicabile pentru tipul de protecţie finanţată a creditului (Hc) în temeiul articolului 230 alineatul (2). | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Art. 232: Alte tipuri de protecţie finanţată a creditului
(1)În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 212 alineatul (1), depozitele în numerar constituite la o instituţie terţă sau instrumentele asimilate numerarului deţinute de o instituţie terţă în alt regim decât cel de custodie şi gajate în favoarea instituţiei creditoare pot fi tratate ca garanţie furnizată de instituţia terţă.
(2)Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 212 alineatul (2), instituţiile trebuie să aplice următorul tratament pentru partea din expunere garantată cu valoarea curentă de răscumpărare a poliţelor de asigurare de viaţă gajate în favoarea instituţiei creditoare:
a)dacă expunerea face obiectul abordării standardizate, aceasta trebuie ponderată la risc utilizând ponderile de risc specificate la alineatul (3);
b)dacă expunerea face obiectul abordării IRB dar nu şi al estimărilor proprii ale instituţiei cu privire la pierderea în caz de nerambursare, i se atribuie o pierdere în caz de nerambursare de 40 %.
În cazul unei neconcordanţe de monede, instituţiile trebuie să reducă valoarea curentă de răscumpărare în conformitate cu articolul 233 alineatul (3), valoarea protecţiei creditului fiind valoarea curentă de răscumpărare a poliţei de asigurare de viaţă.
(3)În sensul alineatului (2) litera (a), instituţiile atribuie următoarele ponderi de risc, pe baza ponderii de risc atribuite unei expuneri cu rang prioritar negarantată faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă:
a)o pondere de risc de 20 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 20 %;
b)o pondere de risc de 35 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 50 %;
b1)o pondere de risc de 52,5 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 75 %;
c)o pondere de risc de 70 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 100 %;
d)o pondere de risc de 150 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 150%.
(4)Instituţiile pot trata instrumentele răscumpărate la cerere, care sunt eligibile în temeiul articolului 200 litera (c), drept garanţie furnizată de instituţia emitentă. Valoarea protecţiei creditului eligibile este următoarea:
a)dacă instrumentul va fi răscumpărat la valoarea sa nominală, valoarea protecţiei este această sumă;
b)dacă instrumentul va fi răscumpărat la preţul de piaţă, valoarea protecţiei este valoarea instrumentului evaluat în acelaşi mod ca titlurile de datorie care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 197 alineatul (4).
SUBSECŢIUNEA 2:Protecţia nefinanţată a creditului
Art. 233: Evaluare
(1)În scopul calculării efectelor protecţiei nefinanţate a creditului în conformitate cu prezenta subsecţiune, valoarea protecţiei nefinanţate a creditului (G) este suma pe care furnizorul de protecţie s-a angajat să o plătească în cazul în care împrumutatul intră în stare de nerambursare sau nu plăteşte, ori dacă se produc alte evenimente de credit specificate.
(2)În cazul instrumentelor financiare derivate de credit care nu includ ca eveniment de credit restructurarea obligaţiei-suport, care implică scutirea sau amânarea plăţii principalului, a dobânzii sau a comisioanelor şi are ca rezultat un eveniment de pierdere din credit, se aplică următoarele:
a)dacă suma pe care furnizorul de protecţie s-a angajat să o plătească nu depăşeşte valoarea expunerii, instituţiile trebuie să reducă valoarea protecţiei creditului, calculată în conformitate cu alineatul (1), cu 40 %;
b)dacă suma pe care furnizorul de protecţie s-a angajat să o plătească depăşeşte valoarea expunerii, valoarea protecţiei creditului nu trebuie să fie mai mare de 60 % din valoarea expunerii.
(3)Dacă protecţia nefinanţată a creditului şi expunerea sunt denominate în monede diferite, instituţiile trebuie să reducă valoarea protecţiei creditului prin aplicarea unei ajustări de volatilitate după cum urmează:
G* = G*x (1 - Hfx)
unde:
G* = cuantumul protecţiei creditului ajustat în funcţie de riscul valutar,
G = cuantumul nominal al protecţiei creditului,
Hfx = ajustarea de volatilitate pentru orice neconcordanţă de monede între protecţia creditului şi obligaţia-suport, determinată în conformitate cu alineatul (4).
Dacă nu există neconcordanţă de monede, Hfx este egală cu zero.
(4)Instituţiile îşi bazează ajustările de volatilitate pentru orice neconcordanţă de monede pe o perioadă de deţinere de 10 zile lucrătoare, în ipoteza reevaluării zilnice, şi calculează ajustările respective conform abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate, astfel cum se prevede la articolul 224. Instituţiile majorează ajustările de volatilitate în conformitate cu articolul 226.
Art. 234: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate în cazul protecţiei parţiale şi al segmentării pe tranşe
Dacă o instituţie transferă în una sau mai multe tranşe o parte din riscul aferent unui credit, se aplică regulile stabilite la capitolul 5. Instituţiile pot considera că pragurile de semnificaţie pentru plăţi, sub care nu se fac plăţi în cazul producerii pierderilor, sunt echivalente cu poziţii păstrate care suportă primele pierderea şi dau naştere unui transfer de risc segmentat în tranşe.
Art. 235: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu metoda substituţiei atunci când expunerea garantată este tratată conform abordării standardizate
(1)În sensul articolului 113 alineatul (3), instituţiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor cu protecţie nefinanţată a creditului în cazul cărora instituţiile respective aplică abordarea standardizată, indiferent de tratamentul expunerilor directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie, în conformitate cu următoarea formulă:
max{0, E - GA} 
r + GA 
g
r + GA gunde:
E | = valoarea expunerii calculată în conformitate cu articolul 111; în acest scop, valoarea expunerii unui element extrabilanţier menţionat în anexa I este egală cu 100 % din valoarea elementului, şi nu cu valoarea expunerii indicată la articolul 111 alineatul (2); | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
GA | = cuantumul protecţiei creditului ajustat în funcţie de riscul valutar (G *) calculat în conformitate cu articolul 233 alineatul (3) şi ajustat suplimentar pentru orice neconcordanţă de scadenţe astfel cum se prevede în secţiunea 5 din prezentul capitol; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
r | = ponderea de risc aferentă expunerilor faţă de debitor, specificată în capitolul 2; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
g | = ponderea de risc aplicabilă unei expuneri directe faţă de furnizorul de protecţie, specificată în capitolul 2. | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
(2)Dacă cuantumul protejat (GA) este mai mic decât expunerea (E), instituţiile pot aplica formula de la alineatul (1) numai dacă părţile protejate şi cele neprotejate ale expunerii au acelaşi rang.
(3)Instituţiile pot extinde tratamentul preferenţial prevăzut la articolul 114 alineatele (4) şi (7) la expunerile sau la părţile din expuneri garantate de administraţia centrală sau de banca centrală, ca şi cum expunerile respective ar fi expuneri directe faţă de administraţia centrală sau de banca centrală, cu condiţia ca astfel de expuneri directe să îndeplinească condiţiile prevăzute la articolul 114 alineatul (4) sau (7), după caz.
Art. 235a: Calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate în conformitate cu metoda substituţiei atunci când expunerea garantată este tratată conform abordării IRB, iar o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie este tratată conform abordării standardizate
(1)În cazul expunerilor cu protecţie nefinanţată a creditului pentru care o instituţie aplică abordarea IRB prevăzută în capitolul 3 şi în cazul în care expunerile directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie sunt tratate conform abordării standardizate, instituţiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu următoarea formulă:
max{0, E - GA} 
r + GA 
g
r + GA gunde:
E | = valoarea expunerii determinată în conformitate cu capitolul 3 secţiunea 5; în acest scop, instituţiile calculează valoarea expunerii pentru elementele extrabilanţiere, altele decât instrumentele financiare derivate tratate conform abordării IRB, utilizând un CCF de 100 % în locul CCF pe baza SA sau al CCF pe baza IRB prevăzuţi la articolul 166 alineatele (8), (8a) şi (8b); |
GA | = cuantumul protecţiei creditului ajustat în funcţie de riscul valutar (G *) calculat în conformitate cu articolul 233 alineatul (3) şi ajustat suplimentar pentru orice neconcordanţă de scadenţe, astfel cum se prevede în secţiunea 5 din prezentul capitol; |
r | = ponderea de risc aferentă expunerilor faţă de debitor, specificată în capitolul 3; |
g | = ponderea de risc aplicabilă unei expuneri directe faţă de furnizorul de protecţie, specificată în capitolul 2. |
(2)În cazul în care cuantumul protecţiei creditului (GA) este mai mic decât valoarea expunerii (E), instituţiile pot aplica formula de la alineatul (1) numai dacă părţile protejate şi cele neprotejate ale expunerii au acelaşi rang.
(3)Instituţiile pot extinde tratamentul preferenţial prevăzut la articolul 114 alineatele (4) şi (7) la expunerile sau la părţile din expuneri garantate de administraţia centrală sau de banca centrală, ca şi cum expunerile respective ar fi expuneri directe faţă de administraţia centrală sau de banca centrală, cu condiţia ca astfel de expuneri directe să îndeplinească condiţiile prevăzute la articolul 114 alineatul (4) sau (7), după caz.
(4)Cuantumul pierderii aşteptate pentru partea garantată a valorii expunerii este zero.
(5)Pentru orice parte negarantată a valorii expunerii (E), instituţiile utilizează ponderea de risc şi pierderea aşteptată corespunzătoare expunerii-suport. Pentru calculul prevăzut la articolul 159, instituţiile atribuie părţii negarantate a valorii expunerii orice ajustare generală sau specifică pentru riscul de credit sau orice ajustare de valoare suplimentară în conformitate cu articolul 34 legată de activităţile din afara portofoliului de tranzacţionare ale instituţiei sau orice altă reducere a fondurilor proprii legată de expunere, alta decât deducerile efectuate în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m).
Art. 236: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate în conformitate cu metoda substituţiei atunci când expunerea garantată este tratată conform abordării IRB fără utilizarea estimărilor proprii ale LGD, iar expunerea directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie este tratată conform abordării IRB
(1)În cazul unei expuneri cu protecţie nefinanţată a creditului pentru care o instituţie aplică abordarea IRB prevăzută în capitolul 3, fără a utiliza însă propriile estimări ale LGD, şi în cazul în care expunerile directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie sunt tratate în conformitate cu abordarea IRB prevăzută în capitolul 3, instituţia determină partea garantată a expunerii ca fiind cea mai mică dintre valoarea expunerii (E) şi valoarea ajustată a protecţiei nefinanţate a creditului (GA).
(11)Instituţiile care aplică abordarea IRB expunerilor directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie utilizând propriile estimări ale PD calculează cuantumul ponderat la risc al expunerii şi cuantumul pierderii aşteptate pentru partea garantată a valorii expunerii utilizând PD a furnizorului de protecţie şi LGD aplicabilă pentru o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie, astfel cum se menţionează la articolul 161 alineatul (1), în conformitate cu alineatul (1b) din prezentul articol. Pentru expunerile subordonate şi protecţia nefinanţată a creditului nesubordonată, LGD care trebuie aplicată de către instituţii părţii garantate a valorii expunerii este LGD asociată creanţelor cu rang prioritar, iar instituţiile pot ţine seama de orice protecţie finanţată a creditului care garantează protecţia nefinanţată a creditului în conformitate cu prezentul capitol.
(12)Instituţiile calculează ponderea de risc şi pierderea aşteptată aplicabile părţii garantate a expunerii-suport utilizând PD, LGD specificată la alineatul (1a) din prezentul articol şi aceeaşi funcţie de ponderare a riscului ca cele utilizate pentru o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie şi, dacă este cazul, utilizează scadenţa (M) aferentă expunerii-suport, calculată în conformitate cu articolul 162.
(13)Instituţiile care aplică abordarea IRB expunerilor directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie utilizând metoda prevăzută la articolul 153 alineatul (5) utilizează ponderea de risc şi pierderea aşteptată aplicabile părţii garantate a expunerii care corespund celor prevăzute la articolul 153 alineatul (5) şi la articolul 158 alineatul (6).
(14)În pofida alineatului (1c) din prezentul articol, instituţiile care aplică abordarea IRB expunerilor garantate utilizând metoda prevăzută la articolul 153 alineatul (5) calculează ponderea de risc şi pierderea aşteptată aplicabile părţii garantate a expunerii utilizând PD, LGD aplicabilă unei expuneri directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie, astfel cum se menţionează la articolul 161 alineatul (1), în conformitate cu alineatul (1b) din prezentul articol, şi aceeaşi funcţie de ponderare a riscului ca cele utilizate pentru o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie şi, dacă este cazul, utilizează scadenţa (M) aferentă expunerii-suport, calculată în conformitate cu articolul 162. Pentru expunerile subordonate şi protecţia nefinanţată a creditului nesubordonată, LGD care trebuie aplicată de către instituţii părţii garantate a valorii expunerii este LGD asociată creanţelor cu rang prioritar, iar instituţiile pot ţine seama de orice protecţie finanţată a creditului care garantează protecţia nefinanţată a creditului în conformitate cu prezentul capitol.
(2)Pentru orice parte negarantată a valorii expunerii (E), instituţiile utilizează ponderea de risc şi pierderea aşteptată corespunzătoare expunerii-suport. Pentru calculul prevăzut la articolul 159, instituţiile atribuie părţii negarantate a valorii expunerii orice ajustare generală sau specifică pentru riscul de credit sau orice ajustare de valoare suplimentară în conformitate cu articolul 34 legată de activităţile din afara portofoliului de tranzacţionare ale instituţiei sau orice altă reducere a fondurilor proprii legată de expunere, alta decât deducerile efectuate în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m).
(3)În sensul prezentului articol, (GA) este cuantumul protecţiei creditului ajustat în funcţie de riscul valutar (G *) calculată în conformitate cu articolul 233 alineatul (3) şi ajustată suplimentar pentru orice neconcordanţă de scadenţe astfel cum se prevede în secţiunea 5 din prezentul capitol. Valoarea expunerii (E) este valoarea expunerii determinată în conformitate cu capitolul 3 secţiunea 5. Instituţiile calculează valoarea expunerii pentru elementele extrabilanţiere, altele decât instrumentele financiare derivate tratate conform abordării IRB, utilizând un CCF de 100 % în locul CCF pe baza SA sau al CCF pe baza IRB prevăzuţi la articolul 166 alineatele (8), (8a) şi (8b).
Art. 236a: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate în conformitate cu metoda substituţiei atunci când expunerea garantată este tratată conform abordării IRB utilizându-se estimările proprii ale LGD, iar o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie este tratată conform abordării IRB
(1)În cazul unei expuneri cu protecţie nefinanţată a creditului pentru care o instituţie aplică abordarea IRB prevăzută în capitolul 3 utilizând propriile estimări ale LGD şi în cazul în care expunerile directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie sunt tratate în conformitate cu abordarea IRB prevăzută în capitolul 3, însă fără utilizarea propriilor estimări ale LGD, instituţia determină partea garantată a expunerii ca fiind cea mai mică dintre valoarea expunerii (E) şi valoarea ajustată a protecţiei nefinanţate a creditului (GA), calculată în conformitate cu articolul 235a alineatul (1). Instituţia calculează cuantumul ponderat la risc al expunerii şi cuantumul pierderii aşteptate pentru partea garantată a valorii expunerii utilizând PD, LGD şi aceeaşi funcţie de ponderare a riscului ca cele utilizate pentru o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie şi utilizează, dacă este cazul, scadenţa (M) aferentă expunerii-suport, calculată în conformitate cu articolul 162.
(2)Instituţiile care aplică abordarea IRB prevăzută în capitolul 3, dar fără a utiliza propriile estimări ale LGD, expunerilor directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie determină LGD în conformitate cu articolul 161 alineatul (1). Pentru expunerile subordonate şi protecţia nefinanţată a creditului nesubordonată, LGD care trebuie aplicată de către instituţii părţii garantate a valorii expunerii este LGD asociată creanţelor cu rang prioritar, iar instituţiile ar putea ţine seama de orice protecţie finanţată a creditului care garantează protecţia nefinanţată a creditului în conformitate cu prezentul capitol.
(3)Instituţiile care aplică abordarea IRB prevăzută în capitolul 3, utilizând propriile estimări ale LGD, expunerilor directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie calculează ponderea de risc şi pierderea aşteptată aplicabile părţii garantate a expunerii-suport utilizând PD, LGD şi aceeaşi funcţie de ponderare a riscului ca cele utilizate pentru o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie şi utilizează, dacă este cazul, scadenţa (M) aferentă expunerii-suport, calculată în conformitate cu articolul 162.
(4)Instituţiile care aplică abordarea IRB expunerilor directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie utilizând metoda prevăzută la articolul 153 alineatul (5) utilizează ponderea de risc şi pierderea aşteptată aplicabile părţii garantate a expunerii care corespund celor prevăzute la articolul 153 alineatul (5) şi la articolul 158 alineatul (6).
(5)Pentru orice parte negarantată a valorii expunerii (E), instituţiile utilizează ponderea de risc şi pierderea aşteptată corespunzătoare expunerii-suport. Pentru calculul prevăzut la articolul 159, instituţiile atribuie părţii negarantate a valorii expunerii orice ajustare generală sau specifică pentru riscul de credit sau orice ajustare de valoare suplimentară în conformitate cu articolul 34 legată de activităţile din afara portofoliului de tranzacţionare ale instituţiei sau orice altă reducere a fondurilor proprii legată de expunere, alta decât deducerile efectuate în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m).
Art. 237: Neconcordanţa de scadenţe
(1)În ceea ce priveşte calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, neconcordanţa de scadenţe are loc atunci când scadenţa reziduală a protecţiei creditului este mai mică decât scadenţa expunerii protejate. Dacă protecţia are o scadenţă reziduală mai mică de trei luni, iar scadenţa protecţiei este mai mică decât scadenţa expunerii-suport, protecţia respectivă nu se califică drept protecţie a creditului eligibilă.
(2)În cazul în care există o neconcordanţă de scadenţe, protecţia creditului nu se consideră eligibilă, dacă una din condiţiile următoare este îndeplinită:
a)scadenţa iniţială a protecţiei este mai mică de 1 an;
b)expunerea este o expunere pe termen scurt, a cărei valoare a scadenţei (M) prevăzută la articolul 162 alineatul (3) este supusă, după cum specifică autorităţile competente, unui plafon de o zi şi nu de un an.
Art. 238: Scadenţa protecţiei creditului
(1)În limita a maximum 5 ani, scadenţa efectivă a expunerii-suport este perioada cea mai lungă posibil, rămasă până la momentul la care este stabilită îndeplinirea obligaţiilor de către debitor. Sub rezerva alineatului (2), scadenţa protecţiei creditului este perioada rămasă până la cea mai apropiată dată la care protecţia poate expira sau poate fi reziliată.
(2)Dacă există o opţiune de a înceta protecţia, aflată la discreţia vânzătorului protecţiei, instituţiile consideră scadenţa protecţiei ca fiind perioada rămasă până la data cea mai apropiată la care poate fi exercitată opţiunea respectivă. Dacă există o opţiune de a înceta protecţia, aflată la discreţia cumpărătorului protecţiei, iar prevederile contractului la momentul iniţierii protecţiei conţin stimulente pentru exercitarea acestei opţiuni de către instituţie înainte de scadenţa contractuală, instituţia consideră scadenţa protecţiei ca fiind perioada rămasă până la data cea mai apropiată la care poate fi exercitată opţiunea respectivă; în caz contrar, instituţia poate considera că o astfel de opţiune nu afectează scadenţa protecţiei.
(3)Dacă nu este împiedicată rezilierea unui instrument financiar derivat de credit înainte de încheierea oricărei perioade de graţie necesare ca starea de nerambursare a obligaţiei-suport să se producă în urma unei neplăţi, instituţiile trebuie să reducă scadenţa protecţiei cu durata perioadei de graţie.
Art. 239: Evaluarea protecţiei
(1)În cazul tranzacţiilor supuse protecţiei finanţate a creditului în cadrul metodei simple a garanţiilor financiare, dacă există o neconcordanţă între scadenţa expunerii şi cea a protecţiei, garanţia reală nu este considerată protecţie finanţată a creditului eligibilă.
(2)În cazul tranzacţiilor supuse protecţiei finanţate a creditului în cadrul metodei extinse a garanţiilor financiare, instituţiile trebuie să ţină seama de scadenţa protecţiei creditului şi de scadenţa expunerii la calculul valorii ajustate a garanţiei reale conform următoarei formule:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
CVA = valoarea cea mai mică dintre valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a garanţiei reale, specificată la articolul 223 alineatul (2), şi cuantumul expunerii;
t = valoarea cea mai mică dintre numărul de ani rămaşi până la data scadenţei protecţiei creditului, calculată în conformitate cu articolul 238, şi valoarea T;
T = valoarea cea mai mică dintre numărul de ani rămaşi până la data scadenţei expunerii, calculată în conformitate cu articolul 238, şi cinci ani;
t* = 0,25.
În formula de calcul a valorii ajustate integral a expunerii (E*), prevăzută la articolul 223 alineatul (5), instituţiile trebuie să utilizeze CVAM ca CVA ajustată suplimentar pentru neconcordanţa de scadenţe.
(3)În cazul tranzacţiilor supuse protecţiei nefinanţate a creditului, instituţiile trebuie să ţină seama de scadenţa protecţiei creditului şi de scadenţa expunerii la calculul valorii ajustate a protecţiei creditului conform următoarei formule:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
GA = valoarea G* ajustată pentru orice neconcordanţă de scadenţe;
G* = cuantumul protecţiei ajustat pentru orice neconcordanţă de monede;
t = valoarea cea mai mică dintre numărul de ani rămaşi până la data scadenţei protecţiei creditului, calculată în conformitate cu articolul 238, şi valoarea T;
T = valoarea cea mai mică dintre numărul de ani rămaşi până la data scadenţei expunerii, calculată în conformitate cu articolul 238, şi cinci ani;
t* = 0,25.
Instituţiile trebuie să utilizeze GA ca valoare a protecţiei pentru scopurile articolelor 233-236.
[textul din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 6 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 144. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art. 242: Definiţii
În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiţii:
1.«opţiune de solicitare a stingerii securitizării» înseamnă o opţiune contractuală care permite iniţiatorului, atunci când cuantumul expunerilor-suport rămase de rambursat ajunge la un anumit nivel prestabilit sau scade sub acesta, să răscumpere poziţiile din securitizare înainte de rambursarea tuturor expunerilor securitizate, fie prin răscumpărarea expunerilor-suport rămase în portofoliu în cazul securitizărilor tradiţionale, fie prin rezilierea protecţiei creditului în cazul securitizărilor sintetice;
2.«componentă de dobândă care îmbunătăţeşte calitatea creditului» înseamnă un activ bilanţier care reprezintă o evaluare a fluxurilor de numerar legate de venitul viitor din expuneri (future margin income) şi reprezintă o tranşă subordonată în cadrul securitizării;
3.«facilitate de lichiditate» înseamnă o facilitate de lichiditate astfel cum este definită la articolul 2 punctul 14 din Regulamentul (UE) 2017/2402;
4.«poziţie care nu beneficiază de rating» înseamnă o poziţie din securitizare care nu beneficiază de o evaluare a creditului eligibilă în conformitate cu secţiunea 4;
5.«poziţie care beneficiază de rating» înseamnă o poziţie din securitizare care beneficiază de o evaluare a creditului eligibilă în conformitate cu secţiunea 4;
6.«poziţie din securitizare de rang superior» înseamnă o poziţie susţinută sau garantată cu un drept de prim rang asupra ansamblului expunerilor-suport, fără a se lua în considerare, în acest scop, sumele datorate în baza contractelor aferente instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii sau pe valute, comisioanele sau alte plăţi similare şi indiferent de eventualele diferenţe în privinţa scadenţei faţă de una sau mai multe alte tranşe de rang superior cu care poziţia respectivă împarte pierderile în mod proporţional;
7.«portofoliu IRB» înseamnă un portofoliu de expuneri-suport aparţinând unei categorii pentru care instituţia are aprobarea de a utiliza abordarea IRB şi este în măsură să calculeze cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor, în conformitate cu capitolul 3, pentru toate aceste expuneri;
8.«portofoliu mixt» înseamnă un portofoliu de expuneri-suport aparţinând unei categorii pentru care instituţia are aprobarea de a utiliza abordarea IRB şi este în măsură să calculeze cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor, în conformitate cu capitolul 3, pentru unele, dar nu pentru toate aceste expuneri;
9.«supragarantare» înseamnă orice formă de îmbunătăţire a calităţii creditului prin care se conferă expunerilor-suport o valoare mai mare decât valoarea poziţiilor din securitizare;
10.securitizare simplă, transparentă şi standardizată sau «securitizare STS» înseamnă o securitizare care îndeplineşte criteriile prevăzute la articolul 18 din Regulamentul (UE) 2017/2402;
11.«program de emisiune de titluri pe termen scurt garantate cu active» sau «program ABCP» înseamnă un program de emisiune de titluri pe termen scurt garantate cu active sau program ABCP, astfel cum este definit la articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (UE) 2017/2402;
12.«tranzacţie cu titluri pe termen scurt garantate cu active» sau «tranzacţie ABCP» înseamnă o tranzacţie cu titluri pe termen scurt garantate cu active sau o tranzacţie ABCP, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 8 din Regulamentul (UE) 2017/2402;
13.«securitizare tradiţională» înseamnă o securitizare tradiţională astfel cum este definită la articolul 2 punctul 9 din Regulamentul (UE) 2017/2402;
14.«securitizare sintetică» înseamnă o securitizare sintetică astfel cum este definită la articolul 2 punctul 10 din Regulamentul (UE) 2017/2402;
15.«expunere reînnoibilă» înseamnă o expunere reînnoibilă astfel cum este definită la articolul 2 punctul 15 din Regulamentul (UE) 2017/2402;
16.«clauză de amortizare anticipată» înseamnă o clauză de amortizare anticipată, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 17 din Regulamentul (UE) 2017/2402;
17.«tranşă care suportă prima pierdere» înseamnă o tranşă care suportă prima pierdere, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 18 din Regulamentul (UE) 2017/2402;
18.«poziţie-mezanin din securitizare» înseamnă o poziţie din securitizare care este subordonată poziţiei din securitizare de rang superior şi este de rang superior tranşei care suportă prima pierdere şi căreia i se aplică o pondere de risc mai mică de 1 250 % şi mai mare de 25 %, în conformitate cu secţiunea 3 subsecţiunile 2 şi 3;
19.«entitate de promovare» înseamnă orice întreprindere sau entitate instituită de administraţia centrală, regională sau locală a unui stat membru, care acordă credite promoţionale sau acordă garanţii promoţionale, al cărei scop principal nu este de a face profit sau de a maximiza cota de piaţă, ci de a promova obiectivele de politică publică ale administraţiei respective, cu condiţia ca administraţia respectivă să aibă obligaţia, în temeiul normelor privind ajutorul de stat, de a proteja baza economică a întreprinderii sau a entităţii şi de a menţine viabilitatea acesteia pe durata existenţei sale ori ca cel puţin 90 % din capitalul iniţial sau finanţarea iniţială a acesteia sau din creditul promoţional pe care îl acordă să fie garantat în mod direct sau indirect de respectiva administraţie centrală, regională sau locală a statului membru.
20.«marjă sintetică în exces» înseamnă marjă sintetică în exces astfel cum este definită la articolul 2 punctul 29 din Regulamentul (UE) 2017/2402.
Art. 243: Criterii pentru securitizările STS eligibile pentru un tratament diferenţiat în materie de capital
(1)Poziţiile din cadrul unui program ABCP sau al unei tranzacţii ABCP care pot fi considerate drept poziţii într-o securitizare STS sunt eligibile pentru tratamentul prevăzut la articolele 260, 262 şi 264 în cazul în care sunt îndeplinite următoarele cerinţe:
a)expunerile-suport îndeplinesc, în momentul includerii lor în programul ABCP, potrivit informaţiilor deţinute de iniţiator sau de creditorul iniţial, condiţiile pentru a li se atribui, în temeiul abordării standardizate şi luând în considerare orice diminuări eligibile ale riscului de credit, o pondere de risc egală sau mai mică decât 75 % pe o bază individuală în cazul în care expunerea este o expunere de tip retail sau o pondere de 100 % pentru orice altă expunere; şi
b)valoarea expunerii agregate a tuturor expunerilor faţă de un singur debitor la nivel de program ABCP nu depăşeşte 2 % din valoarea agregată a tuturor expunerilor din cadrul programului ABCP la momentul adăugării acestora la programul ABCP. În sensul acestui calcul, împrumuturile sau contractele de leasing acordate unui grup de clienţi aflaţi în legătură, potrivit informaţiilor deţinute de sponsor, sunt considerate expuneri faţă de un singur debitor.
În cazul creanţelor comerciale, primul paragraf litera (b) nu se aplică în cazul în care riscul de credit al acestor creanţe comerciale este acoperit integral de o protecţie a creditului eligibilă în conformitate cu capitolul 4, cu condiţia ca, în acest caz, furnizorul de protecţie să fie o instituţie, o firmă de investiţii, o societate de asigurare sau o societate de reasigurare.
Primul paragraf litera (b) nu se aplică în cazul valorilor reziduale securitizate ale contractelor de leasing, care nu sunt expuse riscului de refinanţare sau riscului asociat revânzării ca urmare a unui angajament executoriu din punct de vedere juridic de răscumpărare sau de refinanţare a expunerii respective cu o sumă prestabilită din partea unui terţ eligibil în temeiul articolului 201 alineatul (1).
Prin derogare de la primul paragraf litera (a), în cazul în care o instituţie aplică articolul 248 alineatul (3) sau i s-a acordat aprobarea de a aplica abordarea bazată pe evaluări interne în conformitate cu articolul 265, ponderea de risc pe care instituţia respectivă ar atribui-o unei facilităţi de lichiditate, care să acopere în întregime ABCP emise în cadrul programului, este mai mică sau egală cu 100 %.
(2)Poziţiile într-o securitizare, alta decât din cadrul unui program ABCP sau al unei tranzacţii ABCP, care pot fi considerate drept poziţii într-o securitizare STS, sunt eligibile pentru tratamentul prevăzut la articolele 260, 262 şi 264 în cazul în care sunt îndeplinite următoarele cerinţe:
a)la momentul includerii în securitizare, valoarea agregată a tuturor expunerilor faţă de un singur debitor din portofoliu nu depăşeşte 2 % din totalul valorilor agregate ale expunerilor rămase de rambursat din portofoliul de expuneri-suport. În sensul acestui calcul, împrumuturile sau contractele de leasing acordate unui grup de clienţi aflaţi în legătură sunt considerate expuneri faţă de un singur debitor.
Primul paragraf de la prezenta literă nu se aplică în cazul valorilor reziduale securitizate ale contractelor de leasing, care nu sunt expuse riscului de refinanţare sau riscului asociat revânzării ca urmare a unui angajament executoriu din punct de vedere juridic de răscumpărare sau de refinanţare a expunerii respective cu o sumă prestabilită din partea unui terţ eligibil în temeiul articolului 201 alineatul (1);
b)la momentul includerii acestora în securitizare, expunerile-suport îndeplinesc condiţiile pentru a li se atribui, în temeiul abordării standardizate şi ţinând cont de eventuala diminuare eligibilă a riscului de credit, o pondere de risc egală sau mai mică decât:
(i)40 % pe baza mediei ponderate a valorii expunerilor pentru portofoliu în cazul în care expunerile sunt împrumuturi garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative sau împrumuturi locative garantate integral, astfel cum se menţionează la articolul 129 alineatul (1) litera (e);
(ii)50 % pe baza unei expuneri individuale în cazul în care expunerea este un împrumut garantat cu ipoteci comerciale;
(iii)75 % pe baza unei expuneri individuale în cazul în care expunerea este o expunere de tip retail;
(iv)pentru orice alte expuneri, 100 % pentru o expunere individuală;
c)în cazul în care se aplică litera (b) punctele (i) şi (ii), împrumuturile garantate prin titluri de garanţie de rang inferior asupra unui anumit activ nu sunt incluse în securitizare decât dacă toate împrumuturile garantate prin titluri de garanţie de rang superior asupra activului în cauză sunt, de asemenea, incluse în securitizare;
d)în cazul în care se aplică litera (b) punctul (i) din prezentul alineat, niciun împrumut din portofoliul de expuneri-suport nu are un raport între împrumut şi valoarea bunurilor gajate mai mare de 100 % în momentul includerii în securitizare, măsurat în conformitate cu articolul 129 alineatul (1) litera (d) punctul (i) şi cu articolul 229 alineatul (1).
Art. 244: Securitizarea tradiţională
(1)Instituţia iniţiatoare a unei securitizări tradiţionale poate exclude expunerile-suport de la calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, al cuantumurilor pierderilor aşteptate, dacă este îndeplinită oricare dintre condiţiile următoare:
a)o parte semnificativă a riscului de credit asociat expunerilor-suport a fost transferată către terţi;
b)instituţia iniţiatoare aplică o pondere de risc de 1 250 % tuturor poziţiilor din securitizare pe care le deţine în securitizare sau deduce aceste poziţii din securitizare din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k).
(2)Se consideră că un nivel semnificativ al riscului de credit a fost transferat în oricare din următoarele cazuri:
a)cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor aferente poziţiilor-mezanin din securitizare deţinute de instituţia iniţiatoare în securitizare nu depăşesc 50 % din cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor aferente tuturor poziţiilor-mezanin din securitizare existente în această securitizare;
b)instituţia iniţiatoare nu deţine mai mult de 20 % din valoarea expunerii tranşei care suportă prima pierdere din securitizare, sub rezerva îndeplinirii ambelor condiţii următoare:
(i)iniţiatorul poate demonstra că valoarea expunerii tranşei care suportă prima pierdere depăşeşte cu o marjă considerabilă o estimare fundamentată a pierderii aşteptate din expunerile-suport;
(ii)nu există poziţii-mezanin din securitizare.
În cazul în care eventuala reducere a cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor care ar fi obţinută de instituţia iniţiatoare prin securitizarea de la litera (a) sau (b) nu este justificată de un transfer corespunzător al riscului de credit către terţi, autorităţile competente pot decide, de la caz la caz, că nu se poate considera că a fost transferat către terţi un nivel semnificativ al riscului de credit.
(3)Prin derogare de la alineatul (2), autorităţile competente pot permite instituţiilor iniţiatoare să recunoască transferul semnificativ al riscului de credit pentru o securitizare dacă instituţia iniţiatoare demonstrează, în fiecare caz în parte, că reducerea cerinţelor de fonduri proprii pe care iniţiatorul o obţine prin securitizare este justificată de un transfer corespunzător al riscului de credit către terţi. Permisiunea se poate acorda numai dacă instituţia îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)instituţia dispune de politici şi de metodologii interne adecvate de gestionare a riscurilor pentru a evalua transferul riscului de credit;
b)instituţia a recunoscut, de asemenea, transferul riscului de credit către terţi în fiecare caz, în vederea gestionării interne a riscului de către instituţie şi a alocării capitalului intern al acesteia.
(4)În plus faţă de cerinţele prevăzute la alineatele (1), (2) şi (3), trebuie îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)documentaţia referitoare la tranzacţie reflectă substanţa economică a securitizării;
b)poziţiile din securitizare nu reprezintă obligaţii de plată ale instituţiei iniţiatoare;
c)expunerile-suport sunt inaccesibile pentru instituţia iniţiatoare şi creditorii săi într-un mod care respectă cerinţa prevăzută la articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/2402;
d)instituţia iniţiatoare nu păstrează controlul asupra expunerilor-suport. Se consideră că se păstrează controlul asupra expunerilor-suport dacă instituţia iniţiatoare are dreptul de a răscumpăra de la destinatarul transferului expunerile transferate anterior pentru a realiza profiturile aferente acestora sau dacă are obligaţia de a-şi asuma în alt fel riscul transferat. Păstrarea de către instituţia iniţiatoare a drepturilor sau a obligaţiilor de administrare a expunerilor-suport nu constituie în sine control asupra expunerilor;
e)documentaţia referitoare la securitizare nu conţine clauze sau condiţii care:
(i)impun instituţiei iniţiatoare obligaţia de a modifica expunerile-suport pentru a îmbunătăţi calitatea medie a portofoliului; sau
(ii)majorează profitul care trebuie plătit deţinătorilor de poziţii sau îmbunătăţeşte în alt fel poziţiile din securitizare ca reacţie la o deteriorare a calităţii creditului expunerilor-suport;
f)dacă este cazul, documentaţia privind tranzacţia specifică în mod clar faptul că iniţiatorul sau sponsorul nu poate decât să achiziţioneze sau să răscumpere poziţii din securitizare sau să răscumpere, să restructureze sau să substituie expunerile-suport dincolo de obligaţiile contractuale în cazul în care astfel de aranjamente se desfăşoară cu respectarea condiţiilor predominante de pe piaţă, iar părţile la acestea acţionează în interes propriu ca părţi libere şi independente (în condiţii de concurenţă deplină);
g)în cazul în care există o opţiune de solicitare a stingerii securitizării, opţiunea respectivă trebuie să îndeplinească, de asemenea, toate condiţiile următoare:
(i)opţiunea poate fi exercitată la discreţia instituţiei iniţiatoare;
(ii)opţiunea poate fi exercitată numai dacă cel mult 10 % din valoarea iniţială a expunerilor-suport rămâne nerambursată;
(iii)opţiunea nu este structurată astfel încât să evite imputarea pierderilor asupra poziţiilor care beneficiază de îmbunătăţire a calităţii creditului sau asupra altor poziţii deţinute de investitori în securitizare şi nici nu este structurată într-un alt mod care să asigure o îmbunătăţire a calităţii creditului;
h)instituţia iniţiatoare a primit avizul unui consilier juridic calificat, care confirmă faptul că securitizarea respectă condiţiile prevăzute la litera (c) din prezentul alineat.
(5)Autorităţile competente informează ABE cu privire la cazurile în care au hotărât că eventuala reducere a cuantumurilor ponderate la risc ale expunerii nu era justificată de un transfer corespunzător al riscului de credit către terţi, în conformitate cu alineatul (2), precum şi cazurile în care instituţiile au ales să aplice alineatul (3).
(6)ABE monitorizează diversele practici de supraveghere în legătură cu recunoaşterea unui transfer semnificativ de risc în securitizările tradiţionale, în conformitate cu prezentul articol. În special, ABE analizează:
a)condiţiile în care are loc transferul unui risc de credit semnificativ către terţi, în conformitate cu alineatele (2), (3) şi (4);
b)interpretarea noţiunii de «transfer corespunzător al riscului de credit către terţi» în sensul evaluării de către autorităţile competente prevăzute la alineatul (2) al doilea paragraf şi la alineatul (3);
c)cerinţele pentru evaluarea de către autorităţile competente a tranzacţiilor de securitizare pentru care iniţiatorul solicită recunoaşterea transferului semnificativ al riscului de credit către terţi, în conformitate cu alineatul (2) sau (3).
ABE raportează Comisiei constatările sale până la 2 ianuarie 2021. Ţinând cont de raportul ABE, Comisia poate adopta un act delegat în conformitate cu articolul 462 pentru a completa prezentul regulament prin precizarea elementelor enumerate la literele (a), (b) şi (c) din prezentul alineat.
Art. 245: Securitizarea sintetică
(1)Instituţia iniţiatoare a unei securitizări sintetice poate calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, cuantumurile pierderilor aşteptate aferente expunerilor-suport în conformitate cu articolele 251 şi 252, dacă este îndeplinită oricare dintre condiţiile următoare:
a)un nivel semnificativ al riscului de credit a fost transferat către terţi prin intermediul unei protecţii finanţate sau nefinanţate a creditului;
b)instituţia iniţiatoare aplică o pondere de risc de 1 250 % tuturor poziţiilor din securitizare pe care le reţine în securitizare sau deduce aceste poziţii din securitizare din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k).
(2)Se consideră că un nivel semnificativ al riscului de credit a fost transferat în oricare din următoarele cazuri:
a)cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor aferente poziţiilor-mezanin din securitizare deţinute de instituţia iniţiatoare în securitizare nu depăşesc 50 % din cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor aferente tuturor poziţiilor-mezanin din securitizare existente în această securitizare;
b)instituţia iniţiatoare nu deţine mai mult de 20 % din valoarea expunerii tranşei care suportă prima pierdere din securitizare, sub rezerva îndeplinirii ambelor condiţii următoare:
(i)iniţiatorul poate demonstra că valoarea expunerii tranşei care suportă prima pierdere depăşeşte cu o marjă considerabilă o estimare fundamentată a pierderii aşteptate din expunerile-suport;
(ii)nu există poziţii-mezanin din securitizare.
În cazul în care eventuala reducere a cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor care ar fi obţinută de instituţia iniţiatoare prin această securitizare nu este justificată de un transfer corespunzător al riscului de credit către terţi, autorităţile competente pot decide, de la caz la caz, că nu se poate considera că a fost transferat către terţi un nivel semnificativ al riscului de credit.
(3)Prin derogare de la alineatul (2), autorităţile competente pot permite instituţiilor iniţiatoare să recunoască transferul semnificativ al riscului de credit pentru o securitizare dacă instituţia iniţiatoare demonstrează, în fiecare caz în parte, că reducerea cerinţelor de fonduri proprii pe care iniţiatorul o obţine prin securitizare este justificată de un transfer corespunzător al riscului de credit către terţi. Permisiunea se poate acorda numai dacă instituţia îndeplineşte ambele condiţii următoare:
a)instituţia dispune de politici şi de metodologii interne adecvate de gestionare a riscurilor pentru a evalua transferul riscului;
b)instituţia a recunoscut, de asemenea, transferul riscului de credit către terţi în fiecare caz, în vederea gestionării interne a riscului de către instituţie şi a alocării capitalului intern al acesteia.
(4)În plus faţă de cerinţele prevăzute la alineatele (1), (2) şi (3), trebuie îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)documentaţia referitoare la tranzacţie reflectă substanţa economică a securitizării;
b)protecţia creditului în temeiul căreia este transferat riscul de credit respectă articolul 249;
c)documentaţia referitoare la securitizare nu conţine clauze sau condiţii care:
(i)impun praguri de semnificaţie ridicate, sub care se consideră că protecţia creditului nu este declanşată dacă are loc un eveniment de credit;
(ii)permit încetarea protecţiei ca urmare a deteriorării calităţii creditului expunerilor-suport;
(iii)impun instituţiei iniţiatoare obligaţia de a modifica componenţa expunerilor-suport pentru a îmbunătăţi calitatea medie a portofoliului; sau
(iv)majorează costurile instituţiei legate de protecţia creditului sau randamentul ce trebuie plătit deţinătorilor de poziţii din securitizare ca răspuns la deteriorarea calităţii creditului portofoliului-suport;
d)protecţia creditului este executorie în toate jurisdicţiile relevante;
e)dacă este cazul, documentaţia privind tranzacţia specifică în mod clar faptul că iniţiatorul sau sponsorul nu poate decât să achiziţioneze sau să răscumpere poziţii din securitizare sau să răscumpere, să restructureze sau să substituie expunerile-suport dincolo de obligaţiile sale contractuale în cazul în care astfel de aranjamente se desfăşoară cu respectarea condiţiilor predominante de pe piaţă, iar părţile la acestea acţionează în interes propriu ca părţi libere şi independente (în condiţii de concurenţă deplină);
f)în cazul în care există o opţiune de solicitare a stingerii securitizării, opţiunea respectivă trebuie să îndeplinească toate condiţiile următoare:
(i)opţiunea poate fi exercitată la discreţia instituţiei iniţiatoare;
(ii)opţiunea poate fi exercitată numai dacă cel mult 10 % din valoarea iniţială a expunerilor-suport rămâne nerambursată;
(iii)opţiunea nu este structurată astfel încât să evite alocarea pierderilor asupra poziţiilor care beneficiază de îmbunătăţirea calităţii creditului sau asupra altor poziţii deţinute de investitori în securitizare şi nici nu este structurată într-un alt mod care să asigure o îmbunătăţire a calităţii creditului;
g)instituţia iniţiatoare a primit avizul unui consilier juridic calificat, care confirmă faptul că securitizarea respectă condiţiile prevăzute la litera (d) din prezentul alineat.
(5)Autorităţile competente informează ABE cu privire la cazurile în care au hotărât că eventuala reducere a cuantumurilor ponderate la risc ale expunerii nu era justificată de un transfer corespunzător al riscului de credit către terţi, în conformitate cu alineatul (2), precum şi la cazurile în care instituţiile au ales să aplice alineatul (3).
(6)ABE monitorizează diversele practici de supraveghere în legătură cu recunoaşterea unui transfer semnificativ de risc în securitizările sintetice, în conformitate cu prezentul articol. În special, ABE analizează:
a)condiţiile în care are loc transferul unui risc de credit semnificativ către terţi, în conformitate cu alineatele (2), (3) şi (4);
b)interpretarea noţiunii de "transfer corespunzător al riscului de credit către terţi" în sensul evaluării de către autorităţile competente prevăzute la alineatul (2) al doilea paragraf şi la alineatul (3); şi
c)cerinţele pentru evaluarea de către autorităţile competente a tranzacţiilor de securitizare pentru care iniţiatorul solicită recunoaşterea transferului unui risc de credit semnificativ către terţi, în conformitate cu alineatul (2) sau (3).
ABE raportează Comisiei constatările sale până la 2 ianuarie 2021. Ţinând cont de raportul ABE, Comisia poate adopta un act delegat în conformitate cu articolul 462 pentru a completa prezentul regulament prin precizarea elementelor enumerate la literele (a), (b) şi (c) din prezentul alineat.
Art. 246: Cerinţe operaţionale pentru clauzele de amortizare anticipată
În cazul în care securitizarea include expuneri reînnoibile şi clauze de amortizare anticipată sau clauze similare, riscul semnificativ de credit este considerat a fi fost transferat de către instituţia iniţiatoare doar dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la articolele 244 şi 245, iar clauza de amortizare anticipată, odată declanşată:
(a)nu subordonează creanţele de rang prioritar sau de rang egal deţinute de instituţie asupra expunerilor-suport creanţelor celorlalţi investitori;
(b)nu subordonează şi mai mult creanţele deţinute de instituţie asupra expunerilor-suport creanţelor altor părţi; sau
(c)nu măreşte în alt mod expunerea la pierderi a instituţiei asociată expunerilor-suport reînnoibile.
Subsecţiunea 1:Dispoziţii generale
Art. 247: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor
(1)Dacă o instituţie iniţiatoare a transferat o parte semnificativă a riscului de credit asociat expunerilor-suport din securitizare în conformitate cu secţiunea 2, instituţia respectivă poate:
a)în cazul unei securitizări tradiţionale, să excludă expunerile-suport din calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, al cuantumurilor pierderilor aşteptate;
b)în cazul unei securitizări sintetice, să calculeze cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, cuantumurile pierderilor aşteptate pentru expunerile-suport, în conformitate cu articolele 251 şi 252.
(2)Dacă instituţia iniţiatoare a decis să aplice alineatul (1), aceasta calculează, pentru poziţiile pe care le-ar putea deţine în securitizare, cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor potrivit prezentului capitol.
Dacă nu a transferat o parte semnificativă a riscului de credit sau a decis să nu aplice alineatul (1), instituţia iniţiatoare nu este obligată să calculeze cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru niciuna dintre poziţiile pe care le-ar putea deţine în securitizare, dar continuă să includă expunerile-suport în calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, şi după caz, al cuantumurilor pierderilor aşteptate, ca şi când acestea nu ar fi fost securitizate.
(3)Dacă există o expunere faţă de poziţii în diferite tranşe ale unei securitizări, expunerea faţă de fiecare tranşă este considerată o poziţie distinctă din securitizare. Furnizorii de protecţie a creditului pentru poziţiile din securitizare sunt consideraţi a fi deţinători de poziţii din securitizare. Poziţiile din securitizare includ expunerile faţă de o securitizare care rezultă din contractele aferente instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii sau pe valute pe care instituţia le-a încheiat în cadrul tranzacţiei.
(4)Cu excepţia cazului în care o poziţie din securitizare este dedusă din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază în temeiul articolului 36 alineatul (1) litera (k), cuantumul ponderat la risc al expunerii este inclus în totalul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor instituţiei, în sensul articolului 92 alineatul (3).
(5)Cuantumul ponderat la risc al expunerii unei poziţii din securitizare se calculează înmulţind valoarea expunerii aferentă poziţiei, calculată în conformitate cu articolul 248, cu ponderea de risc totală relevantă.
(6)Ponderea de risc totală se determină ca fiind suma dintre ponderea de risc stabilită în prezentul capitol şi orice pondere de risc suplimentară stabilită în conformitate cu articolul 270a.
Art. 248: Valoarea expunerii
(1)Valoarea expunerii aferentă unei poziţii din securitizare se calculează după cum urmează:
a)valoarea expunerii aferentă unei poziţii din securitizare din bilanţ este valoarea sa contabilă rămasă după aplicarea, în conformitate cu articolul 110, a oricăror ajustări relevante specifice pentru riscul de credit asupra poziţiei din securitizare;
b)valoarea expunerii aferentă unei poziţii din securitizare extrabilanţiere este valoarea sa nominală din care se deduce orice ajustare specifică relevantă pentru riscul de credit pentru poziţia din securitizare în conformitate cu articolul 110, înmulţită cu factorul relevant de conversie, astfel cum se prevede la prezenta literă. Factorul de conversie este de 100 %, cu excepţia facilităţilor de furnizare de numerar în avans. Pentru a determina valoarea expunerii părţii care nu a fost trasă aferente facilităţilor de furnizare de numerar în avans, se poate aplica un factor de conversie de 0 % la cuantumul nominal al unei facilităţi de lichiditate care poate fi revocată necondiţionat, dacă rambursarea lichidităţilor trase în cadrul facilităţii are rang superior în raport cu orice alte creanţe asupra fluxurilor de numerar generate de expunerile-suport şi dacă instituţia a demonstrat, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea competentă, că aplică o metodă suficient de prudentă pentru măsurarea cuantumului părţii care nu a fost trasă;
c)în cazul riscului de credit al contrapărţii aferent unei poziţii din securitizare care rezultă dintr-un instrument financiar derivat menţionat în anexa II, valoarea expunerii se determină în conformitate cu capitolul 6;
d)o instituţie iniţiatoare poate deduce, din valoarea expunerii unei poziţii din securitizare căreia i se atribuie o pondere de risc de 1 250 % în conformitate cu subsecţiunea 3 sau care este dedusă din fondurile proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k), cuantumul ajustărilor specifice pentru riscul de credit asupra expunerilor-suport în conformitate cu articolul 110 şi orice reducere de preţ de cumpărare nerambursabilă legată de astfel de expuneri-suport în măsura în care astfel de reduceri au provocat reducerea fondurilor proprii.
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica ce anume constituie o metodă suficient de prudentă pentru măsurarea cuantumului părţii care nu a fost trasă menţionată la primul paragraf litera (b).
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 18 ianuarie 2019.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea de standarde tehnice de reglementare menţionate la al treilea paragraf din prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
e)Valoarea expunerii unei marje sintetice în exces include următoarele elemente, după caz:
(i)orice venituri din expunerile securitizate deja recunoscute de instituţia iniţiatoare în contul său de profit şi pierdere, conform cadrului contabil aplicabil, pe care instituţia iniţiatoare le-a alocat prin contract tranzacţiei ca fiind marjă sintetică în exces şi care sunt încă disponibile pentru acoperirea pierderilor;
(ii)orice marjă sintetică în exces care este desemnată prin contract de instituţia iniţiatoare în orice perioadă anterioară şi care este încă disponibilă pentru a acoperi pierderi;
(iii)orice marjă sintetică în exces care este desemnată prin contract de instituţia iniţiatoare pentru perioada curentă şi care este încă disponibilă pentru a acoperi pierderi;
(iv)orice marjă sintetică în exces care este desemnată prin contract de instituţia iniţiatoare pentru viitor.
În sensul prezentei litere, orice sumă care este furnizată ca garanţie reală sau ca o îmbunătăţire a calităţii creditului în legătură cu securitizarea sintetică şi care face deja obiectul unei cerinţe de fonduri proprii în conformitate cu prezentul capitol nu se include în valoarea expunerii.
(2)Dacă o instituţie are două sau mai multe poziţii din securitizare care se suprapun, aceasta include numai una dintre poziţii în calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor.
În cazul în care poziţiile se suprapun parţial, instituţia poate împărţi poziţia în două părţi şi poate recunoaşte suprapunerea doar în ceea ce priveşte o singură parte în conformitate cu primul paragraf. Ca alternativă, instituţia poate trata poziţiile ca şi cum acestea s-ar suprapune integral, optând, în vederea calculării capitalului, pentru extrapolarea poziţiei care produce cele mai mari cuantumuri ponderate la risc ale expunerilor.
Instituţia poate să recunoască o suprapunere şi între cerinţele de fonduri proprii pentru riscul specific aferente poziţiilor din portofoliul de tranzacţionare şi cerinţele de fonduri proprii pentru poziţiile din securitizare din afara portofoliului de tranzacţionare, cu condiţia ca instituţia să aibă capacitatea să calculeze şi să compare cerinţele de fonduri proprii pentru poziţiile respective.
În sensul prezentului alineat, se consideră că două poziţii se suprapun atunci când se compensează reciproc astfel încât instituţia este în măsură să prevină pierderile rezultate dintr-o poziţie prin onorarea obligaţiilor care decurg din cealaltă poziţie.
(3)În cazurile în care articolul 270c litera (d) se aplică poziţiilor din ABCP, instituţia poate utiliza ponderea de risc atribuită unei facilităţi de lichiditate pentru a calcula cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru ABCP, cu condiţia ca facilitatea de lichiditate să acopere în proporţie de 100 % ABCP emise în cadrul programului ABCP şi ca facilitatea de lichiditate să fie de acelaşi rang cu ABCP, astfel încât să formeze o poziţie care se suprapune. Instituţia notifică autorităţilor competente situaţiile în care a aplicat dispoziţiile prevăzute la prezentul alineat. Pentru a stabili acoperirea de 100 % prevăzută la prezentul alineat, instituţia poate ţine seama de alte facilităţi de lichiditate în cadrul programului ABCP, cu condiţia ca acestea să formeze o poziţie care se suprapune cu ABCP.
(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze modul în care instituţiile iniţiatoare urmează să calculeze valoarea expunerii menţionate la alineatul (1) litera (e), ţinând seama de pierderile relevante care se aşteaptă a fi acoperite de marja sintetică în exces.
ABE prezintă Comisiei respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 octombrie 2021.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 249: Recunoaşterea diminuării riscului de credit în cazul poziţiilor din securitizare
(1)O instituţie poate recunoaşte protecţia finanţată sau nefinanţată a creditului în ceea ce priveşte o poziţie din securitizare dacă sunt îndeplinite cerinţele pentru diminuarea riscului de credit prevăzute în prezentul capitol şi în capitolul 4.
(2)Protecţia eligibilă finanţată a creditului se limitează la garanţia financiară care este eligibilă pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în temeiul capitolului 2, astfel cum se prevede la capitolul 4, iar recunoaşterea diminuării riscului de credit este condiţionată de respectarea cerinţelor relevante stabilite în capitolul 4.
Protecţia eligibilă nefinanţată a creditului şi furnizorii eligibili de protecţie nefinanţată a creditului se limitează la cei eligibili în conformitate cu capitolul 4, iar recunoaşterea diminuării riscului de credit este condiţionată de respectarea cerinţelor relevante, astfel cum sunt stabilite în capitolul 4.
(3)Prin derogare de la alineatul (2) al prezentului articol, furnizorilor eligibili de protecţie nefinanţată a creditului enumeraţi la articolul 201 alineatul (1) litera (g) li se va fi atribuit o evaluare a creditului efectuată de către o ECAI recunoscută care corespundea nivelului 2 de calitate a creditului sau unui nivel superior acestuia la momentul la care protecţia creditului a fost recunoscută pentru prima dată şi care corespunde în prezent nivelului 3 de calitate a creditului sau unui nivel superior.
Instituţiile care sunt autorizate să aplice abordarea IRB în cazul unei expuneri directe faţă de furnizorul de protecţie pot evalua eligibilitatea în conformitate cu primul paragraf, pe baza echivalenţei dintre PD a furnizorului de protecţie şi PD asociată nivelurilor de calitate a creditului menţionate la articolul 136.
(4)Prin derogare de la alineatul (2), SSPE sunt furnizori de protecţie eligibili, în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)SSPE deţine active care se califică drept garanţii financiare eligibile în conformitate cu capitolul 4;
b)activele menţionate la litera (a) nu fac obiectul unor creanţe sau al unor creanţe potenţiale de rang egal sau superior cu creanţa sau cu creanţa potenţială a instituţiei care beneficiază de o protecţie nefinanţată a creditului şi
c)sunt îndeplinite toate cerinţele de recunoaştere a garanţiilor financiare menţionate în capitolul 4.
(5)În sensul alineatului (4), cuantumul protecţiei ajustat pentru eventualele neconcordanţe de monede şi de scadenţe (Ga) în conformitate cu dispoziţiile capitolului 4 se limitează la valoarea de piaţă ajustată în funcţie de volatilitatea activelor respective, iar ponderea de risc aferentă expunerilor faţă de furnizorul de protecţie, specificată în cadrul abordării standardizate (g), se determină ca fiind ponderea de risc medie ponderată care s-ar aplica activelor respective ca garanţie financiară în cadrul abordării standardizate.
(6)În cazul în care o poziţie din securitizare beneficiază de o protecţie integrală a creditului sau de o protecţie parţială a creditului calculată în mod proporţional, se aplică următoarele cerinţe:
a)instituţia care furnizează protecţia creditului calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru partea din poziţia din securitizare care beneficiază de o protecţie a creditului în conformitate cu subsecţiunea 3, ca şi cum ar deţine acea parte din poziţie în mod direct;
b)instituţia care cumpără protecţia creditului calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu capitolul 4 pentru partea protejată.
(7)În toate cazurile care nu fac obiectul alineatului (6), se aplică următoarele cerinţe:
a)instituţia care furnizează protecţia creditului tratează partea din poziţie care beneficiază de o protecţie a creditului ca pe o poziţie din securitizare şi calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor ca şi cum ar deţine acea poziţie în mod direct, în conformitate cu subsecţiunea 3, sub rezerva alineatelor (8), (9) şi (10);
b)instituţia care cumpără protecţia creditului calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor aferente părţii din poziţie care beneficiază de protecţie menţionate la litera (a) în conformitate cu capitolul 4. Instituţia tratează partea din poziţia din securitizare care nu beneficiază de protecţie a creditului ca pe o poziţie distinctă din securitizare şi calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu subsecţiunea 3, sub rezerva alineatelor (8), (9) şi (10).
(8)Instituţiile care utilizează abordarea securitizării bazată pe modele interne de rating (SEC-IRBA) sau abordarea standardizată a securitizării (SEC-SA) în temeiul subsecţiunii 3 stabilesc punctul de ataşare (A) şi punctul de detaşare (D) separat pentru fiecare dintre poziţiile derivate în conformitate cu alineatul (7), ca şi cum acestea ar fi fost poziţii distincte din securitizare în momentul iniţierii tranzacţiei. Valoarea KIRb sau, respectiv, a KSA se calculează ţinând seama de portofoliul iniţial de expuneri-suport din securitizare.
(9)Instituţiile care utilizează abordarea securitizării bazată pe modele externe de rating (SEC-ERBA) în temeiul subsecţiunii 3 pentru poziţia din securitizare iniţială calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru poziţiile derivate în conformitate cu alineatul (7) după cum urmează:
a)în cazul în care poziţia derivată are un rang superior, i se atribuie ponderea de risc aferentă poziţiei din securitizare iniţiale;
b)în cazul în care poziţia derivată are un rang inferior, i se poate atribui un rating dedus în conformitate cu articolul 261 alineatul (7). În acest caz, valoarea de intrare pentru densitate T este calculată exclusiv pe baza poziţiei derivate. În cazul în care un rating nu poate fi dedus, instituţia aplică cea mai ridicată dintre ponderile de risc care rezultă fie din:
(i)aplicarea SEC-SA în conformitate cu alineatul (8) şi cu subsecţiunea 3, fie din
(ii)ponderea de risc aferentă poziţiei din securitizare iniţiale în conformitate cu SEC-ERBA.
(10)Poziţia derivată cu rangul de prioritate mai mic este considerată drept poziţie din securitizare care nu este de rang superior, chiar dacă poziţia din securitizare iniţială înainte de protecţie se califică drept poziţie de rang superior.
Art. 250: Suportul implicit
(1)O instituţie sponsor sau o instituţie iniţiatoare care, în legătură cu o securitizare, a utilizat articolul 247 alineatele (1) şi (2) pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor sau a vândut instrumente din portofoliul său de tranzacţionare, astfel încât nu mai este obligată să deţină fonduri proprii pentru riscurile aferente acestor instrumente, nu furnizează direct sau indirect suport pentru securitizare dincolo de obligaţiile sale contractuale, în scopul reducerii pierderilor potenţiale sau reale ale investitorilor.
(2)Se consideră că o tranzacţie nu furnizează suport în sensul alineatului (1) dacă la evaluarea transferului unei părţi semnificative a riscului de credit s-a ţinut pe deplin seama de tranzacţia respectivă şi dacă ambele părţi au efectuat tranzacţia acţionând în interes propriu ca părţi libere şi independente (tranzacţie desfăşurată în condiţii de concurenţă deplină). În acest scop, instituţia efectuează o analiză completă a tranzacţiei din punctul de vedere al calităţii creditului şi ia în considerare cel puţin toate elementele următoare:
a)preţul de răscumpărare;
b)poziţia de capital şi de lichiditate a instituţiei înainte şi după răscumpărare;
c)performanţa expunerilor-suport;
d)performanţa poziţiilor din securitizare;
e)impactul suportului asupra pierderilor previzionate a fi înregistrate de iniţiator în raport cu investitorii.
(3)Instituţia iniţiatoare şi instituţia sponsor notifică autorităţii competente orice tranzacţie încheiată în legătură cu securitizarea în conformitate cu alineatul (2).
(4)În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ABE emite ghiduri cu privire la definirea condiţiilor de concurenţă deplină în sensul prezentului articol şi la cazurile în care o tranzacţie nu este structurată astfel încât să furnizeze suport.
(5)Dacă o instituţie iniţiatoare sau o instituţie sponsor nu respectă alineatul (1) în ceea ce priveşte o securitizare, instituţia include toate expunerile-suport din securitizarea respectivă în calculele sale referitoare la cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor, ca şi când acestea nu ar fi fost securitizate, şi comunică:
a)faptul că a furnizat suport pentru securitizare încălcând astfel alineatul (1) şi
b)impactul suportului furnizat în ceea ce priveşte cerinţele de fonduri proprii.
Art. 251: Calcularea de către instituţiile iniţiatoare a cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor securitizate în cadrul unei securitizări sintetice
(1)În scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile-suport, instituţia iniţiatoare a unei securitizări sintetice utilizează metodologiile de calcul stabilite în prezenta secţiune, dacă este cazul, în locul celor prevăzute în capitolul 2. În cazul instituţiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, cuantumurile pierderilor aşteptate pentru expunerile-suport în temeiul capitolului 3, cuantumul pierderii aşteptate pentru astfel de expuneri este zero.
(2)Cerinţele prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol se aplică întregului portofoliu de expuneri-suport din securitizare. Sub rezerva articolului 252, instituţia iniţiatoare calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru toate tranşele din securitizare în conformitate cu prezenta secţiune, inclusiv pentru poziţiile în legătură cu care instituţia este în măsură să recunoască diminuarea riscului de credit în conformitate cu articolul 249. Ponderea de risc care trebuie aplicată poziţiilor ce beneficiază de diminuarea riscului de credit poate fi modificată în conformitate cu capitolul 4.
Art. 252: Tratamentul neconcordanţei de scadenţe în securitizările sintetice
În vederea calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu articolul 251, orice neconcordanţă de scadenţe între protecţia creditului prin intermediul căreia se realizează transferul riscului şi expunerile-suport se calculează după cum urmează:
(a)scadenţa expunerilor-suport este cea mai mare scadenţă a oricăreia dintre expunerile respective, dar nu mai mare de cinci ani. Scadenţa protecţiei creditului se stabileşte în conformitate cu capitolul 4;
(b)o instituţie iniţiatoare nu ţine seama de nicio neconcordanţă de scadenţe atunci când calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru poziţiile din securitizare cărora li se aplică o pondere de risc de 1 250 % în conformitate cu prezenta secţiune. Pentru toate celelalte poziţii, tratamentul neconcordanţei de scadenţe prevăzut în capitolul 4 se aplică în conformitate cu următoarea formulă:
RW * = cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în sensul articolului 92 alineatul (4) litera (a);
unde:
RW* = cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în sensul articolului 92 alineatul (3) litera (a);
RWAss = cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor-suport ca şi cum acestea nu ar fi fost securitizate, calculate în mod proporţional;
RWsp = cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor calculate în conformitate cu articolul 251, ca şi cum nu ar fi existat o neconcordanţă de scadenţe;
T = scadenţa expunerilor-suport, exprimată în ani;
t = scadenţa protecţiei creditului, exprimată în ani;
t* = 0,25
Art. 253: Reducerea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor
(1)Dacă unei poziţii din securitizare i se atribuie o pondere de risc de 1 250 % în temeiul prezentei secţiuni, instituţiile pot deduce valoarea expunerii unei astfel de poziţii din fondurile proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k) în loc să includă poziţia respectivă în calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor. În acest sens, atunci când se calculează valoarea expunerii, poate fi luată în considerare protecţia eligibilă finanţată a creditului, în conformitate cu articolul 249.
(2)Dacă o instituţie recurge la soluţia alternativă menţionată la alineatul (1), aceasta poate să scadă cuantumul dedus în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k) din cuantumul specificat la articolul 268 ca fiind cerinţa maximă de capital care ar fi calculată pentru expunerile-suport, ca şi cum acestea nu ar fi fost securitizate.
Subsecţiunea 2:Ierarhia metodelor şi parametri comuni
Art. 254: Ierarhia metodelor
(1)Instituţiile utilizează una dintre metodele prevăzute în subsecţiunea 3 pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu următoarea ierarhie:
a)dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 258, instituţiile utilizează SEC-IRBA în conformitate cu articolele 259 şi 260;
b)în cazul în care nu se poate utiliza SEC-IRBA, instituţiile recurg la SEC-SA, în conformitate cu articolele 261 şi 262;
c)în cazul în care nu se poate utiliza SEC-SA, o instituţie recurge la SEC-ERBA în conformitate cu articolele 263 şi 264 pentru poziţiile care beneficiază de rating sau pentru poziţiile în cazul cărora se poate utiliza un rating dedus.
(2)Pentru poziţiile care beneficiază de rating sau pentru poziţiile în cazul cărora se poate utiliza un rating dedus, o instituţie utilizează SEC-ERBA în loc de SEC-SA în fiecare dintre următoarele cazuri:
a)în cazul în care aplicarea SEC-SA ar duce la o pondere de risc mai mare de 25 % pentru poziţii care se califică drept poziţii într-o securitizare STS;
b)în cazul în care aplicarea SEC-SA ar duce la o pondere de risc mai mare de 25 % sau în care aplicarea SEC-ERBA ar duce la o pondere de risc mai mare de 75 % pentru poziţiile care nu se califică drept poziţii într-o securitizare STS;
c)pentru tranzacţiile de securitizare bazate pe portofolii de credite auto, contracte de leasing auto şi de leasing de echipamente.
(3)În cazurile care nu intră sub incidenţa alineatului (2) şi prin derogare de la alineatul (1) litera (b), o instituţie poate decide să aplice SEC-ERBA în locul SEC-SA pentru toate poziţiile ei din securitizare care beneficiază de rating sau pentru poziţiile în cazul cărora se poate utiliza un rating dedus.
În sensul primului paragraf, instituţiile notifică deciziile lor autorităţii competente până cel târziu la 17 noiembrie 2018.
Orice decizie ulterioară de a schimba din nou abordarea aplicată pentru toate poziţiile sale din securitizare care beneficiază de rating se notifică de către instituţii autorităţilor lor competente înainte de data de 15 noiembrie imediat următoare acestei decizii.
În lipsa oricărei obiecţii din partea autorităţii competente până la data de 15 decembrie imediat următoare termenului menţionat la al doilea sau la al treilea paragraf, după caz, decizia notificată de instituţie se aplică de la 1 ianuarie a anului următor şi este valabilă până la intrarea în vigoare a unei decizii notificate ulterior. O instituţie nu utilizează abordări diferite în cursul aceluiaşi an.
(4)Prin derogare de la alineatul (1), autorităţile competente pot interzice instituţiilor, de la caz la caz, să aplice SEC-SA atunci când cuantumul ponderat la risc al expunerii care rezultă din aplicarea SEC-SA nu este corespunzător cu riscurile asupra instituţiei sau a stabilităţii financiare, care includ, dar fără a se limita la riscul de credit asociat expunerilor-suport din securitizare. În cazul expunerilor care nu se califică drept poziţii într-o securitizare STS, se acordă o atenţie sporită în special securitizărilor cu caracteristici extrem de complexe şi riscante.
(5)Fără a aduce atingere alineatului (1) din prezentul articol, o instituţie poate utiliza abordarea bazată pe evaluări interne pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru o poziţie care nu beneficiază de rating în cadrul unui program ABCP sau al unei tranzacţii ABCP în conformitate cu articolul 266, sub rezerva respectării condiţiilor prevăzute la articolul 265. În cazul în care o instituţie a primit o aprobare de a utiliza abordarea bazată pe evaluări interne în conformitate cu articolul 265 alineatul (2) şi o anumită poziţie din cadrul unui program ABCP sau al unei tranzacţii ABCP intră în domeniul de aplicare reglementat de o astfel de aprobare, instituţia aplică acea abordare pentru a calcula cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru poziţia respectivă.
(6)În cazul unei poziţii din resecuritizare, instituţiile aplică SEC-SA în conformitate cu articolul 261, cu modificările prevăzute la articolul 269.
(7)În toate celelalte cazuri, poziţiilor din securitizare li se atribuie o pondere de risc de 1 250 %.
(8)Autorităţile competente informează ABE în legătură cu orice notificare efectuată în temeiul alineatului (3) din prezentul articol. ABE monitorizează impactul prezentului articol asupra cerinţelor de capital şi gama de practici de supraveghere adoptate în legătură cu alineatul (4) din prezentul articol şi prezintă anual Comisiei un raport referitor la constatările sale şi emite ghiduri în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 255: Determinarea KIRB şi KSa
(1)În cazul în care o instituţie aplică SEC-IRBA în temeiul subsecţiunii 3, instituţia calculează Kirb în conformitate cu alineatele (2)-(5).
(2)Instituţiile determină Kirb înmulţind cu 8 % cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor care ar fi calculate în temeiul capitolului 3 pentru expunerile-suport, ca şi cum acestea nu ar fi fost securitizate, şi împărţind apoi rezultatul la valoarea expunerilor aferentă expunerilor-suport. Kirb se exprimă sub forma unei zecimale cuprinse între zero şi unu.
(3)Pentru calculul KIRB, cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor care ar fi calculate în temeiul capitolului 3 pentru expunerile-suport includ:
a)cuantumul pierderilor aşteptate asociate tuturor expunerilor-suport din securitizare, inclusiv expunerilor-suport în stare de nerambursare care fac încă parte din portofoliu, în conformitate cu capitolul 3 şi
b)cuantumul pierderilor neaşteptate asociate expunerilor-suport, inclusiv expunerilor-suport în stare de nerambursare din cadrul portofoliului, în conformitate cu capitolul 3.
(4)Instituţiile pot calcula KIRB pentru expunerile-suport din securitizare în conformitate cu dispoziţiile stabilite în capitolul 3 pentru calcularea cerinţelor de capital în cazul creanţelor achiziţionate. În acest sens, expunerile de tip retail sunt tratate ca şi creanţe de tip retail achiziţionate, iar expunerile care nu sunt de tip retail sunt tratate ca şi creanţe achiziţionate asupra societăţilor.
(5)Instituţiile calculează Kirb separat pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor în ceea ce priveşte expunerile-suport dintr-o securitizare în care riscul de diminuare este semnificativ pentru astfel de expuneri.
În cazul în care pierderile rezultate din riscul de diminuare a valorii creanţelor şi din riscul de credit sunt tratate în mod agregat în cadrul securitizării, instituţiile combină respectivul KIRB pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor şi pentru riscul de credit într-un singur KIRB în sensul subsecţiunii 3. Prezenţa unui fond de rezervă unic sau supragarantarea disponibilă pentru a acoperi pierderile rezultate fie din riscul de credit, fie din riscul de diminuare a valorii creanţelor poate fi privită ca o indicaţie a faptului că aceste riscuri sunt tratate în mod agregat.
În cazul în care riscul de diminuare a valorii creanţelor şi riscul de credit nu sunt tratate în mod agregat în cadrul securitizării, instituţiile modifică tratamentul prevăzut la al doilea paragraf pentru a combina cu prudenţă Kirb pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor şi KIRB pentru riscul de credit.
(6)În cazul în care o instituţie aplică SEC-SA în temeiul subsecţiunii 3, aceasta calculează KSA înmulţind cu 8 % cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor care ar fi calculate în temeiul capitolului 2 în ceea ce priveşte expunerile-suport, ca şi cum acestea nu ar fi fost securitizate, şi împărţind apoi rezultatul la valoarea expunerilor-suport. KSA se exprimă sub forma unei zecimale cuprinse între zero şi unu.
În sensul prezentului alineat, instituţiile calculează valoarea expunerii aferentă expunerilor-suport fără a compensa ajustările specifice pentru riscul de credit şi ajustările specifice de valoare suplimentare în conformitate cu articolele 34 şi 110, precum şi alte reduceri ale fondurilor proprii.
(7)În sensul alineatelor (1)-(6), în cazul în care structura securitizării presupune utilizarea unei SSPE, toate expunerile aferente acesteia, care sunt legate de securitizare, sunt tratate ca expuneri-suport. Fără a aduce atingere celor menţionate anterior, atunci când calculează Kirb sau KSA, instituţia poate să excludă expunerile SSPE din portofoliul de expuneri-suport dacă riscul rezultat din expunerile SSPE este nesemnificativ sau dacă acesta nu aduce atingere poziţiei din securitizare deţinute de instituţie.
În cazul securitizărilor sintetice finanţate, orice venituri semnificative rezultate din emiterea de instrumente de tipul credit linked note sau alte obligaţii finanţate ale SSPE care servesc drept garanţii reale pentru rambursarea poziţiilor din securitizare sunt incluse în calculul KIRB sau al KSA în cazul în care riscul de credit aferent garanţiei reale face obiectul unei repartizări a pierderilor pe tranşe.
(8)În sensul alineatului (5) al treilea paragraf din prezentul articol, ABE emite ghiduri în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 privind metodele adecvate de combinare a KIrb pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor şi, respectiv, pentru riscul de credit dacă aceste riscuri nu sunt tratate în mod agregat în cadrul unei securitizări.
(9)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza condiţiile care permit instituţiilor să calculeze KIrb pentru portofoliile de expuneri-suport în conformitate cu alineatul (4), în special în ceea ce priveşte:
a)politica internă de creditare şi modelele de calculare a KIRB pentru securitizări;
b)utilizarea a diferiţi factori de risc aferenţi portofoliului de expuneri-suport şi, atunci când nu sunt disponibile date suficient de precise sau fiabile cu privire la respectivul portofoliu, a unor date indirecte pentru estimarea PD şi LGD şi
c)cerinţele privind îndeplinirea obligaţiei de diligenţă pentru a monitoriza acţiunile şi politicile vânzătorilor de creanţe sau ale altor iniţiatori.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 18 ianuarie 2019.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea de standarde tehnice de reglementare menţionate la al doilea paragraf din prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 256: Determinarea punctului de ataşare (A) şi a punctului de detaşare (D)
(1)În sensul subsecţiunii 3, instituţiile stabilesc punctul de ataşare (A) ca fiind pragul pornind de la care pierderile din cadrul portofoliului de expuneri-suport ar începe să fie alocate poziţiei din securitizare relevante.
Punctul de ataşare (A) se exprimă sub forma unei valori zecimale cuprinse între zero şi unu şi este egal cu cea mai mare dintre următoarele două valori: zero şi raportul dintre, pe de o parte, soldul aferent portofoliului de expuneri-suport din securitizare minus soldul tuturor tranşelor care sunt de rang superior sau egal cu tranşa ce conţine poziţia din securitizare relevantă, inclusiv expunerea în sine, şi, pe de altă parte, soldul tuturor expunerilor-suport din securitizare.
(2)În sensul subsecţiunii 3, instituţiile stabilesc punctul de detaşare (D) ca fiind pragul pornind de la care pierderile din cadrul portofoliului de expuneri-suport ar antrena pierderea totală a principalului pentru tranşa care conţine poziţia din securitizare relevantă.
Punctul de detaşare (D) se exprimă sub forma unei valori zecimale cuprinse între zero şi unu şi este egal cu cea mai mare dintre următoarele două valori: zero şi raportul dintre, pe de o parte, soldul aferent portofoliului de expuneri-suport din securitizare minus soldul tuturor tranşelor care sunt de rang superior cu tranşa ce conţine poziţiile din securitizare relevante şi, pe de altă parte, soldul tuturor expunerilor-suport din securitizare.
(3)În sensul alineatelor (1) şi (2), instituţiile consideră supragarantarea şi conturile de rezervă finanţate ca fiind tranşe, iar activele care conţin aceste conturi de rezervă ca fiind expuneri-suport.
(4)În sensul alineatelor (1) şi (2), instituţiile nu ţin seama de conturile de rezervă nefinanţate şi nici de activele care nu furnizează o îmbunătăţire a calităţii creditului, cum ar fi cele care oferă doar un sprijin pentru asigurarea necesarului de lichiditate, swapurile valutare sau swapurile pe rata dobânzii, precum şi conturile de garanţii sub formă de numerar legate de aceste poziţii din securitizare. În ceea ce priveşte conturile de rezervă finanţate şi activele care furnizează o îmbunătăţire a calităţii creditului, instituţia tratează ca poziţii din securitizare numai acele părţi din aceste conturi sau active care au capacitatea de absorbţie a pierderilor.
(5)În cazul în care două sau mai multe poziţii din aceeaşi tranzacţie au scadenţe diferite, dar li se aplică aceeaşi metodă de repartizare proporţională a pierderilor, calculul punctelor de ataşare (A) şi al punctelor de detaşare (D) se bazează pe soldul agregat aferent poziţiilor respective, iar punctele de ataşare (A) şi punctele de detaşare (D) obţinute sunt identice.
(6)În scopul calculării punctelor de ataşare (A) şi a punctelor de detaşare (D) ale unei securitizări sintetice, instituţia iniţiatoare a securitizării tratează ca tranşă valoarea expunerii poziţiei din securitizare corespunzătoare marjei sintetice în exces menţionate la articolul 248 alineatul (1) litera (e) şi ajustează punctele de ataşare (A) şi punctele de detaşare (D) ale celorlalte tranşe pe care le reţine, adăugând valoarea expunerii respective la soldul portofoliului de expuneri-suport din securitizare. Numai instituţia iniţiatoare efectuează această ajustare.
Art. 257: Determinarea scadenţei tranşei (MT)
(1)În sensul subsecţiunii 3 şi sub rezerva alineatului (2), instituţiile pot măsura scadenţa unei tranşe (Mp) potrivit uneia dintre următoarele metode:
a)scadenţa medie ponderată a plăţilor contractuale datorate în cadrul tranşei conform următoarei formule:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde CFt reprezintă toate plăţile contractuale (principal, dobânzi şi comisioane) care trebuie plătite de către debitor în perioada t, sau
b)scadenţa legală finală a tranşei conform următoarei formule:
Mt = 1 + (Ml - 1) x 80 %,
unde ML reprezintă scadenţa legală finală a tranşei.
(2)În sensul alineatului (1), la stabilirea scadenţei unei tranşe (MT) se aplică, în toate cazurile, o limită minimă de un an şi o limită maximă de cinci ani.
(3)În cazul în care o instituţie poate ajunge să suporte, ca urmare a contractului, pierderi potenţiale derivate din expunerile-suport, instituţia stabileşte scadenţa poziţiei din securitizare ţinând seama de scadenţa contractului plus termenul de scadenţă cel mai îndepărtat al acestor expuneri-suport. În cazul expunerilor reînnoibile, se aplică cea mai îndepărtată scadenţă reziduală posibilă din punct de vedere contractual care ar putea fi adăugată în cursul perioadei de reînnoire.
(4)ABE monitorizează gama de practici din acest domeniu ţinând seama în special de aplicarea alineatului (1) litera (a) din prezentul articol şi, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, emite ghiduri până la 31 decembrie 2019.
Subsecţiunea 3:Metodele de calcul al cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor
Art. 258: Condiţiile de utilizare a abordării bazate pe modele interne de rating (SEC-IRBA)
(1)Instituţiile utilizează abordarea SEC-IRBA pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru o poziţie din securitizare dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)poziţia în cauză se bazează pe un portofoliu IRB sau pe un portofoliu mixt, cu condiţia ca, în acest din urmă caz, instituţia să fie în măsură să calculeze Kirb în conformitate cu secţiunea 3 pentru cel puţin 95 % din cuantumul expunerii-suport;
b)au fost puse la dispoziţie suficiente informaţii în ceea ce priveşte expunerile-suport din securitizare pentru ca instituţia să poată calcula Kirb şi
c)instituţia nu a fost împiedicată să utilizeze SEC-IRBA pentru o anumită poziţie din securitizare în conformitate cu alineatul (2).
(2)Autorităţile competente pot să interzică, de la caz la caz, utilizarea SEC-IRBA pentru securitizările care prezintă caracteristici foarte complexe sau riscante. În acest sens, pot fi considerate caracteristici extrem de complexe sau riscante următoarele:
a)îmbunătăţirea calităţii creditului care poate fi afectată din alte motive decât cele legate de pierderile aferente portofoliului;
b)portofoliile de expuneri-suport care prezintă un grad ridicat de corelaţie internă ca urmare a unor expuneri concentrate asupra unui anumit sector sau asupra unei anumite zone geografice;
c)tranzacţiile în cazul cărora rambursarea poziţiilor din securitizare depinde în mare măsură de determinanţi de risc care nu sunt reflectaţi in KIrb sau
d)o repartizare a pierderilor extrem de complexă între tranşe.
Art. 259: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor conform abordării SEC-IRBA
(1)Conform abordării SEC-IRBA, cuantumul ponderat la risc al expunerilor pentru o poziţie din securitizare se calculează înmulţind valoarea expunerii poziţiei, calculată în conformitate cu articolul 248, cu ponderea de risc aplicabilă, determinată după cum urmează, cu condiţia respectării, în toate cazurile, a unui prag de 15 %:
RW = 1 250 % unde D < = Kirb
RW = 12.5 x Kssfa(kirb) unde A > = kirb
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde A < Kirb < D
unde:
Kirb reprezintă cerinţa de capital aferentă unui portofoliu de expuneri-suport, astfel cum este definit la articolul 255;
D reprezintă punctul de detaşare, stabilit în conformitate cu articolul 256;
A reprezintă punctul de ataşare, stabilit în conformitate cu articolul 256.
KSSFA(Kirb) = [POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
a = - [1/(p * Kirb)]
u = D -- Kirb
l = max (A - Kirb; 0)
unde:
p - max [0,3; (A + B* (1/N) + C* KIRB + D*LGD + E*MT)]
unde:
N reprezintă numărul efectiv de expuneri din cadrul portofoliului de expuneri-suport, calculat în conformitate cu alineatul (4);
LGD reprezintă pierderea medie în caz de nerambursare a portofoliului de expuneri-suport, ponderată în funcţie de expunere, calculată în conformitate cu alineatul (5);
Mt reprezintă scadenţa tranşei, stabilită în conformitate cu articolul 257.
Parametrii A, B, C, D şi E se stabilesc conform următorului tabel de corespondenţă:
A | B | C | D | E | ||
De alt tip decât retail | De rang superior, granular (N > = 25) | 0 | 3,56 | -1,85 | 0,55 | 0,07 |
De rang superior, negranular (N < 25) | 0,11 | 2,61 | -2,91 | 0,68 | 0,07 | |
Altele decât cele de rang superior, granular (N > = 25) | 0,16 | 2,87 | -1,03 | 0,21 | 0,07 | |
Altele decât cele de rang superior, negranular (N < 25) | 0,22 | 2,35 | -2,46 | 0,48 | 0,07 | |
De tip retail | De rang superior | 0 | 0 | -7,48 | 0,71 | 0,24 |
Altele decât cele de rang superior | 0 | 0 | -5,78 | 0,55 | 0,27 | |
(2)În cazul în care portofoliul-suport IRB cuprinde atât expuneri de tip retail, cât şi expuneri care nu sunt de tip retail, portofoliul se împarte într-un subportofoliu de tip retail şi un subportofoliu care nu este de tip retail şi, pentru fiecare subportofoliu în parte se estimează câte un parametru p distinct, precum şi parametrii de intrare corespunzători N, Kirb şi LGD. Ulterior, se calculează un parametru p mediu ponderat pentru tranzacţie, pe baza parametrilor p aferenţi fiecărui subportofoliu şi a dimensiunii nominale a expunerilor din fiecare subportofoliu.
(3)În cazul în care o instituţie aplică SEC-IRBA în cazul unui portofoliu mixt, calculul parametrului p ţine cont numai de expunerile-suport care fac obiectul abordării IRB. Nu se ţine seama în acest scop de expunerile-suport care fac obiectul abordării standardizate.
(4)Numărul efectiv de expuneri (N) se calculează după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde EADi reprezintă valoarea expunerii asociată celei de-a i-a expuneri din portofoliu.
Expunerile multiple faţă de acelaşi debitor sunt consolidate şi tratate ca o singură expunere.
(5)LGD medii ponderate la expuneri se calculează după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde LGDi reprezintă LGD medie asociată tuturor expunerilor faţă de al i-lea debitor.
În cazul creanţelor achiziţionate, atunci când riscul de credit şi riscul de diminuare a valorii creanţelor sunt gestionate în mod agregat în cadrul unei securitizări, valoarea LGD de intrare corespunde mediei ponderate a LGD pentru riscul de credit şi unei LGD de 100 % pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor. Ponderile aplicate sunt cerinţele individuale de capital ale abordării IRB pentru riscul de credit şi, respectiv, pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor. În acest scop, existenţa unui fond de rezervă unic sau a unei supragarantări pentru acoperirea pierderilor rezultate fie din riscul de credit, fie din riscul de diminuare poate fi considerată o indicaţie a faptului că aceste riscuri sunt gestionate în mod agregat.
(6)În cazul în care proporţia celei mai mari expuneri-suport din portofoliu (C1) nu depăşeşte 3 %, instituţiile pot utiliza următoarea metodă simplificată pentru a calcula N, precum şi LGD medii ponderate la expuneri:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
LGD = 0,50
unde
Cm reprezintă proporţia din portofoliu corespunzătoare sumei celor mai mari expuneri m şi m este stabilit de instituţie.
Dacă nu este disponibil decât C1, iar acest cuantum nu depăşeşte 0,03, atunci instituţia poate utiliza o valoare a LGD de 0,50 şi o valoare a N de 1/C1.
(7)În cazul în care poziţia se bazează pe un portofoliu mixt, iar instituţia este în măsură să calculeze KIRB pentru cel puţin 95 % din cuantumurile expunerilor-suport în conformitate cu articolul 258 alineatul (1) litera (a), instituţia calculează cerinţa de capital pentru portofoliul de expuneri-suport după cum urmează:
d x Kirb + (1 - d) x Ksa,
unde
d reprezintă proporţia cuantumului expunerilor din expunerile-suport pentru care instituţia poate calcula KIRB în raport cu cuantumul expunerilor din toate expunerile-suport;.
(8)În cazul în care o instituţie deţine o poziţie din securitizare sub forma unui instrument financiar derivat de acoperire a riscurilor de piaţă, inclusiv riscul privind rata dobânzii sau riscul valutar, instituţia îi poate atribui respectivului instrument financiar derivat o pondere de risc dedusă echivalentă cu ponderea de risc aferentă poziţiei de referinţă calculată în conformitate cu prezentul articol.
În sensul primului paragraf, poziţia de referinţă este poziţia de rang egal, în toate privinţele, cu instrumentul financiar derivat sau, în absenţa unei astfel de poziţii de rang egal, poziţia care este imediat subordonată instrumentului financiar derivat.
Art. 260: Tratamentul securitizărilor STS conform abordării SEC-IRBA
Conform SEC-IRBA, ponderea de risc aferentă unei poziţii dintr-o securitizare STS se calculează în conformitate cu articolul 259, sub rezerva următoarelor modificări:
pragul de ponderare a riscului pentru poziţiile din securitizare de rang superior = 10 %
p = max [0,3; 0,5 x (A + B x (1/N) + C x KiRB + D x LGD + E x MT)]
Art. 261: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate (SEC-SA)
(1)Potrivit abordării SEC-SA, cuantumul ponderat la risc al expunerilor pentru o poziţie din securitizare se calculează înmulţind valoarea expunerii aferentă poziţiei, astfel cum este calculată în conformitate cu articolul 248, cu ponderea de risc aplicabilă, determinată după cum urmează, cu condiţia respectării, în toate cazurile, a unui prag de 15 %:
RW = 1 250 % unde D < = KA
RW = 12.5 x kssfa(ka) unde A > = ka
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde A < Ka < D
unde:
D reprezintă punctul de detaşare, stabilit în conformitate cu articolul 256;
A reprezintă punctul de ataşare, stabilit în conformitate cu articolul 256;
KA este un parametru calculat în conformitate cu alineatul (2);
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
a [1/(p x Ka)]
u = D - KA
l = max (A - KA; 0)
p = 1 pentru o expunere din securitizare care nu este o expunere din resecuritizare
(2)În sensul alineatului (1), KA se calculează după cum urmează:
Ka - (1 - W) x Ksa + W x 0.5
unde:
Ksa este cerinţa de capital aferentă portofoliului-suport, astfel cum este definită la articolul 255;
W = raportul dintre:
a)suma cuantumurilor nominale ale expunerilor-suport în stare de nerambursare şi
b)suma cuantumurilor nominale ale tuturor expunerilor-suport.
În acest sens, o expunere în stare de nerambursare înseamnă o expunere-suport care prezintă una dintre următoarele caracteristici: (i) este restantă de peste 90 de zile; (ii) face obiectul unei proceduri de faliment sau de insolvenţă; (iii) face obiectul unei proceduri de executare silită sau al unei proceduri similare; sau (iv) se află în stare de nerambursare în conformitate cu documentaţia aferentă securitizării.
Dacă o instituţie nu cunoaşte situaţia incidentelor de plată în cazul a 5 % sau mai puţin din expunerile-suport din portofoliu, instituţia poate utiliza abordarea SEC-SA, sub rezerva următoarei ajustări în calculul KA:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
Dacă instituţia nu cunoaşte situaţia incidentelor de plată în cazul a peste 5 % din expunerile-suport din portofoliu, poziţia din securitizare trebuie să beneficieze de o pondere de risc de 1 250 %.
(3)În cazul în care o instituţie deţine o poziţie din securitizare sub forma unui instrument financiar derivat de acoperire a riscurilor de piaţă, inclusiv riscul privind rata dobânzii sau riscul valutar, instituţia îi poate atribui respectivului instrument financiar derivat o pondere de risc dedusă echivalentă cu ponderea de risc aferentă poziţiei de referinţă calculată în conformitate cu prezentul articol.
În sensul prezentului alineat, poziţia de referinţă este poziţia de rang egal, în toate privinţele, cu poziţia instrumentului financiar derivat sau, în absenţa unei astfel de poziţii de rang egal, poziţia care este imediat subordonată instrumentului financiar derivat.
Art. 262: Tratamentul securitizărilor STS conform SEC-SA
Potrivit SEC-SA, ponderea de risc aferentă unei poziţii dintr-o securitizare STS se calculează în conformitate cu articolul 261, sub rezerva următoarelor modificări:
pragul de ponderare a riscului pentru poziţiile din securitizare de rang superior = 10 %
p = 0,5
Art. 263: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor conform abordării bazate pe modele externe de rating (SEC-ERBA)
(1)Conform SEC-ERBA, cuantumul ponderat la risc al expunerilor pentru o poziţie din securitizare se calculează înmulţind valoarea expunerii aferentă poziţiei, calculată în conformitate cu articolul 248, cu ponderea de risc aplicabilă, determinată conform prezentului articol.
(2)În cazul expunerilor pentru care au fost efectuate evaluări ale creditului pe termen scurt sau pentru care un rating bazat pe o evaluare a creditului pe termen scurt poate fi dedus în conformitate cu alineatul (7), se aplică următoarele ponderi de risc:
Tabelul 1
Nivelul de calitate a creditului | 1 | 2 | 3 | Toate celelalte tipuri de rating |
Pondere de risc | 15 % | 50 % | 100 % | 1 250 % |
(3)În cazul expunerilor pentru care au fost efectuate evaluări ale creditului pe termen lung sau pentru care un rating bazat pe o evaluare a creditului pe termen lung poate fi dedus în conformitate cu alineatul (7) din prezentul articol, se aplică ponderile de risc prevăzute în tabelul 2, ajustate, după caz, în funcţie de scadenţa tranşelor (Mt) în conformitate cu articolul 257 şi cu alineatul (4) din prezentul articol şi în funcţie de densitatea tranşelor pentru tranşele care nu sunt de rang superior în conformitate cu alineatul (5) din prezentul articol:
Tabelul 2
Tranşă de rang superior | Tranşă care nu este de rang superior (puţin densă) | |||
Nivelul de calitate a creditului | Scadenţa tranşei (MT) | Scadenţa tranşei (MT) | ||
1 an | 5 ani | 1 an | 5 ani | |
1 | 15 % | 20 % | 15 % | 70 % |
2 | 15 % | 30 % | 15 % | 90 % |
3 | 25 % | 40 % | 30 % | 120 % |
4 | 30 % | 45 % | 40 % | 140 % |
5 | 40 % | 50 % | 60 % | 160 % |
6 | 50 % | 65 % | 80 % | 180 % |
7 | 60 % | 70 % | 120 % | 210 % |
8 | 75 % | 90 % | 170 % | 260 % |
9 | 90 % | 105 % | 220 % | 310 % |
10 | 120 % | 140 % | 330 % | 420 % |
11 | 140 % | 160 % | 470 % | 580 % |
12 | 160 % | 180 % | 620 % | 760 % |
13 | 200 % | 225 % | 750 % | 860 % |
14 | 250 % | 280 % | 900 % | 950 % |
15 | 310 % | 340 % | 1 050 % | 1 050 % |
16 | 380 % | 420 % | 1 130 % | 1 130 % |
17 | 460 % | 505 % | 1 250 % | 1 250 % |
Toate celelalte | 1 250 % | 1 250 % | 1 250 % | 1 250 % |
(4)Pentru a determina ponderea de risc pentru tranşele a căror scadenţă este cuprinsă între 1 şi 5 ani, instituţiile utilizează o interpolare liniară între ponderile de risc aplicabile unei scadenţe de un an şi, respectiv, ponderile de risc aplicabile unei scadenţe de cinci ani, în conformitate cu tabelul 2.
(5)Pentru a lua în considerare densitatea tranşelor, instituţiile calculează ponderea de risc pentru tranşele care nu sunt de rang superior după cum urmează:
RW = [RW după ajustarea în funcţie de scadenţă conform alineatului (4)] x [1 - min(T; 50 %)]
unde
T = densitatea tranşei, măsurată ca D - A
unde
D D reprezintă punctul de detaşare, stabilit în conformitate cu articolul 256;
A A reprezintă punctul de ataşare, stabilit în conformitate cu articolul 256.
(6)Ponderilor de risc pentru tranşele care nu sunt de rang superior conform alineatelor (3), (4) şi (5) li se aplică un prag de 15 %. În plus, ponderile de risc rezultate nu trebuie să fie mai mici decât ponderea de risc care corespunde unei tranşe ipotetice de rang superior din cadrul aceleiaşi securitizări, având aceeaşi evaluare a creditului şi aceeaşi scadenţă.
(7)În scopul utilizării ratingurilor deduse, instituţiile atribuie unei poziţii care nu beneficiază de rating un rating dedus, echivalent cu evaluarea creditului unei poziţii de referinţă care beneficiază de rating şi îndeplineşte toate condiţiile următoare:
a)poziţia de referinţă este de rang egal, în toate privinţele, cu poziţia din securitizare care nu beneficiază de rating sau, în lipsa unei poziţii de rang egal, poziţia de referinţă este imediat subordonată poziţiei care nu beneficiază de rating;
b)poziţia de referinţă nu beneficiază de garanţii din partea unor terţi şi nici de alte îmbunătăţiri ale calităţii creditului de care nu dispune poziţia ce nu beneficiază de rating;
c)scadenţa poziţiei de referinţă este egală sau posterioară scadenţei poziţiei care nu beneficiază de rating;
d)orice rating dedus este actualizat permanent pentru a reflecta eventualele modificări ale evaluării creditului poziţiei de referinţă.
(8)În cazul în care o instituţie deţine o poziţie din securitizare sub forma unui instrument financiar derivat de acoperire a riscurilor de piaţă, inclusiv riscul privind rata dobânzii sau riscul valutar, instituţia îi poate atribui respectivei tranzacţii cu instrumente financiare derivate o pondere de risc dedusă echivalentă cu ponderea de risc aferentă poziţiei de referinţă calculată în conformitate cu prezentul articol.
În sensul primului paragraf, poziţia de referinţă este poziţia de rang egal, în toate privinţele, cu instrumentul financiar derivat sau, în absenţa unei astfel de poziţii de rang egal, poziţia care este imediat subordonată instrumentului financiar derivat.
Art. 264: Tratamentul securitizărilor STS conform abordării SEC-ERBA
(1)Potrivit abordării SEC-ERBA, ponderea de risc aferentă unei poziţii dintr-o securitizare STS se calculează în conformitate cu articolul 263, sub rezerva modificărilor prevăzute la prezentul articol.
(2)În cazul expunerilor pentru care au fost efectuate evaluări ale creditului pe termen scurt sau pentru care un rating bazat pe o evaluare a creditului pe termen scurt poate fi dedus în conformitate cu articolul 263 alineatul (7), se aplică următoarele ponderi de risc:
Tabelul 3
Nivelul de calitate a creditului | 1 | 2 | 3 | Toate celelalte tipuri de rating |
Pondere de risc | 10 % | 30 % | 60 % | 1 250 % |
(3)În cazul expunerilor pentru care au fost efectuate evaluări ale creditului pe termen lung sau pentru care un rating bazat pe o evaluare a creditului pe termen lung poate fi dedus în conformitate cu articolul 263 alineatul (7), ponderile de risc aplicate sunt stabilite în conformitate cu tabelul 4, ajustate în funcţie de scadenţa tranşelor (MT) în conformitate cu articolul 257 şi cu articolul 263 alineatul (4) şi în funcţie de densitatea tranşelor pentru tranşele care nu sunt de rang superior în conformitate cu articolul 263 alineatul (5):
Tabelul 4
Nivelul de calitate a creditului | Tranşă de rang superior | Tranşă care nu este de rang superior (puţin densă) | ||
Scadenţa tranşei (MT) | Scadenţa tranşei (MT) | |||
1 an | 5 ani | 1 an | 5 ani | |
1 | 10 % | 10 % | 15 % | 40 % |
2 | 10 % | 15 % | 15 % | 55 % |
3 | 15 % | 20 % | 15 % | 70 % |
4 | 15 % | 25 % | 25 % | 80 % |
5 | 20 % | 30 % | 35 % | 95 % |
6 | 30 % | 40 % | 60 % | 135 % |
7 | 35 % | 40 % | 95 % | 170 % |
8 | 45 % | 55 % | 150 % | 225 % |
9 | 55 % | 65 % | 180 % | 255 % |
10 | 70 % | 85 % | 270 % | 345 % |
11 | 120 % | 135 % | 405 % | 500 % |
12 | 135 % | 155 % | 535 % | 655 % |
13 | 170 % | 195 % | 645 % | 740 % |
14 | 225 % | 250 % | 810 % | 855 % |
15 | 280 % | 305 % | 945 % | 945 % |
16 | 340 % | 380 % | 1 015 % | 1 015 % |
17 | 415 % | 455 % | 1 250 % | 1 250 % |
Toate celelalte | 1 250 % | 1 250 % | 1 250 % | 1 250 % |
Art. 265: Sfera de aplicare şi cerinţele operaţionale aferente abordării bazate pe evaluări interne
(1)Instituţiile pot calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru poziţiile care nu beneficiază de rating în cadrul programelor ABCP sau tranzacţiilor ABCP potrivit abordării bazate pe evaluări interne, în conformitate cu articolul 266, în cazul în care se îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol.
În cazul în care o instituţie a primit aprobare de a aplica abordarea bazată pe evaluări interne în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol şi o anumită poziţie din cadrul unui program ABCP sau al unei tranzacţii ABCP intră în domeniul de aplicare reglementat de o astfel de aprobare, instituţia aplică abordarea respectivă pentru a calcula cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru poziţia respectivă.
(2)Autorităţile competente acordă instituţiilor aprobarea de a aplica abordarea bazată pe evaluări interne în cadrul unei sfere de aplicare bine definite, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)toate poziţiile din titluri pe termen scurt emise în cadrul programului ABCP sunt poziţii care beneficiază de rating;
b)evaluarea internă a calităţii creditului poziţiei reflectă metodologia de evaluare accesibilă publicului şi aplicată de către una sau mai multe ECAI pentru atribuirea de ratinguri poziţiilor din securitizare garantate cu expuneri-suport de tipul celor securitizate;
c)titlurile pe termen scurt emise în cadrul programului ABCP sunt predominant emise pentru investitori terţi;
d)procesul de evaluare internă a instituţiei este cel puţin la fel de prudent ca evaluările aflate la dispoziţia publicului ale ECAI care au acordat un rating extern titlurilor pe termen scurt emise în cadrul programului ABCP, în special în ceea ce priveşte factorii utilizaţi în simularea de criză şi alte elemente cantitative relevante;
e)metodologia de evaluare internă a instituţiei ţine seama de toate metodologiile de rating relevante, aflate la dispoziţia publicului, ale ECAI care acordă un rating titlurilor pe termen scurt emise în cadrul programului ABCP şi include clase de rating care corespund evaluărilor creditului efectuate de ECAI. Instituţia consemnează în evidenţele sale interne o declaraţie explicativă care descrie modul în care au fost îndeplinite cerinţele stabilite în prezenta literă şi actualizează în mod regulat această declaraţie;
f)instituţia utilizează metodologia de evaluare internă în scopul gestionării interne a riscurilor, inclusiv în procesele sale de luare a deciziilor, de gestionare a informaţiilor şi de alocare a capitalului intern;
g)auditorii interni sau externi, o ECAI sau funcţiile interne de analiză a creditului sau de gestionare a riscurilor ale instituţiei efectuează revizuiri periodice ale procesului de evaluare internă şi ale calităţii evaluărilor interne ale calităţii creditului aferente expunerilor instituţiei faţă de un program ABCP sau o tranzacţie ABCP;
h)instituţia monitorizează performanţa ratingurilor sale interne în timp, pentru a evalua credibilitatea metodologiei sale de evaluare internă şi ajustează, după caz, această metodologie, atunci când performanţa expunerilor diferă în mod regulat de cea indicată de ratingurile interne;
i)programul ABCP include standarde de subscriere şi de gestionare a pasivelor sub formă de orientări pentru administratorul programului referitoare, cel puţin, la următoarele aspecte:
(i)criteriile de eligibilitate a activelor, sub rezerva literei (j);
(ii)tipurile şi valoarea monetară ale expunerilor care decurg din furnizarea unor facilităţi de lichiditate şi din îmbunătăţirea calităţii creditului;
(iii)distribuţia pierderilor între poziţiile din securitizare în cadrul programului ABCP sau al tranzacţiei ABCP;
(iv)separarea din punct de vedere juridic şi economic a activelor transferate de entitatea care le vinde;
j)criteriile de eligibilitate a activelor din cadrul programului ABCP prevăd cel puţin:
(i)excluderea achiziţionării activelor care înregistrează întârzieri semnificative la plată sau se află în stare de nerambursare;
(ii)limitarea concentrărilor excesive ale riscurilor faţă de un singur debitor sau o singură zonă geografică; şi
(iii)limitarea scadenţei activelor care urmează să fie achiziţionate;
k)efectuarea unei analize a riscului de credit şi a profilului de activitate al vânzătorului activului, care cuprinde, cel puţin, o evaluare a următoarelor aspecte legate de vânzător:
(i)performanţa sa financiară trecută şi previziuni privind performanţa sa viitoare;
(ii)poziţia sa curentă pe piaţă şi previziuni pentru competitivitatea sa viitoare;
(iii)efectul de levier, fluxul de numerar, rata de acoperire a dobânzilor şi ratingul datoriei; şi
(iv)standardele de subscriere, capacitatea de administrare a creditelor şi procesele de colectare a debitelor;
l)programul ABCP prezintă politici şi procese de colectare a debitelor care ţin seama de capacitatea operaţională şi de calitatea creditului administratorului de credite şi cuprinde elemente care diminuează riscurile legate de performanţa vânzătorului şi a administratorului de credite. În sensul prezentei litere, riscurile legate de performanţă pot fi diminuate prin fixarea de praguri de declanşare bazate pe calitatea actuală a creditului vânzătorului sau a administratorului de credite, pentru a evita amalgamarea fondurilor în cazul în care vânzătorul sau administratorul de credite intră în stare de nerambursare;
m)estimarea agregată a pierderilor aferente unui portofoliu de active care poate fi achiziţionat în cadrul programului ABCP ţine seama de toate sursele de riscuri potenţiale, cum ar fi riscul de credit şi riscul de diminuare a valorii creanţelor;
n)dacă îmbunătăţirea calităţii creditului furnizată de vânzător este dimensionată numai pe baza pierderilor aferente creditului, iar riscul de diminuare a valorii creanţelor este semnificativ pentru respectivul portofoliu de active, programul ABCP cuprinde o rezervă separată pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor;
o)nivelul necesar de îmbunătăţire a calităţii creditului în cadrul programului ABCP este calculat ţinând seama de informaţiile istorice înregistrate pe parcursul mai multor ani, incluzând pierderile, incidentele de plată, diminuarea valorii creanţelor şi viteza de rotaţie a creanţelor;
p)programul ABCP include caracteristici structurale în achiziţionarea expunerilor pentru a diminua riscurile potenţiale de deteriorare a calităţii creditului aferente portofoliului-suport. Aceste caracteristici pot cuprinde praguri de închidere specifice unui portofoliu de expuneri;
q)instituţia evaluează caracteristicile portofoliului-suport de active, cum ar fi media ponderată a scorului său de credit, identifică orice concentrare a riscurilor asupra unui singur debitor sau a unei singure zone geografice şi stabileşte nivelul de granularitate al portofoliului de active.
(3)În cazul în care revizuirea prevăzută la alineatul (2) litera (g) este asigurată de funcţiile de audit intern, de analiză a creditului sau de gestionare a riscurilor ale instituţiei, aceste funcţii trebuie să fie independente de funcţiile interne ale instituţiei legate de gestionarea programului ABCP şi a relaţiilor cu clienţii.
(4)Instituţiile care au obţinut aprobarea de a aplica abordarea bazată pe evaluări interne nu revin la utilizarea altor metode pentru poziţiile care se încadrează în sfera de aplicare a abordării bazate pe evaluări interne, cu excepţia cazului în care sunt îndeplinite ambele condiţii următoare:
a)instituţia a demonstrat, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că are motive întemeiate pentru a proceda astfel;
b)instituţia a primit aprobarea prealabilă în acest sens a autorităţii competente.
Art. 266: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor conform abordării bazate pe evaluări interne
(1)Conform abordării bazate pe evaluări interne, instituţia încadrează poziţia care nu beneficiază de rating în programul ABCP sau tranzacţia ABCP în una din clasele de rating prevăzute la articolul 265 alineatul (2) litera (e), pe baza evaluării sale interne. Poziţiei i se atribuie un rating derivat, care este identic cu evaluările creditului corespunzătoare acelei clase de rating, astfel cum se prevede la articolul 265 alineatul (2) litera (e).
(2)În momentul în care este atribuit pentru prima dată, ratingul derivat în conformitate cu alineatul (1) se situează cel puţin la nivelul ratingului corespunzător investiţiilor cu risc scăzut şi este considerat ca fiind o evaluare a creditului eligibilă efectuată de o ECAI în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu articolul 263 sau cu articolul 264, după caz.
Subsecţiunea 4:Plafoane pentru poziţiile din securitizare
Art. 267: Ponderea de risc maximă pentru poziţiile din securitizare de rang superior: abordarea de tip look-through
(1)O instituţie care cunoaşte în orice moment compoziţia expunerilor-suport poate atribui poziţiei din securitizare de rang superior o pondere maximă de risc egală cu ponderea de risc medie ponderată la expuneri care ar fi aplicată expunerilor-suport ca şi cum acestea nu ar fi fost securitizate.
(2)În cazul portofoliilor de expuneri-suport pentru care instituţia utilizează exclusiv abordarea standardizată sau abordarea IRB, ponderea maximă de risc a poziţiei din securitizare de rang superior este egală cu ponderea de risc medie ponderată la expuneri care s-ar aplica expunerilor-suport în temeiul capitolului 2 sau, respectiv, capitolului 3, ca şi când acestea nu ar fi fost securitizate.
În cazul portofoliilor mixte, ponderea maximă de risc se calculează după cum urmează:
a)dacă instituţia aplică SEC-IRBA, părţii aferente abordării standardizate şi părţii aferente abordării IRB din portofoliul-suport li se atribuie ponderea de risc corespunzătoare abordării standardizate şi, respectiv, ponderea de risc corespunzătoare abordării IRB;
b)dacă instituţia aplică SEC-SA sau SEC-ERBA, ponderea maximă de risc pentru poziţiile din securitizare de rang superior este egală cu ponderea de risc medie ponderată a expunerilor-suport calculată conform abordării standardizate.
(3)În sensul prezentului articol, ponderea de risc care s-ar aplica potrivit abordării IRB în conformitate cu capitolul 3 include raportul dintre:
a)pierderile aşteptate înmulţite cu 12,5 şi
b)valoarea expunerii aferentă expunerilor-suport.
(4)În cazul în care ponderea maximă de risc calculată în conformitate cu alineatul (1) antrenează o pondere de risc mai mică decât pragurile de ponderare a riscului prevăzute la articolele 259-264, după caz, se utilizează prima dintre acestea.
Art. 268: Cerinţele maxime de capital
(1)O instituţie iniţiatoare, o instituţie sponsor sau orice altă instituţie care utilizează SEC-IRBA ori o instituţie iniţiatoare sau o instituţie sponsor care utilizează SEC-SA sau SEC-ERBA poate să aplice, pentru poziţiile din securitizare pe care le deţine, o cerinţă maximă de capital echivalentă cu cerinţele de capital care ar fi calculate în temeiul capitolului 2 sau 3 în ceea ce priveşte expunerile-suport, ca şi cum acestea nu ar fi fost securitizate. În sensul prezentului articol, cerinţa de capital aferentă abordării IRB include cuantumul pierderilor aşteptate asociate respectivelor expuneri, calculată în temeiul capitolului 3, precum şi cuantumul pierderilor neaşteptate.
(2)În cazul portofoliilor mixte, cerinţa maximă de capital este determinată prin calcularea mediei ponderate în funcţie de expuneri a cerinţelor de capital pentru părţile din expunerile-suport aferente abordării IRB şi abordării standardizate, în conformitate cu alineatul (1).
(3)Cerinţa maximă de capital este rezultatul înmulţirii cuantumului calculat în conformitate cu alineatul (1) sau (2) cu proporţia cea mai mare a interesului pe care instituţia îl deţine în tranşele (V) relevante, exprimat ca procent şi calculat după cum urmează:
a)pentru o instituţie care deţine una sau mai multe poziţii din securitizare într-o singură tranşă, V este egal cu raportul dintre cuantumul nominal al poziţiilor din securitizare pe care instituţia le deţine în tranşa vizată şi cuantumul nominal al tranşei respective;
b)pentru o instituţie care deţine poziţii din securitizare în tranşe diferite, V este egal cu proporţia maximă a dobânzilor în cadrul diferitelor tranşe. În acest sens, proporţia dobânzilor pentru fiecare dintre diferitele tranşe se calculează conform literei (a).
(4)Atunci când se calculează cerinţa maximă de capital pentru o poziţie din securitizare în conformitate cu prezentul articol, cuantumul integral al oricărui câştig rezultat din vânzare şi al oricărei componente de dobândă care îmbunătăţeşte calitatea creditului ce rezultă din tranzacţia de securitizare se deduce din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k).
Subsecţiunea 5:Dispoziţii diverse
Art. 269: Resecuritizări
(1)Pentru o poziţie din resecuritizare, instituţiile aplică abordarea SEC-SA în conformitate cu articolul 261, cu următoarele modificări:
a)W = 0 pentru orice expunere faţă de o tranşă din securitizare din cadrul portofoliului de expuneri-suport;
b)p = 1,5;
c)ponderea de risc rezultată este supusă unui prag de ponderare a riscului de 100 %.
(2)Parametrul KSA pentru expunerile-suport din securitizare se calculează în conformitate cu subsecţiunea 2.
(3)Cerinţele maxime de capital prevăzute în subsecţiunea 4 nu se aplică poziţiilor din resecuritizare.
(4)Dacă portofoliul de expuneri-suport este alcătuit dintr-o combinaţie de tranşe din securitizare şi alte tipuri de active, parametrul KA este determinat ca fiind media ponderată în funcţie de expunerea nominală a parametrilor KA calculaţi separat pentru fiecare subgrup de expuneri în parte.
Art. 269a: Tratamentul securitizărilor expunerilor neperformante (NPE)
(1)În sensul prezentului articol:
a)«securitizare de NPE» înseamnă o securitizare de expuneri neperformante (NPE) astfel cum este definită la articolul 2 punctul 25 din Regulamentul (UE) 2017/2402;
b)«securitizare de NPE tradiţională calificată» înseamnă o securitizare de NPE tradiţională în cazul căreia reducerea de preţ de cumpărare nerambursabilă este de cel puţin 50 % din soldul expunerilor-suport la momentul transferului lor către SSPE.
(2)Ponderea de risc aferentă unei poziţii dintr-o securitizare de NPE-uri se calculează în conformitate cu articolul 254 sau cu articolul 267. Ponderea de risc este supusă unui prag de 100 %, cu excepţia cazului în care se aplică articolul 263.
(3)Prin derogare de la alineatul (2) de la prezentul articol, instituţiile trebuie să atribuie o pondere de risc de 100 % poziţiei din securitizare de rang superior dintr-o securitizare de NPE-uri tradiţională, cu excepţia cazului în care se aplică articolul 263.
(4)Instituţiile care aplică abordarea IRB oricăror expuneri din portofoliul expunerilor-suport în conformitate cu capitolul 3 şi care nu sunt autorizate să utilizeze propriile estimări ale LGD şi propriii factori de conversie pentru astfel de expuneri nu utilizează abordarea SEC-IRBA pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru o poziţie dintr-o securitizare de NPE şi nu aplică alineatul (5) sau alineatul (6).
(5)În sensul articolului 268 alineatul (1), pierderile aşteptate asociate expunerilor-suport ale unei securitizări de NPE tradiţionale calificate se includ după scăderea reducerii de preţ de cumpărare nerambursabile şi, după caz, a oricărei alte ajustări specifice pentru riscul de credit.
Instituţiile efectuează calculele în conformitate cu următoarea formulă:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
CRmax | = | cerinţa maximă de capital în cazul unei securitizări de NPE tradiţionale calificate; |
RWEAIRB | = | suma cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea IRB; |
ELIRB | = | suma valorilor pierderilor aşteptate ale expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea IRB; |
NRPPD | = | reducerea de preţ de cumpărare nerambursabilă; |
EVIRB | = | suma valorilor expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea IRB; |
EVPool | = | suma valorilor expunerilor aferente expunerilor-suport din portofoliu; |
SCRAIRB | = | pentru instituţiile iniţiatoare, ajustările specifice pentru riscul de credit efectuate de instituţie cu privire la expunerile-suport care fac obiectul abordării IRB numai dacă şi în măsura în care aceste ajustări depăşesc NRPPD; pentru instituţiile investitoare, valoarea este zero; |
RWEASA | = | suma cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea standardizată. |
(6)Prin derogare de la alineatul (3) de la prezentul articol, în cazul în care ponderea de risc medie ponderată în funcţie de expuneri calculată în conformitate cu abordarea de tip «look-through» prevăzută la articolul 267 este mai mică de 100 %, instituţiile pot aplica ponderea de risc mai mică, ce face obiectul unui prag minim al ponderii de risc de 50 %.
În sensul primului paragraf, instituţiile iniţiatoare care aplică abordarea SEC-IRBA unei poziţii şi cărora li se permite să utilizeze propriile estimări ale LGD şi proprii factori de conversie pentru toate expunerile-suport care fac obiectul abordării IRB în conformitate cu capitolul 3 deduc reducerea de preţ de cumpărare nerambursabilă şi, după caz, orice ajustări suplimentare specifice pentru riscul de credit din pierderile aşteptate şi din valorile expunerilor aferente expunerilor-suport asociate unei poziţii de rang superior dintr-o securitizare de NPE tradiţională calificată în conformitate cu următoarea formulă:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
RWmax | = | ponderea de risc, înainte de aplicarea pragului minim, aplicabilă unei poziţii de rang superior dintr-o securitizare de NPE tradiţională calificată când se utilizează abordarea de tip «look-through»; |
RWEAIRB | = | suma cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea IRB; |
RWEASA | = | suma cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea standardizată; |
ELIRB | = | suma valorilor pierderilor aşteptate ale expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea IRB; |
NRPPD | = | reducerea de preţ de cumpărare nerambursabilă; |
EVIRB | = | suma valorilor expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea IRB; |
EVpool | = | suma valorilor expunerilor aferente expunerilor-suport din portofoliu; |
EVSA | = | suma valorilor expunerilor aferente expunerilor-suport cărora li se aplică abordarea standardizată; |
SCRAIRB | = | ajustările specifice pentru riscul de credit efectuate de instituţia iniţiatoare cu privire la expunerile-suport care fac obiectul abordării IRB numai dacă şi în măsura în care aceste ajustări depăşesc NRPPD. |
(7)În sensul prezentului articol, reducerea de preţ de cumpărare nerambursabilă se calculează ca diferenţa dintre valoarea de la litera (a) şi valoarea de la litera (b):
a)soldul expunerilor-suport din securitizarea de NPE în momentul în care expunerile respective au fost transferate către SSPE;
b)suma următoarelor elemente:
(i)preţul de vânzare iniţial al tranşelor sau, după caz, al părţilor din tranşele securitizării de NPE vândute unor investitori terţi; şi
(ii)soldul, în momentul în care expunerile-suport au fost transferate către SSPE, al tranşelor sau, după caz, al părţilor tranşelor din respectiva securitizare deţinute de iniţiator.
În sensul alineatelor (5) şi (6), pe toată durata tranzacţiei, calcularea reducerii de preţ de cumpărare nerambursabile se ajustează în sens descrescător, luând în considerare pierderile realizate. Orice reducere a soldului expunerilor-suport care rezultă din pierderile realizate scade reducerea de preţ de cumpărare nerambursabilă, sub rezerva unui prag minim nul.
Dacă reducerea de preţ este structurată astfel încât să poată fi rambursată integral sau parţial instituţiei iniţiatoare, această reducere nu este considerată reducere de preţ de cumpărare nerambursabilă în sensul prezentului articol.
Art. 270: Poziţii de rang superior din securitizarea STS înscrisă în bilanţ
(1)O instituţie iniţiatoare poate calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor dintr-o poziţie de securitizare STS înscrisă în bilanţ, astfel cum se menţionează la articolul 26a alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/2402, în conformitate cu articolul 260, 262 sau 264 din prezentul regulament, după caz, dacă respectiva poziţie îndeplineşte cele două condiţii de mai jos:
a)securitizarea îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 243 alineatul (2);
b)poziţia poate fi considerată ca fiind poziţia din securitizare de rang superior.
(2)ABE monitorizează aplicarea alineatului (1), în special în ceea ce priveşte:
a)volumul de piaţă şi cota de piaţă a securitizărilor STS înscrise în bilanţ pentru care instituţia iniţiatoare aplică alineatul (1), pentru diferite clase de active;
b)repartizarea observată a pierderilor pentru tranşa de rang superior şi pentru alte tranşe ale securitizărilor STS înscrise în bilanţ, în cazul în care instituţia iniţiatoare aplică alineatul (1) referitor la poziţia de rang superior deţinută în astfel de securitizări;
c)impactul aplicării alineatului (1) asupra efectului de levier al instituţiilor;
d)impactul utilizării securitizărilor STS înscrise în bilanţ pentru care instituţia iniţiatoare aplică alineatul (1) la emiterea de instrumente de capital de către instituţiile iniţiatoare respective.
(3)ABE prezintă Comisiei un raport privind constatările sale până la 10 aprilie 2023.
(4)Până la 10 octombrie 2023, pe baza raportului menţionat la alineatul (3), Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind aplicarea prezentului articol, în special în ceea ce priveşte riscul efectului de levier excesiv generat de utilizarea de securitizări STS înscrise în bilanţ eligibile pentru tratament în conformitate cu alineatul (1) şi posibila înlocuire a emiterii de instrumente de capital de către instituţiile iniţiatoare prin respectiva utilizare. Raportul respectiv este, după caz, însoţit de o propunere legislativă.
Art. 270a: Pondere de risc suplimentară
(1)În cazul în care o instituţie nu respectă, din neglijenţă sau omisiune, cerinţele legate de orice aspect important prevăzut în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402, autorităţile competente impun o pondere de risc suplimentară proporţională de cel puţin 250 % din ponderea de risc, limitată la 1 250 %, care se aplică poziţiilor relevante din securitizare în modul specificat la articolul 247 alineatul (6) sau, respectiv, la articolul 337 alineatul (3) din prezentul regulament. Ponderea de risc suplimentară creşte progresiv, cu fiecare încălcare ulterioară a dispoziţiilor privind obligaţia de diligenţă şi privind gestionarea riscurilor. Autorităţile competente iau în considerare exceptările pentru anumite securitizări prevăzute la articolul 6 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2017/2402 prin reducerea ponderii de risc pe care altfel ar impune-o în temeiul prezentului articol cu privire la o securitizare căreia i se aplică dispoziţiile articolului 6 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2017/2402.
(2)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a facilita convergenţa practicilor de supraveghere în ceea ce priveşte punerea în aplicare a alineatului (1), inclusiv prin prevederea măsurilor care trebuie luate în caz de încălcare a obligaţiilor de diligenţă şi de gestionare a riscurilor. ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 ianuarie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf din prezentul alineat, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 270b: Utilizarea evaluărilor creditului efectuate de ECAI
Instituţiile pot utiliza evaluări ale creditului pentru a determina ponderea de risc aplicabilă unei poziţii din securitizare în conformitate cu prezentul capitol numai dacă evaluarea creditului a fost emisă sau aprobată de o ECAI în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.
Art. 270c: Cerinţe aplicabile evaluărilor creditului efectuate de ECAI
Pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu secţiunea 3, instituţiile utilizează o evaluare a creditului efectuată de o ECAI numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
(a)nu există nicio neconcordanţă între tipurile de plăţi luate în considerare în evaluarea creditului şi tipurile de plăţi la care instituţia are dreptul conform contractului care dă naştere respectivei poziţii din securitizare;
(b)ECAI publică evaluările creditului şi informaţiile referitoare la analiza pierderilor şi a fluxurilor de numerar, la sensibilitatea ratingurilor faţă de modificările ipotezelor pe care se bazează respectivele ratinguri, inclusiv performanţa expunerilor-suport, precum şi informaţiile referitoare la procedurile, metodologiile, ipotezele şi elementele-cheie care stau la baza evaluărilor creditului în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009. În sensul prezentei litere, informaţiile sunt considerate a fi la dispoziţia publicului dacă se publică într-un format accesibil. Informaţiile care sunt puse numai la dispoziţia unui număr limitat de entităţi nu se consideră a fi la dispoziţia publicului;
(c)evaluările creditului sunt incluse în matricea de tranziţie a ECAI;
(d)evaluările creditului nu se bazează sau se bazează parţial pe protecţia nefinanţată furnizată de instituţia însăşi. În cazul în care o poziţie se bazează, integral sau parţial, pe protecţie nefinanţată, instituţia tratează poziţia respectivă ca şi când ar fi o poziţie care nu beneficiază de rating în vederea calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru această poziţie în conformitate cu secţiunea 3;
(e)ECAI se angajează să publice explicaţii privind modul în care performanţa expunerilor-suport afectează evaluarea creditului.
Art. 270d: Utilizarea evaluărilor de credit
(1)Instituţiile pot decide să desemneze una sau mai multe ECAI ale căror evaluări ale creditului să fie utilizate la calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu prezentul capitol (denumită în continuare "ECAI desemnată").
(2)Instituţiile utilizează evaluările creditului aferente poziţiilor lor din securitizare în mod coerent şi neselectiv şi respectă, în acest scop, următoarele cerinţe:
a)instituţiile nu utilizează evaluările creditului efectuate de o ECAI pentru poziţiile lor în unele tranşe şi evaluările creditului efectuate de o altă ECAI pentru poziţiile lor în alte tranşe din cadrul aceleiaşi securitizări care pot să beneficieze sau nu de un rating acordat de prima ECAI;
b)dacă o poziţie face obiectul a două evaluări ale creditului efectuate de ECAI desemnate, instituţiile utilizează evaluarea creditului mai puţin favorabilă;
c)dacă o poziţie face obiectul a cel puţin trei evaluări ale creditului efectuate de ECAI desemnate, se utilizează cele mai favorabile două evaluări ale creditului. Dacă cele mai favorabile două evaluări sunt diferite, se utilizează cea mai puţin favorabilă dintre acestea;
d)instituţiile nu solicită în mod activ retragerea ratingurilor mai puţin favorabile.
(3)În cazul în care expunerile-suport ale unei securitizări beneficiază de o protecţie a creditului eligibilă, totală sau parţială, în conformitate cu capitolul 4, iar efectul acestei protecţii este reflectat în evaluarea creditului unei poziţii din securitizare efectuată de către o ECAI desemnată, instituţiile utilizează ponderea de risc asociată cu respectiva evaluare a creditului. Dacă protecţia creditului menţionată în prezentul alineat nu este eligibilă în temeiul capitolului 4, nu se ţine seama de evaluarea creditului, iar poziţia din securitizare este tratată ca o poziţie ce nu beneficiază de rating.
(4)Dacă o poziţie din securitizare beneficiază de o protecţie a creditului eligibilă în conformitate cu capitolul 4, iar efectul acestei protecţii a fost reflectat în evaluările creditului efectuate de către o ECAI desemnată, instituţiile tratează poziţia din securitizare ca şi când ar fi o poziţie ce nu beneficiază de rating şi calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu capitolul 4.
Art. 270e: Punerea în corespondenţă a securitizărilor
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare care să pună în corespondenţă, în mod obiectiv şi coerent, nivelurile de calitate a creditului prevăzute în prezentul capitol şi evaluările creditului relevante stabilite de toate ECAI. În sensul prezentului articol, ABE efectuează, în special, următoarele:
(a)realizează o distincţie între gradele de risc relative exprimate de fiecare evaluare;
(b)ia în considerare factori cantitativi precum ratele de nerambursare sau de pierdere şi performanţa istorică a evaluărilor creditului efectuate de fiecare ECAI pentru diferite clase de active;
(c)ia în considerare factori calitativi precum gama de tranzacţii evaluate de ECAI, metodologia sa şi semnificaţia evaluărilor creditului pe care le efectuează, în special dacă aceste evaluări ţin seama de pierderile aşteptate sau de prima pierdere în EUR, precum şi de plata fără întârziere a dobânzilor sau de plata finală a dobânzilor;
(d)urmăreşte asigurarea faptului că poziţiile din securitizare cărora le este aplicată aceeaşi pondere de risc pe baza evaluărilor creditului efectuate de ECAI prezintă grade de risc de credit echivalente.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 iulie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf din prezentul alineat, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 271: Determinarea valorii expunerii
(1)O instituţie trebuie să determine valoarea expunerii instrumentelor financiare derivate enumerate în anexa II în conformitate cu prezentul capitol.
(2)O instituţie poate să determine valoarea expunerii tranzacţiilor de răscumpărare, a operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, a tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi a tranzacţiilor de creditare în marjă în conformitate cu prezentul capitol, în loc să utilizeze dispoziţiile capitolului 4.
Art. 272: Definiţii
În sensul prezentului capitol şi al titlului VI de la prezenta parte, se aplică următoarele definiţii:
(1)Termeni generali
1.«risc de credit al contrapărţii» (CCR) înseamnă riscul ca o contraparte la o tranzacţie să intre în stare de nerambursare înainte de decontarea finală a fluxurilor de numerar aferente tranzacţiei;
(2)Tipuri de tranzacţii
2.«tranzacţii cu termen lung de decontare» înseamnă tranzacţii în care o contraparte se angajează să livreze un titlu, o marfă sau o sumă în valută contra numerar, alte instrumente financiare sau mărfuri, sau invers, la o dată de decontare sau de livrare, specificată prin contract, care depăşeşte durata standard pe piaţă pentru acest tip particular de tranzacţie sau cinci zile lucrătoare de la data la care instituţia a intrat în tranzacţie, dacă această a doua durată este mai scurtă;
3.«tranzacţii de creditare în marjă» înseamnă tranzacţii în care o instituţie acordă credit în legătură cu achiziţionarea, vânzarea, deţinerea sau tranzacţionarea de titluri. Tranzacţiile de creditare în marjă nu includ alte împrumuturi care sunt acoperite cu garanţii reale sub formă de titluri;
(3)Seturi de compensare, seturi de acoperire a riscului şi termeni conecşi
4.«set de compensare» înseamnă un grup de tranzacţii între o instituţie şi o singură contraparte, care face obiectul unui acord de compensare bilaterală executoriu din punct de vedere juridic şi recunoscut în conformitate cu secţiunea 7 şi cu capitolul 4.
Orice tranzacţie care nu face obiectul unui acord de compensare bilaterală executoriu din punct de vedere juridic şi recunoscut în conformitate cu secţiunea 7 trebuie tratată ca fiind ea însăşi un set de compensare în sensul prezentului capitol.
În cadrul metodei modelului intern prevăzută în secţiunea 6, toate seturile de compensare cu o singură contraparte pot fi tratate ca un singur set de compensare, dacă valorile de piaţă simulate negative ale fiecărui set de compensare sunt stabilite la 0 în estimarea expunerii aşteptate (EE);
5.«poziţie de risc» înseamnă o valoare de risc care este atribuită unei tranzacţii, pe baza unui algoritm predeterminat, în cadrul metodei standardizate prevăzute în secţiunea 5;
6.«set de acoperire a riscului» înseamnă un grup de tranzacţii din cadrul unui singur set de compensare în cazul căruia compensarea integrală sau parţială este autorizată pentru determinarea expunerii viitoare potenţiale în conformitate cu metodele prevăzute în secţiunea 3 sau 4 din prezentul capitol;
7.«contract în marjă» înseamnă un acord sau dispoziţiile unui acord, conform căruia o contraparte trebuie să furnizeze garanţii reale unei a doua contrapărţi, atunci când o expunere a celei de-a doua contrapărţi faţă de prima contraparte depăşeşte un nivel specificat;
71.«contract în marjă într-un singur sens» înseamnă un contract în marjă conform căruia o instituţie este obligată să furnizeze marje de variaţie unei contrapărţi, dar nu are dreptul să primească marja de variaţie de la contrapartea respectivă sau viceversa;
8.«prag de marjă» înseamnă cel mai mare cuantum pe care îl poate atinge o expunere în curs, înainte ca o parte să aibă dreptul să solicite garanţii reale;
9.«perioadă de risc de marjă» înseamnă perioada de la ultimul schimb de garanţii reale care acoperă un set de compensare de tranzacţii cu o contraparte aflată în stare de nerambursare până la momentul la care tranzacţiile sunt închise şi riscul de piaţă rezultat face obiectul unei noi acoperiri;
10.«scadenţă efectivă» conform metodei modelului intern pentru un set de compensare cu scadenţa mai mare de un an înseamnă raportul dintre suma expunerilor aşteptate pe durata de viaţă a tranzacţiilor din setul de compensare, actualizată cu rata randamentului fără risc, şi suma expunerilor aşteptate pe durata unui an în setul de compensare, actualizată cu rata randamentului fără risc.
Scadenţa efectivă poate fi ajustată pentru a ţine seama de riscul de reînnoire, prin înlocuirea expunerii aşteptate cu expunerea aşteptată efectivă pentru orizonturi de previzionare mai mici de un an;
11.«compensare între produse diferite» înseamnă includerea, în acelaşi set de compensare, a unor tranzacţii privind categorii diferite de produse, în conformitate cu normele de compensare între produse diferite, stabilite în prezentul capitol;
12.«valoarea de piaţă curentă» sau «CMV» înseamnă valoarea netă de piaţă a tuturor tranzacţiilor din cadrul unui set de compensare înainte de deducerea oricărei garanţii reale deţinute sau furnizate, valorile de piaţă pozitive fiind compensate cu cele negative la calcularea CMV;
121.«suma independentă netă a garanţiilor reale» sau «NICA» înseamnă suma valorilor ajustate în funcţie de volatilitate ale garanţiilor reale nete primite sau furnizate, după caz, în cadrul setului de compensare, altele decât marja de variaţie;
(4)Distribuţii
13.«distribuţia valorilor de piaţă» înseamnă distribuţia de probabilitate previzionată a valorilor de piaţă nete ale tranzacţiilor din cadrul unui set de compensare la o dată viitoare (orizont de previzionare), pe baza valorilor de piaţă realizate ale tranzacţiilor respective la data previzionării;
14.«distribuţia expunerilor» înseamnă distribuţia de probabilitate previzionată a valorilor de piaţă, care se obţine dacă valorile de piaţă nete negative previzionate se stabilesc la 0;
15.«distribuţia neutră la risc» înseamnă o distribuţie a valorilor de piaţă sau a expunerilor pe o perioadă viitoare, calculată pe baza valorilor de piaţă implicite, precum volatilităţile implicite;
16.«distribuţie efectivă» înseamnă o distribuţie a valorilor de piaţă sau a expunerilor pe o perioadă viitoare, calculată pe baza valorilor istorice sau realizate, precum volatilităţile calculate pe baza variaţiilor înregistrate în trecut ale preţurilor sau ratelor;
(5)Măsurări şi ajustări ale expunerii
17.«expunere curentă» este valoarea mai mare dintre zero şi valoarea de piaţă a unei tranzacţii sau a unui portofoliu de tranzacţii din cadrul unui set de compensare cu o contra-parte, care s-ar pierde prin intrarea contrapărţii în stare de nerambursare, presupunând că valoarea tranzacţiilor respective nu poate fi recuperată, nici parţial, în caz de insolvenţă sau de lichidare;
18.«expunere maximă» înseamnă o centilă superioară a distribuţiei expunerilor la o anumită dată viitoare, anterioară datei scadenţei tranzacţiei cu cea mai lungă durată din setul de compensare;
19.«expunere aşteptată» (EE) înseamnă media distribuţiei expunerilor, la o anumită dată viitoare, înainte de data scadenţei tranzacţiei cu cea mai lungă durată din setul de compensare;
20.«expunere aşteptată efectivă la o dată specifică» (denumită în continuare «EE efectivă») este valoarea maximă a expunerii aşteptate din data respectivă sau din orice dată anterioară. Expunerea aşteptată efectivă la o dată specifică se mai poate, de asemenea, defini ca valoarea mai mare dintre expunerea aşteptată la data respectivă şi expunerea aşteptată efectivă la orice dată anterioară;
21.«expunerea pozitivă aşteptată» (EPE) înseamnă media ponderată în timp a expunerilor aşteptate, în care ponderile sunt proporţiile din întreaga perioadă care corespund fiecărei expuneri aşteptate.
La calculul cerinţei de fonduri proprii, instituţiile utilizează media pe primul an sau, dacă toate contractele din setul de compensare ajung la scadenţă în mai puţin de un an, pe durata în care contractul cu cea mai mare scadenţă din setul de compensare ajunge la scadenţă;
22.«expunerea pozitivă aşteptată efectivă» (denumită în continuare «EPE efectivă») înseamnă media ponderată a expunerilor aşteptate efective pe primul an al unui set de compensare sau, dacă toate contractele din setul de compensare ajung la scadenţă în mai puţin de un an, pe durata contractului cu cea mai mare scadenţă din setul de compensare, în care ponderile sunt proporţiile din întreaga perioadă care corespund fiecărei expuneri aşteptate;
(6)Riscuri asociate CCR
23.«risc de reînnoire» înseamnă măsura în care expunerea pozitivă aşteptată este subestimată, atunci când se prevede că tranzacţiile viitoare cu o contraparte se vor desfăşura în mod continuu.
Expunerea suplimentară generată de aceste tranzacţii viitoare nu se include în calculul expunerii pozitive aşteptate;
24.«contraparte» în sensul secţiunii 7 înseamnă orice persoană juridică sau fizică care participă la un acord de compensare şi are capacitatea contractuală necesară în acest sens;
25.«acord de compensare contractuală între produse diferite» înseamnă un acord contractual bilateral între o instituţie şi o contraparte, care creează o obligaţie juridică unică (pe baza compensării tranzacţiilor acoperite) ce acoperă toate acordurile-cadru bilaterale şi toate tranzacţiile privind diferite categorii de produse, incluse în acest acord.
În sensul prezentei definiţii, «categorii diferite de produse» înseamnă:
a)tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare şi luare de titluri şi mărfuri cu împrumut;
b)tranzacţiile de creditare în marjă.
c)contractele enumerate în anexa II;
26.«segment de plată» înseamnă plata convenită la o tranzacţie cu un instrument financiar derivat extrabursier, care are un profil de risc liniar şi prevede schimbul unui instrument financiar contra unei plăţi.
În cazul tranzacţiilor care prevăd schimbul unei plăţi contra altei plăţi, aceste două segmente de plată constau în plăţi brute convenite prin contract, incluzând cuantumul noţional al tranzacţiei.
Art. 273: Metode de calcul al valorii expunerii
(1)Instituţiile calculează valoarea expunerii pentru contractele enumerate în anexa II şi pentru instrumentele financiare derivate de credit, cu excepţia instrumentelor financiare derivate de credit menţionate la alineatele (3) şi (5) din prezentul articol, pe baza uneia dintre metodele prevăzute în secţiunile 3-6, în conformitate cu prezentul articol.
O instituţie care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 273a alineatul (1) nu utilizează metoda prevăzută în secţiunea 4. O instituţie care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 273a alineatul (2) nu utilizează metoda prevăzută în secţiunea 5.
Instituţiile pot utiliza combinat metodele prevăzute în secţiunile 3-6, în mod permanent, în cadrul unui grup. O instituţie individuală nu utilizează combinat metodele prevăzute în secţiunile 3-6 în mod permanent.
(2)Dacă obţine aprobarea autorităţilor competente în conformitate cu articolul 283 alineatele (1) şi (2), o instituţie poate determina valoarea expunerii pentru următoarele elemente, utilizând metoda modelului intern prevăzută în secţiunea 6:
a)contractele enumerate în anexa II;
b)tranzacţiile de răscumpărare;
c)operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut;
d)tranzacţiile de creditare în marjă.
e)tranzacţiile cu termen lung de decontare.
(3)Dacă o instituţie achiziţionează protecţie prin intermediul unui instrument financiar derivat de credit pentru a acoperi o expunere din afara portofoliului de tranzacţionare sau o expunere la riscul de credit al contrapărţii, aceasta poate calcula cerinţa de fonduri proprii pentru expunerea acoperită în conformitate:
a)fie cu articolele 233 - 236;
b)fie cu articolul 183, dacă aprobarea a fost acordată în conformitate cu articolul 143.
Valoarea expunerii la CCR aferent acestor instrumente financiare derivate de credit este zero, cu excepţia cazului în care o instituţie aplică abordarea prevăzută la articolul 299 alineatul (2) litera (h) punctul (ii).
(4)În pofida alineatului (3), o instituţie poate decide să includă, în mod consecvent, în calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărţii toate instrumentele financiare derivate de credit care nu sunt incluse în portofoliul de tranzacţionare şi sunt achiziţionate ca protecţie pentru acoperirea unei expuneri din afara portofoliului de tranzacţionare sau a unei expuneri la CCR, dacă protecţia creditului este recunoscută în temeiul prezentului regulament.
(5)Dacă instrumentele de tip credit default swap vândute de o instituţie sunt tratate de aceasta ca protecţie a creditului furnizată şi fac obiectul unei cerinţe de fonduri proprii pentru riscul de credit al activului suport la întregul cuantum noţional, valoarea expunerii acestor instrumente la CCT în afara portofoliului de tranzacţionare este zero.
(6)În cadrul metodelor prevăzute în secţiunile 3-6, valoarea expunerii pentru o anumită contraparte este egală cu suma valorilor expunerilor calculate pentru fiecare set de compensare cu contrapartea respectivă.
Prin derogare de la primul paragraf, în cazul în care un contract în marjă se aplică mai multor seturi de compensare cu contrapartea respectivă, iar instituţia utilizează una dintre metodele prevăzute în secţiunile 3-6 pentru a calcula valoarea expunerii acestor seturi de compensare, valoarea expunerii se calculează în conformitate cu secţiunea relevantă.
Pentru o anumită contraparte, valoarea expunerii pentru un anumit set de compensare a instrumentelor financiare derivate extrabursiere enumerate în anexa II, calculată în conformitate cu prezentul capitol, este valoarea mai mare dintre zero şi diferenţa dintre suma valorilor expunerilor pentru toate seturile de compensare cu contrapartea şi suma ajustărilor evaluării creditului pentru contrapartea respectivă, care este recunoscută de instituţie ca fiind o reducere suportată a valorii contabile. Ajustările evaluării creditului se calculează fără să se ţină cont de nicio ajustare compensatoare a valorii debitului atribuită propriului risc de credit al firmei care a fost deja exclus din fondurile proprii în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) litera (c).
(7)Atunci când calculează valoarea expunerii în conformitate cu metodele prevăzute în secţiunile 3, 4 şi 5, instituţiile pot trata două contracte derivate extrabursiere incluse în acelaşi acord de compensare care se potrivesc perfect ca fiind un singur contract cu o valoare principală noţională egală cu zero.
În sensul primului paragraf, două contracte derivate extrabursiere se potrivesc perfect în cazul în care acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)poziţiile lor de risc sunt de semn opus;
b)caracteristicile lor, cu excepţia datei tranzacţionării, sunt identice;
c)fluxurile lor de numerar se compensează reciproc în proporţie de 100 %.
(8)Instituţiile determină valoarea expunerii pentru expunerile care rezultă din tranzacţii cu termen lung de decontare prin oricare din metodele prevăzute în secţiunile 3-6 din prezentul capitol, indiferent de metoda aleasă pentru a trata instrumentele financiare derivate extrabursiere şi tranzacţiile de răscumpărare, operaţiunile de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri şi tranzacţiile de creditare în marjă. La calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru tranzacţiile cu termen lung de decontare, o instituţie care utilizează abordarea prevăzută în capitolul 3 poate atribui ponderi de risc în cadrul abordării prevăzute în capitolul 2, în mod permanent şi indiferent de importanţa acestor poziţii.
(9)În cazul metodelor prevăzute în secţiunile 3-6 din prezentul capitol, instituţiile tratează tranzacţiile în cazul cărora a fost identificat un risc specific de corelare defavorabilă în conformitate cu articolul 291 alineatele (2), (4), (5) şi (6).
Art. 273a: Condiţii pentru utilizarea metodelor simplificate de calculare a valorii expunerii
(1)O instituţie poate calcula valoarea expunerii pentru poziţiile sale pe instrumente financiare derivate în conformitate cu metoda prevăzută în secţiunea 4, cu condiţia ca volumul operaţiunilor sale bilanţiere şi extrabilanţiere cu instrumente financiare derivate să fie mai mic sau egal cu fiecare dintre următoarele două praguri, pe baza unei evaluări realizate lunar, utilizând datele din ultima zi a lunii:
a)10 % din activele totale ale instituţiei;
b)300 de milioane EUR.
(2)O instituţie poate calcula valoarea expunerii pentru poziţiile sale pe instrumente financiare derivate în conformitate cu metoda prevăzută în secţiunea 5, cu condiţia ca volumul operaţiunilor sale bilanţiere şi extrabilanţiere cu instrumente financiare derivate să fie mai mic sau egal cu fiecare dintre următoarele două praguri, pe baza unei evaluări realizate lunar, utilizând datele din ultima zi a lunii:
a)5 % din activele totale ale instituţiei;
b)100 de milioane EUR.
(3)În sensul alineatelor (1) şi (2), instituţiile calculează volumul operaţiunilor lor bilanţiere şi extrabilanţiere cu instrumente financiare derivate pe baza datelor din ultima zi a fiecărei luni, în conformitate cu următoarele cerinţe:
a)poziţiile pe instrumente financiare derivate se evaluează la valorile lor de piaţă de la data respectivă; în cazul în care valoarea de piaţă a unei poziţii nu este disponibilă la o anumită dată, instituţiile utilizează valoarea justă pentru poziţia respectivă de la data vizată; în cazul în care valoarea de piaţă şi valoarea justă a unei poziţii nu sunt disponibile la o anumită dată, instituţiile utilizează cea mai recentă valoare de piaţă sau valoare justă pentru poziţia respectivă;
b)valoarea absolută a poziţiei lungi agregate se adună cu valoarea absolută a poziţiei scurte agregate.
c)sunt incluse toate poziţiile pe instrumente financiare derivate, cu excepţia instrumentelor financiare derivate de credit care sunt recunoscute ca acoperiri interne împotriva expunerilor la riscul de credit din afara portofoliului de tranzacţionare.
În sensul primului paragraf, poziţiile lungi şi scurte au acelaşi înţeles ca cel stabilit la articolul 94 alineatul (3).
În sensul primului paragraf, valoarea poziţiei lungi (scurte) agregate este egală cu suma valorilor poziţiilor lungi (scurte) individuale incluse în calcul în conformitate cu litera (c).
(4)Prin derogare de la alineatul (1) sau (2), după caz, dacă activitatea cu instrumente financiare derivate pe bază consolidată nu depăşeşte pragurile stabilite la alineatul (1) sau (2), după caz, o instituţie care este inclusă în consolidare şi care ar trebui să aplice metoda prevăzută în secţiunea 3 sau 4, deoarece depăşeşte pragurile respective pe bază individuală, are ca alternativă, sub rezerva aprobării din partea autorităţilor competente, opţiunea de a aplica metoda care s-ar aplica pe bază consolidată.
(5)Instituţiile notifică autorităţilor competente metodele prevăzute în secţiunea 4 sau 5 pe care le utilizează sau pe care încetează să le mai utilizeze, după caz, pentru a calcula valoarea expunerii pentru poziţiile lor pe instrumente financiare derivate.
(6)Instituţiile nu deschid tranzacţii cu instrumente financiare derivate şi nu cumpără sau vând instrumente financiare derivate cu unicul scop de a respecta oricare dintre condiţiile prevăzute la alineatele (1) şi (2) în cursul evaluării lunare.
Art. 273b: Nerespectarea condiţiilor pentru utilizarea metodelor simplificate de calculare a valorii expunerii pentru instrumentele financiare derivate şi a abordării simplificate pentru calcularea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA
(1)O instituţie care nu mai îndeplineşte una sau mai multe dintre condiţiile prevăzute la articolul 273a alineatul (1) sau (2) notifică imediat acest lucru autorităţii competente.
(2)Instituţiile încetează să calculeze valorile expunerilor pentru poziţiile lor pe instrumente financiare derivate în conformitate cu secţiunea 4 sau 5 şi să calculeze cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu articolul 385, după caz, în termen de trei luni de la apariţia uneia dintre următoarele situaţii:
a)instituţia nu îndeplineşte condiţiile stabilite la articolul 273a alineatul (1) litera (a) sau alineatul (2) litera (a), după caz, sau condiţiile stabilite la articolul 273a alineatul (1) litera (b) sau alineatul (2) litera (b), după caz, timp de trei luni consecutive;
b)instituţia nu îndeplineşte condiţiile stabilite la articolul 273a alineatul (1) litera (a) sau alineatul (2) litera (a), după caz, sau condiţiile stabilite la articolul 273a alineatul (1) litera (b) sau alineatul (2) litera (b), după caz, timp de peste şase din cele 12 luni precedente.
(3)Instituţiile care au încetat să calculeze valorile expunerilor pentru poziţiile lor pe instrumente financiare derivate în conformitate cu secţiunea 4 sau 5 şi să calculeze cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu articolul 385, după caz, pot reîncepe să calculeze valoarea expunerii pentru poziţiile lor pe instrumente financiare derivate, astfel cum se prevede în secţiunea 4 sau 5, şi cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu articolul 385 numai dacă demonstrează autorităţii competente că toate condiţiile prevăzute la articolul 273a alineatul (1) sau (2) au fost îndeplinite pentru o perioadă neîntreruptă de un an.
Art. 274: Valoarea expunerii
(1)O instituţie poate calcula o singură valoare a expunerii la nivelul setului de compensare pentru toate tranzacţiile care fac obiectul unui acord de compensare contractuală în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)acordul de compensare face parte dintr-unul dintre tipurile de acorduri de compensare contractuală menţionate la articolul 295;
b)acordul de compensare a fost recunoscut de autorităţile competente în conformitate cu articolul 296;
c)instituţia şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute la articolul 297 în ceea ce priveşte acordul de compensare.
În cazul în care oricare dintre condiţiile prevăzute la primul paragraf nu este îndeplinită, instituţia tratează fiecare tranzacţie ca şi cum ar fi propriul său set de compensare.
(2)Instituţiile calculează valoarea expunerii unui set de compensare conform abordării standardizate pentru riscul de credit al contrapărţii după cum urmează:
Valoarea expunerii = a x (RC + PFE)
unde:
RC = costul de înlocuire, calculat în conformitate cu articolul 275; şi
PFE = expunerea viitoare potenţială calculată în conformitate cu articolul 278;
a = 1,4.
(3)Valoarea expunerii unui set de compensare care face obiectul unui contract în marjă este plafonată la nivelul valorii expunerii aceluiaşi set de compensare în cazul în care nu ar face obiectul niciunei forme de contract în marjă.
(4)În cazul în care unui set de compensare i se aplică mai multe contracte în marjă sau în cazul în care acelaşi set de compensare include atât tranzacţii care fac obiectul unui contract în marjă, cât şi tranzacţii care nu fac obiectul unui contract în marjă, o instituţie îşi calculează valoarea expunerii după cum urmează:
a)instituţia stabileşte subseturile ipotetice de compensare în cauză, compuse din tranzacţiile incluse în setul de compensare, după cum urmează:
(i)toate tranzacţiile care fac obiectul unui contract în marjă şi cărora li se aplică aceeaşi perioadă de risc de marjă determinată în conformitate cu articolul 285 alineatele (2)-(5) se alocă aceluiaşi subset de compensare;
(ii)toate tranzacţiile care nu fac obiectul unui contract în marjă se alocă aceluiaşi subset de compensare, care este distinct de subseturile de compensare stabilite în conformitate cu punctul (i) de la prezentul alineat;
b)instituţia calculează costul de înlocuire al setului de compensare în conformitate cu articolul 275 alineatul (2), luând în considerare toate tranzacţiile din cadrul setului de compensare, indiferent dacă fac sau nu obiectul unui contract în marjă, şi aplică toate cerinţele următoare:
(i)CMV se calculează pentru toate tranzacţiile din cadrul unui set de compensare, înainte de a deduce orice garanţie reală deţinută sau furnizată, în cazul în care valorile de piaţă pozitive şi negative sunt compensate la calcularea CMV;
(ii)NICA, VM, TH şi MTA, după caz, se calculează separat ca sumă a aceloraşi date de intrare aplicabile fiecărui contract în marjă individual din setul de compensare;
c)instituţia calculează expunerea viitoare potenţială a setului de compensare menţionată la articolul 278 prin aplicarea tuturor cerinţelor următoare:
(i)multiplicatorul menţionat la articolul 278 alineatul (1) se bazează pe datele de intrare CMV, NICA şi VM, după caz, în conformitate cu litera (b) de la prezentul alineat;
(ii)
se calculează în conformitate cu articolul 278, separat pentru fiecare subset ipotetic de compensare menţionat la litera (a) de la prezentul alineat.
(5)Instituţiile pot stabili ca valoarea expunerii să fie zero pentru un set de compensare care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)setul de compensare este alcătuit exclusiv din opţiuni vândute;
b)valoarea curentă de piaţă a setului de compensare este în orice moment negativă;
c)prima pentru toate opţiunile incluse în setul de compensare a fost primită în avans de către instituţie pentru a garanta executarea contractelor;
d)setul de compensare nu face obiectul niciunui contract în marjă.
(6)Într-un set de compensare, instituţiile înlocuiesc o tranzacţie care este o combinaţie liniară finită de opţiuni call sau put cumpărate sau vândute cu toate opţiunile individuale care formează combinaţia liniară respectivă, privite ca o tranzacţie individuală, pentru a calcula valoarea expunerii setului de compensare în conformitate cu prezenta secţiune. Fiecare combinaţie de opţiuni de acest tip este considerată ca o tranzacţie individuală din setul de compensare în care este inclusă combinaţia pentru a calcula valoarea expunerii.
Prin derogare de la primul paragraf, instituţiile înlocuiesc o opţiune digitală vanilla al cărei preţ de exercitare este egal cu K cu combinaţia relevantă de tip collar a două opţiuni vanilla call sau put vândute şi cumpărate care îndeplinesc următoarele cerinţe:
a)cele două opţiuni ale combinaţiei de tip collar au:
(i)aceeaşi dată de expirare şi acelaşi preţ la vedere sau la termen al instrumentului-suport ca opţiunea digitală vanilla;
(ii)preţuri de exercitare egale cu 0,95*K şi, respectiv, 1,05*K;
b)combinaţia de tip collar reproduce exact randamentul opţiunii digitale vanilla în afara intervalului dintre cele două preţuri de exercitare menţionate la litera (a).
Poziţia de risc a celor două opţiuni din combinaţia de tip collar menţionată la al doilea paragraf se calculează separat, în conformitate cu articolul 279.
(7)Valoarea expunerii unei tranzacţii cu instrumente financiare derivate de credit care reprezintă o poziţie lungă în suport poate fi plafonată la cuantumul primei neplătite restante, cu condiţia ca aceasta să fie tratată drept propriul său set de compensare care nu face obiectul unui contract în marjă.
Art. 275: Costul de înlocuire
(1)Instituţiile calculează costul de înlocuire RC pentru seturile de compensare care nu fac obiectul unui contract în marjă în conformitate cu următoarea formulă:
RC = max{CMV - NICA, 0}
(2)Instituţiile calculează costul de înlocuire pentru seturile de compensare individuale care fac obiectul unui contract în marjă în conformitate cu următoarea formulă:
RC = max{CMV - VM - NICA, TH + MTA - NICA, 0}
unde:
RC = costul de înlocuire;
VM = valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a marjei de variaţie nete primite sau furnizate, după caz, pentru setul de compensare în mod regulat pentru a atenua variaţiile valorii de piaţă curente a setului de compensare;
TH = pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care instituţia nu poate solicita garanţii reale; şi
MTA = suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare conform contractului în marjă.
(3)Instituţiile calculează costul de înlocuire pentru seturile de compensare multiple care fac obiectul aceluiaşi contract în marjă în conformitate cu următoarea formulă:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
RC = costul de înlocuire;
i = indicele care desemnează seturile de compensare care fac obiectul contractului în marjă individual;
CMVi = valoarea de piaţă curentă a setului de compensare i;
VMma = suma valorilor ajustate în funcţie de volatilitate ale garanţiilor reale primite sau furnizate, după caz, pentru seturi de compensare multiple în mod regulat cu scopul de a atenua variaţiile valorii de piaţă curente a acestora; şi
NICAMA = suma valorilor ajustate în funcţie de volatilitate ale garanţiilor reale primite sau furnizate, după caz, pentru seturi de compensare multiple, altele decât VMma.
În sensul primului paragraf, NICAMA poate fi calculată la nivel de tranzacţie, la nivel de set de compensare sau la nivelul tuturor seturilor de compensare cărora li se aplică contractul în marjă, în funcţie de nivelul la care se aplică acesta.
Art. 276: Recunoaşterea şi tratamentul aplicat garanţiilor reale
(1)În sensul prezentei secţiuni, instituţiile calculează valoarea garanţiilor reale aferente VM, VMma, NICA şi NICAMA, prin aplicarea tuturor cerinţelor următoare:
a)în cazul în care toate tranzacţiile incluse într-un set de compensare fac parte din portofoliul de tranzacţionare, sunt recunoscute numai garanţiile reale eligibile în temeiul articolelor 197 şi 299;
b)în cazul în care un set de compensare cuprinde cel puţin o tranzacţie din afara portofoliului de tranzacţionare, sunt recunoscute numai garanţiile reale eligibile în temeiul articolului 197;
c)garanţiile reale primite de la o contraparte sunt recunoscute cu semn pozitiv, iar garanţiile reale furnizate unei contrapărţi sunt recunoscute cu semn negativ;
d)valoarea ajustată pentru volatilitate a oricărui tip de garanţii reale primite sau furnizate se calculează în conformitate cu articolul 223;
e)aceeaşi garanţie reală nu este inclusă în acelaşi timp şi în VM, şi în NICA;
f)aceeaşi garanţie reală nu este inclusă în acelaşi timp şi în VMma, şi în NICAMA;
g)nicio garanţie reală furnizată de contraparte care este separată de activele contrapărţii respective şi, ca urmare a separării, este indisponibilă în caz de faliment sau în caz de intrare în stare de nerambursare ori de insolvenţă a contrapărţii respective nu este recunoscută în calcularea NICA şi a NICAMA.
(2)Pentru a calcula valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a garanţiilor reale furnizate menţionate la alineatul (1) litera (d) de la prezentul articol, instituţiile înlocuiesc formula prevăzută la articolul 223 alineatul (2) cu formula următoare:
Cva = C x (1 + Hc + Hfx)
unde:
CVA = valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a garanţiilor reale furnizate; şi
C = garanţiile reale;
Hc şi Hfx sunt definite în conformitate cu articolul 223 alineatul (2).
(3)În sensul alineatului (1) litera (d), instituţiile stabilesc perioada de lichidare relevantă pentru calcularea valorii ajustate în funcţie de volatilitate a garanţiilor reale primite sau furnizate în conformitate cu unul dintre următoarele orizonturi de timp:
a)un an pentru seturile de compensare menţionate la articolul 275 alineatul (1);
b)perioada de risc de marjă determinată în conformitate cu articolul 279c alineatul (1) litera (b) pentru seturile de compensare menţionate la articolul 275 alineatele (2) şi (3).
Art. 277: Încadrarea tranzacţiilor în categorii de risc
(1)Instituţiile încadrează fiecare tranzacţie dintr-un set de compensare într-una din următoarele categorii de risc pentru a determina expunerea viitoare potenţială a setului de compensare menţionată la articolul 278:
a)riscul de rată a dobânzii;
b)riscul valutar;
c)riscul de credit;
d)riscul privind titlurile de capital;
e)riscul de marfă;
f)alte riscuri.
(2)Instituţiile efectuează încadrarea menţionată la alineatul (1) în funcţie de determinantul de risc principal al unei tranzacţii cu instrumente financiare derivate. Determinantul de risc principal este singurul determinant de risc semnificativ al unei tranzacţii cu instrumente financiare derivate.
(3)Prin derogare de la alineatul (2), instituţiile încadrează tranzacţiile cu instrumente financiare derivate care au mai mult de un determinant de risc semnificativ în mai multe categorii de risc. În cazul în care toţi determinanţii de risc semnificativi ai uneia dintre aceste tranzacţii fac parte din aceeaşi categorie de risc, instituţiile nu sunt obligate să încadreze tranzacţia respectivă în categoria de risc respectivă decât o singură dată, pe baza celui mai semnificativ dintre determinanţii de risc. În cazul în care determinanţii de risc semnificativi ai uneia dintre aceste tranzacţii fac parte din categorii de risc diferite, instituţiile încadrează tranzacţia respectivă o singură dată în fiecare categorie de risc pentru care tranzacţia are cel puţin un determinant de risc semnificativ, pe baza celui mai semnificativ dintre determinanţii de risc din categoria de risc în cauză.
(4)În pofida alineatelor (1), (2) şi (3), la încadrarea tranzacţiilor în categoriile de risc enumerate la alineatul (1), instituţiile aplică următoarele cerinţe:
a)în cazul în care determinantul de risc principal al unei tranzacţii sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la alineatul (3) este o variabilă legată de inflaţie, instituţiile încadrează tranzacţia respectivă în categoria de risc de rată a dobânzii;
b)în cazul în care determinantul de risc principal al unei tranzacţii sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la alineatul (3) este o variabilă legată de condiţiile climatice, instituţiile încadrează tranzacţia respectivă în categoria de risc de marfă.
(5)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
a)metoda pentru identificarea tranzacţiilor cu un singur determinant de risc semnificativ;
b)metoda pentru identificarea tranzacţiilor cu mai mult de un determinant de risc semnificativ şi pentru identificarea celui mai semnificativ dintre determinanţii de risc respectivi în sensul alineatului (3).
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 decembrie 2019.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 277a: Seturi de acoperire a riscului
(1)Instituţiile stabilesc seturile de acoperire a riscului relevante pentru fiecare categorie de risc a unui set de compensare şi atribuie fiecare tranzacţie acestor seturi de acoperire a riscului, după cum urmează:
a)tranzacţiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii se atribuie aceluiaşi set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) este denominat în aceeaşi monedă;
b)tranzacţiile încadrate în categoria de risc valutar se atribuie aceluiaşi set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) se bazează pe aceeaşi pereche de monede;
c)toate tranzacţiile încadrate în categoria de risc de credit se atribuie aceluiaşi set de acoperire a riscului;
d)toate tranzacţiile încadrate în categoria de risc privind titlurile de capital se atribuie aceluiaşi set de acoperire a riscului;
e)tranzacţiile încadrate în categoria de risc de marfă se atribuie unuia din următoarele seturi de acoperire a riscului în funcţie de natura determinantului lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3):
(i)energie;
(ii)metale;
(iii)produse agricole;
(iv)alte mărfuri;
(v)condiţii climatice;
f)tranzacţiile încadrate în alte categorii de risc se atribuie aceluiaşi set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) este identic.
În sensul primului paragraf litera (a) de la prezentul alineat, tranzacţiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii care au ca determinant de risc principal o variabilă legată de inflaţie se atribuie unor seturi de acoperire a riscului distincte, altele decât seturile de acoperire a riscului stabilite pentru tranzacţiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii care nu au ca determinant de risc principal o variabilă legată de inflaţie. Tranzacţiile respective se atribuie aceluiaşi set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) este denominat în aceeaşi monedă.
(2)Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, instituţiile stabilesc seturi de acoperire a riscului distincte în fiecare categorie de risc pentru următoarele tranzacţii:
a)tranzacţiile pentru care determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) este fie volatilitatea de piaţă implicită sau volatilitatea realizată a unui determinant de risc, fie corelaţia dintre doi determinanţi de risc;
b)tranzacţiile pentru care determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) este reprezentat de diferenţa dintre doi determinanţi de risc încadraţi în aceeaşi categorie de risc sau tranzacţiile care constau în două segmente de plată denominate în aceeaşi monedă şi pentru care un determinant de risc din aceeaşi categorie de risc ca şi principalul determinant de risc este inclus în celălalt segment de plată decât cel care conţine determinantul de risc principal.
În sensul literei (a) de la primul paragraf de la prezentul alineat, instituţiile atribuie tranzacţiile aceluiaşi set de acoperire a riscului din categoria de risc relevantă numai în cazul în care determinantul de risc principal al acestora sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) este identic.
În sensul literei (b) de la primul paragraf, instituţiile atribuie tranzacţiile aceluiaşi set de acoperire a riscului din categoria de risc relevantă numai în cazul în care perechea de determinanţi de risc din tranzacţiile menţionate la litera (b) este identică, iar între cei doi determinanţi de risc care fac parte din pereche există o corelaţie pozitivă.
În caz contrar, instituţiile atribuie tranzacţiile menţionate la primul paragraf litera (b) unuia dintre seturile de acoperire a riscului stabilite în conformitate cu alineatul (1), doar pe baza unuia dintre cei doi determinanţi de risc menţionaţi la primul paragraf litera (b).
În sensul primului paragraf litera (a) de la prezentul alineat, instituţiile atribuie tranzacţiile unui set de acoperire a riscului distinct din categoria de risc relevantă urmând aceeaşi alcătuire a seturilor de acoperire a riscului prevăzută la alineatul (1).
(3)Instituţiile pun la dispoziţie, la cererea autorităţilor competente, numărul de seturi de acoperire a riscului stabilite în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol pentru fiecare categorie de risc, împreună cu determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) sau perechea de determinanţi de risc aferentă fiecăruia dintre seturile de acoperire a riscului respective şi cu numărul de tranzacţii din cadrul fiecărui set de acoperire a riscului.
Art. 278: Expunerea viitoare potenţială
(1)Instituţiile calculează expunerea viitoare potenţială a unui set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
PFE = expunerea viitoare potenţială;
a = indicele care desemnează categoriile de risc incluse în calculul expunerii viitoare potenţiale a setului de compensare;
AddOn(a) = majorarea pentru categoria de risc a calculată în conformitate cu articolele 280a- 280f, după caz; şi
multiplicator (multiplier) = factorul de multiplicare calculat în conformitate cu formula menţionată la alineatul (3).
În scopul acestui calcul, instituţiile includ majorarea (add-on) aferentă unei anumite categorii de risc în calculul expunerii viitoare potenţiale a unui set de compensare în cazul în care cel puţin o tranzacţie din setul de compensare a fost încadrată în categoria de risc respectivă.
(2)Expunerea viitoare potenţială a seturilor de compensare multiple care fac obiectul unui singur contract în marjă, astfel cum se menţionează la articolul 275 alineatul (3), se calculează ca suma expunerilor viitoare potenţiale a tuturor seturilor de compensare individuale ca şi cum nu ar face obiectul niciunei forme de contract în marjă.
(3)În scopul alineatului (1), multiplicatorul se calculează după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
Prag (floor)m = 5 %;
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
NICAi = suma independentă netă a garanţiilor reale calculată numai pentru tranzacţiile incluse în setul de compensare i. NICAi se calculează la nivel de tranzacţie sau la nivel de set de compensare, în funcţie de contractul în marjă.
Art. 279: Calculul poziţiei de risc
Pentru calcularea majorărilor aferente categoriilor de risc menţionate la articolele 280a-280f, instituţiile calculează poziţia de risc (RiskPosition) a fiecărei tranzacţii dintr-un set de compensare după cum urmează:
Poziţia de risc = [POZĂ - a se vedea actul modificator-] x AdjNot x MF
unde:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = delta reglementat al tranzacţiei, calculat în conformitate cu formula prevăzută la articolul 279a;
AdjNot = valoarea noţională ajustată a tranzacţiei, calculată în conformitate cu articolul 279b; şi
MF = factorul de ajustare în funcţie de scadenţă al tranzacţiei, calculat în conformitate cu formula prevăzută la articolul 279c.
Art. 279a: Delta reglementat
(1)Instituţiile calculează delta reglementat după cum urmează:
a)în cazul opţiunilor call şi put care îi dau cumpărătorului opţiunii dreptul să cumpere sau să vândă un instrument-suport la un preţ pozitiv la o dată unică sau la multiple date din viitor, cu excepţia cazului în care aceste opţiuni sunt încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii sau categoria de risc de marfă, instituţiile utilizează următoarea formulă:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = delta reglementat
semn (sign) = - 1 dacă tranzacţia este o opţiune call vândută sau o opţiune put cumpărată;
semn (sign) = + 1 dacă tranzacţia este o opţiune call cumpărată sau o opţiune put vândută;
tip (type) = - 1 dacă tranzacţia este o opţiune put;
tip (type) = + 1 dacă tranzacţia este o opţiune call;
N(x) = funcţia de distribuţie cumulativă pentru o variabilă aleatorie normală standard, care exprimă probabilitatea ca o variabilă aleatorie normal distribuită, cu media zero şi varianţa 1, să fie mai mică sau egală cu x;
P = preţul la vedere sau la termen al instrumentului-suport al opţiunii; pentru opţiuni ale căror fluxuri de numerar depind de o valoare medie a preţului instrumentului-suport, P este egal cu valoarea medie la data calculului;
K = preţul de exercitare a opţiunii;
T | = | perioada cuprinsă între data expirării opţiunii (Texp) şi data raportării; pentru opţiuni care pot fi exercitate numai la o dată viitoare, Texp este egală cu data respectivă; pentru opţiuni care pot fi exercitate la multiple date viitoare, Texp este egală cu ultima dintre datele respective; T se exprimă în ani, utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă; şi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
o = volatilitatea reglementată a opţiunii, determinată în conformitate cu tabelul 1 în funcţie de categoria de risc a tranzacţiei şi de natura instrumentului-suport al opţiunii.
Tabelul 1
Categorie de risc | Instrumentul-suport | Volatilitatea reglementată |
Schimb valutar | Toate | 15 % |
Credit | Instrument având la bază o singură semnătură | 100 % |
Instrument având la bază mai multe semnături | 80 % | |
Titluri de capital | Instrument având la bază o singură semnătură | 120 % |
Instrument având la bază mai multe semnături | 75 % | |
Marfă | Energie electrică | 150 % |
Alte mărfuri (mai puţin energia electrică) | 70 % | |
Altele | Toate | 150 % |
Instituţiile care utilizează preţul la termen al instrumentului-suport al unei opţiuni se asigură că:
(i)preţul la termen este în concordanţă cu caracteristicile opţiunii;
(ii)preţul la termen se calculează utilizând o rată a dobânzii relevantă care predomină la data raportării;
(iii)preţul la termen integrează fluxurile de numerar preconizate ale instrumentului-suport înainte de expirarea opţiunii;
b)pentru tranşele unei securitizări sintetice şi pentru un instrument financiar derivat de credit de tip "nth-to- default" (al n-lea caz de nerambursare), instituţiile utilizează următoarea formulă:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = semn x 15 / (1 + 14 x A) x (1 + 14 x D)
unde:
semn (sing) = {+ 1 dacă prin tranzacţie s-a obţinut protecţia creditului
- 1 dacă prin tranzacţie s-a furnizat protecţia creditului
A = plafonul de afectare al tranşei; pentru o tranzacţie cu un instrument financiar derivat de credit de tip "nth-to-default" bazat pe entităţile de referinţă k, A = (n - 1)/k; şi
D = plafonul de neafectare al tranşei; pentru o tranzacţie cu un instrument financiar derivat de credit de tip "nth-to-default" bazat pe entităţile de referinţă k, D = n/k;
c)pentru tranzacţiile care nu sunt menţionate la litera (a) sau (b), instituţiile utilizează următorul delta reglementat:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = + 1 dacă tranzacţia este o poziţie lungă pe determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc în acea categorie de risc
- 1 dacă tranzacţia este o poziţie scurtă pe determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc în acea categorie de risc
(2)În sensul prezentei secţiuni, o poziţie lungă pe determinantul de risc principal sau pe cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) înseamnă că valoarea de piaţă a tranzacţiei creşte atunci când valoarea determinantului de risc respectiv creşte, iar o poziţie scurtă pe determinantul de risc principal sau pe cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) înseamnă că valoarea de piaţă a tranzacţiei scade atunci când valoarea determinantului de risc respectiv creşte.
(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
a)în conformitate cu evoluţiile internaţionale în materie de reglementare, formulele pe care instituţiile le utilizează pentru a calcula delta reglementat pentru opţiunile call şi put încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii sau categoria de risc de marfă compatibilă cu condiţii de piaţă în care ratele dobânzii sau preţurile mărfurilor pot fi negative şi volatilitatea reglementată care este adecvată pentru formulele respective;
b)o metodă pentru a stabili dacă o tranzacţie este o poziţie lungă sau scurtă pe determinantul de risc principal sau pe cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3).
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2025.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 279b: Valoarea noţională ajustată
(1)Instituţiile calculează valoarea noţională ajustată după cum urmează:
a)pentru tranzacţiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii sau în categoria de risc de credit, instituţiile calculează valoarea noţională ajustată ca fiind produsul dintre valoarea noţională a contractului derivat şi factorul duratei impus de autorităţile de supraveghere, care se calculează după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
R | = | rata de actualizare impusă de autorităţile de supraveghere; R = 5 %; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
S
= | perioada de timp dintre data de începere a unei tranzacţii şi data raportării, care este exprimată în ani, utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E | = | perioada dintre data de încetare a unei tranzacţii şi data raportării, care este exprimată în ani, utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă; şi un exerciţiu financiar (OneBusinessYear) = un an exprimat în zile lucrătoare utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Data de începere a unei tranzacţii este prima dată la care este fie stabilită, fie efectuată cel puţin o plată contractuală în cadrul tranzacţiei, către instituţie sau din partea instituţiei, alta decât plăţile legate de schimbul de garanţii reale din cadrul unui contract în marjă. În cazul în care tranzacţia a început deja să stabilească sau să efectueze plăţi la data raportării, data de începere a unei tranzacţii este egală cu 0.
În cazul în care o tranzacţie implică una sau mai multe date contractuale viitoare la care instituţia sau contrapartea poate decide să pună capăt tranzacţiei înainte de scadenţa contractuală a acesteia, data de începere a unei tranzacţii este egală cu prima dintre următoarele:
(i)data sau prima dintre datele viitoare multiple la care instituţia sau contrapartea poate decide să pună capăt tranzacţiei înainte de scadenţa contractuală a acesteia;
(ii)data la care o tranzacţie începe să stabilească sau să efectueze plăţi, altele decât plăţile legate de schimbul de garanţii reale din cadrul unui contract în marjă.
În cazul în care o tranzacţie are ca instrument-suport un instrument financiar care poate da naştere unor obligaţii contractuale suplimentare faţă de cele care decurg din tranzacţie, data de începere a unei tranzacţii se determină pe baza primei date la care instrumentul-suport începe stabilirea sau efectuarea plăţilor.
Data de încetare a unei tranzacţii este ultima dată la care este efectuată sau poate fi efectuată o plată contractuală în cadrul tranzacţiei, către sau din partea instituţiei.
În cazul în care o tranzacţie are ca instrument-suport un instrument financiar care poate da naştere unor obligaţii contractuale suplimentare faţă de cele care decurg din tranzacţie, data de încetare a unei tranzacţii se determină pe baza ultimei plăţi contractuale aferente instrumentului-suport al tranzacţiei.
În cazul în care o tranzacţie este structurată astfel încât o expunere rămasă de rambursat să fie decontată după anumite date de plată specificate şi termenii sunt revizuiţi astfel încât valoarea de piaţă a tranzacţiei să fie zero la datele specificate respective, decontarea expunerii rămase de rambursat la aceste date specificate este considerată plată contractuală în cadrul aceleiaşi tranzacţii;
b)în cazul tranzacţiilor încadrate în categoria de risc valutar, instituţiile calculează valoarea noţională ajustată după cum urmează:
(i)în cazul în care tranzacţia este formată dintr-un segment de plată, valoarea noţională ajustată este valoarea noţională a contractului derivat;
(ii)în cazul în care tranzacţia este formată din două segmente de plată, iar valoarea noţională a unui segment de plată este denominată în moneda de raportare a instituţiei, valoarea noţională ajustată este valoarea noţională a celuilalt segment de plată;
(iii)în cazul în care tranzacţia este formată din două segmente de plată, iar valoarea noţională a fiecărui segment de plată este denominată într-o altă monedă decât moneda de raportare a instituţiei, valoarea noţională ajustată este cea mai mare dintre valorile noţionale ale celor două segmente de plată după ce valorile respective au fost convertite în moneda de raportare a instituţiei la cursul de schimb la vedere predominant;
c)pentru tranzacţiile încadrate în categoria de risc privind titlurile de capital sau de risc de marfă, instituţiile calculează valoarea noţională ajustată ca fiind produsul dintre preţul de piaţă al unei unităţi a instrumentului-suport al tranzacţiei şi numărul de unităţi ale instrumentului-suport la care se raportează tranzacţia;
în cazul în care o tranzacţie încadrată în categoria de risc privind titlurile de capital sau de risc de marfă este exprimată prin contract ca o valoare noţională, instituţiile utilizează valoarea noţională a tranzacţiei, şi nu numărul de unităţi ale instrumentului-suport, ca valoare noţională ajustată;
d)pentru tranzacţiile încadrate în categoria «alte riscuri», instituţiile calculează valoarea noţională ajustată pe baza metodei celei mai adecvate dintre metodele menţionate la literele (a), (b) şi (c), în funcţie de natura şi caracteristicile instrumentului-suport al tranzacţiei.
(2)În scopul calculării valorii noţionale ajustate a unei tranzacţii menţionate la alineatul (1), instituţiile determină valoarea noţională sau numărul de unităţi ale instrumentului-suport după cum urmează:
a)în cazul în care valoarea noţională sau numărul de unităţi ale instrumentului-suport al unei tranzacţii nu este stabilit până la scadenţa contractuală:
(i)pentru valori deterministe ale valorilor noţionale şi ale numărului de unităţi ale instrumentului-suport, valoarea noţională este media ponderată a tuturor valorilor deterministe ale valorilor noţionale sau ale numărului de unităţi ale instrumentului-suport, după caz, până la scadenţa contractuală a tranzacţiei, ponderile fiind date de proporţia din perioada de timp în care se aplică fiecare valoare noţională;
(ii)pentru valori stocastice ale valorilor noţionale şi ale numărului de unităţi ale instrumentului-suport, valoarea noţională este valoarea determinată prin stabilirea valorilor curente de piaţă în formula de calcul al valorilor de piaţă viitoare;
b)în cazul contractelor care presupun schimburi multiple ale valorii noţionale, aceasta se înmulţeşte cu numărul plăţilor care mai rămân de efectuat conform contractelor;
c)în cazul contractelor care prevăd o multiplicare a plăţilor aferente fluxurilor de numerar sau o multiplicare a instrumentului-suport al contractului derivat, instituţia ajustează valoarea noţională pentru a reflecta efectele multiplicării asupra structurii de risc a contractelor respective.
(3)Instituţiile convertesc valoarea noţională ajustată a unei tranzacţii în moneda lor de raportare la cursul de schimb la vedere predominant în cazul în care valoarea noţională ajustată este calculată în conformitate cu prezentul articol pornind de la o valoare noţională contractuală sau de la un preţ de piaţă al numărului de unităţi ale instrumentului-suport denominat într-o altă monedă.
Art. 279c: Factorul de ajustare în funcţie de scadenţă
(1)Instituţiile calculează factorul de ajustare în funcţie de scadenţă după cum urmează:
a)pentru tranzacţiile incluse în seturile de compensare menţionate la articolul 275 alineatul (1), instituţiile utilizează următoarea formulă:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
MF = factorul de ajustare în funcţie de scadenţă;
M = scadenţa reziduală a tranzacţiei care este egală cu perioada de timp necesară pentru încetarea tuturor obligaţiilor contractuale care decurg din tranzacţie; în acest scop, se consideră că orice opţionalitate a unui contract derivat este o obligaţie contractuală; scadenţa reziduală se exprimă în ani, utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă;
în cazul în care o tranzacţie are ca instrument-suport un alt contract derivat care poate da naştere unor obligaţii contractuale suplimentare faţă de obligaţiile contractuale care decurg din tranzacţie, scadenţa reziduală a tranzacţiei este egală cu perioada de timp necesară pentru încetarea tuturor obligaţiilor contractuale aferente instrumentului-suport;
în cazul în care o tranzacţie este structurată astfel încât expunerea rămasă de rambursat să fie decontată după anumite date de plată specificate şi termenii sunt revizuiţi astfel încât valoarea de piaţă a tranzacţiei să fie zero la datele specificate respective, scadenţa reziduală a tranzacţiei este egală cu perioada rămasă până la data următoarei revizuiri a termenilor; şi
un exerciţiu financiar (OneBusinessYear) = un an exprimat în zile lucrătoare utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă;
b)în cazul tranzacţiilor incluse în seturile de compensare menţionate la articolul 275 alineatele (2) şi (3), factorul de ajustare în funcţie de scadenţă este definit ca:
v
unde:
MF = factorul de ajustare în funcţie de scadenţă;
MPOR = perioada de risc de marjă aferentă setului de compensare determinată în conformitate cu articolul 285 alineatele (2)-(5); şi
un exerciţiu financiar (OneBusinessYear) = un an exprimat în zile lucrătoare utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă.
Atunci când determină perioada de risc de marjă pentru tranzacţii încheiate între un client şi un membru compensator, o instituţie care acţionează în calitate de client sau de membru compensator înlocuieşte perioada minimă prevăzută la articolul 285 alineatul (2) litera (b) cu cinci zile lucrătoare.
(2)În sensul alineatului (1), scadenţa reziduală este egală cu perioada rămasă până la data următoarei revizuiri a termenilor tranzacţiilor care sunt structurate astfel încât expunerile rămase să fie decontate după anumite date de plată specificate şi ai căror termeni sunt revizuiţi astfel încât valoarea de piaţă a contractului să fie zero la datele specificate respective.
Art. 280: Coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului
Pentru calcularea majorării aferente unui set de acoperire a riscului, astfel cum este menţionată la articolele 280a- 280f, coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului «e» este următorul:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = 1 pentru seturile de acoperire a riscurilor stabilite în conformitate cu articolul 277a alin. (1)
5 pentru seturile de acoperire a riscurilor stabilite în conformitate cu articolul 277a alin. (2) litera (a)
0,5 pentru seturile de acoperire a riscurilor stabilite în conformitate cu articolul 277a alin. (2) litera (b)
Art. 280a: Majorarea pentru categoria de risc de rată a dobânzii
(1)În sensul articolului 278, instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de rată a dobânzii pentru un anumit set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnIR = majorarea categoriei de risc de rată a dobânzii;
j = indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului de rată a dobânzii stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (a) şi cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; şi
AddOnjTR = majorarea categoriei de risc de rată a dobânzii pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (2).
(2)Instituţiile calculează majorarea pentru setul de acoperire a riscului j aferentă categoriei de risc de rată a dobânzii astfel:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]= coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu valoarea aplicabilă specificată la articolul 280;
SFIR = factorul impus de autorităţile de supraveghere pentru categoria de risc de rată a dobânzii cu o valoare egală cu 0,5 %; şi
EffNojTR = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j calculată în conformitate cu alineatul (3).
(3)Pentru a calcula valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j, instituţiile încadrează mai întâi fiecare tranzacţie din setul de acoperire a riscului în banda corespunzătoare din tabelul 2. Instituţiile fac acest lucru pe baza datei de încetare a fiecărei tranzacţii, determinată în conformitate cu articolul 279b alineatul (1) litera (a):
Tabelul 2
Banda | Data de încetare (în ani) |
1 | > 0 şi < =1 |
2 | > 1 şi < = 5 |
3 | > 5 |
Instituţiile calculează apoi valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j în conformitate cu următoarea formulă:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
EffNojTR = = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j; şi
Dj,k = valoarea noţională efectivă a benzii k a setului de acoperire a riscului j, calculată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).
Art. 280b: Majorarea aferentă categoriei de risc valutar
(1)În sensul articolului 278, instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc valutar (foreign exchange - FX) pentru un anumit set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnFX = majorarea aferentă categoriei de risc valutar;
j = indicele care desemnează seturile de acoperire a riscului valutar stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (b) şi cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; şi
AddOnjFX = majorarea aferentă categoriei de risc valutar pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (2).
(2)Instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc valutar pentru setul de acoperire a riscului j astfel:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu articolul 280;
SFFX = factorul impus de autorităţile de supraveghere pentru categoria de risc valutar cu o valoare egală cu 4 %;
EffNotjFX = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j, calculată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).
Art. 280c: Majorarea aferentă categoriei de risc de credit
(1)În sensul alineatului (2), instituţiile stabilesc entităţile de referinţă relevante privind creditul pentru setul de compensare în conformitate cu următoarele:
a)pentru fiecare emitent al unui instrument de datorie de referinţă care este suport al unei tranzacţii având la bază o singură semnătură atribuite categoriei de risc de credit există o singură entitate de referinţă privind creditul; tranzacţiile având la bază o singură semnătură sunt atribuite aceleiaşi entităţi de referinţă privind creditul numai în cazul în care instrumentul de datorie de referinţă care este suport al tranzacţiilor respective este emis de acelaşi emitent;
b)pentru fiecare grup de instrumente de datorie de referinţă sau de instrumente financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură care sunt suport al unei tranzacţii având la bază mai multe semnături atribuite categoriei de risc de credit există o singură entitate de referinţă privind creditul; tranzacţiile având la bază mai multe semnături sunt atribuite aceleiaşi entităţi de referinţă privind creditul numai în cazul în care grupul de instrumente de datorie de referinţă sau de instrumente financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură care sunt suport al tranzacţiilor respective au aceleaşi componente.
(2)În sensul articolului 278, instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru un anumit set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnCredit = majorarea aferentă categoriei de risc de credit;
j = indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului de credit stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (c) şi cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; şi
AddOnjCredit = majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (3).
(3)Instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjCredit = majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului j;
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]= coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu articolul 280;
k = indicele care desemnează entităţile de referinţă privind creditul ale setului de compensare stabilit în conformitate cu alineatul (1);
pKCredit = factorul de corelare al entităţii de referinţă privind creditul «k»; atunci când entitatea de referinţă privind creditul «k» s-a stabilit în conformitate cu alineatul (1) litera (a), pkcreiit = 50 %, atunci când entitatea de referinţă privind creditul «k» s-a stabilit în conformitate cu alineatul (1) litera (b) pkcreiit = 80 %; şi
AddOn(Entitatek) = majorarea pentru entitatea de referinţă privind creditul k determinată în conformitate cu alineatul (4).
(4)Instituţiile calculează majorarea pentru entitatea de referinţă privind creditul k după cum urmează:
AddOn(Entitatek) = EffNotkcredit
unde:
EffNotkcredit = valoarea noţională efectivă a entităţii de referinţă privind creditul k, calculată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition); şi
SFk,jCredit = factorul impus de autorităţile de supraveghere aplicabil entităţii de referinţă privind creditul k calculat în conformitate cu alineatul (5).
(5)Instituţiile calculează factorul impus de autorităţile de supraveghere aplicabil entităţii de referinţă privind creditul k după cum urmează:
a)pentru entitatea de referinţă privind creditul k stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (a), SFk,jCredit este pus în corespondenţă cu unul dintre cei şase factori impuşi de autorităţile de supraveghere prevăzuţi în tabelul 3 de la prezentul alineat pe baza unei evaluări externe a creditului efectuată de o ECAI desemnată a emitentului individual corespunzător; în cazul unui emitent individual pentru care nu este disponibilă o evaluare a creditului efectuată de o ECAI desemnată:
(i)o instituţie care utilizează abordarea menţionată la capitolul 3 pune în corespondenţă ratingul intern al emitentului individual cu una dintre evaluările externe ale creditului;
(ii)o instituţie care utilizează abordarea menţionată în capitolul 2 atribuie un SFk,jCredit = 0,54 % respectivei entităţi de referinţă privind creditul; cu toate acestea, în cazul în care o instituţie aplică articolul 128 pentru a pondera la risc expunerile la riscul de credit al contrapărţii faţă de acest emitent individual, se atribuie un SFk,jCredit = 1,6 % respectivei entităţi de referinţă privind creditul;
b)pentru entităţile de referinţă privind creditul k stabilite în conformitate cu alineatul (1) litera (b):
(i)în cazul în care o poziţie de risc l atribuită entităţii de referinţă privind creditul k este un indice de credit cotat la o bursă recunoscută, SFk,jCredit este pus în corespondenţă cu unul dintre cei doi factori impuşi de autorităţile de supraveghere prezentaţi în tabelul 4 de la prezentul alineat, pe baza calităţii creditului majorităţii componentelor individuale ale acestuia;
(ii)în cazul în care o poziţie de risc l atribuită entităţii de referinţă privind creditul k nu este menţionată la punctul (i) de la prezenta literă, SFk,jCredit este media ponderată a factorilor impuşi de autorităţile de supraveghere puşi în corespondenţă cu fiecare componentă în conformitate cu metoda prevăzută la litera (a), ponderile fiind date de proporţia valorii noţionale a componentelor incluse în această poziţie.
Tabelul 3
Nivelul de calitate a creditului | Factorul impus de autorităţile de supraveghere pentru tranzacţii având la bază o singură semnătură |
1 | 0,38 % |
2 | 0,42 % |
3 | 0,54 % |
4 | 1,06 % |
5 | 1,6 % |
6 | 6,0 % |
Tabelul 4
Calitatea creditului dominantă | Factorul impus de autorităţile de supraveghere pentru indici cotaţi |
Categoria investment grade | 0,38 % |
Categoria non-investment grade | 1,06 % |
Art. 280d: Majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital
(1)În sensul alineatului (2), instituţiile stabilesc entităţile de referinţă relevante privind titlurile de capital pentru setul de compensare în conformitate cu următoarele:
a)pentru fiecare emitent al unui instrument de capital de referinţă care este suport al unei tranzacţii având la bază o singură semnătură atribuite categoriei de risc privind titlurile de capital există o singură entitate de referinţă privind titlurile de capital; tranzacţiile având la bază o singură semnătură sunt atribuite aceleiaşi entităţi de referinţă privind titlurile de capital numai în cazul în care instrumentul de capital de referinţă care este suport al tranzacţiilor respective este emis de acelaşi emitent;
b)pentru fiecare grup de instrumente de capital de referinţă sau de instrumente financiare derivate pe titluri de capital având la bază o singură semnătură care sunt suport al unei tranzacţii având la bază mai multe semnături atribuite categoriei de risc privind titlurile de capital există o singură entitate de referinţă privind titlurile de capital; tranzacţiile având la bază mai multe semnături sunt atribuite aceleiaşi entităţi de referinţă privind titlurile de capital numai în cazul în care grupul de instrumente de capital de referinţă sau de instrumente financiare derivate pe titluri de capital având la bază o singură semnătură care sunt suport al tranzacţiilor respective, după caz, are aceleaşi componente.
(2)În sensul articolului 278, instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru un anumit set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnTitIuri de capital = majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital;
j = indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului privind titlurile de capital stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (d) şi cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; şi
AddOnjTitIuri de capital = majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (3).
(3)Instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjTitIuri de capital = majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului j;
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]= coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu articolul 280;
k = indicele care desemnează entităţile de referinţă privind titlurile de capital ale setului de compensare stabilit în conformitate cu alineatul (1);
pkTitIuri de capital = factorul de corelare al entităţii de referinţă privind titlurile de capital k; în cazul în care entitatea de referinţă privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (a), pkTitIuri de capital = 50 %. În cazul în care entitatea de referinţă privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (b), pkTitIuri de capital = 80 %; şi
AddOn(Entitatek) = majorarea pentru entitatea de referinţă privind titlurile de capital k determinată în conformitate cu alineatul (4).
(4)Instituţiile calculează majorarea pentru entitatea de referinţă privind titlurile de capital k după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOn(Entitatek) = majorarea pentru entitatea de referinţă privind titlurile de capital k;
SFkTitIuri de capital = factorul impus de autorităţile de supraveghere aplicabil entităţii de referinţă privind titlurile de capital k; în cazul în care entitatea de referinţă privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (a), SFkTitIuri de capital = 32 %; în cazul în care entitatea de referinţă privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (b), SFkTitIuri de capital = 20 %; şi
EffNotkTitIuri de capital = valoarea noţională efectivă a entităţii de referinţă privind titlurile de capital k, calculată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).
Art. 280e: Majorarea aferentă categoriei de risc de marfă
(1)În sensul articolului 278, instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru un anumit set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnMarfă = majorarea aferentă categoriei de risc de marfă;
j = indicele care desemnează seturile de acoperire a riscului de marfă stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (e) şi cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; şi
AddOnjMarfă = majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (4).
(2)Pentru a calcula majorarea aferentă unui set de acoperire a riscului de marfă pentru un anumit set de compensare în conformitate cu alineatul (4), instituţiile stabilesc tipurile de marfă de referinţă relevante pentru fiecare set de acoperire a riscului. Tranzacţiile cu instrumente financiare derivate pe mărfuri sunt atribuite aceluiaşi tip de marfă de referinţă numai în cazul în care instrumentul pe mărfuri care este suport al tranzacţiilor respective este de aceeaşi natură, indiferent de locul de livrare şi de calitatea instrumentului pe mărfuri.
(3)Prin derogare de la alineatul (2), autorităţile competente pot impune unei instituţii care este expusă într-o măsură semnificativă riscului de bază al unor diferite poziţii care au aceeaşi natură ca cele menţionate la alineatul (2) să stabilească tipurile de marfă de referinţă pentru poziţiile respective utilizând mai multe caracteristici pe lângă simpla natură a instrumentului pe mărfuri care este suport al tranzacţiilor. Într-o astfel de situaţie, tranzacţiile cu instrumente financiare derivate pe mărfuri sunt atribuite aceluiaşi tip de marfă de referinţă numai în cazul în care împărtăşesc caracteristicile respective.
(4)Instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjMarfă = majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului j;
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]= coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu articolul 280;
pMarfă = factorul de corelare pentru categoria de risc de marfă cu o valoare egală cu 40 %;
k = indicele care desemnează tipurile de marfă de referinţă aferente setului de compensare stabilite în conformitate cu alineatul (2); şi
AddOn(Tipjk) = majorarea aferentă tipului de marfă de referinţă k, calculată în conformitate cu alineatul (5).
(5)Instituţiile calculează majorarea pentru tipul de marfă de referinţă k după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] | = | factorul impus de autorităţile de supraveghere aplicabil tipului de marfă de referinţă k; în cazul în care tipul de marfă de referinţă k corespunde unor tranzacţii atribuite setului de acoperire a riscului menţionat la articolul 277a alineatul (1) litera (e), cu excepţia tranzacţiilor privind energia electrică, [POZĂ - a se vedea actul modificator-] ; pentru tranzacţiile privind energia electrică, [POZĂ - a se vedea actul modificator-] ; şi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
unde:
AddOn(Tipjk) = majorarea pentru tipul de marfă de referinţă k;
SFkMarfă = factorul impus de autorităţile de supraveghere aplicabil tipului de marfă de referinţă k; în cazul în care tipul de marfă de referinţă k corespunde unor tranzacţii atribuite setului de acoperire a riscului menţionat la articolul 277a alineatul (1) litera (e) punctul (i), cu excepţia tranzacţiilor privind energia electrică, SFkMarfă = 18 %; pentru tranzacţiile privind energia electrică, SFkMarfă = 40 %; şi
EffNotkMarfă = valoarea noţională efectivă a tipului de marfa de referinţă k, calculată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).
Art. 280f: Majorarea aferentă categoriei alte riscuri
(1)În sensul articolului 278, instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru un anumit set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnAltele = majorarea aferentă categoriei alte riscuri;
j = indicele care desemnează seturile de acoperire a altor riscuri stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (f) şi cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; şi
AddOnjAltele = majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (2).
(2)Instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjAltele = majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru setul de acoperire a riscului j;
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]= coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu articolul 280; şi
SFAltele = factorul impus de autorităţile de supraveghere pentru categoria alte riscuri cu o valoare egală cu 8 %;
EffNotjAltele = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j, calculată după cum urmează:
v
unde:
l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).
Art. 281: Calculul valorii expunerii
(1)Instituţiile calculează o singură valoare a expunerii la nivelul unui set de compensare în conformitate cu secţiunea 3, sub rezerva alineatului (2) din prezentul articol.
(2)Valoarea expunerii unui set de compensare se calculează în conformitate cu următoarele cerinţe:
a)instituţiile nu aplică tratamentul menţionat la articolul 274 alineatul (6);
b)prin derogare de la articolul 275 alineatul (1), în cazul seturilor de compensare care nu sunt menţionate la articolul 275 alineatul (2), instituţiile calculează costul de înlocuire în conformitate cu următoarea formulă:
RC = max{CMV, 0}
unde:
RC = costul de înlocuire; şi
CMV = valoarea de piaţă curentă.
c)prin derogare de la articolul 275 alineatul (2) din prezentul regulament, în cazul seturilor de compensare formate din tranzacţii care sunt tranzacţionate pe o bursă recunoscută sau care sunt compensate la nivel central de către o contraparte centrală autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ori recunoscută în conformitate cu articolul 25 din regulamentul respectiv sau pentru care au loc schimburi bilaterale de garanţii reale cu contrapartea în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, instituţiile calculează costul de înlocuire în conformitate cu următoarea formulă:
RC = TH + MTA
unde:
RC = costul de înlocuire;
TH = pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care instituţia nu poate solicita garanţii reale; şi
MTA = suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare conform contractului în marjă;
d)prin derogare de la articolul 275 alineatul (3), în cazul seturilor de compensare multiple care fac obiectul unui contract în marjă, instituţiile calculează costul de înlocuire ca fiind suma costurilor de înlocuire ale fiecărui set de compensare individual, calculate în conformitate cu alineatul (1) ca şi cum acestea nu ar face obiectul cerinţelor de marjă;
e)toate seturile de acoperire a riscului se stabilesc în conformitate cu articolul 277a alineatul (1);
f)instituţiile stabilesc ca multiplicatorul din formula care este folosită pentru a calcula expunerea viitoare potenţială de la articolul 278 alineatul (1) să fie egal cu 1, după cum urmează:
v
unde:
PFE = expunere viitoare potenţială; şi
AddOn(a) = majorarea pentru categoria de risc «a»;
g)prin derogare de la articolul 279a alineatul (1), în cazul tuturor tranzacţiilor instituţiile calculează delta reglementată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]= + 1 dacă tranzacţia este o poziţie lungă pe determinantul de risc principal
- 1 dacă tranzacţia este o poziţie scurtă pe determinantul de risc principal
unde:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = delta de supraveghere;
h)formula, menţionată la articolul 279b alineatul (1) litera (a), care este utilizată pentru a calcula factorul duratei reglementat este următoarea:
factorul duratei reglementat=E - S
unde:
E = perioada dintre data de încetare a unei tranzacţii şi data raportării; şi
S = perioada dintre data de începere a unei tranzacţii şi data raportării;
i)factorul de scadenţă prevăzut la articolul 279c alineatul (1) se calculează după cum urmează:
(i)în cazul tranzacţiilor incluse în seturile de compensare menţionate la articolul 275 alineatul (1), MF = 1;
(ii)în cazul tranzacţiilor incluse în seturile de compensare menţionate la articolul 275 alineatele (2) şi (3), MF = 0,42;
j)formula, menţionată la articolul 280a alineatul (3), care este utilizată pentru a calcula valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului «j» este următoarea:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
EffNotjTR = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului «j»; şi
Dj,k = valoarea noţională efectivă a benzii «k» a setului de acoperire a riscului «j»;
k)formula menţionată la articolul 280c alineatul (3) care este utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului «j» se citeşte după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjCredit = majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului «j»; şi
AddOn(Entitatek) = majorarea aferentă entităţii de referinţă privind creditul «k»;
l)formula menţionată la articolul 280d alineatul (3) care este utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului «j» se citeşte după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjTitluri de capital = majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului «j»; şi
AddOn(Entitatek) = majorarea aferentă entităţii de referinţă privind creditul «k»;
m)formula menţionată la articolul 280e alineatul (4) care este utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului «j» se citeşte după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjMarfă = majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului «j»; şi
AddOn(Tip'k) = majorarea aferentă tipului de marfă de referinţă «k».
Art. 282: Calculul valorii expunerii
(1)Instituţiile pot calcula o singură valoare a expunerii pentru toate tranzacţiile care fac obiectul unui acord de compensare contractuală în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la articolul 274 alineatul (1). În caz contrar, instituţiile calculează separat câte o valoare a expunerii pentru fiecare tranzacţie, care este tratată ca fiind propriul set de compensare.
(2)Valoarea expunerii unui set de compensare sau a unei tranzacţii este suma dintre costul de înlocuire curent şi expunerea viitoare potenţială, înmulţită cu 1,4.
(3)Costul de înlocuire curent menţionat la alineatul (2) se calculează după cum urmează:
a)în cazul seturilor de compensare formate din tranzacţii care sunt tranzacţionate pe o bursă recunoscută sau care sunt compensate la nivel central de către o contraparte centrală autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ori recunoscută în conformitate cu articolul 25 din regulamentul respectiv sau pentru care au loc schimburi bilaterale de garanţii reale cu contrapartea în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, instituţiile utilizează următoarea formulă:
RC = TH + MTA
unde:
RC = costul de înlocuire;
TH = pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care instituţia nu poate solicita garanţii reale; şi
MTA = suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare conform contractului în marjă;
b)în cazul tuturor celorlalte seturi de compensare sau tranzacţii individuale, instituţiile utilizează următoarea formulă:
RC = max{CMV, 0}
unde:
RC = costul de înlocuire; şi
CMV = valoarea de piaţă curentă.
Pentru a calcula costul de înlocuire curent, instituţiile actualizează valoarea de piaţă curentă cel puţin lunar.
(4)Instituţiile calculează expunerea viitoare potenţială menţionată la alineatul (2) după cum urmează:
a)expunerea viitoare potenţială a unui set de compensare este suma expunerilor viitoare potenţiale ale tuturor tranzacţiilor incluse în setul de compensare, calculate în conformitate cu litera (b);
b)expunerea viitoare potenţială a unei singure tranzacţii este valoarea noţională a acesteia înmulţită cu:
(i)scadenţa reziduală a tranzacţiei exprimată în ani pentru contractele derivate pe rata dobânzii, înmulţită cu 0,5 %;
(ii)scadenţa reziduală a tranzacţiei exprimată în ani pentru contractele derivate de credit, înmulţită cu 6 %;
(iii)4 % pentru instrumentele financiare derivate pe cursul de schimb valutar;
(iv)18 % pentru instrumentele financiare derivate pe aur şi mărfuri, altele decât instrumentele financiare derivate pe energie electrică;
(v)40 % pentru instrumentele financiare derivate pe energie electrică;
(vi)32 % pentru instrumentele financiare derivate pe titluri de capital;
c)valoarea noţională menţionată la litera (b) de la prezentul alineat se determină în conformitate cu articolul 279b alineatele (2) şi (3) pentru toate instrumentele financiare derivate enumerate la litera respectivă; în plus, valoarea noţională a instrumentelor financiare derivate menţionate la prezentul alineat litera (b) punctele (iii)-(vi) se determină în conformitate cu articolul 279b alineatul (1) literele (b) şi (c);
d)expunerea viitoare potenţială a seturilor de compensare menţionate la alineatul (3) litera (a) se înmulţeşte cu 0,42.
Pentru a calcula expunerea potenţială a instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii şi a instrumentelor financiare derivate de credit în conformitate cu litera (b) punctele (i) şi (ii), o instituţie poate alege să utilizeze scadenţa iniţială în loc de scadenţa reziduală a contractelor.
Art. 283: Permisiunea de utilizare a metodei modelului intern
(1)Dacă autorităţile competente consideră că cerinţa prevăzută la alineatul (2) a fost îndeplinită de o instituţie, acestea permit instituţiei respective să utilizeze metoda modelului intern (MMI) pentru a calcula valoarea expunerii pentru oricare din următoarele tranzacţii:
a)tranzacţiile menţionate la articolul 273 alineatul (2) litera (a);
b)tranzacţiile menţionate la articolul 273 alineatul (2) literele (b), (c) şi (d);
c)tranzacţiile menţionate la articolul 273 alineatul (2) literele (a) - (d).
Dacă o instituţie a primit aprobarea de a utiliza MMI pentru a calcula valoarea expunerii pentru oricare din tranzacţiile menţionate la primul paragraf literele (a)-(c), aceasta poate, de asemenea, să utilizeze MMI pentru tranzacţiile menţionate la articolul 273 alineatul (2) litera (e).
În pofida articolului 273 alineatul (1) al treilea paragraf, o instituţie poate decide să nu aplice această metodă pentru expunerile care sunt nesemnificative în ceea ce priveşte dimensiunea şi riscul. Într-un astfel de caz, instituţia aplică acestor expuneri una dintre metodele prevăzute în secţiunile 3-5, dacă sunt îndeplinite cerinţele relevante pentru fiecare abordare.
(2)Autorităţile competente permit unei instituţii să utilizeze MMI pentru calculele menţionate la alineatul (1) numai dacă instituţia a demonstrat că îndeplineşte cerinţele stabilite în prezenta secţiune şi dacă au verificat că sistemele de administrare a CCR utilizate de instituţie sunt solide şi sunt implementate în mod adecvat.
(3)Autorităţile competente pot permite instituţiilor, pentru o perioadă limitată, să aplice MMI în mod secvenţial pentru diferite tipuri de tranzacţii. În cursul acestei perioade de aplicare secvenţială, instituţiile pot utiliza metodele prevăzute în secţiunea 3 sau în secţiunea 5 pentru tipul de tranzacţie pentru care nu utilizează MMI.
(4)Pentru toate tranzacţiile cu instrumente financiare derivate extrabursiere şi pentru tranzacţiile cu termen lung de decontare pentru care nu a primit, în temeiul alineatului (1), aprobarea de a utiliza MMI, instituţia utilizează metodele prevăzute în secţiunea 3. În cadrul unui grup, aceste metode pot fi utilizate în combinaţie în mod permanent.
(5)O instituţie care a primit, în temeiul alineatului (1), aprobarea de a utiliza MMI nu poate reveni la utilizarea metodelor prevăzute în secţiunea 3 sau în secţiunea 5, cu excepţia cazului în care are aprobarea autorităţii competente de a proceda astfel. Autorităţile competente acordă această permisiune dacă instituţia face dovadă că are motive întemeiate.
(6)Dacă o instituţie încetează să se conformeze cerinţelor stabilite în prezenta secţiune, aceasta notifică autoritatea competentă şi îndeplineşte una din următoarele acţiuni:
a)prezintă autorităţii competente un plan de redresare rapidă în vederea respectării cerinţelor;
b)demonstrează, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că efectul neconformităţii este nesemnificativ.
Art. 284: Valoarea expunerii
(1)Dacă o instituţie a primit, în conformitate cu articolul 283 alineatul (1), aprobarea de a utiliza MMI pentru a calcula valoarea expunerii pentru toate sau numai pentru unele din tranzacţiile menţionate la alineatul respectiv, aceasta trebuie să măsoare valoarea expunerii tranzacţiilor respective la nivelul setului de compensare.
Modelul utilizat de instituţie în acest scop trebuie:
a)să specifice distribuţia previzionată a modificărilor valorii de piaţă a setului de compensare, care pot fi atribuite modificărilor concomitente ale variabilelor relevante ale pieţei, precum ratele dobânzii şi cursurile de schimb;
b)să calculeze valoarea expunerii pentru setul de compensare la fiecare dintre datele viitoare, pe baza modificărilor concomitente ale variabilelor pieţei.
(2)Pentru ca modelul să reflecte efectele constituirii marjei, modelul valorii garanţiei reale trebuie să îndeplinească cerinţele cantitative, calitative şi privind datele referitoare la MMI, în conformitate cu prezenta secţiune, iar instituţia poate să includă în distribuţiile previzionate ale modificărilor valorii de piaţă a setului de compensare numai garanţiile financiare eligibile definite la articolul 197, la articolul 198 şi la articolul 299 alineatul (2) literele (c) şi (d).
(3)Cerinţa de fonduri proprii pentru CCR pentru expunerile la riscul de credit al contrapărţii în cazul cărora o instituţie aplică MMI trebuie să fie cea mai mare dintre următoarele cerinţe:
a)cerinţa de fonduri proprii pentru aceste expuneri, calculată pe baza expunerii pozitive aşteptate efective, utilizând datele de piaţă curente;
b)cerinţa de fonduri proprii pentru aceste expuneri, calculată pe baza expunerii pozitive aşteptate efective, utilizând în mod consecvent o singură calibrare la condiţii de criză (stress calibration) pentru toate expunerile la riscul de credit al contrapărţii în cazul cărora instituţia aplică MMI.
(4)Cu excepţia contrapărţilor identificate ca având un risc de corelare defavorabilă (Wrong-Way Risk) specific, care se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 291 alineatele (4) şi (5), instituţiile trebuie să calculeze valoarea expunerii ca produs dintre alfa ([POZĂ - a se vedea actul modificator-]) şi expunerea pozitivă aşteptată efectivă, după cum urmează:
Valoarea expunerii = [POZĂ - a se vedea actul modificator-] x expunerea pozitivă aşteptată efectivă
unde:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = 1,4, cu excepţia cazului în care autorităţile competente solicită o valoare a mai mare sau permit instituţiilor să utilizeze estimările proprii în conformitate cu alineatul (9);
Expunerea pozitivă aşteptată efectivă se calculează prin estimarea expunerii aşteptate (EEt) ca expunere medie la o dată viitoare t, media fiind determinată pe baza valorilor viitoare posibile ale factorilor de risc de piaţă relevanţi.
Modelul estimează expunerea aşteptată la o serie de date viitoare t1, t2, t3 etc.
(5)Expunerea aşteptată (EE) efectivă se calculează prin recurenţă după cum urmează:
Expunerea aşteptată efectivă EEtk
= max {Expunerea aşteptată efectivă EEtk-1, EEtk}
unde:
data curentă este t0;
EEt0 efectivă este egală cu expunerea curentă.
(6)Expunerea pozitivă aşteptată efectivă este expunerea aşteptată efectivă medie pe durata primului an al expunerii viitoare. Dacă toate contractele din setul de compensare ajung la scadenţă în mai puţin de un an, expunerea pozitivă aşteptată este expunerea aşteptată medie până la data la care toate contractele din setul de compensare ajung la scadenţă. Expunerea pozitivă aşteptată efectivă se calculează ca medie ponderată a expunerilor aşteptate efective:
Expunerea pozitivă aşteptată efectivă = [POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde ponderile [POZĂ - a se vedea actul modificator-] = tk - tk-1 permit calculul expunerii viitoare la date care nu sunt egal repartizate în timp.
(7)Instituţiile calculează cuantificările expunerii aşteptate sau ale expunerii maxime pe baza unei distribuţii a expunerilor care ţine seama de posibilitatea ca expunerile să nu fie normal distribuite.
(8)O instituţie poate utiliza o cuantificare a distribuţiei calculată prin MMI, care este mai prudentă decât produsul dintre a şi expunerea pozitivă aşteptată efectivă, calculat în conformitate cu ecuaţia de la alineatul (4) pentru fiecare contraparte.
(9)În pofida alineatului (4), autorităţile competente pot permite instituţiilor să utilizeze propriile estimări ale alfa, dacă:
a)alfa este egal cu raportul dintre capitalul intern rezultat în urma unei simulări complete, pentru toate contrapărţile, a expunerii la riscul de credit al contrapărţii (la numărător) şi capitalul intern bazat pe expunerea pozitivă aşteptată (la numitor);
b)la numitor, expunerea pozitivă aşteptată este utilizată ca şi când ar fi o sumă fixă rămasă de rambursat.
Atunci când se estimează în conformitate cu prezentul alineat, alfa nu trebuie să fie mai mic de 1,2.
(10)În scopul estimării alfa în conformitate cu alineatul (9), o instituţie trebuie să se asigure că numărătorul şi numitorul sunt calculaţi în mod coerent cu metodologia de modelare, specificaţiile parametrilor şi compoziţia portofoliului. Abordarea utilizată pentru a estima a trebuie să se bazeze pe abordarea instituţiei în ceea ce priveşte capitalul intern, să fie bine formalizată şi să fie supusă unei validări independente. În plus, o instituţie trebuie să-şi revizuiască estimările cu privire la alfa cel puţin trimestrial şi chiar mai frecvent în cazul în care compoziţia portofoliului variază în timp. Instituţia trebuie, de asemenea, să evalueze riscul aferent modelului.
(11)O instituţie trebuie să demonstreze, într-un mod pe care autorităţile competente îl consideră satisfăcător, că estimările sale interne cu privire la alfa reflectă, la numărător, sursele semnificative ale dependenţei distribuţiei valorilor de piaţă ale tranzacţiilor sau ale portofoliilor de tranzacţii pentru toate contrapărţile. Estimările interne cu privire la a trebuie să ţină seama de granularitatea portofoliilor.
(12)La supravegherea utilizării estimărilor în conformitate cu alineatul (9), autorităţile competente trebuie să ţină seama de variaţia considerabilă a estimărilor lui alfa care rezultă din potenţialele specificaţii eronate din modelele utilizate pentru numărător, în special dacă există convexitate.
(13)După caz, volatilităţile şi corelările factorilor de risc de piaţă, utilizate în modelarea comună a riscului de piaţă şi a riscului de credit, trebuie să fie condiţionate de factorul de risc de credit, pentru a reflecta creşterile potenţiale ale volatilităţii sau ale corelării în cazul unui declin economic.
Art. 285: Valoarea expunerii pentru seturile de compensare care fac obiectul unui contract în marjă
(1)Dacă setul de compensare face obiectul unui contract în marjă şi al evaluării zilnice la preţul pieţei, instituţia calculează expunerea pozitivă aşteptată efectivă în conformitate cu prezentul alineat. Dacă, la estimarea expunerii aşteptate, modelul reflectă efectele constituirii marjei, instituţia poate, cu aprobarea autorităţii competente, să utilizeze măsurarea prin intermediul modelului a expunerii aşteptate direct în ecuaţia de la articolul 284 alineatul (5). Autorităţile competente acordă o astfel de aprobare numai dacă verifică faptul că, la estimarea expunerii aşteptate, modelul reflectă în mod corect efectele constituirii marjei. O instituţie care nu a primit o astfel de aprobare utilizează una din următoarele măsurări ale expunerii pozitive aşteptate efective:
a)expunerea pozitivă aşteptată efectivă, calculată fără a lua în considerare vreo garanţie reală deţinută sau furnizată prin constituirea marjei, plus orice garanţie reală furnizată contrapărţii independent de procesul de evaluare zilnică şi de constituire a marjei sau de expunerea curentă;
b)expunerea pozitivă aşteptată efectivă, calculată ca creşterea potenţială a expunerii pe parcursul perioadei de risc de marjă, plus valoarea mai mare dintre:
(i)expunerea curentă, inclusiv orice garanţii reale deţinute sau furnizate la momentul respectiv, altele decât garanţiile reale care fac obiectul unui apel în marjă sau unui litigiu;
(ii)cea mai mare expunere netă, inclusiv garanţiile reale din cadrul contractului în marjă, care nu declanşează un apel în marjă. Această sumă trebuie să ia în considerare toate pragurile aplicabile, sumele minime ale transferurilor, sumele independente şi marjele iniţiale, aplicabile în temeiul contractului în marjă.
În sensul literei (b), instituţiile calculează procentul ca modificare pozitivă aşteptată a valorii de marcare la piaţă a tranzacţiilor pe parcursul perioadei de risc de marjă. Modificările valorii garanţiei reale trebuie luate în considerare prin utilizarea ajustărilor de volatilitate reglementate în conformitate cu secţiunea 4 din capitolul 4, sau a estimărilor proprii pentru ajustările de volatilitate ale metodei extinse a garanţiilor financiare, dar fără să se presupună plata vreunei garanţii reale în perioada de risc de marjă. Perioada de risc de marjă nu poate fi mai mică decât perioadele minime prevăzute la alineatele (2)-(5).
(2)În cazul tranzacţiilor supuse ajustării zilnice a marjei şi evaluării zilnice la preţul pieţei, perioada de risc de marjă utilizată pentru modelarea valorii expunerii cu contracte în marjă nu trebuie să fie mai mică de:
a)5 zile lucrătoare pentru seturile de compensare care constau numai în tranzacţii de răscumpărare, în operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut şi în tranzacţii de creditare în marjă;
b)10 zile lucrătoare pentru toate celelalte seturi de compensare.
(3)Alineatul (2) literele (a) şi (b) fac obiectul următoarelor excepţii:
a)pentru toate seturile de compensare în care numărul tranzacţiilor depăşeşte 5 000 în orice moment din cursul unui trimestru, perioada de risc de marjă pentru trimestrul următor nu trebuie să fie mai mică de 20 de zile lucrătoare. Această excepţie nu se aplică expunerilor din tranzacţii ale instituţiilor;
b)pentru seturile de compensare care conţin una sau mai multe tranzacţii implicând fie garanţii reale nelichide, fie un instrument financiar derivat extrabursier care nu poate fi uşor înlocuit, perioada de risc de marjă nu trebuie să fie mai mică de 20 de zile lucrătoare.
O instituţie stabileşte faptul că garanţia reală este nelichidă sau că instrumentele financiare derivate extrabursiere nu pot fi uşor înlocuite, în contextul unor condiţii de criză a pieţei, caracterizate prin lipsa pieţelor active în mod continuu, în care o contra-parte ar obţine, într-un termen de două zile sau mai scurt, mai multe cotaţii de preţ care nu ar provoca mişcări pe piaţă sau nu ar reprezenta un preţ reflectând un discount pe piaţă (în cazul garanţiei reale) sau o primă pe piaţă (în cazul unui instrument financiar derivat extrabursier).
O instituţie trebuie să stabilească dacă tranzacţiile sau titlurile pe care le deţine drept garanţii reale sunt concentrate pe o anumită contraparte şi dacă este în măsură, în cazul în care contrapartea respectivă iese de pe piaţă în mod precipitat, să înlocuiască aceste tranzacţii sau titluri.
(4)Dacă o instituţie a fost implicată în mai mult de două litigii privind apeluri în marjă pentru un anumit set de compensare în ultimele două trimestre, care au durat mai mult decât perioada de risc de marjă aplicabilă în temeiul alineatele (2) şi (3), aceasta trebuie să utilizeze, pentru următoarele două trimestre, o perioadă de risc de marjă cel puţin dublă faţă de perioada specificată la alineatele (2) şi (3) pentru setul de compensare respectiv.
(5)Pentru reconstituirea marjei cu o periodicitate de N de zile, perioada de risc de marjă trebuie să fie cel puţin egală cu perioada specificată la alineatele (2) şi (3), F, plus N zile minus o zi. Respectiv:
Perioada de risc de marjă = F + N - 1
(6)Dacă modelul intern include efectul constituirii marjei asupra modificărilor valorii de piaţă a setului de compensare, în calculele valorii expunerii pentru instrumentele financiare derivate extrabursiere şi pentru tranzacţiile de finanţare prin titluri, instituţia modelează garanţiile reale, altele decât numerarul în aceeaşi monedă ca şi expunerea în sine, împreună cu expunerea.
(7)Dacă nu poate modela garanţiile reale împreună cu expunerea, instituţia nu recunoaşte, în calculele valorii expunerii pentru instrumentele financiare derivate extrabursiere, efectul garanţiilor reale, altele decât numerarul în aceeaşi monedă ca şi expunerea în sine, cu excepţia cazului în care instituţia utilizează ajustările de volatilitate în temeiul abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate în conformitate cu capitolul 4.
(71)Dacă nu poate modela garanţiile reale împreună cu expunerea, instituţia nu recunoaşte, în calculele valorii expunerii pentru operaţiuni de finanţare prin instrumente financiare, efectul garanţiilor reale, altele decât numerarul în aceeaşi monedă ca şi expunerea în sine.
(8)O instituţie care utilizează MMI ignoră în modelele sale efectul reducerii valorii expunerii ca urmare a oricărei clauze a unui acord de garanţie reală, care solicită primirea garanţiei reale în cazul în care calitatea creditului contrapărţii se deteriorează.
Art. 286: Gestionarea riscului de credit al contrapărţii - politici, procese şi sisteme
(1)O instituţie stabileşte şi menţine un cadru de gestionare a riscului de credit al contrapărţii, care constă în:
a)politici, procese şi sisteme care asigură identificarea, măsurarea, gestionarea, aprobarea şi raportarea internă a riscului de credit al contrapărţii;
b)proceduri care asigură respectarea acestor politici, procese şi sisteme.
Aceste politici, procese şi sisteme trebuie să fie solide din punct de vedere conceptual, implementate corect şi formalizate. Documentaţia respectivă include explicaţii cu privire la tehnicile empirice utilizate pentru a măsura riscul de credit al contra-părţii.
(2)Cadrul de gestionare a riscului de credit al contrapărţii solicitat la alineatul (1) ţine seama de riscurile de piaţă, de lichiditate, juridic şi operaţional care sunt asociate riscului de credit al contrapărţii. În special, cadrul asigură faptul că instituţia respectă următoarele principii:
a)nu derulează tranzacţii cu o contraparte fără a evalua bonitatea acesteia;
b)ţine seama în mod corespunzător de riscul de credit în momentul decontării şi înaintea acestuia;
c)administrează aceste riscuri într-un mod cât mai cuprinzător posibil la nivelul contrapărţii, prin agregarea expunerilor la riscul de credit al contrapărţii cu alte expuneri din credite, precum şi la nivelul întregii instituţii.
(3)O instituţie care utilizează MMI se asigură că propriul cadru de gestionare a riscului de credit al contrapărţii ţine seama, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, de riscurile de lichiditate ale tuturor elementelor următoare:
a)potenţialele apeluri în marjă primite în contextul schimburilor de marje de variaţie sau de alte tipuri de marje, precum marja iniţială sau independentă, în condiţii de şoc negativ pe piaţă;
b)potenţiale apeluri primite pentru restituirea garanţiilor reale excedentare furnizate de contraparte;
c)apeluri rezultând dintr-o potenţială retrogradare a propriei evaluări externe a calităţii creditului.
Instituţia se asigură că natura şi durata reutilizării garanţiilor reale corespund nevoilor sale de lichiditate şi nu pun în pericol capacitatea sa de a furniza sau de a restitui rapid garanţii reale.
(4)Organul de conducere şi conducerea superioară a unei instituţii trebuie să fie implicate activ în gestionarea riscului de credit al contrapărţii, pentru care trebuie să se asigure că sunt alocate resurse adecvate. Conducerea superioară trebuie să cunoască, prin intermediul unui proces formal, limitele modelului utilizat şi ipotezele pe care se bazează acesta, precum şi impactul acestor limitări şi ipoteze asupra credibilităţii rezultatelor. Conducerea superioară trebuie să aibă, de asemenea, cunoştinţă de incertitudinile pieţei şi ale aspectelor operaţionale, precum şi de modul în care acestea sunt luate în considerare de model.
(5)Rapoartele zilnice cu privire la expunerile instituţiei la riscul de credit al contrapărţii, elaborate în conformitate cu articolul 287 alineatul (2) litera (b), trebuie să fie analizate de un nivel al conducerii cu o poziţie ierarhică şi o autoritate suficiente pentru a impune atât reduceri ale poziţiilor luate în mod individual de administratorii de credite sau de personalul care tranzacţionează, cât şi reduceri ale expunerii globale a instituţiei la riscul de credit al contrapărţii.
(6)Cadrul de gestionare a riscului de credit al contrapărţii stabilit de instituţie în conformitate cu alineatul (1) trebuie să fie utilizat în strânsă legătură cu limitele interne de creditare şi de tranzacţionare. Limitele de creditare şi de tranzacţionare trebuie să fie corelate cu modelul de măsurare a riscului al instituţiei într-un mod care este consecvent în timp şi corect înţeles de administratorii de credite, de personalul care tranzacţionează şi de conducerea superioară. O instituţie trebuie să dispună de un proces formal de raportare a încălcărilor limitelor de risc către nivelul de conducere corespunzător.
(7)Măsurarea de către instituţie a riscului de credit al contra-părţii trebuie să includă măsurarea zilnică şi în cadrul unei zile a utilizării liniilor de credit. Instituţia trebuie să măsoare expunerea curentă brută şi netă de garanţii reale. La nivel de portofoliu şi de contraparte, instituţia trebuie să calculeze şi să monitorizeze expunerea maximă sau expunerea viitoare potenţială la un interval de încredere pe care îl alege. Instituţia trebuie să ţină seama de poziţiile importante sau concentrate, inclusiv pe grupuri de contrapărţi aflate în legătură, pe sector industrial şi pe piaţă.
(8)O instituţie trebuie să stabilească şi să menţină un program de simulare de criză sistematic şi riguros. Rezultatele acestor simulări de criză trebuie analizate cu regularitate, cel puţin trimestrial, de către conducerea superioară şi trebuie să se regăsească în politicile şi în limitele privind riscul de credit al contrapărţii, stabilite de organul de conducere sau de conducerea superioară. Dacă simulările de criză evidenţiază o anumită vulnerabilitate faţă de un ansamblu de circumstanţe dat, instituţia trebuie să ia măsuri prompte de administrare a acestor riscuri.
Art. 287: Structuri organizatorice de gestionare a riscului de credit al contrapărţii
(1)O instituţie care utilizează MMI înfiinţează şi menţine:
a)o unitate de control al riscului care se conformează alineatului (2);
b)o unitate de administrare a garanţiilor reale care se conformează alineatului (3).
(2)Unitatea de control al riscului este responsabilă pentru conceperea şi implementarea sistemului său de gestionare a riscului de credit al contrapărţii, inclusiv pentru validarea iniţială şi apoi permanentă a modelului, şi îndeplineşte următoarele funcţii şi cerinţe:
a)este responsabilă pentru conceperea şi implementarea sistemului instituţiei de gestionare a riscului de credit al contra-părţii;
b)elaborează rapoarte zilnice cu privire la rezultatele modelului de măsurare a riscului al instituţiei şi analizează aceste rezultate. Această analiză include o evaluare a legăturii dintre măsurările valorilor expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi limitele de tranzacţionare;
c)verifică integritatea datelor de intrare şi elaborează şi analizează rapoarte cu privire la rezultatele modelului de măsurare a riscurilor al instituţiei, inclusiv o evaluare a legăturii dintre măsurările expunerii la risc şi limitele de creditare şi de tranzacţionare;
d)este independentă de unităţile responsabile cu iniţierea, reînnoirea sau tranzacţionarea expunerilor şi nu este supusă niciunei influenţe necuvenite;
e)dispune de personal adecvat;
f)raportează direct conducerii superioare a instituţiei;
g)activitatea sa este integrată în procesul zilnic de gestionare a riscului de credit al instituţiei;
h)rezultatele sale fac parte integrantă din procesul de planificare, monitorizare şi control al profilului de risc de credit şi al profilului general de risc al instituţiei.
(3)Unitatea de administrare a garanţiilor reale îndeplineşte următoarele sarcini şi funcţii:
a)calculează şi efectuează apeluri în marjă, administrează litigiile privind apelurile în marjă şi raportează zilnic, cu exactitate, nivelurile sumelor independente, ale marjele iniţiale şi ale marjelor de variaţie;
b)verifică integritatea datelor utilizate pentru a efectua apeluri în marjă şi asigură faptul că acestea sunt coerente şi reconciliate cu regularitate cu toate sursele relevante de date din cadrul instituţiei;
c)urmăreşte gradul de reutilizare a garanţiilor reale şi orice modificare a drepturilor instituţiei asupra garanţiilor reale pe care le furnizează, sau legate de acestea;
d)raportează nivelului de conducere corespunzător tipurile de active date în garanţie care sunt reutilizate şi condiţiile acestei reutilizări, inclusiv instrumentul, calitatea creditului şi scadenţa;
e)urmăreşte concentrarea tipurilor de active acceptate în garanţie de instituţie;
f)raportează conducerii superioare informaţii privind gestionarea garanţiilor reale cu regularitate, cel puţin trimestrial, inclusiv informaţii cu privire la tipul de garanţii reale primite sau furnizate şi la amploarea, vechimea şi cauza litigiilor privind apelurile în marjă. Această raportare internă reflectă, de asemenea, tendinţele indicatorilor numerici respectivi.
(4)Conducerea superioară trebuie să aloce suficiente resurse unităţii de gestionare a garanţiilor reale, prevăzută la alineatul (1) litera (b), pentru a se asigura că sistemele acesteia ating un nivel adecvat de performanţă operaţională, măsurat prin promptitudinea şi acurateţea apelurilor în marjă ale instituţiei şi prin promptitudinea răspunsului instituţiei la apelurile în marjă ale contrapărţilor sale. Conducerea superioară trebuie să se asigure că unitatea dispune de personal adecvat pentru a procesa rapid apelurile şi litigiile, chiar în condiţii de criză gravă a pieţei, şi pentru a permite instituţiei să îşi limiteze numărul de litigii importante, cauzate de volumul de tranzacţii.
Art. 288: Reexaminarea sistemului de gestionare a riscului de credit al contrapărţii
O instituţie trebuie să efectueze cu regularitate o reexaminare independentă a sistemului său de gestionare a riscului de credit al contrapărţii, prin intermediul procesului său de audit intern. Această reexaminare trebuie să includă atât activităţile unităţii de control al riscului, cât şi pe cele ale unităţii de gestionare a garanţiilor reale, solicitate la articolul 287, şi trebuie să vizeze, în special, cel puţin:
a)caracterul adecvat al formalizării sistemului şi procesului de gestionare a riscului de credit al contrapărţii solicitat la articolul 286;
b)organizarea unităţii de control al riscului de credit al contrapărţii solicitată la articolul 287 alineatul (1) litera (a);
c)organizarea unităţii de gestionare a garanţiilor reale solicitată la articolul 287 alineatul (1) litera (b);
d)integrarea măsurărilor riscului de credit al contrapărţii în gestionarea zilnică a riscurilor;
e)procesul de aprobare a modelelor de evaluare a riscului (risk pricing models) şi a sistemelor de evaluare utilizate de personalul din unităţile responsabile cu iniţierea tranzacţiilor (front-office) şi din unităţile responsabile cu înregistrarea şi monitorizarea tranzacţiilor iniţiate (back-office);
f)validarea oricărei modificări semnificative a procesului de măsurare a riscului de credit al contrapărţii;
g)sfera de cuprindere a riscului de credit al contrapărţii, reflectată de modelul de măsurare a riscului;
h)integritatea sistemului de informare al conducerii;
i)acurateţea şi exhaustivitatea datelor privind riscul de credit al contrapărţii;
j)reflectarea exactă a condiţiilor juridice ale acordurilor de garanţie reală şi ale acordurilor de compensare în măsurările valorii expunerii;
k)verificarea coerenţei, caracterului actual i şi credibilităţii surselor de date utilizate în derularea modelelor, inclusiv a independenţei acestor surse de date;
l)acurateţea şi caracterul adecvat al ipotezelor privind volatilitatea şi corelarea;
m)acurateţea calculelor privind evaluarea şi transformarea riscului;
n)verificarea acurateţei modelului prin teste ex-post (back-testing) frecvente, prevăzute la articolul 293 alineatul (1) literele (b)-(e);
o)respectarea de către unitatea de control al riscului de credit al contrapărţii şi de către unitatea de gestionare a garanţiilor reale a cerinţelor reglementare relevante.
Art. 289: Testul de utilizare
(1)Instituţiile trebuie să se asigure că distribuţia expunerilor generată de modelul utilizat pentru a calcula expunerea pozitivă aşteptată efectivă este integrată în procesul zilnic de gestionare a riscului de credit al contrapărţii şi că rezultatele modelului sunt luate în considerare în procesul de aprobare a creditelor, de gestionare a riscului de credit al contrapărţii, de alocare a capitalului intern şi în cadrul de administrare.
(2)Instituţia trebuie să demonstreze în mod satisfăcător autorităţilor competente că a utilizat, timp de cel puţin un an înainte de a primi, în conformitate cu articolul 283, aprobarea autorităţilor competente de a utiliza MMI, un model pentru a calcula distribuţia expunerilor pe care se bazează calculul expunerii pozitive aşteptate, care îndeplineşte, în linii mari, cerinţele prevăzute în această secţiune.
(3)Modelul utilizat pentru a genera o distribuţie a expunerilor la riscul de credit al contrapărţii trebuie să facă parte integrantă din cadrul de gestionare a riscului de credit al contrapărţii solicitat la articolul 286. Acest cadru trebuie să includă măsurarea utilizării liniilor de credit, prin agregarea expunerilor la riscul de credit al contrapărţii cu alte expuneri din credite şi alocarea capitalului intern.
(4)Pe lângă expunerea pozitivă aşteptată, o instituţie trebuie să măsoare şi să administreze expunerile curente. După caz, instituţia trebuie să măsoare expunerea curentă brută şi netă de garanţii reale. Se consideră că testul de utilizare a fost efectuat dacă o instituţie utilizează alte măsurări ale riscului de credit al contrapărţii, precum expunerea maximă, bazate pe distribuţia expunerilor generată de modelul cu care se calculează expunerea pozitivă aşteptată.
(5)O instituţie trebuie să dispună de sisteme care pot estima zilnic expunerea aşteptată, dacă este necesar, cu excepţia cazului în care demonstrează în mod satisfăcător autorităţilor competente că expunerile sale la riscul de credit al contrapărţii justifică o frecvenţă a calculului mai mică. Instituţia trebuie să estimeze expunerea aşteptată pentru un profil temporal de orizonturi de previzionare, care reflectă în mod adecvat structura temporală a fluxurilor de numerar viitoare şi scadenţa contractelor, în mod corespunzător importanţei şi compoziţiei expunerilor.
(6)Expunerea se măsoară, se monitorizează şi se verifică pe durata tuturor contractelor din setul de compensare şi nu doar pe un orizont de un an. Instituţia trebuie să dispună de proceduri pentru identificarea şi controlul riscurilor asociate contra-părţilor, dacă expunerea depăşeşte orizontul de un an. Creşterea previzionată a expunerii trebuie să fie o dată de intrare pentru modelul privind capitalul intern al instituţiei.
Art. 290: Simularea de criză
(1)O instituţie trebuie să dispună de un amplu program de simulări de criză pentru riscul de credit al contrapărţii, care să fie utilizat şi la evaluarea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărţii şi să respecte cerinţele stabilite la alineatele (2)-(10).
(2)Simularea de criză identifică evenimentele posibile sau modificările viitoare ale condiţiilor economice, care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor din credite ale unei instituţii, şi evaluează capacitatea acesteia de a face faţă modificărilor respective.
(3)Rezultatele obţinute în urma simulărilor de criză din cadrul programului trebuie comparate cu limitele de risc şi trebuie considerate de instituţie ca făcând parte din procesul prevăzut la articolul 81 din Directiva 2013/36/UE.
(4)Programul trebuie să cuprindă integral tranzacţiile şi expunerile agregate pentru toate formele de risc de credit al contrapărţii la nivelul unor contrapărţi specifice, într-o perioadă suficientă pentru a efectua simulări de criză periodice.
(5)Programul trebuie să prevadă pentru expuneri simulări de criză cel puţin lunare, referitoare la factorii de risc de piaţă principali, cum ar fi ratele dobânzii, cursurile de schimb, titlurile de capital, marjele de credit şi preţurile mărfurilor, pentru toate contrapărţile instituţiei, pentru a identifica concentrările prea mari de riscuri direcţionale specifice şi a permite reducerea acestora de către instituţie, dacă este necesar. Simularea de criză pentru expuneri, incluzând riscurile unifactoriale, multifactoriale şi riscurile nedirecţionale semnificative, precum şi simularea de criză concomitentă pentru expuneri şi bonitate trebuie efectuată, în ceea ce priveşte riscul de credit al contrapărţii, la nivelul unei contrapărţi, al unui grup de contrapărţi şi, în mod agregat, la nivelul instituţiei.
(6)Programul trebuie să aplice cel puţin trimestrial scenarii de simulare de criză multifactorială şi să evalueze riscurile nedirecţionale semnificative, inclusiv expunerea la curba de randament şi riscul de bază. Simulările de criză multifactoriale trebuie să abordeze cel puţin următoarele scenarii în care:
a)au avut loc evenimente economice sau de piaţă severe;
b)lichiditatea globală pe piaţă a scăzut în mod semnificativ;
c)un mare intermediar financiar lichidează poziţii.
(7)Severitatea şocurilor asupra factorilor de risc-suport trebuie să corespundă scopului simulării de criză. La evaluarea solvabilităţii în condiţii de criză, şocurile asupra factorilor de risc-suport trebuie să fie suficient de severe pentru a surprinde contexte de piaţă extreme, înregistrate în trecut, şi condiţii de piaţă extreme, dar plauzibile. Simulările de criză trebuie să evalueze impactul acestor şocuri asupra fondurilor proprii, asupra cerinţelor de fonduri proprii şi asupra câştigurilor. În scopul monitorizării zilnice a portofoliului, al acoperirii zilnice a riscurilor şi al administrării zilnice a concentrărilor, programul de simulare de criză trebuie să cuprindă şi scenarii mai puţin severe, dar cu probabilitate mai mare.
(8)Programul trebuie să includă, după caz, simulări de criză în sens invers (reverse stress tests) pentru a identifica scenarii extreme dar plauzibile, care ar putea avea efecte adverse semnificative. Simulările de criză în sens invers trebuie să ţină seama de impactul neliniarităţii semnificative din portofoliu.
(9)Rezultatele simulărilor de criză efectuate în cadrul programului trebuie raportate conducerii superioare cu regularitate, cel puţin trimestrial. Rapoartele şi analiza rezultatelor trebuie să acopere cel mai mare impact din portofoliu la nivel de contra-parte, concentrările semnificative din segmentele portofoliului (în cadrul aceluiaşi sector industrial sau al aceleiaşi regiuni) şi tendinţele specifice relevante la nivel de portofoliu şi de contra-parte.
(10)Conducerea superioară trebuie să-şi asume rolul principal în integrarea simulărilor de criză în cadrul de gestionare a riscurilor şi în cultura riscului a instituţiei şi să se asigure că rezultatele sunt semnificative şi sunt utilizate pentru a administra riscul de credit al contrapărţii. Rezultatele simulărilor de criză pentru expunerile semnificative trebuie evaluate în raport cu orientările care indică apetitul pentru risc al instituţiei şi trebuie prezentate conducerii superioare pentru dezbatere şi luare de măsuri atunci când sunt identificate riscuri excesive sau concentrate.
Art. 291: Riscul de corelare defavorabilă (Wrong-Way Risk)
(1)În sensul prezentului articol:
a)«riscul general de corelare defavorabilă» apare atunci când probabilitatea intrării în stare de nerambursare a contrapărţii este corelată pozitiv cu factorii de risc de piaţă generali;
b)«riscul specific de corelare defavorabilă» apare atunci când expunerea viitoare faţă de o anumită contraparte este corelată pozitiv cu PD a contrapărţii, ca urmare a tipului de tranzacţii efectuate cu contrapartea. Se consideră că o instituţie este expusă unui risc specific de corelare defavorabilă în cazul în care este de aşteptat ca expunerea viitoare faţă de o anumită contraparte să fie semnificativă atunci când probabilitatea de nerambursare de către contraparte este, de asemenea, ridicată.
(2)O instituţie trebuie să acorde atenţia cuvenită expunerilor care conduc la un nivel semnificativ al riscului specific şi al celui general de corelare defavorabilă.
(3)Pentru a identifica riscul general de corelare defavorabilă, o instituţie trebuie să conceapă simulări de criză şi să analizeze scenarii pentru factorii de risc care sunt corelaţi în mod defavorabil cu bonitatea contrapărţii. Aceste simulări vizează posibilitatea producerii unor şocuri severe atunci când legăturile dintre factorii de risc se schimbă. O instituţie trebuie să monitorizeze riscul general de corelare defavorabilă pe produs, pe regiune, pe sector industrial sau pe alte categorii relevante pentru activitatea sa.
(4)O instituţie trebuie să dispună de proceduri de identificare, monitorizare şi control al cazurilor de risc specific de corelare defavorabilă pentru fiecare entitate juridică, începând de la iniţierea tranzacţiei şi continuând pe toată durata acesteia.
(5)Instituţiile calculează cerinţele de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărţii legate de tranzacţiile în cazul cărora a fost identificat un risc specific de corelare defavorabilă şi atunci când există o legătură juridică între contraparte şi emitentul instrumentului suport al instrumentului financiar derivat extrabursier sau al tranzacţiilor menţionate la articolul 273 alineatul (2) literele (b)-(d), în conformitate cu următoarele principii:
a)instrumentele care prezintă un risc specific de corelare defavorabilă nu se includ în acelaşi set de compensare cu alte tranzacţii cu contrapartea şi se tratează ca fiind, fiecare, un set de compensare separat;
b)în orice astfel de set de compensare separat, valoarea expunerii pentru instrumentele de tip credit default swap având la bază o singură semnătură este egală cu întreaga pierdere aşteptată pentru restul valorii juste a instrumentelor-suport, în ipoteza că emitentul acestora este în lichidare;
c)pierderea în caz de nerambursare pentru o instituţie care utilizează abordarea prevăzută la capitolul 3 este de 100 % pentru astfel de tranzacţii swap;
d)pentru o instituţie care utilizează abordarea prevăzută la capitolul 2, ponderea de risc aplicabilă este cea a unei tranzacţii negarantate;
e)pentru toate celelalte tranzacţii având la bază o singură semnătură din orice astfel de set de compensare separat, calculul valorii expunerii este efectuat ţinând seama de ipoteza unei intrări subite în stare de nerambursare (jump-to-default) a obligaţiilor-suport respective în cazul în care există o legătură de natură juridică între emitent şi contraparte. Pentru tranzacţiile care au la bază un grup de semnături sau un indice, se aplică intrarea subită în stare de nerambursare (jump-to-default) a obligaţiilor-suport respective, dacă sunt semnificative, în cazul în care există o legătură de natură juridică între emitent şi contraparte;
f)în măsura în care se utilizează calcule ale riscului de piaţă efectuate pentru determinarea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare, astfel cum se prevede în titlul IV capitolul 1a secţiunea 4 sau 5, sau pentru riscul de nerambursare utilizând un model intern pentru riscul de nerambursare, astfel cum se prevede în titlul IV capitolul 1b secţiunea 3, care conţin deja o ipoteză privind LGD, LGD din formula utilizată este de 100 %.
(6)Instituţiile trebuie să prezinte conducerii superioare şi comitetului competent al organului de conducere rapoarte periodice privind atât riscul specific, cât şi riscul general de corelare defavorabilă şi măsurile luate pentru administrarea acestor riscuri.
Art. 292: Integritatea procesului de modelare
(1)O instituţie asigură integritatea procesului de modelare prevăzut la articolul 284, adoptând cel puţin următoarele măsuri:
a)modelul reflectă condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor în mod prompt, complet şi prudent;
b)aceste condiţii includ cel puţin cuantumurile noţionale, scadenţa şi activele de referinţă ale contractelor, contractele în marjă şi acordurile de compensare;
c)aceste condiţii şi specificaţii se păstrează într-o bază de date care face obiectul unui audit formal şi periodic;
d)procesul de recunoaştere a acordurilor de compensare prevede că personalul juridic trebuie să verifice caracterul executoriu din punct de vedere juridic al compensării în cadrul acordurilor respective;
e)verificarea solicitată la litera (d) este introdusă de către o unitate independentă în baza de date menţionată la litera (c);
f)transmiterea datelor privind condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor în vederea integrării în modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate face obiectul auditului intern;
g)există procese de reconciliere formală între model şi sistemele de date-sursă pentru a verifica permanent dacă, la calculul expunerii pozitive aşteptate, condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor sunt luate în considerare în mod corect sau, cel puţin, prudent.
(2)Pentru a determina expunerile curente se utilizează date de piaţă curente. O instituţie poate calibra modelul său de calcul al expunerii pozitive aşteptate, utilizând fie date de piaţă istorice, fie date de piaţă implicite pentru a stabili parametrii proceselor stocastice-suport, cum ar fi deriva (drift), volatilitatea şi corelarea. Dacă o instituţie utilizează date istorice, acestea trebuie să acopere cel puţin trei ani. Datele trebuie actualizate cel puţin trimestrial sau mai frecvent dacă acest lucru este necesar pentru a reflecta condiţiile pieţei.
Pentru a calcula expunerea pozitivă aşteptată efectivă utilizând o calibrare la condiţii de criză, o instituţie trebuie să calibreze expunerea pozitivă aşteptată efectivă, utilizând fie date pe trei ani, care includ o perioadă de criză a marjelor de credit ale contrapărţilor sale, fie date de piaţă implicite dintr-o astfel de perioadă de criză.
În acest scop, instituţia trebuie să aplice cerinţele de la alineatele (3), (4) şi (5).
(3)O instituţie trebuie să demonstreze cel puţin o dată pe trimestru, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că perioada de criză utilizată pentru calculul prevăzut de prezentul alineat coincide, pentru un eşantion reprezentativ al contrapărţilor sale ale căror marje de credit sunt tranzacţionate, cu o perioadă de creştere a marjelor pentru instrumentele de tip credit default swap sau pentru alte credite (precum împrumuturi sau obligaţiuni corporative). În situaţiile în care nu dispune de date adecvate privind marjele de credit ale unei contrapărţi, instituţia asociază contrapărţii respective date specifice privind marjele de credit, bazate pe regiune, pe rating intern şi pe tipuri de activitate.
(4)Modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate pentru toate contrapărţile trebuie să utilizeze date, fie istorice, fie implicite, care să includă date din perioada de criză a creditelor, într-un mod care corespunde metodei utilizate pentru calibrarea modelului respectiv cu date curente.
(5)Pentru a evalua eficacitatea calibrării expunerii pozitive aşteptate efective la condiţii de criză, o instituţie trebuie să creeze mai multe portofolii de referinţă, vulnerabile la principalii factori de risc la care este expusă. Expunerea faţă de aceste portofolii de referinţă se calculează utilizând: (a) o metodologie corespunzătoare crizei, bazată pe valorile de piaţă curente şi pe parametrii modelului calibraţi la condiţii de criză a pieţei, şi (b) expunerea generată în cursul perioadei de criză, dar aplicând metoda prevăzută în prezenta secţiune (valoarea de piaţă de la sfârşitul perioadei de criză, volatilităţi şi corelări pe o perioadă de criză de 3 ani).
Autorităţile competente trebuie să solicite unei instituţii să-şi ajusteze calibrarea la condiţii de criză, dacă expunerile acestor portofolii de referinţă se abat substanţial unele faţă de altele.
(6)O instituţie trebuie să supună modelul unui proces de validare, care este clar articulat în politicile şi procedurile sale. Această validare trebuie:
a)să specifice tipul de testare necesar pentru a asigura integritatea modelului şi pentru a identifica condiţiile în care ipotezele care stau la baza modelului sunt inadecvate şi pot conduce, prin urmare, la o subestimare a expunerii pozitive aşteptate;
b)să includă o reexaminare a exhaustivităţii modelului.
(7)O instituţie trebuie să monitorizeze riscurile relevante şi să dispună de procese de ajustare a propriilor estimări ale expunerii pozitive aşteptate efective, atunci când aceste riscuri devin semnificative. Pentru a se conforma prezentului alineat, instituţia trebuie:
a)să-şi identifice şi să-şi administreze expunerile la riscul specific de corelare defavorabilă specificat la articolul 291 alineatul (1) litera (b) şi expunerile la riscul general de corelare defavorabilă specificat la articolul 291 alineatul (1) litera (a);
b)pentru expunerile care prezintă un profil de risc în creştere după un an, să compare cu regularitate estimarea unei măsurări relevante a expunerii pe durata unui an, cu aceeaşi măsurare a expunerii pe întreaga durată a expunerii;
c)pentru expunerile cu o scadenţă reziduală mai mică de un an, să compare cu regularitate costul de înlocuire (expunerea curentă) cu profilul expunerii realizate şi să stocheze datele care permit o astfel de comparaţie.
(8)O instituţie trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, înainte de includerea unei tranzacţii într-un set de compensare, aceasta este acoperită de un contract de compensare executoriu din punct de vedere juridic care îndeplineşte cerinţele stabilite în secţiunea 7.
(9)O instituţie care utilizează garanţii reale pentru a diminua riscul de credit al contrapărţii trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, înainte de recunoaşterea efectului garanţiilor reale în calculele sale, garanţiile reale respectă cerinţele de securitate juridică stabilite în capitolul 4.
(10)ABE monitorizează diversele practici din acest domeniu şi emite, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ghiduri cu privire la aplicarea prezentului articol.
Art. 293: Cerinţe privind sistemul de gestionare a riscului
(1)O instituţie respectă următoarele cerinţe:
a)îndeplineşte cerinţele calitative stabilite în partea a treia titlul IV capitolul 5;
b)desfăşoară un program periodic de testare ex-post, comparând măsurările riscului generate de model cu măsurările riscului realizate şi modificările ipotetice bazate pe poziţiile statice cu măsurările realizate;
c)efectuează o validare iniţială şi o reexaminare periodică a modelului său de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii, precum şi a măsurărilor riscului generate de aceasta. Validarea şi reexaminarea sunt independente de dezvoltarea modelului;
d)organul de conducere şi conducerea superioară trebuie să fie implicate în procesul de control al riscului şi să se asigure că sunt alocate resurse adecvate pentru controlul riscului de credit şi al riscului de credit al contrapărţii. În acest sens, rapoartele zilnice elaborate de unitatea independentă de control al riscului, înfiinţată în conformitate cu articolul 287 alineatul (1) litera (a), trebuie să fie analizate de un nivel al conducerii cu o poziţie ierarhică şi o autoritate suficiente pentru a impune atât reduceri ale poziţiilor luate în mod individual de personalul care tranzacţionează, cât şi reduceri ale expunerii globale la risc a instituţiei;
e)modelul intern de măsurare a riscului trebuie să fie integrat în procesul zilnic de gestionare a riscurilor al instituţiei;
f)sistemul de măsurare a riscului trebuie să fie utilizat în strânsă legătură cu limitele interne de tranzacţionare şi ale expunerii. În acest sens, limitele expunerii trebuie să fie corelate cu modelul de măsurare a riscului al instituţiei într-un mod care este consecvent în timp şi corect înţeles de personalul care tranzacţionează, de administratorii de credite şi de conducerea superioară;
g)instituţia trebuie să se asigure că sistemul său de gestionare a riscurilor este bine formalizat. În special, aceasta trebuie să dispună de un set formalizat de politici, controale şi proceduri interne privind funcţionarea sistemului de măsurare a riscului, precum şi de măsuri de asigurare a respectării acestor politici;
h)în cadrul procesului de audit intern al instituţiei trebuie efectuată cu regularitate o reexaminare independentă a sistemului de măsurare a riscului. Această reexaminare include atât activitatea unităţilor care derulează tranzacţii, cât şi pe cea a unităţii independente de control al riscului. La intervale regulate (cel puţin o dată pe an), trebuie să aibă loc o reexaminare a procesului global de gestionare a riscurilor, care să vizeze, în mod specific, cel puţin toate elementele menţionate la articolul 288;
i)validarea permanentă a modelelor de calcul al riscului de credit al contrapărţii, inclusiv testarea ex-post, trebuie reexaminată periodic de un nivel al conducerii care are suficientă autoritate pentru a decide măsurile care urmează să fie luate pentru a remedia deficienţele modelelor.
(2)Autorităţile competente ţin seama de măsura în care o instituţie îndeplineşte cerinţele de la alineatul (1), atunci când stabilesc nivelul lui alfa, prevăzut la articolul 284 alineatul (4). Numai instituţiile care respectă pe deplin aceste cerinţe sunt eligibile pentru aplicarea factorului de multiplicare minim.
(3)O instituţie trebuie să formalizeze procesul de validare iniţială şi apoi permanentă a modelului său de calcul a expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi calculul măsurărilor riscului generate de modele la un nivel de detaliere care permite unei părţi terţe să recreeze analiza şi, respectiv, măsurările riscului. Documentaţia respectivă stabileşte frecvenţa cu care se efectuează analiza testării ex-post şi orice validări permanente, modul în care se efectuează validarea în ceea ce priveşte fluxurile de date şi portofoliile, precum şi analizele care sunt utilizate.
(4)O instituţie trebuie să definească criteriile conform cărora evaluează modelele sale de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi modelele care generează date de intrare pentru calculul expunerii şi să dispună de o politică scrisă care descrie procesul prin care funcţionarea inacceptabilă a modelului urmează să fie identificată şi remediată.
(5)O instituţie trebuie să definească modul în care sunt construite portofoliile reprezentative ale contrapărţilor în scopul validării unui model de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi a măsurărilor riscului efectuate de acesta.
(6)Pentru validarea modelelor de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi a măsurărilor riscului efectuate de acestea care produc distribuţiile previzionate se iau în considerare mai multe statistici ale distribuţiei previzionate.
Art. 294: Cerinţe de validare
(1)Ca parte a validării iniţiale şi apoi permanente a modelului său de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi a măsurărilor riscului efectuate de acesta, o instituţie se asigură că sunt îndeplinite următoarele cerinţe:
a)înainte de primirea aprobării din partea autorităţilor competente în conformitate cu articolul 283 alineatul (1), instituţia efectuează o testare ex-post utilizând date istorice privind variaţiile factorilor de risc de piaţă. Testarea ex-post ia în considerare, pentru o gamă de diverse date de iniţializare, o serie de orizonturi de previzionare distincte care se întind pe cel puţin un an şi acoperă o gamă largă de condiţii de piaţă;
b)instituţia care utilizează abordarea prevăzută la articolul 285 alineatul (1) litera (b) îşi validează periodic modelul pentru a verifica dacă expunerile curente realizate corespund previziunilor pentru toate perioadele de marjă din cadrul unui an. Dacă unele tranzacţii din setul de compensare au o scadenţă mai mică de un an şi dacă setul de compensare fără aceste tranzacţii are o sensibilitate mai mare la factorii de risc, validarea ţine seama de acest aspect;
c)instituţia testează ex-post performanţa modelului său de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi măsurările relevante ale riscului efectuate de acesta, precum şi previziunile factorilor de risc de piaţă. Pentru tranzacţiile acoperite cu garanţii reale, orizonturile de previzionare luate în considerare le includ pe cele care reflectă perioadele de risc de marjă tipice aplicate tranzacţiilor acoperite cu garanţii reale sau cu contracte în marjă;
d)dacă validarea modelului indică faptul că expunerea pozitivă aşteptată efectivă este subestimată, instituţia ia măsurile necesare pentru a remedia lipsa de acurateţe a modelului;
e)instituţia testează modelele de evaluare (pricing models) utilizate pentru a calcula expunerea la riscul de credit al contra-părţii pentru un anumit scenariu al şocurilor viitoare asupra factorilor de risc de piaţă, ca parte a procesului de validare iniţială şi apoi permanentă a modelului. Modelele de evaluare a opţiunilor ţin seama de neliniaritatea valorii opţiunii în ceea ce priveşte factorii de risc de piaţă;
f)modelul de calcul al expunerii la riscul de credit al contra-părţii cuprinde informaţiile specifice cu privire la tranzacţii, care sunt necesare pentru a putea agrega expunerile la nivelul setului de compensare. Instituţia verifică dacă în cadrul modelului tranzacţiile sunt atribuite setului de compensare adecvat;
g)modelul de calcul al expunerii la riscul de credit al contra-părţii cuprinde informaţii specifice cu privire la tranzacţii, pentru a reflecta efectele contractelor în marjă. Modelul ţine seama atât de cuantumul curent al marjei, cât şi de marja care ar putea fi transferată în viitor între contrapărţi. Un astfel de model ţine seama de natura contractelor în marjă, care pot fi unilaterale sau bilaterale, de frecvenţa apelurilor în marjă, de perioada de risc de marjă, de pragul minim al expunerii din afara marjei pe care instituţia este dispusă să îl accepte şi de suma minimă de transfer. Modelul respectiv fie estimează variaţia marcată la piaţă a valorii garanţiilor reale furnizate, fie aplică normele prevăzute în capitolul 4;
h)procesul de validare a modelului include testarea ex-post statică, bazată pe date istorice, a portofoliilor reprezentative ale contrapărţilor. O instituţie efectuează o astfel de testare ex-post pe un număr de portofolii reprezentative ale contrapărţilor, reale sau ipotetice, la intervale de timp regulate. Aceste portofolii reprezentative se aleg în funcţie de sensibilitatea la factori de risc semnificativi şi la combinaţii de factori de risc la care este expusă instituţia;
i)instituţia desfăşoară testări ex-post care sunt concepute pentru a testa ipotezele-cheie ale modelului de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi măsurările relevante ale riscului, inclusiv relaţia surprinsă prin intermediul modelului între tendinţele aceluiaşi factor de risc şi relaţiile surprinse prin intermediul modelului între factorii de risc;
j)performanţa modelelor de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi a măsurărilor riscului efectuate de acestea fac obiectul unei practici de testare ex-post adecvate. Programul de testare ex-post poate identifica performanţele slabe ale măsurărilor riscului efectuate de un modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate;
k)instituţia validează modelele de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi toate măsurările riscului pentru orizonturi de timp proporţionale cu scadenţa tranzacţiilor pentru care expunerea este calculată utilizând MMI în conformitate cu articolul 283;
l)instituţia testează cu regularitate modelele de evaluare (pricing models) utilizate pentru a calcula expunerea faţă de contraparte, în raport cu valori de referinţă independente adecvate, ca parte a procesului permanent de validare a modelului;
m)validarea permanentă a modelului instituţiei de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi a măsurărilor relevante ale riscului include o evaluare a caracterului adecvat al performanţelor recente;
n)frecvenţa cu care sunt actualizaţi parametrii unui model de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii este evaluată de instituţie ca parte a procesului de validare iniţială şi apoi permanentă;
o)validarea iniţială şi apoi permanentă a modelelor de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii verifică dacă sunt sau nu adecvate calculele expunerii la nivel de contra-parte şi de set de compensare.
(2)Cu aprobarea prealabilă a autorităţilor competente, o măsură mai prudentă decât indicatorul cantitativ folosit pentru a calcula valoarea expunerii reglementate pentru fiecare contra-parte poate fi utilizată în locul produsului dintre alfa şi expunerea pozitivă aşteptată efectivă. Gradul de prudenţă relativă va fi evaluat la acordarea aprobării iniţiale de către autorităţile competente şi cu ocazia evaluării periodice efectuate de autoritatea competentă a modelelor de calcul al expunerii pozitive aşteptate. Instituţia validează cu regularitate gradul de prudenţă. Evaluarea permanentă a performanţei modelului trebuie să acopere toate contrapărţile pentru care acesta este utilizat.
(3)Dacă testarea ex-post indică faptul că un model nu este suficient de exact, autorităţile competente revocă aprobarea de utilizare a acestuia sau impun măsuri adecvate pentru a se asigura că modelul este îmbunătăţit cu promptitudine.
Art. 295: Recunoaşterea compensării contractuale ca diminuatoare de risc
Instituţiile pot trata numai următoarele tipuri de acorduri de compensare contractuală ca fiind diminuatoare de risc în conformitate cu articolul 298, dacă acordul de compensare a fost recunoscut de autorităţile competente în conformitate cu articolul 296 şi dacă instituţia îndeplineşte cerinţele stabilite la articolul 297:
a)contractele bilaterale de novaţie între o instituţie şi contra-partea sa, în temeiul cărora creanţele şi datoriile reciproce sunt automat amalgamate în aşa fel încât novaţia stabileşte, de fiecare dată când se aplică, o singură sumă netă astfel încât să creeze un singur contract nou care înlocuieşte toate contractele anterioare şi toate obligaţiile între părţi decurgând din aceste contracte şi care este obligatoriu pentru părţi;
b)alte acorduri bilaterale între o instituţie şi contrapartea sa;
c)acordurile de compensare contractuală între produse diferite, în cazul instituţiilor care au primit aprobarea să utilizeze metoda prevăzută în secţiunea 6 pentru tranzacţiile care intră în domeniul de aplicare a metodei respective. Autorităţile competente transmit ABE o listă a acordurilor de compensare contractuală între produse diferite aprobate.
Compensarea între tranzacţiile efectuate de diferitele entităţi juridice ale unui grup nu este recunoscută în scopul calculării cerinţelor de fonduri proprii.
Art. 296: Recunoaşterea acordurilor de compensare contractuală
(1)Autorităţile competente recunosc un acord de compensare contractuală numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (2) şi, după caz, la alineatul (3).
(2)Toate acordurile de compensare contractuală utilizate de o instituţie pentru a determina valoarea expunerii în cadrul acestei părţi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)instituţia a încheiat un acord de compensare contractuală cu contrapartea sa, care creează o singură obligaţie juridică acoperind toate tranzacţiile incluse, astfel încât, în cazul în care contrapartea ar intra în stare de nerambursare, instituţia ar avea dreptul să primească sau ar fi obligată să plătească numai suma netă a valorilor pozitive şi negative marcate la piaţă ale tranzacţiilor individuale incluse;
b)instituţia a pus la dispoziţia autorităţilor competente opinii juridice scrise, fundamentate, în care se precizează că, în cazul contestării în instanţă a acordului de compensare, creanţele şi datoriile instituţiei nu ar depăşi cele menţionate la litera (a). Opinia juridică trebuie să se refere la legislaţia aplicabilă:
(i)în jurisdicţia în care este înregistrată contrapartea;
(ii)dacă este implicată o sucursală a unei întreprinderi, care este situată în altă ţară decât cea în care este înregistrată întreprinderea, în jurisdicţia în care este situată sucursala;
(iii)în jurisdicţia ale cărei legi guvernează tranzacţiile individuale incluse în acordul de compensare;
(iv)în jurisdicţia ale cărei legi guvernează orice contract sau acord necesar efectuării compensării contractuale;
c)riscul de credit faţă de fiecare contraparte este agregat pentru a obţine o singură expunere din punct de vedere juridic pentru toate tranzacţiile cu contrapartea respectivă. Această agregare se ia în considerare pentru scopurile limitei de creditare şi ale capitalului intern;
d)contractul nu conţine nicio clauză care, în cazul intrării unei contrapărţi în stare de nerambursare, permite unei contra-părţi care nu se află în stare de nerambursare să efectueze numai plăţi limitate sau să nu efectueze nicio plată în favoarea contrapărţii aflate în stare de nerambursare, chiar dacă aceasta din urmă este un creditor net [de exemplu, o clauză de retragere (clauză de tip «walk-away»)].
Dacă una dintre autorităţile competente nu primeşte dovezi satisfăcătoare potrivit cărora compensarea contractuală este valabilă şi executorie din punct de vedere juridic, în temeiul legislaţiei fiecăreia dintre jurisdicţiile menţionate la litera (b), acordul de compensare contractuală nu este recunoscut ca diminuator de risc pentru niciuna dintre contrapărţi. Autorităţile competente se informează reciproc în această privinţă.
(3)Opiniile juridice menţionate la litera (b) pot fi redactate cu referire la tipurile de compensare contractuală. Acordurile de compensare contractuală între produse diferite trebuie să îndeplinească următoarele condiţii suplimentare:
a)suma netă menţionată la alineatul (2) litera (a) este suma netă a valorilor de închidere pozitive şi negative ale oricărui acord-cadru bilateral individual inclus şi a valorilor pozitive şi negative marcate la piaţă ale tranzacţiilor individuale («cuantumul net pentru toate produsele»);
b)opiniile juridice menţionate la alineatul (2) litera (b) se referă la valabilitatea şi la caracterul executoriu ale întregului acord de compensare contractuală între produse diferite în conformitate cu termenii săi şi la impactul acordului de compensare asupra dispoziţiilor relevante ale oricărui acord-cadru bilateral individual inclus.
Art. 297: Obligaţiile instituţiilor
(1)O instituţie stabileşte şi menţine proceduri pentru a asigura reexaminarea, în lumina modificărilor legislaţiilor jurisdicţiilor relevante menţionate la articolul 296 alineatul (2) litera (b), a valabilităţii şi a caracterului executoriu din punct de vedere juridic ale compensării contractuale.
(2)Instituţia păstrează în dosarele sale toate documentele referitoare la compensarea contractuală necesare.
(3)Instituţia ţine seama de efectele compensării la măsurarea expunerii la riscul de credit agregat al fiecărei contrapărţi şi administrează riscul de credit al contrapărţii pe baza efectelor acestei măsurări.
(4)În cazul acordurilor de compensare contractuală între produse diferite, menţionate la articolul 295, instituţia menţine proceduri, în conformitate cu articolul 296 alineatul (2) litera (c) pentru a verifica dacă pentru orice tranzacţie care urmează să fie inclusă într-un set de compensare a fost emisă opinia juridică prevăzută la articolul 296 alineatul (2) litera (b).
Instituţia continuă să se conformeze, ţinând seama de acordul de compensare contractuală între produse diferite, cerinţelor de recunoaştere a compensării bilaterale şi cerinţelor prevăzute la capitolul 4 pentru recunoaşterea diminuării riscului de credit, după caz, pentru fiecare acord-cadru bilateral individual inclus şi pentru fiecare tranzacţie inclusă.
Art. 298: Efectele recunoaşterii compensării ca diminuatoare de risc
Compensarea în sensul secţiunilor 3-6 este recunoscută astfel cum se indică în secţiunile respective.
Art. 299: Elemente ale portofoliului de tranzacţionare
(1)În scopul aplicării prezentului articol, anexa II va include o trimitere la instrumentele financiare derivate pentru transferul riscului de credit, menţionate în secţiunea C punctul 8 din anexa 1 la Directiva 2004/39/CE.
(2)La calculul cuantumurilor ponderate la riscul de contra-parte ale expunerilor elementelor din portofoliul de tranzacţionare, instituţiile respectă următoarele principii:
a)
[textul din Art. 299, alin. (2), litera A. din partea III, titlul II, capitolul 6, sectiunea 8 a fost abrogat la 28-iun-2021 de Art. 1, punctul 77. din Regulamentul 876/20-mai-2019]
b)instituţiile nu trebuie să utilizeze metoda simplă a garanţiilor financiare prevăzută la articolul 222 pentru recunoaşterea efectelor garanţiei financiare;
c)în cazul tranzacţiilor de răscumpărare şi al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut înregistrate în portofoliul de tranzacţionare, instituţiile pot recunoaşte drept garanţii reale eligibile toate instrumentele financiare şi toate mărfurile care sunt eligibile pentru includere în portofoliul de tranzacţionare;
d)pentru expunerile care provin din instrumente financiare derivate extrabursiere înregistrate în portofoliul de tranzacţionare, instituţiile pot recunoaşte drept garanţii reale eligibile mărfurile care sunt eligibile pentru includere în portofoliul de tranzacţionare;
e)în vederea calculării ajustărilor de volatilitate în cazul în care aceste instrumente financiare sau mărfuri, care nu sunt eligibile în conformitate cu capitolul 4, sunt date cu împrumut, vândute sau furnizate, ori luate cu împrumut, achiziţionate sau primite drept garanţii reale sau în alt mod în cadrul unei astfel de tranzacţii, iar instituţia utilizează, în conformitate cu capitolul 4 secţiunea 3, abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate, aceasta tratează astfel de instrumente şi mărfuri în acelaşi fel ca titlurile de capital neincluse într-un indice principal şi cotate la o bursă recunoscută;
f)dacă o instituţie utilizează abordarea bazată pe estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate în conformitate cu capitolul 4 secţiunea 3 pentru instrumentele financiare sau mărfurile care nu sunt eligibile în conformitate cu capitolul 4, aceasta calculează ajustările de volatilitate pentru fiecare element individual. Dacă a obţinut aprobarea să utilizeze abordarea bazată pe modele interne definită în capitolul 4, instituţia poate aplica această abordare şi pentru portofoliul de tranzacţionare;
g)în ceea ce priveşte recunoaşterea acordurilor-cadru de compensare care acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital, instituţiile recunosc compensarea între poziţii din portofoliul de tranzacţionare şi poziţii din afara acestuia, numai dacă tranzacţiile compensate îndeplinesc următoarele condiţii:
(i)toate tranzacţiile sunt marcate la piaţă zilnic;
(ii)orice elemente luate cu împrumut, achiziţionate sau primite în cadrul tranzacţiilor pot fi recunoscute drept garanţii financiare eligibile în conformitate cu capitolul 4, fără aplicarea literelor (c)-(f) din prezentul alineat;
h)dacă un instrument financiar derivat de credit inclus în portofoliul de tranzacţionare face parte dintr-o acoperire internă a riscului, iar protecţia creditului este recunoscută în temeiul prezentului regulament în conformitate cu articolul 204, instituţiile aplică una din următoarele abordări:
(i)tratează instrumentul financiar derivat de credit ca şi când nu ar exista risc de contraparte decurgând din poziţia pe instrumentul respectiv;
(ii)includ în mod consecvent în calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărţii toate instrumentele financiare derivate de credit din portofoliul de tranzacţionare care fac parte din acoperiri interne ale riscului sau sunt achiziţionate ca protecţie împotriva unei expuneri la riscul de credit al contra-părţii, dacă protecţia creditului este recunoscută ca eligibilă în conformitate cu capitolul 4.
Art. 300: Definiţii
În sensul prezentei secţiuni şi al părţii a şaptea, se aplică următoarele definiţii:
(1)«indisponibil în caz de faliment», cu privire la activele clienţilor, înseamnă existenţa unor dispoziţii eficace conform cărora activele respective fie nu vor fi disponibile creditorilor unei CPC sau unui membru compensator, în cazul insolvenţei CPC în cauză sau, respectiv, a membrului compensator în cauză, fie nu vor fi disponibile membrului compensator pentru a acoperi pierderile înregistrate ca urmare a nerambursării de către un client sau mai mulţi clienţi, alţii decât cei care au pus la dispoziţie activele respective;
(2)«tranzacţie legată de o CPC» înseamnă un contract sau o tranzacţie, enumerate la articolul 301 alineatul (1), între un client şi un membru compensator care sunt direct legate de un contract sau de o tranzacţie enumerate la alineatul respectiv între membrul compensator respectiv şi o CPC;
(3)«membru compensator» înseamnă membru compensator astfel cum este definit la articolul 2 punctul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
(4)«client» înseamnă client astfel cum este definit la articolul 2 punctul 15 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau o întreprindere care a stabilit acorduri de compensare indirectă cu un membru compensator, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din regulamentul menţionat.
(5)«tranzacţie în numerar» înseamnă tranzacţie cu numerar, titluri de datorie sau titluri de capital, o tranzacţie de schimb valutar la vedere sau o tranzacţie cu mărfuri la vedere; cu toate acestea, tranzacţiile de răscumpărare, tranzacţiile de dare cu împrumut de titluri de valoare sau de mărfuri şi tranzacţiile de luare cu împrumut de titluri de valoare sau de mărfuri nu sunt tranzacţii în numerar;
(6)«mecanism indirect de compensare» înseamnă un mecanism care îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
(7)«client de nivel superior» înseamnă o entitate care furnizează servicii de compensare unui client de nivel inferior;
(8)«client de nivel inferior» înseamnă o entitate care accesează serviciile unei CPC prin intermediul unui client de nivel superior;
(9)«structură a clientelei pe mai multe niveluri» înseamnă un mecanism indirect de compensare în temeiul căruia unei instituţii îi sunt furnizate servicii de compensare de către o entitate care nu este un membru compensator, ci este la rândul său client al unui membru compensator sau al unui client de nivel superior;
(10)«contribuţie nefinanţată la un fond de garantare» înseamnă o contribuţie pe care o instituţie care acţionează ca membru compensator s-a angajat contractual să o furnizeze unei CPC după ce aceasta din urmă şi-a epuizat fondul de garantare pentru a acoperi pierderile suportate ca urmare a intrării în stare de nerambursare a unuia sau a mai multora dintre membrii săi compensatori;
(11)«tranzacţie de dare sau luare cu împrumut de depozite garantată integral» înseamnă o tranzacţie de piaţă monetară acoperită integral cu garanţii reale în cadrul căreia două contrapărţi fac schimb de depozite şi o CPC se interpune între acestea pentru a asigura executarea obligaţiilor de plată ale contrapărţilor respective.
Art. 301: Domeniul de aplicare material
(1)Prezenta secţiune se aplică următoarelor contracte şi tranzacţii, atât timp cât sunt în curs de desfăşurare cu o CPC:
a)contractelor derivate enumerate în anexa II şi instrumentelor financiare derivate de credit;
b)operaţiunilor de finanţare prin titluri de valoare şi tranzacţiilor de dare sau luare cu împrumut de depozite garantate integral; şi
c)tranzacţiilor cu termen lung de decontare.
Prezenta secţiune nu se aplică expunerilor care rezultă din decontarea tranzacţiilor în numerar. Instituţiile aplică tratamentul prevăzut la titlul V expunerilor din tranzacţii ce rezultă din respectivele tranzacţii şi o pondere de risc de 0 % contribuţiilor la fondul de garantare care acoperă doar acele tranzacţii. Instituţiile aplică tratamentul prevăzut la articolul 307 contribuţiilor la fondul de garantare care acoperă oricare dintre tipurile de contracte menţionate la primul paragraf din prezentul alineat, în plus faţă de tranzacţiile în numerar.
(2)În sensul prezentei secţiuni, se aplică următoarele cerinţe:
a)marja iniţială nu include contribuţiile către o CPC pentru acorduri mutualizate de partajare a pierderilor;
b)marja iniţială include garanţiile reale depuse de o instituţie care acţionează în calitate de membru compensator sau de client peste suma minimă impusă de CPC sau de instituţia care acţionează ca membru compensator, cu condiţia ca respectiva CPC sau instituţia care acţionează ca membru compensator să poată, în cazurile corespunzătoare, să împiedice instituţia care acţionează ca membru compensator sau clientul să retragă aceste garanţii reale excedentare;
c)în cazul în care o CPC utilizează marja iniţială pentru a mutualiza pierderile în rândul membrilor săi compensatori, instituţiile care acţionează ca membri compensatori tratează marja iniţială respectivă ca fiind o contribuţie la fondul de garantare.
Art. 302: Monitorizarea expunerilor la CPC
(1)Instituţiile îşi monitorizează toate expunerile la CPC şi stabilesc proceduri privind raportarea cu regularitate a informaţiilor privind aceste expuneri către conducerea superioară şi comitetul sau comitetele adecvate ale organului de conducere.
(2)Instituţiile evaluează, prin intermediul unor analize de scenarii şi al unor simulări de criză adecvate, dacă nivelul fondurilor proprii deţinute pentru expunerile la o CPC, inclusiv la expunerile din credite viitoare potenţiale sau contingente, expunerile la contribuţiile la fondul de garantare şi, în cazul în care instituţia acţionează în calitate de membru compensator, expunerile rezultate din acorduri contractuale, astfel cum sunt prevăzute la articolul 304, este corelat în mod corespunzător cu riscurile inerente ale expunerilor respective.
Art. 303: Tratamentul expunerilor la CPC-uri ale membrilor compensatori
(1)O instituţie care acţionează ca membru compensator, în scopuri proprii sau în calitate de intermediar financiar între un client şi o CPC calculează cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile sale faţă de o CPC după cum urmează:
a)aplică tratamentul prevăzut la articolul 306 expunerilor sale din tranzacţii cu respectiva CPC;
b)aplică tratamentul prevăzut la articolul 307 contribuţiilor sale la fondul de garantare efectuate către CPC.
(2)În sensul alineatului (1), suma cerinţelor de fonduri proprii ale unei instituţii pentru expunerile sale faţă de o CPCC generate de expunerile din tranzacţii şi de contribuţiile la fondul de garantare face obiectul unui plafon egal cu suma cerinţelor de fonduri proprii care s-ar aplica expunerilor respective dacă CPC ar fi o CPC necalificată.
Art. 304: Tratamentul expunerilor membrilor compensatori la clienţi
(1)O instituţie care acţionează ca membru compensator şi care, în această calitate, acţionează ca intermediar financiar între un client şi o CPC calculează cerinţele de fonduri proprii pentru tranzacţiile sale cu clientul respectiv legate de CPC în conformitate cu secţiunile 1-8 din prezentul capitol, cu capitolul 4 secţiunea 4 din prezentul titlu şi cu titlul VI, după caz.
(2)Dacă o instituţie care acţionează ca membru compensator încheie un acord contractual cu un client al unui alt membru compensator care facilitează clientului respectiv, în conformitate cu articolul 48 alineatele (5) şi (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, transferul poziţiilor şi al garanţiilor reale menţionate la articolul 305 alineatul (2) litera (b) din prezentul regulament şi dacă respectivul acord contractual antrenează o obligaţie contingentă pentru respectiva instituţie, instituţia poate atribui o valoare a expunerii egală cu zero obligaţiei contingente respective.
(3)În cazul în care o instituţie care acţionează ca membru compensator utilizează metodele prevăzute în secţiunea 3 sau 6 din prezentul capitol pentru a calcula cerinţa de fonduri proprii pentru expunerile sale, se aplică următoarele dispoziţii:
a)prin derogare de la articolul 285 alineatul (2), instituţia poate utiliza o perioadă de risc de marjă de cel puţin cinci zile lucrătoare pentru expunerile sale la un client;
b)instituţia aplică o perioadă de risc de marjă de cel puţin 10 zile lucrătoare pentru expunerile sale la o CPC;
c)prin derogare de la articolul 285 alineatul (3), în cazul în care un set de compensare inclus în calcul îndeplineşte condiţia prevăzută la litera (a) de la alineatul respectiv, instituţia poate să nu ţină seama de limita stabilită la litera respectivă, cu condiţia ca setul de compensare să nu îndeplinească cerinţa prevăzută la litera (b) de la alineatul respectiv şi să nu conţină tranzacţii contestate sau opţiuni exotice;
d)în cazul în care o CPC reţine o marjă de variaţie faţă de o tranzacţie şi garanţiile reale ale instituţiei nu sunt protejate în cazul insolvenţei respectivei CPC, instituţia aplică o perioadă de risc de marjă egală cu valoarea cea mai mică dintre un an şi scadenţa reziduală a tranzacţiei, cu un prag de 10 zile lucrătoare.
(4)Prin derogare de la articolul 281 alineatul (2) litera (i), în cazul în care o instituţie care acţionează ca membru compensator utilizează metoda prevăzută în secţiunea 4 pentru a calcula cerinţa de fonduri proprii aferentă expunerilor sale la un client, instituţia poate utiliza un factor de scadenţă de 0,21 pentru efectuarea calculului.
(5)Prin derogare de la articolul 282 alineatul (4) litera (d), în cazul în care o instituţie care acţionează ca membru compensator utilizează metoda prevăzută în secţiunea 5 pentru a calcula cerinţa de fonduri proprii aferentă expunerilor sale la un client, instituţia respectivă poate utiliza un factor de scadenţă de 0,21 la calculul respectiv.
(6)O instituţie care acţionează ca membru compensator poate utiliza valoarea redusă a expunerii în caz de nerambursare rezultată din calculele menţionate la alineatele (3), (4) şi (5) pentru a-şi calcula cerinţele de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu titlul VI.
(7)O instituţie care acţionează ca membru compensator care colectează garanţii reale de la un client pentru o tranzacţie legată de o CPC şi transferă garanţiile reale către CPC poate recunoaşte garanţiile respective pentru a-şi reduce expunerea la client pentru tranzacţia respectivă legată de CPC.
În cazul unei structuri a clientelei pe mai multe niveluri, tratamentul prevăzut la primul paragraf poate fi aplicat la fiecare nivel al structurii respective.
Art. 305: Tratamentul expunerilor clienţilor
(1)O instituţie care este client calculează cerinţele de fonduri proprii pentru tranzacţiile sale legate de o CPC cu membrul său compensator în conformitate cu secţiunile 1-8 din prezentul capitol, cu capitolul 4 secţiunea 4 din prezentul titlu şi cu titlul VI, după caz.
(2)Fără a aduce atingere abordării prevăzute la alineatul (1), în cazul în care o instituţie este client, aceasta poate calcula cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile sale din tranzacţii în cazul tranzacţiilor cu membrul compensator legate de CPC în conformitate cu articolul 306, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)poziţiile şi activele instituţiei legate de tranzacţiile în cauză sunt distinse şi separate, atât la nivelul membrului compensator, cât şi al CPC, de poziţiile şi activele membrului compensator şi ale celorlalţi clienţi ai membrului compensator şi, ca urmare a acestei distincţii şi separări, poziţiile şi activele respective ale instituţiei sunt indisponibile în cazul în care membrul compensator ori unul sau mai mulţi dintre clienţii săi intră în stare de nerambursare sau în insolvenţă;
b)legislaţia, reglementările şi normele, precum şi acordurile contractuale aplicabile instituţiei sau CPC ori obligatorii pentru acestea facilitează transferul poziţiilor clientului legate de contractele şi de tranzacţiile în cauză şi al garanţiilor reale aferente către un alt membru compensator în perioada de risc de marjă aplicabilă, în cazul în care membrul compensator iniţial intră în stare de nerambursare sau în insolvenţă. În această situaţie, poziţiile clientului şi garanţiile reale se transferă la valoarea de piaţă, cu excepţia cazului în care clientul solicită închiderea poziţiei la valoarea de piaţă;
c)clientul a efectuat şi a menţinut la zi o analiză juridică suficient de aprofundată, care demonstrează că modalităţile prin care se asigură îndeplinirea condiţiei prevăzute la litera (b) sunt legale, valabile, obligatorii şi executorii din punct de vedere juridic în temeiul legislaţiei relevante ale jurisdicţiei sau jurisdicţiilor relevante;
d)CPC este o CPCC.
Atunci când o instituţie evaluează dacă respectă condiţia prevăzută la primul paragraf litera (b), aceasta poate lua în considerare orice precedent clar în materie de transferuri ale poziţiilor clienţilor şi ale garanţiilor reale corespunzătoare la nivelul unei CPC, precum şi orice intenţie din partea sectorului de a continua această practică.
(3)Prin derogare de la alineatul (2) din prezentul articol, în cazul în care o instituţie care este client nu îndeplineşte condiţia prevăzută la litera (a) de la alineatul menţionat deoarece nu este protejată de pierderi în situaţia în care membrul compensator şi un alt client al membrului compensator intră împreună în stare de nerambursare, sub rezerva îndeplinirii tuturor celelalte condiţii prevăzute la literele (a)-(d) de la alineatul menţionat sunt îndeplinite, instituţia poate calcula cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile sale din tranzacţii în cazul tranzacţiilor cu membrul său compensator legate de o CPC în conformitate cu articolul 306, sub rezerva înlocuirii ponderii de risc de 2 % prevăzute la articolul 306 alineatul (1) litera (a) cu o pondere de risc de 4 %.
(4)În cazul unei structuri a clientelei pe mai multe niveluri, o instituţie care este client de nivel inferior şi care accesează serviciile unei CPC prin intermediul unui client de nivel superior poate aplica tratamentul menţionat la alineatul (2) sau (3) numai în cazul în care condiţiile prevăzute la alineatele respective sunt îndeplinite la fiecare nivel al structurii în cauză.
Art. 306: Cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile din tranzacţii
(1)O instituţie aplică următorul tratament expunerilor sale din tranzacţii cu CPC:
a)aplică o pondere de risc de 2 % valorilor tuturor expunerilor sale din tranzacţii cu CPCC;
b)aplică ponderea de risc utilizată în cadrul abordării standardizate pentru riscul de credit prevăzută la articolul 107 alineatul (2) litera (b) tuturor expunerilor sale din tranzacţii cu CPC necalificate.
c)în cazul în care o instituţie acţionează ca intermediar financiar între un client şi o CPC, iar condiţiile tranzacţiei legate de CPC prevăd că instituţia nu este obligată să ramburseze clientului eventualele pierderi suferite ca urmare a modificărilor valorii tranzacţiei respective în cazul în care respectiva CPC intră în stare de nerambursare, instituţia respectivă poate stabili ca valoarea expunerii pentru expunerea din tranzacţia cu CPC care corespunde tranzacţiei legate de CPC respective să fie egală cu zero;
d)în cazul în care o instituţie acţionează ca intermediar financiar între un client şi o CPC, iar condiţiile tranzacţiei legate de CPC prevăd că instituţia este obligată să ramburseze clientului eventualele pierderi suferite ca urmare a modificărilor valorii tranzacţiei respective în cazul în care respectiva CPC intră în stare de nerambursare, instituţia respectivă aplică tratamentul de la litera (a) sau (b), după caz, expunerii din tranzacţia cu CPC care corespunde tranzacţiei legate de CPC respective.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), dacă activele date în garanţie unei CPC sau unui membru compensator sunt indisponibile în cazul în care respectiva CPC, membrul compensator ori unul sau mai mulţi dintre ceilalţi clienţi ai membrului compensator devin insolvenţi, o instituţie poate atribui expunerilor la riscul de credit al contrapărţii aferente activelor respective o valoare a expunerii egală cu zero.
(3)O instituţie calculează valorile expunerilor pentru expunerile sale din tranzacţii cu o CPC în conformitate cu secţiunile 1-8 din prezentul capitol şi cu secţiunea 4 din capitolul 4, după caz.
(4)O instituţie calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile sale din tranzacţii cu CPC în sensul articolului 92 alineatul (3) înmulţind suma valorilor expunerilor sale din tranzacţii cu CPC, calculate în conformitate cu alineatele (2) şi (3) de la prezentul articol, cu ponderea de risc determinată în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol.
Art. 307: Cerinţele de fonduri proprii pentru contribuţiile la fondul de garantare al unei CPC
O instituţie care acţionează ca membru compensator aplică următorul tratament expunerilor sale rezultate din contribuţiile sale la fondul de garantare al unei CPC:
(a)calculează cerinţa de fonduri proprii pentru contribuţiile sale prefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 308;
(b)calculează cerinţa de fonduri proprii pentru contribuţiile sale prefinanţate şi nefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 309;
(c)calculează cerinţa de fonduri proprii pentru contribuţiile sale nefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 310.
Art. 308: Cerinţele de fonduri proprii pentru contribuţiile prefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC
(1)Valoarea expunerii aferente contribuţiei prefinanţate (DFi) a unei instituţii la fondul de garantare al unei CPCC reprezintă suma plătită sau valoarea de piaţă a activelor furnizate de instituţia respectivă din care se scade orice sumă din contribuţia respectivă pe care CPCC a utilizat-o deja pentru a-şi absorbi pierderile cauzate de intrarea în stare de nerambursare a unuia sau a mai multora dintre membrii săi compensatori.
(2)O instituţie calculează cerinţa de fonduri proprii pentru a acoperi expunerea provenind din contribuţia sa prefinanţată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
Ki = cerinţa de fonduri proprii;
i = indicele care desemnează membrul compensator;
KCCP = capitalul ipotetic al CPCC comunicat instituţiei de CPCC în conformitate cu articolul 50c din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
DFi = contribuţia prefinanţată;
DFCCP = resursele financiare prefinanţate ale CPC comunicate instituţiei de CPC în conformitate cu articolul 50c din Regulamentul (UE) nr. 648/2012; şi
DFcm = suma contribuţiilor prefinanţate ale tuturor membrilor compensatori ai CPCC comunicată instituţiei de CPCC în conformitate cu articolul 50c din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
(3)O instituţie calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile rezultate din contribuţia prefinanţată a instituţiei respective la fondul de garantare al unei CPCC în sensul articolului 92 alineatul (3) prin înmulţirea cu 12,5 a cerinţei de fonduri proprii calculate în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol.
(4)[textul din Art. 308, alin. (4) din partea III, titlul II, capitolul 6, sectiunea 9 a fost abrogat la 28-iun-2021 de Art. 1, punctul 86., alin. (A) din Regulamentul 876/20-mai-2019]
(5)[textul din Art. 308, alin. (5) din partea III, titlul II, capitolul 6, sectiunea 9 a fost abrogat la 28-iun-2021 de Art. 1, punctul 86., alin. (A) din Regulamentul 876/20-mai-2019]
Art. 309: Cerinţele de fonduri proprii pentru contribuţiile prefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate şi pentru contribuţiile nefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate
(1)O instituţie aplică următoarea formulă pentru a calcula cerinţa de fonduri proprii pentru expunerile rezultate din contribuţiile sale prefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate şi din contribuţiile nefinanţate la respectiva CPC:
K = DF + UC
unde:
K = cerinţa de fonduri proprii;
DF = contribuţiile prefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate; şi UC = contribuţiile nefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate.
(2)O instituţie calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile rezultate din contribuţia instituţiei respective la fondul de garantare al unei CPC necalificate în sensul articolului 92 alineatul (3) prin înmulţirea cu 12,5 a cerinţei de fonduri proprii calculate în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol.
Art. 310: Cerinţele de fonduri proprii pentru contribuţiile nefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC
O instituţie aplică o pondere de risc de 0 % contribuţiilor sale nefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC.
Art. 311: Cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile faţă de CPC-urile care încetează să îndeplinească anumite condiţii
(1)Instituţiile aplică tratamentul prevăzut la prezentul articol în cazul în care au luat cunoştinţă, în urma unui anunţ public sau a unei notificări din partea autorităţii competente a unei CPC utilizate de instituţiile respective sau din partea respectivei CPC, de faptul că respectiva CPC nu va mai îndeplini condiţiile privind autorizarea sau recunoaşterea, după caz.
(2)În cazul în care condiţia prevăzută la alineatul (1) este îndeplinită, instituţiile, în termen de trei luni din momentul în care iau cunoştinţă despre situaţia menţionată la alineatul respectiv, sau mai devreme dacă autorităţile competente ale instituţiilor respective impun acest lucru, procedează după cum urmează în ceea ce priveşte expunerile lor la respectiva CPC:
a)aplică tratamentul prevăzut la articolul 306 alineatul (1) litera (b) expunerilor lor din tranzacţii la respectiva CPC;
b)aplică tratamentul prevăzut la articolul 309 contribuţiilor lor prefinanţate la fondul de garantare al respectivei CPC şi contribuţiilor lor nefinanţate la respectiva CPC;
c)tratează expunerile lor faţă de respectiva CPC, altele decât expunerile enumerate la literele (a) şi (b) de la prezentul alineat, ca fiind expuneri la o societate, în conformitate cu abordarea standardizată pentru riscul de credit prevăzută în capitolul 2.