Capitolul 4 - Diminuarea riscului de credit - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
CAPITOLUL 4:Diminuarea riscului de credit
Art. 192: Definiţii
În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiţii:
(1)«instituţie creditoare» înseamnă instituţia care deţine expunerea în cauză;
(2)«tranzacţie de creditare garantată» înseamnă orice tranzacţie care dă naştere unei expuneri garantate cu garanţie reală şi care nu include nicio prevedere ce conferă instituţiei dreptul de a primi marjă cel puţin zilnic;
(3)«operaţiune ajustată la condiţiile pieţei de capital» înseamnă orice operaţiune care dă naştere unei expuneri garantate cu garanţie reală şi care include o prevedere ce conferă instituţiei dreptul de a primi marjă cel puţin zilnic;
(4)«OPC suport» înseamnă un OPC în ale cărui acţiuni sau unităţi a investit un alt OPC.
(5)«abordarea constând în înlocuirea parametrilor de risc pe baza A-IRB» înseamnă înlocuirea, în conformitate cu articolul 236a, a parametrilor de risc PD şi LGD aferenţi expunerii-suport cu PD şi LGD corespunzătoare care ar fi atribuite în cadrul abordării IRB, utilizând propriile estimări ale LGD, unei expuneri directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie.

Art. 193: Principii privind recunoaşterea efectului tehnicilor de diminuare a riscului de credit
(1)Nicio expunere pentru care o instituţie obţine diminuarea riscului de credit nu poate produce un cuantum ponderat la risc al expunerii mai mare sau un cuantum al pierderii aşteptate mai mare decât o expunere identică pentru care o instituţie nu are o diminuare a riscului de credit.
(2)În cazul în care cuantumul ponderat la risc al expunerii ia deja în considerare protecţia creditului în temeiul capitolului 2 sau al capitolului 3, după caz, instituţiile nu ţin seama de această protecţie a creditului în calculele efectuate în temeiul prezentului capitol.
(3)În cazul în care sunt respectate dispoziţiile din secţiunile 2 şi 3, instituţiile pot modifica calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor potrivit abordării standardizate şi calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate potrivit abordării IRB, în conformitate cu dispoziţiile din secţiunile 4, 5 şi 6.
(4)Numerarul, titlurile sau mărfurile achiziţionate, luate cu împrumut sau primite în cadrul unei tranzacţii de răscumpărare sau al unei operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut se tratează de către instituţii ca garanţii reale.
(5)În cazul în care o instituţie care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate utilizează mai multe forme de diminuare a riscului de credit pentru a acoperi o singură expunere, aceasta trebuie să procedeze după cum urmează:
a)să împartă expunerea în părţi acoperite de fiecare tip de instrument de diminuare a riscului de credit;
b)să calculeze separat valoarea ponderată la risc a expunerii pentru fiecare parte obţinută conform literei (a), în conformitate cu dispoziţiile din capitolul 2 şi din prezentul capitol.
(6)În cazul în care o instituţie care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate acoperă o singură expunere cu o protecţie a creditului furnizată de un singur furnizor de protecţie şi având scadenţe diferite, aceasta trebuie să procedeze după cum urmează:
a)să împartă expunerea în părţi acoperite de fiecare instrument de diminuare a riscului de credit;
b)să calculeze separat cuantumul ponderat la risc al expunerii pentru fiecare parte obţinută conform literei (a), în conformitate cu dispoziţiile din capitolul 2 şi din prezentul capitol.
(7)Garanţiile reale care îndeplinesc toate cerinţele de eligibilitate prevăzute în prezentul capitol pot fi recunoscute chiar şi în cazul expunerilor asociate facilităţilor netrase, în cazul în care tragerea în cadrul facilităţii este condiţionată de achiziţionarea sau primirea, în prealabil sau simultan, a unor garanţii reale pe măsura interesului instituţiei asupra garanţiei reale odată ce facilitatea este trasă, astfel încât instituţia nu are niciun drept asupra garanţiei reale în măsura în care facilitatea nu este trasă.

Art. 194: Principii care guvernează eligibilitatea tehnicilor de diminuare a riscului de credit
(1)Tehnica utilizată pentru protecţia creditului, precum şi acţiunile şi măsurile adoptate şi procedurile şi politicile puse în aplicare de instituţia creditoare este de o asemenea manieră încât să genereze mecanisme de protecţie a creditului care să fie eficace din punct de vedere juridic şi să aibă caracter executoriu/ aplicabile în toate jurisdicţiile relevante.
La cererea autorităţii competente, instituţia creditoare pune la dispoziţie versiunea cea mai recentă a avizului/avizelor juridic(e) independent(e), scris(e) şi fundamentat(e), utilizată/utilizate de aceasta pentru a stabili dacă mecanismul sau mecanismele de protecţie a creditului îndeplineşte/îndeplinesc condiţiile prevăzute în primul paragraf.
(2)Instituţia creditoare trebuie să ia toate măsurile adecvate pentru a asigura eficacitatea contractului de protecţie a creditului şi a administra riscurile asociate acestuia.
(3)Instituţiile pot recunoaşte protecţia finanţată a creditului la calcularea efectului diminuării riscului de credit numai dacă activele pe care se bazează protecţia îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)sunt incluse în lista activelor eligibile prevăzute la articolele 197 - 200, după caz;
b)sunt suficient de lichide, iar valoarea lor este suficient de stabilă în timp pentru a asigura un nivel adecvat de certitudine în ceea ce priveşte protecţia creditului realizată, având în vedere abordarea utilizată pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi gradul de recunoaştere permis.
(4)Instituţiile pot recunoaşte protecţia finanţată a creditului la calcularea efectului diminuării riscului de credit numai dacă instituţia creditoare are dreptul să lichideze sau să reţină, în timp util, activele din care rezultă protecţia în caz de nerambursare, de insolvenţă sau de faliment al debitorului - sau în cazul altui eveniment de credit prevăzut în documentaţia tranzacţiei - şi, dacă este cazul, al depozitarului garanţiei reale. Gradul de corelare între valoarea activelor pe care se bazează protecţia şi calitatea creditului debitorului nu trebuie să fie prea ridicat.
(5)În cazul protecţiei nefinanţate a creditului, un furnizor de protecţie se califică drept furnizor de protecţie eligibil numai dacă acesta este inclus în lista furnizorilor de protecţie eligibili prevăzuţi la articolul 201 sau 202, după caz.
(6)În cazul protecţiei nefinanţate a creditului, un contract de protecţie se califică drept contract de protecţie eligibil numai dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)este inclus în lista contractelor de protecţie eligibile prevăzute la articolul 203 şi la articolul 204 alineatul (1);
b)este eficace şi are caracter executoriu din punct de vedere juridic în jurisdicţiile relevante, astfel încât să asigure un nivel adecvat de certitudine în ceea ce priveşte protecţia creditului realizată, având în vedere abordarea utilizată pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi gradul de recunoaştere permis.
c)furnizorul de protecţie îndeplineşte criteriile prevăzute la alineatul (5).
(7)Protecţia creditului respectă cerinţele prevăzute în secţiunea 3, după caz.
(8)O instituţie trebuie să poată demonstra autorităţilor competente că dispune de procese adecvate de gestionare a riscurilor pentru a controla riscurile la care poate fi expusă în urma aplicării practicilor de diminuare a riscului de credit.
(9)În pofida aplicării faptului că diminuarea riscului de credit a fost luată în considerare la calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, al cuantumurilor pierderilor aşteptate, instituţiile trebuie să continue să efectueze o evaluare completă a riscului de credit în ceea ce priveşte expunerea-suport şi trebuie să poată demonstra autorităţilor competente îndeplinirea acestei cerinţe. În cazul tranzacţiilor de răscumpărare şi al operaţiunilor de dare sau luare de titluri ori mărfuri cu împrumut, se consideră, numai în scopul prezentului alineat, că expunerea-suport reprezintă cuantumul net al expunerii.
(10)
[textul din Art. 194, alin. (10) din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 111. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
SUBSECŢIUNEA 1:Protecţia finanţată a creditului
Art. 195: Compensarea bilanţieră
Compensarea bilanţieră a creanţelor reciproce între o instituţie şi contrapartea sa poate fi utilizată de către instituţie ca formă eligibilă de diminuare a riscului de credit.
Fără a aduce atingere articolului 196, eligibilitatea se limitează la soldurile de numerar reciproce ale instituţiei şi ale contrapărţii. Instituţiile pot modifica cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi, după caz, cuantumurile pierderilor aşteptate numai în cazul creditelor şi al depozitelor pe care le-au primit ele însele şi care fac obiectul unui acord de compensare bilanţieră.
Art. 196: Acorduri-cadru de compensare care acoperă tranzacţii de răscumpărare sau operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital
Instituţiile care adoptă metoda extinsă a garanţiilor financiare prevăzută la articolul 223 pot lua în considerare efectele contractelor de compensare bilaterală cu o contraparte, care acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital. Fără a aduce atingere articolului 299, garanţiile reale acceptate şi titlurile sau mărfurile luate cu împrumut în cadrul unor astfel de acorduri sau tranzacţii trebuie să respecte cerinţele de eligibilitate pentru garanţii reale prevăzute la articolele 197 şi 198.
Art. 197: Eligibilitatea garanţiilor reale în cadrul tuturor abordărilor şi metodelor
(1)Instituţiile pot utiliza următoarele instrumente financiare drept garanţii reale eligibile în cadrul tuturor abordărilor şi metodelor:
a)numerar sub formă de depozit constituit la instituţia creditoare, sau instrumente asimilate numerarului păstrate de aceasta;
b)titluri de datorie emise de administraţii centrale sau de bănci centrale care au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI sau de o agenţie de creditare a exportului, dacă:
(i)ECAI sau agenţia de creditare a exportului a fost desemnată de instituţie în sensul capitolului 2; şi
(ii)evaluarea de credit a fost identificată de ABE ca fiind asociată cu nivelul 1, 2, 3 sau 4 de calitate a creditului în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor faţă de administraţii centrale şi bănci centrale prevăzute în capitolul 2;

c)titluri de datorie emise de instituţii care au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI, dacă:
(i)ECAI a fost desemnată de instituţie în sensul capitolului 2; şi
(ii)evaluarea de credit a fost identificată de ABE ca fiind asociată cu nivelul 1, 2 sau 3 de calitate a creditului în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor faţă de instituţii în temeiul capitolului 2;

d)titluri de datorie emise de alte entităţi care au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI, dacă:
(i)ECAI a fost desemnată de instituţie în sensul capitolului 2; şi
(ii)evaluarea de credit a fost identificată de ABE ca fiind asociată cu nivelul 1, 2 sau 3 de calitate a creditului în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor faţă de societăţi în temeiul capitolului 2;

e)titluri de datorie care au o evaluare a creditului pe termen scurt efectuată de o ECAI, dacă:
(i)ECAI a fost desemnată de instituţie în sensul capitolului 2; şi
(ii)evaluarea de credit a fost identificată de ABE ca fiind asociată cu nivelul 1, 2 sau 3 de calitate a creditului în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor pe termen scurt în temeiul capitolului 2;

f)titluri de capital sau obligaţiuni convertibile incluse într-un indice principal;
g)lingouri de aur;

h)poziţii din securitizare care nu sunt poziţii din resecuritizare şi cărora li se aplică o pondere de risc de 100 % sau mai mică în conformitate cu articolele 261-264;

(2)În sensul alineatului (1) litera (b), «titluri de datorie emise de administraţii centrale sau bănci centrale» includ toate instrumentele financiare următoare:
a)titluri de datorie emise de administraţii regionale sau de autorităţi locale, dacă expunerile faţă de acestea se tratează ca expuneri faţă de administraţia centrală în a cărei jurisdicţie sunt stabilite, în conformitate cu articolul 115 alineatul (2);
b)titluri de datorie emise de entităţi din sectorul public, dacă expunerile faţă de acestea se tratează ca expuneri faţă de administraţii centrale, în conformitate cu articolul 116 alineatul (4);
c)titluri de datorie emise de bănci de dezvoltare multilaterală, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2);
d)titluri de datorie emise de organizaţii internaţionale, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 118.
(3)În sensul alineatului (1) litera (c), «titluri de datorie emise de instituţii» includ toate instrumentele financiare următoare:
a)titluri de datorie emise de administraţii regionale sau autorităţi locale, altele decât acele titluri de datorie menţionate la alineatul (2) litera (a);
b)titluri de datorie emise de entităţi din sectorul public, în cazul în care expunerile faţă de acestea sunt tratate în conformitate cu articolul 116 alineatele (1) şi (2);
c)titluri de datorie emise de bănci de dezvoltare multilaterală, altele decât cele cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2).
(4)O instituţie poate utiliza titluri de datorie emise de alte instituţii sau de firme de investiţii şi care nu au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI drept garanţii reale eligibile, în cazul în care aceste titluri de datorie îndeplinesc toate criteriile următoare:
a)sunt cotate la o bursă de schimb recunoscută;
b)se califică drept datorie cu rang prioritar;
c)toate celelalte emisiuni evaluate ale instituţiei emitente, cu acelaşi rang, au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI, pe care ABE a asociat-o cu nivelul 3 de calitate a creditului sau cu un nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor faţă de instituţii sau a expunerilor pe termen scurt, prevăzute la capitolul 2;
d)instituţia creditoare nu deţine nicio informaţie care să sugereze că ar fi justificat ca emisiunea să aibă o evaluare a creditului inferioară celei indicate la litera (c);
e)lichiditatea pe piaţă a instrumentului este suficientă pentru aceste scopuri.
(5)Instituţiile pot utiliza unităţile sau acţiunile deţinute în OPC drept garanţii reale eligibile, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)unităţile sau acţiunile au o cotaţie publică zilnică a preţului;
b)OPC se limitează la investiţii în instrumente care sunt eligibile pentru recunoaştere în temeiul alineatelor (1) şi (4);
c)OPC îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3).
În cazul în care un OPC investeşte în acţiunile sau unităţile altui OPC, condiţiile prevăzute la primul paragraf literele (a)-(c) se aplică, de asemenea, oricărui astfel de OPC-suport.
Utilizarea de către un OPC a instrumentelor financiare derivate pentru acoperirea riscurilor aferente investiţiilor permise nu afectează eligibilitatea ca garanţii reale a unităţilor sau a acţiunilor deţinute în acest organism.
(6)În sensul alineatului (5) de la prezentul articol, dacă un OPC (denumit în continuare «OPC-ul iniţial») sau oricare dintre OPC-urile sale suport nu se limitează să investească în instrumente care sunt eligibile în temeiul alineatelor (1) şi (4) de la prezentul articol, se aplică următoarele dispoziţii:
(a)dacă instituţiile aplică abordarea transparentă de tip look-through menţionată la articolul 132a alineatul (1) sau la articolul 152 alineatul (2) pentru expuneri directe faţă de un OPC, acestea pot utiliza unităţi sau acţiuni pe care le deţin în respectivul OPC drept garanţii reale până la o sumă egală cu valoarea instrumentelor deţinute de respectivul OPC care sunt eligibile în temeiul alineatelor (1) şi (4) de la prezentul articol;
(b)dacă instituţiile aplică abordarea pe bază de mandat menţionată la articolul 132a alineatul (2) sau la articolul 152 alineatul (5) pentru expuneri directe faţă de un OPC, acestea pot utiliza unităţi sau acţiuni pe care le deţin în respectivul OPC drept garanţii reale până la o sumă egală cu valoarea instrumentelor deţinute de respectivul OPC care sunt eligibile în temeiul alineatelor (1) şi (4) de la prezentul articol, presupunând că OPC-ul respectiv sau oricare dintre OPC-urile sale suport au investit în instrumente neeligibile în măsura maximă permisă de mandatele lor.
În cazul în care un OPC-suport are el însuşi organisme de plasament colectiv-suport, instituţiile pot utiliza unităţi sau acţiuni pe care le deţin în OPC-ul iniţial drept garanţii reale eligibile cu condiţia să aplice metodologia prevăzută în primul paragraf.
În cazul în care activele neeligibile pot avea o valoare negativă din cauza datoriilor sau a datoriilor contingente rezultând din dreptul de proprietate, instituţiile trebuie să procedeze după cum urmează:
a)să calculeze valoarea totală a activelor neeligibile;
b)dacă suma obţinută conform literei (a) este negativă, să scadă valoarea absolută a acestei sume din valoarea totală a activelor eligibile.

(7)În ceea ce priveşte alineatul (1) literele (b) - (e), dacă un titlu are două evaluări ale creditului efectuate de ECAI, instituţiile trebuie să aplice evaluarea mai puţin favorabilă. Dacă un titlu are mai mult de două evaluări ale creditului efectuate de ECAI, instituţiile trebuie să aplice cele mai favorabile două evaluări. Dacă cele mai favorabile două evaluări ale creditului sunt diferite, instituţiile aplică evaluarea mai puţin favorabilă dintre cele două.
(8)AEVMP elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare, care să specifice următoarele:
a)indicii principali menţionaţi la alineatul (1) litera (f) de la prezentul articol, la articolul 198 alineatul (1) litera (a), la articolul 224 alineatele (1) şi (4) şi la articolul 299 alineatul (2) litera (e);
b)bursele recunoscute, menţionate la alineatul (4) litera (a) de la prezentul articol, la articolul 198 alineatul (1) litera (a), la articolul 224 alineatele (1) şi (4), la articolul 299 alineatul (2) litera (e), la articolul 400 alineatul (2) litera (k), la articolul 416 alineatul (3) litera (d), la articolul 428 alineatul (1) litera (c) şi în anexa III punctul 12, în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) punctul 72.
AEVMP prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare, până la 31 decembrie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Art. 198: Extinderea eligibilităţii garanţiilor reale în cadrul metodei extinse a garanţiilor financiare
(1)În plus faţă de garanţiile reale stabilite la articolul 197, dacă o instituţie aplică metoda extinsă a garanţiilor financiare prevăzută la articolul 223, aceasta poate utiliza următoarele instrumente financiare drept garanţii reale eligibile:
a)titluri de capital sau obligaţiuni convertibile, neincluse într-un indice principal, dar tranzacţionate pe o bursă recunoscută;
b)unităţi sau acţiuni deţinute în OPC, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
(i)unităţile sau acţiunile au o cotaţie publică zilnică a preţului;
(ii)OPC este limitat la investiţii în instrumente care sunt eligibile pentru recunoaştere în temeiul articolului 197 alineatele (1) şi (4) şi la investiţii în instrumentele menţionate în prezentul paragraf litera (a).
În cazul în care un OPC investeşte în unităţile sau acţiunile altui OPC, condiţiile prevăzute în prezentul alineat literele (a) şi (b) se aplică, de asemenea, oricărui astfel de OPC-suport.
Utilizarea de către un OPC a instrumentelor financiare derivate pentru acoperirea riscurilor aferente investiţiilor permise nu afectează eligibilitatea ca garanţii reale a unităţilor sau a acţiunilor deţinute în acest organism.
(2)În cazul în care OPC-ul sau oricare OPC suport nu se limitează la investiţii în instrumente care sunt eligibile pentru recunoaştere în temeiul articolului 197 alineatele (1) şi (4) şi în instrumentele menţionate la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol, se aplică următoarele dispoziţii:
a)dacă instituţiile aplică abordarea transparentă de tip look-through menţionată la articolul 132a alineatul (1) sau la articolul 152 alineatul (2) pentru expuneri directe faţă de un OPC, acestea pot utiliza unităţi sau acţiuni pe care le deţin în respectivul OPC drept garanţii reale până la o sumă egală cu valoarea instrumentelor deţinute de respectivul OPC care sunt eligibile în temeiul articolului 197 alineatele (1) şi (4) şi a instrumentelor menţionate la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol;
b)dacă instituţiile aplică abordarea pe bază de mandat menţionată la articolul 132a alineatul (2) sau la articolul 152 alineatul (5) pentru expuneri directe faţă de un OPC, acestea pot utiliza unităţi sau acţiuni pe care le deţin în respectivul OPC drept garanţii reale până la o sumă egală cu valoarea instrumentelor deţinute de respectivul OPC care sunt eligibile în temeiul articolului 197 alineatele (1) şi (4) şi a instrumentelor menţionate la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol, presupunând că OPC-ul respectiv sau oricare dintre OPC-urile sale suport au investit în instrumente neeligibile în măsura maximă permisă de mandatele lor.
În cazul în care instrumentele neeligibile pot avea o valoare negativă din cauza datoriilor sau a datoriilor contingente rezultate din dreptul de proprietate, instituţiile procedează astfel:
a)calculează valoarea totală a instrumentelor neeligibile; şi
b)dacă suma obţinută conform literei (a) este negativă, se scade valoarea absolută a acestei sume din valoarea totală a instrumentelor eligibile.

Art. 199: Extinderea eligibilităţii garanţiilor reale în cadrul abordării IRB
(1)În plus faţă de garanţiile reale menţionate la articolele 193 şi 194, instituţiile care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi cuantumurile pierderilor aşteptate conform abordării IRB pot utiliza, de asemenea, următoarele forme de garanţii reale:
a)garanţii sub forma bunurilor imobile, în conformitate cu alineatele (2), (3) şi (4);
b)creanţe, în conformitate cu alineatul (5);
c)alte garanţii reale corporale, în conformitate cu alineatele (6) şi (8);
d)bunuri în leasing, în conformitate cu alineatul (7).
(2)Cu excepţia cazului în care la articolul 124 alineatul (9) se specifică altfel, instituţiile pot utiliza drept garanţii reale eligibile bunurile imobile locative care sunt sau vor fi ocupate sau date cu chirie de către proprietar sau, în cazul societăţilor pentru investiţii personale, de către beneficiarul real, precum şi bunurile imobile comerciale, inclusiv birouri şi alte spaţii comerciale, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)valoarea bunului imobil nu depinde în mod semnificativ de calitatea creditului debitorului;
b)riscul asociat debitorului nu depinde în mod semnificativ de randamentul bunului imobil sau al proiectului-suport, ci de capacitatea reală a debitorului de a rambursa datoria din alte surse; în consecinţă, rambursarea facilităţii nu depinde în mod semnificativ de fluxurile de numerar generate de bunul imobil care serveşte drept garanţie reală.
În sensul primului paragraf litera (a), instituţiile pot exclude situaţiile în care factori pur macroeconomici afectează atât valoarea bunului imobil, cât şi performanţa debitorului.

(3)Instituţiile pot deroga de la alineatul (2) litera (b) în cazul expunerilor garantate cu bunuri imobile locative situate pe teritoriul unui stat membru, dacă autoritatea competentă a acestui stat membru a publicat dovezi indicând prezenţa unei pieţe pentru bunuri imobile locative bine dezvoltată şi cu existenţă îndelungată pe teritoriul respectiv, cu rate ale pierderii care nu depăşesc niciuna din următoarele limite:
a)cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (a) împărţit la cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (c) nu depăşeşte 0,3 %;

b)cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (b) împărţit la cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (c) nu depăşeşte 0,5 %.
În cazul în care oricare din condiţiile prevăzute la primul paragraf literele (a) şi (b) nu este îndeplinită într-un anumit an, instituţiile nu aplică tratamentul specificat la paragraful respectiv până când nu sunt satisfăcute, într-un an ulterior, ambele condiţii.
(4)Instituţiile pot deroga de la alineatul (2) litera (b) în cazul expunerilor garantate cu bunuri imobile comerciale situate pe teritoriul unui stat membru, dacă autoritatea competentă a acestui stat membru a publicat dovezi indicând prezenţa unei pieţe pentru bunuri imobile comerciale bine dezvoltate şi cu existenţă îndelungată pe teritoriul respectiv, cu rate ale pierderii care nu depăşesc niciuna dintre următoarele limite:
a)cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (d) împărţit la cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (f) nu depăşeşte 0,3 %;

b)cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (e) împărţit la cuantumul agregat raportat de instituţii în temeiul articolului 430a alineatul (1) litera (f) nu depăşeşte 0,5 %.
În cazul în care una din condiţiile prevăzute la primul paragraf literele (a) şi (b) nu este îndeplinită într-un anumit an, instituţiile nu aplică tratamentul specificat la paragraful respectiv până când nu sunt satisfăcute, într-un an ulterior, ambele condiţii.
(41)Instituţiile pot aplica derogările menţionate la alineatele (3) şi (4) de la prezentul articol şi în cazurile în care autoritatea competentă a unei ţări terţe care aplică mecanisme de supraveghere şi de reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune, astfel cum s-a stabilit printr-o decizie a Comisiei adoptată în conformitate cu articolul 107 alineatul (4), publică ratele pierderilor corespunzătoare pentru expunerile garantate cu bunuri imobile locative sau comerciale situate pe teritoriul ţării terţe respective.

(5)Instituţiile pot utiliza drept garanţii reale eligibile creanţele aferente unei tranzacţii comerciale sau tranzacţiilor cu scadenţă iniţială mai mică sau egală cu un an. Creanţele eligibile nu includ creanţele asociate securitizărilor, subparticipaţiilor sau instrumentelor financiare derivate de credit şi nici sumele datorate de părţi afiliate.
În cazul în care o instituţie de credit pentru dezvoltare publică, astfel cum este definită la articolul 429a alineatul (2) din prezentul regulament, acordă un credit promoţional, astfel cum este definit la articolul 429a alineatul (3) din prezentul regulament, unei alte instituţii sau unei instituţii financiare care este autorizată să desfăşoare activităţile menţionate la punctul 2 sau 3 din anexa I la Directiva 2013/36/UE şi care îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 119 alineatul (5) din prezentul regulament şi în cazul în care respectiva instituţie sau instituţie financiară transferă direct sau indirect creditul promoţional respectiv unui debitor final şi cedează instituţiei de credit pentru dezvoltare publică creanţa din creditul promoţional drept garanţie reală, instituţia de credit pentru dezvoltare publică poate utiliza creanţa cedată drept garanţie reală eligibilă, indiferent de scadenţa iniţială a creanţei cedate.

(6)Autorităţile competente permit unei instituţii să utilizeze drept garanţii reale eligibile garanţiile reale corporale de alt tip decât cele indicate la alineatele (2), (3) şi (4), dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)există pieţe lichide, o dovadă în acest sens fiind tranzacţiile frecvente, ţinând seama de tipul de activ, pentru cedarea garanţiei reale în mod rapid şi eficient din punct de vedere economic. Instituţiile trebuie să evalueze această condiţie periodic şi atunci când informaţiile indică producerea unor modificări semnificative pe piaţă;
b)există preţuri de piaţă bine stabilite şi disponibile public pentru garanţia reală. Instituţiile pot considera că preţurile de piaţă sunt bine stabilite, dacă acestea provin din surse credibile de informaţii, precum indici publici, şi reflectă preţul tranzacţiilor efectuate în condiţii normale. Instituţiile pot considera că preţurile de piaţă sunt disponibile public, dacă acestea sunt comunicate, sunt uşor accesibile şi pot fi obţinute cu regularitate şi fără eforturi administrative sau financiare nejustificate;
c)instituţia analizează preţurile de piaţă, timpul şi costurile necesare pentru executarea garanţiei reale, precum şi sumele obţinute în urma executării garanţiei reale;
d)instituţia demonstrează că, în cel puţin 90 % din totalul lichidărilor corespunzătoare unui anumit tip de garanţie reală, sumele obţinute în urma executării garanţiei reale nu sunt mai mici de 70 % din valoarea garanţiei reale; în cazul în care există o volatilitate semnificativă a preţurilor pieţei, instituţia demonstrează autorităţii competente, într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător, că propria evaluare a garanţiei reale este suficient de prudentă.
Instituţiile trebuie să formalizeze îndeplinirea condiţiilor specificate la primul paragraf literele (a)-(d) şi la articolul 210.
(7)Sub rezerva dispoziţiilor articolului 230 alineatul (2), în cazul în care cerinţele prevăzute la articolul 211 sunt îndeplinite, expunerile decurgând din operaţiuni de leasing prin care o instituţie dă în leasing un bun unei părţi terţe pot fi tratate la fel ca împrumuturile garantate cu tipul de bun dat în leasing.
(8)ABE publică o listă cu tipuri de garanţii reale corporale pentru care instituţiile pot presupune că sunt îndeplinite condiţiile menţionate la alineatul (6) literele (a) şi (b).
Art. 200: Alte tipuri de protecţie finanţată a creditului
Instituţiile pot utiliza următoarele alte tipuri de protecţie finanţată a creditului drept garanţii reale eligibile:
a)numerarul sub formă de depozit constituit la o instituţie terţă, sau instrumentele asimilate numerarului deţinute de aceasta în alt regim decât cel de custodie şi gajate în favoarea instituţiei creditoare;
b)poliţele de asigurare de viaţă gajate în favoarea instituţiei creditoare;
c)instrumentele emise de o instituţie terţă sau de o firmă de investiţii, care urmează să fie răscumpărate de către respectiva instituţie sau de către respectiva firmă de investiţii la cerere.

SUBSECŢIUNEA 2:Protecţia nefinanţată a creditului
Art. 201: Eligibilitatea furnizorilor de protecţie în cadrul tuturor abordărilor
(1)Instituţiile pot recurge la următoarele părţi în calitate de furnizori eligibili de protecţie nefinanţată a creditului:
a)administraţii centrale şi bănci centrale;
b)administraţii regionale sau autorităţi locale;
c)bănci de dezvoltare multilaterală;
d)organizaţii internaţionale cărora li se aplică o pondere de risc de 0 % în conformitate cu articolul 118;

e)entităţi din sectorul public, în cazul în care creanţele faţă de acestea sunt tratate în conformitate cu articolul 116;
f)instituţii şi instituţii financiare pentru care expunerile faţă de instituţia financiară sunt tratate ca expuneri faţă de instituţii, în conformitate cu articolul 119 alineatul (5);
f1)entităţi reglementate din sectorul financiar;

g)în cazul în care protecţia creditului nu este furnizată pentru o expunere din securitizare, alte întreprinderi, care au o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată, inclusiv întreprinderi-mamă, filiale sau entităţi afiliate debitorului, în cazul în care o expunere directă a întreprinderilor-mamă, a filialelor sau a entităţilor afiliate respective are o pondere de risc mai mică decât expunerea faţă de debitor;

h)contrapărţi centrale calificate.

În sensul primului paragraf litera (fa) de la prezentul articol, «entitate reglementată din sectorul financiar» înseamnă o entitate din sectorul financiar care îndeplineşte condiţia prevăzută la articolul 142 alineatul (1) punctul 4 litera (b).

(2)Pe lângă furnizorii de protecţie enumeraţi la alineatul (1), entităţile corporative cărora instituţia le acordă un rating intern în conformitate cu capitolul 3 secţiunea 6 sunt furnizori eligibili de protecţie nefinanţată a creditului în cazul în care instituţia utilizează abordarea IRB în cazul expunerilor faţă de respectivele entităţi corporative.

Art. 202:
[textul din Art. 202 din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 116. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art. 203: Eligibilitatea garanţiilor ca protecţie nefinanţată a creditului
Instituţiile pot utiliza garanţii ca protecţie nefinanţată eligibilă a creditului.
SUBSECŢIUNEA 3:Tipuri de instrumente financiare derivate
Art. 204: Tipuri eligibile de instrumente financiare derivate de credit
(1)Instituţiile pot utiliza ca protecţie a creditului eligibilă următoarele tipuri de instrumente financiare derivate de credit, precum şi instrumente care pot fi compuse din astfel de instrumente financiare derivate de credit sau care sunt efectiv similare din punct de vedere economic:
a)instrumente de tip credit default swap;
b)instrumente de tip total return swap;
c)instrumente de tip credit linked note, în măsura finanţării lor în numerar.
În cazul în care o instituţie cumpără protecţia creditului prin intermediul unui instrument de tip total return swap şi înregistrează plăţile nete primite aferente swapului ca venit net, dar nu înregistrează deteriorarea corespunzătoare a valorii activului protejat, fie prin reducerea valorii juste, fie prin suplimentarea rezervelor, protecţia creditului respectivă nu se califică drept protecţie a creditului eligibilă.
(2)Dacă o instituţie efectuează o acoperire internă a riscului utilizând un instrument financiar derivat de credit, pentru ca protecţia creditului să se califice drept protecţie a creditului eligibilă în sensul prezentului capitol, riscul de credit transferat în portofoliul de tranzacţionare trebuie transferat în exterior uneia sau mai multor părţi terţe.
Dacă s-a efectuat o acoperire internă a riscului în conformitate cu primul paragraf, iar cerinţele prevăzute în prezentul capitol au fost îndeplinite, instituţiile trebuie să aplice regulile stabilite în secţiunile 4 - 6 la calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate, în cazul în care cumpără o protecţie nefinanţată a creditului.
(3)Instrumentele financiare derivate de credit de tipul first-to-default şi toate celelalte instrumente financiare derivate de credit de tipul nth-to-default nu sunt tipuri eligibile de protecţie nefinanţată a creditului în temeiul prezentului capitol.

Art. 204a: Tipuri eligibile de instrumente financiare derivate pe titluri de capital
(1)Instituţiile pot utiliza ca protecţie a creditului eligibilă instrumente financiare derivate pe titluri de capital care sunt instrumente de tipul total return swap sau care sunt efectiv similare din punct de vedere economic, dar numai în scopul efectuării de acoperiri interne.
În cazul în care o instituţie cumpără protecţia creditului prin intermediul unui instrument de tipul total return swap şi înregistrează plăţile nete primite aferente swapului ca venit net, dar nu înregistrează deteriorarea corespunzătoare a valorii activului protejat, fie prin reducerea valorii juste, fie prin suplimentarea rezervelor, protecţia respectivă a creditului nu se califică drept protecţie a creditului eligibilă.
(2)Dacă o instituţie efectuează o acoperire internă a riscului utilizând un instrument financiar derivat pe titluri de capital, pentru ca acoperirea internă să se califice drept protecţie a creditului eligibilă în sensul prezentului capitol, riscul de credit transferat în portofoliul de tranzacţionare este transferat în exterior uneia sau mai multor părţi terţe.
Dacă s-a efectuat o acoperire internă a riscului în conformitate cu primul paragraf, iar cerinţele prevăzute în prezentul capitol au fost îndeplinite, instituţiile aplică regulile stabilite în secţiunile 4-6 din prezentul capitol la calculul valorilor expunerilor ponderate la risc şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate în cazul în care cumpără o protecţie nefinanţată a creditului.

SUBSECŢIUNEA 1:Protecţia finanţată a creditului
Art. 205: Cerinţe privind acordurile de compensare bilanţieră, altele decât acordurile-cadru de compensare menţionate la articolul 206
Acordurile de compensare bilanţieră, altele decât acordurile cadru de compensare menţionate la articolul 206, se califică drept formă de diminuare a riscului de credit eligibilă, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)acordurile sunt valide din punct de vedere legal şi au caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante, inclusiv în cazul insolvenţei sau al falimentului unei contrapărţi;
b)instituţiile sunt în măsură să identifice în orice moment activele şi datoriile care fac obiectul acestor acorduri;
c)instituţiile monitorizează şi controlează pe bază continuă riscurile asociate încetării protecţiei creditului;
d)instituţiile monitorizează şi controlează pe bază continuă expunerile în cauză pe bază netă.
Art. 206: Cerinţe privind acordurile-cadru de compensare care acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital
Acordurile-cadru de compensare care acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital se califică drept formă eligibilă de diminuare a riscului de credit dacă garanţiile reale furnizate în temeiul acestor acorduri respectă toate cerinţele prevăzute la articolul 207 alineatele (2)- (4) şi dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)acordurile sunt valide din punct de vedere legal şi au caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante, inclusiv în cazul falimentului sau al insolvenţei contrapărţii;
b)acordurile asigură părţii care şi-a îndeplinit obligaţiile dreptul de a rezilia şi de a lichida în cel mai scurt timp toate tranzacţiile acoperite de acord, în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale, inclusiv în cazul falimentului sau al insolvenţei contrapărţii;
c)acordurile prevăd compensarea câştigurilor şi a pierderilor aferente tranzacţiilor lichidate în baza unui acord, astfel încât o singură sumă netă să fie datorată de o parte celeilalte.
Art. 207: Cerinţe privind garanţiile financiare
(1)În cadrul tuturor abordărilor şi metodelor, garanţiile financiare şi aurul se califică drept garanţii reale eligibile, dacă sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute la alineatele (2)-(4).
(2)Între calitatea creditului debitorului şi valoarea garanţiei reale nu trebuie să existe o corelaţie pozitivă semnificativă. În cazul în care valoarea garanţiei reale este redusă în mod semnificativ, aceasta nu presupune în sine o deteriorare semnificativă a calităţii creditului debitorului. În cazul în care calitatea creditului debitorului devine critică, aceasta nu presupune în sine o reducere semnificativă a valorii garanţiei reale.
- Titlurile emise de debitor sau de orice altă entitate legată din grup nu se califică drept garanţii reale eligibile. Cu toate acestea, obligaţiunile garantate emise de debitor, care respectă condiţiile prevăzute la articolul 129, se califică drept garanţii reale eligibile atunci când sunt constituite cu titlu de garanţii reale pentru o tranzacţie de răscumpărare, cu condiţia să respecte dispoziţiile prevăzute la primul paragraf.
(3)Instituţiile trebuie să îndeplinească toate cerinţele contractuale şi legale privind caracterul executoriu al contractelor de garanţie reală în temeiul legii aplicabile dreptului lor asupra garanţiei reale şi să ia toate măsurile necesare pentru a asigura acest caracter executoriu.
Instituţiile trebuie să efectueze o analiză juridică, considerată suficientă pentru a confirma caracterul executoriu al contractelor de garanţie reală în toate jurisdicţiile relevante. Această analiză trebuie reefectuată, dacă este necesar, pentru a asigura caracterul executoriu permanent.
(4)Instituţiile trebuie să îndeplinească toate cerinţele operaţionale următoare:
a)să formalizeze în mod corespunzător contractele de garanţie reală şi să dispună de proceduri clare şi solide pentru executarea în timp util a garanţiei reale;
b)să aplice proceduri şi procese solide de control al riscurilor decurgând din utilizarea garanţiei reale, inclusiv al riscurilor de nerealizare sau de realizare incompletă a protecţiei creditului, al riscurilor de evaluare, al riscurilor asociate rezilierii protecţiei creditului, al riscului de concentrare decurgând din utilizarea garanţiei reale, precum şi al interacţiunii acestora cu profilul general de risc al instituţiei;
c)să dispună de politici şi practici formalizate privind tipurile de garanţii reale acceptate şi cuantumurile acestora;
d)să calculeze valoarea de piaţă a garanţiei reale şi să o revizuiască în mod corespunzător, cel puţin o dată la şase luni şi ori de câte ori au motive să considere că a avut loc o scădere semnificativă a valorii de piaţă a garanţiei reale; consideraţii legate de ESG determină efectuarea unei evaluări pentru a se stabili dacă a avut loc o scădere semnificativă a valorii de piaţă a garanţiei reale;

e)în cazul în care garanţia reală este păstrată de o parte terţă, instituţiile trebuie să facă demersurile necesare pentru a se asigura că partea terţă separă garanţia reală de activele proprii;
f)să se asigure că alocă suficiente resurse pentru buna funcţionare a contractelor în marjă cu contrapărţile pentru instrumente financiare derivate extrabursiere şi pentru finanţarea pe bază de titluri, măsurată prin punctualitatea şi acurateţea apelurilor în marjă lansate şi prin timpul de răspuns la apelurile în marjă primite;
g)să dispună de politici de administrare a garanţiilor reale, pentru a controla, monitoriza şi raporta următoarele:
(i)riscurile la care se expun prin contractele în marjă;
(ii)riscul de concentrare referitor la anumite tipuri de active afectate garanţiei reale;
(iii)reutilizarea garanţiilor reale, inclusiv lipsa potenţială de lichidităţi rezultând din reutilizarea garanţiilor reale primite de la contrapărţi;
(iv)renunţarea la drepturile asupra garanţiilor reale constituite în favoarea contrapărţilor.
(5)În plus faţă de îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute la alineatele (2)-(4), pentru ca garanţiile financiare să se califice drept garanţii reale eligibile în cadrul metodei simple a garanţiilor financiare, scadenţa reziduală a protecţiei trebuie să fie cel puţin egală cu scadenţa reziduală a expunerii.
Art. 208: Cerinţe privind garanţiile sub forma bunurilor imobile
(1)Bunurile imobile se califică drept garanţii reale eligibile numai dacă sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute la alineatele (2)-(5).
(2)Trebuie îndeplinite următoarele cerinţe privind securitatea juridică:
a)o ipotecă sau un privilegiu trebuie să fie executorii în toate jurisdicţiile relevante la momentul încheierii contractului de credit iar cerinţele de publicitate referitoare la aceste garanţii trebuie îndeplinite în mod corespunzător şi în timp util;
b)toate cerinţele juridice privind stabilirea gajului trebuie să fi fost îndeplinite;
c)contractul de protecţie şi procesul juridic care stă la baza acestuia trebuie să permită instituţiei să valorifice protecţia într-un interval de timp rezonabil.
(3)Se îndeplinesc următoarele cerinţe privind monitorizarea valorii bunurilor imobile şi evaluarea bunurilor imobile:
a)instituţiile monitorizează valoarea bunurilor imobile în mod frecvent, şi anume cel puţin anual în cazul bunurilor imobile comerciale şi cel puţin o dată la trei ani în cazul bunurilor imobile locative. Instituţiile efectuează monitorizări mai frecvente în cazul în care condiţiile de piaţă suferă modificări semnificative;
b)evaluarea bunurilor imobile se revizuieşte atunci când informaţiile de care dispun instituţiile indică faptul că valoarea bunurilor imobile ar fi putut să scadă semnificativ în comparaţie cu nivelul general al preţurilor de pe piaţă; această revizuire este efectuată de către un evaluator care are calificarea, abilităţile şi experienţa necesare pentru a efectua o evaluare şi este independent de procesul de luare a deciziei de acordare a creditului; consideraţii legate de ESG, inclusiv cele legate de limitările impuse de obiectivele de reglementare şi actele juridice relevante ale Uniunii şi ale statelor membre, precum şi, dacă este relevant pentru instituţiile active la nivel internaţional, de obiectivele juridice şi de reglementare ale ţărilor terţe, sunt considerate un indiciu al faptului că valoarea bunurilor imobile ar fi putut să scadă semnificativ în comparaţie cu nivelul general al preţurilor de pe piaţă; pentru împrumuturile care depăşesc 3 milioane EUR sau 5 % din valoarea fondurilor proprii ale unei instituţii, evaluarea bunurilor imobile se revizuieşte de către un astfel de evaluator cel puţin o dată la trei ani.

(31)Instituţiile pot monitoriza valoarea bunurilor imobile şi pot identifica bunurile imobile care necesită reevaluare, în conformitate cu alineatul (3), cu ajutorul unor metode statistice avansate sau al altor metode matematice («modele»), cu condiţia ca aceste metode să fie elaborate independent de procesul de luare a deciziei de acordare a creditului şi să fie îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)instituţiile stabilesc, în politicile şi procedurile lor, criteriile de utilizare a modelelor de monitorizare a valorilor garanţiilor reale şi de identificare a bunurilor imobile care ar trebui reevaluate; politicile şi procedurile respective ţin cont de rezultatele dovedite ale acestor modele, de variabilele specifice bunurilor imobile în cauză, de utilizarea de informaţii minim disponibile şi exacte, precum şi de incertitudinea modelelor;
b)instituţiile se asigură că modelele utilizate sunt:
(i)specifice pentru bunul imobil şi pentru locaţia acestuia şi au un nivel suficient de granularitate;
(ii)valide şi exacte şi sunt supuse unor teste ex post solide şi periodice în raport cu preţurile reale observate ale tranzacţiilor;
(iii)bazate pe un eşantion suficient de mare şi de reprezentativ, pe baza preţurilor observate ale tranzacţiilor;
(iv)bazate pe date actualizate de înaltă calitate;
c)instituţiile sunt responsabile în ultimă instanţă pentru caracterul adecvat al modelelor şi pentru performanţa acestora;
d)instituţiile se asigură că documentaţia modelelor este actualizată;
e)instituţiile dispun de procese, sisteme şi capacităţi informatice adecvate şi de date suficiente şi exacte pentru orice monitorizare bazată pe modele a valorii garanţiilor reale reprezentate de bunuri imobile şi pentru orice identificare a bunurilor imobile care necesită o reevaluare;
f)estimările modelelor sunt validate independent, iar procesul de validare este, în general, conform cu principiile prevăzute la articolul 185, după caz.

(4)Instituţiile trebuie să formalizeze în mod clar tipurile de bunuri imobile locative şi bunuri imobile comerciale pe care le acceptă în garanţie, precum şi politicile lor de creditare în acest domeniu.
(5)Bunurile imobile acceptate ca protecţie a creditului se asigură în mod corespunzător împotriva riscului de deteriorare, iar instituţiile dispun de proceduri de monitorizare a caracterului adecvat al asigurării.
Prin derogare de la articolul 92 alineatul (5) litera (a) punctul (ii) şi fără a aduce atingere derogării prevăzute la articolul 92 alineatul (3) al doilea paragraf, în cazul expunerilor garantate cu bunuri imobile acordate înainte de 1 ianuarie 2025, instituţiile care aplică abordarea IRB menţionată în capitolul 3 din prezentul titlu prin utilizarea propriilor estimări ale LGD nu sunt obligate să aplice dispoziţiile prevăzute la primul paragraf de la prezentul alineat.

Art. 209: Cerinţe privind creanţele
(1)Creanţele se califică drept garanţii reale eligibile dacă sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute la alineatele (2) şi (3).
(2)Trebuie îndeplinite următoarele cerinţe privind securitatea juridică:
a)mecanismul juridic prin intermediul căruia garanţia reală este furnizată unei instituţii creditoare trebuie să fie robust şi eficace şi să asigure existenţa unor drepturi clare ale instituţiei respective asupra garanţiei reale, inclusiv dreptul asupra încasărilor din vânzarea garanţiei reale;
b)instituţiile trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a îndeplini cerinţele locale privind caracterul executoriu al garanţiei reale. Instituţiile creditoare trebuie să deţină un drept prioritar de prim rang asupra garanţiei reale, deşi astfel de drepturi pot fi subordonate drepturilor creditorilor privilegiaţi prevăzuţi în dispoziţiile legislative;
c)instituţiile trebuie să efectueze o analiză juridică, considerată suficientă pentru a confirma caracterul executoriu al contractelor de garanţie reală în toate jurisdicţiile relevante;
d)instituţiile trebuie să formalizeze în mod corespunzător contractele de garanţie reală şi să dispună de proceduri clare şi solide pentru încasarea în timp util a garanţiei reale;
e)instituţiile trebuie să dispună de proceduri care să asigure respectarea tuturor condiţiilor juridice cerute pentru declararea stării de nerambursare a unui împrumutat şi încasarea în timp util a garanţiei reale;
f)în cazul în care un împrumutat are dificultăţi financiare sau se află în stare de nerambursare, instituţiile trebuie să aibă autoritatea legală de a vinde sau de a ceda creanţele altor părţi, fără consimţământul debitorilor cedaţi.
(3)Trebuie îndeplinite următoarele cerinţe privind gestionarea riscurilor:
a)o instituţie trebuie să dispună de un proces riguros pentru determinarea riscului de credit asociat creanţelor. Un astfel de proces trebuie să includă analiza activităţii împrumutatului şi a sectorului în care acesta îşi desfăşoară activitatea, precum şi a tipurilor de clienţi cu care împrumutatul intră în relaţii de afaceri. Atunci când instituţia recurge la debitori pentru a stabili riscul de credit al clienţilor, instituţia trebuie să reexamineze practicile de credit ale debitorilor pentru a se asigura de confirma fiabilitatea şi credibilitatea acestora;
b)diferenţa dintre cuantumul expunerii şi valoarea creanţelor trebuie să reflecte toţi factorii corespunzători, inclusiv costul colectării, gradul de concentrare din cadrul portofoliului de creanţe aduse în garanţie de acelaşi împrumutat şi riscul potenţial de concentrare la nivelul expunerilor totale ale instituţiei, dincolo de nivelul riscului de concentrare controlat prin metodologia generală a instituţiei. Instituţiile trebuie să dispună de un proces permanent de monitorizare a creanţelor, adecvat acestora. Instituţiile trebuie, de asemenea, să verifice cu regularitate respectarea clauzelor contractelor de credit, a restricţiilor de mediu şi a altor cerinţe legale;
c)creanţele aduse în garanţie de un împrumutat trebuie să fie diversificate şi nu trebuie să fie corelate în mod nejustificat cu situaţia împrumutatului. În cazul în care există o corelaţie pozitivă semnificativă, instituţiile trebuie să ţină seama de riscurile asociate atunci când stabilesc marjele pentru portofoliul de garanţii reale, în ansamblul său;
d)instituţiile nu trebuie să utilizeze ca protecţie eligibilă a creditului creanţe provenind de la afiliaţii unui împrumutat, inclusiv de la filialele şi angajaţii acestuia;
e)instituţiile trebuie să dispună de un proces formalizat pentru colectarea, în situaţii dificile, a plăţilor aferente creanţelor. Instituţiile trebuie să dispună de facilităţile necesare pentru colectare, chiar dacă, în mod normal, se bazează pe împrumutaţi pentru colectare.
Art. 210: Cerinţe privind alte garanţii reale corporale
Garanţiile reale corporale, altele decât garanţiile sub forma bunurilor imobile, se califică drept garanţii reale eligibile în cadrul abordării IRB, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)contractul de garanţie reală în temeiul căruia garanţiile reale corporale sunt furnizate unei instituţii este eficace şi executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante şi permite instituţiei respective să valorifice garanţia reală într-un interval de timp rezonabil;
b)cu singura excepţie a drepturilor de prim rang care pot fi permise, menţionate la articolul 209 alineatul (2) litera (b), numai drepturile de prim rang sau privilegiile asupra garanţiei reale se califică drept garanţii reale eligibile, iar o instituţie are prioritate faţă de toţi ceilalţi împrumutători asupra sumelor obţinute în urma executării garanţiei reale;
c)instituţiile monitorizează valoarea garanţiei reale în mod frecvent, respectiv cel puţin anual. Frecvenţa de monitorizare creşte în cazul în care condiţiile de piaţă suferă modificări semnificative;
d)contractul de credit include descrieri detaliate ale garanţiilor reale şi specifică în detaliu modalitatea şi frecvenţa reevaluării;
e)instituţiile formalizează clar în cadrul politicilor şi al procedurilor interne de creditare, disponibile pentru examinare, tipurile de garanţii reale corporale pe care le acceptă şi politicile şi practicile pe care le aplică cu privire la cuantumul corespunzător fiecărui tip de garanţie reală în raport cu cuantumul expunerii;
f)politicile de creditare ale instituţiei cu privire la structura tranzacţiei stabilesc următoarele:
(i)cerinţe corespunzătoare privind garanţiile reale în raport cu cuantumul expunerii;
(ii)capacitatea de executare rapidă a garanţiei reale;
(iii)capacitatea de a stabili un preţ sau o valoare de piaţă în mod obiectiv;
(iv)frecvenţa cu care valoarea poate fi obţinută imediat, inclusiv o apreciere sau o evaluare profesională;
(v)volatilitatea sau un indicator de aproximare a volatilităţii valorii garanţiei reale.
g)atunci când efectuează o evaluare sau o reevaluare, instituţiile ţin seama pe deplin de orice deteriorare sau uzură morală a garanţiei reale, acordând o atenţie deosebită efectelor trecerii timpului asupra garanţiilor reale sensibile la uzura morală; în cazul garanţiilor reale corporale, uzura morală a garanţiei reale include, de asemenea, consideraţii de evaluare legate de ESG referitoare la interdicţii sau limitări impuse de obiectivele de reglementare şi actele juridice relevante ale Uniunii şi ale statelor membre, precum şi, dacă este relevant pentru instituţiile active la nivel internaţional, de obiectivele juridice şi de reglementare ale ţărilor terţe;

h)instituţiile au dreptul de a efectua o inspecţie fizică a garanţiei reale. Acestea dispun, de asemenea, de politici şi proceduri care stabilesc modul de exercitare a dreptului de inspecţie fizică;
i)garanţia reală acceptată ca protecţie este asigurată în mod adecvat împotriva riscului de daune, iar instituţiile dispun de proceduri de monitorizare a acestui fapt.
În cazul în care contractele de garanţie generală sau alte forme de garanţii constituite asupra unei universalităţi de bunuri oferă instituţiei creditoare o creanţă înregistrată asupra activelor unei societăţi şi în cazul în care creanţa respectivă conţine atât active care nu sunt eligibile drept garanţii reale în cadrul abordării IRB, cât şi active care sunt eligibile drept garanţii reale în cadrul abordării IRB, instituţia le poate recunoaşte pe acestea din urmă drept protecţie finanţată a creditului eligibilă. În acest caz, recunoaşterea este condiţionată de îndeplinirea de către activele respective a cerinţelor de eligibilitate a garanţiilor reale în cadrul abordării IRB, astfel cum se prevede în prezentul capitol.

Art. 211: Cerinţe privind tratarea expunerilor decurgând din operaţiuni de leasing ca expuneri acoperite cu garanţii reale
Instituţiile trebuie să trateze expunerile care decurg din operaţiuni de leasing ca fiind garantate cu tipul de bun dat în leasing, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)condiţiile stabilite la articolul 208 sau 210, după caz, pentru ca tipul de bun dat în leasing să se califice drept garanţie reală eligibilă sunt îndeplinite;
b)locatorul efectuează o gestionare riguroasă a riscurilor, care ţine seama de modul de utilizare a activului dat în leasing, de locul în care este amplasat acesta, de vechimea sa, precum şi de durata planificată de utilizare, inclusiv o monitorizare adecvată a valorii activului;
c)locatorul are drept de proprietate asupra activului şi poate să-şi exercite drepturile de proprietar în timp util;
d)dacă acest fapt nu a fost deja avut în vedere la calculul nivelului pierderii în caz de nerambursare, diferenţa dintre cuantumul neamortizat şi valoarea de piaţă a activului nu este atât de mare încât să supraestimeze efectul de diminuare a riscului de credit atribuit activelor date în leasing.
Art. 212: Cerinţe privind alte tipuri de protecţie finanţată a creditului
(1)Numerarul sub formă de depozit constituit la o instituţie terţă sau instrumentele asimilate numerarului păstrate de aceasta sunt eligibile pentru tratamentul prevăzut la articolul 232 alineatul (1), dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile următoare:
a)creanţa împrumutatului faţă de instituţia terţă trebuie să fie, în mod transparent, gajată în favoarea instituţiei creditoare sau cesionată acesteia, iar acest gaj sau această cesiune trebuie să fie validă din punct de vedere legal şi să aibă caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante şi trebuie să fie necondiţionată şi irevocabilă;
b)gajul sau cesiunea sunt notificate instituţiei terţe;
c)în urma notificării, instituţia terţă trebuie să poată efectua plăţi numai către instituţia creditoare, sau către alte părţi numai cu acordul prealabil al instituţiei creditoare;
(2)Poliţele de asigurare de viaţă gajate în favoarea instituţiei creditoare se califică drept garanţii reale eligibile, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)poliţa de asigurare de viaţă este, în mod transparent, gajată în favoarea instituţiei creditoare sau cesionată acesteia;
b)societatea care furnizează asigurarea de viaţă este notificată în legătură cu gajul sau cesiunea şi, în urma notificării, nu poate plăti sumele exigibile în baza contractului fără acordul prealabil al instituţiei creditoare;
c)instituţia creditoare are dreptul de a anula poliţa şi de a primi valoarea de răscumpărare în cazul în care împrumutatul se află în stare de nerambursare;
d)instituţia creditoare este informată în legătură cu orice plăţi neefectuate de deţinătorul poliţei şi care sunt corespunzătoare acesteia;
e)protecţia creditului este furnizată până la scadenţa împrumutului. Dacă acest lucru nu este posibil deoarece asigurarea încetează înainte de expirarea duratei creditului, instituţia se asigură că suma care decurge din contractul de asigurare îi serveşte drept garanţie până la sfârşitul duratei contractului de credit;
f)gajul sau cesiunea sunt valide din punct de vedere legal şi au caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante la momentul încheierii contractului de credit;
g)valoarea de răscumpărare este declarată de societatea care furnizează asigurarea de viaţă şi nu este reductibilă;
h)valoarea de răscumpărare trebuie plătită în timp util, la cerere, de către societatea care furnizează asigurarea de viaţă;
i)valoarea de răscumpărare nu poate fi solicitată fără acordul prealabil al instituţiei;
j)societatea care furnizează asigurarea de viaţă intră sub incidenţa Directivei 2009/138/CE sau este supusă supravegherii efectuate de o autoritate competentă a unei ţări terţe care aplică norme de supraveghere şi reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune.
SUBSECŢIUNEA 2:Protecţia nefinanţată a creditului şi instrumentele de tip credit linked note
Art. 213: Cerinţe comune pentru garanţiile personale şi instrumentele financiare derivate de credit
(1)Sub rezerva articolului 214 alineatul (1), protecţia creditului care decurge dintr-o garanţie sau dintr-un instrument financiar derivat de credit se califică drept protecţie nefinanţată a creditului eligibilă dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)protecţia creditului este directă;
b)nivelul de protecţie a creditului este clar stabilit şi incontestabil;
c)contractul de protecţie a creditului nu cuprinde nicio clauză a cărei îndeplinire se află în afara controlului direct al instituţiei creditoare şi care:
(i)ar permite furnizorului de protecţie să anuleze sau să modifice unilateral protecţia creditului;
(ii)ar creşte costul efectiv al protecţiei creditului ca rezultat al deteriorării calităţii creditului expunerii protejate;
(iii)ar putea exonera furnizorul de protecţie de obligaţia de a plăti în timp util în cazul în care debitorul iniţial nu efectuează o plată datorată sau în care contractul de leasing a expirat din punctul de vedere al recunoaşterii valorii reziduale garantate în temeiul articolului 134 alineatul (7) şi al articolului 166 alineatul (4);
(iv)ar putea permite reducerea duratei protecţiei creditului de către furnizorul de protecţie;
d)contractul de protecţie a creditului este valid din punct de vedere legal şi are caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante la momentul încheierii contractului de credit.
În sensul literei (c) de la primul paragraf, o clauză a contractului de protecţie a creditului, care prevede că o îndeplinire deficitară a obligaţiei de diligenţă sau o fraudă comisă de instituţia creditoare anulează sau diminuează nivelul protecţiei creditului oferite de garant, nu împiedică considerarea respectivei protecţii a creditului ca fiind eligibilă.
În sensul literei (c) de la primul paragraf, furnizorul de protecţie poate efectua o singură plată forfetară pentru toate sumele datorate în temeiul creanţei sau îşi poate asuma viitoarele obligaţii de plată ale debitorului acoperite de contractul de protecţie a creditului.

(2)O instituţie trebuie să demonstreze autorităţilor competente că dispune de sisteme de administrare a eventualelor concentrări ale riscului generate de utilizarea garanţiilor personale şi a instrumentelor financiare derivate de credit. O instituţie trebuie să poată demonstra autorităţilor competente, într-un mod pe care acestea îl consideră satisfăcător, interacţiunea dintre strategia sa privind utilizarea instrumentelor financiare derivate de credit şi a garanţiilor personale şi administrarea profilului său general de risc.
(3)O instituţie trebuie să îndeplinească toate cerinţele contractuale şi legale privind caracterul executoriu al protecţiei nefinanţate a creditului în temeiul legii aplicabile dreptului său asupra protecţiei creditului şi să ia toate măsurile necesare pentru a asigura acest caracter executoriu.
Instituţiile trebuie să efectueze o analiză juridică, considerată suficientă pentru a confirma caracterul executoriu al protecţiei nefinanţate a creditului în toate jurisdicţiile relevante. Această analiză trebuie reefectuată, dacă este necesar, pentru a asigura caracterul executoriu permanent.
Art. 214: Contragaranţii furnizate de stat şi de alte entităţi din sectorul public
(1)Instituţiile pot trata expunerile menţionate la alineatul (2) ca fiind protejate de o garanţie furnizată de entităţile menţionate la acelaşi alineat, cu condiţia ca toate cerinţele următoare să fie satisfăcute:
a)contragaranţia să acopere toate elementele de risc de credit ale creanţei;
b)atât garanţia personală iniţială, cât şi contragaranţia să îndeplinească cerinţele privind garanţiile personale prevăzute la articolul 213 şi la articolul 215 alineatul (1), sub rezerva faptului că o contragaranţie nu este necesar să fie directă;
c)acoperirea să fie solidă şi să nu existe date istorice care să indice faptul că acoperirea aferentă contragaranţiei este, în mod efectiv, mai puţin decât echivalentă în raport cu cea a garanţiei personale directe furnizate de entitatea în cauză.
(2)Tratamentul prevăzut la alineatul (1) se aplică expunerilor acoperite de o garanţie personală care este contragarantată de oricare din următoarele entităţi:
a)o administraţie centrală sau o bancă centrală;
b)o administraţie regională sau o autoritate locală;
c)o entitate din sectorul public, în cazul în care creanţele faţă de aceasta sunt tratate precum creanţele faţă de administraţia centrală în conformitate cu articolul 116 alineatul (4);
d)o bancă de dezvoltare multilaterală sau o organizaţie internaţională, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2) şi, respectiv, al articolului 118;
e)o entitate din sectorul public, în cazul în care creanţele faţă de aceasta sunt tratate în conformitate cu articolul 116 alineatele (1) şi (2).
(3)Instituţiile trebuie să aplice tratamentul prevăzut la alineatul (1) şi în cazul unei expuneri care nu este contragarantată de oricare din entităţile menţionate la alineatul (2), atunci când contragaranţia acestei expuneri este la rândul său direct garantată de una din entităţile respective, iar condiţiile menţionate la alineatul (1) sunt îndeplinite.
Art. 215: Cerinţe suplimentare privind garanţiile personale
(1)Garanţiile personale se califică drept protecţie nefinanţată a creditului eligibilă, dacă toate condiţiile prevăzute la articolul 213 şi toate condiţiile următoare sunt îndeplinite:
a)în caz de neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor contractuale sau de neplată la scadenţă de către debitor, instituţia creditoare are dreptul de a se îndrepta, în timp util, împotriva garantului pentru orice sume datorate în temeiul creanţei pentru care este furnizată protecţia;

b)garanţia personală este o obligaţie formalizată explicit, asumată de garant;
c)una din următoarele condiţii este îndeplinită:
(i)garanţia personală acoperă toate tipurile de plăţi estimate a fi efectuate de debitor în temeiul creanţei;
(ii)dacă anumite tipuri de plăţi sunt excluse de la acoperirea furnizată de garanţie, instituţia creditoare a ajustat valoarea garanţiei pentru a reflecta acoperirea limitată.
Efectuarea plăţii de către garant nu este condiţionată de obligaţia instituţiei creditoare de a se îndrepta în prealabil împotriva debitorului.
În cazul protecţiei nefinanţate a creditului care acoperă credite ipotecare locative, cerinţele prevăzute la articolul 213 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) şi la primul paragraf litera (a) de la prezentul alineat trebuie să fie îndeplinite doar într-un termen de 24 de luni.

(2)În cazul garanţiilor furnizate în cadrul schemelor de garantare reciprocă sau al celor furnizate sau contragarantate de către entităţile enumerate la articolul 214 alineatul (2), cerinţele prevăzute la prezentul articol alineatul (1) litera (a) şi la articolul 213 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) sunt considerate satisfăcute dacă este îndeplinită oricare dintre condiţiile următoare:
a)în caz de neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor contractuale sau de neplată la scadenţă de către debitorul iniţial, instituţia creditoare are dreptul de a obţine în timp util din partea garantului o plată provizorie care îndeplineşte cumulativ condiţiile următoare:
(i)plata provizorie reprezintă o estimare riguroasă a cuantumului pierderii pe care instituţia creditoare este susceptibilă să o suporte, inclusiv a pierderilor rezultate din neplata dobânzii şi a altor tipuri de plăţi pe care debitorul este obligat să le efectueze;
(ii)plata provizorie este proporţională cu acoperirea furnizată de garanţie;
b)instituţia creditoare poate demonstra autorităţii competente, într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător, că efectele garanţiei personale, care acoperă de asemenea pierderile rezultate din neplata dobânzii şi a altor tipuri de plăţi pe care debitorul are obligaţia să le efectueze, justifică acest tratament; această justificare este documentată în mod corespunzător şi face obiectul unor proceduri interne specifice de aprobare şi audit.

Art. 216: Cerinţe suplimentare privind instrumentele financiare derivate de credit
(1)Instrumentele financiare derivate de credit se califică drept protecţie nefinanţată a creditului eligibilă, dacă toate condiţiile prevăzute la articolul 213 şi toate condiţiile următoare sunt îndeplinite:
a)evenimentele de credit specificate în contractul aferent instrumentului financiar derivat de credit includ:
(i)neplata sumelor datorate conform condiţiilor, în vigoare la momentul neplăţii, aferente obligaţiei-suport, cu o perioadă de graţie egală cu perioada de graţie a obligaţiei-suport, sau mai scurtă decât aceasta;
(ii)falimentul, insolvenţa sau incapacitatea debitorului de aşi plăti datoriile, sau imposibilitatea ori recunoaşterea în scris a incapacităţii de a-şi plăti în general datoriile pe măsură ce acestea devin scadente, precum şi evenimente similare;
(iii)restructurarea obligaţiei-suport, care implică iertarea de datorie sau amânarea plăţii principalului, a dobânzii sau a comisioanelor şi are ca rezultat un eveniment de pierdere din credit;
b)în cazul în care instrumentele financiare derivate de credit permit decontarea în numerar:
(i)instituţiile aplică un proces riguros de evaluare în vederea estimării corecte a pierderii;
(ii)se specifică în mod clar perioada în care trebuie obţinute evaluările ulterioare evenimentului de credit ale obligaţiei-suport;
c)dacă efectuarea decontării implică dreptul şi capacitatea cumpărătorului de protecţie de a transfera obligaţia-suport furnizorului de protecţie, condiţiile aferente obligaţiei-suport trebuie să prevadă faptul că orice consimţământ necesar pentru un astfel de transfer nu poate fi refuzat în mod nejustificat;
d)identitatea părţilor care au responsabilitatea de a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit este precizată în mod clar;
e)identificarea apariţiei unui eveniment de credit nu este responsabilitatea exclusivă a furnizorului de protecţie;
f)cumpărătorul de protecţie are dreptul sau capacitatea de a informa furnizorul de protecţie în legătură cu producerea unui eveniment de credit.
Dacă evenimentele de credit nu includ restructurarea obligaţiei-suport, după cum se precizează la litera (a) punctul (iii), protecţia creditului poate fi totuşi eligibilă, cu condiţia reducerii valorii, astfel cum se specifică la articolul 233 alineatul (2);
(2)Se poate permite existenţa unei neconcordanţe între obligaţia-suport şi obligaţia de referinţă aferentă instrumentului financiar derivat de credit sau între obligaţia-suport şi obligaţia utilizată pentru a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)obligaţia de referinţă sau obligaţia utilizată pentru a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit, după caz, are acelaşi rang ca obligaţia-suport sau are un rang inferior în raport cu aceasta;
b)obligaţia-suport şi obligaţia de referinţă sau obligaţia utilizată pentru a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit, după caz, provin de la acelaşi debitor şi există clauze cu caracter executoriu din punct de vedere juridic de declarare simultană a stării de nerambursare sau a exigibilităţii obligaţiilor (clauze de tip cross-default sau cross-acceleration).
(3)Prin derogare de la alineatul (1), pentru o expunere faţă de societăţi garantată cu un instrument financiar derivat de credit, nu este obligatoriu ca evenimentul de credit menţionat la alineatul respectiv litera (a) punctul (iii) să fie specificat în contractul derivat dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)este necesar un vot de 100 % pentru a modifica scadenţa, principalul, cuponul, moneda sau rangul expunerii-suport faţă de societăţi;
b)sediul legal unde este reglementată expunerea faţă de societăţi are un cod bine stabilit privind falimentul, care permite unei societăţi să se reorganizeze şi să se restructureze şi prevede decontarea ordonată a creanţelor creditorilor.
În cazul în care condiţiile prevăzute la literele (a) şi (b) de la prezentul alineat nu sunt îndeplinite, protecţia creditului poate fi totuşi eligibilă, sub rezerva unei reduceri a valorii, astfel cum se specifică la articolul 233 alineatul (2).

Art. 217:
[textul din Art. 217 din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 3, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 124. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
SUBSECŢIUNEA 1:Protecţia finanţată a creditului
Art. 218: Instrumente de tip credit linked note
Investiţiile în instrumente de tip credit linked note emise de instituţia creditoare pot fi tratate drept garanţii reale sub formă de numerar în scopul calculării efectului protecţiei finanţate a creditului în conformitate cu prezenta subsecţiune, cu condiţia ca instrumentul de tip credit default swap inclus în instrumentul de tip credit linked note să se califice drept protecţie nefinanţată a creditului eligibilă. Pentru a stabili dacă instrumentul de tip credit default swap inclus în instrumentul de tip credit linked note se califică drept protecţie nefinanţată a creditului eligibilă, instituţia poate considera condiţia prevăzută la articolul 194 alineatul (6) litera (c) ca fiind îndeplinită.
Art. 219: Compensarea bilanţieră
Împrumuturile contractate şi depozitele constituite la instituţia creditoare care fac obiectul compensării bilanţiere sunt tratate de către instituţia respectivă drept garanţii reale sub formă de numerar în scopul calculării efectului protecţiei finanţate a creditului pentru împrumuturile şi depozitele instituţiei creditoare care fac obiectul compensării bilanţiere.

Art. 220: Utilizarea abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate în cazul acordurilor-cadru de compensare
(1)Instituţiile care calculează «valoarea ajustată integral a expunerii» (E *) pentru expunerile care fac obiectul unui acord-cadru de compensare eligibil care acoperă operaţiunile de finanţare prin instrumente financiare sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital calculează ajustările de volatilitate pe care trebuie să le aplice utilizând abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate prevăzută la articolele 223-227 pentru metoda extinsă a garanţiilor financiare.

(2)În vederea calculării E*, instituţiile procedează astfel:
a)calculează poziţia netă în fiecare grup de titluri sau în fiecare tip de marfă prin deducerea cuantumului de la punctul (ii) din cuantumul de la punctul (i):
(i)valoarea totală a unui grup de titluri sau de mărfuri de acelaşi tip, date cu împrumut, vândute sau furnizate în cadrul acordului-cadru de compensare;
(ii)valoarea totală a unui grup de titluri sau de mărfuri de acelaşi tip, luate cu împrumut, achiziţionate sau primite în cadrul acordului-cadru de compensare;
b)calculează poziţia netă în fiecare monedă, alta decât moneda de decontare a acordului-cadru de compensare, prin deducerea cuantumului de la punctul (ii) din cuantumul de la punctul (i):
(i)suma dintre valoarea totală a titlurilor denominate în această monedă date cu împrumut, vândute sau furnizate în cadrul acordului-cadru de compensare şi cuantumul numerarului în moneda respectivă dat cu împrumut sau transferat în cadrul acordului respectiv;
(ii)suma dintre valoarea totală a titlurilor denominate în această monedă luate cu împrumut, achiziţionate sau primite în cadrul acordului-cadru de compensare şi cuantumul numerarului în moneda respectivă luat cu împrumut sau primit în cadrul acordului respectiv;
c)aplică valoarea ajustării de volatilitate sau, dacă este cazul, valoarea absolută a ajustării de volatilitate adecvate pentru un anumit grup de titluri de valoare sau pentru un anumit tip de mărfuri, valorii absolute a poziţiei nete pozitive sau negative pe titlurile din grupul respectiv de titluri de valoare sau pe mărfurile din acel tip de mărfuri;

d)aplică ajustarea de volatilitate corespunzătoare riscului cursului de schimb (fx) poziţiei nete pozitive sau negative în fiecare monedă, alta decât moneda de decontare a acordului - cadru de compensare.
(3)Instituţiile calculează E * conform următoarei formule:
unde:

i

= indicele care desemnează toate titlurile de valoare, mărfurile sau poziţiile în numerar separate din cadrul acordului care sunt date cu împrumut, vândute cu acordul de a răscumpăra sau furnizate de instituţie contrapărţii;

j

= indicele care desemnează toate titlurile de valoare, mărfurile sau poziţiile în numerar separate din cadrul acordului care sunt luate cu împrumut, achiziţionate cu acordul de a revinde sau deţinute de instituţie;

k

= indicele care desemnează toate monedele separate în care sunt denominate titlurile de valoare, mărfurile sau poziţiile în numerar din cadrul acordului;

Ei

= valoarea expunerii pentru un anumit titlu de valoare, o anumită marfă sau o anumită poziţie în numerar i, care este dat(ă) cu împrumut, vândut(ă) cu un acord de răscumpărare sau furnizat(ă) contrapărţii în cadrul acordului, valoare care s-ar aplica în lipsa unei protecţii a creditului în cazul în care instituţiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu capitolul 2 sau 3, după caz;

Cj

= valoarea unui anumit titlu de valoare, a unei anumite mărfuri sau a unei anumite poziţii în numerar j, care este luat(ă) cu împrumut, achiziţionat(ă) cu un acord de revânzare sau deţinut(ă) de instituţie în cadrul acordului;

= poziţia netă (pozitivă sau negativă) într-o monedă dată k, alta decât moneda de decontare a acordului, calculată în conformitate cu alineatul (2) litera (b);

= ajustarea de volatilitate corespunzătoare cursului de schimb aferent monedei k;

Enet

= expunerea netă a acordului, calculată după cum urmează:

unde:

l

= indicele care desemnează toate grupurile distincte de aceleaşi titluri de valoare şi toate tipurile distincte de aceleaşi mărfuri din cadrul acordului;

= poziţia netă (pozitivă sau negativă) pe un anumit grup de titluri de valoare l sau pe un anumit tip de mărfuri l, din cadrul acordului, calculată în conformitate cu alineatul (2) litera (a);

= ajustarea de volatilitate corespunzătoare unui anumit grup de titluri de valoare l sau unui anumit tip de mărfuri l, stabilită în conformitate cu alineatul (2) litera (c); semnul

se stabileşte după cum urmează:

(a) semn pozitiv în cazul în care grupul de titluri de valoare l este dat cu împrumut, vândut cu un acord de răscumpărare sau tranzacţionat într-un mod similar cu darea cu împrumut de titluri de valoare sau cu un acord repo;

(b) semn negativ în cazul în care grupul de titluri de valoare l este luat cu împrumut, achiziţionat cu un acord de revânzare sau tranzacţionat într-un mod similar cu luarea cu împrumut de titluri de valoare sau cu un acord reverse repo;

N

= numărul total de grupuri distincte de aceleaşi titluri de valoare şi de tipuri distincte de aceleaşi mărfuri din cadrul acordului; în scopul acestui calcul, nu se iau în considerare grupurile şi tipurile

pentru care

este mai mică decât

;

Ebrut

= expunerea brută a acordului, calculată după cum urmează:

.

(4)În vederea calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate pentru tranzacţiile de răscumpărare, sau pentru operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, sau pentru alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital, acoperite de acorduri - cadru de compensare, instituţiile utilizează E*, calculată în conformitate cu alineatul (3), ca valoare a expunerii faţă de contraparte, care rezultă din tranzacţiile ce fac obiectul acordului-cadru de compensare, în sensul articolului 113 în cadrul abordării standardizate, sau al capitolului 3 în cadrul abordării IRB.
(5)În sensul alineatelor (2) şi (3), «grup de titluri» înseamnă titlurile care sunt emise de aceeaşi entitate, au aceeaşi dată de emitere şi aceeaşi scadenţă şi sunt supuse aceloraşi termeni şi condiţii şi aceloraşi perioade de deţinere indicate la articolul 224 sau la articolul 225, după caz.
Art. 221: Utilizarea abordării bazate pe modele interne în cazul acordurilor-cadru de compensare
(1)În scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate pentru operaţiunile de finanţare prin instrumente financiare sau pentru alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital, altele decât tranzacţiile cu instrumente financiare derivate acoperite de un acord-cadru de compensare eligibil care îndeplineşte cerinţele prevăzute în capitolul 6 secţiunea 7, o instituţie poate calcula valoarea ajustată integral a expunerii (E *) acordului utilizând abordarea bazată pe modele interne, cu condiţia ca instituţia să îndeplinească condiţiile prevăzute la alineatul (2).

(2)O instituţie poate utiliza abordarea bazată pe modele interne dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)instituţia utilizează această abordare numai pentru expunerile pentru care cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor sunt calculate conform abordării IRB prevăzute în capitolul 3;
b)instituţia primeşte aprobarea de a utiliza această abordare din partea autorităţii sale competente.

(3)O instituţie care utilizează o abordare bazată pe modele interne utilizează această abordare pentru toate contrapărţile şi titlurile de valoare, cu excepţia portofoliilor nesemnificative, pentru care poate utiliza abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate prevăzută la articolul 220.

(4)Autorităţile competente permit unei instituţii să utilizeze o abordare bazată pe modele interne numai dacă au dovezi satisfăcătoare ale faptului că sistemul folosit de instituţie pentru gestionarea riscurilor decurgând din tranzacţiile acoperite de acordul-cadru de compensare este solid din punct de vedere conceptual şi aplicat corect şi dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe calitative:
a)modelul intern de măsurare a riscurilor utilizat pentru calcularea volatilităţii potenţiale a preţurilor tranzacţiilor este strâns integrat în procesul zilnic de gestionare a riscurilor şi serveşte drept bază pentru raportarea expunerilor la risc către conducerea superioară a instituţiei;
b)instituţia dispune de o unitate de control al riscurilor care îndeplineşte toate cerinţele următoare:
(i)este independentă de unităţile care derulează tranzacţii şi raportează direct conducerii superioare;
(ii)răspunde de conceperea şi implementarea sistemului de gestionare a riscurilor al instituţiei;
(iii)elaborează şi analizează rapoarte zilnice cu privire la rezultatele modelului de măsurare a riscurilor şi la măsurile adecvate care trebuie luate în privinţa limitelor poziţiilor;
c)rapoartele zilnice elaborate de unitatea de control al riscurilor sunt analizate de către un nivel al conducerii care are suficientă autoritate pentru a impune reduceri ale poziţiilor luate şi ale expunerii globale la risc;
d)instituţia dispune, în cadrul unităţii de control al riscurilor, de suficient personal competent pentru utilizarea modelelor sofisticate;
e)instituţia a stabilit proceduri pentru monitorizarea şi asigurarea respectării unui set formalizat de politici şi controale interne privind funcţionarea generală a sistemului de măsurare a riscurilor;
f)modelele instituţiei au un istoric care arată o acurateţe rezonabilă în măsurarea riscurilor, demonstrată prin testarea ulterioară a rezultatelor acestora, pentru care se utilizează date aferente cel puţin unui an;
g)instituţia desfăşoară în mod frecvent un program riguros de simulare de criză, iar rezultatele acestor teste sunt examinate de către conducerea superioară şi se reflectă în politicile şi în limitele pe care aceasta le stabileşte;
h)instituţia efectuează, în cadrul procesului său periodic de audit intern, o reexaminare independentă a sistemului de măsurare a riscurilor. Această reexaminare include atât activitatea unităţilor care derulează tranzacţii, cât şi pe cea a unităţii independente de control al riscurilor;
i)instituţia efectuează o reexaminare a sistemului său de gestionare a riscurilor, cel puţin o dată pe an;
j)modelul intern îndeplineşte cerinţele stabilite la articolul 292 alineatele (8) şi (9) şi la articolul 294.
(5)Modelul intern de măsurare a riscurilor al unei instituţii trebuie să cuprindă un număr suficient de factori de risc pentru a reflecta toate riscurile de preţ semnificative.
O instituţie poate utiliza corelaţii empirice în cadrul categoriilor de risc şi între categoriile de risc, dacă sistemul său de măsurare a corelaţiilor este solid şi este aplicat corect.
(6)Instituţiile care utilizează abordarea bazată pe modele interne calculează E* conform următoarei formule:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
Ei = valoarea expunerii pentru fiecare expunere separată i din cadrul acordului, care s-ar aplica în lipsa protecţiei creditului, în cazul în care instituţiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate sau în cazul în care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi cuantumurile pierderilor aşteptate conform abordării IRB;
Ci = valoarea titlurilor luate cu împrumut, achiziţionate sau primite sau numerarul luat cu împrumut sau primit pentru fiecare astfel de expunere i.
La calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pe baza modelelor interne, instituţiile trebuie să utilizeze rezultatul modelului pentru ziua lucrătoare precedentă.
(7)Calculul variaţiei potenţiale a valorii menţionată la alineatul (6) trebuie să îndeplinească toate cerinţele următoare:
a)să fie efectuat cel puţin zilnic;
b)să se bazeze pe un interval de încredere unilateral de 99 de centile;
c)să se bazeze pe o perioadă de deţinere echivalentă cu 5 zile, cu excepţia cazului altor tranzacţii decât tranzacţiile de răscumpărare de titluri, sau operaţiunile de dare sau luare de titluri cu împrumut, pentru care trebuie utilizată o perioadă de deţinere echivalentă cu 10 zile;
d)să se bazeze pe o perioadă de observare istorică efectivă de cel puţin un an, cu excepţia cazului în care o creştere semnificativă a volatilităţii preţurilor justifică o perioadă de observare mai scurtă;
e)setul de date utilizat pentru calcul să fie actualizat la fiecare trei luni.
Dacă o instituţie are o tranzacţie de răscumpărare, o operaţiune de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau o tranzacţie de creditare în marjă, ori altă tranzacţie ori set de compensare similare, care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 285 alineatele (2), (3) şi (4), perioada minimă de deţinere trebuie să fie aliniată cu perioada de risc de marjă care s-ar aplica în conformitate cu aceste alineate, în coroborare cu articolul 285 alineatul (5).
(8)[textul din Art. 221, alin. (8) din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 4, subsectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 127., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
(9)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:
a)ce anume reprezintă un portofoliu nesemnificativ în sensul alineatului (3);
b)criteriile după care se determină dacă un model intern este solid şi este aplicat corect în sensul alineatelor (4) şi (5) şi al acordurilor-cadru de compensare.
ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2015.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 222: Metoda simplă a garanţiilor financiare
(1)Instituţiile pot utiliza metoda simplă a garanţiilor financiare numai în cazul în care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate. Instituţiile nu trebuie să utilizeze atât metoda simplă a garanţiilor financiare, cât şi metoda extinsă a garanţiilor financiare, decât pentru scopurile articolului 148 alineatul (1) şi ale articolului 150 alineatul (1). Instituţiile nu trebuie să utilizeze această excepţie în mod selectiv, pentru a reduce cerinţele de fonduri proprii sau pentru a efectua un arbitraj de reglementare.
(2)Conform metodei simple a garanţiilor financiare, instituţiile atribuie unei garanţii financiare eligibile o valoare egală cu valoarea sa de piaţă, determinată în conformitate cu articolul 207 alineatul (4) litera (d).
(3)Instituţiile atribuie acelor părţi din valorile expunerilor care sunt garantate cu valoarea de piaţă a garanţiei financiare eligibile ponderea de risc pe care ar atribui-o în temeiul capitolului 2 dacă instituţia creditoare ar avea o expunere directă faţă de instrumentul care constituie garanţia reală. În acest scop, valoarea expunerii unui element extrabilanţier menţionat în anexa I este egală cu 100 % din valoarea elementului, şi nu cu valoarea expunerii indicată la articolul 111 alineatul (2).

(4)Instituţiile atribuie o pondere de risc de 0 % părţii garantate a expunerii provenind din tranzacţii de răscumpărare şi din operaţiuni de dare sau luare de titluri cu împrumut care îndeplineşte criteriile prevăzute la articolul 227. În cazul în care contrapartea cu care s-a efectuat tranzacţia nu este un participant principal pe piaţă, instituţiile atribuie o pondere de risc de 10 %.
(5)Instituţiile atribuie o pondere de risc de 0 %, în limita acoperirii cu garanţii reale, valorilor expunerilor determinate în temeiul capitolului 6 pentru instrumentele financiare derivate enumerate în anexa II şi supuse unei marcări zilnice la piaţă, care sunt garantate cu numerar sau cu instrumente asimilate numerarului, dacă nu există nicio neconcordanţă de monede.
Instituţiile atribuie o pondere de risc de 10 %, în limita acoperirii cu garanţii reale, valorilor expunerilor provenind din astfel de tranzacţii garantate cu titluri de datorie emise de administraţii centrale sau de bănci centrale, cărora le este atribuită o pondere de risc de 0 % în temeiul capitolului 2.
(6)În cazul altor tranzacţii decât cele menţionate la alineatele (4) şi (5), instituţiile pot atribui o pondere de risc de 0 % dacă expunerea şi garanţia reală sunt denominate în aceeaşi monedă şi dacă este îndeplinită una din condiţiile următoare:
a)garanţia reală este constituită sub formă de depozit în numerar sau de instrument asimilat numerarului;
b)garanţia reală este constituită sub formă de titluri de datorie emise de administraţii centrale sau de bănci centrale, care sunt eligibile pentru atribuirea unei ponderi de risc de 0 % în temeiul articolului 114 şi a căror valoare de piaţă a fost diminuată cu 20 %.
(7)În sensul alineatelor (5) şi (6), titlurile de datorie emise de administraţii centrale sau de bănci centrale includ:
a)titluri de datorie emise de administraţii regionale sau de autorităţi locale, dacă expunerile faţă de acestea se tratează ca expuneri faţă de administraţia centrală în a cărei jurisdicţie sunt stabilite, în conformitate cu articolul 115;
b)titluri de datorie emise de bănci de dezvoltare multilaterală, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2);
c)titluri de datorie emise de organizaţii internaţionale, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 118.
d)titluri de datorie emise de entităţi din sectorul public care se tratează ca expuneri faţă de administraţii centrale, în conformitate cu articolul 116 alineatul (4).
Art. 223: Metoda extinsă a garanţiilor financiare
(1)La evaluarea garanţiilor financiare în scopul aplicării metodei extinse a garanţiilor financiare, pentru a ţine seama de volatilitatea preţurilor, instituţiile trebuie să aplice ajustările de volatilitate valorii de piaţă a garanţiei reale, astfel cum se prevede la articolele 224-227.
În cazul în care garanţia reală şi expunerea-suport sunt denominate în monede diferite, instituţiile trebuie să adauge la ajustarea de volatilitate adecvată garanţiei reale în conformitate cu articolele 224-227 o ajustare care să reflecte volatilitatea monedei.
În cazul tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate extra-bursiere acoperite de acorduri de compensare recunoscute de autorităţile competente în temeiul capitolului 6, dacă există o neconcordanţă între moneda garanţiei reale şi moneda de decontare, instituţiile trebuie să aplice o ajustare de volatilitate care să reflecte volatilitatea monedei. Chiar dacă în tranzacţiile acoperite de acordul de compensare sunt implicate mai multe monede, instituţiile aplică o singură ajustare de volatilitate.
(2)Instituţiile calculează valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a garanţiei reale (CVA), pe care trebuie să o ia în considerare, după cum urmează:
CVA = C x (1 - Hc - Hfx)
unde:
C = valoarea garanţiei reale;
HC = ajustarea de volatilitate adecvată garanţiei reale, calculată în conformitate cu articolele 224 şi 227;
Hfx = ajustarea de volatilitate adecvată neconcordanţei de monede, calculată în conformitate cu articolele 224 şi 227;
Instituţiile utilizează formula prevăzută de prezentul alineat la calculul valorii ajustate în funcţie de volatilitate a garanţiei reale pentru toate tranzacţiile, cu excepţia celor supuse acordurilor - cadru de compensare recunoscute, cărora li se aplică dispoziţiile articolelor 220 şi 221.
(3)Instituţiile calculează valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a expunerii (EVA), pe care trebuie să o ia în considerare, după cum urmează:
Eva = E x (1 + He)
unde:
E = valoarea expunerii, care ar fi determinată în conformitate cu capitolele 2 sau 3, după caz, dacă expunerea nu ar fi garantată;
HE = ajustarea de volatilitate adecvată expunerii, calculată în conformitate cu articolele 224 şi 227;
În cazul tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate extrabursiere, instituţiile care utilizează metoda prevăzută în capitolul 6 secţiunea 6 calculează EVA după cum urmează:
EVA = E.

[textul din Art. 223, alin. (3) din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 4, subsectiunea 1 a fost abrogat la 28-iun-2021 de Art. 1, punctul 70., alin. (A) din Regulamentul 876/20-mai-2019]
(4)În vederea calculării valorii E menţionată la alineatul (3), se aplică următoarele:
a)în cazul instituţiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate, valoarea expunerii unui element extrabilanţier menţionat în anexa I este 100 % din valoarea elementului respectiv, şi nu valoarea expunerii indicată la articolul 111 alineatul (2);
b)pentru elementele extrabilanţiere, altele decât instrumentele financiare derivate tratate conform abordării IRB, instituţiile îşi calculează valorile expunerilor utilizând un CCF de 100 % în locul CCF pe baza SA sau CCF pe baza IRB prevăzuţi la articolul 166 alineatele (8), (8a) şi (8b).

(5)Instituţiile calculează valoarea ajustată integral a expunerii (E*), ţinând seama atât de volatilitate, cât şi de efectele de diminuare a riscului ale garanţiei reale, după cum urmează:
E* = max {0, Eva - Cvam}
unde:
EVA = valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a expunerii, astfel cum a fost calculată la alineatul (3);
CVAM = CVA ajustată suplimentar pentru orice neconcordanţă de scadenţe, în conformitate cu dispoziţiile din secţiunea 5;
În cazul tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate extrabursiere, instituţiile care utilizează metodele prevăzute în capitolul 6 secţiunile 3, 4 şi 5 ţin seama de efectele de diminuare a riscului ale garanţiilor reale în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în capitolul 6 secţiunile 3, 4 şi 5, după caz.

(6)Instituţiile calculează ajustările de volatilitate utilizând abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate menţionată la articolele 224-227.

(7)În cazul în care garanţia reală constă într-un număr de elemente eligibile, instituţiile calculează ajustarea de volatilitate (H) după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
ai = proporţia corespunzătoare valorii unui element eligibil i în valoarea totală a garanţiei reale;
Hi = ajustarea de volatilitate aplicabilă elementului eligibil i.
Art. 224: Aplicarea în cadrul metodei extinse a garanţiilor financiare a ajustărilor de volatilitate reglementate
(1)Ajustările de volatilitate care trebuie aplicate de instituţii în cadrul abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate, presupunând că reevaluarea se efectuează zilnic, sunt prevăzute în tabelele 1- 4 din prezentul alineat.
AJUSTĂRI DE VOLATILITATE
Tabelul 1

Nivelul de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea creditului pentru titlul de datorie

Scadenţa reziduală (m), exprimată în ani

Ajustările de volatilitate pentru titlurile de datorie emise de entităţile menţionate la articolul 197 alineatul (1) litera (b)

Ajustările de volatilitate pentru titlurile de datorie emise de entităţile menţionate la articolul 197 alineatul (1) literele (c) şi (d)

Ajustările de volatilitate pentru poziţiile din securitizare care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 197 alineatul (1) litera (h)

Perioadă de deţinere de 20 de zile (%)

Perioadă de deţinere de 10 zile (%)

Perioadă de deţinere de 5 zile (%)

Perioadă de deţinere de 20 de zile (%)

Perioadă de deţinere de 10 zile (%)

Perioadă de deţinere de 5 zile (%)

Perioadă de deţinere de 20 de zile (%)

Perioadă de deţinere de 10 zile (%)

Perioadă de deţinere de 5 zile (%)

1

m < = 1

0,707

0,5

0,354

1,414

1

0,707

2,828

2

1,414

1 < m < = 3

2,828

2

1,414

4,243

3

2,121

11,314

8

5,657

3 < m < = 5

2,828

2

1,414

5,657

4

2,828

11,314

8

5,657

5 < m < = 10

5,657

4

2,828

8,485

6

4,243

22,627

16

11,314

m > 10

5,657

4

2,828

16,971

12

8,485

22,627

16

11,314

2-3

m < = 1

1,414

1

0,707

2,828

2

1,414

5,657

4

2,828

1 < m < = 3

4,243

3

2,121

5,657

4

2,828

16,971

12

8,485

3 < m < = 5

4,243

3

2,121

8,485

6

4,243

16,971

12

8,485

5 < m < = 10

8,485

6

4,243

16,971

12

8,485

33,941

24

16,971

m > 10

8,485

6

4,243

28,284

20

14,142

33,941

24

16,971

4

toţi

21,213

15

10,607

nu se aplică

nu se aplică

nu se aplică

nu se aplică

nu se aplică

nu se aplică

Tabelul 2

Nivelul de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea de credit pentru titlul de datorie pe termen scurt

Scadenţa reziduală (m), exprimată în ani

Ajustările de volatilitate pentru titlurile de datorie emise de entităţile menţionate la articolul 197 alineatul (1) litera (b) pentru care s-au efectuat evaluări de credit pe termen scurt

Ajustările de volatilitate pentru titlurile de datorie emise de entităţile menţionate la articolul 197 alineatul (1) literele (c) şi (d) pentru care s-au efectuat evaluări de credit pe termen scurt

Ajustările de volatilitate pentru poziţiile din securitizare care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 197 alineatul (1) litera (h) pentru care s-au efectuat evaluări de credit pe termen scurt

Perioadă de deţinere de 20 de zile (%)

Perioadă de deţinere de 10 zile (%)

Perioadă de deţinere de 5 zile (%)

Perioadă de deţinere de 20 de zile (%)

Perioadă de deţinere de 10 zile (%)

Perioadă de deţinere de 5 zile (%)

Perioadă de deţinere de 20 de zile (%)

Perioadă de deţinere de 10 zile (%)

Perioadă de deţinere de 5 zile (%)

1

0,707

0,5

0,354

1,414

1

0,707

2,828

2

1,414

2-3

1,414

1

0,707

2,828

2

1,414

5,657

4

2,828

Tabelul 3 Alte tipuri de garanţii reale sau de expuneri

Perioadă de deţinere de 20 de zile (%)

Perioadă de deţinere de 10 zile (%)

Perioadă de deţinere de 5 zile (%)

Titluri de capital incluse într-un indice principal, obligaţiuni convertibile incluse într-un indice principal

28,284

20

14,142

Alte titluri de capital sau obligaţiuni convertibile cotate la o bursă recunoscută

42,426

30

21,213

Numerar

0

0

0

Aur lingouri

28,284

20

14,142

Tabelul 4 Ajustarea de volatilitate pentru neconcordanţa de monede (Hfx)

Perioadă de deţinere de 20 de zile (%)

Perioadă de deţinere de 10 zile (%)

Perioadă de deţinere de 5 zile (%)

11,314

8

5,657

(2)Calcularea ajustărilor de volatilitate în conformitate cu alineatul (1) este supusă următoarelor condiţii:
a)pentru tranzacţiile de creditare garantate, perioada de deţinere este de 20 de zile lucrătoare;
b)pentru tranzacţiile de răscumpărare, cu excepţia măsurii în care acestea implică transferul de mărfuri sau de drepturi garantate referitoare la proprietatea asupra mărfurilor, şi pentru operaţiunile de dare sau luare de titluri cu împrumut, perioada de deţinere este de 5 zile lucrătoare;
c)pentru alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital, perioada de deţinere este de 10 zile lucrătoare.
Dacă o instituţie are o tranzacţie sau un set de compensare care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 285 alineatele (2), (3) şi (4), perioada minimă de deţinere trebuie aliniată cu perioada de risc de marjă care s-ar aplica în conformitate cu aceste alineate.
(3)Nivelul de calitate a creditului cu care este asociată o evaluare a creditului pentru un titlu de datorie, menţionat în tabelele 1 - 4 de la alineatul (1) şi la alineatele (4)-(6), este nivelul de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea creditului de către ABE în temeiul capitolului 2.
În vederea determinării nivelului de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea creditului pentru titlul de datorie, menţionat la primul paragraf, se aplică, de asemenea, articolul 197 alineatul (7).
(4)Pentru titlurile neeligibile sau mărfurile date cu împrumut sau vândute în cadrul tranzacţiilor de răscumpărare sau al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, ajustarea de volatilitate este aceeaşi ca şi pentru titlurile de capital neincluse în indicele principal dar cotate la o bursă recunoscută.
(5)Pentru unităţile eligibile deţinute în OPC, ajustarea de volatilitate este media ponderată a ajustărilor de volatilitate care s-ar aplica activelor în care a investit fondul, având în vedere perioada de deţinere a tranzacţiei specificată la alineatul (2).
Dacă instituţia nu are cunoştinţă de activele în care a investit fondul, ajustarea de volatilitate este cea mai mare ajustare de volatilitate care s-ar aplica unui activ în care fondul are dreptul să investească.
(6)Pentru titlurile de datorie care nu beneficiază de rating emise de instituţii sau firme de investiţii şi care satisfac criteriile de eligibilitate prevăzute la articolul 197 alineatul (4), ajustarea de volatilitate este aceeaşi ca şi pentru titlurile emise de instituţii sau de societăţi având o evaluare externă a creditului asociată cu nivelul 2 sau 3 de calitate a creditului.

Art. 225:
[textul din Art. 225 din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 4, subsectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 131. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art. 226: Majorarea ajustărilor de volatilitate în cadrul metodei extinse a garanţiilor financiare
Ajustările de volatilitate stabilite la articolul 224 sunt cele pe care o instituţie le aplică dacă efectuează o reevaluare zilnică. Dacă frecvenţa reevaluării este mai scăzută, instituţiile aplică ajustări de volatilitate mai mari. Acestea se calculează prin majorarea ajustărilor de volatilitate corespunzătoare efectuării unei reevaluări zilnice, utilizând următoarea formulă a rădăcinii pătrate a raportului perioadelor de deţinere:
unde:

H

= ajustarea de volatilitate care trebuie aplicată;

HM

= ajustarea de volatilitate corespunzătoare efectuării unei reevaluări zilnice;

NR

= numărul efectiv de zile lucrătoare dintre reevaluări;

TM

= perioada de deţinere pentru tipul de tranzacţie în cauză.

Art. 227: Condiţii de aplicare a unei ajustări de volatilitate de 0 % în cadrul metodei extinse a garanţiilor financiare
(1)Instituţiile care utilizează abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate menţionată la articolul 224 pot aplica, în cazul tranzacţiilor de răscumpărare şi al operaţiunilor de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare, o ajustare de volatilitate de 0 % în locul ajustărilor de volatilitate calculate în conformitate cu articolele 224 şi 226, cu condiţia îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alineatul (2) literele (a)-(h) de la prezentul articol. Instituţiile care utilizează abordarea bazată pe modele interne prevăzută la articolul 221 nu utilizează tratamentul stabilit în prezentul articol.

(2)Instituţiile pot aplica o ajustare de volatilitate de 0 %, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)atât expunerea, cât şi garanţia reală constau în numerar sau titluri de datorie emise de administraţii centrale sau de bănci centrale, în sensul articolului 197 alineatul (1) litera (b), şi eligibile pentru atribuirea unei ponderi de risc de 0 % în temeiul capitolului 2;
b)atât expunerea, cât şi garanţia reală sunt denominate în aceeaşi monedă;
c)fie scadenţa tranzacţiei nu depăşeşte o zi, fie atât expunerea, cât şi garanţia reală sunt marcate zilnic la piaţă sau fac obiectul ajustării zilnice a marjei;
d)perioada dintre ultima marcare la piaţă, anterioară unui eşec al contrapărţii de a reface marja, şi momentul lichidării garanţiei reale nu depăşeşte patru zile lucrătoare;
e)tranzacţia este decontată în cadrul unui sistem de decontare adecvat pentru tipul de tranzacţie respectiv;
f)documentaţia privind acordul sau tranzacţia este documentaţia standard utilizată pe piaţă pentru tranzacţii de răscumpărare sau pentru operaţiuni de dare sau luare de titluri cu împrumut, pentru titlurile respective;
g)tranzacţia este guvernată de clauze care prevăd posibilitatea rezilierii sale imediate, în cazul în care contrapartea nu respectă obligaţia de a livra numerar sau titluri ori de a da curs apelului în marjă, sau nu îndeplineşte alte obligaţii;
h)contrapartea este considerată de către autorităţile competente un participant principal pe piaţă.
(3)Participanţii principali pe piaţă menţionaţi la alineatul (2) litera (h) includ următoarele entităţi:
a)entităţile menţionate la articolul 193 alineatul (1) litera (b), dacă expunerilor faţă de acestea li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul capitolului 2;
b)instituţii;
b1)firme de investiţii;

c)alte întreprinderi financiare în sensul articolului 13 punctul 25 literele (b) şi (d) din Directiva 2009/138/CE, dacă expunerilor faţă de acestea li se atribuie o pondere de risc de 20 % conform abordării standardizate, sau întreprinderi care, în cazul instituţiilor care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi cuantumurile pierderilor aşteptate conform abordării IRB, nu au o evaluare a creditului efectuată de o ECAI recunoscută şi sunt evaluate intern de către instituţie.
d)OPC reglementate, supuse cerinţelor privind capitalul sau efectul de levier;
e)fonduri de pensii reglementate;
f)organisme de compensare recunoscute.
Art. 228: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu metoda extinsă a garanţiilor financiare pentru expunerile tratate conform abordării standardizate
În cadrul abordării standardizate, instituţiile utilizează valoarea E * calculată în conformitate cu articolul 223 alineatul (5) ca valoare a expunerii în scopul articolului 113. În cazul elementelor extrabilanţiere menţionate în anexa I, instituţiile utilizează E * ca valoarea la care se aplică procentele indicate la articolul 111 alineatul (2) pentru a obţine valoarea expunerii.

Art. 229: Principii de evaluare pentru garanţiile reale eligibile, altele decât garanţiile financiare
(1)Evaluarea bunurilor imobile trebuie să îndeplinească toate cerinţele următoare:
a)valoarea este evaluată independent de procesul desfăşurat de instituţie pentru realizarea achiziţiei ipotecare, de procesarea creditului şi de procesul de luare a deciziei în ceea ce priveşte creditul, de către un evaluator independent care deţine calificările, capacitatea şi experienţa necesare pentru a efectua o evaluare;
b)valoarea este evaluată pe baza unor criterii de evaluare prudente, care îndeplinesc toate cerinţele următoare:
(i)valoarea nu ţine seama de aşteptările de creştere a preţului;
(ii)valoarea este ajustată pentru a ţine seama de potenţialul ca valoarea de piaţă curentă să fie cu mult peste valoarea care ar fi sustenabilă pe durata împrumutului;
c)valoarea este documentată într-un mod transparent şi clar;
d)valoarea nu este mai mare decât o valoare de piaţă a bunului imobil, în cazul în care poate fi determinată o astfel de valoare de piaţă;
e)în cazul reevaluării bunului imobil, valoarea acestuia nu poate să depăşească valoarea medie determinată pentru bunul respectiv, sau pentru un bun imobil comparabil în ultimii şase ani în cazul bunurilor imobile locative ori opt ani în cazul bunurilor imobile comerciale, sau valoarea în momentul iniţierii, optându-se pentru valoarea mai mare dintre cele două.
În scopul calculării valorii medii, instituţiile iau în considerare media valorilor bunului imobil observate la intervale egale, iar perioada de referinţă include cel puţin trei puncte de date.
În scopul calculării valorii medii, instituţiile pot utiliza rezultatele monitorizării valorilor bunului imobil în conformitate cu articolul 208 alineatul (3). Valoarea bunului imobil poate depăşi valoarea medie respectivă sau valoarea în momentul iniţierii, după caz, în cazul modificărilor aduse bunului care îi sporesc fără echivoc valoarea, cum ar fi îmbunătăţirea performanţei energetice sau îmbunătăţirea rezilienţei, a protecţiei şi a adaptării la riscurile fizice ale clădirii sau ale unităţii locative. Valoarea bunului imobil nu poate fi reevaluată în sens crescător dacă instituţiile nu au suficiente date pentru a calcula valoarea medie, cu excepţia cazului în care creşterea valorii se bazează pe modificări care sporesc fără echivoc valoarea bunului imobil.
Evaluarea bunurilor imobile ţine seama de eventualele creanţe anterioare asupra bunurilor imobile, cu excepţia cazului în care o creanţă anterioară este luată în considerare la calcularea cuantumului brut al expunerii în temeiul articolului 124 alineatul (6) litera (c) sau ca factor ce reduce cuantumul de 55 % din valoarea bunului imobil în temeiul articolului 125 alineatul (1) sau 126 alineatul (1), şi reflectă, după caz, rezultatele monitorizării impuse în temeiul articolului 208 alineatul (3).

(2)În cazul creanţelor, valoarea acestora reprezintă cuantumul de încasat.
(3)Instituţiile trebuie să evalueze garanţiile reale corporale, altele decât proprietăţile imobiliare, la valoarea de piaţă a acestora. În sensul prezentului articol, valoarea de piaţă reprezintă suma estimată pentru care bunul respectiv ar putea fi schimbat la data evaluării între un cumpărător interesat şi un vânzător interesat, în cadrul unei tranzacţii încheiate în condiţii de concurenţă deplină.

(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica criteriile şi factorii care trebuie luaţi în considerare pentru evaluarea termenului «bun imobil comparabil», astfel cum este menţionat la alineatul (1) litera (e).
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2027.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art. 230: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate pentru o expunere cu o protecţie finanţată a creditului eligibilă în cadrul abordării IRB
(1)În cadrul abordării IRB, cu excepţia expunerilor care intră sub incidenţa articolului 220, instituţiile utilizează pierderea în caz de nerambursare efectivă (LGD *) ca LGD în sensul capitolului 3 pentru a recunoaşte protecţia finanţată a creditului eligibilă în temeiul prezentului capitol. Instituţiile calculează LGD * după cum urmează:
unde:

E

= valoarea expunerii înainte de a se lua în considerare efectul protecţiei finanţate a creditului; pentru o expunere garantată cu o garanţie financiară eligibilă în conformitate cu prezentul capitol, cuantumul respectiv se calculează în conformitate cu articolul 223 alineatul (3); în cazul titlurilor de valoare date cu împrumut sau furnizate drept garanţie, cuantumul respectiv este egal cu numerarul dat cu împrumut sau cu titlurile de valoare date cu împrumut sau furnizate drept garanţie; în cazul titlurilor de valoare date cu împrumut sau furnizate drept garanţie, valoarea expunerii se majorează prin aplicarea ajustării de volatilitate (HE) în conformitate cu articolele 223-227;

ES

= valoarea curentă a protecţiei finanţate a creditului primite după aplicarea ajustării de volatilitate aplicabile tipului respectiv de protecţie finanţată a creditului (HC) şi a ajustării de volatilitate pentru neconcordanţele de monede (Hfx) dintre expunere şi protecţia finanţată a creditului, în conformitate cu alineatele (2) şi (3); ES se plafonează la următoarea valoare: E(1+HE);

EU

= E(1+HE) - ES;

LGDU

= LGD aplicabilă pentru o expunere negarantată, astfel cum se prevede la articolul 161 alineatul (1);

LGDS

= LGD aplicabilă expunerilor garantate de tipul de FCP eligibilă utilizată în tranzacţie, astfel cum se specifică la alineatul (2) tabelul 1.

(2)În tabelul 1 se specifică valorile LGDS şi Hc aplicabile în formula stabilită la alineatul (1).
Tabelul 1

Tipul de FCP

LGDS

Ajustarea de volatilitate (Hc)

Garanţii financiare

0 %

Ajustarea de volatilitate Hc stabilită la articolele 224-227

Creanţe

20 %

40 %

Bunuri imobile locative şi comerciale

20 %

40 %

Alte garanţii reale corporale

25 %

40 %

Protecţie finanţată a creditului neeligibilă

nu se aplică

100 %

(3)În cazul în care o protecţie finanţată a creditului eligibilă este denominată într-o monedă diferită de cea a expunerii, ajustarea de volatilitate pentru neconcordanţa de monede (Hfx) este aceeaşi cu cea care se aplică în temeiul articolelor 224-227.
(4)Ca alternativă la tratamentul prevăzut la alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol şi sub rezerva articolului 124 alineatul (9), instituţiile pot atribui o pondere de risc de 50 % pentru partea din expunere care este, în limitele stabilite la articolul 125 alineatul (1) primul paragraf şi, respectiv, la articolul 126 alineatul (1) primul paragraf, garantată integral cu bunuri imobile locative sau comerciale situate pe teritoriul unui stat membru, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la articolul 199 alineatul (3) sau (4).
(5)Pentru a calcula cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor şi cuantumurile pierderilor aşteptate pentru expunerile IRB care intră sub incidenţa articolului 220, instituţiile utilizează E * în conformitate cu articolul 220 alineatul (4) şi LGD pentru expunerile negarantate, astfel cum se prevede la articolul 161 alineatul (1) literele (a), (aa) şi (b).

Art. 231: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate în cazul portofoliilor de protecţii finanţate ale creditului eligibile pentru o expunere tratată conform abordării IRB
Instituţiile care au obţinut mai multe tipuri de protecţie finanţată a creditului pot, pentru expunerile tratate conform abordării IRB, să aplice formula prevăzută la articolul 230 în mod secvenţial pentru fiecare tip de garanţie reală. În acest scop, după fiecare etapă de recunoaştere a unui tip de FCP, instituţiile reduc valoarea expunerii negarantate rămase (EU) cu valoarea ajustată a garanţiei reale (ES) recunoscute în etapa respectivă. În conformitate cu articolul 230 alineatul (1), totalul ES pentru toate tipurile de protecţie finanţată a creditului este plafonat la valoarea E(1+HE), având ca rezultat următoarea formulă:
unde:

LGDS,i

= LGD aplicabilă FCP i, astfel cum se specifică la articolul 230 alineatul (2);

ES,i

= valoarea curentă a FCP i primită după aplicarea ajustării de volatilitate aplicabile pentru tipul de protecţie finanţată a creditului (Hc) în temeiul articolului 230 alineatul (2).

Art. 232: Alte tipuri de protecţie finanţată a creditului
(1)În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 212 alineatul (1), depozitele în numerar constituite la o instituţie terţă sau instrumentele asimilate numerarului deţinute de o instituţie terţă în alt regim decât cel de custodie şi gajate în favoarea instituţiei creditoare pot fi tratate ca garanţie furnizată de instituţia terţă.

(2)Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 212 alineatul (2), instituţiile trebuie să aplice următorul tratament pentru partea din expunere garantată cu valoarea curentă de răscumpărare a poliţelor de asigurare de viaţă gajate în favoarea instituţiei creditoare:
a)dacă expunerea face obiectul abordării standardizate, aceasta trebuie ponderată la risc utilizând ponderile de risc specificate la alineatul (3);
b)dacă expunerea face obiectul abordării IRB dar nu şi al estimărilor proprii ale instituţiei cu privire la pierderea în caz de nerambursare, i se atribuie o pierdere în caz de nerambursare de 40 %.
În cazul unei neconcordanţe de monede, instituţiile trebuie să reducă valoarea curentă de răscumpărare în conformitate cu articolul 233 alineatul (3), valoarea protecţiei creditului fiind valoarea curentă de răscumpărare a poliţei de asigurare de viaţă.
(3)În sensul alineatului (2) litera (a), instituţiile atribuie următoarele ponderi de risc, pe baza ponderii de risc atribuite unei expuneri cu rang prioritar negarantată faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă:
a)o pondere de risc de 20 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 20 %;
b)o pondere de risc de 35 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 50 %;
b1)o pondere de risc de 52,5 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 75 %;

c)o pondere de risc de 70 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 100 %;
d)o pondere de risc de 150 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 150%.
(4)Instituţiile pot trata instrumentele răscumpărate la cerere, care sunt eligibile în temeiul articolului 200 litera (c), drept garanţie furnizată de instituţia emitentă. Valoarea protecţiei creditului eligibile este următoarea:
a)dacă instrumentul va fi răscumpărat la valoarea sa nominală, valoarea protecţiei este această sumă;
b)dacă instrumentul va fi răscumpărat la preţul de piaţă, valoarea protecţiei este valoarea instrumentului evaluat în acelaşi mod ca titlurile de datorie care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 197 alineatul (4).
SUBSECŢIUNEA 2:Protecţia nefinanţată a creditului
Art. 233: Evaluare
(1)În scopul calculării efectelor protecţiei nefinanţate a creditului în conformitate cu prezenta subsecţiune, valoarea protecţiei nefinanţate a creditului (G) este suma pe care furnizorul de protecţie s-a angajat să o plătească în cazul în care împrumutatul intră în stare de nerambursare sau nu plăteşte, ori dacă se produc alte evenimente de credit specificate.
(2)În cazul instrumentelor financiare derivate de credit care nu includ ca eveniment de credit restructurarea obligaţiei-suport, care implică scutirea sau amânarea plăţii principalului, a dobânzii sau a comisioanelor şi are ca rezultat un eveniment de pierdere din credit, se aplică următoarele:
a)dacă suma pe care furnizorul de protecţie s-a angajat să o plătească nu depăşeşte valoarea expunerii, instituţiile trebuie să reducă valoarea protecţiei creditului, calculată în conformitate cu alineatul (1), cu 40 %;
b)dacă suma pe care furnizorul de protecţie s-a angajat să o plătească depăşeşte valoarea expunerii, valoarea protecţiei creditului nu trebuie să fie mai mare de 60 % din valoarea expunerii.
(3)Dacă protecţia nefinanţată a creditului şi expunerea sunt denominate în monede diferite, instituţiile trebuie să reducă valoarea protecţiei creditului prin aplicarea unei ajustări de volatilitate după cum urmează:
G* = G*x (1 - Hfx)
unde:
G* = cuantumul protecţiei creditului ajustat în funcţie de riscul valutar,
G = cuantumul nominal al protecţiei creditului,
Hfx = ajustarea de volatilitate pentru orice neconcordanţă de monede între protecţia creditului şi obligaţia-suport, determinată în conformitate cu alineatul (4).
Dacă nu există neconcordanţă de monede, Hfx este egală cu zero.
(4)Instituţiile îşi bazează ajustările de volatilitate pentru orice neconcordanţă de monede pe o perioadă de deţinere de 10 zile lucrătoare, în ipoteza reevaluării zilnice, şi calculează ajustările respective conform abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate, astfel cum se prevede la articolul 224. Instituţiile majorează ajustările de volatilitate în conformitate cu articolul 226.

Art. 234: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate în cazul protecţiei parţiale şi al segmentării pe tranşe
Dacă o instituţie transferă în una sau mai multe tranşe o parte din riscul aferent unui credit, se aplică regulile stabilite la capitolul 5. Instituţiile pot considera că pragurile de semnificaţie pentru plăţi, sub care nu se fac plăţi în cazul producerii pierderilor, sunt echivalente cu poziţii păstrate care suportă primele pierderea şi dau naştere unui transfer de risc segmentat în tranşe.
Art. 235: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu metoda substituţiei atunci când expunerea garantată este tratată conform abordării standardizate
(1)În sensul articolului 113 alineatul (3), instituţiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor cu protecţie nefinanţată a creditului în cazul cărora instituţiile respective aplică abordarea standardizată, indiferent de tratamentul expunerilor directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie, în conformitate cu următoarea formulă:
max{0, E - GA} r + GA g
unde:

E

= valoarea expunerii calculată în conformitate cu articolul 111; în acest scop, valoarea expunerii unui element extrabilanţier menţionat în anexa I este egală cu 100 % din valoarea elementului, şi nu cu valoarea expunerii indicată la articolul 111 alineatul (2);

GA

= cuantumul protecţiei creditului ajustat în funcţie de riscul valutar (G *) calculat în conformitate cu articolul 233 alineatul (3) şi ajustat suplimentar pentru orice neconcordanţă de scadenţe astfel cum se prevede în secţiunea 5 din prezentul capitol;

r

= ponderea de risc aferentă expunerilor faţă de debitor, specificată în capitolul 2;

g

= ponderea de risc aplicabilă unei expuneri directe faţă de furnizorul de protecţie, specificată în capitolul 2.

(2)Dacă cuantumul protejat (GA) este mai mic decât expunerea (E), instituţiile pot aplica formula de la alineatul (1) numai dacă părţile protejate şi cele neprotejate ale expunerii au acelaşi rang.
(3)Instituţiile pot extinde tratamentul preferenţial prevăzut la articolul 114 alineatele (4) şi (7) la expunerile sau la părţile din expuneri garantate de administraţia centrală sau de banca centrală, ca şi cum expunerile respective ar fi expuneri directe faţă de administraţia centrală sau de banca centrală, cu condiţia ca astfel de expuneri directe să îndeplinească condiţiile prevăzute la articolul 114 alineatul (4) sau (7), după caz.

Art. 235a: Calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate în conformitate cu metoda substituţiei atunci când expunerea garantată este tratată conform abordării IRB, iar o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie este tratată conform abordării standardizate
(1)În cazul expunerilor cu protecţie nefinanţată a creditului pentru care o instituţie aplică abordarea IRB prevăzută în capitolul 3 şi în cazul în care expunerile directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie sunt tratate conform abordării standardizate, instituţiile calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu următoarea formulă:
max{0, E - GA} r + GA g
unde:

E

= valoarea expunerii determinată în conformitate cu capitolul 3 secţiunea 5; în acest scop, instituţiile calculează valoarea expunerii pentru elementele extrabilanţiere, altele decât instrumentele financiare derivate tratate conform abordării IRB, utilizând un CCF de 100 % în locul CCF pe baza SA sau al CCF pe baza IRB prevăzuţi la articolul 166 alineatele (8), (8a) şi (8b);

GA

= cuantumul protecţiei creditului ajustat în funcţie de riscul valutar (G *) calculat în conformitate cu articolul 233 alineatul (3) şi ajustat suplimentar pentru orice neconcordanţă de scadenţe, astfel cum se prevede în secţiunea 5 din prezentul capitol;

r

= ponderea de risc aferentă expunerilor faţă de debitor, specificată în capitolul 3;

g

= ponderea de risc aplicabilă unei expuneri directe faţă de furnizorul de protecţie, specificată în capitolul 2.

(2)În cazul în care cuantumul protecţiei creditului (GA) este mai mic decât valoarea expunerii (E), instituţiile pot aplica formula de la alineatul (1) numai dacă părţile protejate şi cele neprotejate ale expunerii au acelaşi rang.
(3)Instituţiile pot extinde tratamentul preferenţial prevăzut la articolul 114 alineatele (4) şi (7) la expunerile sau la părţile din expuneri garantate de administraţia centrală sau de banca centrală, ca şi cum expunerile respective ar fi expuneri directe faţă de administraţia centrală sau de banca centrală, cu condiţia ca astfel de expuneri directe să îndeplinească condiţiile prevăzute la articolul 114 alineatul (4) sau (7), după caz.
(4)Cuantumul pierderii aşteptate pentru partea garantată a valorii expunerii este zero.
(5)Pentru orice parte negarantată a valorii expunerii (E), instituţiile utilizează ponderea de risc şi pierderea aşteptată corespunzătoare expunerii-suport. Pentru calculul prevăzut la articolul 159, instituţiile atribuie părţii negarantate a valorii expunerii orice ajustare generală sau specifică pentru riscul de credit sau orice ajustare de valoare suplimentară în conformitate cu articolul 34 legată de activităţile din afara portofoliului de tranzacţionare ale instituţiei sau orice altă reducere a fondurilor proprii legată de expunere, alta decât deducerile efectuate în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m).

Art. 236: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate în conformitate cu metoda substituţiei atunci când expunerea garantată este tratată conform abordării IRB fără utilizarea estimărilor proprii ale LGD, iar expunerea directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie este tratată conform abordării IRB
(1)În cazul unei expuneri cu protecţie nefinanţată a creditului pentru care o instituţie aplică abordarea IRB prevăzută în capitolul 3, fără a utiliza însă propriile estimări ale LGD, şi în cazul în care expunerile directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie sunt tratate în conformitate cu abordarea IRB prevăzută în capitolul 3, instituţia determină partea garantată a expunerii ca fiind cea mai mică dintre valoarea expunerii (E) şi valoarea ajustată a protecţiei nefinanţate a creditului (GA).
(11)Instituţiile care aplică abordarea IRB expunerilor directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie utilizând propriile estimări ale PD calculează cuantumul ponderat la risc al expunerii şi cuantumul pierderii aşteptate pentru partea garantată a valorii expunerii utilizând PD a furnizorului de protecţie şi LGD aplicabilă pentru o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie, astfel cum se menţionează la articolul 161 alineatul (1), în conformitate cu alineatul (1b) din prezentul articol. Pentru expunerile subordonate şi protecţia nefinanţată a creditului nesubordonată, LGD care trebuie aplicată de către instituţii părţii garantate a valorii expunerii este LGD asociată creanţelor cu rang prioritar, iar instituţiile pot ţine seama de orice protecţie finanţată a creditului care garantează protecţia nefinanţată a creditului în conformitate cu prezentul capitol.
(12)Instituţiile calculează ponderea de risc şi pierderea aşteptată aplicabile părţii garantate a expunerii-suport utilizând PD, LGD specificată la alineatul (1a) din prezentul articol şi aceeaşi funcţie de ponderare a riscului ca cele utilizate pentru o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie şi, dacă este cazul, utilizează scadenţa (M) aferentă expunerii-suport, calculată în conformitate cu articolul 162.
(13)Instituţiile care aplică abordarea IRB expunerilor directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie utilizând metoda prevăzută la articolul 153 alineatul (5) utilizează ponderea de risc şi pierderea aşteptată aplicabile părţii garantate a expunerii care corespund celor prevăzute la articolul 153 alineatul (5) şi la articolul 158 alineatul (6).
(14)În pofida alineatului (1c) din prezentul articol, instituţiile care aplică abordarea IRB expunerilor garantate utilizând metoda prevăzută la articolul 153 alineatul (5) calculează ponderea de risc şi pierderea aşteptată aplicabile părţii garantate a expunerii utilizând PD, LGD aplicabilă unei expuneri directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie, astfel cum se menţionează la articolul 161 alineatul (1), în conformitate cu alineatul (1b) din prezentul articol, şi aceeaşi funcţie de ponderare a riscului ca cele utilizate pentru o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie şi, dacă este cazul, utilizează scadenţa (M) aferentă expunerii-suport, calculată în conformitate cu articolul 162. Pentru expunerile subordonate şi protecţia nefinanţată a creditului nesubordonată, LGD care trebuie aplicată de către instituţii părţii garantate a valorii expunerii este LGD asociată creanţelor cu rang prioritar, iar instituţiile pot ţine seama de orice protecţie finanţată a creditului care garantează protecţia nefinanţată a creditului în conformitate cu prezentul capitol.
(2)Pentru orice parte negarantată a valorii expunerii (E), instituţiile utilizează ponderea de risc şi pierderea aşteptată corespunzătoare expunerii-suport. Pentru calculul prevăzut la articolul 159, instituţiile atribuie părţii negarantate a valorii expunerii orice ajustare generală sau specifică pentru riscul de credit sau orice ajustare de valoare suplimentară în conformitate cu articolul 34 legată de activităţile din afara portofoliului de tranzacţionare ale instituţiei sau orice altă reducere a fondurilor proprii legată de expunere, alta decât deducerile efectuate în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m).
(3)În sensul prezentului articol, (GA) este cuantumul protecţiei creditului ajustat în funcţie de riscul valutar (G *) calculată în conformitate cu articolul 233 alineatul (3) şi ajustată suplimentar pentru orice neconcordanţă de scadenţe astfel cum se prevede în secţiunea 5 din prezentul capitol. Valoarea expunerii (E) este valoarea expunerii determinată în conformitate cu capitolul 3 secţiunea 5. Instituţiile calculează valoarea expunerii pentru elementele extrabilanţiere, altele decât instrumentele financiare derivate tratate conform abordării IRB, utilizând un CCF de 100 % în locul CCF pe baza SA sau al CCF pe baza IRB prevăzuţi la articolul 166 alineatele (8), (8a) şi (8b).
Art. 236a: Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi al cuantumurilor pierderilor aşteptate în conformitate cu metoda substituţiei atunci când expunerea garantată este tratată conform abordării IRB utilizându-se estimările proprii ale LGD, iar o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie este tratată conform abordării IRB
(1)În cazul unei expuneri cu protecţie nefinanţată a creditului pentru care o instituţie aplică abordarea IRB prevăzută în capitolul 3 utilizând propriile estimări ale LGD şi în cazul în care expunerile directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie sunt tratate în conformitate cu abordarea IRB prevăzută în capitolul 3, însă fără utilizarea propriilor estimări ale LGD, instituţia determină partea garantată a expunerii ca fiind cea mai mică dintre valoarea expunerii (E) şi valoarea ajustată a protecţiei nefinanţate a creditului (GA), calculată în conformitate cu articolul 235a alineatul (1). Instituţia calculează cuantumul ponderat la risc al expunerii şi cuantumul pierderii aşteptate pentru partea garantată a valorii expunerii utilizând PD, LGD şi aceeaşi funcţie de ponderare a riscului ca cele utilizate pentru o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie şi utilizează, dacă este cazul, scadenţa (M) aferentă expunerii-suport, calculată în conformitate cu articolul 162.
(2)Instituţiile care aplică abordarea IRB prevăzută în capitolul 3, dar fără a utiliza propriile estimări ale LGD, expunerilor directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie determină LGD în conformitate cu articolul 161 alineatul (1). Pentru expunerile subordonate şi protecţia nefinanţată a creditului nesubordonată, LGD care trebuie aplicată de către instituţii părţii garantate a valorii expunerii este LGD asociată creanţelor cu rang prioritar, iar instituţiile ar putea ţine seama de orice protecţie finanţată a creditului care garantează protecţia nefinanţată a creditului în conformitate cu prezentul capitol.
(3)Instituţiile care aplică abordarea IRB prevăzută în capitolul 3, utilizând propriile estimări ale LGD, expunerilor directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie calculează ponderea de risc şi pierderea aşteptată aplicabile părţii garantate a expunerii-suport utilizând PD, LGD şi aceeaşi funcţie de ponderare a riscului ca cele utilizate pentru o expunere directă comparabilă faţă de furnizorul de protecţie şi utilizează, dacă este cazul, scadenţa (M) aferentă expunerii-suport, calculată în conformitate cu articolul 162.
(4)Instituţiile care aplică abordarea IRB expunerilor directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie utilizând metoda prevăzută la articolul 153 alineatul (5) utilizează ponderea de risc şi pierderea aşteptată aplicabile părţii garantate a expunerii care corespund celor prevăzute la articolul 153 alineatul (5) şi la articolul 158 alineatul (6).
(5)Pentru orice parte negarantată a valorii expunerii (E), instituţiile utilizează ponderea de risc şi pierderea aşteptată corespunzătoare expunerii-suport. Pentru calculul prevăzut la articolul 159, instituţiile atribuie părţii negarantate a valorii expunerii orice ajustare generală sau specifică pentru riscul de credit sau orice ajustare de valoare suplimentară în conformitate cu articolul 34 legată de activităţile din afara portofoliului de tranzacţionare ale instituţiei sau orice altă reducere a fondurilor proprii legată de expunere, alta decât deducerile efectuate în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m).

Art. 237: Neconcordanţa de scadenţe
(1)În ceea ce priveşte calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, neconcordanţa de scadenţe are loc atunci când scadenţa reziduală a protecţiei creditului este mai mică decât scadenţa expunerii protejate. Dacă protecţia are o scadenţă reziduală mai mică de trei luni, iar scadenţa protecţiei este mai mică decât scadenţa expunerii-suport, protecţia respectivă nu se califică drept protecţie a creditului eligibilă.
(2)În cazul în care există o neconcordanţă de scadenţe, protecţia creditului nu se consideră eligibilă, dacă una din condiţiile următoare este îndeplinită:
a)scadenţa iniţială a protecţiei este mai mică de 1 an;
b)expunerea este o expunere pe termen scurt, a cărei valoare a scadenţei (M) prevăzută la articolul 162 alineatul (3) este supusă, după cum specifică autorităţile competente, unui plafon de o zi şi nu de un an.
Art. 238: Scadenţa protecţiei creditului
(1)În limita a maximum 5 ani, scadenţa efectivă a expunerii-suport este perioada cea mai lungă posibil, rămasă până la momentul la care este stabilită îndeplinirea obligaţiilor de către debitor. Sub rezerva alineatului (2), scadenţa protecţiei creditului este perioada rămasă până la cea mai apropiată dată la care protecţia poate expira sau poate fi reziliată.
(2)Dacă există o opţiune de a înceta protecţia, aflată la discreţia vânzătorului protecţiei, instituţiile consideră scadenţa protecţiei ca fiind perioada rămasă până la data cea mai apropiată la care poate fi exercitată opţiunea respectivă. Dacă există o opţiune de a înceta protecţia, aflată la discreţia cumpărătorului protecţiei, iar prevederile contractului la momentul iniţierii protecţiei conţin stimulente pentru exercitarea acestei opţiuni de către instituţie înainte de scadenţa contractuală, instituţia consideră scadenţa protecţiei ca fiind perioada rămasă până la data cea mai apropiată la care poate fi exercitată opţiunea respectivă; în caz contrar, instituţia poate considera că o astfel de opţiune nu afectează scadenţa protecţiei.
(3)Dacă nu este împiedicată rezilierea unui instrument financiar derivat de credit înainte de încheierea oricărei perioade de graţie necesare ca starea de nerambursare a obligaţiei-suport să se producă în urma unei neplăţi, instituţiile trebuie să reducă scadenţa protecţiei cu durata perioadei de graţie.
Art. 239: Evaluarea protecţiei
(1)În cazul tranzacţiilor supuse protecţiei finanţate a creditului în cadrul metodei simple a garanţiilor financiare, dacă există o neconcordanţă între scadenţa expunerii şi cea a protecţiei, garanţia reală nu este considerată protecţie finanţată a creditului eligibilă.
(2)În cazul tranzacţiilor supuse protecţiei finanţate a creditului în cadrul metodei extinse a garanţiilor financiare, instituţiile trebuie să ţină seama de scadenţa protecţiei creditului şi de scadenţa expunerii la calculul valorii ajustate a garanţiei reale conform următoarei formule:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
CVA = valoarea cea mai mică dintre valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a garanţiei reale, specificată la articolul 223 alineatul (2), şi cuantumul expunerii;
t = valoarea cea mai mică dintre numărul de ani rămaşi până la data scadenţei protecţiei creditului, calculată în conformitate cu articolul 238, şi valoarea T;
T = valoarea cea mai mică dintre numărul de ani rămaşi până la data scadenţei expunerii, calculată în conformitate cu articolul 238, şi cinci ani;
t* = 0,25.
În formula de calcul a valorii ajustate integral a expunerii (E*), prevăzută la articolul 223 alineatul (5), instituţiile trebuie să utilizeze CVAM ca CVA ajustată suplimentar pentru neconcordanţa de scadenţe.
(3)În cazul tranzacţiilor supuse protecţiei nefinanţate a creditului, instituţiile trebuie să ţină seama de scadenţa protecţiei creditului şi de scadenţa expunerii la calculul valorii ajustate a protecţiei creditului conform următoarei formule:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
GA = valoarea G* ajustată pentru orice neconcordanţă de scadenţe;
G* = cuantumul protecţiei ajustat pentru orice neconcordanţă de monede;
t = valoarea cea mai mică dintre numărul de ani rămaşi până la data scadenţei protecţiei creditului, calculată în conformitate cu articolul 238, şi valoarea T;
T = valoarea cea mai mică dintre numărul de ani rămaşi până la data scadenţei expunerii, calculată în conformitate cu articolul 238, şi cinci ani;
t* = 0,25.
Instituţiile trebuie să utilizeze GA ca valoare a protecţiei pentru scopurile articolelor 233-236.
[textul din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 6 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 144. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]