Secţiunea 3 - Cerinţe - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 3:Cerinţe
SUBSECŢIUNEA 1:Protecţia finanţată a creditului
Art. 205: Cerinţe privind acordurile de compensare bilanţieră, altele decât acordurile-cadru de compensare menţionate la articolul 206
Acordurile de compensare bilanţieră, altele decât acordurile cadru de compensare menţionate la articolul 206, se califică drept formă de diminuare a riscului de credit eligibilă, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)acordurile sunt valide din punct de vedere legal şi au caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante, inclusiv în cazul insolvenţei sau al falimentului unei contrapărţi;
b)instituţiile sunt în măsură să identifice în orice moment activele şi datoriile care fac obiectul acestor acorduri;
c)instituţiile monitorizează şi controlează pe bază continuă riscurile asociate încetării protecţiei creditului;
d)instituţiile monitorizează şi controlează pe bază continuă expunerile în cauză pe bază netă.
Art. 206: Cerinţe privind acordurile-cadru de compensare care acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital
Acordurile-cadru de compensare care acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital se califică drept formă eligibilă de diminuare a riscului de credit dacă garanţiile reale furnizate în temeiul acestor acorduri respectă toate cerinţele prevăzute la articolul 207 alineatele (2)- (4) şi dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)acordurile sunt valide din punct de vedere legal şi au caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante, inclusiv în cazul falimentului sau al insolvenţei contrapărţii;
b)acordurile asigură părţii care şi-a îndeplinit obligaţiile dreptul de a rezilia şi de a lichida în cel mai scurt timp toate tranzacţiile acoperite de acord, în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale, inclusiv în cazul falimentului sau al insolvenţei contrapărţii;
c)acordurile prevăd compensarea câştigurilor şi a pierderilor aferente tranzacţiilor lichidate în baza unui acord, astfel încât o singură sumă netă să fie datorată de o parte celeilalte.
Art. 207: Cerinţe privind garanţiile financiare
(1)În cadrul tuturor abordărilor şi metodelor, garanţiile financiare şi aurul se califică drept garanţii reale eligibile, dacă sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute la alineatele (2)-(4).
(2)Între calitatea creditului debitorului şi valoarea garanţiei reale nu trebuie să existe o corelaţie pozitivă semnificativă. În cazul în care valoarea garanţiei reale este redusă în mod semnificativ, aceasta nu presupune în sine o deteriorare semnificativă a calităţii creditului debitorului. În cazul în care calitatea creditului debitorului devine critică, aceasta nu presupune în sine o reducere semnificativă a valorii garanţiei reale.
- Titlurile emise de debitor sau de orice altă entitate legată din grup nu se califică drept garanţii reale eligibile. Cu toate acestea, obligaţiunile garantate emise de debitor, care respectă condiţiile prevăzute la articolul 129, se califică drept garanţii reale eligibile atunci când sunt constituite cu titlu de garanţii reale pentru o tranzacţie de răscumpărare, cu condiţia să respecte dispoziţiile prevăzute la primul paragraf.
(3)Instituţiile trebuie să îndeplinească toate cerinţele contractuale şi legale privind caracterul executoriu al contractelor de garanţie reală în temeiul legii aplicabile dreptului lor asupra garanţiei reale şi să ia toate măsurile necesare pentru a asigura acest caracter executoriu.
Instituţiile trebuie să efectueze o analiză juridică, considerată suficientă pentru a confirma caracterul executoriu al contractelor de garanţie reală în toate jurisdicţiile relevante. Această analiză trebuie reefectuată, dacă este necesar, pentru a asigura caracterul executoriu permanent.
(4)Instituţiile trebuie să îndeplinească toate cerinţele operaţionale următoare:
a)să formalizeze în mod corespunzător contractele de garanţie reală şi să dispună de proceduri clare şi solide pentru executarea în timp util a garanţiei reale;
b)să aplice proceduri şi procese solide de control al riscurilor decurgând din utilizarea garanţiei reale, inclusiv al riscurilor de nerealizare sau de realizare incompletă a protecţiei creditului, al riscurilor de evaluare, al riscurilor asociate rezilierii protecţiei creditului, al riscului de concentrare decurgând din utilizarea garanţiei reale, precum şi al interacţiunii acestora cu profilul general de risc al instituţiei;
c)să dispună de politici şi practici formalizate privind tipurile de garanţii reale acceptate şi cuantumurile acestora;
d)să calculeze valoarea de piaţă a garanţiei reale şi să o revizuiască în mod corespunzător, cel puţin o dată la şase luni şi ori de câte ori au motive să considere că a avut loc o scădere semnificativă a valorii de piaţă a garanţiei reale; consideraţii legate de ESG determină efectuarea unei evaluări pentru a se stabili dacă a avut loc o scădere semnificativă a valorii de piaţă a garanţiei reale;

e)în cazul în care garanţia reală este păstrată de o parte terţă, instituţiile trebuie să facă demersurile necesare pentru a se asigura că partea terţă separă garanţia reală de activele proprii;
f)să se asigure că alocă suficiente resurse pentru buna funcţionare a contractelor în marjă cu contrapărţile pentru instrumente financiare derivate extrabursiere şi pentru finanţarea pe bază de titluri, măsurată prin punctualitatea şi acurateţea apelurilor în marjă lansate şi prin timpul de răspuns la apelurile în marjă primite;
g)să dispună de politici de administrare a garanţiilor reale, pentru a controla, monitoriza şi raporta următoarele:
(i)riscurile la care se expun prin contractele în marjă;
(ii)riscul de concentrare referitor la anumite tipuri de active afectate garanţiei reale;
(iii)reutilizarea garanţiilor reale, inclusiv lipsa potenţială de lichidităţi rezultând din reutilizarea garanţiilor reale primite de la contrapărţi;
(iv)renunţarea la drepturile asupra garanţiilor reale constituite în favoarea contrapărţilor.
(5)În plus faţă de îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute la alineatele (2)-(4), pentru ca garanţiile financiare să se califice drept garanţii reale eligibile în cadrul metodei simple a garanţiilor financiare, scadenţa reziduală a protecţiei trebuie să fie cel puţin egală cu scadenţa reziduală a expunerii.
Art. 208: Cerinţe privind garanţiile sub forma bunurilor imobile
(1)Bunurile imobile se califică drept garanţii reale eligibile numai dacă sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute la alineatele (2)-(5).
(2)Trebuie îndeplinite următoarele cerinţe privind securitatea juridică:
a)o ipotecă sau un privilegiu trebuie să fie executorii în toate jurisdicţiile relevante la momentul încheierii contractului de credit iar cerinţele de publicitate referitoare la aceste garanţii trebuie îndeplinite în mod corespunzător şi în timp util;
b)toate cerinţele juridice privind stabilirea gajului trebuie să fi fost îndeplinite;
c)contractul de protecţie şi procesul juridic care stă la baza acestuia trebuie să permită instituţiei să valorifice protecţia într-un interval de timp rezonabil.
(3)Se îndeplinesc următoarele cerinţe privind monitorizarea valorii bunurilor imobile şi evaluarea bunurilor imobile:
a)instituţiile monitorizează valoarea bunurilor imobile în mod frecvent, şi anume cel puţin anual în cazul bunurilor imobile comerciale şi cel puţin o dată la trei ani în cazul bunurilor imobile locative. Instituţiile efectuează monitorizări mai frecvente în cazul în care condiţiile de piaţă suferă modificări semnificative;
b)evaluarea bunurilor imobile se revizuieşte atunci când informaţiile de care dispun instituţiile indică faptul că valoarea bunurilor imobile ar fi putut să scadă semnificativ în comparaţie cu nivelul general al preţurilor de pe piaţă; această revizuire este efectuată de către un evaluator care are calificarea, abilităţile şi experienţa necesare pentru a efectua o evaluare şi este independent de procesul de luare a deciziei de acordare a creditului; consideraţii legate de ESG, inclusiv cele legate de limitările impuse de obiectivele de reglementare şi actele juridice relevante ale Uniunii şi ale statelor membre, precum şi, dacă este relevant pentru instituţiile active la nivel internaţional, de obiectivele juridice şi de reglementare ale ţărilor terţe, sunt considerate un indiciu al faptului că valoarea bunurilor imobile ar fi putut să scadă semnificativ în comparaţie cu nivelul general al preţurilor de pe piaţă; pentru împrumuturile care depăşesc 3 milioane EUR sau 5 % din valoarea fondurilor proprii ale unei instituţii, evaluarea bunurilor imobile se revizuieşte de către un astfel de evaluator cel puţin o dată la trei ani.

(31)Instituţiile pot monitoriza valoarea bunurilor imobile şi pot identifica bunurile imobile care necesită reevaluare, în conformitate cu alineatul (3), cu ajutorul unor metode statistice avansate sau al altor metode matematice («modele»), cu condiţia ca aceste metode să fie elaborate independent de procesul de luare a deciziei de acordare a creditului şi să fie îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)instituţiile stabilesc, în politicile şi procedurile lor, criteriile de utilizare a modelelor de monitorizare a valorilor garanţiilor reale şi de identificare a bunurilor imobile care ar trebui reevaluate; politicile şi procedurile respective ţin cont de rezultatele dovedite ale acestor modele, de variabilele specifice bunurilor imobile în cauză, de utilizarea de informaţii minim disponibile şi exacte, precum şi de incertitudinea modelelor;
b)instituţiile se asigură că modelele utilizate sunt:
(i)specifice pentru bunul imobil şi pentru locaţia acestuia şi au un nivel suficient de granularitate;
(ii)valide şi exacte şi sunt supuse unor teste ex post solide şi periodice în raport cu preţurile reale observate ale tranzacţiilor;
(iii)bazate pe un eşantion suficient de mare şi de reprezentativ, pe baza preţurilor observate ale tranzacţiilor;
(iv)bazate pe date actualizate de înaltă calitate;
c)instituţiile sunt responsabile în ultimă instanţă pentru caracterul adecvat al modelelor şi pentru performanţa acestora;
d)instituţiile se asigură că documentaţia modelelor este actualizată;
e)instituţiile dispun de procese, sisteme şi capacităţi informatice adecvate şi de date suficiente şi exacte pentru orice monitorizare bazată pe modele a valorii garanţiilor reale reprezentate de bunuri imobile şi pentru orice identificare a bunurilor imobile care necesită o reevaluare;
f)estimările modelelor sunt validate independent, iar procesul de validare este, în general, conform cu principiile prevăzute la articolul 185, după caz.

(4)Instituţiile trebuie să formalizeze în mod clar tipurile de bunuri imobile locative şi bunuri imobile comerciale pe care le acceptă în garanţie, precum şi politicile lor de creditare în acest domeniu.
(5)Bunurile imobile acceptate ca protecţie a creditului se asigură în mod corespunzător împotriva riscului de deteriorare, iar instituţiile dispun de proceduri de monitorizare a caracterului adecvat al asigurării.
Prin derogare de la articolul 92 alineatul (5) litera (a) punctul (ii) şi fără a aduce atingere derogării prevăzute la articolul 92 alineatul (3) al doilea paragraf, în cazul expunerilor garantate cu bunuri imobile acordate înainte de 1 ianuarie 2025, instituţiile care aplică abordarea IRB menţionată în capitolul 3 din prezentul titlu prin utilizarea propriilor estimări ale LGD nu sunt obligate să aplice dispoziţiile prevăzute la primul paragraf de la prezentul alineat.

Art. 209: Cerinţe privind creanţele
(1)Creanţele se califică drept garanţii reale eligibile dacă sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute la alineatele (2) şi (3).
(2)Trebuie îndeplinite următoarele cerinţe privind securitatea juridică:
a)mecanismul juridic prin intermediul căruia garanţia reală este furnizată unei instituţii creditoare trebuie să fie robust şi eficace şi să asigure existenţa unor drepturi clare ale instituţiei respective asupra garanţiei reale, inclusiv dreptul asupra încasărilor din vânzarea garanţiei reale;
b)instituţiile trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a îndeplini cerinţele locale privind caracterul executoriu al garanţiei reale. Instituţiile creditoare trebuie să deţină un drept prioritar de prim rang asupra garanţiei reale, deşi astfel de drepturi pot fi subordonate drepturilor creditorilor privilegiaţi prevăzuţi în dispoziţiile legislative;
c)instituţiile trebuie să efectueze o analiză juridică, considerată suficientă pentru a confirma caracterul executoriu al contractelor de garanţie reală în toate jurisdicţiile relevante;
d)instituţiile trebuie să formalizeze în mod corespunzător contractele de garanţie reală şi să dispună de proceduri clare şi solide pentru încasarea în timp util a garanţiei reale;
e)instituţiile trebuie să dispună de proceduri care să asigure respectarea tuturor condiţiilor juridice cerute pentru declararea stării de nerambursare a unui împrumutat şi încasarea în timp util a garanţiei reale;
f)în cazul în care un împrumutat are dificultăţi financiare sau se află în stare de nerambursare, instituţiile trebuie să aibă autoritatea legală de a vinde sau de a ceda creanţele altor părţi, fără consimţământul debitorilor cedaţi.
(3)Trebuie îndeplinite următoarele cerinţe privind gestionarea riscurilor:
a)o instituţie trebuie să dispună de un proces riguros pentru determinarea riscului de credit asociat creanţelor. Un astfel de proces trebuie să includă analiza activităţii împrumutatului şi a sectorului în care acesta îşi desfăşoară activitatea, precum şi a tipurilor de clienţi cu care împrumutatul intră în relaţii de afaceri. Atunci când instituţia recurge la debitori pentru a stabili riscul de credit al clienţilor, instituţia trebuie să reexamineze practicile de credit ale debitorilor pentru a se asigura de confirma fiabilitatea şi credibilitatea acestora;
b)diferenţa dintre cuantumul expunerii şi valoarea creanţelor trebuie să reflecte toţi factorii corespunzători, inclusiv costul colectării, gradul de concentrare din cadrul portofoliului de creanţe aduse în garanţie de acelaşi împrumutat şi riscul potenţial de concentrare la nivelul expunerilor totale ale instituţiei, dincolo de nivelul riscului de concentrare controlat prin metodologia generală a instituţiei. Instituţiile trebuie să dispună de un proces permanent de monitorizare a creanţelor, adecvat acestora. Instituţiile trebuie, de asemenea, să verifice cu regularitate respectarea clauzelor contractelor de credit, a restricţiilor de mediu şi a altor cerinţe legale;
c)creanţele aduse în garanţie de un împrumutat trebuie să fie diversificate şi nu trebuie să fie corelate în mod nejustificat cu situaţia împrumutatului. În cazul în care există o corelaţie pozitivă semnificativă, instituţiile trebuie să ţină seama de riscurile asociate atunci când stabilesc marjele pentru portofoliul de garanţii reale, în ansamblul său;
d)instituţiile nu trebuie să utilizeze ca protecţie eligibilă a creditului creanţe provenind de la afiliaţii unui împrumutat, inclusiv de la filialele şi angajaţii acestuia;
e)instituţiile trebuie să dispună de un proces formalizat pentru colectarea, în situaţii dificile, a plăţilor aferente creanţelor. Instituţiile trebuie să dispună de facilităţile necesare pentru colectare, chiar dacă, în mod normal, se bazează pe împrumutaţi pentru colectare.
Art. 210: Cerinţe privind alte garanţii reale corporale
Garanţiile reale corporale, altele decât garanţiile sub forma bunurilor imobile, se califică drept garanţii reale eligibile în cadrul abordării IRB, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)contractul de garanţie reală în temeiul căruia garanţiile reale corporale sunt furnizate unei instituţii este eficace şi executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante şi permite instituţiei respective să valorifice garanţia reală într-un interval de timp rezonabil;
b)cu singura excepţie a drepturilor de prim rang care pot fi permise, menţionate la articolul 209 alineatul (2) litera (b), numai drepturile de prim rang sau privilegiile asupra garanţiei reale se califică drept garanţii reale eligibile, iar o instituţie are prioritate faţă de toţi ceilalţi împrumutători asupra sumelor obţinute în urma executării garanţiei reale;
c)instituţiile monitorizează valoarea garanţiei reale în mod frecvent, respectiv cel puţin anual. Frecvenţa de monitorizare creşte în cazul în care condiţiile de piaţă suferă modificări semnificative;
d)contractul de credit include descrieri detaliate ale garanţiilor reale şi specifică în detaliu modalitatea şi frecvenţa reevaluării;
e)instituţiile formalizează clar în cadrul politicilor şi al procedurilor interne de creditare, disponibile pentru examinare, tipurile de garanţii reale corporale pe care le acceptă şi politicile şi practicile pe care le aplică cu privire la cuantumul corespunzător fiecărui tip de garanţie reală în raport cu cuantumul expunerii;
f)politicile de creditare ale instituţiei cu privire la structura tranzacţiei stabilesc următoarele:
(i)cerinţe corespunzătoare privind garanţiile reale în raport cu cuantumul expunerii;
(ii)capacitatea de executare rapidă a garanţiei reale;
(iii)capacitatea de a stabili un preţ sau o valoare de piaţă în mod obiectiv;
(iv)frecvenţa cu care valoarea poate fi obţinută imediat, inclusiv o apreciere sau o evaluare profesională;
(v)volatilitatea sau un indicator de aproximare a volatilităţii valorii garanţiei reale.
g)atunci când efectuează o evaluare sau o reevaluare, instituţiile ţin seama pe deplin de orice deteriorare sau uzură morală a garanţiei reale, acordând o atenţie deosebită efectelor trecerii timpului asupra garanţiilor reale sensibile la uzura morală; în cazul garanţiilor reale corporale, uzura morală a garanţiei reale include, de asemenea, consideraţii de evaluare legate de ESG referitoare la interdicţii sau limitări impuse de obiectivele de reglementare şi actele juridice relevante ale Uniunii şi ale statelor membre, precum şi, dacă este relevant pentru instituţiile active la nivel internaţional, de obiectivele juridice şi de reglementare ale ţărilor terţe;

h)instituţiile au dreptul de a efectua o inspecţie fizică a garanţiei reale. Acestea dispun, de asemenea, de politici şi proceduri care stabilesc modul de exercitare a dreptului de inspecţie fizică;
i)garanţia reală acceptată ca protecţie este asigurată în mod adecvat împotriva riscului de daune, iar instituţiile dispun de proceduri de monitorizare a acestui fapt.
În cazul în care contractele de garanţie generală sau alte forme de garanţii constituite asupra unei universalităţi de bunuri oferă instituţiei creditoare o creanţă înregistrată asupra activelor unei societăţi şi în cazul în care creanţa respectivă conţine atât active care nu sunt eligibile drept garanţii reale în cadrul abordării IRB, cât şi active care sunt eligibile drept garanţii reale în cadrul abordării IRB, instituţia le poate recunoaşte pe acestea din urmă drept protecţie finanţată a creditului eligibilă. În acest caz, recunoaşterea este condiţionată de îndeplinirea de către activele respective a cerinţelor de eligibilitate a garanţiilor reale în cadrul abordării IRB, astfel cum se prevede în prezentul capitol.

Art. 211: Cerinţe privind tratarea expunerilor decurgând din operaţiuni de leasing ca expuneri acoperite cu garanţii reale
Instituţiile trebuie să trateze expunerile care decurg din operaţiuni de leasing ca fiind garantate cu tipul de bun dat în leasing, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)condiţiile stabilite la articolul 208 sau 210, după caz, pentru ca tipul de bun dat în leasing să se califice drept garanţie reală eligibilă sunt îndeplinite;
b)locatorul efectuează o gestionare riguroasă a riscurilor, care ţine seama de modul de utilizare a activului dat în leasing, de locul în care este amplasat acesta, de vechimea sa, precum şi de durata planificată de utilizare, inclusiv o monitorizare adecvată a valorii activului;
c)locatorul are drept de proprietate asupra activului şi poate să-şi exercite drepturile de proprietar în timp util;
d)dacă acest fapt nu a fost deja avut în vedere la calculul nivelului pierderii în caz de nerambursare, diferenţa dintre cuantumul neamortizat şi valoarea de piaţă a activului nu este atât de mare încât să supraestimeze efectul de diminuare a riscului de credit atribuit activelor date în leasing.
Art. 212: Cerinţe privind alte tipuri de protecţie finanţată a creditului
(1)Numerarul sub formă de depozit constituit la o instituţie terţă sau instrumentele asimilate numerarului păstrate de aceasta sunt eligibile pentru tratamentul prevăzut la articolul 232 alineatul (1), dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile următoare:
a)creanţa împrumutatului faţă de instituţia terţă trebuie să fie, în mod transparent, gajată în favoarea instituţiei creditoare sau cesionată acesteia, iar acest gaj sau această cesiune trebuie să fie validă din punct de vedere legal şi să aibă caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante şi trebuie să fie necondiţionată şi irevocabilă;
b)gajul sau cesiunea sunt notificate instituţiei terţe;
c)în urma notificării, instituţia terţă trebuie să poată efectua plăţi numai către instituţia creditoare, sau către alte părţi numai cu acordul prealabil al instituţiei creditoare;
(2)Poliţele de asigurare de viaţă gajate în favoarea instituţiei creditoare se califică drept garanţii reale eligibile, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)poliţa de asigurare de viaţă este, în mod transparent, gajată în favoarea instituţiei creditoare sau cesionată acesteia;
b)societatea care furnizează asigurarea de viaţă este notificată în legătură cu gajul sau cesiunea şi, în urma notificării, nu poate plăti sumele exigibile în baza contractului fără acordul prealabil al instituţiei creditoare;
c)instituţia creditoare are dreptul de a anula poliţa şi de a primi valoarea de răscumpărare în cazul în care împrumutatul se află în stare de nerambursare;
d)instituţia creditoare este informată în legătură cu orice plăţi neefectuate de deţinătorul poliţei şi care sunt corespunzătoare acesteia;
e)protecţia creditului este furnizată până la scadenţa împrumutului. Dacă acest lucru nu este posibil deoarece asigurarea încetează înainte de expirarea duratei creditului, instituţia se asigură că suma care decurge din contractul de asigurare îi serveşte drept garanţie până la sfârşitul duratei contractului de credit;
f)gajul sau cesiunea sunt valide din punct de vedere legal şi au caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante la momentul încheierii contractului de credit;
g)valoarea de răscumpărare este declarată de societatea care furnizează asigurarea de viaţă şi nu este reductibilă;
h)valoarea de răscumpărare trebuie plătită în timp util, la cerere, de către societatea care furnizează asigurarea de viaţă;
i)valoarea de răscumpărare nu poate fi solicitată fără acordul prealabil al instituţiei;
j)societatea care furnizează asigurarea de viaţă intră sub incidenţa Directivei 2009/138/CE sau este supusă supravegherii efectuate de o autoritate competentă a unei ţări terţe care aplică norme de supraveghere şi reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune.
SUBSECŢIUNEA 2:Protecţia nefinanţată a creditului şi instrumentele de tip credit linked note
Art. 213: Cerinţe comune pentru garanţiile personale şi instrumentele financiare derivate de credit
(1)Sub rezerva articolului 214 alineatul (1), protecţia creditului care decurge dintr-o garanţie sau dintr-un instrument financiar derivat de credit se califică drept protecţie nefinanţată a creditului eligibilă dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)protecţia creditului este directă;
b)nivelul de protecţie a creditului este clar stabilit şi incontestabil;
c)contractul de protecţie a creditului nu cuprinde nicio clauză a cărei îndeplinire se află în afara controlului direct al instituţiei creditoare şi care:
(i)ar permite furnizorului de protecţie să anuleze sau să modifice unilateral protecţia creditului;
(ii)ar creşte costul efectiv al protecţiei creditului ca rezultat al deteriorării calităţii creditului expunerii protejate;
(iii)ar putea exonera furnizorul de protecţie de obligaţia de a plăti în timp util în cazul în care debitorul iniţial nu efectuează o plată datorată sau în care contractul de leasing a expirat din punctul de vedere al recunoaşterii valorii reziduale garantate în temeiul articolului 134 alineatul (7) şi al articolului 166 alineatul (4);
(iv)ar putea permite reducerea duratei protecţiei creditului de către furnizorul de protecţie;
d)contractul de protecţie a creditului este valid din punct de vedere legal şi are caracter executoriu din punct de vedere juridic în toate jurisdicţiile relevante la momentul încheierii contractului de credit.
În sensul literei (c) de la primul paragraf, o clauză a contractului de protecţie a creditului, care prevede că o îndeplinire deficitară a obligaţiei de diligenţă sau o fraudă comisă de instituţia creditoare anulează sau diminuează nivelul protecţiei creditului oferite de garant, nu împiedică considerarea respectivei protecţii a creditului ca fiind eligibilă.
În sensul literei (c) de la primul paragraf, furnizorul de protecţie poate efectua o singură plată forfetară pentru toate sumele datorate în temeiul creanţei sau îşi poate asuma viitoarele obligaţii de plată ale debitorului acoperite de contractul de protecţie a creditului.

(2)O instituţie trebuie să demonstreze autorităţilor competente că dispune de sisteme de administrare a eventualelor concentrări ale riscului generate de utilizarea garanţiilor personale şi a instrumentelor financiare derivate de credit. O instituţie trebuie să poată demonstra autorităţilor competente, într-un mod pe care acestea îl consideră satisfăcător, interacţiunea dintre strategia sa privind utilizarea instrumentelor financiare derivate de credit şi a garanţiilor personale şi administrarea profilului său general de risc.
(3)O instituţie trebuie să îndeplinească toate cerinţele contractuale şi legale privind caracterul executoriu al protecţiei nefinanţate a creditului în temeiul legii aplicabile dreptului său asupra protecţiei creditului şi să ia toate măsurile necesare pentru a asigura acest caracter executoriu.
Instituţiile trebuie să efectueze o analiză juridică, considerată suficientă pentru a confirma caracterul executoriu al protecţiei nefinanţate a creditului în toate jurisdicţiile relevante. Această analiză trebuie reefectuată, dacă este necesar, pentru a asigura caracterul executoriu permanent.
Art. 214: Contragaranţii furnizate de stat şi de alte entităţi din sectorul public
(1)Instituţiile pot trata expunerile menţionate la alineatul (2) ca fiind protejate de o garanţie furnizată de entităţile menţionate la acelaşi alineat, cu condiţia ca toate cerinţele următoare să fie satisfăcute:
a)contragaranţia să acopere toate elementele de risc de credit ale creanţei;
b)atât garanţia personală iniţială, cât şi contragaranţia să îndeplinească cerinţele privind garanţiile personale prevăzute la articolul 213 şi la articolul 215 alineatul (1), sub rezerva faptului că o contragaranţie nu este necesar să fie directă;
c)acoperirea să fie solidă şi să nu existe date istorice care să indice faptul că acoperirea aferentă contragaranţiei este, în mod efectiv, mai puţin decât echivalentă în raport cu cea a garanţiei personale directe furnizate de entitatea în cauză.
(2)Tratamentul prevăzut la alineatul (1) se aplică expunerilor acoperite de o garanţie personală care este contragarantată de oricare din următoarele entităţi:
a)o administraţie centrală sau o bancă centrală;
b)o administraţie regională sau o autoritate locală;
c)o entitate din sectorul public, în cazul în care creanţele faţă de aceasta sunt tratate precum creanţele faţă de administraţia centrală în conformitate cu articolul 116 alineatul (4);
d)o bancă de dezvoltare multilaterală sau o organizaţie internaţională, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2) şi, respectiv, al articolului 118;
e)o entitate din sectorul public, în cazul în care creanţele faţă de aceasta sunt tratate în conformitate cu articolul 116 alineatele (1) şi (2).
(3)Instituţiile trebuie să aplice tratamentul prevăzut la alineatul (1) şi în cazul unei expuneri care nu este contragarantată de oricare din entităţile menţionate la alineatul (2), atunci când contragaranţia acestei expuneri este la rândul său direct garantată de una din entităţile respective, iar condiţiile menţionate la alineatul (1) sunt îndeplinite.
Art. 215: Cerinţe suplimentare privind garanţiile personale
(1)Garanţiile personale se califică drept protecţie nefinanţată a creditului eligibilă, dacă toate condiţiile prevăzute la articolul 213 şi toate condiţiile următoare sunt îndeplinite:
a)în caz de neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor contractuale sau de neplată la scadenţă de către debitor, instituţia creditoare are dreptul de a se îndrepta, în timp util, împotriva garantului pentru orice sume datorate în temeiul creanţei pentru care este furnizată protecţia;

b)garanţia personală este o obligaţie formalizată explicit, asumată de garant;
c)una din următoarele condiţii este îndeplinită:
(i)garanţia personală acoperă toate tipurile de plăţi estimate a fi efectuate de debitor în temeiul creanţei;
(ii)dacă anumite tipuri de plăţi sunt excluse de la acoperirea furnizată de garanţie, instituţia creditoare a ajustat valoarea garanţiei pentru a reflecta acoperirea limitată.
Efectuarea plăţii de către garant nu este condiţionată de obligaţia instituţiei creditoare de a se îndrepta în prealabil împotriva debitorului.
În cazul protecţiei nefinanţate a creditului care acoperă credite ipotecare locative, cerinţele prevăzute la articolul 213 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) şi la primul paragraf litera (a) de la prezentul alineat trebuie să fie îndeplinite doar într-un termen de 24 de luni.

(2)În cazul garanţiilor furnizate în cadrul schemelor de garantare reciprocă sau al celor furnizate sau contragarantate de către entităţile enumerate la articolul 214 alineatul (2), cerinţele prevăzute la prezentul articol alineatul (1) litera (a) şi la articolul 213 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) sunt considerate satisfăcute dacă este îndeplinită oricare dintre condiţiile următoare:
a)în caz de neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor contractuale sau de neplată la scadenţă de către debitorul iniţial, instituţia creditoare are dreptul de a obţine în timp util din partea garantului o plată provizorie care îndeplineşte cumulativ condiţiile următoare:
(i)plata provizorie reprezintă o estimare riguroasă a cuantumului pierderii pe care instituţia creditoare este susceptibilă să o suporte, inclusiv a pierderilor rezultate din neplata dobânzii şi a altor tipuri de plăţi pe care debitorul este obligat să le efectueze;
(ii)plata provizorie este proporţională cu acoperirea furnizată de garanţie;
b)instituţia creditoare poate demonstra autorităţii competente, într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător, că efectele garanţiei personale, care acoperă de asemenea pierderile rezultate din neplata dobânzii şi a altor tipuri de plăţi pe care debitorul are obligaţia să le efectueze, justifică acest tratament; această justificare este documentată în mod corespunzător şi face obiectul unor proceduri interne specifice de aprobare şi audit.

Art. 216: Cerinţe suplimentare privind instrumentele financiare derivate de credit
(1)Instrumentele financiare derivate de credit se califică drept protecţie nefinanţată a creditului eligibilă, dacă toate condiţiile prevăzute la articolul 213 şi toate condiţiile următoare sunt îndeplinite:
a)evenimentele de credit specificate în contractul aferent instrumentului financiar derivat de credit includ:
(i)neplata sumelor datorate conform condiţiilor, în vigoare la momentul neplăţii, aferente obligaţiei-suport, cu o perioadă de graţie egală cu perioada de graţie a obligaţiei-suport, sau mai scurtă decât aceasta;
(ii)falimentul, insolvenţa sau incapacitatea debitorului de aşi plăti datoriile, sau imposibilitatea ori recunoaşterea în scris a incapacităţii de a-şi plăti în general datoriile pe măsură ce acestea devin scadente, precum şi evenimente similare;
(iii)restructurarea obligaţiei-suport, care implică iertarea de datorie sau amânarea plăţii principalului, a dobânzii sau a comisioanelor şi are ca rezultat un eveniment de pierdere din credit;
b)în cazul în care instrumentele financiare derivate de credit permit decontarea în numerar:
(i)instituţiile aplică un proces riguros de evaluare în vederea estimării corecte a pierderii;
(ii)se specifică în mod clar perioada în care trebuie obţinute evaluările ulterioare evenimentului de credit ale obligaţiei-suport;
c)dacă efectuarea decontării implică dreptul şi capacitatea cumpărătorului de protecţie de a transfera obligaţia-suport furnizorului de protecţie, condiţiile aferente obligaţiei-suport trebuie să prevadă faptul că orice consimţământ necesar pentru un astfel de transfer nu poate fi refuzat în mod nejustificat;
d)identitatea părţilor care au responsabilitatea de a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit este precizată în mod clar;
e)identificarea apariţiei unui eveniment de credit nu este responsabilitatea exclusivă a furnizorului de protecţie;
f)cumpărătorul de protecţie are dreptul sau capacitatea de a informa furnizorul de protecţie în legătură cu producerea unui eveniment de credit.
Dacă evenimentele de credit nu includ restructurarea obligaţiei-suport, după cum se precizează la litera (a) punctul (iii), protecţia creditului poate fi totuşi eligibilă, cu condiţia reducerii valorii, astfel cum se specifică la articolul 233 alineatul (2);
(2)Se poate permite existenţa unei neconcordanţe între obligaţia-suport şi obligaţia de referinţă aferentă instrumentului financiar derivat de credit sau între obligaţia-suport şi obligaţia utilizată pentru a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)obligaţia de referinţă sau obligaţia utilizată pentru a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit, după caz, are acelaşi rang ca obligaţia-suport sau are un rang inferior în raport cu aceasta;
b)obligaţia-suport şi obligaţia de referinţă sau obligaţia utilizată pentru a stabili dacă a avut loc un eveniment de credit, după caz, provin de la acelaşi debitor şi există clauze cu caracter executoriu din punct de vedere juridic de declarare simultană a stării de nerambursare sau a exigibilităţii obligaţiilor (clauze de tip cross-default sau cross-acceleration).
(3)Prin derogare de la alineatul (1), pentru o expunere faţă de societăţi garantată cu un instrument financiar derivat de credit, nu este obligatoriu ca evenimentul de credit menţionat la alineatul respectiv litera (a) punctul (iii) să fie specificat în contractul derivat dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)este necesar un vot de 100 % pentru a modifica scadenţa, principalul, cuponul, moneda sau rangul expunerii-suport faţă de societăţi;
b)sediul legal unde este reglementată expunerea faţă de societăţi are un cod bine stabilit privind falimentul, care permite unei societăţi să se reorganizeze şi să se restructureze şi prevede decontarea ordonată a creanţelor creditorilor.
În cazul în care condiţiile prevăzute la literele (a) şi (b) de la prezentul alineat nu sunt îndeplinite, protecţia creditului poate fi totuşi eligibilă, sub rezerva unei reduceri a valorii, astfel cum se specifică la articolul 233 alineatul (2).

Art. 217:
[textul din Art. 217 din partea III, titlul II, capitolul 4, sectiunea 3, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 124. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]