Art. 222. - Art. 222: Metoda simplă a garanţiilor financiare - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 222: Metoda simplă a garanţiilor financiare
(1)Instituţiile pot utiliza metoda simplă a garanţiilor financiare numai în cazul în care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor conform abordării standardizate. Instituţiile nu trebuie să utilizeze atât metoda simplă a garanţiilor financiare, cât şi metoda extinsă a garanţiilor financiare, decât pentru scopurile articolului 148 alineatul (1) şi ale articolului 150 alineatul (1). Instituţiile nu trebuie să utilizeze această excepţie în mod selectiv, pentru a reduce cerinţele de fonduri proprii sau pentru a efectua un arbitraj de reglementare.
(2)Conform metodei simple a garanţiilor financiare, instituţiile atribuie unei garanţii financiare eligibile o valoare egală cu valoarea sa de piaţă, determinată în conformitate cu articolul 207 alineatul (4) litera (d).
(3)Instituţiile atribuie acelor părţi din valorile expunerilor care sunt garantate cu valoarea de piaţă a garanţiei financiare eligibile ponderea de risc pe care ar atribui-o în temeiul capitolului 2 dacă instituţia creditoare ar avea o expunere directă faţă de instrumentul care constituie garanţia reală. În acest scop, valoarea expunerii unui element extrabilanţier menţionat în anexa I este egală cu 100 % din valoarea elementului, şi nu cu valoarea expunerii indicată la articolul 111 alineatul (2).

(4)Instituţiile atribuie o pondere de risc de 0 % părţii garantate a expunerii provenind din tranzacţii de răscumpărare şi din operaţiuni de dare sau luare de titluri cu împrumut care îndeplineşte criteriile prevăzute la articolul 227. În cazul în care contrapartea cu care s-a efectuat tranzacţia nu este un participant principal pe piaţă, instituţiile atribuie o pondere de risc de 10 %.
(5)Instituţiile atribuie o pondere de risc de 0 %, în limita acoperirii cu garanţii reale, valorilor expunerilor determinate în temeiul capitolului 6 pentru instrumentele financiare derivate enumerate în anexa II şi supuse unei marcări zilnice la piaţă, care sunt garantate cu numerar sau cu instrumente asimilate numerarului, dacă nu există nicio neconcordanţă de monede.
Instituţiile atribuie o pondere de risc de 10 %, în limita acoperirii cu garanţii reale, valorilor expunerilor provenind din astfel de tranzacţii garantate cu titluri de datorie emise de administraţii centrale sau de bănci centrale, cărora le este atribuită o pondere de risc de 0 % în temeiul capitolului 2.
(6)În cazul altor tranzacţii decât cele menţionate la alineatele (4) şi (5), instituţiile pot atribui o pondere de risc de 0 % dacă expunerea şi garanţia reală sunt denominate în aceeaşi monedă şi dacă este îndeplinită una din condiţiile următoare:
a)garanţia reală este constituită sub formă de depozit în numerar sau de instrument asimilat numerarului;
b)garanţia reală este constituită sub formă de titluri de datorie emise de administraţii centrale sau de bănci centrale, care sunt eligibile pentru atribuirea unei ponderi de risc de 0 % în temeiul articolului 114 şi a căror valoare de piaţă a fost diminuată cu 20 %.
(7)În sensul alineatelor (5) şi (6), titlurile de datorie emise de administraţii centrale sau de bănci centrale includ:
a)titluri de datorie emise de administraţii regionale sau de autorităţi locale, dacă expunerile faţă de acestea se tratează ca expuneri faţă de administraţia centrală în a cărei jurisdicţie sunt stabilite, în conformitate cu articolul 115;
b)titluri de datorie emise de bănci de dezvoltare multilaterală, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117 alineatul (2);
c)titluri de datorie emise de organizaţii internaţionale, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 118.
d)titluri de datorie emise de entităţi din sectorul public care se tratează ca expuneri faţă de administraţii centrale, în conformitate cu articolul 116 alineatul (4).