Art. 232. - Art. 232: Alte tipuri de protecţie finanţată a creditului - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 232: Alte tipuri de protecţie finanţată a creditului
(1)În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 212 alineatul (1), depozitele în numerar constituite la o instituţie terţă sau instrumentele asimilate numerarului deţinute de o instituţie terţă în alt regim decât cel de custodie şi gajate în favoarea instituţiei creditoare pot fi tratate ca garanţie furnizată de instituţia terţă.
(2)Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 212 alineatul (2), instituţiile trebuie să aplice următorul tratament pentru partea din expunere garantată cu valoarea curentă de răscumpărare a poliţelor de asigurare de viaţă gajate în favoarea instituţiei creditoare:
a)dacă expunerea face obiectul abordării standardizate, aceasta trebuie ponderată la risc utilizând ponderile de risc specificate la alineatul (3);
b)dacă expunerea face obiectul abordării IRB dar nu şi al estimărilor proprii ale instituţiei cu privire la pierderea în caz de nerambursare, i se atribuie o pierdere în caz de nerambursare de 40 %.
În cazul unei neconcordanţe de monede, instituţiile trebuie să reducă valoarea curentă de răscumpărare în conformitate cu articolul 233 alineatul (3), valoarea protecţiei creditului fiind valoarea curentă de răscumpărare a poliţei de asigurare de viaţă.
(3)În sensul alineatului (2) litera (a), instituţiile atribuie următoarele ponderi de risc, pe baza ponderii de risc atribuite unei expuneri cu rang prioritar negarantată faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă:
a)o pondere de risc de 20 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 20 %;
b)o pondere de risc de 35 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 50 %;
b1)o pondere de risc de 52,5 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 75 %;
c)o pondere de risc de 70 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 100 %;
d)o pondere de risc de 150 %, dacă expunerii cu rang prioritar negarantate faţă de întreprinderea care furnizează asigurarea de viaţă i se atribuie o pondere de risc de 150%.
(4)Instituţiile pot trata instrumentele răscumpărate la cerere, care sunt eligibile în temeiul articolului 200 litera (c), drept garanţie furnizată de instituţia emitentă. Valoarea protecţiei creditului eligibile este următoarea:
a)dacă instrumentul va fi răscumpărat la valoarea sa nominală, valoarea protecţiei este această sumă;
b)dacă instrumentul va fi răscumpărat la preţul de piaţă, valoarea protecţiei este valoarea instrumentului evaluat în acelaşi mod ca titlurile de datorie care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 197 alineatul (4).