Capitolul 6 - Riscul de credit al contrapărţii - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
CAPITOLUL 6:Riscul de credit al contrapărţii
Art. 271: Determinarea valorii expunerii
(1)O instituţie trebuie să determine valoarea expunerii instrumentelor financiare derivate enumerate în anexa II în conformitate cu prezentul capitol.
(2)O instituţie poate să determine valoarea expunerii tranzacţiilor de răscumpărare, a operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, a tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi a tranzacţiilor de creditare în marjă în conformitate cu prezentul capitol, în loc să utilizeze dispoziţiile capitolului 4.
Art. 272: Definiţii
În sensul prezentului capitol şi al titlului VI de la prezenta parte, se aplică următoarele definiţii:
(1)Termeni generali
1.«risc de credit al contrapărţii» (CCR) înseamnă riscul ca o contraparte la o tranzacţie să intre în stare de nerambursare înainte de decontarea finală a fluxurilor de numerar aferente tranzacţiei;
(2)Tipuri de tranzacţii
2.«tranzacţii cu termen lung de decontare» înseamnă tranzacţii în care o contraparte se angajează să livreze un titlu, o marfă sau o sumă în valută contra numerar, alte instrumente financiare sau mărfuri, sau invers, la o dată de decontare sau de livrare, specificată prin contract, care depăşeşte durata standard pe piaţă pentru acest tip particular de tranzacţie sau cinci zile lucrătoare de la data la care instituţia a intrat în tranzacţie, dacă această a doua durată este mai scurtă;
3.«tranzacţii de creditare în marjă» înseamnă tranzacţii în care o instituţie acordă credit în legătură cu achiziţionarea, vânzarea, deţinerea sau tranzacţionarea de titluri. Tranzacţiile de creditare în marjă nu includ alte împrumuturi care sunt acoperite cu garanţii reale sub formă de titluri;
(3)Seturi de compensare, seturi de acoperire a riscului şi termeni conecşi
4.«set de compensare» înseamnă un grup de tranzacţii între o instituţie şi o singură contraparte, care face obiectul unui acord de compensare bilaterală executoriu din punct de vedere juridic şi recunoscut în conformitate cu secţiunea 7 şi cu capitolul 4.
Orice tranzacţie care nu face obiectul unui acord de compensare bilaterală executoriu din punct de vedere juridic şi recunoscut în conformitate cu secţiunea 7 trebuie tratată ca fiind ea însăşi un set de compensare în sensul prezentului capitol.
În cadrul metodei modelului intern prevăzută în secţiunea 6, toate seturile de compensare cu o singură contraparte pot fi tratate ca un singur set de compensare, dacă valorile de piaţă simulate negative ale fiecărui set de compensare sunt stabilite la 0 în estimarea expunerii aşteptate (EE);
5.«poziţie de risc» înseamnă o valoare de risc care este atribuită unei tranzacţii, pe baza unui algoritm predeterminat, în cadrul metodei standardizate prevăzute în secţiunea 5;
6.«set de acoperire a riscului» înseamnă un grup de tranzacţii din cadrul unui singur set de compensare în cazul căruia compensarea integrală sau parţială este autorizată pentru determinarea expunerii viitoare potenţiale în conformitate cu metodele prevăzute în secţiunea 3 sau 4 din prezentul capitol;
7.«contract în marjă» înseamnă un acord sau dispoziţiile unui acord, conform căruia o contraparte trebuie să furnizeze garanţii reale unei a doua contrapărţi, atunci când o expunere a celei de-a doua contrapărţi faţă de prima contraparte depăşeşte un nivel specificat;
71.«contract în marjă într-un singur sens» înseamnă un contract în marjă conform căruia o instituţie este obligată să furnizeze marje de variaţie unei contrapărţi, dar nu are dreptul să primească marja de variaţie de la contrapartea respectivă sau viceversa;
8.«prag de marjă» înseamnă cel mai mare cuantum pe care îl poate atinge o expunere în curs, înainte ca o parte să aibă dreptul să solicite garanţii reale;
9.«perioadă de risc de marjă» înseamnă perioada de la ultimul schimb de garanţii reale care acoperă un set de compensare de tranzacţii cu o contraparte aflată în stare de nerambursare până la momentul la care tranzacţiile sunt închise şi riscul de piaţă rezultat face obiectul unei noi acoperiri;
10.«scadenţă efectivă» conform metodei modelului intern pentru un set de compensare cu scadenţa mai mare de un an înseamnă raportul dintre suma expunerilor aşteptate pe durata de viaţă a tranzacţiilor din setul de compensare, actualizată cu rata randamentului fără risc, şi suma expunerilor aşteptate pe durata unui an în setul de compensare, actualizată cu rata randamentului fără risc.
Scadenţa efectivă poate fi ajustată pentru a ţine seama de riscul de reînnoire, prin înlocuirea expunerii aşteptate cu expunerea aşteptată efectivă pentru orizonturi de previzionare mai mici de un an;
11.«compensare între produse diferite» înseamnă includerea, în acelaşi set de compensare, a unor tranzacţii privind categorii diferite de produse, în conformitate cu normele de compensare între produse diferite, stabilite în prezentul capitol;
12.«valoarea de piaţă curentă» sau «CMV» înseamnă valoarea netă de piaţă a tuturor tranzacţiilor din cadrul unui set de compensare înainte de deducerea oricărei garanţii reale deţinute sau furnizate, valorile de piaţă pozitive fiind compensate cu cele negative la calcularea CMV;
121.«suma independentă netă a garanţiilor reale» sau «NICA» înseamnă suma valorilor ajustate în funcţie de volatilitate ale garanţiilor reale nete primite sau furnizate, după caz, în cadrul setului de compensare, altele decât marja de variaţie;
(4)Distribuţii
13.«distribuţia valorilor de piaţă» înseamnă distribuţia de probabilitate previzionată a valorilor de piaţă nete ale tranzacţiilor din cadrul unui set de compensare la o dată viitoare (orizont de previzionare), pe baza valorilor de piaţă realizate ale tranzacţiilor respective la data previzionării;
14.«distribuţia expunerilor» înseamnă distribuţia de probabilitate previzionată a valorilor de piaţă, care se obţine dacă valorile de piaţă nete negative previzionate se stabilesc la 0;
15.«distribuţia neutră la risc» înseamnă o distribuţie a valorilor de piaţă sau a expunerilor pe o perioadă viitoare, calculată pe baza valorilor de piaţă implicite, precum volatilităţile implicite;
16.«distribuţie efectivă» înseamnă o distribuţie a valorilor de piaţă sau a expunerilor pe o perioadă viitoare, calculată pe baza valorilor istorice sau realizate, precum volatilităţile calculate pe baza variaţiilor înregistrate în trecut ale preţurilor sau ratelor;
(5)Măsurări şi ajustări ale expunerii
17.«expunere curentă» este valoarea mai mare dintre zero şi valoarea de piaţă a unei tranzacţii sau a unui portofoliu de tranzacţii din cadrul unui set de compensare cu o contra-parte, care s-ar pierde prin intrarea contrapărţii în stare de nerambursare, presupunând că valoarea tranzacţiilor respective nu poate fi recuperată, nici parţial, în caz de insolvenţă sau de lichidare;
18.«expunere maximă» înseamnă o centilă superioară a distribuţiei expunerilor la o anumită dată viitoare, anterioară datei scadenţei tranzacţiei cu cea mai lungă durată din setul de compensare;
19.«expunere aşteptată» (EE) înseamnă media distribuţiei expunerilor, la o anumită dată viitoare, înainte de data scadenţei tranzacţiei cu cea mai lungă durată din setul de compensare;
20.«expunere aşteptată efectivă la o dată specifică» (denumită în continuare «EE efectivă») este valoarea maximă a expunerii aşteptate din data respectivă sau din orice dată anterioară. Expunerea aşteptată efectivă la o dată specifică se mai poate, de asemenea, defini ca valoarea mai mare dintre expunerea aşteptată la data respectivă şi expunerea aşteptată efectivă la orice dată anterioară;
21.«expunerea pozitivă aşteptată» (EPE) înseamnă media ponderată în timp a expunerilor aşteptate, în care ponderile sunt proporţiile din întreaga perioadă care corespund fiecărei expuneri aşteptate.
La calculul cerinţei de fonduri proprii, instituţiile utilizează media pe primul an sau, dacă toate contractele din setul de compensare ajung la scadenţă în mai puţin de un an, pe durata în care contractul cu cea mai mare scadenţă din setul de compensare ajunge la scadenţă;
22.«expunerea pozitivă aşteptată efectivă» (denumită în continuare «EPE efectivă») înseamnă media ponderată a expunerilor aşteptate efective pe primul an al unui set de compensare sau, dacă toate contractele din setul de compensare ajung la scadenţă în mai puţin de un an, pe durata contractului cu cea mai mare scadenţă din setul de compensare, în care ponderile sunt proporţiile din întreaga perioadă care corespund fiecărei expuneri aşteptate;
(6)Riscuri asociate CCR
23.«risc de reînnoire» înseamnă măsura în care expunerea pozitivă aşteptată este subestimată, atunci când se prevede că tranzacţiile viitoare cu o contraparte se vor desfăşura în mod continuu.
Expunerea suplimentară generată de aceste tranzacţii viitoare nu se include în calculul expunerii pozitive aşteptate;
24.«contraparte» în sensul secţiunii 7 înseamnă orice persoană juridică sau fizică care participă la un acord de compensare şi are capacitatea contractuală necesară în acest sens;
25.«acord de compensare contractuală între produse diferite» înseamnă un acord contractual bilateral între o instituţie şi o contraparte, care creează o obligaţie juridică unică (pe baza compensării tranzacţiilor acoperite) ce acoperă toate acordurile-cadru bilaterale şi toate tranzacţiile privind diferite categorii de produse, incluse în acest acord.
În sensul prezentei definiţii, «categorii diferite de produse» înseamnă:
a)tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare şi luare de titluri şi mărfuri cu împrumut;
b)tranzacţiile de creditare în marjă.
c)contractele enumerate în anexa II;
26.«segment de plată» înseamnă plata convenită la o tranzacţie cu un instrument financiar derivat extrabursier, care are un profil de risc liniar şi prevede schimbul unui instrument financiar contra unei plăţi.
În cazul tranzacţiilor care prevăd schimbul unei plăţi contra altei plăţi, aceste două segmente de plată constau în plăţi brute convenite prin contract, incluzând cuantumul noţional al tranzacţiei.
Art. 273: Metode de calcul al valorii expunerii
(1)Instituţiile calculează valoarea expunerii pentru contractele enumerate în anexa II şi pentru instrumentele financiare derivate de credit, cu excepţia instrumentelor financiare derivate de credit menţionate la alineatele (3) şi (5) din prezentul articol, pe baza uneia dintre metodele prevăzute în secţiunile 3-6, în conformitate cu prezentul articol.
O instituţie care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 273a alineatul (1) nu utilizează metoda prevăzută în secţiunea 4. O instituţie care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 273a alineatul (2) nu utilizează metoda prevăzută în secţiunea 5.
Instituţiile pot utiliza combinat metodele prevăzute în secţiunile 3-6, în mod permanent, în cadrul unui grup. O instituţie individuală nu utilizează combinat metodele prevăzute în secţiunile 3-6 în mod permanent.
(2)Dacă obţine aprobarea autorităţilor competente în conformitate cu articolul 283 alineatele (1) şi (2), o instituţie poate determina valoarea expunerii pentru următoarele elemente, utilizând metoda modelului intern prevăzută în secţiunea 6:
a)contractele enumerate în anexa II;
b)tranzacţiile de răscumpărare;
c)operaţiunile de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut;
d)tranzacţiile de creditare în marjă.
e)tranzacţiile cu termen lung de decontare.
(3)Dacă o instituţie achiziţionează protecţie prin intermediul unui instrument financiar derivat de credit pentru a acoperi o expunere din afara portofoliului de tranzacţionare sau o expunere la riscul de credit al contrapărţii, aceasta poate calcula cerinţa de fonduri proprii pentru expunerea acoperită în conformitate:
a)fie cu articolele 233 - 236;
b)fie cu articolul 183, dacă aprobarea a fost acordată în conformitate cu articolul 143.
Valoarea expunerii la CCR aferent acestor instrumente financiare derivate de credit este zero, cu excepţia cazului în care o instituţie aplică abordarea prevăzută la articolul 299 alineatul (2) litera (h) punctul (ii).
(4)În pofida alineatului (3), o instituţie poate decide să includă, în mod consecvent, în calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărţii toate instrumentele financiare derivate de credit care nu sunt incluse în portofoliul de tranzacţionare şi sunt achiziţionate ca protecţie pentru acoperirea unei expuneri din afara portofoliului de tranzacţionare sau a unei expuneri la CCR, dacă protecţia creditului este recunoscută în temeiul prezentului regulament.
(5)Dacă instrumentele de tip credit default swap vândute de o instituţie sunt tratate de aceasta ca protecţie a creditului furnizată şi fac obiectul unei cerinţe de fonduri proprii pentru riscul de credit al activului suport la întregul cuantum noţional, valoarea expunerii acestor instrumente la CCT în afara portofoliului de tranzacţionare este zero.
(6)În cadrul metodelor prevăzute în secţiunile 3-6, valoarea expunerii pentru o anumită contraparte este egală cu suma valorilor expunerilor calculate pentru fiecare set de compensare cu contrapartea respectivă.
Prin derogare de la primul paragraf, în cazul în care un contract în marjă se aplică mai multor seturi de compensare cu contrapartea respectivă, iar instituţia utilizează una dintre metodele prevăzute în secţiunile 3-6 pentru a calcula valoarea expunerii acestor seturi de compensare, valoarea expunerii se calculează în conformitate cu secţiunea relevantă.
Pentru o anumită contraparte, valoarea expunerii pentru un anumit set de compensare a instrumentelor financiare derivate extrabursiere enumerate în anexa II, calculată în conformitate cu prezentul capitol, este valoarea mai mare dintre zero şi diferenţa dintre suma valorilor expunerilor pentru toate seturile de compensare cu contrapartea şi suma ajustărilor evaluării creditului pentru contrapartea respectivă, care este recunoscută de instituţie ca fiind o reducere suportată a valorii contabile. Ajustările evaluării creditului se calculează fără să se ţină cont de nicio ajustare compensatoare a valorii debitului atribuită propriului risc de credit al firmei care a fost deja exclus din fondurile proprii în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) litera (c).
(7)Atunci când calculează valoarea expunerii în conformitate cu metodele prevăzute în secţiunile 3, 4 şi 5, instituţiile pot trata două contracte derivate extrabursiere incluse în acelaşi acord de compensare care se potrivesc perfect ca fiind un singur contract cu o valoare principală noţională egală cu zero.
În sensul primului paragraf, două contracte derivate extrabursiere se potrivesc perfect în cazul în care acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)poziţiile lor de risc sunt de semn opus;
b)caracteristicile lor, cu excepţia datei tranzacţionării, sunt identice;
c)fluxurile lor de numerar se compensează reciproc în proporţie de 100 %.
(8)Instituţiile determină valoarea expunerii pentru expunerile care rezultă din tranzacţii cu termen lung de decontare prin oricare din metodele prevăzute în secţiunile 3-6 din prezentul capitol, indiferent de metoda aleasă pentru a trata instrumentele financiare derivate extrabursiere şi tranzacţiile de răscumpărare, operaţiunile de dare sau luare cu împrumut de titluri sau mărfuri şi tranzacţiile de creditare în marjă. La calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru tranzacţiile cu termen lung de decontare, o instituţie care utilizează abordarea prevăzută în capitolul 3 poate atribui ponderi de risc în cadrul abordării prevăzute în capitolul 2, în mod permanent şi indiferent de importanţa acestor poziţii.
(9)În cazul metodelor prevăzute în secţiunile 3-6 din prezentul capitol, instituţiile tratează tranzacţiile în cazul cărora a fost identificat un risc specific de corelare defavorabilă în conformitate cu articolul 291 alineatele (2), (4), (5) şi (6).
Art. 273a: Condiţii pentru utilizarea metodelor simplificate de calculare a valorii expunerii
(1)O instituţie poate calcula valoarea expunerii pentru poziţiile sale pe instrumente financiare derivate în conformitate cu metoda prevăzută în secţiunea 4, cu condiţia ca volumul operaţiunilor sale bilanţiere şi extrabilanţiere cu instrumente financiare derivate să fie mai mic sau egal cu fiecare dintre următoarele două praguri, pe baza unei evaluări realizate lunar, utilizând datele din ultima zi a lunii:
a)10 % din activele totale ale instituţiei;
b)300 de milioane EUR.
(2)O instituţie poate calcula valoarea expunerii pentru poziţiile sale pe instrumente financiare derivate în conformitate cu metoda prevăzută în secţiunea 5, cu condiţia ca volumul operaţiunilor sale bilanţiere şi extrabilanţiere cu instrumente financiare derivate să fie mai mic sau egal cu fiecare dintre următoarele două praguri, pe baza unei evaluări realizate lunar, utilizând datele din ultima zi a lunii:
a)5 % din activele totale ale instituţiei;
b)100 de milioane EUR.
(3)În sensul alineatelor (1) şi (2), instituţiile calculează volumul operaţiunilor lor bilanţiere şi extrabilanţiere cu instrumente financiare derivate pe baza datelor din ultima zi a fiecărei luni, în conformitate cu următoarele cerinţe:
a)poziţiile pe instrumente financiare derivate se evaluează la valorile lor de piaţă de la data respectivă; în cazul în care valoarea de piaţă a unei poziţii nu este disponibilă la o anumită dată, instituţiile utilizează valoarea justă pentru poziţia respectivă de la data vizată; în cazul în care valoarea de piaţă şi valoarea justă a unei poziţii nu sunt disponibile la o anumită dată, instituţiile utilizează cea mai recentă valoare de piaţă sau valoare justă pentru poziţia respectivă;
b)valoarea absolută a poziţiei lungi agregate se adună cu valoarea absolută a poziţiei scurte agregate.
c)sunt incluse toate poziţiile pe instrumente financiare derivate, cu excepţia instrumentelor financiare derivate de credit care sunt recunoscute ca acoperiri interne împotriva expunerilor la riscul de credit din afara portofoliului de tranzacţionare.
În sensul primului paragraf, poziţiile lungi şi scurte au acelaşi înţeles ca cel stabilit la articolul 94 alineatul (3).
În sensul primului paragraf, valoarea poziţiei lungi (scurte) agregate este egală cu suma valorilor poziţiilor lungi (scurte) individuale incluse în calcul în conformitate cu litera (c).
(4)Prin derogare de la alineatul (1) sau (2), după caz, dacă activitatea cu instrumente financiare derivate pe bază consolidată nu depăşeşte pragurile stabilite la alineatul (1) sau (2), după caz, o instituţie care este inclusă în consolidare şi care ar trebui să aplice metoda prevăzută în secţiunea 3 sau 4, deoarece depăşeşte pragurile respective pe bază individuală, are ca alternativă, sub rezerva aprobării din partea autorităţilor competente, opţiunea de a aplica metoda care s-ar aplica pe bază consolidată.
(5)Instituţiile notifică autorităţilor competente metodele prevăzute în secţiunea 4 sau 5 pe care le utilizează sau pe care încetează să le mai utilizeze, după caz, pentru a calcula valoarea expunerii pentru poziţiile lor pe instrumente financiare derivate.
(6)Instituţiile nu deschid tranzacţii cu instrumente financiare derivate şi nu cumpără sau vând instrumente financiare derivate cu unicul scop de a respecta oricare dintre condiţiile prevăzute la alineatele (1) şi (2) în cursul evaluării lunare.
Art. 273b: Nerespectarea condiţiilor pentru utilizarea metodelor simplificate de calculare a valorii expunerii pentru instrumentele financiare derivate şi a abordării simplificate pentru calcularea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA
(1)O instituţie care nu mai îndeplineşte una sau mai multe dintre condiţiile prevăzute la articolul 273a alineatul (1) sau (2) notifică imediat acest lucru autorităţii competente.
(2)Instituţiile încetează să calculeze valorile expunerilor pentru poziţiile lor pe instrumente financiare derivate în conformitate cu secţiunea 4 sau 5 şi să calculeze cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu articolul 385, după caz, în termen de trei luni de la apariţia uneia dintre următoarele situaţii:
a)instituţia nu îndeplineşte condiţiile stabilite la articolul 273a alineatul (1) litera (a) sau alineatul (2) litera (a), după caz, sau condiţiile stabilite la articolul 273a alineatul (1) litera (b) sau alineatul (2) litera (b), după caz, timp de trei luni consecutive;
b)instituţia nu îndeplineşte condiţiile stabilite la articolul 273a alineatul (1) litera (a) sau alineatul (2) litera (a), după caz, sau condiţiile stabilite la articolul 273a alineatul (1) litera (b) sau alineatul (2) litera (b), după caz, timp de peste şase din cele 12 luni precedente.
(3)Instituţiile care au încetat să calculeze valorile expunerilor pentru poziţiile lor pe instrumente financiare derivate în conformitate cu secţiunea 4 sau 5 şi să calculeze cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu articolul 385, după caz, pot reîncepe să calculeze valoarea expunerii pentru poziţiile lor pe instrumente financiare derivate, astfel cum se prevede în secţiunea 4 sau 5, şi cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu articolul 385 numai dacă demonstrează autorităţii competente că toate condiţiile prevăzute la articolul 273a alineatul (1) sau (2) au fost îndeplinite pentru o perioadă neîntreruptă de un an.
Art. 274: Valoarea expunerii
(1)O instituţie poate calcula o singură valoare a expunerii la nivelul setului de compensare pentru toate tranzacţiile care fac obiectul unui acord de compensare contractuală în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)acordul de compensare face parte dintr-unul dintre tipurile de acorduri de compensare contractuală menţionate la articolul 295;
b)acordul de compensare a fost recunoscut de autorităţile competente în conformitate cu articolul 296;
c)instituţia şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute la articolul 297 în ceea ce priveşte acordul de compensare.
În cazul în care oricare dintre condiţiile prevăzute la primul paragraf nu este îndeplinită, instituţia tratează fiecare tranzacţie ca şi cum ar fi propriul său set de compensare.
(2)Instituţiile calculează valoarea expunerii unui set de compensare conform abordării standardizate pentru riscul de credit al contrapărţii după cum urmează:
Valoarea expunerii = a x (RC + PFE)
unde:
RC = costul de înlocuire, calculat în conformitate cu articolul 275; şi
PFE = expunerea viitoare potenţială calculată în conformitate cu articolul 278;
a = 1,4.
(3)Valoarea expunerii unui set de compensare care face obiectul unui contract în marjă este plafonată la nivelul valorii expunerii aceluiaşi set de compensare în cazul în care nu ar face obiectul niciunei forme de contract în marjă.
(4)În cazul în care unui set de compensare i se aplică mai multe contracte în marjă sau în cazul în care acelaşi set de compensare include atât tranzacţii care fac obiectul unui contract în marjă, cât şi tranzacţii care nu fac obiectul unui contract în marjă, o instituţie îşi calculează valoarea expunerii după cum urmează:
a)instituţia stabileşte subseturile ipotetice de compensare în cauză, compuse din tranzacţiile incluse în setul de compensare, după cum urmează:
(i)toate tranzacţiile care fac obiectul unui contract în marjă şi cărora li se aplică aceeaşi perioadă de risc de marjă determinată în conformitate cu articolul 285 alineatele (2)-(5) se alocă aceluiaşi subset de compensare;
(ii)toate tranzacţiile care nu fac obiectul unui contract în marjă se alocă aceluiaşi subset de compensare, care este distinct de subseturile de compensare stabilite în conformitate cu punctul (i) de la prezentul alineat;
b)instituţia calculează costul de înlocuire al setului de compensare în conformitate cu articolul 275 alineatul (2), luând în considerare toate tranzacţiile din cadrul setului de compensare, indiferent dacă fac sau nu obiectul unui contract în marjă, şi aplică toate cerinţele următoare:
(i)CMV se calculează pentru toate tranzacţiile din cadrul unui set de compensare, înainte de a deduce orice garanţie reală deţinută sau furnizată, în cazul în care valorile de piaţă pozitive şi negative sunt compensate la calcularea CMV;
(ii)NICA, VM, TH şi MTA, după caz, se calculează separat ca sumă a aceloraşi date de intrare aplicabile fiecărui contract în marjă individual din setul de compensare;
c)instituţia calculează expunerea viitoare potenţială a setului de compensare menţionată la articolul 278 prin aplicarea tuturor cerinţelor următoare:
(i)multiplicatorul menţionat la articolul 278 alineatul (1) se bazează pe datele de intrare CMV, NICA şi VM, după caz, în conformitate cu litera (b) de la prezentul alineat;
(ii)
se calculează în conformitate cu articolul 278, separat pentru fiecare subset ipotetic de compensare menţionat la litera (a) de la prezentul alineat.
(5)Instituţiile pot stabili ca valoarea expunerii să fie zero pentru un set de compensare care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)setul de compensare este alcătuit exclusiv din opţiuni vândute;
b)valoarea curentă de piaţă a setului de compensare este în orice moment negativă;
c)prima pentru toate opţiunile incluse în setul de compensare a fost primită în avans de către instituţie pentru a garanta executarea contractelor;
d)setul de compensare nu face obiectul niciunui contract în marjă.
(6)Într-un set de compensare, instituţiile înlocuiesc o tranzacţie care este o combinaţie liniară finită de opţiuni call sau put cumpărate sau vândute cu toate opţiunile individuale care formează combinaţia liniară respectivă, privite ca o tranzacţie individuală, pentru a calcula valoarea expunerii setului de compensare în conformitate cu prezenta secţiune. Fiecare combinaţie de opţiuni de acest tip este considerată ca o tranzacţie individuală din setul de compensare în care este inclusă combinaţia pentru a calcula valoarea expunerii.
Prin derogare de la primul paragraf, instituţiile înlocuiesc o opţiune digitală vanilla al cărei preţ de exercitare este egal cu K cu combinaţia relevantă de tip collar a două opţiuni vanilla call sau put vândute şi cumpărate care îndeplinesc următoarele cerinţe:
a)cele două opţiuni ale combinaţiei de tip collar au:
(i)aceeaşi dată de expirare şi acelaşi preţ la vedere sau la termen al instrumentului-suport ca opţiunea digitală vanilla;
(ii)preţuri de exercitare egale cu 0,95*K şi, respectiv, 1,05*K;
b)combinaţia de tip collar reproduce exact randamentul opţiunii digitale vanilla în afara intervalului dintre cele două preţuri de exercitare menţionate la litera (a).
Poziţia de risc a celor două opţiuni din combinaţia de tip collar menţionată la al doilea paragraf se calculează separat, în conformitate cu articolul 279.
(7)Valoarea expunerii unei tranzacţii cu instrumente financiare derivate de credit care reprezintă o poziţie lungă în suport poate fi plafonată la cuantumul primei neplătite restante, cu condiţia ca aceasta să fie tratată drept propriul său set de compensare care nu face obiectul unui contract în marjă.
Art. 275: Costul de înlocuire
(1)Instituţiile calculează costul de înlocuire RC pentru seturile de compensare care nu fac obiectul unui contract în marjă în conformitate cu următoarea formulă:
RC = max{CMV - NICA, 0}
(2)Instituţiile calculează costul de înlocuire pentru seturile de compensare individuale care fac obiectul unui contract în marjă în conformitate cu următoarea formulă:
RC = max{CMV - VM - NICA, TH + MTA - NICA, 0}
unde:
RC = costul de înlocuire;
VM = valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a marjei de variaţie nete primite sau furnizate, după caz, pentru setul de compensare în mod regulat pentru a atenua variaţiile valorii de piaţă curente a setului de compensare;
TH = pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care instituţia nu poate solicita garanţii reale; şi
MTA = suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare conform contractului în marjă.
(3)Instituţiile calculează costul de înlocuire pentru seturile de compensare multiple care fac obiectul aceluiaşi contract în marjă în conformitate cu următoarea formulă:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
RC = costul de înlocuire;
i = indicele care desemnează seturile de compensare care fac obiectul contractului în marjă individual;
CMVi = valoarea de piaţă curentă a setului de compensare i;
VMma = suma valorilor ajustate în funcţie de volatilitate ale garanţiilor reale primite sau furnizate, după caz, pentru seturi de compensare multiple în mod regulat cu scopul de a atenua variaţiile valorii de piaţă curente a acestora; şi
NICAMA = suma valorilor ajustate în funcţie de volatilitate ale garanţiilor reale primite sau furnizate, după caz, pentru seturi de compensare multiple, altele decât VMma.
În sensul primului paragraf, NICAMA poate fi calculată la nivel de tranzacţie, la nivel de set de compensare sau la nivelul tuturor seturilor de compensare cărora li se aplică contractul în marjă, în funcţie de nivelul la care se aplică acesta.
Art. 276: Recunoaşterea şi tratamentul aplicat garanţiilor reale
(1)În sensul prezentei secţiuni, instituţiile calculează valoarea garanţiilor reale aferente VM, VMma, NICA şi NICAMA, prin aplicarea tuturor cerinţelor următoare:
a)în cazul în care toate tranzacţiile incluse într-un set de compensare fac parte din portofoliul de tranzacţionare, sunt recunoscute numai garanţiile reale eligibile în temeiul articolelor 197 şi 299;
b)în cazul în care un set de compensare cuprinde cel puţin o tranzacţie din afara portofoliului de tranzacţionare, sunt recunoscute numai garanţiile reale eligibile în temeiul articolului 197;
c)garanţiile reale primite de la o contraparte sunt recunoscute cu semn pozitiv, iar garanţiile reale furnizate unei contrapărţi sunt recunoscute cu semn negativ;
d)valoarea ajustată pentru volatilitate a oricărui tip de garanţii reale primite sau furnizate se calculează în conformitate cu articolul 223;
e)aceeaşi garanţie reală nu este inclusă în acelaşi timp şi în VM, şi în NICA;
f)aceeaşi garanţie reală nu este inclusă în acelaşi timp şi în VMma, şi în NICAMA;
g)nicio garanţie reală furnizată de contraparte care este separată de activele contrapărţii respective şi, ca urmare a separării, este indisponibilă în caz de faliment sau în caz de intrare în stare de nerambursare ori de insolvenţă a contrapărţii respective nu este recunoscută în calcularea NICA şi a NICAMA.
(2)Pentru a calcula valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a garanţiilor reale furnizate menţionate la alineatul (1) litera (d) de la prezentul articol, instituţiile înlocuiesc formula prevăzută la articolul 223 alineatul (2) cu formula următoare:
Cva = C x (1 + Hc + Hfx)
unde:
CVA = valoarea ajustată în funcţie de volatilitate a garanţiilor reale furnizate; şi
C = garanţiile reale;
Hc şi Hfx sunt definite în conformitate cu articolul 223 alineatul (2).
(3)În sensul alineatului (1) litera (d), instituţiile stabilesc perioada de lichidare relevantă pentru calcularea valorii ajustate în funcţie de volatilitate a garanţiilor reale primite sau furnizate în conformitate cu unul dintre următoarele orizonturi de timp:
a)un an pentru seturile de compensare menţionate la articolul 275 alineatul (1);
b)perioada de risc de marjă determinată în conformitate cu articolul 279c alineatul (1) litera (b) pentru seturile de compensare menţionate la articolul 275 alineatele (2) şi (3).
Art. 277: Încadrarea tranzacţiilor în categorii de risc
(1)Instituţiile încadrează fiecare tranzacţie dintr-un set de compensare într-una din următoarele categorii de risc pentru a determina expunerea viitoare potenţială a setului de compensare menţionată la articolul 278:
a)riscul de rată a dobânzii;
b)riscul valutar;
c)riscul de credit;
d)riscul privind titlurile de capital;
e)riscul de marfă;
f)alte riscuri.
(2)Instituţiile efectuează încadrarea menţionată la alineatul (1) în funcţie de determinantul de risc principal al unei tranzacţii cu instrumente financiare derivate. Determinantul de risc principal este singurul determinant de risc semnificativ al unei tranzacţii cu instrumente financiare derivate.
(3)Prin derogare de la alineatul (2), instituţiile încadrează tranzacţiile cu instrumente financiare derivate care au mai mult de un determinant de risc semnificativ în mai multe categorii de risc. În cazul în care toţi determinanţii de risc semnificativi ai uneia dintre aceste tranzacţii fac parte din aceeaşi categorie de risc, instituţiile nu sunt obligate să încadreze tranzacţia respectivă în categoria de risc respectivă decât o singură dată, pe baza celui mai semnificativ dintre determinanţii de risc. În cazul în care determinanţii de risc semnificativi ai uneia dintre aceste tranzacţii fac parte din categorii de risc diferite, instituţiile încadrează tranzacţia respectivă o singură dată în fiecare categorie de risc pentru care tranzacţia are cel puţin un determinant de risc semnificativ, pe baza celui mai semnificativ dintre determinanţii de risc din categoria de risc în cauză.
(4)În pofida alineatelor (1), (2) şi (3), la încadrarea tranzacţiilor în categoriile de risc enumerate la alineatul (1), instituţiile aplică următoarele cerinţe:
a)în cazul în care determinantul de risc principal al unei tranzacţii sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la alineatul (3) este o variabilă legată de inflaţie, instituţiile încadrează tranzacţia respectivă în categoria de risc de rată a dobânzii;
b)în cazul în care determinantul de risc principal al unei tranzacţii sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la alineatul (3) este o variabilă legată de condiţiile climatice, instituţiile încadrează tranzacţia respectivă în categoria de risc de marfă.
(5)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
a)metoda pentru identificarea tranzacţiilor cu un singur determinant de risc semnificativ;
b)metoda pentru identificarea tranzacţiilor cu mai mult de un determinant de risc semnificativ şi pentru identificarea celui mai semnificativ dintre determinanţii de risc respectivi în sensul alineatului (3).
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 decembrie 2019.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 277a: Seturi de acoperire a riscului
(1)Instituţiile stabilesc seturile de acoperire a riscului relevante pentru fiecare categorie de risc a unui set de compensare şi atribuie fiecare tranzacţie acestor seturi de acoperire a riscului, după cum urmează:
a)tranzacţiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii se atribuie aceluiaşi set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) este denominat în aceeaşi monedă;
b)tranzacţiile încadrate în categoria de risc valutar se atribuie aceluiaşi set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) se bazează pe aceeaşi pereche de monede;
c)toate tranzacţiile încadrate în categoria de risc de credit se atribuie aceluiaşi set de acoperire a riscului;
d)toate tranzacţiile încadrate în categoria de risc privind titlurile de capital se atribuie aceluiaşi set de acoperire a riscului;
e)tranzacţiile încadrate în categoria de risc de marfă se atribuie unuia din următoarele seturi de acoperire a riscului în funcţie de natura determinantului lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3):
(i)energie;
(ii)metale;
(iii)produse agricole;
(iv)alte mărfuri;
(v)condiţii climatice;
f)tranzacţiile încadrate în alte categorii de risc se atribuie aceluiaşi set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) este identic.
În sensul primului paragraf litera (a) de la prezentul alineat, tranzacţiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii care au ca determinant de risc principal o variabilă legată de inflaţie se atribuie unor seturi de acoperire a riscului distincte, altele decât seturile de acoperire a riscului stabilite pentru tranzacţiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii care nu au ca determinant de risc principal o variabilă legată de inflaţie. Tranzacţiile respective se atribuie aceluiaşi set de acoperire a riscului numai în cazul în care determinantul lor de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) este denominat în aceeaşi monedă.
(2)Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, instituţiile stabilesc seturi de acoperire a riscului distincte în fiecare categorie de risc pentru următoarele tranzacţii:
a)tranzacţiile pentru care determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) este fie volatilitatea de piaţă implicită sau volatilitatea realizată a unui determinant de risc, fie corelaţia dintre doi determinanţi de risc;
b)tranzacţiile pentru care determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) este reprezentat de diferenţa dintre doi determinanţi de risc încadraţi în aceeaşi categorie de risc sau tranzacţiile care constau în două segmente de plată denominate în aceeaşi monedă şi pentru care un determinant de risc din aceeaşi categorie de risc ca şi principalul determinant de risc este inclus în celălalt segment de plată decât cel care conţine determinantul de risc principal.
În sensul literei (a) de la primul paragraf de la prezentul alineat, instituţiile atribuie tranzacţiile aceluiaşi set de acoperire a riscului din categoria de risc relevantă numai în cazul în care determinantul de risc principal al acestora sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) este identic.
În sensul literei (b) de la primul paragraf, instituţiile atribuie tranzacţiile aceluiaşi set de acoperire a riscului din categoria de risc relevantă numai în cazul în care perechea de determinanţi de risc din tranzacţiile menţionate la litera (b) este identică, iar între cei doi determinanţi de risc care fac parte din pereche există o corelaţie pozitivă.
În caz contrar, instituţiile atribuie tranzacţiile menţionate la primul paragraf litera (b) unuia dintre seturile de acoperire a riscului stabilite în conformitate cu alineatul (1), doar pe baza unuia dintre cei doi determinanţi de risc menţionaţi la primul paragraf litera (b).
În sensul primului paragraf litera (a) de la prezentul alineat, instituţiile atribuie tranzacţiile unui set de acoperire a riscului distinct din categoria de risc relevantă urmând aceeaşi alcătuire a seturilor de acoperire a riscului prevăzută la alineatul (1).
(3)Instituţiile pun la dispoziţie, la cererea autorităţilor competente, numărul de seturi de acoperire a riscului stabilite în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol pentru fiecare categorie de risc, împreună cu determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) sau perechea de determinanţi de risc aferentă fiecăruia dintre seturile de acoperire a riscului respective şi cu numărul de tranzacţii din cadrul fiecărui set de acoperire a riscului.
Art. 278: Expunerea viitoare potenţială
(1)Instituţiile calculează expunerea viitoare potenţială a unui set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
PFE = expunerea viitoare potenţială;
a = indicele care desemnează categoriile de risc incluse în calculul expunerii viitoare potenţiale a setului de compensare;
AddOn(a) = majorarea pentru categoria de risc a calculată în conformitate cu articolele 280a- 280f, după caz; şi
multiplicator (multiplier) = factorul de multiplicare calculat în conformitate cu formula menţionată la alineatul (3).
În scopul acestui calcul, instituţiile includ majorarea (add-on) aferentă unei anumite categorii de risc în calculul expunerii viitoare potenţiale a unui set de compensare în cazul în care cel puţin o tranzacţie din setul de compensare a fost încadrată în categoria de risc respectivă.
(2)Expunerea viitoare potenţială a seturilor de compensare multiple care fac obiectul unui singur contract în marjă, astfel cum se menţionează la articolul 275 alineatul (3), se calculează ca suma expunerilor viitoare potenţiale a tuturor seturilor de compensare individuale ca şi cum nu ar face obiectul niciunei forme de contract în marjă.
(3)În scopul alineatului (1), multiplicatorul se calculează după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
Prag (floor)m = 5 %;
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
NICAi = suma independentă netă a garanţiilor reale calculată numai pentru tranzacţiile incluse în setul de compensare i. NICAi se calculează la nivel de tranzacţie sau la nivel de set de compensare, în funcţie de contractul în marjă.
Art. 279: Calculul poziţiei de risc
Pentru calcularea majorărilor aferente categoriilor de risc menţionate la articolele 280a-280f, instituţiile calculează poziţia de risc (RiskPosition) a fiecărei tranzacţii dintr-un set de compensare după cum urmează:
Poziţia de risc = [POZĂ - a se vedea actul modificator-] x AdjNot x MF
unde:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = delta reglementat al tranzacţiei, calculat în conformitate cu formula prevăzută la articolul 279a;
AdjNot = valoarea noţională ajustată a tranzacţiei, calculată în conformitate cu articolul 279b; şi
MF = factorul de ajustare în funcţie de scadenţă al tranzacţiei, calculat în conformitate cu formula prevăzută la articolul 279c.
Art. 279a: Delta reglementat
(1)Instituţiile calculează delta reglementat după cum urmează:
a)în cazul opţiunilor call şi put care îi dau cumpărătorului opţiunii dreptul să cumpere sau să vândă un instrument-suport la un preţ pozitiv la o dată unică sau la multiple date din viitor, cu excepţia cazului în care aceste opţiuni sunt încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii sau categoria de risc de marfă, instituţiile utilizează următoarea formulă:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = delta reglementat
semn (sign) = - 1 dacă tranzacţia este o opţiune call vândută sau o opţiune put cumpărată;
semn (sign) = + 1 dacă tranzacţia este o opţiune call cumpărată sau o opţiune put vândută;
tip (type) = - 1 dacă tranzacţia este o opţiune put;
tip (type) = + 1 dacă tranzacţia este o opţiune call;
N(x) = funcţia de distribuţie cumulativă pentru o variabilă aleatorie normală standard, care exprimă probabilitatea ca o variabilă aleatorie normal distribuită, cu media zero şi varianţa 1, să fie mai mică sau egală cu x;
P = preţul la vedere sau la termen al instrumentului-suport al opţiunii; pentru opţiuni ale căror fluxuri de numerar depind de o valoare medie a preţului instrumentului-suport, P este egal cu valoarea medie la data calculului;
K = preţul de exercitare a opţiunii;
T | = | perioada cuprinsă între data expirării opţiunii (Texp) şi data raportării; pentru opţiuni care pot fi exercitate numai la o dată viitoare, Texp este egală cu data respectivă; pentru opţiuni care pot fi exercitate la multiple date viitoare, Texp este egală cu ultima dintre datele respective; T se exprimă în ani, utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă; şi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
o = volatilitatea reglementată a opţiunii, determinată în conformitate cu tabelul 1 în funcţie de categoria de risc a tranzacţiei şi de natura instrumentului-suport al opţiunii.
Tabelul 1
Categorie de risc | Instrumentul-suport | Volatilitatea reglementată |
Schimb valutar | Toate | 15 % |
Credit | Instrument având la bază o singură semnătură | 100 % |
Instrument având la bază mai multe semnături | 80 % | |
Titluri de capital | Instrument având la bază o singură semnătură | 120 % |
Instrument având la bază mai multe semnături | 75 % | |
Marfă | Energie electrică | 150 % |
Alte mărfuri (mai puţin energia electrică) | 70 % | |
Altele | Toate | 150 % |
Instituţiile care utilizează preţul la termen al instrumentului-suport al unei opţiuni se asigură că:
(i)preţul la termen este în concordanţă cu caracteristicile opţiunii;
(ii)preţul la termen se calculează utilizând o rată a dobânzii relevantă care predomină la data raportării;
(iii)preţul la termen integrează fluxurile de numerar preconizate ale instrumentului-suport înainte de expirarea opţiunii;
b)pentru tranşele unei securitizări sintetice şi pentru un instrument financiar derivat de credit de tip "nth-to- default" (al n-lea caz de nerambursare), instituţiile utilizează următoarea formulă:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = semn x 15 / (1 + 14 x A) x (1 + 14 x D)
unde:
semn (sing) = {+ 1 dacă prin tranzacţie s-a obţinut protecţia creditului
- 1 dacă prin tranzacţie s-a furnizat protecţia creditului
A = plafonul de afectare al tranşei; pentru o tranzacţie cu un instrument financiar derivat de credit de tip "nth-to-default" bazat pe entităţile de referinţă k, A = (n - 1)/k; şi
D = plafonul de neafectare al tranşei; pentru o tranzacţie cu un instrument financiar derivat de credit de tip "nth-to-default" bazat pe entităţile de referinţă k, D = n/k;
c)pentru tranzacţiile care nu sunt menţionate la litera (a) sau (b), instituţiile utilizează următorul delta reglementat:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = + 1 dacă tranzacţia este o poziţie lungă pe determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc în acea categorie de risc
- 1 dacă tranzacţia este o poziţie scurtă pe determinantul de risc principal sau cel mai semnificativ determinant de risc în acea categorie de risc
(2)În sensul prezentei secţiuni, o poziţie lungă pe determinantul de risc principal sau pe cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) înseamnă că valoarea de piaţă a tranzacţiei creşte atunci când valoarea determinantului de risc respectiv creşte, iar o poziţie scurtă pe determinantul de risc principal sau pe cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3) înseamnă că valoarea de piaţă a tranzacţiei scade atunci când valoarea determinantului de risc respectiv creşte.
(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
a)în conformitate cu evoluţiile internaţionale în materie de reglementare, formulele pe care instituţiile le utilizează pentru a calcula delta reglementat pentru opţiunile call şi put încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii sau categoria de risc de marfă compatibilă cu condiţii de piaţă în care ratele dobânzii sau preţurile mărfurilor pot fi negative şi volatilitatea reglementată care este adecvată pentru formulele respective;
b)o metodă pentru a stabili dacă o tranzacţie este o poziţie lungă sau scurtă pe determinantul de risc principal sau pe cel mai semnificativ determinant de risc într-o anumită categorie de risc pentru tranzacţiile menţionate la articolul 277 alineatul (3).
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2025.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 279b: Valoarea noţională ajustată
(1)Instituţiile calculează valoarea noţională ajustată după cum urmează:
a)pentru tranzacţiile încadrate în categoria de risc de rată a dobânzii sau în categoria de risc de credit, instituţiile calculează valoarea noţională ajustată ca fiind produsul dintre valoarea noţională a contractului derivat şi factorul duratei impus de autorităţile de supraveghere, care se calculează după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
R | = | rata de actualizare impusă de autorităţile de supraveghere; R = 5 %; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
S
= | perioada de timp dintre data de începere a unei tranzacţii şi data raportării, care este exprimată în ani, utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă; | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
E | = | perioada dintre data de încetare a unei tranzacţii şi data raportării, care este exprimată în ani, utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă; şi un exerciţiu financiar (OneBusinessYear) = un an exprimat în zile lucrătoare utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Data de începere a unei tranzacţii este prima dată la care este fie stabilită, fie efectuată cel puţin o plată contractuală în cadrul tranzacţiei, către instituţie sau din partea instituţiei, alta decât plăţile legate de schimbul de garanţii reale din cadrul unui contract în marjă. În cazul în care tranzacţia a început deja să stabilească sau să efectueze plăţi la data raportării, data de începere a unei tranzacţii este egală cu 0.
În cazul în care o tranzacţie implică una sau mai multe date contractuale viitoare la care instituţia sau contrapartea poate decide să pună capăt tranzacţiei înainte de scadenţa contractuală a acesteia, data de începere a unei tranzacţii este egală cu prima dintre următoarele:
(i)data sau prima dintre datele viitoare multiple la care instituţia sau contrapartea poate decide să pună capăt tranzacţiei înainte de scadenţa contractuală a acesteia;
(ii)data la care o tranzacţie începe să stabilească sau să efectueze plăţi, altele decât plăţile legate de schimbul de garanţii reale din cadrul unui contract în marjă.
În cazul în care o tranzacţie are ca instrument-suport un instrument financiar care poate da naştere unor obligaţii contractuale suplimentare faţă de cele care decurg din tranzacţie, data de începere a unei tranzacţii se determină pe baza primei date la care instrumentul-suport începe stabilirea sau efectuarea plăţilor.
Data de încetare a unei tranzacţii este ultima dată la care este efectuată sau poate fi efectuată o plată contractuală în cadrul tranzacţiei, către sau din partea instituţiei.
În cazul în care o tranzacţie are ca instrument-suport un instrument financiar care poate da naştere unor obligaţii contractuale suplimentare faţă de cele care decurg din tranzacţie, data de încetare a unei tranzacţii se determină pe baza ultimei plăţi contractuale aferente instrumentului-suport al tranzacţiei.
În cazul în care o tranzacţie este structurată astfel încât o expunere rămasă de rambursat să fie decontată după anumite date de plată specificate şi termenii sunt revizuiţi astfel încât valoarea de piaţă a tranzacţiei să fie zero la datele specificate respective, decontarea expunerii rămase de rambursat la aceste date specificate este considerată plată contractuală în cadrul aceleiaşi tranzacţii;
b)în cazul tranzacţiilor încadrate în categoria de risc valutar, instituţiile calculează valoarea noţională ajustată după cum urmează:
(i)în cazul în care tranzacţia este formată dintr-un segment de plată, valoarea noţională ajustată este valoarea noţională a contractului derivat;
(ii)în cazul în care tranzacţia este formată din două segmente de plată, iar valoarea noţională a unui segment de plată este denominată în moneda de raportare a instituţiei, valoarea noţională ajustată este valoarea noţională a celuilalt segment de plată;
(iii)în cazul în care tranzacţia este formată din două segmente de plată, iar valoarea noţională a fiecărui segment de plată este denominată într-o altă monedă decât moneda de raportare a instituţiei, valoarea noţională ajustată este cea mai mare dintre valorile noţionale ale celor două segmente de plată după ce valorile respective au fost convertite în moneda de raportare a instituţiei la cursul de schimb la vedere predominant;
c)pentru tranzacţiile încadrate în categoria de risc privind titlurile de capital sau de risc de marfă, instituţiile calculează valoarea noţională ajustată ca fiind produsul dintre preţul de piaţă al unei unităţi a instrumentului-suport al tranzacţiei şi numărul de unităţi ale instrumentului-suport la care se raportează tranzacţia;
în cazul în care o tranzacţie încadrată în categoria de risc privind titlurile de capital sau de risc de marfă este exprimată prin contract ca o valoare noţională, instituţiile utilizează valoarea noţională a tranzacţiei, şi nu numărul de unităţi ale instrumentului-suport, ca valoare noţională ajustată;
d)pentru tranzacţiile încadrate în categoria «alte riscuri», instituţiile calculează valoarea noţională ajustată pe baza metodei celei mai adecvate dintre metodele menţionate la literele (a), (b) şi (c), în funcţie de natura şi caracteristicile instrumentului-suport al tranzacţiei.
(2)În scopul calculării valorii noţionale ajustate a unei tranzacţii menţionate la alineatul (1), instituţiile determină valoarea noţională sau numărul de unităţi ale instrumentului-suport după cum urmează:
a)în cazul în care valoarea noţională sau numărul de unităţi ale instrumentului-suport al unei tranzacţii nu este stabilit până la scadenţa contractuală:
(i)pentru valori deterministe ale valorilor noţionale şi ale numărului de unităţi ale instrumentului-suport, valoarea noţională este media ponderată a tuturor valorilor deterministe ale valorilor noţionale sau ale numărului de unităţi ale instrumentului-suport, după caz, până la scadenţa contractuală a tranzacţiei, ponderile fiind date de proporţia din perioada de timp în care se aplică fiecare valoare noţională;
(ii)pentru valori stocastice ale valorilor noţionale şi ale numărului de unităţi ale instrumentului-suport, valoarea noţională este valoarea determinată prin stabilirea valorilor curente de piaţă în formula de calcul al valorilor de piaţă viitoare;
b)în cazul contractelor care presupun schimburi multiple ale valorii noţionale, aceasta se înmulţeşte cu numărul plăţilor care mai rămân de efectuat conform contractelor;
c)în cazul contractelor care prevăd o multiplicare a plăţilor aferente fluxurilor de numerar sau o multiplicare a instrumentului-suport al contractului derivat, instituţia ajustează valoarea noţională pentru a reflecta efectele multiplicării asupra structurii de risc a contractelor respective.
(3)Instituţiile convertesc valoarea noţională ajustată a unei tranzacţii în moneda lor de raportare la cursul de schimb la vedere predominant în cazul în care valoarea noţională ajustată este calculată în conformitate cu prezentul articol pornind de la o valoare noţională contractuală sau de la un preţ de piaţă al numărului de unităţi ale instrumentului-suport denominat într-o altă monedă.
Art. 279c: Factorul de ajustare în funcţie de scadenţă
(1)Instituţiile calculează factorul de ajustare în funcţie de scadenţă după cum urmează:
a)pentru tranzacţiile incluse în seturile de compensare menţionate la articolul 275 alineatul (1), instituţiile utilizează următoarea formulă:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
MF = factorul de ajustare în funcţie de scadenţă;
M = scadenţa reziduală a tranzacţiei care este egală cu perioada de timp necesară pentru încetarea tuturor obligaţiilor contractuale care decurg din tranzacţie; în acest scop, se consideră că orice opţionalitate a unui contract derivat este o obligaţie contractuală; scadenţa reziduală se exprimă în ani, utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă;
în cazul în care o tranzacţie are ca instrument-suport un alt contract derivat care poate da naştere unor obligaţii contractuale suplimentare faţă de obligaţiile contractuale care decurg din tranzacţie, scadenţa reziduală a tranzacţiei este egală cu perioada de timp necesară pentru încetarea tuturor obligaţiilor contractuale aferente instrumentului-suport;
în cazul în care o tranzacţie este structurată astfel încât expunerea rămasă de rambursat să fie decontată după anumite date de plată specificate şi termenii sunt revizuiţi astfel încât valoarea de piaţă a tranzacţiei să fie zero la datele specificate respective, scadenţa reziduală a tranzacţiei este egală cu perioada rămasă până la data următoarei revizuiri a termenilor; şi
un exerciţiu financiar (OneBusinessYear) = un an exprimat în zile lucrătoare utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă;
b)în cazul tranzacţiilor incluse în seturile de compensare menţionate la articolul 275 alineatele (2) şi (3), factorul de ajustare în funcţie de scadenţă este definit ca:
v
unde:
MF = factorul de ajustare în funcţie de scadenţă;
MPOR = perioada de risc de marjă aferentă setului de compensare determinată în conformitate cu articolul 285 alineatele (2)-(5); şi
un exerciţiu financiar (OneBusinessYear) = un an exprimat în zile lucrătoare utilizând convenţia privind zilele lucrătoare relevantă.
Atunci când determină perioada de risc de marjă pentru tranzacţii încheiate între un client şi un membru compensator, o instituţie care acţionează în calitate de client sau de membru compensator înlocuieşte perioada minimă prevăzută la articolul 285 alineatul (2) litera (b) cu cinci zile lucrătoare.
(2)În sensul alineatului (1), scadenţa reziduală este egală cu perioada rămasă până la data următoarei revizuiri a termenilor tranzacţiilor care sunt structurate astfel încât expunerile rămase să fie decontate după anumite date de plată specificate şi ai căror termeni sunt revizuiţi astfel încât valoarea de piaţă a contractului să fie zero la datele specificate respective.
Art. 280: Coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului
Pentru calcularea majorării aferente unui set de acoperire a riscului, astfel cum este menţionată la articolele 280a- 280f, coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului «e» este următorul:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = 1 pentru seturile de acoperire a riscurilor stabilite în conformitate cu articolul 277a alin. (1)
5 pentru seturile de acoperire a riscurilor stabilite în conformitate cu articolul 277a alin. (2) litera (a)
0,5 pentru seturile de acoperire a riscurilor stabilite în conformitate cu articolul 277a alin. (2) litera (b)
Art. 280a: Majorarea pentru categoria de risc de rată a dobânzii
(1)În sensul articolului 278, instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de rată a dobânzii pentru un anumit set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnIR = majorarea categoriei de risc de rată a dobânzii;
j = indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului de rată a dobânzii stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (a) şi cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; şi
AddOnjTR = majorarea categoriei de risc de rată a dobânzii pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (2).
(2)Instituţiile calculează majorarea pentru setul de acoperire a riscului j aferentă categoriei de risc de rată a dobânzii astfel:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]= coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu valoarea aplicabilă specificată la articolul 280;
SFIR = factorul impus de autorităţile de supraveghere pentru categoria de risc de rată a dobânzii cu o valoare egală cu 0,5 %; şi
EffNojTR = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j calculată în conformitate cu alineatul (3).
(3)Pentru a calcula valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j, instituţiile încadrează mai întâi fiecare tranzacţie din setul de acoperire a riscului în banda corespunzătoare din tabelul 2. Instituţiile fac acest lucru pe baza datei de încetare a fiecărei tranzacţii, determinată în conformitate cu articolul 279b alineatul (1) litera (a):
Tabelul 2
Banda | Data de încetare (în ani) |
1 | > 0 şi < =1 |
2 | > 1 şi < = 5 |
3 | > 5 |
Instituţiile calculează apoi valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j în conformitate cu următoarea formulă:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
EffNojTR = = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j; şi
Dj,k = valoarea noţională efectivă a benzii k a setului de acoperire a riscului j, calculată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).
Art. 280b: Majorarea aferentă categoriei de risc valutar
(1)În sensul articolului 278, instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc valutar (foreign exchange - FX) pentru un anumit set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnFX = majorarea aferentă categoriei de risc valutar;
j = indicele care desemnează seturile de acoperire a riscului valutar stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (b) şi cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; şi
AddOnjFX = majorarea aferentă categoriei de risc valutar pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (2).
(2)Instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc valutar pentru setul de acoperire a riscului j astfel:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu articolul 280;
SFFX = factorul impus de autorităţile de supraveghere pentru categoria de risc valutar cu o valoare egală cu 4 %;
EffNotjFX = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j, calculată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).
Art. 280c: Majorarea aferentă categoriei de risc de credit
(1)În sensul alineatului (2), instituţiile stabilesc entităţile de referinţă relevante privind creditul pentru setul de compensare în conformitate cu următoarele:
a)pentru fiecare emitent al unui instrument de datorie de referinţă care este suport al unei tranzacţii având la bază o singură semnătură atribuite categoriei de risc de credit există o singură entitate de referinţă privind creditul; tranzacţiile având la bază o singură semnătură sunt atribuite aceleiaşi entităţi de referinţă privind creditul numai în cazul în care instrumentul de datorie de referinţă care este suport al tranzacţiilor respective este emis de acelaşi emitent;
b)pentru fiecare grup de instrumente de datorie de referinţă sau de instrumente financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură care sunt suport al unei tranzacţii având la bază mai multe semnături atribuite categoriei de risc de credit există o singură entitate de referinţă privind creditul; tranzacţiile având la bază mai multe semnături sunt atribuite aceleiaşi entităţi de referinţă privind creditul numai în cazul în care grupul de instrumente de datorie de referinţă sau de instrumente financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură care sunt suport al tranzacţiilor respective au aceleaşi componente.
(2)În sensul articolului 278, instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru un anumit set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnCredit = majorarea aferentă categoriei de risc de credit;
j = indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului de credit stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (c) şi cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; şi
AddOnjCredit = majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (3).
(3)Instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjCredit = majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului j;
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]= coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu articolul 280;
k = indicele care desemnează entităţile de referinţă privind creditul ale setului de compensare stabilit în conformitate cu alineatul (1);
pKCredit = factorul de corelare al entităţii de referinţă privind creditul «k»; atunci când entitatea de referinţă privind creditul «k» s-a stabilit în conformitate cu alineatul (1) litera (a), pkcreiit = 50 %, atunci când entitatea de referinţă privind creditul «k» s-a stabilit în conformitate cu alineatul (1) litera (b) pkcreiit = 80 %; şi
AddOn(Entitatek) = majorarea pentru entitatea de referinţă privind creditul k determinată în conformitate cu alineatul (4).
(4)Instituţiile calculează majorarea pentru entitatea de referinţă privind creditul k după cum urmează:
AddOn(Entitatek) = EffNotkcredit
unde:
EffNotkcredit = valoarea noţională efectivă a entităţii de referinţă privind creditul k, calculată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition); şi
SFk,jCredit = factorul impus de autorităţile de supraveghere aplicabil entităţii de referinţă privind creditul k calculat în conformitate cu alineatul (5).
(5)Instituţiile calculează factorul impus de autorităţile de supraveghere aplicabil entităţii de referinţă privind creditul k după cum urmează:
a)pentru entitatea de referinţă privind creditul k stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (a), SFk,jCredit este pus în corespondenţă cu unul dintre cei şase factori impuşi de autorităţile de supraveghere prevăzuţi în tabelul 3 de la prezentul alineat pe baza unei evaluări externe a creditului efectuată de o ECAI desemnată a emitentului individual corespunzător; în cazul unui emitent individual pentru care nu este disponibilă o evaluare a creditului efectuată de o ECAI desemnată:
(i)o instituţie care utilizează abordarea menţionată la capitolul 3 pune în corespondenţă ratingul intern al emitentului individual cu una dintre evaluările externe ale creditului;
(ii)o instituţie care utilizează abordarea menţionată în capitolul 2 atribuie un SFk,jCredit = 0,54 % respectivei entităţi de referinţă privind creditul; cu toate acestea, în cazul în care o instituţie aplică articolul 128 pentru a pondera la risc expunerile la riscul de credit al contrapărţii faţă de acest emitent individual, se atribuie un SFk,jCredit = 1,6 % respectivei entităţi de referinţă privind creditul;
b)pentru entităţile de referinţă privind creditul k stabilite în conformitate cu alineatul (1) litera (b):
(i)în cazul în care o poziţie de risc l atribuită entităţii de referinţă privind creditul k este un indice de credit cotat la o bursă recunoscută, SFk,jCredit este pus în corespondenţă cu unul dintre cei doi factori impuşi de autorităţile de supraveghere prezentaţi în tabelul 4 de la prezentul alineat, pe baza calităţii creditului majorităţii componentelor individuale ale acestuia;
(ii)în cazul în care o poziţie de risc l atribuită entităţii de referinţă privind creditul k nu este menţionată la punctul (i) de la prezenta literă, SFk,jCredit este media ponderată a factorilor impuşi de autorităţile de supraveghere puşi în corespondenţă cu fiecare componentă în conformitate cu metoda prevăzută la litera (a), ponderile fiind date de proporţia valorii noţionale a componentelor incluse în această poziţie.
Tabelul 3
Nivelul de calitate a creditului | Factorul impus de autorităţile de supraveghere pentru tranzacţii având la bază o singură semnătură |
1 | 0,38 % |
2 | 0,42 % |
3 | 0,54 % |
4 | 1,06 % |
5 | 1,6 % |
6 | 6,0 % |
Tabelul 4
Calitatea creditului dominantă | Factorul impus de autorităţile de supraveghere pentru indici cotaţi |
Categoria investment grade | 0,38 % |
Categoria non-investment grade | 1,06 % |
Art. 280d: Majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital
(1)În sensul alineatului (2), instituţiile stabilesc entităţile de referinţă relevante privind titlurile de capital pentru setul de compensare în conformitate cu următoarele:
a)pentru fiecare emitent al unui instrument de capital de referinţă care este suport al unei tranzacţii având la bază o singură semnătură atribuite categoriei de risc privind titlurile de capital există o singură entitate de referinţă privind titlurile de capital; tranzacţiile având la bază o singură semnătură sunt atribuite aceleiaşi entităţi de referinţă privind titlurile de capital numai în cazul în care instrumentul de capital de referinţă care este suport al tranzacţiilor respective este emis de acelaşi emitent;
b)pentru fiecare grup de instrumente de capital de referinţă sau de instrumente financiare derivate pe titluri de capital având la bază o singură semnătură care sunt suport al unei tranzacţii având la bază mai multe semnături atribuite categoriei de risc privind titlurile de capital există o singură entitate de referinţă privind titlurile de capital; tranzacţiile având la bază mai multe semnături sunt atribuite aceleiaşi entităţi de referinţă privind titlurile de capital numai în cazul în care grupul de instrumente de capital de referinţă sau de instrumente financiare derivate pe titluri de capital având la bază o singură semnătură care sunt suport al tranzacţiilor respective, după caz, are aceleaşi componente.
(2)În sensul articolului 278, instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru un anumit set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnTitIuri de capital = majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital;
j = indicele care desemnează toate seturile de acoperire a riscului privind titlurile de capital stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (d) şi cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; şi
AddOnjTitIuri de capital = majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (3).
(3)Instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjTitIuri de capital = majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului j;
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]= coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu articolul 280;
k = indicele care desemnează entităţile de referinţă privind titlurile de capital ale setului de compensare stabilit în conformitate cu alineatul (1);
pkTitIuri de capital = factorul de corelare al entităţii de referinţă privind titlurile de capital k; în cazul în care entitatea de referinţă privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (a), pkTitIuri de capital = 50 %. În cazul în care entitatea de referinţă privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (b), pkTitIuri de capital = 80 %; şi
AddOn(Entitatek) = majorarea pentru entitatea de referinţă privind titlurile de capital k determinată în conformitate cu alineatul (4).
(4)Instituţiile calculează majorarea pentru entitatea de referinţă privind titlurile de capital k după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOn(Entitatek) = majorarea pentru entitatea de referinţă privind titlurile de capital k;
SFkTitIuri de capital = factorul impus de autorităţile de supraveghere aplicabil entităţii de referinţă privind titlurile de capital k; în cazul în care entitatea de referinţă privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (a), SFkTitIuri de capital = 32 %; în cazul în care entitatea de referinţă privind titlurile de capital k a fost stabilită în conformitate cu alineatul (1) litera (b), SFkTitIuri de capital = 20 %; şi
EffNotkTitIuri de capital = valoarea noţională efectivă a entităţii de referinţă privind titlurile de capital k, calculată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).
Art. 280e: Majorarea aferentă categoriei de risc de marfă
(1)În sensul articolului 278, instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru un anumit set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnMarfă = majorarea aferentă categoriei de risc de marfă;
j = indicele care desemnează seturile de acoperire a riscului de marfă stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (e) şi cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; şi
AddOnjMarfă = majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (4).
(2)Pentru a calcula majorarea aferentă unui set de acoperire a riscului de marfă pentru un anumit set de compensare în conformitate cu alineatul (4), instituţiile stabilesc tipurile de marfă de referinţă relevante pentru fiecare set de acoperire a riscului. Tranzacţiile cu instrumente financiare derivate pe mărfuri sunt atribuite aceluiaşi tip de marfă de referinţă numai în cazul în care instrumentul pe mărfuri care este suport al tranzacţiilor respective este de aceeaşi natură, indiferent de locul de livrare şi de calitatea instrumentului pe mărfuri.
(3)Prin derogare de la alineatul (2), autorităţile competente pot impune unei instituţii care este expusă într-o măsură semnificativă riscului de bază al unor diferite poziţii care au aceeaşi natură ca cele menţionate la alineatul (2) să stabilească tipurile de marfă de referinţă pentru poziţiile respective utilizând mai multe caracteristici pe lângă simpla natură a instrumentului pe mărfuri care este suport al tranzacţiilor. Într-o astfel de situaţie, tranzacţiile cu instrumente financiare derivate pe mărfuri sunt atribuite aceluiaşi tip de marfă de referinţă numai în cazul în care împărtăşesc caracteristicile respective.
(4)Instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjMarfă = majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului j;
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]= coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu articolul 280;
pMarfă = factorul de corelare pentru categoria de risc de marfă cu o valoare egală cu 40 %;
k = indicele care desemnează tipurile de marfă de referinţă aferente setului de compensare stabilite în conformitate cu alineatul (2); şi
AddOn(Tipjk) = majorarea aferentă tipului de marfă de referinţă k, calculată în conformitate cu alineatul (5).
(5)Instituţiile calculează majorarea pentru tipul de marfă de referinţă k după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] | = | factorul impus de autorităţile de supraveghere aplicabil tipului de marfă de referinţă k; în cazul în care tipul de marfă de referinţă k corespunde unor tranzacţii atribuite setului de acoperire a riscului menţionat la articolul 277a alineatul (1) litera (e), cu excepţia tranzacţiilor privind energia electrică, [POZĂ - a se vedea actul modificator-] ; pentru tranzacţiile privind energia electrică, [POZĂ - a se vedea actul modificator-] ; şi | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
unde:
AddOn(Tipjk) = majorarea pentru tipul de marfă de referinţă k;
SFkMarfă = factorul impus de autorităţile de supraveghere aplicabil tipului de marfă de referinţă k; în cazul în care tipul de marfă de referinţă k corespunde unor tranzacţii atribuite setului de acoperire a riscului menţionat la articolul 277a alineatul (1) litera (e) punctul (i), cu excepţia tranzacţiilor privind energia electrică, SFkMarfă = 18 %; pentru tranzacţiile privind energia electrică, SFkMarfă = 40 %; şi
EffNotkMarfă = valoarea noţională efectivă a tipului de marfa de referinţă k, calculată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).
Art. 280f: Majorarea aferentă categoriei alte riscuri
(1)În sensul articolului 278, instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru un anumit set de compensare după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnAltele = majorarea aferentă categoriei alte riscuri;
j = indicele care desemnează seturile de acoperire a altor riscuri stabilite în conformitate cu articolul 277a alineatul (1) litera (f) şi cu articolul 277a alineatul (2) pentru setul de compensare; şi
AddOnjAltele = majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru setul de acoperire a riscului j calculat în conformitate cu alineatul (2).
(2)Instituţiile calculează majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru setul de acoperire a riscului j după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjAltele = majorarea aferentă categoriei alte riscuri pentru setul de acoperire a riscului j;
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]= coeficientul factorului impus de autorităţile de supraveghere aferent setului de acoperire a riscului pentru setul de acoperire a riscului j determinat în conformitate cu articolul 280; şi
SFAltele = factorul impus de autorităţile de supraveghere pentru categoria alte riscuri cu o valoare egală cu 8 %;
EffNotjAltele = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului j, calculată după cum urmează:
v
unde:
l = indicele care desemnează poziţia de risc (RiskPosition).
Art. 281: Calculul valorii expunerii
(1)Instituţiile calculează o singură valoare a expunerii la nivelul unui set de compensare în conformitate cu secţiunea 3, sub rezerva alineatului (2) din prezentul articol.
(2)Valoarea expunerii unui set de compensare se calculează în conformitate cu următoarele cerinţe:
a)instituţiile nu aplică tratamentul menţionat la articolul 274 alineatul (6);
b)prin derogare de la articolul 275 alineatul (1), în cazul seturilor de compensare care nu sunt menţionate la articolul 275 alineatul (2), instituţiile calculează costul de înlocuire în conformitate cu următoarea formulă:
RC = max{CMV, 0}
unde:
RC = costul de înlocuire; şi
CMV = valoarea de piaţă curentă.
c)prin derogare de la articolul 275 alineatul (2) din prezentul regulament, în cazul seturilor de compensare formate din tranzacţii care sunt tranzacţionate pe o bursă recunoscută sau care sunt compensate la nivel central de către o contraparte centrală autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ori recunoscută în conformitate cu articolul 25 din regulamentul respectiv sau pentru care au loc schimburi bilaterale de garanţii reale cu contrapartea în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, instituţiile calculează costul de înlocuire în conformitate cu următoarea formulă:
RC = TH + MTA
unde:
RC = costul de înlocuire;
TH = pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care instituţia nu poate solicita garanţii reale; şi
MTA = suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare conform contractului în marjă;
d)prin derogare de la articolul 275 alineatul (3), în cazul seturilor de compensare multiple care fac obiectul unui contract în marjă, instituţiile calculează costul de înlocuire ca fiind suma costurilor de înlocuire ale fiecărui set de compensare individual, calculate în conformitate cu alineatul (1) ca şi cum acestea nu ar face obiectul cerinţelor de marjă;
e)toate seturile de acoperire a riscului se stabilesc în conformitate cu articolul 277a alineatul (1);
f)instituţiile stabilesc ca multiplicatorul din formula care este folosită pentru a calcula expunerea viitoare potenţială de la articolul 278 alineatul (1) să fie egal cu 1, după cum urmează:
v
unde:
PFE = expunere viitoare potenţială; şi
AddOn(a) = majorarea pentru categoria de risc «a»;
g)prin derogare de la articolul 279a alineatul (1), în cazul tuturor tranzacţiilor instituţiile calculează delta reglementată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]= + 1 dacă tranzacţia este o poziţie lungă pe determinantul de risc principal
- 1 dacă tranzacţia este o poziţie scurtă pe determinantul de risc principal
unde:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = delta de supraveghere;
h)formula, menţionată la articolul 279b alineatul (1) litera (a), care este utilizată pentru a calcula factorul duratei reglementat este următoarea:
factorul duratei reglementat=E - S
unde:
E = perioada dintre data de încetare a unei tranzacţii şi data raportării; şi
S = perioada dintre data de începere a unei tranzacţii şi data raportării;
i)factorul de scadenţă prevăzut la articolul 279c alineatul (1) se calculează după cum urmează:
(i)în cazul tranzacţiilor incluse în seturile de compensare menţionate la articolul 275 alineatul (1), MF = 1;
(ii)în cazul tranzacţiilor incluse în seturile de compensare menţionate la articolul 275 alineatele (2) şi (3), MF = 0,42;
j)formula, menţionată la articolul 280a alineatul (3), care este utilizată pentru a calcula valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului «j» este următoarea:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
EffNotjTR = valoarea noţională efectivă a setului de acoperire a riscului «j»; şi
Dj,k = valoarea noţională efectivă a benzii «k» a setului de acoperire a riscului «j»;
k)formula menţionată la articolul 280c alineatul (3) care este utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului «j» se citeşte după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjCredit = majorarea aferentă categoriei de risc de credit pentru setul de acoperire a riscului «j»; şi
AddOn(Entitatek) = majorarea aferentă entităţii de referinţă privind creditul «k»;
l)formula menţionată la articolul 280d alineatul (3) care este utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului «j» se citeşte după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjTitluri de capital = majorarea aferentă categoriei de risc privind titlurile de capital pentru setul de acoperire a riscului «j»; şi
AddOn(Entitatek) = majorarea aferentă entităţii de referinţă privind creditul «k»;
m)formula menţionată la articolul 280e alineatul (4) care este utilizată pentru a calcula majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului «j» se citeşte după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
AddOnjMarfă = majorarea aferentă categoriei de risc de marfă pentru setul de acoperire a riscului «j»; şi
AddOn(Tip'k) = majorarea aferentă tipului de marfă de referinţă «k».
Art. 282: Calculul valorii expunerii
(1)Instituţiile pot calcula o singură valoare a expunerii pentru toate tranzacţiile care fac obiectul unui acord de compensare contractuală în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la articolul 274 alineatul (1). În caz contrar, instituţiile calculează separat câte o valoare a expunerii pentru fiecare tranzacţie, care este tratată ca fiind propriul set de compensare.
(2)Valoarea expunerii unui set de compensare sau a unei tranzacţii este suma dintre costul de înlocuire curent şi expunerea viitoare potenţială, înmulţită cu 1,4.
(3)Costul de înlocuire curent menţionat la alineatul (2) se calculează după cum urmează:
a)în cazul seturilor de compensare formate din tranzacţii care sunt tranzacţionate pe o bursă recunoscută sau care sunt compensate la nivel central de către o contraparte centrală autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ori recunoscută în conformitate cu articolul 25 din regulamentul respectiv sau pentru care au loc schimburi bilaterale de garanţii reale cu contrapartea în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, instituţiile utilizează următoarea formulă:
RC = TH + MTA
unde:
RC = costul de înlocuire;
TH = pragul de marjă aplicabil setului de compensare conform contractului în marjă sub care instituţia nu poate solicita garanţii reale; şi
MTA = suma minimă de transfer aplicabilă setului de compensare conform contractului în marjă;
b)în cazul tuturor celorlalte seturi de compensare sau tranzacţii individuale, instituţiile utilizează următoarea formulă:
RC = max{CMV, 0}
unde:
RC = costul de înlocuire; şi
CMV = valoarea de piaţă curentă.
Pentru a calcula costul de înlocuire curent, instituţiile actualizează valoarea de piaţă curentă cel puţin lunar.
(4)Instituţiile calculează expunerea viitoare potenţială menţionată la alineatul (2) după cum urmează:
a)expunerea viitoare potenţială a unui set de compensare este suma expunerilor viitoare potenţiale ale tuturor tranzacţiilor incluse în setul de compensare, calculate în conformitate cu litera (b);
b)expunerea viitoare potenţială a unei singure tranzacţii este valoarea noţională a acesteia înmulţită cu:
(i)scadenţa reziduală a tranzacţiei exprimată în ani pentru contractele derivate pe rata dobânzii, înmulţită cu 0,5 %;
(ii)scadenţa reziduală a tranzacţiei exprimată în ani pentru contractele derivate de credit, înmulţită cu 6 %;
(iii)4 % pentru instrumentele financiare derivate pe cursul de schimb valutar;
(iv)18 % pentru instrumentele financiare derivate pe aur şi mărfuri, altele decât instrumentele financiare derivate pe energie electrică;
(v)40 % pentru instrumentele financiare derivate pe energie electrică;
(vi)32 % pentru instrumentele financiare derivate pe titluri de capital;
c)valoarea noţională menţionată la litera (b) de la prezentul alineat se determină în conformitate cu articolul 279b alineatele (2) şi (3) pentru toate instrumentele financiare derivate enumerate la litera respectivă; în plus, valoarea noţională a instrumentelor financiare derivate menţionate la prezentul alineat litera (b) punctele (iii)-(vi) se determină în conformitate cu articolul 279b alineatul (1) literele (b) şi (c);
d)expunerea viitoare potenţială a seturilor de compensare menţionate la alineatul (3) litera (a) se înmulţeşte cu 0,42.
Pentru a calcula expunerea potenţială a instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii şi a instrumentelor financiare derivate de credit în conformitate cu litera (b) punctele (i) şi (ii), o instituţie poate alege să utilizeze scadenţa iniţială în loc de scadenţa reziduală a contractelor.
Art. 283: Permisiunea de utilizare a metodei modelului intern
(1)Dacă autorităţile competente consideră că cerinţa prevăzută la alineatul (2) a fost îndeplinită de o instituţie, acestea permit instituţiei respective să utilizeze metoda modelului intern (MMI) pentru a calcula valoarea expunerii pentru oricare din următoarele tranzacţii:
a)tranzacţiile menţionate la articolul 273 alineatul (2) litera (a);
b)tranzacţiile menţionate la articolul 273 alineatul (2) literele (b), (c) şi (d);
c)tranzacţiile menţionate la articolul 273 alineatul (2) literele (a) - (d).
Dacă o instituţie a primit aprobarea de a utiliza MMI pentru a calcula valoarea expunerii pentru oricare din tranzacţiile menţionate la primul paragraf literele (a)-(c), aceasta poate, de asemenea, să utilizeze MMI pentru tranzacţiile menţionate la articolul 273 alineatul (2) litera (e).
În pofida articolului 273 alineatul (1) al treilea paragraf, o instituţie poate decide să nu aplice această metodă pentru expunerile care sunt nesemnificative în ceea ce priveşte dimensiunea şi riscul. Într-un astfel de caz, instituţia aplică acestor expuneri una dintre metodele prevăzute în secţiunile 3-5, dacă sunt îndeplinite cerinţele relevante pentru fiecare abordare.
(2)Autorităţile competente permit unei instituţii să utilizeze MMI pentru calculele menţionate la alineatul (1) numai dacă instituţia a demonstrat că îndeplineşte cerinţele stabilite în prezenta secţiune şi dacă au verificat că sistemele de administrare a CCR utilizate de instituţie sunt solide şi sunt implementate în mod adecvat.
(3)Autorităţile competente pot permite instituţiilor, pentru o perioadă limitată, să aplice MMI în mod secvenţial pentru diferite tipuri de tranzacţii. În cursul acestei perioade de aplicare secvenţială, instituţiile pot utiliza metodele prevăzute în secţiunea 3 sau în secţiunea 5 pentru tipul de tranzacţie pentru care nu utilizează MMI.
(4)Pentru toate tranzacţiile cu instrumente financiare derivate extrabursiere şi pentru tranzacţiile cu termen lung de decontare pentru care nu a primit, în temeiul alineatului (1), aprobarea de a utiliza MMI, instituţia utilizează metodele prevăzute în secţiunea 3. În cadrul unui grup, aceste metode pot fi utilizate în combinaţie în mod permanent.
(5)O instituţie care a primit, în temeiul alineatului (1), aprobarea de a utiliza MMI nu poate reveni la utilizarea metodelor prevăzute în secţiunea 3 sau în secţiunea 5, cu excepţia cazului în care are aprobarea autorităţii competente de a proceda astfel. Autorităţile competente acordă această permisiune dacă instituţia face dovadă că are motive întemeiate.
(6)Dacă o instituţie încetează să se conformeze cerinţelor stabilite în prezenta secţiune, aceasta notifică autoritatea competentă şi îndeplineşte una din următoarele acţiuni:
a)prezintă autorităţii competente un plan de redresare rapidă în vederea respectării cerinţelor;
b)demonstrează, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că efectul neconformităţii este nesemnificativ.
Art. 284: Valoarea expunerii
(1)Dacă o instituţie a primit, în conformitate cu articolul 283 alineatul (1), aprobarea de a utiliza MMI pentru a calcula valoarea expunerii pentru toate sau numai pentru unele din tranzacţiile menţionate la alineatul respectiv, aceasta trebuie să măsoare valoarea expunerii tranzacţiilor respective la nivelul setului de compensare.
Modelul utilizat de instituţie în acest scop trebuie:
a)să specifice distribuţia previzionată a modificărilor valorii de piaţă a setului de compensare, care pot fi atribuite modificărilor concomitente ale variabilelor relevante ale pieţei, precum ratele dobânzii şi cursurile de schimb;
b)să calculeze valoarea expunerii pentru setul de compensare la fiecare dintre datele viitoare, pe baza modificărilor concomitente ale variabilelor pieţei.
(2)Pentru ca modelul să reflecte efectele constituirii marjei, modelul valorii garanţiei reale trebuie să îndeplinească cerinţele cantitative, calitative şi privind datele referitoare la MMI, în conformitate cu prezenta secţiune, iar instituţia poate să includă în distribuţiile previzionate ale modificărilor valorii de piaţă a setului de compensare numai garanţiile financiare eligibile definite la articolul 197, la articolul 198 şi la articolul 299 alineatul (2) literele (c) şi (d).
(3)Cerinţa de fonduri proprii pentru CCR pentru expunerile la riscul de credit al contrapărţii în cazul cărora o instituţie aplică MMI trebuie să fie cea mai mare dintre următoarele cerinţe:
a)cerinţa de fonduri proprii pentru aceste expuneri, calculată pe baza expunerii pozitive aşteptate efective, utilizând datele de piaţă curente;
b)cerinţa de fonduri proprii pentru aceste expuneri, calculată pe baza expunerii pozitive aşteptate efective, utilizând în mod consecvent o singură calibrare la condiţii de criză (stress calibration) pentru toate expunerile la riscul de credit al contrapărţii în cazul cărora instituţia aplică MMI.
(4)Cu excepţia contrapărţilor identificate ca având un risc de corelare defavorabilă (Wrong-Way Risk) specific, care se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 291 alineatele (4) şi (5), instituţiile trebuie să calculeze valoarea expunerii ca produs dintre alfa ([POZĂ - a se vedea actul modificator-]) şi expunerea pozitivă aşteptată efectivă, după cum urmează:
Valoarea expunerii = [POZĂ - a se vedea actul modificator-] x expunerea pozitivă aşteptată efectivă
unde:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-] = 1,4, cu excepţia cazului în care autorităţile competente solicită o valoare a mai mare sau permit instituţiilor să utilizeze estimările proprii în conformitate cu alineatul (9);
Expunerea pozitivă aşteptată efectivă se calculează prin estimarea expunerii aşteptate (EEt) ca expunere medie la o dată viitoare t, media fiind determinată pe baza valorilor viitoare posibile ale factorilor de risc de piaţă relevanţi.
Modelul estimează expunerea aşteptată la o serie de date viitoare t1, t2, t3 etc.
(5)Expunerea aşteptată (EE) efectivă se calculează prin recurenţă după cum urmează:
Expunerea aşteptată efectivă EEtk
= max {Expunerea aşteptată efectivă EEtk-1, EEtk}
unde:
data curentă este t0;
EEt0 efectivă este egală cu expunerea curentă.
(6)Expunerea pozitivă aşteptată efectivă este expunerea aşteptată efectivă medie pe durata primului an al expunerii viitoare. Dacă toate contractele din setul de compensare ajung la scadenţă în mai puţin de un an, expunerea pozitivă aşteptată este expunerea aşteptată medie până la data la care toate contractele din setul de compensare ajung la scadenţă. Expunerea pozitivă aşteptată efectivă se calculează ca medie ponderată a expunerilor aşteptate efective:
Expunerea pozitivă aşteptată efectivă = [POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde ponderile [POZĂ - a se vedea actul modificator-] = tk - tk-1 permit calculul expunerii viitoare la date care nu sunt egal repartizate în timp.
(7)Instituţiile calculează cuantificările expunerii aşteptate sau ale expunerii maxime pe baza unei distribuţii a expunerilor care ţine seama de posibilitatea ca expunerile să nu fie normal distribuite.
(8)O instituţie poate utiliza o cuantificare a distribuţiei calculată prin MMI, care este mai prudentă decât produsul dintre a şi expunerea pozitivă aşteptată efectivă, calculat în conformitate cu ecuaţia de la alineatul (4) pentru fiecare contraparte.
(9)În pofida alineatului (4), autorităţile competente pot permite instituţiilor să utilizeze propriile estimări ale alfa, dacă:
a)alfa este egal cu raportul dintre capitalul intern rezultat în urma unei simulări complete, pentru toate contrapărţile, a expunerii la riscul de credit al contrapărţii (la numărător) şi capitalul intern bazat pe expunerea pozitivă aşteptată (la numitor);
b)la numitor, expunerea pozitivă aşteptată este utilizată ca şi când ar fi o sumă fixă rămasă de rambursat.
Atunci când se estimează în conformitate cu prezentul alineat, alfa nu trebuie să fie mai mic de 1,2.
(10)În scopul estimării alfa în conformitate cu alineatul (9), o instituţie trebuie să se asigure că numărătorul şi numitorul sunt calculaţi în mod coerent cu metodologia de modelare, specificaţiile parametrilor şi compoziţia portofoliului. Abordarea utilizată pentru a estima a trebuie să se bazeze pe abordarea instituţiei în ceea ce priveşte capitalul intern, să fie bine formalizată şi să fie supusă unei validări independente. În plus, o instituţie trebuie să-şi revizuiască estimările cu privire la alfa cel puţin trimestrial şi chiar mai frecvent în cazul în care compoziţia portofoliului variază în timp. Instituţia trebuie, de asemenea, să evalueze riscul aferent modelului.
(11)O instituţie trebuie să demonstreze, într-un mod pe care autorităţile competente îl consideră satisfăcător, că estimările sale interne cu privire la alfa reflectă, la numărător, sursele semnificative ale dependenţei distribuţiei valorilor de piaţă ale tranzacţiilor sau ale portofoliilor de tranzacţii pentru toate contrapărţile. Estimările interne cu privire la a trebuie să ţină seama de granularitatea portofoliilor.
(12)La supravegherea utilizării estimărilor în conformitate cu alineatul (9), autorităţile competente trebuie să ţină seama de variaţia considerabilă a estimărilor lui alfa care rezultă din potenţialele specificaţii eronate din modelele utilizate pentru numărător, în special dacă există convexitate.
(13)După caz, volatilităţile şi corelările factorilor de risc de piaţă, utilizate în modelarea comună a riscului de piaţă şi a riscului de credit, trebuie să fie condiţionate de factorul de risc de credit, pentru a reflecta creşterile potenţiale ale volatilităţii sau ale corelării în cazul unui declin economic.
Art. 285: Valoarea expunerii pentru seturile de compensare care fac obiectul unui contract în marjă
(1)Dacă setul de compensare face obiectul unui contract în marjă şi al evaluării zilnice la preţul pieţei, instituţia calculează expunerea pozitivă aşteptată efectivă în conformitate cu prezentul alineat. Dacă, la estimarea expunerii aşteptate, modelul reflectă efectele constituirii marjei, instituţia poate, cu aprobarea autorităţii competente, să utilizeze măsurarea prin intermediul modelului a expunerii aşteptate direct în ecuaţia de la articolul 284 alineatul (5). Autorităţile competente acordă o astfel de aprobare numai dacă verifică faptul că, la estimarea expunerii aşteptate, modelul reflectă în mod corect efectele constituirii marjei. O instituţie care nu a primit o astfel de aprobare utilizează una din următoarele măsurări ale expunerii pozitive aşteptate efective:
a)expunerea pozitivă aşteptată efectivă, calculată fără a lua în considerare vreo garanţie reală deţinută sau furnizată prin constituirea marjei, plus orice garanţie reală furnizată contrapărţii independent de procesul de evaluare zilnică şi de constituire a marjei sau de expunerea curentă;
b)expunerea pozitivă aşteptată efectivă, calculată ca creşterea potenţială a expunerii pe parcursul perioadei de risc de marjă, plus valoarea mai mare dintre:
(i)expunerea curentă, inclusiv orice garanţii reale deţinute sau furnizate la momentul respectiv, altele decât garanţiile reale care fac obiectul unui apel în marjă sau unui litigiu;
(ii)cea mai mare expunere netă, inclusiv garanţiile reale din cadrul contractului în marjă, care nu declanşează un apel în marjă. Această sumă trebuie să ia în considerare toate pragurile aplicabile, sumele minime ale transferurilor, sumele independente şi marjele iniţiale, aplicabile în temeiul contractului în marjă.
În sensul literei (b), instituţiile calculează procentul ca modificare pozitivă aşteptată a valorii de marcare la piaţă a tranzacţiilor pe parcursul perioadei de risc de marjă. Modificările valorii garanţiei reale trebuie luate în considerare prin utilizarea ajustărilor de volatilitate reglementate în conformitate cu secţiunea 4 din capitolul 4, sau a estimărilor proprii pentru ajustările de volatilitate ale metodei extinse a garanţiilor financiare, dar fără să se presupună plata vreunei garanţii reale în perioada de risc de marjă. Perioada de risc de marjă nu poate fi mai mică decât perioadele minime prevăzute la alineatele (2)-(5).
(2)În cazul tranzacţiilor supuse ajustării zilnice a marjei şi evaluării zilnice la preţul pieţei, perioada de risc de marjă utilizată pentru modelarea valorii expunerii cu contracte în marjă nu trebuie să fie mai mică de:
a)5 zile lucrătoare pentru seturile de compensare care constau numai în tranzacţii de răscumpărare, în operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut şi în tranzacţii de creditare în marjă;
b)10 zile lucrătoare pentru toate celelalte seturi de compensare.
(3)Alineatul (2) literele (a) şi (b) fac obiectul următoarelor excepţii:
a)pentru toate seturile de compensare în care numărul tranzacţiilor depăşeşte 5 000 în orice moment din cursul unui trimestru, perioada de risc de marjă pentru trimestrul următor nu trebuie să fie mai mică de 20 de zile lucrătoare. Această excepţie nu se aplică expunerilor din tranzacţii ale instituţiilor;
b)pentru seturile de compensare care conţin una sau mai multe tranzacţii implicând fie garanţii reale nelichide, fie un instrument financiar derivat extrabursier care nu poate fi uşor înlocuit, perioada de risc de marjă nu trebuie să fie mai mică de 20 de zile lucrătoare.
O instituţie stabileşte faptul că garanţia reală este nelichidă sau că instrumentele financiare derivate extrabursiere nu pot fi uşor înlocuite, în contextul unor condiţii de criză a pieţei, caracterizate prin lipsa pieţelor active în mod continuu, în care o contra-parte ar obţine, într-un termen de două zile sau mai scurt, mai multe cotaţii de preţ care nu ar provoca mişcări pe piaţă sau nu ar reprezenta un preţ reflectând un discount pe piaţă (în cazul garanţiei reale) sau o primă pe piaţă (în cazul unui instrument financiar derivat extrabursier).
O instituţie trebuie să stabilească dacă tranzacţiile sau titlurile pe care le deţine drept garanţii reale sunt concentrate pe o anumită contraparte şi dacă este în măsură, în cazul în care contrapartea respectivă iese de pe piaţă în mod precipitat, să înlocuiască aceste tranzacţii sau titluri.
(4)Dacă o instituţie a fost implicată în mai mult de două litigii privind apeluri în marjă pentru un anumit set de compensare în ultimele două trimestre, care au durat mai mult decât perioada de risc de marjă aplicabilă în temeiul alineatele (2) şi (3), aceasta trebuie să utilizeze, pentru următoarele două trimestre, o perioadă de risc de marjă cel puţin dublă faţă de perioada specificată la alineatele (2) şi (3) pentru setul de compensare respectiv.
(5)Pentru reconstituirea marjei cu o periodicitate de N de zile, perioada de risc de marjă trebuie să fie cel puţin egală cu perioada specificată la alineatele (2) şi (3), F, plus N zile minus o zi. Respectiv:
Perioada de risc de marjă = F + N - 1
(6)Dacă modelul intern include efectul constituirii marjei asupra modificărilor valorii de piaţă a setului de compensare, în calculele valorii expunerii pentru instrumentele financiare derivate extrabursiere şi pentru tranzacţiile de finanţare prin titluri, instituţia modelează garanţiile reale, altele decât numerarul în aceeaşi monedă ca şi expunerea în sine, împreună cu expunerea.
(7)Dacă nu poate modela garanţiile reale împreună cu expunerea, instituţia nu recunoaşte, în calculele valorii expunerii pentru instrumentele financiare derivate extrabursiere, efectul garanţiilor reale, altele decât numerarul în aceeaşi monedă ca şi expunerea în sine, cu excepţia cazului în care instituţia utilizează ajustările de volatilitate în temeiul abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate în conformitate cu capitolul 4.
(71)Dacă nu poate modela garanţiile reale împreună cu expunerea, instituţia nu recunoaşte, în calculele valorii expunerii pentru operaţiuni de finanţare prin instrumente financiare, efectul garanţiilor reale, altele decât numerarul în aceeaşi monedă ca şi expunerea în sine.
(8)O instituţie care utilizează MMI ignoră în modelele sale efectul reducerii valorii expunerii ca urmare a oricărei clauze a unui acord de garanţie reală, care solicită primirea garanţiei reale în cazul în care calitatea creditului contrapărţii se deteriorează.
Art. 286: Gestionarea riscului de credit al contrapărţii - politici, procese şi sisteme
(1)O instituţie stabileşte şi menţine un cadru de gestionare a riscului de credit al contrapărţii, care constă în:
a)politici, procese şi sisteme care asigură identificarea, măsurarea, gestionarea, aprobarea şi raportarea internă a riscului de credit al contrapărţii;
b)proceduri care asigură respectarea acestor politici, procese şi sisteme.
Aceste politici, procese şi sisteme trebuie să fie solide din punct de vedere conceptual, implementate corect şi formalizate. Documentaţia respectivă include explicaţii cu privire la tehnicile empirice utilizate pentru a măsura riscul de credit al contra-părţii.
(2)Cadrul de gestionare a riscului de credit al contrapărţii solicitat la alineatul (1) ţine seama de riscurile de piaţă, de lichiditate, juridic şi operaţional care sunt asociate riscului de credit al contrapărţii. În special, cadrul asigură faptul că instituţia respectă următoarele principii:
a)nu derulează tranzacţii cu o contraparte fără a evalua bonitatea acesteia;
b)ţine seama în mod corespunzător de riscul de credit în momentul decontării şi înaintea acestuia;
c)administrează aceste riscuri într-un mod cât mai cuprinzător posibil la nivelul contrapărţii, prin agregarea expunerilor la riscul de credit al contrapărţii cu alte expuneri din credite, precum şi la nivelul întregii instituţii.
(3)O instituţie care utilizează MMI se asigură că propriul cadru de gestionare a riscului de credit al contrapărţii ţine seama, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, de riscurile de lichiditate ale tuturor elementelor următoare:
a)potenţialele apeluri în marjă primite în contextul schimburilor de marje de variaţie sau de alte tipuri de marje, precum marja iniţială sau independentă, în condiţii de şoc negativ pe piaţă;
b)potenţiale apeluri primite pentru restituirea garanţiilor reale excedentare furnizate de contraparte;
c)apeluri rezultând dintr-o potenţială retrogradare a propriei evaluări externe a calităţii creditului.
Instituţia se asigură că natura şi durata reutilizării garanţiilor reale corespund nevoilor sale de lichiditate şi nu pun în pericol capacitatea sa de a furniza sau de a restitui rapid garanţii reale.
(4)Organul de conducere şi conducerea superioară a unei instituţii trebuie să fie implicate activ în gestionarea riscului de credit al contrapărţii, pentru care trebuie să se asigure că sunt alocate resurse adecvate. Conducerea superioară trebuie să cunoască, prin intermediul unui proces formal, limitele modelului utilizat şi ipotezele pe care se bazează acesta, precum şi impactul acestor limitări şi ipoteze asupra credibilităţii rezultatelor. Conducerea superioară trebuie să aibă, de asemenea, cunoştinţă de incertitudinile pieţei şi ale aspectelor operaţionale, precum şi de modul în care acestea sunt luate în considerare de model.
(5)Rapoartele zilnice cu privire la expunerile instituţiei la riscul de credit al contrapărţii, elaborate în conformitate cu articolul 287 alineatul (2) litera (b), trebuie să fie analizate de un nivel al conducerii cu o poziţie ierarhică şi o autoritate suficiente pentru a impune atât reduceri ale poziţiilor luate în mod individual de administratorii de credite sau de personalul care tranzacţionează, cât şi reduceri ale expunerii globale a instituţiei la riscul de credit al contrapărţii.
(6)Cadrul de gestionare a riscului de credit al contrapărţii stabilit de instituţie în conformitate cu alineatul (1) trebuie să fie utilizat în strânsă legătură cu limitele interne de creditare şi de tranzacţionare. Limitele de creditare şi de tranzacţionare trebuie să fie corelate cu modelul de măsurare a riscului al instituţiei într-un mod care este consecvent în timp şi corect înţeles de administratorii de credite, de personalul care tranzacţionează şi de conducerea superioară. O instituţie trebuie să dispună de un proces formal de raportare a încălcărilor limitelor de risc către nivelul de conducere corespunzător.
(7)Măsurarea de către instituţie a riscului de credit al contra-părţii trebuie să includă măsurarea zilnică şi în cadrul unei zile a utilizării liniilor de credit. Instituţia trebuie să măsoare expunerea curentă brută şi netă de garanţii reale. La nivel de portofoliu şi de contraparte, instituţia trebuie să calculeze şi să monitorizeze expunerea maximă sau expunerea viitoare potenţială la un interval de încredere pe care îl alege. Instituţia trebuie să ţină seama de poziţiile importante sau concentrate, inclusiv pe grupuri de contrapărţi aflate în legătură, pe sector industrial şi pe piaţă.
(8)O instituţie trebuie să stabilească şi să menţină un program de simulare de criză sistematic şi riguros. Rezultatele acestor simulări de criză trebuie analizate cu regularitate, cel puţin trimestrial, de către conducerea superioară şi trebuie să se regăsească în politicile şi în limitele privind riscul de credit al contrapărţii, stabilite de organul de conducere sau de conducerea superioară. Dacă simulările de criză evidenţiază o anumită vulnerabilitate faţă de un ansamblu de circumstanţe dat, instituţia trebuie să ia măsuri prompte de administrare a acestor riscuri.
Art. 287: Structuri organizatorice de gestionare a riscului de credit al contrapărţii
(1)O instituţie care utilizează MMI înfiinţează şi menţine:
a)o unitate de control al riscului care se conformează alineatului (2);
b)o unitate de administrare a garanţiilor reale care se conformează alineatului (3).
(2)Unitatea de control al riscului este responsabilă pentru conceperea şi implementarea sistemului său de gestionare a riscului de credit al contrapărţii, inclusiv pentru validarea iniţială şi apoi permanentă a modelului, şi îndeplineşte următoarele funcţii şi cerinţe:
a)este responsabilă pentru conceperea şi implementarea sistemului instituţiei de gestionare a riscului de credit al contra-părţii;
b)elaborează rapoarte zilnice cu privire la rezultatele modelului de măsurare a riscului al instituţiei şi analizează aceste rezultate. Această analiză include o evaluare a legăturii dintre măsurările valorilor expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi limitele de tranzacţionare;
c)verifică integritatea datelor de intrare şi elaborează şi analizează rapoarte cu privire la rezultatele modelului de măsurare a riscurilor al instituţiei, inclusiv o evaluare a legăturii dintre măsurările expunerii la risc şi limitele de creditare şi de tranzacţionare;
d)este independentă de unităţile responsabile cu iniţierea, reînnoirea sau tranzacţionarea expunerilor şi nu este supusă niciunei influenţe necuvenite;
e)dispune de personal adecvat;
f)raportează direct conducerii superioare a instituţiei;
g)activitatea sa este integrată în procesul zilnic de gestionare a riscului de credit al instituţiei;
h)rezultatele sale fac parte integrantă din procesul de planificare, monitorizare şi control al profilului de risc de credit şi al profilului general de risc al instituţiei.
(3)Unitatea de administrare a garanţiilor reale îndeplineşte următoarele sarcini şi funcţii:
a)calculează şi efectuează apeluri în marjă, administrează litigiile privind apelurile în marjă şi raportează zilnic, cu exactitate, nivelurile sumelor independente, ale marjele iniţiale şi ale marjelor de variaţie;
b)verifică integritatea datelor utilizate pentru a efectua apeluri în marjă şi asigură faptul că acestea sunt coerente şi reconciliate cu regularitate cu toate sursele relevante de date din cadrul instituţiei;
c)urmăreşte gradul de reutilizare a garanţiilor reale şi orice modificare a drepturilor instituţiei asupra garanţiilor reale pe care le furnizează, sau legate de acestea;
d)raportează nivelului de conducere corespunzător tipurile de active date în garanţie care sunt reutilizate şi condiţiile acestei reutilizări, inclusiv instrumentul, calitatea creditului şi scadenţa;
e)urmăreşte concentrarea tipurilor de active acceptate în garanţie de instituţie;
f)raportează conducerii superioare informaţii privind gestionarea garanţiilor reale cu regularitate, cel puţin trimestrial, inclusiv informaţii cu privire la tipul de garanţii reale primite sau furnizate şi la amploarea, vechimea şi cauza litigiilor privind apelurile în marjă. Această raportare internă reflectă, de asemenea, tendinţele indicatorilor numerici respectivi.
(4)Conducerea superioară trebuie să aloce suficiente resurse unităţii de gestionare a garanţiilor reale, prevăzută la alineatul (1) litera (b), pentru a se asigura că sistemele acesteia ating un nivel adecvat de performanţă operaţională, măsurat prin promptitudinea şi acurateţea apelurilor în marjă ale instituţiei şi prin promptitudinea răspunsului instituţiei la apelurile în marjă ale contrapărţilor sale. Conducerea superioară trebuie să se asigure că unitatea dispune de personal adecvat pentru a procesa rapid apelurile şi litigiile, chiar în condiţii de criză gravă a pieţei, şi pentru a permite instituţiei să îşi limiteze numărul de litigii importante, cauzate de volumul de tranzacţii.
Art. 288: Reexaminarea sistemului de gestionare a riscului de credit al contrapărţii
O instituţie trebuie să efectueze cu regularitate o reexaminare independentă a sistemului său de gestionare a riscului de credit al contrapărţii, prin intermediul procesului său de audit intern. Această reexaminare trebuie să includă atât activităţile unităţii de control al riscului, cât şi pe cele ale unităţii de gestionare a garanţiilor reale, solicitate la articolul 287, şi trebuie să vizeze, în special, cel puţin:
a)caracterul adecvat al formalizării sistemului şi procesului de gestionare a riscului de credit al contrapărţii solicitat la articolul 286;
b)organizarea unităţii de control al riscului de credit al contrapărţii solicitată la articolul 287 alineatul (1) litera (a);
c)organizarea unităţii de gestionare a garanţiilor reale solicitată la articolul 287 alineatul (1) litera (b);
d)integrarea măsurărilor riscului de credit al contrapărţii în gestionarea zilnică a riscurilor;
e)procesul de aprobare a modelelor de evaluare a riscului (risk pricing models) şi a sistemelor de evaluare utilizate de personalul din unităţile responsabile cu iniţierea tranzacţiilor (front-office) şi din unităţile responsabile cu înregistrarea şi monitorizarea tranzacţiilor iniţiate (back-office);
f)validarea oricărei modificări semnificative a procesului de măsurare a riscului de credit al contrapărţii;
g)sfera de cuprindere a riscului de credit al contrapărţii, reflectată de modelul de măsurare a riscului;
h)integritatea sistemului de informare al conducerii;
i)acurateţea şi exhaustivitatea datelor privind riscul de credit al contrapărţii;
j)reflectarea exactă a condiţiilor juridice ale acordurilor de garanţie reală şi ale acordurilor de compensare în măsurările valorii expunerii;
k)verificarea coerenţei, caracterului actual i şi credibilităţii surselor de date utilizate în derularea modelelor, inclusiv a independenţei acestor surse de date;
l)acurateţea şi caracterul adecvat al ipotezelor privind volatilitatea şi corelarea;
m)acurateţea calculelor privind evaluarea şi transformarea riscului;
n)verificarea acurateţei modelului prin teste ex-post (back-testing) frecvente, prevăzute la articolul 293 alineatul (1) literele (b)-(e);
o)respectarea de către unitatea de control al riscului de credit al contrapărţii şi de către unitatea de gestionare a garanţiilor reale a cerinţelor reglementare relevante.
Art. 289: Testul de utilizare
(1)Instituţiile trebuie să se asigure că distribuţia expunerilor generată de modelul utilizat pentru a calcula expunerea pozitivă aşteptată efectivă este integrată în procesul zilnic de gestionare a riscului de credit al contrapărţii şi că rezultatele modelului sunt luate în considerare în procesul de aprobare a creditelor, de gestionare a riscului de credit al contrapărţii, de alocare a capitalului intern şi în cadrul de administrare.
(2)Instituţia trebuie să demonstreze în mod satisfăcător autorităţilor competente că a utilizat, timp de cel puţin un an înainte de a primi, în conformitate cu articolul 283, aprobarea autorităţilor competente de a utiliza MMI, un model pentru a calcula distribuţia expunerilor pe care se bazează calculul expunerii pozitive aşteptate, care îndeplineşte, în linii mari, cerinţele prevăzute în această secţiune.
(3)Modelul utilizat pentru a genera o distribuţie a expunerilor la riscul de credit al contrapărţii trebuie să facă parte integrantă din cadrul de gestionare a riscului de credit al contrapărţii solicitat la articolul 286. Acest cadru trebuie să includă măsurarea utilizării liniilor de credit, prin agregarea expunerilor la riscul de credit al contrapărţii cu alte expuneri din credite şi alocarea capitalului intern.
(4)Pe lângă expunerea pozitivă aşteptată, o instituţie trebuie să măsoare şi să administreze expunerile curente. După caz, instituţia trebuie să măsoare expunerea curentă brută şi netă de garanţii reale. Se consideră că testul de utilizare a fost efectuat dacă o instituţie utilizează alte măsurări ale riscului de credit al contrapărţii, precum expunerea maximă, bazate pe distribuţia expunerilor generată de modelul cu care se calculează expunerea pozitivă aşteptată.
(5)O instituţie trebuie să dispună de sisteme care pot estima zilnic expunerea aşteptată, dacă este necesar, cu excepţia cazului în care demonstrează în mod satisfăcător autorităţilor competente că expunerile sale la riscul de credit al contrapărţii justifică o frecvenţă a calculului mai mică. Instituţia trebuie să estimeze expunerea aşteptată pentru un profil temporal de orizonturi de previzionare, care reflectă în mod adecvat structura temporală a fluxurilor de numerar viitoare şi scadenţa contractelor, în mod corespunzător importanţei şi compoziţiei expunerilor.
(6)Expunerea se măsoară, se monitorizează şi se verifică pe durata tuturor contractelor din setul de compensare şi nu doar pe un orizont de un an. Instituţia trebuie să dispună de proceduri pentru identificarea şi controlul riscurilor asociate contra-părţilor, dacă expunerea depăşeşte orizontul de un an. Creşterea previzionată a expunerii trebuie să fie o dată de intrare pentru modelul privind capitalul intern al instituţiei.
Art. 290: Simularea de criză
(1)O instituţie trebuie să dispună de un amplu program de simulări de criză pentru riscul de credit al contrapărţii, care să fie utilizat şi la evaluarea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărţii şi să respecte cerinţele stabilite la alineatele (2)-(10).
(2)Simularea de criză identifică evenimentele posibile sau modificările viitoare ale condiţiilor economice, care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor din credite ale unei instituţii, şi evaluează capacitatea acesteia de a face faţă modificărilor respective.
(3)Rezultatele obţinute în urma simulărilor de criză din cadrul programului trebuie comparate cu limitele de risc şi trebuie considerate de instituţie ca făcând parte din procesul prevăzut la articolul 81 din Directiva 2013/36/UE.
(4)Programul trebuie să cuprindă integral tranzacţiile şi expunerile agregate pentru toate formele de risc de credit al contrapărţii la nivelul unor contrapărţi specifice, într-o perioadă suficientă pentru a efectua simulări de criză periodice.
(5)Programul trebuie să prevadă pentru expuneri simulări de criză cel puţin lunare, referitoare la factorii de risc de piaţă principali, cum ar fi ratele dobânzii, cursurile de schimb, titlurile de capital, marjele de credit şi preţurile mărfurilor, pentru toate contrapărţile instituţiei, pentru a identifica concentrările prea mari de riscuri direcţionale specifice şi a permite reducerea acestora de către instituţie, dacă este necesar. Simularea de criză pentru expuneri, incluzând riscurile unifactoriale, multifactoriale şi riscurile nedirecţionale semnificative, precum şi simularea de criză concomitentă pentru expuneri şi bonitate trebuie efectuată, în ceea ce priveşte riscul de credit al contrapărţii, la nivelul unei contrapărţi, al unui grup de contrapărţi şi, în mod agregat, la nivelul instituţiei.
(6)Programul trebuie să aplice cel puţin trimestrial scenarii de simulare de criză multifactorială şi să evalueze riscurile nedirecţionale semnificative, inclusiv expunerea la curba de randament şi riscul de bază. Simulările de criză multifactoriale trebuie să abordeze cel puţin următoarele scenarii în care:
a)au avut loc evenimente economice sau de piaţă severe;
b)lichiditatea globală pe piaţă a scăzut în mod semnificativ;
c)un mare intermediar financiar lichidează poziţii.
(7)Severitatea şocurilor asupra factorilor de risc-suport trebuie să corespundă scopului simulării de criză. La evaluarea solvabilităţii în condiţii de criză, şocurile asupra factorilor de risc-suport trebuie să fie suficient de severe pentru a surprinde contexte de piaţă extreme, înregistrate în trecut, şi condiţii de piaţă extreme, dar plauzibile. Simulările de criză trebuie să evalueze impactul acestor şocuri asupra fondurilor proprii, asupra cerinţelor de fonduri proprii şi asupra câştigurilor. În scopul monitorizării zilnice a portofoliului, al acoperirii zilnice a riscurilor şi al administrării zilnice a concentrărilor, programul de simulare de criză trebuie să cuprindă şi scenarii mai puţin severe, dar cu probabilitate mai mare.
(8)Programul trebuie să includă, după caz, simulări de criză în sens invers (reverse stress tests) pentru a identifica scenarii extreme dar plauzibile, care ar putea avea efecte adverse semnificative. Simulările de criză în sens invers trebuie să ţină seama de impactul neliniarităţii semnificative din portofoliu.
(9)Rezultatele simulărilor de criză efectuate în cadrul programului trebuie raportate conducerii superioare cu regularitate, cel puţin trimestrial. Rapoartele şi analiza rezultatelor trebuie să acopere cel mai mare impact din portofoliu la nivel de contra-parte, concentrările semnificative din segmentele portofoliului (în cadrul aceluiaşi sector industrial sau al aceleiaşi regiuni) şi tendinţele specifice relevante la nivel de portofoliu şi de contra-parte.
(10)Conducerea superioară trebuie să-şi asume rolul principal în integrarea simulărilor de criză în cadrul de gestionare a riscurilor şi în cultura riscului a instituţiei şi să se asigure că rezultatele sunt semnificative şi sunt utilizate pentru a administra riscul de credit al contrapărţii. Rezultatele simulărilor de criză pentru expunerile semnificative trebuie evaluate în raport cu orientările care indică apetitul pentru risc al instituţiei şi trebuie prezentate conducerii superioare pentru dezbatere şi luare de măsuri atunci când sunt identificate riscuri excesive sau concentrate.
Art. 291: Riscul de corelare defavorabilă (Wrong-Way Risk)
(1)În sensul prezentului articol:
a)«riscul general de corelare defavorabilă» apare atunci când probabilitatea intrării în stare de nerambursare a contrapărţii este corelată pozitiv cu factorii de risc de piaţă generali;
b)«riscul specific de corelare defavorabilă» apare atunci când expunerea viitoare faţă de o anumită contraparte este corelată pozitiv cu PD a contrapărţii, ca urmare a tipului de tranzacţii efectuate cu contrapartea. Se consideră că o instituţie este expusă unui risc specific de corelare defavorabilă în cazul în care este de aşteptat ca expunerea viitoare faţă de o anumită contraparte să fie semnificativă atunci când probabilitatea de nerambursare de către contraparte este, de asemenea, ridicată.
(2)O instituţie trebuie să acorde atenţia cuvenită expunerilor care conduc la un nivel semnificativ al riscului specific şi al celui general de corelare defavorabilă.
(3)Pentru a identifica riscul general de corelare defavorabilă, o instituţie trebuie să conceapă simulări de criză şi să analizeze scenarii pentru factorii de risc care sunt corelaţi în mod defavorabil cu bonitatea contrapărţii. Aceste simulări vizează posibilitatea producerii unor şocuri severe atunci când legăturile dintre factorii de risc se schimbă. O instituţie trebuie să monitorizeze riscul general de corelare defavorabilă pe produs, pe regiune, pe sector industrial sau pe alte categorii relevante pentru activitatea sa.
(4)O instituţie trebuie să dispună de proceduri de identificare, monitorizare şi control al cazurilor de risc specific de corelare defavorabilă pentru fiecare entitate juridică, începând de la iniţierea tranzacţiei şi continuând pe toată durata acesteia.
(5)Instituţiile calculează cerinţele de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărţii legate de tranzacţiile în cazul cărora a fost identificat un risc specific de corelare defavorabilă şi atunci când există o legătură juridică între contraparte şi emitentul instrumentului suport al instrumentului financiar derivat extrabursier sau al tranzacţiilor menţionate la articolul 273 alineatul (2) literele (b)-(d), în conformitate cu următoarele principii:
a)instrumentele care prezintă un risc specific de corelare defavorabilă nu se includ în acelaşi set de compensare cu alte tranzacţii cu contrapartea şi se tratează ca fiind, fiecare, un set de compensare separat;
b)în orice astfel de set de compensare separat, valoarea expunerii pentru instrumentele de tip credit default swap având la bază o singură semnătură este egală cu întreaga pierdere aşteptată pentru restul valorii juste a instrumentelor-suport, în ipoteza că emitentul acestora este în lichidare;
c)pierderea în caz de nerambursare pentru o instituţie care utilizează abordarea prevăzută la capitolul 3 este de 100 % pentru astfel de tranzacţii swap;
d)pentru o instituţie care utilizează abordarea prevăzută la capitolul 2, ponderea de risc aplicabilă este cea a unei tranzacţii negarantate;
e)pentru toate celelalte tranzacţii având la bază o singură semnătură din orice astfel de set de compensare separat, calculul valorii expunerii este efectuat ţinând seama de ipoteza unei intrări subite în stare de nerambursare (jump-to-default) a obligaţiilor-suport respective în cazul în care există o legătură de natură juridică între emitent şi contraparte. Pentru tranzacţiile care au la bază un grup de semnături sau un indice, se aplică intrarea subită în stare de nerambursare (jump-to-default) a obligaţiilor-suport respective, dacă sunt semnificative, în cazul în care există o legătură de natură juridică între emitent şi contraparte;
f)în măsura în care se utilizează calcule ale riscului de piaţă efectuate pentru determinarea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare, astfel cum se prevede în titlul IV capitolul 1a secţiunea 4 sau 5, sau pentru riscul de nerambursare utilizând un model intern pentru riscul de nerambursare, astfel cum se prevede în titlul IV capitolul 1b secţiunea 3, care conţin deja o ipoteză privind LGD, LGD din formula utilizată este de 100 %.
(6)Instituţiile trebuie să prezinte conducerii superioare şi comitetului competent al organului de conducere rapoarte periodice privind atât riscul specific, cât şi riscul general de corelare defavorabilă şi măsurile luate pentru administrarea acestor riscuri.
Art. 292: Integritatea procesului de modelare
(1)O instituţie asigură integritatea procesului de modelare prevăzut la articolul 284, adoptând cel puţin următoarele măsuri:
a)modelul reflectă condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor în mod prompt, complet şi prudent;
b)aceste condiţii includ cel puţin cuantumurile noţionale, scadenţa şi activele de referinţă ale contractelor, contractele în marjă şi acordurile de compensare;
c)aceste condiţii şi specificaţii se păstrează într-o bază de date care face obiectul unui audit formal şi periodic;
d)procesul de recunoaştere a acordurilor de compensare prevede că personalul juridic trebuie să verifice caracterul executoriu din punct de vedere juridic al compensării în cadrul acordurilor respective;
e)verificarea solicitată la litera (d) este introdusă de către o unitate independentă în baza de date menţionată la litera (c);
f)transmiterea datelor privind condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor în vederea integrării în modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate face obiectul auditului intern;
g)există procese de reconciliere formală între model şi sistemele de date-sursă pentru a verifica permanent dacă, la calculul expunerii pozitive aşteptate, condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor sunt luate în considerare în mod corect sau, cel puţin, prudent.
(2)Pentru a determina expunerile curente se utilizează date de piaţă curente. O instituţie poate calibra modelul său de calcul al expunerii pozitive aşteptate, utilizând fie date de piaţă istorice, fie date de piaţă implicite pentru a stabili parametrii proceselor stocastice-suport, cum ar fi deriva (drift), volatilitatea şi corelarea. Dacă o instituţie utilizează date istorice, acestea trebuie să acopere cel puţin trei ani. Datele trebuie actualizate cel puţin trimestrial sau mai frecvent dacă acest lucru este necesar pentru a reflecta condiţiile pieţei.
Pentru a calcula expunerea pozitivă aşteptată efectivă utilizând o calibrare la condiţii de criză, o instituţie trebuie să calibreze expunerea pozitivă aşteptată efectivă, utilizând fie date pe trei ani, care includ o perioadă de criză a marjelor de credit ale contrapărţilor sale, fie date de piaţă implicite dintr-o astfel de perioadă de criză.
În acest scop, instituţia trebuie să aplice cerinţele de la alineatele (3), (4) şi (5).
(3)O instituţie trebuie să demonstreze cel puţin o dată pe trimestru, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că perioada de criză utilizată pentru calculul prevăzut de prezentul alineat coincide, pentru un eşantion reprezentativ al contrapărţilor sale ale căror marje de credit sunt tranzacţionate, cu o perioadă de creştere a marjelor pentru instrumentele de tip credit default swap sau pentru alte credite (precum împrumuturi sau obligaţiuni corporative). În situaţiile în care nu dispune de date adecvate privind marjele de credit ale unei contrapărţi, instituţia asociază contrapărţii respective date specifice privind marjele de credit, bazate pe regiune, pe rating intern şi pe tipuri de activitate.
(4)Modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate pentru toate contrapărţile trebuie să utilizeze date, fie istorice, fie implicite, care să includă date din perioada de criză a creditelor, într-un mod care corespunde metodei utilizate pentru calibrarea modelului respectiv cu date curente.
(5)Pentru a evalua eficacitatea calibrării expunerii pozitive aşteptate efective la condiţii de criză, o instituţie trebuie să creeze mai multe portofolii de referinţă, vulnerabile la principalii factori de risc la care este expusă. Expunerea faţă de aceste portofolii de referinţă se calculează utilizând: (a) o metodologie corespunzătoare crizei, bazată pe valorile de piaţă curente şi pe parametrii modelului calibraţi la condiţii de criză a pieţei, şi (b) expunerea generată în cursul perioadei de criză, dar aplicând metoda prevăzută în prezenta secţiune (valoarea de piaţă de la sfârşitul perioadei de criză, volatilităţi şi corelări pe o perioadă de criză de 3 ani).
Autorităţile competente trebuie să solicite unei instituţii să-şi ajusteze calibrarea la condiţii de criză, dacă expunerile acestor portofolii de referinţă se abat substanţial unele faţă de altele.
(6)O instituţie trebuie să supună modelul unui proces de validare, care este clar articulat în politicile şi procedurile sale. Această validare trebuie:
a)să specifice tipul de testare necesar pentru a asigura integritatea modelului şi pentru a identifica condiţiile în care ipotezele care stau la baza modelului sunt inadecvate şi pot conduce, prin urmare, la o subestimare a expunerii pozitive aşteptate;
b)să includă o reexaminare a exhaustivităţii modelului.
(7)O instituţie trebuie să monitorizeze riscurile relevante şi să dispună de procese de ajustare a propriilor estimări ale expunerii pozitive aşteptate efective, atunci când aceste riscuri devin semnificative. Pentru a se conforma prezentului alineat, instituţia trebuie:
a)să-şi identifice şi să-şi administreze expunerile la riscul specific de corelare defavorabilă specificat la articolul 291 alineatul (1) litera (b) şi expunerile la riscul general de corelare defavorabilă specificat la articolul 291 alineatul (1) litera (a);
b)pentru expunerile care prezintă un profil de risc în creştere după un an, să compare cu regularitate estimarea unei măsurări relevante a expunerii pe durata unui an, cu aceeaşi măsurare a expunerii pe întreaga durată a expunerii;
c)pentru expunerile cu o scadenţă reziduală mai mică de un an, să compare cu regularitate costul de înlocuire (expunerea curentă) cu profilul expunerii realizate şi să stocheze datele care permit o astfel de comparaţie.
(8)O instituţie trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, înainte de includerea unei tranzacţii într-un set de compensare, aceasta este acoperită de un contract de compensare executoriu din punct de vedere juridic care îndeplineşte cerinţele stabilite în secţiunea 7.
(9)O instituţie care utilizează garanţii reale pentru a diminua riscul de credit al contrapărţii trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, înainte de recunoaşterea efectului garanţiilor reale în calculele sale, garanţiile reale respectă cerinţele de securitate juridică stabilite în capitolul 4.
(10)ABE monitorizează diversele practici din acest domeniu şi emite, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ghiduri cu privire la aplicarea prezentului articol.
Art. 293: Cerinţe privind sistemul de gestionare a riscului
(1)O instituţie respectă următoarele cerinţe:
a)îndeplineşte cerinţele calitative stabilite în partea a treia titlul IV capitolul 5;
b)desfăşoară un program periodic de testare ex-post, comparând măsurările riscului generate de model cu măsurările riscului realizate şi modificările ipotetice bazate pe poziţiile statice cu măsurările realizate;
c)efectuează o validare iniţială şi o reexaminare periodică a modelului său de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii, precum şi a măsurărilor riscului generate de aceasta. Validarea şi reexaminarea sunt independente de dezvoltarea modelului;
d)organul de conducere şi conducerea superioară trebuie să fie implicate în procesul de control al riscului şi să se asigure că sunt alocate resurse adecvate pentru controlul riscului de credit şi al riscului de credit al contrapărţii. În acest sens, rapoartele zilnice elaborate de unitatea independentă de control al riscului, înfiinţată în conformitate cu articolul 287 alineatul (1) litera (a), trebuie să fie analizate de un nivel al conducerii cu o poziţie ierarhică şi o autoritate suficiente pentru a impune atât reduceri ale poziţiilor luate în mod individual de personalul care tranzacţionează, cât şi reduceri ale expunerii globale la risc a instituţiei;
e)modelul intern de măsurare a riscului trebuie să fie integrat în procesul zilnic de gestionare a riscurilor al instituţiei;
f)sistemul de măsurare a riscului trebuie să fie utilizat în strânsă legătură cu limitele interne de tranzacţionare şi ale expunerii. În acest sens, limitele expunerii trebuie să fie corelate cu modelul de măsurare a riscului al instituţiei într-un mod care este consecvent în timp şi corect înţeles de personalul care tranzacţionează, de administratorii de credite şi de conducerea superioară;
g)instituţia trebuie să se asigure că sistemul său de gestionare a riscurilor este bine formalizat. În special, aceasta trebuie să dispună de un set formalizat de politici, controale şi proceduri interne privind funcţionarea sistemului de măsurare a riscului, precum şi de măsuri de asigurare a respectării acestor politici;
h)în cadrul procesului de audit intern al instituţiei trebuie efectuată cu regularitate o reexaminare independentă a sistemului de măsurare a riscului. Această reexaminare include atât activitatea unităţilor care derulează tranzacţii, cât şi pe cea a unităţii independente de control al riscului. La intervale regulate (cel puţin o dată pe an), trebuie să aibă loc o reexaminare a procesului global de gestionare a riscurilor, care să vizeze, în mod specific, cel puţin toate elementele menţionate la articolul 288;
i)validarea permanentă a modelelor de calcul al riscului de credit al contrapărţii, inclusiv testarea ex-post, trebuie reexaminată periodic de un nivel al conducerii care are suficientă autoritate pentru a decide măsurile care urmează să fie luate pentru a remedia deficienţele modelelor.
(2)Autorităţile competente ţin seama de măsura în care o instituţie îndeplineşte cerinţele de la alineatul (1), atunci când stabilesc nivelul lui alfa, prevăzut la articolul 284 alineatul (4). Numai instituţiile care respectă pe deplin aceste cerinţe sunt eligibile pentru aplicarea factorului de multiplicare minim.
(3)O instituţie trebuie să formalizeze procesul de validare iniţială şi apoi permanentă a modelului său de calcul a expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi calculul măsurărilor riscului generate de modele la un nivel de detaliere care permite unei părţi terţe să recreeze analiza şi, respectiv, măsurările riscului. Documentaţia respectivă stabileşte frecvenţa cu care se efectuează analiza testării ex-post şi orice validări permanente, modul în care se efectuează validarea în ceea ce priveşte fluxurile de date şi portofoliile, precum şi analizele care sunt utilizate.
(4)O instituţie trebuie să definească criteriile conform cărora evaluează modelele sale de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi modelele care generează date de intrare pentru calculul expunerii şi să dispună de o politică scrisă care descrie procesul prin care funcţionarea inacceptabilă a modelului urmează să fie identificată şi remediată.
(5)O instituţie trebuie să definească modul în care sunt construite portofoliile reprezentative ale contrapărţilor în scopul validării unui model de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi a măsurărilor riscului efectuate de acesta.
(6)Pentru validarea modelelor de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi a măsurărilor riscului efectuate de acestea care produc distribuţiile previzionate se iau în considerare mai multe statistici ale distribuţiei previzionate.
Art. 294: Cerinţe de validare
(1)Ca parte a validării iniţiale şi apoi permanente a modelului său de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi a măsurărilor riscului efectuate de acesta, o instituţie se asigură că sunt îndeplinite următoarele cerinţe:
a)înainte de primirea aprobării din partea autorităţilor competente în conformitate cu articolul 283 alineatul (1), instituţia efectuează o testare ex-post utilizând date istorice privind variaţiile factorilor de risc de piaţă. Testarea ex-post ia în considerare, pentru o gamă de diverse date de iniţializare, o serie de orizonturi de previzionare distincte care se întind pe cel puţin un an şi acoperă o gamă largă de condiţii de piaţă;
b)instituţia care utilizează abordarea prevăzută la articolul 285 alineatul (1) litera (b) îşi validează periodic modelul pentru a verifica dacă expunerile curente realizate corespund previziunilor pentru toate perioadele de marjă din cadrul unui an. Dacă unele tranzacţii din setul de compensare au o scadenţă mai mică de un an şi dacă setul de compensare fără aceste tranzacţii are o sensibilitate mai mare la factorii de risc, validarea ţine seama de acest aspect;
c)instituţia testează ex-post performanţa modelului său de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi măsurările relevante ale riscului efectuate de acesta, precum şi previziunile factorilor de risc de piaţă. Pentru tranzacţiile acoperite cu garanţii reale, orizonturile de previzionare luate în considerare le includ pe cele care reflectă perioadele de risc de marjă tipice aplicate tranzacţiilor acoperite cu garanţii reale sau cu contracte în marjă;
d)dacă validarea modelului indică faptul că expunerea pozitivă aşteptată efectivă este subestimată, instituţia ia măsurile necesare pentru a remedia lipsa de acurateţe a modelului;
e)instituţia testează modelele de evaluare (pricing models) utilizate pentru a calcula expunerea la riscul de credit al contra-părţii pentru un anumit scenariu al şocurilor viitoare asupra factorilor de risc de piaţă, ca parte a procesului de validare iniţială şi apoi permanentă a modelului. Modelele de evaluare a opţiunilor ţin seama de neliniaritatea valorii opţiunii în ceea ce priveşte factorii de risc de piaţă;
f)modelul de calcul al expunerii la riscul de credit al contra-părţii cuprinde informaţiile specifice cu privire la tranzacţii, care sunt necesare pentru a putea agrega expunerile la nivelul setului de compensare. Instituţia verifică dacă în cadrul modelului tranzacţiile sunt atribuite setului de compensare adecvat;
g)modelul de calcul al expunerii la riscul de credit al contra-părţii cuprinde informaţii specifice cu privire la tranzacţii, pentru a reflecta efectele contractelor în marjă. Modelul ţine seama atât de cuantumul curent al marjei, cât şi de marja care ar putea fi transferată în viitor între contrapărţi. Un astfel de model ţine seama de natura contractelor în marjă, care pot fi unilaterale sau bilaterale, de frecvenţa apelurilor în marjă, de perioada de risc de marjă, de pragul minim al expunerii din afara marjei pe care instituţia este dispusă să îl accepte şi de suma minimă de transfer. Modelul respectiv fie estimează variaţia marcată la piaţă a valorii garanţiilor reale furnizate, fie aplică normele prevăzute în capitolul 4;
h)procesul de validare a modelului include testarea ex-post statică, bazată pe date istorice, a portofoliilor reprezentative ale contrapărţilor. O instituţie efectuează o astfel de testare ex-post pe un număr de portofolii reprezentative ale contrapărţilor, reale sau ipotetice, la intervale de timp regulate. Aceste portofolii reprezentative se aleg în funcţie de sensibilitatea la factori de risc semnificativi şi la combinaţii de factori de risc la care este expusă instituţia;
i)instituţia desfăşoară testări ex-post care sunt concepute pentru a testa ipotezele-cheie ale modelului de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi măsurările relevante ale riscului, inclusiv relaţia surprinsă prin intermediul modelului între tendinţele aceluiaşi factor de risc şi relaţiile surprinse prin intermediul modelului între factorii de risc;
j)performanţa modelelor de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi a măsurărilor riscului efectuate de acestea fac obiectul unei practici de testare ex-post adecvate. Programul de testare ex-post poate identifica performanţele slabe ale măsurărilor riscului efectuate de un modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate;
k)instituţia validează modelele de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi toate măsurările riscului pentru orizonturi de timp proporţionale cu scadenţa tranzacţiilor pentru care expunerea este calculată utilizând MMI în conformitate cu articolul 283;
l)instituţia testează cu regularitate modelele de evaluare (pricing models) utilizate pentru a calcula expunerea faţă de contraparte, în raport cu valori de referinţă independente adecvate, ca parte a procesului permanent de validare a modelului;
m)validarea permanentă a modelului instituţiei de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii şi a măsurărilor relevante ale riscului include o evaluare a caracterului adecvat al performanţelor recente;
n)frecvenţa cu care sunt actualizaţi parametrii unui model de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii este evaluată de instituţie ca parte a procesului de validare iniţială şi apoi permanentă;
o)validarea iniţială şi apoi permanentă a modelelor de calcul al expunerii la riscul de credit al contrapărţii verifică dacă sunt sau nu adecvate calculele expunerii la nivel de contra-parte şi de set de compensare.
(2)Cu aprobarea prealabilă a autorităţilor competente, o măsură mai prudentă decât indicatorul cantitativ folosit pentru a calcula valoarea expunerii reglementate pentru fiecare contra-parte poate fi utilizată în locul produsului dintre alfa şi expunerea pozitivă aşteptată efectivă. Gradul de prudenţă relativă va fi evaluat la acordarea aprobării iniţiale de către autorităţile competente şi cu ocazia evaluării periodice efectuate de autoritatea competentă a modelelor de calcul al expunerii pozitive aşteptate. Instituţia validează cu regularitate gradul de prudenţă. Evaluarea permanentă a performanţei modelului trebuie să acopere toate contrapărţile pentru care acesta este utilizat.
(3)Dacă testarea ex-post indică faptul că un model nu este suficient de exact, autorităţile competente revocă aprobarea de utilizare a acestuia sau impun măsuri adecvate pentru a se asigura că modelul este îmbunătăţit cu promptitudine.
Art. 295: Recunoaşterea compensării contractuale ca diminuatoare de risc
Instituţiile pot trata numai următoarele tipuri de acorduri de compensare contractuală ca fiind diminuatoare de risc în conformitate cu articolul 298, dacă acordul de compensare a fost recunoscut de autorităţile competente în conformitate cu articolul 296 şi dacă instituţia îndeplineşte cerinţele stabilite la articolul 297:
a)contractele bilaterale de novaţie între o instituţie şi contra-partea sa, în temeiul cărora creanţele şi datoriile reciproce sunt automat amalgamate în aşa fel încât novaţia stabileşte, de fiecare dată când se aplică, o singură sumă netă astfel încât să creeze un singur contract nou care înlocuieşte toate contractele anterioare şi toate obligaţiile între părţi decurgând din aceste contracte şi care este obligatoriu pentru părţi;
b)alte acorduri bilaterale între o instituţie şi contrapartea sa;
c)acordurile de compensare contractuală între produse diferite, în cazul instituţiilor care au primit aprobarea să utilizeze metoda prevăzută în secţiunea 6 pentru tranzacţiile care intră în domeniul de aplicare a metodei respective. Autorităţile competente transmit ABE o listă a acordurilor de compensare contractuală între produse diferite aprobate.
Compensarea între tranzacţiile efectuate de diferitele entităţi juridice ale unui grup nu este recunoscută în scopul calculării cerinţelor de fonduri proprii.
Art. 296: Recunoaşterea acordurilor de compensare contractuală
(1)Autorităţile competente recunosc un acord de compensare contractuală numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (2) şi, după caz, la alineatul (3).
(2)Toate acordurile de compensare contractuală utilizate de o instituţie pentru a determina valoarea expunerii în cadrul acestei părţi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)instituţia a încheiat un acord de compensare contractuală cu contrapartea sa, care creează o singură obligaţie juridică acoperind toate tranzacţiile incluse, astfel încât, în cazul în care contrapartea ar intra în stare de nerambursare, instituţia ar avea dreptul să primească sau ar fi obligată să plătească numai suma netă a valorilor pozitive şi negative marcate la piaţă ale tranzacţiilor individuale incluse;
b)instituţia a pus la dispoziţia autorităţilor competente opinii juridice scrise, fundamentate, în care se precizează că, în cazul contestării în instanţă a acordului de compensare, creanţele şi datoriile instituţiei nu ar depăşi cele menţionate la litera (a). Opinia juridică trebuie să se refere la legislaţia aplicabilă:
(i)în jurisdicţia în care este înregistrată contrapartea;
(ii)dacă este implicată o sucursală a unei întreprinderi, care este situată în altă ţară decât cea în care este înregistrată întreprinderea, în jurisdicţia în care este situată sucursala;
(iii)în jurisdicţia ale cărei legi guvernează tranzacţiile individuale incluse în acordul de compensare;
(iv)în jurisdicţia ale cărei legi guvernează orice contract sau acord necesar efectuării compensării contractuale;
c)riscul de credit faţă de fiecare contraparte este agregat pentru a obţine o singură expunere din punct de vedere juridic pentru toate tranzacţiile cu contrapartea respectivă. Această agregare se ia în considerare pentru scopurile limitei de creditare şi ale capitalului intern;
d)contractul nu conţine nicio clauză care, în cazul intrării unei contrapărţi în stare de nerambursare, permite unei contra-părţi care nu se află în stare de nerambursare să efectueze numai plăţi limitate sau să nu efectueze nicio plată în favoarea contrapărţii aflate în stare de nerambursare, chiar dacă aceasta din urmă este un creditor net [de exemplu, o clauză de retragere (clauză de tip «walk-away»)].
Dacă una dintre autorităţile competente nu primeşte dovezi satisfăcătoare potrivit cărora compensarea contractuală este valabilă şi executorie din punct de vedere juridic, în temeiul legislaţiei fiecăreia dintre jurisdicţiile menţionate la litera (b), acordul de compensare contractuală nu este recunoscut ca diminuator de risc pentru niciuna dintre contrapărţi. Autorităţile competente se informează reciproc în această privinţă.
(3)Opiniile juridice menţionate la litera (b) pot fi redactate cu referire la tipurile de compensare contractuală. Acordurile de compensare contractuală între produse diferite trebuie să îndeplinească următoarele condiţii suplimentare:
a)suma netă menţionată la alineatul (2) litera (a) este suma netă a valorilor de închidere pozitive şi negative ale oricărui acord-cadru bilateral individual inclus şi a valorilor pozitive şi negative marcate la piaţă ale tranzacţiilor individuale («cuantumul net pentru toate produsele»);
b)opiniile juridice menţionate la alineatul (2) litera (b) se referă la valabilitatea şi la caracterul executoriu ale întregului acord de compensare contractuală între produse diferite în conformitate cu termenii săi şi la impactul acordului de compensare asupra dispoziţiilor relevante ale oricărui acord-cadru bilateral individual inclus.
Art. 297: Obligaţiile instituţiilor
(1)O instituţie stabileşte şi menţine proceduri pentru a asigura reexaminarea, în lumina modificărilor legislaţiilor jurisdicţiilor relevante menţionate la articolul 296 alineatul (2) litera (b), a valabilităţii şi a caracterului executoriu din punct de vedere juridic ale compensării contractuale.
(2)Instituţia păstrează în dosarele sale toate documentele referitoare la compensarea contractuală necesare.
(3)Instituţia ţine seama de efectele compensării la măsurarea expunerii la riscul de credit agregat al fiecărei contrapărţi şi administrează riscul de credit al contrapărţii pe baza efectelor acestei măsurări.
(4)În cazul acordurilor de compensare contractuală între produse diferite, menţionate la articolul 295, instituţia menţine proceduri, în conformitate cu articolul 296 alineatul (2) litera (c) pentru a verifica dacă pentru orice tranzacţie care urmează să fie inclusă într-un set de compensare a fost emisă opinia juridică prevăzută la articolul 296 alineatul (2) litera (b).
Instituţia continuă să se conformeze, ţinând seama de acordul de compensare contractuală între produse diferite, cerinţelor de recunoaştere a compensării bilaterale şi cerinţelor prevăzute la capitolul 4 pentru recunoaşterea diminuării riscului de credit, după caz, pentru fiecare acord-cadru bilateral individual inclus şi pentru fiecare tranzacţie inclusă.
Art. 298: Efectele recunoaşterii compensării ca diminuatoare de risc
Compensarea în sensul secţiunilor 3-6 este recunoscută astfel cum se indică în secţiunile respective.
Art. 299: Elemente ale portofoliului de tranzacţionare
(1)În scopul aplicării prezentului articol, anexa II va include o trimitere la instrumentele financiare derivate pentru transferul riscului de credit, menţionate în secţiunea C punctul 8 din anexa 1 la Directiva 2004/39/CE.
(2)La calculul cuantumurilor ponderate la riscul de contra-parte ale expunerilor elementelor din portofoliul de tranzacţionare, instituţiile respectă următoarele principii:
a)
[textul din Art. 299, alin. (2), litera A. din partea III, titlul II, capitolul 6, sectiunea 8 a fost abrogat la 28-iun-2021 de Art. 1, punctul 77. din Regulamentul 876/20-mai-2019]
b)instituţiile nu trebuie să utilizeze metoda simplă a garanţiilor financiare prevăzută la articolul 222 pentru recunoaşterea efectelor garanţiei financiare;
c)în cazul tranzacţiilor de răscumpărare şi al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut înregistrate în portofoliul de tranzacţionare, instituţiile pot recunoaşte drept garanţii reale eligibile toate instrumentele financiare şi toate mărfurile care sunt eligibile pentru includere în portofoliul de tranzacţionare;
d)pentru expunerile care provin din instrumente financiare derivate extrabursiere înregistrate în portofoliul de tranzacţionare, instituţiile pot recunoaşte drept garanţii reale eligibile mărfurile care sunt eligibile pentru includere în portofoliul de tranzacţionare;
e)în vederea calculării ajustărilor de volatilitate în cazul în care aceste instrumente financiare sau mărfuri, care nu sunt eligibile în conformitate cu capitolul 4, sunt date cu împrumut, vândute sau furnizate, ori luate cu împrumut, achiziţionate sau primite drept garanţii reale sau în alt mod în cadrul unei astfel de tranzacţii, iar instituţia utilizează, în conformitate cu capitolul 4 secţiunea 3, abordarea bazată pe ajustări de volatilitate reglementate, aceasta tratează astfel de instrumente şi mărfuri în acelaşi fel ca titlurile de capital neincluse într-un indice principal şi cotate la o bursă recunoscută;
f)dacă o instituţie utilizează abordarea bazată pe estimări proprii ale ajustărilor de volatilitate în conformitate cu capitolul 4 secţiunea 3 pentru instrumentele financiare sau mărfurile care nu sunt eligibile în conformitate cu capitolul 4, aceasta calculează ajustările de volatilitate pentru fiecare element individual. Dacă a obţinut aprobarea să utilizeze abordarea bazată pe modele interne definită în capitolul 4, instituţia poate aplica această abordare şi pentru portofoliul de tranzacţionare;
g)în ceea ce priveşte recunoaşterea acordurilor-cadru de compensare care acoperă tranzacţii de răscumpărare, operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut sau alte operaţiuni ajustate la condiţiile pieţei de capital, instituţiile recunosc compensarea între poziţii din portofoliul de tranzacţionare şi poziţii din afara acestuia, numai dacă tranzacţiile compensate îndeplinesc următoarele condiţii:
(i)toate tranzacţiile sunt marcate la piaţă zilnic;
(ii)orice elemente luate cu împrumut, achiziţionate sau primite în cadrul tranzacţiilor pot fi recunoscute drept garanţii financiare eligibile în conformitate cu capitolul 4, fără aplicarea literelor (c)-(f) din prezentul alineat;
h)dacă un instrument financiar derivat de credit inclus în portofoliul de tranzacţionare face parte dintr-o acoperire internă a riscului, iar protecţia creditului este recunoscută în temeiul prezentului regulament în conformitate cu articolul 204, instituţiile aplică una din următoarele abordări:
(i)tratează instrumentul financiar derivat de credit ca şi când nu ar exista risc de contraparte decurgând din poziţia pe instrumentul respectiv;
(ii)includ în mod consecvent în calculul cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de credit al contrapărţii toate instrumentele financiare derivate de credit din portofoliul de tranzacţionare care fac parte din acoperiri interne ale riscului sau sunt achiziţionate ca protecţie împotriva unei expuneri la riscul de credit al contra-părţii, dacă protecţia creditului este recunoscută ca eligibilă în conformitate cu capitolul 4.
Art. 300: Definiţii
În sensul prezentei secţiuni şi al părţii a şaptea, se aplică următoarele definiţii:
(1)«indisponibil în caz de faliment», cu privire la activele clienţilor, înseamnă existenţa unor dispoziţii eficace conform cărora activele respective fie nu vor fi disponibile creditorilor unei CPC sau unui membru compensator, în cazul insolvenţei CPC în cauză sau, respectiv, a membrului compensator în cauză, fie nu vor fi disponibile membrului compensator pentru a acoperi pierderile înregistrate ca urmare a nerambursării de către un client sau mai mulţi clienţi, alţii decât cei care au pus la dispoziţie activele respective;
(2)«tranzacţie legată de o CPC» înseamnă un contract sau o tranzacţie, enumerate la articolul 301 alineatul (1), între un client şi un membru compensator care sunt direct legate de un contract sau de o tranzacţie enumerate la alineatul respectiv între membrul compensator respectiv şi o CPC;
(3)«membru compensator» înseamnă membru compensator astfel cum este definit la articolul 2 punctul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
(4)«client» înseamnă client astfel cum este definit la articolul 2 punctul 15 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sau o întreprindere care a stabilit acorduri de compensare indirectă cu un membru compensator, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din regulamentul menţionat.
(5)«tranzacţie în numerar» înseamnă tranzacţie cu numerar, titluri de datorie sau titluri de capital, o tranzacţie de schimb valutar la vedere sau o tranzacţie cu mărfuri la vedere; cu toate acestea, tranzacţiile de răscumpărare, tranzacţiile de dare cu împrumut de titluri de valoare sau de mărfuri şi tranzacţiile de luare cu împrumut de titluri de valoare sau de mărfuri nu sunt tranzacţii în numerar;
(6)«mecanism indirect de compensare» înseamnă un mecanism care îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
(7)«client de nivel superior» înseamnă o entitate care furnizează servicii de compensare unui client de nivel inferior;
(8)«client de nivel inferior» înseamnă o entitate care accesează serviciile unei CPC prin intermediul unui client de nivel superior;
(9)«structură a clientelei pe mai multe niveluri» înseamnă un mecanism indirect de compensare în temeiul căruia unei instituţii îi sunt furnizate servicii de compensare de către o entitate care nu este un membru compensator, ci este la rândul său client al unui membru compensator sau al unui client de nivel superior;
(10)«contribuţie nefinanţată la un fond de garantare» înseamnă o contribuţie pe care o instituţie care acţionează ca membru compensator s-a angajat contractual să o furnizeze unei CPC după ce aceasta din urmă şi-a epuizat fondul de garantare pentru a acoperi pierderile suportate ca urmare a intrării în stare de nerambursare a unuia sau a mai multora dintre membrii săi compensatori;
(11)«tranzacţie de dare sau luare cu împrumut de depozite garantată integral» înseamnă o tranzacţie de piaţă monetară acoperită integral cu garanţii reale în cadrul căreia două contrapărţi fac schimb de depozite şi o CPC se interpune între acestea pentru a asigura executarea obligaţiilor de plată ale contrapărţilor respective.
Art. 301: Domeniul de aplicare material
(1)Prezenta secţiune se aplică următoarelor contracte şi tranzacţii, atât timp cât sunt în curs de desfăşurare cu o CPC:
a)contractelor derivate enumerate în anexa II şi instrumentelor financiare derivate de credit;
b)operaţiunilor de finanţare prin titluri de valoare şi tranzacţiilor de dare sau luare cu împrumut de depozite garantate integral; şi
c)tranzacţiilor cu termen lung de decontare.
Prezenta secţiune nu se aplică expunerilor care rezultă din decontarea tranzacţiilor în numerar. Instituţiile aplică tratamentul prevăzut la titlul V expunerilor din tranzacţii ce rezultă din respectivele tranzacţii şi o pondere de risc de 0 % contribuţiilor la fondul de garantare care acoperă doar acele tranzacţii. Instituţiile aplică tratamentul prevăzut la articolul 307 contribuţiilor la fondul de garantare care acoperă oricare dintre tipurile de contracte menţionate la primul paragraf din prezentul alineat, în plus faţă de tranzacţiile în numerar.
(2)În sensul prezentei secţiuni, se aplică următoarele cerinţe:
a)marja iniţială nu include contribuţiile către o CPC pentru acorduri mutualizate de partajare a pierderilor;
b)marja iniţială include garanţiile reale depuse de o instituţie care acţionează în calitate de membru compensator sau de client peste suma minimă impusă de CPC sau de instituţia care acţionează ca membru compensator, cu condiţia ca respectiva CPC sau instituţia care acţionează ca membru compensator să poată, în cazurile corespunzătoare, să împiedice instituţia care acţionează ca membru compensator sau clientul să retragă aceste garanţii reale excedentare;
c)în cazul în care o CPC utilizează marja iniţială pentru a mutualiza pierderile în rândul membrilor săi compensatori, instituţiile care acţionează ca membri compensatori tratează marja iniţială respectivă ca fiind o contribuţie la fondul de garantare.
Art. 302: Monitorizarea expunerilor la CPC
(1)Instituţiile îşi monitorizează toate expunerile la CPC şi stabilesc proceduri privind raportarea cu regularitate a informaţiilor privind aceste expuneri către conducerea superioară şi comitetul sau comitetele adecvate ale organului de conducere.
(2)Instituţiile evaluează, prin intermediul unor analize de scenarii şi al unor simulări de criză adecvate, dacă nivelul fondurilor proprii deţinute pentru expunerile la o CPC, inclusiv la expunerile din credite viitoare potenţiale sau contingente, expunerile la contribuţiile la fondul de garantare şi, în cazul în care instituţia acţionează în calitate de membru compensator, expunerile rezultate din acorduri contractuale, astfel cum sunt prevăzute la articolul 304, este corelat în mod corespunzător cu riscurile inerente ale expunerilor respective.
Art. 303: Tratamentul expunerilor la CPC-uri ale membrilor compensatori
(1)O instituţie care acţionează ca membru compensator, în scopuri proprii sau în calitate de intermediar financiar între un client şi o CPC calculează cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile sale faţă de o CPC după cum urmează:
a)aplică tratamentul prevăzut la articolul 306 expunerilor sale din tranzacţii cu respectiva CPC;
b)aplică tratamentul prevăzut la articolul 307 contribuţiilor sale la fondul de garantare efectuate către CPC.
(2)În sensul alineatului (1), suma cerinţelor de fonduri proprii ale unei instituţii pentru expunerile sale faţă de o CPCC generate de expunerile din tranzacţii şi de contribuţiile la fondul de garantare face obiectul unui plafon egal cu suma cerinţelor de fonduri proprii care s-ar aplica expunerilor respective dacă CPC ar fi o CPC necalificată.
Art. 304: Tratamentul expunerilor membrilor compensatori la clienţi
(1)O instituţie care acţionează ca membru compensator şi care, în această calitate, acţionează ca intermediar financiar între un client şi o CPC calculează cerinţele de fonduri proprii pentru tranzacţiile sale cu clientul respectiv legate de CPC în conformitate cu secţiunile 1-8 din prezentul capitol, cu capitolul 4 secţiunea 4 din prezentul titlu şi cu titlul VI, după caz.
(2)Dacă o instituţie care acţionează ca membru compensator încheie un acord contractual cu un client al unui alt membru compensator care facilitează clientului respectiv, în conformitate cu articolul 48 alineatele (5) şi (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, transferul poziţiilor şi al garanţiilor reale menţionate la articolul 305 alineatul (2) litera (b) din prezentul regulament şi dacă respectivul acord contractual antrenează o obligaţie contingentă pentru respectiva instituţie, instituţia poate atribui o valoare a expunerii egală cu zero obligaţiei contingente respective.
(3)În cazul în care o instituţie care acţionează ca membru compensator utilizează metodele prevăzute în secţiunea 3 sau 6 din prezentul capitol pentru a calcula cerinţa de fonduri proprii pentru expunerile sale, se aplică următoarele dispoziţii:
a)prin derogare de la articolul 285 alineatul (2), instituţia poate utiliza o perioadă de risc de marjă de cel puţin cinci zile lucrătoare pentru expunerile sale la un client;
b)instituţia aplică o perioadă de risc de marjă de cel puţin 10 zile lucrătoare pentru expunerile sale la o CPC;
c)prin derogare de la articolul 285 alineatul (3), în cazul în care un set de compensare inclus în calcul îndeplineşte condiţia prevăzută la litera (a) de la alineatul respectiv, instituţia poate să nu ţină seama de limita stabilită la litera respectivă, cu condiţia ca setul de compensare să nu îndeplinească cerinţa prevăzută la litera (b) de la alineatul respectiv şi să nu conţină tranzacţii contestate sau opţiuni exotice;
d)în cazul în care o CPC reţine o marjă de variaţie faţă de o tranzacţie şi garanţiile reale ale instituţiei nu sunt protejate în cazul insolvenţei respectivei CPC, instituţia aplică o perioadă de risc de marjă egală cu valoarea cea mai mică dintre un an şi scadenţa reziduală a tranzacţiei, cu un prag de 10 zile lucrătoare.
(4)Prin derogare de la articolul 281 alineatul (2) litera (i), în cazul în care o instituţie care acţionează ca membru compensator utilizează metoda prevăzută în secţiunea 4 pentru a calcula cerinţa de fonduri proprii aferentă expunerilor sale la un client, instituţia poate utiliza un factor de scadenţă de 0,21 pentru efectuarea calculului.
(5)Prin derogare de la articolul 282 alineatul (4) litera (d), în cazul în care o instituţie care acţionează ca membru compensator utilizează metoda prevăzută în secţiunea 5 pentru a calcula cerinţa de fonduri proprii aferentă expunerilor sale la un client, instituţia respectivă poate utiliza un factor de scadenţă de 0,21 la calculul respectiv.
(6)O instituţie care acţionează ca membru compensator poate utiliza valoarea redusă a expunerii în caz de nerambursare rezultată din calculele menţionate la alineatele (3), (4) şi (5) pentru a-şi calcula cerinţele de fonduri proprii pentru riscul CVA în conformitate cu titlul VI.
(7)O instituţie care acţionează ca membru compensator care colectează garanţii reale de la un client pentru o tranzacţie legată de o CPC şi transferă garanţiile reale către CPC poate recunoaşte garanţiile respective pentru a-şi reduce expunerea la client pentru tranzacţia respectivă legată de CPC.
În cazul unei structuri a clientelei pe mai multe niveluri, tratamentul prevăzut la primul paragraf poate fi aplicat la fiecare nivel al structurii respective.
Art. 305: Tratamentul expunerilor clienţilor
(1)O instituţie care este client calculează cerinţele de fonduri proprii pentru tranzacţiile sale legate de o CPC cu membrul său compensator în conformitate cu secţiunile 1-8 din prezentul capitol, cu capitolul 4 secţiunea 4 din prezentul titlu şi cu titlul VI, după caz.
(2)Fără a aduce atingere abordării prevăzute la alineatul (1), în cazul în care o instituţie este client, aceasta poate calcula cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile sale din tranzacţii în cazul tranzacţiilor cu membrul compensator legate de CPC în conformitate cu articolul 306, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)poziţiile şi activele instituţiei legate de tranzacţiile în cauză sunt distinse şi separate, atât la nivelul membrului compensator, cât şi al CPC, de poziţiile şi activele membrului compensator şi ale celorlalţi clienţi ai membrului compensator şi, ca urmare a acestei distincţii şi separări, poziţiile şi activele respective ale instituţiei sunt indisponibile în cazul în care membrul compensator ori unul sau mai mulţi dintre clienţii săi intră în stare de nerambursare sau în insolvenţă;
b)legislaţia, reglementările şi normele, precum şi acordurile contractuale aplicabile instituţiei sau CPC ori obligatorii pentru acestea facilitează transferul poziţiilor clientului legate de contractele şi de tranzacţiile în cauză şi al garanţiilor reale aferente către un alt membru compensator în perioada de risc de marjă aplicabilă, în cazul în care membrul compensator iniţial intră în stare de nerambursare sau în insolvenţă. În această situaţie, poziţiile clientului şi garanţiile reale se transferă la valoarea de piaţă, cu excepţia cazului în care clientul solicită închiderea poziţiei la valoarea de piaţă;
c)clientul a efectuat şi a menţinut la zi o analiză juridică suficient de aprofundată, care demonstrează că modalităţile prin care se asigură îndeplinirea condiţiei prevăzute la litera (b) sunt legale, valabile, obligatorii şi executorii din punct de vedere juridic în temeiul legislaţiei relevante ale jurisdicţiei sau jurisdicţiilor relevante;
d)CPC este o CPCC.
Atunci când o instituţie evaluează dacă respectă condiţia prevăzută la primul paragraf litera (b), aceasta poate lua în considerare orice precedent clar în materie de transferuri ale poziţiilor clienţilor şi ale garanţiilor reale corespunzătoare la nivelul unei CPC, precum şi orice intenţie din partea sectorului de a continua această practică.
(3)Prin derogare de la alineatul (2) din prezentul articol, în cazul în care o instituţie care este client nu îndeplineşte condiţia prevăzută la litera (a) de la alineatul menţionat deoarece nu este protejată de pierderi în situaţia în care membrul compensator şi un alt client al membrului compensator intră împreună în stare de nerambursare, sub rezerva îndeplinirii tuturor celelalte condiţii prevăzute la literele (a)-(d) de la alineatul menţionat sunt îndeplinite, instituţia poate calcula cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile sale din tranzacţii în cazul tranzacţiilor cu membrul său compensator legate de o CPC în conformitate cu articolul 306, sub rezerva înlocuirii ponderii de risc de 2 % prevăzute la articolul 306 alineatul (1) litera (a) cu o pondere de risc de 4 %.
(4)În cazul unei structuri a clientelei pe mai multe niveluri, o instituţie care este client de nivel inferior şi care accesează serviciile unei CPC prin intermediul unui client de nivel superior poate aplica tratamentul menţionat la alineatul (2) sau (3) numai în cazul în care condiţiile prevăzute la alineatele respective sunt îndeplinite la fiecare nivel al structurii în cauză.
Art. 306: Cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile din tranzacţii
(1)O instituţie aplică următorul tratament expunerilor sale din tranzacţii cu CPC:
a)aplică o pondere de risc de 2 % valorilor tuturor expunerilor sale din tranzacţii cu CPCC;
b)aplică ponderea de risc utilizată în cadrul abordării standardizate pentru riscul de credit prevăzută la articolul 107 alineatul (2) litera (b) tuturor expunerilor sale din tranzacţii cu CPC necalificate.
c)în cazul în care o instituţie acţionează ca intermediar financiar între un client şi o CPC, iar condiţiile tranzacţiei legate de CPC prevăd că instituţia nu este obligată să ramburseze clientului eventualele pierderi suferite ca urmare a modificărilor valorii tranzacţiei respective în cazul în care respectiva CPC intră în stare de nerambursare, instituţia respectivă poate stabili ca valoarea expunerii pentru expunerea din tranzacţia cu CPC care corespunde tranzacţiei legate de CPC respective să fie egală cu zero;
d)în cazul în care o instituţie acţionează ca intermediar financiar între un client şi o CPC, iar condiţiile tranzacţiei legate de CPC prevăd că instituţia este obligată să ramburseze clientului eventualele pierderi suferite ca urmare a modificărilor valorii tranzacţiei respective în cazul în care respectiva CPC intră în stare de nerambursare, instituţia respectivă aplică tratamentul de la litera (a) sau (b), după caz, expunerii din tranzacţia cu CPC care corespunde tranzacţiei legate de CPC respective.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), dacă activele date în garanţie unei CPC sau unui membru compensator sunt indisponibile în cazul în care respectiva CPC, membrul compensator ori unul sau mai mulţi dintre ceilalţi clienţi ai membrului compensator devin insolvenţi, o instituţie poate atribui expunerilor la riscul de credit al contrapărţii aferente activelor respective o valoare a expunerii egală cu zero.
(3)O instituţie calculează valorile expunerilor pentru expunerile sale din tranzacţii cu o CPC în conformitate cu secţiunile 1-8 din prezentul capitol şi cu secţiunea 4 din capitolul 4, după caz.
(4)O instituţie calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile sale din tranzacţii cu CPC în sensul articolului 92 alineatul (3) înmulţind suma valorilor expunerilor sale din tranzacţii cu CPC, calculate în conformitate cu alineatele (2) şi (3) de la prezentul articol, cu ponderea de risc determinată în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol.
Art. 307: Cerinţele de fonduri proprii pentru contribuţiile la fondul de garantare al unei CPC
O instituţie care acţionează ca membru compensator aplică următorul tratament expunerilor sale rezultate din contribuţiile sale la fondul de garantare al unei CPC:
(a)calculează cerinţa de fonduri proprii pentru contribuţiile sale prefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 308;
(b)calculează cerinţa de fonduri proprii pentru contribuţiile sale prefinanţate şi nefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 309;
(c)calculează cerinţa de fonduri proprii pentru contribuţiile sale nefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC în conformitate cu abordarea prevăzută la articolul 310.
Art. 308: Cerinţele de fonduri proprii pentru contribuţiile prefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC
(1)Valoarea expunerii aferente contribuţiei prefinanţate (DFi) a unei instituţii la fondul de garantare al unei CPCC reprezintă suma plătită sau valoarea de piaţă a activelor furnizate de instituţia respectivă din care se scade orice sumă din contribuţia respectivă pe care CPCC a utilizat-o deja pentru a-şi absorbi pierderile cauzate de intrarea în stare de nerambursare a unuia sau a mai multora dintre membrii săi compensatori.
(2)O instituţie calculează cerinţa de fonduri proprii pentru a acoperi expunerea provenind din contribuţia sa prefinanţată după cum urmează:
[POZĂ - a se vedea actul modificator-]
unde:
Ki = cerinţa de fonduri proprii;
i = indicele care desemnează membrul compensator;
KCCP = capitalul ipotetic al CPCC comunicat instituţiei de CPCC în conformitate cu articolul 50c din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;
DFi = contribuţia prefinanţată;
DFCCP = resursele financiare prefinanţate ale CPC comunicate instituţiei de CPC în conformitate cu articolul 50c din Regulamentul (UE) nr. 648/2012; şi
DFcm = suma contribuţiilor prefinanţate ale tuturor membrilor compensatori ai CPCC comunicată instituţiei de CPCC în conformitate cu articolul 50c din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
(3)O instituţie calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile rezultate din contribuţia prefinanţată a instituţiei respective la fondul de garantare al unei CPCC în sensul articolului 92 alineatul (3) prin înmulţirea cu 12,5 a cerinţei de fonduri proprii calculate în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol.
(4)[textul din Art. 308, alin. (4) din partea III, titlul II, capitolul 6, sectiunea 9 a fost abrogat la 28-iun-2021 de Art. 1, punctul 86., alin. (A) din Regulamentul 876/20-mai-2019]
(5)[textul din Art. 308, alin. (5) din partea III, titlul II, capitolul 6, sectiunea 9 a fost abrogat la 28-iun-2021 de Art. 1, punctul 86., alin. (A) din Regulamentul 876/20-mai-2019]
Art. 309: Cerinţele de fonduri proprii pentru contribuţiile prefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate şi pentru contribuţiile nefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate
(1)O instituţie aplică următoarea formulă pentru a calcula cerinţa de fonduri proprii pentru expunerile rezultate din contribuţiile sale prefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate şi din contribuţiile nefinanţate la respectiva CPC:
K = DF + UC
unde:
K = cerinţa de fonduri proprii;
DF = contribuţiile prefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate; şi UC = contribuţiile nefinanţate la fondul de garantare al unei CPC necalificate.
(2)O instituţie calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile rezultate din contribuţia instituţiei respective la fondul de garantare al unei CPC necalificate în sensul articolului 92 alineatul (3) prin înmulţirea cu 12,5 a cerinţei de fonduri proprii calculate în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol.
Art. 310: Cerinţele de fonduri proprii pentru contribuţiile nefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC
O instituţie aplică o pondere de risc de 0 % contribuţiilor sale nefinanţate la fondul de garantare al unei CPCC.
Art. 311: Cerinţele de fonduri proprii pentru expunerile faţă de CPC-urile care încetează să îndeplinească anumite condiţii
(1)Instituţiile aplică tratamentul prevăzut la prezentul articol în cazul în care au luat cunoştinţă, în urma unui anunţ public sau a unei notificări din partea autorităţii competente a unei CPC utilizate de instituţiile respective sau din partea respectivei CPC, de faptul că respectiva CPC nu va mai îndeplini condiţiile privind autorizarea sau recunoaşterea, după caz.
(2)În cazul în care condiţia prevăzută la alineatul (1) este îndeplinită, instituţiile, în termen de trei luni din momentul în care iau cunoştinţă despre situaţia menţionată la alineatul respectiv, sau mai devreme dacă autorităţile competente ale instituţiilor respective impun acest lucru, procedează după cum urmează în ceea ce priveşte expunerile lor la respectiva CPC:
a)aplică tratamentul prevăzut la articolul 306 alineatul (1) litera (b) expunerilor lor din tranzacţii la respectiva CPC;
b)aplică tratamentul prevăzut la articolul 309 contribuţiilor lor prefinanţate la fondul de garantare al respectivei CPC şi contribuţiilor lor nefinanţate la respectiva CPC;
c)tratează expunerile lor faţă de respectiva CPC, altele decât expunerile enumerate la literele (a) şi (b) de la prezentul alineat, ca fiind expuneri la o societate, în conformitate cu abordarea standardizată pentru riscul de credit prevăzută în capitolul 2.