Art. 285. - Art. 285: Valoarea expunerii pentru seturile de compensare care fac obiectul unui contract în marjă - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 285: Valoarea expunerii pentru seturile de compensare care fac obiectul unui contract în marjă
(1)Dacă setul de compensare face obiectul unui contract în marjă şi al evaluării zilnice la preţul pieţei, instituţia calculează expunerea pozitivă aşteptată efectivă în conformitate cu prezentul alineat. Dacă, la estimarea expunerii aşteptate, modelul reflectă efectele constituirii marjei, instituţia poate, cu aprobarea autorităţii competente, să utilizeze măsurarea prin intermediul modelului a expunerii aşteptate direct în ecuaţia de la articolul 284 alineatul (5). Autorităţile competente acordă o astfel de aprobare numai dacă verifică faptul că, la estimarea expunerii aşteptate, modelul reflectă în mod corect efectele constituirii marjei. O instituţie care nu a primit o astfel de aprobare utilizează una din următoarele măsurări ale expunerii pozitive aşteptate efective:
a)expunerea pozitivă aşteptată efectivă, calculată fără a lua în considerare vreo garanţie reală deţinută sau furnizată prin constituirea marjei, plus orice garanţie reală furnizată contrapărţii independent de procesul de evaluare zilnică şi de constituire a marjei sau de expunerea curentă;
b)expunerea pozitivă aşteptată efectivă, calculată ca creşterea potenţială a expunerii pe parcursul perioadei de risc de marjă, plus valoarea mai mare dintre:
(i)expunerea curentă, inclusiv orice garanţii reale deţinute sau furnizate la momentul respectiv, altele decât garanţiile reale care fac obiectul unui apel în marjă sau unui litigiu;
(ii)cea mai mare expunere netă, inclusiv garanţiile reale din cadrul contractului în marjă, care nu declanşează un apel în marjă. Această sumă trebuie să ia în considerare toate pragurile aplicabile, sumele minime ale transferurilor, sumele independente şi marjele iniţiale, aplicabile în temeiul contractului în marjă.
În sensul literei (b), instituţiile calculează procentul ca modificare pozitivă aşteptată a valorii de marcare la piaţă a tranzacţiilor pe parcursul perioadei de risc de marjă. Modificările valorii garanţiei reale trebuie luate în considerare prin utilizarea ajustărilor de volatilitate reglementate în conformitate cu secţiunea 4 din capitolul 4, sau a estimărilor proprii pentru ajustările de volatilitate ale metodei extinse a garanţiilor financiare, dar fără să se presupună plata vreunei garanţii reale în perioada de risc de marjă. Perioada de risc de marjă nu poate fi mai mică decât perioadele minime prevăzute la alineatele (2)-(5).
(2)În cazul tranzacţiilor supuse ajustării zilnice a marjei şi evaluării zilnice la preţul pieţei, perioada de risc de marjă utilizată pentru modelarea valorii expunerii cu contracte în marjă nu trebuie să fie mai mică de:
a)5 zile lucrătoare pentru seturile de compensare care constau numai în tranzacţii de răscumpărare, în operaţiuni de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut şi în tranzacţii de creditare în marjă;
b)10 zile lucrătoare pentru toate celelalte seturi de compensare.
(3)Alineatul (2) literele (a) şi (b) fac obiectul următoarelor excepţii:
a)pentru toate seturile de compensare în care numărul tranzacţiilor depăşeşte 5 000 în orice moment din cursul unui trimestru, perioada de risc de marjă pentru trimestrul următor nu trebuie să fie mai mică de 20 de zile lucrătoare. Această excepţie nu se aplică expunerilor din tranzacţii ale instituţiilor;
b)pentru seturile de compensare care conţin una sau mai multe tranzacţii implicând fie garanţii reale nelichide, fie un instrument financiar derivat extrabursier care nu poate fi uşor înlocuit, perioada de risc de marjă nu trebuie să fie mai mică de 20 de zile lucrătoare.
O instituţie stabileşte faptul că garanţia reală este nelichidă sau că instrumentele financiare derivate extrabursiere nu pot fi uşor înlocuite, în contextul unor condiţii de criză a pieţei, caracterizate prin lipsa pieţelor active în mod continuu, în care o contra-parte ar obţine, într-un termen de două zile sau mai scurt, mai multe cotaţii de preţ care nu ar provoca mişcări pe piaţă sau nu ar reprezenta un preţ reflectând un discount pe piaţă (în cazul garanţiei reale) sau o primă pe piaţă (în cazul unui instrument financiar derivat extrabursier).
O instituţie trebuie să stabilească dacă tranzacţiile sau titlurile pe care le deţine drept garanţii reale sunt concentrate pe o anumită contraparte şi dacă este în măsură, în cazul în care contrapartea respectivă iese de pe piaţă în mod precipitat, să înlocuiască aceste tranzacţii sau titluri.
(4)Dacă o instituţie a fost implicată în mai mult de două litigii privind apeluri în marjă pentru un anumit set de compensare în ultimele două trimestre, care au durat mai mult decât perioada de risc de marjă aplicabilă în temeiul alineatele (2) şi (3), aceasta trebuie să utilizeze, pentru următoarele două trimestre, o perioadă de risc de marjă cel puţin dublă faţă de perioada specificată la alineatele (2) şi (3) pentru setul de compensare respectiv.
(5)Pentru reconstituirea marjei cu o periodicitate de N de zile, perioada de risc de marjă trebuie să fie cel puţin egală cu perioada specificată la alineatele (2) şi (3), F, plus N zile minus o zi. Respectiv:
Perioada de risc de marjă = F + N - 1
(6)Dacă modelul intern include efectul constituirii marjei asupra modificărilor valorii de piaţă a setului de compensare, în calculele valorii expunerii pentru instrumentele financiare derivate extrabursiere şi pentru tranzacţiile de finanţare prin titluri, instituţia modelează garanţiile reale, altele decât numerarul în aceeaşi monedă ca şi expunerea în sine, împreună cu expunerea.
(7)Dacă nu poate modela garanţiile reale împreună cu expunerea, instituţia nu recunoaşte, în calculele valorii expunerii pentru instrumentele financiare derivate extrabursiere, efectul garanţiilor reale, altele decât numerarul în aceeaşi monedă ca şi expunerea în sine, cu excepţia cazului în care instituţia utilizează ajustările de volatilitate în temeiul abordării bazate pe ajustări de volatilitate reglementate în conformitate cu capitolul 4.
(71)Dacă nu poate modela garanţiile reale împreună cu expunerea, instituţia nu recunoaşte, în calculele valorii expunerii pentru operaţiuni de finanţare prin instrumente financiare, efectul garanţiilor reale, altele decât numerarul în aceeaşi monedă ca şi expunerea în sine.

(8)O instituţie care utilizează MMI ignoră în modelele sale efectul reducerii valorii expunerii ca urmare a oricărei clauze a unui acord de garanţie reală, care solicită primirea garanţiei reale în cazul în care calitatea creditului contrapărţii se deteriorează.