Art. 292. - Art. 292: Integritatea procesului de modelare - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 292: Integritatea procesului de modelare
(1)O instituţie asigură integritatea procesului de modelare prevăzut la articolul 284, adoptând cel puţin următoarele măsuri:
a)modelul reflectă condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor în mod prompt, complet şi prudent;
b)aceste condiţii includ cel puţin cuantumurile noţionale, scadenţa şi activele de referinţă ale contractelor, contractele în marjă şi acordurile de compensare;
c)aceste condiţii şi specificaţii se păstrează într-o bază de date care face obiectul unui audit formal şi periodic;
d)procesul de recunoaştere a acordurilor de compensare prevede că personalul juridic trebuie să verifice caracterul executoriu din punct de vedere juridic al compensării în cadrul acordurilor respective;
e)verificarea solicitată la litera (d) este introdusă de către o unitate independentă în baza de date menţionată la litera (c);
f)transmiterea datelor privind condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor în vederea integrării în modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate face obiectul auditului intern;
g)există procese de reconciliere formală între model şi sistemele de date-sursă pentru a verifica permanent dacă, la calculul expunerii pozitive aşteptate, condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor sunt luate în considerare în mod corect sau, cel puţin, prudent.
(2)Pentru a determina expunerile curente se utilizează date de piaţă curente. O instituţie poate calibra modelul său de calcul al expunerii pozitive aşteptate, utilizând fie date de piaţă istorice, fie date de piaţă implicite pentru a stabili parametrii proceselor stocastice-suport, cum ar fi deriva (drift), volatilitatea şi corelarea. Dacă o instituţie utilizează date istorice, acestea trebuie să acopere cel puţin trei ani. Datele trebuie actualizate cel puţin trimestrial sau mai frecvent dacă acest lucru este necesar pentru a reflecta condiţiile pieţei.
Pentru a calcula expunerea pozitivă aşteptată efectivă utilizând o calibrare la condiţii de criză, o instituţie trebuie să calibreze expunerea pozitivă aşteptată efectivă, utilizând fie date pe trei ani, care includ o perioadă de criză a marjelor de credit ale contrapărţilor sale, fie date de piaţă implicite dintr-o astfel de perioadă de criză.
În acest scop, instituţia trebuie să aplice cerinţele de la alineatele (3), (4) şi (5).
(3)O instituţie trebuie să demonstreze cel puţin o dată pe trimestru, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător, că perioada de criză utilizată pentru calculul prevăzut de prezentul alineat coincide, pentru un eşantion reprezentativ al contrapărţilor sale ale căror marje de credit sunt tranzacţionate, cu o perioadă de creştere a marjelor pentru instrumentele de tip credit default swap sau pentru alte credite (precum împrumuturi sau obligaţiuni corporative). În situaţiile în care nu dispune de date adecvate privind marjele de credit ale unei contrapărţi, instituţia asociază contrapărţii respective date specifice privind marjele de credit, bazate pe regiune, pe rating intern şi pe tipuri de activitate.
(4)Modelul de calcul al expunerii pozitive aşteptate pentru toate contrapărţile trebuie să utilizeze date, fie istorice, fie implicite, care să includă date din perioada de criză a creditelor, într-un mod care corespunde metodei utilizate pentru calibrarea modelului respectiv cu date curente.
(5)Pentru a evalua eficacitatea calibrării expunerii pozitive aşteptate efective la condiţii de criză, o instituţie trebuie să creeze mai multe portofolii de referinţă, vulnerabile la principalii factori de risc la care este expusă. Expunerea faţă de aceste portofolii de referinţă se calculează utilizând: (a) o metodologie corespunzătoare crizei, bazată pe valorile de piaţă curente şi pe parametrii modelului calibraţi la condiţii de criză a pieţei, şi (b) expunerea generată în cursul perioadei de criză, dar aplicând metoda prevăzută în prezenta secţiune (valoarea de piaţă de la sfârşitul perioadei de criză, volatilităţi şi corelări pe o perioadă de criză de 3 ani).
Autorităţile competente trebuie să solicite unei instituţii să-şi ajusteze calibrarea la condiţii de criză, dacă expunerile acestor portofolii de referinţă se abat substanţial unele faţă de altele.
(6)O instituţie trebuie să supună modelul unui proces de validare, care este clar articulat în politicile şi procedurile sale. Această validare trebuie:
a)să specifice tipul de testare necesar pentru a asigura integritatea modelului şi pentru a identifica condiţiile în care ipotezele care stau la baza modelului sunt inadecvate şi pot conduce, prin urmare, la o subestimare a expunerii pozitive aşteptate;
b)să includă o reexaminare a exhaustivităţii modelului.
(7)O instituţie trebuie să monitorizeze riscurile relevante şi să dispună de procese de ajustare a propriilor estimări ale expunerii pozitive aşteptate efective, atunci când aceste riscuri devin semnificative. Pentru a se conforma prezentului alineat, instituţia trebuie:
a)să-şi identifice şi să-şi administreze expunerile la riscul specific de corelare defavorabilă specificat la articolul 291 alineatul (1) litera (b) şi expunerile la riscul general de corelare defavorabilă specificat la articolul 291 alineatul (1) litera (a);
b)pentru expunerile care prezintă un profil de risc în creştere după un an, să compare cu regularitate estimarea unei măsurări relevante a expunerii pe durata unui an, cu aceeaşi măsurare a expunerii pe întreaga durată a expunerii;
c)pentru expunerile cu o scadenţă reziduală mai mică de un an, să compare cu regularitate costul de înlocuire (expunerea curentă) cu profilul expunerii realizate şi să stocheze datele care permit o astfel de comparaţie.
(8)O instituţie trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, înainte de includerea unei tranzacţii într-un set de compensare, aceasta este acoperită de un contract de compensare executoriu din punct de vedere juridic care îndeplineşte cerinţele stabilite în secţiunea 7.
(9)O instituţie care utilizează garanţii reale pentru a diminua riscul de credit al contrapărţii trebuie să dispună de proceduri interne pentru a verifica dacă, înainte de recunoaşterea efectului garanţiilor reale în calculele sale, garanţiile reale respectă cerinţele de securitate juridică stabilite în capitolul 4.
(10)ABE monitorizează diversele practici din acest domeniu şi emite, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ghiduri cu privire la aplicarea prezentului articol.