Art. 296. - Art. 296: Recunoaşterea acordurilor de compensare contractuală - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 296: Recunoaşterea acordurilor de compensare contractuală
(1)Autorităţile competente recunosc un acord de compensare contractuală numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (2) şi, după caz, la alineatul (3).
(2)Toate acordurile de compensare contractuală utilizate de o instituţie pentru a determina valoarea expunerii în cadrul acestei părţi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)instituţia a încheiat un acord de compensare contractuală cu contrapartea sa, care creează o singură obligaţie juridică acoperind toate tranzacţiile incluse, astfel încât, în cazul în care contrapartea ar intra în stare de nerambursare, instituţia ar avea dreptul să primească sau ar fi obligată să plătească numai suma netă a valorilor pozitive şi negative marcate la piaţă ale tranzacţiilor individuale incluse;
b)instituţia a pus la dispoziţia autorităţilor competente opinii juridice scrise, fundamentate, în care se precizează că, în cazul contestării în instanţă a acordului de compensare, creanţele şi datoriile instituţiei nu ar depăşi cele menţionate la litera (a). Opinia juridică trebuie să se refere la legislaţia aplicabilă:
(i)în jurisdicţia în care este înregistrată contrapartea;
(ii)dacă este implicată o sucursală a unei întreprinderi, care este situată în altă ţară decât cea în care este înregistrată întreprinderea, în jurisdicţia în care este situată sucursala;
(iii)în jurisdicţia ale cărei legi guvernează tranzacţiile individuale incluse în acordul de compensare;
(iv)în jurisdicţia ale cărei legi guvernează orice contract sau acord necesar efectuării compensării contractuale;
c)riscul de credit faţă de fiecare contraparte este agregat pentru a obţine o singură expunere din punct de vedere juridic pentru toate tranzacţiile cu contrapartea respectivă. Această agregare se ia în considerare pentru scopurile limitei de creditare şi ale capitalului intern;
d)contractul nu conţine nicio clauză care, în cazul intrării unei contrapărţi în stare de nerambursare, permite unei contra-părţi care nu se află în stare de nerambursare să efectueze numai plăţi limitate sau să nu efectueze nicio plată în favoarea contrapărţii aflate în stare de nerambursare, chiar dacă aceasta din urmă este un creditor net [de exemplu, o clauză de retragere (clauză de tip «walk-away»)].
Dacă una dintre autorităţile competente nu primeşte dovezi satisfăcătoare potrivit cărora compensarea contractuală este valabilă şi executorie din punct de vedere juridic, în temeiul legislaţiei fiecăreia dintre jurisdicţiile menţionate la litera (b), acordul de compensare contractuală nu este recunoscut ca diminuator de risc pentru niciuna dintre contrapărţi. Autorităţile competente se informează reciproc în această privinţă.
(3)Opiniile juridice menţionate la litera (b) pot fi redactate cu referire la tipurile de compensare contractuală. Acordurile de compensare contractuală între produse diferite trebuie să îndeplinească următoarele condiţii suplimentare:
a)suma netă menţionată la alineatul (2) litera (a) este suma netă a valorilor de închidere pozitive şi negative ale oricărui acord-cadru bilateral individual inclus şi a valorilor pozitive şi negative marcate la piaţă ale tranzacţiilor individuale («cuantumul net pentru toate produsele»);
b)opiniile juridice menţionate la alineatul (2) litera (b) se referă la valabilitatea şi la caracterul executoriu ale întregului acord de compensare contractuală între produse diferite în conformitate cu termenii săi şi la impactul acordului de compensare asupra dispoziţiilor relevante ale oricărui acord-cadru bilateral individual inclus.