Art. 170. - Art. 170: Structura sistemelor de rating - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 170: Structura sistemelor de rating
(1)Structura sistemelor de rating pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale şi administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public respectă următoarele cerinţe:
a)un sistem de rating trebuie să ia în considerare caracteristicile de risc ale debitorului şi ale tranzacţiei;
b)un sistem de rating trebuie să includă o scală de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare asociat debitorilor. Scala de rating a debitorilor trebuie să aibă minimum 7 clase pentru debitorii care nu se află în stare de nerambursare şi o clasă pentru debitorii care se află în stare de nerambursare;
c)instituţia trebuie să formalizeze relaţia dintre clasele de rating ale debitorilor din punctul de vedere al nivelului riscului de nerambursare pe care îl implică fiecare clasă de rating şi al criteriilor utilizate pentru a distinge nivelul respectiv al riscului de nerambursare;
d)instituţiile care deţin portofolii concentrate pe un anumit segment de piaţă şi într-un anumit interval al riscului de nerambursare trebuie să dispună de un număr suficient de clase de rating în cadrul intervalului respectiv pentru a evita concentrarea excesivă a debitorilor într-o anumită clasă de rating. Concentrările semnificative dintr-o singură clasă de rating trebuie justificate prin dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că respectiva clasă de rating a debitorilor acoperă un interval rezonabil de îngust al PD şi că riscul de nerambursare aferent tuturor debitorilor din această clasă de rating se încadrează în intervalul respectiv;
e)pentru a i se permite de către autoritatea competentă să folosească propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare în vederea determinării cerinţelor de fonduri proprii, un sistem de rating trebuie să includă o scală de rating a tranzacţiilor distinctă, care să reflecte exclusiv caracteristicile asociate pierderii în caz de nerambursare ale tranzacţiilor. Definiţia clasei de rating a tranzacţiilor trebuie să includă atât descrierea modului de încadrare a expunerilor în clasa respectivă, cât şi a criteriilor utilizate pentru a distinge nivelul de risc aferent fiecărei clase de rating;
f)concentrările semnificative dintr-o singură clasă de rating a tranzacţiilor trebuie justificate prin dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că respectiva clasă de rating a tranzacţiilor acoperă un interval rezonabil de îngust al pierderilor în caz de nerambursare şi că riscul aferent tuturor expunerilor din această clasă de rating se încadrează în intervalul respectiv.
(2)Instituţiile care utilizează metodele stabilite la articolul 153 alineatul (5) pentru atribuirea ponderilor de risc în cazul expunerilor provenind din finanţări specializate sunt exceptate de la obligaţia de a avea o scală de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare asociat debitorilor pentru aceste expuneri. Instituţiile respective trebuie să dispună, pentru aceste expuneri, de cel puţin 4 clase de rating pentru debitorii care nu se află în stare de nerambursare şi de cel puţin o clasă pentru debitorii care se află în stare de nerambursare.
(3)Structura sistemelor de rating pentru expunerile de tip retail respectă următoarele cerinţe:
a)sistemele de rating trebuie să reflecte riscul, atât cel asociat debitorului, cât şi cel asociat tranzacţiei, şi să includă toate caracteristicile relevante ale debitorilor şi ale tranzacţiilor.
b)nivelul de diferenţiere a riscului trebuie să asigure faptul că numărul de expuneri încadrate într-o clasă de rating dată sau într-o grupă de risc dată este suficient de mare pentru a permite cuantificarea şi validarea adecvată a caracteristicilor pierderilor la nivelul clasei de rating sau al grupei de risc. Distribuţia expunerilor şi a debitorilor în clase de rating sau grupe de risc se efectuează astfel încât să se evite concentrările excesive.
c)procesul de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc trebuie să permită diferenţierea adecvată a riscului, gruparea expunerilor suficient de omogene şi estimarea precisă şi coerentă a caracteristicilor pierderilor la nivel de clasă de rating sau grupă de risc. În cazul creanţelor achiziţionate, gruparea trebuie să reflecte practicile de subscriere ale vânzătorului şi eterogenitatea clienţilor săi;
(4)La încadrarea expunerilor în clase de risc sau grupe de risc, instituţiile trebuie să ia în considerare următorii factori de risc:
a)caracteristicile de risc ale debitorului;
b)caracteristicile de risc ale tranzacţiei, inclusiv tipul de produs şi tipul de protecţie finanţată a creditului, protecţia nefinanţată a creditului recunoscută, raportul între valoarea creditului acordat şi cea a garanţiei aferente creditului, maturizarea expunerii şi rangul de prioritate; instituţiile tratează în mod explicit cazurile în care mai multe expuneri beneficiază de aceeaşi protecţie finanţată sau nefinanţată a creditului.

c)incidentele de neplată, cu excepţia cazului în care o instituţie demonstrează autorităţii competente într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător că incidentele de neplată nu constituie un factor de risc semnificativ pentru expunere.