Art. 269. - Art. 269: Resecuritizări - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 269: Resecuritizări
(1)Pentru o poziţie din resecuritizare, instituţiile aplică abordarea SEC-SA în conformitate cu articolul 261, cu următoarele modificări:
a)W = 0 pentru orice expunere faţă de o tranşă din securitizare din cadrul portofoliului de expuneri-suport;
b)p = 1,5;
c)ponderea de risc rezultată este supusă unui prag de ponderare a riscului de 100 %.
(2)Parametrul KSA pentru expunerile-suport din securitizare se calculează în conformitate cu subsecţiunea 2.
(3)Cerinţele maxime de capital prevăzute în subsecţiunea 4 nu se aplică poziţiilor din resecuritizare.
(4)Dacă portofoliul de expuneri-suport este alcătuit dintr-o combinaţie de tranşe din securitizare şi alte tipuri de active, parametrul KA este determinat ca fiind media ponderată în funcţie de expunerea nominală a parametrilor KA calculaţi separat pentru fiecare subgrup de expuneri în parte.