Art. 249. - Art. 249: Recunoaşterea diminuării riscului de credit în cazul poziţiilor din securitizare - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 249: Recunoaşterea diminuării riscului de credit în cazul poziţiilor din securitizare
(1)O instituţie poate recunoaşte protecţia finanţată sau nefinanţată a creditului în ceea ce priveşte o poziţie din securitizare dacă sunt îndeplinite cerinţele pentru diminuarea riscului de credit prevăzute în prezentul capitol şi în capitolul 4.
(2)Protecţia eligibilă finanţată a creditului se limitează la garanţia financiară care este eligibilă pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor în temeiul capitolului 2, astfel cum se prevede la capitolul 4, iar recunoaşterea diminuării riscului de credit este condiţionată de respectarea cerinţelor relevante stabilite în capitolul 4.
Protecţia eligibilă nefinanţată a creditului şi furnizorii eligibili de protecţie nefinanţată a creditului se limitează la cei eligibili în conformitate cu capitolul 4, iar recunoaşterea diminuării riscului de credit este condiţionată de respectarea cerinţelor relevante, astfel cum sunt stabilite în capitolul 4.
(3)Prin derogare de la alineatul (2) al prezentului articol, furnizorilor eligibili de protecţie nefinanţată a creditului enumeraţi la articolul 201 alineatul (1) litera (g) li se va fi atribuit o evaluare a creditului efectuată de către o ECAI recunoscută care corespundea nivelului 2 de calitate a creditului sau unui nivel superior acestuia la momentul la care protecţia creditului a fost recunoscută pentru prima dată şi care corespunde în prezent nivelului 3 de calitate a creditului sau unui nivel superior.
Instituţiile care sunt autorizate să aplice abordarea IRB în cazul unei expuneri directe faţă de furnizorul de protecţie pot evalua eligibilitatea în conformitate cu primul paragraf, pe baza echivalenţei dintre PD a furnizorului de protecţie şi PD asociată nivelurilor de calitate a creditului menţionate la articolul 136.
(4)Prin derogare de la alineatul (2), SSPE sunt furnizori de protecţie eligibili, în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)SSPE deţine active care se califică drept garanţii financiare eligibile în conformitate cu capitolul 4;
b)activele menţionate la litera (a) nu fac obiectul unor creanţe sau al unor creanţe potenţiale de rang egal sau superior cu creanţa sau cu creanţa potenţială a instituţiei care beneficiază de o protecţie nefinanţată a creditului şi
c)sunt îndeplinite toate cerinţele de recunoaştere a garanţiilor financiare menţionate în capitolul 4.
(5)În sensul alineatului (4), cuantumul protecţiei ajustat pentru eventualele neconcordanţe de monede şi de scadenţe (Ga) în conformitate cu dispoziţiile capitolului 4 se limitează la valoarea de piaţă ajustată în funcţie de volatilitatea activelor respective, iar ponderea de risc aferentă expunerilor faţă de furnizorul de protecţie, specificată în cadrul abordării standardizate (g), se determină ca fiind ponderea de risc medie ponderată care s-ar aplica activelor respective ca garanţie financiară în cadrul abordării standardizate.
(6)În cazul în care o poziţie din securitizare beneficiază de o protecţie integrală a creditului sau de o protecţie parţială a creditului calculată în mod proporţional, se aplică următoarele cerinţe:
a)instituţia care furnizează protecţia creditului calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru partea din poziţia din securitizare care beneficiază de o protecţie a creditului în conformitate cu subsecţiunea 3, ca şi cum ar deţine acea parte din poziţie în mod direct;
b)instituţia care cumpără protecţia creditului calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu capitolul 4 pentru partea protejată.
(7)În toate cazurile care nu fac obiectul alineatului (6), se aplică următoarele cerinţe:
a)instituţia care furnizează protecţia creditului tratează partea din poziţie care beneficiază de o protecţie a creditului ca pe o poziţie din securitizare şi calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor ca şi cum ar deţine acea poziţie în mod direct, în conformitate cu subsecţiunea 3, sub rezerva alineatelor (8), (9) şi (10);
b)instituţia care cumpără protecţia creditului calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor aferente părţii din poziţie care beneficiază de protecţie menţionate la litera (a) în conformitate cu capitolul 4. Instituţia tratează partea din poziţia din securitizare care nu beneficiază de protecţie a creditului ca pe o poziţie distinctă din securitizare şi calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu subsecţiunea 3, sub rezerva alineatelor (8), (9) şi (10).
(8)Instituţiile care utilizează abordarea securitizării bazată pe modele interne de rating (SEC-IRBA) sau abordarea standardizată a securitizării (SEC-SA) în temeiul subsecţiunii 3 stabilesc punctul de ataşare (A) şi punctul de detaşare (D) separat pentru fiecare dintre poziţiile derivate în conformitate cu alineatul (7), ca şi cum acestea ar fi fost poziţii distincte din securitizare în momentul iniţierii tranzacţiei. Valoarea KIRb sau, respectiv, a KSA se calculează ţinând seama de portofoliul iniţial de expuneri-suport din securitizare.
(9)Instituţiile care utilizează abordarea securitizării bazată pe modele externe de rating (SEC-ERBA) în temeiul subsecţiunii 3 pentru poziţia din securitizare iniţială calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru poziţiile derivate în conformitate cu alineatul (7) după cum urmează:
a)în cazul în care poziţia derivată are un rang superior, i se atribuie ponderea de risc aferentă poziţiei din securitizare iniţiale;
b)în cazul în care poziţia derivată are un rang inferior, i se poate atribui un rating dedus în conformitate cu articolul 261 alineatul (7). În acest caz, valoarea de intrare pentru densitate T este calculată exclusiv pe baza poziţiei derivate. În cazul în care un rating nu poate fi dedus, instituţia aplică cea mai ridicată dintre ponderile de risc care rezultă fie din:
(i)aplicarea SEC-SA în conformitate cu alineatul (8) şi cu subsecţiunea 3, fie din
(ii)ponderea de risc aferentă poziţiei din securitizare iniţiale în conformitate cu SEC-ERBA.
(10)Poziţia derivată cu rangul de prioritate mai mic este considerată drept poziţie din securitizare care nu este de rang superior, chiar dacă poziţia din securitizare iniţială înainte de protecţie se califică drept poziţie de rang superior.