Secţiunea 6 - Cerinţe pentru utilizarea abordării IRB - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 6:Cerinţe pentru utilizarea abordării IRB
SUBSECŢIUNEA 1:Sisteme de rating
Art. 169: Principii generale
(1)În cazul în care o instituţie utilizează mai multe sisteme de rating, raţionamentul pe baza căruia un debitor sau o tranzacţie sunt alocaţi unui anumit sistem de rating trebuie formalizat şi aplicat astfel încât să reflecte în mod adecvat nivelul de risc.
(2)Criteriile şi procesele de alocare trebuie revizuite periodic pentru a se stabili dacă sunt în continuare adecvate portofoliului curent şi condiţiilor externe.
(3)În cazul în care o instituţie utilizează estimări directe ale parametrilor de risc pentru debitori individuali sau expuneri, acestea pot fi considerate ca fiind estimări alocate claselor de pe o scală continuă de rating.
ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, cu privire la modul de aplicare în practică a cerinţelor privind conceperea modelului, cuantificarea riscurilor, validarea şi aplicarea parametrilor de risc utilizând scale de rating continue sau foarte granulare pentru fiecare parametru de risc.

Art. 170: Structura sistemelor de rating
(1)Structura sistemelor de rating pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale şi administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public respectă următoarele cerinţe:
a)un sistem de rating trebuie să ia în considerare caracteristicile de risc ale debitorului şi ale tranzacţiei;
b)un sistem de rating trebuie să includă o scală de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare asociat debitorilor. Scala de rating a debitorilor trebuie să aibă minimum 7 clase pentru debitorii care nu se află în stare de nerambursare şi o clasă pentru debitorii care se află în stare de nerambursare;
c)instituţia trebuie să formalizeze relaţia dintre clasele de rating ale debitorilor din punctul de vedere al nivelului riscului de nerambursare pe care îl implică fiecare clasă de rating şi al criteriilor utilizate pentru a distinge nivelul respectiv al riscului de nerambursare;
d)instituţiile care deţin portofolii concentrate pe un anumit segment de piaţă şi într-un anumit interval al riscului de nerambursare trebuie să dispună de un număr suficient de clase de rating în cadrul intervalului respectiv pentru a evita concentrarea excesivă a debitorilor într-o anumită clasă de rating. Concentrările semnificative dintr-o singură clasă de rating trebuie justificate prin dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că respectiva clasă de rating a debitorilor acoperă un interval rezonabil de îngust al PD şi că riscul de nerambursare aferent tuturor debitorilor din această clasă de rating se încadrează în intervalul respectiv;
e)pentru a i se permite de către autoritatea competentă să folosească propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare în vederea determinării cerinţelor de fonduri proprii, un sistem de rating trebuie să includă o scală de rating a tranzacţiilor distinctă, care să reflecte exclusiv caracteristicile asociate pierderii în caz de nerambursare ale tranzacţiilor. Definiţia clasei de rating a tranzacţiilor trebuie să includă atât descrierea modului de încadrare a expunerilor în clasa respectivă, cât şi a criteriilor utilizate pentru a distinge nivelul de risc aferent fiecărei clase de rating;
f)concentrările semnificative dintr-o singură clasă de rating a tranzacţiilor trebuie justificate prin dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că respectiva clasă de rating a tranzacţiilor acoperă un interval rezonabil de îngust al pierderilor în caz de nerambursare şi că riscul aferent tuturor expunerilor din această clasă de rating se încadrează în intervalul respectiv.
(2)Instituţiile care utilizează metodele stabilite la articolul 153 alineatul (5) pentru atribuirea ponderilor de risc în cazul expunerilor provenind din finanţări specializate sunt exceptate de la obligaţia de a avea o scală de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare asociat debitorilor pentru aceste expuneri. Instituţiile respective trebuie să dispună, pentru aceste expuneri, de cel puţin 4 clase de rating pentru debitorii care nu se află în stare de nerambursare şi de cel puţin o clasă pentru debitorii care se află în stare de nerambursare.
(3)Structura sistemelor de rating pentru expunerile de tip retail respectă următoarele cerinţe:
a)sistemele de rating trebuie să reflecte riscul, atât cel asociat debitorului, cât şi cel asociat tranzacţiei, şi să includă toate caracteristicile relevante ale debitorilor şi ale tranzacţiilor.
b)nivelul de diferenţiere a riscului trebuie să asigure faptul că numărul de expuneri încadrate într-o clasă de rating dată sau într-o grupă de risc dată este suficient de mare pentru a permite cuantificarea şi validarea adecvată a caracteristicilor pierderilor la nivelul clasei de rating sau al grupei de risc. Distribuţia expunerilor şi a debitorilor în clase de rating sau grupe de risc se efectuează astfel încât să se evite concentrările excesive.
c)procesul de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc trebuie să permită diferenţierea adecvată a riscului, gruparea expunerilor suficient de omogene şi estimarea precisă şi coerentă a caracteristicilor pierderilor la nivel de clasă de rating sau grupă de risc. În cazul creanţelor achiziţionate, gruparea trebuie să reflecte practicile de subscriere ale vânzătorului şi eterogenitatea clienţilor săi;
(4)La încadrarea expunerilor în clase de risc sau grupe de risc, instituţiile trebuie să ia în considerare următorii factori de risc:
a)caracteristicile de risc ale debitorului;
b)caracteristicile de risc ale tranzacţiei, inclusiv tipul de produs şi tipul de protecţie finanţată a creditului, protecţia nefinanţată a creditului recunoscută, raportul între valoarea creditului acordat şi cea a garanţiei aferente creditului, maturizarea expunerii şi rangul de prioritate; instituţiile tratează în mod explicit cazurile în care mai multe expuneri beneficiază de aceeaşi protecţie finanţată sau nefinanţată a creditului.

c)incidentele de neplată, cu excepţia cazului în care o instituţie demonstrează autorităţii competente într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător că incidentele de neplată nu constituie un factor de risc semnificativ pentru expunere.
Art. 171: Încadrarea în clase de rating sau grupe de risc
(1)O instituţie trebuie să utilizeze definiţii, procese şi criterii specifice pentru a încadra expunerile în clase de rating sau grupe de risc în cadrul unui sistem de rating, care să respecte următoarele cerinţe:
a)definiţiile şi criteriile corespunzătoare claselor de rating sau grupelor de risc trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite persoanelor responsabile cu acordarea ratingurilor să încadreze în mod consecvent debitorii sau tranzacţiile care prezintă un risc similar în aceeaşi clasă de rating sau grupă de risc. Această consecvenţă trebuie menţinută indiferent de linia de activitate, de departament sau de localizarea geografică;
b)documentaţia aferentă procesului de rating trebuie să permită terţilor să înţeleagă şi să reproducă încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc, precum şi să evalueze adecvarea încadrării într-o anumită clasă de rating sau grupă de risc;
c)de asemenea, criteriile trebuie să respecte normele interne de creditare ale instituţiei şi politicile sale privind tratamentul aplicat debitorilor şi tranzacţiilor în dificultate.
(2)La încadrarea debitorilor şi tranzacţiilor în clase de rating sau grupe de risc, o instituţie trebuie să ia în considerare toate informaţiile relevante. Informaţiile trebuie să fie actuale şi să permită instituţiei să previzioneze performanţa viitoare a expunerii. O instituţie trebuie să fie cu atât mai prudentă la încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc de debitori şi tranzacţii, cu cât dispune de mai puţine informaţii. Dacă utilizează un rating extern ca factor principal în alocarea unui rating intern, instituţia trebuie să se asigure că ia în considerare şi alte informaţii relevante.
(3)Instituţiile utilizează un orizont de timp de peste un an la atribuirea ratingurilor. Un rating al debitorului reprezintă evaluarea de către instituţie a capacităţii şi a disponibilităţii debitorului de a respecta contractul, în pofida unor condiţii economice nefavorabile sau a producerii unor evenimente neprevăzute. Sistemele de rating sunt concepute astfel încât schimbările idiosincratice şi schimbările specifice sectorului, atunci când acestea reprezintă factori de risc semnificativi pentru tipul de expunere, să fie un factor determinant al trecerilor dintr-o clasă de rating sau grupă de risc în alta. Efectele ciclurilor economice pot fi, de asemenea, un factor determinant al trecerilor dintr-o clasă de rating sau grupă de risc în alta.

Art. 172: Încadrarea expunerilor
(1)În ceea ce priveşte expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi, încadrarea acestora se efectuează în conformitate cu următoarele criterii:
a)fiecare debitor trebuie încadrat într-o clasă de rating a debitorilor, ca parte a procesului de aprobare a creditelor;
b)în cazul expunerilor pentru care o instituţie a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie, fiecare expunere este încadrată, de asemenea, într-o clasă de rating al tranzacţiei, ca parte a procesului de aprobare a creditelor;
c)instituţiile care utilizează metodele prevăzute la articolul 153 alineatul (5) pentru atribuirea ponderilor de risc în cazul expunerilor provenind din finanţări specializate, încadrează fiecare dintre aceste expuneri într-o clasă de rating, în conformitate cu articolul 170 alineatul (2);
d)fiecare entitate juridică distinctă faţă de care instituţia înregistrează expuneri este evaluată separat;

e)expunerile distincte faţă de acelaşi debitor trebuie încadrate în aceeaşi clasă de rating al debitorului, indiferent de diferenţele existente în natura fiecărei tranzacţii specifice. Cu toate acestea, expunerile distincte pot conduce la încadrarea aceluiaşi debitor în mai multe clase de rating, în următoarele cazuri:
(i)există un risc de transfer aferent unei ţări, după cum expunerile sunt denominate în moneda locală sau într-o monedă străină;
(ii)tratamentul garanţiilor asociate unei expuneri poate consta în ajustarea unui rating atribuit debitorului;
(iii)legislaţia privind protecţia consumatorilor sau secretul bancar, sau orice alte reglementări interzic schimbul de informaţii cu privire la clienţi.
În sensul literei (d) de la primul paragraf, o instituţie dispune de politici adecvate privind tratamentul clienţilor debitori individuali şi al grupurilor de clienţi aflaţi în legătură. Politicile respective conţin un proces de identificare a riscului specific de corelare defavorabilă pentru fiecare entitate juridică faţă de care instituţia are expuneri.
În sensul capitolului 6, tranzacţiile cu contrapărţi în cazul cărora s-a identificat un risc specific de corelare defavorabilă sunt tratate diferit atunci când se calculează valoarea expunerii lor.

(2)În cazul expunerilor de tip retail, fiecare expunere trebuie încadrată într-o clasă de rating sau într-o grupă de risc, ca parte a procesului de aprobare a creditelor.
(3)În ceea ce priveşte încadrarea într-o clasă de rating sau într-o grupă de risc, instituţiile trebuie să formalizeze situaţiile în care raţionamentul profesional poate prima asupra datelor de intrare sau de ieşire din procesul de încadrare, precum şi informaţiile privind personalul responsabil cu aprobarea priorităţii raţionamentului uman. Instituţiile trebuie să formalizeze aceste modificări şi să consemneze în scris personalul responsabil în acest sens. Instituţiile trebuie să analizeze performanţa expunerilor ale căror încadrări au fost modificate. Această analiză include o evaluare a performanţei expunerilor ale căror ratinguri au fost modificate de către o anumită persoană, care preia responsabilitatea întregului personalul responsabil.
Art. 173: Integritatea procesului de încadrare
(1)În ceea ce priveşte expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi, procesul de încadrare îndeplineşte următoarele cerinţe:
a)Încadrările şi revizuirile periodice ale acestora se efectuează sau se aprobă de către o parte independentă, care nu obţine în mod direct beneficii în urma deciziei de acordare a creditului.
b)Instituţiile reexaminează încadrările cel puţin anual şi ajustează încadrarea în cazul în care rezultatul reexaminării nu justifică continuarea încadrării actuale. Debitorii care prezintă un risc ridicat şi expunerile cu probleme trebuie să facă obiectul unor revizuiri mai frecvente. Dacă noi informaţii semnificative privind un debitor sau o expunere devin disponibile, instituţiile efectuează o nouă încadrare.
c)O instituţie trebuie să dispună de un proces eficient de obţinere şi actualizare a informaţiilor relevante referitoare la caracteristicile debitorilor care afectează probabilităţile de nerambursare şi la caracteristicile tranzacţiilor care afectează pierderile în caz de nerambursare sau factorii de conversie.
(2)În cazul expunerilor de tip retail, o instituţie trebuie să reexamineze cel puţin anual încadrările debitorilor şi ale tranzacţiilor şi să ajusteze încadrarea în cazul în care rezultatul reexaminării nu justifică continuarea încadrării actuale, sau să reexamineze caracteristicile pierderilor şi situaţia incidentelor de neplată pentru fiecare grupă de risc identificată, după caz. O instituţie trebuie, de asemenea, să revizuiască cel puţin anual, pe baza unui eşantion reprezentativ, situaţia expunerilor individuale din fiecare grupă de risc, ca mijloc de a se asigura că expunerile sunt în continuare corect încadrate şi să ajusteze încadrarea în cazul în care rezultatul reexaminării nu justifică continuarea încadrării actuale.
(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare de stabilire a metodologiilor care se aplică autorităţilor competente pentru a verifica integritatea procesului de încadrare şi pentru evaluarea regulată şi independentă a riscurilor.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2026.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art. 174: Utilizarea modelelor
Instituţiile utilizează metode statistice sau alte metode matematice («modele») pentru a încadra expunerile în clase de rating sau grupe de risc de debitori sau de tranzacţii. Trebuie să fie îndeplinite următoarele cerinţe:

a)modelul are o bună putere de previzionare, iar utilizarea sa nu denaturează cerinţele de fonduri proprii;

b)instituţia trebuie să dispună de un proces de verificare a datelor de intrare ale modelului, care să includă o evaluare a acurateţei, exhaustivităţii şi adecvării acestor date;
c)datele utilizate pentru a crea modelul trebuie să fie reprezentative pentru populaţia de debitori sau de expuneri curente a instituţiei;
d)instituţia trebuie să dispună de un ciclu periodic de validare a modelului, care să includă monitorizarea performanţei şi a stabilităţii, revizuirea specificaţiilor şi compararea datelor de ieşire cu rezultatele efective;
e)instituţia trebuie să utilizeze raţionamentul profesional şi supravegherea umană în completarea modelului statistic, pentru a revizui încadrările efectuate pe baza modelului şi a se asigura că modelul este utilizat în mod adecvat. Procedurile de revizuire trebuie să urmărească identificarea şi limitarea erorilor asociate unor deficienţe ale modelului. Raţionamentele profesionale trebuie să ţină seama de toate informaţiile relevante pe care modelul nu le ia în considerare. Instituţia trebuie să formalizeze modul în care trebuie îmbinate raţionamentul profesional şi rezultatele modelului.
În sensul literei (a) de la primul paragraf, variabilele de intrare constituie o bază rezonabilă şi eficace pentru previziunile rezultate. Modelul nu produce denaturări semnificative ale rezultatelor. Există o legătură funcţională între datele de intrare şi rezultatele modelului, care poate fi determinată prin avizul experţilor, după caz.

Art. 175: Documentaţia sistemelor de rating
(1)Instituţiile formalizează detaliile conceptuale şi operaţionale ale sistemelor lor de rating. Documentaţia trebuie să ateste îndeplinirea cerinţelor stabilite în prezenta secţiune şi să trateze subiecte incluzând diferenţierea portofoliilor, criteriile de rating, responsabilităţile părţilor care acordă ratinguri debitorilor şi expunerilor, frecvenţa revizuirii încadrărilor şi supravegherea procesului de rating de către organul de conducere.
(2)Instituţia formalizează motivele şi analiza pe care se bazează alegerea criteriilor de rating. Instituţia formalizează toate modificările majore aduse procesului de rating al riscului, documentaţia respectivă permiţând identificarea modificărilor aduse procesului de rating al riscului în urma ultimei revizuiri efectuate de autorităţile competente. Este formalizat, de asemenea, modul în care se organizează alocarea pe clase de rating şi grupe de risc, inclusiv procesul de acordare a ratingurilor şi structura controlului intern.
(3)Instituţiile formalizează definiţiile specifice ale stării de nerambursare şi pierderii, pe care le utilizează intern, şi asigură coerenţa acestora cu definiţiile prevăzute de prezentul regulament.
(4)În cazul în care utilizează modele statistice în procesul de rating, instituţia formalizează metodologiile aferente acestora. Documentaţia trebuie:
a)să descrie detaliat teoria, ipotezele şi baza matematică şi empirică utilizate pentru a atribui estimări claselor de rating, debitorilor individuali, expunerilor sau grupelor de risc, precum şi sursa sau sursele de date utilizate pentru a estima modelul;
b)să stabilească un proces statistic riguros de validare a modelului, care să includă teste de performanţă «în afara orizontului de timp» (out-of-time) şi «în afara eşantionului» (out-of- sample);
c)să precizeze orice circumstanţe în care modelul nu funcţionează eficient.
(5)În cazul în care o instituţie a obţinut un sistem de rating, sau un model utilizat în cadrul unui sistem de rating, de la un furnizor terţ, iar furnizorul refuză sau restricţionează accesul instituţiei la informaţiile referitoare la metodologia sistemului de rating sau a modelului respectiv, sau la datele de bază utilizate pentru elaborarea metodologiei sau a modelului respectiv, invocând drepturi de proprietate asupra acestor informaţii, instituţia în cauză trebuie să demonstreze autorităţii competente, într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător, că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de prezentul articol.
Art. 176: Păstrarea datelor
(1)Instituţiile colectează şi păstrează date cu privire la diverse aspecte ale ratingurilor lor interne, astfel cum se prevede în partea a opta.
(2)În ceea ce priveşte expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi, instituţiile colectează şi păstrează:
a)istoricul complet al ratingurilor acordate debitorilor şi garanţilor recunoscuţi;
b)datele la care s-au acordat ratingurile;
c)metodologia şi datele principale utilizate pentru determinarea ratingurilor;
d)identitatea persoanei responsabile cu acordarea ratingurilor;
e)identitatea debitorilor aflaţi în stare de nerambursare şi expunerile aflate în stare de nerambursare;
f)data şi circumstanţele apariţiei stărilor de nerambursare;
g)datele privind probabilităţile de nerambursare şi ratele de nerambursare efective asociate claselor de rating şi datele privind migraţia ratingurilor.
(3)În cazul expunerilor pentru care prezentul capitol permite utilizarea propriilor estimări ale LGD sau utilizarea CCF pe baza IRB, dar pentru care instituţiile nu utilizează propriile estimări ale LGD sau CCF pe baza IRB, instituţiile colectează şi păstrează date privind comparaţiile dintre valorile efective ale LGD şi valorile stabilite la articolul 161 alineatul (1), precum şi dintre valorile efective ale CCF şi valorile CCF pe baza SA stabilite la articolul 166 alineatul (8a).

(4)Instituţiile care utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie colectează şi păstrează:
a)istoricul complet al datelor privind ratingurile acordate tranzacţiilor şi estimarea pierderii în caz de nerambursare şi a factorului de conversie, asociate fiecărei scale de rating;
b)datele la care s-au acordat ratingurile şi s-au efectuat estimările;
c)metodologia şi datele principale utilizate pentru determinarea ratingurilor acordate tranzacţiilor şi pentru obţinerea estimării pierderii în caz de nerambursare şi a factorului de conversie;
d)identitatea persoanei care a acordat ratingul tranzacţiei şi a persoanei care a furnizat estimarea pierderii în caz de nerambursare şi a factorului de conversie;
e)datele privind pierderile în caz de nerambursare estimate şi efective şi factorii de conversie estimaţi şi efectivi, asociaţi fiecărei expuneri aflate în stare de nerambursare;
f)datele privind pierderea în caz de nerambursare pentru o expunere, înainte şi după evaluarea efectelor unei garanţii sau ale unui instrumentului financiar derivat de credit, în cazul instituţiilor care ţin seama, la calculul pierderii în caz de nerambursare, de efectele de diminuare a riscului de credit aferente garanţiilor sau instrumentelor financiare derivate de credit.
g)datele privind componentele pierderii pentru fiecare expunere aflată în stare de nerambursare.
(5)În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile colectează şi păstrează:
a)datele utilizate în procesul de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc;
b)datele privind estimările probabilităţilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie asociaţi claselor de rating sau grupelor de expuneri;
c)identitatea debitorilor aflaţi în stare de nerambursare şi expunerile aflate în stare de nerambursare;
d)în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, datele privind clasele de rating sau grupele de risc în care a fost încadrată expunerea în cursul anului anterior înregistrării stării de nerambursare, precum şi pierderea efectivă în caz de nerambursare şi factorul de conversie efectiv;
e)datele privind ratele pierderilor pentru expunerile eligibile de tip retail reînnoibile.
Art. 177: Simulările de criză (stress tests) utilizate la evaluarea adecvării capitalului
(1)O instituţie trebuie să dispună de procese de simulare de criză riguroase, pe care să le utilizeze la evaluarea adecvării capitalului său. Simularea de criză identifică evenimentele posibile sau modificările viitoare ale condiţiilor economice care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor la riscul de credit ale unei instituţii şi evaluează capacitatea acesteia de a face faţă modificărilor respective.
(2)O instituţie trebuie să efectueze cu regularitate o simulare de criză pentru riscul de credit pentru a evalua efectul anumitor condiţii specifice asupra cerinţelor sale totale de capital pentru riscul de credit. Simularea de criză este aleasă de către instituţie, şi face obiectul procesului de supraveghere. Simularea de criză utilizată trebuie să fie semnificativă şi să ia în considerare efectele unor scenarii de recesiune gravă, dar plauzibilă. Instituţia trebuie să evalueze migraţia ratingurilor sale în scenariile simulării de criză. Portofoliile testate în simularea de criză trebuie să conţină marea majoritate a expunerilor instituţiei.
(21)Scenariile utilizate în temeiul alineatului (2) includ, de asemenea, factori de risc ESG, în special factorii de risc fizic şi de risc de tranziţie care decurg din schimbările climatice.
ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, privind aplicarea alineatelor (2) şi (2a).

(3)[textul din Art. 177, alin. (3) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 6, subsectiunea 1 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 101., alin. (B) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
SUBSECŢIUNEA 2:Cuantificarea riscului
Art. 178: Intrarea în stare de nerambursare a unui debitor sau a unei facilităţi de credit
(1)Se consideră că un debitor se află în stare de nerambursare atunci când are loc cel puţin una dintre următoarele situaţii:
a)instituţia consideră că, în lipsa recurgerii la măsuri precum executarea garanţei, este improbabil ca debitorul să-şi achite în întregime obligaţiile din credite faţă de instituţie, de întreprinderea-mamă sau de oricare din filialele acesteia;
b)întârzierea la plată a debitorului a depăşit 90 de zile pentru oricare din obligaţiile semnificative din credite faţă de instituţie, de întreprinderea-mamă sau de oricare dintre filialele acesteia.

(2)În sensul alineatului (1) litera (b) se aplică următoarele:
a)în cazul tragerilor pe descoperit de cont, întârzierea la plată începe să curgă de la data la care debitorul a depăşit o limită autorizată, a fost anunţat că limita este inferioară soldului curent sau a tras credit fără autorizaţie, cuantumul acestuia fiind semnificativ;
b)în sensul literei (a), o limită autorizată înseamnă orice limită de credit pe care instituţia o stabileşte şi o comunică debitorului;
c)în cazul cardurilor de credit, zilele restante la plată curg de la data scadenţei plăţii minime;
d)importanţa unei obligaţii din credite restante este evaluată în raport cu un prag stabilit de autorităţile competente. Acest prag reflectă un nivel de risc pe care autorităţile competente îl consideră rezonabil;
e)instituţiile trebuie să aibă politici formalizate în ceea ce priveşte numărarea zilelor restante, în special în ceea ce priveşte modificarea scadenţelor tranzacţiilor şi acordarea de prelungiri, modificări sau amânări, reînnoiri şi compensarea conturilor existente. Aceste politici trebuie să fie aplicate consecvent în timp şi trebuie să fie conforme cu gestionarea internă a riscurilor şi cu procesele decizionale ale instituţiei.
(3)În sensul alineatului (1) litera (a), elementele care trebuie considerate indicii ale improbabilităţii de plată includ următoarele:
a)instituţia încetează să mai contabilizeze dobânda aferentă obligaţiei din credite;
b)instituţia recunoaşte o ajustare specifică pentru riscul de credit, rezultată în urma perceperii unei deteriorări semnificative a calităţii creditului, ulterioară momentului în care instituţia s-a expus la risc;
c)instituţia vinde obligaţia din credite înregistrând o pierdere economică semnificativă;
d)instituţia este de acord cu o măsură de restructurare datorată dificultăţilor financiare, astfel cum se menţionează la articolul 47b, a obligaţiei din credite în cazul în care măsura respectivă este posibil să conducă la reducerea obligaţiei financiare ca urmare a anulării unei părţi semnificative a principalului, a dobânzii sau, dacă este cazul, a comisioanelor ori ca urmare a amânării la plată a acestora;

e)instituţia a introdus o cerere prin care solicită deschiderea procedurii de faliment împotriva debitorului sau aplicarea unei măsuri similare pentru o obligaţie din credite a debitorului faţă de instituţie, de întreprinderea-mamă sau de oricare din filialele acesteia;
f)debitorul a solicitat deschiderea procedurii de faliment sau face obiectul acesteia sau al unei protecţii similare, în cazul în care acest lucru ar conduce la evitarea sau amânarea plăţii unei obligaţii din credite faţă de instituţie, de întreprinderea-mamă sau de oricare din filialele acesteia.
(4)Instituţiile care utilizează date externe care nu sunt prin ele însele coerente cu definiţia stării de nerambursare prevăzută la alineatul (1), trebuie să efectueze ajustările adecvate pentru a obţine o echivalenţă substanţială cu definiţia stării de nerambursare.
(5)Dacă instituţia consideră că o expunere clasificată anterior ca fiind aflată în stare de nerambursare nu mai prezintă niciuna din caracteristicile care declanşează starea de nerambursare, aceasta clasifică debitorul sau tranzacţia astfel cum ar proceda în cazul unei expuneri care nu se află în stare de nerambursare. Dacă definiţia stării de nerambursare devine ulterior aplicabilă, instituţia consideră că a intervenit o altă stare de nerambursare.
(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice condiţiile în conformitate cu care o autoritate competentă trebuie să stabilească pragul menţionat la alineatul (2) litera (d).
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.
Competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(7)ABE emite ghiduri cu privire la aplicarea prezentului articol. Respectivele ghiduri se adoptă în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Până la 10 iulie 2025, ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a actualiza ghidurile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat. În special, actualizarea respectivă ţine seama în mod corespunzător de necesitatea de a încuraja instituţiile să se angajeze într-o restructurare proactivă, preventivă şi semnificativă a datoriilor pentru a sprijini debitorii.
La elaborarea ghidurilor respective, ABE ia în considerare în mod corespunzător necesitatea de a acorda instituţiilor suficientă flexibilitate pentru precizarea a ceea ce constituie o obligaţie financiară diminuată în sensul alineatului (3) litera (d).

Art. 179: Cerinţe generale privind estimarea
(1)La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile aplică următoarele cerinţe:
a)estimările proprii ale unei instituţii cu privire la parametrii de risc: probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorul de conversie şi pierderea aşteptată trebuie să ia în considerare toate datele, informaţiile şi metodele relevante. Estimările se obţin utilizând experienţa istorică şi dovezile empirice şi nu se bazează numai pe considerente derivate din raţionamentul profesional. Estimările trebuie să fie plauzibile şi intuitive şi să se bazeze pe principalii factori care determină evoluţia parametrilor de risc respectivi. Estimările unei instituţii trebuie să fie cu atât mai prudente, cu cât aceasta dispune de mai puţine date.
b)o instituţie trebuie să fie în măsură să furnizeze un istoric, în funcţie de factorii pe care îi consideră determinanţi pentru evoluţia parametrilor de risc, al experienţei sale în materie de pierderi, exprimat prin frecvenţa stărilor de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorul de conversie sau pierdere, în cazul în care se utilizează estimări ale pierderii aşteptate. Estimările instituţiei trebuie să fie reprezentative pentru experienţa pe termen lung;
c)orice modificări ale practicilor de creditare sau ale procesului de recuperare a sumelor datorate, intervenite în perioadele de observare menţionate la articolul 180 alineatul (1) litera (h) şi alineatul (2) litera (e), la articolul 181 alineatul (1) litera (j) şi alineatul (2) şi la articolul 182 alineatele (2) şi (3), trebuie să fie luate în considerare. Estimările unei instituţii trebuie să ţină seama de implicaţiile progresului tehnologic şi ale noilor date, sau ale altor informaţii, pe măsură ce acestea devin disponibile. Instituţiile trebuie să-şi revizuiască estimările cel puţin anual şi atunci când apar noi informaţii;
d)populaţia de expuneri reprezentată în datele utilizate pentru estimare, normele de creditare utilizate la momentul generării datelor şi alte caracteristici relevante trebuie să fie comparabile cu cele ale expunerilor şi ale normelor instituţiei. Condiţiile economice sau de piaţă pe care se bazează datele trebuie să fie relevante pentru condiţiile curente şi pentru evoluţia previzibilă a acestora. Numărul de expuneri incluse în eşantion şi perioada la care se referă datele utilizate pentru cuantificare trebuie să fie suficiente pentru a oferi instituţiei asigurarea acurateţei şi a solidităţii estimărilor sale.
e)în cazul creanţelor achiziţionate, estimările trebuie să ţină seama de toate informaţiile relevante aflate la dispoziţia instituţiei cumpărătoare cu privire la calitatea creanţelor - suport, inclusiv de datele referitoare la portofolii similare, furnizate de vânzător, de instituţia cumpărătoare sau de surse externe. Instituţia cumpărătoare trebuie să evalueze orice date pe care se bazează şi care sunt furnizate de vânzător.
f)pentru a evita denaturările rezultatelor, o instituţie include ajustări adecvate în estimările sale, în măsura în care este posibil; după includerea unei ajustări adecvate, instituţia adaugă estimărilor sale o marjă de prudenţă suficientă, asociată intervalului aşteptat al erorilor de estimare; în cazul în care metodele şi datele sunt considerate ca fiind mai puţin satisfăcătoare, intervalul preconizat al erorilor este mai mare, iar marja de prudenţă este, de asemenea, mai mare.
În cazul în care instituţiile utilizează pentru calculul ponderilor de risc estimări diferite de cele utilizate pentru scopuri interne, această situaţie trebuie să fie formalizată şi să aibă un caracter rezonabil. Dacă instituţiile pot demonstra autorităţilor competente că în ceea ce priveşte datele colectate înainte de 1 ianuarie 2007 au fost efectuate ajustări adecvate pentru a obţine o echivalenţă substanţială cu definiţia stării de nerambursare prevăzută la articolul 178 sau cu pierderea, autorităţile competente pot permite instituţiilor o anumită flexibilitate în aplicarea standardelor cerute pentru date.
(2)În cazul în care o instituţie utilizează date centralizate provenind de la mai multe instituţii, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a)sistemele şi criteriile de rating ale altor instituţii care furnizează date trebuie să fie similare cu ale sale;
b)datele centralizate trebuie să fie reprezentative pentru portofoliul pentru care se utilizează aceste date;
c)datele centralizate trebuie să fie utilizate de către instituţie pentru estimările sale în mod consecvent în timp;
d)instituţia trebuie să păstreze responsabilitatea integrităţii sistemelor sale de rating;
e)instituţia trebuie să dispună, pe plan intern, de o suficientă comprehensiune a sistemelor sale de rating, inclusiv de capacitatea efectivă de a monitoriza şi a audita procesul de rating.
Art. 180: Cerinţe specifice privind estimarea probabilităţii de nerambursare
(1)La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile aplică următoarele cerinţe specifice privind estimarea PD în cazul expunerilor faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, al expunerilor faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, al expunerilor faţă de instituţii şi al expunerilor faţă de societăţi:
a)instituţiile estimează probabilităţile de nerambursare pe clase de rating ale debitorilor, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale. Estimările probabilităţii de nerambursare în cazul debitorilor foarte îndatoraţi sau al debitorilor ale căror active sunt predominant active tranzacţionate trebuie să reflecte performanţa activelor-suport în perioade de volatilitate accentuată;
b)pentru creanţele achiziţionate asupra societăţilor, instituţiile pot estima pierderile aşteptate pe clase de rating ale debitorilor, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare anuale efective;
c)dacă o instituţie obţine, pentru creanţele achiziţionate asupra societăţilor, estimările medii pe termen lung ale probabilităţilor de nerambursare şi ale pierderilor în caz de nerambursare din estimarea pierderii aşteptate, precum şi dintr-o estimare adecvată a probabilităţii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, procesul de estimare a pierderilor totale trebuie să îndeplinească cerinţele generale privind estimarea probabilităţii de nerambursare şi a pierderii în caz de nerambursare prevăzute în prezenta parte, iar rezultatul trebuie să fie conform cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, prevăzut la articolul 181 alineatul (1) litera (a);
d)instituţiile utilizează tehnicile de estimare a probabilităţii de nerambursare numai în urma unei analize justificative. Instituţiile trebuie să recunoască importanţa considerentelor derivate din raţionamentul profesional, combinând rezultatele tehnicilor şi efectuând ajustări pentru a ţine seama de limitele tehnicilor şi ale informaţiilor.
e)în măsura în care o instituţie utilizează, pentru estimarea PD, date din experienţa proprie în materie de nerambursare, estimările ţin seama de normele de subscriere curente şi de orice diferenţe existente între sistemul de rating care a generat datele şi sistemul actual de rating; în cazul în care normele de subscriere sau sistemele de rating s-au modificat, după includerea unei ajustări adecvate, instituţia adaugă o marjă mai mare de prudenţă în estimarea sa privind PD legată de gama preconizată de erori de estimare care nu este deja acoperită de ajustarea adecvată;

f)în măsura în care o instituţie asociază sau pune în corespondenţă clasele interne de rating cu cele ale scalei utilizate de o ECAI sau de organizaţii similare şi apoi atribuie claselor sale de rating rata de nerambursare observată la clasele organizaţiilor externe, punerea în corespondenţă trebuie să se bazeze pe comparaţia dintre criteriile interne de rating şi criteriile utilizate de organizaţiile externe şi dintre ratingurile interne şi cele externe acordate debitorilor comuni. Instituţia trebuie să evite orice distorsiuni sau incoerenţe în procesul de punere în corespondenţă sau în datele-suport. Criteriile organizaţiei externe care stau la baza datelor utilizate pentru cuantificare trebuie să ţină seama exclusiv de riscul de nerambursare şi să nu reflecte caracteristicile tranzacţiei. Analiza efectuată de instituţie trebuie să includă o comparaţie a definiţiilor utilizate pentru starea de nerambursare, cu respectarea cerinţelor prevăzute la articolul 178. Instituţia trebuie să formalizeze baza utilizată pentru punerea în corespondenţă.
g)în măsura în care o instituţie utilizează modele statistice de previzionare a stărilor de nerambursare, aceasta poate estima probabilităţile de nerambursare ca medie simplă a estimărilor probabilităţii de nerambursare pentru debitorii individuali dintr-o clasă dată. Utilizarea în acest scop de către instituţie a modelelor de previzionare a probabilităţii de nerambursare trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la articolul 174;
h)indiferent dacă o instituţie utilizează surse de date externe, interne sau centralizate ori o combinaţie a acestora în cazul estimărilor sale privind probabilitatea de nerambursare, perioada istorică de observare pentru datele-suport este de cel puţin cinci ani pentru cel puţin o sursă;
i)indiferent de metoda utilizată pentru estimarea PD, instituţiile estimează o PD pentru fiecare clasă de rating pe baza mediei istorice observate a ratei de nerambursare pe un an, care este o medie aritmetică bazată pe numărul de debitori (ponderată în funcţie de număr); nu sunt permise alte abordări, inclusiv mediile ponderate în funcţie de expuneri.
În sensul primului paragraf litera (h) de la prezentul alineat, în cazul în care perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse şi în cazul în care datele respective sunt relevante, se utilizează perioada mai lungă respectivă. Datele includ o combinaţie reprezentativă de ani favorabili şi nefavorabili ai ciclului economic relevant pentru tipul de expuneri. Cu condiţia obţinerii aprobării autorităţilor competente, instituţiile care nu au primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale LGD sau de a utiliza CCF pe baza IRB pot utiliza, atunci când aplică abordarea IRB, date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită este mărită cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă cel puţin cinci ani.

(2)În cazul expunerilor de tip retail, se aplică următoarele cerinţe:
a)instituţiile estimează PD pe clase de rating sau grupe de risc ale debitorilor sau ale tranzacţiilor pornind de la mediile pe termen lung ale ratelor de nerambursare pe un an, iar ratele de nerambursare se calculează la nivel de tranzacţie numai în cazul în care definiţia stării de nerambursare se aplică la nivelul facilităţilor de credit individuale în temeiul articolului 178 alineatul (1) al doilea paragraf;

b)estimările probabilităţii de nerambursare pot fi obţinute şi pornind de la estimarea pierderilor totale şi de la estimările adecvate ale pierderilor în caz de nerambursare;
c)instituţiile trebuie să considere datele interne utilizate pentru încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc ca fiind principala sursă de informaţii pentru estimarea caracteristicilor pierderilor. Instituţiile pot utiliza date externe (inclusiv date centralizate) sau modele statistice pentru cuantificare, cu condiţia să existe ambele legături puternice de mai jos:
(i)între procesul utilizat de instituţie pentru încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc şi procesul utilizat de sursa externă de date; şi
(ii)între profilul de risc intern al instituţiei şi compoziţia datelor externe;
d)dacă o instituţie obţine estimările medii pe termen lung ale probabilităţii de nerambursare şi ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile de tip retail dintr-o estimare a pierderilor totale şi dintr-o estimare adecvată a probabilităţii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, procesul de estimare a pierderilor totale trebuie să îndeplinească cerinţele generale privind estimarea probabilităţii de nerambursare şi a pierderii în caz de nerambursare prevăzute în prezenta parte, iar rezultatul trebuie să fie consecvent cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, prevăzut la articolul 181 alineatul (1) litera (a);
e)indiferent dacă o instituţie utilizează surse de date externe, interne sau centralizate ori o combinaţie a acestora în cazul estimărilor sale ale PD, perioada istorică de observare pentru datele-suport este de cel puţin cinci ani pentru cel puţin o sursă;

f)instituţiile trebuie să identifice şi să analizeze modificările aşteptate ale parametrilor de risc de-a lungul duratei de viaţă a expunerilor din credite (efectele maturizării expunerii - seasoning effects).
În cazul creanţelor de tip retail achiziţionate, instituţiile pot utiliza date de referinţă externe şi interne. Instituţiile trebuie să utilizeze toate sursele relevante de date ca baze de comparaţie.
În sensul literei (a) de la primul paragraf, PD se bazează pe media istorică observată a ratei de nerambursare pe un an.
În sensul literei (e) de la primul paragraf, în cazul în care perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse şi în cazul în care datele respective sunt relevante, se utilizează perioada mai lungă respectivă. Datele includ o combinaţie reprezentativă de ani favorabili şi nefavorabili ai ciclului economic relevant pentru tipul de expuneri. Cu condiţia obţinerii aprobării autorităţilor competente, atunci când aplică abordarea IRB, instituţiile pot utiliza date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită este mărită cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă cel puţin cinci ani.

(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza metodologiile în conformitate cu care autorităţile competente evaluează metodologia utilizată de o instituţie pentru estimarea PD în temeiul articolului 143.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 iulie 2026.
Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art. 181: Cerinţe specifice privind estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare
(1)La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile aplică următoarele cerinţe specifice privind estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare:
a)instituţiile estimează pierderile în caz de nerambursare per clasă de rating sau grupă de tranzacţii, pe baza pierderilor în caz de nerambursare medii efective per clasă de rating sau grupă de tranzacţii, ţinând seama de toate stările de nerambursare observate, existente în sursele de date (media ponderată în funcţie de numărul stărilor de nerambursare);
b)instituţiile utilizează estimările pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung. În măsura în care se aşteaptă ca un sistem de rating să furnizeze valori efective ale pierderii în caz de nerambursare la un nivel constant per clasă de rating sau grupă de risc în timp, instituţiile trebuie să efectueze ajustări ale estimărilor lor privind parametrii de risc per clasă de rating sau grupă de risc, pentru a limita impactul unui declin economic asupra capitalului.
c)o instituţie ia în considerare gradul oricărei dependenţe dintre, pe de o parte, riscul aferent debitorului şi, pe de altă parte, riscul aferent protecţiei finanţate a creditului, alta decât acordurile-cadru de compensare şi compensarea bilanţieră a creditelor şi a depozitelor, sau riscul aferent furnizorului protecţiei respective;

d)neconcordanţele de monede dintre obligaţia-suport şi protecţia finanţată a creditului, alta decât acordurile-cadru de compensare şi compensarea bilanţieră a creditelor şi a depozitelor, sunt tratate cu prudenţă la estimarea de către instituţie a LGD;

e)în măsura în care estimările LGD ţin seama de existenţa unei protecţii finanţate a creditului, alta decât acordurile-cadru de compensare şi compensarea bilanţieră a creditelor şi a depozitelor, estimările respective nu se bazează numai pe valoarea de piaţă estimată a protecţiei finanţate a creditului;

f)în măsura în care estimările LGD ţin seama de existenţa unei protecţii finanţate a creditului, alta decât acordurile-cadru de compensare şi compensarea bilanţieră a creditelor şi a depozitelor, instituţiile stabilesc cerinţe interne cu privire la administrarea, securitatea juridică şi gestionarea riscurilor în legătură cu respectiva protecţie finanţată a creditului, iar cerinţele respective sunt, în general, în concordanţă cu cele prevăzute în capitolul 4 secţiunea 3 subsecţiunea 1;

g)în măsura în care o instituţie recunoaşte protecţia finanţată a creditului, alta decât acordurile-cadru de compensare şi compensarea bilanţieră a creditelor şi a depozitelor, atunci când determină cuantumul expunerii la riscul de credit al contrapărţii în conformitate cu capitolul 6 secţiunea 5 sau 6, instituţia nu ia în considerare în estimările LGD niciun cuantum pe care se aşteaptă să îl recupereze din respectiva protecţie finanţată a creditului;

h)în cazul specific al expunerilor aflate deja în stare de nerambursare, instituţia trebuie să utilizeze suma celor mai bune estimări proprii ale pierderii aşteptate pentru fiecare expunere, având în vedere condiţiile economice curente şi situaţia expunerii, precum şi estimările proprii privind creşterea ratei de pierderi cauzate de posibile pierderi suplimentare neaşteptate în cursul perioadei de recuperare, şi anume între data la care s-a înregistrat neplata şi lichidarea finală a expunerii;
i)în măsura în care penalităţile pentru întârzierile la plată, impuse debitorului înainte de intrarea în stare de nerambursare, au fost înregistrate în contul de profit şi pierdere al instituţiei, acestea se adaugă la valoarea expunerii şi a pierderii instituţiei;

j)pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale şi administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, estimările LGD se bazează pe date care acoperă cel puţin cinci ani, care creşte cu câte un an în fiecare an de la aplicare, până când se atinge o perioadă minimă de şapte ani pentru cel puţin o sursă de date; dacă perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse şi datele respective sunt relevante, respectiva perioadă mai lungă este cea care se utilizează.
În sensul primului paragraf litera (a) de la prezentul alineat, instituţiile iau în considerare în mod corespunzător recuperările realizate în cursul proceselor de recuperare relevante din orice tip de protecţie finanţată a creditului, precum şi din protecţia nefinanţată a creditului care nu se încadrează în definiţia de la articolul 142 alineatul (1) punctul 10.
În sensul literei (c) de la primul paragraf, cazurile în care există un grad semnificativ de dependenţă sunt tratate în mod prudent.
În sensul literei (e) de la primul paragraf, estimările LGD ţin seama de efectul eventualei incapacităţi a instituţiilor de a obţine rapid controlul asupra garanţiilor reale şi de a le lichida.

(2)În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile pot:
a)să obţină estimări ale pierderii în caz de nerambursare pornind de la pierderile efective şi de la estimările adecvate ale probabilităţilor de nerambursare;
b)să ţină seama de tragerile viitoare fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea propriilor estimări ale LGD;

c)să utilizeze date de referinţă externe şi interne pentru a estima pierderile în caz de nerambursare pentru creanţele de tip retail achiziţionate.
În sensul literei (b) de la primul paragraf, în cazul în care instituţiile includ viitoare trageri suplimentare în factorii lor de conversie, acestea ar trebui să se reflecte în LGD atât la numărător, cât şi la numitor. În cazul în care instituţiile nu includ viitoare trageri suplimentare în factorii lor de conversie, acestea ar trebui să se reflecte în LGD numai la numărător.
În cazul expunerilor de tip retail, estimările LGD se bazează pe date care acoperă cel puţin cinci ani. Cu condiţia obţinerii aprobării autorităţilor competente, atunci când aplică abordarea IRB, instituţiile pot utiliza date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită este mărită cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă cel puţin cinci ani.

(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:
a)natura, severitatea şi durata declinului economic menţionat la alineatul (1);
b)condiţiile în conformitate cu care o autoritate competentă poate permite unei instituţii, în temeiul alineatului (2), să utilizeze date relevante care acoperă o perioadă de doi ani, atunci când aplică abordarea IRB.
ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(4)ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a clarifica tratamentul oricărui tip de protecţie finanţată a creditului şi protecţie nefinanţată a creditului în sensul alineatului (1) litera (a) de la prezentul articol şi în scopul aplicării parametrilor LGD.
(5)În scopul calculării pierderii, ABE emite, până la 31 decembrie 2025, ghiduri actualizate, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, cu privire la următoarele:
a)în ceea ce priveşte cazurile în care se revine la stadiul de a nu se afla în stare de nerambursare, specificarea modului în care trebuie tratat fluxul de numerar artificial şi a măsurii în care este mai adecvat ca instituţiile să actualizeze fluxul de numerar artificial din perioada efectivă a stării de nerambursare;
b)evaluarea măsurii în care calibrarea şi aplicarea ratei de actualizare sunt adecvate pentru calcularea pierderii economice aferente tuturor expunerilor.

Art. 182: Cerinţe specifice privind estimările proprii ale factorilor de conversie
(1)La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile aplică următoarele cerinţe specifice privind estimările proprii ale factorului de conversie:
a)instituţiile estimează factorii de conversie pe clase de rating sau pe grupe ale tranzacţiilor, pe baza factorilor de conversie medii efectivi pe clasă de rating sau pe grupe ale tranzacţiilor, utilizând media ponderată în funcţie de numărul stărilor de nerambursare, rezultată din toate stările de nerambursare observate, existente în sursele de date;
b)instituţiile utilizează estimările factorului de conversie care sunt adecvate unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung. În măsura în care se aşteaptă ca un sistem de rating să furnizeze valori efective ale factorilor de conversie la un nivel constant pe clasă de rating sau pe grupă de risc în timp, instituţiile trebuie să efectueze ajustări ale estimărilor lor privind parametrii de risc pe clasă de rating sau pe grupă de risc, pentru a limita impactul unui declin economic asupra capitalului;
c)CCF pe baza IRB ai instituţiilor ţin seama de posibilitatea ca debitorul să efectueze trageri suplimentare până la data declanşării unui eveniment de nerambursare şi ulterior acesteia;

d)în vederea efectuării propriilor estimări ale factorilor de conversie, instituţiile trebuie să ia în considerare propriile politici şi strategii specifice adoptate în ceea ce priveşte monitorizarea conturilor şi procesarea plăţilor. Instituţiile trebuie să ia în considerare, de asemenea, propria capacitate şi disponibilitate de a împiedica noi trageri în circumstanţe apropiate stării de nerambursare, precum încălcarea angajamentelor contractuale sau alte evenimente asociate stărilor tehnice de nerambursare;
e)instituţiile trebuie să dispună de sisteme şi proceduri adecvate pentru a monitoriza cuantumurile tranzacţiilor, sumele datorate faţă de liniile de credit angajate şi modificările sumelor datorate pe debitor şi pe clasă de rating. Instituţia trebuie să poată monitoriza zilnic soldurile;
f)dacă instituţiile utilizează, pentru calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, estimări ale factorilor de conversie diferite de cele utilizate pentru scopuri interne, această situaţie trebuie să fie formalizată şi să aibă un caracter rezonabil.
g)CCF pe baza IRB ai instituţiilor se estimează utilizând o abordare cu un orizont de timp fix de 12 luni;
h)CCF pe baza IRB ai instituţiilor se bazează pe date de referinţă care reflectă caracteristicile debitorului, ale facilităţii şi ale practicii de administrare bancară aferente expunerilor cărora li se aplică estimările.
În sensul literei (a) de la primul paragraf, în cazul în care instituţiile observă un factor de conversie efectiv negativ în cadrul observaţiilor lor implicite, factorul de conversie efectiv pentru observaţiile respective este egal cu zero în scopul cuantificării CCF pe baza IRB ai lor. Instituţiile pot utiliza informaţiile privind factorul de conversie efectiv negativ în procesul de elaborare a modelului în scopul diferenţierii riscurilor.
În sensul literei (c) de la primul paragraf, CCF pe baza IRB includ o marjă mai mare de prudenţă în cazul în care se poate anticipa în mod rezonabil existenţa unei corelaţii pozitive mai puternice între frecvenţa apariţiei stărilor de nerambursare şi mărimea factorului de conversie.
În sensul literei (g) de la primul paragraf, fiecare stare de nerambursare se corelează cu caracteristicile debitorului şi ale facilităţii relevante la data de referinţă fixă, definită ca fiind cu 12 luni înainte de data intrării în stare de nerambursare.

(11)În sensul literei (h) de la alineatul (1), CCF pe baza IRB aplicaţi anumitor expuneri nu se bazează pe date care reunesc efectele unor caracteristici disparate sau pe date provenite din expuneri care prezintă caracteristici de risc semnificativ diferite. CCF pe baza IRB se bazează pe segmente cu un nivel adecvat de omogeneitate. În acest scop, următoarele practici sunt permise numai pe baza unei examinări şi a unei justificări detaliate de către o instituţie:
a)aplicarea datelor subiacente privind IMM-urile/întreprinderile din segmentul mediu al pieţei pentru debitori care sunt societăţi mari;
b)aplicarea datelor de la angajamente care oferă o limită disponibilă neutilizată mică pentru facilităţile care oferă o limită disponibilă neutilizată mare;
c)aplicarea datelor de la debitorii cu incidente de neplată sau blocaţi pentru trageri suplimentare la data de referinţă pentru debitorii care nu au incidente de neplată cunoscute sau restricţii relevante;
d)utilizarea datelor care au fost afectate de modificări ale gamei de produse de împrumut şi de alte produse de credite ale debitorilor în cursul perioadei de observare, cu excepţia cazului în care datele respective au fost ajustate în mod eficace prin eliminarea efectelor modificărilor gamei de produse.
(12)În sensul alineatului (1a) litera (d), instituţiile demonstrează autorităţilor competente că înţeleg în detaliu impactul modificărilor gamei de produse a clienţilor asupra seturilor de date de referinţă privind expunerile şi asupra CCF pe baza IRB asociaţi şi că impactul respectiv este nesemnificativ sau a fost atenuat în mod eficace în cadrul procesului lor de estimare. În acest sens, următoarele practici nu sunt considerate adecvate:
a)stabilirea de praguri sau plafoane pentru CCF sau observaţiile privind valorile expunerilor, cu excepţia factorului de conversie efectiv egal cu zero, în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf;
b)utilizarea de estimări la nivel de debitori care nu acoperă integral opţiunile relevante în materie de transformare a produselor sau care combină în mod necorespunzător produse cu caracteristici foarte diferite;
c)ajustarea numai a observaţiilor semnificative afectate de transformarea produselor;
d)excluderea observaţiilor afectate de transformarea profilului produselor.
(13)Instituţiile se asigură că CCF pe baza IRB ai lor sunt protejaţi efectiv de efectele potenţiale ale regiunii de instabilitate cauzate de faptul că o facilitate este aproape complet trasă la data de referinţă.
(14)Datele de referinţă nu se plafonează la valoarea principalului unei facilităţi sau la limita disponibilă a facilităţii. Dobânda acumulată, alte plăţi scadente şi trageri care depăşesc limitele facilităţii se includ în datele de referinţă.

(2)Pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale şi administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, estimările factorilor de conversie trebuie să se bazeze pe date acoperind o perioadă de minimum cinci ani, care creşte cu câte un an în fiecare an de la aplicare, până când se atinge o perioadă minimă de şapte ani pentru cel puţin o sursă de date. Dacă perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse şi datele respective sunt relevante, respectiva perioadă mai lungă este cea care se utilizează.

(3)În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile pot lua în considerare tragerile viitoare din credite fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea estimărilor proprii ale pierderii în caz de nerambursare.
Pentru expunerile de tip retail, estimările factorilor de conversie trebuie să se bazeze pe date care acoperă o perioadă de minimum cinci ani. Cu condiţia obţinerii aprobării autorităţilor competente, atunci când aplică abordarea bazată pe modele interne de rating, instituţiile pot utiliza date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită creşte cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă cel puţin cinci ani.

(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:
a)natura, severitatea şi durata declinului economic menţionat la alineatul (1);
b)condiţiile în conformitate cu care o autoritate competentă poate permite unei instituţii să utilizeze date relevante care acoperă o perioadă de doi ani, atunci când aplică pentru prima dată abordarea IRB.
ABE transmite Comisiei proiectele respective de standardelor tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.
Competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(5)Până la 31 decembrie 2026, ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a preciza metodologia pe care instituţiile o aplică pentru a estima CCF pe baza IRB.

Art. 183: Cerinţe privind evaluarea efectului protecţiei nefinanţate a creditului pentru expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public şi expunerile faţă de societăţi în cazul cărora se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare, precum şi pentru expunerile de tip retail
(1)În ceea ce priveşte garanţii eligibili şi garanţiile eligibile se aplică următoarele cerinţe:
a)instituţiile trebuie să aibă criterii specificate în mod clar privind tipurile de garanţi pe care îi recunosc în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor;
b)pentru garanţii recunoscuţi se aplică aceleaşi reguli prevăzute la articolele 171, 172 şi 173 ca şi pentru debitori;
c)garanţia este atestată în scris, nu se revocă şi nu se schimbă de către garant, este valabilă până la îndeplinirea totală a obligaţiei, conform sumei şi perioadei de valabilitate a garanţiei, şi este executorie faţă de garant într-o jurisdicţie în care acesta are active care pot fi executate în urma unei hotărâri judecătoreşti;
d)garanţia este necondiţionată;
În sensul literei (d) de la primul paragraf, «garanţie necondiţionată» înseamnă o garanţie în cazul căreia contractul de protecţie a creditului nu conţine nicio clauză a cărei îndeplinire se află în afara controlului direct al instituţiei creditoare şi care ar putea exonera garantul de obligaţia de a plăti în timp util în caz de neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor contractuale de către debitor sau în cazul în care debitorul iniţial nu efectuează o plată la scadenţă. O clauză a contractului de protecţie a creditului care prevede că o îndeplinire deficitară a obligaţiei de diligenţă sau o fraudă comisă de instituţia creditoare anulează sau diminuează gradul de acoperire al garanţiei oferite de garant nu împiedică considerarea garanţiei respective ca fiind necondiţionată.
Garanţiile în cazul cărora plata de către garant este condiţionată de obligaţia instituţiei creditoare de a se îndrepta în prealabil împotriva debitorului şi care acoperă numai pierderile rămase după finalizarea de către instituţie a procesului de restructurare sunt considerate necondiţionate.

(11)Instituţiile pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului utilizând fie abordarea de modelare a ajustării PD/LGD, în conformitate cu prezentul articol şi cu condiţia îndeplinirii cerinţei prevăzute la alineatul (4) de la prezentul articol, fie abordarea constând în înlocuirea parametrilor de risc pe baza A-IRB, în conformitate cu articolul 236a şi cu condiţia îndeplinirii cerinţelor de eligibilitate din capitolul 4. Instituţiile trebuie să aibă politici clare de evaluare a efectelor protecţiei nefinanţate a creditului asupra parametrilor de risc. Politicile instituţiilor sunt în concordanţă cu practicile lor interne de gestionare a riscurilor şi reflectă cerinţele prezentului articol. Politicile respective precizează în mod clar care dintre metodele specifice descrise la prezentul alineat sunt utilizate pentru fiecare sistem de rating, iar instituţiile aplică aceste politici în mod consecvent de-a lungul timpului.

(2)O instituţie trebuie să aibă criterii specificate în mod clar privind ajustarea claselor de rating, a grupelor de risc sau a estimărilor pierderii în caz de nerambursare şi, în cazul creanţelor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, a procesului de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc, pentru a reflecta impactul garanţiilor asupra calculului cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor. Aceste criterii respectă cerinţele prevăzute la articolele 171, 172 şi 173.
Criteriile trebuie să fie plauzibile şi intuitive. Acestea trebuie să ţină seama de capacitatea şi disponibilitatea garantului de a-şi îndeplini obligaţiile în condiţiile garanţiei, de datele probabile ale oricăror plăţi efectuate de garant, de gradul de corelaţie dintre capacitatea garantului de a-şi îndeplini obligaţiile în condiţiile garanţiei şi capacitatea de rambursare a debitorului, precum şi de nivelul la care se menţine riscul rezidual faţă de debitor.
(3)Cerinţele prevăzute de prezentul articol pentru garanţiile personale se aplică şi în cazul instrumentelor financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură. În cazul în care există o neconcordanţă între obligaţia care beneficiază de protecţie şi obligaţia de referinţă care face obiectul instrumentului financiar derivat de credit sau între obligaţia care beneficiază de protecţie şi obligaţia utilizată pentru a stabili dacă s-a produs un eveniment de credit, se aplică cerinţele prevăzute la articolul 216 alineatul (2). În cazul expunerilor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, prezentul alineat se aplică procesului de încadrare a expunerilor în clase de rating sau în grupe de risc.
Criteriile trebuie să ţină seama de structura plăţilor aferentă instrumentului financiar derivat de credit şi să evalueze în mod prudent impactul acesteia asupra nivelului şi calendarului recuperărilor. Instituţia trebuie să ia în considerare măsura în care se menţin alte forme de risc rezidual.
Instrumentele financiare derivate de credit de tipul first-to-default pot fi recunoscute ca protecţie nefinanţată a creditului eligibilă. Cu toate acestea, instrumentele financiare derivate de credit de tipul second-to-default şi toate celelalte instrumente financiare derivate de credit de tipul nth-to-default nu sunt recunoscute ca forme eligibile de protecţie nefinanţată a creditului.

(4)În cazul în care instituţiile recunosc protecţia nefinanţată a creditului prin abordarea de modelare a ajustării PD/LGD, părţii garantate a expunerii-suport nu i se atribuie o pondere de risc care ar fi mai mică decât pragul de ponderare a riscului pentru furnizorul de protecţie. În acest scop, pragul de ponderare a riscului pentru furnizorul de protecţie se calculează utilizând aceeaşi probabilitate de nerambursare, aceeaşi pierdere în caz de nerambursare şi aceeaşi funcţie de ponderare a riscului ca cele aplicabile în cazul expunerii directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie, astfel cum se menţionează la articolul 236a.

(5)În cazul garanţiilor personale pentru expuneri de tip retail, cerinţele prevăzute la alineatele (1), (2) şi (3) se aplică, de asemenea, încadrării expunerilor în clase de rating sau grupe de risc şi estimării probabilităţii de nerambursare.
(6)
[textul din Art. 183, alin. (6) din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 6, subsectiunea 2 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 107., alin. (F) din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
Art. 184: Cerinţe privind creanţele achiziţionate
(1)La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc în cazul creanţelor achiziţionate, instituţiile trebuie să asigure îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alineatele (2)-(6).
(2)Structura tranzacţiei trebuie să asigure faptul că, în toate circumstanţele previzibile, instituţia deţine proprietatea şi controlul efectiv asupra tuturor încasărilor în numerar provenind din creanţe. În cazul în care debitorul efectuează plăţi direct către un vânzător sau o societate de administrare, instituţia trebuie să verifice în mod regulat dacă plăţile sunt efectuate în totalitate şi în conformitate cu termenii contractuali conveniţi. Instituţiile trebuie să dispună de proceduri care să asigure faptul că proprietatea asupra creanţelor şi a încasărilor în numerar este protejată împotriva falimentului sau a procedurilor judiciare contencioase care ar putea întârzia semnificativ exercitarea capacităţii instituţiei creditoare de a lichida sau de a ceda creanţele, ori de a păstra controlul asupra încasărilor în numerar.
(3)Instituţia monitorizează atât calitatea creanţelor achiziţionate, cât şi situaţia financiară a vânzătorului şi a societăţii de administrare. În acest sens, se aplică următoarele:
a)instituţia trebuie să evalueze corelaţia dintre calitatea creanţelor achiziţionate şi situaţia financiară atât a vânzătorului, cât şi a societăţii de administrare şi să dispună de politici şi proceduri interne care asigură o protecţie adecvată împotriva oricăror evenimente neprevăzute, inclusiv atribuirea unui rating intern de risc fiecărui vânzător şi fiecărei societăţi de administrare;
b)instituţia trebuie să dispună de politici şi proceduri clare şi eficiente pentru determinarea eligibilităţii vânzătorului şi a societăţii de administrare. Instituţia sau mandatarul său trebuie să reexamineze periodic vânzătorii şi societăţile de administrare, cu scopul de a verifica acurateţea rapoartelor acestora, de a detecta fraudele sau deficienţele operaţionale şi de a controla calitatea politicilor de credit ale vânzătorului şi calitatea politicilor şi procedurilor societăţii de administrare cu privire la colectarea plăţilor. Constatările acestor reexaminări trebuie formalizate;
c)instituţia trebuie să evalueze caracteristicile portofoliilor de creanţe achiziţionate, inclusiv avansurile excedentare, istoricul vânzătorului în ceea ce priveşte întârzierile la plată, creanţele neperformante şi provizioanele pentru creanţe neperformante, condiţiile de plată şi eventualele conturi corespondente;
d)instituţia trebuie să dispună de politici şi proceduri eficiente de monitorizare în mod agregat a concentrărilor de risc faţă un singur debitor, atât în cadrul unui portofoliu de creanţe achiziţionate, cât şi pentru toate portofoliile de creanţe achiziţionate;
e)instituţia trebuie să se asigure că primeşte la timp din partea societăţii de administrare rapoarte privind maturizarea şi riscul de diminuare a valorii creanţelor, care sunt suficient de detaliate pentru a asigura respectarea criteriilor de eligibilitate ale instituţiei şi a politicilor referitoare la acordarea de avansuri care guvernează creanţele achiziţionate şi pentru a constitui un mijloc eficient de monitorizare şi de confirmare a condiţiilor de vânzare practicate de vânzător şi a diminuării valorii creanţelor.
(4)Instituţia trebuie să dispună de sisteme şi proceduri pentru detectarea în stadiu incipient a deteriorării situaţiei financiare a vânzătorului şi a calităţii creanţelor achiziţionate, precum şi pentru abordarea în mod proactiv a problemelor care apar. În special, instituţia trebuie să dispună de politici, proceduri şi sisteme informaţionale clare şi eficiente pentru monitorizarea încălcărilor prevederilor contractuale, precum şi de politici şi proceduri clare şi eficiente pentru iniţierea acţiunilor judiciare şi pentru administrarea creanţelor achiziţionate problematice.
(5)Instituţia trebuie să dispună de politici şi proceduri clare şi eficiente care să reglementeze controlul creanţelor achiziţionate, al creditului şi al numerarului. În special, politicile interne consemnate în documente trebuie să specifice toate elementele semnificative ale programului de achiziţionare a creanţelor, inclusiv ratele avansurilor, garanţiile reale eligibile, documentaţia necesară, limitele de concentrare şi modul în care trebuie tratate încasările în numerar. Aceste elemente trebuie să ia în considerare în mod adecvat toţi factorii relevanţi şi semnificativi, inclusiv situaţia financiară a vânzătorului şi a societăţii de administrare, concentrările de risc şi evoluţia calităţii creanţelor achiziţionate şi a portofoliului de clienţi al vânzătorului, iar sistemele interne trebuie să asigure faptul că fondurile sunt avansate numai pe baza garanţiilor reale şi a documentaţiei justificative specificate.
(6)Instituţia trebuie să dispună de un proces intern eficient de evaluare a conformităţii cu totalitatea politicilor şi a procedurilor interne. Acest proces trebuie să includă audituri periodice ale tuturor fazelor critice ale programului de achiziţionare de creanţe al instituţiei, verificarea separării responsabilităţilor între evaluarea vânzătorului şi a societăţii de administrare şi evaluarea debitorului şi între evaluarea vânzătorului şi a societăţii de administrare şi auditul la sediul vânzătorului şi al societăţii de administrare, precum şi evaluări ale operaţiunilor de înregistrare şi monitorizare a tranzacţiilor (back office operations), cu accent deosebit pe calificări, experienţă, numărul de angajaţi şi infrastructura informatică disponibilă.
SUBSECŢIUNEA 3:Validarea estimărilor interne
Art. 185: Validarea estimărilor interne
Instituţiile validează estimările lor interne, respectând următoarele cerinţe:
a)instituţiile trebuie să dispună de sisteme robuste pentru a valida acurateţea şi coerenţa sistemelor şi proceselor de rating, precum şi estimarea tuturor parametrilor de risc relevanţi. Procesul de validare internă trebuie să permită instituţiei să evalueze performanţa sistemelor interne de rating şi de estimare a riscului în mod coerent şi semnificativ;
b)instituţiile trebuie să compare cu regularitate ratele de nerambursare efective cu estimările probabilităţilor de nerambursare pentru fiecare clasă de rating şi, în cazul în care ratele de nerambursare efective se situează în afara intervalului previzionat pentru clasa respectivă de rating, instituţiile trebuie să analizeze în mod expres motivele acestei abateri. Instituţiile care utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie trebuie să efectueze, de asemenea, o analiză similară pentru aceste estimări. Pentru comparaţiile respective trebuie utilizate date istorice care acoperă o perioadă de timp cât mai lungă posibil. Instituţiile trebuie să consemneze metodele şi datele utilizate pentru aceste comparaţii. Analiza şi consemnarea trebuie actualizate cel puţin anual;
c)instituţiile trebuie să utilizeze, de asemenea, alte instrumente de validare cantitativă, precum şi comparaţii cu surse de date externe relevante. Analiza trebuie să se bazeze pe date adaptate portofoliului, care sunt actualizate cu regularitate şi acoperă o perioadă de observare relevantă. Evaluările interne efectuate de instituţii cu privire la performanţa propriilor sisteme de rating trebuie să se bazeze pe o perioadă de timp cât mai lungă posibil;
d)metodele şi datele utilizate pentru validarea cantitativă trebuie să fie coerente în timp. Modificările (privind atât sursele de date, cât şi perioadele acoperite) ale metodelor şi datelor utilizate pentru estimare şi validare trebuie formalizate;
e)instituţiile trebuie să dispună de standarde interne riguroase pentru cazurile în care abaterile faţă de estimări ale valorilor efective ale probabilităţilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare, ale factorilor de conversie şi ale pierderilor totale, atunci când se utilizează pierderea aşteptată, devin suficient de semnificative pentru a pune sub semnul întrebării validitatea estimărilor. Aceste standarde trebuie să ţină seama de ciclurile economice şi factori care determină o variaţie sistematică similară ratei de nerambursare. În cazul în care valorile efective continuă să fie mai mari decât valorile aşteptate, instituţiile trebuie să revizuiască în sens ascendent estimările, pentru a reflecta rata de nerambursare şi pierderile observate.
SUBSECŢIUNEA 4:
[textul din partea III, titlul II, capitolul 3, sectiunea 6, subsectiunea 4 a fost abrogat la 01-ian-2025 de Art. 1, punctul 108. din Regulamentul 1623/31-mai-2024]
SUBSECŢIUNEA 5:Cadrul de administrare şi supravegherea
Art. 189: Cadrul de administrare
(1)Toate aspectele semnificative ale proceselor de rating şi de estimare se aprobă de către organul de conducere a instituţiei sau de către un comitet desemnat în acest scop şi de către conducerea superioară. Aceste părţi trebuie să dovedească o înţelegere la nivel general a sistemelor de rating ale instituţiei şi o înţelegere în detaliu a rapoartelor de administrare asociate.
(2)Conducerea superioară trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a)să informeze organul de conducere sau un comitet desemnat în acest scop cu privire la modificările semnificative ale politicilor stabilite sau la derogările semnificative de la acestea, care vor avea un impact semnificativ asupra funcţionării sistemelor de rating ale instituţiei;
b)să dovedească o bună înţelegere a concepţiei şi a funcţionării sistemelor de rating;
c)să asigure permanent funcţionarea corectă a sistemele de rating.
Conducerea superioară trebuie să fie informate cu regularitate de către unităţile de control al riscului de credit cu privire la performanţa procesului de rating, la aspectele care necesită îmbunătăţiri şi la stadiul eforturilor de remediere a deficienţelor identificate anterior.
(3)Analiza profilului de risc de credit al instituţiei, bazată pe modele interne de rating, trebuie să constituie o parte esenţială a rapoartelor de administrare prezentate acestor părţi. Raportarea trebuie să includă, cel puţin, profilul de risc pe clasă de rating, migraţia debitorilor între clase de rating, estimarea parametrilor de risc relevanţi aferenţi fiecărei clase de rating, precum şi compararea ratelor de nerambursare efective şi, în măsura în care se utilizează estimări proprii, a pierderilor în caz de nerambursare efective şi a factorilor de conversie efectivi cu previziunile şi cu rezultatele simulărilor de criză. Frecvenţa de raportare depinde de importanţa şi tipul informaţiilor, precum şi de nivelul destinatarului.
Art. 190: Controlul riscului de credit
(1)Unitatea de control al riscului de credit trebuie să fie independentă faţă de personalul şi faţă de funcţiile de conducere responsabile cu iniţierea sau reînnoirea expunerilor şi să raporteze direct conducerii superioare. Această unitate este responsabilă cu conceperea sau selectarea, implementarea, supravegherea şi funcţionarea sistemelor de rating. Unitatea respectivă elaborează şi analizează cu regularitate rapoarte cu privire la rezultatele sistemelor de rating.
(2)Responsabilităţile unităţii (unităţilor) de control al riscului de credit sunt:
a)testarea şi monitorizarea claselor de rating şi a grupelor de risc;
b)elaborarea şi analizarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemele de rating ale instituţiei;
c)implementarea procedurilor pentru verificarea aplicării coerente a definiţiilor claselor de risc şi grupelor de risc în diferitele departamente şi localizări geografice;
d)revizuirea şi consemnarea oricăror modificări aduse procesului de rating, incluzând motivele modificărilor;
e)revizuirea criteriilor de rating, pentru a stabili dacă acestea îşi păstrează capacitatea de previzionare a riscurilor. Modificările aduse procesului de rating, criteriilor de rating sau parametrilor de rating individuali trebuie consemnate şi păstrate;
f)participarea activă la conceperea sau selectarea, implementarea şi validarea modelelor utilizate în procesul de rating;
g)monitorizarea şi supravegherea modelelor utilizate în procesul de rating;
h)revizuirea permanentă şi modificarea modelelor utilizate în procesul de rating.
(3)Instituţiile care utilizează date centralizate provenind de la mai multe instituţii în conformitate cu articolul 179 alineatul (2) pot externaliza următoarele activităţi:
a)producerea informaţiilor relevante pentru testarea şi monitorizarea claselor de rating şi a grupelor de risc;
b)elaborarea rapoartelor de sinteză cu privire la sistemele de rating ale instituţiei;
c)producerea informaţiilor relevante pentru revizuirea criteriilor de rating, pentru a evalua dacă acestea îşi păstrează capacitatea de previzionare a riscului;
d)consemnarea modificărilor aduse procesului de rating, criteriilor de rating sau parametrilor de rating individuali;
e)producerea informaţiilor relevante pentru revizuirea permanentă şi modificarea modelelor utilizate în procesul de rating.
(4)Instituţiile care aplică alineatul (3) se asigură că autorităţile competente au acces la toate informaţiile relevante provenind de la părţi terţe, care sunt necesare pentru examinarea îndeplinirii cerinţelor, şi că acestea pot efectua inspecţii la faţa locului în aceeaşi măsură în care pot efectua inspecţii în instituţie.
Art. 191: Auditul intern
Auditul intern, sau altă unitate de audit independentă comparabilă, revizuieşte, cel puţin anual, sistemele de rating ale instituţiei şi funcţionarea acestora, inclusiv funcţia de creditare şi estimarea probabilităţilor de nerambursare, a pierderilor în caz de nerambursare, a pierderilor aşteptate şi a factorilor de conversie. Printre domeniile revizuite se numără şi respectarea tuturor cerinţelor aplicabile.