Capitolul 3 - Abordarea bazată pe modele interne de rating - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare

Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025

CAPITOLUL 3:Abordarea bazată pe modele interne de rating

SECŢIUNEA 1:Aprobarea acordată de autorităţile competente pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating

Art. 142: Definiţii

(1)În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiţii:

4.«entitate mare reglementată din sectorul financiar» înseamnă o entitate din sectorul financiar care îndeplineşte toate condiţiile următoare:

10.în cazul unei expuneri pentru care o instituţie aplică abordarea IRB utilizând propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare în conformitate cu articolul 143, protecţia nefinanţată a creditului «recunoscută» înseamnă o protecţie nefinanţată a creditului al cărei efect asupra calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor sau a cuantumurilor pierderilor aşteptate aferente expunerii-suport este luat în considerare cu ajutorul uneia dintre următoarele metode, în conformitate cu articolul 108 alineatul (3):

12.«CCF pe baza IRB» înseamnă propriile estimări ale factorului de conversie a creditului.

În sensul punctului 5a de la primul paragraf, la evaluarea pragului de vânzări, cuantumurile se raportează astfel cum figurează în situaţiile financiare auditate ale societăţilor sau, în cazul societăţilor care fac parte din grupuri consolidate, ale grupurilor consolidate ale acestora, în conformitate cu standardul contabil aplicabil întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang a grupului consolidat. Cifrele se bazează pe cuantumurile medii calculate în ultimii trei ani sau pe cele mai recente cuantumuri actualizate o dată la trei ani de către instituţie.

(2)În sensul alineatului (1) punctul 4 litera (b) de la prezentul articol, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare şi sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o ţară terţă aplică dispoziţii de supraveghere şi reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absenţa unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituţiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat pentru o ţară terţă, dacă autorităţile competente relevante au declarat ţara terţă respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament înainte de 1 ianuarie 2014.

Art. 143: Aprobare pentru utilizarea abordării IRB

(5)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza condiţiile pe baza cărora se evaluează dacă utilizarea unui sistem de rating existent pentru alte expuneri suplimentare care nu sunt deja acoperite de sistemul de rating respectiv şi modificările aduse sistemelor de rating sunt semnificative în cadrul abordării IRB.

Art. 144: Evaluarea de către autorităţile competente a unei cereri de utilizare a abordării IRB

(1)Autoritatea competentă acordă unei instituţii aprobarea de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating, inclusiv de a folosi propriile estimări ale LGD şi proprii factori de conversie, în conformitate cu articolul 143, numai dacă autoritatea competentă este convinsă că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în prezentul capitol, în special cele prevăzute în secţiunea 6, şi că sistemele instituţiei de administrare şi de rating pentru expunerile la riscul de credit sunt solide şi aplicate cu integritate şi, în special, că instituţia a demonstrat, spre satisfacţia autorităţilor competente, că sunt îndeplinite următoarele criterii:

h)instituţia a încadrat şi încadrează în continuare fiecare expunere din sfera de aplicare a unui sistem de rating într-o clasă de rating sau grupă de risc din cadrul sistemului de rating respectiv;

(2)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza metodologia de evaluare pe care trebuie să o urmeze autorităţile competente atunci când evaluează conformitatea unei instituţii cu cerinţele prevăzute pentru utilizarea abordării IRB.

Art. 145: Experienţa anterioară în utilizarea abordărilor IRB

(2)O instituţie care solicită aprobarea de utilizare a propriilor estimări ale LGD şi ale factorilor de conversie trebuie să demonstreze, într-un mod considerat satisfăcător de autorităţile competente, că a estimat şi utilizat propriile estimări ale LGD şi proprii factori de conversie într-o manieră care a fost, în linii generale, în conformitate cu cerinţele prevăzute în secţiunea 6 privind utilizarea estimărilor proprii ale parametrilor respectivi timp de cel puţin trei ani înainte de a se califica pentru utilizarea propriilor estimări ale LGD şi proprii factori de conversie.

(3)În cazul în care instituţia extinde utilizarea abordării IRB după obţinerea aprobării iniţiale, experienţa instituţiei trebuie să fie suficientă pentru a satisface cerinţele de la alineatele (1) şi (2) pentru expunerile suplimentare acoperite. Dacă utilizarea sistemelor de rating este extinsă la expuneri semnificativ diferite de sfera iniţială de aplicare, astfel încât experienţa dobândită nu poate fi considerată suficientă pentru respectarea acestor dispoziţii în ceea ce priveşte expunerile suplimentare, atunci cerinţele prevăzute la alineatele (1) şi (2) se aplică separat pentru expunerile suplimentare.

Art. 146: Măsuri care trebuie luate în cazul în care cerinţele din prezentul capitol nu mai sunt respectate

Art. 147: Metodologia de încadrare a expunerilor în clase de expuneri

(2)Fiecare expunere este încadrată în una dintre următoarele clase de expuneri:

(3)Următoarele expuneri se încadrează în clasa prevăzută la alineatul (2) litera (a):

(4)Următoarele expuneri se încadrează în clasa prevăzută la alineatul (2) litera (b):

(5)Pentru a fi încadrate în clasa expunerilor de tip retail, prevăzută la alineatul (2) litera (d), expunerile respectă următoarele criterii:

a)sunt expuneri faţă de:

(ii)o întreprindere mică sau mijlocie, cu condiţia ca cuantumul total datorat instituţiei, întreprinderii-mamă şi filialelor sale, incluzând orice expunere aflată în stare de nerambursare, de către clientul debitor sau de către grupul debitor de clienţi aflaţi în legătură, dar excluzând expunerile garantate cu bunuri imobile locative, până la valoarea bunurilor imobile, să nu depăşească, din informaţiile deţinute de instituţie, care ia măsurile necesare pentru verificarea cuantumului expunerii respective, suma de 1 milion EUR;

d)fiecare reprezintă o expunere dintr-un număr semnificativ de expuneri care sunt administrate în mod similar.

Prin derogare de la al treilea paragraf de la prezentul alineat, autorităţile competente pot exclude din clasa de expuneri menţionată la alineatul (2) litera (d) punctul (ii) împrumuturile acordate persoanelor fizice care au ipotecat mai mult de patru bunuri imobile sau unităţi locative, inclusiv împrumuturile acordate persoanelor fizice menţionate la articolul 108 alineatul (4), şi pot încadra împrumuturile respective într-una dintre clasele de expuneri menţionate la alineatul (2) litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii).

(5¹)Expunerile de tip retail aparţinând unui tip de expuneri care îndeplinesc toate condiţiile următoare se încadrează în clasa de expuneri menţionată la alineatul (2) litera (d) punctul (i):

e)tratamentul expunerilor încadrate în acest tip de expuneri ca expuneri eligibile de tip retail reînnoibile este în concordanţă cu caracteristicile de risc aferente respectivului tip de expuneri.

(8)În cadrul clasei de expuneri faţă de societăţi prevăzute la alineatul (2) litera (c), instituţiile identifică în mod distinct ca expuneri provenind din finanţări specializate, expunerile care prezintă următoarele caracteristici:

c)sursa principală de rambursare a creditului este reprezentată de venitul generat de activele finanţate şi nu de capacitatea independentă de rambursare a societăţii comerciale în ansamblul său.

(10)Expunerea rezultată din asigurarea protecţiei prin intermediul unui coş de instrumente financiare derivate de credit de tipul «nth-to-default» pentru un coş de expuneri este încadrată în aceeaşi clasă prevăzută la alineatul (2) în care ar fi încadrate şi expunerile din coş, cu excepţia cazului în care expunerile individuale din coş ar fi încadrate în diverse clase de expuneri, situaţie în care expunerea este încadrată în clasa de expuneri faţă de societăţi prevăzută la alineatul (2) litera (c).

(11)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza următoarele:

b)criteriile de determinare a categoriei IPRE, specificând în special care expuneri ADC şi expuneri garantate cu bunuri imobile pot fi sau sunt clasificate drept IPRE.

(12)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza mai în detaliu condiţiile şi criteriile de încadrare a expunerilor în clasele menţionate la alineatul (2) şi, dacă este necesar, pentru a detalia aceste clase de expuneri.

Art. 148: Condiţii de implementare a abordării IRB pentru diferite clase de expuneri şi unităţi operaţionale

(1)O instituţie căreia i se permite să aplice abordarea IRB în conformitate cu articolul 107 alineatul (1) implementează, împreună cu orice întreprindere-mamă şi filialele sale, abordarea IRB pentru cel puţin una dintre clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (a), litera (aa) punctul (i) sau (ii), litera (b), litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii), litera (d) punctul (i), (ii), (iii) sau (iv) sau litera (g). Odată ce o instituţie a implementat abordarea IRB pentru un anumit tip de expuneri dintr-o clasă de expuneri, instituţia face acest lucru pentru toate expunerile din respectiva clasă de expuneri, cu excepţia cazului în care a primit din partea autorităţii competente aprobarea de a utiliza în permanenţă abordarea standardizată în conformitate cu articolul 150.

(2)Autorităţile competente stabilesc perioada necesară fiecărei instituţii, întreprinderi-mamă şi filiale ale sale pentru a implementa abordarea IRB pentru toate expunerile dintr-o anumită clasă de expuneri pentru diferite tipuri de expuneri din cadrul aceleiaşi unităţi operaţionale şi pentru diferite unităţi operaţionale din cadrul aceluiaşi grup sau în cazul utilizării propriilor estimări ale LGD ori al utilizării CCF pe baza IRB. Această perioadă este cea pe care autorităţile competente o consideră adecvată, în funcţie de natura şi dimensiunea activităţilor instituţiei în cauză sau ale oricărei întreprinderi-mamă şi ale filialelor sale, precum şi în funcţie de numărul şi natura sistemelor de rating care urmează să fie implementate.

(3)Instituţiile implementează abordarea IRB în conformitate cu condiţiile stabilite de autorităţile competente. Autoritatea competentă elaborează aceste condiţii în aşa fel încât să garanteze că flexibilitatea acordată în temeiul alineatului (1) nu este utilizată selectiv cu scopul de a obţine cerinţe de fonduri proprii reduse în ceea ce priveşte acele tipuri de expuneri sau unităţi operaţionale care urmează a fi incluse în abordarea IRB sau în cazul utilizării propriilor estimări ale LGD sau al utilizării CCF pe baza IRB.

Art. 149: Condiţii pentru a reveni la utilizarea unor abordări mai puţin sofisticate

(1)O instituţie care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating pentru o anumită clasă de expuneri sau pentru un anumit tip de expunere nu renunţă la utilizarea acestei abordări pentru a utiliza în schimb abordarea standardizată pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor, decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a)instituţia a demonstrat, într-un mod considerat satisfăcător de autoritatea competentă, că utilizarea abordării standardizate nu are ca scop angajarea în arbitraj de reglementare, inclusiv prin reducerea nejustificată a cerinţelor de fonduri proprii, că ea este necesară ţinând cont de natura şi complexitatea tuturor expunerilor de acest tip ale instituţiei şi că nu ar avea un impact negativ semnificativ asupra solvabilităţii instituţiei sau a capacităţii sale de a administra riscul în mod eficient;

(2)Instituţiile care au obţinut aprobarea prevăzută la articolul 151 alineatul (9) pentru utilizarea propriilor estimări ale LGD şi a propriilor factori de conversie, nu revin la utilizarea valorilor LGD şi a factorilor de conversie menţionaţi la articolul 151 alineatul (8), decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a)instituţia a demonstrat în mod satisfăcător autorităţii competente că utilizarea LGD şi a factorilor de conversie prevăzuţi la articolul 151 alineatul (8) pentru o anumită clasă de expuneri sau pentru un anumit tip de expunere nu este propusă pentru a reduce cerinţele de fonduri proprii ale instituţiei, ci este necesară ţinând cont de natura şi complexitatea expunerilor totale de acest tip ale instituţiei şi nu ar avea un impact negativ semnificativ asupra solvabilităţii instituţiei sau asupra capacităţii sale de a administra riscul în mod eficient;

Art. 150: Condiţii de utilizare parţială permanentă

(1)Instituţiile aplică abordarea standardizată în cazul tuturor expunerilor următoare:

b)expunerile încadrate în clase de expuneri sau care aparţin unor tipuri de expuneri dintr-o clasă de expuneri în cazul cărora instituţiile nu au primit aprobarea prealabilă a autorităţilor competente de a utiliza abordarea IRB pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate.

O instituţie căreia i se permite să utilizeze abordarea IRB pentru calcularea cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate pentru o anumită clasă de expuneri poate, sub rezerva aprobării prealabile a autorităţii competente, să aplice abordarea standardizată pentru anumite tipuri de expuneri din respectiva clasă de expuneri, inclusiv expuneri din sucursale străine şi din diferite grupe de expuneri, în cazul în care respectivele tipuri de expuneri nu sunt semnificative din perspectiva dimensiunii şi a profilului de risc.

(1¹)În plus faţă de expunerile menţionate la alineatul (1) al doilea paragraf, o instituţie poate, sub rezerva aprobării prealabile a autorităţii competente, să aplice abordarea standardizată pentru următoarele expuneri în cazul în care abordarea IRB se aplică pentru alte tipuri de expuneri din aceeaşi clasă de expuneri:

a)expunerile faţă de administraţiile centrale şi băncile centrale ale statelor membre şi faţă de administraţiile regionale, autorităţile locale şi entităţile din sectorul public ale acestora, sub rezerva următoarelor condiţii:

b)expunerile unei instituţii faţă de o contraparte care este întreprinderea-mamă, filiala sa sau o filială a întreprinderii-mamă, cu condiţia ca contrapartea să fie o instituţie sau o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o instituţie financiară, o societate de administrare a activelor sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare care face obiectul unor cerinţe prudenţiale adecvate sau o întreprindere legată printr-o relaţie în sensul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE;

c)expunerile între instituţii care îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolul 113 alineatul (7).

SECŢIUNEA 2:Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor

SUBSECŢIUNEA 1:Tratament pe tip de clasă de expuneri

Art. 151: Tratament pe clasă de expuneri

(1)Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit în cazul expunerilor încadrate într-una dintre clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (a), litera (aa) punctul (i) sau (ii), litera (b), litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii), litera (d) punctul (i), (ii), (iii) sau (iv) sau litera (g) se calculează în conformitate cu subsecţiunea 2, cu excepţia cazului în care respectivele expuneri sunt deduse din fondurile proprii sau sunt supuse tratamentului prevăzut la articolul 72e alineatul (5) primul paragraf.

(2)Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate se calculează în conformitate cu articolul 157. În cazul în care o instituţie dispune de drept de recurs deplin împotriva vânzătorului creanţelor achiziţionate, pentru riscul de nerambursare şi riscul de diminuare a valorii creanţei, dispoziţiile prezentului articol, ale articolului 152 şi ale articolului 158 alineatele (1)-(4) în ceea ce priveşte creanţele achiziţionate nu se aplică, iar expunerea este tratată ca o expunere beneficiind de o garanţie reală.

(8)Instituţiile aplică valorile LGD prevăzute la articolul 161 alineatul (1) şi CCF pe baza SA în conformitate cu articolul 166 alineatele (8), (8a) şi (8b) în cazul următoarelor expuneri:

c)expunerile faţă de societăţi mari care nu sunt încadrate în clasa de expuneri menţionată la articolul 147 alineatul (2) litera (c) punctul (ii).

În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (a), litera (aa) punctul (i) sau (ii) sau litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii), cu excepţia expunerilor menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat, instituţiile aplică valorile LGD prevăzute la articolul 161 alineatul (1) şi CCF pe baza SA în conformitate cu articolul 166 alineatele (8), (8a) şi (8b), cu excepţia cazului în care li s-a permis să utilizeze propriile estimări ale LGD şi ale CCF pe baza IRB pentru expunerile respective în conformitate cu alineatul (9) de la prezentul articol.

Art. 152: Tratamentul expunerilor sub formă de unităţi sau acţiuni deţinute în OPC-uri

(3)Prin derogare de la articolul 92 alineatul (4) litera (e), instituţiile care calculează valoarea expunerii ponderate la risc pentru OPC în conformitate cu alineatul (1) sau (2) de la prezentul articol pot calcula cerinţa de fonduri proprii pentru riscul aferent ajustărilor evaluării creditului pentru expunerile din instrumente financiare derivate ale respectivului OPC ca un cuantum egal cu 50 % din cerinţa de fonduri proprii pentru expunerile din instrumentele financiare derivate respective, calculată în conformitate cu capitolul 6 secţiunea 3, 4 sau 5 din prezentul titlu, după caz.

(4)Instituţiile care aplică abordarea transparentă de tip look through în conformitate cu alineatele (2) şi (3) de la prezentul articol şi care nu utilizează metodele prevăzute în prezentul capitol sau, după caz, în capitolul 5, pentru toate expunerile-suport ale OPC-ului sau pentru o parte din acestea, calculează valorile expunerilor ponderate la risc şi cuantumurile pierderilor aşteptate pentru toate expunerile-suport respective sau pentru partea respectivă din acestea în conformitate cu următoarele principii:

(5)În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), instituţiile care nu dispun de suficiente informaţii cu privire la expunerile-suport individuale ale unui OPC pot calcula valoarea expunerii ponderate la risc pentru expunerile respective în conformitate cu limitele stabilite în abordarea pe bază de mandat stabilită la articolul 132a alineatul (2). Cu toate acestea, pentru expunerile enumerate la alineatul (4) literele (a), (b) şi (c) de la prezentul articol, instituţiile aplică abordările stabilite la literele respective.

(8)Instituţiile care nu dispun de date sau informaţii adecvate pentru a calcula valoarea ponderată la risc pentru un OPC în conformitate cu abordările descrise la alineatele (2), (3), (4) şi (5) se pot baza pe calculele efectuate de o terţă parte, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a)partea terţă este:

d)un auditor extern a confirmat corectitudinea calculului efectuat de partea terţă.

SUBSECŢIUNEA 2:Calculul cuantumurilor expunerilor ponderate la riscul de credit

Art. 153: Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi

(1)Sub rezerva aplicării tratamentelor specifice prevăzute la alineatele (2) şi (4), cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi se calculează în conformitate cu următoarele formule:

= funcţia de distribuţie cumulativă a unei variabile aleatorii normale standard, adică N(x) exprimă probabilitatea ca o variabilă aleatorie normal distribuită, cu media zero şi varianţa 1, să fie mai mică sau egală cu x;

= inversa funcţiei de distribuţie cumulative pentru o variabilă aleatorie normală standard, adică dacă x = G(z), x exprimă valoarea astfel determinată încât N(x) = z;

= coeficientul de corelaţie, care este definit ca:

= factorul de ajustare în funcţie de scadenţă, care este definit ca:

b = 0,11852 - 0,05478 * lnPD²;

= scadenţa, exprimată în ani şi determinată în conformitate cu articolul 162.

(4)Pentru calcularea ponderilor de risc pentru expunerile faţă de societăţi în cazul cărora cifra de afaceri anuală a grupului consolidat din care face parte respectiva societate este mai mică de 50 de milioane EUR, instituţiile pot folosi formula de corelaţie de la alineatul (1) punctul (iii). În această formulă, S (sales) corespunde cifrei de afaceri anuale exprimate în milioane de euro, unde 5 milioane EUR < = S < = 50 milioane EUR. O cifră de afaceri declarată mai mică de 5 milioane EUR se consideră a fi echivalentă cu 5 milioane EUR. Pentru creanţele achiziţionate, cifra de afaceri anuală totală reprezintă media ponderată a expunerilor individuale din coş.

(5)Pentru expunerile din finanţări specializate pentru care o instituţie nu poate estima PD sau estimările PD ale instituţiei nu îndeplinesc cerinţele prevăzute în secţiunea 6, instituţia atribuie ponderi de risc în conformitate cu tabelul 1, după cum urmează:

(6)În cazul creanţelor achiziţionate asupra societăţilor, instituţiile respectă cerinţele prevăzute la articolul 184. Pentru creanţele achiziţionate asupra societăţilor care întrunesc şi condiţiile prevăzute la articolul 154 alineatul (5), atunci când aplicarea standardelor de cuantificare a riscurilor prevăzute în secţiunea 6 pentru expunerile faţă de societăţi reprezintă o sarcină excesivă pentru instituţie, se pot aplica standardele prevăzute în secţiunea 6 pentru cuantificarea riscurilor pentru expunerile de tip retail.

(7)În cazul creanţelor achiziţionate asupra societăţilor, reducerile de preţ de cumpărare rambursabile, garanţiile reale sau garanţiile parţiale care asigură protecţia pentru prima pierdere în cazul pierderilor în caz de nerambursare, al pierderilor din diminuarea valorii creanţei sau al pierderilor provenite din ambele situaţii pot fi considerate drept o protecţie a creditului pentru prima pierdere de către cumpărătorul creanţelor sau de către beneficiarul garanţiei reale sau al garanţiei parţiale, în conformitate cu capitolul 5 secţiunea 3 subsecţiunile 2 şi 3. Vânzătorul care oferă reducerea de preţ de cumpărare rambursabilă şi furnizorul unei garanţii reale sau a unei garanţii parţiale tratează respectiva garanţie drept o expunere faţă de o poziţie care suportă prima pierdere în conformitate cu capitolul 5 secţiunea 3 subsecţiunile 2 şi 3.

(8)În cazul în care o instituţie oferă protecţia creditului pentru o serie de expuneri supuse condiţiei potrivit căreia al n-lea caz de nerambursare corespunzător expunerilor declanşează plata, iar acest eveniment de credit conduce la încetarea contractului, ponderile de risc pentru expunerile incluse în coş sunt agregate, mai puţin un număr de n-1 expuneri, unde suma cuantumului pierderilor aşteptate înmulţit cu 12,5 şi al cuantumului ponderat la risc al expunerii nu depăşeşte valoarea nominală a protecţiei furnizate de instrumentul financiar derivat de credit înmulţită cu 12,5. Cele n-1 expuneri excluse din agregare sunt determinate astfel încât să includă fiecare dintre acele expuneri care generează un cuantum ponderat la risc al expunerii inferior cuantumului ponderat la risc al oricărei expuneri incluse în agregare. O pondere de risc de 1 250 % se aplică poziţiilor din coş pentru care instituţia nu poate determina ponderea de risc în temeiul Abordării IRB.

(9)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza modul în care instituţiile trebuie să ţină cont de factorii menţionaţi la alineatul (5) al doilea paragraf atunci când atribuie ponderi de risc expunerilor din finanţări specializate.

Art. 154: Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile de tip retail

(1)Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru expunerile de tip retail se calculează după următoarele formule:

(3)În cazul expunerilor de tip retail care nu sunt în stare de nerambursare şi care sunt garantate sau parţial garantate cu bunuri imobile locative, un coeficient de corelaţie R de 0,15 înlocuieşte cifra obţinută cu ajutorul formulei coeficientului de corelaţie de la alineatul (1).

(4)În cazul QRRE care nu sunt în stare de nerambursare, un coeficient de corelaţie R de 0,04 înlocuieşte cifra obţinută cu ajutorul formulei coeficientului de corelaţie de la alineatul (1).

(5)Pentru a fi eligibile pentru tratament de tip retail, creanţele achiziţionate respectă cerinţele prevăzute la articolul 180, precum şi următoarele condiţii:

(6)În cazul creanţelor achiziţionate de tip retail, reducerile de preţ de cumpărare rambursabile, garanţiile reale sau garanţiile parţiale care asigură protecţia pentru prima pierdere în cazul pierderilor în caz de nerambursare, al pierderilor din diminuarea valorii creanţei sau al pierderilor provenite din ambele situaţii pot fi considerate drept o protecţie a creditului pentru prima pierdere de către cumpărătorul creanţelor sau de către beneficiarul garanţiei reale sau al garanţiei parţiale, în conformitate cu capitolul 5 secţiunea 3 subsecţiunile 2 şi 3. Vânzătorul care oferă reducerea de preţ de cumpărare rambursabilă şi furnizorul garanţiei reale sau a garanţiei parţiale tratează respectivele garanţii drept o expunere faţă de o poziţie care suportă prima pierdere în conformitate cu capitolul 5 secţiunea 3 subsecţiunile 2 şi 3.

Art. 156: Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru alte active decât creanţele de tip credit

SUBSECŢIUNEA 3:Calculul cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate

Art. 157: Cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate

(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza mai în detaliu:

SECŢIUNEA 3:Cuantumurile pierderilor aşteptate

Art. 158: Tratamentul pe tip de expunere

(5)Pierderea aşteptată (EL) şi cuantumurile pierderilor aşteptate pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale, administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, precum şi pentru expunerile de tip retail se calculează conform următoarelor formule:

Art. 159: Tratamentul cuantumurilor pierderilor aşteptate, al deficitului conform IRB şi al excedentului conform IRB

(1)Instituţiile deduc cuantumurile pierderilor aşteptate pentru expunerile menţionate la articolul 158 alineatele (5), (6) şi (10) din suma tuturor elementelor următoare:

c)alte reduceri ale fondurilor proprii aferente expunerilor respective, altele decât deducerile efectuate în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (m).

(2)În scopul calculului menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol, instituţiile tratează discounturile determinate în conformitate cu articolul 166 alineatul (1) aferente expunerilor bilanţiere achiziţionate atunci când se află în stare de nerambursare în acelaşi fel ca ajustările specifice pentru riscul de credit. Discounturile aferente expunerilor bilanţiere achiziţionate atunci când nu se află în stare de nerambursare nu pot fi incluse în calculul deficitului conform IRB sau al excedentului conform IRB. Ajustările specifice pentru riscul de credit aferente expunerilor aflate în stare de nerambursare nu se utilizează pentru a acoperi cuantumurile pierderilor aşteptate în cazul altor expuneri. Cuantumurile pierderilor aşteptate pentru expunerile securitizate şi ajustările generale şi specifice pentru riscul de credit aferente expunerilor respective nu se includ în calculul deficitului conform IRB sau al excedentului conform IRB.

SECŢIUNEA 4:Probabilitatea de nerambursare (PD), pierderile în caz de nerambursare (LGD) şi scadenţa

SUBSECŢIUNEA 1:SUBSECŢIUNEA 1: Expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale, administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public

Art. 160: Probabilitatea de nerambursare (PD)

(1)În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (b) sau litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii), exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate aferente expunerilor respective, în special în sensul articolelor 153 şi 157 şi al articolului 158 alineatele (1), (5) şi (10), valoarea PD pentru fiecare expunere care este utilizată ca dată de intrare în formula de calcul al valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al pierderii aşteptate nu este mai mică decât următoarea valoare a pragului minim al PD: 0,05 %.

(1¹)În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (aa) punctul (i) sau (ii), exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi ale pierderilor aşteptate aferente expunerilor respective, valoarea PD pentru fiecare expunere care este utilizată ca dată de intrare în formula de calcul al valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al pierderii aşteptate nu este mai mică decât următoarea valoare a pragului minim al PD: 0,03 %.

(2)În cazul expunerilor provenind din creanţe asupra societăţilor, achiziţionate de către instituţie, pentru care aceasta nu poate estima probabilităţile de nerambursare sau pentru care estimările instituţiei cu privire la probabilitatea de nerambursare nu îndeplinesc cerinţele stabilite în secţiunea 6, probabilităţile de nerambursare se determină conform următoarelor metode:

c)o instituţie care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi şi care poate descompune estimările sale cu privire la pierderea aşteptată pentru creanţele asupra societăţilor, achiziţionate de către aceasta, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră fiabil, poate utiliza estimarea probabilităţii de nerambursare care rezultă din această descompunere.

(6)Pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor achiziţionate asupra societăţilor, PD se stabileşte ca fiind egală cu estimările instituţiei cu privire la pierderile aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei. O instituţie care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale LGD pentru expunerile faţă de societăţi şi care poate descompune estimările sale cu privire la pierderea aşteptată pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor achiziţionate asupra societăţilor în PD şi LGD într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră fiabil poate utiliza estimările PD care rezultă din descompunerea respectivă. În calculul PD, instituţiile pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului în conformitate cu capitolul 4.

Art. 161: Pierderea în caz de nerambursare (LGD)

(1)Instituţiile trebuie să utilizeze următoarele valori ale pierderilor în caz de nerambursare:

(2)Pentru riscul de diminuare a valorii creanţei şi riscul de nerambursare, în cazul în care o instituţie a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile faţă de societăţi şi poate descompune estimările sale cu privire la pierderea aşteptată pentru creanţele asupra societăţilor, achiziţionate de instituţie, în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră fiabil, se poate utiliza estimarea pierderii în caz de nerambursare pentru creanţele asupra societăţilor, achiziţionate de instituţie.

(4)În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (c) punctul (i), (ii) sau (iii), exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate aferente expunerilor respective, în special în sensul articolului 153 alineatul (1) punctul (iii), al articolului 157 şi al articolului 158 alineatele (1), (5) şi (10), în cazul în care se utilizează propriile estimări ale LGD, valorile LGD care sunt utilizate pentru fiecare expunere ca date de intrare în formula de calcul al valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al pierderilor aşteptate nu sunt mai mici decât următoarele valori ale pragului minim al LGD, calculate în conformitate cu alineatul (6) de la prezentul articol.

(5)În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 147 alineatul (2) litera (aa) punctul (i) sau (ii), exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi ale pierderilor aşteptate aferente expunerilor respective, şi în special în sensul articolului 153 alineatul (1) punctul (iii), al articolului 157 şi al articolului 158 alineatele (1), (5) şi (10), în cazul în care se utilizează propriile estimări ale LGD, valoarea LGD utilizată ca dată de intrare în formula de calcul al valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al pierderii aşteptate pentru expunerile fără o FCP eligibilă nu este mai mică decât următoarea valoare a pragului minim al LGD: 5 %.

(6)În sensul alineatului (4) de la prezentul articol, pragurile minime ale LGD din tabelul 1 de la alineatul respectiv pentru expunerile garantate integral cu o protecţie finanţată a creditului eligibilă se aplică atunci când valoarea protecţiei finanţate a creditului, după aplicarea ajustărilor de volatilitate Hc şi Hfx în cauză, în conformitate cu articolul 230, este egală sau mai mare decât valoarea expunerii-suport.

(7)În cazul în care o instituţie care utilizează propriile estimări ale LGD pentru un anumit tip de expuneri negarantate faţă de societăţi şi expuneri negarantate faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public nu este în măsură să ia în considerare, în propriile estimări ale LGD, efectul protecţiei finanţate a creditului care garantează una dintre expunerile de acest tip din cauza lipsei de date privind recuperările pentru respectiva protecţie finanţată a creditului, instituţia este autorizată să aplice formula prevăzută la articolul 230, cu excepţia faptului că LGDU din formula respectivă este propria estimare a LGD a instituţiei pentru expunerile negarantate. În acest caz, protecţia finanţată a creditului este eligibilă în conformitate cu capitolul 4, iar propria estimare a LGD a instituţiei utilizată ca LGDU se calculează pe baza pierderii subiacente, excluzând orice recuperări provenite din respectiva protecţie finanţată a creditului.

Art. 162: Scadenţa

(2)În cazul expunerilor pentru care o instituţie aplică propriile estimări ale LGD, valoarea scadenţei (M) se calculează utilizând perioade exprimate în ani, astfel cum se prevede la prezentul alineat şi sub rezerva alineatelor (3), (4) şi (5) de la prezentul articol. M nu depăşeşte cinci ani, cu excepţia cazurilor menţionate la articolul 384 alineatul (2), în care se utilizează M specificată la alineatul respectiv. M se calculează, în fiecare dintre următoarele cazuri, după cum urmează:

d²)pentru un acord-cadru de compensare care include mai multe dintre tipurile de tranzacţii corespunzătoare literei (c), (d) sau (da) de la prezentul alineat, M este media ponderată a scadenţelor rămase ale tranzacţiilor şi este cel puţin cea mai lungă perioadă de deţinere, exprimată în ani, aplicabilă pentru astfel de tranzacţii, astfel cum se prevede la articolul 224 alineatul (2), şi anume fie 10, fie 20 de zile, după caz; pentru ponderarea scadenţelor, se utilizează cuantumul noţional al fiecărei tranzacţii;

e)pentru o instituţie care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale probabilităţii de nerambursare pentru creanţele achiziţionate asupra societăţilor, în cazul sumelor trase, scadenţa este egală cu scadenţa medie ponderată a expunerilor provenind din creanţele achiziţionate şi trebuie să fie de cel puţin 90 de zile. Aceeaşi valoare a scadenţei se aplică şi sumelor neutilizate din cadrul unei facilităţi de cumpărare ferme, cu condiţia ca facilitatea de cumpărare să prevadă angajamente efective, situaţii în care se declanşează rambursarea anticipată sau alte elemente care să protejeze instituţia cumpărătoare împotriva unei deteriorări viitoare semnificative a calităţii creanţelor pe care este obligată să le cumpere până la scadenţa facilităţii. În lipsa unor astfel de protecţii efective, pentru sumele neutilizate, scadenţa se calculează ca suma dintre cea mai îndelungată scadenţă a unei creanţe potenţiale conform contractului de cumpărare şi scadenţa reziduală a facilităţii de cumpărare şi trebuie să fie de cel puţin 90 de zile;

g)în cazul instituţiilor care determină valorile expunerilor utilizând metoda modelelor interne prevăzută în capitolul 6 secţiunea 6, pentru expunerile cărora li se aplică metoda respectivă şi care sunt incluse într-un set de compensare în care scadenţa celui mai îndelungat contract este mai mare de un an, scadenţa se calculează conform următoarei formule:

i)în cazul instituţiilor care utilizează abordările menţionate la articolul 382a alineatul (1) litera (a) sau (b) pentru a calcula cerinţele de fonduri proprii pentru riscul CVA al tranzacţiilor cu o anumită contraparte, M nu este mai mare de 1 în formula prevăzută la articolul 153 alineatul (1) punctul (iii) în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de contraparte pentru aceleaşi tranzacţii, astfel cum se menţionează la articolul 92 alineatul (4) litera (a) sau (g), după caz;

(3)În cazul în care documentaţia impune recalcularea zilnică a marjei şi reevaluarea zilnică şi include clauze care permit lichidarea sau compensarea rapidă a garanţiilor reale în caz de nerambursare sau de imposibilitate de refacere a marjei, M este media ponderată a scadenţelor rămase ale tranzacţiilor şi este de cel puţin o zi pentru:

În sensul capitolului 3, în special în ceea ce priveşte articolul 160 alineatul (1), articolul 161 alineatul (4), articolul 164 alineatul (4) şi articolul 166 alineatul (8c), în cazul în care o expunere este acoperită de o garanţie eligibilă furnizată de o administraţie centrală sau de o bancă centrală sau de BCE, pragurile minime ale PD, LGD şi CCF nu se aplică părţii expunerii care este acoperită de garanţia respectivă. Cu toate acestea, partea expunerii care nu este acoperită de garanţia respectivă este supusă pragurilor minime ale PD, LGD şi CCF în cauză.

SUBSECŢIUNEA 2:Expunerile de tip retail

Art. 163: Probabilitatea de nerambursare (PD)

(1)Exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerii şi a cuantumurilor pierderii aşteptate aferente expunerilor respective, în special în sensul articolelor 154 şi 157 şi al articolului 158 alineatele (1), (5) şi (10), PD pentru fiecare expunere care este utilizată ca dată de intrare în formula de calcul al valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al pierderii aşteptate este valoarea cea mai mare dintre PD pe un an asociată cu clasa de rating sau grupa de risc internă a debitorului în care se încadrează expunerea de tip retail şi următoarele valori ale pragului minim al PD:

(3)În cazul riscului de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate, probabilitatea de nerambursare este egală cu estimările pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei. Dacă o instituţie poate descompune propriile estimări ale pierderii aşteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanţei aferent creanţelor achiziţionate în probabilităţi de nerambursare şi pierderi în caz de nerambursare, într-un mod pe care autorităţile competente îl consideră fiabil, se poate utiliza estimarea probabilităţii de nerambursare.

Art. 164: Pierderea în caz de nerambursare (LGD)

(1)Instituţiile furnizează propriile estimări ale LGD, cu respectarea cerinţelor prevăzute în secţiunea 6 din prezentul capitol şi cu aprobarea autorităţilor competente, acordată în conformitate cu articolul 143. În cazul riscului de diminuare a valorii creanţelor achiziţionate se foloseşte valoarea LGD de 100 %. Dacă o instituţie poate descompune, în mod fiabil, în PD şi LGD estimările sale cu privire la pierderea aşteptată pentru riscul de diminuare a valorii creanţelor achiziţionate, instituţia poate utiliza propriile sale estimări ale LGD.

(4)Exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate aferente expunerilor de tip retail şi în special în temeiul articolului 158 alineatul (1) punctul (ii), al articolului 157 şi al articolului 158 alineatele (1), (5) şi (10), valorile LGD pentru fiecare expunere utilizate ca date de intrare în formula de calcul al valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi al pierderii aşteptate nu sunt mai mici decât valorile pragului minim al LGD prevăzute în tabelul 1, calculate în conformitate cu alineatul (4a) de la prezentul articol:

Pragurile minime ale LGD (LGDfloor) pentru expunerile de tip retail
Expunere fără FCP (LGDU-floor)		Expunere garantată cu o FCP (LGDS-floor)
Expunere de tip retail garantată cu bunuri imobile locative	nu se aplică	Expunere de tip retail garantată cu bunuri imobile locative	5 %
QRRE	50 %	QRRE	nu se aplică
Altă expunere de tip retail	30 %	Altă expunere de tip retail garantată cu garanţii financiare	0 %
		Altă expunere de tip retail garantată cu creanţe	10 %
		Altă expunere de tip retail garantată cu bunuri imobile locative sau comerciale	10 %
		Altă expunere de tip retail garantată cu alte garanţii reale corporale	15 %

(4¹)În scopul alineatului (4), se aplică următoarele:

b)cu excepţia expunerilor de tip retail garantate cu bunuri imobile locative, pragurile minime ale LGD din tabelul 1 de la alineatul (4) de la prezentul articol se aplică expunerilor garantate integral cu o protecţie finanţată a creditului în cazul cărora valoarea FCP, după aplicarea ajustărilor de volatilitate relevante în conformitate cu articolul 230, este egală cu valoarea expunerii-suport sau mai mare decât aceasta; în scopul aplicării ajustărilor aferente relevante, Hc şi Hfx, în conformitate cu articolul 230, protecţia finanţată a creditului este eligibilă în temeiul prezentului capitol;

(5)Statele membre desemnează o autoritate pentru a fi responsabilă cu aplicarea alineatului (6). Autoritatea respectivă este autoritatea competentă sau autoritatea desemnată.

În cazul în care autoritatea desemnată de statul membru pentru punerea în aplicare a prezentului articol este autoritatea competentă, ea se asigură că organismele şi autorităţile naţionale relevante care au un mandat macroprudenţial sunt informate în mod corespunzător cu privire la intenţia autorităţii competente de a utiliza dispoziţiile prezentului articol şi sunt implicate în mod adecvat în evaluarea preocupărilor legate de stabilitatea financiară din statul său membru, în conformitate cu alineatul (6).

În cazul în care autoritatea desemnată de statul membru pentru punerea în aplicare a prezentului articol este diferită de autoritatea competentă, statul membru adoptă dispoziţiile necesare pentru a asigura în mod adecvat coordonarea şi schimbul de informaţii între autoritatea competentă şi autoritatea desemnată în vederea punerii în aplicare corespunzătoare a prezentului articol. În special, se impune autorităţilor să coopereze îndeaproape şi să partajeze toate informaţiile care pot fi necesare pentru exercitarea adecvată a obligaţiilor impuse autorităţii desemnate în temeiul prezentului articol. Această cooperare are drept scop evitarea oricărei forme de acţiune redundantă sau inconsecventă între autoritatea competentă şi autoritatea desemnată, precum şi asigurarea faptului că interacţiunea cu alte măsuri, în special cu măsurile luate în temeiul articolului 458 din prezentul regulament şi al articolului 133 din Directiva 2013/36/UE, este luată în considerare în mod corespunzător.

(6)Pe baza datelor colectate în temeiul articolului 430a şi a oricăror altor indicatori relevanţi şi ţinând seama de perspectivele de evoluţie a pieţelor de bunuri imobile, autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol evaluează periodic, cel puţin o dată pe an, dacă valorile pragului minim al LGD prevăzute la alineatul (4) de la prezentul articol sunt adecvate pentru expunerile de tip retail garantate cu bunuri imobile locative sau alte expuneri de tip retail garantate cu bunuri imobile locative sau comerciale situate în una sau mai multe părţi ale teritoriului statului membru al autorităţii respective.

În cazul în care, pe baza evaluării menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat, autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) concluzionează că valorile pragului minim al LGD menţionate la alineatul (4) nu sunt adecvate, precum şi în cazul în care consideră că caracterul neadecvat al valorilor pragului minim al LGD ar putea avea efecte negative asupra stabilităţii financiare actuale sau viitoare în statul său membru, aceasta poate stabili valori mai mari ale pragului minim al LGD pentru expunerile respective situate în una sau mai multe părţi ale teritoriului statului membru al autorităţii respective. Aceste valori mai mari ale pragului minim al LGD pot fi aplicate, de asemenea, la nivelul unuia sau mai multor segmente imobiliare ale expunerilor respective.

(8)ABE, în strânsă cooperare cu CERS, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica condiţiile de care ţine seama autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5) atunci când evaluează caracterul adecvat al valorilor pierderilor în caz de nerambursare ca parte a evaluării menţionate la alineatul (6).

(9)CERS poate formula, prin intermediul unor recomandări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 şi în strânsă cooperare cu ABE, orientări pentru autorităţile desemnate în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol, cu privire la următoarele:

SECŢIUNEA 5:Valoarea expunerii

Art.166: Expuneri faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale, administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public şi expuneri de tip retail

(1)Cu excepţia cazului în care se specifică altfel, valoarea expunerii pentru expunerile bilanţiere este valoarea contabilă măsurată fără a ţine seama de ajustările pentru riscul de credit efectuate.

(4)Valoarea expunerii pentru operaţiunile de leasing este valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing. Plăţile minime de leasing sunt plăţile pe care locatarul este obligat sau poate fi obligat să le efectueze pe perioada contractului de leasing, precum şi orice opţiune de cumpărare avantajoasă (bargain option) (a cărei probabilitate de exercitare este certă într-o măsură rezonabilă). Dacă o parte, alta decât locatarul, poate fi obligată să efectueze o plată legată de valoarea reziduală a activului care face obiectul contractului de leasing şi dacă această obligaţie de plată îndeplineşte setul de condiţii prevăzut la articolul 201 cu privire la eligibilitatea furnizorilor de protecţie, precum şi cerinţele de recunoaştere a altor tipuri de garanţii, prevăzute la articolul 213, obligaţia de plată poate fi recunoscută ca protecţie nefinanţată a creditului în conformitate cu capitolul 4.

(7)În cazul unei expuneri sub formă de titluri sau mărfuri vândute, gajate sau date cu împrumut în cadrul tranzacţiilor de răscumpărare, sau al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii este valoarea titlurilor sau a mărfurilor, determinată în conformitate cu articolul 24. Dacă se utilizează metoda extinsă a garanţiilor financiare (Financial Collateral Comprehensive Method) prevăzută la articolul 223, valoarea expunerii se majorează cu ajustarea de volatilitate corespunzătoare unor astfel de titluri sau mărfuri, astfel cum prevede articolul respectiv. În cazul tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de dare sau luare de titluri sau mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi al tranzacţiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii se poate determina fie în conformitate cu capitolul 6, fie în conformitate cu articolul 220 alineatul (2).

(8)Valoarea expunerii elementelor extrabilanţiere care nu sunt contracte, astfel cum sunt enumerate în anexa II, se calculează utilizând fie CCF pe baza IRB, fie CCF pe baza SA, în conformitate cu alineatele (8a) şi (8b) de la prezentul articol şi cu articolul 151 alineatul (8).

(8¹)În cazul unei expuneri pentru care instituţia nu a primit autorizarea de a utiliza CCF pe baza IRB, CCF aplicabil este CCF pe baza SA prevăzut în capitolul 2 pentru aceleaşi tipuri de elemente, astfel cum se prevede la articolul 111. Cuantumul la care trebuie aplicat CCF pe baza SA este valoarea cea mai mică dintre valoarea cuantumului angajat, dar netras, şi valoarea care reflectă orice posibilă constrângere privind disponibilitatea facilităţii, inclusiv existenţa unei limite superioare a cuantumului potenţial al creditului care este legată de fluxul de numerar raportat al debitorului. În cazul în care o facilitate este supusă unor astfel de constrângeri, instituţia dispune de suficiente proceduri de monitorizare şi gestionare a liniei de credit pentru a sprijini existenţa constrângerii respective.

(8²)Sub rezerva aprobării autorităţilor competente, instituţiile care îndeplinesc cerinţele pentru a utiliza CCF pe baza IRB, astfel cum se specifică în secţiunea 6, utilizează CCF pe baza IRB pentru expunerile provenite din angajamente reînnoibile netrase tratate conform abordării IRB, cu condiţia ca expunerile respective să nu facă obiectul unui CCF pe baza SA de 100 % conform abordării standardizate. CCF pe baza SA se utilizează pentru:

b)expunerile în cazul cărora cerinţele minime pentru calcularea CCF pe baza IRB, astfel cum sunt specificate în secţiunea 6, nu sunt îndeplinite de instituţie sau în cazul cărora autoritatea competentă nu a permis utilizarea CCF pe baza IRB.

În sensul prezentului articol, un angajament este considerat «reînnoibil» atunci când acesta îi permite unui debitor să obţină un împrumut în cadrul căruia debitorul dispune de flexibilitatea de a decide cât de des şi la ce intervale să facă trageri din împrumut, permiţând tragerea, rambursarea şi tragerea din nou de către debitor a împrumuturilor care i-au fost acordate. Acordurile contractuale care permit plăţi anticipate şi, ulterior, noi trageri ale plăţilor anticipate respective sunt considerate reînnoibile.

(8³)Atunci când CCF pe baza IRB se utilizează exclusiv în scopul calculării cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor şi a cuantumurilor pierderilor aşteptate aferente expunerilor provenite din angajamente reînnoibile altele decât expunerile atribuite clasei de expuneri în conformitate cu articolul 147 alineatul (2) litera (a), în special în temeiul articolului 153 alineatul (1), al articolului 157 şi al articolului 158 alineatele (1), (5) şi (10), valoarea pentru fiecare expunere utilizată ca dată de intrare în formula de calcul al cuantumului ponderat la risc al expunerii şi al pierderii aşteptate nu este mai mică decât suma dintre:

SECŢIUNEA 6:Cerinţe pentru utilizarea abordării IRB

SUBSECŢIUNEA 1:Sisteme de rating

Art. 169: Principii generale

(3)În cazul în care o instituţie utilizează estimări directe ale parametrilor de risc pentru debitori individuali sau expuneri, acestea pot fi considerate ca fiind estimări alocate claselor de pe o scală continuă de rating.

Art. 170: Structura sistemelor de rating

(1)Structura sistemelor de rating pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale şi administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public respectă următoarele cerinţe:

d)instituţiile care deţin portofolii concentrate pe un anumit segment de piaţă şi într-un anumit interval al riscului de nerambursare trebuie să dispună de un număr suficient de clase de rating în cadrul intervalului respectiv pentru a evita concentrarea excesivă a debitorilor într-o anumită clasă de rating. Concentrările semnificative dintr-o singură clasă de rating trebuie justificate prin dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că respectiva clasă de rating a debitorilor acoperă un interval rezonabil de îngust al PD şi că riscul de nerambursare aferent tuturor debitorilor din această clasă de rating se încadrează în intervalul respectiv;

e)pentru a i se permite de către autoritatea competentă să folosească propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare în vederea determinării cerinţelor de fonduri proprii, un sistem de rating trebuie să includă o scală de rating a tranzacţiilor distinctă, care să reflecte exclusiv caracteristicile asociate pierderii în caz de nerambursare ale tranzacţiilor. Definiţia clasei de rating a tranzacţiilor trebuie să includă atât descrierea modului de încadrare a expunerilor în clasa respectivă, cât şi a criteriilor utilizate pentru a distinge nivelul de risc aferent fiecărei clase de rating;

(2)Instituţiile care utilizează metodele stabilite la articolul 153 alineatul (5) pentru atribuirea ponderilor de risc în cazul expunerilor provenind din finanţări specializate sunt exceptate de la obligaţia de a avea o scală de rating a debitorilor care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de nerambursare asociat debitorilor pentru aceste expuneri. Instituţiile respective trebuie să dispună, pentru aceste expuneri, de cel puţin 4 clase de rating pentru debitorii care nu se află în stare de nerambursare şi de cel puţin o clasă pentru debitorii care se află în stare de nerambursare.

(3)Structura sistemelor de rating pentru expunerile de tip retail respectă următoarele cerinţe:

(4)La încadrarea expunerilor în clase de risc sau grupe de risc, instituţiile trebuie să ia în considerare următorii factori de risc:

Art. 171: Încadrarea în clase de rating sau grupe de risc

(1)O instituţie trebuie să utilizeze definiţii, procese şi criterii specifice pentru a încadra expunerile în clase de rating sau grupe de risc în cadrul unui sistem de rating, care să respecte următoarele cerinţe:

(2)La încadrarea debitorilor şi tranzacţiilor în clase de rating sau grupe de risc, o instituţie trebuie să ia în considerare toate informaţiile relevante. Informaţiile trebuie să fie actuale şi să permită instituţiei să previzioneze performanţa viitoare a expunerii. O instituţie trebuie să fie cu atât mai prudentă la încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc de debitori şi tranzacţii, cu cât dispune de mai puţine informaţii. Dacă utilizează un rating extern ca factor principal în alocarea unui rating intern, instituţia trebuie să se asigure că ia în considerare şi alte informaţii relevante.

(3)Instituţiile utilizează un orizont de timp de peste un an la atribuirea ratingurilor. Un rating al debitorului reprezintă evaluarea de către instituţie a capacităţii şi a disponibilităţii debitorului de a respecta contractul, în pofida unor condiţii economice nefavorabile sau a producerii unor evenimente neprevăzute. Sistemele de rating sunt concepute astfel încât schimbările idiosincratice şi schimbările specifice sectorului, atunci când acestea reprezintă factori de risc semnificativi pentru tipul de expunere, să fie un factor determinant al trecerilor dintr-o clasă de rating sau grupă de risc în alta. Efectele ciclurilor economice pot fi, de asemenea, un factor determinant al trecerilor dintr-o clasă de rating sau grupă de risc în alta.

Art. 172: Încadrarea expunerilor

(1)În ceea ce priveşte expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi, încadrarea acestora se efectuează în conformitate cu următoarele criterii:

e)expunerile distincte faţă de acelaşi debitor trebuie încadrate în aceeaşi clasă de rating al debitorului, indiferent de diferenţele existente în natura fiecărei tranzacţii specifice. Cu toate acestea, expunerile distincte pot conduce la încadrarea aceluiaşi debitor în mai multe clase de rating, în următoarele cazuri:

(3)În ceea ce priveşte încadrarea într-o clasă de rating sau într-o grupă de risc, instituţiile trebuie să formalizeze situaţiile în care raţionamentul profesional poate prima asupra datelor de intrare sau de ieşire din procesul de încadrare, precum şi informaţiile privind personalul responsabil cu aprobarea priorităţii raţionamentului uman. Instituţiile trebuie să formalizeze aceste modificări şi să consemneze în scris personalul responsabil în acest sens. Instituţiile trebuie să analizeze performanţa expunerilor ale căror încadrări au fost modificate. Această analiză include o evaluare a performanţei expunerilor ale căror ratinguri au fost modificate de către o anumită persoană, care preia responsabilitatea întregului personalul responsabil.

Art. 173: Integritatea procesului de încadrare

(1)În ceea ce priveşte expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi, procesul de încadrare îndeplineşte următoarele cerinţe:

(2)În cazul expunerilor de tip retail, o instituţie trebuie să reexamineze cel puţin anual încadrările debitorilor şi ale tranzacţiilor şi să ajusteze încadrarea în cazul în care rezultatul reexaminării nu justifică continuarea încadrării actuale, sau să reexamineze caracteristicile pierderilor şi situaţia incidentelor de neplată pentru fiecare grupă de risc identificată, după caz. O instituţie trebuie, de asemenea, să revizuiască cel puţin anual, pe baza unui eşantion reprezentativ, situaţia expunerilor individuale din fiecare grupă de risc, ca mijloc de a se asigura că expunerile sunt în continuare corect încadrate şi să ajusteze încadrarea în cazul în care rezultatul reexaminării nu justifică continuarea încadrării actuale.

(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare de stabilire a metodologiilor care se aplică autorităţilor competente pentru a verifica integritatea procesului de încadrare şi pentru evaluarea regulată şi independentă a riscurilor.

Art. 174: Utilizarea modelelor

e)instituţia trebuie să utilizeze raţionamentul profesional şi supravegherea umană în completarea modelului statistic, pentru a revizui încadrările efectuate pe baza modelului şi a se asigura că modelul este utilizat în mod adecvat. Procedurile de revizuire trebuie să urmărească identificarea şi limitarea erorilor asociate unor deficienţe ale modelului. Raţionamentele profesionale trebuie să ţină seama de toate informaţiile relevante pe care modelul nu le ia în considerare. Instituţia trebuie să formalizeze modul în care trebuie îmbinate raţionamentul profesional şi rezultatele modelului.

Art. 175: Documentaţia sistemelor de rating

(2)Instituţia formalizează motivele şi analiza pe care se bazează alegerea criteriilor de rating. Instituţia formalizează toate modificările majore aduse procesului de rating al riscului, documentaţia respectivă permiţând identificarea modificărilor aduse procesului de rating al riscului în urma ultimei revizuiri efectuate de autorităţile competente. Este formalizat, de asemenea, modul în care se organizează alocarea pe clase de rating şi grupe de risc, inclusiv procesul de acordare a ratingurilor şi structura controlului intern.

(4)În cazul în care utilizează modele statistice în procesul de rating, instituţia formalizează metodologiile aferente acestora. Documentaţia trebuie:

(5)În cazul în care o instituţie a obţinut un sistem de rating, sau un model utilizat în cadrul unui sistem de rating, de la un furnizor terţ, iar furnizorul refuză sau restricţionează accesul instituţiei la informaţiile referitoare la metodologia sistemului de rating sau a modelului respectiv, sau la datele de bază utilizate pentru elaborarea metodologiei sau a modelului respectiv, invocând drepturi de proprietate asupra acestor informaţii, instituţia în cauză trebuie să demonstreze autorităţii competente, într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător, că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de prezentul articol.

Art. 176: Păstrarea datelor

(2)În ceea ce priveşte expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, expunerile faţă de instituţii şi expunerile faţă de societăţi, instituţiile colectează şi păstrează:

(3)În cazul expunerilor pentru care prezentul capitol permite utilizarea propriilor estimări ale LGD sau utilizarea CCF pe baza IRB, dar pentru care instituţiile nu utilizează propriile estimări ale LGD sau CCF pe baza IRB, instituţiile colectează şi păstrează date privind comparaţiile dintre valorile efective ale LGD şi valorile stabilite la articolul 161 alineatul (1), precum şi dintre valorile efective ale CCF şi valorile CCF pe baza SA stabilite la articolul 166 alineatul (8a).

(4)Instituţiile care utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie colectează şi păstrează:

(5)În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile colectează şi păstrează:

Art. 177: Simulările de criză (stress tests) utilizate la evaluarea adecvării capitalului

(2)O instituţie trebuie să efectueze cu regularitate o simulare de criză pentru riscul de credit pentru a evalua efectul anumitor condiţii specifice asupra cerinţelor sale totale de capital pentru riscul de credit. Simularea de criză este aleasă de către instituţie, şi face obiectul procesului de supraveghere. Simularea de criză utilizată trebuie să fie semnificativă şi să ia în considerare efectele unor scenarii de recesiune gravă, dar plauzibilă. Instituţia trebuie să evalueze migraţia ratingurilor sale în scenariile simulării de criză. Portofoliile testate în simularea de criză trebuie să conţină marea majoritate a expunerilor instituţiei.

SUBSECŢIUNEA 2:Cuantificarea riscului

Art. 178: Intrarea în stare de nerambursare a unui debitor sau a unei facilităţi de credit

(1)Se consideră că un debitor se află în stare de nerambursare atunci când are loc cel puţin una dintre următoarele situaţii:

(2)În sensul alineatului (1) litera (b) se aplică următoarele:

(3)În sensul alineatului (1) litera (a), elementele care trebuie considerate indicii ale improbabilităţii de plată includ următoarele:

(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice condiţiile în conformitate cu care o autoritate competentă trebuie să stabilească pragul menţionat la alineatul (2) litera (d).

(7)ABE emite ghiduri cu privire la aplicarea prezentului articol. Respectivele ghiduri se adoptă în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art. 179: Cerinţe generale privind estimarea

(1)La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile aplică următoarele cerinţe:

a)estimările proprii ale unei instituţii cu privire la parametrii de risc: probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorul de conversie şi pierderea aşteptată trebuie să ia în considerare toate datele, informaţiile şi metodele relevante. Estimările se obţin utilizând experienţa istorică şi dovezile empirice şi nu se bazează numai pe considerente derivate din raţionamentul profesional. Estimările trebuie să fie plauzibile şi intuitive şi să se bazeze pe principalii factori care determină evoluţia parametrilor de risc respectivi. Estimările unei instituţii trebuie să fie cu atât mai prudente, cu cât aceasta dispune de mai puţine date.

b)o instituţie trebuie să fie în măsură să furnizeze un istoric, în funcţie de factorii pe care îi consideră determinanţi pentru evoluţia parametrilor de risc, al experienţei sale în materie de pierderi, exprimat prin frecvenţa stărilor de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, factorul de conversie sau pierdere, în cazul în care se utilizează estimări ale pierderii aşteptate. Estimările instituţiei trebuie să fie reprezentative pentru experienţa pe termen lung;

c)orice modificări ale practicilor de creditare sau ale procesului de recuperare a sumelor datorate, intervenite în perioadele de observare menţionate la articolul 180 alineatul (1) litera (h) şi alineatul (2) litera (e), la articolul 181 alineatul (1) litera (j) şi alineatul (2) şi la articolul 182 alineatele (2) şi (3), trebuie să fie luate în considerare. Estimările unei instituţii trebuie să ţină seama de implicaţiile progresului tehnologic şi ale noilor date, sau ale altor informaţii, pe măsură ce acestea devin disponibile. Instituţiile trebuie să-şi revizuiască estimările cel puţin anual şi atunci când apar noi informaţii;

d)populaţia de expuneri reprezentată în datele utilizate pentru estimare, normele de creditare utilizate la momentul generării datelor şi alte caracteristici relevante trebuie să fie comparabile cu cele ale expunerilor şi ale normelor instituţiei. Condiţiile economice sau de piaţă pe care se bazează datele trebuie să fie relevante pentru condiţiile curente şi pentru evoluţia previzibilă a acestora. Numărul de expuneri incluse în eşantion şi perioada la care se referă datele utilizate pentru cuantificare trebuie să fie suficiente pentru a oferi instituţiei asigurarea acurateţei şi a solidităţii estimărilor sale.

f)pentru a evita denaturările rezultatelor, o instituţie include ajustări adecvate în estimările sale, în măsura în care este posibil; după includerea unei ajustări adecvate, instituţia adaugă estimărilor sale o marjă de prudenţă suficientă, asociată intervalului aşteptat al erorilor de estimare; în cazul în care metodele şi datele sunt considerate ca fiind mai puţin satisfăcătoare, intervalul preconizat al erorilor este mai mare, iar marja de prudenţă este, de asemenea, mai mare.

În cazul în care instituţiile utilizează pentru calculul ponderilor de risc estimări diferite de cele utilizate pentru scopuri interne, această situaţie trebuie să fie formalizată şi să aibă un caracter rezonabil. Dacă instituţiile pot demonstra autorităţilor competente că în ceea ce priveşte datele colectate înainte de 1 ianuarie 2007 au fost efectuate ajustări adecvate pentru a obţine o echivalenţă substanţială cu definiţia stării de nerambursare prevăzută la articolul 178 sau cu pierderea, autorităţile competente pot permite instituţiilor o anumită flexibilitate în aplicarea standardelor cerute pentru date.

(2)În cazul în care o instituţie utilizează date centralizate provenind de la mai multe instituţii, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

Art. 180: Cerinţe specifice privind estimarea probabilităţii de nerambursare

(1)La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile aplică următoarele cerinţe specifice privind estimarea PD în cazul expunerilor faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, al expunerilor faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, al expunerilor faţă de instituţii şi al expunerilor faţă de societăţi:

c)dacă o instituţie obţine, pentru creanţele achiziţionate asupra societăţilor, estimările medii pe termen lung ale probabilităţilor de nerambursare şi ale pierderilor în caz de nerambursare din estimarea pierderii aşteptate, precum şi dintr-o estimare adecvată a probabilităţii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, procesul de estimare a pierderilor totale trebuie să îndeplinească cerinţele generale privind estimarea probabilităţii de nerambursare şi a pierderii în caz de nerambursare prevăzute în prezenta parte, iar rezultatul trebuie să fie conform cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, prevăzut la articolul 181 alineatul (1) litera (a);

e)în măsura în care o instituţie utilizează, pentru estimarea PD, date din experienţa proprie în materie de nerambursare, estimările ţin seama de normele de subscriere curente şi de orice diferenţe existente între sistemul de rating care a generat datele şi sistemul actual de rating; în cazul în care normele de subscriere sau sistemele de rating s-au modificat, după includerea unei ajustări adecvate, instituţia adaugă o marjă mai mare de prudenţă în estimarea sa privind PD legată de gama preconizată de erori de estimare care nu este deja acoperită de ajustarea adecvată;

f)în măsura în care o instituţie asociază sau pune în corespondenţă clasele interne de rating cu cele ale scalei utilizate de o ECAI sau de organizaţii similare şi apoi atribuie claselor sale de rating rata de nerambursare observată la clasele organizaţiilor externe, punerea în corespondenţă trebuie să se bazeze pe comparaţia dintre criteriile interne de rating şi criteriile utilizate de organizaţiile externe şi dintre ratingurile interne şi cele externe acordate debitorilor comuni. Instituţia trebuie să evite orice distorsiuni sau incoerenţe în procesul de punere în corespondenţă sau în datele-suport. Criteriile organizaţiei externe care stau la baza datelor utilizate pentru cuantificare trebuie să ţină seama exclusiv de riscul de nerambursare şi să nu reflecte caracteristicile tranzacţiei. Analiza efectuată de instituţie trebuie să includă o comparaţie a definiţiilor utilizate pentru starea de nerambursare, cu respectarea cerinţelor prevăzute la articolul 178. Instituţia trebuie să formalizeze baza utilizată pentru punerea în corespondenţă.

i)indiferent de metoda utilizată pentru estimarea PD, instituţiile estimează o PD pentru fiecare clasă de rating pe baza mediei istorice observate a ratei de nerambursare pe un an, care este o medie aritmetică bazată pe numărul de debitori (ponderată în funcţie de număr); nu sunt permise alte abordări, inclusiv mediile ponderate în funcţie de expuneri.

În sensul primului paragraf litera (h) de la prezentul alineat, în cazul în care perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse şi în cazul în care datele respective sunt relevante, se utilizează perioada mai lungă respectivă. Datele includ o combinaţie reprezentativă de ani favorabili şi nefavorabili ai ciclului economic relevant pentru tipul de expuneri. Cu condiţia obţinerii aprobării autorităţilor competente, instituţiile care nu au primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorităţii competente de a utiliza propriile estimări ale LGD sau de a utiliza CCF pe baza IRB pot utiliza, atunci când aplică abordarea IRB, date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită este mărită cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă cel puţin cinci ani.

(2)În cazul expunerilor de tip retail, se aplică următoarele cerinţe:

c)instituţiile trebuie să considere datele interne utilizate pentru încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc ca fiind principala sursă de informaţii pentru estimarea caracteristicilor pierderilor. Instituţiile pot utiliza date externe (inclusiv date centralizate) sau modele statistice pentru cuantificare, cu condiţia să existe ambele legături puternice de mai jos:

d)dacă o instituţie obţine estimările medii pe termen lung ale probabilităţii de nerambursare şi ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile de tip retail dintr-o estimare a pierderilor totale şi dintr-o estimare adecvată a probabilităţii de nerambursare sau a pierderii în caz de nerambursare, procesul de estimare a pierderilor totale trebuie să îndeplinească cerinţele generale privind estimarea probabilităţii de nerambursare şi a pierderii în caz de nerambursare prevăzute în prezenta parte, iar rezultatul trebuie să fie consecvent cu conceptul de pierdere în caz de nerambursare, prevăzut la articolul 181 alineatul (1) litera (a);

f)instituţiile trebuie să identifice şi să analizeze modificările aşteptate ale parametrilor de risc de-a lungul duratei de viaţă a expunerilor din credite (efectele maturizării expunerii - seasoning effects).

În sensul literei (e) de la primul paragraf, în cazul în care perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse şi în cazul în care datele respective sunt relevante, se utilizează perioada mai lungă respectivă. Datele includ o combinaţie reprezentativă de ani favorabili şi nefavorabili ai ciclului economic relevant pentru tipul de expuneri. Cu condiţia obţinerii aprobării autorităţilor competente, atunci când aplică abordarea IRB, instituţiile pot utiliza date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada care trebuie acoperită este mărită cu un an în fiecare an, până când datele relevante acoperă cel puţin cinci ani.

(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza metodologiile în conformitate cu care autorităţile competente evaluează metodologia utilizată de o instituţie pentru estimarea PD în temeiul articolului 143.

Art. 181: Cerinţe specifice privind estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare

(1)La cuantificarea parametrilor de risc care trebuie asociaţi claselor de rating sau grupelor de risc, instituţiile aplică următoarele cerinţe specifice privind estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare:

b)instituţiile utilizează estimările pierderii în caz de nerambursare care sunt adecvate unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung. În măsura în care se aşteaptă ca un sistem de rating să furnizeze valori efective ale pierderii în caz de nerambursare la un nivel constant per clasă de rating sau grupă de risc în timp, instituţiile trebuie să efectueze ajustări ale estimărilor lor privind parametrii de risc per clasă de rating sau grupă de risc, pentru a limita impactul unui declin economic asupra capitalului.

f)în măsura în care estimările LGD ţin seama de existenţa unei protecţii finanţate a creditului, alta decât acordurile-cadru de compensare şi compensarea bilanţieră a creditelor şi a depozitelor, instituţiile stabilesc cerinţe interne cu privire la administrarea, securitatea juridică şi gestionarea riscurilor în legătură cu respectiva protecţie finanţată a creditului, iar cerinţele respective sunt, în general, în concordanţă cu cele prevăzute în capitolul 4 secţiunea 3 subsecţiunea 1;

h)în cazul specific al expunerilor aflate deja în stare de nerambursare, instituţia trebuie să utilizeze suma celor mai bune estimări proprii ale pierderii aşteptate pentru fiecare expunere, având în vedere condiţiile economice curente şi situaţia expunerii, precum şi estimările proprii privind creşterea ratei de pierderi cauzate de posibile pierderi suplimentare neaşteptate în cursul perioadei de recuperare, şi anume între data la care s-a înregistrat neplata şi lichidarea finală a expunerii;

j)pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale şi administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, estimările LGD se bazează pe date care acoperă cel puţin cinci ani, care creşte cu câte un an în fiecare an de la aplicare, până când se atinge o perioadă minimă de şapte ani pentru cel puţin o sursă de date; dacă perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse şi datele respective sunt relevante, respectiva perioadă mai lungă este cea care se utilizează.

(2)În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile pot:

c)să utilizeze date de referinţă externe şi interne pentru a estima pierderile în caz de nerambursare pentru creanţele de tip retail achiziţionate.

(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:

b)condiţiile în conformitate cu care o autoritate competentă poate permite unei instituţii, în temeiul alineatului (2), să utilizeze date relevante care acoperă o perioadă de doi ani, atunci când aplică abordarea IRB.

(5)În scopul calculării pierderii, ABE emite, până la 31 decembrie 2025, ghiduri actualizate, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, cu privire la următoarele:

Art. 182: Cerinţe specifice privind estimările proprii ale factorilor de conversie

b)instituţiile utilizează estimările factorului de conversie care sunt adecvate unui declin economic, dacă acestea sunt mai prudente decât media pe termen lung. În măsura în care se aşteaptă ca un sistem de rating să furnizeze valori efective ale factorilor de conversie la un nivel constant pe clasă de rating sau pe grupă de risc în timp, instituţiile trebuie să efectueze ajustări ale estimărilor lor privind parametrii de risc pe clasă de rating sau pe grupă de risc, pentru a limita impactul unui declin economic asupra capitalului;

d)în vederea efectuării propriilor estimări ale factorilor de conversie, instituţiile trebuie să ia în considerare propriile politici şi strategii specifice adoptate în ceea ce priveşte monitorizarea conturilor şi procesarea plăţilor. Instituţiile trebuie să ia în considerare, de asemenea, propria capacitate şi disponibilitate de a împiedica noi trageri în circumstanţe apropiate stării de nerambursare, precum încălcarea angajamentelor contractuale sau alte evenimente asociate stărilor tehnice de nerambursare;

h)CCF pe baza IRB ai instituţiilor se bazează pe date de referinţă care reflectă caracteristicile debitorului, ale facilităţii şi ale practicii de administrare bancară aferente expunerilor cărora li se aplică estimările.

(1¹)În sensul literei (h) de la alineatul (1), CCF pe baza IRB aplicaţi anumitor expuneri nu se bazează pe date care reunesc efectele unor caracteristici disparate sau pe date provenite din expuneri care prezintă caracteristici de risc semnificativ diferite. CCF pe baza IRB se bazează pe segmente cu un nivel adecvat de omogeneitate. În acest scop, următoarele practici sunt permise numai pe baza unei examinări şi a unei justificări detaliate de către o instituţie:

(1²)În sensul alineatului (1a) litera (d), instituţiile demonstrează autorităţilor competente că înţeleg în detaliu impactul modificărilor gamei de produse a clienţilor asupra seturilor de date de referinţă privind expunerile şi asupra CCF pe baza IRB asociaţi şi că impactul respectiv este nesemnificativ sau a fost atenuat în mod eficace în cadrul procesului lor de estimare. În acest sens, următoarele practici nu sunt considerate adecvate:

(2)Pentru expunerile faţă de societăţi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale şi administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public, estimările factorilor de conversie trebuie să se bazeze pe date acoperind o perioadă de minimum cinci ani, care creşte cu câte un an în fiecare an de la aplicare, până când se atinge o perioadă minimă de şapte ani pentru cel puţin o sursă de date. Dacă perioada de observare disponibilă este mai lungă pentru oricare dintre surse şi datele respective sunt relevante, respectiva perioadă mai lungă este cea care se utilizează.

(3)În cazul expunerilor de tip retail, instituţiile pot lua în considerare tragerile viitoare din credite fie la determinarea propriilor factori de conversie, fie la determinarea estimărilor proprii ale pierderii în caz de nerambursare.

(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:

b)condiţiile în conformitate cu care o autoritate competentă poate permite unei instituţii să utilizeze date relevante care acoperă o perioadă de doi ani, atunci când aplică pentru prima dată abordarea IRB.

Art. 183: Cerinţe privind evaluarea efectului protecţiei nefinanţate a creditului pentru expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, expunerile faţă de administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public şi expunerile faţă de societăţi în cazul cărora se utilizează estimările proprii ale pierderii în caz de nerambursare, precum şi pentru expunerile de tip retail

(1)În ceea ce priveşte garanţii eligibili şi garanţiile eligibile se aplică următoarele cerinţe:

d)garanţia este necondiţionată;

În sensul literei (d) de la primul paragraf, «garanţie necondiţionată» înseamnă o garanţie în cazul căreia contractul de protecţie a creditului nu conţine nicio clauză a cărei îndeplinire se află în afara controlului direct al instituţiei creditoare şi care ar putea exonera garantul de obligaţia de a plăti în timp util în caz de neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor contractuale de către debitor sau în cazul în care debitorul iniţial nu efectuează o plată la scadenţă. O clauză a contractului de protecţie a creditului care prevede că o îndeplinire deficitară a obligaţiei de diligenţă sau o fraudă comisă de instituţia creditoare anulează sau diminuează gradul de acoperire al garanţiei oferite de garant nu împiedică considerarea garanţiei respective ca fiind necondiţionată.

(1¹)Instituţiile pot recunoaşte protecţia nefinanţată a creditului utilizând fie abordarea de modelare a ajustării PD/LGD, în conformitate cu prezentul articol şi cu condiţia îndeplinirii cerinţei prevăzute la alineatul (4) de la prezentul articol, fie abordarea constând în înlocuirea parametrilor de risc pe baza A-IRB, în conformitate cu articolul 236a şi cu condiţia îndeplinirii cerinţelor de eligibilitate din capitolul 4. Instituţiile trebuie să aibă politici clare de evaluare a efectelor protecţiei nefinanţate a creditului asupra parametrilor de risc. Politicile instituţiilor sunt în concordanţă cu practicile lor interne de gestionare a riscurilor şi reflectă cerinţele prezentului articol. Politicile respective precizează în mod clar care dintre metodele specifice descrise la prezentul alineat sunt utilizate pentru fiecare sistem de rating, iar instituţiile aplică aceste politici în mod consecvent de-a lungul timpului.

(2)O instituţie trebuie să aibă criterii specificate în mod clar privind ajustarea claselor de rating, a grupelor de risc sau a estimărilor pierderii în caz de nerambursare şi, în cazul creanţelor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, a procesului de încadrare a expunerilor în clase de rating sau grupe de risc, pentru a reflecta impactul garanţiilor asupra calculului cuantumurilor ponderate la risc ale expunerilor. Aceste criterii respectă cerinţele prevăzute la articolele 171, 172 şi 173.

(3)Cerinţele prevăzute de prezentul articol pentru garanţiile personale se aplică şi în cazul instrumentelor financiare derivate de credit având la bază o singură semnătură. În cazul în care există o neconcordanţă între obligaţia care beneficiază de protecţie şi obligaţia de referinţă care face obiectul instrumentului financiar derivat de credit sau între obligaţia care beneficiază de protecţie şi obligaţia utilizată pentru a stabili dacă s-a produs un eveniment de credit, se aplică cerinţele prevăzute la articolul 216 alineatul (2). În cazul expunerilor de tip retail şi al creanţelor achiziţionate eligibile, prezentul alineat se aplică procesului de încadrare a expunerilor în clase de rating sau în grupe de risc.

(4)În cazul în care instituţiile recunosc protecţia nefinanţată a creditului prin abordarea de modelare a ajustării PD/LGD, părţii garantate a expunerii-suport nu i se atribuie o pondere de risc care ar fi mai mică decât pragul de ponderare a riscului pentru furnizorul de protecţie. În acest scop, pragul de ponderare a riscului pentru furnizorul de protecţie se calculează utilizând aceeaşi probabilitate de nerambursare, aceeaşi pierdere în caz de nerambursare şi aceeaşi funcţie de ponderare a riscului ca cele aplicabile în cazul expunerii directe comparabile faţă de furnizorul de protecţie, astfel cum se menţionează la articolul 236a.

Art. 184: Cerinţe privind creanţele achiziţionate

(2)Structura tranzacţiei trebuie să asigure faptul că, în toate circumstanţele previzibile, instituţia deţine proprietatea şi controlul efectiv asupra tuturor încasărilor în numerar provenind din creanţe. În cazul în care debitorul efectuează plăţi direct către un vânzător sau o societate de administrare, instituţia trebuie să verifice în mod regulat dacă plăţile sunt efectuate în totalitate şi în conformitate cu termenii contractuali conveniţi. Instituţiile trebuie să dispună de proceduri care să asigure faptul că proprietatea asupra creanţelor şi a încasărilor în numerar este protejată împotriva falimentului sau a procedurilor judiciare contencioase care ar putea întârzia semnificativ exercitarea capacităţii instituţiei creditoare de a lichida sau de a ceda creanţele, ori de a păstra controlul asupra încasărilor în numerar.

(3)Instituţia monitorizează atât calitatea creanţelor achiziţionate, cât şi situaţia financiară a vânzătorului şi a societăţii de administrare. În acest sens, se aplică următoarele:

b)instituţia trebuie să dispună de politici şi proceduri clare şi eficiente pentru determinarea eligibilităţii vânzătorului şi a societăţii de administrare. Instituţia sau mandatarul său trebuie să reexamineze periodic vânzătorii şi societăţile de administrare, cu scopul de a verifica acurateţea rapoartelor acestora, de a detecta fraudele sau deficienţele operaţionale şi de a controla calitatea politicilor de credit ale vânzătorului şi calitatea politicilor şi procedurilor societăţii de administrare cu privire la colectarea plăţilor. Constatările acestor reexaminări trebuie formalizate;

e)instituţia trebuie să se asigure că primeşte la timp din partea societăţii de administrare rapoarte privind maturizarea şi riscul de diminuare a valorii creanţelor, care sunt suficient de detaliate pentru a asigura respectarea criteriilor de eligibilitate ale instituţiei şi a politicilor referitoare la acordarea de avansuri care guvernează creanţele achiziţionate şi pentru a constitui un mijloc eficient de monitorizare şi de confirmare a condiţiilor de vânzare practicate de vânzător şi a diminuării valorii creanţelor.

(4)Instituţia trebuie să dispună de sisteme şi proceduri pentru detectarea în stadiu incipient a deteriorării situaţiei financiare a vânzătorului şi a calităţii creanţelor achiziţionate, precum şi pentru abordarea în mod proactiv a problemelor care apar. În special, instituţia trebuie să dispună de politici, proceduri şi sisteme informaţionale clare şi eficiente pentru monitorizarea încălcărilor prevederilor contractuale, precum şi de politici şi proceduri clare şi eficiente pentru iniţierea acţiunilor judiciare şi pentru administrarea creanţelor achiziţionate problematice.

(5)Instituţia trebuie să dispună de politici şi proceduri clare şi eficiente care să reglementeze controlul creanţelor achiziţionate, al creditului şi al numerarului. În special, politicile interne consemnate în documente trebuie să specifice toate elementele semnificative ale programului de achiziţionare a creanţelor, inclusiv ratele avansurilor, garanţiile reale eligibile, documentaţia necesară, limitele de concentrare şi modul în care trebuie tratate încasările în numerar. Aceste elemente trebuie să ia în considerare în mod adecvat toţi factorii relevanţi şi semnificativi, inclusiv situaţia financiară a vânzătorului şi a societăţii de administrare, concentrările de risc şi evoluţia calităţii creanţelor achiziţionate şi a portofoliului de clienţi al vânzătorului, iar sistemele interne trebuie să asigure faptul că fondurile sunt avansate numai pe baza garanţiilor reale şi a documentaţiei justificative specificate.

(6)Instituţia trebuie să dispună de un proces intern eficient de evaluare a conformităţii cu totalitatea politicilor şi a procedurilor interne. Acest proces trebuie să includă audituri periodice ale tuturor fazelor critice ale programului de achiziţionare de creanţe al instituţiei, verificarea separării responsabilităţilor între evaluarea vânzătorului şi a societăţii de administrare şi evaluarea debitorului şi între evaluarea vânzătorului şi a societăţii de administrare şi auditul la sediul vânzătorului şi al societăţii de administrare, precum şi evaluări ale operaţiunilor de înregistrare şi monitorizare a tranzacţiilor (back office operations), cu accent deosebit pe calificări, experienţă, numărul de angajaţi şi infrastructura informatică disponibilă.

SUBSECŢIUNEA 3:Validarea estimărilor interne

Art. 185: Validarea estimărilor interne

b)instituţiile trebuie să compare cu regularitate ratele de nerambursare efective cu estimările probabilităţilor de nerambursare pentru fiecare clasă de rating şi, în cazul în care ratele de nerambursare efective se situează în afara intervalului previzionat pentru clasa respectivă de rating, instituţiile trebuie să analizeze în mod expres motivele acestei abateri. Instituţiile care utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi ale factorilor de conversie trebuie să efectueze, de asemenea, o analiză similară pentru aceste estimări. Pentru comparaţiile respective trebuie utilizate date istorice care acoperă o perioadă de timp cât mai lungă posibil. Instituţiile trebuie să consemneze metodele şi datele utilizate pentru aceste comparaţii. Analiza şi consemnarea trebuie actualizate cel puţin anual;

e)instituţiile trebuie să dispună de standarde interne riguroase pentru cazurile în care abaterile faţă de estimări ale valorilor efective ale probabilităţilor de nerambursare, ale pierderilor în caz de nerambursare, ale factorilor de conversie şi ale pierderilor totale, atunci când se utilizează pierderea aşteptată, devin suficient de semnificative pentru a pune sub semnul întrebării validitatea estimărilor. Aceste standarde trebuie să ţină seama de ciclurile economice şi factori care determină o variaţie sistematică similară ratei de nerambursare. În cazul în care valorile efective continuă să fie mai mari decât valorile aşteptate, instituţiile trebuie să revizuiască în sens ascendent estimările, pentru a reflecta rata de nerambursare şi pierderile observate.

SUBSECŢIUNEA 5:Cadrul de administrare şi supravegherea

Art. 189: Cadrul de administrare

(2)Conducerea superioară trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

(3)Analiza profilului de risc de credit al instituţiei, bazată pe modele interne de rating, trebuie să constituie o parte esenţială a rapoartelor de administrare prezentate acestor părţi. Raportarea trebuie să includă, cel puţin, profilul de risc pe clasă de rating, migraţia debitorilor între clase de rating, estimarea parametrilor de risc relevanţi aferenţi fiecărei clase de rating, precum şi compararea ratelor de nerambursare efective şi, în măsura în care se utilizează estimări proprii, a pierderilor în caz de nerambursare efective şi a factorilor de conversie efectivi cu previziunile şi cu rezultatele simulărilor de criză. Frecvenţa de raportare depinde de importanţa şi tipul informaţiilor, precum şi de nivelul destinatarului.

Art. 190: Controlul riscului de credit

(2)Responsabilităţile unităţii (unităţilor) de control al riscului de credit sunt:

(3)Instituţiile care utilizează date centralizate provenind de la mai multe instituţii în conformitate cu articolul 179 alineatul (2) pot externaliza următoarele activităţi:

Scadenţă reziduală	Categoria 1	Categoria 2	Categoria 3	Categoria 4	Categoria 5
Mai puţin de 2,5 ani	50 %	70 %	115 %	250 %	0 %
Egală sau mai mare de 2,5 ani	70 %	90 %	115 %	250 %	0%

Scadenţă reziduală	Categoria 1	Categoria 2	Categoria 3	Categoria 4	Categoria 5
Mai puţin de 2,5 ani	0 %	0,4 %	2,8 %	8 %	50 %
2,5 ani sau mai mult	0,4 %	0,8 %	2,8 %	8 %	50 %