Art. 123a. - Art. 123 a : Expuneri cu neconcordanţă de monede - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 123a: Expuneri cu neconcordanţă de monede
(1)În cazul expunerilor faţă de persoane fizice încadrate în clasa de expuneri menţionată la articolul 112 litera (h) sau în cazul expunerilor faţă de persoane fizice care sunt considerate expuneri garantate cu ipoteci asupra unui bun imobil locativ încadrate în clara de expuneri menţionată la articolul 112 litera (i), ponderea de risc atribuită în conformitate cu prezentul capitol se înmulţeşte cu un factor de 1,5, ponderea de risc rezultată neputând fi mai mare de 150 %, atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)expunerea este denominată într-o monedă diferită de moneda sursei de venit a debitorului;
b)debitorul nu are o acoperire împotriva riscului său de plată cauzat de neconcordanţa de monede, fie printr-un instrument financiar, fie printr-un venit în valută care să corespundă monedei expunerii, sau totalul unor astfel de acoperiri disponibile pentru debitor acoperă mai puţin de 90 % din fiecare rată pentru această expunere.
Dacă o instituţie nu este în măsură să identifice expunerile cu neconcordanţă de monede, multiplicatorul de 1,5 al ponderii de risc se aplică tuturor expunerilor neacoperite în cazul cărora moneda expunerilor este diferită de moneda naţională a ţării de reşedinţă a debitorului.
(2)În sensul prezentului articol, «sursă de venit» se referă la orice sursă care generează fluxuri de numerar pentru debitor, inclusiv din remiteri, venituri din chirii sau salarii, excluzându-se încasările din vânzarea de active sau din acţiuni în regres similare ale instituţiei.
(3)Prin derogare de la alineatul (1), atunci când perechea de monede menţionată la alineatul (1) litera (a) este formată din euro şi moneda unui stat membru care participă la cea de a doua etapă a uniunii economice şi monetare (MCS II), multiplicatorul de 1,5 al ponderii de risc nu se aplică.
*)- articolul 123 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică de la 9 iulie 2024