Art. 123. - Art. 123: Expuneri de tip retail - Regulamentul 575/26-iun-2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 3 Noiembrie 2025 până la: 31 Decembrie 2025
Art. 123: Expuneri de tip retail
(1)Expunerile care respectă toate criteriile următoare sunt considerate expuneri de tip retail:
a)expunerea este faţă de una sau mai multe persoane fizice sau faţă de un IMM;
b)suma totală datorată instituţiei, întreprinderii-mamă şi filialelor sale de către debitor sau de către un grup de clienţi aflaţi în legătură, inclusiv orice expunere aflată în stare de nerambursare, dar cu excepţia expunerilor garantate cu bunuri imobile locative, până la valoarea bunurilor imobile, nu depăşeşte 1 milion EUR, potrivit informaţiilor deţinute de instituţie, care ia toate măsurile necesare pentru a confirma situaţia;
c)expunerea face parte dintr-un număr semnificativ de expuneri cu caracteristici similare, astfel încât riscurile asociate unei astfel de expuneri sunt reduse considerabil;
d)instituţia în cauză tratează expunerea în cadrul său de gestionare a riscurilor şi gestionează expunerea la nivel intern ca expunere de tip retail, în mod consecvent de-a lungul timpului şi într-un mod similar cu tratamentul aplicat de instituţie altor expuneri de tip retail.
Valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing de tip retail se încadrează în clasa de expuneri de tip retail.
Până la 10 iulie 2025, ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a specifica metodele proporţionale de diversificare conform cărora o expunere trebuie considerată ca făcând parte dintr-un număr semnificativ de expuneri similare, astfel cum se precizează la primul paragraf litera (c) de la prezentul alineat.
(2)Următoarele expuneri nu sunt considerate expuneri de tip retail:
a)expuneri care nu sunt reprezentate de titluri de datorie şi care conferă un drept subordonat şi rezidual asupra activelor sau venitului emitentului;
b)expuneri din titluri de datorie şi alte titluri de valoare, parteneriate, instrumente financiare derivate sau alte vehicule, a căror semnificaţie economică este similară cu cea a expunerilor menţionate la litera (a);
c)toate celelalte expuneri sub formă de titluri de valoare.
(3)Expunerile de tip retail menţionate la alineatul (1) primesc o pondere de risc de 75 %, cu excepţia expunerilor faţă de tranzactori, care primesc o pondere de risc de 45 %.
(4)În cazul în care nu este îndeplinit niciunul dintre criteriile menţionate la alineatul (1) pentru o expunere faţă de una sau mai multe persoane fizice, expunerea se consideră expunere de tip retail şi se atribuie o pondere de risc de 100 %.
(5)Prin derogare de la alineatul (3), expunerile datorate împrumuturilor acordate de o instituţie pensionarilor sau salariaţilor care au un contract permanent cu condiţia transferului necondiţionat al unei părţi a pensiei sau a salariului debitorului către instituţia respectivă primesc o pondere de risc de 35 %, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)pentru a rambursa împrumutul, debitorul autorizează în mod necondiţionat fondul de pensii sau angajatorul să efectueze plăţi directe către instituţie prin deducerea ratelor lunare ale împrumutului din pensia sau salariul lunar al debitorului;
b)riscurile de deces, de incapacitate de muncă, de şomaj sau de reducere a pensiei sau a salariului lunar net al debitorului sunt acoperite în mod corespunzător printr-o poliţă de asigurare în beneficiul instituţiei;
c)plăţile lunare care trebuie efectuate de debitor pentru toate împrumuturile care îndeplinesc condiţiile prevăzute la literele (a) şi (b) nu depăşesc în total 20 % din pensia sau salariul lunar net al debitorului;
d)scadenţa iniţială maximă a împrumutului este mai mică sau egală cu 10 ani.