Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)

Acte UE

Jurnalul Oficial 335

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)
Dată act: 25-nov-2009
Emitent: Parlamentul European;Consiliul Uniunii Europene
(reformare)
(Text cu relevanţă pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 47 alineatul (2) şi articolul 55,
având în vedere propunerea Comisiei,
având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European (1),
(1)JO C 224, 30.8.2008, p. 11.
după consultarea Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat (2),
(2)Poziţia Parlamentului European din 22 aprilie 2009 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 10 noiembrie 2009.
întrucât:
(1)Următoarele directive urmează să facă obiectul mai multor modificări substanţiale: prima Directivă a Consiliului 73/239/CEE din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind iniţierea şi exercitarea activităţii de asigurare generală directă alta decât asigurarea de viaţă (3), Directiva 78/473/CEE a Consiliului din 30 mai 1978 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative în domeniul coasigurării comunitare (4), Directiva 87/344/CEE a Consiliului din 22 iunie 1987 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind asigurarea de protecţie juridică (5), a doua Directivă a Consiliului 88/357/CEE din 22 iunie 1988 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind asigurarea generală directă, alta decât asigurarea de viaţă, şi de stabilire a dispoziţiilor destinate să faciliteze exercitarea efectivă a libertăţii de a presta servicii (6), Directiva 92/49/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind asigurarea generală directă, alta decât asigurarea de viaţă (a treia directivă privind asigurarea generală) (7), Directiva 98/78/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 27 octombrie 1998 privind supravegherea suplimentară a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare (8), Directiva 2001/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 martie 2001 privind reorganizarea şi lichidarea întreprinderilor de asigurare (9), Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viaţă (10) şi Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 noiembrie 2005 privind reasigurarea (11). Din motive de claritate, ar trebui să se procedeze la reformarea directivelor menţionate.
(3)JO L 228, 16.8.1973, p. 3.
(4)JO L 151, 7.6.1978, p. 25.
(5)JO L 185, 4.7.1987, p. 77.
(6)JO L 172, 4.7.1988, p.1.
(7)JO L 228, 11.8.1992, p.1.
(8)JO L 330, 5.12.1998, p. 1.
(9)JO L 110, 20.4.2001, p. 28.
(10)JO L 345, 19.12.2002, p.1.
(11)JO L 323, 9.12.2005, p.1.
(2)Pentru a facilita iniţierea şi desfăşurarea activităţilor de asigurare şi de reasigurare este necesară eliminarea diferenţelor semnificative dintre legislaţiile statelor membre privind normele care se aplică întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare. Prin urmare, ar trebui instituit un cadru juridic pentru a permite întreprinderilor de asigurare şi reasigurare să îşi desfăşoare activitatea de asigurare pe piaţa internă facilitând, astfel, întreprinderilor de asigurare şi reasigurare cu sediul central în Comunitate acoperirea riscurilor şi obligaţiilor situate în interiorul Comunităţii.
(3)Este în interesul bunei funcţionări a pieţei interne să se stabilească norme coordonate privind supravegherea grupurilor de asigurare şi, în vederea protejării creditorilor, privind procedurile de reorganizare şi lichidare referitoare la întreprinderile de asigurare.
(4)Este indicat ca anumite întreprinderi care furnizează servicii de asigurare să nu fie acoperite de sistemul instituit prin prezenta directivă datorită dimensiunii lor, statutului lor legal, naturii lor - fiind strâns legate de sistemele publice de asigurare - sau datorită serviciilor pe care le oferă. În plus, este de dorit excluderea anumitor instituţii din anumite state membre, a căror activitate acoperă numai un sector foarte restrâns şi este limitată prin lege la un anumit teritoriu sau la anumite persoane.
(5)Întreprinderile foarte mici de asigurare care îndeplinesc anumite condiţii, inclusiv un nivel al venitului din prime brute subscrise mai mic de 5 milioane EUR, sunt excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive. Cu toate acestea, toate întreprinderile de asigurare şi reasigurare care sunt autorizate deja în conformitate cu directivele în vigoare, ar trebui să fie în continuare autorizate la data aplicării prezentei directive. Întreprinderile care sunt excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive ar trebui să se poată prevala de libertăţile fundamentale prevăzute în tratat. Întreprinderile în cauză pot opta să solicite să fie autorizate în conformitate cu prezenta directivă pentru a beneficia de autorizaţia unică prevăzută de prezenta directivă.
(6)Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita înregistrarea întreprinderilor care desfăşoară activităţi de asigurare şi reasigurare şi care sunt excluse din domeniul de aplicare a prezentei directive. Statele membre pot, de asemenea, să supună întreprinderile în cauză supravegherii prudenţiale şi legale.
(7)Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto şi introducerea obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi (1), cea de a şaptea Directivă a Consiliului 83/349/CEE din 13 iunie 1983 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile consolidate (2), cea de a doua Directivă a Consiliului 84/5/CEE din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse de autovehicule (3), Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare (4) şi Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii instituţiilor de credit (5) stabilesc normele generale în materie de contabilitate, răspundere civilă auto, instrumente financiare şi instituţii de credit şi stabilesc definiţii în aceste domenii. Este oportună aplicarea unora dintre definiţiile prevăzute în respectivele directive în sensul prezentei directive.
(1)JO L 103, 2.5.1972, p. 1.
(2)JO L 193, 18.7.1983, p.1.
(3)JO L 8, 11.1.1984, p. 17.
(4)JO L 145, 30.4.2004, p. 1.
(5)JO L 177, 30.6.2006, p.1.
(8)Accesul la activitatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să fie supus unei autorizări prealabile. Prin urmare, este necesară stabilirea condiţiilor şi procedurilor pentru acordarea respectivei autorizaţii, precum şi pentru un eventual refuz.
(9)Directivele abrogate prin prezenta directivă nu conţin dispoziţii în ceea ce priveşte gama de activităţi de reasigurare pe care o întreprindere de asigurare poate fi autorizată să le desfăşoare. Statele membre pot să decidă să adopte dispoziţii în acest sens.
(10)Trimiterile la întreprinderile de asigurare sau reasigurare conţinute în prezenta directivă ar trebui să includă întreprinderile de asigurare şi reasigurare captive, cu excepţia cazului în care respectivele întreprinderi fac obiectul unor dispoziţii speciale.
(11)Având în vedere că prezenta directivă constituie un instrument esenţial pentru realizarea pieţei interne, întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare autorizate în statele membre de origine ar trebui sa li se permită desfăşurarea, în întreaga Comunitate, a oricărei sau a tuturor activităţilor lor prin înfiinţarea de sucursale sau prin furnizarea de servicii. Aşadar, este oportună realizarea unei asemenea armonizări necesare şi suficiente pentru a obţine recunoaşterea mutuală a autorizaţiilor şi a sistemelor de supraveghere şi, prin urmare, a unei autorizaţii unice valabile pe întreg teritoriul Comunităţii şi care permite efectuarea supravegherii unei întreprinderi de către statul membru de origine.
(12)Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto (a patra directivă privind asigurarea auto) (6) stabileşte normele de desemnare a reprezentanţilor însărcinaţi cu soluţionarea daunelor. Respectivele norme ar trebui să se aplice în sensul prezentei directive.
(6)JO L 181, 20.7.2000, p. 65.
(13)Întreprinderile de reasigurare ar trebui să îşi limiteze domeniul de activitate la reasigurare şi la operaţiunile legate de aceasta. O asemenea cerinţă nu ar trebui să împiedice o întreprindere de reasigurare să desfăşoare pentru clienţii săi activităţi precum acordarea de consiliere statistică sau actuarială, analize de risc sau cercetare. Acestea pot include şi activităţi şi funcţii ale unui holding din sectorul financiar în sensul articolului 2 alineatul (8) din Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare şi a întreprinderilor de investiţii care aparţin unui conglomerat financiar (7). În orice caz, această cerinţă nu permite desfăşurarea activităţilor bancare şi financiare neasociate.
(7)JO L 35, 11.2.2003, p.1.
(14)Protejarea deţinătorilor de poliţe de asigurare presupune că întreprinderile de asigurare şi reasigurare sunt supuse unor cerinţe eficiente de solvabilitate care determină o alocare eficientă a capitalului în Uniunea Europeană. În lumina evoluţiilor pieţei, sistemul actual nu mai este adecvat. Prin urmare, este necesară introducerea unui nou cadru de reglementare.
(15)În conformitate cu ultimele evoluţii din domeniul managementului riscurilor, în contextul Asociaţiei internaţionale a autorităţilor de supraveghere a asigurărilor, al Consiliului pentru standarde internaţionale de contabilitate şi al Asociaţiei internaţionale de actuariat şi date fiind evoluţiile recente din alte sectoare financiare, ar trebui adoptată o abordare economică bazată pe risc, care să motiveze întreprinderile de asigurare şi de reasigurare să îşi evalueze şi să îşi gestioneze în mod adecvat riscurile. Armonizarea ar trebui îmbunătăţită prin stabilirea de norme specifice pentru evaluarea activelor şi pasivelor, inclusiv a rezervelor tehnice.
(16)Obiectivul principal al reglementării şi supravegherii asigurărilor şi reasigurărilor îl reprezintă protejarea corespunzătoare a deţinătorilor de poliţe de asigurare şi a beneficiarilor. Prin beneficiar se înţelege orice persoană fizică sau juridică care are un drept în temeiul unui contract de asigurare. Alte obiective ale reglementării şi supravegherii asigurărilor şi reasigurărilor care ar trebui luate în considerare, însă fără a compromite obiectivul principal, sunt stabilitatea financiară şi echitatea şi stabilitatea pieţelor.
(17)Se preconizează că regimul de solvabilitate stabilit prin prezenta directivă va contribui la o şi mai bună protecţie a deţinătorilor de poliţe de asigurare. Acesta va impune statelor membre să pună la dispoziţia autorităţilor de supraveghere resursele necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor lor stabilite prin prezenta directivă. Acestea includ toate capacităţile necesare, inclusiv resursele financiare şi umane.
(18)Autorităţile de supraveghere din statele membre ar trebui să dispună de toate mijloacele necesare pentru a asigura o desfăşurare ordonată a activităţii întreprinderilor de asigurare şi reasigurare în întreaga Comunitate, indiferent dacă acestea sunt realizate în baza dreptului de stabilire sau a libertăţii de a furniza servicii. Pentru a asigura eficienţa supravegherii, toate acţiunile întreprinse de autorităţile de supraveghere ar trebui să fie proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii unei întreprinderi de asigurare sau reasigurare, indiferent de importanţa întreprinderii în cauză pentru stabilitatea globală a pieţei.
(19)Prezenta directivă nu ar trebui să fie o povară prea mare pentru întreprinderile de asigurare mici şi mijlocii. Unul dintre instrumentele pentru atingerea acestui obiectiv este reprezentat de aplicarea adecvată a principiului proporţionalităţii. Acest principiu ar trebui să se aplice atât cerinţelor impuse asigurătorilor şi reasigurătorilor, cât şi activităţii de exercitare a competenţelor de supraveghere.
(20)În special, prezenta directivă nu ar trebui să reprezinte o povară prea mare pentru întreprinderile de asigurare specializate în furnizarea anumitor tipuri specifice de asigurări sau în furnizarea de servicii către anumite segmente de clienţi şi ar trebui să recunoască faptul că o astfel de specializare poate constitui un instrument valoros pentru managementul eficient şi eficace al riscului. Pentru realizarea acestui obiectiv şi pentru aplicarea adecvată a principiului proporţionalităţii, ar trebui prevăzute dispoziţii care să permită în mod expres întreprinderilor să îşi utilizeze propriile date pentru a calibra parametrii din modulele de risc de subscriere pentru formula standard a cerinţei de capital de solvabilitate.
(21)Prezenta directivă ar trebui să ia în considerare, de asemenea, natura specifică a întreprinderilor de asigurare şi reasigurare captive. Deoarece întreprinderile în cauză acoperă numai riscurile asociate grupului industrial sau comercial căruia îi aparţin, ar trebui să se adopte linii adecvate de acţiune, în concordanţă cu principiul proporţionalităţii, pentru a reflecta natura, amploarea şi complexitatea activităţii lor.
(22)Supravegherea activităţii de reasigurare ar trebui să ia în considerare caracteristicile specifice ale acestui sector, în special caracterul său general şi faptul că deţinătorii de poliţe de asigurare sunt, la rândul lor, întreprinderi de asigurare sau de reasigurare.
(23)Autorităţile de supraveghere ar trebui să aibă posibilitatea de a obţine de la întreprinderile de asigurare şi de reasigurare informaţiile necesare pentru desfăşurarea acţiunilor de supraveghere, inclusiv, dacă este cazul, informaţii difuzate publicului de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare în temeiul unor cerinţe legate de raportările financiare, cotarea la bursă sau al altor cerinţe legale sau de reglementare.
(24)Autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine ar trebui să fie responsabile de monitorizarea situaţiei financiare a întreprinderilor de asigurare şi reasigurare. În acest scop, acestea ar trebui să efectueze, periodic, analize şi evaluări.
(25)Autorităţile de supraveghere ar trebui să poată lua în considerare efectele pe care le au asupra managementului riscurilor şi activelor codurile voluntare de conduită şi transparenţă la care aderă instituţiile relevante care tranzac-ţionează instrumente de investiţii nereglementate sau alternative.
(26)Punctul de plecare în ceea ce priveşte adecvarea cerinţelor cantitative în sectorul asigurărilor îl reprezintă cerinţa de capital de solvabilitate. Prin urmare, în urma procesului de supraveghere, autorităţile de supraveghere ar trebui să aibă competenţa de a impune o majorare de capital faţă de cerinţa de capital de solvabilitate numai în situaţii excepţionale, în cazurile prevăzute în prezenta directivă. Scopul formulei standard a cerinţei de capital de solvabilitate este de a reflecta profilul de risc al majorităţii întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare. Cu toate acestea, pot exista unele cazuri în care abordarea standardizată nu reflectă în mod corespunzător profilul de risc foarte specific al unei întreprinderi.
(27)Impunerea unei majorări de capital are un caracter excepţional deoarece ar trebui să fie utilizată doar în ultimă instanţă, atunci când alte măsuri de supraveghere sunt ineficace sau inadecvate. În plus, termenul "excepţional" ar trebui înţeles în contextul situaţiei specifice a fiecărei întreprinderi, mai degrabă decât raportat la numărul de majorări de capital impuse pe o piaţă specifică.
(28)Majorarea de capital ar trebui menţinută atât timp cât nu sunt soluţionate circumstanţele care au determinat impunerea ei. În cazul unor deficienţe semnificative ale modelului intern parţial sau integral sau ale sistemului de guvernanţă, autorităţile de supraveghere ar trebui să se asigure că întreprinderea în cauză depune toate eforturile pentru a remedia deficienţele care au dus la impunerea majorării de capital. Cu toate acestea, majorarea de capital poate fi păstrată mai mulţi ani în cazul în care abordarea standardizată nu reflectă în mod corespunzător profilul de risc specific unei întreprinderi.
(29)Anumite riscuri pot fi abordate în mod corespunzător doar prin intermediul cerinţelor de guvernanţă şi nu cu ajutorul cerinţelor cantitative reflectate în cerinţa de capital de solvabilitate. Prin urmare, un sistem de guvernanţă eficace este esenţial pentru administrarea adecvată a întreprinderii de asigurare şi pentru sistemul de reglementare.
(30)Sistemul de guvernanţă include funcţia de management al riscurilor, funcţia de conformitate, funcţia de audit intern şi funcţia actuarială.
(31)O funcţie constă în capacitatea administrativă de a îndeplini anumite sarcini de guvernanţă. Identificarea unei anumite funcţii nu împiedică întreprinderea să hotărască în mod independent cum va organiza această funcţie în practică, cu excepţia cazului în care se specifică altfel prin prezenta directivă. Acest lucru nu ar trebui să conducă la cerinţe prea împovărătoare, deoarece ar trebui să se ţină seama de natura, amploarea şi complexitatea activităţilor întreprinderii. Prin urmare, ar trebui să fie posibil ca aceste funcţii să fie îndeplinite de propriul personal al întreprinderii, să se poată baza pe consiliere din partea unor experţi externi sau să poată fi externalizate către experţi, în limitele stabilite prin prezenta directivă.
(32)Mai mult, în întreprinderile mai mici şi de complexitate mai redusă, ar trebui să fie posibil ca o persoană sau o unitate organizatorică să poată îndeplini mai multe funcţii, cu excepţia funcţiei de audit intern.
(33)Funcţiile incluse în sistemul de guvernanţă sunt considerate funcţii cheie şi, prin urmare, sunt funcţii importante şi critice.
(34)Toate persoanele care îndeplinesc funcţii cheie ar trebui să fie competente şi onorabile. Cu toate acestea, numai persoanele care ocupă funcţii cheie ar trebui să fie supuse cerinţelor de notificare către autoritatea de supraveghere.
(35)În scopul evaluării nivelului necesar de competenţă, ar trebui să fie luate în considerare ca factori suplimentari calificările profesionale şi experienţa persoanelor care conduc efectiv întreprinderea sau deţin alte funcţii cheie.
(36)Toate întreprinderile de asigurare şi reasigurare ar trebui să realizeze, ca parte integrantă a strategiei lor de afaceri, o evaluare regulată a nevoilor lor globale de solvabilitate, având în vedere profilul de risc specific (evaluarea internă a riscului şi a solvabilităţii). Această evaluare nu necesită elaborarea unui model intern şi nu este utilizată pentru calcularea unei noi cerinţe de capital, alta decât cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim. Rezultatele fiecărei evaluări ar trebui raportate autorităţii de supraveghere în cadrul informaţiilor care trebuie furnizate în scopuri de supraveghere.
(37)Pentru a asigura supravegherea eficace a funcţiilor sau activităţilor externalizate, este foarte important ca autoritatea de supraveghere a întreprinderii de asigurare sau reasigurare care externalizează să aibă acces la toate datele relevante deţinute de către furnizorul de servicii externalizate, indiferent dacă acesta din urmă este o entitate reglementată sau nereglementată, precum şi să poată efectua inspecţii la faţa locului. Pentru a ţine seama de evoluţiile pieţei şi pentru a garanta respectarea în continuare a condiţiilor de externalizare, autorităţile de supraveghere ar trebui să fie informate înainte de externalizarea unor activităţi sau funcţii critice sau importante. Cerinţele respective ar trebui să ţină seama de lucrările forumului mixt (Joint Forum) şi să fie conforme cu normele şi practicile actuale din sectorul bancar, precum şi cu Directiva 2004/39/CE, precum şi în raport de aplicarea respectivei directive în cazul instituţiilor de credit.
(38)Pentru a garanta transparenţa, întreprinderile de asigurare şi reasigurare ar trebui să facă publice - aceasta însemnând să pună la dispoziţia publicului în format tipărit sau electronic, cu titlu gratuit, cel puţin o dată pe an, informaţii esenţiale privind solvabilitatea şi situaţia lor financiară, Întreprinderilor ar trebui să li se permită să facă publice în mod voluntar informaţii suplimentare.
(39)Ar trebui să fie elaborate prevederi privind schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere şi autorităţile sau organismele care contribuie, prin funcţia lor, la consolidarea stabilităţii sistemului financiar. Prin urmare, este necesar să se precizeze condiţiile în care se poate realiza schimbul de informaţii menţionat anterior. De asemenea, în cazul în care informaţiile nu pot fi divulgate decât cu acordul explicit al autorităţilor de supraveghere, acestea ar trebui să aibă posibilitatea, după caz, de a condiţiona respectivul acord de respectarea unor condiţii stricte.
(40)Se impune promovarea convergenţei supravegherii, nu numai cu privire la instrumentele de supraveghere, ci şi cu privire la practicile de supraveghere. Comitetul european al supraveghetorilor în asigurări şi pensii ocupaţionale (CEI-OPS) instituit prin Decizia 2009/79/CE a Comisiei (1) ar trebui să joace un rol important în acest sens şi să raporteze în mod regulat progresele realizate Parlamentului European şi Comisiei.
(1)JO L 25, 29.1.2009, p. 28.
(41)Obiectivul informărilor şi rapoartelor prezentate de CEI-OPS în legătură cu majorările de capital nu este de a limita utilizarea lor permisă în temeiul prezentei directive, ci de a contribui la consolidarea convergenţei supravegherii exercitate de autorităţile de supraveghere din diversele state membre în ceea ce priveşte utilizarea majorărilor de capital.
(42)Pentru a limita sarcina administrativă şi a evita suprapunerea sarcinilor, autorităţile de supraveghere şi autorităţile statistice naţionale ar trebui să coopereze şi să facă schimb de informaţii.
(43)În scopul consolidării activităţii de supraveghere a întreprinderilor de asigurare şi reasigurare şi pentru protejarea deţinătorilor de poliţe de asigurare, auditorii legali în sensul Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate (1) ar trebui să aibă datoria de a raporta prompt orice fapte care pot avea efecte serioase asupra situaţiei financiare sau organizării administrative a unei întreprinderi de asigurare sau reasigurare.
(1)JO L 157, 9.6.2006, p. 87.
(44)Întreprinderile de asigurare care desfăşoară atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi activităţi de asigurare generală ar trebui să gestioneze separat respectivele activităţi pentru a proteja interesele deţinătorilor de poliţe de asigurare de viaţă. În special, respectivele întreprinderi ar trebui să fie supuse aceloraşi cerinţe de capital ca şi cele aplicabile unui grup de asigurare echivalent, compus dintr-o întreprindere de asigurare de viaţă şi o întreprindere de asigurare generală, ţinând seama de transferabilitatea crescută a capitalului în cazul întreprinderilor de asigurare compozite.
(45)Evaluarea situaţiei financiare a întreprinderilor de asigurare şi reasigurare ar trebui să se bazeze pe principii economice solide şi să folosească în mod optimal informaţiile furnizate de pieţele financiare, precum şi datele general disponibile privind riscurile tehnice de asigurare. În special, cerinţele de solvabilitate ar trebui să se bazeze pe o evaluare economică a întregului bilanţ.
(46)Standardele de evaluare în scopuri de supraveghere ar trebui să fie compatibile cu evoluţiile internaţionale din domeniul contabilităţii, în măsura în care este posibil, astfel încât să limiteze sarcina administrativă a întreprinderilor de asigurare şi reasigurare.
(47)În conformitate cu abordarea respectivă, cerinţele de capital ar trebui să fie acoperite din fonduri proprii, indiferent dacă este vorba de elemente din bilanţ sau din afara bilanţului. Deoarece nu toate resursele financiare asigură absorbţia totală a pierderilor nici în cazul lichidării şi nici în cazul continuării activităţii, elementele de fonduri proprii ar trebui clasificate în conformitate cu criterii de calitate pe trei ranguri, iar valoarea fondurilor proprii eligibilă pentru a acoperi cerinţele de capital ar trebui limitată în consecinţă. Limitele aplicabile elementelor de fonduri proprii ar trebui să se aplice doar pentru a determina solvabilitatea întreprinderilor de asigurare şi reasigurare şi nu ar trebui să restricţioneze şi mai mult libertatea respectivelor întreprinderi în ceea ce priveşte gestionarea internă a capitalurilor lor.
(48)În general, activele care sunt libere de orice sarcini previzibile sunt disponibile să absoarbă pierderile cauzate de fluctuaţii negative ale pieţei, atât în perspectiva continuării activităţilor, cât şi în caz de lichidare. Prin urmare, marea majoritate a excedentului de active faţă de pasive, evaluat în conformitate cu principiile prevăzute în prezenta directivă, ar trebui considerat drept capital de foarte bună calitate (rangul 1).
(49)Nu toate activele unei întreprinderi sunt libere de restricţii. În unele state membre, anumite produse constituie structuri delimitate în cadrul unor fonduri, care dau unei clase de deţinători de poliţe de asigurare drepturi mai importante la active în cadrul propriului lor "fond". Deşi aceste active sunt incluse la calcularea excedentului de active faţă de pasive pentru determinarea fondurilor proprii, în realitate ele nu pot fi puse la dispoziţie pentru acoperirea riscurilor din afara fondului restricţionat. Pentru a asigura consecvenţa cu abordarea economică, evaluarea fondurilor proprii trebuie ajustată pentru a reflecta natura diferită a activelor care fac parte dintr-un mecanism restricţionat. În mod similar, metoda de calcul a cerinţei de capital de solvabilitate ar trebui să reflecte reducerea concentrării/ diversificării conexe fondurilor restricţionate în cauză.
(50)În unele state membre este o practică curentă ca întreprinderile de asigurare să vândă produse de asigurări de viaţă pentru care deţinătorii de poliţe de asigurare şi beneficiarii contribuie la capitalul de risc al întreprinderii în schimbul randamentului total sau parţial al contribuţiilor. Aceste profituri acumulate reprezintă fonduri surplus aflate în proprietatea entităţii juridice în care sunt generate.
(51)Fondurile surplus ar trebui evaluate în conformitate cu abordarea economică prevăzută în prezenta directivă. În acest scop, simpla referire la evaluarea fondurilor surplus în conturile anuale statutare nu ar trebui să fie suficientă. În conformitate cu cerinţele privind fondurile proprii, fondurile surplus ar trebui să facă obiectul criteriilor prevăzute în prezenta directivă privind clasificarea pe ranguri. Acest lucru înseamnă, printre altele, că numai fondurile surplus care îndeplinesc cerinţele pentru a fi clasificate la rangul 1 ar trebui considerate capital de rangul 1.
(52)Asociaţiile mutuale şi de tip mutual cu contribuţii variabile pot solicita membrilor lor contribuţii suplimentare (contribuţii suplimentare ale membrilor) pentru a majora volumul resurselor financiare pe care le deţin pentru absorbţia pierderilor. Contribuţiile suplimentare ale membrilor pot reprezenta o sursă importantă de finanţare pentru asociaţiile mutuale şi de tip mutual, inclusiv atunci când acestea se confruntă cu fluctuaţii negative ale pieţei. Prin urmare, contribuţiile suplimentare ale membrilor ar trebui recunoscute ca elemente suplimentare de fonduri proprii şi tratate în consecinţă din punctul de vedere al solvabilităţii. În special, în cazul asociaţiilor mutuale sau de tip mutual ale armatorilor cu contribuţii variabile, care acoperă numai riscuri maritime, solicitarea de contribuţii suplimentare din partea membrilor este o practică veche, supusă unor modalităţi de recuperare specifice, iar cuantumul aprobat al acestor contribuţii suplimentare ale membrilor ar trebui tratat drept capital de bună calitate (rangul 2). În mod similar, în cazul altor asociaţii mutuale sau de tip mutual în cadrul cărora contribuţiile suplimentare ale membrilor sunt de o calitate similară, cuantumul aprobat al acelor contribuţii suplimentare ale membrilor ar trebui tratat, de asemenea, drept capital de bună calitate (rangul 2).
(53)Pentru a permite întreprinderilor de asigurare şi reasigurare să-şi îndeplinească angajamentele faţă de deţinătorii de poliţe de asigurare şi beneficiari, statele membre ar trebui să impună respectivelor întreprinderi constituirea de rezerve tehnice adecvate. Principiile şi metodele actuariale şi statistice pe care se bazează calcularea acestor rezerve tehnice ar trebui armonizate în întreaga Comunitate, pentru a obţine o mai bună comparabilitate şi transparenţă.
(54)Calcularea rezervelor tehnice ar trebui să fie conformă cu evaluarea activelor şi a altor obligaţii/pasive, cu piaţa şi cu evoluţiile internaţionale în materie de contabilitate şi supraveghere.
(55)Prin urmare, valoarea rezervelor tehnice ar trebui să corespundă sumei pe care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare ar trebui să o plătească dacă şi-ar transfera imediat drepturile şi obligaţiile contractuale către o altă întreprindere. În consecinţă, valoarea rezervelor tehnice ar trebui să corespundă sumei pe care o altă întreprindere de asigurare sau de reasigurare (întreprinderea de referinţă) ar putea să o solicite pentru a prelua şi a respecta obligaţiile contractuale de asigurare şi reasigurare de bază. Valoarea rezervelor tehnice ar trebui să reflecte caracteristicile portofoliului de asigurări de bază. Prin urmare, informaţiile care se raportează în mod specific la o întreprindere, cum ar fi informaţii privind gestionarea daunelor şi cheltuielile, ar trebui folosite la calcularea rezervelor tehnice doar în măsura în care respectivele informaţii permit întreprinderilor de asigurare şi reasigurare să reflecte mai bine caracteristicile portofoliului de asigurări de bază.
(56)Prezumţiile făcute cu privire la întreprinderea de referinţă care se presupune că va prelua şi va respecta obligaţiile de asigurare şi reasigurare de bază ar trebui armonizate în întreaga Comunitate. În special, prezumţiile referitoare la întreprinderea de referinţă, făcute pentru a determina dacă şi în ce măsură efectele diversificării ar trebui luate în considerare la calcularea marjei de risc, ar trebui analizate în cadrul evaluării impactului măsurilor de aplicare şi, ulterior, ar trebui armonizate la nivel comunitar.
(57)Pentru calcularea rezervelor tehnice ar trebui să fie posibilă folosirea de interpolări şi extrapolări rezonabile pe baza unor valori de piaţă observate în mod direct.
(58)Este necesar ca valoarea actualizată estimată a obligaţiilor de asigurare să fie calculată pe bază de informaţii actuale şi credibile şi ipoteze realiste, ţinând seama de garanţiile financiare şi de opţiunile din contractele de asigurare şi reasigurare, pentru a furniza o evaluare economică a obligaţiilor de asigurare sau reasigurare. Ar trebui să fie impusă utilizarea unor metode actuariale eficiente şi armonizate.
(59)Pentru a reflecta situaţia specifică a întreprinderilor mici şi mijlocii, ar trebui prevăzute abordări simplificate pentru calcularea rezervelor tehnice.
(60)Regimul de supraveghere ar trebui să prevadă, pe de o parte, o cerinţă privind fondurile proprii care variază în funcţie de riscuri, bazată pe un calcul prospectiv, pentru a se asigura intervenţia precisă şi la timp a autorităţilor de supraveghere (cerinţa de capital de solvabilitate) şi un nivel minim de securitate sub care nu ar trebui să se situeze resursele financiare (cerinţa de capital minim). Ambele cerinţe de capital ar trebui să fie armonizate la nivelul întregii Comunităţi pentru a se asigura un grad adecvat de protecţie a deţinătorilor de poliţe de asigurare. Pentru buna funcţionare a prezentei directive, ar trebui să existe o scară adecvată de intervenţie între cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim.
(61)Pentru a reduce eventualele efecte prociclice nejustificate ale sistemului financiar şi pentru a evita situaţia în care întreprinderile de asigurare şi reasigurare ar fi obligate în mod nejustificat să obţină capital suplimentar sau să îşi vândă investiţiile ca urmare a unor evoluţii nefavorabile temporare pe pieţele financiare, modulul "risc de piaţă" al formulei standard pentru cerinţa de capital de solvabilitate ar trebui să includă un mecanism de ajustare simetrică faţă de variaţia preţurilor acţiunilor. În plus, în eventualitatea unor scăderi excepţionale ale pieţelor financiare şi în cazul în care acest mecanism de ajustare simetrică nu este suficient pentru a permite întreprinderilor de asigurare şi reasigurare să respecte cerinţa de capital de solvabilitate, ar trebui să se prevadă posibilitatea ca autorităţile de supraveghere să prelungească perioada în care întreprinderile de asigurare şi reasigurare trebuie să îşi refacă nivelul de fonduri proprii eligibile, necesare pentru a acoperi nivelul cerinţei de capital de solvabilitate.
(62)Cerinţa de capital de solvabilitate ar trebui să reflecte un nivel al fondurilor proprii eligibile care să permită întreprinderilor de asigurare şi reasigurare să absoarbă pierderile semnificative şi să garanteze în mod rezonabil deţinătorilor de poliţe de asigurare şi beneficiarilor că plăţile se vor efectua la scadenţă.
(63)Pentru a se asigura că deţin în permanenţă fonduri proprii eligibile la nivelul cerinţei de capital de solvabilitate, ţinând seama de eventualele modificări ale profilului lor de risc, întreprinderile de asigurare şi reasigurare ar trebui să calculeze cerinţa de capital de solvabilitate cel puţin o dată pe an, să o monitorizeze constant şi să o recalculeze ori de câte ori profilul de risc suferă o modificare semnificativă.
(64)Pentru a promova managementul corect al riscurilor şi a alinia cerinţele de capital regulamentare cu practicile din domeniu, ar trebui ca cerinţa de capital de solvabilitate să fie stabilită ca fiind capitalul economic deţinut de întreprinderile de asigurare şi reasigurare pentru a garanta că falimentul nu intervine mai des decât o dată la 200 de cazuri sau, dacă nu, că întreprinderile în cauză vor mai fi în măsură, cu o probabilitate de cel puţin 99,5 %, să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de deţinătorii de poliţe de asigurare şi beneficiari în următoarele 12 luni. Acest capital economic ar trebui calculat pe baza profilului real de risc al respectivelor întreprinderi, ţinând seama de impactul posibilelor tehnici de diminuare a riscurilor, precum şi de efectele diversificării.
(65)Ar trebui să fie elaborate prevederi pentru stabilirea unei formule standard de calculare a cerinţei de capital de solvabilitate, pentru a permite tuturor întreprinderilor de asigurare şi reasigurare să îşi evalueze capitalul economic. În ceea ce priveşte structura formulei standard, ar trebui adoptată o abordare modulară, ceea ce înseamnă că expunerea individuală la fiecare categorie de risc în parte ar trebui evaluată într-o primă fază şi agregată într-o a doua fază. În cazul în care utilizarea unor parametri specifici întreprinderii permit o mai bună reflectare a profilului de risc de subscriere al întreprinderii, acest lucru ar trebui permis, cu condiţia ca aceşti parametri să fie obţinuţi utilizând o metodă standard.
(66)Pentru a reflecta situaţia specifică a întreprinderilor mici şi mijlocii, ar trebui să fie elaborate abordări simplificate ale calculării cerinţei de capital de solvabilitate în conformitate cu formula standard.
(67)În principiu, noua abordare bazată pe risc nu include conceptul de limite cantitative ale investiţiilor şi criterii de eligibilitate a activelor. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibilă introducerea unor limite de investiţii şi de criterii de eligibilitate a activelor pentru a lua în considerare riscurile care nu sunt acoperite în mod adecvat de un submodul al formulei standard.
(68)Pentru a reflecta abordarea orientată spre risc a cerinţei de capital de solvabilitate, ar trebui să existe posibilitatea, în circumstanţe specifice, de a utiliza în locul formulei standard modele interne integrale sau parţiale pentru calcularea respectivei cerinţe. Pentru a asigura deţinătorilor de poliţe de asigurare şi beneficiarilor un nivel echivalent de protecţie, asemenea modele interne ar trebui să facă obiectul aprobării prealabile de către autorităţile de supraveghere pe baza unor procese şi standarde armonizate.
(69)În cazul în care valoarea fundurilor proprii de bază eligibile scade sub cerinţa de capital minim, ar trebui retrasă autorizaţia întreprinderilor de asigurare şi reasigurare dacă respectivele întreprinderi nu pot să îşi restabilească rapid nivelul fondurilor proprii de bază eligibile la nivelul cerinţei de capital minim.
(70)Cerinţa de capital minim ar trebui să asigure un nivel minim sub care nu ar trebui să se situeze resursele financiare. Este necesar ca nivelul respectiv să fie calculat în conformitate cu o formulă simplă, care să fie supusă unor limite maxime şi minime bazate pe cerinţa de capital de solvabilitate în funcţie de riscuri pentru a permite o scară graduală de intervenţie pentru autorităţile de supraveghere, şi să se bazeze pe date care pot fi auditate.
(71)Întreprinderile de asigurare şi reasigurare ar trebui să aibă active de calitate suficientă pentru a-şi acoperi cerinţele financiare generale. Toate investiţiile deţinute de întreprinderile de asigurare şi reasigurare ar trebui gestionate în conformitate cu principiul "persoanei prudente".
(72)Statele membre nu ar trebui să impună întreprinderilor de asigurare sau reasigurare să îşi investească activele în anumite categorii de active, astfel de cerinţe fiind incompatibile cu libera circulaţie a capitalului prevăzut la articolul 56 din tratat.
(73)Este necesar să se interzică orice dispoziţii care autorizează statele membre să impună constituirea de active ca garanţii de acoperire a rezervelor tehnice ale unei întreprinderi de asigurare sau reasigurare, oricare ar fi forma pe care ar îmbrăca-o respectiva obligaţie, în cazul în care asigurătorul este reasigurat de o întreprindere de asigurare sau reasigurare autorizată în temeiul prezentei directive sau de o întreprindere dintr-o ţară terţă atunci când regimul de solvabilitate al respectivei ţări terţe a fost considerat echivalent.
(74)Până în prezent, cadrul juridic nu a stabilit criterii detaliate pentru evaluarea prudenţială a unei achiziţii propuse şi nici o procedură de aplicare a acestor criterii. Prin urmare, este necesară o clarificare a criteriilor şi a procesului de evaluare prudenţială pentru a oferi certitudinea juridică, claritatea şi predictibilitatea necesare cu privire la procesul de evaluare, precum şi la rezultatul acestuia. Aceste criterii şi proceduri au fost introduse prin dispoziţiile din Directiva 2007/44/CE. În ceea ce priveşte asigurarea şi reasigurarea, dispoziţiile respective ar trebui, prin urmare, să fie codificate şi integrate în prezenta directivă.
(75)Prin urmare, este esenţială o armonizare maximă a acestor proceduri şi evaluări prudenţiale la nivelul Comunităţii. Cu toate acestea, dispoziţiile privind participaţiile calificate nu ar trebui să împiedice statele membre să impună ca autorităţile de supraveghere să fie informate cu privire la achiziţionarea de participaţii inferioare pragurilor stabilite în respectivele dispoziţii, atâta timp cât statul membru nu impune în acest scop mai mult de un prag suplimentar mai mic de 10 %. Respectivele dispoziţii nu ar trebui să împiedice autorităţile de supraveghere nici de la formularea de recomandări generale cu privire la momentul din care asemenea participaţiuni sunt considerate ca având o influenţă semnificativă.
(76)Având în vedere mobilitatea crescândă a cetăţenilor Uniunii, asigurarea de răspundere civilă auto este din ce în ce mai mult oferită pe o bază trans-frontalieră. Pentru a menţine buna funcţionare a sistemului de carte verde şi înţelegerile între birourile naţionale de asigurători auto, este oportun ca statele membre să poată impune întreprinderilor de asigurare care încheie asigurări de răspundere civilă auto pe teritoriul lor prin furnizare de servicii să devină membre şi să participe la finanţarea biroului naţional, precum şi a fondului de garantare creat în respectivul stat membru. Statul membru în care se furnizează serviciile ar trebui să impună întreprinderilor care încheie asigurări de răspundere civilă auto numirea unui reprezentant pe teritoriul său care să colecteze toate informaţiile necesare privind daunele şi să reprezinte întreprinderea respectivă.
(77)În cadrul unei pieţe interne, este în interesul deţinătorului de poliţă de asigurare să aibă acces la cea mai largă gamă de produse de asigurare oferite în Comunitate. Statul membru în care este situat riscul sau statul membru al angajamentului ar trebui, prin urmare, să se asigure că nu există nici un obstacol în calea comercializării pe teritoriul său a produselor de asigurare oferite spre vânzare în Comunitate, în măsura în care acestea nu contravin dispoziţiilor legale de interes general în vigoare în statul membru respectiv şi atâta timp cât interesul general nu este protejat de normele din statul membru de origine.
(78)Ar trebui prevăzut un regim de sancţiuni aplicabile în cazul în care o întreprindere de asigurare nu respectă oricare dintre dispoziţiile de interes general aplicabile în statul membru în care este situat riscul sau în statul membru al angajamentului.
(79)Pe o piaţă internă a asigurărilor, consumatorii pot alege dintr-o gamă mai largă şi mai variată de contracte. Pentru a beneficia pe deplin de această diversitate şi de concurenţa crescândă, consumatorilor ar trebui să le fie comunicate toate informaţiile de care au nevoie pentru a le permite să aleagă contractul cel mai potrivit cu nevoile lor.
(80)O întreprindere de asigurare care oferă contracte de asistenţă ar trebui să dispună de mijloacele necesare pentru a furniza prestaţiile în natură pe care le oferă într-un termen corespunzător. Ar trebui stabilite dispoziţii speciale pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate şi a pragului absolut al cerinţei de capital minim pe care asemenea întreprinderi ar trebui să le deţină.
(81)Desfăşurarea efectivă a coasigurării comunitare pentru activităţile care, prin natura sau amploarea lor, este probabil să fie acoperite prin coasigurare internaţională ar trebui facilitată printr-un minimum de armonizare, pentru a împiedica denaturarea concurenţei şi diferenţele de tratament. În acest context, asigurătorul principal ar trebui să evalueze cererile de despăgubire şi să fixeze valoarea rezervelor tehnice. Mai mult decât atât, ar trebui prevăzută o cooperare specială în domeniul coasigurării comunitare, atât între autorităţile de supraveghere ale statelor membre, cât şi între aceste autorităţi şi Comisie.
(82)Pentru a proteja persoanele asigurate, legislaţiile naţionale privind asigurarea de protecţie juridică ar trebui armonizate. Orice conflict de interese care apare în special din faptul că întreprinderea de asigurare acoperă altă persoană sau acoperă o persoană atât în ceea ce priveşte protecţia juridică cât şi orice altă clasă de asigurare ar trebui evitat, pe cât posibil, sau ar trebui să poată fi rezolvat. În acest scop, un nivel corespunzător de protecţie a deţinătorilor de poliţe de asigurare poate fi obţinut prin diferite mijloace. Indiferent de soluţia adoptată, interesul persoanelor cu asigurare de protecţie juridică ar trebui protejat printr-un sistem de garantare echivalent.
(83)Conflictele intervenite între persoanele asigurate şi întreprinderile de asigurare care acoperă cheltuielile de protecţie juridică ar trebui rezolvate în modul cel mai echitabil şi rapid posibil. Prin urmare, este oportun ca statele membre să stabilească o procedură de arbitraj sau o procedură care să ofere garanţii comparabile.
(84)În anumite state membre, asigurarea de sănătate privată sau voluntară reprezintă o alternativă parţială sau integrală la asigurarea de sănătate oferită de sistemele de asigurări sociale. Natura specială a unei asemenea asigurări de sănătate o diferenţiază de celelalte clase de asigurare pentru daune sau de asigurare de viaţă în măsura în care este necesar să se garanteze accesul efectiv al deţinătorilor de poliţe de asigurare la o asigurare de sănătate privată sau voluntară indiferent de vârsta sau profilul lor de risc. Având în vedere natura şi consecinţele sociale ale contractelor de asigurare de sănătate, autorităţile de supraveghere ale statului membru în care este situat riscul ar trebui să poată impune notificarea sistematică a condiţiilor generale şi speciale ale poliţelor în cazul asigurărilor private sau voluntare de sănătate, pentru a verifica dacă acestea reprezintă o alternativă parţială sau integrală la asigurarea de sănătate oferită de sistemul de asigurări sociale. O asemenea verificare nu ar trebui să fie o condiţie prealabilă a comercializării acestor produse.
(85)Unele state membre au adoptat în acest scop dispoziţii legale speciale. În interesul general, ar trebui să fie posibil să se adopte sau să se menţină astfel de dispoziţii legale atât timp cât nu limitează necorespunzător dreptul de stabilire sau libertatea de a furniza servicii, înţelegându-se că aceste dispoziţii ar trebui să se aplice în acelaşi fel. Natura acestor dispoziţii legale poate varia în funcţie de condiţiile din fiecare stat membru. Obiectivul de a proteja interesul general poate fi atins, de asemenea, în cazul în care se impune întreprinderilor care oferă o asigurare de sănătate privată sau voluntară să propună contracte-tip a căror acoperire să fie aliniată la cea a sistemelor legale de asigurări sociale şi pentru care prima să fie egală sau inferioară unei limite maxime prestabilite şi să participe la sisteme de compensare a pierderilor. S-ar putea de asemenea impune ca baza tehnică a asigurării de sănătate private sau voluntare să fie similară celei de asigurare de viaţă.
(86)Statele membre gazdă ar trebui să aibă posibilitatea de a impune oricărei întreprinderi de asigurare care încheie pe teritoriul lor, pe riscuri proprii, asigurări obligatorii pentru accidente de muncă să respecte dispoziţiile speciale prevăzute în legislaţia lor naţională privind o asemenea asigurare. Cu toate acestea, o asemenea cerinţă nu ar trebui să se aplice dispoziţiilor privind supravegherea financiară, care ar trebui să rămână de competenţa exclusivă a statului membru de origine.
(87)Anumite state membre nu supun activităţile de asigurare nici unei forme de impozitare indirectă, în timp ce majoritatea le aplică taxe speciale şi alte forme de contribuţii, inclusiv suprataxe destinate unor organisme de compensare. Structurile şi ratele acestor impozite şi contribuţii variază considerabil între statele membre în care sunt aplicate. Este de dorit să se prevină existenţa unor diferenţe care conduc la denaturarea concurenţei în domeniul serviciilor de asigurare între statele membre. Sub rezerva unei armonizări ulterioare, aplicarea sistemelor de impozitare şi a altor forme de contribuţie prevăzute de statele membre în care sunt situate riscurile sau de statele membre în care sunt încheiate angajamentele ar putea remedia problema în cauză, iar responsabilitatea de a crea mecanismele necesare pentru a asigura colectarea impozitelor şi contribuţiilor în cauză revine statelor membre.
(88)Statele membre care nu intră sub incidenţa Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I) (1) ar trebui, în conformitate cu prezenta directivă, să aplice dispoziţiile respectivului regulament pentru a determina legea aplicabilă contractelor de asigurare care intră sub incidenţa articolului 7 din respectivul regulament.
(1)JO L1 77, 4.7.2008, p. 6.
(89)Pentru a ţine seama de dimensiunea internaţională a reasigurării, ar trebui să fie elaborate prevederi care să permită încheierea de acorduri internaţionale cu ţările terţe în scopul de a defini modalităţile de supraveghere a întreprinderilor de reasigurare care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul fiecăreia dintre părţile contractante. În plus, ar trebui să se prevadă o procedură flexibilă care să permită evaluarea pe o bază comunitară a echivalenţei controlului prudenţial exercitat de ţările terţe, astfel încât să se amelioreze liberalizarea serviciilor de reasigurare în ţările terţe, fie pe baza stabilirii, fie pe baza furnizării transfrontaliere a serviciilor.
(90)Datorită naturii speciale a activităţilor de reasigurare finită, statele membre ar trebui să se asigure că întreprinderile de asigurare şi reasigurare care încheie contracte de reasigurare finită sau care desfăşoară activităţi de reasigurare finită sunt în măsură să identifice, să măsoare şi să controleze în mod corespunzător riscurile care decurg din respectivele contracte sau activităţi.
(91)Ar trebui să se stabilească norme corespunzătoare privind vehiculele investiţionale care preiau riscurile de la întreprinderile de asigurare şi reasigurare fără a fi o întreprindere de asigurare sau de reasigurare. Sumele recuperabile dintr-un vehicul investiţional ar trebui considerate ca sume deductibile în cadrul contractelor de reasigurare sau de retrocedare.
(92)Vehiculele investiţionale autorizate înainte de 31 octombrie 2012 ar trebui să intre sub incidenţa legislaţiei statului membru care le-a autorizat. Cu toate acestea, pentru a evita arbitrajul de reglementare, orice nouă activitate iniţiată de un astfel de vehicul investiţional după 31 octombrie 2012 ar trebui să intre sub incidenţa prezentei directive.
(93)Având în vedere extinderea continuă a dimensiunii transfrontaliere a sectorului asigurărilor, divergenţele dintre regimurile impuse de statele membre vehiculelor investiţionale, care intră sub incidenţa prezentei directive, ar trebui reduse cât de mult posibil, ţinând seama de structurile lor de supraveghere.
(94)Vehiculele investiţionale ar trebui să facă obiectul unor noi lucrări, ţinând seama de activităţile desfăşurate în alte sectoare financiare.
(95)Măsurile privind supravegherea întreprinderilor de asigurare şi reasigurare dintr-un grup ar trebui să permită autorităţilor care supraveghează o întreprindere de asigurare sau reasigurare să îşi formeze o părere mai realistă cu privire la situaţia financiară a acestora.
(96)O asemenea supraveghere a grupului ar trebui să ia în considerare holdingurile de asigurare şi holdingurile mixte de asigurare în măsura în care este necesar. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să implice în niciun caz că statele membre trebuie să supravegheze respectivele întreprinderi luate în mod individual.
(97)În timp ce supravegherea întreprinderilor de asigurare şi reasigurare individuale rămâne principul esenţial al supravegherii asigurărilor, este necesar să se determine care dintre întreprinderi intră sub incidenţa supravegherii la nivel de grup.
(98)Sub rezerva dreptului comunitar şi naţional, întreprinderile, în special asociaţiile mutuale şi de tip mutual, ar trebui să fie în măsură să formeze concentrări sau grupuri, nu prin legături de capital, ci prin relaţii oficiale, puternice şi durabile, bazate pe contracte sau alte mijloace de recunoaştere care să garanteze solidaritatea financiară a acestor întreprinderi. În cazul în care se exercită o influenţă dominantă prin intermediul unei coordonări centralizate, întreprinderile în cauză ar trebui supravegheate în conformitate cu aceleaşi dispoziţii ca şi cele aplicabile grupurilor constituite prin legături de capital, pentru a asigura un nivel corespunzător de protecţie a deţinătorilor de poliţe şi condiţii de concurenţă echitabilă între grupuri.
(99)Supravegherea de grup ar trebui să se aplice în orice caz la nivelul ultimei întreprinderi-mamă la nivel comunitar. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a permite autorităţilor lor de supraveghere să aplice supravegherea la nivel de grup la un număr limitat de nivele inferioare, în cazul în care consideră necesar acest lucru.
(100)Este necesar să se calculeze solvabilitatea la nivel de grup pentru întreprinderile de asigurare şi reasigurare care fac parte dintr-un grup.
(101)Cerinţa consolidată de capital de solvabilitate în cazul unui grup ar trebui să ia în considerare diversificarea globală a riscurilor existente pentru toate întreprinderile de asigurare şi reasigurare din cadrul grupului, astfel încât să reflecte în mod adecvat expunerile la risc ale grupului respectiv.
(102)Întreprinderile de asigurare şi reasigurare care aparţin unui grup ar trebui să aibă posibilitatea de a cere aprobarea unui model intern care să fie utilizat pentru calcularea solvabilităţii atât la nivel de grup, cât şi la nivel individual.
(103)Chiar dacă anumite dispoziţii ale prezentei directive prevăd în mod explicit un rol consultativ sau de mediere pentru CEIOPS, acest lucru nu ar trebui să împiedice CEIOPS să joace un rol consultativ sau de mediere în ceea ce priveşte alte dispoziţii.
(104)Prezenta directivă reflectă un model inovativ de supraveghere în cadrul căruia un rol cheie este atribuit unui supraveghetor al grupului, recunoscând şi menţinând în acelaşi timp un rol important pentru supraveghetorul individual. Competenţele şi responsabilităţile supraveghetorilor sunt strâns corelate cu răspunderea lor.
(105)Toţi deţinătorii de poliţe de asigurare şi beneficiarii ar trebui să beneficieze de un tratament egal, indiferent de naţionalitate sau locul de reşedinţă. În acest sens, fiecare stat membru ar trebui să se asigure că toate măsurile luate de o autoritate de supraveghere pe baza mandatului său naţional nu sunt considerate ca fiind contrare intereselor statului membru în cauză sau ale deţinătorilor de poliţe de asigurare şi ale beneficiarilor din statul membru în cauză. În toate cazurile de acordare de despăgubiri şi de lichidare a asigurătorului, activele ar trebui distribuite în mod echitabil tuturor deţinătorilor de poliţe de asigurare îndreptăţiţi, fără a se ţine seama de naţionalitatea sau locul de reşedinţă al acestora.
(106)Este necesar să se asigure faptul că fondurile proprii sunt distribuite în mod corespunzător în cadrul grupului şi sunt disponibile pentru a proteja deţinătorii de poliţe de asigurare şi beneficiarii acolo unde este necesar. În acest scop, întreprinderile de asigurare şi reasigurare din cadrul unui grup ar trebui să dispună de fonduri proprii suficiente pentru a-şi acoperi cerinţa de capital de solvabilitate.
(107)Toţi supraveghetorii implicaţi în supravegherea grupului ar trebui să fie în măsură să înţeleagă deciziile adoptate, în special atunci când acestea sunt adoptate de supraveghetorul grupului. Prin urmare, orice supraveghetor ar trebui să comunice celorlalţi supraveghetori toate informaţiile relevante de îndată ce îi sunt aduse la cunoştinţă, astfel încât toţi supraveghetorii să fie în măsură să îşi formeze o opinie pe baza aceloraşi informaţii relevante. În cazul în care supraveghetorii implicaţi nu pot ajunge la un acord, ar trebui să se solicite consultanţă din partea CEIOPS pentru a rezolva situaţia.
(108)Solvabilitatea unei întreprinderi de asigurare sau reasigurare care este filiala unui holding de asigurare sau a unei întreprinderi de asigurare sau reasigurare dintr-o ţară terţă poate fi afectată de situaţia financiară a grupului din care face parte şi de distribuţia resurselor financiare în cadrul grupului. Prin urmare, autorităţilor de supraveghere ar trebui să li se acorde mijloacele pentru a exercita supravegherea la nivel de grup şi pentru a lua măsurile corespunzătoare la nivelul întreprinderii de asigurare sau reasigurare atunci când solvabilitatea acesteia este sau poate fi în pericol.
(109)Concentrarea riscurilor şi tranzacţiile intragrup ar putea să afecteze situaţia financiară a întreprinderilor de asigurare sau reasigurare. Prin urmare, autorităţile de supraveghere ar trebui să aibă posibilitatea de a exercita supravegherea unor astfel de concentrări de riscuri şi tranzacţii intragrup, ţinând seama de natura relaţiilor dintre entităţile reglementate şi nereglementate, inclusiv holdinguri de asigurare şi holdinguri mixte de asigurare, şi de a lua măsuri corespunzătoare la nivelul întreprinderii de asigurare sau reasigurare atunci când solvabilitatea acesteia este sau poate fi în pericol.
(110)Întreprinderile de asigurare şi reasigurare din cadrul unui grup ar trebui să aibă sisteme de guvernanţă corespunzătoare care ar trebui să facă obiectul procesului de supraveghere.
(111)Toate grupurile de asigurare şi de reasigurare care fac obiectul supravegherii la nivel de grup ar trebui să aibă un supraveghetor al grupului desemnat dintre autorităţile de supraveghere implicate. Drepturile şi obligaţiile supraveghetorului de grup ar trebui să includă competenţe corespunzătoare de coordonare şi luare a deciziilor. Autorităţile implicate în supravegherea întreprinderilor de asigurare şi reasigurare care aparţin aceluiaşi grup ar trebui să stabilească acorduri de coordonare.
(112)Având în vedere competenţele tot mai extinse ale supraveghetorului grupului, ar trebui să se garanteze prevenirea eludării arbitrară a criteriilor pentru alegerea supraveghetorului de grup. În special în cazurile în care supraveghetorul grupului este desemnat ţinând seama de structura grupului şi de importanţa relativă a activităţilor de asigurare şi reasigurare pe diversele pieţe, tranzacţiile intragrup şi reasigurările în cadrul grupului nu ar trebui luate în calcul de două ori la evaluarea importanţei lor relative pe o anumită piaţă.
(113)Supraveghetorii din toate statele membre în care este stabilită o întreprindere din grup ar trebui să participe la activitatea de supraveghere a grupului prin intermediul unui colegiu al supraveghetorilor (colegiul). Aceştia ar trebui să aibă acces la informaţiile de care dispun alte autorităţi de supraveghere din cadrul colegiului şi ar trebui să participe în mod activ şi continuu la procesul decizional. Ar trebui stabilită o cooperare între autorităţile responsabile cu supravegherea întreprinderilor de asigurare şi reasigurare, precum şi între autorităţile respective şi autorităţile responsabile cu supravegherea întreprinderilor care activează în alte sectoare financiare.
(114)Activităţile colegiului ar trebui să fie proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii tuturor întreprinderilor care fac parte din grup şi cu dimensiunea transfrontalieră. Colegiul supraveghetorilor ar trebui constituit pentru a garanta că procesele de cooperare, schimb de informaţii şi consultare între autorităţile de supraveghere din colegiu sunt aplicate eficient în conformitate cu prezenta directivă. Prin intermediul colegiului, autorităţile de supraveghere ar trebui să promoveze convergenţa deciziilor lor respective şi să coopereze îndeaproape în vederea desfăşurării activităţilor de supraveghere din cadrul grupului în temeiul unor criterii armonizate.
(115)Prezenta directivă ar trebui să prevadă un rol consultativ pentru CEIOPS. La luarea deciziilor lor, supraveghetorii nu sunt obligaţi să respecte recomandările CEIOPS. Totuşi, în momentul luării unei decizii, supraveghetorii în cauză ar trebui să ţină seama pe deplin de opiniile CEIOPS şi să explice orice abatere semnificativă de la acestea.
(116)Întreprinderilor de asigurare şi reasigurare care fac parte dintr-un grup al cărui sediu este în afara Comunităţii ar trebui să facă obiectul unor acorduri de supraveghere la nivel de grup echivalente şi corespunzătoare. Prin urmare, este necesar să se prevadă transparenţa normelor şi schimbul de informaţii cu autorităţile ţărilor terţe în toate circumstanţele relevante. Pentru a asigura o abordare armonizată pentru determinarea şi evaluarea echivalenţei supravegherii activităţilor de asigurare şi reasigurare în ţări terţe, ar trebui să se prevadă adoptarea de către Comisie a unei decizii cu caracter obligatoriu privind echivalenţa regimurilor de solvabilitate din ţări terţe. În cazul ţărilor terţe pentru care Comisia nu a luat o decizie, evaluarea echivalenţei ar trebui să fie făcută de supraveghetorul grupului, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere relevante.
(117)Având în vedere că legislaţiile naţionale privind măsurile de reorganizare şi procedurile de lichidare nu sunt armonizate, este oportun, în cadrul pieţei interne, să se asigure recunoaşterea reciprocă a măsurilor de reorganizare şi a legislaţiei referitoare la lichidare a statelor membre cu privire la întreprinderile de asigurare, precum şi cooperarea necesară, având în vedere nevoia de unitate, universalitate, coordonare şi publicitate a unor asemenea măsuri, precum şi echivalenţa tratamentului şi protejării creditorilor de asigurare.
(118)Ar trebui să se asigure că măsurile de reorganizare care au fost adoptate de autoritatea competentă a unui stat membru pentru a menţine sau restabili soliditatea financiară a unei întreprinderi de asigurare şi pentru a preveni pe cât posibil o situaţie de lichidare au efect în întreaga Comunitate. Cu toate acestea, efectele unor asemenea măsuri de reorganizare, precum şi ale procedurilor de lichidare faţă de ţări terţe nu ar trebui să fie afectate.
(119)Ar trebui să se facă distincţie între autorităţile responsabile cu măsurile de reorganizare şi procedurile de lichidare şi autorităţile de supraveghere a întreprinderilor de asigurare.
(120)Definiţia "sucursalei" în scopuri de insolvabilitate, ar trebui, în conformitate cu principiile de insolvabilitate existente, să ţină seama de personalitatea juridică unică a întreprinderii de asigurare. Cu toate acestea, legislaţia statului membru de origine ar trebui să determine felul în care trebuie tratate în cazul lichidării respectivei întreprinderi activele şi pasivele deţinute de persoane independente care sunt mandatate pentru a acţiona în permanenţă drept agent al unei întreprinderi de asigurare.
(121)Ar trebui stabilite condiţiile în care intră sub incidenţa prezentei directive procedurile de lichidare care, fără a fi bazate pe insolvabilitate, implică o ordine prioritară de plată a despăgubirilor. Creanţele angajaţilor unei întreprinderi de asigurare rezultate din contractele de muncă şi relaţiile de muncă ar trebui să poată fi subrogate unui sistem naţional de garantare a salariilor. Astfel de creanţe subrogate ar trebui să beneficieze de tratamentul stabilit de legislaţia statului membru de origine (lex concursus).
(122)Măsurile de reorganizare nu împiedică deschiderea unei proceduri de lichidare. Prin urmare, ar trebui ca procedurile de lichidare să poată fi deschise în absenţa sau ca urmare a adoptării de măsuri de reorganizare şi pot fi încheiate printr-un concordat sau altă măsură analogă, inclusiv măsuri de reorganizare.
(123)Doar autorităţile competente ale statului membru de origine ar trebui să fie abilitate să decidă în legătură cu procedurile de lichidare care privesc întreprinderile de asigurare. Deciziile ar trebui să aibă efecte în întreaga Comunitate şi ar trebui să fie recunoscute de toate statele membre. Deciziile ar trebui publicate în conformitate cu procedurile statului membru de origine. precum şi in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. De asemenea, informaţiile ar trebui să fie disponibile creditorilor cunoscuţi cu reşedinţa în Comunitate, care ar trebui să aibă dreptul de a solicita despăgubiri sau de a transmite observaţii.
(124)În cadrul procedurilor de lichidare ar trebui luate în considerare toate activele şi pasivele întreprinderii de asigurare.
(125)Toate condiţiile pentru deschiderea, desfăşurarea şi terminarea procedurilor de lichidare ar trebui să fie reglementate de legislaţia statului membru de origine.
(126)Pentru a asigura desfăşurarea unor acţiuni coordonate, autorităţile de supraveghere ale statelor membre de origine şi cele ale celorlalte state membre ar trebui informate de urgenţă cu privire la deschiderea procedurilor de lichidare.
(127)Este extrem de important ca persoanele asigurate, deţinătorii de poliţe de asigurare, beneficiarii şi orice parte vătămată care dispune de un drept direct de acţiune împotriva întreprinderii de asigurare în ceea ce priveşte o creanţă ce provine din activităţi de asigurare să fie protejate în cadrul procedurilor de lichidare, înţelegându-se că o astfel de protecţie nu include creanţele care nu provin din obligaţii prevăzute în contractele de asigurare sau operaţiunile de asigurare, ci din răspunderea civilă cauzată de un agent în cadrul unor negocieri pentru care, conform legii aplicabile pentru contractul sau operaţiunea de asigurare, agentului nu-i revine răspunderea personală în temeiul contractului sau operaţiunii de asigurare. Pentru a atinge acest obiectiv, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a alege între metode echivalente pentru a garanta un tratament special pentru creditorii de asigurare, niciuna dintre aceste metode neîmpiedecând un stat membru în a stabili o clasificare între diferitele categorii de daune. În plus, ar trebui să se asigure un echilibru adecvat între protecţia creditorilor de asigurare şi cea a altor creditori privilegiaţi care sunt protejaţi de către legislaţia statului membru în cauză.
(128)Deschiderea procedurilor de lichidare ar trebui să implice retragerea autorizaţiei de a desfăşura o activitate care a fost acordată întreprinderii de asigurare, dacă autorizaţia respectivă nu a fost retrasă anterior.
(129)Creditorii ar trebui să aibă dreptul de a prezenta creanţe sau de a prezenta observaţii scrise în cadrul procedurilor de lichidare. Creanţele creditorilor cu reşedinţa într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, ar trebui să fie tratate în acelaşi fel ca şi creanţele echivalente din statul membru de origine, fără discriminare în funcţie de naţionalitate sau de locul de reşedinţă.
(130)Pentru a proteja aşteptările legitime şi siguranţa anumitor tranzacţii în statele membre, altele decât statul membru de origine, este necesară determinarea legii aplicabile efectelor unei măsuri de reorganizare sau procedurii de reorganizare asupra unui proces în curs şi asupra cererilor individuale de executare silită care rezultă din procese.
(131)Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentei directive ar trebui să se adopte în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competenţelor de executare conferite Comisiei (1).
(1)JO L 184, 17.7.1999, p. 23.
(132)Comisia ar trebui, în special, să fie împuternicită să adopte dispoziţii privind adaptarea anexelor şi măsuri specificând în special competenţele de supraveghere şi acţiunile care trebuie întreprinse şi de stabilire a unor cerinţe mai detaliate în domenii precum sistemul de guvernanţă, publicarea informaţiilor, criteriile de evaluare legate de participaţiile calificate, calcularea rezervelor tehnice şi a cerinţelor de capital, normele privind investiţiile şi supravegherea la nivel de grup. De asemenea, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte măsuri de punere în aplicare care să acorde ţărilor terţe statutul de echivalenţă cu dispoziţiile prezentei directive. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare şi sunt destinate să modifice elemente neesenţiale ale prezentei directive, inter alia, prin completarea acesteia cu noi elemente neesenţiale, acestea trebuie să se adopte în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5 a din Decizia 1999/468/CE.
(133)Deoarece obiectivele prezentei directive nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre şi, prin urmare, având în vedere amploarea şi efectele acţiunii, pot fi realizate mai bine la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii astfel cum este prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.
(134)Directiva 64/225/CEE a Consiliului din 25 februarie 1964 privind eliminarea restricţiilor privind libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii în domeniul reasigurărilor şi al retrocesiunilor (2), Directiva 73/240/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973 de eliminare a restricţiilor la libertatea de stabilire în domeniul activităţii de asigurare generală directă, alta decât asigurarea de viaţă (3), Directiva 76/580/CEE a Consiliului din 29 iunie 1976 de modificare a Directivei 73/239/CEE de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind iniţierea şi exercitarea activităţii de asigurare generală directă, alta decât asigurarea de viaţă (4) şi Directiva 84/641/CEE a Consiliului din 10 decembrie 1984 de modificare, cu privire în special la asistenţa turistică, a primei Directive (73/239/CEE) privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind iniţierea şi exercitarea activităţii de asigurare generală directă, alta decât asigurarea de viaţă (5) au devenit caduce şi, prin urmare, ar trebui abrogate.
(2)JO 56, 4.4.1964, p. 878.
(3)JO L 228, 16.8.1973, p. 20.
(4)JO L 189, 13.7.1976, p. 13.
(5)JO L 339, 27.12.1984, p. 21.
(135)Obligaţia de a transpune prezenta directivă în dreptul intern ar trebui să se limiteze la dispoziţiile care reprezintă o modificare de fond în raport cu directivele anterioare. Obligaţia de a transpune dispoziţiile neschimbate rezultă din directivele anterioare.
(136)Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern şi de aplicare a directivelor menţionate în anexa VI partea B.
(137)Comisia va analiza dacă schemele de garantare existente în sectorul asigurărilor sunt adecvate şi va face o propunere legislativă în consecinţă.
(138)Articolul 17 alineatul (2) din Directiva 2003/41/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 iunie 2003 privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale (2) conţine trimiteri la dispoziţiile legislative existente privind marjele de solvabilitate. Aceste trimiteri ar trebui păstrate pentru a se menţine status-quo-ul. Comisia ar trebui să revizuiască cât mai repede posibil Directiva 2003/41/CE în temeiul articolului 21 alineatul (4) din directiva respectivă. Cu ajutorul CEI-OPS, Comisia ar trebui să creeze un sistem adecvat de norme de solvabilitate privind instituţiile pentru furnizarea de pensii ocupaţionale, care să reflecte caracterul distinct al asigurărilor şi, prin urmare, să nu aducă atingere aplicării normelor din prezenta directivă care urmează să fie impuse instituţiilor respective.
(2)JO L 235, 23.9.2003, p. 10.
(139)Adoptarea prezentei directive schimbă profilul de risc al întreprinderii de asigurare faţă de deţinătorii de poliţe de asigurare. Comisia ar trebui să prezinte, cât mai curând posibil, şi în orice caz până la sfârşitul anului 2010, o propunere de revizuire a Directivei 2002/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări (3), ţinând seama de consecinţele prezentei directive asupra deţinătorilor de poliţe de asigurare.
(3)JO L 9, 15.1.2003, p. 3.
(140)Sunt necesare noi reforme profunde ale modelului comunitar de reglementare şi supraveghere în sectorul financiar, care ar trebui prezentate cât mai curând posibil de Comisie, ţinând seama de concluziile prezentate la 25 februarie 2009 de grupul de experţi prezidat de Jacques de Larosiere. Comisia ar trebui să facă propunerile legislative necesare pentru remedierea deficienţelor constatate cu privire la dispoziţiile care reglementează coordonarea şi modalităţile de cooperare în domeniul supravegherii.
(141)Este necesar ca CEIOPS să fie consultat asupra celor mai bune mijloace de abordare a chestiunii supravegherii consolidate şi a gestiunii capitalului la nivel de grup în cadrul unui grup de întreprinderi de asigurare sau reasigurare. CEIOPS ar trebui să fie invitat să ofere consultanţă Comisiei la elaborarea propunerilor sale, în condiţii care să asigure un nivel ridicat de protecţie deţinătorilor de poliţe (şi beneficiarilor) şi salvgardarea stabilităţii financiare. În acest sens, CEIOPS ar trebui să fie invitat să ofere consultanţă Comisiei cu privire la structura şi principiile care ar putea ghida eventualele modificări viitoare ale prezentei directive care ar putea fi necesare pentru ca sugestiile de modificări care ar putea fi propuse să aibă efect. Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European şi Consiliului un raport, urmat de propuneri adecvate, privind regimurile alternative pentru supravegherea prudenţială a întreprinderilor de asigurare şi reasigurare din cadrul grupurilor, care să sporească eficienţa gestiunii capitalului în cadrul grupului, dacă consideră că este disponibil un cadru de reglementare de bază adecvat pentru introducerea unui astfel de regim.
În special, este de dorit ca un regim al suportului de grup să funcţioneze pe temeiuri solide, bazate pe existenţa unor scheme de garantare a asigurărilor armonizate şi finanţate adecvat; a unui cadru armonizat şi obligatoriu din punct de vedere juridic pentru autorităţile competente, băncile centrale şi ministerele de finanţe în vederea gestionării şi soluţionării crizelor şi pentru partajarea sarcinilor fiscale, care să alinieze competenţele de supraveghere şi atribuţiile fiscale; a unui cadru pentru medierea disputelor din domeniul supravegherii, obligatoriu din punct de vedere juridic, a unui cadru armonizat privind intervenţia timpurie; şi a unui cadru armonizat privind transferabilitatea activelor, procedurile de insolvabilitate şi lichidare care să elimine obstacolele din calea transferabilităţii activelor care există în legislaţia naţională privind societăţile comerciale. În raportul său, Comisia ar trebui să ţină seama, de asemenea, de evoluţia în timp a efectelor diversificării, de riscurile asociate cu apartenenţa la un grup, de practicile de management al riscurilor în mod centralizat la nivel de grup, de funcţionarea modelelor interne ale grupului, de supravegherea tranzacţiilor intragrup şi de concentrările de riscuri.
(142)În conformitate cu punctul 34 din Acordul interinstituţional privind o mai bună legiferare (4), statele membre sunt încurajate să elaboreze, în interes propriu şi în interesul Comunităţii, propriile tabele care să ilustreze, pe cât posibil, corespondenţa dintre prezenta directivă şi măsurile de transpunere, precum şi să le facă publice,
(4)JO C 321, 31.12.2003, p. 1.
ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:
-****-
CUPRINS

TITLUL I

NORME GENERALE PRIVIND ACCESUL LA ACTIVITATE ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR DE ASIGURARE ŞI REASIGURARE

 

CAPITOLUL I

Obiectul, domeniul de aplicare şi definiţii

 

SECŢIUNEA 1

Obiectul şi iul de aplicare

Articolele 1 şi 2

SECŢIUNEA 2

Excluderi din domeniul de aplicare

 

Subsecţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolele 3 şi 4

Subsecţiunea 2

Asigurarea generală

Articolele 5-8

Subsecţiunea 3

Asigurarea de viaţă

Articolele 9 şi 10

Subsecţiunea 4

Reasigurarea

Articolele 11 şi 12

SECŢIUNEA 3

Definiţii

Articolul 13

CAPITOLUL II

Accesul la activitate

Articolele 14-26

CAPITOLUL III

Autorităţi de supraveghere şi norme generale

Articolele 27-39

CAPITOLUL IV

Condiţii care reglementează activitatea

 

SECŢIUNEA 1

Răspunderea organului administrativ, de conducere sau de control

Articolul 40

SECŢIUNEA 2

Sistemul de guvernanţă

Articolele 41-50

SECŢIUNEA 3

Publicarea informaţiilor

Articolele 51-56

SECŢIUNEA 4

Participaţi calificate

Articolele 57-63

SECŢIUNEA 5

Secretul profesional, schimbul de informaţii şi promovarea convergenţei practicilor de supraveghere

Articolele 64-71

SECŢIUNEA 6

Atribuţiile auditorilor

Articolul 72

CAPITOLUL V

Desfăşurarea simultană a activităţii de asigurare de viaţă şi de asigurare generală

Articolele 73 şi 74

CAPITOLUL VI

Norme privind evaluarea activelor şi pasivelor, rezervele tehnice, fondurile proprii, cerinţa de capital de solvabilitate, cerinţa de capital minim şi norme privind investiţiile

 

SECŢIUNEA 1

Evaluarea activelor şi pasivelor

Articolul 75

SECŢIUNEA 2

Norme privind rezervele tehnice

Articolele 76-86

SECŢIUNEA 3

Fonduri proprii

 

Subsecţiunea 1

Determinarea fondurilor proprii

Articolele 87-92

Subsecţiunea 2

Clasificarea fondurilor proprii

Articolele 93-97

Subsecţiunea 3

Eligibilitatea fondurilor proprii

Articolele 98 şi 99

SECŢIUNEA 4

Cerinţa de capital de solvabilitate

 

Subsecţiunea 1

Dispoziţii generale privind cerinţa de capital de solvabilitate, calculată pe baza formulei standard sau a unui model intern

Articolele 100-102

Subsecţiunea 2

Cerinţa de capital de solvabilitate: formula standard

Articolele 103-111

Subsecţiunea 3

Cerinţa de capital de solvabilitate: modele interne integrale şi parţiale

Articolele 112-127

SECŢIUNEA 5

Cerinţa de capital minim

Articolele 128-131

SECŢIUNEA 6

Investiţii

Articolele 132-135

CAPITOLUL VII

Întreprinderi de asigurare şi de reasigurare în dificultate sau într-o situaţie neregulamentară

Articolele 136-144

CAPITOLUL VIII

Dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii

 

SECŢIUNEA 1

Înfiinţarea întreprinderilor de asigurare

Articolele 145-146

SECŢIUNEA 2

Libertatea de a presta servicii de către întreprinderile de asigurare

 

Subsecţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolele 147-149

Subsecţiunea 2

Răspunderea civilă auto

Articolele 150-152

SECŢIUNEA 3

Competenţele autorităţilor de supraveghere din statul membru gazdă

 

Subsecţiunea 1

Asigurare

Articolele 153-157

Subsecţiunea 2

Reasigurare

Articolul 158

SECŢIUNEA 4

Informaţii statistice

Articolul 159

SECŢIUNEA 5

Regimul contractelor sucursalelor în cadrul procedurilor de lichidare

Articolele 160-161

CAPITOLUL IX

Sucursale stabilite în cadrul comunităţii şi aparţinând întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare ale căror sedii centrale sunt situate în afara comunităţii

 

SECŢIUNEA 1

Accesul la activitate

Articolele 162-171

SECŢIUNEA 2

Reasigurare

Articolele 172-175

CAPITOLUL X

Filialele întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare reglementate de legislaţia unei ţări terţe şi achiziţionările de participaţii de către astfel de întreprinderi

Articolele 176 şi 177

TITLUL II

DISPOZIŢII SPECIFICE PRIVIND ASIGURAREA ŞI REASIGURAREA

 

CAPITOLUL I

Legea şi condiţiile aplicabile contractelor de asigurare directă

 

SECŢIUNEA 1

Legea aplicabilă

Articolul 178

SECŢIUNEA 2

Asigurarea obligatorie

Articolul 179

SECŢIUNEA 3

Interesul general

Articolul 180

SECŢIUNEA 4

Condiţiile contractelor de asigurare şi nivelul primelor

Articolele 181 şi 182

SECŢIUNEA 5

Informaţii pentru deţinătorii de poliţe de asigurare

 

Subsecţiunea 1

Asigurarea generală

Articolele 183 şi 184

Subsecţiunea 2

Asigurarea de viaţă

Articolele 185 şi 186

CAPITOLUL II

Dispoziţii specifice asigurării generale

 

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii generale

Articolele 187-189

SECŢIUNEA 2

Coasigurarea comunitară

Articolele 190-196

SECŢIUNEA 3

Asistenţă

Articolul 197

SECŢIUNEA 4

Asigurarea de protecţie juridică

Articolele 198-205

SECŢIUNEA 5

Asigurarea de sănătate

Articolul 206

SECŢIUNEA 6

Asigurarea pentru accidente de muncă

Articolul 207

CAPITOLUL III

Dispoziţii specifice asigurării de viaţă

Articolele 208 şi 209

CAPITOLUL IV

Norme specifice reasigurării

Articolele 210 şi 211

TITLUL III

SUPRAVEGHEREA ÎNTREPRINDERILOR DE ASIGURARE ŞI DE REASIGURARE CARE FAC PARTE DINTR-UN GRUP

 

CAPITOLUL I

Supravegherea la nivel de grup: definiţii, cazuri de aplicare, domeniul de aplicare şi niveluri

 

SECŢIUNEA 1

Definiţii

Articolul 212

SECŢIUNEA 2

Cazuri de aplicare şi domeniul de aplicare

Articolele 213 şi 214

SECŢIUNEA 3

Niveluri

Articolele 215-217

CAPITOLUL II

Situaţia financiară

 

SECŢIUNEA 1

Solvabilitatea la nivel de grup

 

Subsecţiunea 1

Dispoziţii generale

Articolele 218 şi 219

Subsecţiunea 2

Alegerea metodei de calcul şi principii generale

Articolele 220-224

Subsecţiunea 3

Aplicarea metodelor de calcul

Articolele 225-229

Subsecţiunea 4

Metode de calcul

Articolele 230-234

Subsecţiunea 5

Supravegherea solvabilităţii unui grup de întreprinderi de asigurare şi de reasigurare care sunt filiale ale unui holding de asigurare

Articolul 235

Subsecţiunea 6

Supravegherea solvabilităţii la nivel de grup pentru grupurile cu management centralizat al riscurilor

Articolele 236-243

SECŢIUNEA 2

Concentrarea riscurilor şi tranzacţiile intragrup

Articolele 244 şi 245

SECŢIUNEA 3

Managementul riscurilor şi controlul intern

Articolul 246

CAPITOLUL III

Măsuri pentru facilitarea supravegherii la nivel de grup

Articolele 247-259

CAPITOLUL IV

Ţări terţe

Articolele 260-264

CAPITOLUL V

Holdingurile mixte de asigurare

Articolele 265 şi 266

TITLUL IV

REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA ÎNTREPRINDERILOR DE ASIGURARE

 

CAPITOLUL I

Domeniul de aplicare şi definiţiile

Articolele 267 şi 268

CAPITOLUL II

Măsuri de reorganizare

Articolele 269-272

CAPITOLUL III

Proceduri de lichidare

Articolele 273-284

CAPITOLUL IV

Dispoziţii comune

Articolele 285-296

TITLUL V

ALTE DISPOZIŢII

Articolele 297-304

TITLUL VI

DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii tranzitorii

 

SECŢIUNEA 1

Asigurare

Articolele 305 şi 306

SECŢIUNEA 2

Reasigurare

Articolele 307 şi 308

CAPITOLUL II

Dispoziţii finale

Articolele 309-312

ANEXA I

CLASE DE ASIGURARE GENERALĂ

 

A.

Clasificarea riscurilor pe clase de asigurare

 

B.

Denumirea autorizaţiei acordate simultan pentru mai multe clase de asigurare

 

ANEXA II

CLASE DE ASIGURARE DE VIAŢĂ

 

ANEXA III

FORME JURIDICE ALE ÎNTREPRINDERILOR

 

A.

Forme de întreprinderi de asigurare generală:

 

B.

Forme de întreprinderi de asigurare de viaţă:

 

C.

Forme de întreprinderi de reasigurare

 

ANEXA IV

FORMULA STANDARD A CERINŢEI DE CAPITAL DE SOLVABILITATE

 

1.

Calcularea cerinţei de capital de solvabilitate de bază

 

2.

Calcularea modulului "risc de subscriere pentru asigurarea generală"

 

3.

Calcularea modulului "risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă"

 

4.

Calcularea modulului "risc de piaţă"

 

ANEXA V

GRUPURI DE CLASE DE ASIGURARE GENERALĂ ÎN SENSUL ARTICOLULUI 159

 

ANEXA VI

  

Part A

Directive abrogate şi lista modificărilor lor ulterioare (menţionate la articolul 310

 

Part B

Lista termenelor de transpunere în legislaţia naţională (menţionate la articolul 310

 

ANEXA VII

TABEL DE CORESPONDENŢĂ

 
Art. 1: Obiectul
Prezenta directivă stabileşte norme privind următoarele:
1.accesul la activitate şi desfăşurarea, în cadrul Comunităţii, a activităţilor independente de asigurare directă şi de reasigurare;
2.supravegherea în cazul grupurilor de asigurare şi de reasigurare;
3.reorganizarea şi lichidarea întreprinderilor de asigurare directă.
Art. 2: Domeniul de aplicare
(1)Prezenta directivă se aplică întreprinderilor de asigurare directă de viaţă şi generală care sunt stabilite pe teritoriul unui stat membru sau care doresc să se stabilească acolo.
De asemenea, se aplică întreprinderilor de reasigurare care desfăşoară numai activităţi de reasigurare şi care sunt stabilite pe teritoriul unui stat membru sau care doresc să se stabilească într-un stat membru, cu excepţia titlului IV.
(2)În ceea ce priveşte asigurările generale, prezenta directivă se aplică activităţilor de asigurare generală din clasele enumerate în anexa I partea A. În sensul alineatului (1) primul paragraf, asigurarea generală include activitatea care reprezintă asistenţă furnizată persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor, absenţelor de la domiciliu sau de la locul de reşedinţă obişnuită ale acestora. Această activitate constă, în schimbul plăţii prealabile a unei prime, în luarea angajamentului de a ajuta imediat beneficiarul unui contract de asistenţă în cazul în care acesta se găseşte în dificultate ca urmare a unui eveniment întâmplător, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de contract.
Ajutorul poate consta în servicii în numerar sau în natură. Serviciile în natură pot fi, de asemenea, furnizate prin utilizarea personalului sau a materialului corespunzător prestatorului.
Activitatea de asistenţă nu cuprinde serviciile de administrare sau de menţinere, serviciile post-vânzare sau simpla indicaţie sau prevedere a unui ajutor în calitate de intermediar.
(3)În ceea ce priveşte asigurarea de viaţă, prezenta directivă se aplică:
a)următoarelor activităţi de asigurare de viaţă, în cazul în care au o bază contractuală:
(i)asigurarea de viaţă, care include asigurarea de supravieţuire, asigurarea de deces, asigurarea mixtă, asigurarea de viaţă cu restituirea primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naştere;
(ii)anuităţi;
(iii)asigurări suplimentare subscrise pe lângă asigurarea de viaţă, în special asigurarea împotriva vătămărilor corporale, inclusiv a incapacităţii de muncă, asigurarea împotriva decesului rezultat în urma unui accident şi asigurarea de invaliditate în caz de accident sau de boală;
(iv)tipurile de asigurare permanentă de sănătate care nu poate fi reziliată, existente în prezent în Irlanda;

b)următoarelor operaţiuni, în cazul în care au o bază contractuală, în măsura în care sunt condiţionate de supravegherea de către autorităţile responsabile cu supravegherea asigurărilor private:
(i)operaţiuni prin care sunt constituite asociaţii ale participanţilor cu scopul de a-şi capitaliza împreună contribuţiile şi de a distribui ulterior activele astfel acumulate între urmaşi sau între beneficiarii persoanei decedate (tontine);
(ii)operaţiuni de capitalizare bazate pe calcule actuariale prin care, în schimbul unor plăţi unice sau periodice stabilite în avans, se încheie angajamente cu durată şi valoare specifice;
(iii)gestionarea fondurilor colective de pensii, incluzând gestionarea investiţiilor şi, în special, a activelor care reprezintă rezervele organismelor care efectuează plăţi în caz de deces sau supravieţuire sau în cazul întreruperii sau reducerii activităţii;
(iv)operaţiunile menţionate la punctul (iii), în cazul în care sunt însoţite de asigurări care acoperă fie conservarea capitalului, fie plata unei dobânzi minime;
(v)operaţiunile desfăşurate de întreprinderile de asigurare de viaţă, cum ar fi cele menţionate în volumul IV titlul 4 capitolul 1 din documentul francez "Code des assurances";
c)operaţiuni legate de durata vieţii umane, care sunt definite de sau prevăzute în legislaţia asigurărilor sociale, în măsura în care acestea sunt efectuate sau gestionate de întreprinderi de asigurare de viaţă, pe propriul lor risc, în conformitate cu legislaţia unui stat membru.
Subsecţiunea 1:Dispoziţii generale
Art. 3: Sisteme legale
Fără a se aduce atingere articolului 2 alineatul (3) litera (c), prezenta directivă nu se aplică asigurărilor care fac parte dintr-un sistem legal de asigurări sociale.
Art. 4: Excludere din domeniul de aplicare datorită dimensiunii
(1)Fără a aduce atingere articolelor 3 şi 5-10, prezenta directivă nu se aplică unei întreprinderi de asigurare care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)venitul anual al întreprinderii din primele brute subscrise nu depăşeşte 15 000 000 EUR;

b)cuantumul total al rezervelor tehnice ale întreprinderii, prevăzute la articolul 76, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale nu depăşeşte 50 000 000 EUR;

c)în cazul în care întreprinderea face parte dintr-un grup, cuantumul total al rezervelor tehnice ale grupului înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale nu depăşeşte 50 000 000 EUR;

d)activitatea întreprinderii nu include activităţi de asigurare sau reasigurare care acoperă riscuri de răspundere civilă, de credit şi de garanţie, cu excepţia cazului în care acestea constituie riscuri auxiliare în înţelesul articolului 16 alineatul (1);
e)activitatea întreprinderii nu include operaţiuni de reasigurare care depăşesc 0,5 milioane EUR din veniturile sale din prime brute subscrise sau 2,5 milioane EUR din rezervele sale tehnice, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, sau peste 10 % din veniturile sale din prime brute subscrise sau peste 10 % din rezervele sale tehnice, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale.
(2)Dacă oricare dintre valorile stabilite la alineatul (1) este depăşită timp de trei ani consecutivi, prezenta directivă se aplică începând cu cel de-al patrulea an.
(3)Prin derogare de la alineatul (1), prezenta directivă se aplică tuturor întreprinderilor de asigurare care solicită să fie autorizate să desfăşoare activităţi de asigurare şi reasigurare şi al căror venit anual din primele brute subscrise sau ale căror rezerve tehnice înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, urmează, potrivit previziunilor, să depăşească oricare dintre cuantumurile prevăzute la alineatul (1) în următorii cinci ani.
(4)Prezenta directivă nu se mai aplică întreprinderilor de asigurare în cazul cărora autoritatea de supraveghere a verificat că îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)niciunul dintre cuantumurile prevăzute la alineatul (1) nu a fost depăşit în ultimii trei ani consecutivi; şi
b)niciunul dintre cuantumurile prevăzute la alineatul (1) nu urmează, conform previziunilor, să fie depăşit în următorii cinci ani.
Alineatul (1) din prezentul articol nu se aplică atât timp cât întreprinderea de asigurare în cauză desfăşoară activităţi în conformitate cu articolele 145-149.
(5)Alineatele (1) şi (4) nu împiedică o întreprindere să solicite autorizarea sau să continue să fie autorizată în conformitate cu prezenta directivă.
Subsecţiunea 2:Asigurarea generală
Art. 5: Operaţiuni
În ceea ce priveşte asigurarea generală, prezenta directivă nu se aplică următoarelor operaţiuni:
1.operaţiunile de capitalizare, astfel cum sunt definite în legislaţia fiecărui stat membru;
2.operaţiunile instituţiilor de economisire şi ajutor reciproc, ale căror beneficii variază în funcţie de resursele disponibile şi pentru care contribuţia membrilor se stabileşte forfetar;
3.operaţiunile efectuate de o organizaţie care nu are personalitate juridică şi care au ca obiect acoperirea reciprocă a membrilor săi, fără plată de prime şi fără constituire de rezerve tehnice; sau
4.operaţiunile de asigurări de credite de export în numele statului sau garantate de către acesta sau când statul este asigurătorul.
Art. 6: Asistenţă
(1)Prezenta directivă nu se aplică activităţii de asistenţă care îndeplineşte toate condiţiile următoare:
a)asistenţa este furnizată cu ocazia unui accident sau a unei defecţiuni care afectează un vehicul rutier atunci când accidentul sau defecţiunea survine pe teritoriul statului membru al furnizorului garanţiei sau al ţărilor învecinate;

b)răspunderea pentru asistenţă este limitată la următoarele operaţiuni:
(i)depanarea la faţa locului, pentru care furnizorul utilizează, în majoritatea cazurilor, personalul şi echipamentul propriu;
(ii)transportarea vehiculului până la locul de reparaţie cel mai apropiat sau cel mai corespunzător unde poate fi efectuată reparaţia, precum şi eventuala însoţire, în mod normal prin acelaşi mijloc de asistenţă, a şoferului şi pasagerilor, până la locul cel mai apropiat de unde aceştia îşi pot continua călătoria cu alte mijloace;
(iii)în cazul în care statul membru de origine al furnizorului garanţiei prevede astfel, transportul vehiculului, însoţit eventual de şofer şi pasageri, până la domiciliul lor, punctul lor de plecare sau destinaţia de origine în interiorul aceluiaşi stat membru; şi
c)asistenţa nu este asigurată de o întreprindere aflată sub incidenţa prezentei directive.
(2)În cazurile menţionate la alineatul (1) litera (b) punctele (i) şi (ii), condiţia ca accidentul sau defecţiunea să fi survenit pe teritoriul statului membru al furnizorului garanţiei nu se aplică în cazul în care beneficiarul este un membru al organismului care furnizează garanţia, iar depanarea sau transportarea vehiculului se efectuează pe baza simplei prezentări a carnetului de membru, fără plata vreunei prime suplimentare, de către un organism similar din ţara în cauză pe baza unui acord de reciprocitate.

(3)[textul din Art. 6, alin. (3) din titlul I, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 3., alin. (B) din Directiva 2/27-nov-2024]
(4)Prezenta directivă nu se aplică operaţiunilor de asistenţă efectuate de Automobil Club-ul Marelui Ducat al Luxemburgului în cazul în care accidentul sau defecţiunea care afectează un vehicul rutier a avut loc în afara teritoriului Marelui Ducat al Luxemburgului şi asistenţa constă în transportarea vehiculului implicat în acel accident sau care a suferit defecţiunea, însoţit eventual de şofer şi pasageri, până la domiciliul lor.
Art. 7: Întreprinderi mutuale
Prezenta directivă nu se aplică întreprinderilor mutuale care desfăşoară activităţi de asigurare generală şi care au încheiat cu alte întreprinderi mutuale o convenţie care implică reasigurarea integrală a poliţelor de asigurare pe care le-au emis sau substituirea întreprinderii cesionare cu întreprinderea cedentă pentru executarea obligaţiilor rezultate din contractele menţionate anterior. În acest caz, întreprinderea cesionară se conformează normelor prezentei directive.
Art. 8: Instituţii
Prezenta directiva nu se aplică următoarelor organisme care desfăşoară activităţi de asigurare generală, cu excepţia cazului modificării statutului lor sau a legislaţiei aplicabile în ceea ce priveşte competenţa:
1.în Danemarca, Falck Danmark;
2.în Germania, următoarelor organisme semipublice:
a)Postbeamtenkrankenkasse
b)Krankenversorgung der Bundesbahnbeamten;
3.[textul din Art. 8, punctul 3. din titlul I, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 4. din Directiva 2/27-nov-2024]
4.în Spania, Consorcio de Compensacion de Seguros.
Subsecţiunea 3:Asigurarea de viaţă
Art. 9: Operaţiuni şi activităţi
În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, prezenta directivă nu se aplică următoarelor operaţiuni şi activităţi:
1.operaţiuni ale instituţiilor de economisire şi ajutor reciproc ale căror beneficii variază în funcţie de resursele disponibile şi care impun fiecărui membru să contribuie cu rata fixă adecvată;
2.operaţiuni desfăşurate de organizaţii, altele decât întreprinderile menţionate la articolul 2, al căror obiect de activitate este furnizarea de beneficii persoanelor angajate sau liber-profesioniste care aparţin unei întreprinderi sau unui grup de întreprinderi ori unui sector profesional sau interprofesional, în caz de deces sau supravieţuire sau la întreruperea sau reducerea activităţii, indiferent dacă angajamentele care rezultă de pe urma acestor operaţiuni sunt total acoperite, în mod continuu, de rezerve matematice;
3.activităţile privind pensiile desfăşurate de întreprinderile de asigurare de pensii prevăzute în Legea privind pensiile angajaţilor (TyEL) şi în alte părţi similare ale legislaţiei finlandeze în materie, cu condiţia ca:
(a)societăţile de asigurare de pensii care sunt deja obligate, în temeiul legislaţiei finlandeze, să aibă sisteme de contabilitate şi de gestiune separate pentru activităţile lor privind pensiile, să înfiinţeze entităţi juridice separate pentru desfăşurarea acestor activităţi, începând cu 1 ianuarie 1995; şi
(b)autorităţile finlandeze să permită tuturor resortisanţilor şi societăţilor statelor membre, fără discriminare, să desfăşoare, în conformitate cu legislaţia finlandeză, activităţile menţionate la articolul 2 cu privire la această exceptare prin deţinerea controlului sau a unei partici-paţii la o societate sau la un grup de asigurare existente sau prin crearea de ori participarea la noi societăţi sau grupuri de asigurare, inclusiv societăţi de asigurare de pensii.
Art. 10: Organizaţii, întreprinderi şi instituţii
În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, prezenta directivă nu se aplică următoarelor organizaţii, întreprinderi şi instituţii:
(1)organizaţii care îşi iau angajamentul de a furniza beneficii exclusiv în caz de deces, în cazul în care valoarea beneficiilor în cauză nu depăşeşte costurile medii de înmormântare pentru un singur deces sau în care beneficiile sunt furnizate în natură;
(2)"Versorgungsverband deutscher Wirtschaftsorganisationen" în Germania, cu excepţia cazului în care statutul său este modificat în ceea ce priveşte domeniul său de competenţă.
(3)"Consorcio de Compensacion de Seguros" în Spania, cu excepţia cazului în care statutul său este modificat în ceea ce priveşte activităţile sau competenţele sale.
Subsecţiunea 4:Reasigurarea
Art. 11: Reasigurarea
În ceea ce priveşte reasigurarea, prezenta directivă nu se aplică activităţii de reasigurare desfăşurate sau garantate integral de guvernul unui stat membru care acţionează, din motive legate de un interes public important, în calitate de reasigurător de ultimă instanţă, inclusiv în cazul în care acest rol devine necesar din cauza unei situaţii de pe piaţă în care este imposibil să se obţină o acoperire comercială adecvată.
Art. 12: Întreprinderi de reasigurare care îşi încetează activitatea
(1)Întreprinderile de reasigurare care, până la 10 decembrie 2007, au încetat să subscrie noi contracte de reasigurare şi se limitează la administrarea portofoliului existent în vederea încetării activităţii nu intră sub incidenţa prezentei directive.
(2)Statele membre întocmesc o listă cu întreprinderile de reasigurare în cauză şi o transmit tuturor celorlalte state membre.
Art. 13: Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."întreprindere de asigurare" înseamnă o întreprindere de asigurare directă de viaţă sau generală care a primit o autorizaţie în conformitate cu articolul 14;
2."întreprindere de asigurare captivă" înseamnă o întreprindere de asigurare care este deţinută fie de o întreprindere financiară, alta decât o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau un grup de întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în sensul articolului 212 alineatul (1) litera (c), fie de o întreprindere nefinanciară şi care are drept scop furnizarea de produse de asigurare care acoperă exclusiv riscurile uneia sau mai multor întreprinderi cărora le aparţine sau riscurile uneia sau mai multor întreprinderi din grupul din care face parte;
3."întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă" înseamnă o întreprindere care ar avea nevoie de autorizaţie ca fiind întreprindere de asigurare în conformitate cu articolul 14, în cazul în care ar avea sediul central în Comunitate;
4."întreprindere de reasigurare" înseamnă o întreprindere care a primit autorizarea în conformitate cu articolul 14 pentru desfăşurarea activităţilor de reasigurare;
5."întreprindere de reasigurare captivă" înseamnă o întreprindere de reasigurare care este deţinută fie de o întreprindere financiară, alta decât o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau un grup de întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în sensul articolului 212 alineatul (1) litera (c), fie de o întreprindere nefinanciară şi care are drept scop furnizarea de produse de reasigurare care acoperă exclusiv riscurile uneia sau mai multor întreprinderi cărora le aparţine sau riscurile uneia sau mai multor întreprinderi din grupul din care face parte;
6."întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă" înseamnă o întreprindere care ar trebui să fie autorizată ca fiind întreprindere de reasigurare în conformitate cu articolul 14, în cazul în care ar avea sediul central în Comunitate;
7.«reasigurare» înseamnă una dintre următoarele activităţi:
(a)activitatea care constă în preluarea de riscuri cedate de o întreprindere de asigurare sau de o întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă sau de o altă întreprindere de reasigurare sau de o întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă;
(b)[textul din Art. 13, punctul 7., alin. (B) din titlul I, capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 5. din Directiva 2/27-nov-2024]
(c)dispoziţia de acoperire de către o întreprindere de reasigurare a unei instituţii care intră în domeniul de aplicare al Directivei (UE) 2016/2341 a Parlamentului European şi a Consiliului (*)
(*)Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale (IORP) (JO L 354, 23.12.2016, p. 37).

8."stat membru de origine" înseamnă:
(a)pentru asigurarea generală, statul membru în care este situat sediul central al întreprinderii de asigurare care acoperă riscul;
(b)pentru asigurarea de viaţă, statul membru în care se află sediul central al întreprinderii de asigurare care acoperă angajamentul; sau
(c)pentru reasigurare, statul membru în care este situat sediul central al întreprinderii de reasigurare;
9."stat membru gazdă" înseamnă statul membru, altul decât statul membru de origine, în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare are o sucursală sau în care furnizează servicii; pentru asigurarea de viaţă şi pentru asigurarea generală, statul membru în care se furnizează servicii înseamnă statul membru al angajamentului sau, statul membru în care este situat riscul, atunci când angajamentul sau riscul este acoperit de o întreprindere de asigurare sau de o sucursală situată într-un alt stat membru;
10."autoritate de supraveghere" înseamnă autoritatea naţională sau autorităţile naţionale abilitate, în temeiul unui act cu putere de lege sau al unei norme administrative, să controleze întreprinderile de asigurare sau de reasigurare;
101.«întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate» înseamnă o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, inclusiv o întreprindere de asigurare captivă sau o întreprindere de reasigurare captivă, care îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 29a şi care a fost clasificată ca atare în conformitate cu articolul 29b;
102.«grup mic şi cu un grad redus de complexitate» înseamnă un grup care îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 213a şi care a fost clasificat ca atare de supraveghetorul grupului în temeiul alineatului (2) de la articolul respectiv;
103.«auditor statutar» înseamnă un auditor statutar în înţelesul articolului 2 punctul 2 din Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (*1);
(*1)Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului (JO L 157, 9.6.2006, p. 87).
104.«firmă de audit» înseamnă o firmă de audit în înţelesul articolului 2 punctul 3 din Directiva 2006/43/CE;

11."sucursală" înseamnă orice agenţie sau sucursală a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care se află pe teritoriul unui alt stat membru decât statul membru de origine;
12."unitate a unei întreprinderi" înseamnă sediul central sau oricare dintre sucursalele sale;
13."statul membru în care este situat riscul" înseamnă oricare dintre următoarele:
(a)statul membru în care se găsesc bunurile, în cazul în care asigurarea se referă fie la clădiri, fie la clădiri şi conţinutul lor, în măsura în care acestea se află sub incidenţa aceleiaşi poliţe de asigurare;
(b)statul membru de înmatriculare, în cazul în care asigurarea se referă la vehicule de orice natură;
(c)statul membru în care deţinătorul poliţei de asigurare a semnat contractul, în cazul unui contract de durată mai mică sau egală cu patru luni, privind riscurile din cursul unei călătorii sau vacanţe, indiferent de clasa de asigurare avută în vedere;
(d)în toate cazurile care nu sunt menţionate în mod explicit la literele (a), (b) sau (c), statul membru în care se află unul dintre elementele următoare:
(i)reşedinţa obişnuită a deţinătorului poliţei de asigurare; sau
(ii)în cazul în care deţinătorul poliţei de asigurare este o persoană juridică, unitatea deţinătorului poliţei de asigurare la care se referă contractul;
14."statul membru al angajamentului" înseamnă statul membru în care se află oricare dintre următoarele elemente:
(a)reşedinţa obişnuită a deţinătorului poliţei de asigurare;
(b)în cazul în care deţinătorul poliţei de asigurare este o persoană juridică, unitatea deţinătorului poliţei de asigurare la care se referă contractul;
15.«întreprindere-mamă» înseamnă o societate-mamă astfel cum este menţionată la articolul 22 alineatele (1) şi (2) din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (*2) sau o întreprindere pe care autorităţile de supraveghere o consideră întreprindere-mamă în conformitate cu articolul 212 alineatul (2) sau cu articolul 214 alineatul (5) sau (6) din prezenta directivă;
(*2)Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).

16.«filială» înseamnă o filială astfel cum este menţionată la articolul 22 alineatele (1) şi (2) din Directiva 2013/34/UE, inclusiv filialele acesteia, sau o întreprindere pe care autorităţile de supraveghere o consideră filială în conformitate cu articolul 212 alineatul (2) sau cu articolul 214 alineatul (5) sau (6) din prezenta directivă;

17."legături strânse" înseamnă situaţia în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate prin control sau participaţie sau o situaţie în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt permanent legate de una şi aceeaşi persoană printr-o relaţie de control;
18."control" înseamnă relaţia care există între o întreprindere-mamă şi o filială, în sensul articolului 22 alineatele (1) şi (2) din Directiva 2013/34/UE, sau o relaţie de aceeaşi natură între orice persoană fizică sau juridică şi o întreprindere;

19.«tranzacţie intragrup» înseamnă orice tranzacţie prin care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, o întreprindere de asigurare sau de reasigurare dintr-o ţară terţă, un holding de asigurare sau un holding financiar mixt recurge direct sau indirect la alte întreprinderi din cadrul aceluiaşi grup sau la orice persoană fizică sau juridică care are legături strânse cu întreprinderile din acel grup în vederea îndeplinirii unei obligaţii de natură contractuală sau nu, cu titlu oneros sau nu;

20."participaţie" înseamnă deţinerea, directă sau prin control, a cel puţin 20 % din drepturile de vot sau din capitalul unei întreprinderi;
21."participaţie calificată" înseamnă deţinerea într-o întreprindere, direct sau indirect, a cel puţin 10 % din capital sau din drepturile de vot sau orice altă posibilitate de a exercita o influenţă semnificativă asupra administrării acelei întreprinderi;
22."piaţă reglementată" înseamnă oricare dintre următoarele:
(a)în cazul unei pieţe situate într-un stat membru, o piaţă reglementată conform definiţiei de la articolul 4 alineatul (1) punctul 21 din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (*3); sau
(*3)Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE (JO L 173, 12.6.2014, p. 349).

(b)în cazul unei pieţe situate într-o ţară terţă, o piaţă financiară care îndeplineşte următoarele condiţii:
(i)este recunoscută de statul membru de origine al întreprinderii de asigurare şi îndeplineşte cerinţe comparabile cu cerinţele prevăzute în Directiva 2014/65/UE; şi

(ii)instrumentele financiare tranzacţionate pe piaţa respectivă sunt de o calitate comparabilă cu cea a instrumentelor tranzacţionate pe piaţa sau pieţele reglementate ale statului membru de origine;
23."birou naţional" înseamnă un birou naţional al asigurătorilor în înţelesul articolului 1 punctul 3 din Directiva 72/166/CEE;
24."fond naţional de garantare" înseamnă organismul menţionat la articolul 1 alineatul (4) din Directiva 84/5/CEE;
25."întreprindere financiară" înseamnă oricare dintre următoarele entităţi:
(a)o instituţie de credit, o instituţie financiară sau o întreprindere de servicii bancare auxiliare în sensul articolului 4 alineatul (1) punctele 1, 18 şi 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (*4);
(*4)Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţ-ele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).

(b)o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau un holding de asigurare în sensul articolului 212 alineatul (1) litera (f);
(c)o întreprindere de investiţii sau o instituţie financiară în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2014/65/UE;

(d)un holding financiar mixt în sensul articolului 2 punctul 15 din Directiva 2002/87/CE;
26."vehicul investiţional" înseamnă orice întreprindere, înregistrată sau nu, alta decât o întreprindere de asigurare sau de reasigurare existentă, care preia riscuri transferate de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare şi care îşi finanţează integral expunerea la aceste riscuri prin emisiunea unei creanţe sau prin orice alt mecanism de finanţare, drepturile de rambursare ale furnizorilor respectivei creanţe sau respectivului mecanism de finanţare fiind subordonate obligaţiilor de reasigurare ale unei astfel de întreprinderi;
27."riscuri mari" înseamnă:
(a)riscurile clasificate în clasele 4, 5, 6, 7, 11 şi 12 din anexa I partea A;
(b)riscurile clasificate în clasele 14 şi 15 din anexa I partea A, în cazul în care deţinătorul poliţei de asigurare desfăşoară din punct de vedere profesional o activitate industrială, comercială sau liberală iar riscul se referă la această activitate;
(c)riscurile clasificate în clasele 3, 8, 9, 10, 13 şi 16 din anexa I partea A, în măsura în care deţinătorul poliţei de asigurare depăşeşte limitele a cel puţin două din următoarele criterii:
(i)totalul bilanţului: 6 200 000 EUR;
(ii)o cifră de afaceri netă, în înţelesul articolului 2 punctul 5 din Directiva 2013/34/UE, de 13 600 000 EUR;

(1)JO L 222, 14.8.1978, p. 11.
(iii)numărul mediu de 250 angajaţi în cursul exerciţiului financiar.
În cazul în care deţinătorul poliţei de asigurare face parte din-r-un grup de întreprinderi pentru care se întocmesc conturi consolidate în conformitate cu Directiva 2013/34/UE, criteriile stabilite la primul paragraf litera (c) se aplică pe baza conturilor consolidate.

Statele membre pot adăuga la categoria menţionată la primul paragraf litera (c) riscurile asigurate de către asociaţiile profesionale, întreprinderile cu capital mixt şi asociaţiile temporare;
28."externalizare" înseamnă un acord în orice formă între o întreprindere de asigurare sau de reasigurare şi un furnizor de servicii, indiferent dacă este o entitate supravegheată sau nu, prin care furnizorul respectiv de servicii efectuează un proces, un serviciu sau o activitate, fie direct, fie prin subcontrac-tare, care altfel ar fi fost realizat(ă) de însăşi întreprinderea de asigurare sau de reasigurare.
29."funcţie" în cadrul unui sistem de guvernanţă înseamnă capacitatea internă de a efectua sarcini concrete; un sistem de guvernanţă include funcţia de management al riscurilor, funcţia de conformitate, funcţia de audit intern şi funcţia actuarială;
30."risc de subscriere" înseamnă riscul de pierdere sau riscul de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, datorate unor ipoteze inadecvate privind stabilirea preţurilor şi constituirea de rezerve;
31."risc de piaţă" înseamnă riscul de pierdere sau riscul de modificare nefavorabilă a situaţiei financiare, care rezultă direct sau indirect din fluctuaţii ale nivelului şi volatilităţii preţurilor pe piaţă ale activelor, pasivelor şi instrumentelor financiare;
32."risc de credit" înseamnă riscul de pierdere sau riscul de modificare nefavorabilă a situaţiei financiare, care rezultă din fluctuaţii ale bonităţii emitenţilor de valori mobiliare, contrapartidelor şi oricăror debitori la care sunt expuse întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, sub forma riscului de contrapartidă, a riscului de dispersie sau a concentrărilor de risc de piaţă;
321.32a.«contraparte centrală calificată» înseamnă o contraparte care fie a fost autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (*), fie a fost recunoscută în conformitate cu articolul 25 din regulamentul respectiv;
(*)Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii (JO L 201, 27.7.2012, p. 1).

33."risc operaţional" înseamnă riscul de pierdere aferent unor procese interne inadecvate sau disfuncţionale, personalului sau sistemelor, sau aferent evenimentelor externe;
34."risc de lichiditate" înseamnă riscul ca întreprinderile de asigurare şi de reasigurare să nu poată realiza investiţii şi alte active pentru a-şi putea deconta obligaţiile financiare la scadenţa acestora;
35."risc de concentrare" înseamnă toate expunerile la risc care prezintă un potenţial de pierdere suficient de mare pentru a pune în pericol solvabilitatea sau poziţia financiară a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare;
36."tehnici de diminuare a riscurilor" înseamnă toate tehnicile care permit întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să îşi transfere integral sau parţial riscurile către o terţă parte;
37."efecte ale diversificării" înseamnă reducerea expunerii la risc a întreprinderilor şi grupurilor de asigurare şi de reasigurare în ceea ce priveşte diversificarea activităţii acestora, decurgând din faptul că efectul nefavorabil al unui risc poate fi compensat de un efect mai favorabil al altui risc, în cazul în care riscurile respective nu sunt integral corelate;
38."prognoza distribuţiei probabilităţilor" înseamnă o funcţie matematică ce atribuie unei mulţimi exhaustive de evenimente viitoare reciproc excluzive o probabilitate de realizare;
39."măsurarea riscului" înseamnă o funcţie matematică ce atribuie o valoare monetară unei prognoze date a distribuţiei probabilităţilor şi creşte uniform odată cu nivelul expunerii la risc care stă la baza acelei prognoze a distribuţiei probabilităţilor.
40.«instituţie de evaluare externă a creditului» sau «ECAI» înseamnă o agenţie de rating de credit înregistrată sau certificată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului (**) sau o bancă centrală care acordă ratinguri de credit scutite de aplicarea prezentului regulament.
(**)Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agenţiile de rating de credit (JO L 302, 17.11.2009, p. 1).

41.«întreprindere reglementată» înseamnă o entitate reglementată în înţelesul articolului 2 punctul 4 din Directiva 2002/87/CE sau o instituţie pentru furnizarea de pensii ocupaţionale în înţelesul articolului 6 punctul 1 din Directiva (UE) 2016/2341;
42.«criptoactiv» înseamnă un criptoactiv în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 5 din Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European şi al Consiliului (*5);
(*5)Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 mai 2023 privind pieţele criptoactivelor şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 1095/2010 şi a Directivelor 2013/36/UE şi (UE) 2019/1937 (JO L 150, 9.6.2023, p. 40).
43.«măsură de proporţionalitate» înseamnă oricare dintre măsurile prevăzute la articolul 35 alineatul (5a), articolul 41, articolul 45 alineatul (1b), articolul 45 alineatul (5), articolul 45a alineatul (5), articolul 51 alineatul (6), articolul 51a alineatul (1), articolul 77 alineatul (8) şi articolul 144a alineatul (4) sau orice măsură prevăzută în actele delegate adoptate în temeiul prezentei directive, aplicabilă în mod explicit întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate în conformitate cu articolul 29c;
44.«risc legat de durabilitate» înseamnă un eveniment sau o situaţie de mediu, socială sau de guvernanţă care, în cazul în care s-ar produce, ar putea avea un impact negativ efectiv sau potenţial asupra valorii investiţiei sau asupra valorii obligaţiilor;
45.«factori de durabilitate» înseamnă factori de durabilitate în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 24 din Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European şi al Consiliului (*6);
(*6)Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informaţiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare (JO L 317, 9.12.2019, p. 1).

Art. 14: Principiul autorizării
(1)Accesul la activitatea de asigurare directă sau de reasigurare care face obiectul prezentei directive este condiţionată de emiterea unei autorizaţii prealabile.
(2)Autorizaţia menţionată la alineatul (1) se obţine de la autorităţile de supraveghere din statul membru de origine de către următoarele întreprinderi:
a)orice întreprindere care îşi stabileşte sediul central pe teritoriul statului membru în cauză; sau
b)orice întreprindere de asigurare care, după ce a primit o autorizaţie în temeiul alineatului (1), doreşte să îşi extindă activitatea la o întreagă clasă de asigurare sau la alte clase de asigurare decât cele deja autorizate;
Art. 15: Domeniul de aplicare a autorizaţiei
(1)O autorizaţie acordată în temeiul articolului 14 este valabilă pe întreg teritoriul Comunităţii. Aceasta permite întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să îşi desfăşoare activitatea în acel loc, autorizaţia respectivă acoperind, de asemenea, dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii.
(2)Sub rezerva articolului 14, autorizaţia se acordă pentru o anumită clasă de asigurări directe enumerate în anexa I partea A sau în anexa II. Autorizaţia acoperă întreaga clasă, cu excepţia cazului în care solicitantul doreşte să acopere numai o parte dintre riscurile care aparţin clasei în cauză.
Riscurile cuprinse într-o clasă de asigurare nu pot fi clasificate într-o altă clasă de asigurare, cu excepţia cazurilor menţionate la articolul 16.
Autorizaţia poate fi acordată pentru două sau mai multe clase, în cazul în care legislaţia naţională a unui stat membru permite desfăşurarea simultană a activităţilor din clasele în cauză.
(3)În ceea ce priveşte asigurarea generală, fiecare stat membru are libertatea de a acorda autorizaţia pentru grupele de clase de asigurare menţionate în anexa I partea B.
Autorităţile de supraveghere pot limita autorizaţia solicitată pentru una dintre clase la operaţiunile stabilite în planul de afaceri menţionat la articolul 23.
(4)Întreprinderile aflate sub incidenţa prezentei directive pot practica activitatea de asistenţă menţionată la articolul 6 numai în cazul în care au primit autorizaţia pentru clasa 18 din anexa I partea A, fără a aduce atingere articolului 16 alineatul (1). În acest caz, prezenta directivă se aplică acestor operaţiuni.
(5)În ceea ce priveşte reasigurarea, autorizaţia se acordă pentru activitatea de reasigurare generală, activitatea de reasigurare de viaţă sau orice tip de activitate de reasigurare.
Cererea de autorizare se analizează ţinându-se seama de planul de afaceri care trebuie prezentat în temeiul articolului 18 alineatul (1) litera (c) şi de respectarea condiţiilor de autorizare stabilite de statul membru de la care se solicită autorizaţia.
Art. 16: Riscuri auxiliare
(1)Întreprinderea de asigurare care a obţinut o autorizaţie pentru un risc principal dintr-o clasă de asigurare sau dintr-o grupă de clase de asigurare stabilită în anexa I, poate asigura şi riscurile cuprinse într-o altă clasă de asigurare, fără a fi necesară obţinerea unei autorizaţii pentru aceste riscuri, cu condiţia ca riscurile să îndeplinească toate condiţiile următoare:
a)sunt legate de riscul principal;
b)privesc obiectul care este acoperit împotriva riscului principal; şi
c)sunt acoperite prin contractul care acoperă riscul principal.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), riscurile cuprinse în clasele 14,15 şi 17 prevăzute în anexa I partea A nu pot fi considerate drept riscuri auxiliare pentru alte clase de asigurare.
Cu toate acestea, asigurarea de protecţie juridică, prevăzută în clasa 17, poate fi considerată drept un risc auxiliar clasei 18, în cazul în care sunt întrunite condiţiile prevăzute la alineatul (1) şi oricare dintre condiţiile următoare:
a)riscul principal se referă numai la asistenţa furnizată persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor, absenţelor de la domiciliu sau de la reşedinţa obişnuită ale acestora; sau
b)asigurarea priveşte litigii sau riscuri care decurg sau sunt în legătură cu utilizarea navelor maritime.
Art. 17: Forma juridică a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare
(1)Statul membru de origine impune oricărei întreprinderi care solicită autorizarea în temeiul articolului 14 să adopte una dintre formele juridice prevăzute în anexa III.
(2)Statele membre pot constitui întreprinderi de drept public, cu condiţia ca respectivele entităţi să aibă drept obiect de activitate operaţiunile de asigurare sau de reasigurare, în condiţii echivalente cu cele în care funcţionează întreprinderile de drept privat.
(3)Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a cu privire la lista formelor enumerate în anexa III, cu excepţia punctelor 28 şi 29 din părţile A, B şi C.

Art. 18: Condiţii de autorizare
(1)Statul membru de origine impune oricărei întreprinderi care solicită autorizaţia:
a)în ceea ce priveşte întreprinderile de asigurare, să îşi limiteze obiectul de activitate la activitatea de asigurare şi la operaţiunile care decurg direct din aceasta, excluzând orice altă activitate comercială;
b)în ceea ce priveşte întreprinderile de reasigurare, să îşi limiteze obiectul la activitatea de reasigurare şi la operaţiunile asociate; această cerinţă poate include o funcţie de holding şi activităţi legate de sectorul financiar, în sensul articolului 2 alineatul (8) din Directiva 2002/87/CE;
c)să prezinte un plan de afaceri în conformitate cu articolul 23;
d)să deţină fondurile proprii de bază eligibile pentru a acoperi pragul absolut al cerinţei de capital minim, prevăzută la articolul 129 alineatul (1) litera (d);
e)să prezinte dovezi că, din acel moment, se va afla în postura de a deţine fonduri proprii eligibile pentru acoperirea cerinţei de capital de solvabilitate, prevăzută la articolul 100;
f)să prezinte dovezi că, din acel moment, se va afla în postura de a deţine fonduri proprii eligibile pentru acoperirea cerinţei de capital minim, prevăzută la articolul 128;
g)să prezinte dovezi că va fi în măsură să respecte sistemul de guvernanţă menţionat în capitolul IV secţiunea 2;
h)în ceea ce priveşte asigurarea generală, să comunice numele şi adresa tuturor reprezentanţilor însărcinaţi cu soluţionarea daunelor desemnaţi în temeiul articolului 4 din Directiva 2000/26/CE în orice stat membru altul decât statul membru în care este cerută autorizarea în cazul în care riscurile care trebuie acoperite sunt clasificate în clasa 10 din anexa I partea A din prezenta directivă, cu excepţia răspunderii transportatorului.
i)să indice dacă o cerere de autorizare a accesului la activitatea de asigurare directă sau de reasigurare sau a accesului la alt tip de activitate a unei întreprinderi reglementate sau la activitatea unui distribuitor de asigurări depusă într-un alt stat membru a fost respinsă sau dacă o astfel de autorizaţie a fost retrasă, precum şi motivele respingerii sau ale retragerii.

(2)Întreprinderea de asigurare care solicită autorizaţia pentru extinderea activităţilor la alte clase de asigurare sau extinderea unei autorizaţii care include numai o parte din riscurile unei clase de asigurare trebuie să prezinte un plan de afaceri în conformitate cu articolul 23.
În plus, întreprinderea trebuie să prezinte dovada că dispune de fondurile proprii eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim prevăzute la articolul 100 primul paragraf şi la articolul 128.
(3)Fără a aduce atingere alineatului (2), o întreprindere de asigurare care desfăşoară activităţi de asigurare de viaţă şi care solicită autorizarea în vederea extinderii activităţii sale la riscurile incluse în clasa 1 sau 2 din anexa I partea A, în conformitate cu articolul 73, demonstrează că:
a)deţine fondurile proprii eligibile de bază pentru a acoperi pragul absolut al cerinţei de capital minim pentru întreprinderile de asigurare de viaţă şi pragul absolut al cerinţei de capital minim pentru întreprinderile de asigurare generală, prevăzute la articolul 129 alineatul (1) litera (d);
b)se angajează să acopere din acel moment obligaţiile financiare minime prevăzute la articolul 74 alineatul (3).
(4)Fără a aduce atingere alineatului (2), o întreprindere de asigurare care desfăşoară activităţi de asigurare generală pentru riscurile incluse în clasa 1 sau 2 din anexa I partea A şi care solicită autorizarea în vederea extinderii activităţii sale la riscurile de asigurare de viaţă, în conformitate cu articolul 73, demonstrează că:
a)deţine fondurile proprii eligibile de bază pentru a acoperi pragul absolut al cerinţei de capital minim pentru întreprinderile de asigurare de viaţă şi pragul absolut al cerinţei de capital minim pentru întreprinderile de asigurare generală, prevăzute la articolul 129 alineatul (1) litera (d);
b)se angajează să acopere din acel moment obligaţiile financiare minime prevăzute la articolul 74 alineatul (3).
Art. 19: Legături strânse
În cazul în care există legături strânse între întreprinderea de asigurare sau întreprinderea de reasigurare şi alte persoane fizice sau juridice, autorităţile de supraveghere nu acordă autorizaţia decât în cazul în care respectivele legături nu împiedică buna desfăşurare a misiunii lor de supraveghere.
Autorităţile de supraveghere refuză autorizaţia în cazul în care actele cu putere de lege şi actele administrative dintr-o ţară terţă de care aparţin una sau mai multe persoane fizice sau juridice cu care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare are legături strânse sau anumite dificultăţi legate de aplicarea acestor acte împiedică buna desfăşurare a misiunii lor de supraveghere.
Autorităţile de supraveghere impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să le furnizeze informaţiile de care au nevoie pentru a se asigura de respectarea permanentă a condiţiilor prevăzute la primul paragraf.
Art. 20: Sediul central al întreprinderilor de asigurare şi al întreprinderilor de reasigurare
Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare ca sediile lor centrale să fie situate în acelaşi stat membru ca şi sediul lor social.
Art. 21: Condiţii privind poliţele şi nivelul primelor
(1)Statele membre nu impun aprobarea prealabilă sau notificări sistematice cu privire la condiţiile de asigurare generale şi speciale, nivelul primelor, bazele tehnice folosite în special la calcularea nivelului primelor şi rezervelor tehnice sau la formulare şi alte documente tipărite pe care o întreprindere intenţionează să le folosească în interacţiunile sale cu deţinătorii poliţelor de asigurare sau cu întreprinderile cedente sau retrocedente.
Cu toate acestea, pentru asigurarea de viaţă şi în scopul exclusiv de verificare a respectării dispoziţiilor de drept intern referitoare la principiile actuariale, statul membru de origine poate impune o notificare sistematică privind bazele tehnice utilizate la calcularea nivelului primelor şi rezervelor tehnice. Cerinţa respectivă nu constituie o condiţie prealabilă pentru autorizarea unei întreprinderi de asigurare de viaţă.
(2)Statele membre nu menţin şi nu introduc notificarea prealabilă sau aprobarea majorărilor de tarife propuse, decât ca element al unui sistem general de control al preţurilor.
(3)Statele membre pot verifica întreprinderile care solicită sau care au obţinut autorizaţia pentru clasa 18 din anexa I partea A în ceea ce priveşte mijloacele directe sau indirecte privind personalul şi materialele, inclusiv calificarea echipelor medicale şi calitatea echipamentelor de care dispun pentru a face faţă angajamentelor din acea clasă de asigurare.
(4)Statele membre pot să menţină sau să introducă acte cu putere de lege sau acte administrative care să prevadă aprobarea actului constitutiv şi a statutului şi comunicarea oricărui document necesar exercitării normale a supravegherii.
Art. 22: Nevoi economice ale pieţei
Statele membre nu impun ca o cerere de autorizaţie să fie examinată în funcţie de nevoile economice ale pieţei.
Art. 23: Planul de afaceri
(1)Planul de afaceri menţionat la articolul 18 alineatul (1) litera (c) conţine indicaţii sau justificări privind următoarele elemente:
a)natura riscurilor sau angajamentelor pe care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză îşi propune să le acopere;
b)tipul de contracte de reasigurare pe care întreprinderea de reasigurare îşi propune să le încheie cu întreprinderile sale cedente;
c)principiile sale directoare în materie de reasigurare şi retrocesiune;
d)elemente ale fondurilor proprii de bază care constituie pragul absolut al cerinţei de capital minim;
e)estimări privind cheltuielile de instalare a serviciilor administrative şi a reţelei de producţie; mijloacele financiare pentru acoperirea acestor cheltuieli şi, în cazul în care riscurile acoperite fac parte din clasa 18 din anexa I partea A, mijloacele de care dispune întreprinderea de asigurare pentru furnizarea asistenţei promise.
f)statele membre, ţările terţe şi, în cazul în care autorizaţiile de acces la activitatea de asigurare sau de reasigurare şi de exercitare a unei astfel de activităţi se acordă la nivelul unor zone geografice din cadrul ţărilor terţe, zonele geografice relevante ale ţărilor terţe respective în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză intenţionează să îşi desfăşoare activitatea.

(2)Pe lângă elementele stabilite la alineatul (1), pentru primele trei exerciţii financiare planul conţine următoarele:
a)un bilanţ previzional;
b)estimări privind viitoarea cerinţă de capital de solvabilitate, astfel cum este prevăzută în capitolul VI secţiunea 4 subsec-ţiunea 1, pe baza bilanţului previzional menţionat la litera (a), precum şi metoda de calcul utilizată pentru obţinerea acestor estimări;
c)estimări privind viitoarea cerinţă de capital minim, astfel cum este prevăzută la articolele 128 şi 129, pe baza bilanţului previzional menţionat la litera (a), precum şi metoda de calcul utilizată pentru obţinerea acestor estimări;
d)estimări referitoare la mijloacele financiare destinate să acopere rezervele tehnice, cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim;
e)în ceea ce priveşte asigurarea şi reasigurarea generală, şi următoarele:
(i)estimări ale cheltuielilor de gestionare, altele decât cele de instalare, în special cheltuielile generale curente şi comisioanele;
(ii)estimări privind primele sau cotizaţiile şi daunele;
f)în ceea ce priveşte asigurarea de viaţă, şi un plan care stabileşte estimări detaliate privind veniturile şi cheltuielile legate de activitatea directă, acceptările în reasigurare şi cedările în reasigurare.
Art. 24: Acţionari şi asociaţi care deţin o participaţie calificată
(1)Autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine nu acordă unei întreprinderi autorizaţia de iniţiere a activităţii de asigurare sau de reasigurare înainte de a fi obţinut comunicarea identităţii acţionarilor sau a asociaţilor, direcţi sau indirecţi, persoane fizice sau juridice, care deţin o participaţie calificată în respectiva întreprindere, precum şi comunicarea cuantumului respectivei participaţii.
Aceste autorităţi refuză autorizaţia în cazul în care, ţinând seama de necesitatea de a garanta o administrare corectă şi prudentă a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, nu sunt mulţumite de calitatea acţionarilor sau a asociaţilor.
(2)În sensul alineatului (1), se ţine seama de drepturile de vot menţionate la articolele 9 şi 10 din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată (1), precum şi de condiţiile de cumulare stabilite la articolul 12 alineatele (4) şi (5) din directiva respectivă.
(1)JO L 390, 31.12.2004, p. 38.
Statele membre nu ţin seama de drepturile de vot sau acţiunile pe care le pot deţine societăţi de investiţii sau instituţii de credit ca urmare a subscrierii de instrumente financiare şi/sau a plasării instrumentelor financiare în baza unui angajament ferm, prevăzute în secţiunea A punctul 6 din anexa I la Directiva 2014/65/UE, cu condiţia ca drepturile respective să nu fie exercitate sau utilizate în vreun alt mod pentru a interveni în administrarea activităţii emitentului, pe de o parte, şi cedate în termen de un an de la data achiziţiei, pe de altă parte.

Art. 25: Refuzul autorizaţiei
Orice decizie de refuz trebuie motivată în mod precis şi notificată întreprinderii în cauză.
Fiecare stat membru prevede dreptul de a apela la instanţă în cazul în care se refuză acordarea autorizaţiei.
Aceeaşi posibilitate este prevăzută şi pentru cazul în care autorităţile de supraveghere nu s-au pronunţat în ceea ce priveşte cererea de autorizare în termen de şase luni sau, în cazul evaluării comune în temeiul articolului 26 alineatul (4), în termen de opt luni de la data primirii acesteia.
Fiecare refuz al unei autorizaţii, inclusiv identificarea întreprinderii solicitante şi motivele refuzului, se notifică Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale) (EIOPA) instituite prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (*7). EIOPA menţine actualizată o bază de date cu aceste de informaţii şi acordă autorităţilor de supraveghere acces la baza de date.
(*7)Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 48).

Art. 25a: Notificarea şi publicarea autorizaţiilor sau retragerilor de autorizaţii
Fiecare autorizaţie sau retragere a unei autorizaţii se notifică EIOPA. Denumirea fiecărei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare autorizate se înscrie pe o listă. AEAPO publică lista respectivă pe site-ul său internet şi asigură actualizarea sa.

Art. 26: Consultarea prealabilă a autorităţilor celorlalte state membre
(1)Autorităţile de supraveghere din orice stat membru interesat sunt consultate înainte de acordarea autorizaţiei unei întreprinderi care este:
a)o filială a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare autorizate în statul membru respectiv;
b)o filială a unei întreprinderi-mamă a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare autorizate în statul membru respectiv; sau
c)o întreprindere controlată de aceeaşi persoană, fizică sau juridică, ce controlează o întreprindere de asigurare sau de reasigurare autorizată din statul membru respectiv.
(2)Autorităţile unui stat membru implicat care sunt responsabile pentru supravegherea instituţiilor de credit sau a întreprinderilor de investiţii sunt consultate înainte de acordarea unei autorizaţii unei întreprinderi de asigurare sau reasigurare care este:
a)o filială a unei instituţii de credit sau a unei întreprinderi de investiţii autorizate din Comunitate;
b)o filială a întreprinderii-mamă a unei instituţii de credit sau a unei întreprinderi de investiţii autorizate în Comunitate; sau
c)o întreprindere controlată de aceeaşi persoană, fizică sau juridică, ce controlează o instituţie de credit sau o întreprindere de investiţii autorizată în Comunitate.
(3)Autorităţile menţionate la alineatele (1) şi (2) se consultă, în special, în scopul evaluării calităţii acţionarilor, precum şi a cerinţelor de competenţă şi onorabilitate pentru toate persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau care deţin alte funcţii-cheie, asociate la gestionarea altei întreprinderi din acelaşi grup.
Respectivele autorităţi îşi comunică orice informaţii privind calitatea acţionarilor şi cerinţele de competenţă şi onorabilitate pentru toate persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau care deţin alte funcţii-cheie, în măsura în care aceste informaţii prezintă interes pentru celelalte autorităţi competente interesate pentru eliberarea unei autorizaţii sau pentru controlul continuu al respectării condiţiilor de desfăşurare a activităţii.
(4)În cazul în care trebuie consultate mai multe autorităţi de supraveghere în temeiul alineatului (1), orice autoritate de supraveghere în cauză poate solicita autorităţii de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii care solicită autorizarea, în termen de o lună de la data primirii cererii de consultare, să efectueze o evaluare comună a cererii de autorizare. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii care solicită autorizarea ţine seama de concluziile evaluării comune atunci când ia decizia sa finală.

Art. 27: Obiectivul principal al supravegherii
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere dispun de mijloacele necesare şi deţin expertiza, capacitatea şi competenţele necesare pentru atingerea principalului obiectiv al supravegherii, şi anume protejarea deţinătorilor de poliţe de asigurare şi a beneficiarilor.
Art. 28: Stabilitatea financiară şi prociclicitatea
Fără a aduce atingere principalului obiectiv al supravegherii, prevăzut la articolul 27, statele membre garantează că, în exercitarea sarcinilor lor generale, autorităţile de supraveghere iau în considerare în mod adecvat impactul potenţial al deciziilor lor asupra stabilităţii sistemelor financiare în cauză din Uniunea Europeană, în special în situaţii de urgenţă, ţinând seama de informaţiile disponibile la momentul respectiv.
În perioadele de perturbări excepţionale ale pieţelor financiare, autorităţile de supraveghere ţin seama de posibilele efecte proci-clice ale acţiunilor lor.
Art. 29: Principiile generale ale supravegherii
(1)Supravegherea se bazează pe o abordare prospectivă în funcţie de riscuri. Aceasta include verificarea în mod continuu a desfăşurării corespunzătoare a activităţii de asigurare sau de reasigurare şi a respectării dispoziţiilor de supraveghere de către întreprinderile de asigurare şi de reasigurare.
(2)Supravegherea întreprinderilor de asigurare şi reasigurare constă într-o combinaţie adecvată de activităţi la distanţă şi controale la sediu.
(3)Statele membre se asigură că cerinţele stabilite în prezenta directivă sunt aplicate proporţional cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, în special în ceea ce priveşte întreprinderile clasificate drept întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate.

(4)Actele delegate şi standardele tehnice de reglementare şi de punere în aplicare adoptate de Comisie respectă principiul proporţionalităţii, garantând astfel aplicarea proporţională a prezentei directive, în special în cazul întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate.
Proiectele de standarde tehnice de reglementare înaintate de EIOPA în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare înaintate în conformitate cu articolul 15 din regulamentul menţionat şi ghidurile şi recomandările emise în conformitate cu articolul 16 din regulamentul menţionat garantează aplicarea proporţională a prezentei directive, în special în cazul întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate.
(5)Comisia completează prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, prin care se precizează următoarele:
a)criteriile prevăzute la articolul 29a alineatul (1), inclusiv metoda de calculare a sumei menţionate la litera (a) punctul (iv), litera (b) punctul (v) şi litera (c) punctul (vii) de la alineatul respectiv;
b)metodologia care urmează să fie utilizată la clasificarea întreprinderilor ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate; şi
c)condiţiile de acordare sau de retragere a aprobării autorităţilor de supraveghere pentru măsurile de proporţionalitate care urmează să fie utilizate de întreprinderile care nu sunt clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate, astfel cum sunt menţionate la articolul 29d.

Art. 29a: Criterii pentru identificarea întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile sunt clasificate drept întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate, în conformitate cu procesul prevăzut la articolul 29b, în cazul în care, pe durata celor două exerciţii financiare consecutive imediat anterioare acestei clasificări, întreprinderile respective îndeplinesc următoarele criterii:
a)în cazul întreprinderilor care desfăşoară activităţi de asigurare de viaţă şi al întreprinderilor care desfăşoară atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi activităţi de asigurare generală, ale căror rezerve tehnice aferente activităţilor de asigurare de viaţă reprezintă cel puţin 20 % din totalul rezervelor tehnice menţionate la articolul 76, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale şi al căror venit anual din primele brute subscrise aferent activităţilor de asigurare generală reprezintă mai puţin de 40 % din totalul anual al primelor brute subscrise, se îndeplinesc toate criteriile următoare:
(i)submodulul «risc de rată a dobânzii» menţionat la articolul 105 alineatul (5) al doilea paragraf litera (a) nu depăşeşte 5 % din rezervele tehnice menţionate la articolul 76, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale;
(ii)venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din subscrieri în alte state membre decât statul membru de origine în care întreprinderea a primit autorizaţia în conformitate cu articolul 14 este mai mic decât oricare dintre următoarele praguri:
1.20000 000 EUR;
2.10% din venitul său total anual din primele brute subscrise;
(iii)rezervele tehnice menţionate la articolul 76 aferente activităţilor de asigurare de viaţă, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, nu depăşesc 1 000 000 000 EUR;
(iv)suma următoarelor elemente nu depăşeşte 20 % din investiţiile totale:
1.modulul «risc de piaţă» menţionat la articolul 105 alineatul (5);
2.- partea din modulul «risc de contrapartidă» menţionat la articolul 105 alineatul (6) care corespunde expunerilor la securitizări, instrumente financiare derivate, creanţe de la intermediari şi alte active de investiţii care nu sunt acoperite de submodulul «risc de marjă de credit»;
3.orice cerinţă de capital aplicabilă investiţiilor în active necorporale care nu sunt acoperite de modulele «risc de piaţă» şi «risc de contrapartidă»;
(v)acceptările în reasigurare de către întreprindere nu depăşesc 50 % din venitul său total anual din primele brute subscrise;
(vi)cerinţa de capital de solvabilitate este respectată;
b)în cazul întreprinderilor care desfăşoară activităţi de asigurare generală şi al întreprinderilor care desfăşoară atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi activităţi de asigurare generală, al căror venit anual din primele brute subscrise aferent activităţilor de asigurare generală reprezintă cel puţin 40 % din totalul venitului lor anual din primele brute subscrise şi ale căror rezerve tehnice aferente activităţilor de asigurare de viaţă reprezintă mai puţin de 20 % din totalul rezervelor lor tehnice menţionate la articolul 76, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, se îndeplinesc toate criteriile următoare:
(i)rata combinată medie pentru activităţile de asigurare generală, după deducerea reasigurării, din ultimii trei ani este mai mică de 100 %;
(ii)venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din subscrieri în alte state membre decât statul membru de origine în care întreprinderea a primit autorizaţia în conformitate cu articolul 14 este mai mic decât oricare dintre următoarele praguri:
1.20000 000 EUR;
2.10% din venitul său total anual din primele brute subscrise;
(iii)venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din activităţile de asigurare generală nu depăşeşte 100 000 000 EUR;
(iv)suma primelor brute subscrise anuale din clasele 5-7, 11, 12, 14 şi 15 din anexa I partea A nu depăşeşte 30 % din totalul primelor subscrise anuale aferente activităţii de asigurare generală;
(v)suma următoarelor elemente nu depăşeşte 20 % din investiţiile totale:
1.modulul «risc de piaţă» menţionat la articolul 105 alineatul (5);
2.- partea din modulul «risc de contrapartidă» menţionat la articolul 105 alineatul (6) care corespunde expunerilor la securitizări, instrumente financiare derivate, creanţe de la intermediari şi alte investiţii care nu sunt acoperite de submodulul «risc de marjă de credit»;
3.orice cerinţă de capital aplicabilă investiţiilor în active necorporale care nu sunt acoperite de modulele «risc de piaţă» şi «risc de contrapartidă»;
(vi)acceptările în reasigurare de către întreprindere nu depăşesc 50 % din venitul său total anual din primele brute subscrise;
(vii)cerinţa de capital de solvabilitate este respectată;
c)în cazul întreprinderilor care desfăşoară atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi activităţi de asigurare generală, ale căror rezerve tehnice aferente activităţilor de asigurare de viaţă reprezintă cel puţin 20 % din totalul rezervelor lor tehnice menţionate la articolul 76, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, şi al căror venit anual din primele brute subscrise aferent activităţilor de asigurare generală reprezintă cel puţin 40 % din totalul venitului lor anual din primele brute subscrise, se îndeplinesc toate criteriile următoare:
(i)submodulul «risc de rată a dobânzii» menţionat la articolul 105 alineatul (5) al doilea paragraf litera (a) nu depăşeşte 5 % din rezervele tehnice menţionate la articolul 76, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale;
(ii)rata combinată medie pentru activităţile de asigurare generală, după deducerea reasigurării, din ultimii trei ani este mai mică de 100 %;
(iii)rezervele tehnice menţionate la articolul 76 aferente activităţilor de asigurare de viaţă, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, nu depăşesc 1 000 000 000 EUR;
(iv)venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din activităţile de asigurare generală nu depăşeşte 100 000 000 EUR;
(v)venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din subscrieri în alte state membre decât statul membru de origine în care întreprinderea a primit autorizaţia în conformitate cu articolul 14 este mai mic decât oricare dintre următoarele praguri:
1.20000 000 EUR;
2.10% din venitul său total anual din primele brute subscrise;
(vi)suma primelor brute subscrise anuale din clasele 5-7, 11, 12, 14 şi 15 din anexa I partea A nu depăşeşte 30 % din totalul primelor subscrise anuale aferente activităţii de asigurare generală;
(vii)suma următoarelor elemente nu depăşeşte 20 % din investiţiile totale:
1.modulul «risc de piaţă» menţionat la articolul 105 alineatul (5);
2.- partea din modulul «risc de contrapartidă» menţionat la articolul 105 alineatul (6) care corespunde expunerilor la securitizări, instrumente financiare derivate, creanţe de la intermediari şi alte active de investiţii care nu sunt acoperite de submodulul «risc de marjă de credit»;
3.orice cerinţă de capital aplicabilă investiţiilor în active necorporale care nu sunt acoperite de modulele «risc de piaţă» şi «risc de contrapartidă»;
(viii)acceptările în reasigurare de către întreprindere nu depăşesc 50 % din venitul său total anual din primele brute subscrise;
(ix)cerinţa de capital de solvabilitate este respectată.
Criteriile prevăzute la primul paragraf litera (a) punctele (ii) şi (v), litera (b) punctele (ii) şi (vi) şi litera (c) punctele (v) şi (viii) nu se aplică întreprinderilor de asigurare captive sau întreprinderilor de reasigurare captive.
Prin derogare de la primul paragraf, întreprinderile de asigurare captive şi întreprinderile de reasigurare captive sunt clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate şi în cazul în care nu îndeplinesc criteriile prevăzute la primul paragraf, cu condiţia să îndeplinească cumulativ următoarele două criterii:
(a)persoanele asigurate şi beneficiarii sunt oricare dintre următoarele:
(i)entităţi juridice ale grupului din care face parte întreprinderea de asigurare captivă sau întreprinderea de reasigurare captivă;
(ii)persoane fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului respectiv, cu condiţia ca activitatea desfăşurată în legătură cu persoanele fizice respective să rămână sub 5 % din rezervele tehnice;
(b)obligaţiile de asigurare şi contractele de asigurare care stau la baza obligaţiilor de reasigurare ale întreprinderii de asigurare captive sau ale întreprinderii de reasigurare captive nu constau în asigurări obligatorii de răspundere civilă.
(2)În cazul întreprinderilor care au obţinut autorizaţia în conformitate cu articolul 14 în ultimele două exerciţii financiare, îndeplinirea criteriilor stabilite la alineatul (1) de la prezentul articol se evaluează în ceea ce priveşte ultimul exerciţiu financiar anterior clasificării sau, în cazul în care autorizaţia a fost obţinută în ultimele 12 luni, în ceea ce priveşte planul de afaceri menţionat la articolul 23.
(3)Următoarele întreprinderi nu sunt niciodată clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate:
a)întreprinderile care utilizează un model intern parţial sau integral aprobat pentru a calcula cerinţa de capital de solvabilitate, în conformitate cu cerinţele privind modelele interne integrale şi parţiale prevăzute în capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 3;
b)întreprinderile care sunt întreprinderi-mamă ale unui conglomerat financiar în înţelesul articolului 2 punctul 14 din Directiva 2002/87/CE sau ale unui grup în înţelesul articolului 212 din prezenta directivă, cărora li se aplică supravegherea la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) litera (a) sau (b) din prezenta directivă, cu excepţia cazului în care grupul este clasificat ca grup mic şi cu un grad redus de complexitate;
c)întreprinderile care sunt întreprinderea-mamă a unei întreprinderi menţionate la articolul 228 alineatul (1) literele (a)-(e);
d)întreprinderile care administrează fonduri colective de pensii în înţelesul articolului 2 alineatul (3) litera (b) punctele (iii) şi (iv), în cazul în care valoarea activelor fondurilor colective de pensii depăşeşte 1 000 000 000 EUR.
Art. 29b: Procesul de clasificare a întreprinderilor care îndeplinesc criteriile
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 29a pot să notifice autorităţii de supraveghere că îndeplinesc respectivele criterii, pentru a fi clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate.
(2)Notificarea menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol se transmite de către întreprindere autorităţii de supraveghere din statul membru care a acordat autorizaţia prealabilă menţionată la articolul 14. Notificarea respectivă include toate elementele următoare:
a)dovada îndeplinirii tuturor criteriilor prevăzute la articolul 29a aplicabile întreprinderii respective;
b)o declaraţie conform căreia întreprinderea nu are în vedere nicio modificare strategică care ar avea drept rezultat neîndeplinirea în următorii trei ani a oricăruia dintre criteriile prevăzute la articolul 29a;
c)o identificare a măsurilor de proporţionalitate pe care întreprinderea preconizează să le pună în aplicare, în special dacă se intenţionează să se utilizeze simplificarea celei mai bune estimări, şi informaţii din care să reiasă dacă întreprinderea are în vedere să utilizeze metoda simplificată de calculare a rezervelor tehnice, prevăzută la articolul 77 alineatul (8).
(3)Autoritatea de supraveghere se poate opune clasificării ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate în termen de două luni de la primirea notificării complete menţionate la alineatul (1), pe motive legate exclusiv de oricare dintre următoarele aspecte:
a)neîndeplinirea criteriilor prevăzute la articolul 29a;
b)nerespectarea cerinţei de capital de solvabilitate, evaluată fără utilizarea niciuneia dintre măsurile tranzitorii menţionate la articolul 77a alineatul (2), la articolul 308c, la articolul 308d sau, după caz, la articolul 111 alineatul (1) al doilea paragraf;
c)întreprinderea reprezintă peste 5 % din piaţa de asigurări şi reasigurări de viaţă sau, după caz, de asigurări şi reasigurări generale a statului membru de origine al întreprinderii, în conformitate cu articolul 35a alineatul (1) al doilea paragraf.
(4)Decizia autorităţii de supraveghere de a se opune clasificării ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate se motivează şi se comunică în scris întreprinderii în cauză.
În absenţa unei astfel de decizii, întreprinderea este clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate de la data expirării termenului de două luni menţionat la alineatul (3).
În cazul în care, înainte de expirarea termenului de două luni menţionat la alineatul (3), autoritatea de supraveghere emite o decizie care confirmă îndeplinirea criteriilor, întreprinderea este clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate de la data deciziei respective.
(5)În ceea ce priveşte cererile primite de autorităţile de supraveghere în primele şase luni de la 30 ianuarie 2027, termenul menţionat la alineatul (3) se prelungeşte la patru luni.
(6)O întreprindere este clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate atât timp cât clasificarea respectivă nu încetează în conformitate cu prezentul alineat.
În cazul în care o întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate nu mai îndeplineşte oricare dintre criteriile prevăzute la articolul 29a alineatul (1), întreprinderea respectivă informează fără întârziere autoritatea de supraveghere. În cazul în care neîndeplinirea criteriilor persistă fără întrerupere timp de doi ani consecutivi, întreprinderea informează autoritatea de supraveghere cu privire la această situaţie şi încetează să mai fie clasificată drept întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate începând din următorul exerciţiu financiar.
În cazul în care o întreprindere care a fost clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate îndeplineşte oricare dintre criteriile de excludere prevăzute la articolul 29a alineatul (3), întreprinderea respectivă informează fără întârziere autoritatea de supraveghere şi încetează să mai fie clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate începând din exerciţiul financiar următor.
Art. 29c: Aplicarea măsurilor de proporţionalitate de întreprinderile clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate pot aplica toate măsurile de proporţionalitate.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care consideră că profilul de risc al unei întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate prezintă deficienţe semnificative, autoritatea de supraveghere poate să solicite întreprinderii în cauză să nu mai aplice una sau mai multe dintre măsurile de proporţionalitate, cu condiţia ca solicitarea să fie justificată în mod corespunzător în scris, cu referire la deficienţele specifice ale profilului de risc al întreprinderii. Se consideră că există deficienţe semnificative în cazul în care:
a)cerinţa de capital de solvabilitate nu mai este respectată sau există riscul nerespectării sale în următoarele trei luni, fapt evaluat, după caz, fără utilizarea niciuneia dintre măsurile tranzitorii menţionate la articolul 77a alineatul (2), la articolul 308c, la articolul 308d sau, după caz, la articolul 111 alineatul (1) al doilea paragraf;
b)sistemul de guvernanţă al întreprinderii este ineficient în înţelesul articolului 41; sau
c)modificări importante ale profilului de risc al întreprinderii ar putea conduce la neîndeplinirea în mod semnificativ a oricăruia dintre criteriile prevăzute la articolul 29a alineatul (1).
Art. 29d: Aplicarea măsurilor de proporţionalitate de întreprinderi care nu sunt clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care nu sunt clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate pot aplica măsurile de proporţionalitate prevăzute la articolul 35 alineatul (5a), articolul 41, articolul 45 alineatele (1b) şi (5), articolul 77 alineatul (8) şi articolul 144a alineatul (4), precum şi măsurile de proporţionalitate prevăzute în actele delegate adoptate în temeiul prezentei directive care sunt atât aplicabile în mod explicit întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate în conformitate cu articolul 29c, cât şi identificate în sensul prezentului articol, numai cu aprobarea prealabilă din partea autorităţii de supraveghere.
Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare prezintă autorităţii de supraveghere o cerere scrisă de aprobare. Respectiva cerere include:
a)o listă a măsurilor de proporţionalitate pe care întreprinderea intenţionează să le aplice şi motivele pentru care utilizarea acestora este justificată în raport cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţilor întreprinderii;
b)orice altă informaţie semnificativă privind profilul de risc al întreprinderii;
c)o declaraţie conform căreia întreprinderea nu are în vedere nicio modificare strategică care ar avea un impact asupra profilului de risc al întreprinderii în următorii trei ani.
(2)În termen de două luni de la primirea cererii menţionate la alineatul (1) al doilea paragraf, autoritatea de supraveghere evaluează cererea şi informează întreprinderea cu privire la aprobarea sau respingerea acesteia, precum şi cu privire la măsurile de proporţionalitate a căror aplicare o aprobă. În cazul în care autoritatea de supraveghere aprobă aplicarea măsurilor de proporţionalitate în anumite condiţii, decizia de aprobare conţine motivele care stau la baza respectivelor condiţii. Decizia autorităţii de supraveghere de a se opune aplicării uneia sau mai multora dintre măsurile de proporţionalitate enumerate în cerere se notifică în scris şi prezintă motivele pe care se bazează. Motivele respective sunt legate de profilul de risc al întreprinderii.
(3)Autoritatea de supraveghere poate să solicite orice informaţie suplimentară care este necesară pentru finalizarea evaluării menţionate la alineatul (2). Termenul menţionat la alineatul respectiv se suspendă pe perioada cuprinsă între data primei solicitări de informaţii de către autorităţile de supraveghere şi data primirii unui răspuns din partea întreprinderii în cauză la respectiva solicitare. Eventualele cereri suplimentare formulate de autoritatea de supraveghere nu conduc la suspendarea termenului de evaluare.
(4)În ceea ce priveşte cererile primite de autorităţile de supraveghere înainte de 31 iulie 2027, termenul menţionat la alineatul (2) este de patru luni.
(5)Aprobarea aplicării măsurilor de proporţionalitate poate fi modificată sau retrasă în orice moment dacă profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare s-a modificat. Orice decizie a autorităţii de supraveghere de modificare sau de retragere a aprobării precizează motivele acesteia şi se comunică în scris întreprinderii în cauză.
Art. 29e: Monitorizarea aplicării măsurilor de proporţionalitate
(1)În termen de un an de la clasificarea lor ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare raportează autorităţilor lor de supraveghere informaţii cu privire la măsurile de proporţionalitate aplicate, în cadrul informaţiilor care trebuie furnizate în scopuri de supraveghere, astfel cum sunt menţionate la articolul 35. În cazul în care astfel de întreprinderi intenţionează să modifice lista măsurilor de proporţionalitate care urmează să fie aplicate, acestea informează imediat autorităţile lor de supraveghere.
(2)În cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică măsuri de proporţionalitate în temeiul articolului 29d decid să nu mai aplice astfel de măsuri, acestea informează autorităţile lor de supraveghere în această privinţă.
(3)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică orice măsuri de proporţionalitate care corespund măsurilor existente în temeiul prezentei directive până la 28 ianuarie 2025 pot continua să aplice astfel de măsuri fără a aplica cerinţele prevăzute la articolele 29b, 29c şi 29d, pe o perioadă care nu depăşeşte patru exerciţii financiare.

Art. 30: Autorităţile de supraveghere şi sfera supravegherii
(1)Supravegherea financiară a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, inclusiv a activităţilor pe care le desfăşoară prin intermediul sucursalelor sau în regim de libertate de a presta servicii, ţine exclusiv de competenţa statului membru de origine.
(2)Supravegherea financiară prevăzută la alineatul (1) include verificarea, pentru ansamblul activităţilor întreprinderii de asigurare şi de reasigurare, a sistemului de guvernanţă al acesteia, a solvabilităţii sale, a constituirii rezervelor sale tehnice, a activelor sale şi a fondurilor proprii eligibile, în conformitate cu normele stabilite sau cu practicile urmate în statul membru de origine în temeiul dispoziţiilor adoptate la nivelul Uniunii.
În cazul în care întreprinderile de asigurare în cauză sunt autorizate să acopere riscurile incluse în clasa 18 din anexa I partea A, supravegherea se extinde, de asemenea, la controlul mijloacelor tehnice de care dispun întreprinderile de asigurare pentru a efectua operaţiunile de asistenţă pe care se angajează să le efectueze, în măsura în care legislaţia statului membru de origine prevede un control al acestor mijloace.
(3)În cazul în care autorităţile de supraveghere din statul membru în care este situat riscul sau din statul membru al angajamentului sau, în cazul unei societăţi de reasigurare, autorităţile de reglementare din statul membru gazdă sunt îndreptăţite să considere că activităţile unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare i-ar putea afecta soliditatea financiară, acestea informează autorităţile de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii respective.
Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine stabilesc dacă întreprinderea îndeplineşte principiile prudenţiale stabilite de prezenta directivă.
Art. 31: Transparenţă şi răspundere
(1)Autorităţile de supraveghere îşi duc la îndeplinire sarcinile în mod transparent şi responsabil, respectând principiul protecţiei informaţiilor confidenţiale.
(2)Statele membre se asigură că sunt publicate următoarele informaţii:
a)textele actelor cu putere de lege şi ale actelor administrative şi recomandările generale din domeniul reglementării asigurărilor;
b)criteriile şi metodele generale, inclusiv instrumentele dezvoltate în conformitate cu articolul 34 alineatul (4), utilizate în procesul de supraveghere stabilit la articolul 36;
c)date statistice agregate cu privire la aspecte-cheie ale aplicării cadrului prudenţial;
d)maniera de exercitare a opţiunilor prevăzute de prezenta directivă;
e)obiectivele supravegherii şi principalele funcţii şi activităţi ale acesteia.
Publicarea informaţiilor prevăzute la primul paragraf este suficientă pentru a permite o comparaţie între abordările adoptate în materie de supraveghere de către autorităţile de supraveghere ale diferitelor state membre.
Publicarea se face într-un format comun, informaţiile fiind actualizate regulat. Informaţiile menţionate la primul paragraf literele (a)-(e) sunt disponibile în fiecare stat membru la o adresă electronică unică.
(3)Statele membre prevăd proceduri transparente pentru numirea şi destituirea membrilor organelor de conducere şi de administrare ale propriilor autorităţi de supraveghere.
(4)Fără a aducere atingere articolului 35, articolului 51, articolului 254 alineatul (2) şi articolului 256, Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a cu privire la alineatul (2) de la prezentul articol, prin care se precizează aspectele cheie cu privire la care se publică date statistice agregate, precum şi cuprinsul şi data publicării informaţiilor.
(5)Pentru a asigura condiţii uniforme legate de aplicarea alineatului (2) de la prezentul articol şi fără a aduce atingere articolului 35, articolului 51, articolului 254 alineatul (2) şi articolului 256, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica machetele şi structura informaţiilor publicate conform prezentului articol.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la 30 septembrie 2015.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 32: Interdicţia de a refuza contracte de reasigurare sau de retrocesiune
(1)Statul membru de origine al unei întreprinderi de asigurare nu poate refuza un contract de reasigurare încheiat cu o întreprindere de reasigurare sau cu o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu articolul 14 din motive direct legate de soliditatea financiară a respectivei întreprinderi de reasigurare sau a respectivei întreprinderi de asigurare.
(2)Statul membru de origine al întreprinderii de reasigurare nu poate refuza un contract de retrocesiune încheiat de o întreprindere de reasigurare cu o altă întreprindere de reasigurare sau cu o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu articolul 14 din motive legate direct de soliditatea financiară a respectivei întreprinderi de reasigurare sau a respectivei întreprinderi de asigurare.
Art. 33: Supravegherea sucursalelor stabilite într-un alt stat membru
Statele membre prevăd că, în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare autorizată într-un alt stat membru îşi desfăşoară activitatea prin intermediul unei sucursale, autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine pot, după ce au informat autorităţile de supraveghere ale statului membru gazdă în cauză, să procedeze chiar ele sau prin intermediul unor persoane desemnate în acest scop la verificarea la faţa locului a informaţiilor necesare pentru a asigura supravegherea financiară a întreprinderii.
Autorităţile statului membru gazdă în cauză pot participa la aceste verificări.
În cazul în care o autoritate de supraveghere a informat autorităţile de supraveghere dintr-un stat membru gazdă că intenţionează să desfăşoare verificări la faţa locului în conformitate cu primul paragraf şi în cazul în care autorităţii de supraveghere respective i se interzice să îşi exercite dreptul de a desfăşura verificările la faţa locului sau în cazul în care autorităţile de supraveghere respective nu îşi pot exercita în practică dreptul de participare în conformitate cu al doilea paragraf, autorităţile de supraveghere pot înainta chestiunea AEAPO, solicitând asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În această situaţie, AEAPO poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul menţionat.
În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, AEAPO poate participa la inspecţiile la faţa locului în cazul în care acestea sunt organizate în comun de către două sau mai multe autorităţi de supraveghere.

Art. 34: Competenţe de supraveghere generale
(1)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţa de a lua măsuri preventive şi corective pentru a garanta că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare respectă actele cu putere de lege şi actele administrative pe care trebuie să le respecte în fiecare stat membru.
(2)Autorităţile de supraveghere au competenţa de a lua orice măsuri necesare, inclusiv, dacă este cazul, măsuri cu caracter administrativ sau financiar, în ceea ce priveşte întreprinderile de asigurare sau de reasigurare, precum şi membrii organului administrativ, de conducere sau de control al acestora.
(3)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţa de a impune prezentarea tuturor informaţiilor necesare pentru desfăşurarea acţiunilor de supraveghere în conformitate cu articolul 35.
(4)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţa de a crea, pe lângă calcularea cerinţei de capital de solvabilitate şi dacă acest lucru este oportun, instrumentele cantitative necesare în cadrul procesului de supraveghere, pentru a evalua capacitatea întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare de a face faţă unor evenimente posibile sau unor schimbări viitoare ale condiţiilor economice care ar putea avea efecte nefavorabile asupra situaţiei lor financiare globale. Autorităţile de supraveghere au competenţa de a impune efectuarea de către întreprinderi a testelor necesare.
(5)Autorităţile de supraveghere au competenţa de a realiza controale la sediul întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare.
(6)Competenţele de supraveghere se aplică la momentul oportun şi în mod proporţional.
(7)Competenţele cu privire la întreprinderile de asigurare şi de reasigurare menţionate la alineatele (1)-(5) sunt valabile şi pentru activităţile externalizate ale întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare.
(8)Măsurile stabilite la alineatele (1)-(5) şi (7) sunt puse în aplicare, după caz, prin executare silită, prin intermediul instanţelor judecătoreşti.
Art. 35: Informaţii care trebuie furnizate în scopuri de supraveghere
(1)Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să prezinte autorităţilor de supraveghere informaţiile necesare în scopul supravegherii, ţinând cont de obiectivele supravegherii stabilite la articolele 27 şi 28 şi de principiile generale ale supravegherii stabilite la articolul 29, în special de principiul proporţionalităţii. Astfel de informaţii conţin cel puţin informaţiile necesare pentru următoarele acţiuni, în timpul desfăşurării proceselor menţionate la articolul 36:
a)evaluarea sistemului de guvernanţă utilizat de întreprinderi, a activităţilor pe care le desfăşoară, a principiilor de evaluare aplicate în materie de solvabilitate, a riscurilor cu care se confruntă şi a sistemelor de management al riscurilor, precum şi a structurii capitalului, a necesităţilor şi a conducerii acestor întreprinderi;
b)luarea oricăror decizii corespunzătoare în urma exercitării drepturilor şi obligaţiilor lor de supraveghere.
(2)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au următoarele competenţe:
a)de a stabili natura, nivelul şi formatul informaţiilor menţionate la alineatul (1) pe care trebuie să le prezinte întreprinderile de asigurare şi de reasigurare la următoarele repere temporale:
(i)la perioade predefinite;
(ii)la survenirea unor evenimente predefinite;
(iii)pe parcursul investigaţiilor cu privire la situaţia unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare;
b)de a obţine orice informaţii cu privire la contractele deţinute de intermediari sau la contractele încheiate cu terţi; şi
c)de a solicita informaţii de la experţi externi, precum auditorii şi actuarii.
(3)Informaţiile menţionate la alineatele (1) şi (2) cuprind următoarele:
a)elemente calitative sau cantitative sau orice combinaţie adecvată între acestea;
b)elemente istorice, actuale sau prospective sau orice combinaţie adecvată între acestea; şi
c)date din surse interne sau din surse externe sau orice combinaţie adecvată între acestea.
(4)Informaţiile menţionate la alineatele (1) şi (2) respectă următoarele principii:
a)trebuie să reflecte natura, amploarea şi complexitatea activităţii întreprinderii în cauză, în special riscurile inerente acestor activităţi;
b)trebuie să fie accesibile, complete în toate aspectele semnificative, comparabile şi consecvente în timp; şi
c)trebuie să fie adecvate, fiabile şi inteligibile.
(5)Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să deţină sisteme şi structuri corespunzătoare pentru îndeplinirea cerinţelor stabilite la alineatele (1)-(4), precum şi o politică scrisă, aprobată de organul administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, care să asigure permanent adecvarea informaţiilor prezentate.
(51)Ţinând seama de informaţiile solicitate la alineatele (1), (2) şi (3) şi de principiile prevăzute la alineatul (4), statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prezintă autorităţilor de supraveghere un raport periodic de supraveghere care cuprinde informaţii privind activitatea şi rezultatele obţinute de întreprindere, sistemul său de guvernanţă, profilul său de risc, evaluarea pentru determinarea solvabilităţii sale şi gestionarea capitalului său în perioada de raportare.
Frecvenţa raportului periodic de supraveghere este următoarea:
a)pentru întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate, o dată la trei ani sau, în cazul în care acest lucru este permis de autoritatea de supraveghere, minimum o dată la cinci ani;
b)pentru întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, altele decât întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate, o dată la trei ani.
În sensul celui de-al doilea paragraf litera (b), dacă se consideră necesar, autoritatea de supraveghere poate solicita întreprinderilor supravegheate să raporteze mai frecvent.

(6)
[textul din Art. 35, alin. (6) din titlul I, capitolul III a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 15., alin. (C) din Directiva 2/27-nov-2024]
(7)
[textul din Art. 35, alin. (7) din titlul I, capitolul III a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 15., alin. (C) din Directiva 2/27-nov-2024]
(8)
[textul din Art. 35, alin. (8) din titlul I, capitolul III a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 15., alin. (C) din Directiva 2/27-nov-2024]
(9)Comisia completează prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează următoarele:
a)informaţiile menţionate la alineatele (1)-(4) de la prezentul articol;
b)criteriile privind raportarea limitată de supraveghere pentru întreprinderile de asigurare captive şi întreprinderile de reasigurare captive, având în vedere natura, amploarea şi complexitatea riscurilor acestor tipuri specifice de întreprinderi, pentru a asigura, în măsura corespunzătoare, convergenţa raportării de supraveghere.

(10)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru raportarea periodică de supraveghere în ceea ce priveşte machetele utilizate pentru a transmite autorităţilor de supraveghere informaţiile menţionate la alineatele (1) şi (2), inclusiv pragurile bazate pe riscuri care stabilesc factorul declanşator al cerinţelor de raportare, atunci când este cazul, sau orice exonerare de obligaţia de a furniza informaţii specifice pentru anumite tipuri de întreprinderi, cum ar fi întreprinderile de asigurare şi de reasigurare captive, având în vedere natura, amploarea şi complexitatea riscurilor anumitor tipuri de întreprinderi. EIOPA elaborează soluţii în domeniul tehnologiei informaţiei, inclusiv machete de raportare şi instrucţiuni pentru raportarea menţionată la alineatele (1) şi (2).
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(12)Până la 29 ianuarie 2027, EIOPA prezintă Comisiei un raport privind măsurile, inclusiv modificările legislative, care ar putea fi avute în vedere pentru a elabora un sistem de colectare integrată a datelor care să permită:
a)reducerea suprapunerilor şi a neconcordanţelor între cadrele de raportare din sectorul asigurărilor şi cele din alte sectoare ale industriei financiare;
b)îmbunătăţirea standardizării datelor şi sporirea eficienţei în ceea ce priveşte partajarea şi utilizarea datelor deja raportate în orice cadru de raportare al Uniunii de către orice autoritate competentă relevantă de la nivelul Uniunii sau de la nivel naţional; şi
c)reducerea costurilor de asigurare a conformităţii.
EIOPA acordă prioritate informaţiilor legate de raportarea de către organismele de plasament colectiv şi de raportarea cu privire la instrumentele financiare derivate, dar nu se limitează la acestea.
La întocmirea raportului menţionat la primul paragraf, EIOPA lucrează în strânsă cooperare cu celelalte autorităţi europene de supraveghere şi cu Banca Centrală Europeană (BCE) şi, când este cazul, implică autorităţile naţionale competente.

Art. 35a: Exonerări şi limitări acordate de autorităţile de supraveghere în ceea ce priveşte raportarea periodică cantitativă de supraveghere
(1)Fără a aduce atingere articolului 129 alineatul (4), în cazul în care perioadele predefinite menţionate la articolul 35 alineatul (2) litera (a) punctul (i) sunt mai mici de un an, autorităţile de supraveghere în cauză pot limita raportarea periodică de supraveghere, dacă:
a)transmiterea informaţiilor respective ar fi excesiv de împovărătoare în raport cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţilor întreprinderii;
b)informaţiile sunt raportate cel puţin anual.
Această limitare a raportării periodice de supraveghere se acordă doar întreprinderilor care, luate împreună, nu reprezintă mai mult de 20 % din piaţa de asigurări şi reasigurări de viaţă şi, respectiv, generale a unui stat membru, unde cota de piaţă pentru asigurările de viaţă se bazează pe rezerve tehnice brute, iar cota de piaţă pentru asigurările generale se bazează pe prime brute subscrise.
Atunci când determină eligibilitatea întreprinderilor pentru aceste limitări, autorităţile de supraveghere acordă prioritate întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate.
(2)Autorităţile de supraveghere în cauză pot limita raportarea periodică de supraveghere sau pot exonera întreprinderile de asigurare şi de reasigurare de obligaţia de a raporta toţi indicatorii, dacă:
a)transmiterea informaţiilor respective ar fi excesiv de împovărătoare în raport cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţilor întreprinderii;
b)transmiterea informaţiilor respective nu este necesară pentru supravegherea eficace a întreprinderii;
c)exonerarea nu subminează stabilitatea sistemelor financiare în cauză din Uniune; şi
d)întreprinderea poate furniza informaţiile la cerere.
Exonerarea de obligaţia raportării tuturor indicatorilor se acordă doar întreprinderilor care, luate împreună, nu reprezintă mai mult de 20 % din piaţa de asigurări şi reasigurări de viaţă şi, respectiv, generale a unui stat membru, unde cota de piaţă pentru asigurările de viaţă se bazează pe rezerve tehnice brute, iar cota de piaţă pentru asigurările generale se bazează pe prime brute subscrise.
Atunci când determină eligibilitatea întreprinderilor pentru respectivele limitări sau exonerări, autorităţile de supraveghere acordă prioritate întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate.
(3)Întreprinderile de asigurare captive şi întreprinderile de reasigurare captive sunt exonerate de obligaţia de raportare periodică de supraveghere a tuturor indicatorilor în cazul în care perioadele predefinite menţionate la articolul 35 alineatul (2) litera (a) punctul (i) sunt mai mici de un an, cu condiţia să respecte cumulativ următoarele două condiţii:
a)persoanele asigurate şi beneficiarii sunt:
(i)fie entităţi juridice ale grupului din care face parte întreprinderea de asigurare captivă sau întreprinderea de reasigurare captivă;
(ii)fie persoane fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului respectiv, cu condiţia ca activitatea desfăşurată în legătură cu persoanele fizice respective să rămână sub 5 % din rezervele tehnice;
b)obligaţiile de asigurare şi contractele de asigurare care stau la baza obligaţiilor de reasigurare ale întreprinderii de asigurare captive sau ale întreprinderii de reasigurare captive nu constau în asigurări obligatorii de răspundere civilă.
(4)În sensul alineatelor (1) şi (2) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere evaluează, în cadrul procesului de supraveghere, în ceea ce priveşte întreprinderile clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate, dacă transmiterea de informaţii ar fi excesiv de împovărătoare în raport cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor aferente activităţilor întreprinderii, ţinând cont cel puţin de:
a)riscurile de piaţă generate de investiţiile întreprinderii;
b)nivelul concentrării riscurilor;
c)efectele posibile ale managementului activelor întreprinderii asupra stabilităţii financiare;
d)sistemele şi structurile prin care întreprinderea furnizează informaţii în scopuri de supraveghere, precum şi politica scrisă menţionată la articolul 35 alineatul (5).
(5)În sensul alineatelor (1) şi (2), autorităţile de supraveghere evaluează, în cadrul procesului de supraveghere, în ceea ce priveşte întreprinderile care nu sunt clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate, dacă transmiterea informaţiilor respective ar fi excesiv de împovărătoare în raport cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor aferente activităţilor întreprinderii, ţinând cont cel puţin de elementele menţionate la alineatul (4) literele (a)-(d) şi de următoarele aspecte:
a)volumul primelor, al rezervelor tehnice şi al activelor întreprinderii;
b)volatilitatea daunelor şi a beneficiilor acoperite de întreprindere;
c)numărul total de clase de asigurări de viaţă şi generale pentru care s-a acordat autorizaţie;
d)caracterul corespunzător al sistemului de guvernanţă al întreprinderii;
e)nivelul fondurilor proprii care acoperă cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim;
f)dacă întreprinderea este o întreprindere de asigurare captivă sau o întreprindere de reasigurare captivă care acoperă exclusiv riscurile asociate grupului industrial sau comercial din care face parte.
(6)Pentru a asigura aplicarea coerentă şi consecventă a alineatelor (1)-(5) de la prezentul articol, EIOPA emite ghiduri în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 pentru a aduce precizări suplimentare în legătură cu:
a)metodele utilizate pentru determinarea cotelor de piaţă menţionate la alineatul (1) al doilea paragraf şi la alineatul (2) al doilea paragraf de la prezentul articol;
b)procesul care trebuie utilizat de autorităţile de supraveghere pentru a informa întreprinderile de asigurare şi de reasigurare cu privire la orice limitare sau exonerare menţionată la prezentul articol.
Art. 35b: Termene de raportare
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare transmit autorităţilor de supraveghere informaţiile menţionate la articolul 35 alineatele (1)-(4) la intervale de un an sau mai mari, în termen de 16 săptămâni de la sfârşitul exerciţiului financiar al întreprinderii.
(2)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare transmit trimestrial autorităţilor de supraveghere informaţiile menţionate la articolul 35 alineatele (1)-(4), în termen de cinci săptămâni de la sfârşitul fiecărui trimestru.
(3)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prezintă autorităţilor de supraveghere raportul periodic de supraveghere menţionat la articolul 35 alineatul (5a) în termen de 18 săptămâni de la sfârşitul exerciţiului financiar al întreprinderii.

Art. 36: Procesul de supraveghere
(1)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere analizează şi evaluează strategiile, procesele şi procedurile de raportare instituite de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare în vederea respectării actelor cu putere de lege şi actelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive.
Această analiză şi evaluare cuprinde evaluarea cerinţelor calitative referitoare la sistemul de guvernanţă, evaluarea riscurilor cu care se confruntă sau cu care s-ar putea confrunta întreprinderile în cauză şi evaluarea capacităţii întreprinderilor respective de a estima riscurile ţinând seama de mediul în care activează întreprinderile.
(2)În special, autorităţile de supraveghere analizează şi evaluează respectarea următoarelor elemente:
a)sistemul de guvernanţă, inclusiv cerinţele de competenţă profesională şi probitate morală, astfel cum sunt prevăzute la articolul 42, şi autoevaluarea riscurilor şi a solvabilităţii, astfel cum este prevăzută în capitolul IV secţiunea 2;

b)rezervele tehnice, prevăzute în capitolul VI secţiunea 2;
c)cerinţele de capital, prevăzute în capitolul VI secţiunile 4 şi 5;
d)normele privind investiţiile, prevăzute în capitolul VI secţiunea 6;
e)calitatea şi cantitatea fondurilor proprii, prevăzute în capitolul VI secţiunea 3;
f)în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare utilizează un model intern integral sau parţial, respectarea continuă a cerinţelor privind modelele interne integrale şi parţiale prevăzute în capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 3.
(3)Autorităţile de supraveghere dispun de instrumente adecvate de monitorizare care le permit să identifice deteriorarea condiţiilor financiare din cadrul unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare şi să urmărească modul în care este remediată deteriorarea respectivă.
(4)Autorităţile de supraveghere evaluează adecvarea metodelor şi practicilor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare concepute în scopul identificării de evenimente posibile sau de schimbări viitoare ale condiţiilor economice care ar putea avea efecte nefavorabile asupra situaţiei financiare globale a întreprinderii în cauză.
Autorităţile de supraveghere evaluează capacitatea întreprinderii de a face faţă acelor evenimente posibile sau schimbări viitoare ale condiţiilor economice.
(5)Autorităţile de supraveghere au competenţele necesare pentru a impune întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să remedieze punctele slabe sau deficienţele identificate în cursul procesului de supraveghere.
(6)Analizele şi evaluările menţionate la alineatele (1), (2) şi (4) se efectuează în mod regulat.
Autorităţile de supraveghere stabilesc frecvenţa şi sfera minimă a analizelor şi evaluărilor respective în ceea ce priveşte natura, amploarea şi complexitatea activităţilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză.
Art. 37: Majorarea de capital
(1)În urma procesului de supraveghere, autorităţile de supraveghere pot, în situaţii excepţionale, să stabilească o majorare de capital pentru o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, printr-o decizie care precizează motivele ce stau la baza majorării. Această posibilitate există doar în următoarele cazuri:
a)autoritatea de supraveghere concluzionează că profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza cerinţei de capital de solvabilitate, astfel cum este calculată pe baza formulei standard în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 2 şi:
(i)cerinţa de a utiliza un model intern în temeiul articolului 119 este inadecvată sau s-a dovedit ineficientă; sau
(ii)în perioada în care se elaborează un model intern parţial sau integral în conformitate cu articolul 119;
b)autoritatea de supraveghere concluzionează că profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare deviază în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza cerinţei de capital de solvabilitate calculată pe baza unui model intern sau a unui model intern parţial în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 3, deoarece anumite riscuri cuantificabile nu pot fi evidenţiate în mod suficient, iar adaptarea modelului pentru a reflecta mai bine profilul de risc dat a eşuat în cadrul unei perioade de timp pertinente.

c)autoritatea de supraveghere concluzionează că sistemul de guvernanţă al unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare se abate în mod semnificativ de la standardele stabilite în capitolul IV secţiunea 2, că deviaţiile respective împiedică întreprinderea să poată identifica, măsura, monitoriza, gestiona şi prezenta în mod corespunzător riscurile la care este expusă sau la care ar putea fi expusă şi că este puţin probabil ca aplicarea altor măsuri, în sine, să remedieze în mod suficient deficienţele în cadrul unei perioade de timp adecvate.
d)întreprinderea de asigurare sau de reasigurare aplică prima de echilibrare menţionată la articolul 77b, prima de volatilitate menţionată la articolul 77d sau măsurile tranzitorii menţionate la articolele 308c şi 308d şi autoritatea de supraveghere ajunge la concluzia că profilul de risc al întreprinderii respective se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza ajustărilor şi măsurilor tranzitorii respective.

e)întreprinderea de asigurare sau de reasigurare aplică una dintre măsurile tranzitorii menţionate la articolele 308c şi 308d şi sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
(i)întreprinderea nu ar respecta cerinţa de capital de solvabilitate fără aplicarea măsurii tranzitorii;
(ii)întreprinderea nu a prezentat autorităţii de supraveghere nici planul iniţial de introducere treptată în termenul necesar, astfel cum este prevăzut la articolul 308e al doilea paragraf, nici raportul anual necesar, astfel cum se prevede la al treilea paragraf de la articolul respectiv.

(2)În cazurile prevăzute la alineatul (1) literele (a) şi (b), majorarea de capital se calculează în aşa fel încât să se asigure respectarea de către întreprindere a dispoziţiilor articolului 101 alineatul (3).
În cazurile prevăzute la alineatul (1) litera (c), majorarea de capital este proporţională cu riscurile semnificative generate de deficienţele care au condus la decizia autorităţii de supraveghere de a impune majorarea.
În cazurile prevăzute la alineatul (1) literele (d) şi (e), majorarea de capital de solvabilitate este proporţională cu riscurile semnificative care decurg din abaterea şi, respectiv, nerespectarea menţionate la literele respective.

(3)În cazurile stabilite la alineatul (1) literele (b) şi (c), autoritatea de supraveghere se asigură că întreprinderea de asigurare sau de reasigurare depune toate eforturile pentru a remedia deficienţele care au dus la impunerea majorării de capital.
(4)Majorarea de capital menţionată la alineatul (1) se analizează cel puţin o dată pe an de către autoritatea de supraveghere şi se elimină atunci când întreprinderea a remediat deficienţele care au dus la impunerea sa.
(5)Cerinţa de capital de solvabilitate care include majorarea de capital impusă înlocuieşte cerinţa de capital de solvabilitate inadecvată.
Fără a aduce atingere primului paragraf, cerinţa de capital de solvabilitate nu include majorarea de capital impusă în conformitate cu alineatul (1) litera (c) în scopul calculării marjei de risc menţionate la articolul 77 alineatul (5).
(6)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la circumstanţele în care se pot impune majorări de capital.
(7)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la metodologiile de calculare a majorărilor de capital.
(8)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare în ceea ce priveşte prezentul articol, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile în ceea ce priveşte deciziile legate de stabilirea, calcularea şi eliminarea majorărilor de capital.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 30 septembrie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 38: Supravegherea funcţiilor şi a activităţilor externalizate
(1)Fără a aduce atingere articolului 49, statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care external-izează o funcţie sau o activitate de asigurare sau de reasigurare iau măsurile necesare pentru a garanta îndeplinirea următoarelor condiţii:
a)furnizorul de servicii trebuie să coopereze, în legătură cu funcţia sau activitatea externalizată, cu autorităţile de supraveghere sub jurisdicţia cărora se află întreprinderea de asigurare şi de reasigurare;
b)întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, auditorii acestora şi autorităţile de supraveghere trebuie să aibă acces efectiv la datele privind funcţiile sau activităţile externalizate;
c)autorităţile de supraveghere trebuie să aibă acces efectiv la sediul în care îşi desfăşoară activitatea furnizorul de servicii şi trebuie să îşi poată exercita drepturile respective de acces;
(2)Statul membru în care este situat furnizorul de servicii permite autorităţilor de supraveghere sub jurisdicţia cărora se află întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să realizeze, direct sau prin intermediul unor persoane pe care le desemnează în acest sens, controale la sediul furnizorului de servicii. Autoritatea de supraveghere a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare informează autoritatea competentă din statul membru al furnizorului de servicii înainte de a efectua inspecţia la faţa locului. În cazul unei entităţi care nu face obiectul supravegherii, autoritatea competentă este autoritatea de supraveghere.
Autorităţile de supraveghere ale statului membru în care se află întreprinderea de asigurare sau de reasigurare pot delega autorităţile de supraveghere din statul membru în care se află furnizorul de servicii să efectueze astfel de controale la sediul acesteia.
În cazul în care o autoritate de supraveghere a informat autoritatea competentă a statului membru al furnizorului de servicii că intenţionează să efectueze verificări la faţa locului în conformitate cu prezentul paragraf sau în cazul în care efectuează verificări la faţa locului în conformitate cu primul paragraf şi în cazul în care autoritatea de supraveghere respectivă este practic pusă în imposibilitatea să îşi exercite dreptul de a efectua verificările la faţa locului, autoritatea de supraveghere poate înainta chestiunea AEAPO, solicitând asistenţă din partea acesteia în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În această situaţie, AEAPO poate acţiona conform competenţelor care îi sunt conferite prin articolul respectiv.
În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, AEAPO are dreptul de a participa la inspecţiile la faţa locului în cazul în care acestea sunt organizate în comun de către două sau mai multe autorităţi de supraveghere.

Art. 39: Transferul de portofoliu
(1)În temeiul condiţiilor prevăzute de legislaţia naţională, statele membre autorizează întreprinderile de asigurare şi de reasigurare cu sediul central pe teritoriul lor să transfere o parte sau întregul portofoliu de contracte încheiate fie pe baza dreptului de stabilire, fie pe baza libertăţii de a presta servicii, către o întreprindere cesionară stabilită în Comunitate.
Acest transfer poate fi autorizat doar în cazul în care autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine al întreprinderii cesionare certifică faptul că, după preluarea transferului, întreprinderea cesionară deţine fondurile proprii eligibile suficiente pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate menţionată la articolul 100 primul paragraf.
(2)În cazul întreprinderilor de asigurare se aplică alineatele (3)-(6).
(3)În cazul în care o sucursală propune transferul unei părţi sau a întregului său portofoliu de contracte, se consultă statul membru în care este situată sucursala respectivă.
(4)În situaţiile menţionate la alineatele (1) şi (3), autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine al întreprinderii de asigurare cedente autorizează transferul după obţinerea acordului autorităţilor din statele membre în care au fost încheiate contractele fie în temeiul libertăţii de stabilire, fie în temeiul libertăţii de a presta servicii.
(5)Autorităţile statelor membre consultate îşi transmit avizul sau acordul autorităţilor statului membru de origine al întreprinderii de asigurare cedente în termen de trei luni de la data primirii unei cereri de consultare.
Absenţa unui răspuns din partea autorităţilor consultate în termenul în cauză se interpretează ca fiind acord tacit.
(6)Un transfer de portofoliu autorizat în temeiul alineatelor (1)-(5) se publică fie înainte, fie după autorizare, în conformitate cu legislaţia naţională a statului membru de origine, a statului membru în care este situat riscul sau a statului membru al angajamentului.
Aceste transferuri sunt automat opozabile în cazul deţinătorilor poliţelor de asigurare, asiguraţilor şi al tuturor persoanelor cu drepturi sau obligaţii care rezultă din contractele transferate.
Primul şi al doilea paragraf din prezentul alineat nu afectează dreptul statelor membre de a da asiguraţilor posibilitatea de anulare a contractelor într-un interval de timp fix după un astfel de transfer.
Art. 40: Răspunderea organului administrativ, de conducere sau de control
Statele membre se asigură că organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare îi revine răspunderea finală privind respectarea de către întreprinderea în cauză a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive.
Membrii organelor administrative, de conducere şi de control ale întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare au întotdeauna o bună reputaţie şi deţin împreună cunoştinţe, aptitudini şi experienţă suficiente pentru a-şi îndeplini atribuţiile.
Membrii organelor administrative, de conducere şi de control trebuie să nu fi fost condamnaţi pentru infracţiuni grave sau repetate legate de spălarea banilor sau de finanţarea terorismului ori pentru alte infracţiuni care ar pune sub semnul întrebării buna lor reputaţie, cel puţin în cei zece ani anteriori anului în care îşi îndeplinesc sau ar urma să îşi îndeplinească atribuţiile în cadrul întreprinderii.

Art. 41: Cerinţe generale de guvernanţă
(1)Statele membre impun tuturor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să deţină un sistem de guvernanţă eficace, care să asigure o administrare corectă şi prudentă a activităţii.
Acest sistem include cel puţin o structură organizatorică transparentă adecvată, cu o alocare clară şi o separare corespunzătoare a responsabilităţilor, precum şi un sistem eficace care să asigure transmiterea informaţiilor. Sistemul include respectarea cerinţelor stabilite la articolele 42-49.
Sistemul de guvernanţă face obiectul unei revizuiri interne periodice. O astfel de revizuire internă include o evaluare a caracterului adecvat al componenţei, eficacităţii şi guvernanţei interne a organului administrativ, de conducere sau de control, ţinând seama de natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii întreprinderii.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare instituie o politică de promovare a diversităţii în cadrul organului administrativ, de conducere sau de control, care include stabilirea unor obiective cantitative individuale legate de echilibrul de gen.
EIOPA emite ghiduri privind noţiunea de diversitate, care să fie avute în vedere la selectarea membrilor organului administrativ, de conducere sau de control.

(2)Sistemul de guvernanţă este proporţional cu natura, amploarea şi complexitatea operaţiunilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.
(21)Statele membre prevăd cerinţa ca întreprinderile de asigurare şi de reasigurare să desemneze persoane diferite pentru îndeplinirea funcţiilor-cheie reprezentate de funcţia de management al riscului, funcţia actuarială, funcţia de asigurare a conformităţii şi funcţia de audit intern şi ca fiecare dintre aceste funcţii să fie îndeplinită în mod independent de celelalte funcţii, pentru a se evita conflictele de interese.
În cazul în care o întreprindere a fost clasificată drept întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate în temeiul articolului 29b sau atunci când o întreprindere a obţinut aprobarea prealabilă din partea autorităţilor de supraveghere în temeiul articolului 29d, persoanele responsabile pentru funcţiile-cheie reprezentate de funcţia de management al riscului, funcţia actuarială şi funcţia de asigurare a conformităţii pot îndeplini, de asemenea, orice altă funcţie-cheie diferită de cea de audit intern şi orice altă funcţie sau pot fi membri ai organului administrativ, de conducere sau de control, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)potenţialele conflicte de interese sunt gestionate în mod corespunzător;
b)combinarea funcţiilor sau combinarea unei funcţii cu statutul de membru în organul administrativ, de conducere sau de control nu afectează capacitatea persoanei de a-şi îndeplini responsabilităţile.

(3)Întreprinderile de asigurare sau de reasigurare deţin politici scrise referitoare cel puţin la managementul riscului, la controlul intern, la auditul intern, la remunerare şi, în cazul în care este relevant, la externalizare. Întreprinderile se asigură că respectivele politici sunt puse în aplicare.
Respectivele politici scrise se revizuiesc cel puţin o dată pe an. Ele sunt supuse aprobării prealabile a organului administrativ, de conducere sau de control şi sunt adaptate în funcţie de modificările semnificative ale sistemului sau ale domeniului în cauză. Întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate pot efectua o revizuire cu o frecvenţă mai redusă, cel puţin o dată la cinci ani, cu excepţia cazului în care autoritatea de supraveghere concluzionează, pe baza circumstanţelor specifice ale întreprinderii respective, că este necesară o revizuire mai frecventă.

(4)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare adoptă măsuri rezonabile pentru a asigura continuitatea şi regularitatea în desfăşurarea activităţilor lor, inclusiv prin elaborarea unor planuri pentru situaţii neprevăzute. În acest scop, întreprinderile utilizează sisteme, resurse şi proceduri adecvate şi proporţionale şi, în special, instituie şi gestionează reţele şi sisteme informatice în conformitate cu Regulamentul (UE) 2022/2554 al Parlamentului European şi al Consiliului (*2).
(*2)Regulamentul (UE) 2022/2554 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 decembrie 2022 privind rezilienţa operaţională digitală a sectorului financiar şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 909/2014 şi (UE) 2016/1011 (JO L 333, 27.12.2022, p. 1).

(5)Autorităţile de supraveghere dispun de mijloacele, metodele şi competenţele adecvate pentru a verifica sistemul de guvernanţă al întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare şi pentru a evalua riscurile emergente, identificate de întreprinderile respective, care ar putea afecta soliditatea financiară a acestora.
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţele necesare pentru a solicita îmbunătăţirea şi consolidarea sistemului de guvernanţă în vederea respectării cerinţelor stabilite la articolele 42-49.
Art. 42: Cerinţe de competenţă şi onorabilitate pentru persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau care deţin alte funcţii-cheie
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare se asigură că toate persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau deţin alte funcţii-cheie îndeplinesc în orice moment următoarele cerinţe:
a)calificările, cunoştinţele şi experienţa lor profesională sunt adecvate pentru o administrare corectă şi prudentă (competenţă); şi
b)au o bună reputaţie şi un nivel ridicat de integritate (onorabilitate).
(2)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare notifică autorităţii de supraveghere modificările în ceea ce priveşte identitatea persoanelor care conduc efectiv întreprinderea sau care deţin alte funcţii-cheie, odată cu motivele schimbărilor şi cu toate informaţiile necesare pentru a se evalua dacă persoanele nou desemnate la conducerea întreprinderii îndeplinesc cerinţele de competenţă profesională şi de probitate morală.

(3)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare notifică autorităţii de supraveghere dacă oricare dintre persoanele menţionate la alineatul (1) nu mai îndeplineşte cerinţele prevăzute la alineatul (1) sau a fost înlocuită din acest motiv.
(4)În cazul în care o persoană care conduce efectiv întreprinderea sau care deţine alte funcţii-cheie nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la alineatul (1), autorităţile de supraveghere au competenţa de a solicita întreprinderii de asigurare şi de reasigurare să revoce persoana în cauză din funcţia respectivă.

Art. 43: Dovada bunei reputaţii
(1)În cazul în care un stat membru solicită propriilor resortisanţi o dovadă a bunei reputaţii şi a faptului că nu au înregistrat un faliment anterior, sau oricare dintre acestea, statul membru în cauză acceptă ca dovadă suficientă în ceea ce priveşte resortisanţii altor state membre prezentarea unui extras din "cazierul judiciar" sau, dacă acest lucru nu este posibil, a unui document echivalent emis de către o autoritate judiciară sau administrativă competentă din statul membru de origine sau de provenienţă al resortisantului străin, prin care se atestă îndeplinirea acestor cerinţe.
(2)În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă al resortisantului străin nu emite documentul menţionat la alineatul (1), acesta poate fi înlocuit printr-o declaraţie sub jurământ sau, în statele membre în care nu există o astfel de declaraţie, printr-o declaraţie solemnă dată de resortisantul străin în faţa unei autorităţi judiciare sau administrative competente sau, după caz, în faţa unui notar în statul membru de origine sau de provenienţă al respectivului resortisant.
Autoritatea sau notarul în cauză emite un certificat care atestă autenticitatea declaraţiei sub jurământ sau a declaraţiei solemne.
Declaraţia menţionată la primul paragraf privind inexistenţa unui faliment anterior poate fi, de asemenea, dată în faţa unui organism profesional sau comercial competent din statul membru în cauză.
(3)Termenul de prezentare a documentelor şi a certificatelor prevăzute la alineatele (1) şi (2) nu trebuie să depăşească trei luni de la data emiterii acestora.
(4)Statele membre desemnează autorităţile şi organismele competente să emită documentele menţionate la alineatele (1) şi (2) şi informează de îndată celelalte state membre şi Comisia cu privire la aceasta.
Fiecare stat membru informează, de asemenea, celelalte state membre şi Comisia cu privire la autorităţile sau organismele cărora urmează să li se prezinte documentele menţionate la alineatele (1) şi (2) pentru susţinerea unei cereri de a desfăşura pe teritoriul statului membru în cauză activităţile menţionate la articolul 2.
Art. 44: Managementul riscului
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare dispun de un sistem eficace de management al riscurilor, care cuprinde strategiile, procesele şi procedurile de raportare necesare pentru a identifica, a evalua, a monitoriza, a administra şi a raporta în mod continuu, atât la nivel individual, cât şi la nivel agregat, riscurile la care sunt expuse sau la care ar putea fi expuse, precum şi interdependenţele acestora.
Acest sistem de management al riscurilor este eficace şi bine integrat în structura organizatorică şi în procesele decizionale ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, luând în considerare, în mod adecvat, persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau deţin alte funcţii cheie.
(2)Sistemul de management al riscurilor acoperă riscurile care urmează să fie incluse în calculul cerinţei de capital de solvabilitate, astfel cum este stabilit la articolul 101 alineatul (4), precum şi riscurile care nu sunt incluse, total sau parţial, în calculul acesteia.
Sistemul de management al riscurilor acoperă cel puţin următoarele domenii:
a)subscrierea şi calculul rezervelor;
b)managementul activelor şi pasivelor;
c)strategia de investiţii, în special instrumente derivate şi angajamente similare;
d)managementul riscului de lichiditate şi a riscului de concentrare;
e)managementul riscului operaţional, inclusiv securitatea cibernetică în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) 2019/881 al Parlamentului European şi al Consiliului (*8);
(*8)Regulamentul (UE) 2019/881 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind ENISA (Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică) şi privind certificarea securităţii cibernetice pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 526/2013 (Regulamentul privind securitatea cibernetică) (JO L 151, 7.6.2019, p. 15).

f)reasigurarea şi alte tehnici de diminuare a riscurilor.
Strategia privind managementul riscurilor menţionată la articolul 41 alineatul (3) cuprinde strategii referitoare la al doilea paragraf literele (a)-(f) din prezentul alineat.
În cazul în care întreprinderile de asigurare sau de reasigurare aplică prima de echilibrare menţionată la articolul 77b sau prima de volatilitate menţionată la articolul 77d, ele întocmesc un plan de lichiditate cu proiecţii ale fluxurilor de trezorerie de intrare şi de ieşire legate de activele şi pasivele acoperite de respectivele prime.

În cazul în care întreprinderile de asigurare sau de reasigurare aplică prima de volatilitate menţionată la articolul 77d, planurile lor de lichiditate ţin seama de utilizarea primei de volatilitate şi evaluează dacă pot apărea constrângeri în materie de lichiditate care nu sunt compatibile cu utilizarea primei de volatilitate.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama de orizontul pe termen scurt, mediu şi lung atunci când evaluează riscurile legate de durabilitate.
În sensul evaluării menţionate la al cincilea paragraf, autorităţile de supraveghere se asigură că întreprinderile, în cadrul managementului riscului, dispun de strategii, politici, procese şi sisteme pentru identificarea, măsurarea, gestionarea şi monitorizarea riscurilor legate de durabilitate pe termen scurt, mediu şi lung.

(21)(2a)În ceea ce priveşte managementul activelor şi pasivelor, întreprinderile de asigurări şi reasigurări evaluează periodic:
a)senzitivitatea rezervelor lor tehnice şi a fondurilor lor proprii eligibile la ipotezele care stau la baza extrapolării structurii temporale a ratei dobânzilor fără risc menţionate la articolul 77a;
b)în cazul în care se aplică prima de echilibrare menţionată la articolul 77b:
(i)senzitivitatea rezervelor lor tehnice şi a fondurilor proprii eligibile la ipotezele care stau la baza calculării primei de echilibrare, inclusiv a calculării marjei de credit istorice menţionate la articolul 77c alineatul (1) litera (b);

(ii)senzitivitatea rezervelor tehnice şi a fondurilor proprii eligibile la modificările structurii portofoliului de active alocat;
[textul din Art. 44, alin. (2^1), litera B. din titlul I, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 22., alin. (B) din Directiva 2/27-nov-2024]
c)în cazul în care se aplică prima de volatilitate menţionată la articolul 77d, senzitivitatea rezervelor lor tehnice şi a fondurilor proprii eligibile la modificările condiţiilor economice care ar afecta marja corectată în funcţie de risc menţionată la articolul 77d alineatul (3).
Întreprinderile de asigurări şi reasigurări transmit anual evaluările menţionate la primul paragraf literele (a), (b) şi (c) autorităţii de supraveghere, în cadrul informaţiilor transmise în conformitate cu articolul 35. Atunci când reducerea primei de echilibrare sau a primei de volatilitate la zero ar avea drept rezultat nerespectarea cerinţei de capital de solvabilitate, întreprinderea transmite, de asemenea, o analiză a măsurilor pe care le-ar putea aplica într-o astfel de situaţie pentru a restabili nivelul de fonduri proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate sau pentru a reduce profilul de risc astfel încât să asigure din nou respectarea cerinţei de capital de solvabilitate.
În cazul în care se aplică, prima de volatilitate menţionată la articolul 77d este luată în considerare în politicile scrise privind managementul riscului menţionate la articolul 41 alineatul (3).

(22)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare elaborează şi monitorizează punerea în aplicare a unor planuri specifice care includ obiective cuantificabile şi a unor procese pentru a monitoriza şi a aborda riscurile financiare care decurg pe termen scurt, mediu şi lung din factorii de durabilitate, inclusiv cele care decurg din procesul de ajustare şi din tendinţele de tranziţie în contextul obiectivelor de reglementare şi actelor juridice relevante ale Uniunii şi ale statelor membre în ceea ce priveşte factorii de durabilitate, în special cele prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European şi al Consiliului (*9).
(*9)Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 iunie 2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralităţii climatice şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 şi (UE) 2018/1999 («Legea europeană a climei») (JO L 243, 9.7.2021, p. 1).
Obiectivele cuantificabile şi procesele prevăzute pentru abordarea riscurilor legate de durabilitate şi incluse în planurile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat iau în considerare ultimele rapoarte ale Consiliului ştiinţific consultativ european privind schimbările climatice şi de cele mai recente măsuri prescrise de acesta, în special în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor climatice ale Uniunii. În cazul în care întreprinderea publică informaţii privind aspecte legate de durabilitate în conformitate cu Directiva 2013/34/UE, planurile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat sunt corelate cu planurile menţionate la articolul 19a sau la articolul 29a din directiva respectivă şi în special, includ acţiuni referitoare la modelul de afaceri şi strategia întreprinderii, care sunt consecvente în cadrul ambelor planuri. Dacă este cazul, metodologiile şi ipotezele care susţin obiectivele, angajamentele şi deciziile strategice publicate de întreprinderi sunt corelate cu metodologiile şi ipotezele incluse în planurile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat.
Obiectivele, procesele şi acţiunile pentru a aborda riscurile legate de durabilitate incluse în planurile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat, sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor legate de durabilitate ale modelului de afaceri al întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, în conformitate cu articolul 29 alineatul (3).
(23)Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în care aduce precizări suplimentare în legătură cu:
a)standardele minime şi metodologiile de referinţă pentru identificarea, măsurarea, gestionarea şi monitorizarea riscurilor legate de durabilitate;
b)elementele care trebuie cuprinse în planurile care urmează să fie elaborate în conformitate cu alineatele (2b) şi (2e) de la prezentul articol, care includ termene specifice, obiective şi jaloane cuantificabile intermediare, pentru a monitoriza şi a aborda riscurile financiare care decurg din factorii de durabilitate, precum şi interconexiunile cu cerinţele prevăzute la articolele 45 şi 45a;
c)abordările în materie de supraveghere în ceea ce priveşte planurile, obiectivele cuantificabile şi procesele menţionate la alineatele (2b) şi (2e);
d)elementele planurilor menţionate la alineatele (2b) şi (2e) de la prezentul articol care trebuie publicate, inclusiv obiectivele cuantificabile relevante, în conformitate cu articolul 51.
EIOPA înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf până la 29 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(24)Întreprinderea publică anual obiectivele cuantificabile incluse în planurile menţionate la alineatele (2b) şi (2e).
(25)În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare participativă, un holding de asigurare sau un holding financiar mixt cu sediul central în Uniune are obligaţia de a elabora, la nivel de grup, un plan în conformitate cu alineatul (2b) de la prezentul articol, statele membre se asigură că filialele de asigurare şi de reasigurare care sunt vizate de planul respectiv şi care intră în sfera supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b) sunt exonerate de obligaţia de elaborare a unui plan la nivel individual în conformitate cu alineatul (2b) de la prezentul articol.

(3)În ceea ce priveşte riscul de investiţii, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare demonstrează că respectă dispoziţiile capitolului VI secţiunea 6.
(4)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prevăd o funcţie de management al riscurilor care este structurată în aşa fel încât să faciliteze implementarea sistemului de management al riscurilor.
(41)(4a)Pentru a evita bazarea excesivă pe instituţii de evaluare externă a creditului, atunci când folosesc o evaluare externă a ratingului de credit la calcularea rezervelor tehnice şi a cerinţei de capital de solvabilitate, întreprinderile de asigurări şi reasigurări evaluează caracterul adecvat al acestor evaluări de credit externe în cadrul managementului riscului prin utilizarea unor evaluări suplimentare de câte ori este practic posibil pentru a evita orice dependenţă automată de evaluări externe.
Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentului alineat, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile pentru verificarea evaluărilor externe ale creditului.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al doilea paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(5)În cazul întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare care utilizează un model intern parţial sau integral aprobat în conformitate cu articolele 112 şi 113, funcţia de management al riscurilor acoperă următoarele sarcini suplimentare:
a)proiectarea şi implementarea modelului intern;
b)testarea şi validarea modelului intern;
c)documentarea modelului intern şi a oricăror modificări ulterioare ale acestuia;
d)analizarea funcţionării modelului intern şi elaborarea de rapoarte de sinteză cu privire la aceasta;
e)informarea organului administrativ, de conducere sau de control cu privire la funcţionarea modelului intern, sugerând domenii în care sunt necesare îmbunătăţiri şi ţinând la curent organul respectiv în ceea ce priveşte stadiul eforturilor de ameliorare a punctelor slabe identificate anterior.
Art. 45: Evaluarea internă a riscurilor şi a solvabilităţii
(1)În cadrul sistemului său de management al riscurilor, fiecare întreprindere de asigurare şi de reasigurare procedează la evaluarea internă a riscurilor şi solvabilităţii.
Această evaluare cuprinde cel puţin următoarele:
a)necesităţile generale privind solvabilitatea luând în considerare profilul de risc specific, limitele de toleranţă aprobate şi strategia întreprinderii.
b)respectarea în mod continuu a cerinţelor de capital, astfel cum sunt prevăzute în capitolul VI secţiunile 4 şi 5, şi a cerinţelor referitoare la rezervele tehnice, prevăzute în capitolul VI secţiunea 2;
c)gradul semnificativ în care profilul de risc al întreprinderii în cauză se abate de la ipotezele care stau la baza cerinţei de capital de solvabilitate, astfel cum este prevăzută la articolul 101 alineatul (3), calculată pe baza formulei standard, în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 2, sau a modelului său intern parţial sau integral, în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 3.
d)examinarea şi analizarea situaţiei macroeconomice şi a posibilelor evoluţii la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare;
e)la cererea motivată a autorităţii de supraveghere, examinarea şi analizarea următoarelor aspecte:
(i)elemente macroprudenţiale care pot afecta profilul de risc specific, limitele de toleranţă la risc aprobate, strategia de afaceri, activităţile de subscriere sau deciziile de investiţii, precum şi necesităţile generale privind solvabilitatea ale întreprinderii, menţionate la litera (a);
(ii)activităţile întreprinderii care pot afecta evoluţiile la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare şi care au potenţialul de a se transforma în surse de risc sistemic;
f)capacitatea generală a întreprinderii de a-şi onora obligaţiile financiare faţă de deţinătorii de poliţe şi faţă de alte contrapartide atunci când obligaţiile respective devin scadente, chiar şi în condiţii de criză.

(11)În sensul alineatului (1) literele (d) şi (e), evoluţiile la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare includ, cel puţin, următoarele elemente:
a)nivelul ratelor dobânzilor şi al marjelor;
b)nivelul indicilor pieţei financiare;
c)inflaţia;
d)interconectarea cu alţi participanţi din piaţa financiară;
e)schimbările climatice, pandemiile, alte evenimente de mare amploare şi alte catastrofe, care pot afecta întreprinderile de asigurare şi de reasigurare.
În sensul alineatului (1) litera (e) punctul (i), elementele macroprudenţiale includ, cel puţin, scenarii viitoare nefavorabile plauzibile şi riscuri legate de ciclul de creditare şi încetinirea creşterii economice, de comportamentul gregar în ceea ce priveşte investiţiile sau de concentrările excesive ale expunerilor la nivel sectorial.
(12)Statele membre se asigură că analiza prevăzută la alineatul (1) litera (d) de la prezentul articol este proporţională cu natura riscurilor, precum şi cu amploarea şi complexitatea activităţilor întreprinderilor. Statele membre se asigură că întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate şi întreprinderile care au obţinut aprobarea prealabilă din partea autorităţilor de supraveghere în temeiul articolului 29d nu sunt obligate să efectueze analiza menţionată la alineatul (1) litera (e) de la prezentul articol.

(2)În sensul alineatului (1) litera (a), întreprinderea în cauză instituie procese proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii sale, care îi dau posibilitatea să identifice şi să evalueze în mod corespunzător riscurile la care se expune în viitorul apropiat sau îndepărtat şi la care este sau ar putea fi expusă. Întreprinderea demonstrează metodele utilizate în respectiva evaluare.
(21)În cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare aplică prima de echilibrare menţionată la articolul 77b, prima de volatilitate menţionată la articolul 77d sau măsurile tranzitorii menţionate la articolul 77a alineatul (2), la articolele 308c şi 308d sau, după caz, la articolul 111 alineatul (1) al doilea paragraf şi la articolul 111 alineatul (2a), aceasta efectuează o evaluare a conformităţii cu cerinţele de capital menţionate la alineatul (1) litera (b) de la prezentul articol luând şi, respectiv, neluând în calcul respectivele prime şi măsuri tranzitorii.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, cerinţa de evaluare a mecanismului de introducere treptată menţionat la articolul 77a nu se aplică unei monede în cazul căreia este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
a)ponderea fluxurilor de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare în moneda respectivă în raport cu toate fluxurile de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare nu depăşeşte 5 %;
b)în ceea ce priveşte fluxurile de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare în moneda respectivă, ponderea fluxurilor de trezorerie viitoare aferente scadenţelor în cazul cărora structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc este extrapolată în raport cu toate fluxurile de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare nu depăşeşte 10 %.
(22)În cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare aplică prima de volatilitate menţionată la articolul 77d, evaluarea menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol indică, în plus, gradul semnificativ în care profilul de risc al întreprinderii în cauză se abate de la ipotezele care stau la baza primei de volatilitate.

(3)În cazul menţionat la alineatul (1) litera (c), atunci când se utilizează un model intern, evaluarea se face împreună cu recali-brarea care transformă valorile interne ale riscurilor în măsura riscului şi calibrarea aferente cerinţei de capital de solvabilitate.
(4)Evaluarea internă a riscurilor şi solvabilităţii reprezintă o parte integrantă a strategiei de afaceri şi se ia permanent în considerare pentru deciziile strategice ale întreprinderii.
(5)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare realizează evaluarea menţionată la alineatul (1) în fiecare an şi fără întârziere după orice modificare semnificativă a profilului lor de risc.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot realiza evaluarea menţionată la alineatul (1) cel puţin o dată la doi ani şi fără întârziere după orice modificare semnificativă a profilului lor de risc, cu excepţia cazului în care autoritatea de supraveghere concluzionează, pe baza circumstanţelor specifice ale întreprinderii, că este necesară o evaluare mai frecventă, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
a)întreprinderea este clasificată drept o întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate;
b)întreprinderea este o întreprindere de asigurare captivă sau o întreprindere de reasigurare captivă care îndeplineşte toate criteriile următoare:
(i)persoanele asigurate şi beneficiarii sunt entităţi juridice ale grupului din care face parte întreprinderea de asigurare captivă sau întreprinderea de reasigurare captivă ori persoane fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului respectiv, iar activitatea desfăşurată în legătură cu persoanele fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului rămâne sub 5 % din rezervele tehnice;
(ii)obligaţiile de asigurare şi contractele de asigurare care stau la baza obligaţiilor de reasigurare ale întreprinderii de asigurare captive sau ale întreprinderii de reasigurare captive nu constau în asigurări obligatorii de răspundere civilă.
Exonerarea de obligaţia de evaluare anuală nu împiedică întreprinderea să identifice, să măsoare, să gestioneze, să monitorizeze, şi să raporteze riscurile în mod continuu.

(6)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare informează autorităţile de supraveghere cu privire la rezultatele fiecărei evaluări interne a riscurilor şi solvabilităţii, în cadrul informaţiilor furnizate în temeiul articolului 35.
(7)Evaluarea internă a riscurilor şi a solvabilităţii nu este utilizată pentru calcularea unei cerinţe de capital. Cerinţa de capital de solvabilitate poate fi doar ajustată în conformitate cu articolele 37, 231-233 şi 238.
(8)În sensul alineatului (1) literele (d) şi (e), în cazul în care li se încredinţează un mandat macroprudenţial altor autorităţi decât autorităţilor de supraveghere, statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere comunică organismelor şi autorităţilor naţionale relevante care deţin un mandat macroprudenţial concluziile evaluărilor lor macroprudenţiale ale autoevaluării riscurilor şi a solvabilităţii efectuate de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, astfel cum se menţionează la prezentul articol.
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere cooperează cu organismele şi autorităţile naţionale care deţin un mandat macroprudenţial pentru a analiza rezultatele şi, după caz, pentru a identifica eventualele elemente macroprudenţiale cu privire la modul în care activitatea întreprinderilor poate afecta evoluţiile la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare.
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere comunică întreprinderii în cauză elementele macroprudenţiale şi parametrii de intrare cu relevanţă pentru evaluare.
(9)Atunci când decide dacă să solicite oricare dintre analizele menţionate la alineatul (1) litera (e) de la prezentul articol unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care este o filială inclusă în sfera supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b), autoritatea de supraveghere examinează dacă vreuna dintre respectivele analize este efectuată la nivel de grup de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt cu sediul central în Uniune şi se referă la particularităţile respectivei filiale.
Autorităţile naţionale de supraveghere notifică anual atât EIOPA, cât şi Comitetul european pentru risc sistemic (CERS), înfiinţat prin Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (*10), lista întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare şi lista grupurilor pentru care solicită măsurile macroprudenţiale suplimentare.
(*10)Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de înfiinţare a unui Comitet european pentru risc sistemic (JO L 331, 15.12.2010, p. 1).

Art. 45a: Analiza pe bază de scenarii de schimbări climatice
(1)În scopul identificării şi al evaluării riscurilor menţionate la articolul 45 alineatul (2), întreprinderea în cauză evaluează, de asemenea, dacă are vreo expunere semnificativă la riscuri legate de schimbările climatice. Întreprinderea demonstrează gradul de semnificaţie al expunerii sale la riscuri legate de schimbările climatice în evaluarea menţionată la articolul 45 alineatul (1).
(2)În cazul în care are o expunere semnificativă la riscuri legate de schimbările climatice, întreprinderea în cauză specifică cel puţin două scenarii de schimbări climatice pe termen lung, care includ următoarele:
a)un scenariu de schimbări climatice pe termen lung în care creşterea temperaturii globale rămâne sub două grade Celsius;
b)un scenariu de schimbări climatice pe termen lung în care creşterea temperaturii globale este semnificativ mai mare de două grade Celsius.
(3)La intervale regulate, evaluarea menţionată la articolul 45 alineatul (1) conţine o analiză a impactului pe care l-ar avea asupra activităţii întreprinderii scenariile de schimbări climatice pe termen lung specificate în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol. Intervalele respective sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor legate de schimbările climatice inerente activităţii întreprinderii, dar nu depăşesc trei ani.
(4)Scenariile de schimbări climatice pe termen lung menţionate la alineatul (2) se revizuiesc cel puţin o dată la trei ani şi se actualizează dacă este necesar. Atunci când revizuiesc scenariile de schimbări climatice pe termen lung, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama de rezultatele obţinute cu instrumentele şi principiile utilizate în scenariile anterioare de schimbări climatice, pentru a le spori eficacitatea.
(5)Prin derogare de la alineatele (2), (3) şi (4), întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate nu au obligaţia de a specifica scenarii de schimbări climatice, nici de a evalua impactul acestora asupra activităţii întreprinderii.

Art. 46: Control intern
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare dispun de un sistem eficace de control intern.
Acest sistem include cel puţin proceduri administrative şi contabile, un cadru intern de control, proceduri corespunzătoare de raportare la toate nivelurile întreprinderii şi o funcţie de asigurare a conformităţii.
(2)Funcţia de asigurare a conformităţii include consilierea organului administrativ, de conducere sau de control în ceea ce priveşte actele cu putere de lege şi actele administrative adoptate în temeiul prezentei directive. De asemenea, include o evaluare a impactului pe care ar putea să-l aibă orice schimbări ale mediului juridic asupra operaţiunilor întreprinderii în cauză, precum şi identificarea şi evaluarea riscului de conformitate.
Art. 47: Audit intern
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prevăd o funcţie eficace de audit intern.
Funcţia de audit intern include o evaluare a caracterului adecvat şi a eficacităţii sistemului de control intern şi a altor elemente ale sistemului de guvernanţă.
(2)Funcţia de audit intern este obiectivă şi independentă de funcţiile operaţionale.
(3)Orice constatări şi recomandări ale auditului intern se raportează organului administrativ, de conducere sau de control, care stabileşte acţiunile care urmează a fi întreprinse pentru fiecare dintre constatările şi recomandările auditului intern şi se asigură că acţiunile în cauză sunt întreprinse efectiv.
Art. 48: Funcţia actuarială
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prevăd o funcţie actuarială eficace şi permanentă pentru:
a)coordonarea calculării rezervelor tehnice;
b)asigurarea adecvării metodologiilor şi a modelelor de bază utilizate, precum şi a ipotezelor folosite la calcularea rezervelor tehnice;
c)evaluarea suficienţei şi calităţii datelor utilizate la calcularea rezervelor tehnice;
d)compararea celor mai bune estimări cu experienţa anterioară;
e)informarea organului administrativ, de conducere sau de control asupra fiabilităţii şi adecvării calculelor privind rezervele tehnice;
f)supervizarea calculării rezervelor tehnice în cazurile prevăzute la articolul 82;
g)exprimarea unei opinii privind politica globală de subscriere;
h)exprimarea unei opinii cu privire la pertinenţa contractelor de reasigurare; şi
i)contribuirea la implementarea eficace a sistemului de management al riscurilor menţionat la articolul 44, în special în ceea ce priveşte modelarea riscurilor care stau la baza calculării cerinţelor de capital prevăzute în capitolul VI secţiunile 4 şi 5, precum şi în ceea ce priveşte evaluarea menţionată la articolul 45.
(2)Funcţia actuarială se realizează de către persoane care deţin cunoştinţe suficiente de matematici actuariale şi financiare, proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii întreprinderii de asigurare sau reasigurare şi care pot să îşi dovedească experienţa relevantă în raport cu standardele profesionale şi cu alte standarde aplicabile.
Art. 49: Externalizarea
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile rămân în continuare responsabile integral pentru respectarea tuturor obligaţiilor care le revin în temeiul prezentei directive atunci când externalizează funcţii sau orice activităţi de asigurare sau de reasigurare.
(2)Externalizarea unor funcţii sau activităţi operaţionale critice sau semnificative se realizează în aşa fel încât să nu aibă niciuna dintre următoarele consecinţe:
a)deteriorarea semnificativă a calităţii sistemului de guvernanţă al întreprinderii în cauză;
b)creşterea nejustificată a riscului operaţional;
c)subminarea capacităţii autorităţilor de supraveghere de a monitoriza respectarea de către întreprindere a obligaţiilor care îi revin;
d)împiedicarea furnizării de servicii continue şi satisfăcătoare către deţinătorii de poliţe de asigurare.
(3)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare notifică în timp util autorităţile de supraveghere înainte de a externaliza funcţii sau activităţi critice sau semnificative, precum şi referitor la orice evoluţii semnificative ulterioare privind funcţiile sau activităţile respective.
Art. 50: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare
(1)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la următoarele elemente:
a)elementele sistemelor prevăzute la articolul 41, articolul 44, în special domeniile enumerate la articolul 44 alineatul (2), precum şi articolele 46 şi 47, altele decât elementele privind gestionarea riscurilor asociate tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor;

b)funcţiile prevăzute la articolele 44, 46, 47 şi 48, altele decât funcţiile legate de gestionarea riscurilor asociate tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.

(2)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte prezenta secţiune, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza următoarele:
a)cerinţele stabilite la articolul 42 şi funcţiile care fac obiectul acestora;
b)condiţiile pentru externalizare, în special către furnizori de servicii din ţări terţe.
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(3)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte evaluarea menţionată la articolul 45 alineatul (1) litera (a), AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la elementele acestei evaluări.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 51: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară: conţinut
(1)Ţinând seama de informaţiile necesare în temeiul articolului 35 alineatul (3) şi de principiile enunţate la alineatul (4) de la respectivul articol, statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să facă public, anual, un raport privind solvabilitatea şi situaţia lor financiară.
Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară este alcătuit din două secţiuni, identificate în mod clar şi publicate împreună. Prima secţiune cuprinde informaţii destinate în mod specific deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor, iar a doua secţiune cuprinde informaţii destinate profesioniştilor din piaţă.
(11)Secţiunea din raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară care cuprinde informaţii destinate deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor conţine următoarele informaţii:
a)o scurtă descriere a activităţii şi a rezultatelor obţinute de întreprindere;
b)o scurtă descriere a managementul capitalului şi a profilului de risc al întreprinderii, inclusiv în raport cu riscurile legate de durabilitate; şi
c)o declaraţie din care să reiasă dacă întreprinderea publică planurile menţionate la articolul 19a sau la articolul 29a din Directiva 2013/34/UE.
(12)Secţiunea din raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară care cuprinde informaţii destinate profesioniştilor din piaţă conţine următoarele informaţii, prezentate fie integral, fie prin trimiteri la informaţii echivalente, atât ca natură, cât şi ca sferă, care au fost făcute publice în temeiul altor dispoziţii juridice sau de reglementare:
a)o descriere a activităţii şi a rezultatelor obţinute de întreprindere;
b)o descriere a sistemului de guvernanţă;
c)o descriere, separat pentru active, rezerve tehnice şi alte obligaţii, a bazelor şi metodelor folosite la evaluarea acestora;
d)o descriere a managementului capitalului şi a profilului de risc, cuprinzând cel puţin următoarele:
(i)structura şi valoarea fondurilor proprii, precum şi calitatea acestora;
(ii)valoarea cerinţei de capital de solvabilitate şi a cerinţei de capital minim;
(iii)în cazul întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare relevante pentru stabilitatea sistemelor financiare din Uniune, informaţii privind senzitivitatea la risc;
(iv)opţiunea prevăzută la articolul 304 care este utilizată pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate;
(v)informaţii care permit o bună înţelegere a principalelor diferenţe dintre ipotezele care stau la baza formulei standard şi cele care stau la baza modelului intern utilizat de către întreprindere la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate;
(vi)valoarea la care se ridică nerespectarea cerinţei de capital minim sau nerespectarea semnificativă a cerinţei de capital de solvabilitate pe parcursul perioadei de raportare, chiar dacă situaţia a fost ulterior remediată, împreună cu o explicaţie privind cauzele şi consecinţele sale, precum şi măsurile de remediere care au fost aplicate;
e)o indicaţie din care să reiasă dacă întreprinderea are o expunere semnificativă la riscuri legate de schimbările climatice în urma evaluării gradului de semnificaţie menţionate la articolul 45a alineatul (1) şi, după caz, dacă aluat anumite măsuri în acest sens;
f)o declaraţie din care să reiasă dacă întreprinderea publică planurile menţionate la articolul 19a sau la articolul 29a din Directiva 2013/34/UE;
g)elementele menţionate la articolul 44 alineatul (2c) litera (d).
(13)În cazul în care se aplică prima de echilibrare menţionată la articolul 77b, descrierea menţionată la alineatul (1b) litera (c) şi litera (d) punctele (i) şi (ii) de la prezentul articol conţine şi o descriere a primei de echilibrare şi a portofoliului de obligaţii şi active alocate căruia i se aplică prima de echilibrare, precum şi o cuantificare a impactului reducerii la zero a primei de echilibrare asupra poziţiei financiare a întreprinderii.
Descrierea menţionată la alineatul (1b) litera (c) şi litera (d) punctele (i) şi (ii) de la prezentul articol conţine şi o declaraţie în care se precizează dacă întreprinderea utilizează sau nu prima de volatilitate menţionată la articolul 77d şi, în caz afirmativ, întreprinderea face publice următoarele informaţii:
a)o cuantificare a impactului reducerii la zero a primei de volatilitate asupra poziţiei financiare a întreprinderii;
b)pentru fiecare monedă sau, după caz, ţară relevantă, prima de volatilitate calculată în conformitate cu articolul 77d şi cele mai bune estimări corespunzătoare pentru obligaţiile de asigurare sau de reasigurare.
(2)Descrierea menţionată la alineatul (1b) litera (d) punctul (i) cuprinde o analiză a schimbărilor semnificative faţă de perioada de raportare anterioară şi o explicaţie a diferenţelor majore în ceea ce priveşte valoarea elementelor respective din situaţiile financiare, precum şi o scurtă descriere a transferabilităţii capitalului.
Informaţiile publicate privind cerinţa de capital de solvabilitate, astfel cum sunt menţionate la alineatul (1b) litera (d) punctul (ii) de la prezentul articol, indică separat valoarea calculată în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunile 2 şi 3 şi majorarea de capital de solvabilitate impusă în conformitate cu articolul 37 sau impactul parametrilor specifici pe care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare trebuie să îi utilizeze în conformitate cu articolul 110, împreună cu informaţii concise privind justificarea acestora de către autoritatea de supraveghere în cauză.
Informaţiile publicate privind cerinţa de capital de solvabilitate sunt însoţite, dacă este cazul, de o indicaţie privind faptul că valoarea sa finală face încă obiectul unei evaluări de către autorităţile de supraveghere.
(3)Întreprinderile de asigurare captive nu sunt obligate să publice secţiunea destinată deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor şi au doar obligaţia de a include în secţiunea destinată profesioniştilor din piaţă datele cantitative impuse de standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la articolul 56, cu condiţia ca respectivele întreprinderi să îndeplinească următoarele condiţii:
a)persoanele asigurate şi beneficiarii sunt entităţi juridice ale grupului din care face parte întreprinderea de asigurare captivă sau persoane fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului respectiv, iar activitatea desfăşurată în legătură cu persoanele fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului rămâne sub 5 % din rezervele tehnice;
b)obligaţiile de asigurare ale întreprinderii de asigurare captive nu constau în asigurări obligatorii de răspundere civilă.
(4)Întreprinderile de reasigurare captive nu sunt obligate să publice secţiunea destinată deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor şi au doar obligaţia de a include în secţiunea destinată profesioniştilor din piaţă datele cantitative impuse de standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la articolul 56, cu condiţia ca respectivele întreprinderi să îndeplinească următoarele condiţii:
a)persoanele asigurate şi beneficiarii sunt entităţi juridice ale grupului din care face parte întreprinderea de reasigurare captivă sau persoane fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului respectiv, iar activitatea desfăşurată în legătură cu persoanele fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului rămâne sub 5 % din rezervele tehnice;
b)contractele de asigurare care stau la baza obligaţiilor de reasigurare ale întreprinderii de reasigurare captive nu se referă la asigurări obligatorii de răspundere civilă;
c)împrumuturile existente cu întreprinderea-mamă sau orice întreprindere din cadrul grupului, inclusiv rezervele de numerar la nivel de grup, nu depăşesc 20 % din totalul activelor deţinute de întreprinderea de reasigurare captivă; şi
d)pierderea maximă care rezultă din rezervele tehnice brute poate fi evaluată în mod determinist fără a se utiliza metode stocastice.
(5)Prin derogare de la alineatul (1), întreprinderile de reasigurare pot alege să nu facă publică secţiunea din raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară care este destinată deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor.
(6)Prin derogare de la alineatul (1b) de la prezentul articol, întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate pot să facă publice numai datele cantitative impuse de standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la articolul 56 în secţiunea din raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară care cuprinde informaţii destinate altor profesionişti din piaţă, cu condiţia să prezinte, o dată la trei ani, un raport complet care să conţină toate informaţiile prevăzute la prezentul articol.
(7)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare fac publice şi transmit autorităţii de supraveghere informaţiile menţionate la prezentul articol la intervale de un an sau mai mari, în termen de 18 săptămâni de la sfârşitul exerciţiului financiar al întreprinderii.
(8)În cadrul raportului menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare au obligaţia de a face public impactul utilizării, în scopul calculării rezervelor tehnice prevăzute la articolul 77, a structurii temporale a ratei dobânzilor fără risc determinate fără aplicarea mecanismului de introducere treptată pentru extrapolare, astfel cum se menţionează la articolul 77e alineatul (1) litera (aa), în locul structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc.
Cu toate acestea, prin derogare de la primul paragraf, cerinţa de publicare a informaţiilor nu se aplică unei monede în cazul căreia este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
a)ponderea fluxurilor de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare în moneda respectivă în raport cu toate fluxurile de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare nu depăşeşte 5 %;
b)în ceea ce priveşte fluxurile de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare în moneda respectivă, ponderea fluxurilor de trezorerie viitoare aferente scadenţelor în cazul cărora structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc este extrapolată în raport cu toate fluxurile de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare nu depăşeşte 10 %.
Art. 51a: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară: cerinţe de audit
(1)În cazul întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, altele decât întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate, întreprinderile de asigurare captive şi întreprinderile de reasigurare captive, bilanţul publicat în cadrul raportului privind solvabilitatea şi situaţia financiară în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) sau bilanţul publicat în cadrul raportului unic privind solvabilitatea şi situaţia financiară în conformitate cu articolul 256 alineatul (2) litera (b) face obiectul unui audit.
(2)Prin derogare de la articolul 29c, statele membre pot extinde cerinţa prevăzută la alineatul (1) de la prezentul articol la întreprinderile clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate, la întreprinderile de asigurare captive şi la întreprinderile de reasigurare captive.
(3)Statele membre pot extinde domeniul de aplicare al cerinţei de audit menţionate la alineatul (1) la alte elemente ale raportului privind solvabilitatea şi situaţia financiară.
(4)Auditul este efectuat de un auditor statutar sau de o firmă de audit, în conformitate cu standardele de auditare aplicabile în temeiul articolului 26 din Directiva 2006/43/CE. Pentru efectuarea misiunii de audit, auditorii statutari şi firmele de audit îndeplinesc atribuţiile auditorilor prevăzute la articolul 72 din prezenta directivă.
(5)În statele membre în care, la 28 ianuarie 2025, actuarii înregistraţi sunt autorizaţi, în temeiul dreptului intern, să auditeze rezervele tehnice, sumele recuperabile din contractele de reasigurare şi elementele conexe, actuarii înregistraţi respectivi pot continua să efectueze astfel de audituri, cu condiţia ca aceştia să acţioneze în conformitate cu standarde obligatorii care să asigure un audit de înaltă calitate şi să acopere cel puţin domeniul practicii de audit, al independenţei şi al controalelor interne ale calităţii la realizarea unor astfel de audituri, şi în conformitate cu atribuţiile menţionate la articolul 72.
(6)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prezintă autorităţii de supraveghere, împreună cu raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară, un raport separat întocmit de auditorul statutar sau de firma de audit, care cuprinde şi o descriere a naturii şi a rezultatelor auditului.

Art. 52: Informaţii pentru Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale şi rapoarte întocmite de aceasta
(1)Fără a aduce atingere articolului 35 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, statele membre impun autorităţilor de supraveghere să furnizeze anual AEAPO următoarele informaţii:
a)majorarea medie de capital pe întreprindere şi repartizarea majorărilor de capital impuse de autoritatea de supraveghere pe parcursul anului anterior, măsurate ca procent din cerinţa de capital de solvabilitate şi prezentate separat pentru:
(i)întreprinderi de asigurare şi de reasigurare;
(ii)întreprinderi de asigurare de viaţă;
(iii)întreprinderi de asigurare generală;
(iv)întreprinderi de asigurare care desfăşoară atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi activităţi de asigurare generală;
(v)întreprinderi de reasigurare;
b)pentru fiecare dintre informaţiile care trebuie publicate stabilite la litera (a) de la prezentul alineat, ponderea majorărilor de capital impuse în temeiul articolului 37 alineatul (1) literele (a), (b) şi, respectiv, (c);
c)numărul întreprinderilor de asigurări şi reasigurări care beneficiază de limitarea raportării periodice de supraveghere şi numărul întreprinderilor de asigurări şi reasigurări care beneficiază de scutirea de obligaţia de raportare rubrică cu rubrică menţionată la articolul 35 alineatele (6) şi (7), împreună cu volumul lor de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active, măsurate respectiv ca procente din volumul total de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active al întreprinderilor de asigurări şi reasigurări din statul membru în cauză;
d)numărul grupurilor care beneficiază de limitarea raportării periodice de supraveghere şi numărul grupurilor care beneficiază de scutirea de obligaţia de raportare rubrică cu rubrică menţionată la articolul 254 alineatul (2), împreună cu volumul lor de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active, măsurate respectiv ca procente din volumul total de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active al grupurilor din statul membru în cauză.
e)numărul total de întreprinderi de asigurare şi de reasigurare, defalcat pe întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate şi altele, care utilizează simplificări sau măsuri de proporţionalitate şi numărul de întreprinderi care utilizează măsuri de proporţionalitate specifice;
f)numărul de grupuri, defalcat pe grupuri mici şi cu un grad redus de complexitate şi altele, care utilizează simplificări sau măsuri de proporţionalitate şi numărul de grupuri care utilizează măsuri de proporţionalitate specifice.

(2)AEAPO publică anual următoarele informaţii:
a)pentru toate statele membre împreună, repartizarea totală a majorărilor de capital, măsurate ca procent din cerinţa de capital de solvabilitate, pentru fiecare dintre următoarele:
(i)întreprinderi de asigurare şi de reasigurare;
(ii)întreprinderi de asigurare de viaţă;
(iii)întreprinderi de asigurare generală;
(iv)întreprinderi de asigurare care desfăşoară atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi activităţi de asigurare generală;
(v)întreprinderi de reasigurare;
b)pentru fiecare stat membru separat, repartizarea majorărilor de capital, măsurate ca procentaj din cerinţa de capital de solvabilitate, acoperind toate întreprinderile de asigurare şi de reasigurare din statul membru respectiv;
c)pentru fiecare dintre informaţiile care trebuie publicate stabilite la literele (a) şi (b) de la prezentul alineat, ponderea majorărilor de capital impuse în temeiul articolului 37 alineatul (1) literele (a), (b) şi, respectiv, (c);
d)pentru toate statele membre luate împreună, numărul total al întreprinderilor de asigurări şi reasigurări şi al grupurilor care beneficiază de limitarea raportării periodice de supraveghere şi numărul total al întreprinderilor de asigurări şi reasigurări şi al grupurilor care beneficiază de scutirea de obligaţia de raportare rubrică cu rubrică menţionată la articolul 35 alineatele (6) şi (7) şi articolul 254 alineatul (2), împreună cu volumul lor de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active, măsurate respectiv ca procente din volumul total de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active al tuturor întreprinderilor de asigurări şi reasigurări şi al grupurilor;
e)pentru fiecare stat membru luat separat, numărul întreprinderilor de asigurări şi reasigurări şi al grupurilor care beneficiază de limitarea raportării periodice de supraveghere şi numărul întreprinderilor de asigurări şi reasigurări şi al grupurilor care beneficiază de scutirea de obligaţia de raportare rubrică cu rubrică menţionată la articolul 35 alineatele (6) şi (7) şi articolul 254 alineatul (2), împreună cu volumul lor de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active, măsurate respectiv ca procente din volumul total de prime, rezerve tehnice şi active al întreprinderilor de asigurări şi reasigurări şi al grupurilor din statul membru în cauză.
f)pentru fiecare stat membru, numărul de întreprinderi de asigurare şi de reasigurare şi numărul de grupuri, defalcat pe întreprinderi sau, respectiv, pe grupuri mici şi cu un grad redus de complexitate şi altele, care utilizează simplificări sau măsuri de proporţionalitate şi numărul de întreprinderi sau grupuri care utilizează simplificări şi alte măsuri de proporţionalitate specifice.

(3)EIOPA furnizează Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei informaţiile menţionate la alineatul (2), împreună cu un raport care prezintă gradul de convergenţă a practicilor de supraveghere ale autorităţilor de supraveghere din diferitele state membre în ceea ce priveşte utilizarea majorărilor de capital de solvabilitate şi utilizarea măsurilor de proporţionalitate.
(4)EIOPA evaluează efectele aplicării criteriilor prevăzute la articolul 29a alineatul (1) pentru identificarea întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate, precum şi a criteriilor prevăzute la articolul 213a alineatul (1) pentru identificarea grupurilor mici şi cu un grad redus de complexitate, cel puţin în ceea ce priveşte obiectivele de protecţie a deţinătorilor de poliţe, stabilitate financiară şi condiţii de concurenţă echitabile. EIOPA prezintă Comisiei un raport privind constatările sale până la 31 ianuarie 2030. După caz, raportul ia în considerare posibilitatea de a modifica criteriile respective.

Art. 53: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară: principii aplicabile
(1)Autorităţile de supraveghere permit întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să nu prezinte informaţii, atunci când:
a)publicarea acestor informaţii duce la câştigarea de către concurenţii întreprinderii a unor importante avantaje necuvenite;
b)există obligaţii faţă de deţinătorii poliţelor de asigurare sau alte relaţii de contrapartidă care obligă o întreprindere la păstrarea secretului sau a confidenţialităţii.
(2)În cazul în care autoritatea de supraveghere permite nepublicarea unor informaţii, întreprinderile menţionează acest fapt în raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară şi explică motivele.
(3)Autorităţile de supraveghere permit întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să utilizeze sau să facă trimiteri la informaţii publicate în temeiul altor dispoziţii legale sau de reglementare, în măsura în care informaţiile publicate sunt echivalente cu informaţiile impuse în temeiul articolului 51 atât ca natură, cât şi ca nivel.
(4)Alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol nu se aplică informaţiilor menţionate la articolul 51 alineatul (1a) litera (b) şi la articolul 51 alineatul (1b) literele (d) şi (e).

Art. 54: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară: actualizări şi informaţii suplimentare furnizate în mod voluntar
(1)În cazul unei evoluţii majore care afectează în mod semnificativ pertinenţa informaţiilor publicate în conformitate cu articolele 51 şi 53, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare publică informaţii corespunzătoare cu privire la natura şi efectele respectivei evoluţii majore.
În sensul primului paragraf, cel puţin următoarele se consideră evoluţii majore atunci când:
a)se constată o neconformitate cu cerinţa de capital minim, iar autorităţile de supraveghere fie consideră că întreprinderea nu va fi în măsură să prezinte un plan realist de finanţare pe termen scurt, fie nu primesc planul respectiv în termen de o lună de la data constatării neconformităţii;
b)se constată o neconformitate semnificativă cu cerinţa de capital de solvabilitate, iar autorităţile de supraveghere nu primesc un plan realist de redresare în termen de două luni de la data constatării neconformităţii.
În ceea ce priveşte al doilea paragraf litera (a), autorităţile de supraveghere impun întreprinderii în cauză să prezinte imediat valoarea neconformităţii, împreună cu o explicaţie privind cauza şi consecinţele acesteia, inclusiv orice măsuri de remediere care au fost luate. În cazul în care, în ciuda planului de finanţare pe termen scurt considerat iniţial realist, o neconformitate cu cerinţa de capital de solvabilitate nu a fost rezolvată în termen de trei luni de la constatarea sa, aceasta se prezintă la sfârşitul perioadei respective, împreună cu o explicaţie privind cauza şi consecinţele sale, inclusiv orice măsuri de remediere care au fost luate, precum şi eventualele măsuri de remediere planificate.
În cazul menţionat la al doilea paragraf litera (b), autorităţile de supraveghere impun întreprinderii în cauză să prezinte imediat valoarea neconformităţii, împreună cu o explicaţie privind cauza şi consecinţele acesteia, inclusiv orice măsuri de remediere care au fost luate. În cazul în care, în ciuda planului de redresare considerat iniţial realist, o neconformitate semnificativă cu cerinţa de capital de solvabilitate nu a fost rezolvată în termen de şase luni de la constatarea sa, aceasta se prezintă la sfârşitul perioadei respective, împreună cu o explicaţie privind cauza şi consecinţele sale, inclusiv orice măsuri de remediere care au fost luate, precum şi eventualele măsuri de remediere planificate.
(2)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot publica, în mod voluntar, orice informaţii sau explicaţii legate de solvabilitatea şi situaţia financiară proprie a căror prezentare nu este deja impusă în conformitate cu articolele 51 şi 53 şi cu alineatul (1) din prezentul articol.
Art. 55: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară: strategie şi aprobare
(1)Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să deţină sisteme şi structuri corespunzătoare pentru a îndeplini cerinţele stabilite la articolele 51 şi 53, precum şi la articolul 54 alineatul (1), precum şi să aibă o strategie care să asigure faptul că toate informaţiile publicate în conformitate cu articolele 51, 53 şi 54 sunt în permanenţă adecvate.
(2)Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară este supus aprobării organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare şi este publicat doar după obţinerea aprobării respective.
Art. 56: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară: acte delegate şi standarde tehnice de reglementare
Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la informaţiile care trebuie publicate şi cu privire la termenele aferente publicării anuale a informaţiilor în conformitate cu secţiunea 3.
Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentei secţiuni, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la proceduri, formate şi machete.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al doilea paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

EIOPA elaborează soluţii informatice pentru procedurile, formatele şi machetele menţionate la al doilea paragraf, inclusiv pentru instrucţiuni.

Art. 57: Achiziţii
(1)Statele membre impun oricărei persoane fizice sau juridice sau unor astfel de persoane care acţionează concertat (denumite în continuare "potenţialul achizitor"), care a decis fie să achiziţioneze, direct sau indirect, o participaţie calificată într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, sau să majoreze, direct sau indirect, o astfel de participaţie calificată într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, astfel încât proporţia drepturilor de vot sau a capitalului deţinut să fie cel puţin egală cu 20 %, 30 % sau 50 % sau astfel încât întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să devină filiala sa ("proiect de achiziţie"), să notifice mai întâi în scris autorităţile de supraveghere ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cadrul căreia intenţionează să achiziţioneze ori să majoreze o participaţie calificată, indicând valoarea participaţiei vizate şi informaţiile relevante, astfel cum se prevede la articolul 59 alineatul (4). Nu este necesar ca statele membre să aplice pragul de 30 % în cazurile în care, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/109/CE, aplică un prag de o treime.
(2)Statele membre impun oricărei persoane fizice sau juridice care a decis să cedeze, direct sau indirect, o participaţie calificată într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare să notifice mai întâi în scris autorităţile de supraveghere din statul membru de origine, indicând mărimea participaţiei pe care intenţionează să o deţină persoana respectivă în urma cesiunii. O astfel de persoană trebuie, de asemenea, să notifice autorităţile de supraveghere dacă a decis să îşi reducă participaţia calificată astfel încât proporţia drepturilor de vot sau a capitalului deţinut să scadă sub 20 %, 30 % sau 50 % sau astfel încât întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să înceteze să mai fie filiala respectivei persoane. Nu este necesar ca statele membre să aplice pragul de 30 % în cazurile în care, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/109/CE, aplică un prag de o treime.
Art. 58: Termenul de evaluare
(1)Autorităţile de supraveghere transmit potenţialului achizitor, imediat şi, în orice caz, în termen de două zile lucrătoare de la primirea notificării prevăzute la articolul 57 alineatul (1), precum şi de la eventuala primire ulterioară a informaţiilor menţionate la alineatul (2), confirmarea de primire în scris.
Autorităţile de supraveghere au la dispoziţie un termen de cel mult ş60 de zile lucrătoare de la data confirmării scrise de primire a notificării, precum şi a tuturor documentelor pe care statele membre le solicită în baza listei menţionate la articolul 5 9 alineatul (4) ("termen de evaluare"), pentru a realiza evaluarea prevăzută la articolul 59 alineatul (1) ("evaluarea").
În momentul transmiterii confirmării de primire, autorităţile de supraveghere comunică potenţialului achizitor data de expirare a termenului de evaluare.
(2)În cursul termenului de evaluare, dar nu mai târziu de cea de-a cincizecea zi lucrătoare a termenului respectiv, autorităţile de supraveghere pot, dacă este necesar, să solicite informaţii suplimentare necesare pentru finalizarea evaluării. O astfel de solicitare se face în scris, precizându-se informaţiile suplimentare necesare.
Termenul de evaluare se întrerupe între data solicitării de informaţii de către autorităţile de supraveghere şi data primirii răspunsului potenţialului achizitor la această solicitare. Întreruperea nu poate depăşi 20 de zile lucrătoare. Orice solicitări suplimentare formulate de autorităţile de supraveghere în vederea completării sau clarificării informaţiilor sunt la discreţia autorităţilor competente, dar nu pot conduce la întreruperea termenului de evaluare.
(3)Autorităţile de supraveghere pot prelungi perioada de întrerupere menţionată la alineatul (2) paragraful al doilea cu până la 30 de zile lucrătoare în cazul în care potenţialul achizitor este:
a)stabilit sau face obiectul unor reglementări în afara Uniunii; sau

b)o persoană fizică sau juridică care nu face obiectul supravegherii în temeiul prezentei directive, al Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (*11), al Directivei 2013/36/UE sau al Directivei 2014/65/UE.
(*11)Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).

(4)În cazul în care autorităţile de supraveghere, la finalizarea evaluării, decid să se opună proiectului de achiziţie, acestea informează în scris potenţialul achizitor în termen de două zile lucrătoare şi fără a depăşi termenul de evaluare, indicând motivele care au stat la baza acestei decizii. În conformitate cu legislaţia naţională, la cererea potenţialului achizitor, se poate pune la dispoziţia publicului o motivare corespunzătoare a deciziei. Aceasta nu împiedică un stat membru să permită autorităţii de supraveghere să facă publică motivarea respectivă, fără a fi necesară cererea potenţialului achizitor.
(5)În cazul în care autorităţile de supraveghere nu se opun proiectului de achiziţie, în cursul termenului de evaluare, aceasta se consideră aprobată.
(6)Autorităţile de supraveghere pot stabili un termen maxim pentru finalizarea proiectului de achiziţie şi îl pot prelungi, atunci când este necesar.
(7)Statele membre nu pot impune cerinţe mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă pentru notificarea autorităţilor de supraveghere şi pentru aprobarea de către acestea a unor achiziţii directe sau indirecte de capital sau de drepturi de vot.
(8)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte prezenta secţiune, AEAPO poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili o listă exhaustivă a informaţiilor menţionate la articolul 59 alineatul (4) care urmează să fie incluse de potenţialii achizitori în notificarea lor, fără a aduce atingere articolului 58 alineatul (2).
Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte prezenta secţiune şi a ţine seama de evoluţiile viitoare, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru adaptarea criteriilor stabilite la articolul 59 alineatul (1).
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul şi al doilea paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(9)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentei directive, AEAPO poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile, formularele şi machetele pentru procesul de consultare dintre autorităţile de supraveghere relevante menţionat la articolul 60.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 59: Evaluarea
(1)La examinarea notificării prevăzute la articolul 57 alineatul (1) şi a informaţiilor menţionate la articolul 58 alineatul (2), autorităţile de supraveghere evaluează, pentru a asigura administrarea corectă şi prudentă a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare vizate de achiziţie şi ţinând seama de posibila influenţă a potenţialului achizitor asupra întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, caracterul adecvat al potenţialului achizitor, precum şi soliditatea financiară a proiectului de achiziţie, pe baza tuturor criteriilor următoare:
a)reputaţia potenţialului achizitor;
b)reputaţia şi experienţa oricărei persoane care va conduce activitatea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în urma proiectului de achiziţie;
c)soliditatea financiară a potenţialului achizitor, în special în ceea ce priveşte tipul de activitate desfăşurată şi prevăzută a se desfăşura în cadrul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare vizate de proiectul de achiziţie;
d)capacitatea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare de a respecta şi de a continua să respecte cerinţele prudenţiale care îi revin în temeiul prezentei directive şi, după caz, în temeiul altor directive, şi anume Directiva 2002/87/CE, în special cerinţa ca grupul din care va face parte să aibă o structură care să permită exercitarea unei supravegheri eficiente, schimbul eficient de informaţii între autorităţile de supraveghere şi împărţirea responsabilităţilor între autorităţile de supraveghere;
e)existenţa unor motive rezonabile de a suspecta că în legătură cu proiectul de achiziţie a fost sau este săvârşită o operaţiune sau o tentativă de spălare de bani sau de finanţare a unor acte de terorism, în înţelesul articolului 1 din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului (1), sau că proiectul de achiziţie ar putea spori un astfel de risc.
(1)JO L 309, 25.11.2005, p. 15.
(2)Autorităţile de supraveghere se pot opune proiectului de achiziţie numai în cazul în care există motive rezonabile în acest sens, în conformitate cu criteriile stabilite la alineatul (1), sau în cazul în care informaţiile furnizate de potenţialul achizitor sunt incomplete.
(3)Statele membre nu impun condiţii prealabile în ceea ce priveşte cota de participaţie care trebuie să fie achiziţionată şi nici nu permit autorităţilor lor de supraveghere să examineze proiectul de achiziţie în termenii cerinţelor economice ale pieţei.
(4)Statele membre fac publică o listă cu informaţiile necesare pentru a efectua evaluarea şi care trebuie furnizată autorităţilor de supraveghere în momentul notificării menţionate la articolul 5 7 alineatul (1). Informaţiile solicitate sunt proporţionale cu şi adaptate la natura potenţialului achizitor şi a proiectului de achiziţie. Statele membre nu solicită informaţii care nu prezintă relevanţă pentru o evaluare prudenţială.
(5)Fără a aduce atingere articolului 58 alineatele (1), (2) şi (3), în cazul în care autoritatea de supraveghere este notificată în legătură cu două sau mai multe proiecte de achiziţie sau de majorare de participaţii calificate pentru aceeaşi întreprindere de asigurare sau de reasigurare, aceasta din urmă tratează potenţialii achizitori în mod nediscriminatoriu.
Art. 60: Achiziţiile realizate de întreprinderi financiare reglementate
(1)Autorităţile de supraveghere implicate acţionează consultându-se reciproc pe deplin atunci când efectuează evaluarea, în cazul în care potenţialul achizitor este:
a)o instituţie de credit, o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, o societate de investiţii sau o societate de administrare în înţelesul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/65/CE (denumită în continuare "societate de administrare a OPCVM") autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziţie;

b)întreprinderea-mamă a unei instituţii de credit, a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, a unei societăţi de investiţii sau a unei societăţi de administrare a OPCVM, autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziţie; sau
c)o persoană fizică sau juridică ce controlează o instituţie de credit, o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, o societate de investiţii sau o societate de administrare a OPCVM, autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziţie.
(2)Autorităţile de supraveghere îşi furnizează reciproc informaţii esenţiale sau relevante pentru evaluare, fără întârzieri nejustificate. Astfel, acestea îşi comunică, la cerere, orice informaţie relevantă şi, din oficiu, orice informaţie esenţială. Decizia autorităţii de supraveghere care a autorizat întreprinderea de asigurare sau de reasigurare vizată de proiectul de achiziţie indică orice opinii sau rezerve formulate de autoritatea de supraveghere responsabilă pentru potenţialul achizitor.
Art. 61: Informarea autorităţilor de supraveghere de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare
Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare anunţă autorităţile de supraveghere din statul său membru de origine, de îndată ce ia la cunoştinţă de aceasta, în legătură cu achiziţiile sau cesiunile de participaţii din capitalul său care duc la creşterea sau scăderea respectivelor participaţii peste sau sub unul din pragurile menţionate la articolele 57 şi 58 alineatele (1) - (7).
De asemenea, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare comunică autorităţilor de supraveghere din statul său membru de origine, cel puţin o dată pe an, identitatea acţionarilor sau asociaţilor care deţin participaţii calificate, precum şi cuantumul respectivelor participaţii, astfel cum rezultă acesta, de exemplu, din informaţiile difuzate cu ocazia adunărilor generale anuale ale acţionarilor sau asociaţilor ori din informaţiile comunicate în temeiul obligaţiilor asumate privind societăţile cotate la o bursă de valori.
Art. 62: Participaţii calificate, competenţele autorităţilor de supraveghere
În cazul în care influenţa exercitată de persoanele menţionate la articolul 57 este susceptibilă să aducă atingere administrării corecte şi prudente a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, statele membre impun autorităţii de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii în capitalul căreia este deţinută, avută în vedere sau majorată o participaţie calificată să ia măsuri adecvate pentru a pune capăt acestei situaţii. Aceste măsuri pot consta, de exemplu, în instrucţiuni obligatorii, în sancţiuni la adresa directorilor sau a administratorilor sau în suspendarea exercitării drepturilor de vot asociate acţiunilor sau cotelor din capital deţinute de acţionarii sau de asociaţii în cauză.

Se aplică măsuri similare persoanelor fizice sau juridice care nu respectă obligaţia de notificare prealabilă menţionată la articolul 57.
În cazul în care se achiziţionează o participaţie în ciuda faptului că autorităţile de supraveghere şi-au exprimat dezacordul faţă de aceasta, statele membre, independent de alte sancţiuni care pot fi adoptate, dispun adoptarea uneia dintre următoarele măsuri:
1.suspendarea exercitării drepturilor de vot corespunzătoare; sau
2.nulitatea oricăror voturi exprimate sau posibilitatea anulării acestora.
Art. 63: Drepturi de vot
În sensul prezentei secţiuni, se ţine seama de drepturile de vot menţionate la articolele 9 şi 10 din Directiva 2004/109/CE, precum şi de condiţiile de cumulare stabilite la articolul 12 alineatele (4) şi (5) din directiva respectivă.
Statele membre nu ţin seama de drepturile de vot sau acţiunile pe care le pot deţine societăţi de investiţii sau instituţiile de credit ca urmare a subscrierii de instrumente financiare şi/sau a plasării instrumentelor financiare în baza unui angajament ferm, prevăzute la punctul 6 din secţiunea A din anexa I la Directiva 2014/65/UE, cu condiţia ca drepturile respective să nu fie exercitate sau utilizate în vreun alt mod pentru a interveni în administrarea activităţii emitentului, pe de o parte, şi cedate în termen de un an de la data achiziţiei, pe de altă parte.

Art. 64: Secretul profesional
Statele membre dispun ca toate persoanele care desfăşoară sau care au desfăşurat o activitate în contul autorităţilor de supraveghere, precum şi auditorii şi experţii mandataţi de autorităţile de supraveghere să fie legaţi de obligaţia de secret profesional.
Fără a aduce atingere cazurilor de drept penal, nicio informaţie confidenţială primită de respectivele persoane într-un context profesional nu poate fi divulgată niciunei persoane sau autorităţi, cu excepţia prezentării sale într-o formă sintetică sau agregată, astfel încât întreprinderile de asigurare şi de reasigurare să nu poată fi identificate.
Cu toate acestea, în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare a fost declarată falimentară sau în cazul în care a fost dispusă de către un tribunal lichidarea sa silită, informaţiile confidenţiale care nu se referă la terţii implicaţi în tentativele de salvare a întreprinderii pot fi divulgate în cadrul procedurilor civile sau comerciale.
Primul, al doilea şi al treilea paragraf de la prezentul articol nu împiedică autorităţile de supraveghere să publice rezultatele testelor de stres efectuate în conformitate cu articolul 34 alineatul (4) din prezenta directivă sau cu articolul 32 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 sau să transmită EIOPA rezultatele testelor de stres în scopul publicării de către EIOPA a rezultatelor testelor de stres efectuate la nivelul Uniunii.

Art. 65: Schimb de informaţii între autorităţile de supraveghere ale statelor membre
- Articolul 64 nu împiedică schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere ale diverselor state membre. Respectivele informaţii ţin de obligaţia de secret profesional prevăzută la articolul 64.
Art. 65a: Cooperarea cu AEAPO
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere cooperează cu AEAPO în sensul prezentei directive, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere furnizează fără întârziere AEAPO toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 66: Acorduri de cooperare cu ţările terţe
Statele membre pot încheia acorduri de cooperare care prevăd schimbul de informaţii cu autorităţile de supraveghere ale ţărilor terţe sau cu autorităţile sau organismele din ţările terţe, astfel cum au fost definite la articolul 68 alineatele (1) şi (2), numai în situaţia în care informaţiile care urmează să fie comunicate beneficiază de garanţii ale secretului profesional cel puţin echivalente cu cele menţionate în prezenta secţiune. Acest schimb de informaţii trebuie să aibă ca scop îndeplinirea misiunii de supraveghere a autorităţilor sau a organismelor în cauză.
În cazul în care informaţiile care urmează să fie divulgate unei ţări terţe de către un stat membru provin de la un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate decât cu acordul explicit al autorităţii de supraveghere din statul membru respectiv şi, după caz, exclusiv în scopurile pentru care respectiva autoritate şi-a dat acordul.
Art. 67: Utilizarea informaţiilor confidenţiale
Autorităţile de supraveghere care, în temeiul articolelor 64 sau 65, primesc informaţii confidenţiale, nu le pot utiliza decât pentru exercitarea funcţiilor lor şi cu următoarele scopuri:
1.pentru a verifica dacă îndeplinesc condiţiile de acces la activitatea de asigurare sau de reasigurare şi pentru a controla mai uşor condiţiile de desfăşurare a acestei activităţi, în special în ceea ce priveşte rezervele tehnice, cerinţa de capital de solvabilitate, cerinţa de capital minim şi sistemul de guvernanţă;
2.pentru aplicarea sancţiunilor;
3.în cadrul unei acţiuni administrative împotriva unei decizii a autorităţii de supraveghere;
4.în cadrul acţiunilor în justiţie în temeiul prezentei directive.
Art. 67a: Competenţele de investigare ale Parlamentului European
Articolele 64 şi 67 nu aduc atingere competenţelor de investigare conferite Parlamentului European de articolul 226 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

Art. 68: Schimbul de informaţii cu alte autorităţi
(1)Articolele 64 şi 6 7 nu împiedică niciuna dintre următoarele activităţi:
a)schimbul de informaţii între mai multe autorităţi de supraveghere în acelaşi stat membru, în exercitarea funcţiei lor de supraveghere;
b)schimbul de informaţii, în exercitarea funcţiei lor de supraveghere, între autorităţile de supraveghere şi una dintre următoarele autorităţi, organisme sau persoane situate în acelaşi stat membru:
(i)autorităţile investite cu misiunea de supraveghere a instituţiilor de credit şi a altor instituţii financiare, precum şi autorităţile responsabile pentru supravegherea pieţelor financiare;
(ii)organismele care iau parte la procedurile de lichidare şi de faliment ale întreprinderilor de asigurare sau ale întreprinderilor de reasigurare şi în alte proceduri similare;
(iii)persoanele responsabile pentru efectuarea auditului statutar al conturilor întreprinderilor de asigurare, al întreprinderilor de reasigurare şi al altor instituţii financiare;
(iv)autorităţile responsabile cu supravegherea entităţilor obligate enumerate la articolul 2 alineatul (1) punctele 1 şi 2 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului (*) pentru a asigura respectarea directivei menţionate.
(*)Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73).

c)transmiterea, către organismele responsabile pentru administrarea procedurilor obligatorii de lichidare sau a fondurilor de garantare, a informaţiilor necesare pentru îndeplinirea funcţiei lor.
- Articolul 64 primul paragraf şi articolul 67 nu împiedică schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere şi autorităţile fiscale din acelaşi stat membru, în măsura în care un astfel de schimb este permis de dreptul intern. În cazul în care informaţiile respective provin dintr-un alt stat membru, acestea fac obiectului schimbului numai cu acordul expres al autorităţii de la care acestea provin.
Schimbul de informaţii menţionat la literele (b) şi (c) poate avea loc şi între diferite state membre.
Informaţiile primite de autorităţile, organismele şi persoanele menţionate intră sub incidenţa obligaţiei de secret profesional prevăzută la articolul 64.

(2)Articolele 64-67 nu împiedică statele membre să autorizeze schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere şi una dintre următoarele autorităţi sau persoane:
a)autorităţile responsabile pentru supravegherea organismelor care iau parte la procedurile de lichidare şi de faliment ale întreprinderilor de asigurare, ale întreprinderilor de reasigurare şi la alte proceduri similare;
b)autorităţile responsabile de supravegherea persoanelor responsabile pentru efectuarea auditului statutar al întreprinderilor de asigurare, al întreprinderilor de reasigurare, al instituţiilor de credit, al întreprinderilor de investiţii şi al altor instituţii financiare;
c)actuarii independenţi ai întreprinderilor de asigurare sau ai întreprinderilor de reasigurare care exercită, în temeiul legii, o funcţie de control asupra acestora, precum şi organismele responsabile pentru supravegherea respectivilor actuari.
Statele membre care aplică primul paragraf impun cel puţin respectarea următoarelor condiţii:
a)informaţiile trebuie să aibă ca scop îndeplinirea misiunii de supraveghere sau a funcţiei de control prevăzute la primul paragraf;
b)informaţiile primite trebuie să fie supuse obligaţiei privind secretul profesional prevăzute la articolul 64;
c)în cazul în care informaţiile provin de la un alt stat membru, ele nu pot fi divulgate decât cu acordul explicit al autorităţilor de supraveghere de la care provin şi, după caz, exclusiv în scopurile pentru care respectivele autorităţi şi-au dat acordul.
Statele membre comunică celorlalte state membre şi Comisiei identitatea autorităţilor, a persoanelor sau a organismelor care pot primi informaţii în temeiul primului şi a celui de-al doilea paragraf.
(3)Articolele 64-6 7 nu împiedică statele membre, în scopul de a consolida stabilitatea şi integritatea sistemului financiar, să autorizeze schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere şi autorităţile sau organismele responsabile pentru depistarea şi investigarea cazurilor de încălcare a dreptului societăţilor comerciale.
Statele membre care aplică primul paragraf impun cel puţin respectarea următoarelor condiţii:
a)informaţiile trebuie să fie folosite în scopul depistării şi investigării menţionate în primul paragraf;
b)informaţiile primite trebuie să intre sub incidenţa obligaţiei de secret profesional prevăzute la articolul 64;
c)în cazul în care informaţiile provin de la un alt stat membru, ele nu pot fi divulgate decât cu acordul explicit al autorităţilor de supraveghere de la care provin şi, după caz, exclusiv în scopurile pentru care respectivele autorităţi şi-au dat acordul.
În cazul în care, într-un stat membru, autorităţile sau organismele prevăzute la primul paragraf îşi îndeplinesc misiunea de depistare sau de investigare făcând apel la persoane împuternicite, având în vedere necesitatea unor competenţe speciale, în acest scop şi care nu sunt funcţionari publici, posibilitatea de realizare a schimbului de informaţii prevăzută la primul paragraf poate fi extinsă şi la aceste persoane în condiţiile prevăzute la al doilea paragraf.
În scopul aplicării celui de-al doilea paragraf litera (c), autorităţile sau organismele menţionate la primul paragraf comunică autorităţilor de supraveghere de la care provin informaţiile identitatea şi mandatul precis al persoanelor cărora le vor fi transmise.
(4)Statele membre comunică celorlalte state membre şi Comisiei identitatea autorităţilor, persoanelor sau organismelor care pot primi informaţii în temeiul alineatului (3).
Art. 69: Comunicarea de informaţii administraţiilor centrale responsabile pentru legislaţia financiară
Articolele 64 şi 67 nu împiedică statele membre să autorizeze, în temeiul actelor cu putere de lege, comunicarea anumitor informaţii către alte departamente din administraţiile lor centrale responsabile pentru legislaţia referitoare la supravegherea instituţiilor de credit, a instituţiilor financiare, a serviciilor de investiţii şi a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, precum şi inspectorilor mandataţi de departamentele respective.
O astfel de comunicare nu poate avea loc decât în cazul în care acest lucru este necesar din motive de control prudenţial. Statele membre prevăd, cu toate acestea, că informaţiile primite în temeiul articolului 65 şi al articolului 68 alineatul (1) şi informaţiile obţinute prin intermediul verificărilor la faţa locului menţionate la articolul 33 pot face obiectul comunicărilor numai cu acordul explicit al autorităţii de supraveghere de la care provin sau al autorităţii de supraveghere a statului membru în care s-a efectuat verificarea la faţa locului.

Art. 70: Transmiterea de informaţii băncilor centrale şi autorităţilor monetare, autorităţilor de supraveghere a sistemelor de plată şi Comitetului european pentru risc sistemic
(1)Fără a aduce atingere articolelor 64-69, o autoritate de supraveghere poate transmite următoarelor organisme şi autorităţi informaţii destinate să contribuie la îndeplinirea atribuţiilor lor:
a)băncilor centrale din cadrul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), inclusiv BCE şi altor organisme cu funcţie similară, în calitatea lor de autorităţi monetare, atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor lor statutare, inclusiv pentru aplicarea politicii monetare şi asigurarea lichidităţii aferente, supravegherea sistemelor de plată, de compensare şi de decontare a valorilor mobiliare şi asigurarea stabilităţii sistemului financiar;

b)după caz, altor autorităţi publice naţionale responsabile de supravegherea sistemelor de plată; precum şi
c)CERS, dacă informaţiile respective sunt relevante pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin.

(2)În cazul unei situaţii de urgenţă, inclusiv situaţia de urgenţă menţionată la articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, statele membre permit autorităţilor de supraveghere să comunice fără întârziere informaţii băncilor centrale naţionale din cadrul SEBC (inclusiv BCE), atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor statutare ale acestora, inclusiv pentru aplicarea politicii monetare şi furnizarea lichidităţii aferente, supravegherea sistemelor de plăţi, de compensare şi de decontare a titlurilor de valoare şi asigurarea stabilităţii sistemului financiar, precum şi CERS, atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor acestuia.
(3)Autorităţile sau organismele respective pot, de asemenea, să comunice autorităţilor de supraveghere informaţiile de care pot avea nevoie în sensul articolului 67. Informaţiile primite în acest context sunt supuse dispoziţiilor privind obligaţia de secret profesional prevăzute în prezenta secţiune.

Art. 71: Convergenţa practicilor de supraveghere
(1)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au un mandat la nivelul Uniunii Europene.
(2)Statele membre se asigură că, în exercitarea atribuţiilor care le revin, autorităţile de supraveghere ţin seama de convergenţă în ceea ce priveşte instrumentele de supraveghere şi practicile de supraveghere utilizate în aplicarea legilor, reglementărilor şi cerinţelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive. În acest scop, statele membre se asigură că:
a)autorităţile de supraveghere participă la activităţile AEAPO;
b)autorităţile de supraveghere depun toate eforturile pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise de AEAPO în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 şi prezintă justificări atunci când nu le respectă;
c)mandatele naţionale care le sunt conferite nu împiedică autorităţile de supraveghere să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin în calitate de membre ale AEAPO sau în temeiul prezentei directive.

(3)[textul din Art. 71, alin. (3) din titlul I, capitolul IV, sectiunea 5 a fost abrogat la 23-mai-2014 de Art. 2, punctul 21., alin. (B) din Directiva 2014/51/UE/16-apr-2014]
Art. 72: Atribuţiile auditorilor
(1)Statele membre prevăd cel puţin că persoanele care sunt autorizate în înţelesul Directivei 2006/43/CE, care desfăşoară în cadrul unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare auditarea legală menţionată la articolul 34 sau articolul 35 din Directiva 2013/34/UE sau la articolul 73 din Directiva 2009/65/CE sau orice altă misiune legală, au obligaţia de a semnala de îndată autorităţilor de supraveghere orice fapt sau decizie referitoare la respectiva întreprindere de care au luat cunoştinţă în exerciţiul misiunii lor şi care este de natură să aibă una dintre următoarele consecinţe:
(1)JO L 126, 12.5.1984, p. 20.
a)o încălcare de fond a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative care stabilesc condiţiile de autorizare sau care reglementează, în mod special, desfăşurarea activităţii întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare;
b)împiedicarea funcţionării continue a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare;
c)refuzul de a certifica situaţia contabilă sau exprimarea unor rezerve;
d)nerespectarea cerinţei de capital de solvabilitate;
e)nerespectarea cerinţei de capital minim.
Persoanele menţionate la primul paragraf au, de asemenea, obligaţia să semnaleze faptele sau deciziile de care au luat cunoştinţă în cadrul unei misiuni menţionate la primul paragraf, exercitată într-o întreprindere care are o legătură strânsă - ce decurge dintr-o relaţie de control - cu întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cadrul căreia persoanele în cauză îşi exercită respectiva misiune.
(2)Comunicarea, cu bună-credinţă, către autorităţile de supraveghere, de către persoane autorizate în sensul Directivei 84/253/CEE, a oricărui aspect sau a oricărei decizii menţionate la alineatul (1) nu constituie o încălcare a vreunei restricţii de divulgare a informaţiilor impuse prin contract sau printr-un act cu putere de lege sau act administrativ şi nu implică răspunderea persoanei în cauză în nici un fel.
Art. 73: Desfăşurarea simultană a activităţii de asigurare de viaţă şi de asigurare generală
(1)Întreprinderile de asigurare nu pot fi autorizate să desfăşoare în mod simultan activitatea de asigurare de viaţă şi activitatea de asigurare generală.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot prevedea următoarele:
a)întreprinderile autorizate să desfăşoare activitatea de asigurare de viaţă pot obţine o autorizare şi pentru desfăşurarea activităţilor de asigurare generală în ceea ce priveşte riscurile enumerate în clasele 1 şi 2 din anexa I partea A;
b)întreprinderile autorizate numai pentru riscurile enumerate în clasele 1 şi 2 din anexa I partea A pot obţine o autorizare pentru desfăşurarea activităţii de asigurare de viaţă.
Cu toate acestea, fiecare activitate se gestionează separat, în conformitate cu articolul 74.
(3)Statele membre pot prevedea că întreprinderile menţionate la alineatul (2) trebuie să îndeplinească normele contabile care reglementează întreprinderile de asigurare de viaţă pentru toate activităţile acestora. Până la coordonarea în acest sens, statele membre mai pot prevedea că, în ceea ce priveşte normele de lichidare, activităţile referitoare la riscurile enumerate în clasele 1 şi 2 din anexa I partea A desfăşurate de respectivele întreprinderi sunt reglementate de normele aplicabile activităţilor de asigurare de viaţă.
(4)În cazul în care o întreprindere de asigurare generală are legături financiare, comerciale sau administrative cu o întreprindere de asigurare de viaţă, autorităţile de supraveghere ale statelor membre de origine se asigură de faptul că întreprinderile în cauză nu au conturile distorsionate de aranjamente între aceste întreprinderi sau de orice aranjament care ar putea afecta alocarea de cheltuieli şi venituri.
(5)Întreprinderile care, la datele menţionate în continuare, desfăşurau în mod simultan atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi activităţi de asigurare generală reglementate de prezenta directivă, pot continua să desfăşoare simultan activităţile în cauză, cu condiţia ca fiecare activitate să fie gestionată separat, în conformitate cu articolul 74:
a)1 ianuarie 1981, pentru întreprinderile autorizate în Grecia;
b)1 ianuarie 1986, pentru întreprinderile autorizate în Spania şi Portugalia;
c)1 ianuarie 1995, pentru întreprinderile autorizate în Austria, Finlanda şi Suedia;
d)1 mai 2004, pentru întreprinderile autorizate în Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia;
e)1 ianuarie 2007, pentru întreprinderile autorizate în Bulgaria şi România;
e1)ea)1 iulie 2013, pentru întreprinderile autorizate în Croaţia;

f)15 martie 1979, pentru restul întreprinderilor.
Statul membru de origine poate cere întreprinderilor de asigurare să înceteze, într-un interval de timp care urmează a fi determinat de respectivul stat membru, executarea simultană a activităţilor de asigurare de viaţă şi de asigurare generală în care erau angajate la datele menţionate la primul paragraf.
Art. 74: Separarea gestionării asigurărilor de viaţă şi a asigurărilor generale
(1)Gestionarea separată menţionată la articolul 73 se organizează astfel încât activitatea de asigurare de viaţă să se deosebească de activitatea de asigurare generală.
Interesele deţinătorilor de asigurări de viaţă şi ale deţinătorilor de asigurări generale nu pot fi prejudiciate şi, în special, deţinătorii asigurărilor de viaţă beneficiază de profiturile din asigurările de viaţă ca şi când întreprinderea de asigurare de viaţă ar subscrie numai asigurări de viaţă.
(2)Fără a aduce atingere articolelor 100 şi 128, întreprinderile de asigurare menţionate la articolul 73 alineatele (2) şi (5) calculează:
a)o cerinţă de capital minim noţională pentru activitatea lor de asigurare sau de reasigurare de viaţă, calculată ca şi cum întreprinderea în cauză ar desfăşura numai această activitate, pe baza conturilor separate menţionate la alineatul (6); şi
b)o cerinţă de capital minim noţională pentru activitatea lor de asigurare sau de reasigurare generală, calculată ca şi cum întreprinderea în cauză ar desfăşura numai această activitate, pe baza conturilor separate menţionate la alineatul (6).
(3)Ca un minimum, întreprinderile de asigurare menţionate la articolul 73 alineatele (2) şi (5) îndeplineşte următoarele cerinţe cu o valoare echivalentă a elementelor fondurilor proprii de bază eligibile:
a)cerinţa de capital minim noţională pentru activitatea de asigurare de viaţă;
b)cerinţa de capital minim noţională pentru activitatea de asigurare generală;
Obligaţiile financiare minime menţionate la primul paragraf cu privire la activitatea de asigurare de viaţă şi la activitatea de asigurare generală nu pot fi suportate din cealaltă activitate.
(4)Atât timp cât obligaţiile financiare minime menţionate la alineatul (3) sunt îndeplinite şi cu condiţia ca autorităţile de supraveghere să fie informate, întreprinderea poate utiliza, pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate prevăzută la articolul 100, elementele explicite din fondurile proprii eligibile care sunt încă disponibile pentru una dintre activităţi.
(5)Autorităţile de supraveghere analizează rezultatele ambelor activităţi, de asigurare de viaţă şi generală, pentru a se asigura că sunt îndeplinite cerinţele de la alineatele (1)-(4).
(6)Situaţiile financiare sunt întocmite astfel încât să indice sursele rezultatelor pentru activitatea de asigurare de viaţă şi cea de asigurare generală separat. Toate veniturile, în special primele, plăţile făcute de reasigurători şi venitul din investiţii, precum şi cheltuielile, în special plata daunelor, suplimentări ale rezervelor tehnice, prime de reasigurare şi cheltuieli de exploatare cu privire la activitatea de asigurare, sunt defalcate în funcţie de provenienţă. Elementele comune ambelor activităţi sunt contabilizate în conformitate cu metodele de alocare care urmează să fie acceptate de autorităţile de supraveghere.
Pe baza acestor situaţii financiare, întreprinderile de asigurare elaborează o declaraţie în care elementele fondurilor proprii de bază eligibile care îndeplineşte fiecare cerinţă de capital minim noţională menţionată la alineatul (2) sunt clar identificate, în conformitate cu articolul 98 alineatul (4).
(7)În cazul în care valoarea elementelor fondurilor proprii de bază eligibile pentru una dintre activităţi este insuficientă pentru a acoperi obligaţiile financiare minime menţionate la alineatul (3) primul paragraf, autorităţile de supraveghere aplică activităţii deficiente măsurile prevăzute de prezenta directivă, indiferent de rezultatele celeilalte activităţi.
Prin derogare de la alineatul (3) al doilea paragraf, respectivele măsuri pot implica autorizarea unui transfer de elemente explicite ale fondurilor proprii de bază eligibile de la o activitate la alta.
Art. 75: Evaluarea activelor şi pasivelor
(1)Statele membre se asigură că, cu excepţia cazurilor în care se prevede altfel, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare îşi evaluează activele şi pasivele după cum urmează:
a)activele se evaluează la valoarea la care ar putea fi tranzacţionate între părţi interesate şi în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective;
b)pasivele se evaluează la valoarea la care ar putea fi transferate sau decontate între părţi, de bunăvoie, în cunoştinţă de cauză şi în condiţii normale de concurenţă.
La evaluarea pasivelor în conformitate cu litera (b) nu se efectuează nicio ajustare care să ţină seama de bonitatea întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare.
(2)Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a pentru a stabili metodele şi ipotezele care trebuie aplicate la evaluarea activelor şi pasivelor în conformitate cu alineatul (1).
(3)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte evaluarea activelor şi pasivelor, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
a)în măsura în care actele delegate menţionate la alineatul (2) impun utilizarea standardelor internaţionale de contabilitate adoptate de Comisie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002, compatibilitatea acestor standarde de contabilitate cu metoda de evaluare a activelor şi pasivelor, potrivit dispoziţiilor de la alineatele (1) şi (2);
b)metodele şi ipotezele care urmează a fi utilizate atunci când preţurile de cotare pe piaţă nu sunt disponibile sau când standardele internaţionale de contabilitate, adoptate de Comisie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002, nu concordă temporar sau permanent cu metoda de evaluare a activelor şi pasivelor stabilită la alineatele (1) şi (2);
c)metodele şi ipotezele care urmează a fi utilizate la evaluarea activelor şi pasivelor în conformitate cu alineatul (1), în cazul în care actele delegate menţionate la alineatul (2) permit utilizarea metodelor de evaluare alternative.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 76: Dispoziţii generale
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare stabilesc rezerve tehnice pentru toate obligaţiile de asigurare şi de reasigurare care le revin faţă de deţinătorii de poliţe sau de beneficiarii unor contracte de asigurare sau de reasigurare.
(2)Valoarea rezervelor tehnice corespunde cuantumului curent la preţul pieţei pe care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare ar trebui să-l plătească dacă şi-ar transfera imediat obligaţiile de asigurare şi reasigurare către o altă întreprindere de asigurare sau de reasigurare.
(3)Calculul rezervelor tehnice utilizează în mod coerent informaţiile furnizate de pieţele financiare şi datele general disponibile privind riscurile de subscriere (coerenţa cu piaţa).
(4)Rezervele tehnice se calculează în mod prudent, fiabil şi obiectiv.
(5)În conformitate cu principiile prevăzute la alineatele (2), (3) şi (4) şi ţinând seama de principiile prevăzute la articolul 75 alineatul (1), rezervele tehnice se calculează în conformitate cu articolele 77-82 şi 86.
Art. 77: Calcularea rezervelor tehnice
(1)Valoarea rezervelor tehnice este egală cu suma dintre cea mai bună estimare şi marja de risc prevăzute la alineatele (2) şi respectiv (3).
(2)Cea mai bună estimare corespunde mediei fluxurilor de trezorerie viitoare, ponderată cu probabilităţile, ţinând seama de valoarea în timp a banilor (valoarea actualizată estimată a fluxurilor de trezorerie viitoare), pe baza structurii relevante pe termene a ratelor dobânzilor fără risc.
Calculul celei mai bune estimări se bazează pe informaţii actualizate şi credibile şi pe ipoteze realiste şi se efectuează pe baza unor metode actuariale şi statistice adecvate, aplicabile şi adecvate.
Proiecţia fluxurilor de trezorerie utilizată la calcularea celei mai bune estimări ţine seama de toate intrările şi ieşirile de numerar necesare pentru reglarea obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare pe toată durata lor de viaţă.
Cea mai bună estimare se calculează la valoarea sa brută, fără deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi de la vehiculele investiţionale. Aceste sume se calculează separat, în conformitate cu articolul 81.
(3)Marja de risc se calculează astfel încât să garanteze că valoarea rezervelor tehnice este echivalentă cu suma de care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ar avea nevoie pentru a prelua şi onora obligaţiile de asigurare şi de reasigurare.
(4)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare procedează la o evaluare separată a celei mai bune estimări şi a marjei de risc.
Cu toate acestea, în cazul în care fluxurile de trezorerie asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare pot fi replicate fiabil utilizând instrumente financiare pentru care se poate observa o valoare de piaţă fiabilă, valoarea rezervelor tehnice asociate fluxurilor de trezorerie în cauză se determină pe baza valorii de piaţă a respectivelor instrumente financiare. În acest caz, nu este necesar să se procedeze la calcularea separată a celei mai bune estimări şi a marjei de risc.
(5)Atunci când procedează la o evaluare separată a celei mai bune estimări şi a marjei de risc, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare calculează marja de risc determinând costul mobilizării unei valori a fondurilor proprii eligibile egală cu cerinţa de capital de solvabilitate ajustată în timp necesară pentru a face faţă obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare pe toată durata lor de viaţă. Ajustarea cerinţei de capital de solvabilitate constă într-un element exponenţial şi variabil în funcţie de timp.
Rata utilizată la determinarea costului mobilizării unei astfel de valori a fondurilor proprii eligibile (rata costului capitalului) este aceeaşi pentru toate întreprinderile de asigurare şi de reasigurare şi se revizuieşte periodic.
Rata costului capitalului utilizată este egală cu rata suplimentară, peste rata dobânzii fără risc, pe care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare ar trebui să o suporte în cazul în care deţine fonduri proprii eligibile în conformitate cu secţiunea 3 de o valoare egală cu cerinţa de capital de solvabilitate necesar pentru a face faţă obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare pe toată durata lor de viaţă.
(6)Se consideră că rata costului capitalului menţionată la alineatul (5) este egală cu 4,75 % începând cu 30 ianuarie 2027. Comisia efectuează revizuirea periodică menţionată la alineatul (5) al doilea paragraf nu mai devreme de 31 ianuarie 2032.
(7)În cazul în care contractele de asigurare şi de reasigurare includ opţiuni şi garanţii financiare, metodele utilizate pentru calcularea celei mai bune estimări reflectă în mod corespunzător faptul că valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie generate de contractele respective poate depinde atât de rezultatul estimat al evenimentelor şi evoluţiilor viitoare, cât şi de abaterile potenţiale ale rezultatului real de la rezultatul estimat în anumite scenarii.
(8)În pofida alineatului (7), întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care sunt clasificate drept întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate şi întreprinderile care au obţinut aprobarea prealabilă din partea autorităţilor de supraveghere pot utiliza o evaluare deterministă prudentă a celei mai bune estimări pentru obligaţiile de asigurare de viaţă cu opţiuni şi garanţii care nu sunt considerate semnificative.

Art. 77a: Extrapolarea structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc
(1)La determinarea structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc, menţionată la articolul 77 alineatul (2), se utilizează informaţii derivate din instrumentele financiare relevante şi se asigură concordanţa cu acestea. La determinarea respectivă se ţine cont de instrumente financiare relevante cu scadenţe în cazul cărora pieţele sunt diversificate, lichide şi transparente. În cazul scadenţelor care depăşesc primul punct de netezire, rata relevantă a dobânzilor fără risc se extrapolează în conformitate cu al treilea paragraf. Primul punct de netezire pentru o monedă este cea mai îndepărtată scadenţă pentru care sunt îndeplinite condiţiile următoare:
a)pieţele instrumentelor financiare cu scadenţa respectivă sunt diversificate, lichide şi transparente;
b)ponderea obligaţiunilor rămase de rambursat cu scadenţa respectivă sau o scadenţă mai îndepărtată din totalul obligaţiunilor rămase de rambursat exprimate în moneda respectivă este suficient de ridicată.
- Partea extrapolată a structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc se bazează pe ratele forward care converg lin dinspre rata forward aplicabilă la primul punct de netezire către o ultimă rată forward (UFR).
Rata forward extrapolată este egală cu media ponderată a unei rate forward lichide şi a UFR. Rata forward lichidă se bazează pe una sau pe un set de rate forward în raport cu cele mai îndepărtate scadenţe pentru care valoarea instrumentului financiar relevant poate fi determinată pe o piaţă diversificată, lichidă şi transparentă. Pentru scadenţe de cel puţin 40 de ani după primul punct de netezire, ponderea UFR este de cel puţin 77,5 %.
Partea extrapolată a ratelor dobânzilor fără risc relevante ţine cont de informaţiile din instrumente financiare, altele decât obligaţiuni, iar pieţele instrumentelor financiare respective sunt diversificate, lichide şi transparente.
(2)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot, sub rezerva aprobării prealabile de către autoritatea lor de supraveghere, să aplice mecanismul de introducere treptată prevăzut la al doilea paragraf.
Mecanismul de introducere treptată menţionat la primul paragraf constă în următoarele:
a)la 30 ianuarie 2027, parametrii care determină viteza convergenţei ratelor forward către ultima rată forward a extrapolării se stabilesc astfel încât structura temporală a ratei dobânzilor fără risc să fie suficient de similară cu structura temporală a ratei dobânzilor fără risc din data respectivă stabilită în conformitate cu regulile privind extrapolarea aplicabile la 29 ianuarie 2027;
b)parametrii care determină viteza de convergenţă a ratelor forward către ultima rata forward a extrapolării se reduc liniar la începutul fiecărui an calendaristic, astfel încât parametrii finali ai extrapolării să se aplice de la 1 ianuarie 2032.
Mecanismul de introducere treptată menţionat la primul paragraf de la prezentul alineat se aplică fără a se afecta determinarea diversificării, a lichidităţii şi a transparenţei pieţelor financiare şi nici primul punct de netezire menţionat la alineatul (1).
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică primul şi al doilea paragraf de la prezentul alineat fac publice, în secţiunea din raportul lor privind solvabilitatea şi situaţia financiară care constă în informaţii destinate profesioniştilor din piaţă, menţionate la articolul 51 alineatul (1b):
(a)faptul că aplică mecanismul de introducere treptată pentru extrapolare; şi
(b)cuantificarea impactului neaplicării mecanismului de introducere treptată asupra poziţiei lor financiare.
(3)În pofida alineatului (1), la 28 ianuarie 2025, primul punct de netezire pentru euro este la o scadenţă de 20 de ani.

Art. 77b: Prima de echilibrare a structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc
(1)Întreprinderile de asigurare şi reasigurare pot aplica o primă de echilibrare structurii temporale relevante a ratelor dobânzilor fără risc pentru a calcula cea mai bună estimare pentru un portofoliu de obligaţii de asigurare şi reasigurare de viaţă, inclusiv pentru anuităţile care provin din contractele de asigurări sau reasigurări generale, sub rezerva aprobării prealabile de către autorităţile de supraveghere, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)întreprinderea de asigurare sau reasigurare alocă un portofoliu de active alcătuit din obligaţiuni şi alte active cu caracteristici similare în ceea ce priveşte fluxurile de trezorerie pentru a acoperi cea mai bună estimare a portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare şi menţine alocarea respectivă pe toată durata ciclului de viaţă al obligaţiilor, cu excepţia scopului de a menţine echivalenţa fluxurilor de trezorerie estimate aferente activelor şi pasivelor în cazul în care fluxurile de trezorerie au suferit modificări substanţiale;
b)portofoliul de obligaţii de asigurare sau reasigurare căruia i se aplică prima de echilibrare şi portofoliul de active alocat sunt identificate, organizate şi gestionate separat de alte activităţi ale întreprinderii, iar portofoliul de active alocat nu poate fi folosit pentru a acoperi pierderile generate de alte activităţi ale întreprinderii;
c)fluxurile de trezorerie estimate ale portofoliului de active alocat sunt echivalente fiecărui flux de trezorerie estimat al portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare în aceeaşi monedă, iar neconcordanţele nu generează riscuri semnificative cu privire la riscurile inerente activităţii de asigurare sau de reasigurare căreia i se aplică prima de echilibrare;
d)contractele care se află la baza portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare nu generează plăţi viitoare de prime;
e)singurele riscuri de subscriere asociate portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare sunt riscul de longevitate, riscul de cheltuieli, riscul de revizuire şi riscul de mortalitate;
f)în cazul în care riscul de subscriere asociat portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare include riscul de mortalitate, cea mai bună estimare a obligaţiilor de asigurare sau reasigurare creşte cu cel mult 5 % în cazul unei creşteri a riscului de mortalitate calibrat în conformitate cu articolul 101 alineatele (2)-(5);
g)contractele care se află la baza portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare fie nu prevăd nicio opţiune pentru titularul poliţei, fie prevăd doar o opţiune de răscumpărare în cazul căreia valoarea de răscumpărare nu depăşeşte valoarea activelor, evaluate în conformitate cu articolul 75, care acoperă obligaţiile de asigurare sau reasigurare în momentul exercitării opţiunii de răscumpărare;
h)fluxurile de trezorerie ale portofoliului de active alocat sunt fixe şi nu pot fi modificate de emitenţii activelor şi nici de terţi;
i)obligaţiile de asigurare sau reasigurare asociate unui contract de asigurare sau reasigurare nu sunt împărţite în mai multe părţi la alcătuirea portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare în sensul prezentului alineat.
În pofida dispoziţiilor de la primul paragraf litera (h), întreprinderile de asigurare sau reasigurare pot folosi active cu fluxuri de trezorerie fixe, cu excepţia cazului în care depind de inflaţie, cu condiţia ca activele în cauză să fie echivalente fluxurilor de trezorerie ale portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare care depind de inflaţie.
În cazul în care emitenţii sau terţii au dreptul să modifice fluxurile de trezorerie ale unui activ astfel încât investitorul să beneficieze de o compensaţie suficientă care să îi permită să obţină aceleaşi fluxuri de trezorerie reinvestind în active cu o calitate a creditului echivalentă sau superioară, dreptul de a modifica fluxurile de trezorerie nu împiedică activul respectiv să fie admis în portofoliul alocat în conformitate cu primul paragraf litera (h).
În sensul primului paragraf litera (i), un contract de asigurare de viaţă de grup este considerat a fi un singur contract.

(2)Întreprinderile de asigurare sau reasigurare care aplică prima de echilibrare unui portofoliu de obligaţii de asigurare sau reasigurare nu revin la o abordare care nu include o primă de echilibrare. În cazul în care o întreprindere de asigurare sau reasigurare care aplică prima de echilibrare nu mai este în măsură să respecte condiţiile prevăzute la alineatul (1), aceasta informează imediat autoritatea de supraveghere şi ia măsurile necesare pentru a reinstitui conformitatea cu condiţiile respective. Dacă nu este în măsură să reinstituie conformitatea cu condiţiile respective în termen de două luni de la data nerespectării condiţiilor, întreprinderea încetează să aplice prima de echilibrare tuturor obligaţiilor sale de asigurare sau reasigurare şi nu are dreptul de a aplica prima de echilibrare pentru o perioadă de încă 24 de luni.
(3)Prima de echilibrare nu se aplică obligaţiilor de asigurare sau reasigurare în cazul în care structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc folosită pentru a calcula cea mai bună estimare a obligaţiilor în cauză include o primă de volatilitate în conformitate cu articolul 77d sau măsuri tranzitorii privind ratele dobânzilor fără risc în conformitate cu articolul 308c.
Art. 77c: Calculul primei de echilibrare
(1)Pentru fiecare monedă, prima de echilibrare menţionată la articolul 77b se calculează în conformitate cu următoarele principii:
a)prima de echilibrare trebuie să fie egală cu diferenţa dintre următoarele elemente:
(i)rata anuală acumulată, calculată ca rata unică de actualizare care, atunci când se aplică fluxurilor de trezorerie ale portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare, are drept rezultat o valoare egală cu valoarea în conformitate cu articolul 75 a portofoliului de active alocat;
(ii)rata anuală acumulată, calculată ca rata unică de actualizare care, atunci când se aplică fluxurilor de trezorerie ale portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare, are drept rezultat o valoare egală cu valoarea celei mai bune estimări a portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare atunci când se ţine cont de valoarea în timp a banilor utilizând structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc;
b)prima de echilibrare trebuie să nu includă marja de credit istorică care reflectă riscurile reţinute de întreprinderea de asigurare sau reasigurare;
c)fără a aduce atingere literei (a), marja de credit istorică trebuie să se majoreze atunci când este necesar pentru a se asigura faptul că prima de echilibrare aplicată activelor cu o calitate a creditului clasificată ca inferioară nu depăşeşte primele de echilibrare aplicate activelor cu o calitate a creditului clasificată ca superioară, care au aceeaşi durată şi sunt încadrate în aceeaşi clasă de active;
d)utilizarea evaluărilor externe ale creditului la calculul primei de echilibrare trebuie să fie în conformitate cu articolul 111 alineatul (1) litera (n).
(2)În sensul alineatului (1) litera (b), marja de credit istorică este:
a)egală cu suma următoarelor elemente:
(i)marja de credit care corespunde probabilităţii de neîncasare a creanţelor aferente activelor;
(ii)marja de credit care corespunde pierderii estimate în urma diminuării ratingului activelor;
b)în cazul expunerilor faţă de administraţiile centrale şi băncile centrale ale statelor membre, egală cu cel puţin 30 % din media pe termen lung a marjei peste rata dobânzilor fără risc a activelor cu aceeaşi durată, calitate a creditului şi încadrate în aceeaşi clasă de active, astfel cum s-a observat pe pieţele financiare;
c)în cazul altor active decât expunerile faţă de administraţiile centrale şi băncile centrale ale statelor membre, egală cu cel puţin 35 % din media pe termen lung a marjei peste rata dobânzilor fără risc a activelor cu aceeaşi durată, calitate a creditului şi încadrate în aceeaşi clasă de active, astfel cum s-a observat pe pieţele financiare.
Probabilitatea de neîncasare a creanţelor menţionată la primul paragraf litera (a) punctul (i) se bazează pe statisticile pe termen lung privind neîncasarea creanţelor care sunt pertinente pentru activul în cauză în ceea ce priveşte durata, calitatea creditului şi clasa de active în care se încadrează.
În cazul în care nu se poate obţine o marjă de credit fiabilă pe baza statisticilor menţionate la al doilea paragraf, marja de credit istorică este egală cu partea din media pe termen lung a marjei peste rata dobânzilor fără risc, menţionată la literele (b) şi (c).
Art. 77d: Prima de volatilitate aplicată structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc
(1)Statele membre se asigură că o întreprindere de asigurare sau de reasigurare poate aplica prima de volatilitate structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc, în vederea calculării celei mai bune estimări menţionate la articolul 77 alineatul (2), sub rezerva aprobării prealabile de către autorităţile de supraveghere în cazul în care sunt îndeplinite cel puţin condiţiile următoare:
a)prima de volatilitate pentru o anumită monedă se aplică la calcularea celei mai bune estimări a tuturor obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare ale întreprinderii care sunt exprimate în moneda respectivă, în cazul în care structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc utilizată pentru calcularea celei mai bune estimări a obligaţiilor respective nu include o primă de echilibrare, astfel cum este menţionată la articolul 77b;
b)întreprinderea demonstrează, într-un mod considerat convingător de autoritatea de supraveghere, că a instituit procese adecvate pentru calcularea primei de volatilitate în temeiul alineatelor (3) şi (4) de la prezentul articol.
(11)În pofida alineatului (1) de la prezentul articol, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care au aplicat o primă de volatilitate structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc pentru calcularea celei mai bune estimări menţionate la articolul 77 alineatul (2) înainte de 29 ianuarie 2026 pot continua, fără aprobarea prealabilă din partea autorităţii de supraveghere, să aplice o primă de volatilitate cu condiţia să respecte condiţiile pentru aprobare prealabilă în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol începând cu 30 ianuarie 2027.
(12)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţa de a impune unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare să înceteze să aplice o primă de volatilitate structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc pentru calcularea celei mai bune estimări menţionate la articolul 77 alineatul (2) în cazul în care întreprinderea nu mai îndeplineşte condiţiile pentru aprobare prealabilă prevăzute în dreptul intern în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol. Atunci când o întreprindere restabileşte conformitatea cu condiţiile respective, întreprinderea respectivă poate solicita aprobarea prealabilă din partea autorităţilor de supraveghere pentru a aplica o primă de volatilitate structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc pentru calcularea celei mai bune estimări în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol.
(13)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot, sub rezerva aprobării prealabile de către autoritatea de supraveghere, să aplice o ajustare specifică întreprinderii marjei corectate în funcţie de risc a monedei menţionate la alineatul (3), în cazul în care:
a)marja corectată în funcţie de risc a depăşit marja corectată în funcţie de risc calculată pe baza portofoliului de investiţii în instrumente de datorie al întreprinderii în cursul celor patru perioade de raportare trimestriale anterioare datei de raportare; şi
b)informaţiile care sunt inerente activelor relevante ale întreprinderii şi care sunt raportate de întreprindere în conformitate cu articolul 35 alineatele (1)-(4) sunt de o calitate suficientă pentru a permite un calcul corect şi fiabil al ajustării respective.
Ajustarea corespunde celei mai mici valori dintre 105 % şi raportul dintre marja corectată în funcţie de risc calculată pe baza portofoliului de investiţii în instrumente de datorie al întreprinderii şi marja corectată în funcţie de risc calculată pe baza portofoliului de referinţă pentru moneda relevantă. Marja corectată în funcţie de risc pe baza portofoliului de investiţii în instrumente de datorie al întreprinderii se calculează în acelaşi mod ca marja corectată în funcţie de risc pe baza portofoliului de referinţă pentru moneda relevantă, dar utilizând date specifice întreprinderii privind ponderile şi durata medie a subclaselor relevante din cadrul portofoliului de investiţii în instrumente de datorie al întreprinderii pentru moneda relevantă.
În cazul în care se aplică ajustarea, prima de volatilitate nu se majorează cu macroprima de volatilitate menţionată la alineatul (4).
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare încetează imediat aplicarea ajustării atunci când aceasta majorează marja corectată în funcţie de risc a monedei menţionată la alineatul (3) timp de două perioade de raportare trimestriale consecutive.

(2)Pentru fiecare monedă relevantă, prima de volatilitate aplicată structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc se bazează pe marja dintre rata dobânzii care ar putea fi obţinută dintr-un portofoliu de referinţă de investiţii în instrumente de datorie pentru moneda în cauză şi ratele structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc pentru moneda în cauză.
Portofoliul de referinţă de investiţii în instrumente de datorie aferent unei monede este reprezentativ pentru activele exprimate în moneda în cauză şi în care investesc întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pentru a acoperi cea mai bună estimare a obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare exprimate în moneda respectivă.

(3)Cuantumul primei de volatilitate aplicate ratelor dobânzilor fără risc pentru o monedă se calculează după cum urmează:
VAcu= 85 % CSSRcu RCScu
unde:
a)VAcu este prima de volatilitate aferentă unei monede cu;
b)CSSRcu este raportul de senzitivitate la marja de credit aferent unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare pentru moneda cu;
c)RCScu este marja corectată în funcţie de risc pentru moneda cu.
VAcu se aplică ratelor dobânzilor fără risc relevante din cadrul structurii temporale care nu sunt derivate prin extrapolare în conformitate cu articolul 77a. În cazul în care partea extrapolată a ratelor dobânzilor fără risc relevante ţine cont de informaţiile din instrumentele de datorie, altele decât obligaţiuni, în temeiul articolului 77a alineatul (1), VAcu se aplică, de asemenea, ratelor dobânzilor fără risc derivate din instrumentele financiare respective. Extrapolarea structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc se bazează pe respectivele rate ajustate ale dobânzilor fără risc.
CSSRcu nu are o valoare negativă sau mai mare decât unu. Raportul prezintă valori mai mici decât unu atunci când senzitivitatea activelor unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare într-o monedă la variaţiile marjelor de credit este mai mică decât senzitivitatea rezervelor tehnice ale respectivei întreprinderi în moneda respectivă la variaţiile ratelor dobânzii.
RCScu reprezintă diferenţa dintre marja menţionată la alineatul (2) şi partea din marja respectivă care poate fi atribuită unei evaluări realiste a pierderilor estimate, a unui risc de credit neaşteptat sau a unui alt risc aferent activelor.
- Partea din marjă care poate fi atribuită unei evaluări realiste a pierderilor estimate, a riscului de credit neaşteptat sau a oricărui alt risc se calculează ca procent din marje. Acest procent scade pe măsură ce marjele cresc şi se disting cel puţin următoarele trei cazuri:
(a)cazul în care marjele nu depăşesc media lor pe termen lung;
(b)cazul în care marjele depăşesc media lor pe termen lung, dar nu depăşesc dublul mediei lor pe termen lung;
(c)cazul în care marjele depăşesc dublul mediei lor pe termen lung.
Corecţia în funcţie de risc nu depăşeşte niciodată un procent adecvat din marjele medii pe termen lung.
Prin derogare de la primul paragraf, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care îşi au sediul central într-un stat membru cu o monedă raportată la euro care respectă criteriile detaliate pentru ajustările efectuate în cazul monedelor raportate la euro în scopul facilitării calculului submodulului «risc valutar», astfel cum sunt stabilite în temeiul articolului 111 alineatul (1) litera (p), atunci când calculează prima de volatilitate la ratele dobânzilor fără risc pentru moneda raportată şi prima de volatilitate la ratele dobânzilor fără risc pentru euro, sunt autorizate să calculeze un singur CSSRcu atât pentru moneda lor locală, cât şi pentru euro, luând în considerare în comun activele şi obligaţiile exprimate în euro şi în moneda lor locală.

(4)Fără a aduce atingere alineatului (1c), prima de volatilitate pentru euro se majorează cu o macroprimă de volatilitate. Macroprima de volatilitate se calculează după cum urmează:
VAEuro,macro= 85 % CSSREuro max(RCSco-1, RCSEuro;0) co
unde:
a)VAEuro,macro este macroprima de volatilitate pentru o ţară co;
b)CSSREuro este raportul de senzitivitate la marja de credit aferent unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare pentru moneda euro;
c)RCSco este marja corectată în funcţie de risc pentru ţara co;
d)RCSEuro este marja corectată în funcţie de risc pentru moneda euro;
e)co este factorul de ajustare de ţară pentru ţara co.
CSSREuro se calculează ca raport de senzitivitate la marja de credit aferent unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare pentru moneda euro în conformitate cu alineatul (3).
RCSco se calculează în acelaşi mod ca marja corectată în funcţie de risc pentru moneda euro în conformitate cu alineatul (3), însă pe baza unui portofoliu de referinţă care este reprezentativ pentru activele în care investesc întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pentru a acoperi cea mai bună estimare a obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare aferente produselor vândute pe piaţa de asigurări din ţara în cauză şi exprimate în euro.
RCSEuro se calculează ca marja corectată în funcţie de risc pentru moneda euro în conformitate cu alineatul (3).
Factorul de ajustare de ţară menţionat la primul paragraf litera (e) se calculează după cum urmează:
co= max(min (((RCSco*-0,6 %)/0,3 %);1);0)
Unde RCSco* este marja corectată în funcţie de risc pentru ţara co, astfel cum se menţionează la litera (c) de la primul paragraf, înmulţită cu procentajul investiţiilor în instrumente de datorie în raport cu totalul activelor deţinute de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare autorizate în ţara co.
(41)Pentru a calcula marja subiacentă primei de volatilitate, pentru fiecare monedă şi pentru fiecare ţară, marja menţionată la alineatele (2) şi (4) este suma ponderată dintre marja medie de monedă pentru obligaţiunile de stat şi marja medie de monedă pentru obligaţiuni, altele decât obligaţiunile de stat, împrumuturile şi securitizările. În scopul acestui calcul, ponderile sunt raportul dintre valoarea obligaţiunilor de stat incluse în portofoliul de referinţă al activelor pentru moneda sau ţara respectivă şi valoarea tuturor activelor incluse în portofoliul de referinţă respectiv şi, respectiv, raportul dintre valoarea obligaţiunilor, altele decât obligaţiunile de stat, împrumuturile şi securitizările incluse în portofoliul de referinţă al activelor pentru moneda sau ţara respectivă şi valoarea tuturor activelor incluse în portofoliul de referinţă respectiv.

(5)Prima de volatilitate nu se aplică obligaţiilor de asigurare în cazul în care structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc utilizată pentru calculul celei mai bune estimări a obligaţiilor respective i s-a aplicat o primă de echilibrare în conformitate cu articolul 77b.
(6)Prin derogare de la dispoziţiile articolului 101, cerinţa de capital de solvabilitate nu acoperă riscul de pierdere a fondurilor proprii de bază în urma modificării primei de volatilitate.
Art. 77e: Informaţii tehnice emise de Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale
(1)AEAPO stabileşte şi publică, pentru fiecare monedă relevantă, următoarele informaţii tehnice cel puţin o dată pe trimestru:
a)o structură temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc pentru calculul celei mai bune estimări menţionate la articolul 77 alineatul (2), fără aplicarea primei de echilibrare sau a primei de volatilitate;
a1)în scopul publicării informaţiilor în temeiul articolului 51 alineatul (8), o structură temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc, fără primă de echilibrare sau primă de volatilitate, determinată fără aplicarea mecanismului de introducere treptată pentru extrapolare, astfel cum este prevăzut la articolul 77a alineatul (2);
a2)setul de scenarii care trebuie utilizate pentru evaluarea deterministă prudentă a celei mai bune estimări pentru obligaţiile de asigurare de viaţă în temeiul articolului 77 alineatul (8);

b)pentru fiecare durată, calitate a creditului şi clasă de active relevante, o marjă de credit istorică pentru calculul primei de echilibrare menţionate la articolul 77c alineatul (1) litera (b);
c)pentru fiecare monedă relevantă şi, respectiv, pentru fiecare piaţă de asigurări naţională relevantă, o marjă corectată în funcţie de risc, astfel cum se menţionează la articolul 77d alineatele (3) şi, respectiv, (4);
d)pentru fiecare stat membru relevant, procentajul investiţiilor în instrumente de datorie în raport cu totalul activelor deţinute de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare autorizate în ţară, astfel cum se menţionează la articolul 77d alineatul (4).

(11)Pentru fiecare monedă relevantă şi pentru fiecare scadenţă la care pieţele instrumentelor financiare sau ale obligaţiunilor relevante cu scadenţa respectivă sunt diversificate, lichide şi transparente, EIOPA stabileşte şi publică, cel puţin o dată pe an, procentajul obligaţiunilor cu scadenţa respectivă sau o scadenţă mai îndepărtată din totalul obligaţiunilor exprimate în moneda respectivă, astfel cum se menţionează la articolul 77a alineatul (1).

(2)Pentru a asigura condiţii uniforme de calculare a rezervelor tehnice şi a fondurilor proprii de bază, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare în care să prevadă, pentru fiecare monedă relevantă, informaţiile tehnice menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol şi primul punct de netezire în temeiul articolului 77a alineatul (1). Pentru respectivele acte de punere în aplicare se pot utiliza informaţiile publicate de EIOPA în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menţionată la articolul 301 alineatul (2).
Din motive imperative de urgenţă legate de disponibilitatea structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc, Comisia adoptă acte de punere în aplicare cu aplicabilitate imediată în conformitate cu procedura menţionată la articolul 301 alineatul (3).
(3)În cazul în care informaţiile tehnice menţionate la alineatul (1) sunt adoptate de către Comisie în conformitate cu alineatul (2), întreprinderile de asigurare şi reasigurare utilizează aceste informaţii tehnice pentru calculul celei mai bune estimări în conformitate cu articolul 77, al primei de echilibrare în conformitate cu articolul 77c şi al primei de volatilitate în conformitate cu articolul 77d.
În ceea ce priveşte monedele pentru care marja corectată în funcţie de risc menţionată la alineatul (1) litera (c) nu este prevăzută în actele de punere în aplicare menţionate la alineatul (2), structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc nu i se aplică nicio primă de volatilitate pentru calcularea celei mai bune estimări. În ceea ce priveşte statele membre a căror monedă este euro şi pentru care marja corectată în funcţie de risc menţionată la alineatul (1) litera (c) şi procentajul menţionat la alineatul (1) litera (d) nu sunt prevăzute în actele de punere în aplicare menţionate la alineatul (2), la prima de volatilitate nu se adaugă nicio macroprimă de volatilitate.

(4)În sensul alineatului (2) de la prezentul articol, un prim punct de netezire pentru o monedă, prevăzut într-un act de punere în aplicare, nu se modifică, cu excepţia cazului în care o evaluare a procentajelor obligaţiunilor cu o scadenţă mai îndepărtată sau egală cu o anumită scadenţă din totalul obligaţiunilor exprimate în moneda respectivă indică un prim punct de netezire diferit în temeiul articolului 77a alineatul (1) şi procentajul stabilit în actele delegate menţionate la articolul 86 alineatul (1) litera (b) punctul (iii), pe o perioadă de cel puţin doi ani consecutivi.

Art. 77f: Analiza măsurilor referitoare la garanţiile pe termen lung şi a măsurilor referitoare la «riscul aferent devalorizării acţiunilor»
(1)Până la 1 ianuarie 2021, AEAPO raportează în fiecare an Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei cu privire la impactul aplicării articolelor 77a-77e şi 106, a articolului 138 alineatul (4) şi a articolelor 304, 308c şi 308d, incluzând actele delegate sau actele de punere în aplicare adoptate în temeiul acestor articole.
În această perioadă, autorităţile de supraveghere pun în fiecare an la dispoziţia AEAPO următoarele informaţii:
a)disponibilitatea pe pieţele naţionale respective a garanţiilor pe termen lung în cazul produselor de asigurare şi atitudinea întreprinderilor de asigurare şi reasigurare în calitate de investitori pe termen lung;
b)numărul întreprinderilor de asigurare şi reasigurare care aplică prima de echilibrare, prima de volatilitate, extinderea perioadei de redresare în conformitate cu articolul 138 alineatul (4), submodulul «risc aferent devalorizării acţiunilor» în funcţie de durată şi măsurile tranzitorii prevăzute la articolele 308c şi 308d;
c)impactul pe care îl au asupra poziţiei financiare a întreprinderilor de asigurare şi reasigurare prima de echilibrare, prima de volatilitate, mecanismul de ajustare simetrică aplicat costului de capital aferent investiţiilor în acţiuni, submodulul «risc aferent devalorizării acţiunilor» în funcţie de durată şi măsurile tranzitorii prevăzute la articolele 308c şi 308d, la nivel naţional şi, în mod anonim, pentru fiecare întreprindere;
d)efectul pe care îl au prima de echilibrare, prima de volatilitate, mecanismul de ajustare simetrică aplicat costului de capital aferent investiţiilor în acţiuni şi submodulul «risc aferent devalorizării acţiunilor» în funcţie de durată asupra practicilor investiţionale ale întreprinderilor de asigurare şi reasigurare şi dacă aceste măsuri determină reducerea nemotivată a cerinţelor de capital;
e)efectul produs de o eventuală extindere a perioadei de redresare în conformitate cu articolul 138 alineatul (4) asupra eforturilor depuse de întreprinderile de asigurare şi reasigurare pentru a reinstitui nivelul de fonduri proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate sau pentru a reduce profilul de risc în vederea respectării cerinţei de capital de solvabilitate;
f)în cazul în care întreprinderile de asigurare şi reasigurare aplică măsurile tranzitorii prevăzute la articolele 308c şi 308d, dacă acestea respectă sau nu planurile de introducere treptată menţionate la articolul 308e şi perspectiva reducerii dependenţei lor de aceste măsuri tranzitorii, inclusiv măsurile adoptate sau care sunt preconizate spre adoptare de către întreprinderi şi autorităţile de supraveghere, ţinând seama de cadrul normativ al statului membru în cauză.
(2)AEAPO, după consultarea CERS, dacă este cazul, şi după desfăşurarea unei consultări publice, transmite Comisiei un aviz cu privire la evaluarea aplicării articolelor 77a-77e şi 106, a articolului 138 alineatul (4) şi a articolelor 304, 308c şi 308d, incluzând actele delegate sau actele de punere în aplicare adoptate în temeiul acestor articole. Evaluarea în cauză este realizată cu privire la disponibilitatea garanţiilor pe termen lung în cazul produselor de asigurare, la atitudinea întreprinderilor de asigurare şi reasigurare în calitate de investitori pe termen lung şi, mai general, la stabilitatea financiară.
(3)Pe baza avizului transmis de AEAPO menţionat la alineatul (2), Comisia transmite un raport Parlamentului European şi Consiliului până la 1 ianuarie 2021 sau mai devreme, dacă este cazul. Raportul se axează, în special, pe efectele asupra:
a)protecţiei titularilor poliţelor;
b)funcţionării şi stabilităţii pieţelor europene de asigurare;
c)pieţei interne şi, îndeosebi, asupra concurenţei şi a condiţiilor echitabile de concurenţă de pe pieţele europene de asigurare;
d)măsurii în care întreprinderile de asigurare şi reasigurare continuă să funcţioneze ca investitori pe termen lung;
e)disponibilităţii şi tarifării anuităţilor;
f)disponibilităţii şi tarifării produselor concurente;
g)strategiilor de investiţii pe termen lung ale întreprinderilor de asigurare în ceea ce priveşte produsele cărora li se aplică articolele 77b şi 77c faţă de cele legate de alte garanţii pe termen lung;
h)alegerii efectuate de consumatori şi asupra conştientizării riscurilor de către consumatori;
i)măsurii în care sectorul asigurărilor este diversificat şi asupra portofoliului de active al întreprinderilor de asigurare şi reasigurare;
j)stabilităţii financiare.
De asemenea, raportul se bazează pe experienţa de supraveghere legată de aplicarea articolelor 77a-77e şi 106, a articolului 138 alineatul (4) şi a articolelor 304, 308c şi 308d, incluzând actele delegate sau actele de punere în aplicare adoptate în temeiul acestora.
(4)Raportul Comisiei se însoţeşte, dacă este necesar, de propuneri legislative.

Art. 78: Alte elemente care trebuie luate în considerare la calcularea rezervelor tehnice
Atunci când calculează rezervele tehnice, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama, în afară de dispoziţiile articolului 77, de următoarele elemente:
(1)toate cheltuielile aferente îndeplinirii obligaţiilor de administrare a asigurărilor şi reasigurărilor;
(2)inflaţie, inclusiv pentru cheltuieli şi daune;
(3)ansamblul plăţilor către deţinătorii şi beneficiarii de poliţe de asigurare, inclusiv viitoarele bonusuri discreţionare, pe care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare estimează că le vor efectua, indiferent dacă astfel de plăţi sunt sau nu garantate prin contract, cu excepţia cazului în care plăţile intră sub incidenţa articolului 91 alineatul (2).
Art. 79: Evaluarea garanţiilor financiare şi a opţiunilor contractuale incluse în contractele de asigurare şi de reasigurare
Atunci când îşi calculează rezervele tehnice, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama de valoarea garanţiilor financiare şi de orice opţiuni contractuale incluse în contractele de asigurare şi de reasigurare.
Orice ipoteză formulată de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare cu privire la probabilitatea ca deţinătorii de poliţe să îşi exercite opţiunile contractuale, inclusiv drepturile de reziliere şi răscumpărare, este realistă şi se bazează pe informaţii actuale şi credibile. Ipoteza ţine seama, fie explicit, fie implicit, de impactul pe care eventualele schimbări ale condiţiilor financiare şi nefinanciare îl pot avea asupra exercitării acestor opţiuni.
Art. 80: Segmentare
Atunci când îşi calculează rezervele tehnice, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare îşi segmentează obligaţiile de asigurare şi de reasigurare în grupe de risc omogene şi cel puţin pe linii de activitate.
Art. 81: Sume recuperabile din contracte de reasigurare şi de la vehicule investiţionale
Calcularea, de către întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, a sumelor recuperabile din contracte de reasigurare şi de la vehicule investiţionale se realizează în conformitate cu articolele 76-80.
Atunci când calculează sumele recuperabile din contracte de reasigurare şi de la vehicule investiţionale, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama de intervalul de timp dintre recuperări şi plăţile directe.
Rezultatul acestui calcul se ajustează pentru a ţine seama de pierderile probabile ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale de către contrapartidă. Ajustarea se bazează pe o evaluare a probabilităţii de insolvenţă a contrapartidei şi a pierderilor medii ca urmare a insolvenţei (pierderi aferente obligaţiilor de plată).
Art. 82: Calitatea datelor şi aplicarea unor aproximări, inclusiv a unor abordări de la caz la caz, pentru calcularea rezervelor tehnice
Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare instituie procese şi proceduri interne care asigură adecvarea, exhaustivitatea şi exactitatea datelor utilizate la calcularea rezervelor tehnice.
În cazul în care, în anumite circumstanţe, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare nu dispun de un volum suficient de date de o calitate adecvată pentru a aplica o metodă actuarială fiabilă unui set sau subset de obligaţii de asigurare şi de reasigurare sau sumelor recuperabile din contracte de reasigurare şi de la vehicule investiţionale, se pot utiliza aproximări adecvate, inclusiv abordări de la caz la caz, pentru calcularea celei mai bune estimări.
Art. 83: Comparaţie cu experienţele anterioare
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare instituie procese şi proceduri pentru a asigura compararea permanentă a celor mai bune estimări şi a ipotezelor care stau la baza acestora cu experienţele anterioare.
În cazul în care, în urma unei astfel de comparaţii, se identifică o diferenţă sistematică între experienţele anterioare şi calculele celor mai bune estimări, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză procedează la ajustările necesare ale metodelor actuari-ale utilizate şi/sau ale ipotezelor formulate.
Art. 84: Adecvarea nivelului rezervelor tehnice
La cererea autorităţilor de supraveghere, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare demonstrează adecvarea nivelului rezervelor tehnice, precum şi aplicabilitatea şi relevanţa metodelor aplicate şi adecvarea datelor statistice de bază utilizate.
Art. 85: Creşterea rezervelor tehnice
În măsura în care calculul rezervelor tehnice ale întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare nu este conform cu dispoziţiile articolelor 76-83, autorităţile de supraveghere pot solicita întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să crească valoarea rezervelor tehnice astfel încât să corespundă nivelului determinat în conformitate cu respectivele articole.
Art. 86: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare şi de punere în aplicare
(1)Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, pentru a stabili:
a)metodologiile actuariale şi statistice care trebuie utilizate pentru calcularea celei mai bune estimări prevăzute la articolul 77 alineatul (2);
a1)evaluarea deterministă prudentă menţionată la articolul 77 alineatul (8), precum şi condiţiile în care această evaluare poate fi utilizată pentru a se evalua cea mai bună estimare a rezervelor tehnice cu opţiuni şi garanţii;

b)metodologiile, principiile şi tehnicile necesare pentru a se stabili structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc care trebuie utilizată la calcularea celei mai bune estimări menţionate la articolul 77 alineatul (2), în special:
(i)formula de extrapolare menţionată la articolul 77a alineatul (1), inclusiv parametrii care determină viteza de convergenţă a extrapolării;
(ii)metoda pentru determinarea diversificării, a lichidităţii şi a transparenţei pieţelor instrumentelor financiare, menţionată la articolul 77a alineatul (1);
(iii)procentajele aferente unei monede sub care ponderea obligaţiunilor cu scadenţe mai îndepărtate sau egale cu o anumită scadenţă din totalul obligaţiunilor se consideră a fi scăzută în sensul articolului 77a alineatul (1);
(iv)mecanismul de introducere treptată menţionat la articolul 77a alineatul (2);

c)circumstanţele în care rezervele tehnice se calculează ca întreg sau ca suma dintre cea mai bună estimare şi o marjă de risc, precum şi metodele care trebuie utilizate în cazul în care rezervele tehnice se calculează ca întreg, în conformitate cu articolul 77 alineatul (4);
d)metodele şi ipotezele care trebuie utilizate pentru calcularea marjei de risc, inclusiv determinarea valorii fondurilor proprii eligibile necesare pentru a putea acoperi obligaţiile de asigurare şi de reasigurare şi calibrarea ratei costului capitalului, în conformitate cu articolul 77 alineatul (5);
e)liniile de activitate pe baza cărora obligaţiile de asigurare şi de reasigurare urmează să fie segmentate pentru calcularea rezervelor tehnice menţionate la articolul 80;
f)standardele care trebuie respectate pentru a asigura caracterul adecvat, complet şi exact al datelor utilizate la calcularea rezervelor tehnice, precum şi circumstanţele specifice în care ar fi potrivit să se utilizeze aproximări, inclusiv abordări de la caz la caz, pentru calcularea celei mai bune estimări, în conformitate cu articolul 82;
g)specificaţiile referitoare la cerinţele prevăzute la articolul 77b alineatul (1), inclusiv metodele, ipotezele şi parametrii standard care trebuie utilizaţi la calculul impactului creşterii riscului de mortalitate menţionat la articolul 77b alineatul (1) litera (e);
h)specificaţiile referitoare la cerinţele prevăzute la articolul 77c, inclusiv ipotezele şi metodele care trebuie aplicate la calculul primei de echilibrare şi al marjei de credit istorice;
i)metodele şi ipotezele pentru calculul primei de volatilitate menţionate la articolul 77d, inclusiv următoarele:
(i)o formulă pentru calcularea raportului de senzitivitate la marja de credit, menţionat la articolul 77d alineatele (3) şi (4);
(ii)pentru fiecare clasă de active relevantă, procentajul din marjă reprezentând partea din marjă care poate fi atribuită unei evaluări realiste a pierderilor estimate, a riscurilor de credit neaşteptate sau a oricăror alte riscuri, care se calculează astfel cum se menţionează la articolul 77d alineatul (3); acest procent scade pe măsură ce marjele cresc, ţinând seama cel puţin de următoarele trei cazuri:
1.cazul în care marjele nu depăşesc media lor pe termen lung;
2.cazul în care marjele depăşesc media lor pe termen lung, dar nu depăşesc dublul mediei lor pe termen lung;
3.cazul în care marjele depăşesc dublul mediei lor pe termen lung.
Corecţia în funcţie de risc nu depăşeşte niciodată un procent adecvat din marjele medii pe termen lung.

(11)Comisia poate să completeze prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, în vederea stabilirii criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească activele pentru a fi eligibile să fie incluse în portofoliul de active menţionat la articolul 77b alineatul (1) litera (a).
(12)În cazul în care revizuirea periodică a ratei costului capitalului menţionată la articolul 77 alineatul (5) concluzionează că valoarea estimată nu mai este adecvată, Comisia poate adopta un act delegat de modificare a valorii estimate a ratei costului capitalului prevăzute la articolul 77 alineatul (6). Comisia poate stabili valoarea estimată a ratei costului capitalului numai la un nivel care nu este mai mic de 4 % şi nici mai mare de 5 %.

(2)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte metodele pentru calculul rezervelor tehnice, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza următoarele:
a)metodologiile care trebuie utilizate la calcularea ajustării pentru nerambursare de către contrapartidă, menţionate la articolul 81, pentru determinarea pierderilor estimate în cazul în care contrapartida nu îşi onorează obligaţiile;
b)dacă este cazul, metode şi tehnici simplificate de calcul al rezervelor tehnice, pentru a garanta că metodele actuariale şi statistice menţionate la literele (a) şi (d) sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor asumate de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, inclusiv de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare captive.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(21)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a articolului 77 alineatul (8), EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza metodologia de stabilire a setului de scenarii care trebuie utilizate pentru evaluarea deterministă prudentă a celei mai bune estimări a obligaţiilor de asigurare de viaţă menţionate la alineatul respectiv. EIOPA prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 29 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(3)Pentru a se asigura condiţii consecvente de aplicare a articolului 77b, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile pentru aprobarea aplicării unei ajustări de echilibrare menţionate la articolul 77b alineatul (1).
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 31 octombrie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Subsecţiunea 1:Determinarea fondurilor proprii
Art. 87: Fonduri proprii
Fondurile proprii reprezintă suma fondurilor proprii de bază, prevăzute la articolul 88, şi a fondurilor proprii auxiliare, prevăzute la articolul 89.
Art. 88: Fonduri proprii de bază
Fondurile proprii de bază sunt formate din următoarele elemente:
(1)excedentul de active faţă de pasive, evaluat în conformitate cu articolul 75 şi secţiunea 2;
(2)pasive subordonate.
Din excedentul menţionat la alineatul (1) se scade valoarea propriilor acţiuni deţinute de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare.
Art. 89: Fonduri proprii auxiliare
(1)Fondurile proprii auxiliare sunt formate din elemente diferite de fondurile proprii de bază, care pot fi apelate pentru a absorbi pierderile.
Fondurile proprii auxiliare pot cuprinde următoarele elemente, în măsura în care acestea nu sunt elemente ale fondurilor proprii de bază:
a)capitalul social sau fondul iniţial nevărsat şi neapelat;
b)acreditivele şi garanţiile;
c)orice alte angajamente obligatorii din punct de vedere juridic primite de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare.
În cazul unei asociaţii mutuale sau de tip mutual cu contribuţii variabile, fondurile proprii auxiliare pot cuprinde, de asemenea, orice solicitări de capital pe care asociaţia le poate avea faţă de membrii săi prin solicitarea unei contribuţii suplimentare în decursul următoarelor 12 luni.
(2)După vărsarea sau apelarea unui element al fondurilor proprii auxiliare, acesta este tratat ca un element de activ şi încetează să mai facă parte din fondurile proprii auxiliare.
Art. 90: Aprobarea fondurilor proprii auxiliare de către autorităţile de supraveghere
(1)Valorile elementelor fondurilor proprii auxiliare care trebuie luate în considerare la determinarea fondurilor proprii fac obiectul unei aprobări prealabile din partea autorităţilor de supraveghere.
(2)Valoarea atribuită fiecărui element al fondurilor proprii auxiliare reflectă capacitatea elementului de a absorbi pierderile şi se bazează pe estimări prudente şi realiste. În cazul în care un element al fondurilor proprii auxiliare are o valoare nominală fixă, valoarea elementului în cauză este egală cu valoarea sa nominală, atunci când reflectă în mod adecvat capacitatea sa de a absorbi pierderi.
(3)Autorităţile de supraveghere aprobă:
a)fie o valoare monetară pentru fiecare element al fondurilor proprii auxiliare,
b)fie o metodă de calcul al valorii fiecărui element al fondurilor proprii auxiliare, caz în care autorităţile de supraveghere aprobă valoarea astfel calculată pentru o perioadă determinată de timp.
(4)Aprobarea autorităţilor de supraveghere se bazează, pentru fiecare element al fondurilor proprii auxiliare, pe evaluarea următoarelor elemente:
a)statutul contrapartidelor în cauză în ceea ce priveşte capacitatea şi disponibilitatea lor de a plăti;
b)recuperabilitatea fondurilor, ţinând seama de forma juridică a elementului în cauză, precum şi de orice condiţii care ar împiedica plata sau apelarea cu succes a elementului;
c)orice informaţii cu privire la rezultatul apelărilor anterioare făcute de întreprinderile de asigurare sau de reasigurare pentru astfel de fonduri proprii auxiliare, în măsura în care informaţiile respective pot fi utilizate în mod fiabil pentru a evalua rezultatul preconizat al unor apelări viitoare.
Art. 91: Fonduri surplus
(1)Fondurile surplus sunt considerate a fi profituri acumulate care nu au fost puse la dispoziţie pentru a fi distribuite deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor.
(2)În măsura în care sunt autorizate de legislaţia naţională, fondurile surplus nu sunt considerate obligaţii din asigurare şi reasigurare, în măsura în care aceste fonduri surplus îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 94 alineatul (1).
Art. 92: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare şi de punere în aplicare
(1)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte determinarea fondurilor proprii, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, un proiect de standarde tehnice de reglementare prin care precizează criteriile de aprobare a fondurilor proprii auxiliare în conformitate cu articolul 90.
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(11)Comisia completează prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, prin care precizează tratamentul rezervat participaţiilor, în înţelesul articolului 212 alineatul (2) al treilea paragraf, în instituţii financiare şi de credit, în scopul determinării fondurilor proprii, inclusiv a metodelor de deducere din fondurile proprii de bază ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare a participaţiilor semnificative în instituţii de credit şi financiare.
În pofida deducerilor participaţiilor din fondurile proprii eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate, astfel cum se specifică în actul delegat adoptat în temeiul primului paragraf de la prezentul alineat, în scopul determinării fondurilor proprii de bază menţionate la articolul 88, autorităţile de supraveghere pot permite unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare să nu deducă valoarea participaţiei sale într-o instituţie de credit sau financiară, numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)întreprinderea de asigurare sau de reasigurare se află în una dintre următoarele situaţii:
(i)instituţia de credit sau financiară şi întreprinderea de asigurare sau de reasigurare fac parte din acelaşi grup, astfel cum este definit la articolul 212, căruia i se aplică supravegherea la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a), (b) şi (c), iar instituţia de credit sau financiară afiliată nu face obiectul deducerii menţionate la articolul 228 alineatul (5); sau
(ii)autorităţile de supraveghere impun sau permit întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare să aplice metode tehnice de calcul, în conformitate cu partea II din anexa I la Directiva 2002/87/CE, iar instituţia de credit sau financiară este inclusă în aceeaşi supraveghere suplimentară în temeiul directivei menţionate ca întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;
b)autorităţile de supraveghere consideră că se înregistrează un nivel adecvat al managementului integrat, al managementul riscului şi al controlului intern privind întreprinderile care fac obiectul supravegherii la nivel de grup menţionate la litera (a) punctul (i) sau care fac obiectul supravegherii suplimentare menţionate la litera (a) punctul (ii);
c)participaţia în instituţia de credit sau financiară este o investiţie în acţiuni de natură strategică, astfel cum se specifică în actul delegat adoptat în temeiul articolului 111 alineatul (1) litera (m).

(2)Participaţiile deţinute în instituţii financiare şi de credit, astfel cum sunt menţionate la alineatul (1a), cuprind următoarele elemente:
a)participaţii pe care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare le deţin în:
(i)instituţii de credit şi instituţii financiare în înţelesul articolului 4 alineatul (1) punctele 1 şi, respectiv, 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
(ii)firme de investiţii în înţelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2014/65/UE;
b)instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, menţionate la articolul 52 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, şi instrumente de fonduri proprii de nivel 2, menţionate la articolul 63 din regulamentul respectiv, precum şi instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar şi instrumente de fonduri proprii de nivel 2 în înţelesul articolului 9 din Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European şi al Consiliului (*12), pe care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare le deţin în privinţa entităţilor menţionate la litera (a) de la prezentul alineat în capitalul cărora deţin o participaţie.
(*12)Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 şi (UE) nr. 806/2014 (JO L 314, 5.12.2019, p. 1).

(3)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a articolului 90, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile pentru aprobarea de către autorităţile de supraveghere a utilizării fondurilor proprii auxiliare.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 31 octombrie 2014.
Competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf este conferită Comisiei în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Subsecţiunea 2:Clasificarea fondurilor proprii
Art. 93: Caracteristici şi particularităţi utilizate pentru clasificarea fondurilor proprii pe ranguri
(1)Elementele fondurilor proprii se clasifică pe trei ranguri. Clasificarea acestor elemente depinde de apartenenţa lor la fondurile proprii de bază sau la fondurile proprii auxiliare şi de măsura în care au următoarele caracteristici:
a)elementul este disponibil sau poate fi apelat, la cerere, să absoarbă pe deplin pierderile, atât în perspectiva continuării activităţilor, cât şi în caz de lichidare (disponibilitate permanentă);
b)în caz de lichidare, valoarea totală a elementului este disponibilă pentru a absorbi pierderile, iar rambursarea elementului îi este refuzată deţinătorului său până în momentul în care sunt onorate toate celelalte obligaţii, inclusiv obligaţiile de asigurare şi de reasigurare faţă de deţinătorii de poliţe şi beneficiarii de contracte de asigurare şi de reasigurare (subordonare);
(2)La evaluarea măsurii în care elementele fondurilor proprii prezintă, în prezent şi în viitor, caracteristicile prevăzute la alineatul (1) literele (a) şi (b), se acordă atenţia cuvenită duratei de viaţă a elementului şi în special existenţei unei scadenţe a elementului. În cazul în care un element al fondurilor proprii are scadenţă, este luată în considerare durata relativă de viaţă a elementului, comparativ cu durata obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare (durată de viaţă suficientă).
În plus, sunt luate în considerare următoarele particularităţi:
a)dacă elementul în cauză nu face obiectul unor obligaţii sau stimulente de rambursare a valorii sale nominale (absenţa stimulentelor de rambursare);
b)dacă elementul în cauză nu face obiectul unor taxe fixe obligatorii (absenţa costurilor obligatorii de administrare);
c)dacă elementul în cauză este liber de sarcini (absenţa sarcinilor).
Art. 94: Criterii principale de clasificare pe ranguri
(1)Elementele fondurilor proprii de bază se clasifică de rangul 1 în cazul în care prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) literele (a) şi (b), ţinând seama de particularităţile prevăzute la articolul 93 alineatul (2).
(2)Elementele fondurilor proprii de bază se clasifică de rangul 2 în cazul în care prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) litera (b), ţinând seama de particularităţile prevăzute la articolul 93 alineatul (2).
Elementele fondurilor proprii auxiliare se clasifică de rangul 2 în cazul în care prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) literele (a) şi (b), ţinând seama de particularităţile prevăzute la articolul 93 alineatul (2).
(3)Toate elementele fondurilor proprii de bază şi auxiliare care nu intră sub incidenţa alineatelor (1) şi (2) se clasifică de rangul 3.
Art. 95: Clasificarea fondurilor proprii pe ranguri
Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare clasifică elementele fondurilor proprii pe baza criteriilor prevăzute la articolul 94.
În acest scop, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare se raportează, dacă este cazul, la lista elementelor fondurilor proprii menţionate la articolul 97 alineatul (1).

În cazul în care un element al fondurilor proprii nu apare în respectiva listă, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare îl evaluează şi îl clasifică în conformitate cu primul paragraf. Această clasificare este supusă aprobării autorităţii de supraveghere.
Art. 96: Clasificarea elementelor fondurilor proprii specifice asigurărilor
Fără a aduce atingere articolului 95 şi articolului 97 alineatul (1), în sensul prezentei directive se aplică următoarele clasificări:
1.fondurile surplus care intră sub incidenţa articolului 91 alineatul (2) se clasifică de rangul 1;
2.acreditivele şi garanţiile care sunt deţinute în fiducie (trust) de către un mandatar independent în beneficiul creditorilor de asigurare şi sunt furnizate de instituţii de credit autorizate în conformitate cu Directiva 2013/36/UE se clasifică de rangul 2;
3.orice creanţe viitoare pe care asociaţiile mutuale sau de tip mutual ale armatorilor cu contribuţii variabile care acoperă numai riscurile cuprinse în clasa 6, 12 şi 17 din anexa I partea A le pot avea faţă de membrii lor prin solicitarea unor contribuţii suplimentare în decursul următoarelor 12 luni se clasifică de rangul 2.
În conformitate cu articolul 94 alineatul (2) al doilea paragraf, orice creanţe viitoare pe care asociaţiile mutuale sau de tip mutual cu contribuţii variabile le pot avea faţă de membrii lor prin solicitarea unor contribuţii suplimentare în decursul următoarelor 12 luni şi care nu intră sub incidenţa primului paragraf punctul 3 se clasifică de rangul 2 dacă prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) literele (a) şi (b), ţinând seama de particularităţile prevăzute la articolul 93 alineatul (2).

Art. 97: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare
(1)Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, pentru a stabili o listă a elementelor fondurilor proprii, inclusiv a celor prevăzute la articolul 96, considerate ca îndeplinind criteriile prevăzute la articolul 94, care să conţină, pentru fiecare element al fondurilor proprii, o descriere exactă a caracteristicilor care au determinat clasificarea acestuia.
(2)Pentru a asigura armonizarea consecventă în ceea ce priveşte clasificarea fondurilor proprii, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare prin care precizează metodele pe care autorităţile de supraveghere trebuie să le folosească atunci când aprobă evaluarea şi clasificarea elementelor fondurilor proprii care nu apar pe lista menţionată la alineatul (1).
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Comisia reexaminează periodic şi, dacă este cazul, actualizează lista menţionată la alineatul (1) având în vedere evoluţiile pieţei.

Subsecţiunea 3:Eligibilitatea fondurilor proprii
Art. 98: Eligibilitate şi limite aplicabile rangurilor 1, 2 şi 3
(1)În ceea ce priveşte respectarea cerinţei de capital de solvabilitate, valorile eligibile de rangurile 2 şi 3 sunt supuse unor limite cantitative. Limitele în cauză sunt stabilite astfel încât să fie îndeplinite cel puţin următoarele condiţii:
a)elementele de rangul 1 din fondurile proprii eligibile reprezintă peste o treime din valoarea totală a fondurilor proprii eligibile;
b)valoarea eligibilă a elementelor de rangul 3 reprezintă sub o treime din valoarea totală a fondurilor proprii eligibile.
(2)În ceea ce priveşte respectarea cerinţei de capital minim, valoarea elementelor fondurilor proprii de bază eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital minim şi clasificate la rangul 2 este supusă unor limite cantitative. Limitele în cauză se stabilesc astfel încât să se garanteze cel puţin că elementele de rangul 1 din fondurile proprii de bază eligibile reprezintă peste o jumătate din valoarea totală a fondurilor proprii de bază eligibile.
(3)Valoarea fondurilor proprii eligibilă pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate prevăzută la articolul 100 este egală cu suma valorii elementelor de rangul 1, a valorii eligibile a elementelor de rangul 2 şi a valorii eligibile a elementelor de rangul 3.
(4)Valoarea fondurilor proprii de bază eligibilă pentru a acoperi cerinţa de capital minim prevăzută la articolul 128 este egală cu suma valorii elementelor de rangul 1 şi a valorii eligibile a elementelor fondurilor proprii de bază de rangul 2.
Art. 99: Acte delegate privind eligibilitatea fondurilor proprii
Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, pentru a stabili:
(a)limitele cantitative menţionate la articolul 98 alineatele (1) şi (2);
(b)ajustările care ar trebui efectuate pentru a reflecta lipsa de transferabilitate a elementelor fondurilor proprii care pot fi utilizate doar pentru a acoperi pierderi aferente unui anumit segment de obligaţii sau unor riscuri speciale (fonduri dedicate).

Subsecţiunea 1:Dispoziţii generale privind cerinţa de capital de solvabilitate, calculată pe baza formulei standard sau a unui model intern
Art. 100: Dispoziţii generale
Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare obligaţia de a deţine fonduri proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate.
Cerinţa de capital de solvabilitate se calculează fie cu ajutorul formulei standard prevăzute în subsecţiunea 2, fie cu ajutorul unui model intern, în conformitate cu subsecţiunea 3.
Art. 101: Calcularea cerinţei de capital de solvabilitate
(1)Cerinţa de capital de solvabilitate se calculează în conformitate cu alineatele (2)-(5).
(2)Cerinţa de capital de solvabilitate se calculează pornind de la principiul continuităţii activităţii întreprinderii.
(3)Cerinţa de capital de solvabilitate se calibrează astfel încât să se garanteze luarea în calcul a tuturor riscurilor cuantificabile la care este expusă o întreprindere de asigurare sau de reasigurare. Aceasta acoperă activităţile existente, precum şi orice noi elemente de portofoliu preconizate a fi subscrise în următoarele 12 luni. În ceea ce priveşte activităţile existente, aceasta acoperă doar pierderile neprevăzute.
Cerinţa de capital de solvabilitate corespunde valorii la risc a fondurilor proprii de bază ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, cu un nivel de încredere de 99,5 % pe o perioadă de un an.
(4)Cerinţa de capital de solvabilitate acoperă cel puţin următoarele riscuri:
a)riscul de subscriere pentru asigurarea generală;
b)riscul de subscriere pentru asigurarea de viaţă;
c)riscul de subscriere pentru asigurarea de sănătate;
d)riscul de piaţă;
e)riscul de credit;
f)riscul operaţional.
Riscul operaţional menţionat la primul paragraf litera (f) include riscurile juridice, dar nu cuprinde riscurile care decurg din decizii strategice, nici riscurile reputaţionale.
(5)Atunci când calculează cerinţa de capital de solvabilitate, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama de efectul tehnicilor de diminuare a riscurilor, cu condiţia ca riscul de credit şi alte riscuri care decurg din utilizarea unor astfel de tehnici să se reflecte în mod adecvat în cerinţa de capital de solvabilitate.
Art. 102: Frecvenţa calculelor
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare calculează cerinţa de capital de solvabilitate cel puţin o dată pe an şi comunică autorităţilor de supraveghere rezultatul acestor calcule.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare se asigură că deţin fonduri proprii eligibile care îndeplineşte ultima cerinţă de capital de solvabilitate raportată.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare monitorizează în permanenţă valoarea fondurilor proprii eligibile şi a cerinţei de capital de solvabilitate.
În cazul în care profilul de risc al unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza ultimei cerinţe de capital de solvabilitate comunicate, întreprinderea în cauză recalculează de îndată cerinţa de capital de solvabilitate şi o comunică autorităţilor de supraveghere.
(2)În cazul în care există elemente care sugerează că profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare s-a modificat în mod semnificativ de la data la care s-a comunicat ultima dată cerinţa de capital de solvabilitate, autorităţile de supraveghere pot solicita întreprinderii în cauză să recalculeze cerinţa de capital de solvabilitate.
Subsecţiunea 2:Cerinţa de capital de solvabilitate: formula standard
Art. 103: Structura formulei standard
Cerinţa de capital de solvabilitate calculată pe baza formulei standard este egală cu suma următoarelor elemente:
a)cerinţa de capital de solvabilitate de bază prevăzută la articolul 104;
b)cerinţa de capital pentru riscul operaţional prevăzută la articolul 107;
c)ajustarea realizată pentru a ţine seama de capacitatea de absorbire a pierderilor a rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate, prevăzută la articolul 108.
Art. 104: Structura cerinţei de capital de solvabilitate de bază
(1)Cerinţa de capital de solvabilitate de bază este formată din module de risc individuale, care sunt agregate în conformitate cu anexa IV punctul 1
Aceasta cuprinde cel puţin următoarele module de risc:
a)riscul de subscriere pentru asigurarea generală;
b)riscul de subscriere pentru asigurarea de viaţă;
c)riscul de subscriere pentru asigurarea de sănătate;
d)riscul de piaţă;
e)riscul de contrapartidă.
(2)În scopul punerii în aplicare a alineatului (1) literele (a), (b) şi (c), operaţiunile de asigurare şi de reasigurare se alocă modulului de risc de subscriere care reflectă cel mai bine natura tehnică a riscurilor subiacente.
(3)Coeficienţii de corelaţie pentru agregarea modulelor de riscuri menţionate la alineatul (1), precum şi calibrarea cerinţelor de capital pentru fiecare modul de risc conduc la o cerinţă de capital de solvabilitate globală conform principiilor prevăzute la articolul 101.
(4)Fiecare dintre modulele de risc prevăzute la alineatul (1) se calibrează pe baza valorii la risc, cu un nivel de încredere de 99,5 % pe o perioadă de un an.
Dacă este cazul, în structura fiecărui modul de risc se ţine seama de efectele diversificării.
(5)Aceeaşi structură şi aceleaşi specificaţii privind modulele de risc se utilizează pentru toate întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, atât în ceea ce priveşte cerinţa de capital de solvabilitate de bază, cât şi orice calcule simplificate prevăzute la articolul 109.
(6)În ceea ce priveşte riscurile de catastrofă, la calcularea modulelor "risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă", "risc de subscriere pentru asigurarea generală" şi "risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate" pot fi folosite, dacă este cazul, specificaţii geografice.
(7)Sub rezerva acordului autorităţilor de supraveghere, atunci când calculează modulele "risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă", "risc de subscriere pentru asigurarea generală" şi "risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate", întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot înlocui, în structura formulei standard, un subset de parametri cu parametri specifici întreprinderii respective.
Respectivii parametri se calibrează pe baza datelor interne ale întreprinderii în cauză sau pe baza datelor direct relevante pentru operaţiunile respectivei întreprinderi, cu ajutorul unor metode standardizate.
Înainte să îşi dea acordul, autorităţile de supraveghere verifică exhaustivitatea, exactitatea şi adecvarea datelor utilizate.
Art. 105: Calcularea cerinţei de capital de solvabilitate de bază
(1)Cerinţa de capital de solvabilitate de bază se calculează în conformitate cu alineatele (2)-(6).
(2)Modulul "risc de subscriere pentru asigurarea generală" reflectă riscul care decurge din obligaţii de asigurare generală, ţinând seama de evenimentele asigurate şi de procedurile aplicate în desfăşurarea acestei activităţi.
Modulul ţine seama de caracterul incert al rezultatelor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare în raport cu obligaţiile acestora existente de asigurare şi de reasigurare, precum şi noile elemente de portofoliu preconizate a fi subscrise în următoarele 12 luni.
Modulul se calculează, în conformitate cu anexa IV punctul 2, ca rezultatul combinaţiei dintre cerinţele de capital pentru cel puţin următoarele submodule:
a)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor fluctuaţii în ceea ce priveşte momentul apariţiei, frecvenţa şi gravitatea evenimentelor asigurate, precum şi momentul şi valoarea plăţii daunelor (risc de primă şi de rezervă în asigurarea generală);
(b)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unui nivel semnificativ de incertitudine asociată ipotezelor în materie de stabilire a tarifelor şi a cuantumului rezervelor legate de evenimente extreme sau excepţionale (risc de catastrofă în asigurarea generală).
(3)Modulul "risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă" reflectă riscul care decurge din obligaţii de asigurare de viaţă, ţinând seama de evenimentele asigurate şi de procedurile aplicate în desfăşurarea acestei activităţi.
Acesta se calculează, în conformitate cu anexa IV punctul 3, ca rezultat al combinaţiei dintre cerinţele de capital pentru cel puţin următoarele submodule:
a)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor variaţii ale nivelului, tendinţei sau volatilităţii ratei mortalităţii, în cazul în care o creştere a ratei mortalităţii atrage o creştere a valorii obligaţiilor de asigurare (risc de mortalitate);
b)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor variaţii ale nivelului, tendinţei sau volatilităţii ratei mortalităţii, în cazul în care o scădere a ratei mortalităţii atrage o creştere a valorii obligaţiilor de asigurare (risc de longevitate);
c)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor variaţii ale nivelului, tendinţei sau volatilităţii ratelor de invaliditate, boală şi morbiditate (risc de invaliditate - morbiditate);
d)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor variaţii ale nivelului, tendinţei sau volatilităţii cheltuielilor ocazionate de administrarea contractelor de asigurare sau de reasigurare (risc de cheltuieli cu asigurarea de viaţă);
e)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor fluctuaţii ale nivelului, tendinţei sau volatilităţii ratelor de revizuire a rentelor, datorate unor modificări ale cadrului juridic sau ale stării de sănătate a persoanelor asigurate (risc de revizuire);
f)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor variaţii ale nivelului sau volatilităţii ratelor de reziliere, denunţare, reînnoire sau răscumpărare a poliţelor de asigurare (risc de reziliere);
g)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unei incertitudini semnificative a ipotezelor în materie de stabilire a preţurilor şi constituire a rezervelor legate de evenimente extreme sau neregulate (risc de catastrofă în asigurarea de viaţă).
(4)Modulul "risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate" reflectă riscul care decurge din subscrierea de obligaţii de asigurare de sănătate, indiferent dacă se realizează sau nu pe baze tehnice similare cu cele ale asigurării de viaţă, ţinând seama de evenimentele asigurate şi de procedurile aplicate în desfăşurarea acestei activităţi.
Modulul acoperă cel puţin următoarele riscuri:
a)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor de asigurare, rezultat în urma unor variaţii ale nivelului, tendinţei sau volatilităţii cheltuielilor ocazionate de administrarea contractelor de asigurare sau de reasigurare;
b)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor de asigurare, rezultat în urma unor fluctuaţii în ceea ce priveşte momentul apariţiei, frecvenţa şi gravitatea evenimentelor asigurate, precum şi momentul şi valoarea plăţii daunelor la momentul constituirii rezervelor;
c)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor de asigurare, rezultat în urma unei incertitudini semnificative a ipotezelor în materie de stabilire a preţurilor şi constituire a rezervelor legate de izbucnirea unor epidemii majore şi de neobişnuita acumulare de riscuri în astfel de circumstanţe extreme.
(5)Modulul "risc de piaţă" reflectă riscul care decurge din nivelul de volatilitate a preţurilor pe piaţă ale instrumentelor financiare care influenţează valoarea activelor şi pasivelor întreprinderii. Modulul reflectă în mod adecvat neconcordanţa structurală dintre active şi pasive, în special în ceea ce priveşte durata de viaţă a acestora.
Modulul se calculează, în conformitate cu anexa IV punctul 4, ca rezultatul combinaţiei dintre cerinţele de capital pentru cel puţin următoarele submodule:
a)sensibilitatea valorii activelor, pasivelor şi instrumentelor financiare la variaţiile structurii ratei dobânzii fără risc aferentă unei perioade sau ale volatilităţii ratei dobânzii (risc al ratei dobânzii);
b)sensibilitatea valorii activelor, pasivelor şi instrumentelor financiare la variaţiile nivelului sau volatilităţii preţurilor pe piaţă ale acţiunilor (risc al acţiunilor);
c)sensibilitatea valorii activelor, pasivelor şi instrumentelor financiare la variaţiile nivelului sau volatilităţii preţurilor pe piaţă ale bunurilor imobile (risc al bunurilor imobile);
d)sensibilitatea valorii activelor, pasivelor şi instrumentelor financiare la variaţiile nivelului sau volatilităţii marjei de credit care depăşeşte structura ratei dobânzii fără risc aferentă unei perioade (risc de dispersie);
e)sensibilitatea valorii activelor, pasivelor şi instrumentelor financiare la variaţiile nivelului sau volatilităţii cursurilor de schimb valutar (risc valutar);
f)riscurile suplimentare suportate de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare fie ca urmare a nediversificării portofoliului său de active, fie ca urmare a unei expuneri semnificative la riscul de contrapartidă faţă de un singur emitent de titluri de valoare sau grup de emitenţi legaţi (concentrări ale riscului de piaţă).
(6)Modulul "risc de contrapartidă" reflectă pierderile posibile ca urmare a insolvabilitate neprevăzute sau a deteriorării bonităţii contrapartidelor şi debitorilor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare în următoarele 12 luni. Modulul "risc de contrapartidă" acoperă contractele de diminuare a riscurilor, cum ar fi contractele de reasigurare, securitizările şi instrumentele derivate, creanţele de la intermediari, precum şi orice alte expuneri neacoperite de submodulul "risc de dispersie". Acesta ţine cont în mod adecvat de garanţii colaterale şi de altă natură deţinute de şi în numele întreprinderii de asigurare sau de reasigurare şi de riscurile asociate acestora.
Pentru fiecare contrapartidă, modulul "risc de contrapartidă" ţine seama de expunerea globală la riscul de contrapartidă al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză faţă de respectiva contrapartidă, independent de forma juridică a obligaţiilor contractuale ale acesteia faţă de respectiva întreprindere.
(7)Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 301a, acte delegate de completare a prezentei directive pentru a reflecta riscul prezentat de criptoactive în modulul «risc de piaţă» menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol şi în modulul «risc de contrapartidă» menţionat la alineatul (6) de la prezentul articol.

Art. 105a: Investiţii pe termen lung în acţiuni
(1)Prin derogare de la articolul 101 alineatul (3) şi ca parte a submodulului «risc aferent devalorizării acţiunilor» menţionat la articolul 105 alineatul (5) al doilea paragraf litera (b), statele membre permit întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare care îndeplinesc condiţiile prevăzute la al doilea paragraf de la prezentul alineat să aplice unui anumit subset de investiţii în acţiuni deţinute cu o perspectivă pe termen lung o cerinţă de capital în conformitate cu alineatul (4) de la prezentul articol.
În sensul primului paragraf, un subset de investiţii în acţiuni poate beneficia de tratamentul prevăzut pentru investiţiile pe termen lung în acţiuni dacă întreprinderea de asigurare sau de reasigurare demonstrează, într-un mod considerat convingător de autoritatea de supraveghere, că sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)subsetul de investiţii în acţiuni este identificat în mod clar şi i se aplică un management separat de celelalte activităţi ale întreprinderii;
b)pentru fiecare portofoliu de acţiuni pe termen lung se instituie o politică de management al investiţiilor pe termen lung care reflectă angajamentul întreprinderii de a deţine expunerea globală la acţiuni în subsetul de investiţii în acţiuni pentru o perioadă care depăşeşte în medie cinci ani. Organul administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii aprobă explicit politicile de management al investiţiilor, iar politicile respective sunt revizuite frecvent în raport cu managementul efectiv al portofoliilor şi sunt raportate în autoevaluarea riscurilor şi a solvabilităţii întreprinderii menţionată la articolul 45;
c)subsetul de investiţii în acţiuni constă numai în acţiuni cotate în ţări membre ale SEE sau ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) sau în acţiuni necotate ale unor companii care îşi au sediul central în ţări care sunt membre ale SEE sau ale OCDE;
d)întreprinderea de asigurare sau de reasigurare este în măsură să evite în mod continuu şi în condiţii de criză vânzarea forţată a investiţiilor în acţiuni din cadrul subsetului pentru o perioadă de cinci ani;
e)managementul riscului, managementul activelor şi obligaţiilor şi politicile de investiţii ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare reflectă intenţia întreprinderii de a deţine subsetul de investiţii în acţiuni pe o perioadă compatibilă cu cerinţa enunţată la litera (b) şi capacitatea întreprinderii de a îndeplini cerinţa enunţată la litera (d);
f)subsetul de investiţii în acţiuni este diversificat în mod corespunzător, astfel încât să se evite dependenţa excesivă de un anumit emitent sau grup de întreprinderi şi acumularea excesivă de riscuri la nivelul întregului portofoliu de investiţii pe termen lung în acţiuni care prezintă acelaşi profil de risc;
g)subsetul de investiţii în acţiuni nu include participaţiile.
(2)În cazul în care acţiunile sunt deţinute în fonduri europene de investiţii pe termen lung sau în cadrul anumitor tipuri de organisme de plasament colectiv, inclusiv fonduri de investiţii alternative, care sunt identificate în actele delegate adoptate în temeiul prezentei directive ca având un profil de risc mai scăzut, condiţiile prevăzute la alineatul (1) pot fi evaluate la nivelul fondurilor şi nu la nivelul activelor-suport deţinute în cadrul fondurilor respective.
(3)Întreprinderile de asigurare sau de reasigurare care tratează un subset de investiţii în acţiuni ca investiţii pe termen lung în acţiuni în conformitate cu alineatul (1) nu revin la o abordare care nu include investiţii pe termen lung în acţiuni.
În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care tratează un subset de investiţii în acţiuni drept investiţii pe termen lung în acţiuni nu mai respectă condiţiile prevăzute la alineatul (1), aceasta informează imediat autoritatea de supraveghere şi ia măsurile necesare pentru restabilirea conformităţii.
În termen de o lună de la data primei constatări a nerespectării condiţiilor prevăzute la alineatul (1), întreprinderea de asigurare sau de reasigurare furnizează autorităţii de supraveghere informaţiile necesare şi măsurile care urmează să fie luate de întreprindere pentru a obţine, în termen de şase luni de la data primei constatări a nerespectării, restabilirea conformităţii cu condiţiile respective.
În cazul în care întreprinderea nu este în măsură să restabilească conformitatea în termen de şase luni de la data primei constatări a nerespectării, aceasta încetează să mai clasifice orice investiţie în acţiuni drept investiţie pe termen lung în acţiuni în conformitate cu prezentul articol pentru o perioadă de doi ani şi jumătate sau atât timp cât conformitatea cu condiţiile prevăzute la alineatul (1) nu este restabilită, oricare dintre aceste perioade este mai lungă.
(4)Cerinţa de capital pentru investiţiile pe termen lung în acţiuni este egală cu pierderea de fonduri proprii de bază care ar rezulta dintr-o scădere instantanee egală cu 22 % a valorii investiţiilor care sunt tratate drept investiţii pe termen lung în acţiuni.
(5)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a completa prezenta directivă prin specificarea următoarelor:
a)condiţiile prevăzute la alineatul (1) al doilea paragraf de la prezentul articol;
b)tipurile de organisme de plasament colectiv menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol;
c)informaţiile care trebuie incluse în raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară menţionat la articolul 51 alineatul (1) şi în raportul periodic de supraveghere menţionat la articolul 35 alineatul (5a).

Art. 106: Calcularea submodulului "risc aferent devalorizării acţiunilor": mecanism de ajustare simetrică
(1)Modulul "risc aferent devalorizării acţiunilor" calculat cu formula standard include o ajustare simetrică faţă de costul de capital aferent investiţiilor în acţiuni (cost de oportunitate) aplicată pentru a acoperi riscurile conexe modificării preţurilor capitalului.
(2)Ajustarea simetrică a cerinţei standard de capital propriu, calibrată în conformitate cu articolul 104 alineatul (4), care acoperă riscurile conexe modificării preţurilor capitalului, se bazează pe o funcţie a nivelului actual al unui indice al acţiunilor adecvat şi pe un nivel mediu ponderat al indicelui respectiv. Media ponderată se calculează pe o perioadă de timp adecvată, identică pentru toate întreprinderile de asigurare şi de reasigurare.
(3)Ajustarea simetrică a cerinţei standard de capital propriu care acoperă riscurile conexe modificării preţurilor capitalului nu conduce la aplicarea unei cerinţe de capital propriu mai mică sau mai mare cu peste 13 puncte procentuale decât cerinţa standard de capital propriu.

Art. 107: Cerinţa de capital pentru riscul operaţional
(1)Cerinţa de capital pentru riscul operaţional reflectă riscurile operaţionale, în măsura în care acestea nu se reflectă deja în modulele de risc prevăzute la articolul 104. Această cerinţă de capital se calibrează în conformitate cu articolul 101 alineatul (3).
(2)În ceea ce priveşte contractele de asigurare de viaţă în care riscul de investiţii le revine deţinătorilor de poliţe, pentru a calcula cerinţa de capital pentru riscul operaţional se ţine seama de valoarea cheltuielilor anuale aferente acestor obligaţii de asigurare.
(3)În ceea ce priveşte celelalte operaţiuni de asigurare şi de reasigurare decât cele menţionate la alineatul (2), pentru a calcula cerinţa de capital pentru riscul operaţional se ţine seama de volumul acestor operaţiuni, determinat pe baza primelor câştigate şi a rezervelor tehnice deţinute pentru respectivele obligaţii de asigurare şi de reasigurare. În acest caz, cerinţa de capital pentru riscurile operaţionale nu depăşeşte 30 % din cerinţa de capital de solvabilitate de bază corespunzătoare respectivelor operaţiuni de asigurare şi de reasigurare.
Art. 108: Ajustarea realizată pentru a ţine seama de capacitatea rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate de a absorbi pierderile
Ajustarea menţionată la articolul 103 litera (c), realizată pentru a ţine seama de capacitatea de absorbţie a pierderilor a rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate, reflectă posibila compensare a pierderilor neprevăzute prin scăderea simultană a rezervelor tehnice, a impozitelor amânate sau a unei combinaţii a acestora.
Această ajustare ţine seama de efectul de diminuare a riscurilor datorat viitoarelor beneficii discreţionare ale contractelor de asigurare, în măsura în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot demonstra că reducerea unor astfel de beneficii poate folosi la acoperirea pierderilor neprevăzute, atunci când acestea se produc. Efectul de diminuare a riscurilor pe care îl au viitoarele beneficii discreţionare nu depăşeşte suma rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate aferente respectivelor beneficii discreţionare viitoare.
În sensul celui de-al doilea paragraf, valoarea viitoarelor beneficii discreţionare în circumstanţe nefavorabile se compară cu valoarea aceloraşi beneficii conform ipotezelor pe baza cărora se calculează cea mai bună estimare.
Art. 109: Simplificări ale formulei standard
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot efectua un calcul simplificat pentru un modul sau un submodul de risc specific în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)natura, amploarea şi complexitatea riscurilor cu care se confruntă justifică utilizarea unui calcul simplificat;
b)ar fi disproporţionat să se solicite întreprinderii de asigurare sau de reasigurare să aplice calculul standardizat;
c)eroarea comparată cu calculul standardizat nu conduce la o denaturare semnificativă a cerinţei de capital de solvabilitate, cu excepţia cazurilor în care calculul simplificat conduce la o cerinţă de capital de solvabilitate care depăşeşte cerinţa de capital de solvabilitate rezultată din calculul standardizat.
În pofida primului paragraf, întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate pot utiliza un calcul simplificat pentru un modul sau un submodul de risc specific, în cazul în care pot demonstra într-un mod considerat convingător de autoritatea de supraveghere şi cel puţin o dată la cinci ani că sunt îndeplinite următoarele condiţii:
(a)fiecare modul sau submodul de risc individual pentru care se intenţionează utilizarea unui calcul simplificat reprezintă, fără aplicarea simplificării, mai puţin de 2 % din cerinţa de capital de solvabilitate de bază;
(b)suma tuturor modulelor de risc sau submodulelor de risc pentru care se intenţionează utilizarea unui calcul simplificat reprezintă, fără aplicarea simplificării, mai puţin de 10 % din cerinţa de capital de solvabilitate de bază.
În sensul prezentului alineat, calculele simplificate se calibrează în conformitate cu articolul 101 alineatul (3).
(2)Fără a aduce atingere alineatului (1) de la prezentul articol şi articolului 102 alineatul (1), în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare calculează cerinţa de capital de solvabilitate, iar un modul sau un submodul de risc nu reprezintă o cotă mai mare de 5 % din cerinţa de capital de solvabilitate de bază menţionată la articolul 103 litera (a), întreprinderea poate utiliza un calcul simplificat pentru modulul sau submodulul de risc respectiv pe o perioadă de cel mult trei ani de la calculul respectiv al cerinţei de capital de solvabilitate.
(3)În sensul alineatului (2), suma cotelor, în raport cu cerinţa de capital de solvabilitate de bază, ale fiecărui modul sau submodul de risc în cazul căruia se aplică calcule simplificate în temeiul alineatului respectiv nu depăşeşte 10 %.
Cota unui modul sau submodul de risc în raport cu cerinţa de capital de solvabilitate de bază, menţionată la primul paragraf de la prezentul alineat, este cota calculată ultima dată când modulul sau submodulul de risc a fost calculat fără un calcul simplificat în temeiul alineatului (2).

Art. 109a: Inputuri tehnice armonizate utilizate pentru formula standard
(1)În scopul calculării cerinţei de capital de solvabilitate în conformitate cu formula standard, AES elaborează, prin intermediul Comitetului mixt, proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la clasificarea evaluărilor de credit ale instituţiilor de evaluare externă a creditului (ECAI) pe o scară obiectivă a nivelurilor de calitate a creditului, aplicându-se nivelurile precizate în conformitate cu articolul 111 alineatul (1) litera (n).
Comitetul mixt al AES înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(2)În scopul asigurării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol şi în scopul facilitării calculării modulului «risc de piaţă» menţionat la articolul 105 alineatul (5), al facilitării calculării modulului «risc de contrapartidă» menţionat la articolul 105 alineatul (6), al evaluării tehnicilor de diminuare a riscurilor menţionate la articolul 101 alineatul (5) şi al calculării rezervelor tehnice, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la:
a)listele administraţiilor regionale şi autorităţilor locale faţă de care sunt deţinute expuneri ce trebuie tratate ca expuneri faţă de administraţia centrală sub a cărei jurisdicţie se află acestea, cu condiţia să nu existe nicio diferenţă de risc între expunerile respective cauzată de competenţele specifice de colectare de venituri ale celor dintâi şi să existe dispoziţii instituţionale specifice care au ca efect diminuarea riscului de neîncasare a creanţelor;
b)indicele acţiunilor menţionat la articolul 106 alineatul (2), în conformitate cu criteriile detaliate stabilite în temeiul articolului 111 alineatul (1) literele (c) şi (o);
c)ajustările care trebuie făcute în cazul monedelor raportate la euro în cadrul submodulului de risc valutar menţionat la articolul 105 alineatul (5), conform criteriilor detaliate privind ajustările pentru monedele raportate la euro în scopul facilitării calculării submodulului de risc valutar, stabilite în temeiul articolului 111 alineatul (1) litera (p).
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(3)AEAPO publică informaţii tehnice, inclusiv informaţii privind ajustarea simetrică menţionată la articolul 106, cel puţin o dată pe trimestru.
(4)În scopul asigurării unei aplicări în condiţii uniforme a prezentului articol şi al facilitării calculului modulului «risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate» menţionat la articolul 105 alineatul (4), AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare, luând în considerare calculele furnizate de autorităţile de supraveghere din statele membre vizate, cu privire la deviaţiile standard legate de măsurile legislative naţionale specifice ale statelor membre care permit partajarea plăţii indemnizaţiilor aferente riscului de sănătate între întreprinderile de asigurare şi reasigurare şi care îndeplinesc criteriile stabilite la alineatul (5) şi eventuale criterii suplimentare stabilite prin acte delegate.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(5)Standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la alineatul (4) se aplică numai măsurilor legislative de la nivel naţional adoptate de statele membre, care permit partajarea plăţii indemnizaţiilor aferente riscului de sănătate între întreprinderile de asigurare şi reasigurare şi care îndeplinesc următoarele criterii:
a)mecanismul de partajare a plăţii indemnizaţiilor este transparent şi precizat în întregime înainte de perioada anuală căreia i se aplică;
b)mecanismul de partajare a plăţii indemnizaţiilor, numărul întreprinderilor de asigurare care participă la Sistemul de egalizare a riscurilor de sănătate (HRES) şi caracteristicile de risc ale activităţii care face obiectul HRES garantează faptul că, pentru fiecare întreprindere participantă la HRES, volatilitatea pierderilor anuale aferente activităţii care face obiectul HRES este semnificativ redusă prin intermediul acestui sistem, atât în ceea ce priveşte riscul de primă, cât şi cel de rezervă;
c)asigurarea de sănătate care face obiectul HRES este obligatorie şi reprezintă o alternativă parţială sau completă la asigurarea de sănătate propusă de sistemul obligatoriu de asigurări sociale;
d)în cazul în care întreprinderile de asigurare care participă la HRES se află în încetare de plăţi, unul sau mai multe guverne ale statelor membre garantează că vor onora poliţele deţinătorilor de poliţe aferente activităţii care face obiectul HRES.
Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, de stabilire a criteriilor suplimentare pe care trebuie să le îndeplinească măsurile legislative la nivel naţional şi a metodologiei şi cerinţelor privind calculul deviaţiilor standard menţionate la alineatul (4) de la prezentul articol.

Art. 110: Abateri semnificative de la ipotezele care stau la baza formulei standard de calcul
În cazul în care calcularea cerinţei de capital de solvabilitate pe baza formulei standard prevăzute în subsecţiunea 2 este inadecvată, deoarece profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză se abate semnificativ de la ipotezele care stau la baza formulei standard de calcul, autorităţile de supraveghere pot solicita întreprinderii în cauză, printr-o decizie motivată, să înlocuiască un subset de parametri din formula standard cu parametri specifici întreprinderii respective atunci când calculează modulele "risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă", "risc de subscriere pentru asigurarea generală" şi "risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate" în conformitate cu articolul 104 alineatul (7). Parametrii specifici respectivi se calculează astfel încât să se asigure că întreprinderea respectă dispoziţiile articolului 101 alineatul (3).
Art. 111: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare şi de punere în aplicare referitoare la articolele 103-109
(1)Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, prin care se prevăd următoarele:
a)o formulă standard în conformitate cu articolul 101 şi cu articolele 103-109;
b)orice submodul necesar sau care acoperă cu o mai mare precizie riscurile care se încadrează în modulele respective de risc prevăzute la articolul 104, precum şi orice actualizare ulterioară;
c)metodele, ipotezele şi parametrii standard care urmează să fie calibraţi în funcţie de nivelul de încredere menţionat la articolul 101 alineatul (3) şi să fie utilizaţi la calcularea fiecăruia dintre modulele sau submodulele de risc ale cerinţei de capital de solvabilitate de bază, prevăzute la articolele 104, 105 şi 304, mecanismul de ajustare simetrică şi perioada adecvată, exprimată în luni, în conformitate cu articolul 106, precum şi abordarea corespunzătoare pentru integrarea metodei prevăzute la articolul 304 în cerinţa de capital de solvabilitate calculată în conformitate cu formula standard;
d)parametrii de corelaţie, inclusiv, după caz, cei prevăzuţi în anexa IV, şi procedurile de actualizare a acestor parametri;
e)în cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare folosesc tehnici de diminuare a riscurilor, metodele şi ipotezele care trebuie utilizate pentru evaluarea modificărilor profilului de risc al întreprinderilor respective şi pentru ajustarea calculului cerinţei de capital de solvabilitate;
f)criteriile calitative pe care tehnicile de diminuare a riscurilor menţionate la litera (e) trebuie să le îndeplinească pentru a garanta transferarea efectivă a riscului către un terţ;
f1)fa)metoda şi parametrii care trebuie utilizaţi în evaluarea cerinţelor de capital pentru riscul de contrapartidă în cazul expunerii la contrapartidele centrale autorizate, parametri care asigură convergenţa cu tratamentul unei astfel de expuneri în cazul instituţiilor de credit şi al instituţiilor financiare în sensul articolului 4 alineatul (1) punctele 1 şi 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
g)metodele şi parametrii care trebuie utilizaţi pentru evaluarea cerinţei de capital pentru riscul operaţional prevăzute la articolul 107, inclusiv procentajul prevăzut la articolul 107 alineatul (3);
h)metodele şi ajustările care urmează să fie folosite pentru a reflecta domeniul redus de aplicare pentru diversificarea riscurilor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare în ceea ce priveşte fondurile dedicate;
i)metoda care trebuie utilizată la calcularea primei realizate pentru a ţine seama de capacitatea rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate de a absorbi pierderile, prevăzută la articolul 108;
j)subsetul de parametri standard care, în modulele «risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă», «risc de subscriere pentru asigurarea generală» şi «risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate», pot fi înlocuiţi cu parametri specifici întreprinderii, în conformitate cu articolul 104 alineatul (7);
k)metodele standardizate pe care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare trebuie să le utilizeze pentru a calcula parametrii specifici întreprinderii menţionaţi la litera (j), precum şi toate criteriile cu privire la caracterul complet, exact şi adecvat al datelor utilizate care trebuie îndeplinite înainte ca autorităţile de supraveghere să îşi dea aprobarea, precum şi procedura care trebuie urmată pentru această aprobare;
l)calculele simplificate prevăzute pentru anumite module şi submodule de risc, menţionate la articolul 109 alineatul (1), şi pentru modulele şi submodulele de risc nesemnificative, menţionate la articolul 109 alineatul (2), precum şi criteriile pe care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, inclusiv întreprinderile de asigurare captive şi întreprinderile de reasigurare captive, au obligaţia să le îndeplinească pentru a se putea folosi de simplificări, astfel cum se prevede la articolul 109 alineatul (1);

m)abordarea care urmează a fi utilizată în legătură cu participaţiile calificate în înţelesul articolului 13 punctul 21 la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate, în special la calcularea submodulului «risc aferent devalorizării acţiunilor», menţionat la articolul 105 alineatul (5), ţinându-se seama de reducerea probabilă a volatilităţii valorii respectivelor participaţii calificate care rezultă din natura strategică a respectivelor investiţii şi de influenţa exercitată de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare asupra respectivelor entităţi în care s-a investit;

n)modul în care se utilizează evaluările externe ale creditului efectuate de ECAI la calculul cerinţei de capital de solvabilitate în conformitate cu formula standard şi clasificarea evaluărilor de credit externe pe o scară a nivelurilor de calitate a creditului conform articolului 109a alineatul (1) care trebuie să fie consecvent cu modul de utilizare a evaluărilor externe a creditului efectuate de ECAI la calculul cerinţelor de capital pentru instituţiile de credit astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi instituţiile financiare astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din respectivul regulament;
o)criteriile detaliate pentru indicele acţiunilor menţionat la articolul 109a alineatul (2) litera (c);
p)criteriile detaliate pentru ajustările efectuate în cazul monedelor raportate la euro în scopul facilitării calculului submodulului «risc valutar» menţionat la articolul 109a alineatul (2) litera (d);
q)condiţiile de clasificare a administraţiilor regionale şi a autorităţilor locale menţionate la articolul 109a alineatul (2) litera (a).
În sensul primului paragraf litera (c) de la prezentul alineat, metodele, ipotezele şi parametrii standard pentru submodulul «risc de rată a dobânzii» menţionat la articolul 105 alineatul (5) al doilea paragraf litera (a) reflectă riscul ca ratele dobânzii să scadă şi mai mult, chiar dacă acestea sunt scăzute sau negative, iar calculul submodulului «risc de rată a dobânzii» este consecvent cu extrapolarea ratelor dobânzii în conformitate cu articolul 77a. În pofida primei teze de la prezentul paragraf, pentru calcularea submodulului «risc de rată a dobânzii» nu este necesar să se ţină seama de riscul ca ratele dobânzii să scadă la niveluri sub un prag negativ, în cazul în care se stabileşte un prag negativ astfel încât probabilitatea ca ratele dobânzii pentru monedele relevante şi pentru toate scadenţele să nu fie tot timpul deasupra pragului negativ să fie suficient de mică.
În sensul primului paragraf litera (h) de la prezentul alineat, metodele şi ajustările care urmează să fie folosite pentru a reflecta posibilitatea redusă de diversificare a riscurilor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare în ceea ce priveşte fondurile dedicate nu se aplică portofoliilor de active care nu sunt fonduri dedicate şi care sunt alocate pentru a acoperi cea mai bună estimare corespunzătoare a obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare, astfel cum se menţionează la articolul 77b alineatul (1) litera (a).

(2)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile pentru aprobarea de către autorităţile de supraveghere a utilizării parametrilor specifici întreprinderilor menţionaţi la alineatul (1) litera (k).
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 31 octombrie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(21)În cazul în care Comisia adoptă acte delegate în temeiul alineatului (1) primul paragraf litera (c) de la prezentul articol pentru a completa prezenta directivă specificând metodele, ipotezele şi parametrii standard care trebuie utilizaţi pentru calcularea submodulului «risc de rată a dobânzii» menţionat la articolul 105 alineatul (5) al doilea paragraf litera (a), cu scopul de a îmbunătăţi senzitivitatea cerinţelor de capital în funcţie de evoluţia ratelor dobânzii, modificări ale submodulului «risc de rată a dobânzii» pot fi introduse treptat pe o perioadă de tranziţie de până la cinci ani. O astfel de introducere treptată este obligatorie şi se aplică tuturor întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare.

(3)Până la 29 ianuarie 2030 şi ulterior o dată la cinci ani, EIOPA efectuează o evaluare a gradului de adecvare a metodelor, ipotezelor şi parametrilor standard utilizaţi la calculul cerinţei de capital de solvabilitate pe baza formulei standard. În special, EIOPA ţine seama de performanţa tuturor claselor de active şi a tuturor instrumentelor financiare, de atitudinea investitorilor faţă de clasele de active şi instrumentele financiare în cauză, precum şi de evoluţiile în materie de stabilire a standardelor internaţionale pentru serviciile financiare. Este posibil să se acorde prioritate evaluării unor anumite riscuri şi unor anumite clase de active. Pe baza evaluării EIOPA, Comisia prezintă, dacă este cazul, propuneri de modificare a prezentei directive sau a actelor delegate sau de punere în aplicare adoptate în temeiul acesteia.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică mecanismul de introducere treptată menţionat la alineatul (2a) de la prezentul articol fac publice, în secţiunea din raportul lor privind solvabilitatea şi situaţia financiară care constă în informaţii destinate profesioniştilor din piaţă, menţionată la articolul 51 alineatul (1b):
(i)faptul că aplică mecanismul de introducere treptată menţionat la alineatul (2a) de la prezentul articol; şi
(ii)cuantificarea impactului neaplicării mecanismului de introducere treptată menţionat la alineatul (2a) de la prezentul articol asupra poziţiei lor financiare.

(4)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte cerinţa de capital de solvabilitate, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica limite cantitative şi criterii de eligibilitate a activelor în cazul în care riscurile respective nu sunt acoperite în mod corespunzător printr-un submodul.
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Aceste standarde tehnice de reglementare se aplică activelor care acoperă rezervele tehnice, cu excepţia activelor corespunzătoare contractelor de asigurare de viaţă în care riscul de investiţii revine deţinătorilor de poliţe. Comisia le revizuieşte în funcţie de evoluţia formulei standard şi a pieţelor financiare.

Subsecţiunea 3:Cerinţa de capital de solvabilitate: modele interne integrale şi parţiale
Art. 112: Dispoziţii generale privind aprobarea modelelor interne integrale şi parţiale
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot calcula cerinţa de capital de solvabilitate cu ajutorul unui model intern integral sau parţial aprobat de autorităţile de supraveghere.
(2)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot utiliza modele interne parţiale pentru a calcula unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
a)unul sau mai multe dintre modulele sau submodulele de risc ale cerinţei de capital de solvabilitate de bază prevăzute la articolele 104 şi 105;
b)cerinţa de capital pentru riscul operaţional prevăzută la articolul 107;
c)ajustarea prevăzută la articolul 108.
În afară de aceasta, modelele parţiale se pot utiliza fie pentru întreaga activitate a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, fie doar pentru una sau mai multe dintre principalele sale unităţi operaţionale.
(3)La depunerea unei cereri de aprobare, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prezintă cel puţin documentele justificative care demonstrează că modelul intern îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolele 120-125.
În cazul în care cererea de aprobare se referă la un model intern parţial, cerinţele prevăzute la articolele 120-125 se adaptează pentru a ţine seama de sfera limitată de aplicare a modelului.
(31)Autorităţile de supraveghere informează EIOPA în conformitate cu articolul 35 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 cu privire la orice cerere de utilizare sau de modificare a unui model intern. La solicitarea uneia sau a mai multor autorităţi de supraveghere interesate, EIOPA poate furniza asistenţă tehnică, în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menţionat, autorităţii sau autorităţilor de supraveghere care au solicitat asistenţă, în ceea ce priveşte decizia referitoare la respectiva cerere.

(4)Autorităţile de supraveghere iau o decizie cu privire la cerere în termen de şase luni de la data primirii cererii complete.
(5)Autorităţile de supraveghere aprobă o cerere numai dacă sunt pe deplin încredinţate că sistemele de identificare, măsurare, monitorizare, management şi raportare a riscurilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare sunt adecvate şi, în special, că modelul intern îndeplineşte cerinţele menţionate la alineatul (3).
(6)Orice decizie de respingere a unei cereri de utilizare a unui model intern luată de autorităţile de supraveghere este motivată corespunzător.
(7)După ce primesc din partea autorităţilor de supraveghere aprobarea de a utiliza un model intern, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prezintă autorităţilor de supraveghere, o dată la doi ani, o estimare a cerinţei de capital de solvabilitate calculată în conformitate cu formula standard prevăzută la subsecţiunea 2. Autorităţile de supraveghere pot solicita, printr-o decizie motivată, o raportare mai frecventă din partea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.

Art. 113: Dispoziţii specifice privind aprobarea modelelor interne parţiale
(1)Autorităţile de supraveghere aprobă un model intern parţial numai în cazul în care respectivul model îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 112, precum şi următoarele condiţii:
a)întreprinderea justifică în mod corespunzător sfera de aplicare limitată a modelului;
b)cerinţa de capital de solvabilitate rezultată reflectă mai bine profilul de risc al întreprinderii şi, în special, respectă principiile prevăzute în subsecţiunea 1;
c)structura sa respectă principiile prevăzute în subsecţiunea 1, ceea ce permite deplina integrare a modelului intern parţial în formula standard de calcul al cerinţei de capital de solvabilitate.
(2)Atunci când evaluează o cerere de utilizare a unui model intern parţial care acoperă numai anumite submodule ale unui anumit modul de risc sau numai unele dintre unităţile operaţionale ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare pentru un anumit modul de risc sau părţi din ambele, autorităţile de supraveghere pot solicita respectivei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare să prezinte un plan tranzitoriu realist în vederea extinderii sferei de aplicare a modelului său.
Planul tranzitoriu stabileşte modul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare plănuieşte să extindă sfera de aplicare a modelului la alte submodule sau unităţi operaţionale, pentru a se asigura că modelul acoperă o parte predominantă din operaţiunile sale de asigurare în ceea ce priveşte respectivul modul de risc.
Art. 114: Acte delegate şi standarde tehnice de punere în aplicare privind modelele interne pentru calculul cerinţei de capital de solvabilitate
(1)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a stabili următoarele:
a)adaptările care trebuie aduse standardelor de la articolele 120-125 având în vedere sfera de aplicare limitată a modelului intern parţial;
b)modul în care un model intern parţial este complet integrat în formula standard pentru calculul cerinţei de capital de solvabilitate menţionat la articolul 113 alineatul (1) litera (c), precum şi cerinţele pentru utilizarea de tehnici alternative de integrare.
(2)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare privind procedurile pentru:
a)aprobarea modelelor interne în conformitate cu articolul 112; şi
b)aprobarea unor modificări majore ale modelelor interne şi aprobarea schimbărilor aduse politicii de modificare a modelelor interne prevăzute la articolul 115.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la 31 octombrie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 115: Politica de modificare a modelelor interne integrale şi parţiale
În cadrul procedurii iniţiale de aprobare a unui model intern, autorităţile de supraveghere aprobă politica de modificare a modelului întreprinderii de asigurare sau de reasigurare. Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare îşi pot modifica modelul intern conform politicii respective.
Politica de modificare precizează modificările minore şi majore ale modelului intern.
Modificările majore ale modelului intern, precum şi modificările aduse politicii de modificare fac întotdeauna obiectul aprobării prealabile a autorităţilor de supraveghere, în conformitate cu articolul 112.
Modificările minore ale modelului intern nu fac obiectul aprobării prealabile a autorităţilor de supraveghere, în măsura în care sunt elaborate conform politicii de modificare.
Art. 116: Răspunderea organului administrativ, de conducere sau de control
Organul administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii de asigurare şi de reasigurare autorizează depunerea, pe lângă autorităţile de supraveghere, a cererii de aprobare a modelului intern prevăzute la articolul 112, precum şi depunerea oricărei cereri ulterioare de modificare majoră a respectivului model.
Organul administrativ, de conducere sau de control are răspunderea instituirii unor sisteme care să asigure buna funcţionare permanentă a modelului intern.
Art. 117: Revenirea la formula standard
După ce au primit aprobarea solicitată în conformitate cu articolul 112, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare nu revin la calcularea integrală sau parţială a cerinţei de capital de solvabilitate în conformitate cu formula standard prevăzută în subsecţiunea 2, cu excepţia unor circumstanţe bine justificate şi sub rezerva aprobării de către autorităţile de supraveghere.
Art. 118: Neconformitatea modelului intern
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care, după ce au primit aprobarea autorităţilor de supraveghere de a utiliza modelul intern, încetează să mai respecte cerinţele prevăzute la articolele 120-125, fie prezintă de îndată autorităţilor de supraveghere un plan de restabilire a conformităţii cu cerinţele respective într-un termen rezonabil, fie demonstrează că nerespectarea cerinţelor nu are efecte semnificative.
(2)În cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare nu aplică planul menţionat la alineatul (1), autorităţile de supraveghere le pot solicita să revină la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate pe baza formulei standard prevăzute în subsecţiunea 2.
Art. 119: Abateri semnificative de la ipotezele care stau la baza formulei standard de calcul
În cazul în care calcularea cerinţei de capital de solvabilitate pe baza formulei standard prevăzute în subsecţiunea 2 este neadecvată deoarece profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza formulei standard de calcul, autorităţile de supraveghere pot solicita întreprinderii în cauză, printr-o decizie motivată, să utilizeze un model intern pentru a-şi calcula cerinţa de capital de solvabilitate sau modulele de risc aferente acesteia.
Art. 120: Demonstrarea utilizării modelului
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare demonstrează că modelul intern este utilizat la scară largă şi joacă un rol important în ceea ce priveşte sistemul lor de guvernanţă, prevăzut la articolele 41-50, în special
a)sistemul de management al riscurilor, prevăzut la articolul 44, şi procesele decizionale;
b)procedurile de evaluare şi alocare a capitalului lor economic şi de solvabilitate, inclusiv evaluarea prevăzută la articolul 45.
De asemenea, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare demonstrează că frecvenţa calculării cerinţei de capital de solvabilitate cu ajutorul modelului intern este coerentă cu frecvenţa utilizării modelului lor intern în celelalte scopuri prevăzute la primul paragraf.
Organului administrativ, de conducere sau de control îi revine răspunderea de a garanta adecvarea continuă a structurii şi funcţionării modelului intern şi de a se asigura că modelul intern continuă să reflecte în mod adecvat profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză.
Art. 121: Standarde de calitate statistică
(1)Modelul intern şi, în special, calcularea prognozei distribuţiei probabilităţilor care stă la baza acestuia respectă criteriile prevăzute la alineatele (2)-(9).
(2)Metodele utilizate pentru calcularea prognozei distribuţiei probabilităţiilor se bazează pe tehnici actuariale şi statistice adecvate, aplicabile şi relevante şi sunt conforme cu metodele utilizate pentru calcularea rezervelor tehnice.
Metodele utilizate pentru calcularea prognozei distribuţiei probabilităţilor se bazează pe informaţii actuale şi credibile şi pe ipoteze realiste.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare trebuie să fie în măsură să justifice, în faţa autorităţilor de supraveghere, ipotezele care stau la baza modelului lor intern.
(3)Datele utilizate pentru modelul intern sunt exacte, exhaustive şi adecvate.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare actualizează seriile de date utilizate pentru calcularea prognozei distribuţiei probabilităţilor cel puţin o dată pe an.
(4)Nu se prevede nicio metodă specială de calculare a prognozei distribuţiei probabilităţilor.
Indiferent de metoda de calcul aleasă, capacitatea modelului intern de a ierarhiza riscurile este suficientă pentru a garanta că este utilizat la scară largă şi că joacă un rol important în sistemul de guvernanţă al întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare, în special în sistemul de management al riscurilor şi procesul decizional al acestora, precum şi în alocarea capitalului în conformitate cu articolul 120.
Modelul intern acoperă toate riscurile semnificative la care sunt expuse întreprinderile de asigurare şi de reasigurare. Modelele interne acoperă cel puţin riscurile prevăzute la articolul 101 alineatul (4).
(5)În ceea ce priveşte efectele diversificării, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot ţine seama de respectivele efecte ale diversificării, în modelul lor intern de dependenţe existente în cadrul categoriilor de risc şi între diverse categorii de risc, cu excepţia cazului în care autorităţile de supraveghere consideră că sistemul utilizat pentru măsurarea efectelor diversificării este adecvat.
(6)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot ţine seama pe deplin de efectul tehnicilor de diminuare a riscurilor în modelul lor intern, atâta timp cât riscul de credit şi celelalte riscuri care decurg din utilizarea tehnicilor de diminuare a riscurilor să se reflecte în mod adecvat în modelul intern.
(7)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare evaluează cu exactitate, în modelul lor intern, riscurile speciale legate de garanţiile financiare şi de orice alte opţiuni contractuale, atunci când acestea sunt semnificative. Acestea evaluează, de asemenea, atât riscurile asociate opţiunilor oferite deţinătorilor de poliţe, cât şi riscurile asociate opţiunilor contractuale proprii. În acest scop, acestea ţin seamă de impactul pe care eventualele schimbări ale condiţiilor financiare şi nefinanciare îl pot avea asupra exercitării acestor opţiuni.
(8)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot ţine seama, în modelul lor intern, de viitoarele decizii de gestionare pe care s-ar putea aştepta în mod rezonabil să le aplice în circumstanţe speciale.
În cazul prevăzut la primul paragraf, întreprinderea în cauză ţine seama de timpul necesar pentru punerea în aplicare a unor astfel de decizii.
(9)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama, în modelul lor intern, de toate plăţile pe care estimează că le vor efectua deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor de contracte de asigurare, indiferent dacă respectivele plăţi sunt sau nu garantate prin contract.
Art. 122: Standarde de calibrare
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot folosi, pentru modelul lor intern, o altă perioadă de timp sau o altă măsură a riscurilor decât cele prevăzute la articolul 101 alineatul (3), atâta timp cât rezultatele modelului intern pot fi folosite de respectivele întreprinderi pentru a calcula cerinţa de capital de solvabilitate astfel încât să ofere deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor un nivel de protecţie echivalent celui prevăzut la articolul 101.
(2)Dacă este posibil, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare deduc cerinţa de capital de solvabilitate direct din prognoza distribuţiei probabilităţilor generată de modelul lor intern, pe baza valorii la risc prevăzute la articolul 101 alineatul (3).
(3)În cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare nu pot deduce cerinţa de capital de solvabilitate direct din prognoza distribuţiei probabilităţilor generate de modelul intern, autorităţile de supraveghere pot autoriza utilizarea unor aproximări în procesul de calculare a cerinţei de capital de solvabilitate, atâta timp cât respectivele întreprinderi pot demonstra autorităţilor de supraveghere că deţinătorii de poliţe beneficiază de un nivel de protecţie echivalent celui prevăzut la articolul 101.
(4)Autorităţile de supraveghere pot solicita întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să aplice modelul intern la nivelul portofoliilor de referinţă utilizând ipoteze bazate pe date mai degrabă externe decât interne, astfel încât să verifice calibrarea modelului intern şi să se asigure că specificaţiile acestuia corespund practicilor de piaţă general acceptate.
(5)Statele membre pot permite întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să ia în considerare în modelul lor intern efectul evoluţiei marjei de credit asupra primei de volatilitate calculate în conformitate cu articolul 77d numai în cazul în care:
a)metoda prin care se ia în considerare efectul evoluţiei marjei de credit asupra primei de volatilitate pentru o monedă nu ţine seama nici de ajustarea specifică întreprinderii a marjei corectate în funcţie de risc în temeiul articolului 77d alineatul (1c), nici, în cazul euro, de o posibilă majorare a primei de volatilitate cu o macroprimă de volatilitate în temeiul articolului 77d alineatul (4);
b)cerinţa de capital de solvabilitate nu este mai mică decât oricare dintre următoarele:
(i)o cerinţă de capital de solvabilitate noţională calculată ca cerinţă de capital de solvabilitate, cu excepţia faptului că efectul evoluţiei marjei de credit asupra primei de volatilitate este luat în considerare în conformitate cu metodologia utilizată de EIOPA în scopul publicării informaţiilor tehnice în temeiul articolului 77e alineatul (1) litera (c);
(ii)o cerinţă de capital de solvabilitate noţională calculată în conformitate cu punctul (i) de la prezenta literă, cu excepţia faptului că portofoliul reprezentativ aferent unei monede menţionat la articolul 77d alineatul (2) al doilea paragraf se determină pe baza activelor în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare investeşte, şi nu pe baza activelor tuturor întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare cu obligaţii de asigurare sau de reasigurare exprimate în moneda respectivă.
În sensul primului paragraf litera (b), determinarea portofoliului reprezentativ pentru o anumită monedă se bazează pe activele întreprinderii exprimate în moneda respectivă şi utilizate pentru a acoperi cea mai bună estimare a obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare exprimate în moneda respectivă.

Art. 123: Atribuirea profiturilor şi pierderilor
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare analizează, cel puţin o dată pe an, cauzele şi sursele profiturilor şi pierderilor înregistrate de fiecare dintre principalele unităţi operaţionale.
Acestea demonstrează modul în care clasificarea riscurilor reţinute în modelul intern explică cauzele şi sursele profiturilor şi pierderilor. Clasificarea riscurilor şi atribuirea profiturilor şi pierderilor reflectă profilul de risc al întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare.
Art. 124: Standarde de validare
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prevăd un ciclu periodic de validare a modelului lor intern, care include monitorizarea bunei sale funcţionări, reexaminarea adecvării continue a specificaţiilor sale şi confruntarea rezultatelor sale cu experienţele anterioare.
Procedura de validare a modelului include validarea procesului intern prin metode statistice eficace, care permit întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să demonstreze autorităţilor de supraveghere adecvarea cerinţelor de capital astfel calculate.
Metodele statistice aplicate urmăresc verificarea adecvării prognozei distribuţiei probabilităţilor nu numai în raport cu experienţa anterioară, ci şi cu întregul set de date şi informaţii noi concrete aferente acesteia.
Procedura de validare a modelului include o analiză a stabilităţii modelului intern şi, în special, a sensibilităţii rezultatelor modelului intern la modificări ale principalelor ipoteze de bază. Aceasta va include totodată o evaluare a exactităţii, exhaustivităţii şi adecvării datelor utilizate de modelul intern.
Art. 125: Standarde privind documentaţia
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare elaborează o documentaţie în care detaliază structura şi funcţionarea modelului lor intern.
Documentaţia demonstrează respectarea articolelor 120-124.
Documentaţia oferă o descriere detaliată a teoriei, ipotezelor şi principiilor matematice şi empirice care stau la baza modelului intern.
Documentaţia indică toate situaţiile posibile în care modelul intern nu funcţionează eficient.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare elaborează o documentaţie justificativă a oricărei modificări majore aduse modelului lor intern, în conformitate cu articolul 115.
Art. 126: Modele şi date externe
Utilizarea unui model sau a unor date obţinute de la un terţ nu justifică scutirea de la niciuna dintre cerinţele aplicabile modelului intern prevăzute la articolele 120-125.
Art. 127: Acte delegate privind articolele 120-126
Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a cu referire la articolele 120-126 pentru a permite o mai bună evaluare a profilului de risc şi o mai bună gestionare a activităţilor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare privind utilizarea modelelor interne la nivelul Uniunii.

Art. 128: Dispoziţii generale
Statele membre impun ca întreprinderile de asigurare şi de reasigurare să deţină fonduri proprii de bază eligibile care să acopere cerinţa de capital minim.
Art. 129: Calcularea cerinţei de capital minim
(1)Cerinţa de capital minim se calculează conform următoarelor principii:
a)se calculează în mod clar, simplu şi astfel încât calculul să poată fi auditat;
b)corespunde unei valori a fondurilor proprii de bază eligibile sub care deţinătorii de poliţe şi beneficiarii ar fi expuşi unui nivel de risc inacceptabil în cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare sunt autorizate să îşi continue activitatea;
c)funcţia liniară menţionată la alineatul (2), utilizată la calcularea cerinţei de capital minim, se calibrează în funcţie de valoarea la risc a fondurilor proprii de bază ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, cu un nivel de încredere de 85 % pe o perioadă de un an;
d)are un prag absolut de:
(i)2 500 000 EUR pentru întreprinderile de asigurare generală, inclusiv întreprinderile de asigurare captive, cu excepţia cazului în care sunt acoperite, integral sau parţial, riscurile incluse în una dintre clasele 10-15 din anexa I partea A, caz în care acesta va fi de cel puţin 3 700 000 EUR;

(ii)3 700 000 EUR pentru întreprinderile de asigurare de viaţă, inclusiv întreprinderile de asigurare captive;

(iii)3 600 000 EUR pentru întreprinderile de reasigurare, cu excepţia întreprinderilor de reasigurare captive, pentru care cerinţa de capital minim este de cel puţin 1 200 000 EUR;

(iv)totalul sumelor prevăzute la punctele (i) şi (ii) pentru întreprinderile de asigurare prevăzute la articolul 73 alineatul (5).
(2)Sub rezerva alineatului (3), cerinţa de capital minim se calculează ca funcţie liniară a unui set sau a unui subset al următoarelor variabile: rezervele tehnice ale întreprinderii, primele subscrise, capitalul la risc, impozitele amânate şi cheltuielile administrative. Variabilele utilizate se măsoară la valoarea calculată după deducerea reasigurării.
(3)Fără a aduce atingere alineatului (1) litera (d), cerinţa de capital minim nu scade sub 25 % şi nici nu depăşeşte 45 % din cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderii, calculată în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunile 2 sau 3, inclusiv orice majorare de capital impusă în conformitate cu articolul 37.
Statele membre permit autorităţilor lor de supraveghere, pe o perioadă care durează cel mult până la 31 decembrie 2017, să solicite întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să aplice procentajele menţionate la primul paragraf exclusiv în cazul cerinţei de capital de solvabilitate a întreprinderii calculate în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 2.

(4)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare calculează cerinţa de capital minim cel puţin trimestrial şi comunică autorităţilor de supraveghere rezultatul acestor calcule.
În scopul calculării limitelor menţionate la alineatul (3), întreprinderilor nu li se solicită să calculeze cerinţa de capital de solvabilitate trimestrial.
Atunci când cerinţa de capital minim a unei întreprinderi este determinată de oricare dintre limitele menţionate la alineatul (3), întreprinderea transmite autorităţii de supraveghere informaţii care să permită o înţelegere adecvată a motivelor care au determinat această situaţie.

(5)Până la 31 decembrie 2020, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport cu privire la normele statelor membre şi la practicile autorităţilor de supraveghere adoptate în temeiul alineatelor (1)-(4).
(1)JO L 3, 7.1.2004, p. 34.
Acest raport abordează în special utilizarea şi nivelul limitelor superioare şi inferioare de la alineatul (3), precum şi orice problemă întâmpinată de autorităţile de supraveghere şi de întreprinderi în aplicarea prezentului articol.
Art. 130: Acte delegate
Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează modul de calcul al cerinţei de capital minim prevăzute la articolele 128 şi 129.

Art. 131: Dispoziţii tranzitorii privind respectarea cerinţei de capital minim
Prin derogare de la articolele 139 şi 144, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care, la 31 decembrie 2015, respectă marja de solvabilitate cerută, prevăzută la articolul 28 din Directiva 2002/83/CE, la articolul 16a din Directiva 73/239/CEE sau, respectiv, la articolele 37, 38 sau 39 din Directiva 2005/68/CE, dar nu deţin fonduri proprii de bază eligibile suficiente pentru a acoperi cerinţa de capital minim, trebuie să se conformeze dispoziţiilor prevăzute la articolul 128 până la 31 decembrie 2016.

În cazul în care întreprinderea în cauză nu reuşesc să respecte dispoziţiile articolului 128 în termenul prevăzut la primul paragraf, acesteia îi va fi retrasă autorizaţia, sub rezerva procedurilor aplicabile în temeiul legislaţiei naţionale.
Art. 132: Principiul "persoanei prudente"
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare îşi investesc toate activele conform principiului "persoanei prudente", descris la alineatele (2), (3) şi (4).
(2)În ceea ce priveşte ansamblul portofoliului de active, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare investesc numai în active şi instrumente prezentând riscuri pe care le pot identifica, măsura, monitoriza, gestiona, controla şi raporta în mod adecvat şi pe care le pot lua în considerare în mod corespunzător la evaluarea nevoilor lor globale de solvabilitate în conformitate cu articolul 45 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a).
Toate activele, în special cele care îndeplineşte cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim, se investesc astfel încât să se asigure siguranţa, calitatea, lichiditatea şi rentabilitatea întregului portofoliu. În plus, activele în cauză trebuie să fie localizate astfel încât să fie disponibile.
Activele deţinute pentru acoperirea rezervelor tehnice se investesc, de asemenea, într-un mod adecvat naturii şi duratei obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare. Aceste active se investesc în interesul deplin al tuturor deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor, ţinând seama de condiţiile contractuale comunicate acestora.
În cazul unui conflict de interese, întreprinderile de asigurare sau entitatea care gestionează portofoliul lor de active se asigură că investiţiile se realizează în interesul deplin al deţinătorilor de poliţe şi al beneficiarilor.
(3)Fără a aduce atingere alineatului (2), în ceea ce priveşte activele corespunzătoare contractelor de asigurare de viaţă în care riscul de investiţii le revine deţinătorilor de poliţe se aplică paragraful al doilea, al treilea şi al patrulea din prezentul alineat.
În cazul în care beneficiile oferite de un contract sunt direct legate de valoarea unităţilor într-un OPCVM în sensul Directivei 2009/65/CE sau de valoarea activelor conţinute într-un fond intern deţinut de întreprinderile de asigurare, în general divizată în unităţi, rezervele tehnice corespunzătoare beneficiilor respective trebuie reprezentate cât mai exact posibil de aceste unităţi sau, în cazul în care nu sunt instituite unităţi, de activele respective.

În cazul în care beneficiile oferite de un contract sunt direct legate de un indice al acţiunilor sau de o altă valoare de referinţă decât cele menţionate în al doilea paragraf, rezervele tehnice corespunzătoare beneficiilor respective trebuie reprezentate cât mai exact posibil, fie de unităţile considerate a reprezenta valoarea de referinţă, fie, în cazul în care nu sunt instituite unităţi, de active cu o siguranţă şi o tranzacţionabilitate adecvată, care corespund cât mai exact posibil celor pe care se bazează valoarea de referinţă specifică.
În cazul în care beneficiile menţionate la al doilea şi al treilea paragraf includ o garantare a randamentului investiţiilor sau un alt beneficiu garantat, activele deţinute pentru acoperirea rezervelor tehnice suplimentare corespunzătoare fac obiectul dispoziţiilor alineatului (4).
(4)Fără a aduce atingere alineatului (2), în ceea ce priveşte alte active decât cele reglementate de alineatul (3) se aplică paragraful al doilea, al treilea, al patrulea şi al cincilea din prezentul alineat.
Utilizarea instrumentelor derivate este posibilă în măsura în care acestea contribuie la reducerea riscurilor sau facilitează gestionarea eficientă a portofoliului.
Investiţiile şi activele care nu sunt admise spre tranzacţionare pe o piaţă financiară reglementată sunt menţinute la niveluri prudente.
Activele fac obiectul unei diversificări corecte, astfel încât să se evite dependenţa excesivă de orice activ, emitent sau grup de întreprinderi şi de orice zonă geografică, precum şi acumularea excesivă de riscuri la nivelul întregului portofoliu.
Investiţiile în active emise de acelaşi emitent sau de emitenţi care aparţin aceluiaşi grup nu trebuie să expună întreprinderile de asigurare la o concentrare excesivă a riscului.
(5)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin cont de posibilele evoluţii la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare atunci când îşi stabilesc strategia de investire.
De asemenea, atunci când îşi stabilesc strategia de investiţii, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin cont de impactul riscurilor legate de durabilitate asupra investiţiilor lor şi de impactul potenţial pe termen lung al deciziilor lor de investire asupra factorilor de durabilitate.
(6)La solicitarea autorităţii de supraveghere, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare iau în considerare elemente macroprudenţiale atunci când îşi stabilesc strategia de investire şi evaluează măsura în care aceasta poate afecta evoluţiile la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare şi se poate transforma într-o sursă de risc sistemic şi ţin seama de aceste considerente în deciziile lor de investire.
(7)În sensul alineatelor (5) şi (6) de la prezentul articol, evoluţiile la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare, precum şi elementele macroprudenţiale au acelaşi înţeles ca la articolul 45.
(8)Atunci când decide dacă să înainteze solicitarea menţionată la alineatul (6) de la prezentul articol unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care este o filială inclusă în sfera supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b), autoritatea de supraveghere ia în calcul dacă evaluarea menţionată la alineatul (6) de la prezentul articol este efectuată la nivel de grup de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt cu sediul central în Uniune şi se referă la particularităţile respectivei filiale.

Art. 133: Libertatea de investire
(1)Statele membre nu impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să investească în categorii determinate de active.
(2)Statele membre nu supun deciziile de investiţii ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sau ale administratorului său de investiţii niciunei obligaţii de autorizare prealabilă sau de notificare sistemică.
(3)Prezentul articol nu aduce atingere cerinţelor statelor membre care restricţionează tipurile de active sau valorile de referinţă cu care pot fi corelate beneficiile generate de poliţele de asigurare. Orice astfel de norme se aplică doar în cazul în care riscul de investiţii este suportat de deţinătorul poliţei care este o persoană fizică şi nu sunt mai restrictive decât cele prevăzute în Directiva 2009/65/CE.

Art. 134: Localizarea activelor şi interdicţia de gajare a activelor
(1)În ceea ce priveşte riscurile de asigurare din Comunitate, statele membre nu impun ca activele deţinute pentru acoperirea rezervelor tehnice corespunzătoare respectivelor riscuri să se afle în Comunitate sau într-un anumit stat membru.
În plus, în ceea ce priveşte sumele recuperabile din contracte de reasigurare de la întreprinderi care sunt autorizate în conformitate cu prezenta directivă sau care au sediul central într-o ţară terţă al cărei regim de solvabilitate este considerat echivalent în conformitate cu articolul 172, statele membre nu impun localizarea activelor corespunzătoare acestor sume recuperabile în Comunitate.
(2)Statele membre nu menţin şi nici nu introduc, în scopul stabilirii rezervelor tehnice, sisteme de calcul al rezervelor brute care impun constituirea activelor ca garanţii de acoperire a rezervelor de prime şi de daune în curs, în cazul în care reasigurătorul este o întreprindere de asigurare sau de reasigurare autorizată în conformitate cu prezenta directivă.
Art. 135: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare privind cerinţele calitative
(1)Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează cerinţe calitative în următoarele domenii:
a)identificarea, măsurarea, monitorizarea şi gestionarea riscurilor care decurg din investiţii raportat la articolul 132 alineatul (2) primul paragraf;
b)identificarea, măsurarea, monitorizarea şi gestionarea riscurilor specifice care decurg din investiţii în instrumentele derivate şi activele menţionate la articolul 132 alineatul (4) al doilea paragraf şi stabilirea măsurii în care utilizarea unor astfel de active se califică drept reducere a riscurilor sau gestionare eficientă a portofoliului în conformitate cu articolul 132 alineatul (4) al treilea paragraf.
(2)Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a din prezenta directivă, în completarea prezentei directive, prin stabilirea specificaţiilor pentru circumstanţele în care se poate impune o exigenţă proporţională de capital suplimentar când cerinţele prevăzute la articolul 5 sau 6 din Regulamentul (UE) 2017/2402 al Parlamentului European şi al Consiliului (*) au fost încălcate, fără a aduce atingere articolului 101 alineatul (3) din prezenta directivă.
(*)Regulamentul (UE) 2017/2402 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată, şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE şi 2011/61/UE, precum şi a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 şi (UE) nr. 648/2012 (JO L 347, 28.12.2017, p. 35).

(3)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte alineatul (2) din prezentul articol, AEAPO elaborează, sub rezerva articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a indica metodologiile de calcul al exigenţei proporţionale de capital suplimentar menţionate la respectivul alineat.
Comisia este împuternicită să completeze prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 136: Identificarea şi notificarea de către întreprinderea de asigurare şi de reasigurare a deteriorării condiţiilor financiare
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare dispun de proceduri de identificare a deteriorării condiţiilor financiare şi notifică imediat autorităţile de supraveghere atunci când o asemenea degradare se produce.
Art. 136a: Deteriorarea solvabilităţii
(1)În urma unei notificări în temeiul articolului 136 sau în urma identificării unei deteriorări a condiţiilor financiare în temeiul articolului 36 alineatul (3), atunci când solvabilitatea întreprinderii se deteriorează, autorităţile de supraveghere au competenţa de a lua măsurile necesare pentru a remedia această deteriorare.
(2)Măsurile menţionate la alineatul (1) sunt proporţionale cu riscul şi cu importanţa deteriorării condiţiilor. Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţa de a lua cel puţin următoarele măsuri:
a)de a impune organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii să actualizeze planul preventiv de redresare, elaborat în conformitate cu articolul 5 din Directiva (UE) 2025/1 a Parlamentului European şi a Consiliului (*13), în cazul în care circumstanţele sunt diferite de ipotezele prevăzute în planul respectiv;
(*13)Directiva (UE) 2025/1 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 noiembrie 2024 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare şi de modificare a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE şi (UE) 2017/1132 şi a Regulamentelor (UE) nr. 1094/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 806/2014 şi UE 2017/1129 (JO L, 2025/1, 8.1.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2025/1/oj).
b)de a impune organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii să ia măsurile prevăzute în planul preventiv de redresare elaborat în conformitate cu articolul 5 din Directiva (UE) 2025/1; în cazul în care planul este actualizat în temeiul literei (a) de la prezentul alineat, măsurile luate includ şi eventualele măsuri actualizate;
c)de a impune organului administrativ, de conducere sau de control al unei întreprinderi care nu dispune de un plan preventiv de redresare, astfel cum se menţionează la articolul 5 din Directiva (UE) 2025/1, să identifice cauzele nerespectării efective sau probabile a cerinţelor de reglementare şi să identifice măsuri adecvate şi un termen pentru îndeplinirea respectivelor cerinţe de reglementare;
d)de a impune organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii să suspende sau să limiteze remuneraţia variabilă şi participarea la beneficii, distribuirile aferente instrumentelor de fonduri proprii sau rambursarea sau răscumpărarea elementelor de fonduri proprii.

Art. 137: Nerespectarea rezervelor tehnice
În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare nu se conformează secţiunii 2 din capitolul VI, autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine al întreprinderii pot interzice dispunerea liberă de activele acesteia după ce şi-au comunicat intenţia în cauză autorităţilor de supraveghere ale statului membru gazdă. Autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine desemnează activele care trebuie supuse unor astfel de măsuri.
Art. 138: Nerespectarea cerinţei de capital de solvabilitate
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare informează autoritatea de supraveghere de îndată ce constată că cerinţa de capital de solvabilitate nu mai este respectată sau în cazul în care există un risc de nerespectare a acesteia în următoarele trei luni.
(2)În termen de două luni de la constatarea nerespectării cerinţei de capital de solvabilitate, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză înaintează spre aprobare autorităţii de supraveghere un plan realist de redresare.
(3)Autoritatea de supraveghere cere întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză să ia măsurile necesare în vederea restabilirii, în termen de şase luni de la constatarea nerespectării cerinţei de capital de solvabilitate, a nivelului fondurilor proprii eligibile pentru a face parte din cerinţa de capital de solvabilitate sau în vederea reducerii profilului său de risc pentru a asigura respectarea cerinţei de capital de solvabilitate.
Autoritatea de supraveghere poate să prelungească această perioadă cu trei luni, dacă este necesar.
(4)În cazul unor situaţii nefavorabile excepţionale, astfel cum sunt declarate de EIOPA, care afectează întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care reprezintă o cotă de piaţă importantă sau un procentaj semnificativ din liniile de activitate afectate, autoritatea de supraveghere poate prelungi, pentru întreprinderile afectate, perioada prevăzută la alineatul (3) al doilea paragraf cu o perioadă maximă de şapte ani, ţinând seama de toţi factorii relevanţi, inclusiv de durata medie a rezervelor tehnice.
Fără a aduce atingere competenţelor pe care EIOPA le are în temeiul articolului 18 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, în sensul prezentului alineat, EIOPA declară, pe baza unei solicitări din partea autorităţii de supraveghere implicate şi, după caz, după consultarea CERS, existenţa unei situaţii nefavorabile excepţionale. Autoritatea de supraveghere implicată poate face o solicitare în cazul în care întreprinderile de asigurare sau reasigurare care reprezintă o cotă de piaţă semnificativă sau un procent semnificativ din liniile de activitate afectate se află în situaţia de a nu îndeplini una dintre cerinţele stabilite la alineatul (3). Este vorba de situaţii nefavorabile excepţionale în cazul în care situaţia financiară a întreprinderilor de asigurare sau reasigurare care reprezintă o cotă de piaţă semnificativă sau un procent semnificativ din liniile de activitate afectate este influenţată grav sau negativ de una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

a)un declin al pieţelor financiare care este neprevăzut, brusc şi abrupt;
b)un mediu caracterizat în mod constant printr-o rată scăzută a dobânzii;
c)o catastrofă cu impact puternic.
În cooperare cu autoritatea de supraveghere în cauză, AEAPO analizează în mod regulat dacă există în continuare aspectele menţionate la al doilea paragraf. În cooperare cu autoritatea de supraveghere în cauză, AEAPO declară încetarea unei situaţii nefavorabile excepţionale.
Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză transmite autorităţii sale de supraveghere, o dată la trei luni, un raport de activitate în care prezintă măsurile luate şi progresele realizate pentru restabilirea nivelului de fonduri proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate sau pentru reducerea profilului de risc, astfel încât să asigure respectarea cerinţei de capital de solvabilitate.
Prelungirea menţionată la primul paragraf este anulată dacă raportul de activitate arată că, în perioada dintre constatarea nerespectării cerinţei de capital de solvabilitate şi data depunerii raportului, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare nu a obţinut progrese substanţiale pentru restabilirea nivelului de fonduri proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate sau pentru reducerea profilului său de risc, astfel încât să asigure respectarea cerinţei de capital de solvabilitate.

(5)În împrejurări excepţionale, în cazul în care autorităţile de supraveghere consideră că situaţia financiară a întreprinderii în cauză va continua să se deterioreze, acestea pot, de asemenea, să restrângă sau să interzică posibilitatea de a dispune liber de activele respectivei întreprinderi. Respectiva autoritate de supraveghere informează autorităţile de supraveghere ale statelor membre gazdă cu privire la orice măsură adoptată. Respectivele autorităţi la cererea autorităţii de supraveghere din statul membru de origine iau aceleaşi măsuri. Autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine desemnează activele care trebuie supuse unor astfel de măsuri.
Art. 139: Nerespectarea cerinţei de capital minim
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare informează imediat autoritatea de supraveghere când constată că cerinţa de capital minim nu mai este respectată sau când există un risc de nerespectare a acesteia în următoarele trei luni.
În sensul primului paragraf de la prezentul alineat, obligaţia de a informa autoritatea de supraveghere se aplică indiferent dacă întreprinderea de asigurare sau de reasigurare constată nerespectarea cerinţei de capital minim sau riscul de nerespectare în timpul calculării cerinţei de capital minim în temeiul articolului 129 alineatul (4) sau în timpul calculării cerinţei de capital minim între două date la care acest calcul este raportat autorităţii de supraveghere în temeiul articolului 129 alineatul (4).
(2)În termen de o lună de la constatarea nerespectării cerinţei de capital minim sau de la constatarea riscului de nerespectare, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză transmite spre aprobare autorităţii de supraveghere un plan de finanţare pe termen scurt realist pentru a readuce, în termen de trei luni de la respectiva constatare, fondurile proprii de bază eligibile cel puţin la nivelul cerinţei de capital minim sau pentru a-şi reduce profilul de risc în vederea respectării cerinţei de capital minim.
(3)În cazul în care nu se deschide o procedură de lichidare în termen de două luni de la primirea informaţiilor menţionate la alineatul (1), autoritatea de supraveghere din statul membru de origine ia în considerare restricţionarea sau interzicerea dispunerii libere de activele întreprinderii de asigurare sau de reasigurare. Aceasta informează în consecinţă autorităţile de supraveghere ale statului membru gazdă. La cererea autorităţii de supraveghere din statul membru de origine, autorităţile respective iau aceleaşi măsuri. Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine desemnează activele care trebuie supuse unor astfel de măsuri.
(4)EIOPA poate elabora ghiduri privind măsurile pe care ar trebui să le ia autorităţile de supraveghere atunci când constată nerespectarea cerinţei de capital minim sau riscul de nerespectare menţionat la alineatul (1).

Art. 140: Interzicerea de a dispune liber de activele situate pe teritoriul unui stat membru
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a putea, în conformitate cu legislaţia naţională, să interzică dispunerea liberă de activele aflate pe teritoriul lor, în cazurile prevăzute la articolele 137-139 şi articolul 144 alineatul (2), la cererea statului membru de origine al întreprinderii, care desemnează activele care trebuie acoperite de măsurile în cauză.
Art. 141: Competenţe de supraveghere în cazul deteriorării condiţiilor financiare
(1)În cazul în care autorităţile de supraveghere consideră că oricare dintre măsurile menţionate la articolele 136a, 138 şi 139 sunt ineficiente sau insuficiente pentru a remedia deteriorarea solvabilităţii întreprinderii, acestea au competenţa de a lua toate măsurile necesare pentru a proteja interesele deţinătorilor de poliţe în cazul contractelor de asigurare sau obligaţiile care decurg din contractele de reasigurare.
(2)Aceste măsuri sunt proporţionate şi reflectă aşadar nivelul şi durata deteriorării solvabilităţii întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză.

Art. 142: Plan de redresare şi plan de finanţare
(1)Planul de redresare menţionat la articolul 138 alineatul (2) şi planul de finanţare menţionat la articolul 139 alineatul (2) includ cel puţin o descriere detaliată sau documente justificative privind:
a)o estimare a cheltuielilor de gestionare, în special cheltuieli generale curente şi comisioane;
b)o estimare a veniturilor şi cheltuielilor cu privire la activitatea directă, acceptările în reasigurare şi cedările în reasigurare;
c)un bilanţ previzional;
d)o estimare a resurselor financiare cu care se intenţionează să se acopere rezervele tehnice şi cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim;
e)politica generală în domeniul reasigurării.
(2)În cazul în care autorităţile de supraveghere au cerut prezentarea unui plan de redresare menţionat la articolul 138 alineatul (2) sau a unui plan de finanţare menţionat la articolul 139 alineatul (2) în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol, acestea se abţin de la emiterea unui certificat în conformitate cu articolul 39, atât timp cât consideră că drepturile deţinătorilor de poliţe de asigurare sau obligaţiile contractuale ale întreprinderii de reasigurare sunt compromise.
Art. 143: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare privind articolul 138 alineatul (4)
(1)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se completează tipurile de situaţii nefavorabile excepţionale şi se precizează factorii şi criteriile de care trebuie să ţină seama AEAPO, atunci când declară existenţa unei situaţii nefavorabile excepţionale, şi autorităţile de supraveghere, atunci când stabilesc extinderea perioadei de redresare în conformitate cu articolul 138 alineatul (4).
(2)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte articolul 138 alineatul (2), articolul 139 alineatul (2) şi articolul 141, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare prin care se aduc precizări cu privire la planul de redresare menţionat la articolul 138 alineatul (2) şi la planul de finanţare menţionat la articolul 139 alineatul (2) şi cu privire la articolul 141, acordând atenţia cuvenită evitării efectelor prociclice.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 144: Retragerea autorizaţiei
(1)Autoritatea de supraveghere a statului membru de origine poate retrage o autorizaţie acordată unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în următoarele cazuri:
a)întreprinderea în cauză nu utilizează autorizaţia în termen de 12 luni, renunţă la aceasta în mod explicit sau încetează să îşi mai desfăşoare activitatea pentru o perioadă mai mare de şase luni, cu excepţia cazului în care statul membru în cauză prevede caducitatea autorizaţiei în astfel de cazuri;
b)întreprinderea în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile de autorizare;
c)întreprinderea în cauză îşi încalcă grav obligaţiile care îi revin pe baza reglementărilor sub incidenţa cărora se află.
Autoritatea de supraveghere a statului membru de origine retrage o autorizaţie acordată unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în cazul în care întreprinderea nu respectă cerinţa de capital minim, iar autoritatea de supraveghere consideră că planul de finanţare prezentat este în mod evident inadecvat sau întreprinderea în cauză nu se conformează planului aprobat în termen de trei luni de la data constatării nerespectării cerinţei de capital minim.
(2)În situaţia retragerii sau caducităţii autorizaţiei, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine notifică autorităţile de supraveghere din alte state membre în consecinţă, iar respectivele autorităţi adoptă măsurile necesare pentru a împiedica întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză să înceapă noi operaţiuni pe teritoriile lor.
Autoritatea de supraveghere a statului membru de origine adoptă în plus, împreună cu autorităţile în cauză, toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraţilor şi limitează în special dispunerea liberă de activele întreprinderii de asigurare în conformitate cu articolul 140.
(3)Orice decizie de retragere a autorizaţiei trebuie motivată în mod detaliat şi comunicată întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză.
(4)În cazul retragerii autorizaţiei, statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare continuă să se supună normelor şi obiectivelor generale ale supravegherii asigurărilor, prevăzute în titlul I capitolul III, cel puţin până la deschiderea unei eventuale proceduri de lichidare.

Art. 144a: Managementul riscului de lichiditate
(1)Statele membre se asigură că managementul riscului de lichiditate al întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, menţionat la articolul 44 alineatul (2) al doilea paragraf litera (d), garantează că respectivele întreprinderi menţin un nivel adecvat de lichiditate pentru a-şi onora obligaţiile financiare faţă de deţinătorii de poliţe şi faţă de alte contrapartide atunci când obligaţiile respective devin scadente, chiar şi în condiţii de criză.
(2)În sensul alineatului (1), statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare întocmesc şi menţin actualizat un plan de management al riscului de lichiditate care să acopere analiza lichidităţii pe termen scurt cu proiecţii ale fluxurilor de trezorerie de intrare şi de ieşire aferente activelor şi obligaţiilor. La cererea autorităţilor de supraveghere, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare extind planul de management al riscului de lichiditate pentru a acoperi şi analiza lichidităţii pe termen mediu şi lung. Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare elaborează şi menţin actualizat un set de indicatori ai riscului de lichiditate pentru a identifica, a monitoriza şi a aborda eventualele crize de lichiditate.
(3)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prezintă autorităţilor de supraveghere planul de management al riscului de lichiditate în cadrul informaţiilor menţionate la articolul 35 alineatul (1).
(4)Statele membre se asigură că întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate şi întreprinderile care au obţinut aprobarea prealabilă din partea autorităţii de supraveghere în temeiul articolului 29d nu sunt obligate să întocmească planul de management al riscului de lichiditate menţionat la alineatul (2) de la prezentul articol.
(5)Statele membre se asigură că, în cazul în care aplică prima de echilibrare menţionată la articolul 77b sau prima de volatilitate menţionată la articolul 77d, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot combina planul de management al riscului de lichiditate menţionat la alineatul (2) de la prezentul articol cu planul impus în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) al patrulea paragraf.
Art. 144b: Competenţe de supraveghere pentru remedierea vulnerabilităţilor în materie de lichiditate în circumstanţe excepţionale
(1)În cadrul procesului obişnuit de supraveghere, autorităţile de supraveghere monitorizează poziţia lichidităţii întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare. În cazul în care identifică riscuri de lichiditate semnificative, ele informează întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză cu privire la aceasta. Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare explică modul în care intenţionează să abordeze riscurile de lichiditate respective.
(2)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţele necesare pentru a impune întreprinderilor să îşi consolideze poziţia lichidităţii atunci când se identifică riscuri sau deficienţe semnificative în materie de lichiditate. Astfel de competenţe se aplică în cazul în care există suficiente dovezi cu privire la existenţa unor riscuri de lichiditate semnificative şi la absenţa unor măsuri de remediere eficace din partea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.
Măsurile luate de o autoritate de supraveghere în temeiul prezentului alineat se revizuiesc de aceasta cel puţin o dată la şase luni şi se elimină atunci când întreprinderea a luat măsuri de remediere eficace.
În cazul în care este relevant, autoritatea de supraveghere transmite EIOPA dovezile privind vulnerabilităţile din punctul de vedere al riscurilor de lichiditate.
(3)Statele membre se asigură că, în ceea ce priveşte întreprinderile individuale care se confruntă cu riscuri semnificative de lichiditate care pot prezenta un pericol iminente la adresa protecţiei deţinătorilor de poliţe de asigurare sau a stabilităţii sistemului financiar, autorităţile de supraveghere au competenţa de a interveni temporar prin:
a)restricţionarea sau suspendarea distribuirilor de dividende către acţionari şi alţi creditori subordonaţi;
b)restricţionarea sau suspendarea altor plăţi către acţionari şi alţi creditori subordonaţi;
c)restricţionarea sau suspendarea răscumpărărilor de acţiuni şi a rambursărilor sau răscumpărărilor elementelor de fonduri proprii;
d)restricţionarea sau suspendarea participărilor la beneficii sau a altor remuneraţii variabile;
e)suspendarea drepturilor de răscumpărare ale deţinătorilor de poliţe de asigurare de viaţă (denumite în continuare «drepturi de răscumpărare»).
Competenţa de a suspenda drepturile de răscumpărare se exercită numai în circumstanţe excepţionale care afectează întreprinderea, ca măsură de ultimă instanţă şi în cazul în care acest lucru este în interesul colectiv al deţinătorilor de poliţe şi al beneficiarilor întreprinderii. Înainte de a exercita competenţa respectivă, autoritatea de supraveghere ţine seama de potenţialele efecte nedorite asupra pieţelor financiare şi asupra drepturilor deţinătorilor de poliţe şi ale beneficiarilor întreprinderii, inclusiv într-un context transfrontalier. Autorităţile de supraveghere fac publice motivele care stau la baza aplicării respectivei competenţe.
Aplicarea măsurilor menţionate la primul paragraf durează cel mult trei luni. Statele membre se asigură că o măsură poate fi reînnoită dacă motivele pe care se bazează continuă să existe şi că ea nu se mai aplică atunci când motivele respective nu mai există.
Fără a aduce atingere articolului 144c alineatul (6), statele membre se asigură că, până la revocarea suspendării drepturilor de răscumpărare de către autorităţile de supraveghere, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare în cauză:
(a)nu efectuează nicio distribuire sau alte plăţi către acţionari sau alţi creditori subordonaţi;
(b)nu procedează la răscumpărarea acţiunilor sau la rambursarea sau răscumpărarea elementelor de fonduri proprii; sau
(c)nu plătesc participări la beneficii sau alte remuneraţii variabile membrilor organului administrativ, de conducere sau de control, persoanelor care deţin funcţii-cheie sau conducerii executive.
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere dispun de competenţele necesare pentru a asigura respectarea cerinţelor menţionate la al patrulea paragraf.
Statele membre se asigură că organismele sau autorităţile cu mandat macroprudenţial, în cazul în care sunt diferite de autorităţile de supraveghere, sunt informate în mod corespunzător şi în timp util cu privire la intenţia autorităţilor de supraveghere de a face uz de competenţele menţionate la prezentul alineat şi sunt implicate în evaluarea potenţialelor efecte nedorite menţionate la al doilea paragraf.
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere notifică EIOPA şi CERS fiecare situaţie în care competenţele menţionate la prezentul alineat sunt exercitate pentru abordarea unui risc la adresa stabilităţii sistemului financiar.
(4)Atunci când exercită competenţa menţionată la alineatul (3) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere ţin seama în mod corespunzător de criteriile de proporţionalitate menţionate la articolul 29 alineatul (3).
În cazul în care, după consultarea CERS, EIOPA consideră că exercitarea competenţelor menţionate la alineatul (3) de către autoritatea competentă este excesivă, aceasta emite un aviz adresat autorităţii de supraveghere în cauză cu privire la faptul că decizia autorităţii de supraveghere respective ar trebui să fie revizuită. Avizul respectiv nu se publică.
(5)Atunci când exercită competenţa menţionată la alineatul (3) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere ţin seama de dovezile rezultate din procesul de supraveghere şi dintr-o evaluare prospectivă a solvabilităţii şi a poziţiei financiare a întreprinderilor în cauză, în conformitate cu evaluarea menţionată la articolul 45 alineatul (1) al doilea paragraf literele (a) şi (b).
(6)Competenţele menţionate la alineatul (3) pot fi exercitate în legătură cu întreprinderile în cauză care îşi desfăşoară activitatea într-un anumit stat membru în cazul în care circumstanţele excepţionale menţionate la alineatul (3) afectează întreaga piaţă de asigurări sau o parte semnificativă a acesteia.
Statele membre desemnează o autoritate care să exercite competenţele menţionate la primul paragraf.
În cazul în care autoritatea desemnată este diferită de autoritatea de supraveghere, statul membru asigură în mod adecvat coordonarea şi schimbul de informaţii între diferitele autorităţi. Mai precis, toate autorităţile au obligaţia să coopereze strâns şi să facă schimb de toate informaţiile care pot fi necesare pentru exercitarea adecvată a atribuţiilor încredinţate autorităţii desemnate în temeiul prezentului alineat.
(7)Statele membre se asigură că autoritatea menţionată la alineatul (6) al doilea paragraf notifică în timp util EIOPA şi, în cazul în care măsura este adoptată pentru abordarea unui risc la adresa stabilităţii sistemului financiar, CERS despre exercitarea competenţelor menţionate la alineatul (6).
Notificarea include o descriere a măsurii aplicate, durata acesteia şi motivele care au stat la baza exercitării competenţei, inclusiv a motivelor pentru care măsura a fost considerată eficace şi proporţională în raport cu efectele sale negative asupra deţinătorilor de poliţe.
(8)Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, EIOPA elaborează, după consultarea CERS, ghiduri pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la:
a)măsurile de abordare a deficienţelor managementului riscului de lichiditate şi la forma, activarea şi calibrarea competenţelor pe care autorităţile de supraveghere le pot exercita pentru a consolida poziţia lichidităţii întreprinderilor atunci când sunt identificate riscuri de lichiditate care nu sunt remediate în mod adecvat de către acele întreprinderi;
b)existenţa unor circumstanţe excepţionale care justifică suspendarea temporară a drepturilor de răscumpărare;
c)condiţiile pentru asigurarea aplicării consecvente a suspendării temporare a drepturilor de răscumpărare, ca măsură de ultimă instanţă, în întreaga Uniune şi aspectele care trebuie luate în considerare pentru protejarea în mod egal şi adecvat a deţinătorilor de poliţe din toate jurisdicţiile de origine şi jurisdicţiile-gazdă.
Art. 144c: Măsuri de supraveghere pentru menţinerea poziţiei financiare a întreprinderilor pe durata şocurilor excepţionale la nivel de sector
(1)Fără a aduce atingere articolului 141, statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţa de a lua măsuri de menţinere a poziţiei financiare a fiecărei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în perioadele de şocuri excepţionale la nivel de sector care au potenţialul de a pune în pericol poziţia financiară a întreprinderii în cauză sau stabilitatea sistemului financiar.
(2)În perioadele de şocuri excepţionale la nivel de sector, autorităţile de supraveghere trebuie să aibă competenţa de a impune întreprinderilor cu un profil de risc deosebit de vulnerabil să ia cel puţin următoarele măsuri:
a)restricţionarea sau suspendarea distribuirilor de dividende către acţionari şi alţi creditori subordonaţi;
b)restricţionarea sau suspendarea altor plăţi către acţionari şi alţi creditori subordonaţi;
c)restricţionarea sau suspendarea răscumpărărilor de acţiuni şi a rambursărilor sau răscumpărărilor elementelor de fonduri proprii;
d)restricţionarea sau suspendarea participărilor la beneficii sau a altor remuneraţii variabile.
Statele membre se asigură că organismele şi autorităţile naţionale relevante cu mandat macroprudenţial sunt informate în mod corespunzător cu privire la intenţia autorităţii de supraveghere naţionale de a utiliza competenţele prevăzute la prezentul articol şi sunt implicate în mod adecvat în evaluarea şocurilor excepţionale la nivel de sector, în conformitate cu prezentul alineat.
(3)La exercitarea competenţei menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere ţin seama în mod corespunzător de criteriile de proporţionalitate menţionate la articolul 29 alineatul (3) şi de existenţa limitelor de toleranţă la risc aprobate de întreprindere şi a pragurilor stabilite de sistemul său de management al riscului.
(4)La exercitarea competenţei menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere ţin seama de dovezile rezultate din procesul de supraveghere şi dintr-o evaluare prospectivă a solvabilităţii şi a poziţiei financiare a întreprinderilor în cauză, în conformitate cu evaluarea menţionată la articolul 45 alineatul (1) al doilea paragraf literele (a) şi (b).
(5)Aplicarea măsurilor menţionate la alineatul (2) durează atât timp cât sunt prezente motivele care justifică măsurile. Măsurile respective se revizuiesc cel puţin o dată la trei luni şi se elimină de îndată ce nu mai există motivele care au justificat măsurile.
(6)În sensul prezentului articol, tranzacţiile intragrup semnificative menţionate la articolul 245 alineatul (2), inclusiv distribuirile de dividende în interiorul grupului, se suspendă sau se restricţionează numai în cazul în care pun în pericol solvabilitatea sau poziţia lichidităţii grupului sau a cel puţin uneia dintre întreprinderile din cadrul grupului. Autorităţile de supraveghere ale întreprinderilor afiliate consultă supraveghetorul grupului înainte de a suspenda sau de a restricţiona tranzacţiile cu restul grupului.
(7)Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, EIOPA elaborează, după consultarea CERS, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza criteriile pentru identificarea unor şocuri excepţionale la nivel de sector. EIOPA prezintă Comisiei respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 29 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Art. 144d: Aplicarea unor instrumente macroprudenţiale suplimentare
(1)Pentru a asigura aplicarea consecventă a instrumentelor macroprudenţiale menţionate la articolul 45 alineatul (1) litera (e), la articolul 132 alineatul (6) şi la articolul 144a alineatul (2), EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare privind criteriile pe care autorităţile de supraveghere trebuie să le ia în considerare atunci când definesc întreprinderile şi grupurile de asigurare sau de reasigurare cărora li se solicită:
a)să efectueze analizele macroprudenţiale suplimentare menţionate la articolul 45 alineatul (1) litera (e), ţinând seama de circumstanţele menţionate la alineatul (9) de la articolul respectiv;
b)să includă considerente de ordin macroprudenţial ca parte a principiului «persoana prudentă» menţionat la articolul 132 alineatul (6), ţinând seama de circumstanţele menţionate la alineatul (8) de la articolul respectiv;
c)să elaboreze şi să menţină un plan de management al riscului de lichiditate care să acopere analiza lichidităţii pe termen mediu şi lung în conformitate cu articolul 144a alineatul (2).
EIOPA înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf până la 29 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(2)Pentru a asigura aplicarea consecventă a instrumentelor macroprudenţiale menţionate la articolul 144a alineatul (2), EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza conţinutul planurilor de management al riscului de lichiditate şi frecvenţa actualizării acestora, ţinând seama de posibila combinare a planurilor, astfel cum se menţionează la alineatul (5) de la articolul respectiv. EIOPA prezintă Comisiei respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 29 ianuarie 2026.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(3)În sensul alineatului (1) literele (a) şi (b), criteriile care trebuie luate în considerare sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor şi, în special, cu nivelul de interconectare cu pieţele financiare, cu caracterul transfrontalier al activităţilor de asigurare şi de reasigurare şi cu investiţiile întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare.
(4)În sensul alineatului (1) litera (c), criteriile care trebuie luate în considerare sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor şi, în special, cu componenţa portofoliilor de active şi obligaţii, natura şi variabilitatea obligaţiilor de asigurare şi reasigurare şi expunerea fluxurilor de trezorerie estimate ale activelor la fluctuaţiile pieţei.

Art. 145: Condiţii pentru înfiinţarea unei sucursale
(1)Statele membre se asigură că o întreprindere de asigurare care doreşte înfiinţarea unei sucursale în cadrul unui alt stat membru notifică autorităţile de supraveghere din propriul stat membru de origine.
Orice prezenţă permanentă a unei întreprinderi pe teritoriul unui stat membru este similară unei sucursale, chiar în cazul în care această prezenţă nu ia forma unei sucursale, ci constă dintr-un simplu birou administrat de personalul propriu al întreprinderii sau de o persoană independentă, dar mandatată pentru a acţiona în permanenţă pentru întreprindere precum o agenţie.
(2)Statele membre solicită întreprinderii de asigurare care doreşte să înfiinţeze o sucursală pe teritoriul altui stat membru să furnizeze următoarele informaţii odată cu notificarea prevăzută la alineatul (1):
a)statul membru pe teritoriul căruia doreşte înfiinţarea sucursalei;
b)un plan de afaceri care să stabilească cel puţin tipurile de activităţi avute în vedere şi organizarea structurală a sucursalei;
c)numele unei persoane care trebuie să aibă suficiente competenţe ca să angajeze în relaţia cu terţii întreprinderea de asigurare;

d)adresa în statul membru gazdă, de la care pot fi obţinute şi la care pot fi trimise documente, inclusiv toate comunicările către mandatarul general;
[textul din Art. 145, alin. (2), litera D. din titlul I, capitolul VIII, sectiunea 1 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 62., alin. (B) din Directiva 2/27-nov-2024]
(3)În cazul în care o întreprindere de asigurare generală intenţionează să acopere prin sucursala sa riscuri din clasa 10 din anexa I partea A, exclusiv răspunderea transportatorului, aceasta trebuie să dea o declaraţie care să confirme că a devenit membră a biroului naţional şi a Fondului naţional de garantare al statului membru gazdă.
(4)În cazul în care intervin modificări în informaţiile comunicate în conformitate cu alineatul (2) literele (b), (c) sau (d), întreprinderea de asigurare notifică în scris autorităţile de supraveghere din statul membru de origine şi statul membru în care se află sucursala, cu cel puţin o lună înainte de efectuarea modificării, astfel încât autorităţile de supraveghere din statul membru de origine şi statul membru în care se află sucursala să îşi poată îndeplini obligaţiile care le revin în conformitate cu articolul 146.
Art. 146: Comunicarea informaţiilor
(1)Cu excepţia cazului în care autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine au motive să se îndoiască de gradul de adecvare al sistemului de guvernanţă sau de situaţia financiară a întreprinderii de asigurare sau de cerinţele de competenţă şi onorabilitate prevăzute la articolul 42 ale mandatarului general, luând în considerare activitatea planificată, acestea, în maximum trei luni de la data primirii tuturor informaţiilor menţionate la articolul 145 alineatul (2), comunică informaţiile în cauză autorităţilor de supraveghere ale statului membru gazdă şi informează întreprinderea de asigurare în cauză.
Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine atestă de asemenea faptul că întreprinderea de asigurare îndeplineşte cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim calculate în conformitate cu articolele 100 şi 129.
(2)În cazul în care a autorităţile de supraveghere din statul membru de origine refuză să comunice informaţiile menţionate la articolul 145 alineatul (2) autorităţilor de supraveghere din statul membru gazdă, acestea motivează refuzul faţă de întreprinderea de asigurare în cauză în termen de trei luni de la primirea tuturor informaţiilor solicitate.
Refuzul sau lipsa de acţiune se află sub rezerva dreptului de a apela la instanţa din statul membru de origine.
(3)Înainte ca sucursala întreprinderii de asigurare să îşi înceapă activitatea, autorităţile de supraveghere ale statului membru gazdă, în maximum două luni de la data primirii informaţiilor menţionate la alineatul (1), informează autoritatea de supraveghere a statului membru de origine cu privire la condiţiile pe baza cărora, în interesul general, trebuie desfăşurată activitatea în cauză în statul membru gazdă. Autoritatea de supraveghere a statului membru de origine comunică aceste informaţii întreprinderii de asigurare în cauză.
Întreprinderea de asigurare poate înfiinţa o sucursală şi poate începe activitatea de la data la care autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă a primit respectivele informaţii sau, în cazul în care nu s-au primit informaţii, la expirarea perioadei prevăzute la primul paragraf.
Subsecţiunea 1:Dispoziţii generale
Art. 147: Notificarea prealabilă a statului membru de origine
Orice întreprindere de asigurare care intenţionează să desfăşoare activităţi pentru prima oară într-unul sau mai multe state membre pe baza libertăţii de a presta servicii notifică în prealabil autorităţile de supraveghere din statul membru de origine, indicând natura riscurilor sau a angajamentelor pe care îşi propune să le acopere.
Art. 148: Notificarea din partea statului membru de origine
(1)În termen de o lună de la notificarea prevăzută la articolul 147, autorităţile de supraveghere din statul membru de origine comunică următoarele statului membru sau statelor membre pe teritoriul cărora o întreprindere de asigurare intenţionează să desfăşoare activităţi în baza libertăţii de a presta servicii:
a)un certificat care să ateste că întreprinderea de asigurare îndeplineşte cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim, calculate în conformitate cu articolele 100 şi 129;
b)clasele de asigurare pe care a fost autorizată să le ofere întreprinderea de asigurare;
c)natura riscurilor sau a angajamentelor pe care întreprinderea de asigurare îşi propune să le acopere în statul membru gazdă.
În acelaşi timp, autorităţile de supraveghere din statul membru de origine informează întreprinderea de asigurare în cauză cu privire la respectiva notificare.
(2)Statele membre pe teritoriul cărora o întreprindere de asigurare generală intenţionează să acopere, în baza libertăţii de a presta servicii, riscurile din clasa 10 din anexa I partea A, exclusiv răspunderea transportatorului, poate solicita întreprinderii de asigurare să transmită următoarele:
a)numele şi adresa reprezentantului menţionat la articolul 18 alineatul (1) litera (h);
b)o declaraţie care să confirme că aceasta a devenit membră a biroului naţional şi a Fondului naţional de garantare al statului membru gazdă.
(3)În cazul în care autorităţile de supraveghere din statul membru de origine nu comunică informaţiile menţionate la alineatul (1) în termenul prevăzut în prezenta directivă, acestea trebuie să îşi motiveze refuzul faţă de întreprindere a de asigurare în acelaşi termen.
Refuzul sau lipsa de acţiune se află sub rezerva dreptului de a apela la instanţă în statul membru de origine.
(4)Întreprinderea de asigurare îşi poate începe activitatea de la data la care este informată despre comunicarea prevăzută la alineatul (1) primul paragraf.
Art. 149: Modificări în natura riscurilor sau a angajamentelor
(1)Procedura prevăzută la articolele 147 şi 148 se aplică modificărilor pe care o întreprindere de asigurare intenţionează să le aducă informaţiilor menţionate la articolul 147.
(2)În cazul în care există o modificare a activităţii desfăşurate de întreprinderea de asigurare în temeiul libertăţii de a presta servicii care afectează în mod semnificativ profilul său de risc sau care influenţează în mod semnificativ activităţile de asigurare în unul sau mai multe state membre gazdă, întreprinderea de asigurare informează imediat autoritatea de supraveghere din statul membru de origine. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine informează fără întârziere autorităţile de supraveghere din statele membre gazdă în cauză.

Subsecţiunea 2:Răspunderea civilă auto
Art. 150: Asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie
(1)În cazul în care o întreprindere de asigurare generală printr-o unitate situată într-un stat membru acoperă un risc, cu excepţia răspunderii transportatorului, clasificat în clasa 10 din anexa I partea A situat în alt stat membru, statul membru gazdă solicită întreprinderii respective să devină membră a biroului său naţional şi a fondului său naţional de garantare şi să participe la finanţarea acestora.
(2)Contribuţia financiară menţionată la alineatul (1) trebuie plătită doar pentru riscurile, altele decât răspunderea transportatorului, clasificate în clasa 10 din anexa I partea A. Această contribuţie se calculează pe aceeaşi bază ca şi în cazul întreprinderilor de asigurare generale care acoperă respectivele riscuri, prin intermediul unei unităţi situate în acest stat membru.
Calculul se face în funcţie de veniturile din prime ale întreprinderilor de asigurare care provin din această clasă de asigurare în statul membru gazdă sau de numărul de riscuri din această clasă acoperite în statul membru în cauză.
(3)Statul membru gazdă poate impune unei întreprinderi de asigurare care oferă servicii respectarea normelor respectivului stat membru privind acoperirea riscurilor agravate, în măsura în care acestea se aplică întreprinderilor de asigurare generală stabilite în acel stat.
Art. 151: Nediscriminarea persoanelor care solicită daune
Statul membru gazdă solicită întreprinderii de asigurare generală să se asigure că persoanele care solicită daune în urma unor evenimente care survin pe teritoriul său nu sunt puse într-o situaţie mai puţin favorabilă ca rezultat al faptului că întreprinderea acoperă un risc clasificat în clasa 10 din Anexa I partea A, cu excepţia răspunderii transportatorului, în regim de prestări servicii şi nu prin intermediul unei unităţi situate în statul membru în cauză.
Art. 152: Reprezentant
(1)În scopurile menţionate la articolul 151, statul membru gazdă solicită întreprinderii de asigurare generală să desemneze un reprezentant cu reşedinţa sau stabilit pe teritoriul său care va colecta toate informaţiile necesare privind dosarele de daune şi va dispune de suficiente competenţe pentru a reprezenta întreprinderea în relaţia cu persoanele care au suferit un prejudiciu şi care ar putea solicita daune, inclusiv pentru plata acestora, şi pentru a reprezenta sau, dacă este necesar, pentru a face să fie reprezentată întreprinderea, în ceea ce priveşte aceste daunei, în faţa instanţelor şi autorităţilor acestui stat membru.
De asemenea, reprezentantul respectiv poate fi, la rândul său, solicitat să reprezinte întreprinderea de asigurare generală în faţa autorităţilor de supraveghere ale statului membru gazdă, cu privire la controlul existenţei şi valabilităţii poliţei de asigurare de răspundere civilă auto.
(2)Statul membru gazdă nu poate solicita reprezentantului să întreprindă, în numele întreprinderii de asigurare generală care l-a desemnat, alte activităţi decât cele care sunt prevăzute la alineatul (1).
(3)Desemnarea reprezentantului nu constituie în sine deschiderea unei sucursale în sensul articolului 145.
(4)Dacă întreprinderea de asigurare nu desemnează un reprezentant, statele membre îşi pot da acordul ca reprezentantul însărcinat cu soluţionarea daunelor desemnat în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2000/26/CE să îşi asume rolul reprezentantului menţionat la alineatul (1) din prezentul articol.
Art. 152a: Notificare
(1)În cazul în care autoritatea de supraveghere din statul membru de origine intenţionează să autorizeze o întreprindere de asigurare sau de reasigurare al cărei plan de afaceri indică faptul că o parte a activităţilor sale se va baza pe libertatea de a presta servicii sau pe libertatea de stabilire într-un alt stat membru şi în cazul în care respectivul plan de afaceri indică, de asemenea, faptul că respectivele activităţi sunt susceptibile de a prezenta relevanţă pentru piaţa statului membru gazdă, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine transmite o notificare în acest sens către EIOPA şi către autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă relevant.
(2)Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine transmite o notificare către EIOPA şi către autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă relevant în cazul în care constată o deteriorare a condiţiilor financiare sau alte riscuri emergente, inclusiv riscuri legate de protecţia consumatorilor, care sunt generate de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care desfăşoară activităţi în baza libertăţii de a presta servicii sau a dreptului de stabilire şi care pot avea un impact transfrontalier. Autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă poate, de asemenea, să transmită o notificare către EIOPA şi către autoritatea de supraveghere din statul membru de origine relevant în cazul în care consideră că există motive de îngrijorare serioase şi întemeiate cu privire la protecţia consumatorilor. Autorităţile de supraveghere se pot adresa EIOPA, solicitându-i asistenţa în cazul în care nu se poate ajunge la o soluţie bilaterală.

(3)Notificările menţionate la alineatele (1) şi (2) sunt suficient de detaliate pentru a permite o evaluare adecvată.
(4)Notificările menţionate la alineatele (1) şi (2) nu aduc atingere mandatului de supraveghere care revine autorităţilor de supraveghere din statul membru de origine şi din statul membru gazdă prevăzut în prezenta directivă.
Art. 152a^a: Activităţi transfrontaliere semnificative
(1)În sensul prezentei secţiuni, «activităţi transfrontaliere semnificative» înseamnă activităţile de asigurare şi reasigurare desfăşurate într-un anumit stat membru gazdă în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii de către o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care nu este clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate şi care îndeplineşte oricare dintre următoarele cerinţe:
a)venitul anual total din primele brute subscrise aferent activităţilor desfăşurate de întreprindere în statul membru gazdă respectiv în temeiul dreptului de stabilire şi al libertăţii de a presta servicii depăşeşte 15 000 000 EUR;
b)activităţile desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii sunt considerate de autoritatea de supraveghere a statului membru gazdă ca fiind relevante în raport cu piaţa statului membru gazdă.
(2)În sensul alineatului (1) litera (b) de la prezentul articol, EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la condiţiile şi criteriile care trebuie utilizate pentru a stabili care întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sunt relevante în raport cu piaţa statului membru gazdă.
EIOPA prezintă Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf până la 29 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(3)În sensul alineatului (1) litera (b), în cazul în care autoritatea de supraveghere a statului membru gazdă consideră că activităţile desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii sunt relevante în raport cu piaţa statului membru gazdă, aceasta informează autoritatea de supraveghere a statului membru de origine, precizând motivele.
(4)În cazul în care autoritatea de supraveghere a statului membru de origine nu este de acord cu relevanţa activităţilor desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii, aceasta informează autoritatea de supraveghere a statului membru gazdă în termen de o lună, precizând motivele. În cazul unui dezacord cu privire la relevanţa activităţilor desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii, autorităţile de supraveghere pot sesiza EIOPA şi îi pot solicita asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În acest caz, EIOPA poate acţiona în conformitate cu competenţele conferite prin respectivul articol.
Art. 152a^b: Cooperarea şi schimbul de informaţii în materie de supraveghere consolidate între autorităţile de supraveghere din ţara de origine şi din ţara gazdă în ceea ce priveşte activităţile transfrontaliere semnificative
(1)În cazul unor activităţi transfrontaliere semnificative, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine şi autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă cooperează între ele pentru a determina dacă întreprinderea înţelege în mod clar riscurile cu care se confruntă sau cu care se poate confrunta în statul membru gazdă şi le tratează adecvat în managementul riscului.
Cooperarea este proporţională cu riscurile pe care le implică activităţile transfrontaliere semnificative şi acoperă cel puţin următoarele aspecte:
a)sistemul de guvernanţă, inclusiv capacitatea organului administrativ, de conducere sau de control de a înţelege particularităţile pieţei transfrontaliere, instrumentele de management al riscului, mecanismele de control intern instituite şi procedurile de asigurare a conformităţii pentru activităţile transfrontaliere;
b)externalizarea şi parteneriatele de distribuţie;
c)strategia de afaceri şi instrumentarea daunelor;
d)protecţia consumatorilor.
(2)Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine informează în timp util autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă cu privire la concluziile procesului său de supraveghere a activităţilor transfrontaliere semnificative în cazul în care identifică posibile probleme de respectare a dispoziţiilor actelor cu putere de lege şi a actelor administrative aplicabile în statul membru gazdă sau în cel de origine sau probleme semnificative legate de aspectele menţionate la alineatul (1) al doilea paragraf şi astfel de probleme afectează sau pot afecta exercitarea activităţilor în statul membru gazdă.
Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine furnizează autorităţii de supraveghere din statul membru gazdă în care întreprinderea desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative cel puţin o dată pe an sau mai frecvent, în cazul unei cereri din partea autorităţii de supraveghere din statul membru gazdă în cauză, următoarele informaţii:
a)cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim, astfel cum au fost raportate de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;
b)valorile fondurilor proprii eligibile pentru acoperirea cerinţei de capital de solvabilitate şi, respectiv, a cerinţei de capital minim, astfel cum au fost raportate de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;
c)indicarea faptului că autoritatea de supraveghere din statul membru de origine consideră că există eventuale deficienţe cu privire la calcularea rezervelor tehnice de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare, precum şi cu privire la elementele menţionate la literele (a) şi (b).
Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine informează fără întârziere autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă în care întreprinderea desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative în cazul în care constată o deteriorare a condiţiilor financiare sau un risc de nerespectare a cerinţei de capital de solvabilitate sau a cerinţei de capital minim în următoarele trei luni.
Autoritatea de supraveghere a unui stat membru gazdă în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative poate adresa autorităţii de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii respective o cerere justificată în mod corespunzător de a primi alte informaţii decât cele menţionate la primul, al doilea şi al treilea paragraf, cu condiţia ca acestea să fie legate de solvabilitate, de sistemul de guvernanţă sau de modelul de afaceri al întreprinderii respective. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine furnizează aceste informaţii în timp util.
(3)În cazul în care autoritatea de supraveghere din statul membru de origine nu furnizează în timp util informaţiile menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă în cauză poate sesiza EIOPA şi poate solicita asistenţa acesteia în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(4)În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative nu respectă sau este probabil să nu respecte cerinţa de capital de solvabilitate sau cerinţa de capital minim în următoarele trei luni, autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă în care întreprinderea respectivă desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative poate solicita autorităţii de supraveghere din statul membru de origine să efectueze în comun un control la sediul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, explicând motivele unei astfel de cereri.
Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine acceptă sau refuză cererea menţionată la primul paragraf în termen de o lună de la primirea acesteia.
(5)În cazul în care este de acord să efectueze în comun un control la sediul întreprinderii, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine invită EIOPA să participe la respectivul control.
După încheierea controlului în comun la sediul întreprinderii, autorităţile de supraveghere în cauză ajung la concluzii comune, ce includ măsurile de supraveghere cele mai adecvate, în termen de două luni. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine ţine seama de aceste concluzii comune atunci când decide cu privire la măsurile de supraveghere adecvate.
În cazul în care autorităţile de supraveghere nu pot ajunge la o concluzie comună cu privire la controlul în comun la sediul întreprinderii, oricare dintre acestea poate, în termen de două luni de la expirarea termenului menţionat la al doilea paragraf de la prezentul alineat şi fără a aduce atingere măsurilor de supraveghere luate şi competenţelor de supraveghere exercitate de autoritatea de supraveghere din statul membru de origine pentru abordarea situaţiei de nerespectare efectivă a cerinţei de capital de solvabilitate sau a situaţiei de nerespectare efectivă sau probabilă a cerinţei de capital minim, să se adreseze EIOPA, solicitându-i asistenţa în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. Autorităţile de supraveghere nu se pot adresa EIOPA după expirarea termenului de două luni menţionat în prezentul paragraf şi nici după ce au ajuns la un acord cu privire la concluziile comune în conformitate cu al doilea paragraf de la prezentul alineat.
Dacă, în termenul de două luni menţionat la al treilea paragraf de la prezentul alineat, oricare dintre autorităţile de supraveghere în cauză s-a adresat EIOPA în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine amână adoptarea concluziilor finale referitoare la controlul în comun la sediul întreprinderii şi aşteaptă decizia pe care EIOPA o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din acelaşi regulament, urmând să adopte concluziile în conformitate cu decizia EIOPA. Toate autorităţile de supraveghere implicate recunosc aceste concluzii ca fiind concluziile finale.
(6)În cazul în care refuză să efectueze un control în comun la sediul întreprinderii, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine explică în scris autorităţii de supraveghere din statul membru gazdă motivele refuzului.
În cazul în care nu sunt de acord cu motivele refuzului, autorităţile de supraveghere se pot adresa EIOPA, solicitându-i asistenţa în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 în termen de o lună de la notificarea deciziei de către autoritatea de supraveghere din statul membru de origine. În acest caz, EIOPA poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul menţionat.

Art. 152b: Platformele de colaborare
(1)EIOPA poate, dacă are motive de îngrijorare întemeiate cu privire la efectele negative asupra deţinătorilor de poliţe, din proprie iniţiativă sau la cererea uneia sau mai multor autorităţi de supraveghere relevante, să constituie şi să coordoneze o platformă de colaborare pentru a consolida schimbul de informaţii şi a îmbunătăţi colaborarea dintre autorităţile de supraveghere relevante în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare activităţi în baza libertăţii de a presta servicii sau a libertăţii de stabilire şi dacă:
a)astfel de activităţi prezintă relevanţă pentru piaţa unui stat membru gazdă;
b)autoritatea de supraveghere a statului membru de origine a transmis o notificare în temeiul articolului 152a alineatul (2) cu privire la deteriorarea condiţiilor financiare sau la alte riscuri emergente; sau
c)a fost sesizată EIOPA în temeiul articolului 152a alineatul (2).
(2)Alineatul (1) nu aduce atingere dreptului autorităţilor de supraveghere relevante de a constitui o platformă de colaborare în cazul în care toate aceste autorităţi îşi dau acordul în acest sens.
(3)Constituirea unei platforme de colaborare în temeiul alineatelor (1) şi (2) nu aduce atingere mandatului de supraveghere care revine autorităţilor de supraveghere din statul membru de origine şi din statul membru gazdă prevăzut în prezenta directivă.
(4)Fără a aduce atingere articolului 35 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, la cererea EIOPA sau a oricărei autorităţi de supraveghere, autorităţile de supraveghere relevante furnizează toate informaţiile necesare în timp util pentru a permite funcţionarea corespunzătoare a platformei de colaborare.
(5)Cerinţele privind cooperarea şi schimbul de informaţii în materie de supraveghere consolidate între autorităţile de supraveghere din ţara de origine şi din ţara gazdă în conformitate cu articolul 152ab li se aplică, de asemenea, autorităţilor de supraveghere care participă la o platformă de colaborare de la instituirea unei astfel de platforme de colaborare în temeiul alineatului (1) sau (2) de la prezentul articol şi indiferent dacă întreprinderea de asigurare sau de reasigurare desfăşoară sau nu activităţi transfrontaliere semnificative. Aceste informaţii sunt, de asemenea, comunicate EIOPA atunci când se înfiinţează platforme de colaborare în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol.
(6)În cazul în care două sau mai multe autorităţi relevante din cadrul unei platforme de colaborare nu sunt de acord cu privire la procedura sau conţinutul unei acţiuni care trebuie întreprinsă sau la lipsa de acţiune în legătură cu o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, şi dacă acestea consideră că există motive serioase de îngrijorare cu privire la efectele negative asupra deţinătorilor de poliţe, EIOPA poate, la solicitarea oricărei autorităţi relevante, să acorde asistenţă autorităţilor pentru a se ajunge la un acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
În cazul în care există motive serioase de îngrijorare cu privire la efectele negative asupra deţinătorilor de poliţe din alte state membre decât statul membru de origine şi care indică deficienţe grave într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare pentru care autoritatea de supraveghere competentă nu a luat măsuri de remediere sau a luat măsuri de remediere insuficiente, EIOPA poate solicita autorităţii de supraveghere din statul membru de origine să efectueze un control la sediul întreprinderii de asigurare şi de reasigurare. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine iniţiază fără întârziere controlul la sediu şi invită EIOPA şi alte autorităţi de supraveghere vizate să participe la aceasta. În această situaţie, se aplică articolul 152ab alineatul (5) al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf.
(7)În cazul în care două sau mai multe autorităţi relevante din cadrul unei platforme de colaborare nu sunt de acord cu privire la schimbul de informaţii în temeiul alineatului (4) sau (5) de la prezentul articol, EIOPA poate acorda asistenţă pentru ca acestea să ajungă la un acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, la cererea oricărei autorităţi relevante.
(8)În cazul în care consideră oportun în interesul protecţiei deţinătorilor de poliţe de asigurare sau în scopuri de stabilitate financiară, EIOPA poate publica informaţii privind constatările, recomandările sau măsurile care decurg din activitatea de supraveghere în contextul platformei de colaborare.
În cazul în care intenţionează să publice numele întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză, EIOPA notifică fără întârziere întreprinderii respective respectiva intenţie şi îi acordă suficient timp întreprinderii respective pentru a prezenta observaţii scrise şi pentru a prezenta toate informaţiile sau argumentele relevante EIOPA şi altor autorităţi de supraveghere din cadrul platformei de colaborare. EIOPA evaluează în mod corespunzător poziţia întreprinderii în cauză şi ţine seama în mod corespunzător de aceasta atunci când decide cu privire la publicarea numelui întreprinderii. EIOPA nu publică numele întreprinderii în cauză în cazul în care o astfel de publicare ar pune în pericol o investigaţie în curs sau ar cauza, în măsura în care se poate stabili acest lucru, prejudicii disproporţionate.

Subsecţiunea 1:Asigurare
Art. 153: Termene şi limba pentru solicitarea informaţiilor
(1)Autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă poate solicita informaţiile care are dreptul să le solicite cu privire la activitatea unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care operează pe teritoriul statului membru în cauză de la autoritatea de supraveghere din statul membru de origine a întreprinderii respective. Respectivele informaţii se furnizează în termen de 20 de zile lucrătoare de la data primirii cererii, în limba oficială sau limbile oficiale ale statului membru gazdă sau într-o altă limbă acceptată de autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă.
Prin derogare de la primul paragraf, în cazuri justificate în mod corespunzător, în care informaţiile solicitate nu sunt uşor accesibile autorităţii de supraveghere din statul membru de origine şi colectarea acestora este dificil de realizat, termenul menţionat la paragraful respectiv poate fi prelungit cu 20 de zile lucrătoare.
(2)În cazul în care autoritatea de supraveghere din statul membru de origine nu furnizează informaţiile în termenul relevant menţionat la alineatul (1), autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă poate adresa cererea direct întreprinderii de asigurare sau de reasigurare. În acest caz, autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă informează autoritatea de supraveghere din statul membru de origine cu privire la cererea de informaţii înainte de a adresa cererea întreprinderii. Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare are obligaţia de a furniza aceste informaţii fără întârziere.

Art. 154: Notificare şi aprobare prealabile
(1)Statul membru gazdă nu adoptă prevederi impunând autorizarea prealabilă sau notificarea sistematică a condiţiilor generale şi speciale ale poliţelor de asigurare, a nivelului primelor sau, în cazul asigurărilor de viaţă, a bazelor tehnice utilizate în special pentru calcularea nivelului primelor şi a rezervelor tehnice, a formularelor şi altor documente pe care o întreprindere de asigurare intenţionează să le folosească în relaţia sa cu deţinătorii de poliţe de asigurare.
(2)Pentru a verifica respectarea dispoziţiilor de drept intern privind contractele de asigurare, statul membru gazdă poate solicita unei întreprinderi de asigurare care îşi propune să desfăşoare activităţi pe teritoriul său, să notifice doar nesistematic condiţiile poliţelor şi alte documente imprimate pe care îşi propune să le utilizeze, fără ca această solicitare să constituie o condiţie prealabilă pentru ca întreprinderea de asigurare să îşi desfăşoare activitatea.
(3)Statul membru gazdă nu poate menţine sau introduce notificarea prealabilă sau aprobarea majorării primelor de încasat decât ca element al unui sistem general de control al preţurilor.
Art. 155: Întreprinderi de asigurare care nu respectă dispoziţiile legale
(1)În cazul în care autorităţile de supraveghere ale unui stat membru gazdă stabilesc că o întreprindere de asigurare care are o sucursală sau care desfăşoară activităţi în baza libertăţii de a presta servicii pe teritoriul statului în cauză nu respectă dispoziţiile legale care se aplică acesteia în acel stat membru, acestea impun întreprinderii de asigurare să remedieze situaţia neregulamentară.
(2)În cazul în care întreprinderea de asigurare în cauză nu ia măsurile necesare, autorităţile de supraveghere ale statului membru în cauză informează autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine cu privire la aceasta.
Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine, cu prima ocazie, iau toate măsurile adecvate pentru a se asigura că întreprinderea de asigurare în cauză remediază situaţia neregulamentară.
Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine informează autorităţile de supraveghere din statul membru gazdă cu privire la măsurile luate.
(3)În cazul în care, în pofida măsurilor adoptate de statul membru de origine sau din cauza faptului că măsurile respective se dovedesc a fi inadecvate sau lipsesc cu desăvârşire în statul membru în cauză, întreprinderea de asigurare continuă să încalce dispoziţiile legale în vigoare în statul membru gazdă autorităţile de supraveghere din statul membru gazdă după ce informează autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine, pot adopta măsurile adecvate pentru a preveni sau penaliza neregulile ulterioare, inclusiv, în măsura în care este strict necesar, pentru a împiedica întreprinderea în cauză să mai încheie noi contracte de asigurare pe teritoriul statului membru gazdă.
De asemenea, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine sau din statul membru gazdă poate adresa chestiunea AEAPO, solicitând asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În această situaţie, AEAPO poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul respectiv.
Statele membre se asigură că, pe teritoriul lor, este posibilă prezentarea documentelor legale necesare pentru astfel de măsuri privind întreprinderile de asigurare.

(4)Alineatele (1), (2) şi (3) nu afectează capacitatea statelor membre implicate de a lua măsurile de urgenţă necesare pentru a preveni sau penaliza neregulile pe teritoriul lor. Această capacitate include posibilitatea împiedicării întreprinderii de asigurare de la a încheia noi contracte de asigurare pe teritoriul lor.
(5)Alineatele (1), (2) şi (3) nu aduc atingere competenţei statelor membre de a sancţiona încălcarea legii de pe teritoriul lor.
(6)În cazul în care o întreprindere de asigurare care a încălcat legea are o unitate sau deţine o proprietate în statul membru în cauză, autorităţile de supraveghere din statul membru respectiv, în conformitate cu legislaţia naţională, pot aplica unităţii sau proprietăţii sancţiunile administrative prevăzute la nivel naţional pentru încălcarea legii.
(7)Orice măsură adoptată în temeiul alineatelor (2)-(6), care implică restricţii privind conduita întreprinderilor de asigurare, trebuie să fie atent analizată şi comunicată întreprinderii de asigurare în cauză.
(8)Întreprinderile de asigurare prezintă autorităţilor de supraveghere ale statului membru gazdă, la cererea lor, toate documentele cerute de acestea în sensul alineatelor (1) - (7), în măsura în care întreprinderile de asigurare ale căror sedii centrale se află în respectivul stat membru sunt obligate să facă acest lucru.
(9)Statele membre informează Comisia şi AEAPO cu privire la numărul şi tipul de cazuri care au condus la refuzuri în temeiul articolelor 146 şi 148 sau în care au fost luate măsuri în temeiul alineatelor (3) şi (4) de la prezentul articol.

Art. 156: Publicitate
Întreprinderile de asigurare cu sediul central în state le membre pot să îşi facă publicitate pentru serviciile oferite prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare existente în statul membru gazdă, sub rezerva norme lor care reglementează forma şi conţinutul publicităţii adoptate în interesul general.
Art. 157: Impozitele pe prime
(1)Fără a aduce atingere unei armonizări ulterioare, fiecare contract de asigurare se află exclusiv sub rezerva impozitelor indirecte şi a taxelor parafiscale privind primele de asigurare din statul membru în care se află riscul sau este acoperit angajamentul.
Pentru aplicarea primului paragraf, bunurile mobile conţinute într-un imobil situat pe teritoriul unui stat membru, cu excepţia bunurilor în tranzit comercial, sunt considerate drept un risc situat în acest stat membru, chiar în cazul în care imobilul şi conţinutul său nu sunt acoperite de aceeaşi poliţă de asigurare.
În cazul Spaniei un contract de asigurare este supus suprataxelor stabilite legal în beneficiul organizaţiei spaniole "Consorcio de Compensacion de Seguros" pentru îndeplinirea funcţiilor sale legate de compensarea pierderilor care rezultă din evenimentele extraordinare petrecute în statul membru în cauză.
(2)Legea care se aplică în cazul contractelor în temeiul articolului 178 din prezenta directivă şi al Regulamentului (CE) nr. 593/2008 nu afectează regimul fiscal aplicabil.
(3)Fiecare stat membru aplică propriile dispoziţii de drept intern întreprinderilor de asigurare care acoperă riscurile sau angajamente situate pe teritoriul său pentru măsuri de asigurare a colectării impozitelor indirecte şi a taxelor parafiscale datorate în conformitate cu alineatul (1).
Subsecţiunea 2:Reasigurare
Art. 158: Întreprinderi de reasigurare care nu respectă dispoziţiile legale
(1)În cazul în care autorităţile de supraveghere ale unui stat membru constată că o întreprindere de reasigurare ce are o sucursală sau îşi desfăşoară activitatea în temeiul libertăţii de a presta servicii pe teritoriul respectivului stat membru nu respectă normele de drept intern care îi sunt aplicabile, ele invită întreprinderea în cauză să pună capăt acestei situaţii ilegale. În paralel, autorităţile în cauză informează autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine cu privire la aceasta.
(2)În cazul în care, în ciuda măsurilor adoptate de autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine sau deoarece respectivele măsuri se dovedesc inadecvate, întreprinderea de reasigurare încalcă în continuare normele aplicabile în statul membru gazdă, autorităţile de supraveghere ale statului membru gazdă pot, după ce au informat autoritatea competentă a statului membru de origine, să adopte măsuri adecvate pentru a preveni sau sancţiona noi nereguli, în măsura în care acest lucru este absolut necesar, împiedicând întreprinderea de reasigurare să încheie în continuare noi contracte de reasigurare pe teritoriul statului membru gazdă.
De asemenea, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine sau din statul membru gazdă poate adresa chestiunea AEAPO, solicitând asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În această situaţie, AEAPO poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul respectiv.
Statele membre se asigură că este posibil, pe teritoriul propriu, să se elibereze întreprinderilor de reasigurare documentele juridice necesare pentru respectivele măsuri.

(3)Orice măsură adoptată în conformitate cu alineatele (1) şi (2) şi care cuprinde sancţiuni sau restricţii pentru desfăşurarea activităţii de reasigurare trebuie motivată în mod corespunzător şi notificată întreprinderii de reasigurare în cauză.
Art. 159: Informaţii statistice privind activităţile transfrontaliere
Fiecare întreprindere de asigurare informează autoritatea de supraveghere competentă din statul său membru de origine, separat pentru operaţiunile desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire şi al libertăţii de a presta servicii, cu privire la valoarea primelor, a daunelor şi a comisioanelor, fără deducerea reasigurării, separat pentru fiecare stat membru şi după cum urmează:
(a)pentru asigurări generale, defalcat pe linii de activitate în conformitate cu actul delegat relevant;
(b)pentru asigurări de viaţă, defalcat pe linii de activitate în conformitate cu actul delegat relevant.
În ceea ce priveşte partea A clasa 10 din anexa I, excluzând răspunderea transportatorului, întreprinderea în cauză informează autoritatea de supraveghere respectivă şi cu privire la frecvenţa şi costul mediu al daunelor.
Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine transmite informaţiile menţionate la primul şi al doilea paragraf în termen rezonabil şi sub formă agregată autorităţilor de supraveghere din fiecare stat membru implicat, la cererea acestora.

Art. 160: Lichidarea întreprinderilor de asigurare
În cazul în care o întreprindere de asigurare este lichidată, angajamentele care rezultă din contractele subscrise prin intermediul unei sucursale sau în baza libertăţii de a presta servicii sunt îndeplinite în mod similar cu cele care rezultă din restul contractelor de asigurare ale întreprinderii în cauză, fără deosebire de naţionalitate în ceea ce priveşte asiguraţii şi beneficiarii.
Art. 161: Lichidarea întreprinderilor de reasigurare
În cazul în care o întreprindere de reasigurare este lichidată, angajamentele ce rezultă din contractele subscrise printr-o sucursală sau în temeiul libertăţii de a presta servicii sunt executate în acelaşi mod ca angajamentele ce rezultă din celelalte contracte de reasigurare ale respectivei întreprinderi.
Art. 162: Principii de autorizare şi condiţii
(1)Statele membre permit accesul la activităţile menţionate la articolul 2 alineatul (1) primul paragraf oricărei întreprinderi cu sediul central în afara Comunităţii, sub rezerva unei autorizaţii.
(2)Un stat membru poate acorda o autorizaţie în cazul în care întreprinderea îndeplineşte cel puţin următoarele condiţii:
a)să fie autorizată să desfăşoare operaţiunile de asigurare, în temeiul legislaţiei interne de care aceasta depinde;
b)să înfiinţeze o sucursală pe teritoriul statului în care solicită autorizaţia;
c)să se angajeze să stabilească la sediul sucursalei o contabilitate corespunzătoare activităţii pe care o desfăşoară, precum şi să ţină toate documentele referitoare la activitatea sa;
d)să desemneze un mandatar general, care trebuie autorizat de autoritatea de supraveghere;
e)deţine în statul membru în care solicită autorizaţia active egale cu cel puţin jumătate din pragul absolut prevăzut la articolul 129 alineatul (1) litera (d) cu privire la cerinţa de capital minim şi depune o pătrime din acel prag absolut drept garanţie;
f)să se angajeze să acopere cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim în conformitate cu articolele 100 şi 128;
g)comunică numele şi adresa reprezentantului însărcinat cu soluţionarea daunelor desemnat în fiecare dintre statele membre diferite de statul membru în care este cerută autorizarea în cazul în care riscurile care trebuie acoperite sunt clasificate la clasa 10 din anexa I partea A, cu excepţia răspunderii transportatorului;
h)să prezinte un plan de afaceri în conformitate cu articolul 163;
i)îndeplineşte cerinţele de guvernanţă enunţate în capitolul IV secţiunea 2;
(3)În sensul prezentului capitol, "sucursală" înseamnă orice prezenţă permanentă pe teritoriul unui stat membru a unei întreprinderi menţionate la alineatul (1), care primeşte autorizare în acel stat membru şi desfăşoară o activitate de asigurare.
Art. 163: Planul de afaceri al sucursalei
(1)Planul de afaceri al sucursalei menţionat la articolul 160 alineatul (2) litera (h) conţine următoarele:
a)natura riscurilor sau a angajamentelor pe care întreprinderea îşi propune să le acopere;
b)liniile directoare privind reasigurarea;
c)estimări privind cerinţa viitoare de capital de solvabilitate, stabilită în capitolul VI secţiunea 4, pe baza uni bilanţ previzional, precum şi metoda de calcul utilizată pentru obţinerea acestor estimări;
d)estimări privind viitoarea cerinţă de capital minim, stabilită în capitolul VI secţiunea 5, pe baza uni bilanţ previzional, precum şi metoda de calcul utilizată pentru obţinerea acestor estimări;
e)situaţia fondurilor proprii eligibile şi a fondurilor proprii de bază eligibile ale întreprinderii în raport cu cerinţa de capital de solvabilitate menţionate în capitolul VI secţiunile 4 şi 5;
f)estimări ale costului pentru înfiinţarea de servicii administrative şi organizarea pentru asigurarea activităţii, a resurselor financiare destinate acoperirii costurilor în cauză şi, în cazul în care riscurile care trebuie acoperite sunt clasificate în clasa 18 din anexa I partea A, resursele disponibile pentru acordarea de asistenţă;
g)informaţii cu privire la structura sistemului de guvernanţă.
(2)În plus faţă de cerinţele stabilite la alineatul (1), planul de afaceri, include următoarele, pentru primele trei exerciţii financiare:
a)un bilanţ previzional;
b)estimări ale resurselor financiare destinate acoperirii rezervelor tehnice, a cerinţei de capital minim şi a cerinţei de capital de solvabilitate;
c)pentru asigurarea generală şi:
(i)estimări ale cheltuielilor de gestionare, altele decât cele de instalare, în special cheltuielile generale curente şi comisioanele;
(ii)estimări privind primele sau cotizaţiile şi cererile de despăgubire;
d)pentru asigurările de viaţă, un plan care stabileşte estimări detaliate privind veniturile şi cheltuielile legate de activitatea directă, acceptările în reasigurare şi cedările în reasigurare.
(3)În ceea ce priveşte asigÎnurarea de viaţă, statele membre pot cere întreprinderilor de asigurare depunerea sistematică a unei notificări privind bazele tehnice utilizate la calcularea nivelului primelor şi a rezervelor tehnice, fără ca această cerinţă să reprezinte o condiţie prealabilă pentru ca o întreprindere de asigurare de viaţă să îşi desfăşoare activitatea.
Art. 164: Transferul de portofoliu
(1)În conformitate cu condiţiile prevăzute în legislaţia naţională, statele membre autorizează sucursalele înfiinţate pe teritoriul lor şi care intră în domeniul de aplicare al prezentului capitol să transfere întregile lor portofolii de contracte sau parte a acestora unei întreprinderi cesionare stabilită în acelaşi stat membru, în cazul în care autorităţile de supraveghere ale statului membru în cauză sau, după caz, ale statului membru menţionat la articolul 167, certifică faptul că după preluarea transferului întreprinderea cesionară deţine fondurile proprii eligibile necesare pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate menţionată la articolul 100 primul paragraf.
(2)În condiţiile prevăzute de legislaţia naţională, statele membre autorizează sucursalele înfiinţate pe teritoriul lor şi reglementate de prezentul capitol să transfere, integral sau parţial, portofoliul lor de contracte unei întreprinderi de asigurare cu sediul central într-un alt stat membru, în cazul în care autorităţile de supraveghere din statul membru în cauză certifică faptul că întreprinderea cesionară are fondurile proprii eligibile necesare pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate menţionată la articolul 100 primul paragraf, în cazul în care este luat în considerare transferul.
(3)În cazul în care în condiţiile prevăzute de legislaţia naţională, statul membru autorizează sucursalele înfiinţate pe teritoriul său şi reglementate de prezentul capitol să transfere, integral sau parţial, portofoliul lor de contracte unei sucursale reglementate de prezentul capitol înfiinţată pe teritoriul altor state membre, se asigură că autorităţile de supraveghere din statul membru al întreprinderii cesionare sau, după caz, autorităţile de supraveghere din statul membru menţionat la articolul 167 certifică următoarele:
a)întreprinderea cesionară are fondurile proprii eligibile necesare pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate, în cazul în care este luat în considerare transferul;
b)legislaţia statului membru al întreprinderii cesionare permite un astfel de transfer, şi
c)statul membru în cauză a fost de acord cu transferul.
(4)În cazurile menţionate la alineatele (1) - (3), statul membru în care este situată sucursala cedentă autorizează transferul după ce obţine acordul autorităţilor de supraveghere din statul membru al riscului sau în statul membru al angajamentului, în cazul în care acesta diferă de statul membru în este situată sucursala cedentă.
(5)Autorităţile de supraveghere din statul membru consultat transmit avizul sau acordul lor autorităţilor de supraveghere din statul membru de origine al sucursalei cedente în termen de trei luni de la primirea cererii. Absenţa vreunui răspuns de la autorităţile consultate în termenul în cauză se consideră echivalentul unui aviz favorabil sau al unui acord tacit.
(6)Transferul autorizat în conformitate cu prevederile de la alineatele (1)-(5) se publică în conformitate cu legislaţia naţională din statul membru în care este situat riscul sau din statul membru al angajamentului.
Astfel de transferuri sunt automat opozabile deţinătorilor de poliţe de asigurare, asiguraţilor şi altor persoane care au drepturi şi obligaţii rezultate din contractele transferate.
Art. 165: Rezerve tehnice
Statele membre impun întreprinderilor să constituie rezerve tehnice adecvate pentru a acoperi obligaţiile de asigurare şi de reasigurare asumate pe teritoriul lor, calculate în conformitate cu capitolul VI secţiunea 2. Statele membre impun întreprinderilor evaluarea activelor şi pasivelor în conformitate cu capitolul VI secţiunea 1 şi determinarea fondurilor proprii în conformitate cu capitolul VI secţiunea 3.
Art. 166: Cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim
(1)Fiecare stat membru impune sucursalelor înfiinţate pe teritoriul său o valoare a fondurilor proprii eligibile care constă în elementele menţionate la articolul 98 alineatul (3).
Cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim se calculează în conformitate cu dispoziţiile capitolului VI secţiunile 4 şi 5;
Cu toate acestea, în scopul calculării cerinţei de capital de solvabilitate şi a cerinţei de capital minim, se iau în considerare atât pentru asigurările generale, cât şi pentru asigurările de viaţă, numai operaţiunile desfăşurate de sucursala în cauză.
(2)valoarea fondurilor proprii de bază eligibilă pentru a acoperi cerinţa de capital minim şi pragul absolut al respectivei cerinţe de capital minim se constituie în conformitate cu articolul 98 alineatul (4).
(3)Valoarea fondurilor proprii de bază eligibilă nu poate fi mai mică decât jumătate din pragul absolut prevăzut la articolul 129 alineatul (1) litera (d).
Garanţia depusă în conformitate cu articolul 162 alineatul (2) litera (e) se ia în considerare în constituirea fondurilor proprii de bază eligibile destinate acoperirii cerinţei de capital minim.
(4)Activele care reprezintă contrapartida cerinţei de capital minim trebuie păstrate în statul membru în care se desfăşoară activităţile până la valoarea cerinţei de capital minim, iar surplusul în cadrul Comunităţii.
Art. 167: Avantaje pentru întreprinderile autorizate în mai multe state membre
(1)Orice întreprindere care a solicitat sau a obţinut o autorizaţie de la mai multe state membre poate solicita următoarele avantaje care pot fi acordate numai cumulativ:
a)cerinţa de capital de solvabilitate menţionată la articolul 166 se calculează în raport cu întreaga activitate pe care o desfăşoară în cadrul Comunităţii;
b)garanţia cerută în conformitate cu articolul 162 alineatul (2) litera (e) se depune numai în unul dintre statele membre în cauză;
c)activele care reprezintă cerinţa de capital minim sunt localizate, în conformitate cu articolul 134, în oricare dintre statele membre în care îşi desfăşoară activităţile.
În cazurile menţionate la primul paragraf litera (a), se iau în considerare numai operaţiunile efectuate de toate sucursalele înfiinţate în cadrul Comunităţii în scopul acestui calcul.
(2)Cererea de a beneficia de avantajele prevăzute la alineatul (1) se adresează autorităţilor de supraveghere ale statelor membre în cauză. Cererea trebuie să declare autoritatea statului membru care în viitor urmează să verifice solvabilitatea întregii activităţi a sucursalelor înfiinţate în cadrul Comunităţii. Întreprinderea trebuie să îşi motiveze alegerea cu privire la autoritatea respectivă.
Garanţia menţionată la articolul 162 alineatul (2) litera (e) se depune în statul membru în cauză.
(3)Avantajele prevăzute la alineatul (1) se pot acorda numai cu acordul autorităţilor de supraveghere ale tuturor statelor membre în care solicitarea se depune.
Aceste avantaje produc efecte de la data la care autoritatea de control aleasă se angajează, faţă de celelalte autorităţi de control, să verifice solvabilitatea sucursalelor stabilite în interiorul Comunităţii pentru ansamblul operaţiunilor lor.
Autoritatea de control selectată obţine de la celelalte state membre informaţiile necesare pentru a verifica solvabilitatea globală a sucursalelor stabilite pe teritoriul lor.
(4)La iniţiativa unuia sau mai multor state membre în cauză, avantajele acordate în temeiul alineatelor (1), (2) şi (3) sunt retrase simultan de toate statele membre în cauză.
Art. 168: Informaţii contabile, prudenţiale şi statistice şi întreprinderi în dificultate
În sensul prezentei secţiuni se aplică articolul 34, articolul 139 alineatul (3) şi articolele 140 şi 141.
În scopul aplicării articolelor 137-139 în cazul unei întreprinderi care beneficiază de avantajele prevăzute la articolul 167 alineatele (1), (2) şi (3), autoritatea de supraveghere însărcinată cu verificarea solvabilităţii sucursalelor stabilite în interiorul Comunităţii pentru ansamblul operaţiunilor lor se asimilează autorităţii de supraveghere a statului membru pe teritoriul căruia se află sediul central al unei întreprinderi stabilite în Comunitate.
Art. 169: Separarea activităţilor de asigurare de viaţă şi de asigurare generală
(1)Sucursalele menţionate în prezenta secţiune nu pot desfăşura simultan activităţi de asigurare de viaţă şi asigurare generală în acelaşi stat membru.
(2)Prin derogare de la alineatul (1) statele membre pot prevedea că sucursalele avute în vedere în prezenta secţiune, care la datele relevante menţionate la articolul 73 alineatul (5) primul paragraf desfăşurau ambele activităţi simultan într-un stat membru, pot continua acest lucru cu condiţia ca fiecare activitate să fie gestionată separat, în conformitate cu articolul 74.
(3)Orice stat membru care, în conformitate cu articolul 73 alineatul (5) al doilea paragraf, cere întreprinderilor stabilite pe teritoriul său să înceteze desfăşurarea simultană a activităţilor în care erau angajate la datele relevante menţionate la articolul 73 alineatul (5) primul paragraf trebuie, de asemenea, să impună această cerinţă şi în cazul sucursalelor menţionate în prezenta secţiune, care sunt înfiinţate pe teritoriul său şi desfăşoară simultan ambele activităţi pe teritoriul în cauză.
Statele membre pot prevedea că sucursalele menţionate în prezenta secţiune, ale căror sedii centrale desfăşoară simultan ambele activităţi şi care la datele menţionate la articolul 73 alineatul (5) primul paragraf desfăşurau pe teritoriul unui stat membru numai activităţile de asigurare de viaţă, îşi pot continua activitatea acolo. În cazul în care întreprinderea doreşte să desfăşoare activitate de asigurare generală pe teritoriul în cauză, aceasta poate desfăşura activitate de asigurare generală numai prin intermediul unei sucursale.
Art. 170: Retragerea autorizaţiei pentru întreprinderi autorizate în mai multe state membre
În cazul retragerii autorizaţiei de către autoritatea menţionată la articolul 167 alineatul (2), respectiva autoritate informează în acest sens autorităţile de supraveghere ale celorlalte state membre în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea, iar respectivele autorităţi iau măsurile corespunzătoare.
În cazul în care respectiva decizie de retragere este motivată prin insuficienţa solvabilităţii globale, astfel cum este stabilită de către statele membre care au aprobat solicitarea menţionată la articolul 167, statele membre care şi-au dat acest acord procedează, de asemenea, la retragerea autorizaţiei lor.
Art. 171: Acorduri cu ţări terţe
Prin intermediul acordurilor încheiate în conformitate cu tratatul cu una sau mai multe ţări terţe, Comunitatea poate aproba aplicarea de dispoziţii diferite de cele prevăzute în prezenta secţiune, în scopul garantării că, pe baza condiţiilor de reciprocitate, în statele membre există o protecţie adecvată pentru deţinători de poliţe de asigurare şi asiguraţi.
Art. 172: Echivalenţa cu privire la întreprinderile de reasigurare
(1)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează criteriile necesare pentru a evalua dacă regimul de solvabilitate al unei ţări terţe care se aplică activităţilor de reasigurare ale întreprinderilor având sediul central în respectiva ţară terţă este echivalent regimului stabilit la titlul I.
(2)În cazul în care criteriile adoptate în conformitate cu alineatul (1) au fost îndeplinite de o ţară terţă, Comisia, în conformitate cu articolul 301a şi asistată de AEAPO în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, poate adopta acte delegate pentru a determina dacă regimul de solvabilitate al ţării terţe respective care se aplică activităţilor de reasigurare ale întreprinderilor având sediul central în ţara terţă respectivă este echivalent cu regimul stabilit la titlul I din prezenta directivă.
Respectivele acte delegate se revizuiesc în mod regulat pentru a se lua în considerare orice schimbare semnificativă adusă regimului de supraveghere stabilit la titlul I şi regimului de supraveghere din ţara terţă.
AEAPO publică şi actualizează pe site-ul său web o listă a tuturor ţărilor terţe menţionate la primul paragraf.
(3)În cazul în care, în conformitate cu alineatul (2), regimul de solvabilitate al unei ţări terţe a fost considerat echivalent cu regimul stabilit în prezenta directivă, contractele de reasigurare încheiate cu întreprinderile cu sediul central în ţara terţă respectivă sunt tratate în acelaşi mod ca şi contractele de reasigurare încheiate cu o întreprindere care este autorizată în conformitate cu prezenta directivă.
(4)Prin derogare de la alineatul (2) şi chiar dacă criteriile specificate în conformitate cu alineatul (1) nu au fost îndeplinite, Comisia poate, pentru o perioadă limitată, în conformitate cu articolul 301a şi asistată de AEAPO în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, să adopte acte delegate pentru a determina dacă regimul de solvabilitate al unei ţări terţe aplicat activităţilor de reasigurare ale întreprinderilor care îşi au sediul central în ţara terţă respectivă este echivalent temporar cu regimul stabilit la titlul I, dacă ţara terţă respectivă a îndeplinit cel puţin următoarele criterii:
a)şi-a asumat faţă de Uniune angajamentul de a adapta şi de a aplica un regim de solvabilitate care să poată fi considerat echivalent în conformitate cu alineatul (2) înainte de sfârşitul perioadei limitate şi de a lua parte la procesul de evaluare a echivalenţei;
b)a elaborat un program de lucru pentru a îndeplini angajamentul menţionat la litera (a);
c)a alocat resurse suficiente pentru a îndeplini angajamentul menţionat la litera (a);
d)are un regim de solvabilitate bazat pe riscuri şi stabileşte cerinţe de solvabilitate cantitative şi calitative, precum şi cerinţe legate de raportarea şi transparenţa în materie de supraveghere;
e)a semnat acorduri scrise de colaborare şi schimb de informaţii confidenţiale, obţinute în timpul supravegherii, cu AEAPO şi cu autorităţile de supraveghere;
f)are un sistem de supraveghere independent; şi
g)a instituit obligaţii privind secretul profesional pentru toate persoanele care acţionează în numele autorităţilor sale de supraveghere, în special privind schimbul de informaţii cu AEAPO şi cu autorităţile de supraveghere.
Orice act delegat privind echivalenţa temporară ţine seama de rapoartele Comisiei elaborate în conformitate cu articolul 177 alineatul (2). Respectivele acte delegate se revizuiesc periodic, pe baza rapoartelor privind progresele înregistrate întocmite de ţara terţă în cauză, care sunt prezentate Comisiei şi evaluate de aceasta în fiecare an. AEAPO asistă Comisia în ceea ce priveşte evaluarea rapoartelor respective privind progresele înregistrate.
AEAPO publică şi actualizează pe site-ul său web o listă a tuturor ţărilor terţe menţionate la primul paragraf.
Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a aduce precizări suplimentare în legătură cu condiţiile stabilite la primul paragraf.
(5)Perioada limitată menţionată la alineatul (4) primul paragraf se încheie la 31 decembrie 2020 sau la data la care, în conformitate cu alineatul (2), regimul de supraveghere al ţării terţe în cauză este considerat echivalent cu regimul stabilit la titlul I, dacă acest fapt are loc înainte de 1 ianuarie 2021.
Perioada respectivă poate fi prelungită cu cel mult un an, atunci când AEAPO şi Comisia au nevoie de acest interval pentru a realiza evaluarea echivalenţei în sensul alineatului (2).
(6)Contractele de reasigurare încheiate cu întreprinderile care îşi au sediul central într-o ţară terţă al cărei regim de supraveghere a fost considerat echivalent temporar în conformitate cu alineatul (4) beneficiază de acelaşi tratament ca cel stabilit la alineatul (3). Articolul 173 se aplică şi întreprinderilor de reasigurare care îşi au sediul central într-o ţară terţă al cărei regim de supraveghere a fost considerat echivalent temporar în conformitate cu alineatul (4).

Art. 173: Interzicerea constituirii activelor ca garanţii
Statele membre nu menţin şi nici nu introduc, în scopul stabilirii rezervelor tehnice, sisteme de calcul al rezervelor brute care impun constituirea activelor ca garanţii de acoperire a rezervelor pentru prime şi pentru daune în curs, în cazul în care reasiguratorul este o întreprindere de asigurare sau de reasigurare cu sediul central într-o ţară terţă al cărei regim de solvabilitate este considerat echivalent regimului stabilit de prezenta directivă în conformitate cu articolul 172.
Art. 174: Principiul şi condiţiile de desfăşurare a activităţii de reasigurare
Niciun stat membru nu aplică întreprinderilor de reasigurare din ţări terţe care acced la activitate sau desfăşoară activitatea de reasigurare pe teritoriul său, dispoziţii care induc un tratament mai favorabil decât cel rezervat întreprinderilor de reasigurare cu sediul central pe propriul teritoriu.
Art. 175: Acorduri cu ţări terţe
(1)Comisia poate prezenta propuneri Consiliului în vederea negocierii unor acorduri cu una sau mai multe ţări terţe privind modalităţile de exercitare a supravegherii suplimentare în ceea ce priveşte:
a)întreprinderile de reasigurare din ţări terţe care desfăşoară o activitate de reasigurare în Comunitate;
b)întreprinderile de reasigurare din Comunitate care desfăşoară o activitate de reasigurare într-o ţară terţă.
(2)Acordurile prevăzute la alineatul (1) vizează în special garantarea, sub rezerva echivalenţei reglementării prudenţiale, a accesului efectiv al întreprinderilor de reasigurare la piaţa fiecărei părţi contractante, precum şi a recunoaşterii mutuale a normelor şi practicilor prudenţiale privind reasigurarea. Respectivele acorduri vizează, de asemenea, să permită:
a)ca autorităţile de supraveghere ale statelor membre să obţină informaţiile necesare pentru supravegherea întreprinderilor de reasigurare cu sediul central în Comunitate şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţărilor terţe în cauză;
b)ca autorităţile de supraveghere ale ţărilor terţe în cauză să obţină informaţiile necesare pentru supravegherea întreprinderilor de reasigurare cu sediul central pe teritoriul lor şi care îşi desfăşoară activitatea în Comunitate.
(3)Fără a aduce atingere articolului 300 alineatele (1) şi (2) din tratat, Comisia, asistată de Comitetul european pentru asigurări şi pensii ocupaţionale, examinează rezultatul negocierilor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol şi situaţia ce decurge din aceasta.
Art. 176: Informaţii care trebuie comunicate Comisiei şi AEAPO de către statele membre
Autorităţile de supraveghere din statele membre informează Comisia, AEAPO şi autorităţile de supraveghere din celelalte state membre cu privire la orice autorizare a unei filiale directe sau indirecte a uneia sau mai multor întreprinderi-mamă aflate sub incidenţa legii unei ţări terţe.
În aceste informaţii se menţionează şi structura grupului în cauză.
În cazul în care o întreprindere care se află sub incidenţa legii dintr-o ţară terţă achiziţionează o participaţie într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare autorizată în Uniune, astfel încât această întreprindere de asigurare sau de reasigurare ar deveni o filială a respectivei întreprinderi de asigurare dintr-o ţară terţă, autorităţile de supraveghere din statul membru de origine informează Comisia, AEAPO şi autorităţile de supraveghere din celelalte state membre.

Art. 177: Tratamentul rezervat de ţările terţe întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare comunitare
(1)Statele membre informează Comisia şi AEAPO cu privire la dificultăţile de ordin general cu care se confruntă întreprinderile lor de asigurare sau de reasigurare pentru a se stabili şi a opera într-o ţară terţă sau a-şi desfăşura activitatea într-o ţară terţă.

(2)Comisia transmite periodic Consiliului un raport de evaluare a tratamentului rezervat în ţările terţe întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare autorizate în Comunitate, în ceea ce priveşte:
a)stabilirea în ţări terţe a întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare autorizate în Comunitate;
b)achiziţia de participaţii în întreprinderi de asigurare sau de reasigurare din aceste ţări.
c)desfăşurarea activităţii de asigurare sau de reasigurare a acestora atunci când se stabilesc în ţările terţe în cauză;
d)furnizarea transfrontalieră de servicii de asigurare sau de reasigurare din Comunitate spre aceste ţări.
Comisia transmite respectivul raport Consiliului, însoţit, după caz, de propuneri sau recomandări adecvate.
Art. 178: Lege aplicabilă
Statele membre care nu sunt supuse aplicării Regulamentului (CE) nr. 593/2008 aplică dispoziţiile respectivului regulament pentru a determina legea aplicabilă contractelor de asigurare care intră sub incidenţa articolului 7 din respectivul regulament.
Art. 179: Obligaţii conexe
(1)Întreprinderile de asigurare generală pot oferi şi încheia contracte de asigurare obligatorie în condiţiile enunţate în prezentul articol.
(2)În cazul în care un stat membru impune obligativitatea de a subscrie o asigurare, un contract de asigurare nu corespunde acestei obligaţii decât în cazul în care respectă dispoziţiile speciale privind această asigurare, stabilite de acel stat membru.
(3)În cazul în care, într-un stat membru care impune o asigurare obligatorie, întreprinderii de asigurare i se cere să declare orice suspendare de garanţie autorităţilor de supraveghere, această suspendare este opozabilă terţilor numai în condiţiile prevăzute de acel stat membru.
(4)Fiecare stat membru comunică Comisiei riscurile pentru care legislaţia sa impune asigurarea obligatorie, indicând următoarele:
a)dispoziţiile speciale privind această asigurare;
b)elementele care trebuie să figureze în atestarea pe care întreprinderea de asigurare generală trebuie să o dea asiguratului, în cazul în care acel stat membru solicită o dovadă care să stabilească faptul că asigurarea obligatorie a fost îndeplinită.
Statul membru poate solicita ca elementele menţionate la primul paragraf litera (b) să includă o declaraţie a întreprinderii de asigurare potrivit căreia contractul este în conformitate cu dispoziţiile speciale privind această asigurare.
Comisia publică elementele menţionate la primul paragraf litera (b) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Art. 180: Interesul general
Statul membru în care este situat riscul sau statul membru al angajamentului nu împiedică un titular de poliţă de asigurare să încheie un contract cu o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu condiţiile din articolul 14, atâta timp cât respectiva încheiere a contractului nu intră în conflict cu dispoziţiile legale care protejează interesul general în statul membru în care este situat riscul sau în statul membru al angajamentului.
Art. 181: Asigurare generală
(1)Statele membre nu solicită aprobarea prealabilă sau comunicarea sistematică a condiţiilor generale sau speciale ale poliţelor de asigurare, a nivelului primelor sau formularelor şi altor documente imprimate pe care o întreprindere de asigurare îşi propune să le utilizeze în relaţiile cu deţinătorii de poliţe de asigurare.
Statele membre poate solicita comunicarea nesistematică a acestor condiţii şi a celorlalte documente numai pentru a controla respectarea dispoziţiilor de drept intern privind contractele de asigurare. Aceste solicitări nu pot constitui o condiţie prealabilă pentru ca o întreprindere de asigurare să îşi desfăşoare activitatea.
(2)Un stat membru care impune obligaţia de a subscrie o asigurare poate solicita întreprinderilor de asigurare să comunice autorităţii lor de supraveghere condiţiile generale şi speciale pentru astfel de asigurări înainte de utilizarea acestora.
(3)Statele membre pot menţine sau introduce obligaţia de notificare prealabilă sau aprobare a majorărilor tarifelor propuse numai ca un element al unui sistem general de control al preţurilor.
Art. 182: Asigurare de viaţă
Statele membre nu impun aprobarea prealabilă sau notificarea sistematică a condiţiilor generale şi speciale de asigurare, nivelul primelor, bazele tehnice utilizate în special la calcularea nivelului primelor şi a rezervelor tehnice sau formulare şi alte documente tipărite pe care o întreprindere de asigurare de viaţă intenţionează să le folosească în relaţia sa cu deţinătorii poliţelor de asigurare.
Cu toate acestea, statul membru de origine poate solicita, în scopul verificării respectării dispoziţiilor de drept intern referitoare la principiile actuariale, comunicarea sistematică a bazelor tehnice utilizate în special la calcularea nivelului primelor şi a rezervelor tehnice. Aceste solicitări nu pot constitui o condiţie prealabilă pentru ca o întreprindere de asigurare să îşi desfăşoare activitatea.
Subsecţiunea 1:Asigurarea generală
Art. 183: Informaţii generale pentru deţinătorii de poliţe de asigurare
(1)Înainte de încheierea contractului de asigurare generală, deţinătorul de poliţă de asigurare trebuie să fie informat de către întreprinderea de asigurare generală cu privire la următoarele:
a)legea aplicabilă contractului, în cazul în care părţile nu au libertatea de alegere;
b)faptul că părţile au libertatea de a alege legea aplicabilă şi legea pe care asigurătorul îşi propune să o aleagă.
Întreprinderea de asigurare informează, de asemenea, deţinătorul de poliţă cu privire la dispoziţiile privind examinarea contestaţiilor deţinătorilor de poliţe în legătură cu contractul, inclusiv, după caz, cu privire la existenţa unei instanţe însărcinate cu examinarea contestaţiilor, fără a aduce atingere dreptului deţinătorului de poliţă de asigurare de a intenta o acţiune în justiţie.
(2)Obligaţiile prevăzute la alineatul (1) se aplică numai în cazul în care deţinătorul de poliţă de asigurare este o persoană fizică.
(3)Modalităţile detaliate de aplicare a alineatelor (1) şi (2) sunt stabilite de statul membru în care este situat riscul.
Art. 184: Informaţii suplimentare pentru asigurarea generală oferite în conformitate cu dreptul de stabilire sau cu libertatea de a presta servicii
(1)În cazul în care o asigurare generală este oferită în conformitate cu dreptul de stabilire sau în conformitate cu libertatea de a presta servicii, înaintea încheierii unui angajament, deţinătorul de poliţă de asigurare este informat asupra statului membru în care se află sediul central şi, după caz, asupra sucursalei cu care va fi încheiat contractul.
În cazul în care sunt furnizate documente deţinătorului de poliţă de asigurare, acestea trebuie să includă informaţiile prevăzute în primul paragraf.
Riscurile mari nu intră sub incidenţa obligaţiilor prevăzute la primul şi la al doilea paragraf.
(2)Contractul sau orice alt document care asigură acoperirea riscurilor, precum şi oferta de asigurare în cazul în care este obligatorie pentru deţinătorul de poliţă de asigurare, indică adresa sediului central şi, după caz, a sucursalei întreprinderii de asigurare generală care asigură acoperirea.
Statele membre pot solicita ca numele şi adresa reprezentantului întreprinderii de asigurare generală menţionate la articolul 148 alineatul (2) litera (a) să apară, de asemenea, în documentele menţionate în primul paragraf al prezentului alineat.
Subsecţiunea 2:Asigurarea de viaţă
Art. 185: Informaţii pentru deţinătorii de poliţe de asigurare
(1)Înainte de încheierea contractului de asigurare de viaţă, deţinătorului de poliţă de asigurare i se comunică cel puţin informaţiile prevăzute la alineatele (2)-(4).
(2)Se comunică următoarele informaţii privind întreprinderea de asigurare de viaţă:
a)numele întreprinderii şi forma sa juridică;
b)numele statului membru în care se află sediul central şi, după caz, sucursala care încheie contractul;
c)adresa sediului central şi, după caz, a sucursalei care încheie contractul;
d)o referinţă clară la raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară, prevăzut la articolul 51, ce permite deţinătorului poliţei de asigurare un acces uşor la aceste informaţii.
(3)Se comunică următoarele informaţii privind angajamentul:
a)definiţia fiecărui beneficiu şi a fiecărei opţiuni;
b)durata contractului;
c)metode de reziliere a contractului;
d)metode de plată a primelor şi durata plăţilor;
e)metode de calculare şi atribuire a participaţiilor;
f)indicarea valorilor de răscumpărare şi a celor vărsate şi măsura în care sunt garantate;
g)informaţii privind primele pentru fiecare beneficiu, atât pentru cele principale, cât şi pentru cele suplimentare, după caz;
h)pentru poliţele pe bază de unităţi, definiţia unităţilor pe care sunt bazate beneficiile;
i)indicarea naturii activelor care acoperă contracte cu capital variabil;
j)modalităţi de exercitare a dreptului de reziliere;
k)informaţii generale privind regimul fiscal care se aplică tipului de poliţă;
l)modalităţile de soluţionare a reclamaţiilor privind contractele, formulate de deţinătorii poliţelor de asigurare, asiguraţi sau beneficiarii contractelor, inclusiv, după caz, existenţa unui serviciu de contestaţii, fără a aduce atingere dreptului de a iniţia procedurile judiciare;
m)legea aplicabilă contractului în cazul în care părţile nu au dreptul de a alege sau, în care părţile au dreptul de a alege legea aplicabilă, legea pe care o propune asigurătorul.
(4)În plus, sunt furnizate informaţii specifice pentru a oferi o înţelegere adecvată a riscurilor pe care le implică contractul şi pe care şi le asumă deţinătorul poliţei de asigurare.
(5)Deţinătorul poliţei de asigurare este informat pe întreaga durată a contractului cu privire la următoarele informaţii:
a)condiţiile generale şi speciale;
b)numele întreprinderii de asigurare de viaţă, forma sa juridică, adresa sediului central şi, după caz, a sucursalei care a încheiat contractul;
c)toate informaţiile enumerate la alineatul (3) literele (d)-(j), în cazul unei schimbări a condiţiilor de asigurare sau a unei modificări a legislaţiei aplicabile contractului;
d)în fiecare an, informaţii privind situaţia participării la beneficii;
În cazul în care, în ceea ce priveşte o ofertă de asigurare de viaţă sau încheierea unui contract de asigurare de viaţă, asigurătorul prezintă cifre privind valoarea eventualelor plăţi în afara plăţilor convenite prin contract şi mai mari decât acestea din urmă, asigurătorul oferă deţinătorului poliţei un exemplu de calcul în care este prevăzută eventuala plată la scadenţă, aplicând baza de calcul a primelor şi folosind trei rate diferite ale dobânzii. Aceasta nu se aplică asigurărilor temporare de viaţă şi contractelor pe termen limitat. Asigurătorul informează deţinătorul poliţei într-un mod clar şi cuprinzător că acest exemplu de calcul nu este decât aplicarea unui model de calcul bazat pe simple ipoteze şi că deţinătorul poliţei nu poate deduce din acest exemplu de calcul niciun drept contractual;
În cazul asigurărilor cu participare la profit, asigurătorul informează anual şi în scris deţinătorul poliţei cu privire la situaţia drepturilor sale, incluzând participarea la profit. În plus, în cazul în care asigurătorul prezintă cifre privind eventuala evoluţie a participării la profit, asigurătorul informează deţinătorul poliţei cu privire la diferenţele dintre evoluţia reală şi datele iniţiale.
(6)Informaţiile menţionate la alineatele (2) - (5) sunt formulate în mod clar şi exact, în scris, într-o limbă oficială a statului membru al angajamentului.
Cu toate acestea, aceste informaţii pot fi redactate într-o altă limbă în cazul în care asiguratul solicită şi în care legislaţia statului membru permite acest lucru sau în cazul în care asiguratul este liber să aleagă legea aplicabilă.
(7)Statul membru al angajamentului poate cere întreprinderii de asigurare de viaţă să furnizeze informaţii suplimentare celor enumerate la alineatele (2) - (5) numai în cazul în care sunt necesare pentru ca deţinătorul poliţei de asigurare să înţeleagă exact elementele esenţiale ale angajamentului.
(8)Modalităţile de aplicare a alineatelor (1)-(7) sunt stabilite de statul membru al angajamentului.
Art. 186: Perioada de anulare
(1)Statele membre prevăd ca deţinătorii de poliţe de asigurare care încheie contracte individuale de asigurare de viaţă să dispună de o perioadă între 14 şi 30 de zile de la data la care au fost informaţi de încheierea contractului în care să poată anula contractul în cauză.
Înaintarea unui preaviz de anulare de către deţinătorii de poliţe de asigurare îi eliberează pe aceştia de orice obligaţie viitoare care rezultă din contract.
Alte dispoziţii legale şi condiţiile de anulare sunt determinate de legislaţia aplicabilă contractului, în special cu privire la modalităţile de informare a asiguratului în legătură cu încheierea contractului.
(2)Statele membre pot alege să nu aplice alineatul (1) în următoarele cazuri:
a)în cazul în care contractul are o durată egală sau mai mică de şase luni;
b)în cazul în care, datorită situaţiei deţinătorului poliţei de asigurare sau condiţiilor în care se încheie contractul, acesta nu are nevoie de protecţie specială.
În cazul în care statele membre utilizează opţiunea prevăzută la primul paragraf, acestea specifică acest lucru în legislaţia lor.
Art. 187: Condiţiile poliţelor de asigurare
Condiţiile generale şi speciale ale poliţelor nu includ condiţii destinate să răspundă, într-un caz determinat, circumstanţelor speciale ale riscului care urmează să fie acoperit.
Art. 188: Eliminarea monopolurilor
Statele membre se asigură că sunt eliminate monopolurile privind accesul la activitate pentru anumite clase de asigurări, acordate organismelor stabilite pe teritoriul lor şi menţionate la articolul 8.
Art. 189: Participarea la fonduri naţionale de garantare
Statele membre gazdă pot solicita întreprinderilor de asigurare generală să se afilieze şi să participe, în aceleaşi condiţii ca şi întreprinderile de asigurare generală autorizate pe teritoriul lor, la orice sistem destinat să garanteze plata solicitărilor de despăgubire asiguraţilor şi terţilor lezaţi.
Art. 190: Operaţiunile de coasigurare comunitară
(1)Prezenta secţiune se aplică operaţiunilor de coasigurare comunitară reprezentate de acele operaţiuni de coasigurare comunitară care se referă la unul sau mai multe riscuri clasificate la clasele 3-16 din anexa I partea A şi care îndeplinesc următoarele condiţii:
a)riscul este un risc mare;
b)riscul este acoperit de mai multe întreprinderi de asigurare, în calitate de "coasigurător", una dintre acestea fiind asigurătorul principal, fără să existe o solidaritate între ele, prin intermediul unui contract unic, în schimbul unei prime globale şi pentru aceeaşi perioadă;
c)acest risc este situat în interiorul Comunităţii;
d)pentru garantarea riscului, asigurătorul principal este considerat întreprinderea de asigurare care acoperă totalitatea riscului;
e)cel puţin unul dintre coasigurători participă la contract prin sediul său central sau printr-o sucursală stabilită într-un alt stat membru decât cel al întreprinderii principale de asigurare;
f)asigurătorul principal îşi asumă în totalitate rolul care îi revine în practicarea coasigurării şi, în special, stabileşte condiţiile de asigurare şi de tarifare.
(2)Articolele 147-152 se aplică numai asigurătorilor principali.
(3)Operaţiunile de coasigurare care nu corespund condiţiilor de la alineatul (1) se supun în continuare dispoziţiilor prezentei directive, cu excepţia celor care figurează în prezenta secţiune.
Art. 191: Participarea la coasigurarea comunitară
Posibilitatea întreprinderilor de asigurare de a participa la o coasigurare comunitară nu este subordonată altor dispoziţii decât celor ale prezentei secţiuni.
Art. 192: Rezerve tehnice
Valoarea rezervelor tehnice este determinată de către diferiţi coasigurători în conformitate cu normele stabilite de către statul membru de origine al acestora sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, potrivit practicilor din statul respectiv.
Cu toate acestea, rezervele tehnice sunt cel puţin egale cu cele stabilite de asigurătorul principal în conformitate cu normele statului membru de origine al acestuia.
Art. 193: Date statistice
Statele membre de origine se asigură că coasigurătorii dispun de elementele statistice care evidenţiază importanţa operaţiunilor de coasigurare comunitară la care participă, precum şi statele membre în cauză.
Art. 194: Regimul contractelor de coasigurare în cadrul procedurilor de lichidare
În cazul lichidării unei întreprinderi de asigurare, angajamentele care rezultă din participarea la un contract de coasigurare comunitară sunt executate în acelaşi mod ca şi angajamentele care rezultă din celelalte contracte de asigurare ale acestei întreprinderi, fără deosebire în ceea ce priveşte naţionalitatea asigurătorilor şi naţionalitatea sau cetăţenia beneficiarilor.
Art. 195: Schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere
În scopul punerii în aplicare a prezentei secţiuni, autorităţile de supraveghere ale statelor membre îşi comunică, în cadrul cooperării menţionate în titlul I capitolul IV secţiunea 5, toate informaţiile necesare.
Art. 196: Cooperarea în ceea ce priveşte punerea în aplicare
Comisia şi autorităţile de supraveghere ale statelor membre cooperează strâns pentru examinarea dificultăţilor care pot apărea în aplicarea prezentei secţiuni.
În cadrul respectivei cooperări, se analizează în special practicile care ar putea indica faptul că asigurătorul principal nu îşi asumă rolul care îi revine în practicarea coasigurării sau că riscurile nu implică în mod evident participarea mai multor asigurători la garantarea lor.
Art. 197: Activităţi similare asistenţei turistice
Statele membre pot supune dispoziţiilor prezentei directive activităţile de asistenţă acordate persoanelor în dificultate în alte circumstanţe decât cele menţionate la articolul 2 alineatul (2).
În cazul în care un stat membru face uz de această posibilitate, acesta asimilează activităţile menţionate celor clasificate în clasa 18 din anexa I partea A.
Al doilea paragraf nu aduce atingere în niciun fel posibilităţilor de clasificare prevăzute în anexa I pentru activităţile aparţinând în mod evident altor clase.
Art. 198: Domeniul de aplicare al prezentei secţiuni
(1)Prezenta secţiune se aplică asigurării de protecţie juridică menţionate la clasa 17 din anexa I partea A, prin care o întreprindere de asigurare se angajează, contra plăţii unei prime, să suporte cheltuielile procedurii judiciare şi să furnizeze alte servicii legate direct de acoperirea dată de asigurare, în special cu scopul de a:
a)compensa prejudiciul suferit de asigurat, printr-o soluţionare pe căi amiabile sau printr-o procedură civilă sau penală;
b)apăra sau reprezenta asiguratul în proceduri civile, penale, administrative sau de altă natură sau în legătură cu orice plângere împotriva acestuia.
(2)Prezenta secţiune nu se aplică în niciunul dintre următoarele cazuri:
a)asigurării de protecţie juridică, în cazul în care acest tip de asigurare priveşte litigiile sau riscurile care rezultă din sau sunt legate de utilizarea navelor maritime;
b)activităţii desfăşurate de o întreprindere de asigurare care asigură răspunderea civilă, în scopul de a apăra sau reprezenta asiguratul în orice anchetă sau proces, în cazul în care activitatea respectivă este desfăşurată în acelaşi timp în propriul interes al respectivei întreprinderi de asigurare, în cadrul asigurării respective;
c)în cazul în care un stat membru decide astfel, activităţii de asigurare de protecţie juridică desfăşurată de către un asigurător al asistenţei care îndeplineşte condiţiile următoare:
(i)activitatea este desfăşurată în alt stat membru decât cel în care este situată reşedinţa obişnuită a asiguratului;
(ii)activitatea face parte dintr-un contract care acoperă numai asistenţa furnizată persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor, absenţelor de la domiciliu sau de la reşedinţa obişnuită.
În cazul menţionat la primul paragraf litera (c), contractul precizează clar faptul că acoperirea în cauză se limitează la împrejurările menţionate la litera respectivă şi este auxiliară asistenţei.
Art. 199: Contracte separate
Garanţia de protecţie juridică trebuie să facă obiectul unui contract separat de cel întocmit pentru alte clase de asigurare sau al unui capitol separat al unei poliţe unice, în care se precizează natura garanţiei de protecţie juridică şi, la cererea expresă a unui stat membru, valoarea primei corespunzătoare.
Art. 200: Gestionarea daunelor
(1)Statul membru de origine se asigură că întreprinderile de asigurare adoptă, în conformitate cu opţiunea aleasă de statul membru sau la alegerea proprie, în cazul în care statul membru convine astfel, cel puţin una dintre metodele de gestionare a daunelor prevăzute la alineatele (2), (3) şi (4).
Indiferent de soluţia adoptată, interesul persoanelor cu asigurare de protecţie juridică este considerat garantat într-o modalitate echivalentă, în conformitate cu prezenta secţiune.
(2)Întreprinderile de asigurare trebuie să se asigure că niciun membru al personalului care se ocupă cu gestionarea daunelor privind clasa de asigurare de protecţie juridică sau cu consultanţa juridică în legătură cu această gestionare nu desfăşoară în paralel o activitate similară într-o altă întreprindere care are legături financiare, comerciale sau administrative cu prima întreprindere de asigurare şi care practică una sau mai multe din celelalte clase de asigurare menţionate în anexa I.
Întreprinderile de asigurări compozite se asigură ca niciun membru al personalului care se ocupă cu gestionarea daunelor privind clasa de asigurare de protecţie juridică sau cu consultanţa juridică în legătură cu această gestionare nu desfăşoară în paralel o activitate similară pentru o altă clasă practicată de acestea.
(3)Întreprinderea de asigurare trebuie să încredinţeze administrarea daunelor în legătură cu asigurarea de protecţie juridică unei întreprinderi distincte din punct de vedere juridic. Întreprinderea respectivă trebuie să fie menţionată în contractul sau capitolul separat descris la articolul 199.
În cazul în care întreprinderea de asigurare distinctă din punct de vedere juridic are legături cu o întreprindere de asigurare care practică una sau mai multe dintre clasele de asigurare descrise la partea A din anexa I, membrii personalului întreprinderii distincte din punct de vedere juridic care gestionează cererile de despăgubire sau care oferă consultanţă juridică în legătură cu această gestionare nu pot desfăşura în paralel aceeaşi activitate sau una similară la cealaltă întreprindere de asigurare. Statele membre pot impune aceleaşi cerinţe membrilor organelor administrative, de conducere sau de control.
(4)Contractul stipulează faptul că persoanele asigurate pot apela la un avocat ales de respectivele persoane sau, în măsura în care legislaţia naţională prevede astfel, la orice altă persoană care deţine calificările corespunzătoare, din momentul în care aceştia au dreptul de a solicita daune asiguratorului lor în ceea ce priveşte contractul.
Art. 201: Libertatea de a alege avocatul
(1)Orice contract de asigurare de protecţie juridică prevede în mod explicit că:
a)în cazul în care se face apel la un avocat sau la orice altă persoană cu calificare corespunzătoare potrivit legislaţiei interne, pentru a apăra, reprezenta sau servi interesele persoanei asigurate în orice procedură judiciară sau administrativă, persoana asigurată are libertatea de a alege;
b)persoanele asigurate au libertatea să aleagă un avocat sau, în cazul în care preferă în mod expres şi în măsura în care o permite legislaţia naţională, orice altă persoană cu calificările corespunzătoare, pentru a le servi interesele ori de câte ori survine un conflict de interese.
(2)În sensul prezentei secţiuni, "avocat" înseamnă orice persoană care are dreptul să desfăşoare activităţi profesionale sub una din denumirile prevăzute în Directiva 77/249/CEE a Consiliului din 22 martie 1977 pentru a facilita exercitarea efectivă de către avocaţi a libertăţii de a presta servicii (1).
(1)JO L 78, 26.3.1977, p. 17.
Art. 202: Exceptarea de la libertatea de a alege avocatul
(1)Statele membre pot excepta asigurarea de protecţie juridică de la dispoziţiile articolului 201 alineatul (1), în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii:
a)asigurarea se limitează la cazurile care apar în urma utilizării vehiculelor rutiere pe teritoriul statului membru în cauză;
b)asigurarea priveşte un contract de acordare de asistenţă în caz de accident sau defecţiune a unui vehicul rutier;
c)nici întreprinderea de asigurare de protecţie juridică, nici asigurătorul de asistenţă nu acoperă orice fel de răspundere;
d)se adoptă măsuri corespunzătoare, astfel încât consultanţa juridică şi reprezentarea fiecărei părţi într-un litigiu să se facă prin avocaţi total independenţi, în cazul în care aceste părţi sunt asigurate pentru protecţie juridică de către aceeaşi întreprindere de asigurare.
(2)O exceptare acordată de în conformitate cu alineatul (1) nu afectează aplicarea articolului 200.
Art. 203: Arbitrajul
Statele membre prevăd, în scopul rezolvării litigiilor între întreprinderea de asigurare de protecţie juridică şi asiguraţi şi fără a aduce atingere oricărei căi de atac prevăzute de legislaţia naţională, o procedură de arbitraj sau o altă procedură ce oferă garanţii comparabile de obiectivitate.
Contractul de asigurare prevede dreptul asiguratului de a recurge la astfel de proceduri.
Art. 204: Conflictul de interese
Ori de câte ori apare conflicte de interese sau neînţelegeri asupra rezolvării unui litigiu, asigurătorul de protecţie juridică sau, după caz, departamentul de soluţionare a daunelor trebuie să informeze asiguratul cu privire la dreptul menţionat la articolul 201 alineatul (1) şi la posibilitatea de a recurge la procedura menţionată la articolul 203.
Art. 205: Eliminarea specializării în asigurări de protecţie juridică
Statele membre elimină toate dispoziţiile care interzic unei întreprinderi de asigurare să desfăşoare în paralel, pe teritoriul lor, asigurări de protecţie juridică şi alte clase de asigurare.
Art. 206: Asigurarea de sănătate ca alternativă la asigurările sociale
(1)Statele membre, în care contractele care acoperă riscurile din clasa 2 din anexa I partea A, se pot substitui parţial sau integral asigurării de sănătate furnizate de sistemul legal de asigurări sociale, pot solicita:
a)respectarea prin contract a dispoziţiilor legale speciale care protejează în acest stat membru interesul general pentru această clasă de asigurare;
b)ca autorităţilor de supraveghere din statul membru în cauză să le fie comunicate condiţiile generale şi speciale pentru acest tip de asigurare, înainte de utilizarea lor.
(2)Statele membre pot solicita ca tehnica de asigurare de sănătate menţionată la alineatul (1) să fie similară celei de asigurare de viaţă în cazul în care sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a)primele plătite sunt calculate pe bază de tabele de frecvenţă a bolilor şi alte date statistice relevante, în cazul statului membru în care este situat riscul, în conformitate cu metodele matematice aplicate în domeniul asigurărilor;
b)se constituie o rezervă de îmbătrânire;
c)asigurătorul nu poate anula contractul decât pe o perioadă de timp stabilită de statul membru în care este situat riscul;
d)contractul prevede posibilitatea de a creşte primele sau de a reduce vărsământul, chiar şi pentru contractele în curs;
e)contractul prevede posibilitatea ca deţinătorii de poliţe de asigurare să schimbe contractul cu unul nou în conformitate cu alineatul (1), propus de aceeaşi întreprindere de asigurare sau aceeaşi sucursală şi având în vedere drepturile pe care le-au dobândit.
În cazul menţionat la primul paragraf litera (e) se ţine seama de rezerva de îmbătrânire, iar o nouă examinare medicală nu poate fi cerută decât în caz de extindere a acoperirii.
Autorităţile de supraveghere din statul membru în cauză publică tabelele de frecvenţă a bolilor şi alte date statistice relevante menţionate la primul paragraf litera (a) şi le transmit autorităţilor de supraveghere din statul membru de origine.
Primele trebuie să fie suficiente, conform unor principii de actu-ariat rezonabile, pentru a permite întreprinderilor de asigurare să îndeplinească toate angajamentele legate de elementele situaţiei financiare. Statul membru de origine solicită ca baza tehnică de calculare a primelor să fie comunicată autorităţilor de supraveghere înainte ca produsul să fie oferit.
Al treilea şi al patrulea paragraf se aplică, de asemenea, în cazul modificării contractelor în curs.
Art. 207: Asigurarea obligatorie pentru accidente de muncă
Statele membre pot cere oricărei întreprinderi de asigurare care încheie asigurări obligatorii pentru accidente de muncă pe teritoriul lor, pe propriile riscuri, să respecte dispoziţiile speciale prevăzute în legislaţia lor naţională pentru această asigurare, cu excepţia dispoziţiilor privind supravegherea financiară, care ţin de competenţa exclusivă a statului membru de origine.
Art. 208: Interzicerea cedării obligatorii a unei părţi din subscriere
Statele membre nu solicită întreprinderilor de asigurare de viaţă să cedeze parte a subscrierii activităţilor enumerate în articolul 2 alineatul (3) uneia sau mai multor organizaţii desemnate în conformitate cu legislaţia naţională.
Art. 209: Primele pentru activităţi noi
Primele pentru activităţi noi trebuie să fie suficiente, în funcţie de presupunerile actuariale rezonabile, pentru a permite întreprinderilor de asigurare de viaţă să îşi îndeplinească angajamentele şi, în special, să constituie rezerve tehnice adecvate.
În acest scop, pot fi luate în considerare toate aspectele situaţiei financiare a unei întreprinderi de asigurare de viaţă, fără ca aportul din resurse, altele decât primele, şi venitul câştigat să fie sistematice şi permanente, astfel încât să pericliteze pe termen lung solvabilitatea întreprinderii în cauză.
Art. 210: Reasigurarea finită
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care încheie contracte de reasigurare finită sau care desfăşoară activităţi de reasigurare finită sunt în măsură să identifice, să măsoare, să monitorizeze, să gestioneze, să controleze şi să semnaleze, în mod corespunzător, riscurile care decurg din respectivele contracte sau activităţi.
(2)Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a, precizând dispoziţiile menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol în ceea ce priveşte monitorizarea, administrarea şi controlul riscurilor care decurg din activităţi de reasigurare finită.

(3)În sensul alineatelor (1) şi (2), reasigurare finită înseamnă reasigurare în cadrul căreia pierderea potenţială maximă, exprimată drept riscul economic maxim transferat, care decurge dintr-un transfer semnificativ atât al riscului de subscriere, cât şi al riscului sincronizării, depăşeşte prima pe întreaga durată a contractului, pentru un cuantum limitat, însă important, în combinaţie cu cel puţin una dintre următoarele caracteristici:
a)luarea în considerare explicită şi materială a valorii în timp a banilor;
b)dispoziţii contractuale destinate să atenueze în timp balanţa economică a relaţiilor dintre părţi, astfel încât să atingă un nivel ţintă de transfer al riscului.
Art. 211: Vehicule investiţionale
(1)Statele membre autorizează stabilirea pe teritoriul lor a unor vehicule investiţionale, sub rezerva autorizării prealabile de către autorităţile de supraveghere.
(2)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează următoarele criterii conform cărora autorităţile de supraveghere acordă o aprobare:
a)sfera de aplicare a autorizaţiei;
b)condiţii obligatorii care trebuie incluse în toate contractele încheiate;
c)cerinţe de competenţă şi onorabilitate menţionate la articolul 42 pentru persoanele care gestionează vehiculul investiţional;
d)cerinţe de competenţă şi onorabilitate pentru acţionarii şi asociaţii care deţin o participaţie calificată în vehiculul investiţional;
e)proceduri administrative şi contabile solide, mecanisme de control intern adecvate şi cerinţe în materie de management al riscurilor;
f)cerinţe în domeniul contabil, prudenţial şi al informaţiilor statistice;
g)cerinţe de solvabilitate.
(21)(2a)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a articolului 211 alineatele (1) şi (2), AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile pentru aprobarea de către autorităţile de supraveghere a înfiinţării de vehicule investiţionale, precum şi la formatele şi machetele care trebuie folosite în sensul alineatului (2) litera (f).
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la 31 octombrie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(22)(2b)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a articolului 211 alineatele (1) şi (2), AEAPO poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare privind procedurile pentru cooperarea şi schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere, în cazul în care vehiculul investiţional care preia riscuri de la o întreprindere de asigurare sau de reasigurare îşi are sediul în alt stat membru decât cel în care este autorizată întreprinderea de asigurare sau de reasigurare.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(3)Vehiculele investiţionale autorizate înainte de 31 decembrie 2015 intră sub incidenţa legislaţiei statului membru care le-a autorizat. Cu toate acestea, orice nouă activitate iniţiată de un astfel de vehicul investiţional după această dată intră sub incidenţa alineatelor (1), (2) şi (2a).

Art. 212: Definiţii
(1)În sensul prezentului titlu, se aplică următoarele definiţii:
a)"întreprindere participativă" înseamnă o întreprindere care este fie o întreprindere-mamă, fie o altă întreprindere care deţine o participaţie sau o întreprindere legată de o altă întreprindere printr-o relaţie în sensul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE;

b)"întreprindere afiliată" înseamnă o întreprindere care este fie o filială, fie o altă întreprindere în care se deţine o participaţie sau o întreprindere legată de o altă întreprindere printr-o relaţie în sensul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE;

c)«grup» înseamnă un grup de întreprinderi care:
(i)se compune dintr-o întreprindere participativă, din filialele acesteia, din entităţile în care respectiva întreprindere participativă sau filialele acesteia deţin o participaţie şi din întreprinderile administrate de întreprinderea participativă sau filialele acesteia împreună cu una sau mai multe întreprinderi care nu fac parte din grup, precum şi din întreprinderile legate între ele printr-o relaţie prevăzută la articolul 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE şi întreprinderile lor afiliate;
(ii)se bazează pe stabilirea, contractuală sau de altă natură, a unor relaţii financiare puternice şi durabile între întreprinderile respective şi care poate cuprinde asociaţii mutuale sau de tip mutual, cu condiţia ca:
- una dintre aceste întreprinderi să desfăşoare efectiv, printr-o coordonare centralizată, o influenţă dominantă asupra deciziilor, inclusiv asupra deciziilor financiare, ale celorlalte întreprinderi care fac parte din grup; şi
- stabilirea şi dizolvarea acestor relaţii, în sensul acestui titlu, să facă obiectul aprobării prealabile a supraveghetorului grupului;
şi în care întreprinderea care asigură coordonarea centralizată este considerată întreprinderea-mamă, iar celelalte întreprinderi sunt considerate filiale; sau
(iii)constă într-o combinaţie a punctelor (i) şi (ii);

d)"supraveghetorul grupului" înseamnă autoritatea de supraveghere responsabilă de supravegherea unui grup, determinată în conformitate cu articolul 247;
e)«colegiul supraveghetorilor» înseamnă o structură permanentă, dar flexibilă, de cooperare, coordonare şi facilitare a procesului decizional legat de supravegherea unui grup;

f)«holding de asigurare» înseamnă o întreprindere care îndeplineşte toate condiţiile următoare:
(i)întreprinderea este o întreprindere-mamă;
(ii)întreprinderea nu este o instituţie de credit, o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare, o întreprindere de investiţii sau o instituţie pentru furnizarea de pensii ocupaţionale;
(iii)întreprinderea nu este o societate financiară holding mixtă sau o societate financiară holding în înţelesul articolului 4 punctul 20 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
(iv)cel puţin o filială a întreprinderii respective este o întreprindere de asigurare sau de reasigurare;
(v)în pofida obiectului de activitate declarat al acesteia, activitatea principală a întreprinderii este oricare dintre următoarele:
1.achiziţionarea şi deţinerea de participaţii în întreprinderi de asigurare sau de reasigurare;
2.furnizarea de servicii auxiliare activităţii principale a uneia sau mai multor întreprinderi de asigurare sau reasigurare afiliate;
3.desfăşurarea uneia sau a mai multora dintre activităţile enumerate la punctele 2-12 şi la punctul 15 din anexa I la Directiva 2013/36/UE sau desfăşurarea unuia sau a mai multora dintre serviciile sau activităţile enumerate în anexa I secţiunea B la Directiva 2014/65/UE în legătură cu instrumentele financiare enumerate în anexa I secţiunea C la Directiva 2014/65/UE;
(vi)peste 50 % din cel puţin unul dintre următorii indicatori sunt asociaţi, în mod constant, cu filiale care sunt întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, întreprinderi de asigurare sau de reasigurare din ţări terţe, holdinguri de asigurare sau holdinguri financiare mixte, holdinguri de întreprinderi de asigurare şi de reasigurare din ţări terţe ori întreprinderi care furnizează servicii auxiliare activităţii principale a uneia sau mai multor întreprinderi de asigurare sau de reasigurare din grup, precum şi cu activităţi desfăşurate de întreprinderea însăşi care nu sunt legate de achiziţionarea sau deţinerea de participaţii în filiale care sunt întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sau întreprinderi de asigurare sau de reasigurare din ţări terţe, atunci când aceste activităţi sunt de aceeaşi natură ca cele desfăşurate de întreprinderile de asigurare sau de reasigurare:
1.capitalurile proprii ale întreprinderii pe baza poziţiei sale consolidate;
2.activele întreprinderii pe baza poziţiei sale consolidate;
3.veniturile întreprinderii pe baza poziţiei sale consolidate;
4.personalul întreprinderii pe baza poziţiei sale consolidate;
5.orice alt indicator considerat a fi relevant de către autoritatea naţională de supraveghere;
f1)«holding de întreprinderi de asigurare şi de reasigurare din ţări terţe» înseamnă o întreprindere-mamă, alta decât un holding de asigurare sau un holding financiar mixt în înţelesul articolului 2 punctul 15 din Directiva 2002/87/CE, a cărei principală activitate constă în dobândirea şi deţinerea unor participaţii în filiale care sunt, exclusiv sau majoritar, întreprinderi de asigurare sau de reasigurare din ţări terţe;

g)«holding mixt de asigurare» înseamnă o întreprindere mamă, alta decât o întreprindere de asigurare, decât o întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă, decât o întreprindere de reasigurare, decât o întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă, decât un holding de asigurare sau un holding financiar mixt, care numără printre filialele sale cel puţin o întreprindere de asigurare sau de reasigurare;
h)«holding financiar mixt» înseamnă un holding financiar mixt în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 15 din Directiva 2002/87/CE.

(2)De asemenea, în sensul prezentului titlu, autorităţile de supraveghere consideră drept întreprindere-mamă orice întreprindere care, în opinia respectivelor autorităţi de supraveghere, exercită în mod efectiv o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi, inclusiv, în cazul în care această influenţă este exercitată prin coordonare centralizată, asupra deciziilor celeilalte întreprinderi.
De asemenea, autorităţile de supraveghere consideră drept întreprindere filială orice întreprindere asupra căreia, în opinia respectivelor autorităţi de supraveghere, o întreprindere-mamă exercită în mod efectiv o influenţă dominantă.
De asemenea, autorităţile de supraveghere consideră drept parti-cipaţie deţinerea, directă sau indirectă, de drepturi de vot sau de capital într-o întreprindere asupra căreia, în opinia respectivelor autorităţi de supraveghere, se exercită în mod efectiv o influenţă semnificativă.
(3)În sensul prezentului titlu, autorităţile de supraveghere consideră, de asemenea, drept un grup în înţelesul alineatului (1) litera (c), două sau mai multe întreprinderi care, în opinia autorităţilor de supraveghere, sunt administrate pe o bază unitară.
În cazul în care nu toate întreprinderile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat au sediul central în acelaşi stat membru, statele membre se asigură că numai autoritatea de supraveghere care acţionează în calitate de supraveghetor al grupului în conformitate cu articolul 247 poate concluziona, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere în cauză, că aceste întreprinderi formează un grup atunci când consideră că întreprinderile respective sunt administrate pe o bază unitară.
(4)Atunci când identifică o relaţie între cel puţin două întreprinderi menţionate la alineatele (2) şi (3), autorităţile de supraveghere iau în considerare toţi factorii următori:
a)controlul sau capacitatea unei persoane fizice sau a unei întreprinderi de a influenţa deciziile, inclusiv financiare, ale unei întreprinderi, în special ca urmare a deţinerii de capital sau de drepturi de vot, a reprezentării în organul administrativ, de conducere sau de control sau a faptului că se numără printre persoanele care conduc efectiv o întreprindere sau care deţin alte funcţii-cheie, critice sau importante;
b)dependenţa puternică a unei întreprinderi de o altă întreprindere sau persoană juridică sau fizică, ca urmare a existenţei unor tranzacţii sau operaţiuni financiare sau nefinanciare semnificative, inclusiv a externalizării şi a partajării personalului între întreprinderi;
c)dovada coordonării deciziilor financiare sau de investire între două sau mai multe întreprinderi, inclusiv în ceea ce priveşte investiţii comune în întreprinderi afiliate;
d)dovada unor strategii, operaţiuni sau procese coordonate şi corelate între două sau mai multe întreprinderi, inclusiv în ceea ce priveşte canalele de distribuţie a asigurărilor, produsele sau mărcile de asigurare, comunicarea sau marketingul.
(5)În cazul în care un grup este identificat pe baza alineatului (2) sau (3) de la prezentul articol, autoritatea de supraveghere care acţionează în calitate de supraveghetor al grupului în conformitate cu articolul 247 furnizează întreprinderii desemnate drept întreprindere-mamă în conformitate cu articolul 214 alineatul (5) sau (6) şi autorităţilor de supraveghere vizate o explicaţie detaliată a factorilor pe baza cărora se face această identificare.
Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a completa sau a oferi precizări suplimentare cu privire la factorii pe care autorităţile de supraveghere îi iau în considerare pentru a identifica o relaţie între cel puţin două întreprinderi menţionate la alineatele (2) şi (3). EIOPA prezintă Comisiei respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 29 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la al doilea paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 213: Cazuri de aplicare a supravegherii la nivel de grup
(1)Statele membre prevăd supravegherea, la nivelul grupului, a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare care fac parte dintr-un grup, în conformitate cu prezentul titlu.
Dispoziţiile prezentei directive, care stabilesc normele de supraveghere a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare luate în considerare separat, continuă să se aplice acestor întreprinderi, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii contrare în prezentul titlu.
(2)Statele membre se asigură că se aplică supravegherea la nivel de grup atunci când un grup include oricare dintre următoarele:
a)întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care sunt întreprinderi participative în cel puţin o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare, o întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă sau o întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă, în conformitate cu articolele 218-258;
b)întreprinderi de asigurare sau de reasigurare a căror întreprindere mamă este un holding de asigurare sau un holding financiar mixt cu sediul social în Uniune, în conformitate cu articolele 218-258;
c)întreprinderi de asigurare sau de reasigurare a căror întreprindere mamă este un holding de asigurare sau un holding financiar mixt cu sediul social într-o ţară terţă sau o întreprindere de asigurare sau de reasigurare dintr-o ţară terţă, în conformitate cu articolele 260-263;
d)întreprinderi de asigurare sau de reasigurare a căror întreprindere mamă este un holding mixt de asigurare, în conformitate cu articolul 265.

(3)În cazurile menţionate la alineatul (2) literele (a) şi (b), atunci când întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă sau holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt cu sediul social în Uniune este fie o întreprindere afiliată unei entităţi reglementate sau unui holding financiar mixt, fie este ea însăşi (el însuşi) o astfel de entitate sau un astfel de holding care face obiectul unei supravegheri suplimentare în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2002/87/CE, supraveghetorul grupului poate decide, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate, să nu efectueze supravegherea concentrării riscurilor menţionată la articolul 244 din prezenta directivă şi/sau supravegherea tranzacţiilor intragrup menţionată la articolul 245 din prezenta directivă la nivelul respectivei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare participative sau al holdingului de asigurare sau al holdingului financiar mixt.
(4)În cazul în care un holding financiar mixt face obiectul unor dispoziţii echivalente atât în prezenta directivă, cât şi în Directiva 2002/87/CE, în special în ceea ce priveşte supravegherea în funcţie de riscuri, supraveghetorul grupului, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere implicate, poate decide să aplice doar dispoziţiile relevante din Directiva 2002/87/CE respectivului holding financiar mixt.
(5)În cazul în care un holding financiar mixt face obiectul unor dispoziţii echivalente atât în prezenta directivă, cât şi în Directiva 2013/36/UE, în special în ceea ce priveşte supravegherea în funcţie de riscuri, supraveghetorul grupului, de comun acord cu autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată în sectorul bancar şi în sectorul serviciilor de investiţii, poate decide să aplice numai dispoziţiile din directivă privind sectorul cel mai important, astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2002/87/CE.

(6)Supraveghetorul grupului informează Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (*) (ABE) şi Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (**) (AEAPO) cu privire la deciziile adoptate în temeiul alineatelor (4) şi (5). ABE, AEAPO şi Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 (***) (AEVMP), elaborează, prin intermediul Comitetului comun al autorităţilor europene de supraveghere (Comitetul comun), orientări generale menite să asigure convergenţa practicilor de supraveghere şi elaborează un proiect de standarde tehnice de reglementare, pe care îl înaintează Comisiei în termen de trei ani de la adoptarea orientărilor generale.
(*)JO L 331, 15.12.2010, p. 12.
(**)JO L 331, 15.12.2010, p. 48.
(***)JO L 331, 15.12.2010, p. 84.
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 şi, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

Art. 213a: Utilizarea măsurilor de proporţionalitate la nivelul grupului
(1)Grupurile, în înţelesul articolului 212, care fac obiectul supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b) se clasifică drept grupuri mici şi cu un grad redus de complexitate de către supraveghetorul de grup, conform procedurii prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol, în cazul în care îndeplinesc toate criteriile următoare la nivel de grup pentru ultimele două exerciţii financiare imediat anterioare acestei clasificări:
a)în cazul în care cel puţin o întreprindere de asigurare sau de reasigurare din sfera grupului nu este o întreprindere de asigurare sau reasigurare generală, trebuie îndeplinite toate criteriile următoare:
(i)submodulul «risc de rată a dobânzii» menţionat la articolul 105 alineatul (5) al doilea paragraf litera (a), calculat pe baza datelor consolidate, nu depăşeşte 5 % din rezervele tehnice consolidate ale grupului, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, astfel cum sunt menţionate la articolul 76, cu excepţia întreprinderilor cărora li se aplică metoda 2 prevăzută la articolul 233;
(ii)cuantumul total al rezervelor tehnice consolidate din activităţile de asigurare de viaţă ale grupului, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, nu depăşeşte 1 000 000 000 EUR;
b)în cazul în care cel puţin o întreprindere de asigurare sau de reasigurare din sfera grupului nu este o întreprindere de asigurare sau reasigurare de viaţă, trebuie îndeplinite toate criteriile următoare:
(i)rata combinată medie pentru activităţile de asigurare generală, după deducerea reasigurării, din ultimele trei exerciţii financiare este mai mică de 100 %;
(ii)venitul anual al grupului din primele brute subscrise nu depăşeşte 100 000 000 EUR;
(iii)suma primelor brute subscrise anuale din clasele 5-7, 11, 12, 14 şi 15 din anexa I partea A nu depăşeşte 30 % din totalul primelor subscrise anuale aferente activităţilor de asigurare generală ale grupului;
c)venitul anual din primele brute subscrise din subscrierile realizate de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare din sfera grupului care au sediul central în alte state membre decât statul membru al supraveghetorului grupului este mai mic decât oricare dintre următoarele praguri:
(i)20 000 000 EUR;
(ii)10 % din venitul total anual al grupului din primele brute subscrise;
d)venitul anual din primele brute subscrise din subscrierile realizate de grup în alte state membre decât statul membru al supraveghetorului grupului este mai mic decât oricare dintre următoarele praguri:
(i)20 000 000 EUR;
(ii)10 % din venitul total anual al grupului din primele brute subscrise;
e)suma următoarelor elemente nu depăşeşte 20 % din investiţiile totale calculate pe baza datelor consolidate:
(i)modulul «risc de piaţă» menţionat la articolul 105 alineatul (5);
(ii)- partea din modulul «risc de contrapartidă» menţionat la articolul 105 alineatul (6) care corespunde expunerilor la securitizări, instrumente financiare derivate, creanţe de la intermediari şi alte investiţii care nu sunt acoperite de submodulul «risc de marjă de credit»;
(iii)orice cerinţă de capital aplicabilă investiţiilor în active necorporale care nu sunt acoperite de modulele «risc de piaţă» şi «risc de contrapartidă»;
f)acceptările în reasigurare de întreprinderile din grup nu depăşeşte 50 % din venitul total anual din primele brute subscrise al grupului;
g)diferenţa menţionată la articolul 230 alineatul (1), în cazul în care se utilizează metoda 1, la articolul 233 alineatul (1), în cazul în care se utilizează metoda 2, sau la articolul 233a alineatul (1), în cazul în care se utilizează o combinaţie de metode, este pozitivă;
h)în cazul în care se utilizează metoda 2 sau o combinaţie a metodelor 1 şi 2, fiecare întreprindere căreia i se aplică metoda 2 este o întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate.
Criteriile prevăzute la primul paragraf litera (a) punctul (i) şi la litera (e) nu se aplică grupurilor în care se utilizează numai metoda 2.
(2)Articolul 29b se aplică mutatis mutandis la nivelul întreprinderii-mamă de asigurare sau de reasigurare de cel mai înalt rang, al holdingului de asigurare sau al holdingului financiar mixt.
(3)Grupurile cărora li se aplică supravegherea la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b) de mai puţin de doi ani iau în considerare numai ultimul exerciţiu financiar atunci când evaluează dacă îndeplinesc criteriile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol.
(4)Următoarele grupuri nu sunt niciodată clasificate ca grupuri mici şi cu un grad redus de complexitate:
a)grupurile care sunt conglomerate financiare în înţelesul articolului 2 punctul 14 din Directiva 2002/87/CE;
b)grupurile în care cel puţin o filială este o întreprindere menţionată la articolul 228 alineatul (1);
c)grupurile care utilizează un model intern parţial sau integral aprobat pentru a-şi calcula cerinţa de capital de solvabilitate a grupului.
(5)Articolele 29c, 29d şi 29e se aplică mutatis mutandis.
(6)Comisia completează prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează următoarele:
a)criteriile prevăzute la alineatul (1), inclusiv metoda de calculare a sumei menţionate la primul paragraf litera (e) de la alineatul respectiv;
b)metodologia care urmează să fie utilizată la clasificarea grupurilor ca grupuri mici şi cu un grad redus de complexitate; şi
c)condiţiile de acordare sau de retragere a aprobării autorităţilor de supraveghere pentru măsurile de proporţionalitate care urmează să fie utilizate de grupurile care nu sunt clasificate ca grupuri mici şi cu un grad redus de complexitate.
Art. 213b: Dificultăţi privind supravegherea la nivel de grup
(1)În cazurile menţionate la articolul 213 alineatul (2) litera (b), holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt se asigură că:
a)mecanismele interne şi repartizarea atribuţiilor în interiorul grupului sunt adecvate pentru respectarea prezentului titlu şi, în special, sunt eficace pentru:
(i)coordonarea tuturor filialelor holdingului de asigurare sau ale holdingului financiar mixt, inclusiv, în situaţiile în care este necesar, prin intermediul unei repartizări adecvate a atribuţiilor între respectivele întreprinderi;
(ii)preîntâmpinarea sau gestionarea conflictelor din interiorul grupului; şi
(iii)asigurarea respectării în tot grupul a politicilor stabilite pentru întregul grup de către holdingul de asigurare sau de către holdingul financiar mixt;
b)organizarea structurală a grupului din care face parte holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt nu obstrucţionează şi nu împiedică în vreun fel supravegherea eficace a grupului şi a filialelor de asigurare şi de reasigurare din cadrul său, ţinând seama, în special, de:
(i)poziţia holdingului de asigurare sau a holdingului financiar mixt într-un grup cu mai multe niveluri;
(ii)structura acţionariatului; şi
(iii)rolul holdingului de asigurare sau al holdingului financiar mixt în cadrul grupului.
(2)În cazul în care condiţiile prevăzute la alineatul (1) litera (a) nu sunt îndeplinite, supraveghetorul grupului are competenţa de a solicita holdingului de asigurare sau holdingurilor financiare mixte să modifice mecanismele interne şi repartizarea atribuţiilor în interiorul grupului.
În cazul în care condiţiile stabilite la alineatul (1) litera (b) de la prezentul articol nu sunt îndeplinite, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt este supus unor măsuri de supraveghere adecvate de către supraveghetorul grupului pentru asigurarea sau restabilirea, după caz, a continuităţii şi integrităţii supravegherii la nivel de grup şi a respectării cerinţelor stabilite în prezentul titlu. Mai precis, statele membre se asigură că, atunci când acţionează ca supraveghetori ai grupului în conformitate cu articolul 247, autorităţile de supraveghere au competenţa de a impune holdingului de asigurare sau holdingului financiar mixt să structureze grupul într-un mod care să îi permită autorităţii de supraveghere relevante să exercite cu eficacitate supravegherea la nivel de grup. Autorităţile de supraveghere îşi exercită această competenţă numai în circumstanţe excepţionale, după consultarea EIOPA şi, după caz, a altor autorităţi de supraveghere implicate şi pun la dispoziţia holdingului de asigurare sau a holdingului financiar mixt o justificare în acest sens.
(3)În cazurile menţionate la articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b) din prezenta directivă, dacă pentru un grup format din întreprinderi legate între ele printr-o relaţie în înţelesul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE şi din întreprinderile lor afiliate sau identificat în temeiul articolului 212 alineatul (3) din prezenta directivă organizarea structurală este de aşa natură încât obstrucţionează sau împiedică supravegherea eficace a grupului respectiv sau împiedică grupul respectiv să respecte prezentul titlu, grupul este supus unor măsuri de supraveghere adecvate pentru asigurarea sau restabilirea, după caz, a continuităţii şi a integrităţii supravegherii la nivel de grup şi a respectării prezentului titlu. Mai precis, statele membre se asigură că, atunci când acţionează în calitate de supraveghetori ai grupului în temeiul articolului 247 din prezenta directivă, autorităţile de supraveghere au competenţa de a impune înfiinţarea unui holding de asigurare sau a unui holding financiar mixt cu sediul central în Uniune sau a unei întreprinderi în Uniune care să exercite efectiv, prin coordonare centralizată, o influenţă dominantă asupra deciziilor, inclusiv financiare, ale întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare care fac parte din grup. În acest caz, responsabilitatea pentru respectarea prezentului titlu îi revine holdingului de asigurare, holdingului financiar mixt sau întreprinderii în cauză care exercită efectiv o coordonare centralizată.

Art. 214: Domeniul de aplicare a supravegherii la nivel de grup
(1)Exercitarea supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 nu implică obligaţia ca autorităţile de supraveghere să aibă un rol de supraveghere în raport cu o întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă, o întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă sau un holding mixt de asigurare luate în considerare separat.
Exclusiv în scopul asigurării respectării prezentului titlu, exercitarea supravegherii la nivel de grup poate implica supravegherea directă şi exercitarea de către autorităţile de supraveghere a competenţelor de supraveghere a holdingurilor de asigurare şi a holdingurilor financiare mixte.

(2)În fiecare caz în parte, supraveghetorul grupului poate decide să nu includă o întreprindere în supravegherea la nivel de grup menţionată la articolul 213 în cazul în care:
a)întreprinderea este stabilită într-o ţară terţă în care există obstacole juridice în calea transferului informaţiilor necesare, fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 229;
b)întreprinderea care ar trebui inclusă prezintă un interes neglijabil în raport cu obiectivele supravegherii la nivel de grup; sau
c)includerea respectivei întreprinderi ar fi inadecvată sau de natură să inducă în eroare în raport cu obiectivele supravegherii la nivel de grup.
Atunci când evaluează dacă o întreprindere prezintă un interes neglijabil în raport cu obiectivele supravegherii la nivel de grup, în temeiul primului paragraf litera (b), supraveghetorul grupului se asigură că sunt îndeplinite condiţiile următoare:
(a)dimensiunea întreprinderii, din punctul de vedere al activelor totale şi al rezervelor tehnice, este redusă în comparaţie cu cea a altor întreprinderi din grup şi a grupului în ansamblu;
(b)excluderea întreprinderii din domeniul de aplicare al supravegherii la nivel de grup nu ar avea niciun impact semnificativ asupra solvabilităţii la nivel de grup;
(c)riscurile calitative şi cantitative, inclusiv cele care decurg din tranzacţiile intragrup, pe care întreprinderea le prezintă sau le poate prezenta pentru întregul grup sunt nesemnificative.
Cu toate acestea, în cazul în care mai multe întreprinderi din acelaşi grup, luate în considerare separat, pot fi excluse în temeiul primului paragraf litera (b), acestea trebuie totuşi incluse dacă, în mod colectiv, prezintă un interes care nu este neglijabil.

Atunci când supraveghetorul grupului consideră că o întreprindere de asigurare sau de reasigurare nu ar trebui să fie inclusă în supravegherea la nivel de grup prevăzută la primul paragraf litera (b) sau (c), acesta consultă celelalte autorităţi de supraveghere interesate înainte de a lua o decizie.
Atunci când, într-un caz prevăzut la primul paragraf literele (b) sau (c), supraveghetorul grupului nu include o întreprindere de asigurare sau de reasigurare în supravegherea la nivel de grup, autorităţile de supraveghere din statul membru în care este stabilită respectiva întreprindere pot solicita întreprinderii care se află în fruntea grupului orice informaţii care pot facilita supravegherea de către aceste autorităţi a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare vizate.
(3)În cazul în care excluderea uneia sau mai multor întreprinderi din domeniul de aplicare al supravegherii la nivel de grup în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol ar avea ca rezultat un caz care nu ar declanşa aplicarea supravegherii la nivel de grup în temeiul articolului 213 alineatul (2) literele (a), (b) şi (c), supraveghetorul grupului consultă EIOPA şi, după caz, alte autorităţi de supraveghere vizate înainte de a adopta decizia de excludere. O astfel de decizie se adoptă numai în circumstanţe excepţionale şi se justifică în mod corespunzător faţă de EIOPA şi, după caz, faţă de celelalte autorităţi de supraveghere vizate. Supraveghetorul grupului reevaluează cel puţin o dată pe an dacă decizia respectivă continuă să fie adecvată. În caz negativ, supraveghetorul grupului notifică EIOPA şi, după caz, celorlalte autorităţi de supraveghere vizate faptul că va începe să exercite supravegherea la nivel de grup.
Înainte de a exclude întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang de la supravegherea la nivel de grup în temeiul alineatului (2) primul paragraf litera (b), supraveghetorul grupului consultă EIOPA şi, după caz, alte autorităţi de supraveghere vizate şi evaluează impactul pe care exercitarea supravegherii de grup la nivelul unei întreprinderi participative intermediare l-ar avea asupra solvabilităţii grupului. Mai precis, o astfel de excludere nu este posibilă dacă ar conduce la o îmbunătăţire semnificativă a solvabilităţii grupului.
Pentru a asigura o aplicare unitară şi consecventă a prezentului alineat, EIOPA emite ghiduri în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 pentru a oferi precizări suplimentare cu privire la circumstanţele excepţionale menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat sau cu privire la cazurile în care poate fi justificată excluderea întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang, inclusiv a holdingurilor de asigurare, din domeniul de aplicare al supravegherii la nivel de grup.
(4)Fără a aduce atingere alineatelor (2) şi (3) de la prezentul articol, sfera grupului căruia i se aplică supravegherea la nivel de grup în temeiul articolului 213 alineatul (2) se identifică în conformitate cu articolul 212.
În cazul în care un grup supus supravegherii la nivel de grup în temeiul articolului 213 alineatul (2) literele (a), (b) şi (c) este identificat în conformitate cu articolul 212 alineatele (2) şi (3) şi în cazul în care o întreprindere-mamă sau o filială a grupului respectiv este şi întreprinderea participativă de cel mai înalt rang a unui alt grup în înţelesul articolului 212 alineatul (1) litera (c), se consideră că acest alt grup este inclus în sfera grupului identificat în conformitate cu articolul 212 alineatele (2) şi (3).
Autorităţile de supraveghere pot aplica articolul 212 alineatele (2) şi (3) pentru a extinde sfera unui grup în înţelesul articolului 212 alineatul (1) litera (c).
(5)În cazul în care un grup identificat în conformitate cu articolul 212 alineatul (3) face obiectul supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a), (b) şi (c), grupul desemnează una dintre întreprinderile administrate pe o bază unitară drept întreprindere-mamă care să fie responsabilă cu respectarea prezentului titlu. Celelalte întreprinderi menţionate la articolul 212 alineatul (3) primul paragraf sunt considerate filiale.
(6)În cazul în care desemnarea întreprinderii-mamă în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol ar implica dificultăţi semnificative în calea exercitării supravegherii la nivel de grup, în special în cazurile în care sediul central al întreprinderii nu este stabilit pe teritoriul statului membru al autorităţii de supraveghere care acţionează în calitate de supraveghetor al grupului în conformitate cu articolul 247 sau în cazul în care desemnarea ar duce la incapacitatea grupului de a respecta efectiv prezentul titlu, statele membre se asigură că autoritatea de supraveghere care acţionează în calitate de supraveghetor al grupului are competenţa de a impune, după consultarea altor autorităţi de supraveghere în cauză, desemnarea unei alte întreprinderi-mamă. Autoritatea de supraveghere care acţionează în calitate de supraveghetor al grupului justifică în mod corespunzător, faţă de grup şi faţă de celelalte autorităţi de supraveghere în cauză, decizia de a desemna o altă întreprindere-mamă.
În cazul în care un grup identificat în conformitate cu articolul 212 alineatul (3) şi care face obiectul supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a), (b) şi (c) nu desemnează o întreprindere-mamă în conformitate cu alineatul (5) de la prezentul articol, autoritatea de supraveghere care acţionează în calitate de supraveghetor al grupului în conformitate cu articolul 247 desemnează, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere în cauză, o întreprindere-mamă care urmează să fie responsabilă de respectarea prezentului titlu. Celelalte întreprinderi din grupul respectiv sunt considerate filiale.
Atunci când desemnează o întreprindere-mamă în conformitate cu primul sau al doilea paragraf de la prezentul alineat, autoritatea de supraveghere care acţionează în calitate de supraveghetor al grupului în conformitate cu articolul 247 ia în considerare următorii factori:
a)valoarea rezervelor tehnice ale fiecărei întreprinderi;
b)primele brute subscrise anuale ale fiecărei întreprinderi;
c)numărul de întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate fiecărei întreprinderi.
Autorităţile de supraveghere evaluează cel puţin anual dacă desemnarea continuă să fie adecvată. În caz contrar, autoritatea de supraveghere care acţionează în calitate de supraveghetor al grupului în conformitate cu articolul 247 desemnează o altă întreprindere-mamă după consultarea altor autorităţi de supraveghere în cauză. Această altă întreprindere-mamă este responsabilă cu respectarea prezentului titlu.

Art. 215: Ultima întreprindere-mamă la nivel comunitar
(1)În cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă sau holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt, în sensul dispoziţiilor de la articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b), este la rândul său o filială a unei alte întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sau a unui alt holding de asigurare sau a unui alt holding financiar mixt cu sediul social în Uniune, articolele 218-258 se aplică doar la nivelul principalei întreprinderi mamă de asigurare sau de reasigurare, al principalului holding mamă de asigurare sau al principalului holding mamă financiar mixt cu sediul social în Uniune.
(2)În cazul în care principala întreprindere mamă de asigurare sau de reasigurare sau principalul holding mamă de asigurare sau principalul holding mamă financiar mixt cu sediul social în Uniune, în sensul dispoziţiilor de la alineatul (1), este o filială a unei întreprinderi care face obiectul unei supravegheri suplimentare în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2002/87/CE, supraveghetorul grupului poate decide, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate, să nu efectueze supravegherea concentrării riscurilor menţionată la articolul 244 şi/sau supravegherea tranzacţiilor efectuate în interiorul grupului menţionată la articolul 245 la nivelul principalei întreprinderi mamă în cauză sau al holdingului principal în cauză.

Art. 216: Ultima întreprindere-mamă la nivel naţional
(1)În cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă sau holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt cu sediul social în Uniune, în sensul dispoziţiilor de la articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b), nu are sediul social în acelaşi stat membru ca principala întreprindere mamă de la nivelul Uniunii menţionată la articolul 215, statele membre pot autoriza autorităţile lor de supraveghere să decidă, după consultarea supraveghetorului grupului şi a principalei întreprinderi mamă de la nivelul Uniunii în cauză, să supună supravegherii la nivel de grup principala întreprindere mamă de asigurare sau de reasigurare, principalul holding mamă de asigurare sau principalul holding mamă financiar mixt de la nivel naţional.

Într-un astfel de caz, autoritatea de supraveghere îşi motivează decizia atât faţă de supraveghetorul grupului, cât şi faţă de întreprinderea-mamă ultimă la nivelul Uniunii. Supraveghetorul grupului informează colegiul supraveghetorilor în conformitate cu articolul 248 alineatul (1) litera (a).
Articolele 218-258 se aplică mutatis mutandis, sub rezerva alineatelor (2)-(6) de la prezentul articol.

(2)Autoritatea de supraveghere poate limita supravegherea la nivel de grup a ultimei întreprinderi-mamă la nivel naţional la una sau mai multe secţiuni ale capitolului II.
(3)În cazul în care autoritatea de supraveghere decide să aplice dispoziţiile capitolului II secţiunea 1 ultimei întreprinderi-mamă la nivel naţional, alegerea metodei efectuată în conformitate cu articolul 220 de către supraveghetorul grupului în ceea ce priveşte ultima întreprindere-mamă la nivel comunitar menţionată la articolul 215 este considerată determinantă şi este aplicată de către autoritatea de supraveghere din statul membru în cauză.
(4)În cazul în care autoritatea de supraveghere decide să aplice dispoziţiile capitolului II secţiunea 1 ultimei întreprinderi-mamă la nivel naţional şi în cazul în care ultima întreprindere-mamă la nivel comunitar menţionată la articolul 215 a obţinut, în conformitate cu articolul 231 sau cu articolul 233 alineatul (5), permisiunea de a calcula, pe baza unui model intern, cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup şi cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare care fac parte din grup, această decizie este considerată determinantă şi este aplicată de către autoritatea de supraveghere din statul membru în cauză.
Într-o astfel de situaţie, în cazul în care autoritatea de supraveghere consideră că profilul de risc al ultimei întreprinderi-mamă la nivel naţional se abate în mod semnificativ de la modelul intern aprobat la nivel comunitar şi atât timp cât întreprinderea în cauză nu răspunde în mod adecvat preocupărilor autorităţii de supraveghere, respectiva autoritate de supraveghere poate decide să impună, ca urmare a aplicării acestui model, o majorare de capital faţă de cerinţa de capital de solvabilitate a grupului din care face parte întreprinderea în cauză sau, în împrejurări excepţionale în care această majorare de capital ar fi inadecvată, poate să solicite întreprinderii în cauză să calculeze cerinţa de capital de solvabilitate a grupului din care face parte pe baza formulei standard.
Autoritatea de supraveghere motivează aceste decizii atât faţă de întreprindere, cât şi faţă de supraveghetorul grupului. Supraveghetorul grupului informează colegiul supraveghetorilor în conformitate cu articolul 248 alineatul (1) litera (a).

(5)În cazul în care autoritatea de supraveghere decide să aplice dispoziţiile capitolului II secţiunea 1 ultimei întreprinderi-mamă la nivel naţional, întreprinderea în cauză nu este autorizată să solicite, în conformitate cu articolul 236 sau cu articolul 243 permisiunea de a supune oricare dintre filialele sale dispoziţiilor articolelor 238 şi 239.
(6)În cazul în care statele membre autorizează autorităţile lor de supraveghere să ia decizia menţionată la alineatul (1), aceste autorităţi de supraveghere prevăd că nicio astfel de decizie nu poate fi luată sau menţinută în cazul în care ultima întreprindere-mamă la nivel naţional este o filială a ultimei întreprinderi-mamă la nivel comunitar menţionate la articolul 215, iar aceasta din urmă a obţinut, în conformitate cu articolul 237 sau cu articolul 243 permisiunea ca filiala în cauză să fie supusă dispoziţiilor articolelor 238 şi 239.
(7)Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a preciza circumstanţele în care se poate lua decizia menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol.

Art. 217: Întreprinderea-mamă care acoperă mai multe state membre
(1)În cazul în care statele membre autorizează autorităţile lor de supraveghere să ia decizia menţionată la articolul 216, acestea le autorizează, de asemenea, să decidă încheierea unui acord cu autorităţile de supraveghere din alte state membre în care este prezentă o altă ultimă întreprindere-mamă la nivel naţional afiliată, în scopul de a efectua supravegherea grupului la nivelul unui sub-grup care acoperă mai multe state membre.
În cazul în care autorităţile de supraveghere în cauză au încheiat un acord, astfel cum se menţionează la primul paragraf, supravegherea unui grup nu poate fi efectuată la nivelul niciunei ultime întreprinderi-mamă, menţionate la articolul 216, care este prezentă în state membre diferite de statul membru în care se situează subgrupul menţionat la primul paragraf al prezentului alineat.
Într-un astfel de caz, autorităţile de supraveghere îşi motivează acordul atât faţă de supraveghetorul grupului, cât şi faţă de întreprinderea-mamă ultimă de la nivelul Uniunii. Supraveghetorul grupului informează colegiul supraveghetorilor în conformitate cu articolul 248 alineatul (1) litera (a).

(2)Articolul 216 alineatele (2)-(6) se aplică prin analogie.
(3)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a preciza circumstanţele în care se poate lua decizia menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol.

Subsecţiunea 1:Dispoziţii generale
Art. 218: Supravegherea solvabilităţii la nivel de grup
(1)Supravegherea solvabilităţii la nivel de grup se exercită în conformitate cu alineatele (2) şi (3) din prezentul articol, cu articolul 246 şi cu capitolul III.
(2)În cazul menţionat la articolul 213 alineatul (2) litera (a), statele membre solicită întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare participative să se asigure că grupul dispune în permanenţă de fonduri proprii eligibile cel puţin egale cu cerinţa de capital de solvabilitate a grupului calculată în conformitate cu subsecţiu-nile 2, 3 şi 4.
(3)În cazul menţionat la articolul 213 alineatul (2) litera (b), statele membre solicită întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare dintr-un grup să se asigure că grupul dispune în permanenţă de fonduri proprii eligibile cel puţin egale cu cerinţa de capital de solvabilitate a grupului calculată în conformitate cu subsecţiunea 5.
(4)Cerinţele menţionate la alineatele (2) şi (3) sunt supuse procesului de supraveghere efectuat de către supraveghetorul grupului în conformitate cu capitolul III. Articolul 136 şi articolul 138 alineatele (1)-(4) se aplică prin analogie.
(5)De îndată ce întreprinderea participativă observă şi informează supraveghetorul grupului că cerinţa de capital de solvabilitate al grupului nu mai este respectată sau că există riscul nerespectării în următoarele trei luni, supraveghetorul grupului informează celelalte autorităţi de supraveghere din cadrul colegiului, care analizează situaţia grupului.
Art. 219: Frecvenţa calculelor
(1)Supraveghetorul grupului se asigură că întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă sau holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt realizează cel puţin o dată pe an calculele menţionate la articolul 218 alineatele (2) şi (3).
Datele relevante acestui calcul şi rezultatele sale sunt transmise supraveghetorului grupului de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă sau, în cazul în care grupul nu are la conducere o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, de către holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt sau de către întreprinderea din cadrul grupului desemnată de supraveghetorul grupului după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate şi a grupului însuşi.
(2)Întreprinderea de asigurare, întreprinderea de reasigurare, holdingul de asigurare şi holdingul financiar mixt monitorizează în permanenţă cerinţa de capital de solvabilitate a grupului. În cazul în care profilul de risc al grupului se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza cerinţei de capital de solvabilitate a grupului comunicate ultima dată, cerinţa de capital de solvabilitate a grupului este recalculată fără întârziere şi este comunicată supraveghetorului grupului.
În cazul în care există elemente care sugerează că profilul de risc al grupului s-a modificat în mod semnificativ de la data la care s-a comunicat ultima dată cerinţa de capital de solvabilitate a grupului, supraveghetorul grupului poate solicita o recalculare a cerinţei de capital de solvabilitate a grupului.

Subsecţiunea 2:Alegerea metodei de calcul şi principii generale
Art. 220: Alegerea metodei
(1)Calculul solvabilităţii la nivel de grup a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare menţionate la articolul 213 alineatul (2) litera (a) se efectuează pe baza principiilor tehnice şi a uneia dintre metodele enunţate la articolele 221-233a.

(2)Statele membre prevăd că solvabilitatea la nivel de grup a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare menţionate la articolul 213 alineatul (2) litera (a) se calculează după metoda 1, prevăzută la articolele 230-232.
Cu toate acestea, statele membre autorizează autorităţile lor de supraveghere, în cazul în care acestea îşi asumă rolul de supraveghetor al grupului în raport cu un anumit grup, să decidă, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere în cauză şi a grupului însuşi, aplicarea, în cazul grupului respectiv, a metodei 2 în conformitate cu articolele 233 şi 234 sau, dacă aplicarea exclusivă a metodei 1 ar fi inadecvată, a unei combinaţii a metodelor 1 şi 2 în conformitate cu articolele 233a şi 234.

(3)Fără a aduce atingere tratamentului aplicat întreprinderilor menţionate la articolul 228 alineatul (1), autorităţile de supraveghere pot decide să aplice metoda 2 în temeiul alineatului (2) al doilea paragraf de la prezentul articol numai întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare din ţări terţe, holdingurilor de asigurare, holdingurilor financiare mixte şi holdingurilor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare din ţări terţe.

Art. 221: Includerea cotei proporţionale
(1)Calculul solvabilităţii la nivel de grup ţine seama de cota proporţională deţinută de întreprinderea participativă în întreprinderile sale afiliate.
În sensul primului paragraf, cota proporţională include oricare dintre următoarele:
a)în cazul în care se utilizează metoda 1, procentele folosite pentru stabilirea conturilor consolidate;
b)în cazul în care se utilizează metoda 2, partea de capital subscris deţinută, direct sau indirect, de către întreprinderea participativă.
Cu toate acestea, indiferent de metoda utilizată, în cazul în care întreprinderea afiliată este o întreprindere filială şi nu dispune de suficiente fonduri proprii eligibile pentru a-şi acoperi cerinţa de capital de solvabilitate, se ia în considerare deficitul de solvabilitate total al filialei.
În cazul în care, în opinia autorităţilor de supraveghere, răspunderea întreprinderii-mamă care deţine o parte din capital se limitează strict la acea cotă de capital, supraveghetorul grupului poate permite, cu toate acestea, ca deficitul de solvabilitate al întreprinderii filiale să fie luat în considerare pe o bază proporţională.
(11)Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, exclusiv în sensul articolului 228, indiferent dacă se utilizează metoda 1 sau metoda 2, «cotă proporţională» înseamnă partea din capitalul subscris care este deţinută, direct sau indirect, de întreprinderea participativă în cadrul întreprinderii afiliate.

(2)După consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate şi a grupului însuşi, supraveghetorul grupului determină cota proporţională care se ia în considerare în cazurile următoare:
a)în cazul în care nu există nu există legături de capital între anumite întreprinderi dintr-un grup;
b)în cazul în care o autoritate de supraveghere consideră drept participaţie deţinerea, directă sau indirectă, de drepturi de vot sau de capital într-o întreprindere deoarece, în opinia sa, asupra întreprinderii în cauză se exercită în mod efectiv o influenţă semnificativă;
c)în cazul în care o autoritate de supraveghere consideră că o întreprindere este întreprinderea-mamă a altei întreprinderi, deoarece în opinia autorităţii de supraveghere aceasta exercită efectiv o influenţă dominantă asupra celei din urmă.
d)în cazul în care o autoritate de supraveghere a stabilit că două sau mai multe întreprinderi de asigurare sau de reasigurare formează un grup în temeiul articolului 212 alineatul (3), întrucât sunt administrate pe bază unitară.

Art. 222: Eliminarea dublei utilizări a fondurilor proprii eligibile
(1)Se interzice dubla utilizare a fondurilor proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate între diferite întreprinderi de asigurare sau de reasigurare luate în considerare la acest calcul.
În acest scop, la calcularea solvabilităţii la nivel de grup şi în cazul în care metodele descrise în subsecţiunea 4 nu prevăd acest lucru, se exclud următoarele valori:
a)valoarea oricărui activ al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative care reprezintă finanţarea fondurilor proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate a uneia dintre întreprinderile sale de asigurare sau de reasigurare afiliate;
b)valoarea oricărui activ al unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative care reprezintă finanţarea fondurilor proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate a respectivei întreprinderi sale de asigurare sau de reasigurare participative;
c)valoarea oricărui activ al unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative care reprezintă finanţarea fondurilor proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate a oricărei alte întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate respectivei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare participative.
(2)Fără a aduce atingere alineatului (1), elementele următoare pot fi luate în calcul numai în măsura în care sunt eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderii afiliate în cauză:
a)fondurile surplus care intră sub incidenţa articolului 91 alineatul (2) ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare de viaţă afiliată întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup;
b)orice parte subscrisă, dar nevărsată, din capitalul unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliată întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup.
Cu toate acestea, se exclud, în orice caz, din calcul următoarele elemente:
(i)orice parte subscrisă, dar nevărsată, din capital care reprezintă o obligaţie potenţială a întreprinderii participative;
(ii)orice parte subscrisă, dar nevărsată, din capitalul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative care reprezintă o obligaţie potenţială a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate;
(iii)orice parte subscrisă, dar nevărsată, din capitalul unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate care reprezintă o obligaţie potenţială a unei alte întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate aceleiaşi întreprinderi de asigurare sau de reasigurare participative;
(3)În cazul în care autorităţile de supraveghere consideră că anumite fonduri proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate, altele decât cele menţionate la alineatul (2), nu pot fi disponibile în mod efectiv pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup, aceste fonduri proprii pot fi incluse în calcul numai în măsura în care sunt eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderii afiliate.
(4)Suma fondurilor proprii menţionate la alineatele (2) şi (3) nu depăşeşte contribuţia întreprinderii de asigurare sau de reasigurare afiliate la cerinţa de capital de solvabilitate a grupului.

(5)Orice fonduri proprii eligibile ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup, care fac obiectul unei aprobări prealabile din partea autorităţilor de supraveghere în conformitate cu articolul 90, pot fi incluse în calcul numai în măsura în care au fost aprobate corespunzător de către autoritatea de supraveghere responsabilă de supravegherea respectivei întreprinderi afiliate.
(6)În sensul articolului 230 alineatul (1), al articolului 233 alineatul (2) şi al articolului 233a alineatul (1) litera (a), un element al fondurilor proprii emis de o întreprindere participativă nu este considerat ca fiind liber de sarcini în înţelesul articolului 93 alineatul (2) al doilea paragraf litera (c) dacă rambursarea acestui element nu poate fi refuzată deţinătorului său atunci când o întreprindere de asigurare sau de reasigurare afiliată este lichidată.

Art. 223: Eliminarea creării de capital intragrup
(1)La calcularea solvabilităţii la nivel de grup, nu se ţine seama de fondurile proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate care rezultă din finanţarea reciprocă dintre întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă şi oricare dintre următoarele:
a)o întreprindere afiliată;
b)o întreprindere participativă;
c)o altă întreprindere afiliată oricăreia dintre întreprinderile sale participative.
(2)La calcularea solvabilităţii la nivel de grup nu se ţine seama de fondurile proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliată întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup, în cazul în care fondurile proprii eligibile în cauză rezultă din finanţarea reciprocă cu orice altă întreprindere afiliată respectivei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare participative.
(3)Se consideră că există finanţare reciprocă cel puţin în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau oricare dintre întreprinderile sale afiliate deţine acţiuni sau acordă împrumuturi altei întreprinderi care, direct sau indirect, deţine fonduri proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate a celei dintâi.
Art. 224: Evaluare
Valoarea activelor şi pasivelor se evaluează în conformitate cu dispoziţiile articolului 75.
Subsecţiunea 3:Aplicarea metodelor de calcul
Art. 225: Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare afiliate
În cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare are mai multe întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate, calculul solvabilităţii la nivel de grup se efectuează prin includerea fiecăreia dintre aceste întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate.
Statele membre pot prevedea ca, în cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare afiliată are sediul central într-un alt stat membru decât întreprinderea de asigurare sau de reasigurare pentru care se face calculul solvabilităţii la nivel de grup, calculul respectiv să ia în considerare, în ceea ce priveşte întreprinderea afiliată în cauză, cerinţa de capital de solvabilitate şi fondurile proprii eligibile pentru acoperirea acestei cerinţe, astfel cum sunt definite în celălalt stat membru.
Art. 226: Holdinguri de asigurare intermediare
(1)La calcularea solvabilităţii la nivel de grup a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care deţine o participaţie într-o întreprindere de asigurare afiliată, într-o întreprindere de reasigurare afiliată, într-o întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă sau într-o întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă prin intermediul unui holding de asigurare sau al unui holding financiar mixt, se ţine seama de situaţia holdingului de asigurare sau a holdingului financiar mixt în cauză.
Exclusiv în scopul acestui calcul, holdingul de asigurare intermediar sau holdingul financiar mixt intermediar este tratat ca şi cum ar fi o întreprindere de asigurare sau de reasigurare supusă normelor prevăzute în titlul I capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunile 1, 2 şi 3 cu privire la cerinţa de capital de solvabilitate şi ca şi cum ar fi supus condiţiilor prevăzute în titlul I capitolul VI secţiunea 3 subsecţiunile 1, 2 şi 3 cu privire la fondurile proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate.
(2)În cazul în care un holding de asigurare intermediar sau un holding financiar mixt intermediar deţine datorii subordonate sau alte fonduri proprii eligibile supuse limitelor în conformitate cu articolul 98, acestea sunt considerate drept fonduri proprii eligibile până la concurenţa valorilor calculate prin aplicarea limitelor stabilite la articolul 98 la totalul fondurilor proprii eligibile existente la nivel de grup în raport cu cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup.
Orice fonduri proprii eligibile ale unui holding de asigurare intermediar sau ale unui holding financiar mixt intermediar care, dacă ar fi deţinute de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, ar trebui aprobate în prealabil de către autoritatea de supraveghere în conformitate cu articolul 90, pot fi incluse în calculul solvabilităţii la nivel de grup numai în măsura în care au fost aprobate în mod corespunzător de către supraveghetorul grupului.

(3)În sensul alineatelor (1) şi (2), holdingurile întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare din ţări terţe sunt, de asemenea, tratate ca întreprinderi de asigurare sau de reasigurare.

Art. 227: Echivalenţa cu privire la întreprinderile de asigurare şi de reasigurare afiliate din ţări terţe
(1)La calcularea solvabilităţii la nivel de grup a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care este o întreprindere participativă într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare dintr-o ţară terţă, în conformitate cu articolul 233 şi articolul 233a, aceasta din urmă este tratată, exclusiv în scopul acestui calcul, drept o întreprindere de asigurare sau de reasigurare afiliată.
Cu toate acestea, în cazul în care ţara terţă în care are sediul central întreprinderea respectivă o obligă să obţină o autorizaţie şi îi impune un regim de solvabilitate cel puţin echivalent cu cel prevăzut la titlul I capitolul VI, statele membre pot prevedea ca, în ceea ce priveşte întreprinderea respectivă, calculul să ia în considerare cerinţa de capital de solvabilitate şi fondurile proprii eligibile pentru acoperirea acestei cerinţe, în conformitate cu dispoziţiile din ţara terţă în cauză.
(2)În cazul în care nu s-a adoptat niciun act delegat în conformitate cu alineatul (4) sau (5) de la prezentul articol, supraveghetorul grupului verifică, la cererea întreprinderii participative sau din proprie iniţiativă, dacă regimul ţării terţe este cel puţin echivalent. AEAPO îl asistă pe supraveghetorul grupului în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Supraveghetorul grupului, asistat de AEAPO, se consultă cu celelalte autorităţi de supraveghere în cauză înainte de a lua o decizie cu privire la echivalenţă. Decizia se ia în funcţie de criteriile adoptate în conformitate cu alineatul (3). Supraveghetorul grupului nu poate lua, în ceea ce priveşte o ţară terţă, o decizie care se află în contradicţie cu orice altă decizie luată anterior în legătură cu respectiva ţară terţă, cu excepţia cazului în care este necesar să se ţină seama de modificări semnificative aduse regimului de supraveghere stabilit la titlul I capitolul VI şi regimului de supraveghere din ţara terţă respectivă.
În cazul în care autorităţile de supraveghere nu sunt de acord cu decizia luată în conformitate cu al doilea paragraf, acestea pot sesiza AEAPO, solicitându-i asistenţa în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 în termen de trei luni de la notificarea deciziei de către supraveghetorul grupului. În această situaţie, AEAPO poate acţiona conform competenţelor care îi sunt conferite prin articolul respectiv.
(3)Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a preciza criteriile de evaluare dacă regimul de solvabilitate al unei ţări terţe este echivalent cu regimul prevăzut la titlul I capitolul VI.
(4)Dacă criteriile adoptate în conformitate cu alineatul (3) au fost îndeplinite de o ţară terţă, Comisia, în conformitate cu articolul 301a şi asistată de AEAPO în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, poate adopta acte delegate care să determine dacă regimul de supraveghere al ţării terţe respective este echivalent cu regimul stabilit la titlul I capitolul VI.
Aceste acte delegate sunt revizuite în mod regulat pentru a ţine seama de orice modificare semnificativă adusă regimului de supraveghere stabilit la titlul I capitolul VI şi regimului de supraveghere din ţara terţă respectivă.
AEAPO publică şi actualizează pe site-ul său web o listă a tuturor ţărilor terţe menţionate la primul paragraf.
(5)Prin derogare de la alineatul (4) şi chiar în cazul în care criteriile specificate în conformitate cu alineatul (3) nu au fost îndeplinite, Comisia poate, pentru perioada menţionată la alineatul (6), în conformitate cu articolul 301a şi asistată de AEAPO în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, să adopte acte delegate care să determine dacă regimul de solvabilitate al unei ţări terţe aplicat întreprinderilor care îşi au sediul central în ţara terţă respectivă este echivalent temporar cu regimul stabilit la titlul I capitolul VI, în cazul în care:
a)se poate demonstra că există deja sau că poate fi adoptat şi aplicat de ţara terţă un regim de solvabilitate care poate fi considerat echivalent în conformitate cu alineatul (4);
b)ţara terţă are un regim de solvabilitate bazat pe riscuri şi stabileşte cerinţe de solvabilitate cantitative şi calitative, precum şi cerinţe legate de raportarea şi transparenţa în materie de supraveghere;
c)dreptul ţării terţe permite, în principiu, colaborarea şi schimbul de informaţii confidenţiale în materie de supraveghere cu AEAPO şi autorităţile de supraveghere;
d)ţara terţă are un sistem de supraveghere independent; şi
e)ţara terţă a instituit obligaţii privind secretul profesional pentru toate persoanele care acţionează în numele autorităţilor sale de supraveghere.
AEAPO publică şi actualizează pe site-ul său web o listă a tuturor ţărilor terţe menţionate la primul paragraf.
(6)Perioada iniţială de echivalenţă temporară menţionată la alineatul (5) este de 10 ani, cu excepţia cazului în care, înainte de sfârşitul perioadei respective:
a)actul delegat respectiv a fost revocat; sau
b)s-a adoptat un act delegat în conformitate cu alineatul (4) pentru a stabili că regimul de supraveghere al ţării terţe în cauză a fost considerat echivalent cu cel stabilit la titlul I capitolul VI.
Echivalenţa temporară face obiectul unor reînnoiri pentru perioade suplimentare de 10 ani în cazul în care sunt respectate în continuare criteriile menţionate la alineatul (5). Comisia adoptă orice astfel de act delegat în conformitate cu articolul 301a şi fiind asistată de AEAPO în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Actele delegate care determină echivalenţa temporară iau în considerare rapoartele Comisiei elaborate în conformitate cu articolul 177 alineatul (2). Aceste acte delegate sunt revizuite în mod regulat de Comisie. AEAPO asistă Comisia în ceea ce priveşte evaluarea deciziilor respective. Comisia informează Parlamentul cu privire la toate revizuirile efectuate şi raportează Parlamentului European în legătură cu concluziile sale.
(7)În cazul în care, în conformitate cu alineatul (5), este adoptat un act delegat care stabileşte că regimul de supraveghere al unei ţări terţe este echivalent temporar, ţara terţă respectivă este considerată echivalentă în sensul alineatului (1) al doilea paragraf.

Art. 228: Tratamentul anumitor întreprinderi afiliate din alte sectoare financiare
(1)Indiferent de metoda utilizată în conformitate cu articolul 220 din prezenta directivă, pentru calcularea solvabilităţii la nivel de grup, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă ia în considerare contribuţia următoarelor întreprinderi la fondurile proprii eligibile ale grupului şi la cerinţa de capital de solvabilitate a grupului:
a)instituţii de credit în înţelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau firme de investiţii în înţelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 2 din regulamentul respectiv;
b)societăţi de administrare a OPCVM în înţelesul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/65/CE şi societăţi de investiţii autorizate în temeiul articolului 27 din directiva menţionată, cu condiţia ca respectivele societăţi să nu fi desemnat o societate de administrare în temeiul directivei menţionate;
c)administratorii fondurilor de investiţii alternative (AFIA) în înţelesul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (*14);
(*14)Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiţii alternative şi de modificare a Directivelor 2003/41/CE şi 2009/65/CE şi a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 şi (UE) nr. 1095/2010 (JO L 174, 1.7.2011, p. 1).
d)întreprinderi, altele decât întreprinderile reglementate, care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile menţionate în anexa I la Directiva 2013/36/UE, în cazul în care activităţile respective constituie o parte semnificativă a ansamblului activităţii lor;
e)instituţii pentru furnizarea de pensii ocupaţionale în înţelesul articolului 6 punctul 1 din Directiva (UE) 2016/2341.
(2)Contribuţia întreprinderilor menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol la fondurile proprii eligibile ale grupului se calculează ca suma cotelor proporţionale din fondurile proprii ale tuturor întreprinderilor, respectivele fonduri proprii calculându-se după cum urmează:
a)pentru fiecare întreprindere afiliată menţionată la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol, în conformitate cu normele sectoriale relevante, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 7 din Directiva 2002/87/CE;
b)pentru fiecare întreprindere afiliată menţionată la alineatul (1) litera (b) de la prezentul articol, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) litera (l) din Directiva 2009/65/CE;
c)pentru fiecare întreprindere afiliată menţionată la alineatul (1) litera (c) de la prezentul articol, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (ad) din Directiva 2011/61/UE;
d)pentru fiecare întreprindere afiliată menţionată la alineatul (1) litera (d) de la prezentul articol, în conformitate cu normele sectoriale relevante, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 7 din Directiva 2002/87/CE, dacă ar fi entităţi reglementate în înţelesul articolului 2 punctul 4 din directiva menţionată;
e)pentru fiecare întreprindere afiliată menţionată la alineatul (1) litera (e) de la prezentul articol, marja de solvabilitate disponibilă calculată în conformitate cu articolul 16 din Directiva (UE) 2016/2341.
În sensul primului paragraf de la prezentul alineat, valoarea fondurilor proprii ale fiecărei întreprinderi afiliate care corespund rezervelor nedistribuibile şi altor elemente identificate de supraveghetorul grupului ca având o capacitate redusă de a acoperi pierderi, precum şi acţiunilor preferenţiale, conturilor subordonate ale membrilor societăţii mutuale, datoriilor subordonate şi creanţelor privind impozitul amânat, care sunt incluse în fondurile proprii care depăşesc cerinţele de capital calculate în conformitate cu alineatul (3), nu se ia în considerare decât în cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă este în măsură să justifice, într-un mod considerat convingător de supraveghetorul grupului, că elementele respective pot fi puse la dispoziţie pentru acoperirea cerinţei de capital de solvabilitate a grupului. La stabilirea componenţei fondurilor proprii excedentare, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă ţine seama de faptul că anumite cerinţe ale unor întreprinderi afiliate pot fi îndeplinite numai cu fonduri proprii de nivel 1 de bază sau cu fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în înţelesul Regulamentului (UE) nr. 575/2013.
(3)Contribuţia întreprinderilor afiliate menţionate la alineatul (1) la cerinţa de capital de solvabilitate a grupului se calculează ca suma cotelor proporţionale din cerinţa de capital sau din cerinţa de capital noţională ale tuturor întreprinderilor afiliate. Respectiva cerinţă de capital sau cerinţă de capital noţională se calculează după cum urmează:
a)pentru întreprinderile afiliate menţionate la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol, în conformitate cu următoarele:
(i)pentru fiecare firmă de investiţii supusă cerinţelor de fonduri proprii în conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/2033, suma cerinţei prevăzute la articolul 11 din regulamentul respectiv, a cerinţelor specifice de fonduri proprii menţionate la articolul 39 alineatul (2) litera (a) din Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European şi a Consiliului (*15) sau a cerinţelor locale de fonduri proprii din ţări terţe;
(*15)Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudenţială a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE şi 2014/65/UE (JO L 314, 5.12.2019, p. 64).
(ii)pentru fiecare instituţie de credit, cea mai mare dintre următoarele valori:
1.suma cerinţei stabilite la articolul 92 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, inclusiv a măsurilor menţionate la articolele 458 şi 459 din regulamentul respectiv, a cerinţelor specifice de fonduri proprii pentru acoperirea altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier menţionate la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE, a cerinţei de amortizor combinat definite la articolul 128 punctul 6 din respectiva directivă sau a cerinţelor locale de fonduri proprii din ţări terţe;
2.suma cerinţelor prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, inclusiv a măsurilor menţionate la articolele 458 şi 459 din regulamentul respectiv, a cerinţelor specifice de fonduri proprii pentru acoperirea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier menţionate la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE, a cerinţei amortizorului pentru indicatorul efectului de levier, stabilită la articolul 92 alineatul (1a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sau a cerinţelor locale de fonduri proprii din ţări terţe, în măsura în care cerinţele respective trebuie îndeplinite cu fonduri proprii de nivel 1;
b)pentru fiecare întreprindere afiliată menţionată la alineatul (1) litera (b) de la prezentul articol, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2009/65/CE;
c)pentru fiecare întreprindere afiliată menţionată la alineatul (1) litera (c) de la prezentul articol, în conformitate cu articolul 9 din Directiva 2011/61/UE;
d)pentru fiecare întreprindere afiliată menţionată la alineatul (1) litera (d) de la prezentul articol, cerinţa de capital pe care întreprinderea afiliată ar trebui să o respecte în temeiul normelor sectoriale relevante, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 7 din Directiva 2002/87/CE, dacă ar fi o entitate reglementată în înţelesul articolului 2 punctul 4 din directiva respectivă;
e)pentru fiecare întreprindere afiliată menţionată la alineatul (1) litera (e) de la prezentul articol, valoarea cea mai mare dintre marja de solvabilitate minimă calculată în conformitate cu articolul 17 din Directiva (UE) 2016/2341 şi totalul cerinţelor de capital impuse în temeiul dreptului intern al statelor membre în care întreprinderea afiliată este înregistrată sau autorizată.
(4)În cazul în care mai multe întreprinderi afiliate menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol formează un subgrup supus unei cerinţe de capital pe bază consolidată în conformitate cu una dintre directivele sau cu unul dintre regulamentele menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol, inclusiv în cazul în care un holding financiar în înţelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 20 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau un holding financiar mixt este o filială a unui grup, supraveghetorul grupului poate impune calcularea contribuţiei respectivelor întreprinderi afiliate la fondurile proprii eligibile ale grupului ca fiind cota proporţională din fondurile proprii ale subgrupului respectiv, în locul aplicării alineatului (2) literele (a)-(e) de la prezentul articol pentru fiecare întreprindere care aparţine subgrupului respectiv. În acest caz, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă calculează, de asemenea, contribuţia respectivelor întreprinderi afiliate la cerinţa de capital de solvabilitate a grupului ca fiind cota proporţională din cerinţa de capital a subgrupului respectiv, în loc să aplice alineatul (3) literele (a)-(e) de la prezentul articol fiecărei întreprinderi care aparţine subgrupului respectiv. Toate instituţiile financiare în înţelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi întreprinderile prestatoare de servicii auxiliare în înţelesul punctului 18 de la alineatul respectiv, care intră în sfera subgrupului sunt incluse în calculul cerinţelor de fonduri proprii şi de capital ale subgrupului.
În sensul primului paragraf de la prezentul alineat, alineatele (2) şi (3) de la prezentul articol se aplică subgrupului specific, pe baza situaţiilor sale consolidate fie în înţelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 47 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fie în înţelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 11 din Regulamentul (UE) 2019/2033, fie pe baza poziţiei sale consolidate, după caz.
(5)În pofida alineatelor (1)-(4), statele membre autorizează autorităţile de supraveghere, în cazul în care acestea îşi asumă rolul de supraveghetor al grupului în raport cu un anumit grup, să decidă, la cererea întreprinderii participative sau din proprie iniţiativă, deducerea oricărei participaţii în conformitate cu alineatul (1) literele (a)-(d) din fondurile proprii eligibile pentru solvabilitatea la nivel de grup a întreprinderii participative.

Art. 229: Indisponibilitatea informaţiilor necesare
În cazul în care autorităţile de supraveghere interesate nu dispun de informaţiile necesare în vederea calculării solvabilităţii la nivel de grup a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, referitoare la o întreprindere afiliată cu sediul central într-un stat membru sau într-o ţară terţă, valoarea contabilă a respectivei întreprinderii în întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă se scade din fondurile proprii eligibile pentru solvabilitatea la nivel de grup.
În acest caz, câştigurile nerealizate aferente unei astfel de partici-paţii nu sunt recunoscute drept fonduri proprii eligibile pentru solvabilitatea la nivel de grup.
În cazul în care deducerea menţionată la primul paragraf ar îmbunătăţi poziţia de solvabilitate a grupului în comparaţie cu poziţia pe care ar avea-o dacă întreprinderea este menţinută în sfera calculului solvabilităţii la nivel de grup, deducerea nu se aplică.

Art. 229a: Calcule simplificate
(1)În sensul articolului 230, supraveghetorul grupului, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere în cauză, poate permite întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative să aplice o abordare simplificată participaţiilor deţinute în întreprinderi afiliate nesemnificative.
Aplicarea abordării simplificate menţionate la primul paragraf în cazul uneia sau mai multor întreprinderi afiliate se justifică în mod corespunzător de către întreprinderea participativă faţă de supraveghetorul grupului, având în vedere natura, amploarea şi complexitatea riscurilor întreprinderii sau întreprinderilor afiliate.
Statele membre impun întreprinderii participative să evalueze anual dacă utilizarea abordării simplificate este în continuare justificată şi să publice, în raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară la nivel de grup astfel cum se menţionează la articolul 256 alineatul (1), lista şi dimensiunea întreprinderilor afiliate care fac obiectul abordării simplificate respective.
(2)În sensul alineatului (1), întreprinderea de asigurare şi de reasigurare participativă demonstrează, într-un mod considerat convingător de supraveghetorul grupului, că aplicarea abordării simplificate în cazul participaţiilor în una sau mai multe întreprinderi afiliate este suficient de prudentă pentru a se evita o subestimare a riscurilor care decurg din întreprinderea respectivă sau din întreprinderile respective la calcularea solvabilităţii la nivel de grup.
Atunci când se aplică unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare dintr-o ţară terţă cu sediul central într-o ţară care nu este echivalentă sau echivalentă temporar în înţelesul articolului 227, abordarea simplificată nu poate avea drept rezultat o contribuţie a întreprinderii afiliate la cerinţa de capital de solvabilitate a grupului mai mică decât cerinţa de capital a întreprinderii afiliate respective, astfel cum este stabilită de ţara terţă în cauză.
Abordarea simplificată nu se aplică unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate dintr-o ţară terţă în cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă nu dispune de informaţii fiabile cu privire la cerinţa de capital prevăzută în ţara terţă respectivă.
(3)În sensul alineatului (1), întreprinderile afiliate sunt considerate nesemnificative în cazul în care valoarea contabilă a fiecăreia dintre ele reprezintă mai puţin de 0,2 % din activele grupului calculate pe baza datelor consolidate, iar suma valorilor contabile ale tuturor acestor întreprinderi reprezintă mai puţin de 0,5 % din activele grupului calculate pe baza datelor consolidate.

Subsecţiunea 4:Metode de calcul
Art. 230: Metoda 1 (metoda implicită): metoda bazată pe consolidarea contabilă
(1)Calculul solvabilităţii la nivel de grup a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative se efectuează pe baza situaţiilor financiare consolidate.
Solvabilitatea la nivel de grup a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative este egală cu diferenţa dintre următoarele:
a)suma fondurilor proprii eligibile pentru acoperirea cerinţei de capital de solvabilitate, calculate pe baza datelor consolidate, şi a contribuţiei întreprinderilor afiliate menţionate la articolul 228 alineatul (1) la fondurile proprii eligibile ale grupului, contribuţia respectivă calculându-se în conformitate cu articolul 228 alineatul (2) sau (4);
b)suma cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup, calculată pe baza datelor consolidate, şi a contribuţiei întreprinderilor afiliate menţionate la articolul 228 alineatul (1) la cerinţa de capital de solvabilitate a grupului, contribuţia respectivă calculându-se în conformitate cu articolul 228 alineatul (3) sau (4).
În sensul celui de al doilea paragraf de la prezentul alineat, participaţiile în întreprinderile afiliate astfel cum sunt menţionate la articolul 228 alineatul (1) nu se includ în datele consolidate.
La calcularea fondurilor proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate şi pentru cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup pe baza datelor consolidate se aplică titlul I capitolul VI secţiunea 3 subsecţiunile 1, 2 şi 3 şi titlul I capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunile 1, 2 şi 3.

(2)Cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup bazată pe date consolidate (cerinţa de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului) se calculează fie pe baza unei formule standard, fie a unui model intern aprobat, într-un mod compatibil cu principiile generale cuprinse în titlul I capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunile 1 şi 2 şi, respectiv, în titlul I capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunile 1 şi 3.
Cerinţa de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului este cel puţin egală cu suma elementelor următoare:
a)cerinţa de capital minim, menţionată la articolul 12 9, al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative;
b)cota proporţională a cerinţei de capital de solvabilitate al întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare afiliate.
c)cota proporţională din cerinţele de capital locale, la care ar fi retrasă autorizaţia, pentru întreprinderile de asigurare şi de reasigurare afiliate din ţări terţe.
Acest minim trebuie să fie acoperit de fondurile proprii de bază eligibile în sensul articolului 98 alineatul (4).
Cu scopul de a determina dacă fondurile proprii eligibile menţionate sunt admisibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului, se aplică prin analogie principiile enunţate la articolele 221-229. Articolul 139 alineatele (1) şi (2) se aplică prin analogie.
În cazul în care fondurile proprii eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate, calculată pe baza datelor consolidate, depăşesc cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup calculată pe baza datelor consolidate, iar cerinţa minimă de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului nu este respectată, articolul 138 alineatele (1)-(4) se aplică mutatis mutandis, iar articolul 139 alineatul (1) şi alineatul (2) nu se aplică. În sensul prezentului paragraf, trimiterea la «cerinţa de capital de solvabilitate» de la articolul 138 se interpretează ca trimitere la «cerinţa minimă de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului».

Art. 231: Modelul intern al grupului
(1)În cazul în care se solicită permisiunea de a calcula cerinţa de capital de solvabilitate pe bază consolidată a unui grup, precum şi cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare din grup pe baza unui model intern de către o întreprindere de asigurare sau de reasigurare şi întreprinderile sale afiliate ori, în comun, de către întreprinderile afiliate unui holding de asigurare, autorităţile de supraveghere în cauză cooperează pentru a decide dacă acordă sau nu această permisiune şi, după caz, pentru a stabili condiţiile în care se acordă o astfel de permisiune.
Cererea menţionată la primul paragraf se adresează supraveghetorului grupului.
Supraveghetorul grupului îi informează pe ceilalţi membri ai colegiului de supraveghere, inclusiv EIOPA, cu privire la primirea cererii şi transmite cererea completă, inclusiv documentaţia prezentată de întreprindere, membrilor respectivi fără întârziere. La solicitarea uneia sau mai multor autorităţi de supraveghere interesate, EIOPA poate furniza asistenţă tehnică, în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, autorităţii sau autorităţilor de supraveghere care au solicitat asistenţă, în ceea ce priveşte decizia referitoare la respectiva cerere.

(2)Autorităţile de supraveghere în cauză depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la respectiva cerere în termen de şase luni de la data la care supraveghetorul grupului primeşte cererea completă.
(3)Dacă, în termenul de şase luni menţionat la alineatul (2), oricare dintre autorităţile de supraveghere în cauză a înaintat chestiunea AEAPO în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, supraveghetorul grupului îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care AEAPO o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din acelaşi regulament, urmând să-şi ia decizia în conformitate cu decizia AEAPO. Respectiva decizie este recunoscută ca fiind determinantă şi se aplică de către autorităţile de supraveghere în cauză.
AEAPO ia decizia în termen de o lună. Chestiunea nu mai poate fi înaintată AEAPO după expirarea perioadei de şase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
Atunci când EIOPA nu ia o decizie în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, astfel cum se menţionează la al doilea paragraf de la prezentul alineat, supraveghetorul grupului ia decizia finală. Respectiva decizie este recunoscută ca fiind determinantă şi se aplică de către autorităţile de supraveghere în cauză. Termenul de şase luni este considerat perioadă de conciliere în sensul articolului 19 alineatul (2) din respectivul regulament.

(4)AEAPO poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a procesului decizional în comun menţionat la alineatul (2) în ceea ce priveşte aplicarea permisiunilor menţionate la alineatul (1) în scopul facilitării deciziilor comune.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(5)Dacă autorităţile de supraveghere implicate au ajuns la o decizie comună în sensul alineatului (2), supraveghetorul grupului pune la dispoziţia solicitantului un document în care sunt prezentate toate motivele de la baza deciziei.
(6)În cazul în care nu se adoptă nicio decizie comună în termen de şase luni de la data primirii cererii complete din partea grupului, supraveghetorul grupului ia o decizie proprie cu privire la cerere.
Supraveghetorul grupului ţine seama în mod corespunzător de toate opiniile şi rezervele exprimate în cursul respectivei perioade de şase luni de către celelalte autorităţi de supraveghere în cauză.
Supraveghetorul grupului pune la dispoziţia solicitantului şi a celorlalte autorităţi de supraveghere în cauză un document care cuprinde decizia complet motivată.
Respectiva decizie este recunoscută ca fiind determinantă şi se aplică de către autorităţile de supraveghere în cauză.
(7)În cazul în care una dintre autorităţile de supraveghere în cauză consideră că profilul de risc al unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare aflate sub supravegherea sa se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza modelului intern aprobat la nivel de grup şi atât timp cât întreprinderea în cauză nu răspunde în mod adecvat preocupărilor autorităţii de supraveghere, autoritatea respectivă poate impune, în conformitate cu articolul 37, o majorare de capital faţă de cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză rezultată din aplicarea modelului intern menţionat.
În circumstanţe excepţionale, în care această majorare de capital ar fi inadecvată, autoritatea de supraveghere poate să solicite întreprinderii în cauză să îşi calculeze cerinţa de capital de solvabilitate pe baza formulei standard menţionate la titlul I capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunile 1 şi 2. În conformitate cu articolul 37 alineatul (1) literele (a) şi (c), autoritatea de supraveghere poate impune o majorare de capital faţă de cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză rezultată din aplicarea formulei standard.
Autoritatea de supraveghere motivează orice decizie menţionată la primul şi la al doilea paragraf atât faţă de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare, cât şi faţă de ceilalţi membri ai colegiului supraveghetorilor.
AEAPO poate emite ghiduri pentru a asigura aplicarea consecventă şi coerentă a prezentului alineat.

Art. 232: Majorarea de capital al grupului
Pentru a stabili dacă cerinţa de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului reflectă în mod corespunzător profilul de risc al grupului, supraveghetorul grupului acordă o deosebită atenţie tuturor cazurilor în care situaţiile menţionate la articolul 37 alineatul (1) literele (a)-(e) pot apărea la nivel de grup, în special cazurilor în care:

a)riscurile specifice existente la nivelul grupului nu ar fi acoperite suficient de formula standard sau de modelul intern utilizat, fiind dificil de cuantificat;
b)o majorare de capital faţă de cerinţa de capital de solvabilitate a filialelor întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare afiliate este impusă de autorităţile de supraveghere interesate, în conformitate cu articolele 37 şi 231 alineatul (7).
În cazul în care profilul de risc al grupului nu se reflectă în mod corespunzător, se poate impune o majorare de capital faţă de cerinţa de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului.
- Articolul 37 alineatele (1)-(5), împreună cu actele delegate şi cu standardele tehnice de reglementare şi de punere în aplicare adoptate în conformitate cu articolul 37 alineatele (6), (7) şi (8), se aplică mutatis mutandis.

Art. 233: Metoda 2 (metoda alternativă): Metoda deducerii şi agregării
(1)Solvabilitatea la nivel de grup a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare participative este reprezentată de diferenţa între:
a)fondurile proprii eligibile ale întregului grup, astfel cum se prevede la alineatul (2);
b)valoarea întreprinderilor afiliate astfel cum sunt menţionate la articolul 220 alineatul (3) şi la articolul 228 alineatul (1) în întreprinderile de asigurare sau de reasigurare participative şi cerinţa de capital de solvabilitate pe bază agregată a grupului, astfel cum este prevăzută la alineatul (3) de la prezentul articol.

(2)Fondurile proprii eligibile ale întregului grup sunt reprezentate de suma dintre:
a)fondurile proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative;
b)cota proporţională a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative din fondurile proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate a fiecărei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate.
c)contribuţia întreprinderilor afiliate menţionate la articolul 228 alineatul (1) la fondurile proprii eligibile ale grupului, contribuţia respectivă calculându-se în conformitate cu articolul 228 alineatul (2) sau (4).

(3)Cerinţa de capital de solvabilitate pe bază agregată a grupului este reprezentată de suma dintre:
a)cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative;
b)cota proporţională din cerinţa de capital de solvabilitate a fiecărei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate;
c)contribuţia întreprinderilor afiliate menţionate la articolul 228 alineatul (1) la cerinţa de capital de solvabilitate a grupului, contribuţia respectivă calculându-se în conformitate cu articolul 228 alineatul (3) sau (4).

(4)În cazul în care participaţia în întreprinderile de asigurare sau de reasigurare afiliate constă, integral sau parţial, într-o proprietate indirectă, atunci valoarea participaţiei întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative în întreprinderile de asigurare sau de reasigurare afiliate include valoarea unei astfel de proprietăţi indirecte, ţinându-se seama de interesele succesive relevante, iar elementele menţionate la alineatul (2) litera (b) şi la alineatul (3) litera (b) includ cotele proporţionale corespunzătoare din fondurile proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare afiliate şi, respectiv, din cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare afiliate.
(5)În cazul se solicită permisiunea de a calcula cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare din grup pe baza unui model intern, de către o întreprindere de asigurare sau de reasigurare şi de întreprinderile afiliate acesteia ori, în comun, de întreprinderile afiliate unui holding de asigurare sau unui holding financiar mixt, se aplică mutatis mutandis articolul 231.

(6)Pentru a determina dacă cerinţa de capital de solvabilitate pe bază agregată a grupului, calculată astfel cum se stabileşte la alineatul (3), reflectă în mod corespunzător profilul de risc al grupului, autorităţile de supraveghere interesate trebuie să acorde o atenţie deosebită oricăror riscuri specifice existente la nivel de grup, care nu ar fi acoperite suficient, fiind dificil de cuantificat.
În cazul în care profilul de risc al grupului se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza cerinţei de capital de solvabilitate pe bază agregată a grupului, se poate impune o majorare de capital faţă de cerinţa de capital de solvabilitate pe bază agregată a grupului.
- Articolul 37 alineatele (1)-(5), împreună cu actele delegate şi standardele tehnice de reglementare şi de punere în aplicare adoptate în conformitate cu articolul 37 alineatele (6), (7) şi (8), se aplică mutatis mutandis.

Art. 233a: Combinarea metodelor 1 şi 2
(1)Solvabilitatea la nivel de grup a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare participative este reprezentată de diferenţa dintre:
a)suma următoarelor elemente:
(i)pentru întreprinderile cărora li se aplică metoda 1, fondurile proprii eligibile pentru acoperirea cerinţei de capital de solvabilitate, calculate pe baza datelor consolidate;
(ii)pentru fiecare întreprindere de asigurare sau de reasigurare afiliată căreia i se aplică metoda 2, cota proporţională a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative din fondurile proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare afiliate;
(iii)contribuţia întreprinderilor afiliate menţionate la articolul 228 alineatul (1), calculată în conformitate cu articolul 228 alineatul (2) sau (4); şi
b)suma următoarelor elemente:
(i)pentru întreprinderile cărora li se aplică metoda 1, cerinţa de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului, calculată în conformitate cu articolul 230 alineatul (2) pe baza datelor consolidate;
(ii)pentru fiecare întreprindere de asigurare sau de reasigurare afiliată căreia i se aplică metoda 2, cota proporţională din cerinţa sa de capital de solvabilitate;
(iii)contribuţia întreprinderilor afiliate menţionate la articolul 228 alineatul (1), calculată în conformitate cu articolul 228 alineatul (3) sau (4).
(2)În sensul alineatului (1) litera (a) punctul (i) şi al alineatului (1) litera (b) punctul (i) de la prezentul articol, participaţiile deţinute în întreprinderile afiliate menţionate la articolul 228 alineatul (1) nu se includ în datele consolidate.
(3)În sensul alineatului (1) litera (a) punctul (i) şi al alineatului (1) litera (b) punctul (i) de la prezentul articol, participaţiile deţinute în întreprinderile afiliate menţionate la articolul 220 alineatul (3) cărora li se aplică metoda 2 nu se includ în datele consolidate.
În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (i) de la prezentul articol, dacă valoarea participaţiilor deţinute în întreprinderile menţionate la articolul 220 alineatul (3) cărora li se aplică metoda 2 depăşeşte cota proporţională din propria cerinţă de capital de solvabilitate a întreprinderilor respective, excedentul se include în datele consolidate atunci când se calculează senzitivitatea activelor şi obligaţiilor la variaţiile nivelului sau volatilităţii cursurilor de schimb valutar («risc de modificare a ratei de schimb valutar»). Cu toate acestea, nu se poate presupune că valoarea respectivelor participaţii este sensibilă la variaţiile nivelului sau volatilităţii preţurilor pe piaţă ale acţiunilor («risc de devalorizare a acţiunilor»).
(4)Articolul 233 alineatul (4) se aplică mutatis mutandis în sensul alineatului (1) litera (a) punctul (ii) şi litera (b) punctul (ii) de la prezentul articol.
(5)Articolul 231 se aplică mutatis mutandis în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare şi întreprinderile afiliate acesteia ori, în comun, întreprinderile afiliate ale unui holding de asigurare solicită permisiunea de a calcula cerinţa de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului, precum şi cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare din grup pe baza unui model intern.
(6)Cerinţa minimă de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului se calculează în conformitate cu articolul 230 alineatul (2).
Cerinţa minimă de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului este acoperită de fondurile proprii de bază eligibile determinate în conformitate cu articolul 98 alineatul (4) şi calculate pe baza datelor consolidate. În sensul acestui calcul, participaţiile în întreprinderile afiliate menţionate la articolul 228 alineatul (1) nu se includ în datele consolidate.
Cu scopul de a se determina dacă fondurile proprii eligibile menţionate sunt admisibile pentru acoperirea cerinţei minime de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului, se aplică mutatis mutandis principiile enunţate la articolele 221-229a. Articolul 139 alineatele (1) şi (2) se aplică mutatis mutandis.
În cazul în care fondurile proprii eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate, calculată pe baza datelor consolidate, depăşesc cerinţa de capital de solvabilitate la nivel de grup calculată pe baza datelor consolidate, iar cerinţa minimă de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului nu este respectată, articolul 138 alineatele (1)-(4) se aplică mutatis mutandis, iar articolul 139 alineatele (1) şi (2) nu se aplică. În sensul prezentului paragraf, trimiterea la «cerinţa de capital de solvabilitate» de la articolul 138 se interpretează ca trimitere la «cerinţa minimă de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului».
(7)Pentru a se determina dacă valoarea calculată la alineatul (1) litera (b) punctul (ii) de la prezentul articol reflectă în mod corespunzător profilul de risc al grupului în ceea ce priveşte întreprinderile menţionate la articolul 220 alineatul (3) cărora li se aplică metoda 2, autorităţile de supraveghere în cauză acordă o atenţie deosebită riscurilor specifice existente la nivel de grup care, fiind dificil de cuantificat, nu ar fi acoperite suficient.
În cazul în care profilul de risc al grupului în ceea ce priveşte întreprinderile menţionate la articolul 220 alineatul (3) cărora li se aplică metoda 2 se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza cerinţei de capital de solvabilitate pe bază agregată a grupului, menţionată la articolul 233 alineatul (3), se poate impune o majorare de capital de solvabilitate faţă de valoarea calculată în conformitate cu alineatul (1) litera (b) punctul (ii) de la prezentul articol.
- Articolul 37 alineatele (1)-(5), împreună cu actele delegate şi standardele tehnice de punere în aplicare adoptate în conformitate cu articolul 37 alineatele (6), (7) şi (8), se aplică mutatis mutandis.
Art. 233b: Deţineri de acţiuni pe termen lung la nivel de grup
În cazul în care se utilizează metoda 1 sau o combinaţie de metode, întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare participative, holdingurilor de asigurare şi holdingurilor financiare mixte li se permite să aplice articolul 105a unui subset de investiţii în acţiuni.
Comisia completează prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează următoarele:
(a)abordarea care trebuie utilizată la evaluarea conformităţii cu condiţiile menţionate la articolul 105a alineatul (1) şi la calcularea valorii acţiunilor care sunt tratate ca investiţii pe termen lung în acţiuni, în cazul în care se utilizează metoda 1 sau o combinaţie de metode;
(b)informaţiile care trebuie incluse în raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară la nivel de grup menţionat la articolul 256 alineatul (1) sau în raportul unic privind solvabilitatea şi situaţia financiară menţionat la articolul 256 alineatul (2), precum şi în raportul periodic de supraveghere la nivel de grup menţionat la articolul 256b alineatul (1) sau în raportul unic periodic de supraveghere menţionat la articolul 256b alineatul (2).

Art. 234: Acte delegate privind principiile tehnice şi metodele prevăzute la articolele 220-229, privind abordarea simplificată prevăzută la articolul 229a şi privind aplicarea articolelor 230-233a
Comisia completează prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează următoarele:
(a)principiile tehnice şi metodele prevăzute la articolele 220-229;
(b)detaliile tehnice ale abordării simplificate prevăzute la articolul 229a alineatul (1), precum şi criteriile pe baza cărora autorităţile de supraveghere pot aproba utilizarea abordării simplificate;
(c)aplicarea articolelor 230-233a, care reflectă natura economică a structurilor juridice specifice.
Comisia poate să completeze prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, prin care să precizeze criteriile pe baza cărora supraveghetorul grupului poate aproba aplicarea abordării simplificate prevăzute la articolul 229a alineatul (2).

Subsecţiunea 5:Subsecţiunea 5: Supravegherea solvabilităţii unui grup de întreprinderi de asigurare şi de reasigurare care sunt filiale ale unui holding de asigurare sau ale unui holding financiar mixt
Art. 235: Solvabilitatea la nivel de grup a unui holding de asigurare sau a unui holding financiar mixt
(1)În cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare sunt filiale ale unui holding de asigurare sau ale unui holding financiar mixt, supraveghetorul grupului se asigură că calculul solvabilităţii grupului se efectuează la nivelul holdingului de asigurare sau al holdingului financiar mixt, aplicându-se dispoziţiile de la articolul 220 alineatul (2) până la articolul 233.
(2)În scopul acestui calcul, întreprinderea mamă este tratată ca şi cum ar fi o întreprindere de asigurare sau de reasigurare supusă normelor prevăzute în titlul I capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunile 1, 2 şi 3 cu privire la cerinţa de capital de solvabilitate şi supusă condiţiilor prevăzute în titlul I capitolul VI secţiunea 3 subsecţiunile 1, 2 şi 3 cu privire la fondurile proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate.

Subsecţiunea 6:Supravegherea solvabilităţii la nivel de grup pentru grupurile cu management centralizat al riscurilor
Art. 236: Filialele unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare: condiţii
Statele membre prevăd că normele stabilite la articolele 238 şi 239 se aplică oricărei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care este filiala unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)filiala, în privinţa căreia supraveghetorul grupului nu a luat nicio decizie în temeiul articolului 214 alineatul (2), se include în supravegherea de grup efectuată de supraveghetorul grupului la nivelul întreprinderii-mamă, în conformitate cu prezentul titlu;
b)procesele de management al riscurilor şi dispozitivele de control intern ale întreprinderii-mamă acoperă filiala, iar autorităţile de supraveghere interesate se declară satisfăcute în ceea ce priveşte managementul prudent al filialei;
c)întreprinderea-mamă a primit acordul menţionat la articolul 246 alineatul (4) al treilea paragraf;
d)întreprinderea-mamă a primit acordul menţionat la articolul 256 alineatul (2);
e)întreprinderea-mamă a depus o cerere privind posibilitatea de a intra sub incidenţa articolelor 238 şi 239 şi respectiva cerere i s-a aprobat, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 237.
Art. 237: Filialele unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare: decizia privind cererea
(1)În cazul cererilor privind posibilitatea de a intra sub incidenţa normelor stabilite la articolele 238 şi 239, autorităţile de supraveghere în cauză cooperează în cadrul colegiului supraveghetorilor, într-un proces de cooperare deplină, pentru a decide dacă acordă sau nu permisiunea solicitată şi pentru a determina, dacă este cazul, celelalte condiţii necesare pentru obţinerea unei astfel de permisiuni.
Cererile menţionate la primul paragraf se adresează doar autorităţii de supraveghere care a autorizat filiala. Autoritatea de supraveghere respectivă îi informează pe ceilalţi membri ai colegiului supraveghetorilor şi le transmite fără întârziere cererea completă.
(2)Autorităţile de supraveghere în cauză depun toate eforturile posibile pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la respectiva cerere în termen de trei luni de la data la care toate autorităţile de supraveghere din cadrul colegiului supraveghetorilor primesc cererea completă.
(3)Dacă, în perioada de trei luni menţionată la alineatul (2), oricare dintre autorităţile de supraveghere în cauză a înaintat chestiunea AEAPO în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, supraveghetorul grupului îşi amână propria decizie şi aşteaptă decizia pe care AEAPO o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, urmând să-şi ia decizia în conformitate cu decizia AEAPO. Respectiva decizie este recunoscută ca fiind determinantă şi se aplică de către autorităţile de supraveghere în cauză.
AEAPO ia decizia în termen de o lună. Chestiunea nu se înaintează AEAPO după expirarea termenului de trei luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
Atunci când EIOPA nu ia o decizie în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, astfel cum se menţionează la al doilea paragraf de la prezentul alineat, supraveghetorul grupului ia decizia finală. Respectiva decizie este recunoscută ca fiind determinantă şi se aplică de către autorităţile de supraveghere în cauză. Termenul de trei luni este considerat perioadă de conciliere în sensul articolului 19 alineatul (2) din respectivul regulament.

(4)AEAPO poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a procesului de adoptare a deciziei comune menţionate la alineatul (2) în ceea ce priveşte aplicarea permisiunilor menţionate la alineatul (1) în scopul facilitării deciziilor comune.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(5)Dacă autorităţile de supraveghere în cauză au ajuns la o decizie comună în sensul alineatului (2), autoritatea de supraveghere care a autorizat filiala pune la dispoziţia solicitantului un document în care sunt prezentate toate motivele de la baza deciziei. Decizia comună este considerată determinantă şi este aplicată de către autorităţile de supraveghere din statele membre interesate.
(6)În lipsa unei decizii comune a autorităţilor de supraveghere în cauză în perioada de trei luni prevăzută la alineatul (2), supraveghetorul grupului adoptă propria decizie privind cererea.
În cursul acestei perioade, supraveghetorul grupului ţine seama în mod corespunzător de:
a)opiniile şi rezervele autorităţilor de supraveghere în cauză;
b)rezervele celorlalte autorităţi de supraveghere din cadrul colegiului supraveghetorilor.
Decizia cuprinde motivele pe care se întemeiază şi o explicaţie a oricărei abateri semnificative de la rezervele celorlalte autorităţi de supraveghere în cauză. Supraveghetorul grupului transmite o copie a deciziei solicitantului şi celorlalte autorităţi de supraveghere în cauză. Decizia este considerată determinantă şi se aplică de către autorităţile de supraveghere implicate.

Art. 238: Filialele unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare: determinarea cerinţei de capital de solvabilitate
(1)Fără a aduce atingere articolului 231, cerinţa de capital de solvabilitate a filialei se calculează astfel cum se prevede la alineatele (2), (4) şi (5) din prezentul articol.
(2)În cazul în care cerinţa de capital de solvabilitate a filialei se calculează pe baza unui model intern aprobat la nivel de grup în conformitate cu articolul 231 şi autoritatea de supraveghere care a autorizat filiala consideră că profilul de risc al acesteia se abate în mod semnificativ de la acest model intern şi atâta timp cât respectiva întreprindere nu răspunde în mod adecvat preocupărilor autorităţii de supraveghere, autoritatea respectivă poate propune să se fixeze, în cazurile menţionate la articolul 37, ca urmare a aplicării acestui model, o majorare de capital faţă de cerinţa de capital de solvabilitate a acelei filiale sau, în împrejurări excepţionale în care această majorare de capital ar fi inadecvată, să solicite întreprinderii în cauză să calculeze cerinţa de capital de solvabilitate pe baza formulei standard. Autoritatea de supraveghere discută propunerea sa în cadrul colegiului supraveghetorilor şi comunică motivele unor astfel de propuneri atât filialei, cât şi colegiului supraveghetorilor.
(3)În cazul în care cerinţa de capital de solvabilitate a filialei se calculează pe baza formulei standard şi autoritatea de supraveghere care a autorizat filiala consideră că profilul de risc al acesteia se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza formulei standard şi atât timp cât respectiva întreprindere nu răspunde în mod adecvat preocupărilor autorităţii de supraveghere, în situaţii excepţionale, autoritatea respectivă poate propune să i se solicite întreprinderii să înlocuiască un subset al parametrilor utilizaţi în calcularea formulei standard cu parametri specifici întreprinderilor respective atunci când calculează modulele "risc de subscriere pentru asigurarea generală", "risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă" şi "risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate", astfel cum este prevăzut la articolul 110, sau, în cazurile menţionate la articolul 37, să fixeze o majorare de capital faţă de cerinţa de capital de solvabilitate a acelei filiale.
Autoritatea de supraveghere discută propunerea sa în cadrul colegiului supraveghetorilor şi comunică motivele unei astfel de propuneri atât filialei, cât şi colegiului supraveghetorilor.
(4)Colegiul supraveghetorilor depune toate eforturile pentru a ajunge la un acord cu privire la propunerea autorităţii de supraveghere care a autorizat filiala, precum şi cu privire la alte posibile măsuri.
Acordul respectiv este recunoscut ca fiind determinant şi se aplică de către autorităţile de supraveghere în cauză.

(5)În cazul în care autoritatea de supraveghere şi supraveghetorul grupului nu se pun de acord, oricare dintre părţi poate, în termen de o lună de la propunerea autorităţii de supraveghere, să înainteze chestiunea AEAPO, solicitând asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În acest caz, AEAPO poate să acţioneze în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul menţionat şi ia o decizie în termen de o lună de la înaintarea chestiunii. Termenul de o lună este considerat perioadă de conciliere în sensul articolului 19 alineatul (2) din respectivul regulament. Chestiunea nu se înaintează AEAPO după expirarea termenului de o lună menţionat în prezentul paragraf sau după ce s-a ajuns la un acord în colegiu în conformitate cu alineatul (4) de la prezentul articol.
Autoritatea de supraveghere care a autorizat filiala îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care AEAPO o poate lua în conformitate cu articolul 19 din regulamentul menţionat, urmând să-şi ia decizia în conformitate cu decizia AEAPO.
Respectiva decizie este recunoscută ca fiind determinantă şi se aplică de către autorităţile de supraveghere în cauză. Decizia precizează toate motivele pe care se întemeiază. Decizia se transmite filialei şi colegiului supraveghetorilor.

Art. 239: Filialele unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare: nerespectarea cerinţei de capital de solvabilitate şi a cerinţei de capital minim
(1)În cazul nerespectării cerinţei de capital de solvabilitate şi fără a aduce atingere articolului 138, autoritatea de supraveghere care a autorizat filiala transmite fără întârziere colegiului supraveghetorilor planul de redresare prezentat de filială în vederea restabilirii, în termen de şase luni de la de la data la care s-a constatat pentru prima dată nerespectarea cerinţei de capital de solvabilitate, a nivelului fondurilor proprii eligibile sau în vederea reducerii profilului său de risc pentru a asigura respectarea cerinţei de capital de solvabilitate.
Colegiul supraveghetorilor face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a ajunge la un acord privind propunerea autorităţii de supraveghere cu privire la aprobarea planului de redresare în termen de patru luni de la data la care s-a constatat pentru prima dată nerespectarea cerinţei de capital de solvabilitate.
În lipsa unui astfel de acord, autoritatea de supraveghere care a autorizat filiala decide cu privire la aprobarea planului de redresare, ţinând seama în mod corespunzător de punctele de vedere şi rezervele celorlalte autorităţi de supraveghere din cadrul colegiului supraveghetorilor.
(2)Atunci când autoritatea de supraveghere care a autorizat filiala identifică, în conformitate cu articolul 136, deteriorarea condiţiilor financiare, aceasta notifică fără întârziere colegiul supraveghetorilor măsurile pe care le propune. Exceptând situaţiile de urgenţă, măsurile ce urmează să fie luate se discută în cadrul colegiului supraveghetorilor.
Colegiul supraveghetorilor face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a ajunge la un acord privind măsurile ce urmează să fie luate în termen de o lună de la data notificării.
În lipsa unui acord, autoritatea de supraveghere care a autorizat filiala decide dacă măsurile propuse trebuie aprobate, ţinând seama în mod corespunzător de punctele de vedere şi rezervele celorlalte autorităţi de supraveghere din cadrul colegiului supraveghetorilor.
(3)În cazul nerespectării cerinţei de capital minim şi fără a aduce atingere articolului 139, autoritatea de supraveghere care a autorizat filiala transmite fără întârziere colegiului supraveghetorilor, sistemul de finanţare pe termen scurt prezentat de filială în vederea restabilirii, în termen de trei luni de la data la care s-a constatat pentru prima dată nerespectarea cerinţei de capital minim, a nivelului fondurilor proprii eligibile care îndeplineşte cerinţa de capital minim sau în vederea reducerii profilului său de risc pentru a asigura respectarea cerinţei de capital minim. Colegiul supraveghetorilor este informat, de asemenea, cu privire la orice măsuri luate pentru aplicarea cerinţei de capital minim la nivelul filialei.
(4)Autoritatea de supraveghere sau supraveghetorul grupului poate transmite chestiunea şi solicita asistenţa AEAPO, conform articolului 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, în cazul în care autoritatea de supraveghere şi supraveghetorul grupului nu convin asupra oricărora dintre următoarele:
a)asupra probării planului de redresare, inclusiv asupra unei extinderi a perioadei de redresare, în termenul de patru luni menţionat la alineatul (1); sau
b)asupra aprobării măsurilor propuse în termenul de o lună menţionat la alineatul (2).
În aceste cazuri, AEAPO poate să acţioneze în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul menţionat şi ia o decizie în termen de o lună de la înaintarea chestiunii.
Chestiunea nu se înaintează către AEAPO:
(a)după expirarea termenului de patru luni sau, respectiv, de o lună menţionat la primul paragraf;
(b)după ce în colegiu s-a ajuns la un acord în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf sau cu alineatul (2) al doilea paragraf;
(c)în cazul situaţiilor de urgenţă menţionate la alineatul (2).
Termenul de patru luni sau, respectiv, termenul de o lună este considerat perioadă de conciliere în sensul articolului 19 alineatul (2) din respectivul regulament.
Autoritatea de supraveghere care a autorizat filiala îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care AEAPO o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, urmând să-şi ia decizia finală în conformitate cu decizia AEAPO. Respectiva decizie este recunoscută ca fiind determinantă şi se aplică de către autorităţile de supraveghere în cauză.
Decizia precizează toate motivele pe care se întemeiază. Decizia se transmite filialei şi colegiului supraveghetorilor.

Art. 240: Filialele unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare: încetarea aplicării derogărilor pentru o filială
(1)Normele prevăzute la articolele 238 şi 239 încetează să se aplice în următoarele cazuri:
a)condiţia menţionată la articolul 236 litera (a) nu mai este îndeplinită;
b)condiţia menţionată la articolul 236 litera (b) nu mai este îndeplinită şi grupul nu ia măsurile necesare pentru ca respectiva condiţie să fie din nou îndeplinită într-un termen adecvat;
c)condiţiile menţionate la articolul 236 literele (c) şi (d) nu mai sunt îndeplinite.
În cazul menţionat la primul paragraf litera (a), dacă supraveghetorul grupului decide, după consultarea cu colegiul supraveghetorilor, să nu mai includă filiala în supravegherea grupului pe care o efectuează, trebuie să informeze de îndată autoritatea de supraveghere interesată şi întreprinderea-mamă cu privire la aceasta.
În sensul articolului 236 literele (b), (c) şi (d), întreprinderea-mamă se asigură că aceste condiţii sunt îndeplinite în permanenţă. În cazul nerespectării condiţiilor, întreprinderea-mamă informează fără întârziere supraveghetorul grupului şi supraveghetorul filialei în cauză cu privire la acest lucru. Ea prezintă un plan de restabilire a conformităţii cu respectivele condiţii într-un termen adecvat.
Fără a aduce atingere celui de-al treilea paragraf, supraveghetorul grupului verifică cel puţin o dată pe an, din proprie iniţiativă, dacă condiţiile menţionate la articolul 236 literele (b), (c) şi (d) sunt respectate în continuare. Supraveghetorul grupului efectuează o asemenea verificare şi la cererea autorităţii de supraveghere interesate, în cazul în care aceasta din urmă are serioase îndoieli cu privire la respectarea în permanenţă a respectivei condiţii.
În cazul în care verificarea efectuată identifică puncte slabe, supraveghetorul grupului solicită ca întreprinderea-mamă să prezinte un plan de restabilire a conformităţii cu respectiva condiţie într-un termen adecvat.
Dacă, după consultarea colegiului supraveghetorilor, supraveghetorul grupului consideră că planul menţionat la al treilea sau la al cincilea paragraf este insuficient sau că, ulterior, acesta nu este implementat în termenul convenit, supraveghetorul grupului trage concluzia că condiţiile menţionate la articolul 236 literele (b), (c) şi (d) nu mai sunt îndeplinite şi informează imediat autoritatea de supraveghere interesată cu privire la aceasta.
(2)Regimul prevăzut la articolele 2 3 8 şi 2 3 9 este din nou aplicabil dacă întreprinderea-mamă prezintă o nouă cerere şi obţine o decizie favorabilă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 237.
Art. 241: Filialele unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare: acte delegate
Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează următoarele:
(a)criteriile pentru a evalua dacă sunt îndeplinite condiţiile menţionate la articolul 236;
(b)criteriile pentru a evalua ce situaţii pot fi considerate ca situaţii de urgenţă, în conformitate cu articolul 239 alineatul (2);
(c)procedurile care trebuie urmate de către autorităţile de supraveghere atunci când fac schimb de informaţii, îşi exercită drepturile sau îşi îndeplinesc obligaţiile în conformitate cu articolele 237-240.

Art. 242: Reexaminare
(1)Până la 31 decembrie 2017, Comisia face o evaluare a aplicării titlului III, în special în ceea ce priveşte cooperarea autorităţilor de supraveghere în cadrul colegiului supraveghetorilor şi funcţionalitatea acestui colegiu, precum şi practicile de supraveghere privind stabilirea majorărilor de capital şi prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului, însoţit, dacă este cazul, de propuneri de modificare a prezentei directive.

(2)Până la 31 decembrie 2018, Comisia evaluează beneficiile intensificării supravegherii la nivel de grup şi beneficiile gestionării capitalului în cadrul unui grup de întreprinderi de asigurare sau de reasigurare incluzând o trimitere la COM(2008)0119 şi la raportul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European cu privire la această propunere, din 16 octombrie 2008 (A6-0413/2008). Evaluarea ar trebui să cuprindă măsuri posibile de sporire a unei gestionări transfrontaliere solide a grupurilor de asigurare, mai ales a managementului riscurilor şi activelor. În evaluarea sa, Comisia ţine seama, printre altele, de noile evoluţii şi progrese în ceea ce priveşte:
a)un cadru armonizat privind intervenţia timpurie;
b)practicile de management al riscurilor în mod centralizat la nivel de grup, de funcţionare a modelelor interne ale grupului, inclusiv de testare la condiţiile de stres;
c)tranzacţiile intragrup şi concentrarea riscurilor;
d)evoluţia în timp a efectelor diversificării şi concentrării;
e)un cadru obligatoriu din punct de vedere juridic pentru medierea disputelor din domeniul supravegherii;
f)un cadru armonizat privind transferabilitatea activelor, procedurile de insolvabilitate şi lichidare care să elimine restricţiile din legislaţia naţională privind societăţile comerciale în ceea ce priveşte transferabilitatea activelor;
g)un nivel echivalent de protecţie a deţinătorilor de poliţe şi a beneficiarilor întreprinderilor din acelaşi grup, mai ales în situaţii de criză;
h)o soluţie la nivelul UE armonizată şi finanţată adecvat pentru schemele de garantare a asigurărilor;
i)un cadru armonizat, obligatoriu din punct de vedere juridic, între autorităţile competente, băncile centrale şi ministerele de finanţe cu privire la gestionarea şi soluţionarea crizelor şi pentru partajarea sarcinilor fiscale care să alinieze competenţe de supraveghere cu responsabilităţi fiscale.
Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului, însoţit, dacă este cazul, de propuneri de modificare a prezentei directive.
Art. 243: Filialele unui holding de asigurare sau ale unui holding financiar mixt
Articolele 236-242 se aplică mutatis mutandis întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare care sunt filiale ale unui holding de asigurare sau ale unui holding financiar mixt.

Art. 244: Supravegherea concentrării riscurilor
(1)Supravegherea concentrării riscurilor la nivel de grup se exercită în conformitate cu alineatele (2) şi (3) din prezentul articol, cu articolul 246 şi cu capitolul III.
(2)Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare sau holdingurilor de asigurare sau holdingurilor financiare mixte să transmită supraveghetorului grupului rapoarte periodice, cel puţin anuale, cu privire la orice concentrare semnificativă a riscurilor la nivel de grup, cu excepţia cazului în care se aplică articolul 215 alineatul (2).
Informaţiile necesare se transmit supraveghetorului grupului de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare care se află la conducerea grupului sau, în cazul în care grupul nu este condus de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, ele se transmit de către holdingul de asigurare, de către holdingul financiar mixt sau de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare aparţinând grupului care este desemnată de supraveghetorul grupului după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate şi a grupului.
Concentrările riscurilor menţionate la primul paragraf sunt supuse procesului de supraveghere efectuat de către supraveghetorul grupului.

(3)Supraveghetorul grupului, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate şi a grupului, identifică tipul de riscuri pe care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare dintr-un anumit grup trebuie să le declare în orice circumstanţe.
În momentul în care supraveghetorul grupului şi celelalte autorităţi de supraveghere interesate definesc sau emit o opinie cu privire la tipul de riscuri, aceştia ţin seama de un anumit grup şi de structura sa de management al riscurilor.
Pentru identificarea concentrărilor semnificative de riscuri care trebuie raportate, supraveghetorul grupului, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere în cauză şi a grupului, impune pragurile adecvate pe baza cerinţelor de capital de solvabilitate, a rezervelor tehnice, a fondurilor proprii eligibile, a altor criterii cantitative sau calitative bazate pe riscuri considerate adecvate sau a unei combinaţii a acestora.

În momentul în care supraveghetorul grupului examinează concentrarea riscurilor, acesta monitorizează în special riscul potenţial de contaminare în cadrul grupului, riscul de conflicte de interese şi nivelul sau volumul riscurilor.
(4)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a în ceea ce priveşte definirea unei concentrări semnificative de riscuri în sensul alineatelor (2) şi (3) de la prezentul articol.
(5)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte supravegherea concentrărilor de riscuri, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza modul de identificare a concentrărilor semnificative de riscuri şi de stabilire a pragurilor corespunzătoare în sensul alineatului (3).
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(6)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la formatele şi machetele pentru raportarea unor astfel de concentrări de riscuri în sensul alineatului (2).
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 30 septembrie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 245: Supravegherea tranzacţiilor intragrup
(1)Supravegherea tranzacţiilor intragrup se exercită în conformitate cu alineatele (2), (3) şi (3a) din prezentul articol, cu articolul 246 şi cu capitolul III.

(2)Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, holdingurilor de asigurare şi holdingurilor financiare mixte să transmită supraveghetorului grupului rapoarte periodice, cel puţin anuale, cu privire la orice tranzacţie intragrup importantă efectuată de întreprinderi de asigurare şi de reasigurare din cadrul grupului, inclusiv cele efectuate cu o persoană fizică având legături strânse cu oricare întreprindere din cadrul grupului, cu excepţia cazului în care se aplică articolul 215 alineatul (2).
În plus, statele membre impun furnizarea de rapoarte cu privire la tranzacţiile intragrup extrem de importante imediat ce acest lucru este posibil.
Informaţiile necesare se transmit supraveghetorului grupului de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare care se află la conducerea grupului sau, în cazul în care grupul nu este condus de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, acestea se transmit de către holdingul de asigurare, de către holdingul financiar mixt sau de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare aparţinând grupului care este desemnată de către supraveghetorul grupului după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate şi a grupului.
Tranzacţiile efectuate în interiorul grupului sunt supuse procesului de supraveghere efectuat de către supraveghetorul grupului.

(3)Supraveghetorul grupului, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate şi a grupului, identifică tipul de tranzacţii intragrup pe care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare dintr-un anumit grup trebuie să le notifice în orice circumstanţe. Articolul 244 alineatul (3) se aplică prin analogie.
(31)Pe lângă tranzacţiile intragrup în înţelesul articolului 13 punctul 19, în sensul alineatelor (2) şi (3) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere pot, în cazurile justificate, să impună grupurilor să raporteze şi tranzacţiile intragrup care implică alte întreprinderi decât întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare din ţări terţe, holdingurile de asigurare şi holdingurile financiare mixte.

(4)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a în ceea ce priveşte definirea unei tranzacţii intragrup semnificative în sensul alineatelor (2) şi (3) de la prezentul articol.
(5)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte supravegherea tranzacţiilor intragrup, AEAPO poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza modul de identificare a tranzacţiilor intragrup semnificative în sensul alineatului (3).
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(6)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, AEAPO poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile, formatele şi machetele pentru raportarea unor astfel de tranzacţii intragrup în sensul alineatului (2).
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 246: Supravegherea sistemului de guvernanţă
(1)Cerinţele enunţate în titlul I capitolul IV secţiunea 2 se aplică mutatis mutandis la nivel de grup. Sistemul de guvernanţă al grupului acoperă întreprinderile de asigurare sau de reasigurare participative, holdingurile-mamă de asigurare sau holdingurile-mamă financiare mixte, precum şi toate întreprinderile afiliate din sfera grupului în înţelesul articolului 212 care face obiectul supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a), (b) şi (c). Sistemul de guvernanţă al grupului acoperă, de asemenea, toate întreprinderile administrate de întreprinderea participativă sau de filialele acesteia împreună cu una sau mai multe întreprinderi care nu fac parte din acelaşi grup.
Fără a aduce atingere primului paragraf de la prezentul alineat, sistemele de management al riscului şi de control intern şi procedurile de raportare se pun în aplicare în mod consecvent în toate întreprinderile incluse în domeniul de aplicare al supravegherii la nivel de grup în temeiul articolului 213 alineatul (2) literele (a) şi (b), astfel încât respectivele sisteme şi proceduri de raportare să poată fi controlate la nivel de grup.
Statele membre se asigură că organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii-mamă de asigurare sau de reasigurare de cel mai înalt rang, al holdingului de asigurare sau al holdingului financiar mixt cu sediul central în Uniune sau al întreprinderii-mamă desemnate în conformitate cu articolul 214 alineatul (5) sau (6) îi revine răspunderea finală pentru respectarea, de către grupul căruia i se aplică supravegherea la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a), (b) şi (c), a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive. Organul administrativ, de conducere sau de control al fiecărei întreprinderi de asigurare şi de reasigurare din cadrul grupului continuă să fie responsabil cu respectarea tuturor cerinţelor de către întreprinderea respectivă, astfel cum se specifică la articolul 40 şi la articolul 213 alineatul (1) al doilea paragraf.
Sistemul de management al riscului acoperă cel puţin toate activităţile de asigurare şi de reasigurare desfăşurate în cadrul grupului, precum şi activităţile semnificative care nu sunt legate de asigurări. Sistemul acoperă, de asemenea, riscurile care decurg din respectivele activităţi şi la care grupul este sau ar putea fi expus, precum şi interdependenţele acestora.

(2)Fără a aduce atingere alineatului (1), mecanismele de control intern ale unui grup cuprind cel puţin următoarele:
a)mecanisme adecvate în ceea ce priveşte solvabilitatea grupului pentru identificarea şi măsurarea tuturor riscurilor semnificative suportate şi pentru a asocia în mod corespunzător fondurile proprii eligibile şi riscurile;
b)proceduri riguroase de raportare şi de contabilitate, pentru a monitoriza şi a gestiona tranzacţiile intragrup şi concentrarea riscurilor.
Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt monitorizează periodic activităţile întreprinderilor sale afiliate, inclusiv ale întreprinderilor afiliate menţionate la articolul 228 alineatul (1) şi ale întreprinderilor nereglementate. Această monitorizare este proporţională cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor pe care întreprinderile afiliate le generează sau le-ar putea genera la nivelul grupului.
Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt deţine politici scrise la nivel de grup şi asigură corelarea politicilor scrise ale tuturor întreprinderilor reglementate din sfera grupului cu politicile grupului. Întreprinderea sau holdingul în cauză se asigură, de asemenea, că politicile grupului sunt puse în aplicare în mod unitar de către toate întreprinderile reglementate din sfera grupului.

(3)Sistemele şi procedurile de raportare menţionate la alineatele (1) şi (2) sunt supuse procesului de supraveghere efectuat de supraveghetorul grupului în conformitate cu normele stabilite în capitolului III.
(4)Statele membre impun întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative, holdingului de asigurare sau holdingului financiar mixt să efectueze, la nivelul grupului, evaluarea prevăzută la articolul 45. Autoevaluarea riscurilor şi a solvabilităţii efectuată la nivel de grup acoperă cel puţin toate activităţile de asigurare şi de reasigurare desfăşurate în cadrul grupului, precum şi activităţile semnificative care nu sunt legate de asigurări. Autoevaluarea acoperă, de asemenea, riscurile care decurg din respectivele activităţi şi la care grupul este sau ar putea fi expus, precum şi interdependenţele acestora. Autoevaluarea este supusă procesului de supraveghere efectuat de supraveghetorul grupului, în conformitate cu capitolul III.
Atunci când calculul solvabilităţii la nivel de grup se face în conformitate cu metoda nr. 1 menţionată la articolul 230, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă sau holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt facilitează supraveghetorului grupului o bună înţelegere a diferenţei dintre suma cerinţelor de capital de solvabilitate a tuturor întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare afiliate din grup şi cerinţa de capital de solvabilitate pe bază consolidată a grupului.

Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă sau holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt, sub rezerva acordului din partea supraveghetorului grupului, poate efectua toate evaluările necesare în temeiul articolului 45 la nivelul grupului şi la nivelul oricărei filiale din cadrul grupului, în acelaşi timp, şi poate întocmi un singur document care să cuprindă toate evaluările.

Înainte de a-şi da acordul în conformitate cu al treilea paragraf, supraveghetorul grupului consultă şi ia în considerare în mod corespunzător punctele de vedere şi rezervele membrilor colegiului supraveghetorilor.
În cazul în care grupul alege opţiunea prevăzută la al treilea paragraf, acesta transmite documentul tuturor autorităţilor de supraveghere interesate, în acelaşi timp. Alegerea acestei opţiuni nu scuteşte filialele interesate de obligaţia de a se asigura că sunt îndeplinite cerinţele articolului 45.
(5)Statele membre impun întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative, holdingului de asigurare sau holdingului financiar mixt să se asigure că grupul dispune de mecanisme de guvernanţă adecvate, care includ o structură organizaţională clară, cu responsabilităţi bine definite, transparente şi consecvente şi o separare a atribuţiilor în cadrul grupului. Sistemul de guvernanţă al grupului depune eforturi pentru a preveni conflictele de interese şi gestionează conflictele de interese care nu pot fi prevenite.
Persoanele care conduc efectiv un grup de asigurare sau de reasigurare sunt considerate a fi persoanele care conduc efectiv întreprinderea-mamă menţionată la alineatul (1) al treilea paragraf.
Statele membre impun unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare participative, unui holding de asigurare sau holdingului financiar mixt să identifice persoanele care deţin alte funcţii-cheie în cadrul grupului de asigurare sau de reasigurare care face obiectul supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a), (b) şi (c). Organul administrativ, de conducere sau de control menţionat la alineatul (1) al treilea paragraf de la prezentul articol este responsabil pentru activităţile desfăşurate de persoanele respective.
În cazul în care persoanele care conduc efectiv un grup de asigurare sau de reasigurare sau deţin alte funcţii-cheie sunt, de asemenea, persoanele care conduc efectiv una sau mai multe întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sau alte întreprinderi afiliate ori care deţin alte funcţii-cheie în cadrul oricăreia dintre aceste întreprinderi, întreprinderea participativă se asigură că rolurile şi responsabilităţile la nivel de grup sunt separate în mod clar de cele aplicabile la nivelul fiecărei întreprinderi în parte.

Art. 246a: Managementul riscului de lichiditate la nivel de grup
(1)Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare participative, holdingurilor de asigurare şi holdingurilor financiare mixte să întocmească şi să actualizeze un plan de management al riscului de lichiditate la nivel de grup care să acopere analiza lichidităţii pe termen scurt şi, la solicitarea supraveghetorului grupului, să acopere şi analiza lichidităţii pe termen mediu şi lung. Articolul 144a se aplică mutatis mutandis.
(2)Prin derogare de la articolul 144a, statele membre se asigură că filialele de asigurare sau de reasigurare incluse în domeniul de aplicare al supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b) sunt exonerate de obligaţia de întocmire şi actualizare a unui plan de management al riscului de lichiditate la nivel individual ori de câte ori planul de management al riscului de lichiditate prevăzut la alineatul (1) de la prezentul articol acoperă managementul lichidităţii şi necesităţile de lichiditate pentru filialele în cauză.
Statele membre impun fiecărei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care beneficiază de exonerarea prevăzută la primul paragraf să prezinte autorităţii de supraveghere secţiunile din planul de management al riscului de lichiditate care acoperă situaţia întregului grup şi situaţia proprie.
(3)În pofida alineatului (2), autorităţile de supraveghere pot impune unei filiale de asigurare sau de reasigurare să întocmească şi să actualizeze un plan de management al riscului de lichiditate la nivel individual de fiecare dată când constată o anumită vulnerabilitate în materie de lichiditate sau când planul de gestionare a lichidităţii la nivel de grup nu include informaţii adecvate pe care autoritatea de supraveghere care a autorizat filiala le solicită întreprinderilor comparabile în scopul monitorizării poziţiei lichidităţii lor.
(4)Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza conţinutul planului de management al riscului de lichiditate la nivel de grup şi frecvenţa de actualizare a acestuia. EIOPA înaintează Comisiei respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 29 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Art. 246b: Alte norme macroprudenţiale
Articolele 144b şi 144c se aplică mutatis mutandis la nivelul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative, al holdingului de asigurare sau al holdingului financiar mixt.

Art. 247: Supraveghetorul grupului
(1)Se desemnează un singur supraveghetor, responsabil cu coordonarea şi exercitarea supravegherii la nivel de grup ("supraveghetorul grupului"), dintre autorităţile de supraveghere ale statelor membre interesate.
(2)În cazul în care aceeaşi autoritate de supraveghere este competentă pentru toate întreprinderile de asigurare şi de reasigurare dintr-un grup, sarcina de supraveghetor al grupului este îndeplinită de respectiva autoritate de supraveghere.
În toate celelalte cazuri şi sub rezerva alineatului (3), sarcina de supraveghetor al grupului este îndeplinită de:
a)autoritatea de supraveghere care a autorizat întreprinderea de asigurare sau de reasigurare, în cazul în care grupul este condus de respectiva întreprindere;
b)în cazul în care grupul nu este condus de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, de următoarea autoritate de supraveghere:
(i)în cazul în care întreprinderea mamă a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare este un holding de asigurare sau un holding financiar mixt, este vorba despre autoritatea de supraveghere care a autorizat respectiva întreprindere de asigurare sau de reasigurare;
(ii)în cazul în care cel puţin două întreprinderi de asigurare sau de reasigurare cu sediul social în Uniune au drept întreprindere mamă acelaşi holding de asigurare sau acelaşi holding financiar mixt, iar una dintre aceste întreprinderi a fost autorizată în statul membru în care are sediul social holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt, este vorba despre autoritatea de supraveghere a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare autorizate în statul membru respectiv;
(iii)în cazul în care grupul este condus de cel puţin două holdinguri de asigurare sau holdinguri financiare mixte cu sediul social în state membre diferite şi dacă există o întreprindere de asigurare sau de reasigurare în fiecare dintre aceste state, este vorba despre autoritatea de supraveghere a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare cu cel mai mare total al bilanţului;
(iv)în cazul în care cel puţin două întreprinderi de asigurare sau de reasigurare cu sediul social în Uniune au drept întreprindere mamă acelaşi holding de asigurare sau acelaşi holding financiar mixt şi niciuna dintre aceste întreprinderi nu a fost autorizată în statul membru în care are sediul social holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt, este vorba despre autoritatea de supraveghere care a autorizat întreprinderea de asigurare sau de reasigurare cu cel mai mare total al bilanţului; sau
(v)în cazul în care grupul este un grup care nu are o întreprindere mamă sau în alte cazuri decât cele menţionate la punctele (i)-(iv), este vorba despre autoritatea de supraveghere care a autorizat întreprinderea de asigurare sau de reasigurare cu cel mai mare total al bilanţului.

(3)În anumite cazuri, la cererea oricărei alte autorităţi de supraveghere, autorităţile de supraveghere în cauză pot să adopte o decizie comună prin care să acorde derogări de la criteriile enunţate la alineatul (2), dacă aplicarea acestora ar fi neadecvată, ţinând seama de structura grupului şi de importanţa relativă a activităţilor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare în diferite ţări, şi să numească o altă autoritate de supraveghere drept supraveghetor al grupului.
În acest scop, oricare dintre autorităţile de supraveghere implicate poate iniţia o dezbatere pentru a stabili dacă criteriile menţionate la alineatul (2) sunt adecvate. O astfel de dezbatere nu poate avea loc mai mult de o dată pe an.
Autorităţile de supraveghere în cauză depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună privind alegerea supraveghetorului grupului în termen de trei luni de la iniţierea dezbaterii. Înainte de a lua o decizie, autorităţile de supraveghere în cauză oferă grupului posibilitatea de a-şi exprima opinia.
Supraveghetorul desemnat al grupului prezintă grupului decizia comună luată, precizând toate motivele de la baza acesteia.

(4)Dacă, în cursul perioadei de trei luni menţionate la alineatul (3) al treilea paragraf, oricare dintre autorităţile de supraveghere în cauză a înaintat chestiunea AEAPO în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, autorităţile de supraveghere respective îşi amână propria decizie şi aşteaptă decizia pe care AEAPO o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din acelaşi regulament, urmând să ia o decizie comună în conformitate cu decizia AEAPO. Această decizie comună este considerată determinantă şi se aplică de către autorităţile de supraveghere în cauză. Termenul de trei luni este considerat perioadă de conciliere în sensul articolului 19 alineatul (2) din respectivul regulament.

(5)AEAPO ia decizia în termen de o lună de la data la care i s-a înaintat chestiunea în conformitate cu alineatul (4). Chestiunea nu se înaintează AEAPO după expirarea termenului de trei luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. Supraveghetorul desemnat al grupului transmite grupului şi colegiului supraveghetorilor decizia comună luată, precizând toate motivele de la baza acesteia.

(6)Dacă nu s-a ajuns la o decizie comună, rolul de supraveghetor al grupului este exercitat de autoritatea de supraveghere identificată în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol.

(7)AEAPO informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia, cel puţin o dată pe an, cu privire la orice dificultăţi majore în legătură cu aplicarea alineatelor (2), (3) şi (6).
În cazul în care apar dificultăţi majore la aplicarea criteriilor prevăzute la alineatele (2) şi (3) de la prezentul articol, Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a preciza în mod mai detaliat aceste criterii.

(8)În cazul în care un stat membru are cel puţin două autorităţi de supraveghere prudenţială a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, statul membru respectiv ia măsurile necesare pentru a asigura coordonarea între autorităţile în cauză.
Art. 248: Drepturi şi obligaţii ale supraveghetorului grupului şi ale celorlalţi supraveghetori Colegiul supraveghetorilor
(1)Drepturile şi obligaţiile care îi revin supraveghetorului grupului în ceea ce priveşte supravegherea la nivel de grup cuprind următoarele:
a)coordonarea culegerii şi diseminării informaţiilor adecvate sau esenţiale, atât pentru desfăşurarea obişnuită a activităţilor, cât şi pentru situaţii urgente, inclusiv diseminarea informaţiilor care sunt importante pentru sarcina de supraveghere a autorităţii de supraveghere;
b)procesul de supraveghere şi evaluarea situaţiei financiare a grupului;
c)evaluarea conformităţii grupului cu normele privind solvabilitatea, precum şi a concentrării riscurilor şi a tranzacţiilor intragrup, astfel cum se prevede la articolele 218-245;
d)evaluarea sistemului de guvernanţă a grupului, astfel cum se prevede la articolul 246, precum şi a îndeplinirii cerinţelor prevăzute la articolele 42 şi 257 de către membrii organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii participative;
e)planificarea şi coordonarea, prin întâlniri obişnuite organizate cel puţin anual sau prin alte mijloace adecvate, a activităţilor de supraveghere atât pentru desfăşurarea obişnuită a activităţilor, cât şi pentru situaţii urgente, în colaborare cu autorităţile de supraveghere interesate şi luarea în considerare a naturii, a amplorii şi a complexităţii riscurilor inerente activităţii tuturor întreprinderilor care fac parte din grup;
f)alte sarcini, măsuri şi decizii atribuite supraveghetorului grupului de către prezenta directivă sau care rezultă din aplicarea prezentei directive, în special sarcina de a dirija procesul de validare a oricărui model intern la nivel de grup, astfel cum se prevede la articolele 231 şi 233, precum şi aceea de a dirija procesul de autorizare a aplicării regimului stabilit la articolele 237-240.
(2)În scopul de a facilita îndeplinirea sarcinilor de către supraveghetorul grupului, menţionate la alineatul (1), se instituie un colegiu al supraveghetorilor, prezidat de supraveghetorul grupului.
Colegiul supraveghetorilor se asigură că procesele de cooperare, schimb de informaţii şi consultare între autorităţile de supraveghere membre ale colegiului supraveghetorilor, se desfăşoară în conformitate cu titlul III în vederea promovării unei convergenţe a deciziilor şi activităţilor lor respective.
Dacă supraveghetorul grupului nu îşi îndeplineşte sarcinile menţionate la alineatul (1) sau dacă membrii colegiului supraveghetorilor nu cooperează în măsura în care trebuie să o facă în conformitate cu acest alineat, oricare dintre autorităţile de supraveghere implicate poate să înainteze chestiunea AEAPO, solicitând asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În această situaţie, AEAPO poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul menţionat.

(3)Colegiul supraveghetorilor este alcătuit din supraveghetorul grupului, autorităţile de supraveghere din toate statele membre în care sunt situate sediile centrale ale tuturor întreprinderilor filiale şi AEAPO, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Autorităţile de supraveghere ale sucursalelor semnificative şi ale întreprinderilor afiliate pot, de asemenea, face parte din colegiile supraveghetorilor. Cu toate acestea, participarea acestora se limitează doar la realizarea obiectivului unui schimb eficient de informaţii.
Funcţionarea efectivă a colegiului supraveghetorilor poate necesita efectuarea anumitor activităţi de către un număr limitat de autorităţi de supraveghere din cadrul colegiului.
(4)Fără a aduce atingere oricăror măsuri adoptate în conformitate cu prezenta directivă, constituirea şi funcţionarea colegiilor supraveghetorilor se bazează pe proceduri de coordonare stabilite de supraveghetorul grupului şi de celelalte autorităţi de supraveghere interesate.
În cazul unor opinii divergente privind acordurile de coordonare, orice membru al colegiului supraveghetorilor poate sesiza AEAPO cu privire la chestiunea respectivă, solicitând asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În această situaţie, AEAPO poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul menţionat. Supraveghetorul grupului ia decizia finală în conformitate cu decizia AEAPO. Supraveghetorul grupului transmite decizia celorlalte autorităţi de supraveghere în cauză.

[textul din Art. 248, alin. (4) din titlul III, capitolul III a fost abrogat la 30-dec-2019 de Art. 2, punctul 6. din Directiva 2177/18-dec-2019]
(5)Fără a aduce atingere niciunei măsuri adoptate în temeiul prezentei directive, procedurile de coordonare menţionate la alineatul (4) precizează procedurile pentru:
a)procesul decizional în rândul autorităţilor de supraveghere interesate, în conformitate cu articolele 231, 232 şi 247;
b)consultarea realizată în conformitate cu alineatul (4) şi cu articolul 218 alineatul (5).
Fără a aduce atingere drepturilor şi îndatoririlor atribuite prin prezenta directivă supraveghetorului grupului şi celorlalte autorităţi de supraveghere, acordurile de coordonare pot atribui supraveghetorului grupului, celorlalte autorităţi de supraveghere sau AEAPO sarcini suplimentare în cazul în care acest lucru duce la o supraveghere mai eficientă a grupului şi nu afectează activităţile de supraveghere ale membrilor colegiului supraveghetorilor în privinţa responsabilităţilor lor individuale.

În plus, procedurile de coordonare pot să specifice:
(a)consultări între autorităţile de supraveghere interesate, în special în ceea ce priveşte articolele 213-217, 219-221, 227, 244-246, 250, 256, 260 şi 262;
(b)cooperarea cu alte autorităţi de supraveghere.
(6)AEAPO elaborează ghiduri pentru funcţionarea operaţională a colegiilor supraveghetorilor pe baza unor analize complete ale activităţii lor pentru a evalua nivelul de convergenţă dintre acestea. Astfel de evaluări se efectuează cel puţin o dată la trei ani. Statele membre se asigură că supraveghetorul grupului transmite AEAPO informaţiile privind funcţionarea colegiului supraveghetorilor şi orice dificultate întâmpinată care este relevantă pentru evaluări.
Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte coordonarea dintre autorităţile de supraveghere, AEAPO poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza condiţiile de funcţionare operaţională a colegiilor supraveghetorilor, pe baza ghidurilor menţionate la primul paragraf.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la al doilea paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(7)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte coordonarea dintre autorităţile de supraveghere, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a aduce precizări cu privire la coordonarea supravegherii la nivel de grup în sensul alineatelor (1)-(6).
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(8)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a în ceea ce priveşte definiţia conceptului de «sucursală semnificativă».

Art. 249: Cooperarea şi schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere
(1)Autorităţile responsabile cu supravegherea fiecărei întreprinderi de asigurare şi de reasigurare dintr-un grup colaborează îndeaproape cu supraveghetorul grupului, în special în cazurile în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare întâmpină dificultăţi financiare.
Cu scopul de a se asigura că autorităţile de supraveghere, inclusiv supraveghetorul grupului, au la dispoziţie aceeaşi cantitate de informaţii relevante, fără a aduce atingere responsabilităţilor lor, respectivele autorităţi, indiferent dacă sunt sau nu stabilite în acelaşi stat membru, îşi furnizează reciproc aceste informaţii pentru a permite şi facilita realizarea sarcinilor de supraveghere ale celorlalte autorităţi vizate de prezenta directivă. Astfel, autorităţile de supraveghere interesate şi supraveghetorul grupului îşi comunică reciproc şi fără întârziere orice informaţii adecvate imediat ce acestea sunt disponibile. Informaţiile menţionate la acest paragraf cuprind, însă fără a se limita la acestea, informaţii despre acţiuni ale grupului şi ale autorităţilor de supraveghere şi informaţii furnizate de grup.
Cu scopul de a se asigura că autorităţile de supraveghere, inclusiv supraveghetorul grupului, dispun de aceeaşi cantitate de informaţii relevante, fără a aduce atingere responsabilităţilor lor, respectivele autorităţi, indiferent dacă au sau nu sediul în acelaşi stat membru, îşi furnizează reciproc aceste informaţii pentru a permite şi facilita realizarea sarcinilor de supraveghere ale celorlalte autorităţi vizate de prezenta directivă. Astfel, autorităţile de supraveghere în cauză şi supraveghetorul grupului îşi comunică reciproc şi fără întârziere orice informaţii relevante imediat ce acestea sunt disponibile sau fac schimb de informaţii la cerere. Informaţiile menţionate la acest paragraf cuprind, însă fără a se limita la acestea, informaţii despre acţiuni ale grupului şi ale autorităţilor de supraveghere şi informaţii furnizate de grup.

(11)(1a)Dacă o autoritate de supraveghere nu a comunicat informaţii relevante sau o cerere de cooperare, în special în scopul unui schimb de informaţii relevante, a fost respinsă sau nu a primit răspuns în termen de două săptămâni, autorităţile de supraveghere pot înainta chestiunea AEAPO.
În cazul în care chestiunea îi este înaintată, AEAPO, fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 258 din TFUE, poate lua măsuri în conformitate cu competenţele care-i sunt conferite prin articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(2)Autorităţile responsabile cu supravegherea întreprinderilor individuale de asigurare şi de reasigurare dintr-un grup şi supraveghetorul grupului solicită fiecare imediat o reuniune a tuturor autorităţilor de supraveghere implicate în supravegherea la nivel de grup, cel puţin atunci când apare una dintre următoarele situaţii:
a)constată o încălcare semnificativă a cerinţei de capital de solvabilitate sau o încălcare a cerinţei de capital minim de către o anumită întreprindere de asigurare sau de reasigurare;
b)constată o încălcare semnificativă a cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup calculat pe baza datelor consolidate sau a cerinţei de capital de solvabilitate pe bază agregată a grupului, în funcţie de metoda de calcul care este utilizată în conformitate cu Titlul III capitolul II secţiunea 1 subsecţiu-nea 4;
c)atunci când apar sau au apărut situaţii excepţionale.
(3)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte coordonarea şi schimbul de informaţii dintre autorităţile de supraveghere, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili:
a)elementele care trebuie colectate sistematic de către supraveghetorul grupului şi diseminate altor autorităţi de supraveghere în cauză sau care trebuie transmise supraveghetorului grupului de către celelalte autorităţi de supraveghere în cauză;
b)elementele esenţiale sau relevante pentru supravegherea la nivel de grup, cu scopul de a îmbunătăţi convergenţa raportării în scopuri de supraveghere.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(4)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare în ceea ce priveşte coordonarea şi schimbul de informaţii dintre autorităţile de supraveghere, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile şi machetele pentru transmiterea informaţiilor către supraveghetorul grupului, precum şi pentru procedura de cooperare şi schimb de informaţii între autorităţile de supraveghere conform dispoziţiilor prezentului articol.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 30 septembrie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 250: Consultarea între autorităţile de supraveghere
(1)Fără a aduce atingere articolului 248, în cazul în care o decizie este importantă pentru sarcinile de supraveghere ale altor autorităţi de supraveghere, autorităţile de supraveghere în cauză se consultă reciproc în cadrul colegiului supraveghetorilor, înaintea luării deciziei, în legătură cu următoarele aspecte:
a)schimbări în structura acţionarilor, în structura organizaţională sau managerială a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare dintr-un grup care necesită aprobarea sau autorizarea autorităţilor de supraveghere;
b)decizia de extindere a perioadei de redresare în temeiul articolului 138 alineatele (3) şi (4);
c)sancţiuni majore sau măsuri excepţionale luate de autorităţile de supraveghere, inclusiv impunerea unei majorări de capital faţă de cerinţa de capital de solvabilitate în temeiul articolului 37 şi impunerea oricărei limitări a utilizării unui model intern pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate în temeiul titlului I capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 3.
În sensul primului paragraf literele (b) şi (c), supraveghetorul grupului este consultat întotdeauna.
Pe lângă acestea, în cazul în care o decizie se bazează pe informaţiile primite de la alte autorităţi de supraveghere, autorităţile de supraveghere în cauză se consultă reciproc înaintea luării deciziei.
(2)Fără a aduce atingere articolului 248, o autoritate de supraveghere poate decide să nu consulte nicio altă autoritate de supraveghere în cazuri de urgenţă sau în cazul în care o asemenea consultare ar putea pune în pericol eficacitatea deciziei. În acest caz, autoritatea de supraveghere informează fără întârziere celelalte autorităţi de supraveghere în cauză.

Art. 251: Cereri din partea supraveghetorului grupului adresate altor autorităţi de supraveghere
Supraveghetorul grupului poate invita autorităţile de supraveghere din statul membru în care o întreprindere-mamă îşi are sediul central, care nu efectuează ele însele supravegherea grupului în temeiul articolului 247, să solicite întreprinderii-mamă orice informaţii adecvate pentru exercitarea drepturilor şi obligaţiilor de coordonare ale acestuia, astfel cum sunt stabilite la articolul 248, şi să transmită respectivele informaţii supraveghetorului grupului.
Atunci când supraveghetorul grupului are nevoie de informaţiile menţionate la articolul 254 alineatul (2), care au fost deja date unei alte autorităţi de supraveghere, acesta contactează respectiva autoritate ori de câte ori acest lucru este posibil, cu scopul de a se evita dublarea raportării către diferitele autorităţi implicate în supraveghere.
Art. 252: Cooperarea cu autorităţile responsabile de instituţiile de credit şi întreprinderile de investiţii
În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, precum şi o instituţie de credit, astfel cum este definită în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, şi/sau o firmă de investiţii, astfel cum este definită în Directiva 2014/65/UE, sunt legate direct sau indirect sau au o întreprindere participativă comună, autorităţile de supraveghere interesate şi autorităţile responsabile de supravegherea acestor întreprinderi din urmă colaborează strâns.

Fără a aduce atingere responsabilităţilor pe care le au, respectivele autorităţi îşi vor furniza reciproc orice informaţie care ar putea să le simplifice misiunea, în special astfel cum se prevede în prezentul titlu.
Art. 253: Secretul profesional şi confidenţialitatea
Statele membre autorizează schimbul de informaţii între autorităţile lor de supraveghere şi între autorităţile lor de supraveghere şi alte autorităţi, astfel cum se menţionează la articolele 249-252.
Informaţiile primite în cadrul supravegherii la nivel de grup, în special orice schimb de informaţii între autorităţile de supraveghere şi între autorităţile de supraveghere şi alte autorităţi, prevăzut în prezentul titlu, intră sub incidenţa articolului 295.
Art. 254: Accesul la informaţii
(1)Statele membre se asigură că persoanele fizice şi juridice cuprinse în sfera de aplicare a supravegherii la nivel de grup, precum şi întreprinderile lor afiliate şi cele participative pot face schimb de informaţii adecvate pentru exercitarea supravegherii la nivel de grup.
(2)Statele membre prevăd ca autorităţile lor responsabile de realizarea supravegherii la nivel de grup să aibă acces la orice informaţie relevantă pentru scopul respectivei supravegheri, indiferent de natura întreprinderii respective. Articolul 35 alineatele (1)-(5) se aplică mutatis mutandis.
Supraveghetorul grupului poate limita raportările periodice de supraveghere cu o periodicitate mai redusă de un an de la nivelul grupului în cazul în care întreprinderile de asigurare sau reasigurare din cadrul grupului beneficiază de limitarea de la articolul 35 alineatul (6), având în vedere natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii grupului.
Supraveghetorul grupului poate face excepţii cu privire la raportările rubrică cu rubrică în cazul în care întreprinderile de asigurare sau reasigurare din cadrul grupului beneficiază de excepţia de la articolul 35 alineatul (7), având în vedere natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii grupului şi obiectivul legat de stabilitatea financiară.
Autorităţile de supraveghere interesate pot să se adreseze direct întreprinderilor din cadrul grupului pentru a obţine informaţiile necesare doar în cazul în care astfel de informaţii au fost solicitate întreprinderii de asigurare sau întreprinderii de reasigurare care face obiectul supravegherii la nivel de grup şi aceasta nu le-a furnizat într-un termen rezonabil.

(3)Întreprinderea de asigurare şi de reasigurare participativă, holdingul de asigurare şi holdingul financiar mixt transmit anual supraveghetorului grupului informaţiile menţionate la prezentul articol în termen de 22 de săptămâni de la sfârşitul exerciţiului financiar al întreprinderii şi, în cazul în care informaţiile menţionate la prezentul articol sunt solicitate trimestrial, în termen de 11 săptămâni de la sfârşitul fiecărui trimestru.

Art. 255: Verificarea informaţiilor
(1)Statele membre se asigură că autorităţile lor de supraveghere pot să desfăşoare pe teritoriul lor, direct sau prin intermediul unor persoane pe care le desemnează în acest scop, verificări la faţa locului ale informaţiilor menţionate la articolul 254 în incinta oricăror dintre următoarele întreprinderi:
a)întreprinderea de asigurare sau de reasigurare care face obiectul supravegherii la nivel de grup;
b)întreprinderi afiliate respectivei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare;
c)întreprinderi-mamă ale respectivei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare;
d)întreprinderi afiliate unei întreprinderi-mamă a respectivei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare.
(2)În cazul în care, în anumite cazuri, autorităţile de supraveghere doresc să verifice informaţiile cu privire la o întreprindere, reglementată sau nu, care face parte dintr-un grup şi este situată într-un alt stat membru, acestea solicită autorităţilor de supraveghere din acel alt stat membru să efectueze verificarea.
Autorităţile care primesc o astfel de cerere îi dau curs, în limita competenţelor lor, fie efectuând verificarea direct, fie acordând unui auditor sau unui expert permisiunea de a efectua verificarea, fie acordând autorităţii care a solicitat verificarea permisiunea de a o efectua ea însăşi. Supraveghetorul grupului este informat cu privire la demersurile întreprinse.
În cazul în care doreşte acest lucru, autoritatea de supraveghere care a prezentat cererea poate participa la verificare, în cazul în care nu o realizează direct.
Dacă solicitării adresate unei alte autorităţi de supraveghere de a efectua o verificare în conformitate cu dispoziţiile prezentului alineat nu i s-a dat curs în termen de două săptămâni sau dacă autoritatea de supraveghere respectivă nu poate să îşi exercite dreptul de a participa în conformitate cu al treilea paragraf, autoritatea solicitantă poate înainta chestiunea AEAPO şi poate solicita asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În această situaţie, AEAPO poate acţiona conform competenţelor care îi sunt conferite prin articolul respectiv.
În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, AEAPO are dreptul de a participa la inspecţiile la faţa locului în cazul în care acestea sunt organizate în comun de către două sau mai multe autorităţi de supraveghere.

Art. 256: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară la nivel de grup
(1)Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare participative, holdingurilor de asigurare şi holdingurilor financiare mixte să facă public anual un raport privind solvabilitatea şi situaţia financiară la nivel de grup. Respectivul raport conţine informaţii referitoare la grup adresate altor profesionişti din piaţă, astfel cum se menţionează la articolul 51 alineatul (1b). Articolele 51, 53, 54 şi 55 se aplică mutatis mutandis.
Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare participative, holdingurile de asigurare sau holdingurile financiare mixte publică informaţiile menţionate la prezentul articol în termen de 24 de săptămâni de la sfârşitul exerciţiului financiar al întreprinderii.

(2)O întreprindere de asigurare sau de reasigurare participativă, un holding de asigurare sau un holding financiar mixt, sub rezerva acordului din partea supraveghetorului grupului, poate prezenta un singur raport privind solvabilitatea şi situaţia sa financiară, care să cuprindă următoarele:
a)informaţiile la nivel de grup care trebuie făcute publice în conformitate cu alineatul (1);
b)informaţiile pentru fiecare filială din cadrul grupului, care trebuie să fie identificabilă în mod individual, inclusiv ambele secţiuni ale raportului privind solvabilitatea şi situaţia financiară, şi care trebuie făcute publice în conformitate cu articolele 51, 53, 54 şi 55.
Înainte de a-şi da acordul în conformitate cu primul paragraf, supraveghetorul grupului consultă şi ţine seama de toate punctele de vedere şi de rezervele membrilor colegiului supraveghetorilor.

(3)În cazul în care raportul menţionat la alineatul (2) nu include informaţiile pe care autoritatea de supraveghere care a autorizat o filială din cadrul grupului le solicită întreprinderilor asemănătoare şi în cazul în care omisiunea este importantă, autoritatea de supraveghere în cauză este abilitată să solicite filialei vizate să facă publice informaţiile suplimentare necesare.
(4)Comisia completează prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, prin care aduce precizări suplimentare cu privire la informaţiile care trebuie publicate în raportul unic privind solvabilitatea şi situaţia financiară, menţionat la alineatul (2) de la prezentul articol, şi în raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară la nivel de grup, menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol.

(5)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare în ceea ce priveşte raportul unic privind solvabilitatea şi situaţia financiară ale grupului, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile şi machetele, precum şi modalitatea de publicare a raportului unic privind solvabilitatea şi situaţia financiară ale grupului conform dispoziţiilor din prezentul articol.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 256a: Structura grupurilor
Statele membre solicită întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, holdingurilor de asigurare şi holdingurilor financiare mixte să facă publice anual, la nivelul grupului, structura juridică şi structura de guvernanţă şi organizaţională, inclusiv o descriere a tuturor sucursalelor, a întreprinderilor afiliate semnificative şi a sucursalelor semnificative care aparţin grupului.

Art. 256b: Raportul periodic de supraveghere la nivel de grup
(1)Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare participative, holdingurilor de asigurare şi holdingurilor financiare mixte să prezinte anual supraveghetorului grupului un raport periodic de supraveghere la nivel de grup. Articolul 35 alineatul (5a) primul paragraf şi al doilea paragraf litera (a) se aplică mutatis mutandis.
Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare transmit informaţiile menţionate la prezentul articol la intervale de un an sau mai mari, în termen de 24 de săptămâni de la sfârşitul exerciţiului financiar al întreprinderii.
(2)O întreprindere de asigurare sau de reasigurare participativă, un holding de asigurare sau un holding financiar mixt poate, sub rezerva acordului din partea supraveghetorului grupului, să prezinte un raport periodic unic de supraveghere, care să cuprindă următoarele:
a)informaţiile la nivel de grup care trebuie raportate în conformitate cu alineatul (1);
b)informaţiile pentru fiecare filială din cadrul grupului, care trebuie să fie identificabilă individual, se raportează în conformitate cu articolul 35 alineatul (5a) şi nu pot să fie mai reduse decât cele care ar fi transmise de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care prezintă un raport periodic de supraveghere în conformitate cu articolul 35 alineatul (5a).
Înainte de a-şi da acordul în conformitate cu primul paragraf, supraveghetorul grupului îi consultă pe membrii colegiului supraveghetorilor şi ţine seama de toate punctele de vedere şi rezervele acestora. Lipsa unui acord din partea autorităţilor naţionale de supraveghere în cauză se justifică în mod corespunzător. În cazul în care raportul periodic unic de supraveghere prezentat în conformitate cu prezentul alineat este aprobat de colegiul supraveghetorilor, fiecare întreprindere de asigurare şi de reasigurare în parte transmite raportul periodic unic de supraveghere autorităţii de supraveghere. Fiecare autoritate de supraveghere are competenţa de a supraveghea partea din raportul periodic unic de supraveghere care este specifică filialei relevante.
(3)În cazul în care raportul periodic unic de supraveghere prezentat nu este considerat adecvat de către autorităţile naţionale de supraveghere, acordul menţionat la alineatul (2) poate fi retras.
(4)În cazul în care raportul menţionat la alineatul (2) nu include informaţiile pe care autoritatea de supraveghere care a autorizat o filială din cadrul grupului le solicită întreprinderilor comparabile şi în cazul în care omisiunea este semnificativă, autoritatea de supraveghere în cauză are competenţa să impună filialei în cauză să raporteze informaţiile suplimentare necesare.
(5)În cazul în care autoritatea de supraveghere care a autorizat o filială din cadrul grupului identifică vreo neconformitate cu articolul 35 alineatul (5a) sau solicită vreo modificare ori clarificare cu privire la raportul periodic unic de supraveghere, autoritatea respectivă informează, de asemenea, colegiul supraveghetorilor, iar supraveghetorul grupului transmite aceeaşi solicitare întreprinderii de asigurare sau de reasigurare participative, holdingului de asigurare sau holdingului financiar mixt.
(6)Comisia completează prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, prin care aduce precizări suplimentare cu privire la informaţiile menţionate la prezentul articol care trebuie raportate.
Art. 256c: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară: cerinţa de audit
(1)Statele membre se asigură că o întreprindere de asigurare sau de reasigurare participativă, un holding de asigurare sau un holding financiar mixt al unui grup este supus unei cerinţe de audit cu privire la bilanţul grupului publicat în cadrul raportului privind solvabilitatea şi situaţia financiară la nivel de grup menţionat la articolul 256 alineatul (1) sau în cadrul raportului unic privind solvabilitatea şi situaţia financiară menţionat la articolul 256 alineatul (2).
(2)Un raport separat, care include identificarea nivelului de asigurare, precum şi rezultatele auditului şi care este întocmit de firma de audit, se prezintă autorităţii de supraveghere a grupului împreună cu raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară la nivel de grup menţionat la articolul 256 alineatul (1) sau raportul unic privind solvabilitatea şi situaţia financiară menţionat la articolul 256 alineatul (2) întocmit de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt.
(3)În cazul în care există un raport unic privind solvabilitatea şi situaţia financiară menţionat la articolul 256 alineatul (2), se respectă cerinţele de audit impuse unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare afiliate, iar raportul menţionat la articolul 51a alineatul (6) se prezintă autorităţii de supraveghere a respectivei întreprinderi de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt.
(4)Articolul 51a se aplică mutatis mutandis.

Art. 257: Cerinţe de competenţă profesională şi probitate morală pentru persoanele care conduc efectiv un holding de asigurare sau un holding financiar mixt sau care deţin alte funcţii-cheie
Statele membre impun persoanelor care conduc efectiv holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt şi, dacă este cazul, persoanelor care deţin alte funcţii-cheie să respecte cerinţele de competenţă profesională şi probitate morală la îndeplinirea obligaţiilor care le revin.
- Articolul 42 se aplică mutatis mutandis.

Art. 258: Măsuri de punere în aplicare
(1)Dacă întreprinderile de asigurare sau de reasigurare dintr-un grup nu respectă cerinţele prevăzute la articolele 218-246 sau în cazul în care cerinţele sunt îndeplinite, dar solvabilitatea poate fi totuşi pusă în pericol sau în cazul în care tranzacţiile în interiorul grupului sau concentrările riscurilor reprezintă o ameninţare la adresa situaţiei financiare a întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare, măsurile necesare pentru a remedia situaţia cât mai repede posibil sunt adoptate de către:
a)supraveghetorul grupului, în cazul holdingurilor de asigurare şi al holdingurilor financiare mixte;
b)autorităţile de supraveghere, în cazul întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare.
În cazul în care, în situaţia menţionată la primul paragraf litera (a), supraveghetorul grupului nu este una dintre autorităţile de supraveghere din statul membru în care are sediul social holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt, supraveghetorul grupului informează respectivele autorităţi de supraveghere cu privire la concluziile sale, pentru ca acestea să poată lua măsurile necesare.
În cazul în care, în situaţia menţionată la primul paragraf litera (b), supraveghetorul grupului nu este una dintre autorităţile de supraveghere din statul membru în care are sediul social întreprinderea de asigurare sau de reasigurare, supraveghetorul grupului informează respectivele autorităţi de supraveghere cu privire la concluziile sale, pentru ca acestea să poată lua măsurile necesare.
Fără a aduce atingere alineatului (2), statele membre stabilesc măsurile care pot fi luate de către autorităţile lor de supraveghere cu privire la holdingurile de asigurare şi la holdingurile financiare mixte.
Autorităţile de supraveghere în cauză, inclusiv supraveghetorul grupului, îşi coordonează, dacă este cazul, măsurile.

(2)Autorităţilor de supraveghere li se conferă toate competenţele de supraveghere în vederea adoptării de măsuri în legătură cu holdingurile de asigurare şi holdingurile financiare mixte, care sunt necesare pentru a se asigura că grupurile cărora li se aplică supravegherea la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a), (b) şi (c) respectă toate cerinţele stabilite în prezentul titlu. Aceste competenţe includ competenţele generale de supraveghere menţionate la articolul 34.
Fără a aduce atingere dispoziţiilor naţionale de drept penal, statele membre impun sancţiuni sau adoptă măsuri în ceea ce priveşte holdingurile de asigurare şi holdingurile financiare mixte care încalcă actele cu putere de lege, alte dispoziţii legale şi actele administrative adoptate pentru transpunerea prezentului titlu sau în ceea ce priveşte persoanele care conduc efectiv societăţile respective. Autorităţile de supraveghere colaborează strâns pentru a garanta că sancţiunile sau măsurile respective sunt eficace, mai ales atunci când administraţia centrală sau sediul principal al unui holding de asigurare sau al unui holding financiar mixt nu se află în statul membru în care se află sediul său central.
(21)În cazul în care supraveghetorul grupului a hotărât că nu sunt sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 213b alineatul (1), holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt este supus măsurilor de supraveghere adecvate pentru asigurarea sau restabilirea, după caz, a continuităţii şi integrităţii supravegherii la nivel de grup şi pentru asigurarea respectării cerinţelor prevăzute în prezentul titlu. În cazul unui holding financiar mixt, măsurile de supraveghere ţin seama, în special, de efectele asupra conglomeratului financiar în ansamblu, precum şi asupra întreprinderilor reglementate afiliate ale acestuia.
(22)În sensul alineatelor (1) şi (2a) de la prezentul articol, statele membre se asigură că măsurile de supraveghere care pot fi aplicate holdingurilor de asigurare şi holdingurilor financiare mixte includ cel puţin următoarele:
a)suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acţiunilor filialei de asigurare sau de reasigurare deţinute de holdingul de asigurare sau de holdingul financiar mixt;
b)emiterea de ordine sau sancţiuni împotriva holdingului de asigurare, a holdingului financiar mixt sau a membrilor organului administrativ, de conducere sau de control al societăţilor respective;
c)adresarea de instrucţiuni sau de directive către holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt de a transfera acţionarilor săi participaţiile în filialele sale de asigurare şi de reasigurare;
d)desemnarea temporară a altui holding de asigurare, a altui holding financiar mixt sau a altei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare din cadrul grupului drept responsabilă pentru asigurarea respectării cerinţelor prevăzute în prezentul titlu;
e)restricţionarea sau interzicerea distribuirilor sau a plăţilor sub formă de dobânzi către acţionari;
f)obligarea holdingurilor de asigurare sau a holdingurilor financiare mixte să cesioneze sau să îşi reducă participaţiile în întreprinderile de asigurare sau de reasigurare sau în alte întreprinderi afiliate menţionate la articolul 228 alineatul (1);
g)obligarea holdingurilor de asigurare sau a holdingurilor financiare mixte să prezinte un plan privind revenirea, fără întârziere, la conformitate.
Supraveghetorul grupului consultă alte autorităţi de supraveghere în cauză şi EIOPA înainte de a lua oricare dintre măsurile menţionate la primul paragraf, în cazul în care măsurile respective afectează întreprinderile care au sediul central în mai multe state membre.

(3)Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru coordonarea măsurilor de punere în aplicare menţionate la alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol.

Art. 259: Raportarea de către AEAPO
(1)AEAPO prezintă un raport anual Parlamentului European în conformitate cu articolul 50 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(2)AEAPO informează, printre altele, cu privire la toate situaţiile semnificative şi relevante, întâmpinate în activităţile de supraveghere şi cu privire la cooperarea dintre supraveghetori în cadrul titlului III, în special în ceea ce priveşte:
a)procesul de numire a supraveghetorului grupului, numărul de supraveghetori ai grupului şi răspândirea lor geografică;
b)modul de lucru al colegiului supraveghetorilor, în special implicarea şi angajamentul autorităţilor de supraveghere în cazul în care acestea nu sunt supraveghetorul grupului.
(3)În sensul alineatului (1) de la prezentul articol, AEAPO poate include, de asemenea, principalele concluzii care rezultă din evaluările menţionate la articolul 248 alineatul (6), dacă este cazul.

Art. 260: Întreprinderile-mamă din afara Uniunii: verificarea echivalenţei
(1)În cazul menţionat la articolul 213 alineatul (2) litera (c), autorităţile de supraveghere implicate verifică dacă întreprinderile de asigurare şi de reasigurare a căror întreprindere-mamă îşi are sediul central în afara Uniunii fac obiectul unei supravegheri efectuate de către autoritatea de supraveghere a ţării terţe, echivalente cu supravegherea la nivel de grup prevăzută la prezentul titlu în cazul întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare menţionate la articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b).
În cazul în care nu s-a adoptat niciun act delegat în conformitate cu alineatul (2), (3) sau (5) de la prezentul articol, verificarea se efectuează de către autoritatea de supraveghere care ar fi supraveghetorul grupului, dacă s-ar aplica criteriile enunţate la articolul 247 alineatul (2) (denumită în continuare «supraveghetor în exerciţiu al grupului»), fie la cererea întreprinderii-mamă sau a oricărei întreprinderi de asigurare şi de reasigurare autorizate în Uniune, fie din proprie iniţiativă. AEAPO îl asistă pe supraveghetorul în exerciţiu al grupului în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Înainte de a lua o decizie privind echivalenţa în cadrul verificării, supraveghetorul în exerciţiu al grupului se consultă, asistat de AEAPO, cu celelalte autorităţi de supraveghere în cauză. Decizia se ia în funcţie de criteriile adoptate în conformitate cu alineatul (2). Supraveghetorul în exerciţiu al grupului nu poate lua în ceea ce priveşte o ţară terţă o decizie care se află în contradicţie cu orice altă decizie luată anterior în legătură cu respectiva ţară terţă, cu excepţia cazului în care este necesar să se ţină seama de modificări semnificative aduse regimului de supraveghere stabilit în titlul I şi regimului de supraveghere din ţara terţă respectivă.
În cazul în care autorităţile de supraveghere nu sunt de acord cu decizia luată în conformitate cu al treilea paragraf, acestea pot sesiza AEAPO, solicitându-i asistenţa în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 în termen de trei luni de la notificarea deciziei de către supraveghetorul în exerciţiu al grupului. În această situaţie, AEAPO poate acţiona conform competenţelor care îi sunt conferite prin articolul respectiv.
(2)Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a preciza criteriile care trebuie utilizate pentru a evalua dacă regimul prudenţial de supraveghere a grupurilor dintr-o ţară terţă este echivalent regimului prevăzut la prezentul titlu.
(3)Dacă criteriile adoptate în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol au fost îndeplinite de o ţară terţă, Comisia, în conformitate cu articolul 301a şi asistată de AEAPO în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, poate adopta acte delegate care să determine dacă regimul prudenţial al ţării terţe respective este echivalent cu regimul stabilit la prezentul titlu.
Un astfel de act delegat este revizuit în mod regulat pentru a se lua în considerare orice schimbare adusă regimului prudenţial de supraveghere a grupurilor stabilit la prezentul titlu şi regimului prudenţial de supraveghere a grupurilor existent în ţara terţă şi orice altă schimbare de reglementare care poate afecta decizia referitoare la echivalenţă.
AEAPO publică şi actualizează pe site-ul său web o listă a tuturor ţărilor terţe menţionate la primul paragraf.
(4)În cazul în care Comisia nu adoptă un act delegat în conformitate cu alineatul (3) sau (5) de la prezentul articol, se aplică articolul 262.
(5)Prin derogare de la alineatul (3) şi chiar dacă criteriile specificate la alineatul (2) nu au fost îndeplinite, Comisia poate adopta, pentru o perioadă limitată, în conformitate cu articolul 301a şi asistată de AEAPO în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, acte delegate care să determine dacă regimul prudenţial al unei ţări terţe aplicat întreprinderilor a căror întreprindere-mamă are sediul central în afara Uniunii la 1 ianuarie 2014 este echivalent temporar cu regimul stabilit la titlul I, dacă ţara terţă respectivă a îndeplinit cel puţin următoarele criterii:
a)şi-a asumat faţă de Uniune angajamentul de a adapta şi de a aplica un regim prudenţial care să poată fi considerat echivalent în conformitate cu alineatul (3) înainte de sfârşitul perioadei limitate şi de a lua parte la procesul de evaluare a echivalenţei;
b)a elaborat un program de lucru pentru a îndeplini angajamentul menţionat la litera (a);
c)a alocat resurse suficiente pentru a îndeplini angajamentul menţionat la litera (a);
d)are un regim prudenţial bazat pe riscuri şi stabileşte cerinţe de solvabilitate cantitative şi calitative, precum şi cerinţe legate de raportarea şi transparenţa în materie de supraveghere şi de supravegherea grupurilor;
e)a semnat acorduri scrise de colaborare şi schimb de informaţii confidenţiale în materie de supraveghere cu AEAPO şi autorităţile de supraveghere, astfel cum se stabileşte la articolul 13 alineatul (10);
f)are un sistem de supraveghere independent;
g)a instituit obligaţii privind secretul profesional pentru toate persoanele care acţionează în numele autorităţilor sale de supraveghere, în special privind schimbul de informaţii cu AEAPO şi cu autorităţile de supraveghere, astfel cum se stabileşte la articolul 13 alineatul (10).
Actele delegate privind echivalenţa temporară ţin seama de rapoartele Comisiei elaborate în conformitate cu articolul 177 alineatul (2). Respectivele acte delegate se revizuiesc periodic, pe baza rapoartelor privind progresele înregistrate întocmite de ţara terţă în cauză, care sunt prezentate Comisiei şi evaluate de acestea în fiecare an. AEAPO asistă Comisia în ceea ce priveşte evaluarea rapoartelor respective privind progresele înregistrate.
AEAPO publică şi actualizează pe site-ul său web o listă a tuturor ţărilor terţe menţionate la primul paragraf.
Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la condiţiile stabilite la primul paragraf. Actele delegate se pot referi şi la competenţele autorităţilor de supraveghere de a impune cerinţe suplimentare de raportare în materie de supraveghere în timpul perioadei de echivalenţă temporară.
(6)Perioada limitată menţionată la alineatul (5) se încheie la 31 decembrie 2020 sau la data la care, în conformitate cu alineatul (3), regimul prudenţial al ţării terţe în cauză este considerat echivalent cu regimul stabilit la titlul I, dacă acest fapt are loc înainte de 31 decembrie 2020.
Perioada respectivă poate fi prelungită cu cel mult un an, atunci când AEAPO şi Comisia au nevoie de acest interval pentru a realiza evaluarea echivalenţei în sensul alineatului (3).
(7)În cazul în care, în conformitate cu alineatul (5), se adoptă un act delegat care determină că regimul prudenţial al unei ţări terţe este temporar echivalent, statele membre aplică articolul 261, cu excepţia cazului în care există o întreprindere de asigurare sau reasigurare situată într-un stat membru cu un total al bilanţului care depăşeşte totalul bilanţului întreprinderii-mamă situate în afara Uniunii. În această situaţie, sarcina supraveghetorului grupului este îndeplinită de supraveghetorul în exerciţiu al grupului.

Art. 261: Întreprindere-mamă din afara Comunităţii: echivalenţa
(1)În cazul unei supravegheri echivalente menţionate la articolul 260, statele membre se bazează pe supravegherea echivalentă la nivel de grup realizată de autorităţile de supraveghere din ţara terţă în conformitate cu alineatul (2).
(2)Articolele 247-258 se aplică prin analogie cooperării cu autorităţile de supraveghere din ţările terţe.
Art. 262: Întreprinderi mamă înregistrate într-o ţară terţă: lipsa echivalenţei
(1)În absenţa supravegherii echivalente, astfel cum este menţionată la articolul 260 sau atunci când un stat membru nu aplică articolul 261 în cazul echivalenţei temporare în conformitate cu articolul 260 alineatul (7), statul membru respectiv aplică în cazul întreprinderilor de asigurare şi reasigurare care fac parte dintr-un grup în înţelesul articolului 212 şi cărora li se aplică supravegherea de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) litera (c), oricare dintre următoarele:
a)articolele 218-235 şi articolele 244-258, mutatis mutandis;
b)una dintre metodele stabilite la alineatul (3).
Principiile generale şi metodele prevăzute la articolele 218-258 se aplică la nivelul holdingului de asigurare, al holdingului financiar mixt, al întreprinderii de asigurare dintr-o ţară terţă sau al întreprinderii de reasigurare dintr-o ţară terţă.
Exclusiv în scopul calculării solvabilităţii grupului, întreprinderea mamă este tratată ca şi cum ar fi o întreprindere de asigurare sau de reasigurare supusă condiţiilor prevăzute în titlul I capitolul VI secţiunea 3 subsecţiunile 1, 2 şi 3, în ceea ce priveşte fondurile proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate, şi oricăreia dintre următoarele:
a)o cerinţă de capital de solvabilitate determinată în conformitate cu principiile menţionate la articolul 226 în cazul unui holding de asigurare sau al unui holding financiar mixt;
b)o cerinţă de capital de solvabilitate determinată în conformitate cu principiile menţionate la articolul 227 în cazul unei întreprinderi de asigurare dintr-o ţară terţă sau al unei întreprinderi de reasigurare dintr-o ţară terţă.

(2)Statele membre permit autorităţilor lor de supraveghere să aplice alte metode care asigură o supraveghere adecvată a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare care fac parte dintr-un grup în înţelesul articolului 212 şi cărora li se aplică supravegherea la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) litera (c). Respectivele metode se aprobă de către supraveghetorul grupului, identificat în conformitate cu articolul 247, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere în cauză.
Metodele menţionate la primul paragraf trebuie să permită atingerea obiectivelor supravegherii la nivel de grup, astfel cum sunt specificate în prezentul titlu. Aceste obiective includ următoarele:
a)menţinerea alocării capitalului şi a componenţei fondurilor proprii ale întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare şi prevenirea creării semnificative de capital intragrup, în cazul în care respectiva creare de capital intragrup este finanţată de către întreprinderea-mamă din încasările din datorii sau alte instrumente financiare care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate elemente ale fondurilor proprii;
b)evaluarea şi monitorizarea riscurilor care prezentate de întreprinderi atât din interiorul, cât şi din afara Uniunii şi limitarea riscului de contagiune de la respectivele întreprinderi şi alte întreprinderi nereglementate la întreprinderile de asigurare şi de reasigurare din cadrul grupului şi la subgrupul a cărui întreprindere-mamă de cel mai înalt rang este o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, un holding de asigurare sau un holding financiar mixt cu sediul central în Uniune, astfel cum se menţionează la articolul 215, în cazul în care există un astfel de subgrup.
Metodele menţionate la primul paragraf se justifică în mod corespunzător, se documentează şi se notifică celorlalte autorităţi de supraveghere în cauză, EIOPA şi Comisiei.
(3)În sensul alineatului (2) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere în cauză pot, în special, să aplice una sau mai multe dintre următoarele metode întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, holdingurilor de asigurare şi holdingurilor financiare mixte care fac parte dintr-un grup care face obiectul supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) litera (c):
a)desemnarea unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care să fie responsabilă cu respectarea cerinţelor prevăzute în prezentul titlu, în cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care fac parte din grup nu au o întreprindere-mamă comună în Uniune;
b)impunerea înfiinţării unui holding de asigurare cu sediul central în Uniune sau a unui holding financiar mixt cu sediul central în Uniune, în cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care fac parte din grup nu au o întreprindere-mamă comună în Uniune, şi aplicarea prezentului titlu în cazul întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare din grupul condus de respectivul holding de asigurare sau holding financiar mixt;
c)în cazul în care mai multe întreprinderi de asigurare şi de reasigurare care fac parte din grup formează un subgrup a cărui întreprindere-mamă are sediul central în Uniune, pe lângă aplicarea prezentului titlu în cazul acestui subgrup, adoptarea de măsuri suplimentare sau impunerea de cerinţe suplimentare, inclusiv cerinţele menţionate la literele (d), (e) şi (f) de la prezentul paragraf şi supravegherea consolidată a concentrării riscurilor în înţelesul articolului 244 şi a tranzacţiilor intragrup în înţelesul articolului 245, cu scopul atingerii obiectivului menţionat la alineatul (2) al doilea paragraf litera (b) de la prezentul articol;
d)impunerea cerinţei ca membrii organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang din Uniune să fie independenţi faţă de întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang din afara Uniunii;
e)interzicerea, limitarea, restricţionarea, monitorizarea sau impunerea notificării prealabile a tranzacţiilor, inclusiv a distribuirilor de dividende şi a principalului aferent datoriilor subordonate, în cazul în care astfel de tranzacţii constituie sau ar putea pune în pericol poziţia financiară sau solvabilitatea întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare din cadrul grupului şi implică, pe de o parte, o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, un holding de asigurare cu sediul central în Uniune sau un holding financiar mixt cu sediul central în Uniune şi, pe de altă parte, o întreprindere care aparţine grupului şi care are sediul central în afara Uniunii; în cazul în care supraveghetorul grupului din Uniune nu este una dintre autorităţile de supraveghere din statul membru în care are sediul central o întreprindere de asigurare sau de reasigurare afiliată, supraveghetorul grupului din Uniune informează respectivele autorităţi de supraveghere cu privire la constatările sale, pentru ca autorităţile în cauză să poată lua măsurile corespunzătoare;
f)solicitarea de informaţii privind solvabilitatea şi poziţia financiară, profilul de risc şi limitele de toleranţă la risc ale întreprinderilor-mamă care au sediul central în afara Uniunii, inclusiv, după caz, rapoarte cu privire la aceste subiecte, care sunt prezentate organului administrativ, de conducere sau de control ori autorităţilor de supraveghere ale respectivelor întreprinderi-mamă din ţări terţe.

Art. 263: Întreprinderi-mamă din afara Comunităţii: niveluri
În cazul în care întreprinderea mamă menţionată la articolul 260 este ea însăşi filiala unui holding de asigurare sau a unui holding financiar mixt cu sediul social într-o ţară terţă sau a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare dintr-o ţară terţă, statele membre aplică verificarea prevăzută la articolul 260 numai la nivelul principalei întreprinderi mamă care este un holding de asigurare dintr-o ţară terţă, un holding financiar mixt dintr-o ţară terţă, o întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă sau o întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă.

Cu toate acestea, în lipsa unei supravegheri echivalente în sensul dispoziţiilor de la articolul 260, autorităţile de supraveghere pot decide să realizeze o nouă verificare la un nivel inferior, la care se află o întreprindere mamă a unor întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, fie că este vorba despre un holding de asigurare dintr-o ţară terţă, de un holding financiar mixt dintr-o ţară terţă, de o întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă sau de o întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă.

Într-un astfel de caz, autoritatea de supraveghere menţionată la articolul 260 alineatul (1) al doilea paragraf explică grupului decizia sa.
- Articolul 262 se aplică prin analogie.
Art. 264: Cooperarea cu autorităţile de supraveghere din ţările terţe
(1)Comisia poate prezenta propuneri Consiliului în vederea negocierii unor acorduri cu una sau mai multe ţări terţe privind modalităţile de efectuare a supravegherii la nivel de grup în ceea ce priveşte:
a)întreprinderile de asigurare sau de reasigurare având ca întreprinderi participative întreprinderile definite la articolul 213 al căror sediu central se află într-o ţară terţă; şi
b)întreprinderile de asigurare dintr-o ţară terţă sau întreprinderile de reasigurare dintr-o ţară terţă având ca întreprinderi participative întreprinderile definite la articolul 213, al căror sediu central se află în Comunitate.
(2)Acordurile prevăzute la alineatul (1) vizează, în special, să asigure:
a)că autorităţile de supraveghere din statele membre pot obţine informaţiile necesare pentru supravegherea la nivel de grup a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare al căror sediu central se află în Comunitate şi care au filiale sau deţin par-ticipaţii în întreprinderi stabilite în afara Comunităţii; şi
b)că autorităţile de supraveghere din ţările terţe pot obţine informaţiile necesare pentru supravegherea la nivel de grup a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare din ţări terţe al căror sediu central se află pe teritoriile acestora şi care au filiale sau deţin participaţii în întreprinderi dintr-unul sau mai multe state membre.
(3)Fără a aduce atingere articolului 300 alineatele (1) şi (2) din tratat, Comisia, sprijinită de Comitetul european pentru asigurări şi pensii ocupaţionale, examinează rezultatul negocierilor prevăzute la alineatul (1).
Art. 265: Tranzacţiile intragrup
(1)Statele membre se asigură că, în cazul în care întreprinderea-mamă a uneia sau mai multor întreprinderi de asigurare sau de reasigurare este un holding mixt de asigurare, autorităţile de supraveghere responsabile de supravegherea acestor întreprinderi de asigurare sau de reasigurare efectuează o supraveghere generală a tranzacţiilor dintre aceste întreprinderi de asigurare sau de reasigurare şi holdingul mixt de asigurare şi întreprinderile afiliate acesteia.
(11)Statele membre se asigură în special că, în cazul în care întreprinderea-mamă a uneia sau mai multor întreprinderi de asigurare sau de reasigurare este o instituţie de credit, o firmă de investiţii, o instituţie financiară, o societate de administrare a OPCVM, AFIA, o instituţie pentru furnizarea de pensii ocupaţionale sau o întreprindere nereglementată care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile menţionate în anexa I la Directiva 2013/36/UE, respectivele activităţi constituind o parte semnificativă a ansamblului activităţii sale, autorităţile de supraveghere responsabile cu supravegherea respectivelor întreprinderi de asigurare sau de reasigurare exercită o supraveghere generală asupra tranzacţiilor dintre respectivele întreprinderi de asigurare sau de reasigurare şi întreprinderea-mamă şi întreprinderile afiliate ale acesteia.

(2)Articolele 24 5, 249-2 5 5 şi 2 5 8 se aplică prin analogie.
Art. 266: Cooperarea cu ţările terţe
În ceea ce priveşte cooperarea cu ţările terţe, articolul 264 se aplică prin analogie.
Art. 267: Domeniul de aplicare al prezentului titlu
Prezentul titlu se aplică măsurilor de reorganizare şi procedurilor de lichidare în ceea ce priveşte următoarele:
a)întreprinderile de asigurare;
b)sucursalele situate pe teritoriul Comunităţii ale întreprinderilor de asigurare din ţări terţe.
În sensul Directivei (UE) 2025/1, în cazul aplicării instrumentelor de rezoluţie menţionate la articolul 26 alineatul (3) din directiva respectivă şi al exercitării competenţelor de rezoluţie menţionate în titlul III capitolul IV din directiva respectivă, dispoziţiile capitolelor I, II şi IV din prezentul titlu se aplică întreprinderilor de reasigurare şi entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b)-(e) din directiva respectivă.
Articolele 270 şi 272 din prezenta directivă nu se aplică în cazul în care se aplică articolul 63 din Directiva (UE) 2025/1.

Art. 268: Definiţii
1.În sensul prezentului titlu, se aplică următoarele definiţii:
a)«autorităţi competente» înseamnă fie autorităţile administrative sau judiciare ale statelor membre care sunt competente pentru măsurile de reorganizare sau pentru procedurile de lichidare, fie o autoritate de rezoluţie, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 12 din Directiva (UE) 2025/1 în ceea ce priveşte măsurile de reorganizare luate în temeiul directivei menţionate;

b)"sucursală" înseamnă o prezenţă permanentă a unei întreprinderi de asigurare pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul membru de origine, care desfăşoară activităţi de asigurare;
c)«măsuri de reorganizare» înseamnă măsuri care implică orice intervenţie din partea autorităţilor competente, care sunt destinate să menţină sau să restabilească situaţia financiară a unei întreprinderi de asigurare şi care afectează drepturile preexistente ale părţilor, altele decât întreprinderea de asigurare însăşi, inclusiv suspendarea plăţilor, impunerea anumitor măsuri sau reducerea creanţelor, aplicarea instrumentelor de rezoluţie menţionate la articolul 26 alineatul (3) din Directiva (UE) 2025/1 şi exercitarea competenţelor de rezoluţie menţionate în titlul III capitolul IV din directiva respectivă.

d)"proceduri de lichidare" înseamnă proceduri colective care implică realizarea activelor unei întreprinderi de asigurare şi distribuirea profiturilor între creditori, acţionari şi asociaţi, după caz, care implică în mod necesar orice intervenţie din partea autorităţilor competente, inclusiv în cazul în care procedurile colective sunt încheiate printr-un concordat sau altă măsură analoagă, în care se bazează sau nu pe insolvabilitate sau sunt voluntare sau obligatorii;
e)"administrator" înseamnă o persoană sau un organism desemnat de către autorităţile competente în vederea gestionării măsurilor de reorganizare;
f)"lichidator" înseamnă o persoană sau un organism desemnat de către autorităţile competente sau de către organele de conducere ale unei întreprinderi de asigurare, în vederea gestionării unor proceduri de lichidare;
g)"creanţă de asigurare" înseamnă orice sumă care este datorată de către întreprinderea de asigurare unor asiguraţi, deţinători de poliţe de asigurare, beneficiari sau oricărei părţi vătămate având drept direct de acţiune împotriva întreprinderii de asigurare şi care rezultă dintr-un contract de asigurare sau din orice operaţiune prevăzută la articolul 2 alineatul (3) literele (b) şi (c) din activitatea de asigurare directă, inclusiv o sumă rezervată pentru persoanele respective, în cazul în care unele elemente ale datoriei nu sunt încă cunoscute.
Prima datorată de către întreprinderea de asigurare rezultată din neîncheierea sau anularea unui contract de asigurare sau a unei operaţiuni menţionată la primul paragraf litera (g), în conformitate cu legea aplicabilă pentru astfel de contract sau operaţiune înaintea deschiderii procedurilor de lichidare, se consideră de asemenea ca fiind creanţă de asigurare.
2.În scopul aplicării prezentului titlu măsurilor de reorganizare şi procedurilor de lichidare privind o sucursală situată într-un stat membru a unei întreprinderi de asigurare dintr-o ţară terţă se aplică următoarele definiţii:
a)"stat membru de origine" înseamnă statul membru în care sucursala a primit autorizaţia în conformitate cu articolele 145-149;
b)"autorităţi de supraveghere" înseamnă autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine;
c)"autorităţi competente" înseamnă autorităţile competente ale statului membru de origine.
Art. 269: Adoptarea măsurilor de reorganizare - Legea aplicabilă
(1)Numai autorităţile competente din statul membru de origine sunt abilitate să decidă aplicarea măsurilor de reorganizare în ceea ce priveşte o întreprindere de asigurare, inclusiv sucursalele sale.
(2)Măsurile de reorganizare nu împiedică deschiderea unei proceduri de lichidare de către statul membru de origine.
(3)Măsurile de reorganizare sunt reglementate de actele cu putere de lege, normele administrative şi procedurile aplicabile în statul membru de origine, cu excepţia unei dispoziţii contrare prevăzute la articolele 285-292.
(4)Măsurile de reorganizare luate în conformitate cu legislaţia statului membru de origine au efect în întreaga Comunitate fără alte formalităţi, inclusiv în ceea ce priveşte terţii din alte state membre, chiar dacă legislaţia acelor state membre nu prevede astfel de măsuri de reorganizare sau subordonează aplicarea lor unor condiţii care nu sunt îndeplinite.
(5)Măsurile de reorganizare au efect în întreaga Comunitate din momentul în care acestea au efect în statul membru de origine.
Art. 270: Informarea autorităţilor de supraveghere
Autorităţile competente din statul membru de origine informează de urgenţă autorităţile de supraveghere din statul membru respectiv cu privire la decizia lor privind orice măsură de reorganizare, dacă se poate, înainte de adoptarea unei astfel de măsuri sau imediat după aceea.
Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine informează de urgenţă autorităţile de supraveghere din toate celelalte state membre cu privire la decizia de a adopta măsuri de reorganizare, inclusiv efectele concrete posibile ale unor astfel de măsuri.
Art. 271: Publicarea deciziilor privind măsurile de reorganizare
(1)Când este posibil un apel în statul membru de origine împotriva unei măsuri de reorganizare, autorităţile competente din statul membru de origine, administratorul sau orice persoană abilitată să facă acest lucru în statul membru de origine face publică decizia sa cu privire la o măsură de reorganizare în conformitate cu procedurile de publicare prevăzute în statul membru de origine şi, în plus, publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cât mai repede posibil un extras din documentul de stabilire a măsurii de reorganizare.
Autorităţile de supraveghere ale celorlalte state membre care au fost informate cu privire la decizia privind măsura de reorganizare, în conformitate cu articolul 2 70, pot asigura publicarea unei astfel de decizii pe propriul teritoriu în modul pe care îl consideră adecvat.
(2)Publicarea prevăzută la alineatul (1) menţionează autoritatea competentă din statul membru de origine, legea aplicabilă prevăzută la articolul 269 alineatul (3) şi lichidatorul desemnat, dacă există. Publicarea se efectuează în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale statului membru în care este publicată informaţia.
(3)Măsurile de reorganizare se aplică indiferent de dispoziţiile privind publicarea stabilite la alineatele (1) şi (2) şi au efect în ceea ce priveşte creditorii, numai în cazul în care autorităţile competente ale statului membru de origine sau legislaţia statului membru respectiv nu prevăd altfel.
(4)În cazul în care măsurile de reorganizare afectează exclusiv drepturile acţionarilor, asociaţilor sau angajaţilor unei întreprinderi de asigurare, consideraţi ca atare, alineatele (1), (2) şi (3) nu se aplică, cu excepţia cazului în care legea aplicabilă măsurilor de reorganizare prevede altfel.
Autorităţile competente stabilesc modul în care părţile menţionate la primul paragraf trebuie să fie informate în conformitate cu legislaţia aplicabilă.
Art. 272: Informarea creditorilor cunoscuţi - Dreptul de a prezenta creanţe
(1)În cazul în care legislaţia statului membru de origine solicită prezentarea unei creanţe în vederea recunoaşterii sale sau prevede notificarea obligatorie a măsurii de reorganizare creditorilor care îşi au reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul central în statul respectiv, autorităţile competente din statul membru de origine sau administratorul informează de asemenea creditorii cunoscuţi care au reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul central în alt stat membru, în conformitate cu articolul 281 şi cu articolul 283 alineatul (1).
(2)În cazul în care legislaţia statului membru de origine prevede dreptul creditorilor, care îşi au reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul central în statul membru respectiv, de a prezenta creanţe sau de a prezenta observaţii privind creanţele lor, creditorii care îşi au reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul central în alt stat membru au acelaşi drept în conformitate cu articolele 282 şi 283 alineatul (2).
Art. 273: Deschiderea procedurii de lichidare Informarea autorităţilor de supraveghere
(1)Numai autorităţile competente ale statului membru de origine sunt abilitate să ia o decizie privind deschiderea procedurii de lichidare în ceea ce priveşte o întreprindere de asigurare, inclusiv sucursalele sale din alte state membre. Prezenta decizie se poate adopta în absenţa sau în urma adoptării măsurilor de reorganizare.
(2)O decizie privind deschiderea procedurii de lichidare în ceea ce priveşte o întreprindere de asigurare, inclusiv sucursalele sale din alte state membre, adoptată în conformitate cu legislaţia statului membru de origine este recunoscută, fără o altă formalitate, pe întregul teritoriu comunitar şi are efect în întreaga Comunitate, de îndată ce decizia are efect în statul membru în care se deschide procedura.
(3)Autorităţile competente din statul membru de origine informează de urgenţă autorităţile de supraveghere din respectivul stat membru cu privire la decizia de a deschide o procedură de lichidare, dacă se poate, înainte de deschiderea procedurii sau, în caz contrar, imediat după aceea.
Autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine informează de urgenţă autorităţile de supraveghere din toate celelalte state membre despre decizia de a deschide procedura de lichidare, inclusiv efectele concrete posibile ale unei astfel de proceduri.
Art. 274: Legea aplicabilă
(1)Decizia de a deschide procedurile de lichidare în ceea ce priveşte o întreprindere de asigurare, procedurile de lichidare şi efectele lor sunt reglementate de legislaţia aplicabilă în statul membru de origine, cu excepţia unor dispoziţii contrare prevăzute la articolele 285-292.
(2)Legislaţia statului membru de origine determină cel puţin următoarele:
a)bunurile care fac obiectul reorganizării şi regimul bunurilor dobândite de către întreprinderea de asigurare sau a căror proprietate i-a fost transferată după deschiderea procedurii de lichidare;
b)atribuţiile respective ale întreprinderii de asigurare şi ale lichidatorului;
c)condiţiile în care poate fi invocată o compensare;
d)efectele procedurii de lichidare asupra contractelor actuale, la care întreprinderea de asigurare este parte;
e)efectele procedurii de lichidare asupra acţiunilor creditorilor individuali, cu excepţia unui proces în curs menţionat la articolul 292;
f)creanţele care urmează să fie prezentate în pasivul întreprinderii de asigurare şi regimul creanţelor rezultate în urma deschiderii procedurii de lichidare;
g)normele care reglementează prezentarea, verificarea şi admiterea creanţelor;
h)normele care reglementează distribuirea profiturilor din realizarea bunurilor, clasificarea creanţelor şi drepturile creditorilor care au obţinut o satisfacţie parţială după deschiderea procedurii de lichidare pe baza unui drept real sau printr-o compensare;
i)condiţiile şi efectele încheierii procedurii de lichidare, în special prin concordat;
j)drepturile creditorilor după încheierea procedurii de lichidare;
k)partea care trebuie să suporte costul şi cheltuielile rezultate din procedurile de lichidare; şi
l)normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile tuturor creditorilor.
Art. 275: Regimul creanţelor de asigurare
(1)Statele membre se asigură că creanţele de asigurare au prioritate faţă de alte creanţe asupra întreprinderii de asigurare, în modul sau în modurile următoare:
a)în ceea ce priveşte activele reprezentând rezerve tehnice, creanţele de asigurare au prioritate absolută faţă de alte creanţe asupra întreprinderii de asigurare; şi/sau
b)în ceea ce priveşte totalitatea activelor întreprinderii de asigurare, creanţele de asigurare au prioritate faţă de orice altă creanţă asupra întreprinderii de asigurare cu singura excepţie a:
(i)creanţelor angajaţilor rezultate din contractele de muncă şi relaţiile de muncă;
(ii)creanţelor deţinute de organismele publice privind impozitele;
(iii)creanţelor deţinute de sistemele de asigurare socială; (iv) creanţelor pe activele subordonate drepturilor reale.
(2)Fără să aducă atingere alineatului (1), statele membre pot prevedea ca totalitatea sau o parte din cheltuielile rezultate din procedura de lichidare, în conformitate cu legislaţia lor naţională, să aibă prioritate faţă de creanţele de asigurare.
(3)Statele membre care au ales opţiunea prevăzută la alineatul (1) litera (a) solicită întreprinderilor de asigurare să creeze şi să ţină la zi un registru special în conformitate cu articolul 276.
Art. 276: Registrul special
(1)Fiecare întreprindere de asigurare ţine la sediul ei central un registru special al activelor folosite pentru a acoperi rezervele tehnice calculate şi plasate în conformitate cu legislaţia statului membru de origine.
(2)În cazul în care o întreprindere de asigurare desfăşoară atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi de asigurare generală, aceasta ţine la sediul ei central registre separate pentru fiecare tip de activitate.
Cu toate acestea, în cazul în care statul membru autorizează întreprinderile de asigurare să desfăşoare activităţi de asigurare de viaţă şi să acopere riscurile enumerate la clasele 1 şi 2 din anexa I partea A, acesta poate prevedea că acele întreprinderi de asigurare trebuie să ţină un registru unic pentru totalitatea activităţilor lor.
(3)În orice moment, valoarea totală a activelor înscrise, evaluate în conformitate cu legislaţia aplicabilă în statul membru de origine, trebuie să fie cel puţin egală cu valoarea rezervelor tehnice.
(4)În cazul în care un activ înscris în registru este supus unui drept real în favoarea unui creditor sau a unui terţ, cu rezultatul că se face indisponibilă pentru acoperirea angajamentelor o parte din valoarea activului, această situaţie se înscrie în registru, iar suma indisponibilă nu se include în valoarea totală menţionată la alineatul (3).
(5)Tratamentul unui activ în cazul lichidării întreprinderii de asigurare, în cadrul opţiunii prevăzute la articolul 275 alineatul (1) litera (a), se determină de către legislaţia statului membru de origine, cu excepţia cazului în care articolele 286, 287 sau 288 se aplică respectivului activ în cazul în care:
a)activul utilizat pentru a acoperi rezervele tehnice este supus unui drept real în favoarea unui creditor sau a unui terţ, fără a îndeplini condiţiile stabilite la alineatul (4);
b)un astfel de activ este supus unei rezerve de proprietate în favoarea unui creditor sau a unui terţ; sau
c)un creditor are dreptul de a cere compensarea creanţei sale cu creanţa întreprinderii de asigurare.
(6)Odată ce procedurile de lichidare au fost deschise, compoziţia activelor înscrise în registru în conformitate cu alineatele (1)-(5) nu trebuie să se repună în cauză şi nu se poate opera nicio modificare în registre, cu excepţia corectării erorilor pur materiale, decât având autorizaţia autorităţii competente.
Cu toate acestea, lichidatorii trebuie să adauge activelor respective produsul lor financiar, precum şi valoarea primelor pure încasate în clasa de asigurare în cauză între deschiderea procedurii de lichidare şi plata creanţelor de asigurare sau până la efectuarea unui transfer de portofoliu.
(7)În cazul în care produsul realizării unor active este mai mic decât valoarea lor estimată în registre, lichidatorii furnizează o justificare privind acest lucru autorităţilor de supraveghere ale statului membru de origine.
Art. 277: Subrogarea la un sistem de garantare
Statul membru de origine poate prevedea că, în cazul în care drepturile creditorilor de asigurare au fost subrogate unei scheme de garantare stabilite în statul membru respectiv, creanţele deţinute de schema respectivă nu beneficiază de dispoziţiile articolului 275 alineatul (1).
Art. 278: Reprezentarea creanţelor preferenţiale prin active
Statele membre care aleg opţiunea prevăzută la articolul 275 alineatul (1) litera (b) solicită fiecărei întreprinderi de asigurare să se asigure că creanţele care pot avea prioritate faţă de creanţele de asigurare în temeiul articolului 275 alineatul (1) litera (b) şi care sunt înregistrate în conturile întreprinderii de asigurare sunt reprezentate, în orice moment şi independent de o eventuală lichidare, prin active.
Art. 279: Retragerea autorizaţiei
(1)În cazul în care se decide deschiderea procedurii de lichidare a unei întreprinderi de asigurare, autorizaţia întreprinderii respective este retrasă, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 144, cu excepţia necesităţilor prevăzute la alineatul (2).
(2)Retragerea autorizaţiei în conformitate cu alineatul (1) nu împiedică lichidatorul sau orice altă persoană desemnată în acest sens de către autorităţile competente să desfăşoare unele dintre activităţile întreprinderii de asigurare, în măsura în care acest lucru este necesar sau adecvat în scopul lichidării.
Statul membru de origine poate prevedea ca astfel de activităţi să se desfăşoare cu acordul şi sub supravegherea autorităţilor de supraveghere ale statului membru respectiv.
Art. 280: Publicarea deciziilor privind procedurile de lichidare
(1)Autoritatea competentă, lichidatorul sau orice altă persoană desemnată în acest scop de către autoritatea competentă publică decizia de a deschide procedura de lichidare, în conformitate cu modalităţile prevăzute în statul membru de origine în materie de publicare şi de asemenea publică un extras din decizia de lichidare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Autorităţile de supraveghere din toate celelalte state membre care au fost informate cu privire la decizia de a deschide procedura de lichidare în conformitate cu articolul 273 alineatul (3) pot asigura publicarea unei astfel de decizii pe teritoriile lor în modul pe care îl consideră adecvat.
(2)Publicarea prevăzută la alineatul (1) menţionează autoritatea competentă a statului membru de origine, legea aplicabilă şi lichidatorul desemnat. Publicarea se face în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru în care se publică informaţia.
Art. 281: Informarea creditorilor cunoscuţi
(1)În cazul în care se deschide o procedură de lichidare, autorităţile competente din statul membru de origine, lichidatorul sau orice persoană desemnată în acel scop de către autorităţile competente informează fără întârziere şi individual printr-o notificare scrisă fiecare creditor cunoscut care are reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul central în alt stat membru.
(2)Notificarea menţionată la alineatul (1) prezintă termenele, sancţiunile prevăzute în ceea ce priveşte acele termene, organismul sau autoritatea abilitată să accepte prezentarea creanţelor sau observaţiile referitoare la creanţe şi la orice alte măsuri.
Notificarea indică, de asemenea, dacă creditorii, ale căror creanţe sunt garantate preferenţial sau cu garanţii reale, trebuie să îşi prezinte creanţele.
În cazul creanţelor de asigurare, notificarea indică în plus efectele generale ale procedurii de lichidare privind contractele de asigurare, în special, data la care contractele de asigurare sau operaţiunile vor înceta să aibă efect şi drepturile şi îndatoririle persoanelor asigurate în ceea ce priveşte contractul sau operaţiunea.
Art. 282: Dreptul de a prezenta creanţe
(1)Orice creditor, inclusiv autorităţile publice ale statului membru, a cărui reşedinţă obişnuită, domiciliu sau sediu central este situat într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, are dreptul de a prezenta creanţe sau de a prezenta observaţii scrise referitoare la creanţe.
(2)Creanţele tuturor creditorilor menţionaţi la alineatul (1) beneficiază de aceeaşi tratare şi de acelaşi rang ca şi creanţele de natură echivalentă care pot fi prezentate de creditori care au reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul central în statul membru de origine. Autorităţile competente intervin, aşadar, fără discriminare la nivelul Uniunii Europene.
(3)Cu excepţia cazurilor în care legea statului membru de origine prevede altfel, un creditor trimite autorităţii competente copii ale oricăror documente justificative şi indică:
a)natura şi valoarea creanţei;
b)data apariţiei creanţei;
c)dacă revendică un privilegiu, o garanţie reală sau o rezervă de proprietate în ceea ce priveşte creanţa;
d)dacă este cazul, care sunt bunurile acoperite de asigurarea sa.
Nu trebuie să se indice prioritatea acordată creanţelor de asigurare în conformitate cu articolul 275.
Art. 283: Regimul lingvistic şi formatul
(1)Informaţiile din notificarea menţionată la articolul 281 alineatul (1) se comunică în limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine.
În acest scop se foloseşte un formular având unul dintre următoarele titluri în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene:
a)"Invitaţie de a prezenta o creanţă; termene ce trebuie respectate"; sau
b)în cazul în care legea statului membru de origine prevede prezentarea observaţiilor referitoare la creanţe, "Invitaţie de a prezenta observaţii referitoare la o creanţă; termene care trebuie respectate".
În orice caz, în cazul în care un creditor cunoscut deţine o creanţă de asigurare, informaţiile din notificarea menţionată la articolul 281 alineatul (1) se comunică în limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale statelor membre în care creditorul îşi are reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul central.
(2)Creditorii care au reşedinţa obişnuită, domiciliul sau sediul central într-un stat membru, altul decât statul membru de origine, îşi pot prezenta creanţele sau prezenta observaţiile referitoare la creanţe în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale acelui alt stat membru.
Oricum, în acest caz prezentarea creanţelor lor sau prezentarea observaţiilor referitoare la creanţele lor poartă titlul "Prezentarea creanţei" sau "Prezentarea observaţiilor referitoare la creanţe", după caz, în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru de origine.
Art. 284: Informarea regulată a creditorilor
(1)Lichidatorii informează cu regularitate creditorii, într-o formă adecvată, cu privire la evoluţia lichidării.
(2)Autorităţile de supraveghere ale statelor membre pot solicita informaţii privind evoluţia procedurii de lichidare de la autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine.
Art. 285: Efectele asupra anumitor contracte şi drepturi
Prin derogare de la articolele 269 şi 274, efectele adoptării măsurilor de reorganizare sau ale deschiderii unei proceduri de lichidare sunt reglementate după cum urmează:
a)în cazul contractelor de muncă şi al raporturilor de muncă, numai de către legea statului membru aplicabilă contractului de muncă sau raporturilor de muncă;
b)în cazul contractelor care oferă dreptul de a folosi sau a dobândi o proprietate imobiliară, numai de către legea statului membru pe teritoriul căruia este situată proprietatea imobiliară; şi
c)în cazul drepturilor întreprinderii de asigurare privind o proprietate imobiliară, o navă sau aeronavă supuse înscrierii într-un registru public, numai de către legea statului membru sub a cărui autoritate se ţine registrul.
Art. 286: Drepturile reale ale terţilor
(1)Adoptarea măsurilor de reorganizare sau deschiderea procedurii de lichidare nu afectează drepturile reale ale creditorilor sau terţilor în ceea ce priveşte bunurile corporale sau necorporale, activele mobiliare sau imobiliare - atât bunuri determinate, cât şi ansambluri de bunuri nedeterminate a căror compoziţie se schimbă din timp în timp - care aparţin întreprinderii de asigurare şi care sunt situate pe teritoriul altui stat membru în momentul adoptării acestor măsuri sau deschiderii procedurii.
(2)Drepturile menţionate la alineatul (1) cuprind cel puţin:
a)dreptul de a lichida bunurile sau de a impune lichidarea lor şi de a beneficia de profitul sau venitul generat de procedurile de lichidare, în special în temeiul unui gaj sau alunei ipoteci;
b)dreptul exclusiv de a recupera o creanţă, în special un drept garantat prin depunerea unui gaj sau prin cesiunea acestei creanţe cu titlu de garanţie;
c)dreptul de a revendica bunul sau de a cere restituirea acestuia de la oricine îl posedă sau îl foloseşte contra voinţei titularului de drept;
d)dreptul de a percepe fructele unui bun.
(3)Dreptul, înscris într-un registru public şi opozabil terţilor, în temeiul căruia se poate obţine un drept real în sensul alineatului (1), se consideră un drept real.
(4)Alineatul (1) nu împiedică exercitarea acţiunilor privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea, prevăzute la articolul 274 alineatul (2) litera (l).
Art. 287: Rezerva de proprietate
(1)Adoptarea măsurilor de reorganizare sau deschiderea procedurii de lichidare contra unei întreprinderi de asigurare ce cumpără un bun nu afectează drepturile unui vânzător, care sunt bazate pe o rezervă de proprietate în cazul în care, în momentul adoptării unor asemenea măsuri sau deschiderii unei asemenea proceduri, bunul se află pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul membru în care măsurile au fost adoptate sau procedura a fost deschisă.
(2)Adoptarea măsurilor de reorganizare sau deschiderea procedurii de lichidare după livrarea unui bun, contra unei întreprinderi de asigurare ce vinde acel bun nu constituie o cauză de rezoluţie sau reziliere a vânzării şi nu împiedică achiziţia de către cumpărător a proprietăţii bunului vândut, în cazul în care acest bun se află, în momentul adoptării unor asemenea măsuri sau al deschiderii unei asemenea proceduri, pe teritoriul unui stat membru, altul decât statul în care măsurile au fost adoptate sau procedura a fost deschisă.
(3)Alineatele (1) şi (2) nu împiedică exercitarea acţiunilor privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea, prevăzute la articolul 274 alineatul (2) litera (l).
Art. 288: Compensarea
(1)Adoptarea măsurilor de reorganizare sau deschiderea procedurii de lichidare nu afectează dreptul creditorilor de a cere compensarea creanţelor lor cu creanţele întreprinderii de asigurare, în cazul în care o asemenea compensare este permisă de legea aplicabilă pentru creanţa întreprinderii de asigurare.
(2)Alineatul (1) nu împiedică exercitarea acţiunilor privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea, prevăzute la articolul 274 alineatul (2) litera (l).
Art. 289: Pieţele reglementate
(1)Fără să aducă atingere articolului 286, efectele unei măsuri de reorganizare sau ale deschiderii unei proceduri de lichidare asupra drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la o piaţă reglementată se află numai sub incidenţa legii aplicabile pieţei respective.
(2)Alineatul (1) nu împiedică exercitarea acţiunilor privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea, prevăzute la articolul 274 alineatul (2) litera (l), care pot fi adoptate pentru a nu ţine seama de plăţile sau tranzacţiile în conformitate cu legea aplicabilă pieţei respective.
Art. 290: Acte prejudiciabile
- Articolul 274 alineatul (2) litera (l) nu se aplică în cazul în care o persoană care a beneficiat de un act juridic care este prejudiciabil tuturor creditorilor aduce dovada că respectivul act se află sub incidenţa legii altui stat membru decât statul membru de origine şi dovada că legea nu permite niciun mijloc de atacare a actului respectiv în acel caz.
Art. 291: Protecţia terţilor dobânditori
Se aplică legislaţia următoare, în cazul în care, printr-un act încheiat după adoptarea măsurilor de reorganizare sau deschiderea procedurii de lichidare, o întreprindere de asigurare înstrăinează, cu titlu oneros, oricare dintre următoarele:
a)în cazul bunurilor imobile, se aplică legea statului membru în care este situat bunul imobil;
b)în cazul unei nave sau aeronave supuse înscrierii într-un registru public, se aplică legislaţia statului membru sub a cărui autoritate se ţine registrul;
c)în cazul unor valori mobiliare sau al altor titluri a căror existenţă sau transfer presupune introducerea într-un registru sau cont stabilit prin lege sau care sunt plasate într-un sistem central de depozite reglementat de legea unui stat membru, se aplică legislaţia statului membru sub a cărui autoritate se ţine registrul, contul sau sistemul.
Art. 292: Procese în curs
Efectele măsurilor de reorganizare sau ale procedurii de lichidare asupra unui proces în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată întreprinderea de asigurare sunt reglementate exclusiv de legea statului membru în care procesul este în curs.
Art. 293: Administratorii şi lichidatorii
(1)Desemnarea administratorului sau a lichidatorului se stabileşte printr-o copie legalizată a originalului deciziei de desemnare sau prin orice alt certificat emis de autorităţile competente ale statului membru de origine.
Statul membru pe al cărui teritoriu administratorul sau lichidatorul doreşte să funcţioneze poate solicita o traducere în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru respectiv. Nu este necesară autentificarea oficială a respectivei traduceri şi nicio altă formalitate similară.
(2)Administratorii şi lichidatorii sunt abilitaţi să exercite pe teritoriul tuturor statelor membre toate competenţele pe care au fost abilitaţi să le exercite în statul membru de origine.
Se pot desemna persoane care să îi asiste sau să îi reprezinte pe administratori sau lichidatori, în conformitate cu legislaţia statului membru de origine, în desfăşurarea măsurilor de reorganizare sau a procedurii de lichidare, mai ales în statele membre gazde şi, în special, pentru a ajuta la rezolvarea dificultăţilor întâmpinate de creditori în statele respective.
(3)În exercitarea competenţelor lor în conformitate cu legislaţia statului membru de origine, administratorii sau lichidatorii respectă legea statelor membre pe teritoriul cărora doresc să funcţioneze, mai ales în ceea ce priveşte modalităţile de realizare a bunurilor şi informarea salariaţilor.
Competenţele respective nu includ folosirea forţei sau dreptul de a hotărî într-un litigiu sau diferend.
Art. 294: Înscrierea într-un registru public
(1)Administratorul, lichidatorul sau orice altă autoritate sau persoană abilitată corespunzător în statul membru de origine poate cere ca o măsură de reorganizare sau decizia de a deschide o procedură de lichidare să se înscrie în orice registru public cu relevanţă ţinut în celelalte state membre.
Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru prevede o înscriere obligatorie, persoana sau autoritatea menţionată în primul paragraf adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura înscrierea respectivă.
(2)Costurile înscrierii se consideră drept costuri şi cheltuieli ale procedurii.
Art. 295: Secretul profesional
Tuturor persoanelor care trebuie să primească sau să transmită informaţii în cadrul procedurilor prevăzute la articolele 270, 273 şi 296 le revine obligaţia prevăzută de dispoziţiile privind secretul profesional, prevăzută la articolele 64-69, cu excepţia autorităţilor judiciare cărora li se aplică dispoziţiile de drept intern în vigoare.
Art. 296: Tratamentul sucursalelor întreprinderilor de asigurare din ţările terţe
În cazul în care o întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă are sucursale stabilite în mai mult de un stat membru, fiecare sucursală beneficiază de un tratament independent în ceea ce priveşte aplicarea prezentului titlu.
Autorităţile competente şi autorităţile de supraveghere ale respectivelor state membre depun eforturi pentru a-şi coordona acţiunile.
De asemenea, administratorii sau lichidatorii depun eforturi pentru a-şi coordona acţiunile.
Art. 297: Dreptul la calea de atac jurisdicţională
Statele membre se asigură că deciziile adoptate în ceea ce priveşte o întreprindere de asigurare sau de reasigurare în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative de aplicare a prezentei directive fac obiectul unei căi de atac jurisdicţionale.
Art. 298: Cooperarea între statele membre şi Comisie
(1)Statele membre colaborează între ele în vederea facilitării supravegherii asigurării şi reasigurării în Comunitate, precum şi a aplicării prezentei directive.
(2)Comisia şi autorităţile de supraveghere ale statelor membre colaborează strâns unele cu altele pentru a facilita supravegherea asigurării şi reasigurării în Comunitate şi pentru a examina orice dificultăţi care ar putea apărea în aplicarea prezentei directive.
(3)Statele membre informează Comisia cu privire la orice dificultăţi majore care rezultă din aplicarea prezentei directive.
Comisia şi autorităţile de supraveghere din statele membre în cauză examinează aceste dificultăţi cât mai repede posibil pentru a găsi soluţia adecvată.
Art. 299: Euro
Ori de câte ori prezenta directivă face referire la euro, contravaloarea în moneda naţională ce urmează a fi luată în considerare începând cu data 31 de decembrie a fiecărui an este valoarea care se aplică în ultima zi a lunii octombrie precedente pentru care contravalorile pentru euro sunt disponibile în toate monedele Comunităţii.
Art. 300: Revizuirea valorilor exprimate în euro
Cuantumurile exprimate în euro în prezenta directivă se revizuiesc din cinci în cinci ani, prin majorarea valorii de bază în euro cu variaţia procentuală a indicilor armonizaţi ai preţurilor de consum din toate statele membre publicaţi de Comisie (Eurostat), începând de la 31 decembrie 2015 până la data revizuirii, şi se rotunjesc la un multiplu de 100 000 EUR.

În cazul în care variaţia procentuală de la ultima revizuire este mai mică de 5 %, sumele nu se mai revizuiesc.
Comisia publică valorile revizuite în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Valorile revizuite se pun în aplicare de statele membre în termen de 12 luni de la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Art. 301: Procedura comitetului
(1)Comisia este asistată de Comitetul european pentru asigurări şi pensii ocupaţionale instituit prin Decizia 2004/9/CE a Comisiei (*). Respectivul comitet este un comitet în înţelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(*)Decizia 2004/9/CE a Comisiei din 5 noiembrie 2003 de instituire a Comitetului european pentru asigurări şi pensii ocupaţionale (JO L 3, 7.1.2004, p. 34).
(2)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(3)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, coroborat cu articolul 4 din respectivul regulament.
Art. 301a: Exercitarea delegării
(1)Competenţa de a adopta acte delegate se conferă Comisiei în condiţiile prevăzute la prezentul articol.
(2)Delegarea de competenţe menţionată la articolele 17, 31, 35, 37, 50, 56, 75, 86, 92, 97, 99, 109a, 111, 114, 127, 130, 135, 143, 172, 210, 211, 216, 217, 227, 234, 241, 244, 245, 247, 248, 256, 258, 260 şi 308b se conferă Comisiei pentru o perioadă de patru ani de la 23 mai 2014.
Delegarea de competenţe menţionată la articolele 29, 105, 105a, 213a, 233b, 256b şi 304e îi este conferită Comisiei pentru o perioadă de patru ani de la 28 ianuarie 2025.
Delegarea de competenţe menţionată la primul şi la al doilea paragraf se prelungeşte tacit cu perioade de timp identice, cu excepţia cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puţin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.
Comisia redactează un raport privind competenţa delegată cel târziu cu şase luni înainte de încheierea fiecărei perioade de patru ani.

(3)Delegarea de competenţe menţionată la articolele 17, 29, 31, 35, 37, 50, 56, 75, 86, 92, 97, 99, 105, 105a, 109a, 111, 114, 127, 130, 135, 143, 172, 210, 211, 213a, 216, 217, 227, 233b, 234, 241, 244, 245, 247, 248, 256, 256b, 258, 260, 304e şi 308b poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu.
O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menţionată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)Imediat ce adoptă un act delegat, Comisia notifică simultan Parlamentului European şi Consiliului acest lucru.
(5)Un act delegat adoptat în temeiul articolelor 17, 29, 31, 35 „ 37, 50, 56, 75, 86, 92, 97, 99, 105, 105a, 109a, 111, 114, 127, 130, 135, 143, 172, 210, 211, 213a, 216, 217, 227, 233b, 234, 241, 244, 245, 247, 248, 256, 256b, 258, 260 sau 308b intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţii în termen de trei luni de la notificarea Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la respectivul act sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţii. Termenul respectiv se prelungeşte cu trei luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.
(51)Un act delegat adoptat în temeiul articolului 304e intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţii în termen de o lună de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţii. Respectivul termen se prelungeşte cu o lună la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Art. 301b: Dispoziţie privind intrarea în vigoare a standardelor tehnice de reglementare
(1)Până la 24 mai 2016, Comisia urmează procedura stabilită la articolul 301a atunci când adoptă pentru prima data standardele tehnice de reglementare prevăzute la articolele 50, 58, 75, 86, 92, 97, 111, 135, 143, 244, 245, 248 şi 249. Modificările acestor acte delegate sau, după expirarea perioadei de tranziţie, noile standarde tehnice de reglementare se adoptă în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(2)Delegarea competenţei menţionată la alineatul (1) poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(3)Până la 24 mai 2016, AEAPO poate prezenta Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare pentru adaptarea la evoluţiile tehnice de pe pieţele financiare a actelor delegate prevăzute la articolele 17, 31, 35, 37, 50, 56, 75, 86, 92, 97, 99, 109a, 111, 114, 127, 130, 135, 143, 172, 210, 211, 216, 217, 227, 234, 241, 244, 245, 247, 248, 256, 258, 260 şi 308b.
Proiectele de standarde tehnice de reglementare respective se limitează la aspectele tehnice ale actelor delegate menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 302: Notificări depuse înainte de intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru respectarea articolelor 57-63
Procedura de evaluare aplicată în cazul proiectelor de achiziţie pentru care notificările prevăzute la articolul 5 7 au fost transmise autorităţilor competente înainte de intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru respectarea articolelor 57-63, se desfăşoară în conformitate cu legislaţia naţională a statelor membre în vigoare la data notificării.
Art. 303:
[textul din Art. 303 din titlul V a fost abrogat la 13-ian-2019 de anexa I, partea 1 din Directiva 2341/14-dec-2016]
Art. 304: Submodulul "risc aferent devalorizării acţiunilor" în funcţie de durată
(1)Statele membre pot autoriza întreprinderile de asigurare de viaţă care oferă:
a)activităţi de furnizare de pensii ocupaţionale în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2003/41/CE sau
b)pensii vărsate în funcţie de intrarea la pensie sau intrarea preconizată la pensie în care primele vărsate pentru aceste pensii sunt însoţite de o deducere de impozit acordată deţinătorilor de poliţe în conformitate cu legislaţia naţională a statului membru care a autorizat întreprinderea;
cu condiţia ca
(i)toate activele şi angajamentele corespunzătoare activităţii să fie delimitate, gestionate şi organizate separat de celelalte activităţi ale întreprinderilor de asigurări, fără posibilitatea de transfer;
(ii)activităţile întreprinderii vizate la literele (a) şi (b) cărora li se aplică metoda menţionată la prezentul alineat, să nu fie exercitate decât în statul membru în care a fost autorizată întreprinderea, şi
(iii)durata medie a angajamentelor ce corespund activităţii întreprinderii să depăşească o medie de 12 ani;
să aplice un submodul de "risc aferent devalorizării acţiunilor" al cerinţei de capital de solvabilitate, care este calibrat pe baza valorii la risc pentru o anumită perioadă care corespunde cu perioada tipică de deţinere a investiţiilor în acţiuni pentru respectiva întreprindere, cu un nivel de încredere care oferă deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor un nivel de protecţie echivalent cu cel prevăzut la articolul 101 dacă metoda prevăzută la prezentul articol este utilizată doar pentru activele şi angajamentele menţionate la punctul (i). La calcularea cerinţei de capital de solvabilitate, aceste active şi angajamente sunt luate în considerare integral la evaluarea efectelor diversificării, fără a aduce atingere necesităţii de a proteja interesele deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor din alte state membre.
Sub rezerva aprobării de către autorităţile de supraveghere, modalitatea de calcul prevăzută la primul paragraf este utilizată numai dacă solvabilitatea şi lichiditatea, precum şi strategiile, procesele şi procedurile de raportare ale întreprinderii vizate în ceea ce priveşte gestionarea activelor şi pasivelor pot să asigure în permanenţă că aceasta poate deţine investiţii în acţiuni pentru o perioadă care corespunde cu perioada tipică de deţinere a investiţiilor în acţiuni pentru respectiva întreprindere. Întreprinderea trebuie să poată demonstra autorităţii de supraveghere că această condiţie este îndeplinită la nivelul de încredere necesar pentru a asigura deţinătorilor de poliţe de asigurare şi beneficiarilor un nivel de protecţie echivalent cu cel prevăzut la articolul 101.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare nu revin la aplicarea modalităţii prevăzute la articolul 105, cu excepţia unor circumstanţe bine justificate şi sub rezerva aprobării de către autorităţile de supraveghere.
(2)Începând cu 30 ianuarie 2027, întreprinderile de asigurare de viaţă pot continua să aplice abordarea menţionată la alineatul (1) numai în ceea ce priveşte activele şi obligaţiile pentru care autorităţile de supraveghere au aprobat aplicarea submodulului «risc aferent devalorizării acţiunilor în funcţie de durată» înainte de 30 ianuarie 2027.

Art. 304b: Punerea la dispoziţie a informaţiilor în punctul unic de acces european
(1)De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că, atunci când publică orice informaţie menţionată la articolul 51 alineatul (1) şi la articolul 256 alineatul (1) din prezenta directivă, întreprinderile de asigurare sau reasigurare transmit în acelaşi timp informaţiile respective organismului de colectare relevant menţionat la alineatul (3) de la prezentul articol pentru a fi puse la dispoziţie în punctul unic de acces european (ESAP), înfiinţat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European şi al Consiliului (*7).
(*7)Regulamentul (UE) 2023/2859 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 decembrie 2023 de înfiinţare a unui punct unic de acces european care oferă acces centralizat la informaţiile puse la dispoziţia publicului relevante pentru serviciile financiare, pentru pieţele de capital şi pentru durabilitate (JO L, 2023/2859, 20.12.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2859/oj).
Statele membre se asigură că informaţiile respectă cerinţele următoare:
a)sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859, sau, în cazul în care acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii, într-un format prelucrabil automat, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 4 din regulamentul respectiv;
b)sunt însoţite de fiecare dintre următoarele metadate:
(i)toate denumirile întreprinderii de asigurare sau reasigurare la care se referă informaţiile;
(ii)identificatorul entităţii juridice al întreprinderii de asigurare sau reasigurare, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;
(iii)categoria de dimensiune a întreprinderii de asigurare sau reasigurare, astfel cum este precizată în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (d) din regulamentul respectiv;
(iv)tipul de informaţii, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;
(v)o menţiune care să indice dacă informaţiile conţin date cu caracter personal.
(2)În sensul alineatului (1) litera (b) punctul (ii), statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare sau reasigurare obţin un identificator al entităţii juridice.
(3)Până la 9 ianuarie 2030, în scopul punerii la dispoziţie în ESAP a informaţiilor menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, statele membre numesc cel puţin un organism de colectare, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859, şi notifică ESMA în acest sens.
(4)De la 10 ianuarie 2030, informaţiile menţionate la articolul 25a din prezenta directivă sunt puse la dispoziţie în ESAP. În acest scop, EIOPA este organism de colectare, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859. EIOPA extrage aceste informaţii din informaţiile notificate de autorităţile competente în conformitate cu articolul 25a din prezenta directivă cu scopul de a întocmi lista menţionată la articolul 25a din prezenta directivă.
Informaţiile respectă următoarele cerinţe:
a)sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;
b)sunt însoţite de următoarele metadate:
(i)toate denumirile întreprinderii de asigurare sau reasigurare la care se referă informaţiile;
(ii)dacă este disponibil, identificatorul entităţii juridice al întreprinderii de asigurare sau reasigurare, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;
(iii)tipul de informaţii, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;
(iv)o menţiune care să indice dacă informaţiile conţin date cu caracter personal.
(5)De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informaţiile menţionate la articolul 271 alineatul (1) şi la articolul 280 alineatul (1) din prezenta directivă sunt puse la dispoziţie în ESAP. În acest scop, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.
Statele membre se asigură că informaţiile respectă cerinţele următoare:
a)sunt prezentate într-un format care permite extragerea de date, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) 2023/2859;
b)sunt însoţite de următoarele metadate:
(i)toate denumirile întreprinderii de asigurare sau reasigurare la care se referă informaţiile;
(ii)dacă este disponibil, identificatorul entităţii juridice al întreprinderii de asigurare sau reasigurare, astfel cum este precizat în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/2859;
(iii)tipul de informaţii, astfel cum sunt clasificate în temeiul articolului 7 alineatul (4) litera (c) din regulamentul respectiv;
(iv)o menţiune care să indice dacă informaţiile conţin date cu caracter personal.
(6)În scopul colectării şi gestionării eficiente a informaţiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:
a)orice alte metadate care trebuie să însoţească informaţiile;
b)modul de structurare a datelor la nivelul informaţiilor prezentate;
c)pentru ce informaţii este necesar un format prelucrabil automat şi, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.
În sensul literei (c), EIOPA evaluează avantajele şi dezavantajele diferitelor formate prelucrabile automat şi efectuează teste adecvate în condiţii reale de utilizare.
EIOPA prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(7)Dacă este necesar, EIOPA adoptă orientări pentru a se asigura că metadatele transmise în conformitate cu alineatul (6) primul paragraf litera (a) sunt corecte.

Art. 304c: Raport privind riscul legat de durabilitate
(1)După consultarea CERS şi pe baza datelor disponibile şi a constatărilor Platformei privind finanţarea durabilă, astfel cum este menţionată la articolul 20 din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European şi al Consiliului (*16), şi ale ABE, în contextul activităţii desfăşurate de aceasta în temeiul mandatului prevăzut la articolul 501c alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, EIOPA evaluează dacă s-ar justifica un tratament prudenţial specific al expunerilor aferente activelor sau activităţilor asociate în mod substanţial unor obiective de mediu sau sociale. Mai precis, EIOPA evaluează efectele pe care un tratament prudenţial specific al expunerilor aferente activelor şi activităţilor asociate în mod substanţial unor obiective de mediu sau sociale sau asociate în mod substanţial unor prejudicii aduse unor astfel de obiective le-ar putea avea asupra protecţiei deţinătorilor de poliţe şi asupra stabilităţii financiare în Uniune, inclusiv activele legate de combustibili fosili.
(*16)Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investiţiile durabile şi de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO L 198, 22.6.2020, p. 13).
EIOPA prezintă Comisiei un raport privind evaluarea respectivă până la 1 martie 2025. După caz, raportul ia în considerare un posibil tratament prudenţial bazat pe risc al expunerilor aferente activelor şi activităţilor asociate în mod substanţial unor obiective de mediu sau sociale sau asociate în mod substanţial unor prejudicii aduse unor astfel de obiective. Raportul este însoţit de o evaluare a impactului respectivului posibil tratament prudenţial bazat pe risc al expunerilor în cauză asupra întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare.
(2)EIOPA revizuieşte cel puţin o dată la cinci ani, în ceea ce priveşte riscul de catastrofă naturală, domeniul de aplicare şi calibrarea parametrilor standard ai submodulului «risc de catastrofă în asigurarea generală» al cerinţei de capital de solvabilitate, menţionat la articolul 105 alineatul (2) al treilea paragraf litera (b). În scopul acestor revizuiri, EIOPA ţine seama de cele mai recente dovezi ştiinţifice relevante disponibile în domeniul climei şi de relevanţa riscurilor în ceea ce priveşte riscurile subscrise de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care utilizează formula standard pentru calcularea submodulului «risc de catastrofă în asigurarea generală» al cerinţei de capital de solvabilitate.
Prima revizuire în temeiul primului paragraf se finalizează până la 29 ianuarie 2027.
În cazul în care, în cursul unei revizuiri efectuate în temeiul primului paragraf, EIOPA constată că, din cauza domeniului de aplicare sau a calibrării parametrilor standard ai submodulului «risc de catastrofă în asigurarea generală», există o discrepanţă semnificativă între partea din cerinţa de capital de solvabilitate referitoare la catastrofe naturale şi riscul real de catastrofă naturală cu care se confruntă întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, EIOPA prezintă Comisiei un aviz privind riscul de catastrofă naturală.
Avizul privind riscul de catastrofă naturală prezentat Comisiei în conformitate cu al treilea paragraf ia în considerare domeniul de aplicare sau calibrarea parametrilor standard ai submodulului «risc de catastrofă în asigurarea generală» al cerinţei de capital de solvabilitate, în vederea remedierii discrepanţei constatate, şi este însoţit de o evaluare a impactului modificărilor propuse asupra întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare.
(3)EIOPA evaluează dacă şi în ce măsură întreprinderile de asigurare şi de reasigurare îşi evaluează expunerea semnificativă la riscul legat de pierderea biodiversităţii în cadrul evaluării menţionate la articolul 45 alineatul (1). Ulterior, EIOPA evaluează ce măsuri trebuie luate pentru a se asigura că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama în mod corespunzător de riscurile respective. EIOPA prezintă Comisiei un raport cuprinzând constatările sale până la 30 iunie 2025.
ABE, EIOPA şi ESMA, prin intermediul comitetului comun menţionat la articolul 54 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 şi (UE) nr. 1095/2010, elaborează ghiduri pentru a se asigura că consecvenţa, consideraţiile pe termen lung şi standardele comune pentru metodologiile de evaluare sunt integrate în testele de stres privind riscurile de mediu, sociale şi de guvernanţă. Comitetul comun publică aceste ghiduri până la 10 ianuarie 2026. ABE, EIOPA şi ESMA analizează, prin intermediul comitetului comun respectiv, modalităţile în care riscurile legate de aspectele sociale şi de guvernanţă pot fi integrate în testele de stres.
Art. 304d: Revizuire în ceea ce priveşte separarea activităţilor de asigurare de viaţă şi de asigurare generală şi a amortizoarelor de capital
(1)EIOPA evaluează dacă cerinţa privind separarea activităţilor de asigurare de viaţă şi de asigurare generală menţionată la articolul 73 alineatul (1) este în continuare justificată. În special, EIOPA evaluează efectele menţinerii şi efectele potenţiale ale ridicării interdicţiei privind activitatea compozită cel puţin în ceea ce priveşte protecţia deţinătorilor de poliţe, eventualele subvenţii încrucişate între activităţile de asigurare de viaţă şi de asigurare generală, eficienţa pieţei şi competitivitatea. În scopul evaluării, EIOPA ia în considerare experienţa în materie de supraveghere a întreprinderilor compozite. EIOPA prezintă Comisiei un raport conţinând constatările sale până la 31 ianuarie 2028.
(2)EIOPA monitorizează până la 31 ianuarie 2032 contribuţia la cerinţele de capital de solvabilitate la nivel de grup menţionate la articolul 228 alineatul (3) litera (a) punctul (ii) din prezenta directivă a cerinţei amortizorului combinat al instituţiilor de credit afiliate, astfel cum este definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE. În acest scop, EIOPA ia legătura cu ABE şi raportează Comisiei cu privire la orice constatări.
Art. 304e: Prelungirea termenelor în circumstanţe excepţionale
(1)În cazul unei urgenţe sanitare excepţionale, al unei catastrofe naturale sau al unui alt eveniment extrem, EIOPA, din proprie iniţiativă sau la cererea uneia sau mai multor autorităţi de supraveghere sau a Comisiei, evaluează dacă respectiva urgenţă sanitară excepţională, catastrofă naturală sau alt eveniment extrem este de natură să afecteze în mod semnificativ capacităţile operaţionale ale întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, împiedicându-le să transmită informaţii în termenele prevăzute la articolul 35b alineatele (1), (2) şi (3), la articolul 51 alineatul (7), la articolul 254 alineatul (3), la articolul 256 alineatul (1) şi la articolul 256b alineatul (1). Atunci când efectuează evaluarea, EIOPA cooperează îndeaproape cu autorităţile de supraveghere relevante pentru a stabili impactul evenimentului extrem asupra capacităţii de a transmite informaţii în termenele stabilite în dispoziţiile respective.
EIOPA transmite evaluarea Comisiei fără întârzieri nejustificate şi în termen de cel mult o săptămână de la primirea cererii menţionate la primul paragraf.
În cazul în care EIOPA consideră că o urgenţă sanitară excepţională, o catastrofă naturală sau un alt eveniment extrem afectează semnificativ capacităţile operaţionale ale întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, împiedicându-le să respecte termenele prevăzute la articolul 35b alineatele (1), (2) şi (3), la articolul 51 alineatul (7), la articolul 254 alineatul (3), la articolul 256 alineatul (1) şi la articolul 256b alineatul (1), EIOPA, precum şi autorităţile de supraveghere relevante, publică aceste informaţii pe site-urile web.
Comisia poate prelungi respectivele termene prin intermediul unui act delegat adoptat în conformitate cu prezentul articol.
(2)Pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile în ceea ce priveşte aplicarea alineatului (1), Comisia poate completa prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru anumite evenimente extreme, prin care:
a)se defineşte domeniul de aplicare al prelungirii termenelor, luând în considerare întreprinderile de asigurare şi de reasigurare afectate de eveniment;
b)se stabilesc termene de raportare excepţionale prelungite, care pot fi cu până la 10 săptămâni mai lungi decât cele prevăzute la articolul 35b alineatele (1), (2) şi (3), la articolul 51 alineatul (7), la articolul 254 alineatul (3), la articolul 256 alineatul (1) şi la articolul 256b alineatul (1); şi
c)se precizează care dintre informaţiile menţionate la articolul 35b alineatele (1), (2) şi (3), articolul 51 alineatul (7), articolul 254 alineatul (3), articolul 256 alineatul (1) şi articolul 256b alineatul (1) sunt raportate în respectivele termene prelungite.
În cazul în care EIOPA nu a prezentat o evaluare în conformitate cu alineatul (1), Comisia solicită opiniile EIOPA, după caz, înainte de a adopta un act delegat în conformitate cu prezentul articol.

Art. 305: Derogări şi eliminarea măsurilor restrictive
(1)Statele membre pot exonera întreprinderile de asigurare generală care, la 31 ianuarie 1975, nu au îndeplinit cerinţele articolelor 16 şi 17 din Directiva 73/239/CEE şi care, la 31 iulie 1978, nu au atins un nivel al încasărilor anuale de prime sau cotizaţii egal cu de şase ori fondul de garantare minim menţionat la articolul 17 alineatul (2) din Directiva 73/239/CEE, de obligaţia de a constitui acest fond înainte de sfârşitul exerciţiului financiar pentru care primele sau cotizaţiile vor atinge de şase ori acest fond de garantare minim. În analizarea rezultatelor examinării prevăzute la articolul 298 alineatul (2), Consiliul decide în unanimitate, la propunerea Comisiei, momentul în care statele membre trebuie să elimine această exonerare.
(2)
[textul din Art. 305, alin. (2) din titlul VI, capitolul I, sectiunea 1 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 103. din Directiva 2/27-nov-2024]
(3)[textul din Art. 305, alin. (3) din titlul VI, capitolul I, sectiunea 1 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 103. din Directiva 2/27-nov-2024]
(4)La cererea întreprinderilor de asigurare generală care îndeplinesc condiţiile prevăzute în titlul I capitolul VI secţiunile 2, 4 şi 5, statele membre elimină măsurile restrictive cum sunt cele privind ipotecile, depozitele sau garanţiile.
Art. 306: Drepturi dobândite de sucursalele şi întreprinderile de asigurare existente
(1)Se consideră că sucursalele care şi-au început activitatea în conformitate cu dispoziţiile în vigoare în statul membru în care se află sucursala înainte de 1 iulie 1994 au fost supuse procedurii stabilite la articolele 145 şi 146.
(2)Articolele 147 şi 148 nu afectează drepturile dobândite de întreprinderile de asigurare care îşi desfăşurau activitatea pe baza libertăţii de a furniza servicii înainte de 1 iulie 1994.
Art. 307: Perioada tranzitorie pentru articolul 57 alineatul (3) şi articolul 60 alineatul (6) din Directiva 2005/68/CE
Un stat membru poate amâna aplicarea dispoziţiilor articolului 57 alineatul (3) din Directiva 2005/68/CE de modificare a articolului 15 alineatul (3) din Directiva 73/239/CEE şi a dispoziţiilor articolului 60 alineatul (6) din Directiva 2005/68/CE până la 10 decembrie 2008.
Art. 308: Drepturi dobândite de întreprinderile de reasigurare existente
(1)Întreprinderile de reasigurare care intră sub incidenţa prezentei directive, care au fost autorizate sau împuternicite să desfăşoare activităţi de reasigurare în conformitate cu dispoziţiile statului membru în care îşi au sediul social înainte de 10 decembrie 2005, sunt considerate a fi autorizate în conformitate cu articolul 14.
Cu toate acestea, respectivele întreprinderi au obligaţia de a respecta dispoziţiile prezentei directive privind desfăşurarea activităţii de reasigurare, precum şi cerinţele enunţate la articolul 18 alineatul (1) literele (b) şi (d)-(g), articolele 19, 20 şi 24 şi titlul I capitolul VI secţiunile 2, 3 şi 4.
(2)Statele membre pot acorda întreprinderilor de reasigurare prevăzute la alineatul (1) care, la 10 decembrie 2005, nu au respectat articolul 18 alineatul (1) litera (b), articolele 19 şi 20 şi titlul I capitolul VI secţiunile 2, 3 şi 4, un termen pentru îndeplinirea respectivelor cerinţe până la 10 decembrie 2008.
Art. 308a:
[textul din Art. 308^A din titlul VI, capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 104. din Directiva 2/27-nov-2024]
Art. 308b: Măsuri tranzitorii
(1)Fără a aduce atingere articolului 12, întreprinderile de asigurare sau reasigurare care, până la 1 ianuarie 2016, nu mai încheie contracte de asigurare sau reasigurare noi şi îşi administrează portofoliul exclusiv pentru a-şi încheia activitatea nu fac obiectul titlurilor I, II şi III din prezenta directivă până la datele prevăzute la alineatul (2) în cazul în care:
a)întreprinderea a anunţat autoritatea de supraveghere că îşi va încheia activitatea înainte de 1 ianuarie 2019; sau
b)întreprinderea face obiectul măsurilor de reorganizare prevăzute la titlul IV capitolul II şi s-a numit un administrator.
(2)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care intră sub incidenţa:
a)alineatului (1) litera (a) fac obiectul titlurilor I, II şi III din prezenta directivă de la 1 ianuarie 2019 sau de la o dată anterioară, în cazul în care autoritatea de supraveghere nu este mulţumită de progresul realizat în vederea terminării activităţii întreprinderii;
b)alineatului (1) litera (a) fac obiectul titlurilor I, II şi III din prezenta directivă de la 1 ianuarie 2021 sau de la o dată anterioară, în cazul în care autoritatea de supraveghere nu este mulţumită de progresul realizat în vederea terminării activităţii întreprinderii.
(3)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare fac obiectul măsurilor tranzitorii de la alineatele (1) şi (2) numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)întreprinderea nu face parte dintr-un grup sau, dacă face parte dintr-un grup, toate întreprinderile care fac parte din grupul respectiv încetează să subscrie noi contracte de asigurare sau de reasigurare;
b)întreprinderea transmite autorităţii sale de supraveghere un raport anual în care indică progresele realizate în încetarea activităţii sale;
c)întreprinderea a notificat autorităţii sale de supraveghere faptul că aplică măsurile tranzitorii.
Alineatele (1) şi (2) nu împiedică o întreprindere să funcţioneze în conformitate cu titlurile I, II şi III din prezenta directivă.
(4)Statele membre întocmesc o listă cu întreprinderile de asigurare şi de reasigurare în cauză şi o transmit tuturor celorlalte state membre.
(5)[textul din Art. 308^B, alin. (5) din titlul VI, capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 105., alin. (A) din Directiva 2/27-nov-2024]
(6)[textul din Art. 308^B, alin. (6) din titlul VI, capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 105., alin. (A) din Directiva 2/27-nov-2024]
(7)[textul din Art. 308^B, alin. (7) din titlul VI, capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 105., alin. (A) din Directiva 2/27-nov-2024]
(8)[textul din Art. 308^B, alin. (8) din titlul VI, capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 105., alin. (A) din Directiva 2/27-nov-2024]
(9)În pofida articolului 94, elementele fondurilor proprii de bază se includ în fondurile proprii de bază de rangul 1 timp de cel mult 10 ani după 1 ianuarie 2016, cu condiţia ca acestea:
a)să fi fost emise înainte de 1 ianuarie 2016 sau anterior datei de intrare în vigoare a actului delegat menţionat la articolul 97, luându-se în considerare data care este mai apropiată;
b)la 31 decembrie 2015, să fi putut fi utilizate pentru a atinge marja de solvabilitate disponibilă până la maximum 50 % din marja de solvabilitate în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative care au fost adoptate în temeiul articolului 16 alineatul (3) din Directiva 73/239/CEE, articolului 1 din Directiva 2002/13/CE, articolului 27 alineatul (3) din Directiva 2002/83/CE şi articolului 36 alineatul (3) din Directiva 2005/68/CE;

c)să nu fi fost clasificate de rangul 1 sau rangul 2 în conformitate cu articolul 94.
(10)În pofida articolului 94, elementele fondurilor proprii de bază se includ în fondurile proprii de bază de rangul 2 timp de cel mult 10 ani după 1 ianuarie 2016, cu condiţia ca acestea:
a)să fi fost emise înainte de 1 ianuarie 2016 sau anterior datei de intrare în vigoare a actului delegat menţionat la articolul 97, luându-se în considerare data care este mai apropiată;
b)la 31 decembrie 2015, să fi putut fi utilizate pentru a atinge marja de solvabilitate disponibilă până la cel puţin 25 % din marja de solvabilitate în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative care au fost adoptate în temeiul articolului 16 alineatul (3) din Directiva 73/239/CEE, articolului 1 din Directiva 2002/13/CE, articolului 27 alineatul (3) din Directiva 2002/83/CE şi articolului 36 alineatul (3) din Directiva 2005/68/CE.
(11)[textul din Art. 308^B, alin. (11) din titlul VI, capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 01-ian-2019 de Art. 39, punctul 2. din capitolul 6 din Regulamentul 2402/12-dec-2017]
(12)În pofida articolului 100, articolului 101 alineatul (3) şi articolului 104, statele membre se asigură că parametrii standard care urmează să fie utilizaţi la calcularea submodulelor «risc de concentrare a riscurilor de piaţă» şi «risc de marjă de credit» în conformitate cu formula standard sunt, în cazul expunerilor faţă de administraţiile centrale sau băncile centrale ale statelor membre asumate înainte de 1 ianuarie 2023 şi exprimate şi finanţate în moneda naţională a oricărui stat membru, aceiaşi cu cei care s-ar aplica expunerilor exprimate şi finanţate în moneda lor naţională.

(13)În pofida articolului 100, articolului 101 alineatul (3) şi articolului 104, parametrii standard care urmează să fie folosiţi pentru acţiuni achiziţionate de întreprindere până la 1 ianuarie 2016, inclusiv la calculul submodulului «risc aferent devalorizării acţiunilor» în conformitate cu formula standard, fără opţiunea menţionată la articolul 304, se calculează ca medii ponderate ale:
a)parametrului standard care urmează să fie folosit la calculul submodulului «risc aferent devalorizării acţiunilor» în conformitate cu articolul 304; şi
b)parametrului standard care urmează să fie folosit la calculul submodulului «risc aferent devalorizării acţiunilor» în conformitate cu formula standard, fără opţiunea menţionată la articolul 304.
Ponderea parametrului de la primul paragraf litera (b) creşte cel puţin liniar la sfârşitul fiecărui exerciţiu de la 0 % în timpul exerciţiului care începe la 1 ianuarie 2016 la 100 % la 1 ianuarie 2023.
Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a în care se precizează criteriile care trebuie îndeplinite, inclusiv acţiunile care pot face obiectul perioadei tranzitorii.
Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a perioadei de tranziţie, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile pentru aplicarea prezentului alineat.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al patrulea paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(14)În pofida articolului 138 alineatele (3) şi (4), în cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare respectă cerinţa de marjă de solvabilitate, prevăzută la articolul 16a din Directiva 73/239/CEE, la articolul 28 din Directiva 2002/83/CE sau, respectiv, la articolul 37, 38 sau 39 din Directiva 2005/68/CE, astfel cum sunt puse în aplicare în dreptul statului membru în ziua care precede data abrogării directivelor menţionate în conformitate cu articolul 310 din prezenta directivă, însă nu respectă cerinţa de capital de solvabilitate în primul an de aplicare al prezentei directive, autoritatea de supraveghere îi poate solicita întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză să ia măsurile necesare pentru stabilirea nivelului de fonduri proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate sau în vederea reducerii profilului său de risc pentru a asigura respectarea cerinţei de capital de solvabilitate până la 31 decembrie 2017.
Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză transmite autorităţii sale de supraveghere, o dată la trei luni, un raport de activitate în care prezintă măsurile luate şi progresele realizate pentru stabilirea nivelului de fonduri proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate sau pentru reducerea profilului de risc astfel încât să asigure respectarea cerinţei de capital de solvabilitate.
Prelungirea menţionată la primul paragraf este anulată dacă raportul de activitate arată că, în perioada dintre constatarea nerespectării cerinţei de capital de solvabilitate şi data depunerii raportului, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare nu a obţinut progrese substanţiale pentru restabilirea nivelului de fonduri proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate sau pentru reducerea profilului său de risc astfel încât să asigure respectarea cerinţei de capital de solvabilitate.
(15)În cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei directive, statele membre de origine au pus în aplicare dispoziţiile menţionate la articolul 4 din Directiva (UE) 2016/2341, respectivele state membre de origine pot continua să aplice actele cu putere de lege şi actele administrative pe care le-au adoptat în vederea respectării articolelor 1-19, 27-30, 32-35 şi 37-67 din Directiva 2002/83/CE, în versiunea aflată în vigoare la 31 decembrie 2015, pentru o perioadă de tranziţie care expiră la 31 decembrie 2022.
În cazul în care un stat membru de origine continuă să aplice aceste acte cu putere de lege şi acte administrative, întreprinderile de asigurare din respectivul stat membru de origine îşi calculează cerinţa de capital de solvabilitate ca sumă a elementelor următoare:
a)o cerinţă de capital de solvabilitate noţională în ceea ce priveşte activitatea de asigurare, calculată fără activitatea de furnizare de pensii ocupaţionale prevăzută la articolul 4 din Directiva (UE) 2016/2341;
b)marja de solvabilitate în ceea ce priveşte activitatea de furnizare de pensii ocupaţionale, calculată în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative care au fost adoptate în vederea asigurării conformităţii cu articolul 28 din Directiva 2002/83/CE.
Până la 31 decembrie 2017, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului care este menit să determine dacă perioada menţionată la primul paragraf ar trebui prelungită, ţinând cont de evoluţiile dreptului Uniunii sau ale dreptului intern care decurg din prezenta directivă.

(16)Statele membre pot permite ultimei întreprinderi-mamă de asigurare sau de reasigurare, în perioada de până la 31 martie 2022, să solicite aprobarea unui model intern al grupului aplicabil unei părţi a grupului în care atât întreprinderea, cât şi întreprindere-mamă ultimă sunt situate în acelaşi stat membru şi dacă partea respectivă este o parte distinctă cu un profil de risc în mod semnificativ diferit de restul grupului.
(17)În pofida articolului 218 alineatele (2) şi (3), dispoziţiile tranzitorii menţionate la alineatele (9)-(12) şi (15) de la prezentul articol şi la articolele 308c, 308d şi 308e se aplică mutatis mutandis la nivelul grupului.
În cazul în care un grup de asigurare sau de reasigurare sau oricare dintre filialele sale de asigurare sau de reasigurare aplică măsura tranzitorie privind rata dobânzilor fără risc, menţionată la articolul 308c, sau măsura tranzitorie privind rezervele tehnice, menţionată la articolul 308d, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt publică, în cadrul raportului său privind solvabilitatea şi situaţia financiară la nivel de grup, menţionat la articolul 256, pe lângă informaţiile care trebuie publicate, astfel cum sunt menţionate la articolul 308c alineatul (4) litera (c) şi la articolul 308d alineatul (5) litera (c), cuantificarea impactului, asupra poziţiei sale financiare, al ipotezei că fondurile proprii care provin din aplicarea acestor măsuri tranzitorii nu pot fi efectiv disponibile pentru acoperirea cerinţei de capital de solvabilitate a întreprinderii participative pentru care se calculează solvabilitatea la nivel de grup.
În cazul în care un grup de asigurare sau de reasigurare se bazează în mod semnificativ pe utilizarea măsurilor tranzitorii menţionate la articolele 308c şi 308d, astfel încât prezintă în mod eronat solvabilitatea reală a grupului, chiar şi în cazul în care cerinţa de capital de solvabilitate a grupului ar fi respectată fără utilizarea respectivelor măsuri tranzitorii, supraveghetorul grupului are competenţa de a lua măsuri corespunzătoare, inclusiv posibilitatea de a reduce valoarea fondurilor proprii provenind din utilizarea respectivelor măsuri tranzitorii, care pot fi considerate eligibile pentru acoperirea cerinţei de capital de solvabilitate a grupului.
Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se stabilesc modificările solvabilităţii grupului în cazul în care sunt aplicabile dispoziţiile tranzitorii menţionate la alineatul (13) de la prezentul alineat şi care sunt legate de:
a)eliminarea dublei utilizări a fondurilor proprii eligibile şi a creării de capital intragrup menţionată la articolele 222 şi 223;
b)evaluarea activelor şi pasivelor menţionată la articolul 224;
c)aplicarea metodelor de calcul la întreprinderile de asigurare şi de reasigurare afiliate menţionată la articolul 225;
d)aplicarea metodelor de calcul la holdingurile de asigurare intermediare menţionată la articolul 226;
e)metodele pentru calculul solvabilităţii la nivel de grup menţionate la articolele 230 şi 233;
f)calculul cerinţei de capital de solvabilitate la nivel de grup menţionat la articolul 231;
g)stabilirea unei majorări de capital menţionată la articolul 232;
h)principiile de calculare a solvabilităţii la nivel de grup a unui holding de asigurare menţionate la articolul 235.

Art. 308c: Măsuri tranzitorii privind rata dobânzilor fără risc
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot aplica, sub rezerva unei aprobări prealabile din partea autorităţii lor de supraveghere, o ajustare tranzitorie a structurii temporale a ratei dobânzilor fără risc în ceea ce priveşte obligaţiile de asigurare şi de reasigurare admisibile.
(11)După 30 ianuarie 2027, autorităţile de supraveghere aprobă o ajustare tranzitorie a structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc numai în următoarele cazuri:
a)în cursul perioadei de 18 luni anterioare aprobării, normele prezentei directive s-au aplicat pentru prima dată întreprinderii de asigurare sau de reasigurare care solicită aprobarea, după ce a fost exclusă din domeniul de aplicare al prezentei directive în temeiul articolului 4;
b)în cursul perioadei de şase luni anterioare aprobării, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare care solicită aprobarea a primit autorizaţia de a accepta un portofoliu de contracte de asigurare sau de reasigurare pentru care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare cedentă a aplicat ajustarea tranzitorie a structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc înainte de transfer.

(2)Pentru fiecare monedă, ajustarea se calculează ca parte a diferenţei dintre:
a)rata dobânzii astfel cum este determinată de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative adoptate în conformitate cu articolul 20 din Directiva 2002/83/CE la ultima dată de aplicare a respectivei directive;
b)rata dobânzii acumulate, calculată ca rata unică de actualizare care, atunci când se aplică fluxurilor de trezorerie ale portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare admisibile, are drept rezultat o valoare egală cu valoarea celei mai bune estimări a portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare admisibile atunci când se ţine cont de valoarea în timp a banilor utilizând structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc menţionată la articolul 77 alineatul (2).
În cazul în care statele membre au adoptat acte cu putere de lege şi acte administrative în temeiul articolului 20 alineatul (1) partea B litera (a) punctul (ii) din Directiva 2002/83/CE, rata dobânzii menţionată la primul paragraf litera (a) de la prezentul alineat se determină pe baza metodelor folosite de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare la ultima dată de aplicare a Directivei 2002/83/CE.
- Partea menţionată la primul paragraf scade liniar la sfârşitul fiecărui exerciţiu, de la 100 % în timpul exerciţiului care începe la 1 ianuarie 2016 până la 0 % la 1 ianuarie 2032.
În cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare aplică prima de volatilitate menţionată la articolul 77d, structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc menţionată la litera (b) este structura temporală relevantă ajustată a ratei dobânzilor fără risc menţionată la articolul 77d.
(3)Obligaţiile de asigurare şi de reasigurare admisibile cuprind numai obligaţiile de asigurare sau de reasigurare care îndeplinesc următoarele cerinţe:
a)contractele din care decurg obligaţiile de asigurare şi de reasigurare au fost încheiate înainte de prima dată de aplicare a prezentei directive, fiind excluse reînnoirile de contracte la data respectivă sau la o dată ulterioară;
b)până la ultima dată de aplicare a Directivei 2002/83/CE, rezervele tehnice pentru obligaţiile de asigurare şi de reasigurare au fost determinate în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative adoptate în temeiul articolului 20 din directiva menţionată la ultima dată de aplicare a respectivei directive;
c)articolul 77b nu se aplică obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare.
(4)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică alineatul (1):
a)nu includ obligaţiile de asigurare şi de reasigurare admisibile în calculul primei de volatilitate menţionate la articolul 77d;
b)nu aplică articolul 308d;
c)în partea din raportul lor privind solvabilitatea şi situaţia lor financiară care cuprinde informaţii adresate profesioniştilor din piaţă menţionaţi la articolul 51 alineatul (1b), publică toate informaţiile următoare:
(i)faptul că aplică ajustarea tranzitorie a structurii temporale a ratei dobânzilor fără risc;
(ii)cuantificarea impactului neaplicării respectivei măsuri tranzitorii asupra poziţiei lor financiare;
(iii)în cazul în care întreprinderea ar respecta cerinţa de capital de solvabilitate fără aplicarea respectivei măsuri tranzitorii, motivele aplicării acesteia;
(iv)o evaluare a dependenţei întreprinderii de respectiva măsură tranzitorie şi, după caz, o descriere a măsurilor luate sau planificate de întreprindere pentru a reduce sau a elimina dependenţa.

Art. 308d: Măsuri tranzitorii privind rezervele tehnice
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot aplica, sub rezerva unei aprobări prealabile din partea autorităţii lor de supraveghere, o deducere tranzitorie la rezervele tehnice. Deducerea respectivă poate fi aplicată la nivelul grupelor de riscuri omogene menţionate la articolul 80.
(11)După 30 ianuarie 2027, autorităţile de supraveghere aprobă o deducere tranzitorie pentru rezervele tehnice numai în următoarele cazuri:
a)în cursul perioadei de 18 luni anterioare aprobării, normele prezentei directive s-au aplicat pentru prima dată întreprinderii de asigurare sau de reasigurare care solicită aprobarea, după ce a fost exclusă din domeniul de aplicare al prezentei directive în temeiul articolului 4;
b)în cursul perioadei de şase luni anterioare aprobării, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare care solicită aprobarea a acceptat un portofoliu de contracte de asigurare sau de reasigurare pentru care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare cedentă a aplicat ajustarea tranzitorie a structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc înainte de transfer.

(2)Deducerea tranzitorie corespunde unei părţi a diferenţei dintre următoarele două valori:
a)rezervele tehnice după deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi vehiculele investiţionale, calculate în conformitate cu articolul 76 la prima dată de aplicare a prezentei directive;
b)rezervele tehnice după deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare calculate în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative adoptate în temeiul articolului 15 din Directiva 73/239/CEE, al articolului 20 din Directiva 2002/83/CE şi al articolului 32 din Directiva 2005/68/CE în ziua precedentă datei de la care directivele menţionate sunt abrogate în temeiul articolului 310 din prezenta directivă.
- Partea maximă deductibilă scade liniar la sfârşitul fiecărui exerciţiu, de la 100 % în timpul exerciţiului care începe la 1 ianuarie 2016 până la 0 % la 1 ianuarie 2032.
În cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare utilizează la data primei aplicări a prezentei directive prima de volatilitate menţionată la articolul 77d, valoarea menţionată la litera (a) se calculează cu prima de volatilitate de la data respectivă.
(3)Sub rezerva unei aprobări prealabile din partea autorităţii de supraveghere sau la iniţiativa acesteia, valorile rezervelor tehnice, inclusiv, dacă este cazul, valoarea primei de volatilitate, utilizate pentru calcularea deducerii tranzitorii menţionate la alineatul (2) literele (a) şi (b) pot fi recalculate la intervale de 24 de luni sau mai frecvent dacă profilul de risc al întreprinderii a suferit modificări semnificative.
(4)Deducerea menţionată la alineatul (2) poate fi limitată de autoritatea de supraveghere dacă aplicarea sa ar putea duce la o reducere a cerinţelor privind resursele financiare care se aplică întreprinderii în cazul în care sunt comparate cu cele calculate în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative adoptate în temeiul Directivei 73/239/CEE, al Directivei 2002/83/CE şi al Directivei 2005/68/CE în ziua precedentă datei la care directivele menţionate sunt abrogate în temeiul articolului 310 din prezenta directivă.
(5)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică alineatul (1):
a)nu aplică articolul 308c;
b)în cazul în care nu ar îndeplini cerinţa de capital de solvabilitate fără aplicarea deducerii tranzitorii, transmit anual un raport autorităţii lor de supraveghere în care indică măsurile luate şi progresele realizate pentru a restabili, la sfârşitul perioadei de tranziţie menţionate la alineatul (2), un nivel al fondurilor proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate sau pentru a-şi reduce profilul de risc astfel încât să asigure din nou respectarea cerinţei de capital de solvabilitate;
c)în partea din raportul lor privind solvabilitatea şi situaţia financiară care cuprinde informaţii destinate profesioniştilor din piaţă menţionaţi la articolul 51 alineatul (1b), publică toate informaţiile următoare:
(i)faptul că aplică deducerea tranzitorie în ceea ce priveşte rezervele tehnice;
(ii)cuantificarea impactului neaplicării acestei deduceri tranzitorii asupra poziţiei lor financiare;
(iii)în cazul în care întreprinderea ar respecta cerinţa de capital de solvabilitate fără aplicarea respectivei deduceri tranzitorii, motivele aplicării acesteia;
(iv)o evaluare a dependenţei întreprinderii de respectiva deducere tranzitorie şi, după caz, o descriere a măsurilor luate sau planificate de întreprindere pentru a reduce sau a elimina dependenţa.

Art. 308e: Planul de introducere treptată referitoare la măsurile tranzitorii privind rata dobânzilor fără risc şi rezervele tehnice
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică măsurile tranzitorii menţionate la articolul 77a alineatul (2), la articolul 111 alineatul (1) al doilea paragraf, la articolul 308c sau 308d informează autoritatea de supraveghere imediat ce constată că nu ar îndeplini cerinţa de capital de solvabilitate fără aplicarea respectivelor măsuri tranzitorii. Autoritatea de supraveghere îi solicită întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză să ia măsurile necesare pentru a asigura îndeplinirea cerinţei de capital de solvabilitate la sfârşitul perioadei de tranziţie.

În termen de două luni de la constatarea nerespectării cerinţei de capital de solvabilitate fără aplicarea acestor măsuri tranzitorii, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză îi transmite autorităţii de supraveghere un plan de introducere treptată în care se indică măsurile planificate pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate sau pentru reducerea profilului de risc, astfel încât să se asigure respectarea cerinţei de capital de solvabilitate la sfârşitul perioadei de tranziţie. Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză poate actualiza planul de introducere treptată în timpul perioadei de tranziţie.
Întreprinderile de asigurare sau de reasigurare în cauză transmit anual autorităţii lor de supraveghere un raport în care indică măsurile luate şi progresele realizate pentru a asigura îndeplinirea cerinţei de capital de solvabilitate la sfârşitul perioadei de tranziţie. Autorităţile de supraveghere revocă aprobarea de aplicare a măsurii tranzitorii în cazul în care din raportul de activitate reiese că îndeplinirea cerinţei de capital de solvabilitate la sfârşitul perioadei de tranziţie este nerealistă.

Art. 308f
În secţiunea destinată profesioniştilor din piaţă a raportului privind solvabilitatea şi situaţia financiară menţionat la articolul 51 alineatul (1), întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pun la dispoziţia publicului impactul combinat asupra poziţiei financiare al neaplicării mecanismului de introducere treptată şi al măsurilor tranzitorii prevăzute la articolul 77a alineatul (2), articolele 308c şi 308d şi, după caz, la articolul 111 alineatul (1) al doilea paragraf.

Art. 309: Transpunere
(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma articolelor 4, 10, 13, 14, 18, 23, 26-32, 34-49, 51-55, 67, 68, 71, 72, 74-85, 87-91, 93-96, 98, 100-110, 112, 113, 115-126, 128, 129, 131-134, 136-142, 144, 146, 148, 162-167, 172, 173, 178, 185, 190, 192, 210-233, 235-240, 243-258, 260-263, 265, 266, 303 şi 304, precum şi anexelor III şi IV, până la 31 martie 2015. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul respectivelor măsuri.
Actele cu putere de lege şi actele administrative menţionate la primul paragraf se aplică de la 1 ianuarie 2016.

Atunci când statele membre adoptă măsurile respective, acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. De asemenea, ele conţin o menţiune în sensul că trimiterile, efectuate în cuprinsul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative în vigoare, la directivele abrogate prin prezenta directivă se înţeleg ca trimiteri la prezenta directivă. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestor trimiteri şi modalitatea de formulare a acestei menţiuni.

[textul din Art. 309, alin. (1) din titlul VI, capitolul II a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 308^F, punctul 110. din Directiva 2/27-nov-2024]
(2)Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.
Art. 310: Abrogare
Directivele 64/225/CEE, 73/239/CEE, 73/240/CEE, 76/580/CEE, 78/473/CEE, 84/641/CEE, 87/344/CEE, 88/357/CEE, 92/49/CEE, 98/78/CE, 2001/17/CE, 2002/83/CE şi 2005/68/CE, astfel cum au fost modificate de actele enumerate în anexa VI partea A, se abrogă începând cu 1 ianuarie 2016, fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre cu privire la termenele de transpunere în dreptul intern şi de aplicare a directivelor prevăzute în anexa VI partea B.

Trimiterile la directivele abrogate se înţeleg ca trimiteri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa VII.
Art. 310a: Personalul şi resursele AEAPO
AEAPO evaluează necesităţile de personal şi de resurse rezultate din asumarea competenţelor şi atribuţiilor sale în temeiul prezentei directive şi prezintă un raport în legătură cu acestea Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei.

Art. 311: Intrarea în vigoare
Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Articolul 308a se aplică de la 1 aprilie 2015.
[textul din Art. 311 din titlul VI, capitolul II a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 308^F, punctul 111. din Directiva 2/27-nov-2024]
Comisia poate adopta acte delegate şi standarde tehnice de reglementare şi de punere în aplicare înainte de data menţionată la al treilea paragraf.

Art. 312: Destinatari
Prezenta directivă se adresează statelor membre.
-****-
Adoptată la Strasbourg, 25 noiembrie 2009

Pentru Parlamentul European

Preşedintele

J. BUZEK

Pentru Consiliu

Preşedintele

Asa TORSTENSSON

ANEXA I:CLASE DE ASIGURARE GENERALĂ
(A)Clasificarea riscurilor pe clase de asigurare
1.Asigurări de accidente (inclusiv accidentele de muncă şi bolile profesionale) pentru care se acordă:
- despăgubiri financiare;
- despăgubiri în natură;
- despăgubiri mixte (financiare şi în natură);
- despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în timpul transportului.
2.Asigurări de sănătate:
- despăgubiri financiare;
- despăgubiri în natură;
- despăgubiri mixte (financiare şi în natură).
3.Asigurări de mijloace de transport terestru (altele decât feroviare), care acoperă: Orice daune survenite la:
- mijloacele de transport terestru cu motor;
- mijloacele de transport terestru, altele decât cele cu motor.
4.Asigurări de mijloace de transport feroviar, care acoperă:
Orice daune sau prejudicii survenite la mijloacele de transport feroviar.
5.Asigurări de mijloace de transport aerian, care acoperă:
Orice daune sau prejudicii survenite la mijloacele de transport aerian.
6.Asigurări de mijloace de transport maritim, lacustru şi fluvial, care acoperă: Orice daune survenite la:
- mijloace de transport fluvial;
- mijloace de transport lacustru;
- mijloace de transport maritim.
7.Asigurări d ebunuri în tranzit (inclusiv mărfurile, bagajele şi orice alte bunuri transportate), care acoperă: Orice daune suferite de mărfuri, bagaje şi alte bunuri transportate, indiferent de mijlocul de transport.
8.Asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale, care acoperă:
Orice daune sau prejudicii suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decât bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), cauzate de:
- incendiu;
- explozie;
- furtună;
- alte fenomene naturale în afara furtunii;
- energie nucleară;
- surpare de teren.
9.Alte asigurări de bunuri, care acoperă:
Orice daune sau prejudicii suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decât bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), atunci când acestea sunt provocate de grindină sau îngheţ, ca şi de orice eveniment, de exemplu furtul, altul decât cel inclus la clasa 8.
10.Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule, care acoperă:
Orice daune care rezultă din folosirea autovehiculelor terestre (inclusiv răspunderea transportatorului).
11.Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian, care acoperă:
Orice daune rezultate din folosirea mijloacelor de transport aerian (inclusiv răspunderea transportatorului).
12.Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport maritim, lacustru şi fluvial, care acoperă:
Orice daune rezultate din folosirea mijloacelor de transport maritim, lacustru şi fluvial (inclusiv răspunderea transportatorului).
13.Asigurări de răspundere civilă generală, care acoperă:
Orice daune din prejudicii produse terţilor, altele decât cele menţionate la clasele 10, 11 şi 12.
14.Asigurări de credite, care acoperă riscuri de:
- insolvabilitate generală;
- credit la export;
- vânzare în rate;
- credit ipotecar;
- credit agricol.
15.Asigurări de garanţii pentru:
- garanţii directe;
- garanţii indirecte.
16.Asigurări de pierderi financiare diverse, care acoperă:
- riscuri de şomaj;
- insuficienţa veniturilor (generale);
- pierderi datorate condiţiilor meteorologice nefavorabile;
- nerealizarea beneficiilor;
- riscuri aferente cheltuielilor generale;
- cheltuielile comerciale neprevăzute;
- deprecierea valorii de piaţă;
- pierderile de rentă sau alte venituri similare;
- pierderile comerciale indirecte;
- pierderile financiare necomerciale;
- alte pierderi financiare.
17.Asigurări de protecţie juridică, care acoperă:
Cheltuielile cu procedura judiciară şi alte cheltuieli aferente unui proces.
18.Asigurări de asistenţă
Asistenţa persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu sau de la locul de reşedinţă obişnuit.
(B)Denumirea autorizaţiei acordate simultan pentru mai multe clase de asigurare
Următoarele denumiri se acordă autorizaţiilor care vizează clasele următoare:
a)clasele 1 şi 2: "Asigurări de accidente şi sănătate";
b)clasele 1 (a patra liniuţă), 3, 7 şi 10: "Asigurări auto";
c)clasele 1 (a patra liniuţă), 4, 6, 7 şi 12: "Asigurări maritime şi de transport";
d)clasele 1 (a patra liniuţă), 5, 7 şi 11: "Asigurări de aviaţie";
e)clasele 8 şi 9: "Asigurări de incendii şi alte daune la proprietăţi";
f)clasele 10,11, 12 şi 13: "Asigurări de răspundere civilă";
g)clasele 14 şi 15: "Asigurări de credite şi garanţii";
h)toate clasele, la alegerea statelor membre, care vor fi comunicate celorlalte state membre şi Comisiei.
ANEXA II:CLASE DE ASIGURARE DE VIAŢĂ
I.Asigurările de viaţă menţionate la articolul 2 alineatul (3) litera (a) punctele (i), (ii) şi (iii), cu excepţia celor menţionate la punctele II şi III;
II.Asigurare de căsătorie, asigurare de naştere;
III.Asigurările menţionate la articolul 2 alineatul (3) litera (a) punctele (i) şi (ii), aferente fondurilor de investiţii;
IV.Asigurarea permanentă de sănătate menţionată la articolul 2 alineatul (3) litera (a) punctul (iv);
V.Tontinele menţionate la articolul 2 alineatul (3) litera (b) punctul (i);
VI.Operaţiunile de capitalizare menţionate la articolul 2 alineatul (3) litera (b) punctul (ii);
VII.Gestionarea fondurilor colective de pensii menţionate la articolul 2 alineatul (3) litera (b) punctele (iii) şi (iv);
VIII.Operaţiunile menţionate la articolul 2 alineatul (3) litera (b) punctul (v);
IX.Operaţiunile menţionate la articolul 2 alineatul (3) litera (c);
ANEXA III:FORME JURIDICE ALE ÎNTREPRINDERILOR
(A)Forme de întreprinderi de asigurare generală
1.în cazul Regatului Belgiei: "société anonyme/naamloze vennootschap", "société en commandite par actions/commanditaire vennootschap op aandelen", "association d'assurance mutuelle/onderlinge verzekeringsv-ereniging", "société coopérative/cooperatieve vennootschap", "société mutualiste/maatschappij van onderlinge bij stand";
2.în cazul Republicii Bulgare: ;
3.în cazul Republicii Cehe: "akciova spolecnost", "druzstvo";
4.în cazul Regatului Danemarcei: "aktieselskaber", "gensidige selskaber";
5.în cazul Republicii Federale Germania: "Aktiengesellschaft", "Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit", "Offentlich-rechtliches Wettbewerbsversicherungsunternehmen";
6.în cazul Republicii Estonia: "aktsiaselts";
7.în cazul Irlandei: "incorporated companies limited by shares or by guarantee or unlimited";
8.în cazul Republicii Elene: ;
9.în cazul Regatului Spaniei: "sociedad anonima", "sociedad mutua", "sociedad cooperativa";
10.în cazul Republicii Franceze: "société anonyme", "société d'assurance mutuelle", "institution de prévoyance régie par le code de la sécurité sociale", "institution de prévoyance régie par le code rural", "mutuelles régies par le code de la mutualité";
10.1în cazul Republicii Croaţia: «dionicko drustvo», «drustvo za uzajamno osiguranje»;

11.în cazul Republicii Italiene: "societa per azioni", "societa cooperativa", "mutua di assicurazione";
12.în cazul Republicii Cipru: ;
13.în cazul Republicii Letonia: "apdrosinasanas akciju sabiedriba", "savstarpejas apdrosinasanas kooperativa biedriba";
14.în cazul Republicii Lituania: "akcine bendrove", "uzdaroji akcine bendrove";
15.în cazul Marelui Ducat al Luxemburgului: "société anonyme", "société en commandite par actions", "association d'assurances mutuelles", "société coopérative";
16.în cazul Republicii Ungare: "biztosito részvénytarsasag", "biztosito szovetkezet", "biztosito egyesulet", "kulfoldi székhelyu biztosito magyarorszagi fioktelepe";
17.în cazul Republicii Malta: "limited liability company/kumpannija b «responsabbilta» limitata";
18.în cazul Regatului Ţărilor de Jos: "naamloze vennootschap", "onderlinge waarborgmaatschappij";
19.în cazul Republicii Austria: "Aktiengesellschaft", "Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit";
20.în cazul Republicii Polone: "spolka akcyjna", "towarzystwo ubezpieczen wzajemnych";
21.în cazul Republicii Portugheze: "sociedade anonima", "mutua de seguros";
22.în cazul României: "societăţi pe acţiuni", "societăţi mutuale";
23.în cazul Republicii Slovenia: "delniska druzba", druzba za vzajemn","druzbao zavarovanje";
24.în cazul Republicii Slovace: "akciova spolocnost";
25.în cazul Republicii Finlanda: "keskinainen vakuutusyhtio/omsesidigt forsakringsbolag", "vakuutusosakeyhtio/ forsakringsaktiebolag", "vakuutusyhdistys/forsakringsforening";
26.în cazul Regatului Suediei: "forsakringsaktiebolag", "omsesidiga forsakringsbolag", "understodsforeningar";
27.[textul din alin. (A), punctul 27. din anexa III a fost abrogat la 28-ian-2025 de punctul 1. din anexa 1 din Directiva 2/27-nov-2024]
28.în oricare dintre cazuri şi ca alternativă la formele de întreprinderi de asigurare generală enumerate la punctele 1-27 şi la punctul 29, forma de societate europeană (SE) în sensul Regulamentului (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului (1);
29.în măsura în care statul membru în cauză permite unei societăţi cooperative să desfăşoare activităţi de asigurare generală şi ca alternativă la formele de întreprinderi de asigurare generală enumerate la punctele 1-28, forma de societate cooperativă europeană în sensul Regulamentului (CE) nr. 1435/2003 al Consiliului (*).
(*)Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind statutul societăţii cooperative europene (SCE) (JO L 207, 18.8.2003, p. 1).

(B)Forme de întreprinderi de asigurare de viaţă:
1.în cazul Regatului Belgiei: "société anonyme/naamloze vennootschap", "société en commandite par actions/commanditaire vennootschap op aandelen", "association d'assurance mutuelle/onderlinge verzekeringsv-ereniging", "société coopérative/cooperatieve vennootschap";
2.în cazul Republicii Bulgare: ;
3.în cazul Republicii Cehe: "akciova spolecnost", "druzstvo";
4.în cazul Regatului Danemarcei: "aktieselskaber", "gensidige selskaber", "pensionskasser omfattet af lov om for-sikringsvirksomhed (tvaergaende pensionskasser)";
5.în cazul Republicii Federale Germania: "Aktiengesellschaft", "Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit", "offentlich-rechtliches Wettbewerbsversicherungsunternehmen";
6.în cazul Republicii Estonia: "aktsiaselts";
7.în cazul Irlandei: "incorporated companies limited by shares or by guarantee or unlimited", "societies registered under the Industrial and Provident Societies Acts" şi "societies registered under the Friendly Societies Acts";
8.în cazul Republicii Elene ;
9.în cazul Regatului Spaniei: "sociedad anonima", "sociedad mutua", "sociedad cooperativa";
10.în cazul Republicii Franceze: "société anonyme", "société d'assurance mutuelle", "institution de prévoyance régie par le code de la sécurité sociale", "institution de prévoyance régie par le code rural", "mutuelles régies par le code de la mutualité";
10.1în cazul Republicii Croaţia: «dionicko drustvo», «drustvo za uzajamno osiguranje»;

11.în cazul Republicii Italiene: "societa per azioni", "societa cooperativa", "mutua di assicurazione";
12.în cazul Republicii Cipru: ;
13.în cazul Republicii Letonia: "apdrosinasanas akciju sabiedriba", "savstarpejas apdrosinasanas kooperativa biedriba";
14.în cazul Republicii Lituania: "akcine bendrove", "uzdaroji akcine bendrove";
15.în cazul Marelui Ducat al Luxemburgului: "société anonyme", "société en commandite par actions", "association d'assurances mutuelles", "société coopérative";
16.în cazul Republicii Ungare: "biztosito részvénytarsasag", "biztosito szovetkezet", "biztosito egyesulet", "kulfoldi székhelyu biztosito magyarorszagi fioktelepe";
17.în cazul Republicii Malta: "limited liability company/kumpannija b «responsabbilta» limitata";
18.în cazul Regatului Ţărilor de Jos: "naamloze vennootschap", "onderlinge waarborgmaatschappij";
19.în cazul Republicii Austria: "Aktiengesellschaft", "Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit";
20.în cazul Republicii Polone: "spolka akcyjna", "towarzystwo ubezpieczen wzajemnych";
21.în cazul Republicii Portugheze: "sociedade anonima", "mutua de seguros";
22.în cazul României: "societăţi pe acţiuni", "societăţi mutuale";
23.în cazul Republicii Slovenia: "delniska druzba", "druzba za vzajemno zavarovanje";
24.în cazul Republicii Slovace: "akciova spolocnost";
25.în cazul Republicii Finlanda: "keskinainen vakuutusyhtio/omsesidigt forsakringsbolag", "vakuutusosakeyhtio/ forsakringsaktiebolag", "vakuutusyhdistys/forsakringsforening";
26.în cazul Regatului Suediei: "forsakringsaktiebolag", "omsesidiga forsakringsbolag", "understodsforeningar";
27.[textul din alin. (B), punctul 27. din anexa III a fost abrogat la 28-ian-2025 de punctul 2. din anexa 1 din Directiva 2/27-nov-2024]
28.în oricare dintre cazuri şi ca alternativă la formele de întreprinderi de asigurare de viaţă enumerate la punctele 1-27 şi la punctul 29, forma de societate europeană (SE) în sensul Regulamentului (CE) nr. 2157/2001;
29.în măsura în care statul membru în cauză permite unei societăţi cooperative să desfăşoare activităţi de asigurare de viaţă şi ca alternativă la formele de întreprinderi de asigurare de viaţă enumerate la punctele 1-28, forma de societate cooperativă europeană în sensul Regulamentului (CE) nr. 1435/2003.

(C)Forme de întreprinderi de reasigurare:
1.în cazul Regatului Belgiei: "société anonyme/naamloze vennootschap", "société en commandite par actions/commanditaire vennootschap op aandelen", "association d'assurance mutuelle/onderlinge verzekeringsv-ereniging", "société coopérative/cooperatieve vennootschap";
2.în cazul Republicii Bulgare: ;
3.în cazul Republicii Cehe: "akciova spolecnost";
4.în cazul Regatului Danemarcei: "aktieselskaber", "gensidige selskaber";
5.în cazul Republicii Federale Germania: "Aktiengesellschaft", "Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit", "Offentlich-rechtliches Wettbewerbsversicherungsunternehmen";
6.în cazul Republicii Estonia: "aktsiaselts";
7.în cazul Irlandei: "incorporated companies limited by shares or by guarantee or unlimited";
8.în cazul Republicii Elene: ;
9.în cazul Regatului Spaniei: "sociedad anonima";
10.în cazul Republicii Franceze: "société anonyme", "société d'assurance mutuelle", "institution de prévoyance régie par le code de la sécurité sociale", "institution de prévoyance régie par le code rural", "mutuelles régies par le code de la mutualité";
10.1în cazul Republicii Croaţia: «dionicko drustvo»;

11.în cazul Republicii Italiene: "societa per azioni";
12.în cazul Republicii Cipru: ;
13.în cazul Republicii Letonia: "akciju sabiedriba", "sabiedriba ar ierobezotu atbildibu";
14.în cazul Republicii Lituania: "akcine bendrove", "uzdaroji akcine bendrove";
15.în cazul Marelui Ducat al Luxemburgului: "société anonyme", "société en commandite par actions", "association d'assurances mutuelles", "société coopérative";
16.în cazul Republicii Ungare: "biztosito részvénytarsasag", "biztosito szovetkezet", "harmadik orszagbeli biztosito magyarorszagi fioktelepe";
17.în cazul Republicii Malta: "limited liability company/kumpannija ta responsabbilta limitata";
18.în cazul Regatului Ţărilor de Jos: "naamloze vennootschap", n"onderlige waarborgmaatschappij";
19.în cazul Republicii Austria: "Aktiengesellschaft", "Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit";
20.în cazul Republicii Polone: "spolka akcyjna", "towarzystwo ubezpieczen wzajemnych";
21.în cazul Republicii Portugheze: "sociedade anonima", "mutua de seguros";
22.în cazul României: "societate pe acţiuni";
23.în cazul Republicii Slovenia: "delniska druzba";
24.în cazul Republicii Slovace: "akciova spolocnost";
25.în cazul Republicii Finlanda: "keskinainen vakuutusyhtio/omsesidigt forsakringsbolag", "vakuutusosakeyhtio/ forsakringsaktiebolag", "vakuutusyhdistys/forsakringsforening";
26.în cazul Regatului Suediei: "forsakringsaktiebolag", "omsesidigt forsakringsbolag";
27.[textul din alin. (C), punctul 27. din anexa III a fost abrogat la 28-ian-2025 de punctul 3. din anexa 1 din Directiva 2/27-nov-2024]
28.în oricare dintre cazuri şi ca alternativă la formele de întreprinderi de reasigurare enumerate la punctele 1-27 şi la punctul 29, forma de societate europeană (SE) în sensul Regulamentului (CE) nr. 2157/2001;
29.în măsura în care statul membru în cauză permite unei societăţi cooperative să desfăşoare activităţi de reasigurare şi ca alternativă la formele de întreprinderi de reasigurare enumerate la punctele 1-28, forma de societate cooperativă europeană în sensul Regulamentului (CE) nr. 1435/2003.

ANEXA IV:FORMULA STANDARD A CERINŢEI DE CAPITAL DE SOLVABILITATE (SCR)
1.Calcularea cerinţei de capital de solvabilitate de bază
Cerinţa de capital de solvabilitate de bază prevăzută la articolul 104 alineatul (1) este egală cu:
unde SCRi este modulul de risc i, iar SCRj este modulul de risc j şi unde "i, j" înseamnă că suma diverşilor termeni ar trebui să acopere toate combinaţiile posibile de i şi j. La efectuarea calculului, SCRi şi SCRj se înlocuiesc cu următoarele:
- SCR asigura regenerală este modulul "risc de subscriere pentru asigurarea generală";
- SCR asigurare de viaţă este modulul "risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă";
- SCR asigurare de sănătate este modulul "risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate";
- SCR piaţă este modulul "risc de piaţă";
- SCR insolvenţă este modulul "risc de contrapartidă".
Factorul Corri,j este elementul prezent pe rândul i şi în coloana j în următoarea matrice de corelare:

i

Piaţă

Insolvenţă

Viaţă

Sănătate

General

j

Piaţă

1

0,25

0,25

0,25

0,25

Insolvenţă

0,25

1

0,25

0,25

0,5

Viaţă

0,25

0,25

1

0,25

0

Sănătate

0,25

0,25

0,25

1

0

General

0,25

0,5

0

0

1

2.Calcularea modulului "risc de subscriere pentru asigurarea generală"
Modulul "risc de subscriere pentru asigurarea generală" prevăzut la articolul 105 alineatul (2) este egal cu:
unde SCRi este submodulul i, iar SCRj este submodulul j şi unde "i, j" înseamnă că suma diverşilor termeni ar trebui să acopere toate combinaţiile posibile de i şi j. La efectuarea calculului, SCRi şi SCRj se înlocuiesc cu următoarele:
- SCR primă şi rezervă general este submodulul "risc de primă şi de rezervă în asigurarea generală";
- SCR catastrofă general este submodulul risc "catastrofă în asigurarea generală".
3.Calcularea modulului "risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă"
Modulul "risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă" prevăzut la articolul 105 alineatul (3) este egal cu:
unde SCRi este submodulul i, iar SCRj este submodulul j şi unde "i, j" înseamnă că suma diverşilor termeni ar trebui să acopere toate combinaţiile posibile de i şi j. La efectuarea calculului, SCRi şi SCRj se înlocuiesc cu următoarele:
- SCR mortalitate este submodulul "risc de mortalitate";
- SCR longevitate este submodulul "risc de longevitate";
- SCR invaliditate este submodulul "risc de invaliditate-morbiditate";
- SCR cheltuieli cu asigurarea de viaţă este submodulul "risc de cheltuieli cu asigurarea de viaţă";
- SCR revizuire este submodulul "risc de revizuire";
- SCR reziliere este submodulul "risc de reziliere";
- SCR catastrofă în asigurarea de viaţă este submodulul "risc de catastrofă în asigurarea de viaţă";
4.Calcularea modulului "risc de piaţă"
Structura modulului "risc de piaţă"
Modulul "risc de piaţă" prevăzut la articolul 105 alineatul (5) este egal cu:
unde SCRi este submodulul i, iar SCRj este submodulul j şi unde "i,j" înseamnă că suma diverşilor termeni ar trebui să acopere toate combinaţiile posibile de i şi j. La efectuarea calculului, SCRi şi SCRj se înlocuiesc cu următoarele:
- SCR ratadobânzii este submodulul "risc al ratei dobânzii";
- SCR acţiuni este submodulul "risc al acţiunilor";
- SCR bunuriimobile este submodulul "risc al bunurilor imobile";
- SCR dispersie este submodulul "risc de dispersie";
- SCR concentrări este submodulul "concentrări ale riscurilor de piaţă";
- SCR valutar este submodulul "risc valutar";
ANEXA V:GRUPURI DE CLASE DE ASIGURARE GENERALĂ ÎN SENSUL ARTICOLULUI 159
1.Asigurări de accidente şi de sănătate (clasele 1 şi 2 din anexa I);
2.Asigurări de mijloace de transport terestru cu motor (clasele 3, 7 şi 10 din anexa I, cu specificarea separată a cifrelor privind clasa 10, cu excepţia răspunderii transportatorului);
3.Asigurări de incendiu şi alte daune materiale (clasele 8 şi 9 din anexa I);
4.Asigurări de mijloace de transport aerian, maritim şi de transport (clasele 4, 5, 6, 7, 11 şi 12 din anexa I);
5.Asigurări de răspundere civilă generală (clasa 13 din anexa I);
6.Asigurări de credite şi de garanţii (clasele 14 şi 15 din anexa I);
7.Alte clase (clasele 16, 17 şi 18 din anexa I).
ANEXA VI:
Partea A:Directive abrogate şi lista modificărilor lor ulterioare (menţionate la articolul 310

Directiva 64/225/CEE a Consiliului

(JO L 56, 4.4.1964, p. 878).

 

Actul de aderare din 1973, articolul 29, anexa I III (G)(1)

(JO L 73, 27.3.1972, p. 89).

 

Prima Directivă 73/239/CEE a Consiliului

(JO L 228, 16.8.1973, p. 3).

 

Actul de aderare din 1994, articolul 29, anexa I(XI)(B) (II)(1)

(JO C 241, 29.8.1994, p. 197).

 

(înlocuit prin Decizia 95/1/CE a Consiliului)

(JO L 1, 1.1.1995, p. 1).

 

Actul de aderare din 2003, articolul 20, anexa II(3)(1)

(JO L 236, 23.9.2003, p. 335).

 

Actul de aderare din 1985, articolul 26, anexa I(II)(c)(1)(a)

(JO L 302, 15.11.1985, p. 156).

 

Directiva 76/580/CEE a Consiliului

(JO L 189, 13.7.1976, p. 13).

exclusiv articolul 1

Directiva 84/641/CEE a Consiliului

(JO L 339, 27.12.1984, p. 21).

exclusiv articolele 1-14

Directiva 87/343/CEE a Consiliului

(JO L 185, 4.7.1987, p. 72).

exclusiv articolul 1 şi anexa

Directiva 87/344/CEE a Consiliului

(JO L 185, 4.7.1987, p. 77).

exclusiv articolul 9

A doua Directivă 88/357/CEE a Consiliului

(JO L 172, 4.7.1988, p. 1).

exclusiv articolele 9, 10 şi 11

Directiva 90/618/CEE a Consiliului

(JO L 330, 29.11.1990, p. 44).

exclusiv articolele 2, 3 şi 4

Directiva 92/49/CEE a Consiliului

(JO L 228, 11.8.1992, p.1).

exclusiv articolele 4, 5, 6, 7, 9, 10, 11, 13, 14, 17, 18, 24, 32, 33 şi 53

Directiva 95/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 168, 18.7.1995, p. 7).

exclusiv articolul 2 alineatul (2) a treia liniuţă şi articolul 3 alineatul (1)

Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 181, 20.7.2000, p. 65).

exclusiv articolul 8

Directiva 2002/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 77, 20.3.2002, p.1 7).

exclusiv articolul 1

Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 35, 11.2.2003, p.1).

exclusiv articolul 22

Directiva 2005/1/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 79, 24.3.2005, p. 9).

exclusiv articolul 4

Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 323, 9.12.2005, p. 1).

exclusiv articolul 57

Directiva 2006/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 363, 20.12.2006, p. 238).

exclusiv articolul 1 şi punctul 1 din anexă

Directiva 73/240/CEE a Consiliului

(JO L 228, 16.8.1973, p. 20).

 

Directiva 76/580/CEE a Consiliului

(JO L 189, 13.7.1976, p. 13).

 

Directiva 78/473/CEE a Consiliului

(JO L 151, 7.6.1978, p. 25).

 

Directiva 84/641/CEE a Consiliului

(JO L 339, 27.12.1984, p. 21).

 

Directiva 87/344/CEE a Consiliului

(JO L 185, 4.7.1987, p. 77).

 

A doua Directivă 88/357/CEE a Consiliului

(JO L 172, 4.7.1988, p. 1).

 

Directiva 90/618/CEE a Consiliului

(JO L 330, 29.11.1990, p. 44).

exclusiv articolele 5-10

Directiva 92/49/CEE a Consiliului

(JO L 228, 11.8.1992, p.1).

exclusiv articolul 12 alineatul (1), articolele 19, 23, 27, articolul 30 alineatul (1), articolele 34, 35, 36, 37, articolul 39 alineatul (1), articolul 40 alineatul (1), articolul 42 alineatul (1), articolul 43 alineatul (1), articolul 44 alineatul (1), articolul 45 alineatul (l)şi articolul 46 alineatul (1).

Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 181, 20.7.2000, p. 65).

exclusiv articolul 9

Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 149, 11.6.2005, p. 14).

exclusiv articolul 3

Directiva 92/49/CEE a Consiliului

(JO L 228, 11.8.1992, p.1).

 

Directiva 95/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 168, 18.7.1995, p. 7).

exclusiv articolul 1 a doua liniuţă, articolul 2 alineatul (1) prima liniuţă, articolul 4 alineatele (1), (3) şi (5) şi articolul 5 a doua liniuţă

Directiva 2000/64/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 290, 17.11.2000, p. 27).

exclusiv articolul 2

Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 35, 11.2.2003, p.1).

exclusiv articolul 24

Directiva 2005/1/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 79, 24.3.2005, p. 9).

exclusiv articolul 6

Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 323, 9.12.2005, p.1).

exclusiv articolul 58

Directiva 2007/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 247, 21.9.2007, p. 1).

exclusiv articolul 1

Directiva 98/78/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 330, 5.12.1998, p. 1).

 

Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 35, 11.2.2003, p.1).

exclusiv articolul 28

Directiva 2005/1/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 79, 24.3.2005, p. 9).

exclusiv articolul 7

Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 323, 9.12.2005, p. 1).

exclusiv articolul 59

Directiva 2001/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 110, 20.4.2001, p. 28).

 

Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 345, 19.12.2002, p. 1).

 

Directiva 2004/66/CE a Consiliului

(JO L 168, 1.5.2004, p. 35).

exclusiv punctul II din anexă

Directiva 2005/1/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 79, 24.3.2005, p. 9).

exclusiv articolul 8

Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 323, 9.12.2005, p. 1).

exclusiv articolul 60

Directiva 2006/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 363, 20.12.2006, p. 238).

exclusiv articolul 1 şi punctul 3 din anexă

Directiva 2007/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 247, 21.9.2007, p. 1).

exclusiv articolul 2

Directiva 2008/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 76, 19.3.2008, p. 44).

exclusiv articolul 1

Directiva 2005/68/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

JO L 323, 9.12.2005, p.1).

 

Directiva 2007/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 247, 21.9.2007, p. 1).

exclusiv articolul 4

Directiva 2008/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 76, 19.3.2008, p. 44).

exclusiv articolul 1

Directiva 2008/37/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

(JO L 81, 20.3.2008, p. 1).

exclusiv articolul 1

Partea B:Lista termenelor de transpunere în legislaţia naţională (menţionate la articolul 310

Directiva

Termen de transpunere

Termen de aplicare

64/225/CEE

26 august 1965

 

73/239/CEE

27 ianuarie 1975

27 ianuarie 1976

73/240/CEE

27 ianuarie 1975

 

76/580/CEE

31 decembrie 1976

 

78/473/CEE

2 decembrie 1979

2 iunie 1980

84/641/CEE

30 iunie 1987

1 ianuarie 1988

87/343/CEE

1 ianuarie 1990

1 iulie 1990

87/344/CEE

1 ianuarie 1990

1 iulie 1990

88/357/CEE

30 decembrie 1989

30 iunie 1990

90/618/CEE

20 mai 1992

20 noiembrie 1992

92/49/CEE

31 decembrie 1993

1 iulie 1994

95/26/CE

18 iulie 1996

18 iulie 1996

98/78/CE

5 iunie 2000

 

2000/26/CE

20 iulie 2002

20 ianuarie 2003

2000/64/CE

17 noiembrie 2002

 

2001/17/CE

20 aprilie 2003

 

2002/13/CE

20 septembrie 2003

 

2002/83/CE

17 noiembrie 2002, 20 septembrie 2003, 19 iunie 2004 (în funcţie de dispoziţii speciale)

 

2002/87/CE

11 august 2004

 

2004/66/CE

1 mai 2004

 

2005/1/CE

13 mai 2005

 

2005/14/CE

11 iunie 2007

 

2005/68/CE

10 decembrie 2007

 

2006/101/CE

1 ianuarie 2007

 

2008/19/CE

nu se aplică

 

2008/37/CE

nu se aplică

 
ANEXA VII:TABEL DE CORESPONDENŢĂ

Directiva 73/239/CEE

Directiva 78/473/CEE

Directiva 87/344/CEE

Directiva 88/357/CEE

Directiva 92/49/CEE

Directiva 98/78/CE

Directiva 2001/17/CE

Directiva 2002/83/CE

Directiva 2005/68/CE

Directiva 2007/44/CE

Prezenta directivă

Articolul 1 alineatul (1)

   

Articolul 2

 

Articolul 1 alineatul (1)

Articolul 2 prima teză

Articolul 1 alineatul (1)

 

Articolul 1, articolul 2 alineatul (2), articolul 269

Articolul 1 alineatul (2)

         

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 1 alineatul (3)

         

-

Articolul 2 alineatul (1) literele (a)-(c)

          

Articolul 2 alineatul (1)

litera (d)

      

Articolul 3 alineatul (4)

  

Articolul 3

Articolul 2 alineatul (1)

litera (e)

         

-

Articolul 2 alineatul (2)

litera (a)

         

Articolul 5 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (2) litera (b)

         

Articolul 5 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (2)

litera (c)

         

Articolul 5 alineatul (3)

Articolul 2 alineatul (2)

litera (d)

         

Articolul 5 alineatul (4)

Articolul 2 alineatul (3) de la primul la al patrulea paragraf

         

Articolul 6

Articolul 2 alineatul (3) al cincilea paragraf

         

Articolul 15 alineatul (4)

Articolul 3 alineatul (1) primul şi al doilea paragraf

          

Articolul 3 alineatul (1) al treilea paragraf

         

Articolul 4 alineatul (5)

Articolul 3 alineatul (2)

         

Articolul 7

Articolul 4 prima teză

         

Articolul 8 prima teză

Articolul 4

litera (a)

         

Articolul 8 alineatul (2)

Articolul 4

litera (b)

         

-

Articolul 4

litera (c)

         

Articolul 8 alineatul (3)

Articolul 4 litera (e)

         

-

Articolul 4 litera (f)

         

Articolul 8 alineatul (1)

Articolul 4

litera (g)

         

Articolul 8 alineatul (4)

Articolul 5

litera (a)

         

-

Articolul 5 litera (b)

      

Articolul 1 alineatul (1) litera (o)

  

-

Articolul 5

litera (c)

      

Articolul 1 alineatul (1) litera (p)

  

Articolul 134 alineatul (1)

Articolul 5

litera (d)

         

-

Articolul 6

   

Articolul 4

  

Articolul 4

Articolul 3

 

Articolul 14 alineatul (1) şi alineatul (2) literele (a) şi (b)

Articolul 7 alineatul (1) şi alineatul (2) primul paragraf

   

Articolul 5 alineatul (1) şi alineatul (2) primul paragraf

  

Articolul 5 alineatul (1) şi alineatul (2) primul paragraf

  

Articolul 15 alineatul (1) şi alineatul (2) primul paragraf

Articolul 7 alineatul (2) al doilea paragraf litera (a)

   

Articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf litera (a)

     

Articolul 15 alineatul (3) primul paragraf

Articolul 7 alineatul (2) al doilea paragraf litera (b)

   

Articolul 5 alineatul (2) al doilea paragraf litera (b)

      

Articolul 8 alineatul (1)

litera (a)

   

Articolul 6 alineatul (1) litera (a)

  

Articolul 6 alineatul (1) litera (a)

Anexa I

 

Anexa IIIA şi B

Articolul 8 alineatul (1) litera (a) ultimul paragraf

       

Articolul 5 alineatul (2)

 

Articolul 17 alineatul (2)

Articolul 8 alineatul (1) litera (b)

   

Articolul 6 alineatul (1) litera (b)

  

Articolul 6 alineatul (1) litera (b)

Articolul 6 litera (a)

 

Articolul 18 alineatul (1) litera (a)

        

Articolul 6 litera (a)

 

Articolul 18 alineatul (1) litera (b)

Articolul 8 alineatul (1) litera (c)

   

Articolul 6 alineatul (1) litera (c)

  

Articolul 6 alineatul (1) litera (c)

Articolul 6 litera (b)

 

Articolul 18 alineatul (1) litera (c)

Articolul 8 alineatul (1) litera (d)

   

Articolul 6 alineatul (1) litera (d)

  

Articolul 6 alineatul (1) litera (d)

Articolul 6 litera (c)

 

Articolul 18 alineatul (1) litera (d)

Articolul 8 alineatul (1) litera (e)

   

Articolul 6 alineatul (1) litera (e)

  

Articolul 6 alineatul (1) litera (e)

Articolul 6 litera (d)

 

Articolul 18 litera (g)

Articolul 8 alineatul (1) litera (f)

         

Articolul 18 litera (h)

Articolul 8 alineatul (1) de la al doilea la al patrulea paragraf

      

Articolul 6 alineatul (2)

Articolul 7

 

Articolul 19

Articolul 8 alineatul (1a)

      

Articolul 6 alineatul (3)

Articolul 8

 

Articolul 20

Articolul 8 alineatul (2)

   

Articolul 6 alineatul (2)

  

Articolul 6 alineatul (4)

  

Articolul 18 alineatul (2)

Articolul 8 alineatul (3) primul paragraf

   

Articolul 6 alineatul (3) primul paragraf

  

Articolul 6 alineatul (5) al treilea paragraf

Articolul 9 alineatul (1)

 

Articolul 21 alineatul (4)

Articolul 8 alineatul (3) al doilea paragraf

   

Articolul 6 alineatul (3) al doilea paragraf şi articolul 29 primul paragraf prima teză

  

Articolul 6 alineatul (5) primul paragraf

Articolul 9 alineatul (2)

 

Articolul 21 alineatul (1), primul paragraf

Articolul 8 alineatul (3) al treilea paragraf

   

Articolul 6 alineatul (3) al treilea paragraf şi articolul 29 al doilea paragraf

     

Articolul 21 alineatul (2)

Articolul 8 alineatul (3) al patrulea paragraf

   

Articolul 6 alineatul (3) al patrulea paragraf

     

Articolul 21 alineatul (3)

Articolul 8 alineatul (4)

   

Articolul 6 alineatul (4)

  

Articolul 6 alineatul (6)

Articolul 10

 

Articolul 22

Articolul 9 literele (a)-(d)

   

Articolul 7 literele (a)-(d)

  

Articolul 7 literele (a)-(d)

Articolul 11 alineatul (1) literele (a), (c), (d) şi (e)

 

Articolul 23 alineatul (1) literele (a), (c), (d) şi(e)

Articolul 9 literele (e) şi (f)

   

Articolul 7 literele (e) şi (f)

   

Articolul 11 alineatul (2) literele (a) şi (b)

 

Articolul 23 alineatul (2) litera (e)

Articolul 9 literele (g) şi (h)

   

Articolul 7 literele (g) şi (h)

  

Articolul 7 literele (f) şi (g)

Articolul 11 alineatul (2) literele (c) şi (d)

 

Articolul 23 alineatul (2) literele (a) şi (d)

Articolul 10 alineatul (1)

   

Articolul 32 alineatul (1)

  

Articolul 40 alineatul (1)

  

Articolul 145 alineatul (1) primul paragraf

Articolul 10 alineatul (2) primul paragraf

   

Articolul 32 alineatul (2) primul paragraf

  

Articolul 40 alineatul (2)

  

Articolul 145 alineatul (2)

Articolul 10 alineatul (2) al doilea paragraf

   

Articolul 32 alineatul (2) al doilea paragraf

     

Articolul 145 alineatul (3)

Articolul 10 alineatul (3)

   

Articolul 32 alineatul (3)

  

Articolul 40 alineatul (3)

  

Articolul 146 alineatele (1)

Şi (2)

Articolul 10 alineatul (4)

   

Articolul 32 alineatul (4)

  

Articolul 40 alineatul (4)

  

Articolul 146 alineatul (3)

Articolul 10 alineatul (5)

   

Articolul 32 alineatul (5)

  

Articolul 40 alineatul (5)

  

Articolul 146 alineatul (3) al doilea paragraf

Articolul 10 alineatul (6)

   

Articolul 32 alineatul (6)

  

Articolul 40 alineatul (6)

  

Articolul 145 alineatul (4)-

Articolul 11

   

Articolul 33

     

-

Articolul 12

   

Articolul 56

  

Articolul 9

Articolul 13

 

Articolul 25 al doilea paragraf

Articolul 12a

      

Articolul 9a

Articolul 14 şi articolul 60 alineatul (2)

 

Articolul 26

Articolul 13 alineatul (1) şi alineatul (2) primul paragraf

   

Articolul 9 alineatul (1) şi alineatul (2) primul paragraf

  

Articolul 10 alineatul (1) prima teză şi alineatul (2) primul paragraf

Articolul 15 alineatele (1)

Şi (2)

 

Articolul 30 alineatul (1), alineatul (2) primul paragraf

Articolul 13 alineatul (2) al doilea paragraf

   

Articolul 9 alineatul (2) al doilea paragraf

     

Articolul 30 alineatul (2) al doilea paragraf

       

Articolul 10 alineatul (1) a doua şi a treia teză

Articolul 15 alineatul (1) al doilea paragraf

 

Articolul 30 alineatul (3)

Articolul 13 alineatul (2) al treilea paragraf

      

Articolul 10 alineatul (2) al doilea paragraf

Articolul 60 alineatul (3)

 

Articolul 32 alineatul (1)

Articolul 13 alineatul (3)

   

Articolul 9 alineatul (3)

  

Articolul 10 alineatul (3)

Articolul 15 alineatul (4)

 

-

Articolul 14

   

Articolul 10

  

Articolul 11

Articolul 16

 

Articolul 33

Articolul 15 alineatul (1), alineatul (2) şi alineatul (3) al doilea paragraf

   

Articolul 17

  

Articolul 20 alineatele (1)-(3) şi alineatul (4) al doilea paragraf

Articolul 32 alineatele (1) Şi (3)

 

Articolele 76-86

Articolul 15 alineatul (3) primul paragraf

      

Articolul 20 alineatul (4) primul paragraf

Articolul 32 alineatul (2)

 

Articolul 134 alineatul (2) şi articolul 173

Articolul 15a

   

Articolul 18

   

Articolul 33

 

-

Articolul 16

      

Articolul 27

Articolul 35, articolul 36, articolul 60 alineatul (8)

 

Articolele 87-99

Articolul 16a

      

Articolul 28

Articolele 37-39, articolul 60 alineatul (9)

 

Articolele 100-127

Articolul 17 alineatul (1)

      

Articolul 29 alineatul (1)

Articolul 40 alineatul (1)

 

Articolul 128, articolul 129 alineatul (1) literele (a)-(c) şi alineatul (2)

Articolul 17 alineatul (2)

      

Articolul 29 alineatul (2)

Articolul 40 alineatul (2)

 

Articolul 129 alineatul (1) litera (d)

Articolul 17a

      

Articolul 30

Articolul 41

 

-

Articolul 17b

      

Articolele 28 şi 28a

Articolul 60 alineatul (10)

 

-

Articolul 18

      

Articolul 31

  

-

Articolul 14

      

Articolul 11

Articolul 16

 

Articolul 33

Articolul 19 alineatul (2)

   

Articolul 11 alineatul (2)

  

Articolul 13 alineatul (2)

Articolul 17 alineatul (2)

 

Articolul 35

Articolul 19 alineatul (3) primul paragraf şi al doilea paragraf literele (a) şi (b)

  

Articolul 10

Articolul 11 alineatul (3) primul paragraf şi al doilea paragraf literele (a) şi (b)

  

Articolul 13 alineatul (3) primul paragraf şi al doilea paragraf literele (a) şi (b)

Articolul 17 alineatul (3) şi alineatul (4) primul paragraf literele (a) şi (b)

 

Articolul 34 alineatele (1)-(3), (5), (6) şi (7)

Articolul 19 alineatul (3) al doilea paragraf litera (c)

  

Articolul 10

Articolul 11 alineatul (3) al doilea paragraf litera (c)

  

Articolul 13 alineatul (3) al doilea paragraf litera (c)

Articolul 17 alineatul (4) primul paragraf litera (c)

 

Articolul 34 alineatul (8)

Articolul 19 alineatul (3) al treilea paragraf

  

Articolul 10

Articolul 11 alineatul (3) al treilea paragraf

  

Articolul 13 alineatul (3) al treilea paragraf

Articolul 17 alineatul (4) al doilea paragraf

 

Articolul 35 alineatul (2) litera (b)

Articolul 20 alineatul (1)

      

Articolul 37 alineatul (1)

Articolul 42 alineatul (1)

 

Articolul 135

Articolul 20 alineatul (2) primul paragraf

   

Articolul 13 alineatul (2) primul paragraf

  

Articolul 37 alineatul (2) primul paragraf

Articolul 42 alineatul (2) primul paragraf

 

-

Articolul 20 alineatul (2) al doilea paragraf

   

Articolul 13 alineatul (2) al doilea paragraf

  

Articolul 37 alineatul (2) al doilea paragraf

Articolul 42 alineatul (2) al doilea paragraf

 

Articolul 138 alineatul (5)

Articolul 20 alineatul (3) primul paragraf

   

Articolul 13 alineatul (3) primul paragraf

  

Articolul 37 alineatul (3) primul paragraf

Articolul 42 alineatul (3) primul paragraf

 

-

Articolul 20 alineatul (3) al doilea paragraf

   

Articolul 13 alineatul (3) al doilea paragraf

  

Articolul 37 alineatul (3) al doilea paragraf

Articolul 42 alineatul (3) al doilea paragraf

 

Articolul 139 alineatul (3)

Articolul 20 alineatul (4)

   

Articolul 13 alineatul (4)

     

-

Articolul 20 alineatul (5)

   

Articolul 13 alineatul (2) al doilea paragraf şi alineatul (5)

  

Articolul 37 alineatul (2) al doilea paragraf şi alineatul (5)

Articolul 42 alineatul (2) al doilea paragraf şi alineatul (4)

 

Articolul 138 alineatul (5)

Articolul 20a alineatul (1) primul paragraf prima teză

      

Articolul 38 alineatul (1) prima teză

Articolul 43 alineatul (1)

 

Articolul 138 alineatul (2), articolul 139 alineatul (2)

Articolul 20a alineatul (1) primul paragraf a doua teză literele (a)-(e)

      

Articolul 38 alineatul (1) a doua teză literele (a)-(e)

Articolul 43 alineatul (2) literele (a)-(e)

 

Articolul 142 alineatul (1)

Articolul 20a alineatul (2)

      

Articolul 38 alineatul (2)

  

Articolul 141

Articolul 20a alineatul (3)

      

Articolul 38 alineatul (3)

Articolul 43 alineatul (4)

 

Articolul 140 alineatul (2)

Articolul 20a alineatul (4)

      

Articolul 38 alineatul (4)

Articolul 43 alineatul (5)

 

-

Articolul 20a alineatul (5)

      

Articolul 38 alineatul (5)

Articolul 43 alineatul (6)

 

Articolul 142 alineatul (2)

Articolul 21

  

Articolul 11 alineatul (1)

      

-

Articolul 22 alineatul (1) primul paragraf literele (a), (b) şi(d)

   

Articolul 14

  

Articolul 39 alineatul (1) primul paragraf literele (a), (b) şi(d)

Articolul 44 alineatul (1) primul paragraf literele (a), (b) şi(d)

 

Articolul 144 alineatul (1) literele (a), (b) şi(c)

Articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf prima teză

      

Articolul 39 alineatul (1) al doilea paragraf prima teză

Articolul 44 alineatul (1) al doilea paragraf

 

Articolul 144 alineatul (2) primul paragraf

Articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf a doua teză

      

Articolul 39 alineatul (1) al doilea paragraf prima teză

  

Articolul 144 alineatul (2) al doilea paragraf

Articolul 22 alineatul (2)

      

Articolul 39 alineatul (2)

Articolul 44 alineatul (2)

 

Articolul 144 alineatul (3)

Articolul 23 alineatul (1)

      

Articolul 51 alineatul (1)

  

Articolul 162 alineatul (1)

Articolul 23 alineatul (2) literele (a)-(g)

      

Articolul 51 alineatul (2)

  

Articolul 162 alineatul (2) literele (a)-(f) şi(h)

Articolul 23 alineatul (2) litera (h)

         

Articolul 162 alineatul (2) litera (g)

Articolul 24 primul paragraf prima teză

      

Articolul 54 primul paragraf prima teză

  

Articolul 165 prima teză

Articolul 24 primul paragraf a doua teză-al treilea paragraf

      

Articolul 54 primul paragraf a doua teză-al treilea paragraf

   

Articolul 25

      

Articolul 55

  

Articolul 166

Articolul 26

      

Articolul 56

  

Articolul 167

Articolul 27 primul paragraf

      

Articolul 52 alineatul (2) primul paragraf

  

Articolul 168 primul paragraf

Articolul 27 al doilea paragraf

      

Articolul 52 alineatul (2) al doilea paragraf

  

Articolul 168 al doilea paragraf

Articolul 28

      

Articolul 52 alineatul (3)

  

Articolul 170

Articolul 28a

   

Articolul 53

  

Articolul 53

  

Articolul 164

Articolul 29

      

Articolul 57

  

Articolul 171

Articolul 29a

      

Articolul 58

  

Articolul 176 primul, al doilea şi al treilea paragraf

Articolul 29b alineatele (1)

Şi (2)

      

Articolul 59 alineatele (1)

Şi (2)

Articolul 52 alineatele (1)

Şi (2)

 

Articolul 177 alineatele (1) Şi (2)

Articolul 29b alineatele (3)-(6)

      

Articolul 59 alineatele (3)-(6)

Articolul 52 alineatele (3) şi (4)

 

-

Articolul 30 alineatul (1) şi alineatul (2) litera (a)

          

Articolul 30 alineatul (2) litera (b)

         

Articolul 305 alineatul (1)

Articolul 30 alineatul (4)

         

Articolul 305 alineatul (2)

Articolul 30 alineatul (5)

         

Articolul 305 alineatul (4)

Articolul 31

         

-

Articolul 32

         

-

Articolul 33

  

Articolul 28

   

Articolul 62

Articolul 54 alineatul (2)

 

Articolul 298 alineatele (2) Şi (3)

Articolul 34

Articolul 9

 

Articolul 29

 

Articolul 11 alineatul (5)

 

Articolul 6 alineatul (5), al patrulea paragraf

 

Articolul 6

 

Articolul 35

Articolul 10

Articolul 10

Articolul 32

Articolul 57 alineatul (1)

Articolele 11 alineatele (1)-(3)

Articolul 31 alineatele (1)

Şi (2)

Articolul 69 alineatele (1)-(4)

Articolul 64 alineatul (1)

Articolul 7 alineatul (1)

Articolul 309 alineatul (1)

Articolul 36

Articolul 11

Articolul 11

Articolul 33

Articolul 57 alineatul (2)

Articolul 11 alineatul (4)

Articolul 31 alineatul (3)

Articolul 70

Articolul 64 alineatul (2)

Articolul 7 alineatul (2)

Articolul 309 alineatul (2)

Articolul 37

  

Articolul 34

      

-

Articolul 38

Articolul 12

Articolul 12

Articolul 35

Articolul 58

Articolul 13

Articolul 33

Articolul 74

Articolul 66

Articolul 9

Articolul 312

Anexa punctul A

         

Articolul 15 alineatul (2) al doilea paragraf şi anexa I partea A

Anexa punctele AşiB

         

Anexa I părţile A şiB

Anexa punctul C

         

Articolul 16

Anexa punctul D

         

-

 

Articolul 1 alineatul (1) primul paragraf

        

Articolul 190 alineatul (1)

 

Articolul 1 alineatul (1) al doilea paragraf

        

Articolul 190 alineatul (2)

 

Articolul 1 alineatul (2)

        

-

 

Articolul 2 alineatul (1)

        

Articolul 190 alineatul (1)

 

Articolul 2 alineatul (2)

        

Articolul 190 alineatul (3)

 

Articolul 3

        

Articolul 191

 

Articolul 4 alineatul (1)

        

Articolul 192 primul şi al doilea paragraf

 

Articolul 4 alineatul (2)

        

-

 

Articolul 5

        

Articolul 193

 

Articolul 6

        

Articolul 195

 

Articolul 7

        

Articolul 194

 

Articolul 8

        

Articolul 196

  

Articolul 1

       

-

  

Articolul 2

       

Articolul 198

  

Articolul 3 alineatul (1)

       

Articolul 199

  

Articolul 3 alineatul (2) primul paragraf prima teză

       

Articolul 200 alineatul (1) primul paragraf

  

Articolul 3 alineatul (2) literele (a)-(c)

       

Articolul 200 alineatele (2)-(4)

  

Articolul 3 alineatul (3)

       

Articolul 200 alineatul (1) al doilea paragraf

  

Articolul 4

       

Articolul 201

  

Articolul 5

       

Articolul 202

  

Articolul 6

       

Articolul 203

  

Articolul 7

       

Articolul 204

  

Articolul 8

       

Articolul 205

  

Articolul 9

       

Articolul 16 alineatul (2)

   

Articolul 1

      

-

   

Articolul 2 literele (a), (b) şi(e)

      

-

   

Articolul 2 litera (c)

   

Articolul 1 alineatul (1) litera (c)

Articolul 2 alineatul (1) litera (e)

 

-

   

Articolul 2 litera (d)

      

Articolul 13 alineatul (10)

   

Articolul 2 litera (f)

Articolul 1 litera (e)

  

Articolul 1(1) litera (h)

  

-

   

Articolul 3

   

Articolul 1 litera (b) a doua teză

  

Articolul 145 alineatul (1) al doilea paragraf

   

Articolul 4

      

Articolul 187

   

Articolul 6

      

-

   

Articolul 7 alineatul (1) literele (a)-(e)

      

-

   

Articolul 7 alineatul (1) litera (f)

Articolul 27

     

-

   

Articolul 7 alineatul (1) litera (g) - articolul 7 alineatul (3)

       
   

Articolul 8 alineatele (1)

Şi (2)

      

Articolul 179 alineatele (1)

Şi (2)

   

Articolul 8 alineatul (3)

      

-

   

Articolul 8 alineatul (4) literele (a) şi (c)

Articolul 30 alineatul (1)

     

-

   

Articolul 8 alineatul (4) litera (d)

      

Articolul 179 alineatul (3)

   

Articolul 8 alineatul (5)

      

Articolul 179 alineatul (4)

   

Articolul 12

      

-

   

Articolul 12a alineatele (1)-(3)

      

Articolul 150

   

Articolul 12a alineatul (4) primul paragraf

      

Articolul 151

   

Articolul 12a alineatul (4) de la al doilea la al şaselea paragraf

      

Articolul 152

   

Articolul 14

Articolul 34

  

Articolul 41

  

Articolul 147

   

Articolul 16 alineatul (1) primul şi al doilea paragraf

Articolul 35

  

Articolul 42

  

Articolul 148

   

Articolul 16 alineatul (1) al treilea paragraf

Articolul 35

     

Articolul 148 alineatul (2)

   

Articolul 17

Articolul 36

  

Articolul 43

  

Articolul 149

   

Articolul 26

      

-

   

Articolul 27

      

-

   

Articolul 31

      

Articolul 299

   

Articolul 31

   

Articolul 68 alineatul (2)

  

Articolul 300

   

Anexa I

Articolul 23

  

Anexa II

  

-

   

Anexa 2A

      

-

   

Anexa 2B

      

-

   

Articolele 5, 9, 10,11

      

-

    

Articolul 1 litera (a)

Articolul 1 litera (a)

Articolul 2 litera (a)

Articolul 1 alineatul (1) litera (a)

  

Articolul 13 alineatul (1)

    

Articolul 1 litera (b)

  

Articolul 1 alineatul (1) litera (b)

Articolul 2 alineatul (1) litera (d)

 

Articolul 13 alineatul (11)

    

Articolul 1 litera (c)

 

Articolul 2 litera (e)

Articolul 1 alineatul (1) litera (e)

Articolul 2 alineatul (1) litera (f)

 

Articolul 13 alineatul (8) litera (a)

    

Articolul 1 litera (d)

d)

 

Articolul 1 alineatul (1) litera (f)

Articolul 2 alineatul (1) litera (g)

  
    

Articolul 1 litera (f)

  

Articolul 1 alineatul (1) litera (i)

Articolul 2 alineatul (1) litera (i)

 

Articolul 13 alineatul (18)

    

Articolul 1 litera (g)

  

Articolul 1 alineatul (1) litera (j)

Articolul 2 alineatul (1) litera (j)

 

Articolul 13 alineatul (21), articolul 24 alineatul (2) şi articolul 63

    

Articolul 1 litera (h)

Articolul 1 litera (d)

 

Articolul 1 alineatul (1) litera (k)

Articolul 2 alineatul (1) litera (k)

 

Articolul 13 alineatul (15)

    

Articolul 1 litera (i)

Articolul 1 litera (e)

 

Articolul 1 alineatul (1) litera (l)

Articolul 2 alineatul (1) litera (l)

 

Articolul 13 alineatul (16)

    

Articolul 1 litera (j)

  

Articolul 1 alineatul (1) litera (m)

  

Articolul 13 alineatul (22)

    

Articolul 1 litera (k)

Articolul 1 litera (k)

Articolul 2 litera (h)

Articolul 1 alineatul (1) litera (n)

Articolul 2 alineatul (1) litera (m)

 

Articolul 13 alineatul (10)

    

Articolul 1 alineatul (l)

  

Articolul 1 alineatul (1) litera (r)

Articolul 2 alineatul (1) litera (n)

 

Articolul 13 alineatul (17)

    

Articolul 1 alineatul (l) litera (a)

Articolul 1 litera (f)

 

Articolul 1 alineatul (1) litera (r) punctul (i)

Articolul 2 alineatul (1) litera (n) punctul (i)

 

Articolul 13 alineatul (20)

    

Articolul 1 alineatul (l) litera (b)

  

Articolul 1 alineatul (1) litera (r) punctul (ii)

Articolul 2 alineatul (1) litera (n) punctul (ii)

 

Articolul 13 alineatul (18)

    

Articolul 3

     

Articolul 188

    

Articolul 8

   

Articolul 12

 

Articolul 24 alineatul (1)

    

Articolul 12 alineatul (2)

  

Articolul 14 alineatul (1)

Articolul 18

 

Articolul 39 alineatul (1)

    

Articolul 12 alineatele (3)-(6)

  

Articolul 14 alineatele (2)-(5)

  

Articolul 39 alineatele (2)-(6)

    

Articolul 15 alineatele (1)

Şi (2)

  

Articolul 15 alineatele (1)

Şi (2)

Articolul 19 alineatul (1)

 

Articolul 57

    

Articolul 15 alineatul (3)

  

Articolul 15 alineatul (3)

Articolul 22

 

Articolul 61

    

Articolul 15 alineatul (4)

  

Articolul 15 alineatul (4)

Articolul 23

 

Articolul 62

    

Articolul 15a

  

Articolul 15a

Articolul 19 alineatele (2)-(8)

 

Articolul 58 alineatele (1)-(7)

    

Articolul 15b

  

Articolul 15b

Articolul 19a

 

Articolul 59

    

Articolul 15c

  

Articolul 15c

Articolul 20

 

Articolul 60

    

Articolul 16 alineatul (1)

  

Articolul 16 alineatul (1)

Articolul 24

 

Articolul 64

    

Articolul 16 alineatul (2)

  

Articolul 16 alineatul (2)

Articolul 25

 

Articolul 65

    

Articolul 16 alineatul (3)

  

Articolul 16 alineatul (3)

Articolul 26

 

Articolul 66

    

Articolul 16 alineatul (4)

  

Articolul 16 alineatul (4)

Articolul 27

 

Articolul 67

    

Articolul 16 alineatul (5)

  

Articolul 16 alineatul (5)

Articolul 28 alineatul (1)

 

Articolul 68 alineatul (1)

    

Articolul 16 alineatul (5b) de la primul la al patrulea paragraf

  

Articolul 16 alineatul (7) de la primul la al patrulea paragraf

Articolul 28 alineatul (3) de la primul la al patrulea paragraf

 

Articolul 68 alineatul (3)

    

Articolul 16 alineatul (5b) al cincilea paragraf

  

Articolul 16 alineatul (7) al cincilea paragraf

Articolul 28 alineatul (3) al cincilea paragraf

 

Articolul 68 alineatul (4)

    

Articolul 16 alineatul (3)

     

Articolul 66

    

Articolul 16 alineatul (5c)

  

Articolul 16 alineatul (8)

Articolul 29

 

Articolul 70

    

Articolul 16 alineatul (5a)

  

Articolul 16 alineatul (6)

Articolul 28 alineatul (2)

 

Articolul 68 alineatul (2)

    

Articolul 16a alineatul (1) litera (a)

  

Articolul 17 alineatul (1) litera (a)

Articolul 31 alineatul (1) primul paragraf

 

Articolul 72 alineatul (1) literele (a)-(c)

    

Articolul 16a alineatul (1) litera (b)

  

Articolul 17 alineatul (1) litera (b)

Articolul 31 alineatul (1) al doilea paragraf

 

Articolul 72 alineatul (1) al doilea paragraf

    

Articolul 16a alineatul (2)

  

Articolul 17 alineatul (2)

Articolul 31 alineatul (2)

 

Articolul 72 alineatul (2)

    

Articolul 20

  

Articolul 22

  

-

    

Articolul 21

  

Articolul 23

Articolul 34 alineatele (1)-(3)

 

-

    

Articolul 22

  

Articolul 24

Articolul 34 alineatul (4)

 

-

    

Articolul 25

     

-

    

Articolul 28

  

Articolul 33

  

Articolul 180

    

Articolul 29

     

Articolul 181 alineatele (1) Şi (3)

    

Articolul 30 alineatul (2)

     

Articolul 181 alineatul (2)

    

Articolul 31

     

Articolul 183

    

Articolul 38

  

Articolul 44

  

Articolul 153

    

Articolul 39 alineatele (2) Şi (3)

  

Articolul 45

  

Articolul 154

    

Articolul 40 alineatul (2)

  

Articolul 46 alineatul (1)

  

Articolul 155 alineatul (8)

    

Articolul 40 alineatul (3)

  

Articolul 46 alineatul (2)

  

Articolul 155 alineatul (1)

    

Articolul 40 alineatele (4), (6)-(8) şi (10)

  

Articolul 46 alineatele (3), (5)-(7) şi (9)

  

Articolul 155 alineatele (2), (4)-(6) şi (9)

    

Articolul 40 alineatul (5)

  

Articolul 46 alineatul (4)

  

Articolul 155 alineatul (3)

    

Articolul 40 alineatul (9)

  

Articolul 46 alineatul (8)

  

Articolul 155 alineatul (7)

    

Articolul 41

  

Articolul 47

  

Articolul 156

    

Articolul 42 alineatul (2)

  

Articolul 48

  

Articolul 160

    

Articolul 43 alineatele (2) Şi (3)

     

Articolul 184

    

Articolul 44 alineatul (2)

  

Articolul 49

  

Articolul 159 şi anexa V

    

Articolul 45 alineatul (2)

     

Articolul 189

    

Articolul 46 alineatul (2)

  

Articolul 50 alineatul (1) primul şi al treilea paragraf şi alineatul (2)

  

Articolul 157

    

Articolele 47-50

     

-

    

Articolul 51

  

Articolul 64

Articolul 56

 

-

    

Articolul 51 ultima liniuţă

    

Articolul 1 alineatul (4)

Articolul 58 alineatul (8)

    

Articolul 52

     

-

    

Articolul 54

     

Articolul 206

    

Articolul 55

     

Articolul 207

    

Articolele 24 şi 26

     

__

    

Articolul 12 alineatul (1), articolul 19, articolul 33, articolul 37, articolul 39 alineatul (1), articolul 40 alineatul (1), articolul 42 alineatul (1), articolul 43 alineatul (1), articolul 44 alineatul (1), articolul 45 alineatul (1), articolul 46 alineatul (1)

     

__

     

Articolul 1 litera (b)

    

Articolul 13 alineatul (3)

     

Articolul 1 litera (c)

 

Articolul 1 alineatul (1) litera (s)

Articolul 2 alineatul (1) litera (c)

 

Articolul 13 alineatul (4)

     

Articolul 1 litera (g)

    

Articolul 212 alineatul (1) litera (a)

     

Articolul 1 litera (h)

    

Articolul 212 alineatul (1) litera (b)

     

Articolul 1 litera (i)

  

Articolul 59 alineatul (2) litera (a) litera (i)

 

Articolul 210 alineatul (1) litera (f)

     

Articolul 1 litera (j)

  

Articolul 59 alineatul (2) litera (a) litera (j)

 

Articolul 210 alineatul (1) litera (g)

     

Articolul 1 alineatul (l)

  

Articolul 59 alineatul (2) litera (b)

 

Articolul 13 alineatul (6)

     

Articolul 2

  

Articolul 59 alineatul (3)

 

Articolul 214 alineatul (1)

     

Articolul 3

  

Articolul 59 alineatul (3)

 

Articolul 214 alineatul (1) şi alineatul (2) primul şi al doilea paragraf

     

Articolul 4

  

Articolul 59 alineatul (3)

 

Articolul 247 alineatul (1)

     

Articolul 5 alineatul (1)

  

Articolul 59 alineatul (4)

 

Articolul 246

     

Articolul 5 alineatul (2)

    

Articolul 254 alineatul (1)

     

Articolul 6

  

Articolul 59 alineatul (5)

 

Articolul 254 alineatul (2), articolul 255 alineatele (1)

Şi (2)

     

Articolul 7

  

Articolul 59 alineatul (5)

 

Articolul 249 alineatul (1), articolul 252, articolul 253

     

Articolul 8

  

Articolul 59 alineatul (5)

 

Articolul 245, articolul 246, articolul 258 alineatul (1)

     

Articolul 9

  

Articolul 59 alineatul (6)

 

Articolul 218, articolul 219, articolul 258 alineatul (1)

     

Articolul 10

  

Articolul 59 alineatul (7)

 

Articolul 218, articolul 219, articolul 258 alineatul (1), articolele 263-265

     

Articolul 10a

  

Articolul 59 alineatul (8)

 

Articolele 264

     

Articolul 10b

    

Articolul 257

     

Articolul 12

Articolul 32

Articolul 73

Articolul 65

Articolul 8 alineatul (1)

Articolul 311

     

Anexa I

  

Articolul 59 alineatul (9) şi anexa II

 

Articolele 213-215, articolele 218-246

     

Anexa II

  

Articolul 59 alineatul (9) şi anexa II

 

Articolele 215-217, articolele 220-243

      

Articolul 1 alineatul (2)

   

Articolul 267

      

Articolul 2 litera (b)

   

Articolul 268 alineatul (1) litera (b)

      

Articolul 2 litera (c)

   

Articolul 268 alineatul (1) litera (c)

      

Articolul 2 litera (d)

   

Articolul 268 alineatul (1) litera (d)

      

Articolul 2 litera (f)

 

Articolul 2 alineatul (1) litera (h)

 

Articolul 13 alineatul (9)

      

Articolul 2 litera (g)

   

Articolul 268 alineatul (1) litera (a)

      

Articolul 2 litera (i)

   

Articolul 268 alineatul (1) litera (e)

      

Articolul 2 litera (j)

   

Articolul 268 alineatul (1) litera (f)

      

Articolul 2 litera (k)

   

Articolul 268 alineatul (1) litera (g)

      

Articolul 3

   

-

      

Articolul 4

   

Articolul 269

      

Articolul 5

   

Articolul 270

      

Articolul 6

   

Articolul 271

      

Articolul 7

   

Articolul 272

      

Articolul 8

   

Articolul 273

      

Articolul 9

   

Articolul 274

      

Articolul 10

   

Articolul 275

      

Articolul 11

   

Articolul 277

      

Articolul 12

   

Articolul 278

      

Articolul 13

   

Articolul 279

      

Articolul 14

   

Articolul 280

      

Articolul 15

   

Articolul 281

      

Articolul 16

   

Articolul 282

      

Articolul 17

   

Articolul 283

      

Articolul 18

   

Articolul 284

      

Articolul 19

   

Articolul 285

      

Articolul 20

   

Articolul 286

      

Articolul 21

   

Articolul 287

      

Articolul 22

   

Articolul 288

      

Articolul 23

   

Articolul 289

      

Articolul 24

   

Articolul 290

      

Articolul 25

   

Articolul 291

      

Articolul 26

   

Articolul 292

      

Articolul 27

   

Articolul 293

      

Articolul 28

   

Articolul 294

      

Articolul 29

   

Articolul 295

      

Articolul 30 alineatul (1)

   

Articolul 268 alineatul (2)

      

Articolul 30 alineatul (2)

   

Articolul 296

      

Anexa

   

Articolul 276

       

Articolul 1 alineatul (1) litera (d)

   
       

Articolul 1 alineatul (1) litera (g)

  

Articolul 13 alineatul (14)

       

Articolul 1 alineatul (1) litera (q)

  

-

       

Articolul 1 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (3)

 

-

       

Articolul 2 alineatul (1)

  

Articolul 2 alineatul (3)

       

Articolul 3 alineatele (2), (3) şi (8)

  

Articolul 9

       

Articolul 3 alineatele (5)

Şi (7)

  

Articolul 10

       

Articolul 3 alineatul (6)

  

-

       

Articolul 5 alineatul (2) al doilea şi al treilea paragraf

  

Articolul 15 alineatul (2) al treilea paragraf şi alineatul (3) al doilea paragraf

       

Articolul 6 alineatul (5) primul şi al doilea paragraf

  

Articolul 21 alineatul (1)

       

Articolul 7 litera (e)

  

Articolul 23 alineatul (2) litera (f)

       

Articolul 8

Articolul 12

 

Articolul 24 alineatul (1)

       

Articolul 12

  

Articolul 208

       

Articolul 16 alineatul (9)

Articolul 30

 

Articolul 69

       

Articolul 18 alineatele (1)-(6)

  

Articolul 73

       

Articolul 18 alineatul (7)

  

-

       

Articolul 19 alineatul (1) primul paragraf prima liniuţă

  

Articolul 74 alineatul (1)

       

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf a doua liniuţă

  

Articolul 74 alineatul (3) al doilea paragraf

       

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf alineatele (2) Şi (3)

  

Articolul 74 alineatele (4) - (7)

       

Articolul 21

  

Articolul 209

       

Articolul 25

  

-

       

Articolul 26

  

-

       

Articolul 32

  

-

       

Articolul 34

  

Articolul 182

       

Articolul 35

  

Articolul 186

       

Articolul 36 alineatul (1)

  

Articolul 185 alineatul (1)

       

Articolul 36 alineatul (2)

  

Articolul 185 alineatul (4) prima teză

       

anexa III (A)

  

Articolul 185 alineatul (6)

       

Articolul 36 alineatul (3)

  

Articolul 185 alineatul (7)

       

Articolul 41

  

Articolul 147

       

Articolul 42 alineatele (1)-(3)

  

Articolul 148 alineatele (1), (3) şi (4)

       

Articolul 43

  

Articolul 149

       

Articolul 45

  

-

       

Articolul 48

  

Articolul 160

       

Articolul 49

  

Articolul 159

       

Articolul 51 alineatul (2) literele (a)-(g)

  

Articolul 162 alineatul (2) literele (a)-(e), (g) şi(h)

       

Articolul 51 alineatele (3) şi (4)

  

Articolul 163

       

Articolul 52 alineatul (1)

  

Articolul 169

       

Articolul 55 alineatele (1)

Şi (2)

  

Articolul 166 alineatele (1)

Şi (2)

       

Articolul 56

  

Articolul 167

       

Articolul 59 alineatele (1) şi (2)

Articolul 52 alineatele (1) şi (2)

 

Articolul 177 alineatele (1) şi (2)

       

Articolul 59 alineatele (3) şi (6)

Articolul 52 alineatele (3) şi (4)

  
       

Articolul 60 alineatul (1)

  

Articolul 305 alineatul (2) al doilea şi al treilea paragraf

       

Articolul 60 alineatul (2)

  

Articolul 305 alineatul (3)

   

Articolul 31

   

Articolul 61

  

Articolul 43

       

Articolul 65

Articolul 55

 

Articolul 301 alineatele (1) Şi (3)

       

Articolul 66

  

Articolul 308

       

Articolul 67

Articolul 53

 

Articolul 297

       

Articolul 68 alineatul (1)

  

-

       

Articolul 71

  

-

       

Articolul 72

  

Articolul 310

       

Anexa I

  

Anexa II

       

Anexa III

  

Articolul 185 alineatele (2) literele (a)-(c), (3) şi (5) primul paragraf

       

Anexa IV

  

-

       

Anexa V

  

Anexa VI

       

Anexa VI

  

Anexa VII

        

Articolul 1 alineatul (2) litera (d)

 

Articolul 11

        

Articolul 2 alineatul (1) litera (a)

 

Articolul 13 alineatul (7)

        

Articolul 2 alineatul (1) litera (b)

  
        

Articolul 2 alineatul (1) litera (h)

 

Articolul 13 alineatul (9)

        

Articolul 2 alineatul (1) litera (o)

 

Articolul 13 alineatul (25)

        

Articolul 2 alineatul (1) litera (p)

 

Articolul 13 alineatul (26)

        

Articolul 2 alineatul (1) litera (q)

 

Articolul 210 alineatul (3)

        

Articolul 2 alineatul (2)

 

-

        

Articolul 4 alineatul (2)

 

Articolul 15 alineatul (5)

        

Articolul 5 alineatul (81) primul şi al doilea paragraf

 

Articolul 17 alineatele (1) şi (2), anexa IIIC

        

Articolul 9 alineatul (1)

 

Articolul 21 alineatul (4)

        

Articolul 11 alineatul (1) litera (b)

 

Articolul 23 alineatul (1) litera (b)

        

Articolul 15 alineatul (3)

 

Articolul 32 alineatul (2)

        

Articolul 21

 

-

        

Articolul 45

 

-

        

Articolul 46

 

Articolul 211 alineatele (1)

Şi (2)

        

Articolul 47

 

Articolul 158

        

Articolul 48

 

Articolul 161

        

Articolul 50

 

Articolul 175

        

Articolul 51

 

Articolul 176

        

Articolul 54 alineatul (1)

 

Articolul 298 alineatul (1)

        

Articolul 61

 

Articolul 308

        

Articolul 62

 

Articolul 12

        

Articolul 63

 

Articolul 307

        

Articolele 57, 58, 59 şi 60, anexa II

  
         

Articolul 1 alineatul (4), articolul 2 alineatul (4) şi articolul 4 alineatul (6)

Articolul 58 alineatul (8)

         

Articolul 8 alineatul (2)

Articolul 312

*) În tabelul de corespondenţă din anexa VII, în coloana "Prezenta directivă", se introduce articolul 13 punctul 27 ca fiind corespunzător articolului 5 litera (d) din Directiva 73/239/CEE.

*) În anexa VII, Tabel de corespondenţă, în coloana "Prezenta directivă", primul rând:
în loc de: "Articolul 1, articolul 2 alineatul (2), articolul 269",
se va citi: "Articolul 1, articolul 2 alineatele (2) şi (3) şi articolul 267
- în coloana "Prezenta directivă", penultimul rând:
în loc de: "-",
se va citi: "Articolul 13 punctul 27
- în coloana "Prezenta directivă", al patrulea rând:
în loc de: "Anexa IIIA şi B",
se va citi: "Anexa III secţiunile A şi B
În- anexa VII, Tabel de corespondenţă, în coloana "Prezenta directivă", al zecelea rând:
în loc de: "Articolul 18 litera (g)",
se va citi: "Articolul 18 alineatul (1) litera (g)
- în coloana "Prezenta directivă", al unsprezecelea rând:
în loc de: "Articolul 18 litera (h)",
se va citi: "Articolul 18 alineatul (1) litera (h)
- în coloana "Prezenta directivă", al şaselea rând:
în loc de: "Articolul 145 alineatul (4)-",
se va citi: "Articolul 145 alineatul (4)
- în coloana "Directiva 2005/68/CE", al zecelea rând:
în loc de: "Articolul 15 alineatele (1) şi (2)",
se va citi: "Articolul 15 alineatul (1) primul paragraf şi alineatul (2)
- în coloana "Prezenta directivă", al treilea rând:
în loc de: "Articolul 135",
se va citi: "Articolul 137
- în coloana "Directiva 2002/83/CE", al şaptelea rând:
în loc de: "Articolul 39 alineatul (1) al doilea paragraf prima teză",
se va citi: "Articolul 39 alineatul (1) al doilea paragraf a doua teză
- în coloana "Directiva 73/239/CEE", penultimul rând:
în loc de: "Articolul 24 primul paragraf a doua teză-al treilea paragraf",
se va citi: "Articolul 24 primul paragraf a doua teză şi al treilea paragraf
- în coloana "Directiva 2002/83/CE", penultimul rând:
în loc de: "Articolul 54 primul paragraf a doua teză-al treilea paragraf",
se va citi: "Articolul 54 primul paragraf a doua teză şi al treilea paragraf
- în coloana "Prezenta directivă", ultimul rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (10)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 13
- în coloana "Directiva 2002/83/CE", primul rând:
în loc de: "Articolul 1(1) litera (h)",
se va citi: "Articolul 1 alineatul (1) litera (h)
- în coloana "Directiva 88/357/CEE", al şaptelea rând:
în loc de: "Articolul 7 alineatul (1) litera (g) - articolul 7 alineatul (3)",
se va citi: "Articolul 7 alineatul (1) litera (g) şi alineatul (3)
- în coloana "Prezenta directivă", antepenultimul rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (1)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 1
- în coloana "Prezenta directivă", penultimul rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (11)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 11
- în coloana "Prezenta directivă", ultimul rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (8) litera (a)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 8 litera (a)
- în coloana "Prezenta directivă", al doilea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (18)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 18
- în coloana "Prezenta directivă", al treilea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (21), articolul 24 alineatul (2) şi articolul 63",
se va citi: "Articolul 13 punctul 21, articolul 24 alineatul (2) şi articolul 63
- în coloana "Prezenta directivă", al patrulea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (15)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 15
- în coloana "Prezenta directivă", al cincilea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (16)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 16
- în coloana "Prezenta directivă", al şaselea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (22)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 22
- în coloana "Prezenta directivă", al şaptelea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (10)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 10
- în coloana "Directiva 92/49/CE", al optulea rând:
în loc de: "Articolul 1 alineatul (1)",
se va citi: "Articolul 1 litera (l)
- în coloana "Prezenta directivă", al optulea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (17)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 17
- în coloana "Directiva 92/49/CE", al nouălea rând:
în loc de: "Articolul 1 alineatul (1) litera (a)",
se va citi: "Articolul 1 litera (l) punctul (a)
- în coloana "Prezenta directivă", al nouălea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (20)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 20
- în coloana "Directiva 92/49/CE", al zecelea rând:
în loc de: "Articolul 1 alineatul (1) litera (b)",
se va citi: "Articolul 1 litera (l) punctul (b)
- în coloana "Prezenta directivă", al zecelea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (18)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 18
- în coloana "Directiva 92/49/CEE", al treilea rând:
în loc de: "Articolul 46 alineatul (2)",
se va citi: "Articolul 46 alineatul (2) primul şi al treilea paragraf
- în coloana "Prezenta directivă", ultimul rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (3)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 3
- în coloana "Prezenta directivă", primul rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (4)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 4
- în coloana "Directiva 2005/68/CE", al patrulea rând:
în loc de: "Articolul 59 alineatul (2) litera (a) litera (i)",
se va citi: "Articolul 59 punctul 2 subpunctul (a) litera (i)
- în coloana "Prezenta directivă", al patrulea rând:
în loc de: "Articolul 210 alineatul (1) litera (f)",
se va citi: "Articolul 212 alineatul (1) litera (f)
- în coloana "Directiva 2005/68/CE", al cincilea rând:
în loc de: "Articolul 59 alineatul (2) litera (a) litera (j)",
se va citi: "Articolul 59 punctul 2 subpunctul (a) litera (j)
- în coloana "Prezenta directivă", al cincilea rând:
în loc de: "Articolul 210 alineatul (1) litera (g)",
se va citi: "Articolul 212 alineatul (1) litera (g)
- în coloana "Directiva 2005/68/CE", al şaselea rând:
în loc de: "Articolul 59 alineatul (2) litera (b)",
se va citi: "Articolul 59 punctul 2 subpunctul (b)
- în coloana "Prezenta directivă", al şaselea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (6)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 6
- în coloana "Directiva 2005/68/CE", al şaptelea, al optulea şi al nouălea rând:
în loc de: "Articolul 59 alineatul (3)",
se va citi: "Articolul 59 punctul 3
- în coloana "Directiva 2005/68/CE", al zecelea rând:
în loc de: "Articolul 59 alineatul (4)",
se va citi: "Articolul 59 punctul 4
- în coloana "Directiva 2005/68/CE", penultimul şi ultimul rând:
în loc de: "Articolul 59 alineatul (5)",
se va citi: "Articolul 59 punctul 5
- în coloana "Directiva 2005/68/CE", primul rând:
în loc de: "Articolul 59 alineatul (5)",
se va citi: "Articolul 59 punctul 5
- în coloana "Directiva 2005/68/CE", al doilea rând:
în loc de: "Articolul 59 alineatul (6)",
se va citi: "Articolul 59 punctul 6
- în coloana "Directiva 2005/68/CE", al treilea rând:
în loc de: "Articolul 59 alineatul (7)",
se va citi: "Articolul 59 punctul 7
- în coloana "Prezenta directivă", al treilea rând:
în loc de: "Articolul 218, articolul 219, articolul 258 alineatul (1), articolele 263-265",
se va citi: "Articolele 218 şi 219, articolul 258 alineatul (1) şi articolele 260-263
- în coloana "Directiva 2005/68/CE", al patrulea rând:
în loc de: "Articolul 59 alineatul (8)",
se va citi: "Articolul 59 punctul 8
- în coloana "Directiva 2005/68/CE", al şaptelea şi al optulea rând:
în loc de: "Articolul 59 alineatul (9) şi anexa II",
se va citi: "Articolul 59 punctul 9 şi anexa II".
- în coloana "Prezenta directivă", penultimul rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (9)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 9
- în coloana "Prezenta directivă", al optulea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (14)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 14
- în coloana "Directiva 2002/83/CE", al optulea rând:
în loc de: "Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf a doua liniuţă
se va citi: "Articolul 19 alineatul (1) primul paragraf a doua liniuţă
- în coloana "Prezenta directivă", al douăsprezecelea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (7)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 7
- în coloana "Prezenta directivă", al paisprezecelea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (9)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 9
- în coloana "Prezenta directivă", al cincisprezecelea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (25)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 25
- în coloana "Prezenta directivă", al şaisprezecelea rând:
în loc de: "Articolul 13 alineatul (26)",
se va citi: "Articolul 13 punctul 26
- în coloana "Directiva 2005/68/CE", al doilea rând:
în loc de: "Articolul 5 alineatul (81) primul şi al doilea paragraf",
se va citi: "Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf şi alineatul (2)
- în coloana "Prezenta directivă", al doilea rând:
în loc de: "Articolul 17 alineatele (1) şi (2), anexa IIIC",
se va citi: "Articolul 17 alineatele (1) şi (2) şi anexa III secţiunea C".

Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 335 din data de 17 decembrie 2009