Art. 89. - Art. 89: Fonduri proprii auxiliare - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)

Acte UE

Jurnalul Oficial 335

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 89: Fonduri proprii auxiliare
(1)Fondurile proprii auxiliare sunt formate din elemente diferite de fondurile proprii de bază, care pot fi apelate pentru a absorbi pierderile.
Fondurile proprii auxiliare pot cuprinde următoarele elemente, în măsura în care acestea nu sunt elemente ale fondurilor proprii de bază:
a)capitalul social sau fondul iniţial nevărsat şi neapelat;
b)acreditivele şi garanţiile;
c)orice alte angajamente obligatorii din punct de vedere juridic primite de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare.
În cazul unei asociaţii mutuale sau de tip mutual cu contribuţii variabile, fondurile proprii auxiliare pot cuprinde, de asemenea, orice solicitări de capital pe care asociaţia le poate avea faţă de membrii săi prin solicitarea unei contribuţii suplimentare în decursul următoarelor 12 luni.
(2)După vărsarea sau apelarea unui element al fondurilor proprii auxiliare, acesta este tratat ca un element de activ şi încetează să mai facă parte din fondurile proprii auxiliare.