Capitolul iv - Ţări terţe - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)

Acte UE

Jurnalul Oficial 335

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
CAPITOLUL IV:Ţări terţe
Art. 260: Întreprinderile-mamă din afara Uniunii: verificarea echivalenţei
(1)În cazul menţionat la articolul 213 alineatul (2) litera (c), autorităţile de supraveghere implicate verifică dacă întreprinderile de asigurare şi de reasigurare a căror întreprindere-mamă îşi are sediul central în afara Uniunii fac obiectul unei supravegheri efectuate de către autoritatea de supraveghere a ţării terţe, echivalente cu supravegherea la nivel de grup prevăzută la prezentul titlu în cazul întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare menţionate la articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b).
În cazul în care nu s-a adoptat niciun act delegat în conformitate cu alineatul (2), (3) sau (5) de la prezentul articol, verificarea se efectuează de către autoritatea de supraveghere care ar fi supraveghetorul grupului, dacă s-ar aplica criteriile enunţate la articolul 247 alineatul (2) (denumită în continuare «supraveghetor în exerciţiu al grupului»), fie la cererea întreprinderii-mamă sau a oricărei întreprinderi de asigurare şi de reasigurare autorizate în Uniune, fie din proprie iniţiativă. AEAPO îl asistă pe supraveghetorul în exerciţiu al grupului în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Înainte de a lua o decizie privind echivalenţa în cadrul verificării, supraveghetorul în exerciţiu al grupului se consultă, asistat de AEAPO, cu celelalte autorităţi de supraveghere în cauză. Decizia se ia în funcţie de criteriile adoptate în conformitate cu alineatul (2). Supraveghetorul în exerciţiu al grupului nu poate lua în ceea ce priveşte o ţară terţă o decizie care se află în contradicţie cu orice altă decizie luată anterior în legătură cu respectiva ţară terţă, cu excepţia cazului în care este necesar să se ţină seama de modificări semnificative aduse regimului de supraveghere stabilit în titlul I şi regimului de supraveghere din ţara terţă respectivă.
În cazul în care autorităţile de supraveghere nu sunt de acord cu decizia luată în conformitate cu al treilea paragraf, acestea pot sesiza AEAPO, solicitându-i asistenţa în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 în termen de trei luni de la notificarea deciziei de către supraveghetorul în exerciţiu al grupului. În această situaţie, AEAPO poate acţiona conform competenţelor care îi sunt conferite prin articolul respectiv.
(2)Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a preciza criteriile care trebuie utilizate pentru a evalua dacă regimul prudenţial de supraveghere a grupurilor dintr-o ţară terţă este echivalent regimului prevăzut la prezentul titlu.
(3)Dacă criteriile adoptate în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol au fost îndeplinite de o ţară terţă, Comisia, în conformitate cu articolul 301a şi asistată de AEAPO în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, poate adopta acte delegate care să determine dacă regimul prudenţial al ţării terţe respective este echivalent cu regimul stabilit la prezentul titlu.
Un astfel de act delegat este revizuit în mod regulat pentru a se lua în considerare orice schimbare adusă regimului prudenţial de supraveghere a grupurilor stabilit la prezentul titlu şi regimului prudenţial de supraveghere a grupurilor existent în ţara terţă şi orice altă schimbare de reglementare care poate afecta decizia referitoare la echivalenţă.
AEAPO publică şi actualizează pe site-ul său web o listă a tuturor ţărilor terţe menţionate la primul paragraf.
(4)În cazul în care Comisia nu adoptă un act delegat în conformitate cu alineatul (3) sau (5) de la prezentul articol, se aplică articolul 262.
(5)Prin derogare de la alineatul (3) şi chiar dacă criteriile specificate la alineatul (2) nu au fost îndeplinite, Comisia poate adopta, pentru o perioadă limitată, în conformitate cu articolul 301a şi asistată de AEAPO în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, acte delegate care să determine dacă regimul prudenţial al unei ţări terţe aplicat întreprinderilor a căror întreprindere-mamă are sediul central în afara Uniunii la 1 ianuarie 2014 este echivalent temporar cu regimul stabilit la titlul I, dacă ţara terţă respectivă a îndeplinit cel puţin următoarele criterii:
a)şi-a asumat faţă de Uniune angajamentul de a adapta şi de a aplica un regim prudenţial care să poată fi considerat echivalent în conformitate cu alineatul (3) înainte de sfârşitul perioadei limitate şi de a lua parte la procesul de evaluare a echivalenţei;
b)a elaborat un program de lucru pentru a îndeplini angajamentul menţionat la litera (a);
c)a alocat resurse suficiente pentru a îndeplini angajamentul menţionat la litera (a);
d)are un regim prudenţial bazat pe riscuri şi stabileşte cerinţe de solvabilitate cantitative şi calitative, precum şi cerinţe legate de raportarea şi transparenţa în materie de supraveghere şi de supravegherea grupurilor;
e)a semnat acorduri scrise de colaborare şi schimb de informaţii confidenţiale în materie de supraveghere cu AEAPO şi autorităţile de supraveghere, astfel cum se stabileşte la articolul 13 alineatul (10);
f)are un sistem de supraveghere independent;
g)a instituit obligaţii privind secretul profesional pentru toate persoanele care acţionează în numele autorităţilor sale de supraveghere, în special privind schimbul de informaţii cu AEAPO şi cu autorităţile de supraveghere, astfel cum se stabileşte la articolul 13 alineatul (10).
Actele delegate privind echivalenţa temporară ţin seama de rapoartele Comisiei elaborate în conformitate cu articolul 177 alineatul (2). Respectivele acte delegate se revizuiesc periodic, pe baza rapoartelor privind progresele înregistrate întocmite de ţara terţă în cauză, care sunt prezentate Comisiei şi evaluate de acestea în fiecare an. AEAPO asistă Comisia în ceea ce priveşte evaluarea rapoartelor respective privind progresele înregistrate.
AEAPO publică şi actualizează pe site-ul său web o listă a tuturor ţărilor terţe menţionate la primul paragraf.
Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la condiţiile stabilite la primul paragraf. Actele delegate se pot referi şi la competenţele autorităţilor de supraveghere de a impune cerinţe suplimentare de raportare în materie de supraveghere în timpul perioadei de echivalenţă temporară.
(6)Perioada limitată menţionată la alineatul (5) se încheie la 31 decembrie 2020 sau la data la care, în conformitate cu alineatul (3), regimul prudenţial al ţării terţe în cauză este considerat echivalent cu regimul stabilit la titlul I, dacă acest fapt are loc înainte de 31 decembrie 2020.
Perioada respectivă poate fi prelungită cu cel mult un an, atunci când AEAPO şi Comisia au nevoie de acest interval pentru a realiza evaluarea echivalenţei în sensul alineatului (3).
(7)În cazul în care, în conformitate cu alineatul (5), se adoptă un act delegat care determină că regimul prudenţial al unei ţări terţe este temporar echivalent, statele membre aplică articolul 261, cu excepţia cazului în care există o întreprindere de asigurare sau reasigurare situată într-un stat membru cu un total al bilanţului care depăşeşte totalul bilanţului întreprinderii-mamă situate în afara Uniunii. În această situaţie, sarcina supraveghetorului grupului este îndeplinită de supraveghetorul în exerciţiu al grupului.

Art. 261: Întreprindere-mamă din afara Comunităţii: echivalenţa
(1)În cazul unei supravegheri echivalente menţionate la articolul 260, statele membre se bazează pe supravegherea echivalentă la nivel de grup realizată de autorităţile de supraveghere din ţara terţă în conformitate cu alineatul (2).
(2)Articolele 247-258 se aplică prin analogie cooperării cu autorităţile de supraveghere din ţările terţe.
Art. 262: Întreprinderi mamă înregistrate într-o ţară terţă: lipsa echivalenţei
(1)În absenţa supravegherii echivalente, astfel cum este menţionată la articolul 260 sau atunci când un stat membru nu aplică articolul 261 în cazul echivalenţei temporare în conformitate cu articolul 260 alineatul (7), statul membru respectiv aplică în cazul întreprinderilor de asigurare şi reasigurare care fac parte dintr-un grup în înţelesul articolului 212 şi cărora li se aplică supravegherea de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) litera (c), oricare dintre următoarele:
a)articolele 218-235 şi articolele 244-258, mutatis mutandis;
b)una dintre metodele stabilite la alineatul (3).
Principiile generale şi metodele prevăzute la articolele 218-258 se aplică la nivelul holdingului de asigurare, al holdingului financiar mixt, al întreprinderii de asigurare dintr-o ţară terţă sau al întreprinderii de reasigurare dintr-o ţară terţă.
Exclusiv în scopul calculării solvabilităţii grupului, întreprinderea mamă este tratată ca şi cum ar fi o întreprindere de asigurare sau de reasigurare supusă condiţiilor prevăzute în titlul I capitolul VI secţiunea 3 subsecţiunile 1, 2 şi 3, în ceea ce priveşte fondurile proprii eligibile pentru cerinţa de capital de solvabilitate, şi oricăreia dintre următoarele:
a)o cerinţă de capital de solvabilitate determinată în conformitate cu principiile menţionate la articolul 226 în cazul unui holding de asigurare sau al unui holding financiar mixt;
b)o cerinţă de capital de solvabilitate determinată în conformitate cu principiile menţionate la articolul 227 în cazul unei întreprinderi de asigurare dintr-o ţară terţă sau al unei întreprinderi de reasigurare dintr-o ţară terţă.

(2)Statele membre permit autorităţilor lor de supraveghere să aplice alte metode care asigură o supraveghere adecvată a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare care fac parte dintr-un grup în înţelesul articolului 212 şi cărora li se aplică supravegherea la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) litera (c). Respectivele metode se aprobă de către supraveghetorul grupului, identificat în conformitate cu articolul 247, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere în cauză.
Metodele menţionate la primul paragraf trebuie să permită atingerea obiectivelor supravegherii la nivel de grup, astfel cum sunt specificate în prezentul titlu. Aceste obiective includ următoarele:
a)menţinerea alocării capitalului şi a componenţei fondurilor proprii ale întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare şi prevenirea creării semnificative de capital intragrup, în cazul în care respectiva creare de capital intragrup este finanţată de către întreprinderea-mamă din încasările din datorii sau alte instrumente financiare care nu îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate elemente ale fondurilor proprii;
b)evaluarea şi monitorizarea riscurilor care prezentate de întreprinderi atât din interiorul, cât şi din afara Uniunii şi limitarea riscului de contagiune de la respectivele întreprinderi şi alte întreprinderi nereglementate la întreprinderile de asigurare şi de reasigurare din cadrul grupului şi la subgrupul a cărui întreprindere-mamă de cel mai înalt rang este o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, un holding de asigurare sau un holding financiar mixt cu sediul central în Uniune, astfel cum se menţionează la articolul 215, în cazul în care există un astfel de subgrup.
Metodele menţionate la primul paragraf se justifică în mod corespunzător, se documentează şi se notifică celorlalte autorităţi de supraveghere în cauză, EIOPA şi Comisiei.
(3)În sensul alineatului (2) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere în cauză pot, în special, să aplice una sau mai multe dintre următoarele metode întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, holdingurilor de asigurare şi holdingurilor financiare mixte care fac parte dintr-un grup care face obiectul supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) litera (c):
a)desemnarea unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care să fie responsabilă cu respectarea cerinţelor prevăzute în prezentul titlu, în cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care fac parte din grup nu au o întreprindere-mamă comună în Uniune;
b)impunerea înfiinţării unui holding de asigurare cu sediul central în Uniune sau a unui holding financiar mixt cu sediul central în Uniune, în cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care fac parte din grup nu au o întreprindere-mamă comună în Uniune, şi aplicarea prezentului titlu în cazul întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare din grupul condus de respectivul holding de asigurare sau holding financiar mixt;
c)în cazul în care mai multe întreprinderi de asigurare şi de reasigurare care fac parte din grup formează un subgrup a cărui întreprindere-mamă are sediul central în Uniune, pe lângă aplicarea prezentului titlu în cazul acestui subgrup, adoptarea de măsuri suplimentare sau impunerea de cerinţe suplimentare, inclusiv cerinţele menţionate la literele (d), (e) şi (f) de la prezentul paragraf şi supravegherea consolidată a concentrării riscurilor în înţelesul articolului 244 şi a tranzacţiilor intragrup în înţelesul articolului 245, cu scopul atingerii obiectivului menţionat la alineatul (2) al doilea paragraf litera (b) de la prezentul articol;
d)impunerea cerinţei ca membrii organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang din Uniune să fie independenţi faţă de întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang din afara Uniunii;
e)interzicerea, limitarea, restricţionarea, monitorizarea sau impunerea notificării prealabile a tranzacţiilor, inclusiv a distribuirilor de dividende şi a principalului aferent datoriilor subordonate, în cazul în care astfel de tranzacţii constituie sau ar putea pune în pericol poziţia financiară sau solvabilitatea întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare din cadrul grupului şi implică, pe de o parte, o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, un holding de asigurare cu sediul central în Uniune sau un holding financiar mixt cu sediul central în Uniune şi, pe de altă parte, o întreprindere care aparţine grupului şi care are sediul central în afara Uniunii; în cazul în care supraveghetorul grupului din Uniune nu este una dintre autorităţile de supraveghere din statul membru în care are sediul central o întreprindere de asigurare sau de reasigurare afiliată, supraveghetorul grupului din Uniune informează respectivele autorităţi de supraveghere cu privire la constatările sale, pentru ca autorităţile în cauză să poată lua măsurile corespunzătoare;
f)solicitarea de informaţii privind solvabilitatea şi poziţia financiară, profilul de risc şi limitele de toleranţă la risc ale întreprinderilor-mamă care au sediul central în afara Uniunii, inclusiv, după caz, rapoarte cu privire la aceste subiecte, care sunt prezentate organului administrativ, de conducere sau de control ori autorităţilor de supraveghere ale respectivelor întreprinderi-mamă din ţări terţe.

Art. 263: Întreprinderi-mamă din afara Comunităţii: niveluri
În cazul în care întreprinderea mamă menţionată la articolul 260 este ea însăşi filiala unui holding de asigurare sau a unui holding financiar mixt cu sediul social într-o ţară terţă sau a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare dintr-o ţară terţă, statele membre aplică verificarea prevăzută la articolul 260 numai la nivelul principalei întreprinderi mamă care este un holding de asigurare dintr-o ţară terţă, un holding financiar mixt dintr-o ţară terţă, o întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă sau o întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă.

Cu toate acestea, în lipsa unei supravegheri echivalente în sensul dispoziţiilor de la articolul 260, autorităţile de supraveghere pot decide să realizeze o nouă verificare la un nivel inferior, la care se află o întreprindere mamă a unor întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, fie că este vorba despre un holding de asigurare dintr-o ţară terţă, de un holding financiar mixt dintr-o ţară terţă, de o întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă sau de o întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă.

Într-un astfel de caz, autoritatea de supraveghere menţionată la articolul 260 alineatul (1) al doilea paragraf explică grupului decizia sa.
- Articolul 262 se aplică prin analogie.
Art. 264: Cooperarea cu autorităţile de supraveghere din ţările terţe
(1)Comisia poate prezenta propuneri Consiliului în vederea negocierii unor acorduri cu una sau mai multe ţări terţe privind modalităţile de efectuare a supravegherii la nivel de grup în ceea ce priveşte:
a)întreprinderile de asigurare sau de reasigurare având ca întreprinderi participative întreprinderile definite la articolul 213 al căror sediu central se află într-o ţară terţă; şi
b)întreprinderile de asigurare dintr-o ţară terţă sau întreprinderile de reasigurare dintr-o ţară terţă având ca întreprinderi participative întreprinderile definite la articolul 213, al căror sediu central se află în Comunitate.
(2)Acordurile prevăzute la alineatul (1) vizează, în special, să asigure:
a)că autorităţile de supraveghere din statele membre pot obţine informaţiile necesare pentru supravegherea la nivel de grup a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare al căror sediu central se află în Comunitate şi care au filiale sau deţin par-ticipaţii în întreprinderi stabilite în afara Comunităţii; şi
b)că autorităţile de supraveghere din ţările terţe pot obţine informaţiile necesare pentru supravegherea la nivel de grup a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare din ţări terţe al căror sediu central se află pe teritoriile acestora şi care au filiale sau deţin participaţii în întreprinderi dintr-unul sau mai multe state membre.
(3)Fără a aduce atingere articolului 300 alineatele (1) şi (2) din tratat, Comisia, sprijinită de Comitetul european pentru asigurări şi pensii ocupaţionale, examinează rezultatul negocierilor prevăzute la alineatul (1).