Art. 271. - Art. 271: Publicarea deciziilor privind măsurile de reorganizare - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)
Acte UE
Jurnalul Oficial 335
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 271: Publicarea deciziilor privind măsurile de reorganizare
(1)Când este posibil un apel în statul membru de origine împotriva unei măsuri de reorganizare, autorităţile competente din statul membru de origine, administratorul sau orice persoană abilitată să facă acest lucru în statul membru de origine face publică decizia sa cu privire la o măsură de reorganizare în conformitate cu procedurile de publicare prevăzute în statul membru de origine şi, în plus, publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cât mai repede posibil un extras din documentul de stabilire a măsurii de reorganizare.
Autorităţile de supraveghere ale celorlalte state membre care au fost informate cu privire la decizia privind măsura de reorganizare, în conformitate cu articolul 2 70, pot asigura publicarea unei astfel de decizii pe propriul teritoriu în modul pe care îl consideră adecvat.
(2)Publicarea prevăzută la alineatul (1) menţionează autoritatea competentă din statul membru de origine, legea aplicabilă prevăzută la articolul 269 alineatul (3) şi lichidatorul desemnat, dacă există. Publicarea se efectuează în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale statului membru în care este publicată informaţia.
(3)Măsurile de reorganizare se aplică indiferent de dispoziţiile privind publicarea stabilite la alineatele (1) şi (2) şi au efect în ceea ce priveşte creditorii, numai în cazul în care autorităţile competente ale statului membru de origine sau legislaţia statului membru respectiv nu prevăd altfel.
(4)În cazul în care măsurile de reorganizare afectează exclusiv drepturile acţionarilor, asociaţilor sau angajaţilor unei întreprinderi de asigurare, consideraţi ca atare, alineatele (1), (2) şi (3) nu se aplică, cu excepţia cazului în care legea aplicabilă măsurilor de reorganizare prevede altfel.
Autorităţile competente stabilesc modul în care părţile menţionate la primul paragraf trebuie să fie informate în conformitate cu legislaţia aplicabilă.