Art. 221. - Art. 221: Includerea cotei proporţionale - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)
Acte UE
Jurnalul Oficial 335
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 221: Includerea cotei proporţionale
(1)Calculul solvabilităţii la nivel de grup ţine seama de cota proporţională deţinută de întreprinderea participativă în întreprinderile sale afiliate.
În sensul primului paragraf, cota proporţională include oricare dintre următoarele:
a)în cazul în care se utilizează metoda 1, procentele folosite pentru stabilirea conturilor consolidate;
b)în cazul în care se utilizează metoda 2, partea de capital subscris deţinută, direct sau indirect, de către întreprinderea participativă.
Cu toate acestea, indiferent de metoda utilizată, în cazul în care întreprinderea afiliată este o întreprindere filială şi nu dispune de suficiente fonduri proprii eligibile pentru a-şi acoperi cerinţa de capital de solvabilitate, se ia în considerare deficitul de solvabilitate total al filialei.
În cazul în care, în opinia autorităţilor de supraveghere, răspunderea întreprinderii-mamă care deţine o parte din capital se limitează strict la acea cotă de capital, supraveghetorul grupului poate permite, cu toate acestea, ca deficitul de solvabilitate al întreprinderii filiale să fie luat în considerare pe o bază proporţională.
(11)Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, exclusiv în sensul articolului 228, indiferent dacă se utilizează metoda 1 sau metoda 2, «cotă proporţională» înseamnă partea din capitalul subscris care este deţinută, direct sau indirect, de întreprinderea participativă în cadrul întreprinderii afiliate.
(2)După consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate şi a grupului însuşi, supraveghetorul grupului determină cota proporţională care se ia în considerare în cazurile următoare:
a)în cazul în care nu există nu există legături de capital între anumite întreprinderi dintr-un grup;
b)în cazul în care o autoritate de supraveghere consideră drept participaţie deţinerea, directă sau indirectă, de drepturi de vot sau de capital într-o întreprindere deoarece, în opinia sa, asupra întreprinderii în cauză se exercită în mod efectiv o influenţă semnificativă;
c)în cazul în care o autoritate de supraveghere consideră că o întreprindere este întreprinderea-mamă a altei întreprinderi, deoarece în opinia autorităţii de supraveghere aceasta exercită efectiv o influenţă dominantă asupra celei din urmă.
d)în cazul în care o autoritate de supraveghere a stabilit că două sau mai multe întreprinderi de asigurare sau de reasigurare formează un grup în temeiul articolului 212 alineatul (3), întrucât sunt administrate pe bază unitară.