Art. 162. - Art. 162: Principii de autorizare şi condiţii - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)

Acte UE

Jurnalul Oficial 335

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 162: Principii de autorizare şi condiţii
(1)Statele membre permit accesul la activităţile menţionate la articolul 2 alineatul (1) primul paragraf oricărei întreprinderi cu sediul central în afara Comunităţii, sub rezerva unei autorizaţii.
(2)Un stat membru poate acorda o autorizaţie în cazul în care întreprinderea îndeplineşte cel puţin următoarele condiţii:
a)să fie autorizată să desfăşoare operaţiunile de asigurare, în temeiul legislaţiei interne de care aceasta depinde;
b)să înfiinţeze o sucursală pe teritoriul statului în care solicită autorizaţia;
c)să se angajeze să stabilească la sediul sucursalei o contabilitate corespunzătoare activităţii pe care o desfăşoară, precum şi să ţină toate documentele referitoare la activitatea sa;
d)să desemneze un mandatar general, care trebuie autorizat de autoritatea de supraveghere;
e)deţine în statul membru în care solicită autorizaţia active egale cu cel puţin jumătate din pragul absolut prevăzut la articolul 129 alineatul (1) litera (d) cu privire la cerinţa de capital minim şi depune o pătrime din acel prag absolut drept garanţie;
f)să se angajeze să acopere cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim în conformitate cu articolele 100 şi 128;
g)comunică numele şi adresa reprezentantului însărcinat cu soluţionarea daunelor desemnat în fiecare dintre statele membre diferite de statul membru în care este cerută autorizarea în cazul în care riscurile care trebuie acoperite sunt clasificate la clasa 10 din anexa I partea A, cu excepţia răspunderii transportatorului;
h)să prezinte un plan de afaceri în conformitate cu articolul 163;
i)îndeplineşte cerinţele de guvernanţă enunţate în capitolul IV secţiunea 2;
(3)În sensul prezentului capitol, "sucursală" înseamnă orice prezenţă permanentă pe teritoriul unui stat membru a unei întreprinderi menţionate la alineatul (1), care primeşte autorizare în acel stat membru şi desfăşoară o activitate de asigurare.