Art. 152b. - Art. 152 b : Platformele de colaborare - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)
Acte UE
Jurnalul Oficial 335
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 152b: Platformele de colaborare
(1)EIOPA poate, dacă are motive de îngrijorare întemeiate cu privire la efectele negative asupra deţinătorilor de poliţe, din proprie iniţiativă sau la cererea uneia sau mai multor autorităţi de supraveghere relevante, să constituie şi să coordoneze o platformă de colaborare pentru a consolida schimbul de informaţii şi a îmbunătăţi colaborarea dintre autorităţile de supraveghere relevante în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare activităţi în baza libertăţii de a presta servicii sau a libertăţii de stabilire şi dacă:
a)astfel de activităţi prezintă relevanţă pentru piaţa unui stat membru gazdă;
b)autoritatea de supraveghere a statului membru de origine a transmis o notificare în temeiul articolului 152a alineatul (2) cu privire la deteriorarea condiţiilor financiare sau la alte riscuri emergente; sau
c)a fost sesizată EIOPA în temeiul articolului 152a alineatul (2).
(2)Alineatul (1) nu aduce atingere dreptului autorităţilor de supraveghere relevante de a constitui o platformă de colaborare în cazul în care toate aceste autorităţi îşi dau acordul în acest sens.
(3)Constituirea unei platforme de colaborare în temeiul alineatelor (1) şi (2) nu aduce atingere mandatului de supraveghere care revine autorităţilor de supraveghere din statul membru de origine şi din statul membru gazdă prevăzut în prezenta directivă.
(4)Fără a aduce atingere articolului 35 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, la cererea EIOPA sau a oricărei autorităţi de supraveghere, autorităţile de supraveghere relevante furnizează toate informaţiile necesare în timp util pentru a permite funcţionarea corespunzătoare a platformei de colaborare.
(5)Cerinţele privind cooperarea şi schimbul de informaţii în materie de supraveghere consolidate între autorităţile de supraveghere din ţara de origine şi din ţara gazdă în conformitate cu articolul 152ab li se aplică, de asemenea, autorităţilor de supraveghere care participă la o platformă de colaborare de la instituirea unei astfel de platforme de colaborare în temeiul alineatului (1) sau (2) de la prezentul articol şi indiferent dacă întreprinderea de asigurare sau de reasigurare desfăşoară sau nu activităţi transfrontaliere semnificative. Aceste informaţii sunt, de asemenea, comunicate EIOPA atunci când se înfiinţează platforme de colaborare în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol.
(6)În cazul în care două sau mai multe autorităţi relevante din cadrul unei platforme de colaborare nu sunt de acord cu privire la procedura sau conţinutul unei acţiuni care trebuie întreprinsă sau la lipsa de acţiune în legătură cu o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, şi dacă acestea consideră că există motive serioase de îngrijorare cu privire la efectele negative asupra deţinătorilor de poliţe, EIOPA poate, la solicitarea oricărei autorităţi relevante, să acorde asistenţă autorităţilor pentru a se ajunge la un acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
În cazul în care există motive serioase de îngrijorare cu privire la efectele negative asupra deţinătorilor de poliţe din alte state membre decât statul membru de origine şi care indică deficienţe grave într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare pentru care autoritatea de supraveghere competentă nu a luat măsuri de remediere sau a luat măsuri de remediere insuficiente, EIOPA poate solicita autorităţii de supraveghere din statul membru de origine să efectueze un control la sediul întreprinderii de asigurare şi de reasigurare. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine iniţiază fără întârziere controlul la sediu şi invită EIOPA şi alte autorităţi de supraveghere vizate să participe la aceasta. În această situaţie, se aplică articolul 152ab alineatul (5) al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf.
(7)În cazul în care două sau mai multe autorităţi relevante din cadrul unei platforme de colaborare nu sunt de acord cu privire la schimbul de informaţii în temeiul alineatului (4) sau (5) de la prezentul articol, EIOPA poate acorda asistenţă pentru ca acestea să ajungă la un acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, la cererea oricărei autorităţi relevante.
(8)În cazul în care consideră oportun în interesul protecţiei deţinătorilor de poliţe de asigurare sau în scopuri de stabilitate financiară, EIOPA poate publica informaţii privind constatările, recomandările sau măsurile care decurg din activitatea de supraveghere în contextul platformei de colaborare.
În cazul în care intenţionează să publice numele întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză, EIOPA notifică fără întârziere întreprinderii respective respectiva intenţie şi îi acordă suficient timp întreprinderii respective pentru a prezenta observaţii scrise şi pentru a prezenta toate informaţiile sau argumentele relevante EIOPA şi altor autorităţi de supraveghere din cadrul platformei de colaborare. EIOPA evaluează în mod corespunzător poziţia întreprinderii în cauză şi ţine seama în mod corespunzător de aceasta atunci când decide cu privire la publicarea numelui întreprinderii. EIOPA nu publică numele întreprinderii în cauză în cazul în care o astfel de publicare ar pune în pericol o investigaţie în curs sau ar cauza, în măsura în care se poate stabili acest lucru, prejudicii disproporţionate.