Art. 30. - Art. 30: Autorităţile de supraveghere şi sfera supravegherii - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)
Acte UE
Jurnalul Oficial 335
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 30: Autorităţile de supraveghere şi sfera supravegherii
(1)Supravegherea financiară a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, inclusiv a activităţilor pe care le desfăşoară prin intermediul sucursalelor sau în regim de libertate de a presta servicii, ţine exclusiv de competenţa statului membru de origine.
(2)Supravegherea financiară prevăzută la alineatul (1) include verificarea, pentru ansamblul activităţilor întreprinderii de asigurare şi de reasigurare, a sistemului de guvernanţă al acesteia, a solvabilităţii sale, a constituirii rezervelor sale tehnice, a activelor sale şi a fondurilor proprii eligibile, în conformitate cu normele stabilite sau cu practicile urmate în statul membru de origine în temeiul dispoziţiilor adoptate la nivelul Uniunii.
În cazul în care întreprinderile de asigurare în cauză sunt autorizate să acopere riscurile incluse în clasa 18 din anexa I partea A, supravegherea se extinde, de asemenea, la controlul mijloacelor tehnice de care dispun întreprinderile de asigurare pentru a efectua operaţiunile de asistenţă pe care se angajează să le efectueze, în măsura în care legislaţia statului membru de origine prevede un control al acestor mijloace.
(3)În cazul în care autorităţile de supraveghere din statul membru în care este situat riscul sau din statul membru al angajamentului sau, în cazul unei societăţi de reasigurare, autorităţile de reglementare din statul membru gazdă sunt îndreptăţite să considere că activităţile unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare i-ar putea afecta soliditatea financiară, acestea informează autorităţile de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii respective.
Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine stabilesc dacă întreprinderea îndeplineşte principiile prudenţiale stabilite de prezenta directivă.