Art. 9. - Art. 9: Operaţiuni şi activităţi - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)
Acte UE
Jurnalul Oficial 335
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 9: Operaţiuni şi activităţi
În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, prezenta directivă nu se aplică următoarelor operaţiuni şi activităţi:
1.operaţiuni ale instituţiilor de economisire şi ajutor reciproc ale căror beneficii variază în funcţie de resursele disponibile şi care impun fiecărui membru să contribuie cu rata fixă adecvată;
2.operaţiuni desfăşurate de organizaţii, altele decât întreprinderile menţionate la articolul 2, al căror obiect de activitate este furnizarea de beneficii persoanelor angajate sau liber-profesioniste care aparţin unei întreprinderi sau unui grup de întreprinderi ori unui sector profesional sau interprofesional, în caz de deces sau supravieţuire sau la întreruperea sau reducerea activităţii, indiferent dacă angajamentele care rezultă de pe urma acestor operaţiuni sunt total acoperite, în mod continuu, de rezerve matematice;
3.activităţile privind pensiile desfăşurate de întreprinderile de asigurare de pensii prevăzute în Legea privind pensiile angajaţilor (TyEL) şi în alte părţi similare ale legislaţiei finlandeze în materie, cu condiţia ca:
(a)societăţile de asigurare de pensii care sunt deja obligate, în temeiul legislaţiei finlandeze, să aibă sisteme de contabilitate şi de gestiune separate pentru activităţile lor privind pensiile, să înfiinţeze entităţi juridice separate pentru desfăşurarea acestor activităţi, începând cu 1 ianuarie 1995; şi
(b)autorităţile finlandeze să permită tuturor resortisanţilor şi societăţilor statelor membre, fără discriminare, să desfăşoare, în conformitate cu legislaţia finlandeză, activităţile menţionate la articolul 2 cu privire la această exceptare prin deţinerea controlului sau a unei partici-paţii la o societate sau la un grup de asigurare existente sau prin crearea de ori participarea la noi societăţi sau grupuri de asigurare, inclusiv societăţi de asigurare de pensii.