Art. 247. - Art. 247: Supraveghetorul grupului - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)

Acte UE

Jurnalul Oficial 335

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 247: Supraveghetorul grupului
(1)Se desemnează un singur supraveghetor, responsabil cu coordonarea şi exercitarea supravegherii la nivel de grup ("supraveghetorul grupului"), dintre autorităţile de supraveghere ale statelor membre interesate.
(2)În cazul în care aceeaşi autoritate de supraveghere este competentă pentru toate întreprinderile de asigurare şi de reasigurare dintr-un grup, sarcina de supraveghetor al grupului este îndeplinită de respectiva autoritate de supraveghere.
În toate celelalte cazuri şi sub rezerva alineatului (3), sarcina de supraveghetor al grupului este îndeplinită de:
a)autoritatea de supraveghere care a autorizat întreprinderea de asigurare sau de reasigurare, în cazul în care grupul este condus de respectiva întreprindere;
b)în cazul în care grupul nu este condus de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, de următoarea autoritate de supraveghere:
(i)în cazul în care întreprinderea mamă a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare este un holding de asigurare sau un holding financiar mixt, este vorba despre autoritatea de supraveghere care a autorizat respectiva întreprindere de asigurare sau de reasigurare;
(ii)în cazul în care cel puţin două întreprinderi de asigurare sau de reasigurare cu sediul social în Uniune au drept întreprindere mamă acelaşi holding de asigurare sau acelaşi holding financiar mixt, iar una dintre aceste întreprinderi a fost autorizată în statul membru în care are sediul social holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt, este vorba despre autoritatea de supraveghere a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare autorizate în statul membru respectiv;
(iii)în cazul în care grupul este condus de cel puţin două holdinguri de asigurare sau holdinguri financiare mixte cu sediul social în state membre diferite şi dacă există o întreprindere de asigurare sau de reasigurare în fiecare dintre aceste state, este vorba despre autoritatea de supraveghere a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare cu cel mai mare total al bilanţului;
(iv)în cazul în care cel puţin două întreprinderi de asigurare sau de reasigurare cu sediul social în Uniune au drept întreprindere mamă acelaşi holding de asigurare sau acelaşi holding financiar mixt şi niciuna dintre aceste întreprinderi nu a fost autorizată în statul membru în care are sediul social holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt, este vorba despre autoritatea de supraveghere care a autorizat întreprinderea de asigurare sau de reasigurare cu cel mai mare total al bilanţului; sau
(v)în cazul în care grupul este un grup care nu are o întreprindere mamă sau în alte cazuri decât cele menţionate la punctele (i)-(iv), este vorba despre autoritatea de supraveghere care a autorizat întreprinderea de asigurare sau de reasigurare cu cel mai mare total al bilanţului.

(3)În anumite cazuri, la cererea oricărei alte autorităţi de supraveghere, autorităţile de supraveghere în cauză pot să adopte o decizie comună prin care să acorde derogări de la criteriile enunţate la alineatul (2), dacă aplicarea acestora ar fi neadecvată, ţinând seama de structura grupului şi de importanţa relativă a activităţilor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare în diferite ţări, şi să numească o altă autoritate de supraveghere drept supraveghetor al grupului.
În acest scop, oricare dintre autorităţile de supraveghere implicate poate iniţia o dezbatere pentru a stabili dacă criteriile menţionate la alineatul (2) sunt adecvate. O astfel de dezbatere nu poate avea loc mai mult de o dată pe an.
Autorităţile de supraveghere în cauză depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună privind alegerea supraveghetorului grupului în termen de trei luni de la iniţierea dezbaterii. Înainte de a lua o decizie, autorităţile de supraveghere în cauză oferă grupului posibilitatea de a-şi exprima opinia.
Supraveghetorul desemnat al grupului prezintă grupului decizia comună luată, precizând toate motivele de la baza acesteia.

(4)Dacă, în cursul perioadei de trei luni menţionate la alineatul (3) al treilea paragraf, oricare dintre autorităţile de supraveghere în cauză a înaintat chestiunea AEAPO în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, autorităţile de supraveghere respective îşi amână propria decizie şi aşteaptă decizia pe care AEAPO o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din acelaşi regulament, urmând să ia o decizie comună în conformitate cu decizia AEAPO. Această decizie comună este considerată determinantă şi se aplică de către autorităţile de supraveghere în cauză. Termenul de trei luni este considerat perioadă de conciliere în sensul articolului 19 alineatul (2) din respectivul regulament.

(5)AEAPO ia decizia în termen de o lună de la data la care i s-a înaintat chestiunea în conformitate cu alineatul (4). Chestiunea nu se înaintează AEAPO după expirarea termenului de trei luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. Supraveghetorul desemnat al grupului transmite grupului şi colegiului supraveghetorilor decizia comună luată, precizând toate motivele de la baza acesteia.

(6)Dacă nu s-a ajuns la o decizie comună, rolul de supraveghetor al grupului este exercitat de autoritatea de supraveghere identificată în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol.

(7)AEAPO informează Parlamentul European, Consiliul şi Comisia, cel puţin o dată pe an, cu privire la orice dificultăţi majore în legătură cu aplicarea alineatelor (2), (3) şi (6).
În cazul în care apar dificultăţi majore la aplicarea criteriilor prevăzute la alineatele (2) şi (3) de la prezentul articol, Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a preciza în mod mai detaliat aceste criterii.

(8)În cazul în care un stat membru are cel puţin două autorităţi de supraveghere prudenţială a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, statul membru respectiv ia măsurile necesare pentru a asigura coordonarea între autorităţile în cauză.