Titlul i - NORME GENERALE PRIVIND ACCESUL LA ACTIVITATE ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR DE ASIGURARE ŞI DE REASIGURARE - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)

Acte UE

Jurnalul Oficial 335

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
TITLUL I:NORME GENERALE PRIVIND ACCESUL LA ACTIVITATE ŞI DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR DE ASIGURARE ŞI DE REASIGURARE
Art. 1: Obiectul
Prezenta directivă stabileşte norme privind următoarele:
1.accesul la activitate şi desfăşurarea, în cadrul Comunităţii, a activităţilor independente de asigurare directă şi de reasigurare;
2.supravegherea în cazul grupurilor de asigurare şi de reasigurare;
3.reorganizarea şi lichidarea întreprinderilor de asigurare directă.
Art. 2: Domeniul de aplicare
(1)Prezenta directivă se aplică întreprinderilor de asigurare directă de viaţă şi generală care sunt stabilite pe teritoriul unui stat membru sau care doresc să se stabilească acolo.
De asemenea, se aplică întreprinderilor de reasigurare care desfăşoară numai activităţi de reasigurare şi care sunt stabilite pe teritoriul unui stat membru sau care doresc să se stabilească într-un stat membru, cu excepţia titlului IV.
(2)În ceea ce priveşte asigurările generale, prezenta directivă se aplică activităţilor de asigurare generală din clasele enumerate în anexa I partea A. În sensul alineatului (1) primul paragraf, asigurarea generală include activitatea care reprezintă asistenţă furnizată persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor, absenţelor de la domiciliu sau de la locul de reşedinţă obişnuită ale acestora. Această activitate constă, în schimbul plăţii prealabile a unei prime, în luarea angajamentului de a ajuta imediat beneficiarul unui contract de asistenţă în cazul în care acesta se găseşte în dificultate ca urmare a unui eveniment întâmplător, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de contract.
Ajutorul poate consta în servicii în numerar sau în natură. Serviciile în natură pot fi, de asemenea, furnizate prin utilizarea personalului sau a materialului corespunzător prestatorului.
Activitatea de asistenţă nu cuprinde serviciile de administrare sau de menţinere, serviciile post-vânzare sau simpla indicaţie sau prevedere a unui ajutor în calitate de intermediar.
(3)În ceea ce priveşte asigurarea de viaţă, prezenta directivă se aplică:
a)următoarelor activităţi de asigurare de viaţă, în cazul în care au o bază contractuală:
(i)asigurarea de viaţă, care include asigurarea de supravieţuire, asigurarea de deces, asigurarea mixtă, asigurarea de viaţă cu restituirea primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naştere;
(ii)anuităţi;
(iii)asigurări suplimentare subscrise pe lângă asigurarea de viaţă, în special asigurarea împotriva vătămărilor corporale, inclusiv a incapacităţii de muncă, asigurarea împotriva decesului rezultat în urma unui accident şi asigurarea de invaliditate în caz de accident sau de boală;
(iv)tipurile de asigurare permanentă de sănătate care nu poate fi reziliată, existente în prezent în Irlanda;

b)următoarelor operaţiuni, în cazul în care au o bază contractuală, în măsura în care sunt condiţionate de supravegherea de către autorităţile responsabile cu supravegherea asigurărilor private:
(i)operaţiuni prin care sunt constituite asociaţii ale participanţilor cu scopul de a-şi capitaliza împreună contribuţiile şi de a distribui ulterior activele astfel acumulate între urmaşi sau între beneficiarii persoanei decedate (tontine);
(ii)operaţiuni de capitalizare bazate pe calcule actuariale prin care, în schimbul unor plăţi unice sau periodice stabilite în avans, se încheie angajamente cu durată şi valoare specifice;
(iii)gestionarea fondurilor colective de pensii, incluzând gestionarea investiţiilor şi, în special, a activelor care reprezintă rezervele organismelor care efectuează plăţi în caz de deces sau supravieţuire sau în cazul întreruperii sau reducerii activităţii;
(iv)operaţiunile menţionate la punctul (iii), în cazul în care sunt însoţite de asigurări care acoperă fie conservarea capitalului, fie plata unei dobânzi minime;
(v)operaţiunile desfăşurate de întreprinderile de asigurare de viaţă, cum ar fi cele menţionate în volumul IV titlul 4 capitolul 1 din documentul francez "Code des assurances";
c)operaţiuni legate de durata vieţii umane, care sunt definite de sau prevăzute în legislaţia asigurărilor sociale, în măsura în care acestea sunt efectuate sau gestionate de întreprinderi de asigurare de viaţă, pe propriul lor risc, în conformitate cu legislaţia unui stat membru.
Subsecţiunea 1:Dispoziţii generale
Art. 3: Sisteme legale
Fără a se aduce atingere articolului 2 alineatul (3) litera (c), prezenta directivă nu se aplică asigurărilor care fac parte dintr-un sistem legal de asigurări sociale.
Art. 4: Excludere din domeniul de aplicare datorită dimensiunii
(1)Fără a aduce atingere articolelor 3 şi 5-10, prezenta directivă nu se aplică unei întreprinderi de asigurare care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)venitul anual al întreprinderii din primele brute subscrise nu depăşeşte 15 000 000 EUR;

b)cuantumul total al rezervelor tehnice ale întreprinderii, prevăzute la articolul 76, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale nu depăşeşte 50 000 000 EUR;

c)în cazul în care întreprinderea face parte dintr-un grup, cuantumul total al rezervelor tehnice ale grupului înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale nu depăşeşte 50 000 000 EUR;

d)activitatea întreprinderii nu include activităţi de asigurare sau reasigurare care acoperă riscuri de răspundere civilă, de credit şi de garanţie, cu excepţia cazului în care acestea constituie riscuri auxiliare în înţelesul articolului 16 alineatul (1);
e)activitatea întreprinderii nu include operaţiuni de reasigurare care depăşesc 0,5 milioane EUR din veniturile sale din prime brute subscrise sau 2,5 milioane EUR din rezervele sale tehnice, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, sau peste 10 % din veniturile sale din prime brute subscrise sau peste 10 % din rezervele sale tehnice, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale.
(2)Dacă oricare dintre valorile stabilite la alineatul (1) este depăşită timp de trei ani consecutivi, prezenta directivă se aplică începând cu cel de-al patrulea an.
(3)Prin derogare de la alineatul (1), prezenta directivă se aplică tuturor întreprinderilor de asigurare care solicită să fie autorizate să desfăşoare activităţi de asigurare şi reasigurare şi al căror venit anual din primele brute subscrise sau ale căror rezerve tehnice înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, urmează, potrivit previziunilor, să depăşească oricare dintre cuantumurile prevăzute la alineatul (1) în următorii cinci ani.
(4)Prezenta directivă nu se mai aplică întreprinderilor de asigurare în cazul cărora autoritatea de supraveghere a verificat că îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a)niciunul dintre cuantumurile prevăzute la alineatul (1) nu a fost depăşit în ultimii trei ani consecutivi; şi
b)niciunul dintre cuantumurile prevăzute la alineatul (1) nu urmează, conform previziunilor, să fie depăşit în următorii cinci ani.
Alineatul (1) din prezentul articol nu se aplică atât timp cât întreprinderea de asigurare în cauză desfăşoară activităţi în conformitate cu articolele 145-149.
(5)Alineatele (1) şi (4) nu împiedică o întreprindere să solicite autorizarea sau să continue să fie autorizată în conformitate cu prezenta directivă.
Subsecţiunea 2:Asigurarea generală
Art. 5: Operaţiuni
În ceea ce priveşte asigurarea generală, prezenta directivă nu se aplică următoarelor operaţiuni:
1.operaţiunile de capitalizare, astfel cum sunt definite în legislaţia fiecărui stat membru;
2.operaţiunile instituţiilor de economisire şi ajutor reciproc, ale căror beneficii variază în funcţie de resursele disponibile şi pentru care contribuţia membrilor se stabileşte forfetar;
3.operaţiunile efectuate de o organizaţie care nu are personalitate juridică şi care au ca obiect acoperirea reciprocă a membrilor săi, fără plată de prime şi fără constituire de rezerve tehnice; sau
4.operaţiunile de asigurări de credite de export în numele statului sau garantate de către acesta sau când statul este asigurătorul.
Art. 6: Asistenţă
(1)Prezenta directivă nu se aplică activităţii de asistenţă care îndeplineşte toate condiţiile următoare:
a)asistenţa este furnizată cu ocazia unui accident sau a unei defecţiuni care afectează un vehicul rutier atunci când accidentul sau defecţiunea survine pe teritoriul statului membru al furnizorului garanţiei sau al ţărilor învecinate;

b)răspunderea pentru asistenţă este limitată la următoarele operaţiuni:
(i)depanarea la faţa locului, pentru care furnizorul utilizează, în majoritatea cazurilor, personalul şi echipamentul propriu;
(ii)transportarea vehiculului până la locul de reparaţie cel mai apropiat sau cel mai corespunzător unde poate fi efectuată reparaţia, precum şi eventuala însoţire, în mod normal prin acelaşi mijloc de asistenţă, a şoferului şi pasagerilor, până la locul cel mai apropiat de unde aceştia îşi pot continua călătoria cu alte mijloace;
(iii)în cazul în care statul membru de origine al furnizorului garanţiei prevede astfel, transportul vehiculului, însoţit eventual de şofer şi pasageri, până la domiciliul lor, punctul lor de plecare sau destinaţia de origine în interiorul aceluiaşi stat membru; şi
c)asistenţa nu este asigurată de o întreprindere aflată sub incidenţa prezentei directive.
(2)În cazurile menţionate la alineatul (1) litera (b) punctele (i) şi (ii), condiţia ca accidentul sau defecţiunea să fi survenit pe teritoriul statului membru al furnizorului garanţiei nu se aplică în cazul în care beneficiarul este un membru al organismului care furnizează garanţia, iar depanarea sau transportarea vehiculului se efectuează pe baza simplei prezentări a carnetului de membru, fără plata vreunei prime suplimentare, de către un organism similar din ţara în cauză pe baza unui acord de reciprocitate.

(3)[textul din Art. 6, alin. (3) din titlul I, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 3., alin. (B) din Directiva 2/27-nov-2024]
(4)Prezenta directivă nu se aplică operaţiunilor de asistenţă efectuate de Automobil Club-ul Marelui Ducat al Luxemburgului în cazul în care accidentul sau defecţiunea care afectează un vehicul rutier a avut loc în afara teritoriului Marelui Ducat al Luxemburgului şi asistenţa constă în transportarea vehiculului implicat în acel accident sau care a suferit defecţiunea, însoţit eventual de şofer şi pasageri, până la domiciliul lor.
Art. 7: Întreprinderi mutuale
Prezenta directivă nu se aplică întreprinderilor mutuale care desfăşoară activităţi de asigurare generală şi care au încheiat cu alte întreprinderi mutuale o convenţie care implică reasigurarea integrală a poliţelor de asigurare pe care le-au emis sau substituirea întreprinderii cesionare cu întreprinderea cedentă pentru executarea obligaţiilor rezultate din contractele menţionate anterior. În acest caz, întreprinderea cesionară se conformează normelor prezentei directive.
Art. 8: Instituţii
Prezenta directiva nu se aplică următoarelor organisme care desfăşoară activităţi de asigurare generală, cu excepţia cazului modificării statutului lor sau a legislaţiei aplicabile în ceea ce priveşte competenţa:
1.în Danemarca, Falck Danmark;
2.în Germania, următoarelor organisme semipublice:
a)Postbeamtenkrankenkasse
b)Krankenversorgung der Bundesbahnbeamten;
3.[textul din Art. 8, punctul 3. din titlul I, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 4. din Directiva 2/27-nov-2024]
4.în Spania, Consorcio de Compensacion de Seguros.
Subsecţiunea 3:Asigurarea de viaţă
Art. 9: Operaţiuni şi activităţi
În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, prezenta directivă nu se aplică următoarelor operaţiuni şi activităţi:
1.operaţiuni ale instituţiilor de economisire şi ajutor reciproc ale căror beneficii variază în funcţie de resursele disponibile şi care impun fiecărui membru să contribuie cu rata fixă adecvată;
2.operaţiuni desfăşurate de organizaţii, altele decât întreprinderile menţionate la articolul 2, al căror obiect de activitate este furnizarea de beneficii persoanelor angajate sau liber-profesioniste care aparţin unei întreprinderi sau unui grup de întreprinderi ori unui sector profesional sau interprofesional, în caz de deces sau supravieţuire sau la întreruperea sau reducerea activităţii, indiferent dacă angajamentele care rezultă de pe urma acestor operaţiuni sunt total acoperite, în mod continuu, de rezerve matematice;
3.activităţile privind pensiile desfăşurate de întreprinderile de asigurare de pensii prevăzute în Legea privind pensiile angajaţilor (TyEL) şi în alte părţi similare ale legislaţiei finlandeze în materie, cu condiţia ca:
(a)societăţile de asigurare de pensii care sunt deja obligate, în temeiul legislaţiei finlandeze, să aibă sisteme de contabilitate şi de gestiune separate pentru activităţile lor privind pensiile, să înfiinţeze entităţi juridice separate pentru desfăşurarea acestor activităţi, începând cu 1 ianuarie 1995; şi
(b)autorităţile finlandeze să permită tuturor resortisanţilor şi societăţilor statelor membre, fără discriminare, să desfăşoare, în conformitate cu legislaţia finlandeză, activităţile menţionate la articolul 2 cu privire la această exceptare prin deţinerea controlului sau a unei partici-paţii la o societate sau la un grup de asigurare existente sau prin crearea de ori participarea la noi societăţi sau grupuri de asigurare, inclusiv societăţi de asigurare de pensii.
Art. 10: Organizaţii, întreprinderi şi instituţii
În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, prezenta directivă nu se aplică următoarelor organizaţii, întreprinderi şi instituţii:
(1)organizaţii care îşi iau angajamentul de a furniza beneficii exclusiv în caz de deces, în cazul în care valoarea beneficiilor în cauză nu depăşeşte costurile medii de înmormântare pentru un singur deces sau în care beneficiile sunt furnizate în natură;
(2)"Versorgungsverband deutscher Wirtschaftsorganisationen" în Germania, cu excepţia cazului în care statutul său este modificat în ceea ce priveşte domeniul său de competenţă.
(3)"Consorcio de Compensacion de Seguros" în Spania, cu excepţia cazului în care statutul său este modificat în ceea ce priveşte activităţile sau competenţele sale.
Subsecţiunea 4:Reasigurarea
Art. 11: Reasigurarea
În ceea ce priveşte reasigurarea, prezenta directivă nu se aplică activităţii de reasigurare desfăşurate sau garantate integral de guvernul unui stat membru care acţionează, din motive legate de un interes public important, în calitate de reasigurător de ultimă instanţă, inclusiv în cazul în care acest rol devine necesar din cauza unei situaţii de pe piaţă în care este imposibil să se obţină o acoperire comercială adecvată.
Art. 12: Întreprinderi de reasigurare care îşi încetează activitatea
(1)Întreprinderile de reasigurare care, până la 10 decembrie 2007, au încetat să subscrie noi contracte de reasigurare şi se limitează la administrarea portofoliului existent în vederea încetării activităţii nu intră sub incidenţa prezentei directive.
(2)Statele membre întocmesc o listă cu întreprinderile de reasigurare în cauză şi o transmit tuturor celorlalte state membre.
Art. 13: Definiţii
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."întreprindere de asigurare" înseamnă o întreprindere de asigurare directă de viaţă sau generală care a primit o autorizaţie în conformitate cu articolul 14;
2."întreprindere de asigurare captivă" înseamnă o întreprindere de asigurare care este deţinută fie de o întreprindere financiară, alta decât o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau un grup de întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în sensul articolului 212 alineatul (1) litera (c), fie de o întreprindere nefinanciară şi care are drept scop furnizarea de produse de asigurare care acoperă exclusiv riscurile uneia sau mai multor întreprinderi cărora le aparţine sau riscurile uneia sau mai multor întreprinderi din grupul din care face parte;
3."întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă" înseamnă o întreprindere care ar avea nevoie de autorizaţie ca fiind întreprindere de asigurare în conformitate cu articolul 14, în cazul în care ar avea sediul central în Comunitate;
4."întreprindere de reasigurare" înseamnă o întreprindere care a primit autorizarea în conformitate cu articolul 14 pentru desfăşurarea activităţilor de reasigurare;
5."întreprindere de reasigurare captivă" înseamnă o întreprindere de reasigurare care este deţinută fie de o întreprindere financiară, alta decât o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau un grup de întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în sensul articolului 212 alineatul (1) litera (c), fie de o întreprindere nefinanciară şi care are drept scop furnizarea de produse de reasigurare care acoperă exclusiv riscurile uneia sau mai multor întreprinderi cărora le aparţine sau riscurile uneia sau mai multor întreprinderi din grupul din care face parte;
6."întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă" înseamnă o întreprindere care ar trebui să fie autorizată ca fiind întreprindere de reasigurare în conformitate cu articolul 14, în cazul în care ar avea sediul central în Comunitate;
7.«reasigurare» înseamnă una dintre următoarele activităţi:
(a)activitatea care constă în preluarea de riscuri cedate de o întreprindere de asigurare sau de o întreprindere de asigurare dintr-o ţară terţă sau de o altă întreprindere de reasigurare sau de o întreprindere de reasigurare dintr-o ţară terţă;
(b)[textul din Art. 13, punctul 7., alin. (B) din titlul I, capitolul I, sectiunea 3 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 5. din Directiva 2/27-nov-2024]
(c)dispoziţia de acoperire de către o întreprindere de reasigurare a unei instituţii care intră în domeniul de aplicare al Directivei (UE) 2016/2341 a Parlamentului European şi a Consiliului (*)
(*)Directiva (UE) 2016/2341 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale (IORP) (JO L 354, 23.12.2016, p. 37).

8."stat membru de origine" înseamnă:
(a)pentru asigurarea generală, statul membru în care este situat sediul central al întreprinderii de asigurare care acoperă riscul;
(b)pentru asigurarea de viaţă, statul membru în care se află sediul central al întreprinderii de asigurare care acoperă angajamentul; sau
(c)pentru reasigurare, statul membru în care este situat sediul central al întreprinderii de reasigurare;
9."stat membru gazdă" înseamnă statul membru, altul decât statul membru de origine, în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare are o sucursală sau în care furnizează servicii; pentru asigurarea de viaţă şi pentru asigurarea generală, statul membru în care se furnizează servicii înseamnă statul membru al angajamentului sau, statul membru în care este situat riscul, atunci când angajamentul sau riscul este acoperit de o întreprindere de asigurare sau de o sucursală situată într-un alt stat membru;
10."autoritate de supraveghere" înseamnă autoritatea naţională sau autorităţile naţionale abilitate, în temeiul unui act cu putere de lege sau al unei norme administrative, să controleze întreprinderile de asigurare sau de reasigurare;
101.«întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate» înseamnă o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, inclusiv o întreprindere de asigurare captivă sau o întreprindere de reasigurare captivă, care îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 29a şi care a fost clasificată ca atare în conformitate cu articolul 29b;
102.«grup mic şi cu un grad redus de complexitate» înseamnă un grup care îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 213a şi care a fost clasificat ca atare de supraveghetorul grupului în temeiul alineatului (2) de la articolul respectiv;
103.«auditor statutar» înseamnă un auditor statutar în înţelesul articolului 2 punctul 2 din Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (*1);
(*1)Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului (JO L 157, 9.6.2006, p. 87).
104.«firmă de audit» înseamnă o firmă de audit în înţelesul articolului 2 punctul 3 din Directiva 2006/43/CE;

11."sucursală" înseamnă orice agenţie sau sucursală a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care se află pe teritoriul unui alt stat membru decât statul membru de origine;
12."unitate a unei întreprinderi" înseamnă sediul central sau oricare dintre sucursalele sale;
13."statul membru în care este situat riscul" înseamnă oricare dintre următoarele:
(a)statul membru în care se găsesc bunurile, în cazul în care asigurarea se referă fie la clădiri, fie la clădiri şi conţinutul lor, în măsura în care acestea se află sub incidenţa aceleiaşi poliţe de asigurare;
(b)statul membru de înmatriculare, în cazul în care asigurarea se referă la vehicule de orice natură;
(c)statul membru în care deţinătorul poliţei de asigurare a semnat contractul, în cazul unui contract de durată mai mică sau egală cu patru luni, privind riscurile din cursul unei călătorii sau vacanţe, indiferent de clasa de asigurare avută în vedere;
(d)în toate cazurile care nu sunt menţionate în mod explicit la literele (a), (b) sau (c), statul membru în care se află unul dintre elementele următoare:
(i)reşedinţa obişnuită a deţinătorului poliţei de asigurare; sau
(ii)în cazul în care deţinătorul poliţei de asigurare este o persoană juridică, unitatea deţinătorului poliţei de asigurare la care se referă contractul;
14."statul membru al angajamentului" înseamnă statul membru în care se află oricare dintre următoarele elemente:
(a)reşedinţa obişnuită a deţinătorului poliţei de asigurare;
(b)în cazul în care deţinătorul poliţei de asigurare este o persoană juridică, unitatea deţinătorului poliţei de asigurare la care se referă contractul;
15.«întreprindere-mamă» înseamnă o societate-mamă astfel cum este menţionată la articolul 22 alineatele (1) şi (2) din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (*2) sau o întreprindere pe care autorităţile de supraveghere o consideră întreprindere-mamă în conformitate cu articolul 212 alineatul (2) sau cu articolul 214 alineatul (5) sau (6) din prezenta directivă;
(*2)Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).

16.«filială» înseamnă o filială astfel cum este menţionată la articolul 22 alineatele (1) şi (2) din Directiva 2013/34/UE, inclusiv filialele acesteia, sau o întreprindere pe care autorităţile de supraveghere o consideră filială în conformitate cu articolul 212 alineatul (2) sau cu articolul 214 alineatul (5) sau (6) din prezenta directivă;

17."legături strânse" înseamnă situaţia în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate prin control sau participaţie sau o situaţie în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt permanent legate de una şi aceeaşi persoană printr-o relaţie de control;
18."control" înseamnă relaţia care există între o întreprindere-mamă şi o filială, în sensul articolului 22 alineatele (1) şi (2) din Directiva 2013/34/UE, sau o relaţie de aceeaşi natură între orice persoană fizică sau juridică şi o întreprindere;

19.«tranzacţie intragrup» înseamnă orice tranzacţie prin care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, o întreprindere de asigurare sau de reasigurare dintr-o ţară terţă, un holding de asigurare sau un holding financiar mixt recurge direct sau indirect la alte întreprinderi din cadrul aceluiaşi grup sau la orice persoană fizică sau juridică care are legături strânse cu întreprinderile din acel grup în vederea îndeplinirii unei obligaţii de natură contractuală sau nu, cu titlu oneros sau nu;

20."participaţie" înseamnă deţinerea, directă sau prin control, a cel puţin 20 % din drepturile de vot sau din capitalul unei întreprinderi;
21."participaţie calificată" înseamnă deţinerea într-o întreprindere, direct sau indirect, a cel puţin 10 % din capital sau din drepturile de vot sau orice altă posibilitate de a exercita o influenţă semnificativă asupra administrării acelei întreprinderi;
22."piaţă reglementată" înseamnă oricare dintre următoarele:
(a)în cazul unei pieţe situate într-un stat membru, o piaţă reglementată conform definiţiei de la articolul 4 alineatul (1) punctul 21 din Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (*3); sau
(*3)Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011/61/UE (JO L 173, 12.6.2014, p. 349).

(b)în cazul unei pieţe situate într-o ţară terţă, o piaţă financiară care îndeplineşte următoarele condiţii:
(i)este recunoscută de statul membru de origine al întreprinderii de asigurare şi îndeplineşte cerinţe comparabile cu cerinţele prevăzute în Directiva 2014/65/UE; şi

(ii)instrumentele financiare tranzacţionate pe piaţa respectivă sunt de o calitate comparabilă cu cea a instrumentelor tranzacţionate pe piaţa sau pieţele reglementate ale statului membru de origine;
23."birou naţional" înseamnă un birou naţional al asigurătorilor în înţelesul articolului 1 punctul 3 din Directiva 72/166/CEE;
24."fond naţional de garantare" înseamnă organismul menţionat la articolul 1 alineatul (4) din Directiva 84/5/CEE;
25."întreprindere financiară" înseamnă oricare dintre următoarele entităţi:
(a)o instituţie de credit, o instituţie financiară sau o întreprindere de servicii bancare auxiliare în sensul articolului 4 alineatul (1) punctele 1, 18 şi 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (*4);
(*4)Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţ-ele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).

(b)o întreprindere de asigurare sau de reasigurare sau un holding de asigurare în sensul articolului 212 alineatul (1) litera (f);
(c)o întreprindere de investiţii sau o instituţie financiară în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2014/65/UE;

(d)un holding financiar mixt în sensul articolului 2 punctul 15 din Directiva 2002/87/CE;
26."vehicul investiţional" înseamnă orice întreprindere, înregistrată sau nu, alta decât o întreprindere de asigurare sau de reasigurare existentă, care preia riscuri transferate de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare şi care îşi finanţează integral expunerea la aceste riscuri prin emisiunea unei creanţe sau prin orice alt mecanism de finanţare, drepturile de rambursare ale furnizorilor respectivei creanţe sau respectivului mecanism de finanţare fiind subordonate obligaţiilor de reasigurare ale unei astfel de întreprinderi;
27."riscuri mari" înseamnă:
(a)riscurile clasificate în clasele 4, 5, 6, 7, 11 şi 12 din anexa I partea A;
(b)riscurile clasificate în clasele 14 şi 15 din anexa I partea A, în cazul în care deţinătorul poliţei de asigurare desfăşoară din punct de vedere profesional o activitate industrială, comercială sau liberală iar riscul se referă la această activitate;
(c)riscurile clasificate în clasele 3, 8, 9, 10, 13 şi 16 din anexa I partea A, în măsura în care deţinătorul poliţei de asigurare depăşeşte limitele a cel puţin două din următoarele criterii:
(i)totalul bilanţului: 6 200 000 EUR;
(ii)o cifră de afaceri netă, în înţelesul articolului 2 punctul 5 din Directiva 2013/34/UE, de 13 600 000 EUR;

(1)JO L 222, 14.8.1978, p. 11.
(iii)numărul mediu de 250 angajaţi în cursul exerciţiului financiar.
În cazul în care deţinătorul poliţei de asigurare face parte din-r-un grup de întreprinderi pentru care se întocmesc conturi consolidate în conformitate cu Directiva 2013/34/UE, criteriile stabilite la primul paragraf litera (c) se aplică pe baza conturilor consolidate.

Statele membre pot adăuga la categoria menţionată la primul paragraf litera (c) riscurile asigurate de către asociaţiile profesionale, întreprinderile cu capital mixt şi asociaţiile temporare;
28."externalizare" înseamnă un acord în orice formă între o întreprindere de asigurare sau de reasigurare şi un furnizor de servicii, indiferent dacă este o entitate supravegheată sau nu, prin care furnizorul respectiv de servicii efectuează un proces, un serviciu sau o activitate, fie direct, fie prin subcontrac-tare, care altfel ar fi fost realizat(ă) de însăşi întreprinderea de asigurare sau de reasigurare.
29."funcţie" în cadrul unui sistem de guvernanţă înseamnă capacitatea internă de a efectua sarcini concrete; un sistem de guvernanţă include funcţia de management al riscurilor, funcţia de conformitate, funcţia de audit intern şi funcţia actuarială;
30."risc de subscriere" înseamnă riscul de pierdere sau riscul de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, datorate unor ipoteze inadecvate privind stabilirea preţurilor şi constituirea de rezerve;
31."risc de piaţă" înseamnă riscul de pierdere sau riscul de modificare nefavorabilă a situaţiei financiare, care rezultă direct sau indirect din fluctuaţii ale nivelului şi volatilităţii preţurilor pe piaţă ale activelor, pasivelor şi instrumentelor financiare;
32."risc de credit" înseamnă riscul de pierdere sau riscul de modificare nefavorabilă a situaţiei financiare, care rezultă din fluctuaţii ale bonităţii emitenţilor de valori mobiliare, contrapartidelor şi oricăror debitori la care sunt expuse întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, sub forma riscului de contrapartidă, a riscului de dispersie sau a concentrărilor de risc de piaţă;
321.32a.«contraparte centrală calificată» înseamnă o contraparte care fie a fost autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (*), fie a fost recunoscută în conformitate cu articolul 25 din regulamentul respectiv;
(*)Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii (JO L 201, 27.7.2012, p. 1).

33."risc operaţional" înseamnă riscul de pierdere aferent unor procese interne inadecvate sau disfuncţionale, personalului sau sistemelor, sau aferent evenimentelor externe;
34."risc de lichiditate" înseamnă riscul ca întreprinderile de asigurare şi de reasigurare să nu poată realiza investiţii şi alte active pentru a-şi putea deconta obligaţiile financiare la scadenţa acestora;
35."risc de concentrare" înseamnă toate expunerile la risc care prezintă un potenţial de pierdere suficient de mare pentru a pune în pericol solvabilitatea sau poziţia financiară a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare;
36."tehnici de diminuare a riscurilor" înseamnă toate tehnicile care permit întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să îşi transfere integral sau parţial riscurile către o terţă parte;
37."efecte ale diversificării" înseamnă reducerea expunerii la risc a întreprinderilor şi grupurilor de asigurare şi de reasigurare în ceea ce priveşte diversificarea activităţii acestora, decurgând din faptul că efectul nefavorabil al unui risc poate fi compensat de un efect mai favorabil al altui risc, în cazul în care riscurile respective nu sunt integral corelate;
38."prognoza distribuţiei probabilităţilor" înseamnă o funcţie matematică ce atribuie unei mulţimi exhaustive de evenimente viitoare reciproc excluzive o probabilitate de realizare;
39."măsurarea riscului" înseamnă o funcţie matematică ce atribuie o valoare monetară unei prognoze date a distribuţiei probabilităţilor şi creşte uniform odată cu nivelul expunerii la risc care stă la baza acelei prognoze a distribuţiei probabilităţilor.
40.«instituţie de evaluare externă a creditului» sau «ECAI» înseamnă o agenţie de rating de credit înregistrată sau certificată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului (**) sau o bancă centrală care acordă ratinguri de credit scutite de aplicarea prezentului regulament.
(**)Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agenţiile de rating de credit (JO L 302, 17.11.2009, p. 1).

41.«întreprindere reglementată» înseamnă o entitate reglementată în înţelesul articolului 2 punctul 4 din Directiva 2002/87/CE sau o instituţie pentru furnizarea de pensii ocupaţionale în înţelesul articolului 6 punctul 1 din Directiva (UE) 2016/2341;
42.«criptoactiv» înseamnă un criptoactiv în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 5 din Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European şi al Consiliului (*5);
(*5)Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 mai 2023 privind pieţele criptoactivelor şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 1095/2010 şi a Directivelor 2013/36/UE şi (UE) 2019/1937 (JO L 150, 9.6.2023, p. 40).
43.«măsură de proporţionalitate» înseamnă oricare dintre măsurile prevăzute la articolul 35 alineatul (5a), articolul 41, articolul 45 alineatul (1b), articolul 45 alineatul (5), articolul 45a alineatul (5), articolul 51 alineatul (6), articolul 51a alineatul (1), articolul 77 alineatul (8) şi articolul 144a alineatul (4) sau orice măsură prevăzută în actele delegate adoptate în temeiul prezentei directive, aplicabilă în mod explicit întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate în conformitate cu articolul 29c;
44.«risc legat de durabilitate» înseamnă un eveniment sau o situaţie de mediu, socială sau de guvernanţă care, în cazul în care s-ar produce, ar putea avea un impact negativ efectiv sau potenţial asupra valorii investiţiei sau asupra valorii obligaţiilor;
45.«factori de durabilitate» înseamnă factori de durabilitate în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 24 din Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European şi al Consiliului (*6);
(*6)Regulamentul (UE) 2019/2088 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind informaţiile privind durabilitatea în sectorul serviciilor financiare (JO L 317, 9.12.2019, p. 1).

Art. 14: Principiul autorizării
(1)Accesul la activitatea de asigurare directă sau de reasigurare care face obiectul prezentei directive este condiţionată de emiterea unei autorizaţii prealabile.
(2)Autorizaţia menţionată la alineatul (1) se obţine de la autorităţile de supraveghere din statul membru de origine de către următoarele întreprinderi:
a)orice întreprindere care îşi stabileşte sediul central pe teritoriul statului membru în cauză; sau
b)orice întreprindere de asigurare care, după ce a primit o autorizaţie în temeiul alineatului (1), doreşte să îşi extindă activitatea la o întreagă clasă de asigurare sau la alte clase de asigurare decât cele deja autorizate;
Art. 15: Domeniul de aplicare a autorizaţiei
(1)O autorizaţie acordată în temeiul articolului 14 este valabilă pe întreg teritoriul Comunităţii. Aceasta permite întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să îşi desfăşoare activitatea în acel loc, autorizaţia respectivă acoperind, de asemenea, dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii.
(2)Sub rezerva articolului 14, autorizaţia se acordă pentru o anumită clasă de asigurări directe enumerate în anexa I partea A sau în anexa II. Autorizaţia acoperă întreaga clasă, cu excepţia cazului în care solicitantul doreşte să acopere numai o parte dintre riscurile care aparţin clasei în cauză.
Riscurile cuprinse într-o clasă de asigurare nu pot fi clasificate într-o altă clasă de asigurare, cu excepţia cazurilor menţionate la articolul 16.
Autorizaţia poate fi acordată pentru două sau mai multe clase, în cazul în care legislaţia naţională a unui stat membru permite desfăşurarea simultană a activităţilor din clasele în cauză.
(3)În ceea ce priveşte asigurarea generală, fiecare stat membru are libertatea de a acorda autorizaţia pentru grupele de clase de asigurare menţionate în anexa I partea B.
Autorităţile de supraveghere pot limita autorizaţia solicitată pentru una dintre clase la operaţiunile stabilite în planul de afaceri menţionat la articolul 23.
(4)Întreprinderile aflate sub incidenţa prezentei directive pot practica activitatea de asistenţă menţionată la articolul 6 numai în cazul în care au primit autorizaţia pentru clasa 18 din anexa I partea A, fără a aduce atingere articolului 16 alineatul (1). În acest caz, prezenta directivă se aplică acestor operaţiuni.
(5)În ceea ce priveşte reasigurarea, autorizaţia se acordă pentru activitatea de reasigurare generală, activitatea de reasigurare de viaţă sau orice tip de activitate de reasigurare.
Cererea de autorizare se analizează ţinându-se seama de planul de afaceri care trebuie prezentat în temeiul articolului 18 alineatul (1) litera (c) şi de respectarea condiţiilor de autorizare stabilite de statul membru de la care se solicită autorizaţia.
Art. 16: Riscuri auxiliare
(1)Întreprinderea de asigurare care a obţinut o autorizaţie pentru un risc principal dintr-o clasă de asigurare sau dintr-o grupă de clase de asigurare stabilită în anexa I, poate asigura şi riscurile cuprinse într-o altă clasă de asigurare, fără a fi necesară obţinerea unei autorizaţii pentru aceste riscuri, cu condiţia ca riscurile să îndeplinească toate condiţiile următoare:
a)sunt legate de riscul principal;
b)privesc obiectul care este acoperit împotriva riscului principal; şi
c)sunt acoperite prin contractul care acoperă riscul principal.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), riscurile cuprinse în clasele 14,15 şi 17 prevăzute în anexa I partea A nu pot fi considerate drept riscuri auxiliare pentru alte clase de asigurare.
Cu toate acestea, asigurarea de protecţie juridică, prevăzută în clasa 17, poate fi considerată drept un risc auxiliar clasei 18, în cazul în care sunt întrunite condiţiile prevăzute la alineatul (1) şi oricare dintre condiţiile următoare:
a)riscul principal se referă numai la asistenţa furnizată persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor, absenţelor de la domiciliu sau de la reşedinţa obişnuită ale acestora; sau
b)asigurarea priveşte litigii sau riscuri care decurg sau sunt în legătură cu utilizarea navelor maritime.
Art. 17: Forma juridică a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare
(1)Statul membru de origine impune oricărei întreprinderi care solicită autorizarea în temeiul articolului 14 să adopte una dintre formele juridice prevăzute în anexa III.
(2)Statele membre pot constitui întreprinderi de drept public, cu condiţia ca respectivele entităţi să aibă drept obiect de activitate operaţiunile de asigurare sau de reasigurare, în condiţii echivalente cu cele în care funcţionează întreprinderile de drept privat.
(3)Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a cu privire la lista formelor enumerate în anexa III, cu excepţia punctelor 28 şi 29 din părţile A, B şi C.

Art. 18: Condiţii de autorizare
(1)Statul membru de origine impune oricărei întreprinderi care solicită autorizaţia:
a)în ceea ce priveşte întreprinderile de asigurare, să îşi limiteze obiectul de activitate la activitatea de asigurare şi la operaţiunile care decurg direct din aceasta, excluzând orice altă activitate comercială;
b)în ceea ce priveşte întreprinderile de reasigurare, să îşi limiteze obiectul la activitatea de reasigurare şi la operaţiunile asociate; această cerinţă poate include o funcţie de holding şi activităţi legate de sectorul financiar, în sensul articolului 2 alineatul (8) din Directiva 2002/87/CE;
c)să prezinte un plan de afaceri în conformitate cu articolul 23;
d)să deţină fondurile proprii de bază eligibile pentru a acoperi pragul absolut al cerinţei de capital minim, prevăzută la articolul 129 alineatul (1) litera (d);
e)să prezinte dovezi că, din acel moment, se va afla în postura de a deţine fonduri proprii eligibile pentru acoperirea cerinţei de capital de solvabilitate, prevăzută la articolul 100;
f)să prezinte dovezi că, din acel moment, se va afla în postura de a deţine fonduri proprii eligibile pentru acoperirea cerinţei de capital minim, prevăzută la articolul 128;
g)să prezinte dovezi că va fi în măsură să respecte sistemul de guvernanţă menţionat în capitolul IV secţiunea 2;
h)în ceea ce priveşte asigurarea generală, să comunice numele şi adresa tuturor reprezentanţilor însărcinaţi cu soluţionarea daunelor desemnaţi în temeiul articolului 4 din Directiva 2000/26/CE în orice stat membru altul decât statul membru în care este cerută autorizarea în cazul în care riscurile care trebuie acoperite sunt clasificate în clasa 10 din anexa I partea A din prezenta directivă, cu excepţia răspunderii transportatorului.
i)să indice dacă o cerere de autorizare a accesului la activitatea de asigurare directă sau de reasigurare sau a accesului la alt tip de activitate a unei întreprinderi reglementate sau la activitatea unui distribuitor de asigurări depusă într-un alt stat membru a fost respinsă sau dacă o astfel de autorizaţie a fost retrasă, precum şi motivele respingerii sau ale retragerii.

(2)Întreprinderea de asigurare care solicită autorizaţia pentru extinderea activităţilor la alte clase de asigurare sau extinderea unei autorizaţii care include numai o parte din riscurile unei clase de asigurare trebuie să prezinte un plan de afaceri în conformitate cu articolul 23.
În plus, întreprinderea trebuie să prezinte dovada că dispune de fondurile proprii eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim prevăzute la articolul 100 primul paragraf şi la articolul 128.
(3)Fără a aduce atingere alineatului (2), o întreprindere de asigurare care desfăşoară activităţi de asigurare de viaţă şi care solicită autorizarea în vederea extinderii activităţii sale la riscurile incluse în clasa 1 sau 2 din anexa I partea A, în conformitate cu articolul 73, demonstrează că:
a)deţine fondurile proprii eligibile de bază pentru a acoperi pragul absolut al cerinţei de capital minim pentru întreprinderile de asigurare de viaţă şi pragul absolut al cerinţei de capital minim pentru întreprinderile de asigurare generală, prevăzute la articolul 129 alineatul (1) litera (d);
b)se angajează să acopere din acel moment obligaţiile financiare minime prevăzute la articolul 74 alineatul (3).
(4)Fără a aduce atingere alineatului (2), o întreprindere de asigurare care desfăşoară activităţi de asigurare generală pentru riscurile incluse în clasa 1 sau 2 din anexa I partea A şi care solicită autorizarea în vederea extinderii activităţii sale la riscurile de asigurare de viaţă, în conformitate cu articolul 73, demonstrează că:
a)deţine fondurile proprii eligibile de bază pentru a acoperi pragul absolut al cerinţei de capital minim pentru întreprinderile de asigurare de viaţă şi pragul absolut al cerinţei de capital minim pentru întreprinderile de asigurare generală, prevăzute la articolul 129 alineatul (1) litera (d);
b)se angajează să acopere din acel moment obligaţiile financiare minime prevăzute la articolul 74 alineatul (3).
Art. 19: Legături strânse
În cazul în care există legături strânse între întreprinderea de asigurare sau întreprinderea de reasigurare şi alte persoane fizice sau juridice, autorităţile de supraveghere nu acordă autorizaţia decât în cazul în care respectivele legături nu împiedică buna desfăşurare a misiunii lor de supraveghere.
Autorităţile de supraveghere refuză autorizaţia în cazul în care actele cu putere de lege şi actele administrative dintr-o ţară terţă de care aparţin una sau mai multe persoane fizice sau juridice cu care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare are legături strânse sau anumite dificultăţi legate de aplicarea acestor acte împiedică buna desfăşurare a misiunii lor de supraveghere.
Autorităţile de supraveghere impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să le furnizeze informaţiile de care au nevoie pentru a se asigura de respectarea permanentă a condiţiilor prevăzute la primul paragraf.
Art. 20: Sediul central al întreprinderilor de asigurare şi al întreprinderilor de reasigurare
Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare ca sediile lor centrale să fie situate în acelaşi stat membru ca şi sediul lor social.
Art. 21: Condiţii privind poliţele şi nivelul primelor
(1)Statele membre nu impun aprobarea prealabilă sau notificări sistematice cu privire la condiţiile de asigurare generale şi speciale, nivelul primelor, bazele tehnice folosite în special la calcularea nivelului primelor şi rezervelor tehnice sau la formulare şi alte documente tipărite pe care o întreprindere intenţionează să le folosească în interacţiunile sale cu deţinătorii poliţelor de asigurare sau cu întreprinderile cedente sau retrocedente.
Cu toate acestea, pentru asigurarea de viaţă şi în scopul exclusiv de verificare a respectării dispoziţiilor de drept intern referitoare la principiile actuariale, statul membru de origine poate impune o notificare sistematică privind bazele tehnice utilizate la calcularea nivelului primelor şi rezervelor tehnice. Cerinţa respectivă nu constituie o condiţie prealabilă pentru autorizarea unei întreprinderi de asigurare de viaţă.
(2)Statele membre nu menţin şi nu introduc notificarea prealabilă sau aprobarea majorărilor de tarife propuse, decât ca element al unui sistem general de control al preţurilor.
(3)Statele membre pot verifica întreprinderile care solicită sau care au obţinut autorizaţia pentru clasa 18 din anexa I partea A în ceea ce priveşte mijloacele directe sau indirecte privind personalul şi materialele, inclusiv calificarea echipelor medicale şi calitatea echipamentelor de care dispun pentru a face faţă angajamentelor din acea clasă de asigurare.
(4)Statele membre pot să menţină sau să introducă acte cu putere de lege sau acte administrative care să prevadă aprobarea actului constitutiv şi a statutului şi comunicarea oricărui document necesar exercitării normale a supravegherii.
Art. 22: Nevoi economice ale pieţei
Statele membre nu impun ca o cerere de autorizaţie să fie examinată în funcţie de nevoile economice ale pieţei.
Art. 23: Planul de afaceri
(1)Planul de afaceri menţionat la articolul 18 alineatul (1) litera (c) conţine indicaţii sau justificări privind următoarele elemente:
a)natura riscurilor sau angajamentelor pe care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză îşi propune să le acopere;
b)tipul de contracte de reasigurare pe care întreprinderea de reasigurare îşi propune să le încheie cu întreprinderile sale cedente;
c)principiile sale directoare în materie de reasigurare şi retrocesiune;
d)elemente ale fondurilor proprii de bază care constituie pragul absolut al cerinţei de capital minim;
e)estimări privind cheltuielile de instalare a serviciilor administrative şi a reţelei de producţie; mijloacele financiare pentru acoperirea acestor cheltuieli şi, în cazul în care riscurile acoperite fac parte din clasa 18 din anexa I partea A, mijloacele de care dispune întreprinderea de asigurare pentru furnizarea asistenţei promise.
f)statele membre, ţările terţe şi, în cazul în care autorizaţiile de acces la activitatea de asigurare sau de reasigurare şi de exercitare a unei astfel de activităţi se acordă la nivelul unor zone geografice din cadrul ţărilor terţe, zonele geografice relevante ale ţărilor terţe respective în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză intenţionează să îşi desfăşoare activitatea.

(2)Pe lângă elementele stabilite la alineatul (1), pentru primele trei exerciţii financiare planul conţine următoarele:
a)un bilanţ previzional;
b)estimări privind viitoarea cerinţă de capital de solvabilitate, astfel cum este prevăzută în capitolul VI secţiunea 4 subsec-ţiunea 1, pe baza bilanţului previzional menţionat la litera (a), precum şi metoda de calcul utilizată pentru obţinerea acestor estimări;
c)estimări privind viitoarea cerinţă de capital minim, astfel cum este prevăzută la articolele 128 şi 129, pe baza bilanţului previzional menţionat la litera (a), precum şi metoda de calcul utilizată pentru obţinerea acestor estimări;
d)estimări referitoare la mijloacele financiare destinate să acopere rezervele tehnice, cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim;
e)în ceea ce priveşte asigurarea şi reasigurarea generală, şi următoarele:
(i)estimări ale cheltuielilor de gestionare, altele decât cele de instalare, în special cheltuielile generale curente şi comisioanele;
(ii)estimări privind primele sau cotizaţiile şi daunele;
f)în ceea ce priveşte asigurarea de viaţă, şi un plan care stabileşte estimări detaliate privind veniturile şi cheltuielile legate de activitatea directă, acceptările în reasigurare şi cedările în reasigurare.
Art. 24: Acţionari şi asociaţi care deţin o participaţie calificată
(1)Autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine nu acordă unei întreprinderi autorizaţia de iniţiere a activităţii de asigurare sau de reasigurare înainte de a fi obţinut comunicarea identităţii acţionarilor sau a asociaţilor, direcţi sau indirecţi, persoane fizice sau juridice, care deţin o participaţie calificată în respectiva întreprindere, precum şi comunicarea cuantumului respectivei participaţii.
Aceste autorităţi refuză autorizaţia în cazul în care, ţinând seama de necesitatea de a garanta o administrare corectă şi prudentă a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, nu sunt mulţumite de calitatea acţionarilor sau a asociaţilor.
(2)În sensul alineatului (1), se ţine seama de drepturile de vot menţionate la articolele 9 şi 10 din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată (1), precum şi de condiţiile de cumulare stabilite la articolul 12 alineatele (4) şi (5) din directiva respectivă.
(1)JO L 390, 31.12.2004, p. 38.
Statele membre nu ţin seama de drepturile de vot sau acţiunile pe care le pot deţine societăţi de investiţii sau instituţii de credit ca urmare a subscrierii de instrumente financiare şi/sau a plasării instrumentelor financiare în baza unui angajament ferm, prevăzute în secţiunea A punctul 6 din anexa I la Directiva 2014/65/UE, cu condiţia ca drepturile respective să nu fie exercitate sau utilizate în vreun alt mod pentru a interveni în administrarea activităţii emitentului, pe de o parte, şi cedate în termen de un an de la data achiziţiei, pe de altă parte.

Art. 25: Refuzul autorizaţiei
Orice decizie de refuz trebuie motivată în mod precis şi notificată întreprinderii în cauză.
Fiecare stat membru prevede dreptul de a apela la instanţă în cazul în care se refuză acordarea autorizaţiei.
Aceeaşi posibilitate este prevăzută şi pentru cazul în care autorităţile de supraveghere nu s-au pronunţat în ceea ce priveşte cererea de autorizare în termen de şase luni sau, în cazul evaluării comune în temeiul articolului 26 alineatul (4), în termen de opt luni de la data primirii acesteia.
Fiecare refuz al unei autorizaţii, inclusiv identificarea întreprinderii solicitante şi motivele refuzului, se notifică Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale) (EIOPA) instituite prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (*7). EIOPA menţine actualizată o bază de date cu aceste de informaţii şi acordă autorităţilor de supraveghere acces la baza de date.
(*7)Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 48).

Art. 25a: Notificarea şi publicarea autorizaţiilor sau retragerilor de autorizaţii
Fiecare autorizaţie sau retragere a unei autorizaţii se notifică EIOPA. Denumirea fiecărei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare autorizate se înscrie pe o listă. AEAPO publică lista respectivă pe site-ul său internet şi asigură actualizarea sa.

Art. 26: Consultarea prealabilă a autorităţilor celorlalte state membre
(1)Autorităţile de supraveghere din orice stat membru interesat sunt consultate înainte de acordarea autorizaţiei unei întreprinderi care este:
a)o filială a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare autorizate în statul membru respectiv;
b)o filială a unei întreprinderi-mamă a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare autorizate în statul membru respectiv; sau
c)o întreprindere controlată de aceeaşi persoană, fizică sau juridică, ce controlează o întreprindere de asigurare sau de reasigurare autorizată din statul membru respectiv.
(2)Autorităţile unui stat membru implicat care sunt responsabile pentru supravegherea instituţiilor de credit sau a întreprinderilor de investiţii sunt consultate înainte de acordarea unei autorizaţii unei întreprinderi de asigurare sau reasigurare care este:
a)o filială a unei instituţii de credit sau a unei întreprinderi de investiţii autorizate din Comunitate;
b)o filială a întreprinderii-mamă a unei instituţii de credit sau a unei întreprinderi de investiţii autorizate în Comunitate; sau
c)o întreprindere controlată de aceeaşi persoană, fizică sau juridică, ce controlează o instituţie de credit sau o întreprindere de investiţii autorizată în Comunitate.
(3)Autorităţile menţionate la alineatele (1) şi (2) se consultă, în special, în scopul evaluării calităţii acţionarilor, precum şi a cerinţelor de competenţă şi onorabilitate pentru toate persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau care deţin alte funcţii-cheie, asociate la gestionarea altei întreprinderi din acelaşi grup.
Respectivele autorităţi îşi comunică orice informaţii privind calitatea acţionarilor şi cerinţele de competenţă şi onorabilitate pentru toate persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau care deţin alte funcţii-cheie, în măsura în care aceste informaţii prezintă interes pentru celelalte autorităţi competente interesate pentru eliberarea unei autorizaţii sau pentru controlul continuu al respectării condiţiilor de desfăşurare a activităţii.
(4)În cazul în care trebuie consultate mai multe autorităţi de supraveghere în temeiul alineatului (1), orice autoritate de supraveghere în cauză poate solicita autorităţii de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii care solicită autorizarea, în termen de o lună de la data primirii cererii de consultare, să efectueze o evaluare comună a cererii de autorizare. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii care solicită autorizarea ţine seama de concluziile evaluării comune atunci când ia decizia sa finală.

Art. 27: Obiectivul principal al supravegherii
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere dispun de mijloacele necesare şi deţin expertiza, capacitatea şi competenţele necesare pentru atingerea principalului obiectiv al supravegherii, şi anume protejarea deţinătorilor de poliţe de asigurare şi a beneficiarilor.
Art. 28: Stabilitatea financiară şi prociclicitatea
Fără a aduce atingere principalului obiectiv al supravegherii, prevăzut la articolul 27, statele membre garantează că, în exercitarea sarcinilor lor generale, autorităţile de supraveghere iau în considerare în mod adecvat impactul potenţial al deciziilor lor asupra stabilităţii sistemelor financiare în cauză din Uniunea Europeană, în special în situaţii de urgenţă, ţinând seama de informaţiile disponibile la momentul respectiv.
În perioadele de perturbări excepţionale ale pieţelor financiare, autorităţile de supraveghere ţin seama de posibilele efecte proci-clice ale acţiunilor lor.
Art. 29: Principiile generale ale supravegherii
(1)Supravegherea se bazează pe o abordare prospectivă în funcţie de riscuri. Aceasta include verificarea în mod continuu a desfăşurării corespunzătoare a activităţii de asigurare sau de reasigurare şi a respectării dispoziţiilor de supraveghere de către întreprinderile de asigurare şi de reasigurare.
(2)Supravegherea întreprinderilor de asigurare şi reasigurare constă într-o combinaţie adecvată de activităţi la distanţă şi controale la sediu.
(3)Statele membre se asigură că cerinţele stabilite în prezenta directivă sunt aplicate proporţional cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, în special în ceea ce priveşte întreprinderile clasificate drept întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate.

(4)Actele delegate şi standardele tehnice de reglementare şi de punere în aplicare adoptate de Comisie respectă principiul proporţionalităţii, garantând astfel aplicarea proporţională a prezentei directive, în special în cazul întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate.
Proiectele de standarde tehnice de reglementare înaintate de EIOPA în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare înaintate în conformitate cu articolul 15 din regulamentul menţionat şi ghidurile şi recomandările emise în conformitate cu articolul 16 din regulamentul menţionat garantează aplicarea proporţională a prezentei directive, în special în cazul întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate.
(5)Comisia completează prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, prin care se precizează următoarele:
a)criteriile prevăzute la articolul 29a alineatul (1), inclusiv metoda de calculare a sumei menţionate la litera (a) punctul (iv), litera (b) punctul (v) şi litera (c) punctul (vii) de la alineatul respectiv;
b)metodologia care urmează să fie utilizată la clasificarea întreprinderilor ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate; şi
c)condiţiile de acordare sau de retragere a aprobării autorităţilor de supraveghere pentru măsurile de proporţionalitate care urmează să fie utilizate de întreprinderile care nu sunt clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate, astfel cum sunt menţionate la articolul 29d.

Art. 29a: Criterii pentru identificarea întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile sunt clasificate drept întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate, în conformitate cu procesul prevăzut la articolul 29b, în cazul în care, pe durata celor două exerciţii financiare consecutive imediat anterioare acestei clasificări, întreprinderile respective îndeplinesc următoarele criterii:
a)în cazul întreprinderilor care desfăşoară activităţi de asigurare de viaţă şi al întreprinderilor care desfăşoară atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi activităţi de asigurare generală, ale căror rezerve tehnice aferente activităţilor de asigurare de viaţă reprezintă cel puţin 20 % din totalul rezervelor tehnice menţionate la articolul 76, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale şi al căror venit anual din primele brute subscrise aferent activităţilor de asigurare generală reprezintă mai puţin de 40 % din totalul anual al primelor brute subscrise, se îndeplinesc toate criteriile următoare:
(i)submodulul «risc de rată a dobânzii» menţionat la articolul 105 alineatul (5) al doilea paragraf litera (a) nu depăşeşte 5 % din rezervele tehnice menţionate la articolul 76, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale;
(ii)venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din subscrieri în alte state membre decât statul membru de origine în care întreprinderea a primit autorizaţia în conformitate cu articolul 14 este mai mic decât oricare dintre următoarele praguri:
1.20000 000 EUR;
2.10% din venitul său total anual din primele brute subscrise;
(iii)rezervele tehnice menţionate la articolul 76 aferente activităţilor de asigurare de viaţă, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, nu depăşesc 1 000 000 000 EUR;
(iv)suma următoarelor elemente nu depăşeşte 20 % din investiţiile totale:
1.modulul «risc de piaţă» menţionat la articolul 105 alineatul (5);
2.- partea din modulul «risc de contrapartidă» menţionat la articolul 105 alineatul (6) care corespunde expunerilor la securitizări, instrumente financiare derivate, creanţe de la intermediari şi alte active de investiţii care nu sunt acoperite de submodulul «risc de marjă de credit»;
3.orice cerinţă de capital aplicabilă investiţiilor în active necorporale care nu sunt acoperite de modulele «risc de piaţă» şi «risc de contrapartidă»;
(v)acceptările în reasigurare de către întreprindere nu depăşesc 50 % din venitul său total anual din primele brute subscrise;
(vi)cerinţa de capital de solvabilitate este respectată;
b)în cazul întreprinderilor care desfăşoară activităţi de asigurare generală şi al întreprinderilor care desfăşoară atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi activităţi de asigurare generală, al căror venit anual din primele brute subscrise aferent activităţilor de asigurare generală reprezintă cel puţin 40 % din totalul venitului lor anual din primele brute subscrise şi ale căror rezerve tehnice aferente activităţilor de asigurare de viaţă reprezintă mai puţin de 20 % din totalul rezervelor lor tehnice menţionate la articolul 76, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, se îndeplinesc toate criteriile următoare:
(i)rata combinată medie pentru activităţile de asigurare generală, după deducerea reasigurării, din ultimii trei ani este mai mică de 100 %;
(ii)venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din subscrieri în alte state membre decât statul membru de origine în care întreprinderea a primit autorizaţia în conformitate cu articolul 14 este mai mic decât oricare dintre următoarele praguri:
1.20000 000 EUR;
2.10% din venitul său total anual din primele brute subscrise;
(iii)venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din activităţile de asigurare generală nu depăşeşte 100 000 000 EUR;
(iv)suma primelor brute subscrise anuale din clasele 5-7, 11, 12, 14 şi 15 din anexa I partea A nu depăşeşte 30 % din totalul primelor subscrise anuale aferente activităţii de asigurare generală;
(v)suma următoarelor elemente nu depăşeşte 20 % din investiţiile totale:
1.modulul «risc de piaţă» menţionat la articolul 105 alineatul (5);
2.- partea din modulul «risc de contrapartidă» menţionat la articolul 105 alineatul (6) care corespunde expunerilor la securitizări, instrumente financiare derivate, creanţe de la intermediari şi alte investiţii care nu sunt acoperite de submodulul «risc de marjă de credit»;
3.orice cerinţă de capital aplicabilă investiţiilor în active necorporale care nu sunt acoperite de modulele «risc de piaţă» şi «risc de contrapartidă»;
(vi)acceptările în reasigurare de către întreprindere nu depăşesc 50 % din venitul său total anual din primele brute subscrise;
(vii)cerinţa de capital de solvabilitate este respectată;
c)în cazul întreprinderilor care desfăşoară atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi activităţi de asigurare generală, ale căror rezerve tehnice aferente activităţilor de asigurare de viaţă reprezintă cel puţin 20 % din totalul rezervelor lor tehnice menţionate la articolul 76, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, şi al căror venit anual din primele brute subscrise aferent activităţilor de asigurare generală reprezintă cel puţin 40 % din totalul venitului lor anual din primele brute subscrise, se îndeplinesc toate criteriile următoare:
(i)submodulul «risc de rată a dobânzii» menţionat la articolul 105 alineatul (5) al doilea paragraf litera (a) nu depăşeşte 5 % din rezervele tehnice menţionate la articolul 76, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale;
(ii)rata combinată medie pentru activităţile de asigurare generală, după deducerea reasigurării, din ultimii trei ani este mai mică de 100 %;
(iii)rezervele tehnice menţionate la articolul 76 aferente activităţilor de asigurare de viaţă, înainte de deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi din vehiculele investiţionale, nu depăşesc 1 000 000 000 EUR;
(iv)venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din activităţile de asigurare generală nu depăşeşte 100 000 000 EUR;
(v)venitul anual din primele brute subscrise care rezultă din subscrieri în alte state membre decât statul membru de origine în care întreprinderea a primit autorizaţia în conformitate cu articolul 14 este mai mic decât oricare dintre următoarele praguri:
1.20000 000 EUR;
2.10% din venitul său total anual din primele brute subscrise;
(vi)suma primelor brute subscrise anuale din clasele 5-7, 11, 12, 14 şi 15 din anexa I partea A nu depăşeşte 30 % din totalul primelor subscrise anuale aferente activităţii de asigurare generală;
(vii)suma următoarelor elemente nu depăşeşte 20 % din investiţiile totale:
1.modulul «risc de piaţă» menţionat la articolul 105 alineatul (5);
2.- partea din modulul «risc de contrapartidă» menţionat la articolul 105 alineatul (6) care corespunde expunerilor la securitizări, instrumente financiare derivate, creanţe de la intermediari şi alte active de investiţii care nu sunt acoperite de submodulul «risc de marjă de credit»;
3.orice cerinţă de capital aplicabilă investiţiilor în active necorporale care nu sunt acoperite de modulele «risc de piaţă» şi «risc de contrapartidă»;
(viii)acceptările în reasigurare de către întreprindere nu depăşesc 50 % din venitul său total anual din primele brute subscrise;
(ix)cerinţa de capital de solvabilitate este respectată.
Criteriile prevăzute la primul paragraf litera (a) punctele (ii) şi (v), litera (b) punctele (ii) şi (vi) şi litera (c) punctele (v) şi (viii) nu se aplică întreprinderilor de asigurare captive sau întreprinderilor de reasigurare captive.
Prin derogare de la primul paragraf, întreprinderile de asigurare captive şi întreprinderile de reasigurare captive sunt clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate şi în cazul în care nu îndeplinesc criteriile prevăzute la primul paragraf, cu condiţia să îndeplinească cumulativ următoarele două criterii:
(a)persoanele asigurate şi beneficiarii sunt oricare dintre următoarele:
(i)entităţi juridice ale grupului din care face parte întreprinderea de asigurare captivă sau întreprinderea de reasigurare captivă;
(ii)persoane fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului respectiv, cu condiţia ca activitatea desfăşurată în legătură cu persoanele fizice respective să rămână sub 5 % din rezervele tehnice;
(b)obligaţiile de asigurare şi contractele de asigurare care stau la baza obligaţiilor de reasigurare ale întreprinderii de asigurare captive sau ale întreprinderii de reasigurare captive nu constau în asigurări obligatorii de răspundere civilă.
(2)În cazul întreprinderilor care au obţinut autorizaţia în conformitate cu articolul 14 în ultimele două exerciţii financiare, îndeplinirea criteriilor stabilite la alineatul (1) de la prezentul articol se evaluează în ceea ce priveşte ultimul exerciţiu financiar anterior clasificării sau, în cazul în care autorizaţia a fost obţinută în ultimele 12 luni, în ceea ce priveşte planul de afaceri menţionat la articolul 23.
(3)Următoarele întreprinderi nu sunt niciodată clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate:
a)întreprinderile care utilizează un model intern parţial sau integral aprobat pentru a calcula cerinţa de capital de solvabilitate, în conformitate cu cerinţele privind modelele interne integrale şi parţiale prevăzute în capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 3;
b)întreprinderile care sunt întreprinderi-mamă ale unui conglomerat financiar în înţelesul articolului 2 punctul 14 din Directiva 2002/87/CE sau ale unui grup în înţelesul articolului 212 din prezenta directivă, cărora li se aplică supravegherea la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) litera (a) sau (b) din prezenta directivă, cu excepţia cazului în care grupul este clasificat ca grup mic şi cu un grad redus de complexitate;
c)întreprinderile care sunt întreprinderea-mamă a unei întreprinderi menţionate la articolul 228 alineatul (1) literele (a)-(e);
d)întreprinderile care administrează fonduri colective de pensii în înţelesul articolului 2 alineatul (3) litera (b) punctele (iii) şi (iv), în cazul în care valoarea activelor fondurilor colective de pensii depăşeşte 1 000 000 000 EUR.
Art. 29b: Procesul de clasificare a întreprinderilor care îndeplinesc criteriile
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 29a pot să notifice autorităţii de supraveghere că îndeplinesc respectivele criterii, pentru a fi clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate.
(2)Notificarea menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol se transmite de către întreprindere autorităţii de supraveghere din statul membru care a acordat autorizaţia prealabilă menţionată la articolul 14. Notificarea respectivă include toate elementele următoare:
a)dovada îndeplinirii tuturor criteriilor prevăzute la articolul 29a aplicabile întreprinderii respective;
b)o declaraţie conform căreia întreprinderea nu are în vedere nicio modificare strategică care ar avea drept rezultat neîndeplinirea în următorii trei ani a oricăruia dintre criteriile prevăzute la articolul 29a;
c)o identificare a măsurilor de proporţionalitate pe care întreprinderea preconizează să le pună în aplicare, în special dacă se intenţionează să se utilizeze simplificarea celei mai bune estimări, şi informaţii din care să reiasă dacă întreprinderea are în vedere să utilizeze metoda simplificată de calculare a rezervelor tehnice, prevăzută la articolul 77 alineatul (8).
(3)Autoritatea de supraveghere se poate opune clasificării ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate în termen de două luni de la primirea notificării complete menţionate la alineatul (1), pe motive legate exclusiv de oricare dintre următoarele aspecte:
a)neîndeplinirea criteriilor prevăzute la articolul 29a;
b)nerespectarea cerinţei de capital de solvabilitate, evaluată fără utilizarea niciuneia dintre măsurile tranzitorii menţionate la articolul 77a alineatul (2), la articolul 308c, la articolul 308d sau, după caz, la articolul 111 alineatul (1) al doilea paragraf;
c)întreprinderea reprezintă peste 5 % din piaţa de asigurări şi reasigurări de viaţă sau, după caz, de asigurări şi reasigurări generale a statului membru de origine al întreprinderii, în conformitate cu articolul 35a alineatul (1) al doilea paragraf.
(4)Decizia autorităţii de supraveghere de a se opune clasificării ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate se motivează şi se comunică în scris întreprinderii în cauză.
În absenţa unei astfel de decizii, întreprinderea este clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate de la data expirării termenului de două luni menţionat la alineatul (3).
În cazul în care, înainte de expirarea termenului de două luni menţionat la alineatul (3), autoritatea de supraveghere emite o decizie care confirmă îndeplinirea criteriilor, întreprinderea este clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate de la data deciziei respective.
(5)În ceea ce priveşte cererile primite de autorităţile de supraveghere în primele şase luni de la 30 ianuarie 2027, termenul menţionat la alineatul (3) se prelungeşte la patru luni.
(6)O întreprindere este clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate atât timp cât clasificarea respectivă nu încetează în conformitate cu prezentul alineat.
În cazul în care o întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate nu mai îndeplineşte oricare dintre criteriile prevăzute la articolul 29a alineatul (1), întreprinderea respectivă informează fără întârziere autoritatea de supraveghere. În cazul în care neîndeplinirea criteriilor persistă fără întrerupere timp de doi ani consecutivi, întreprinderea informează autoritatea de supraveghere cu privire la această situaţie şi încetează să mai fie clasificată drept întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate începând din următorul exerciţiu financiar.
În cazul în care o întreprindere care a fost clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate îndeplineşte oricare dintre criteriile de excludere prevăzute la articolul 29a alineatul (3), întreprinderea respectivă informează fără întârziere autoritatea de supraveghere şi încetează să mai fie clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate începând din exerciţiul financiar următor.
Art. 29c: Aplicarea măsurilor de proporţionalitate de întreprinderile clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate pot aplica toate măsurile de proporţionalitate.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care consideră că profilul de risc al unei întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate prezintă deficienţe semnificative, autoritatea de supraveghere poate să solicite întreprinderii în cauză să nu mai aplice una sau mai multe dintre măsurile de proporţionalitate, cu condiţia ca solicitarea să fie justificată în mod corespunzător în scris, cu referire la deficienţele specifice ale profilului de risc al întreprinderii. Se consideră că există deficienţe semnificative în cazul în care:
a)cerinţa de capital de solvabilitate nu mai este respectată sau există riscul nerespectării sale în următoarele trei luni, fapt evaluat, după caz, fără utilizarea niciuneia dintre măsurile tranzitorii menţionate la articolul 77a alineatul (2), la articolul 308c, la articolul 308d sau, după caz, la articolul 111 alineatul (1) al doilea paragraf;
b)sistemul de guvernanţă al întreprinderii este ineficient în înţelesul articolului 41; sau
c)modificări importante ale profilului de risc al întreprinderii ar putea conduce la neîndeplinirea în mod semnificativ a oricăruia dintre criteriile prevăzute la articolul 29a alineatul (1).
Art. 29d: Aplicarea măsurilor de proporţionalitate de întreprinderi care nu sunt clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care nu sunt clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate pot aplica măsurile de proporţionalitate prevăzute la articolul 35 alineatul (5a), articolul 41, articolul 45 alineatele (1b) şi (5), articolul 77 alineatul (8) şi articolul 144a alineatul (4), precum şi măsurile de proporţionalitate prevăzute în actele delegate adoptate în temeiul prezentei directive care sunt atât aplicabile în mod explicit întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate în conformitate cu articolul 29c, cât şi identificate în sensul prezentului articol, numai cu aprobarea prealabilă din partea autorităţii de supraveghere.
Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare prezintă autorităţii de supraveghere o cerere scrisă de aprobare. Respectiva cerere include:
a)o listă a măsurilor de proporţionalitate pe care întreprinderea intenţionează să le aplice şi motivele pentru care utilizarea acestora este justificată în raport cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţilor întreprinderii;
b)orice altă informaţie semnificativă privind profilul de risc al întreprinderii;
c)o declaraţie conform căreia întreprinderea nu are în vedere nicio modificare strategică care ar avea un impact asupra profilului de risc al întreprinderii în următorii trei ani.
(2)În termen de două luni de la primirea cererii menţionate la alineatul (1) al doilea paragraf, autoritatea de supraveghere evaluează cererea şi informează întreprinderea cu privire la aprobarea sau respingerea acesteia, precum şi cu privire la măsurile de proporţionalitate a căror aplicare o aprobă. În cazul în care autoritatea de supraveghere aprobă aplicarea măsurilor de proporţionalitate în anumite condiţii, decizia de aprobare conţine motivele care stau la baza respectivelor condiţii. Decizia autorităţii de supraveghere de a se opune aplicării uneia sau mai multora dintre măsurile de proporţionalitate enumerate în cerere se notifică în scris şi prezintă motivele pe care se bazează. Motivele respective sunt legate de profilul de risc al întreprinderii.
(3)Autoritatea de supraveghere poate să solicite orice informaţie suplimentară care este necesară pentru finalizarea evaluării menţionate la alineatul (2). Termenul menţionat la alineatul respectiv se suspendă pe perioada cuprinsă între data primei solicitări de informaţii de către autorităţile de supraveghere şi data primirii unui răspuns din partea întreprinderii în cauză la respectiva solicitare. Eventualele cereri suplimentare formulate de autoritatea de supraveghere nu conduc la suspendarea termenului de evaluare.
(4)În ceea ce priveşte cererile primite de autorităţile de supraveghere înainte de 31 iulie 2027, termenul menţionat la alineatul (2) este de patru luni.
(5)Aprobarea aplicării măsurilor de proporţionalitate poate fi modificată sau retrasă în orice moment dacă profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare s-a modificat. Orice decizie a autorităţii de supraveghere de modificare sau de retragere a aprobării precizează motivele acesteia şi se comunică în scris întreprinderii în cauză.
Art. 29e: Monitorizarea aplicării măsurilor de proporţionalitate
(1)În termen de un an de la clasificarea lor ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare raportează autorităţilor lor de supraveghere informaţii cu privire la măsurile de proporţionalitate aplicate, în cadrul informaţiilor care trebuie furnizate în scopuri de supraveghere, astfel cum sunt menţionate la articolul 35. În cazul în care astfel de întreprinderi intenţionează să modifice lista măsurilor de proporţionalitate care urmează să fie aplicate, acestea informează imediat autorităţile lor de supraveghere.
(2)În cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică măsuri de proporţionalitate în temeiul articolului 29d decid să nu mai aplice astfel de măsuri, acestea informează autorităţile lor de supraveghere în această privinţă.
(3)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică orice măsuri de proporţionalitate care corespund măsurilor existente în temeiul prezentei directive până la 28 ianuarie 2025 pot continua să aplice astfel de măsuri fără a aplica cerinţele prevăzute la articolele 29b, 29c şi 29d, pe o perioadă care nu depăşeşte patru exerciţii financiare.

Art. 30: Autorităţile de supraveghere şi sfera supravegherii
(1)Supravegherea financiară a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, inclusiv a activităţilor pe care le desfăşoară prin intermediul sucursalelor sau în regim de libertate de a presta servicii, ţine exclusiv de competenţa statului membru de origine.
(2)Supravegherea financiară prevăzută la alineatul (1) include verificarea, pentru ansamblul activităţilor întreprinderii de asigurare şi de reasigurare, a sistemului de guvernanţă al acesteia, a solvabilităţii sale, a constituirii rezervelor sale tehnice, a activelor sale şi a fondurilor proprii eligibile, în conformitate cu normele stabilite sau cu practicile urmate în statul membru de origine în temeiul dispoziţiilor adoptate la nivelul Uniunii.
În cazul în care întreprinderile de asigurare în cauză sunt autorizate să acopere riscurile incluse în clasa 18 din anexa I partea A, supravegherea se extinde, de asemenea, la controlul mijloacelor tehnice de care dispun întreprinderile de asigurare pentru a efectua operaţiunile de asistenţă pe care se angajează să le efectueze, în măsura în care legislaţia statului membru de origine prevede un control al acestor mijloace.
(3)În cazul în care autorităţile de supraveghere din statul membru în care este situat riscul sau din statul membru al angajamentului sau, în cazul unei societăţi de reasigurare, autorităţile de reglementare din statul membru gazdă sunt îndreptăţite să considere că activităţile unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare i-ar putea afecta soliditatea financiară, acestea informează autorităţile de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii respective.
Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine stabilesc dacă întreprinderea îndeplineşte principiile prudenţiale stabilite de prezenta directivă.
Art. 31: Transparenţă şi răspundere
(1)Autorităţile de supraveghere îşi duc la îndeplinire sarcinile în mod transparent şi responsabil, respectând principiul protecţiei informaţiilor confidenţiale.
(2)Statele membre se asigură că sunt publicate următoarele informaţii:
a)textele actelor cu putere de lege şi ale actelor administrative şi recomandările generale din domeniul reglementării asigurărilor;
b)criteriile şi metodele generale, inclusiv instrumentele dezvoltate în conformitate cu articolul 34 alineatul (4), utilizate în procesul de supraveghere stabilit la articolul 36;
c)date statistice agregate cu privire la aspecte-cheie ale aplicării cadrului prudenţial;
d)maniera de exercitare a opţiunilor prevăzute de prezenta directivă;
e)obiectivele supravegherii şi principalele funcţii şi activităţi ale acesteia.
Publicarea informaţiilor prevăzute la primul paragraf este suficientă pentru a permite o comparaţie între abordările adoptate în materie de supraveghere de către autorităţile de supraveghere ale diferitelor state membre.
Publicarea se face într-un format comun, informaţiile fiind actualizate regulat. Informaţiile menţionate la primul paragraf literele (a)-(e) sunt disponibile în fiecare stat membru la o adresă electronică unică.
(3)Statele membre prevăd proceduri transparente pentru numirea şi destituirea membrilor organelor de conducere şi de administrare ale propriilor autorităţi de supraveghere.
(4)Fără a aducere atingere articolului 35, articolului 51, articolului 254 alineatul (2) şi articolului 256, Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a cu privire la alineatul (2) de la prezentul articol, prin care se precizează aspectele cheie cu privire la care se publică date statistice agregate, precum şi cuprinsul şi data publicării informaţiilor.
(5)Pentru a asigura condiţii uniforme legate de aplicarea alineatului (2) de la prezentul articol şi fără a aduce atingere articolului 35, articolului 51, articolului 254 alineatul (2) şi articolului 256, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica machetele şi structura informaţiilor publicate conform prezentului articol.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la 30 septembrie 2015.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 32: Interdicţia de a refuza contracte de reasigurare sau de retrocesiune
(1)Statul membru de origine al unei întreprinderi de asigurare nu poate refuza un contract de reasigurare încheiat cu o întreprindere de reasigurare sau cu o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu articolul 14 din motive direct legate de soliditatea financiară a respectivei întreprinderi de reasigurare sau a respectivei întreprinderi de asigurare.
(2)Statul membru de origine al întreprinderii de reasigurare nu poate refuza un contract de retrocesiune încheiat de o întreprindere de reasigurare cu o altă întreprindere de reasigurare sau cu o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu articolul 14 din motive legate direct de soliditatea financiară a respectivei întreprinderi de reasigurare sau a respectivei întreprinderi de asigurare.
Art. 33: Supravegherea sucursalelor stabilite într-un alt stat membru
Statele membre prevăd că, în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare autorizată într-un alt stat membru îşi desfăşoară activitatea prin intermediul unei sucursale, autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine pot, după ce au informat autorităţile de supraveghere ale statului membru gazdă în cauză, să procedeze chiar ele sau prin intermediul unor persoane desemnate în acest scop la verificarea la faţa locului a informaţiilor necesare pentru a asigura supravegherea financiară a întreprinderii.
Autorităţile statului membru gazdă în cauză pot participa la aceste verificări.
În cazul în care o autoritate de supraveghere a informat autorităţile de supraveghere dintr-un stat membru gazdă că intenţionează să desfăşoare verificări la faţa locului în conformitate cu primul paragraf şi în cazul în care autorităţii de supraveghere respective i se interzice să îşi exercite dreptul de a desfăşura verificările la faţa locului sau în cazul în care autorităţile de supraveghere respective nu îşi pot exercita în practică dreptul de participare în conformitate cu al doilea paragraf, autorităţile de supraveghere pot înainta chestiunea AEAPO, solicitând asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În această situaţie, AEAPO poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul menţionat.
În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, AEAPO poate participa la inspecţiile la faţa locului în cazul în care acestea sunt organizate în comun de către două sau mai multe autorităţi de supraveghere.

Art. 34: Competenţe de supraveghere generale
(1)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţa de a lua măsuri preventive şi corective pentru a garanta că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare respectă actele cu putere de lege şi actele administrative pe care trebuie să le respecte în fiecare stat membru.
(2)Autorităţile de supraveghere au competenţa de a lua orice măsuri necesare, inclusiv, dacă este cazul, măsuri cu caracter administrativ sau financiar, în ceea ce priveşte întreprinderile de asigurare sau de reasigurare, precum şi membrii organului administrativ, de conducere sau de control al acestora.
(3)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţa de a impune prezentarea tuturor informaţiilor necesare pentru desfăşurarea acţiunilor de supraveghere în conformitate cu articolul 35.
(4)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţa de a crea, pe lângă calcularea cerinţei de capital de solvabilitate şi dacă acest lucru este oportun, instrumentele cantitative necesare în cadrul procesului de supraveghere, pentru a evalua capacitatea întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare de a face faţă unor evenimente posibile sau unor schimbări viitoare ale condiţiilor economice care ar putea avea efecte nefavorabile asupra situaţiei lor financiare globale. Autorităţile de supraveghere au competenţa de a impune efectuarea de către întreprinderi a testelor necesare.
(5)Autorităţile de supraveghere au competenţa de a realiza controale la sediul întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare.
(6)Competenţele de supraveghere se aplică la momentul oportun şi în mod proporţional.
(7)Competenţele cu privire la întreprinderile de asigurare şi de reasigurare menţionate la alineatele (1)-(5) sunt valabile şi pentru activităţile externalizate ale întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare.
(8)Măsurile stabilite la alineatele (1)-(5) şi (7) sunt puse în aplicare, după caz, prin executare silită, prin intermediul instanţelor judecătoreşti.
Art. 35: Informaţii care trebuie furnizate în scopuri de supraveghere
(1)Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să prezinte autorităţilor de supraveghere informaţiile necesare în scopul supravegherii, ţinând cont de obiectivele supravegherii stabilite la articolele 27 şi 28 şi de principiile generale ale supravegherii stabilite la articolul 29, în special de principiul proporţionalităţii. Astfel de informaţii conţin cel puţin informaţiile necesare pentru următoarele acţiuni, în timpul desfăşurării proceselor menţionate la articolul 36:
a)evaluarea sistemului de guvernanţă utilizat de întreprinderi, a activităţilor pe care le desfăşoară, a principiilor de evaluare aplicate în materie de solvabilitate, a riscurilor cu care se confruntă şi a sistemelor de management al riscurilor, precum şi a structurii capitalului, a necesităţilor şi a conducerii acestor întreprinderi;
b)luarea oricăror decizii corespunzătoare în urma exercitării drepturilor şi obligaţiilor lor de supraveghere.
(2)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au următoarele competenţe:
a)de a stabili natura, nivelul şi formatul informaţiilor menţionate la alineatul (1) pe care trebuie să le prezinte întreprinderile de asigurare şi de reasigurare la următoarele repere temporale:
(i)la perioade predefinite;
(ii)la survenirea unor evenimente predefinite;
(iii)pe parcursul investigaţiilor cu privire la situaţia unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare;
b)de a obţine orice informaţii cu privire la contractele deţinute de intermediari sau la contractele încheiate cu terţi; şi
c)de a solicita informaţii de la experţi externi, precum auditorii şi actuarii.
(3)Informaţiile menţionate la alineatele (1) şi (2) cuprind următoarele:
a)elemente calitative sau cantitative sau orice combinaţie adecvată între acestea;
b)elemente istorice, actuale sau prospective sau orice combinaţie adecvată între acestea; şi
c)date din surse interne sau din surse externe sau orice combinaţie adecvată între acestea.
(4)Informaţiile menţionate la alineatele (1) şi (2) respectă următoarele principii:
a)trebuie să reflecte natura, amploarea şi complexitatea activităţii întreprinderii în cauză, în special riscurile inerente acestor activităţi;
b)trebuie să fie accesibile, complete în toate aspectele semnificative, comparabile şi consecvente în timp; şi
c)trebuie să fie adecvate, fiabile şi inteligibile.
(5)Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să deţină sisteme şi structuri corespunzătoare pentru îndeplinirea cerinţelor stabilite la alineatele (1)-(4), precum şi o politică scrisă, aprobată de organul administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, care să asigure permanent adecvarea informaţiilor prezentate.
(51)Ţinând seama de informaţiile solicitate la alineatele (1), (2) şi (3) şi de principiile prevăzute la alineatul (4), statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prezintă autorităţilor de supraveghere un raport periodic de supraveghere care cuprinde informaţii privind activitatea şi rezultatele obţinute de întreprindere, sistemul său de guvernanţă, profilul său de risc, evaluarea pentru determinarea solvabilităţii sale şi gestionarea capitalului său în perioada de raportare.
Frecvenţa raportului periodic de supraveghere este următoarea:
a)pentru întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate, o dată la trei ani sau, în cazul în care acest lucru este permis de autoritatea de supraveghere, minimum o dată la cinci ani;
b)pentru întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, altele decât întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate, o dată la trei ani.
În sensul celui de-al doilea paragraf litera (b), dacă se consideră necesar, autoritatea de supraveghere poate solicita întreprinderilor supravegheate să raporteze mai frecvent.

(6)
[textul din Art. 35, alin. (6) din titlul I, capitolul III a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 15., alin. (C) din Directiva 2/27-nov-2024]
(7)
[textul din Art. 35, alin. (7) din titlul I, capitolul III a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 15., alin. (C) din Directiva 2/27-nov-2024]
(8)
[textul din Art. 35, alin. (8) din titlul I, capitolul III a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 15., alin. (C) din Directiva 2/27-nov-2024]
(9)Comisia completează prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează următoarele:
a)informaţiile menţionate la alineatele (1)-(4) de la prezentul articol;
b)criteriile privind raportarea limitată de supraveghere pentru întreprinderile de asigurare captive şi întreprinderile de reasigurare captive, având în vedere natura, amploarea şi complexitatea riscurilor acestor tipuri specifice de întreprinderi, pentru a asigura, în măsura corespunzătoare, convergenţa raportării de supraveghere.

(10)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru raportarea periodică de supraveghere în ceea ce priveşte machetele utilizate pentru a transmite autorităţilor de supraveghere informaţiile menţionate la alineatele (1) şi (2), inclusiv pragurile bazate pe riscuri care stabilesc factorul declanşator al cerinţelor de raportare, atunci când este cazul, sau orice exonerare de obligaţia de a furniza informaţii specifice pentru anumite tipuri de întreprinderi, cum ar fi întreprinderile de asigurare şi de reasigurare captive, având în vedere natura, amploarea şi complexitatea riscurilor anumitor tipuri de întreprinderi. EIOPA elaborează soluţii în domeniul tehnologiei informaţiei, inclusiv machete de raportare şi instrucţiuni pentru raportarea menţionată la alineatele (1) şi (2).
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(12)Până la 29 ianuarie 2027, EIOPA prezintă Comisiei un raport privind măsurile, inclusiv modificările legislative, care ar putea fi avute în vedere pentru a elabora un sistem de colectare integrată a datelor care să permită:
a)reducerea suprapunerilor şi a neconcordanţelor între cadrele de raportare din sectorul asigurărilor şi cele din alte sectoare ale industriei financiare;
b)îmbunătăţirea standardizării datelor şi sporirea eficienţei în ceea ce priveşte partajarea şi utilizarea datelor deja raportate în orice cadru de raportare al Uniunii de către orice autoritate competentă relevantă de la nivelul Uniunii sau de la nivel naţional; şi
c)reducerea costurilor de asigurare a conformităţii.
EIOPA acordă prioritate informaţiilor legate de raportarea de către organismele de plasament colectiv şi de raportarea cu privire la instrumentele financiare derivate, dar nu se limitează la acestea.
La întocmirea raportului menţionat la primul paragraf, EIOPA lucrează în strânsă cooperare cu celelalte autorităţi europene de supraveghere şi cu Banca Centrală Europeană (BCE) şi, când este cazul, implică autorităţile naţionale competente.

Art. 35a: Exonerări şi limitări acordate de autorităţile de supraveghere în ceea ce priveşte raportarea periodică cantitativă de supraveghere
(1)Fără a aduce atingere articolului 129 alineatul (4), în cazul în care perioadele predefinite menţionate la articolul 35 alineatul (2) litera (a) punctul (i) sunt mai mici de un an, autorităţile de supraveghere în cauză pot limita raportarea periodică de supraveghere, dacă:
a)transmiterea informaţiilor respective ar fi excesiv de împovărătoare în raport cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţilor întreprinderii;
b)informaţiile sunt raportate cel puţin anual.
Această limitare a raportării periodice de supraveghere se acordă doar întreprinderilor care, luate împreună, nu reprezintă mai mult de 20 % din piaţa de asigurări şi reasigurări de viaţă şi, respectiv, generale a unui stat membru, unde cota de piaţă pentru asigurările de viaţă se bazează pe rezerve tehnice brute, iar cota de piaţă pentru asigurările generale se bazează pe prime brute subscrise.
Atunci când determină eligibilitatea întreprinderilor pentru aceste limitări, autorităţile de supraveghere acordă prioritate întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate.
(2)Autorităţile de supraveghere în cauză pot limita raportarea periodică de supraveghere sau pot exonera întreprinderile de asigurare şi de reasigurare de obligaţia de a raporta toţi indicatorii, dacă:
a)transmiterea informaţiilor respective ar fi excesiv de împovărătoare în raport cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţilor întreprinderii;
b)transmiterea informaţiilor respective nu este necesară pentru supravegherea eficace a întreprinderii;
c)exonerarea nu subminează stabilitatea sistemelor financiare în cauză din Uniune; şi
d)întreprinderea poate furniza informaţiile la cerere.
Exonerarea de obligaţia raportării tuturor indicatorilor se acordă doar întreprinderilor care, luate împreună, nu reprezintă mai mult de 20 % din piaţa de asigurări şi reasigurări de viaţă şi, respectiv, generale a unui stat membru, unde cota de piaţă pentru asigurările de viaţă se bazează pe rezerve tehnice brute, iar cota de piaţă pentru asigurările generale se bazează pe prime brute subscrise.
Atunci când determină eligibilitatea întreprinderilor pentru respectivele limitări sau exonerări, autorităţile de supraveghere acordă prioritate întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate.
(3)Întreprinderile de asigurare captive şi întreprinderile de reasigurare captive sunt exonerate de obligaţia de raportare periodică de supraveghere a tuturor indicatorilor în cazul în care perioadele predefinite menţionate la articolul 35 alineatul (2) litera (a) punctul (i) sunt mai mici de un an, cu condiţia să respecte cumulativ următoarele două condiţii:
a)persoanele asigurate şi beneficiarii sunt:
(i)fie entităţi juridice ale grupului din care face parte întreprinderea de asigurare captivă sau întreprinderea de reasigurare captivă;
(ii)fie persoane fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului respectiv, cu condiţia ca activitatea desfăşurată în legătură cu persoanele fizice respective să rămână sub 5 % din rezervele tehnice;
b)obligaţiile de asigurare şi contractele de asigurare care stau la baza obligaţiilor de reasigurare ale întreprinderii de asigurare captive sau ale întreprinderii de reasigurare captive nu constau în asigurări obligatorii de răspundere civilă.
(4)În sensul alineatelor (1) şi (2) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere evaluează, în cadrul procesului de supraveghere, în ceea ce priveşte întreprinderile clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate, dacă transmiterea de informaţii ar fi excesiv de împovărătoare în raport cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor aferente activităţilor întreprinderii, ţinând cont cel puţin de:
a)riscurile de piaţă generate de investiţiile întreprinderii;
b)nivelul concentrării riscurilor;
c)efectele posibile ale managementului activelor întreprinderii asupra stabilităţii financiare;
d)sistemele şi structurile prin care întreprinderea furnizează informaţii în scopuri de supraveghere, precum şi politica scrisă menţionată la articolul 35 alineatul (5).
(5)În sensul alineatelor (1) şi (2), autorităţile de supraveghere evaluează, în cadrul procesului de supraveghere, în ceea ce priveşte întreprinderile care nu sunt clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate, dacă transmiterea informaţiilor respective ar fi excesiv de împovărătoare în raport cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor aferente activităţilor întreprinderii, ţinând cont cel puţin de elementele menţionate la alineatul (4) literele (a)-(d) şi de următoarele aspecte:
a)volumul primelor, al rezervelor tehnice şi al activelor întreprinderii;
b)volatilitatea daunelor şi a beneficiilor acoperite de întreprindere;
c)numărul total de clase de asigurări de viaţă şi generale pentru care s-a acordat autorizaţie;
d)caracterul corespunzător al sistemului de guvernanţă al întreprinderii;
e)nivelul fondurilor proprii care acoperă cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim;
f)dacă întreprinderea este o întreprindere de asigurare captivă sau o întreprindere de reasigurare captivă care acoperă exclusiv riscurile asociate grupului industrial sau comercial din care face parte.
(6)Pentru a asigura aplicarea coerentă şi consecventă a alineatelor (1)-(5) de la prezentul articol, EIOPA emite ghiduri în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 pentru a aduce precizări suplimentare în legătură cu:
a)metodele utilizate pentru determinarea cotelor de piaţă menţionate la alineatul (1) al doilea paragraf şi la alineatul (2) al doilea paragraf de la prezentul articol;
b)procesul care trebuie utilizat de autorităţile de supraveghere pentru a informa întreprinderile de asigurare şi de reasigurare cu privire la orice limitare sau exonerare menţionată la prezentul articol.
Art. 35b: Termene de raportare
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare transmit autorităţilor de supraveghere informaţiile menţionate la articolul 35 alineatele (1)-(4) la intervale de un an sau mai mari, în termen de 16 săptămâni de la sfârşitul exerciţiului financiar al întreprinderii.
(2)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare transmit trimestrial autorităţilor de supraveghere informaţiile menţionate la articolul 35 alineatele (1)-(4), în termen de cinci săptămâni de la sfârşitul fiecărui trimestru.
(3)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prezintă autorităţilor de supraveghere raportul periodic de supraveghere menţionat la articolul 35 alineatul (5a) în termen de 18 săptămâni de la sfârşitul exerciţiului financiar al întreprinderii.

Art. 36: Procesul de supraveghere
(1)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere analizează şi evaluează strategiile, procesele şi procedurile de raportare instituite de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare în vederea respectării actelor cu putere de lege şi actelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive.
Această analiză şi evaluare cuprinde evaluarea cerinţelor calitative referitoare la sistemul de guvernanţă, evaluarea riscurilor cu care se confruntă sau cu care s-ar putea confrunta întreprinderile în cauză şi evaluarea capacităţii întreprinderilor respective de a estima riscurile ţinând seama de mediul în care activează întreprinderile.
(2)În special, autorităţile de supraveghere analizează şi evaluează respectarea următoarelor elemente:
a)sistemul de guvernanţă, inclusiv cerinţele de competenţă profesională şi probitate morală, astfel cum sunt prevăzute la articolul 42, şi autoevaluarea riscurilor şi a solvabilităţii, astfel cum este prevăzută în capitolul IV secţiunea 2;

b)rezervele tehnice, prevăzute în capitolul VI secţiunea 2;
c)cerinţele de capital, prevăzute în capitolul VI secţiunile 4 şi 5;
d)normele privind investiţiile, prevăzute în capitolul VI secţiunea 6;
e)calitatea şi cantitatea fondurilor proprii, prevăzute în capitolul VI secţiunea 3;
f)în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare utilizează un model intern integral sau parţial, respectarea continuă a cerinţelor privind modelele interne integrale şi parţiale prevăzute în capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 3.
(3)Autorităţile de supraveghere dispun de instrumente adecvate de monitorizare care le permit să identifice deteriorarea condiţiilor financiare din cadrul unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare şi să urmărească modul în care este remediată deteriorarea respectivă.
(4)Autorităţile de supraveghere evaluează adecvarea metodelor şi practicilor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare concepute în scopul identificării de evenimente posibile sau de schimbări viitoare ale condiţiilor economice care ar putea avea efecte nefavorabile asupra situaţiei financiare globale a întreprinderii în cauză.
Autorităţile de supraveghere evaluează capacitatea întreprinderii de a face faţă acelor evenimente posibile sau schimbări viitoare ale condiţiilor economice.
(5)Autorităţile de supraveghere au competenţele necesare pentru a impune întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să remedieze punctele slabe sau deficienţele identificate în cursul procesului de supraveghere.
(6)Analizele şi evaluările menţionate la alineatele (1), (2) şi (4) se efectuează în mod regulat.
Autorităţile de supraveghere stabilesc frecvenţa şi sfera minimă a analizelor şi evaluărilor respective în ceea ce priveşte natura, amploarea şi complexitatea activităţilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză.
Art. 37: Majorarea de capital
(1)În urma procesului de supraveghere, autorităţile de supraveghere pot, în situaţii excepţionale, să stabilească o majorare de capital pentru o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, printr-o decizie care precizează motivele ce stau la baza majorării. Această posibilitate există doar în următoarele cazuri:
a)autoritatea de supraveghere concluzionează că profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza cerinţei de capital de solvabilitate, astfel cum este calculată pe baza formulei standard în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 2 şi:
(i)cerinţa de a utiliza un model intern în temeiul articolului 119 este inadecvată sau s-a dovedit ineficientă; sau
(ii)în perioada în care se elaborează un model intern parţial sau integral în conformitate cu articolul 119;
b)autoritatea de supraveghere concluzionează că profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare deviază în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza cerinţei de capital de solvabilitate calculată pe baza unui model intern sau a unui model intern parţial în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 3, deoarece anumite riscuri cuantificabile nu pot fi evidenţiate în mod suficient, iar adaptarea modelului pentru a reflecta mai bine profilul de risc dat a eşuat în cadrul unei perioade de timp pertinente.

c)autoritatea de supraveghere concluzionează că sistemul de guvernanţă al unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare se abate în mod semnificativ de la standardele stabilite în capitolul IV secţiunea 2, că deviaţiile respective împiedică întreprinderea să poată identifica, măsura, monitoriza, gestiona şi prezenta în mod corespunzător riscurile la care este expusă sau la care ar putea fi expusă şi că este puţin probabil ca aplicarea altor măsuri, în sine, să remedieze în mod suficient deficienţele în cadrul unei perioade de timp adecvate.
d)întreprinderea de asigurare sau de reasigurare aplică prima de echilibrare menţionată la articolul 77b, prima de volatilitate menţionată la articolul 77d sau măsurile tranzitorii menţionate la articolele 308c şi 308d şi autoritatea de supraveghere ajunge la concluzia că profilul de risc al întreprinderii respective se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza ajustărilor şi măsurilor tranzitorii respective.

e)întreprinderea de asigurare sau de reasigurare aplică una dintre măsurile tranzitorii menţionate la articolele 308c şi 308d şi sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
(i)întreprinderea nu ar respecta cerinţa de capital de solvabilitate fără aplicarea măsurii tranzitorii;
(ii)întreprinderea nu a prezentat autorităţii de supraveghere nici planul iniţial de introducere treptată în termenul necesar, astfel cum este prevăzut la articolul 308e al doilea paragraf, nici raportul anual necesar, astfel cum se prevede la al treilea paragraf de la articolul respectiv.

(2)În cazurile prevăzute la alineatul (1) literele (a) şi (b), majorarea de capital se calculează în aşa fel încât să se asigure respectarea de către întreprindere a dispoziţiilor articolului 101 alineatul (3).
În cazurile prevăzute la alineatul (1) litera (c), majorarea de capital este proporţională cu riscurile semnificative generate de deficienţele care au condus la decizia autorităţii de supraveghere de a impune majorarea.
În cazurile prevăzute la alineatul (1) literele (d) şi (e), majorarea de capital de solvabilitate este proporţională cu riscurile semnificative care decurg din abaterea şi, respectiv, nerespectarea menţionate la literele respective.

(3)În cazurile stabilite la alineatul (1) literele (b) şi (c), autoritatea de supraveghere se asigură că întreprinderea de asigurare sau de reasigurare depune toate eforturile pentru a remedia deficienţele care au dus la impunerea majorării de capital.
(4)Majorarea de capital menţionată la alineatul (1) se analizează cel puţin o dată pe an de către autoritatea de supraveghere şi se elimină atunci când întreprinderea a remediat deficienţele care au dus la impunerea sa.
(5)Cerinţa de capital de solvabilitate care include majorarea de capital impusă înlocuieşte cerinţa de capital de solvabilitate inadecvată.
Fără a aduce atingere primului paragraf, cerinţa de capital de solvabilitate nu include majorarea de capital impusă în conformitate cu alineatul (1) litera (c) în scopul calculării marjei de risc menţionate la articolul 77 alineatul (5).
(6)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la circumstanţele în care se pot impune majorări de capital.
(7)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la metodologiile de calculare a majorărilor de capital.
(8)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare în ceea ce priveşte prezentul articol, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile în ceea ce priveşte deciziile legate de stabilirea, calcularea şi eliminarea majorărilor de capital.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 30 septembrie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 38: Supravegherea funcţiilor şi a activităţilor externalizate
(1)Fără a aduce atingere articolului 49, statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care external-izează o funcţie sau o activitate de asigurare sau de reasigurare iau măsurile necesare pentru a garanta îndeplinirea următoarelor condiţii:
a)furnizorul de servicii trebuie să coopereze, în legătură cu funcţia sau activitatea externalizată, cu autorităţile de supraveghere sub jurisdicţia cărora se află întreprinderea de asigurare şi de reasigurare;
b)întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, auditorii acestora şi autorităţile de supraveghere trebuie să aibă acces efectiv la datele privind funcţiile sau activităţile externalizate;
c)autorităţile de supraveghere trebuie să aibă acces efectiv la sediul în care îşi desfăşoară activitatea furnizorul de servicii şi trebuie să îşi poată exercita drepturile respective de acces;
(2)Statul membru în care este situat furnizorul de servicii permite autorităţilor de supraveghere sub jurisdicţia cărora se află întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să realizeze, direct sau prin intermediul unor persoane pe care le desemnează în acest sens, controale la sediul furnizorului de servicii. Autoritatea de supraveghere a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare informează autoritatea competentă din statul membru al furnizorului de servicii înainte de a efectua inspecţia la faţa locului. În cazul unei entităţi care nu face obiectul supravegherii, autoritatea competentă este autoritatea de supraveghere.
Autorităţile de supraveghere ale statului membru în care se află întreprinderea de asigurare sau de reasigurare pot delega autorităţile de supraveghere din statul membru în care se află furnizorul de servicii să efectueze astfel de controale la sediul acesteia.
În cazul în care o autoritate de supraveghere a informat autoritatea competentă a statului membru al furnizorului de servicii că intenţionează să efectueze verificări la faţa locului în conformitate cu prezentul paragraf sau în cazul în care efectuează verificări la faţa locului în conformitate cu primul paragraf şi în cazul în care autoritatea de supraveghere respectivă este practic pusă în imposibilitatea să îşi exercite dreptul de a efectua verificările la faţa locului, autoritatea de supraveghere poate înainta chestiunea AEAPO, solicitând asistenţă din partea acesteia în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În această situaţie, AEAPO poate acţiona conform competenţelor care îi sunt conferite prin articolul respectiv.
În conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, AEAPO are dreptul de a participa la inspecţiile la faţa locului în cazul în care acestea sunt organizate în comun de către două sau mai multe autorităţi de supraveghere.

Art. 39: Transferul de portofoliu
(1)În temeiul condiţiilor prevăzute de legislaţia naţională, statele membre autorizează întreprinderile de asigurare şi de reasigurare cu sediul central pe teritoriul lor să transfere o parte sau întregul portofoliu de contracte încheiate fie pe baza dreptului de stabilire, fie pe baza libertăţii de a presta servicii, către o întreprindere cesionară stabilită în Comunitate.
Acest transfer poate fi autorizat doar în cazul în care autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine al întreprinderii cesionare certifică faptul că, după preluarea transferului, întreprinderea cesionară deţine fondurile proprii eligibile suficiente pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate menţionată la articolul 100 primul paragraf.
(2)În cazul întreprinderilor de asigurare se aplică alineatele (3)-(6).
(3)În cazul în care o sucursală propune transferul unei părţi sau a întregului său portofoliu de contracte, se consultă statul membru în care este situată sucursala respectivă.
(4)În situaţiile menţionate la alineatele (1) şi (3), autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine al întreprinderii de asigurare cedente autorizează transferul după obţinerea acordului autorităţilor din statele membre în care au fost încheiate contractele fie în temeiul libertăţii de stabilire, fie în temeiul libertăţii de a presta servicii.
(5)Autorităţile statelor membre consultate îşi transmit avizul sau acordul autorităţilor statului membru de origine al întreprinderii de asigurare cedente în termen de trei luni de la data primirii unei cereri de consultare.
Absenţa unui răspuns din partea autorităţilor consultate în termenul în cauză se interpretează ca fiind acord tacit.
(6)Un transfer de portofoliu autorizat în temeiul alineatelor (1)-(5) se publică fie înainte, fie după autorizare, în conformitate cu legislaţia naţională a statului membru de origine, a statului membru în care este situat riscul sau a statului membru al angajamentului.
Aceste transferuri sunt automat opozabile în cazul deţinătorilor poliţelor de asigurare, asiguraţilor şi al tuturor persoanelor cu drepturi sau obligaţii care rezultă din contractele transferate.
Primul şi al doilea paragraf din prezentul alineat nu afectează dreptul statelor membre de a da asiguraţilor posibilitatea de anulare a contractelor într-un interval de timp fix după un astfel de transfer.
Art. 40: Răspunderea organului administrativ, de conducere sau de control
Statele membre se asigură că organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare îi revine răspunderea finală privind respectarea de către întreprinderea în cauză a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive.
Membrii organelor administrative, de conducere şi de control ale întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare au întotdeauna o bună reputaţie şi deţin împreună cunoştinţe, aptitudini şi experienţă suficiente pentru a-şi îndeplini atribuţiile.
Membrii organelor administrative, de conducere şi de control trebuie să nu fi fost condamnaţi pentru infracţiuni grave sau repetate legate de spălarea banilor sau de finanţarea terorismului ori pentru alte infracţiuni care ar pune sub semnul întrebării buna lor reputaţie, cel puţin în cei zece ani anteriori anului în care îşi îndeplinesc sau ar urma să îşi îndeplinească atribuţiile în cadrul întreprinderii.

Art. 41: Cerinţe generale de guvernanţă
(1)Statele membre impun tuturor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să deţină un sistem de guvernanţă eficace, care să asigure o administrare corectă şi prudentă a activităţii.
Acest sistem include cel puţin o structură organizatorică transparentă adecvată, cu o alocare clară şi o separare corespunzătoare a responsabilităţilor, precum şi un sistem eficace care să asigure transmiterea informaţiilor. Sistemul include respectarea cerinţelor stabilite la articolele 42-49.
Sistemul de guvernanţă face obiectul unei revizuiri interne periodice. O astfel de revizuire internă include o evaluare a caracterului adecvat al componenţei, eficacităţii şi guvernanţei interne a organului administrativ, de conducere sau de control, ţinând seama de natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii întreprinderii.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare instituie o politică de promovare a diversităţii în cadrul organului administrativ, de conducere sau de control, care include stabilirea unor obiective cantitative individuale legate de echilibrul de gen.
EIOPA emite ghiduri privind noţiunea de diversitate, care să fie avute în vedere la selectarea membrilor organului administrativ, de conducere sau de control.

(2)Sistemul de guvernanţă este proporţional cu natura, amploarea şi complexitatea operaţiunilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.
(21)Statele membre prevăd cerinţa ca întreprinderile de asigurare şi de reasigurare să desemneze persoane diferite pentru îndeplinirea funcţiilor-cheie reprezentate de funcţia de management al riscului, funcţia actuarială, funcţia de asigurare a conformităţii şi funcţia de audit intern şi ca fiecare dintre aceste funcţii să fie îndeplinită în mod independent de celelalte funcţii, pentru a se evita conflictele de interese.
În cazul în care o întreprindere a fost clasificată drept întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate în temeiul articolului 29b sau atunci când o întreprindere a obţinut aprobarea prealabilă din partea autorităţilor de supraveghere în temeiul articolului 29d, persoanele responsabile pentru funcţiile-cheie reprezentate de funcţia de management al riscului, funcţia actuarială şi funcţia de asigurare a conformităţii pot îndeplini, de asemenea, orice altă funcţie-cheie diferită de cea de audit intern şi orice altă funcţie sau pot fi membri ai organului administrativ, de conducere sau de control, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)potenţialele conflicte de interese sunt gestionate în mod corespunzător;
b)combinarea funcţiilor sau combinarea unei funcţii cu statutul de membru în organul administrativ, de conducere sau de control nu afectează capacitatea persoanei de a-şi îndeplini responsabilităţile.

(3)Întreprinderile de asigurare sau de reasigurare deţin politici scrise referitoare cel puţin la managementul riscului, la controlul intern, la auditul intern, la remunerare şi, în cazul în care este relevant, la externalizare. Întreprinderile se asigură că respectivele politici sunt puse în aplicare.
Respectivele politici scrise se revizuiesc cel puţin o dată pe an. Ele sunt supuse aprobării prealabile a organului administrativ, de conducere sau de control şi sunt adaptate în funcţie de modificările semnificative ale sistemului sau ale domeniului în cauză. Întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate pot efectua o revizuire cu o frecvenţă mai redusă, cel puţin o dată la cinci ani, cu excepţia cazului în care autoritatea de supraveghere concluzionează, pe baza circumstanţelor specifice ale întreprinderii respective, că este necesară o revizuire mai frecventă.

(4)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare adoptă măsuri rezonabile pentru a asigura continuitatea şi regularitatea în desfăşurarea activităţilor lor, inclusiv prin elaborarea unor planuri pentru situaţii neprevăzute. În acest scop, întreprinderile utilizează sisteme, resurse şi proceduri adecvate şi proporţionale şi, în special, instituie şi gestionează reţele şi sisteme informatice în conformitate cu Regulamentul (UE) 2022/2554 al Parlamentului European şi al Consiliului (*2).
(*2)Regulamentul (UE) 2022/2554 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 decembrie 2022 privind rezilienţa operaţională digitală a sectorului financiar şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 909/2014 şi (UE) 2016/1011 (JO L 333, 27.12.2022, p. 1).

(5)Autorităţile de supraveghere dispun de mijloacele, metodele şi competenţele adecvate pentru a verifica sistemul de guvernanţă al întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare şi pentru a evalua riscurile emergente, identificate de întreprinderile respective, care ar putea afecta soliditatea financiară a acestora.
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţele necesare pentru a solicita îmbunătăţirea şi consolidarea sistemului de guvernanţă în vederea respectării cerinţelor stabilite la articolele 42-49.
Art. 42: Cerinţe de competenţă şi onorabilitate pentru persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau care deţin alte funcţii-cheie
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare se asigură că toate persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau deţin alte funcţii-cheie îndeplinesc în orice moment următoarele cerinţe:
a)calificările, cunoştinţele şi experienţa lor profesională sunt adecvate pentru o administrare corectă şi prudentă (competenţă); şi
b)au o bună reputaţie şi un nivel ridicat de integritate (onorabilitate).
(2)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare notifică autorităţii de supraveghere modificările în ceea ce priveşte identitatea persoanelor care conduc efectiv întreprinderea sau care deţin alte funcţii-cheie, odată cu motivele schimbărilor şi cu toate informaţiile necesare pentru a se evalua dacă persoanele nou desemnate la conducerea întreprinderii îndeplinesc cerinţele de competenţă profesională şi de probitate morală.

(3)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare notifică autorităţii de supraveghere dacă oricare dintre persoanele menţionate la alineatul (1) nu mai îndeplineşte cerinţele prevăzute la alineatul (1) sau a fost înlocuită din acest motiv.
(4)În cazul în care o persoană care conduce efectiv întreprinderea sau care deţine alte funcţii-cheie nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la alineatul (1), autorităţile de supraveghere au competenţa de a solicita întreprinderii de asigurare şi de reasigurare să revoce persoana în cauză din funcţia respectivă.

Art. 43: Dovada bunei reputaţii
(1)În cazul în care un stat membru solicită propriilor resortisanţi o dovadă a bunei reputaţii şi a faptului că nu au înregistrat un faliment anterior, sau oricare dintre acestea, statul membru în cauză acceptă ca dovadă suficientă în ceea ce priveşte resortisanţii altor state membre prezentarea unui extras din "cazierul judiciar" sau, dacă acest lucru nu este posibil, a unui document echivalent emis de către o autoritate judiciară sau administrativă competentă din statul membru de origine sau de provenienţă al resortisantului străin, prin care se atestă îndeplinirea acestor cerinţe.
(2)În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă al resortisantului străin nu emite documentul menţionat la alineatul (1), acesta poate fi înlocuit printr-o declaraţie sub jurământ sau, în statele membre în care nu există o astfel de declaraţie, printr-o declaraţie solemnă dată de resortisantul străin în faţa unei autorităţi judiciare sau administrative competente sau, după caz, în faţa unui notar în statul membru de origine sau de provenienţă al respectivului resortisant.
Autoritatea sau notarul în cauză emite un certificat care atestă autenticitatea declaraţiei sub jurământ sau a declaraţiei solemne.
Declaraţia menţionată la primul paragraf privind inexistenţa unui faliment anterior poate fi, de asemenea, dată în faţa unui organism profesional sau comercial competent din statul membru în cauză.
(3)Termenul de prezentare a documentelor şi a certificatelor prevăzute la alineatele (1) şi (2) nu trebuie să depăşească trei luni de la data emiterii acestora.
(4)Statele membre desemnează autorităţile şi organismele competente să emită documentele menţionate la alineatele (1) şi (2) şi informează de îndată celelalte state membre şi Comisia cu privire la aceasta.
Fiecare stat membru informează, de asemenea, celelalte state membre şi Comisia cu privire la autorităţile sau organismele cărora urmează să li se prezinte documentele menţionate la alineatele (1) şi (2) pentru susţinerea unei cereri de a desfăşura pe teritoriul statului membru în cauză activităţile menţionate la articolul 2.
Art. 44: Managementul riscului
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare dispun de un sistem eficace de management al riscurilor, care cuprinde strategiile, procesele şi procedurile de raportare necesare pentru a identifica, a evalua, a monitoriza, a administra şi a raporta în mod continuu, atât la nivel individual, cât şi la nivel agregat, riscurile la care sunt expuse sau la care ar putea fi expuse, precum şi interdependenţele acestora.
Acest sistem de management al riscurilor este eficace şi bine integrat în structura organizatorică şi în procesele decizionale ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, luând în considerare, în mod adecvat, persoanele care conduc efectiv întreprinderea sau deţin alte funcţii cheie.
(2)Sistemul de management al riscurilor acoperă riscurile care urmează să fie incluse în calculul cerinţei de capital de solvabilitate, astfel cum este stabilit la articolul 101 alineatul (4), precum şi riscurile care nu sunt incluse, total sau parţial, în calculul acesteia.
Sistemul de management al riscurilor acoperă cel puţin următoarele domenii:
a)subscrierea şi calculul rezervelor;
b)managementul activelor şi pasivelor;
c)strategia de investiţii, în special instrumente derivate şi angajamente similare;
d)managementul riscului de lichiditate şi a riscului de concentrare;
e)managementul riscului operaţional, inclusiv securitatea cibernetică în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) 2019/881 al Parlamentului European şi al Consiliului (*8);
(*8)Regulamentul (UE) 2019/881 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind ENISA (Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică) şi privind certificarea securităţii cibernetice pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 526/2013 (Regulamentul privind securitatea cibernetică) (JO L 151, 7.6.2019, p. 15).

f)reasigurarea şi alte tehnici de diminuare a riscurilor.
Strategia privind managementul riscurilor menţionată la articolul 41 alineatul (3) cuprinde strategii referitoare la al doilea paragraf literele (a)-(f) din prezentul alineat.
În cazul în care întreprinderile de asigurare sau de reasigurare aplică prima de echilibrare menţionată la articolul 77b sau prima de volatilitate menţionată la articolul 77d, ele întocmesc un plan de lichiditate cu proiecţii ale fluxurilor de trezorerie de intrare şi de ieşire legate de activele şi pasivele acoperite de respectivele prime.

În cazul în care întreprinderile de asigurare sau de reasigurare aplică prima de volatilitate menţionată la articolul 77d, planurile lor de lichiditate ţin seama de utilizarea primei de volatilitate şi evaluează dacă pot apărea constrângeri în materie de lichiditate care nu sunt compatibile cu utilizarea primei de volatilitate.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama de orizontul pe termen scurt, mediu şi lung atunci când evaluează riscurile legate de durabilitate.
În sensul evaluării menţionate la al cincilea paragraf, autorităţile de supraveghere se asigură că întreprinderile, în cadrul managementului riscului, dispun de strategii, politici, procese şi sisteme pentru identificarea, măsurarea, gestionarea şi monitorizarea riscurilor legate de durabilitate pe termen scurt, mediu şi lung.

(21)(2a)În ceea ce priveşte managementul activelor şi pasivelor, întreprinderile de asigurări şi reasigurări evaluează periodic:
a)senzitivitatea rezervelor lor tehnice şi a fondurilor lor proprii eligibile la ipotezele care stau la baza extrapolării structurii temporale a ratei dobânzilor fără risc menţionate la articolul 77a;
b)în cazul în care se aplică prima de echilibrare menţionată la articolul 77b:
(i)senzitivitatea rezervelor lor tehnice şi a fondurilor proprii eligibile la ipotezele care stau la baza calculării primei de echilibrare, inclusiv a calculării marjei de credit istorice menţionate la articolul 77c alineatul (1) litera (b);

(ii)senzitivitatea rezervelor tehnice şi a fondurilor proprii eligibile la modificările structurii portofoliului de active alocat;
[textul din Art. 44, alin. (2^1), litera B. din titlul I, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 22., alin. (B) din Directiva 2/27-nov-2024]
c)în cazul în care se aplică prima de volatilitate menţionată la articolul 77d, senzitivitatea rezervelor lor tehnice şi a fondurilor proprii eligibile la modificările condiţiilor economice care ar afecta marja corectată în funcţie de risc menţionată la articolul 77d alineatul (3).
Întreprinderile de asigurări şi reasigurări transmit anual evaluările menţionate la primul paragraf literele (a), (b) şi (c) autorităţii de supraveghere, în cadrul informaţiilor transmise în conformitate cu articolul 35. Atunci când reducerea primei de echilibrare sau a primei de volatilitate la zero ar avea drept rezultat nerespectarea cerinţei de capital de solvabilitate, întreprinderea transmite, de asemenea, o analiză a măsurilor pe care le-ar putea aplica într-o astfel de situaţie pentru a restabili nivelul de fonduri proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate sau pentru a reduce profilul de risc astfel încât să asigure din nou respectarea cerinţei de capital de solvabilitate.
În cazul în care se aplică, prima de volatilitate menţionată la articolul 77d este luată în considerare în politicile scrise privind managementul riscului menţionate la articolul 41 alineatul (3).

(22)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare elaborează şi monitorizează punerea în aplicare a unor planuri specifice care includ obiective cuantificabile şi a unor procese pentru a monitoriza şi a aborda riscurile financiare care decurg pe termen scurt, mediu şi lung din factorii de durabilitate, inclusiv cele care decurg din procesul de ajustare şi din tendinţele de tranziţie în contextul obiectivelor de reglementare şi actelor juridice relevante ale Uniunii şi ale statelor membre în ceea ce priveşte factorii de durabilitate, în special cele prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European şi al Consiliului (*9).
(*9)Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 iunie 2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralităţii climatice şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 şi (UE) 2018/1999 («Legea europeană a climei») (JO L 243, 9.7.2021, p. 1).
Obiectivele cuantificabile şi procesele prevăzute pentru abordarea riscurilor legate de durabilitate şi incluse în planurile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat iau în considerare ultimele rapoarte ale Consiliului ştiinţific consultativ european privind schimbările climatice şi de cele mai recente măsuri prescrise de acesta, în special în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor climatice ale Uniunii. În cazul în care întreprinderea publică informaţii privind aspecte legate de durabilitate în conformitate cu Directiva 2013/34/UE, planurile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat sunt corelate cu planurile menţionate la articolul 19a sau la articolul 29a din directiva respectivă şi în special, includ acţiuni referitoare la modelul de afaceri şi strategia întreprinderii, care sunt consecvente în cadrul ambelor planuri. Dacă este cazul, metodologiile şi ipotezele care susţin obiectivele, angajamentele şi deciziile strategice publicate de întreprinderi sunt corelate cu metodologiile şi ipotezele incluse în planurile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat.
Obiectivele, procesele şi acţiunile pentru a aborda riscurile legate de durabilitate incluse în planurile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat, sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor legate de durabilitate ale modelului de afaceri al întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, în conformitate cu articolul 29 alineatul (3).
(23)Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în care aduce precizări suplimentare în legătură cu:
a)standardele minime şi metodologiile de referinţă pentru identificarea, măsurarea, gestionarea şi monitorizarea riscurilor legate de durabilitate;
b)elementele care trebuie cuprinse în planurile care urmează să fie elaborate în conformitate cu alineatele (2b) şi (2e) de la prezentul articol, care includ termene specifice, obiective şi jaloane cuantificabile intermediare, pentru a monitoriza şi a aborda riscurile financiare care decurg din factorii de durabilitate, precum şi interconexiunile cu cerinţele prevăzute la articolele 45 şi 45a;
c)abordările în materie de supraveghere în ceea ce priveşte planurile, obiectivele cuantificabile şi procesele menţionate la alineatele (2b) şi (2e);
d)elementele planurilor menţionate la alineatele (2b) şi (2e) de la prezentul articol care trebuie publicate, inclusiv obiectivele cuantificabile relevante, în conformitate cu articolul 51.
EIOPA înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf până la 29 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(24)Întreprinderea publică anual obiectivele cuantificabile incluse în planurile menţionate la alineatele (2b) şi (2e).
(25)În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare participativă, un holding de asigurare sau un holding financiar mixt cu sediul central în Uniune are obligaţia de a elabora, la nivel de grup, un plan în conformitate cu alineatul (2b) de la prezentul articol, statele membre se asigură că filialele de asigurare şi de reasigurare care sunt vizate de planul respectiv şi care intră în sfera supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b) sunt exonerate de obligaţia de elaborare a unui plan la nivel individual în conformitate cu alineatul (2b) de la prezentul articol.

(3)În ceea ce priveşte riscul de investiţii, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare demonstrează că respectă dispoziţiile capitolului VI secţiunea 6.
(4)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prevăd o funcţie de management al riscurilor care este structurată în aşa fel încât să faciliteze implementarea sistemului de management al riscurilor.
(41)(4a)Pentru a evita bazarea excesivă pe instituţii de evaluare externă a creditului, atunci când folosesc o evaluare externă a ratingului de credit la calcularea rezervelor tehnice şi a cerinţei de capital de solvabilitate, întreprinderile de asigurări şi reasigurări evaluează caracterul adecvat al acestor evaluări de credit externe în cadrul managementului riscului prin utilizarea unor evaluări suplimentare de câte ori este practic posibil pentru a evita orice dependenţă automată de evaluări externe.
Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentului alineat, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile pentru verificarea evaluărilor externe ale creditului.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al doilea paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(5)În cazul întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare care utilizează un model intern parţial sau integral aprobat în conformitate cu articolele 112 şi 113, funcţia de management al riscurilor acoperă următoarele sarcini suplimentare:
a)proiectarea şi implementarea modelului intern;
b)testarea şi validarea modelului intern;
c)documentarea modelului intern şi a oricăror modificări ulterioare ale acestuia;
d)analizarea funcţionării modelului intern şi elaborarea de rapoarte de sinteză cu privire la aceasta;
e)informarea organului administrativ, de conducere sau de control cu privire la funcţionarea modelului intern, sugerând domenii în care sunt necesare îmbunătăţiri şi ţinând la curent organul respectiv în ceea ce priveşte stadiul eforturilor de ameliorare a punctelor slabe identificate anterior.
Art. 45: Evaluarea internă a riscurilor şi a solvabilităţii
(1)În cadrul sistemului său de management al riscurilor, fiecare întreprindere de asigurare şi de reasigurare procedează la evaluarea internă a riscurilor şi solvabilităţii.
Această evaluare cuprinde cel puţin următoarele:
a)necesităţile generale privind solvabilitatea luând în considerare profilul de risc specific, limitele de toleranţă aprobate şi strategia întreprinderii.
b)respectarea în mod continuu a cerinţelor de capital, astfel cum sunt prevăzute în capitolul VI secţiunile 4 şi 5, şi a cerinţelor referitoare la rezervele tehnice, prevăzute în capitolul VI secţiunea 2;
c)gradul semnificativ în care profilul de risc al întreprinderii în cauză se abate de la ipotezele care stau la baza cerinţei de capital de solvabilitate, astfel cum este prevăzută la articolul 101 alineatul (3), calculată pe baza formulei standard, în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 2, sau a modelului său intern parţial sau integral, în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 3.
d)examinarea şi analizarea situaţiei macroeconomice şi a posibilelor evoluţii la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare;
e)la cererea motivată a autorităţii de supraveghere, examinarea şi analizarea următoarelor aspecte:
(i)elemente macroprudenţiale care pot afecta profilul de risc specific, limitele de toleranţă la risc aprobate, strategia de afaceri, activităţile de subscriere sau deciziile de investiţii, precum şi necesităţile generale privind solvabilitatea ale întreprinderii, menţionate la litera (a);
(ii)activităţile întreprinderii care pot afecta evoluţiile la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare şi care au potenţialul de a se transforma în surse de risc sistemic;
f)capacitatea generală a întreprinderii de a-şi onora obligaţiile financiare faţă de deţinătorii de poliţe şi faţă de alte contrapartide atunci când obligaţiile respective devin scadente, chiar şi în condiţii de criză.

(11)În sensul alineatului (1) literele (d) şi (e), evoluţiile la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare includ, cel puţin, următoarele elemente:
a)nivelul ratelor dobânzilor şi al marjelor;
b)nivelul indicilor pieţei financiare;
c)inflaţia;
d)interconectarea cu alţi participanţi din piaţa financiară;
e)schimbările climatice, pandemiile, alte evenimente de mare amploare şi alte catastrofe, care pot afecta întreprinderile de asigurare şi de reasigurare.
În sensul alineatului (1) litera (e) punctul (i), elementele macroprudenţiale includ, cel puţin, scenarii viitoare nefavorabile plauzibile şi riscuri legate de ciclul de creditare şi încetinirea creşterii economice, de comportamentul gregar în ceea ce priveşte investiţiile sau de concentrările excesive ale expunerilor la nivel sectorial.
(12)Statele membre se asigură că analiza prevăzută la alineatul (1) litera (d) de la prezentul articol este proporţională cu natura riscurilor, precum şi cu amploarea şi complexitatea activităţilor întreprinderilor. Statele membre se asigură că întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate şi întreprinderile care au obţinut aprobarea prealabilă din partea autorităţilor de supraveghere în temeiul articolului 29d nu sunt obligate să efectueze analiza menţionată la alineatul (1) litera (e) de la prezentul articol.

(2)În sensul alineatului (1) litera (a), întreprinderea în cauză instituie procese proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii sale, care îi dau posibilitatea să identifice şi să evalueze în mod corespunzător riscurile la care se expune în viitorul apropiat sau îndepărtat şi la care este sau ar putea fi expusă. Întreprinderea demonstrează metodele utilizate în respectiva evaluare.
(21)În cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare aplică prima de echilibrare menţionată la articolul 77b, prima de volatilitate menţionată la articolul 77d sau măsurile tranzitorii menţionate la articolul 77a alineatul (2), la articolele 308c şi 308d sau, după caz, la articolul 111 alineatul (1) al doilea paragraf şi la articolul 111 alineatul (2a), aceasta efectuează o evaluare a conformităţii cu cerinţele de capital menţionate la alineatul (1) litera (b) de la prezentul articol luând şi, respectiv, neluând în calcul respectivele prime şi măsuri tranzitorii.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, cerinţa de evaluare a mecanismului de introducere treptată menţionat la articolul 77a nu se aplică unei monede în cazul căreia este îndeplinită una dintre următoarele condiţii:
a)ponderea fluxurilor de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare în moneda respectivă în raport cu toate fluxurile de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare nu depăşeşte 5 %;
b)în ceea ce priveşte fluxurile de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare în moneda respectivă, ponderea fluxurilor de trezorerie viitoare aferente scadenţelor în cazul cărora structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc este extrapolată în raport cu toate fluxurile de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare nu depăşeşte 10 %.
(22)În cazul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare aplică prima de volatilitate menţionată la articolul 77d, evaluarea menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol indică, în plus, gradul semnificativ în care profilul de risc al întreprinderii în cauză se abate de la ipotezele care stau la baza primei de volatilitate.

(3)În cazul menţionat la alineatul (1) litera (c), atunci când se utilizează un model intern, evaluarea se face împreună cu recali-brarea care transformă valorile interne ale riscurilor în măsura riscului şi calibrarea aferente cerinţei de capital de solvabilitate.
(4)Evaluarea internă a riscurilor şi solvabilităţii reprezintă o parte integrantă a strategiei de afaceri şi se ia permanent în considerare pentru deciziile strategice ale întreprinderii.
(5)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare realizează evaluarea menţionată la alineatul (1) în fiecare an şi fără întârziere după orice modificare semnificativă a profilului lor de risc.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot realiza evaluarea menţionată la alineatul (1) cel puţin o dată la doi ani şi fără întârziere după orice modificare semnificativă a profilului lor de risc, cu excepţia cazului în care autoritatea de supraveghere concluzionează, pe baza circumstanţelor specifice ale întreprinderii, că este necesară o evaluare mai frecventă, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
a)întreprinderea este clasificată drept o întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate;
b)întreprinderea este o întreprindere de asigurare captivă sau o întreprindere de reasigurare captivă care îndeplineşte toate criteriile următoare:
(i)persoanele asigurate şi beneficiarii sunt entităţi juridice ale grupului din care face parte întreprinderea de asigurare captivă sau întreprinderea de reasigurare captivă ori persoane fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului respectiv, iar activitatea desfăşurată în legătură cu persoanele fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului rămâne sub 5 % din rezervele tehnice;
(ii)obligaţiile de asigurare şi contractele de asigurare care stau la baza obligaţiilor de reasigurare ale întreprinderii de asigurare captive sau ale întreprinderii de reasigurare captive nu constau în asigurări obligatorii de răspundere civilă.
Exonerarea de obligaţia de evaluare anuală nu împiedică întreprinderea să identifice, să măsoare, să gestioneze, să monitorizeze, şi să raporteze riscurile în mod continuu.

(6)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare informează autorităţile de supraveghere cu privire la rezultatele fiecărei evaluări interne a riscurilor şi solvabilităţii, în cadrul informaţiilor furnizate în temeiul articolului 35.
(7)Evaluarea internă a riscurilor şi a solvabilităţii nu este utilizată pentru calcularea unei cerinţe de capital. Cerinţa de capital de solvabilitate poate fi doar ajustată în conformitate cu articolele 37, 231-233 şi 238.
(8)În sensul alineatului (1) literele (d) şi (e), în cazul în care li se încredinţează un mandat macroprudenţial altor autorităţi decât autorităţilor de supraveghere, statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere comunică organismelor şi autorităţilor naţionale relevante care deţin un mandat macroprudenţial concluziile evaluărilor lor macroprudenţiale ale autoevaluării riscurilor şi a solvabilităţii efectuate de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, astfel cum se menţionează la prezentul articol.
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere cooperează cu organismele şi autorităţile naţionale care deţin un mandat macroprudenţial pentru a analiza rezultatele şi, după caz, pentru a identifica eventualele elemente macroprudenţiale cu privire la modul în care activitatea întreprinderilor poate afecta evoluţiile la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare.
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere comunică întreprinderii în cauză elementele macroprudenţiale şi parametrii de intrare cu relevanţă pentru evaluare.
(9)Atunci când decide dacă să solicite oricare dintre analizele menţionate la alineatul (1) litera (e) de la prezentul articol unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care este o filială inclusă în sfera supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b), autoritatea de supraveghere examinează dacă vreuna dintre respectivele analize este efectuată la nivel de grup de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt cu sediul central în Uniune şi se referă la particularităţile respectivei filiale.
Autorităţile naţionale de supraveghere notifică anual atât EIOPA, cât şi Comitetul european pentru risc sistemic (CERS), înfiinţat prin Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (*10), lista întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare şi lista grupurilor pentru care solicită măsurile macroprudenţiale suplimentare.
(*10)Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de înfiinţare a unui Comitet european pentru risc sistemic (JO L 331, 15.12.2010, p. 1).

Art. 45a: Analiza pe bază de scenarii de schimbări climatice
(1)În scopul identificării şi al evaluării riscurilor menţionate la articolul 45 alineatul (2), întreprinderea în cauză evaluează, de asemenea, dacă are vreo expunere semnificativă la riscuri legate de schimbările climatice. Întreprinderea demonstrează gradul de semnificaţie al expunerii sale la riscuri legate de schimbările climatice în evaluarea menţionată la articolul 45 alineatul (1).
(2)În cazul în care are o expunere semnificativă la riscuri legate de schimbările climatice, întreprinderea în cauză specifică cel puţin două scenarii de schimbări climatice pe termen lung, care includ următoarele:
a)un scenariu de schimbări climatice pe termen lung în care creşterea temperaturii globale rămâne sub două grade Celsius;
b)un scenariu de schimbări climatice pe termen lung în care creşterea temperaturii globale este semnificativ mai mare de două grade Celsius.
(3)La intervale regulate, evaluarea menţionată la articolul 45 alineatul (1) conţine o analiză a impactului pe care l-ar avea asupra activităţii întreprinderii scenariile de schimbări climatice pe termen lung specificate în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol. Intervalele respective sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor legate de schimbările climatice inerente activităţii întreprinderii, dar nu depăşesc trei ani.
(4)Scenariile de schimbări climatice pe termen lung menţionate la alineatul (2) se revizuiesc cel puţin o dată la trei ani şi se actualizează dacă este necesar. Atunci când revizuiesc scenariile de schimbări climatice pe termen lung, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama de rezultatele obţinute cu instrumentele şi principiile utilizate în scenariile anterioare de schimbări climatice, pentru a le spori eficacitatea.
(5)Prin derogare de la alineatele (2), (3) şi (4), întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate nu au obligaţia de a specifica scenarii de schimbări climatice, nici de a evalua impactul acestora asupra activităţii întreprinderii.

Art. 46: Control intern
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare dispun de un sistem eficace de control intern.
Acest sistem include cel puţin proceduri administrative şi contabile, un cadru intern de control, proceduri corespunzătoare de raportare la toate nivelurile întreprinderii şi o funcţie de asigurare a conformităţii.
(2)Funcţia de asigurare a conformităţii include consilierea organului administrativ, de conducere sau de control în ceea ce priveşte actele cu putere de lege şi actele administrative adoptate în temeiul prezentei directive. De asemenea, include o evaluare a impactului pe care ar putea să-l aibă orice schimbări ale mediului juridic asupra operaţiunilor întreprinderii în cauză, precum şi identificarea şi evaluarea riscului de conformitate.
Art. 47: Audit intern
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prevăd o funcţie eficace de audit intern.
Funcţia de audit intern include o evaluare a caracterului adecvat şi a eficacităţii sistemului de control intern şi a altor elemente ale sistemului de guvernanţă.
(2)Funcţia de audit intern este obiectivă şi independentă de funcţiile operaţionale.
(3)Orice constatări şi recomandări ale auditului intern se raportează organului administrativ, de conducere sau de control, care stabileşte acţiunile care urmează a fi întreprinse pentru fiecare dintre constatările şi recomandările auditului intern şi se asigură că acţiunile în cauză sunt întreprinse efectiv.
Art. 48: Funcţia actuarială
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prevăd o funcţie actuarială eficace şi permanentă pentru:
a)coordonarea calculării rezervelor tehnice;
b)asigurarea adecvării metodologiilor şi a modelelor de bază utilizate, precum şi a ipotezelor folosite la calcularea rezervelor tehnice;
c)evaluarea suficienţei şi calităţii datelor utilizate la calcularea rezervelor tehnice;
d)compararea celor mai bune estimări cu experienţa anterioară;
e)informarea organului administrativ, de conducere sau de control asupra fiabilităţii şi adecvării calculelor privind rezervele tehnice;
f)supervizarea calculării rezervelor tehnice în cazurile prevăzute la articolul 82;
g)exprimarea unei opinii privind politica globală de subscriere;
h)exprimarea unei opinii cu privire la pertinenţa contractelor de reasigurare; şi
i)contribuirea la implementarea eficace a sistemului de management al riscurilor menţionat la articolul 44, în special în ceea ce priveşte modelarea riscurilor care stau la baza calculării cerinţelor de capital prevăzute în capitolul VI secţiunile 4 şi 5, precum şi în ceea ce priveşte evaluarea menţionată la articolul 45.
(2)Funcţia actuarială se realizează de către persoane care deţin cunoştinţe suficiente de matematici actuariale şi financiare, proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţii întreprinderii de asigurare sau reasigurare şi care pot să îşi dovedească experienţa relevantă în raport cu standardele profesionale şi cu alte standarde aplicabile.
Art. 49: Externalizarea
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile rămân în continuare responsabile integral pentru respectarea tuturor obligaţiilor care le revin în temeiul prezentei directive atunci când externalizează funcţii sau orice activităţi de asigurare sau de reasigurare.
(2)Externalizarea unor funcţii sau activităţi operaţionale critice sau semnificative se realizează în aşa fel încât să nu aibă niciuna dintre următoarele consecinţe:
a)deteriorarea semnificativă a calităţii sistemului de guvernanţă al întreprinderii în cauză;
b)creşterea nejustificată a riscului operaţional;
c)subminarea capacităţii autorităţilor de supraveghere de a monitoriza respectarea de către întreprindere a obligaţiilor care îi revin;
d)împiedicarea furnizării de servicii continue şi satisfăcătoare către deţinătorii de poliţe de asigurare.
(3)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare notifică în timp util autorităţile de supraveghere înainte de a externaliza funcţii sau activităţi critice sau semnificative, precum şi referitor la orice evoluţii semnificative ulterioare privind funcţiile sau activităţile respective.
Art. 50: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare
(1)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la următoarele elemente:
a)elementele sistemelor prevăzute la articolul 41, articolul 44, în special domeniile enumerate la articolul 44 alineatul (2), precum şi articolele 46 şi 47, altele decât elementele privind gestionarea riscurilor asociate tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor;

b)funcţiile prevăzute la articolele 44, 46, 47 şi 48, altele decât funcţiile legate de gestionarea riscurilor asociate tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.

(2)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte prezenta secţiune, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza următoarele:
a)cerinţele stabilite la articolul 42 şi funcţiile care fac obiectul acestora;
b)condiţiile pentru externalizare, în special către furnizori de servicii din ţări terţe.
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(3)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte evaluarea menţionată la articolul 45 alineatul (1) litera (a), AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la elementele acestei evaluări.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 51: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară: conţinut
(1)Ţinând seama de informaţiile necesare în temeiul articolului 35 alineatul (3) şi de principiile enunţate la alineatul (4) de la respectivul articol, statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să facă public, anual, un raport privind solvabilitatea şi situaţia lor financiară.
Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară este alcătuit din două secţiuni, identificate în mod clar şi publicate împreună. Prima secţiune cuprinde informaţii destinate în mod specific deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor, iar a doua secţiune cuprinde informaţii destinate profesioniştilor din piaţă.
(11)Secţiunea din raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară care cuprinde informaţii destinate deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor conţine următoarele informaţii:
a)o scurtă descriere a activităţii şi a rezultatelor obţinute de întreprindere;
b)o scurtă descriere a managementul capitalului şi a profilului de risc al întreprinderii, inclusiv în raport cu riscurile legate de durabilitate; şi
c)o declaraţie din care să reiasă dacă întreprinderea publică planurile menţionate la articolul 19a sau la articolul 29a din Directiva 2013/34/UE.
(12)Secţiunea din raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară care cuprinde informaţii destinate profesioniştilor din piaţă conţine următoarele informaţii, prezentate fie integral, fie prin trimiteri la informaţii echivalente, atât ca natură, cât şi ca sferă, care au fost făcute publice în temeiul altor dispoziţii juridice sau de reglementare:
a)o descriere a activităţii şi a rezultatelor obţinute de întreprindere;
b)o descriere a sistemului de guvernanţă;
c)o descriere, separat pentru active, rezerve tehnice şi alte obligaţii, a bazelor şi metodelor folosite la evaluarea acestora;
d)o descriere a managementului capitalului şi a profilului de risc, cuprinzând cel puţin următoarele:
(i)structura şi valoarea fondurilor proprii, precum şi calitatea acestora;
(ii)valoarea cerinţei de capital de solvabilitate şi a cerinţei de capital minim;
(iii)în cazul întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare relevante pentru stabilitatea sistemelor financiare din Uniune, informaţii privind senzitivitatea la risc;
(iv)opţiunea prevăzută la articolul 304 care este utilizată pentru calcularea cerinţei de capital de solvabilitate;
(v)informaţii care permit o bună înţelegere a principalelor diferenţe dintre ipotezele care stau la baza formulei standard şi cele care stau la baza modelului intern utilizat de către întreprindere la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate;
(vi)valoarea la care se ridică nerespectarea cerinţei de capital minim sau nerespectarea semnificativă a cerinţei de capital de solvabilitate pe parcursul perioadei de raportare, chiar dacă situaţia a fost ulterior remediată, împreună cu o explicaţie privind cauzele şi consecinţele sale, precum şi măsurile de remediere care au fost aplicate;
e)o indicaţie din care să reiasă dacă întreprinderea are o expunere semnificativă la riscuri legate de schimbările climatice în urma evaluării gradului de semnificaţie menţionate la articolul 45a alineatul (1) şi, după caz, dacă aluat anumite măsuri în acest sens;
f)o declaraţie din care să reiasă dacă întreprinderea publică planurile menţionate la articolul 19a sau la articolul 29a din Directiva 2013/34/UE;
g)elementele menţionate la articolul 44 alineatul (2c) litera (d).
(13)În cazul în care se aplică prima de echilibrare menţionată la articolul 77b, descrierea menţionată la alineatul (1b) litera (c) şi litera (d) punctele (i) şi (ii) de la prezentul articol conţine şi o descriere a primei de echilibrare şi a portofoliului de obligaţii şi active alocate căruia i se aplică prima de echilibrare, precum şi o cuantificare a impactului reducerii la zero a primei de echilibrare asupra poziţiei financiare a întreprinderii.
Descrierea menţionată la alineatul (1b) litera (c) şi litera (d) punctele (i) şi (ii) de la prezentul articol conţine şi o declaraţie în care se precizează dacă întreprinderea utilizează sau nu prima de volatilitate menţionată la articolul 77d şi, în caz afirmativ, întreprinderea face publice următoarele informaţii:
a)o cuantificare a impactului reducerii la zero a primei de volatilitate asupra poziţiei financiare a întreprinderii;
b)pentru fiecare monedă sau, după caz, ţară relevantă, prima de volatilitate calculată în conformitate cu articolul 77d şi cele mai bune estimări corespunzătoare pentru obligaţiile de asigurare sau de reasigurare.
(2)Descrierea menţionată la alineatul (1b) litera (d) punctul (i) cuprinde o analiză a schimbărilor semnificative faţă de perioada de raportare anterioară şi o explicaţie a diferenţelor majore în ceea ce priveşte valoarea elementelor respective din situaţiile financiare, precum şi o scurtă descriere a transferabilităţii capitalului.
Informaţiile publicate privind cerinţa de capital de solvabilitate, astfel cum sunt menţionate la alineatul (1b) litera (d) punctul (ii) de la prezentul articol, indică separat valoarea calculată în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunile 2 şi 3 şi majorarea de capital de solvabilitate impusă în conformitate cu articolul 37 sau impactul parametrilor specifici pe care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare trebuie să îi utilizeze în conformitate cu articolul 110, împreună cu informaţii concise privind justificarea acestora de către autoritatea de supraveghere în cauză.
Informaţiile publicate privind cerinţa de capital de solvabilitate sunt însoţite, dacă este cazul, de o indicaţie privind faptul că valoarea sa finală face încă obiectul unei evaluări de către autorităţile de supraveghere.
(3)Întreprinderile de asigurare captive nu sunt obligate să publice secţiunea destinată deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor şi au doar obligaţia de a include în secţiunea destinată profesioniştilor din piaţă datele cantitative impuse de standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la articolul 56, cu condiţia ca respectivele întreprinderi să îndeplinească următoarele condiţii:
a)persoanele asigurate şi beneficiarii sunt entităţi juridice ale grupului din care face parte întreprinderea de asigurare captivă sau persoane fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului respectiv, iar activitatea desfăşurată în legătură cu persoanele fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului rămâne sub 5 % din rezervele tehnice;
b)obligaţiile de asigurare ale întreprinderii de asigurare captive nu constau în asigurări obligatorii de răspundere civilă.
(4)Întreprinderile de reasigurare captive nu sunt obligate să publice secţiunea destinată deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor şi au doar obligaţia de a include în secţiunea destinată profesioniştilor din piaţă datele cantitative impuse de standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la articolul 56, cu condiţia ca respectivele întreprinderi să îndeplinească următoarele condiţii:
a)persoanele asigurate şi beneficiarii sunt entităţi juridice ale grupului din care face parte întreprinderea de reasigurare captivă sau persoane fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului respectiv, iar activitatea desfăşurată în legătură cu persoanele fizice eligibile să fie acoperite prin poliţele de asigurare ale grupului rămâne sub 5 % din rezervele tehnice;
b)contractele de asigurare care stau la baza obligaţiilor de reasigurare ale întreprinderii de reasigurare captive nu se referă la asigurări obligatorii de răspundere civilă;
c)împrumuturile existente cu întreprinderea-mamă sau orice întreprindere din cadrul grupului, inclusiv rezervele de numerar la nivel de grup, nu depăşesc 20 % din totalul activelor deţinute de întreprinderea de reasigurare captivă; şi
d)pierderea maximă care rezultă din rezervele tehnice brute poate fi evaluată în mod determinist fără a se utiliza metode stocastice.
(5)Prin derogare de la alineatul (1), întreprinderile de reasigurare pot alege să nu facă publică secţiunea din raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară care este destinată deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor.
(6)Prin derogare de la alineatul (1b) de la prezentul articol, întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate pot să facă publice numai datele cantitative impuse de standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la articolul 56 în secţiunea din raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară care cuprinde informaţii destinate altor profesionişti din piaţă, cu condiţia să prezinte, o dată la trei ani, un raport complet care să conţină toate informaţiile prevăzute la prezentul articol.
(7)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare fac publice şi transmit autorităţii de supraveghere informaţiile menţionate la prezentul articol la intervale de un an sau mai mari, în termen de 18 săptămâni de la sfârşitul exerciţiului financiar al întreprinderii.
(8)În cadrul raportului menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare au obligaţia de a face public impactul utilizării, în scopul calculării rezervelor tehnice prevăzute la articolul 77, a structurii temporale a ratei dobânzilor fără risc determinate fără aplicarea mecanismului de introducere treptată pentru extrapolare, astfel cum se menţionează la articolul 77e alineatul (1) litera (aa), în locul structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc.
Cu toate acestea, prin derogare de la primul paragraf, cerinţa de publicare a informaţiilor nu se aplică unei monede în cazul căreia este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
a)ponderea fluxurilor de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare în moneda respectivă în raport cu toate fluxurile de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare nu depăşeşte 5 %;
b)în ceea ce priveşte fluxurile de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare în moneda respectivă, ponderea fluxurilor de trezorerie viitoare aferente scadenţelor în cazul cărora structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc este extrapolată în raport cu toate fluxurile de trezorerie viitoare asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare nu depăşeşte 10 %.
Art. 51a: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară: cerinţe de audit
(1)În cazul întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, altele decât întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate, întreprinderile de asigurare captive şi întreprinderile de reasigurare captive, bilanţul publicat în cadrul raportului privind solvabilitatea şi situaţia financiară în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) sau bilanţul publicat în cadrul raportului unic privind solvabilitatea şi situaţia financiară în conformitate cu articolul 256 alineatul (2) litera (b) face obiectul unui audit.
(2)Prin derogare de la articolul 29c, statele membre pot extinde cerinţa prevăzută la alineatul (1) de la prezentul articol la întreprinderile clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate, la întreprinderile de asigurare captive şi la întreprinderile de reasigurare captive.
(3)Statele membre pot extinde domeniul de aplicare al cerinţei de audit menţionate la alineatul (1) la alte elemente ale raportului privind solvabilitatea şi situaţia financiară.
(4)Auditul este efectuat de un auditor statutar sau de o firmă de audit, în conformitate cu standardele de auditare aplicabile în temeiul articolului 26 din Directiva 2006/43/CE. Pentru efectuarea misiunii de audit, auditorii statutari şi firmele de audit îndeplinesc atribuţiile auditorilor prevăzute la articolul 72 din prezenta directivă.
(5)În statele membre în care, la 28 ianuarie 2025, actuarii înregistraţi sunt autorizaţi, în temeiul dreptului intern, să auditeze rezervele tehnice, sumele recuperabile din contractele de reasigurare şi elementele conexe, actuarii înregistraţi respectivi pot continua să efectueze astfel de audituri, cu condiţia ca aceştia să acţioneze în conformitate cu standarde obligatorii care să asigure un audit de înaltă calitate şi să acopere cel puţin domeniul practicii de audit, al independenţei şi al controalelor interne ale calităţii la realizarea unor astfel de audituri, şi în conformitate cu atribuţiile menţionate la articolul 72.
(6)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prezintă autorităţii de supraveghere, împreună cu raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară, un raport separat întocmit de auditorul statutar sau de firma de audit, care cuprinde şi o descriere a naturii şi a rezultatelor auditului.

Art. 52: Informaţii pentru Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale şi rapoarte întocmite de aceasta
(1)Fără a aduce atingere articolului 35 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, statele membre impun autorităţilor de supraveghere să furnizeze anual AEAPO următoarele informaţii:
a)majorarea medie de capital pe întreprindere şi repartizarea majorărilor de capital impuse de autoritatea de supraveghere pe parcursul anului anterior, măsurate ca procent din cerinţa de capital de solvabilitate şi prezentate separat pentru:
(i)întreprinderi de asigurare şi de reasigurare;
(ii)întreprinderi de asigurare de viaţă;
(iii)întreprinderi de asigurare generală;
(iv)întreprinderi de asigurare care desfăşoară atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi activităţi de asigurare generală;
(v)întreprinderi de reasigurare;
b)pentru fiecare dintre informaţiile care trebuie publicate stabilite la litera (a) de la prezentul alineat, ponderea majorărilor de capital impuse în temeiul articolului 37 alineatul (1) literele (a), (b) şi, respectiv, (c);
c)numărul întreprinderilor de asigurări şi reasigurări care beneficiază de limitarea raportării periodice de supraveghere şi numărul întreprinderilor de asigurări şi reasigurări care beneficiază de scutirea de obligaţia de raportare rubrică cu rubrică menţionată la articolul 35 alineatele (6) şi (7), împreună cu volumul lor de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active, măsurate respectiv ca procente din volumul total de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active al întreprinderilor de asigurări şi reasigurări din statul membru în cauză;
d)numărul grupurilor care beneficiază de limitarea raportării periodice de supraveghere şi numărul grupurilor care beneficiază de scutirea de obligaţia de raportare rubrică cu rubrică menţionată la articolul 254 alineatul (2), împreună cu volumul lor de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active, măsurate respectiv ca procente din volumul total de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active al grupurilor din statul membru în cauză.
e)numărul total de întreprinderi de asigurare şi de reasigurare, defalcat pe întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate şi altele, care utilizează simplificări sau măsuri de proporţionalitate şi numărul de întreprinderi care utilizează măsuri de proporţionalitate specifice;
f)numărul de grupuri, defalcat pe grupuri mici şi cu un grad redus de complexitate şi altele, care utilizează simplificări sau măsuri de proporţionalitate şi numărul de grupuri care utilizează măsuri de proporţionalitate specifice.

(2)AEAPO publică anual următoarele informaţii:
a)pentru toate statele membre împreună, repartizarea totală a majorărilor de capital, măsurate ca procent din cerinţa de capital de solvabilitate, pentru fiecare dintre următoarele:
(i)întreprinderi de asigurare şi de reasigurare;
(ii)întreprinderi de asigurare de viaţă;
(iii)întreprinderi de asigurare generală;
(iv)întreprinderi de asigurare care desfăşoară atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi activităţi de asigurare generală;
(v)întreprinderi de reasigurare;
b)pentru fiecare stat membru separat, repartizarea majorărilor de capital, măsurate ca procentaj din cerinţa de capital de solvabilitate, acoperind toate întreprinderile de asigurare şi de reasigurare din statul membru respectiv;
c)pentru fiecare dintre informaţiile care trebuie publicate stabilite la literele (a) şi (b) de la prezentul alineat, ponderea majorărilor de capital impuse în temeiul articolului 37 alineatul (1) literele (a), (b) şi, respectiv, (c);
d)pentru toate statele membre luate împreună, numărul total al întreprinderilor de asigurări şi reasigurări şi al grupurilor care beneficiază de limitarea raportării periodice de supraveghere şi numărul total al întreprinderilor de asigurări şi reasigurări şi al grupurilor care beneficiază de scutirea de obligaţia de raportare rubrică cu rubrică menţionată la articolul 35 alineatele (6) şi (7) şi articolul 254 alineatul (2), împreună cu volumul lor de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active, măsurate respectiv ca procente din volumul total de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active al tuturor întreprinderilor de asigurări şi reasigurări şi al grupurilor;
e)pentru fiecare stat membru luat separat, numărul întreprinderilor de asigurări şi reasigurări şi al grupurilor care beneficiază de limitarea raportării periodice de supraveghere şi numărul întreprinderilor de asigurări şi reasigurări şi al grupurilor care beneficiază de scutirea de obligaţia de raportare rubrică cu rubrică menţionată la articolul 35 alineatele (6) şi (7) şi articolul 254 alineatul (2), împreună cu volumul lor de cerinţe de capital, prime, rezerve tehnice şi active, măsurate respectiv ca procente din volumul total de prime, rezerve tehnice şi active al întreprinderilor de asigurări şi reasigurări şi al grupurilor din statul membru în cauză.
f)pentru fiecare stat membru, numărul de întreprinderi de asigurare şi de reasigurare şi numărul de grupuri, defalcat pe întreprinderi sau, respectiv, pe grupuri mici şi cu un grad redus de complexitate şi altele, care utilizează simplificări sau măsuri de proporţionalitate şi numărul de întreprinderi sau grupuri care utilizează simplificări şi alte măsuri de proporţionalitate specifice.

(3)EIOPA furnizează Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei informaţiile menţionate la alineatul (2), împreună cu un raport care prezintă gradul de convergenţă a practicilor de supraveghere ale autorităţilor de supraveghere din diferitele state membre în ceea ce priveşte utilizarea majorărilor de capital de solvabilitate şi utilizarea măsurilor de proporţionalitate.
(4)EIOPA evaluează efectele aplicării criteriilor prevăzute la articolul 29a alineatul (1) pentru identificarea întreprinderilor mici şi cu un grad redus de complexitate, precum şi a criteriilor prevăzute la articolul 213a alineatul (1) pentru identificarea grupurilor mici şi cu un grad redus de complexitate, cel puţin în ceea ce priveşte obiectivele de protecţie a deţinătorilor de poliţe, stabilitate financiară şi condiţii de concurenţă echitabile. EIOPA prezintă Comisiei un raport privind constatările sale până la 31 ianuarie 2030. După caz, raportul ia în considerare posibilitatea de a modifica criteriile respective.

Art. 53: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară: principii aplicabile
(1)Autorităţile de supraveghere permit întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să nu prezinte informaţii, atunci când:
a)publicarea acestor informaţii duce la câştigarea de către concurenţii întreprinderii a unor importante avantaje necuvenite;
b)există obligaţii faţă de deţinătorii poliţelor de asigurare sau alte relaţii de contrapartidă care obligă o întreprindere la păstrarea secretului sau a confidenţialităţii.
(2)În cazul în care autoritatea de supraveghere permite nepublicarea unor informaţii, întreprinderile menţionează acest fapt în raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară şi explică motivele.
(3)Autorităţile de supraveghere permit întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să utilizeze sau să facă trimiteri la informaţii publicate în temeiul altor dispoziţii legale sau de reglementare, în măsura în care informaţiile publicate sunt echivalente cu informaţiile impuse în temeiul articolului 51 atât ca natură, cât şi ca nivel.
(4)Alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol nu se aplică informaţiilor menţionate la articolul 51 alineatul (1a) litera (b) şi la articolul 51 alineatul (1b) literele (d) şi (e).

Art. 54: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară: actualizări şi informaţii suplimentare furnizate în mod voluntar
(1)În cazul unei evoluţii majore care afectează în mod semnificativ pertinenţa informaţiilor publicate în conformitate cu articolele 51 şi 53, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare publică informaţii corespunzătoare cu privire la natura şi efectele respectivei evoluţii majore.
În sensul primului paragraf, cel puţin următoarele se consideră evoluţii majore atunci când:
a)se constată o neconformitate cu cerinţa de capital minim, iar autorităţile de supraveghere fie consideră că întreprinderea nu va fi în măsură să prezinte un plan realist de finanţare pe termen scurt, fie nu primesc planul respectiv în termen de o lună de la data constatării neconformităţii;
b)se constată o neconformitate semnificativă cu cerinţa de capital de solvabilitate, iar autorităţile de supraveghere nu primesc un plan realist de redresare în termen de două luni de la data constatării neconformităţii.
În ceea ce priveşte al doilea paragraf litera (a), autorităţile de supraveghere impun întreprinderii în cauză să prezinte imediat valoarea neconformităţii, împreună cu o explicaţie privind cauza şi consecinţele acesteia, inclusiv orice măsuri de remediere care au fost luate. În cazul în care, în ciuda planului de finanţare pe termen scurt considerat iniţial realist, o neconformitate cu cerinţa de capital de solvabilitate nu a fost rezolvată în termen de trei luni de la constatarea sa, aceasta se prezintă la sfârşitul perioadei respective, împreună cu o explicaţie privind cauza şi consecinţele sale, inclusiv orice măsuri de remediere care au fost luate, precum şi eventualele măsuri de remediere planificate.
În cazul menţionat la al doilea paragraf litera (b), autorităţile de supraveghere impun întreprinderii în cauză să prezinte imediat valoarea neconformităţii, împreună cu o explicaţie privind cauza şi consecinţele acesteia, inclusiv orice măsuri de remediere care au fost luate. În cazul în care, în ciuda planului de redresare considerat iniţial realist, o neconformitate semnificativă cu cerinţa de capital de solvabilitate nu a fost rezolvată în termen de şase luni de la constatarea sa, aceasta se prezintă la sfârşitul perioadei respective, împreună cu o explicaţie privind cauza şi consecinţele sale, inclusiv orice măsuri de remediere care au fost luate, precum şi eventualele măsuri de remediere planificate.
(2)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot publica, în mod voluntar, orice informaţii sau explicaţii legate de solvabilitatea şi situaţia financiară proprie a căror prezentare nu este deja impusă în conformitate cu articolele 51 şi 53 şi cu alineatul (1) din prezentul articol.
Art. 55: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară: strategie şi aprobare
(1)Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să deţină sisteme şi structuri corespunzătoare pentru a îndeplini cerinţele stabilite la articolele 51 şi 53, precum şi la articolul 54 alineatul (1), precum şi să aibă o strategie care să asigure faptul că toate informaţiile publicate în conformitate cu articolele 51, 53 şi 54 sunt în permanenţă adecvate.
(2)Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară este supus aprobării organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare şi este publicat doar după obţinerea aprobării respective.
Art. 56: Raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară: acte delegate şi standarde tehnice de reglementare
Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la informaţiile care trebuie publicate şi cu privire la termenele aferente publicării anuale a informaţiilor în conformitate cu secţiunea 3.
Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentei secţiuni, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la proceduri, formate şi machete.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al doilea paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

EIOPA elaborează soluţii informatice pentru procedurile, formatele şi machetele menţionate la al doilea paragraf, inclusiv pentru instrucţiuni.

Art. 57: Achiziţii
(1)Statele membre impun oricărei persoane fizice sau juridice sau unor astfel de persoane care acţionează concertat (denumite în continuare "potenţialul achizitor"), care a decis fie să achiziţioneze, direct sau indirect, o participaţie calificată într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, sau să majoreze, direct sau indirect, o astfel de participaţie calificată într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, astfel încât proporţia drepturilor de vot sau a capitalului deţinut să fie cel puţin egală cu 20 %, 30 % sau 50 % sau astfel încât întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să devină filiala sa ("proiect de achiziţie"), să notifice mai întâi în scris autorităţile de supraveghere ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cadrul căreia intenţionează să achiziţioneze ori să majoreze o participaţie calificată, indicând valoarea participaţiei vizate şi informaţiile relevante, astfel cum se prevede la articolul 59 alineatul (4). Nu este necesar ca statele membre să aplice pragul de 30 % în cazurile în care, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/109/CE, aplică un prag de o treime.
(2)Statele membre impun oricărei persoane fizice sau juridice care a decis să cedeze, direct sau indirect, o participaţie calificată într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare să notifice mai întâi în scris autorităţile de supraveghere din statul membru de origine, indicând mărimea participaţiei pe care intenţionează să o deţină persoana respectivă în urma cesiunii. O astfel de persoană trebuie, de asemenea, să notifice autorităţile de supraveghere dacă a decis să îşi reducă participaţia calificată astfel încât proporţia drepturilor de vot sau a capitalului deţinut să scadă sub 20 %, 30 % sau 50 % sau astfel încât întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să înceteze să mai fie filiala respectivei persoane. Nu este necesar ca statele membre să aplice pragul de 30 % în cazurile în care, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/109/CE, aplică un prag de o treime.
Art. 58: Termenul de evaluare
(1)Autorităţile de supraveghere transmit potenţialului achizitor, imediat şi, în orice caz, în termen de două zile lucrătoare de la primirea notificării prevăzute la articolul 57 alineatul (1), precum şi de la eventuala primire ulterioară a informaţiilor menţionate la alineatul (2), confirmarea de primire în scris.
Autorităţile de supraveghere au la dispoziţie un termen de cel mult ş60 de zile lucrătoare de la data confirmării scrise de primire a notificării, precum şi a tuturor documentelor pe care statele membre le solicită în baza listei menţionate la articolul 5 9 alineatul (4) ("termen de evaluare"), pentru a realiza evaluarea prevăzută la articolul 59 alineatul (1) ("evaluarea").
În momentul transmiterii confirmării de primire, autorităţile de supraveghere comunică potenţialului achizitor data de expirare a termenului de evaluare.
(2)În cursul termenului de evaluare, dar nu mai târziu de cea de-a cincizecea zi lucrătoare a termenului respectiv, autorităţile de supraveghere pot, dacă este necesar, să solicite informaţii suplimentare necesare pentru finalizarea evaluării. O astfel de solicitare se face în scris, precizându-se informaţiile suplimentare necesare.
Termenul de evaluare se întrerupe între data solicitării de informaţii de către autorităţile de supraveghere şi data primirii răspunsului potenţialului achizitor la această solicitare. Întreruperea nu poate depăşi 20 de zile lucrătoare. Orice solicitări suplimentare formulate de autorităţile de supraveghere în vederea completării sau clarificării informaţiilor sunt la discreţia autorităţilor competente, dar nu pot conduce la întreruperea termenului de evaluare.
(3)Autorităţile de supraveghere pot prelungi perioada de întrerupere menţionată la alineatul (2) paragraful al doilea cu până la 30 de zile lucrătoare în cazul în care potenţialul achizitor este:
a)stabilit sau face obiectul unor reglementări în afara Uniunii; sau

b)o persoană fizică sau juridică care nu face obiectul supravegherii în temeiul prezentei directive, al Directivei 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (*11), al Directivei 2013/36/UE sau al Directivei 2014/65/UE.
(*11)Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).

(4)În cazul în care autorităţile de supraveghere, la finalizarea evaluării, decid să se opună proiectului de achiziţie, acestea informează în scris potenţialul achizitor în termen de două zile lucrătoare şi fără a depăşi termenul de evaluare, indicând motivele care au stat la baza acestei decizii. În conformitate cu legislaţia naţională, la cererea potenţialului achizitor, se poate pune la dispoziţia publicului o motivare corespunzătoare a deciziei. Aceasta nu împiedică un stat membru să permită autorităţii de supraveghere să facă publică motivarea respectivă, fără a fi necesară cererea potenţialului achizitor.
(5)În cazul în care autorităţile de supraveghere nu se opun proiectului de achiziţie, în cursul termenului de evaluare, aceasta se consideră aprobată.
(6)Autorităţile de supraveghere pot stabili un termen maxim pentru finalizarea proiectului de achiziţie şi îl pot prelungi, atunci când este necesar.
(7)Statele membre nu pot impune cerinţe mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă pentru notificarea autorităţilor de supraveghere şi pentru aprobarea de către acestea a unor achiziţii directe sau indirecte de capital sau de drepturi de vot.
(8)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte prezenta secţiune, AEAPO poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili o listă exhaustivă a informaţiilor menţionate la articolul 59 alineatul (4) care urmează să fie incluse de potenţialii achizitori în notificarea lor, fără a aduce atingere articolului 58 alineatul (2).
Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte prezenta secţiune şi a ţine seama de evoluţiile viitoare, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru adaptarea criteriilor stabilite la articolul 59 alineatul (1).
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul şi al doilea paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(9)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentei directive, AEAPO poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile, formularele şi machetele pentru procesul de consultare dintre autorităţile de supraveghere relevante menţionat la articolul 60.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 59: Evaluarea
(1)La examinarea notificării prevăzute la articolul 57 alineatul (1) şi a informaţiilor menţionate la articolul 58 alineatul (2), autorităţile de supraveghere evaluează, pentru a asigura administrarea corectă şi prudentă a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare vizate de achiziţie şi ţinând seama de posibila influenţă a potenţialului achizitor asupra întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, caracterul adecvat al potenţialului achizitor, precum şi soliditatea financiară a proiectului de achiziţie, pe baza tuturor criteriilor următoare:
a)reputaţia potenţialului achizitor;
b)reputaţia şi experienţa oricărei persoane care va conduce activitatea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în urma proiectului de achiziţie;
c)soliditatea financiară a potenţialului achizitor, în special în ceea ce priveşte tipul de activitate desfăşurată şi prevăzută a se desfăşura în cadrul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare vizate de proiectul de achiziţie;
d)capacitatea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare de a respecta şi de a continua să respecte cerinţele prudenţiale care îi revin în temeiul prezentei directive şi, după caz, în temeiul altor directive, şi anume Directiva 2002/87/CE, în special cerinţa ca grupul din care va face parte să aibă o structură care să permită exercitarea unei supravegheri eficiente, schimbul eficient de informaţii între autorităţile de supraveghere şi împărţirea responsabilităţilor între autorităţile de supraveghere;
e)existenţa unor motive rezonabile de a suspecta că în legătură cu proiectul de achiziţie a fost sau este săvârşită o operaţiune sau o tentativă de spălare de bani sau de finanţare a unor acte de terorism, în înţelesul articolului 1 din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului (1), sau că proiectul de achiziţie ar putea spori un astfel de risc.
(1)JO L 309, 25.11.2005, p. 15.
(2)Autorităţile de supraveghere se pot opune proiectului de achiziţie numai în cazul în care există motive rezonabile în acest sens, în conformitate cu criteriile stabilite la alineatul (1), sau în cazul în care informaţiile furnizate de potenţialul achizitor sunt incomplete.
(3)Statele membre nu impun condiţii prealabile în ceea ce priveşte cota de participaţie care trebuie să fie achiziţionată şi nici nu permit autorităţilor lor de supraveghere să examineze proiectul de achiziţie în termenii cerinţelor economice ale pieţei.
(4)Statele membre fac publică o listă cu informaţiile necesare pentru a efectua evaluarea şi care trebuie furnizată autorităţilor de supraveghere în momentul notificării menţionate la articolul 5 7 alineatul (1). Informaţiile solicitate sunt proporţionale cu şi adaptate la natura potenţialului achizitor şi a proiectului de achiziţie. Statele membre nu solicită informaţii care nu prezintă relevanţă pentru o evaluare prudenţială.
(5)Fără a aduce atingere articolului 58 alineatele (1), (2) şi (3), în cazul în care autoritatea de supraveghere este notificată în legătură cu două sau mai multe proiecte de achiziţie sau de majorare de participaţii calificate pentru aceeaşi întreprindere de asigurare sau de reasigurare, aceasta din urmă tratează potenţialii achizitori în mod nediscriminatoriu.
Art. 60: Achiziţiile realizate de întreprinderi financiare reglementate
(1)Autorităţile de supraveghere implicate acţionează consultându-se reciproc pe deplin atunci când efectuează evaluarea, în cazul în care potenţialul achizitor este:
a)o instituţie de credit, o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, o societate de investiţii sau o societate de administrare în înţelesul articolului 2 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2009/65/CE (denumită în continuare "societate de administrare a OPCVM") autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziţie;

b)întreprinderea-mamă a unei instituţii de credit, a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, a unei societăţi de investiţii sau a unei societăţi de administrare a OPCVM, autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziţie; sau
c)o persoană fizică sau juridică ce controlează o instituţie de credit, o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, o societate de investiţii sau o societate de administrare a OPCVM, autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziţie.
(2)Autorităţile de supraveghere îşi furnizează reciproc informaţii esenţiale sau relevante pentru evaluare, fără întârzieri nejustificate. Astfel, acestea îşi comunică, la cerere, orice informaţie relevantă şi, din oficiu, orice informaţie esenţială. Decizia autorităţii de supraveghere care a autorizat întreprinderea de asigurare sau de reasigurare vizată de proiectul de achiziţie indică orice opinii sau rezerve formulate de autoritatea de supraveghere responsabilă pentru potenţialul achizitor.
Art. 61: Informarea autorităţilor de supraveghere de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare
Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare anunţă autorităţile de supraveghere din statul său membru de origine, de îndată ce ia la cunoştinţă de aceasta, în legătură cu achiziţiile sau cesiunile de participaţii din capitalul său care duc la creşterea sau scăderea respectivelor participaţii peste sau sub unul din pragurile menţionate la articolele 57 şi 58 alineatele (1) - (7).
De asemenea, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare comunică autorităţilor de supraveghere din statul său membru de origine, cel puţin o dată pe an, identitatea acţionarilor sau asociaţilor care deţin participaţii calificate, precum şi cuantumul respectivelor participaţii, astfel cum rezultă acesta, de exemplu, din informaţiile difuzate cu ocazia adunărilor generale anuale ale acţionarilor sau asociaţilor ori din informaţiile comunicate în temeiul obligaţiilor asumate privind societăţile cotate la o bursă de valori.
Art. 62: Participaţii calificate, competenţele autorităţilor de supraveghere
În cazul în care influenţa exercitată de persoanele menţionate la articolul 57 este susceptibilă să aducă atingere administrării corecte şi prudente a unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, statele membre impun autorităţii de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii în capitalul căreia este deţinută, avută în vedere sau majorată o participaţie calificată să ia măsuri adecvate pentru a pune capăt acestei situaţii. Aceste măsuri pot consta, de exemplu, în instrucţiuni obligatorii, în sancţiuni la adresa directorilor sau a administratorilor sau în suspendarea exercitării drepturilor de vot asociate acţiunilor sau cotelor din capital deţinute de acţionarii sau de asociaţii în cauză.

Se aplică măsuri similare persoanelor fizice sau juridice care nu respectă obligaţia de notificare prealabilă menţionată la articolul 57.
În cazul în care se achiziţionează o participaţie în ciuda faptului că autorităţile de supraveghere şi-au exprimat dezacordul faţă de aceasta, statele membre, independent de alte sancţiuni care pot fi adoptate, dispun adoptarea uneia dintre următoarele măsuri:
1.suspendarea exercitării drepturilor de vot corespunzătoare; sau
2.nulitatea oricăror voturi exprimate sau posibilitatea anulării acestora.
Art. 63: Drepturi de vot
În sensul prezentei secţiuni, se ţine seama de drepturile de vot menţionate la articolele 9 şi 10 din Directiva 2004/109/CE, precum şi de condiţiile de cumulare stabilite la articolul 12 alineatele (4) şi (5) din directiva respectivă.
Statele membre nu ţin seama de drepturile de vot sau acţiunile pe care le pot deţine societăţi de investiţii sau instituţiile de credit ca urmare a subscrierii de instrumente financiare şi/sau a plasării instrumentelor financiare în baza unui angajament ferm, prevăzute la punctul 6 din secţiunea A din anexa I la Directiva 2014/65/UE, cu condiţia ca drepturile respective să nu fie exercitate sau utilizate în vreun alt mod pentru a interveni în administrarea activităţii emitentului, pe de o parte, şi cedate în termen de un an de la data achiziţiei, pe de altă parte.

Art. 64: Secretul profesional
Statele membre dispun ca toate persoanele care desfăşoară sau care au desfăşurat o activitate în contul autorităţilor de supraveghere, precum şi auditorii şi experţii mandataţi de autorităţile de supraveghere să fie legaţi de obligaţia de secret profesional.
Fără a aduce atingere cazurilor de drept penal, nicio informaţie confidenţială primită de respectivele persoane într-un context profesional nu poate fi divulgată niciunei persoane sau autorităţi, cu excepţia prezentării sale într-o formă sintetică sau agregată, astfel încât întreprinderile de asigurare şi de reasigurare să nu poată fi identificate.
Cu toate acestea, în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare a fost declarată falimentară sau în cazul în care a fost dispusă de către un tribunal lichidarea sa silită, informaţiile confidenţiale care nu se referă la terţii implicaţi în tentativele de salvare a întreprinderii pot fi divulgate în cadrul procedurilor civile sau comerciale.
Primul, al doilea şi al treilea paragraf de la prezentul articol nu împiedică autorităţile de supraveghere să publice rezultatele testelor de stres efectuate în conformitate cu articolul 34 alineatul (4) din prezenta directivă sau cu articolul 32 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 sau să transmită EIOPA rezultatele testelor de stres în scopul publicării de către EIOPA a rezultatelor testelor de stres efectuate la nivelul Uniunii.

Art. 65: Schimb de informaţii între autorităţile de supraveghere ale statelor membre
- Articolul 64 nu împiedică schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere ale diverselor state membre. Respectivele informaţii ţin de obligaţia de secret profesional prevăzută la articolul 64.
Art. 65a: Cooperarea cu AEAPO
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere cooperează cu AEAPO în sensul prezentei directive, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere furnizează fără întârziere AEAPO toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 66: Acorduri de cooperare cu ţările terţe
Statele membre pot încheia acorduri de cooperare care prevăd schimbul de informaţii cu autorităţile de supraveghere ale ţărilor terţe sau cu autorităţile sau organismele din ţările terţe, astfel cum au fost definite la articolul 68 alineatele (1) şi (2), numai în situaţia în care informaţiile care urmează să fie comunicate beneficiază de garanţii ale secretului profesional cel puţin echivalente cu cele menţionate în prezenta secţiune. Acest schimb de informaţii trebuie să aibă ca scop îndeplinirea misiunii de supraveghere a autorităţilor sau a organismelor în cauză.
În cazul în care informaţiile care urmează să fie divulgate unei ţări terţe de către un stat membru provin de la un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate decât cu acordul explicit al autorităţii de supraveghere din statul membru respectiv şi, după caz, exclusiv în scopurile pentru care respectiva autoritate şi-a dat acordul.
Art. 67: Utilizarea informaţiilor confidenţiale
Autorităţile de supraveghere care, în temeiul articolelor 64 sau 65, primesc informaţii confidenţiale, nu le pot utiliza decât pentru exercitarea funcţiilor lor şi cu următoarele scopuri:
1.pentru a verifica dacă îndeplinesc condiţiile de acces la activitatea de asigurare sau de reasigurare şi pentru a controla mai uşor condiţiile de desfăşurare a acestei activităţi, în special în ceea ce priveşte rezervele tehnice, cerinţa de capital de solvabilitate, cerinţa de capital minim şi sistemul de guvernanţă;
2.pentru aplicarea sancţiunilor;
3.în cadrul unei acţiuni administrative împotriva unei decizii a autorităţii de supraveghere;
4.în cadrul acţiunilor în justiţie în temeiul prezentei directive.
Art. 67a: Competenţele de investigare ale Parlamentului European
Articolele 64 şi 67 nu aduc atingere competenţelor de investigare conferite Parlamentului European de articolul 226 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

Art. 68: Schimbul de informaţii cu alte autorităţi
(1)Articolele 64 şi 6 7 nu împiedică niciuna dintre următoarele activităţi:
a)schimbul de informaţii între mai multe autorităţi de supraveghere în acelaşi stat membru, în exercitarea funcţiei lor de supraveghere;
b)schimbul de informaţii, în exercitarea funcţiei lor de supraveghere, între autorităţile de supraveghere şi una dintre următoarele autorităţi, organisme sau persoane situate în acelaşi stat membru:
(i)autorităţile investite cu misiunea de supraveghere a instituţiilor de credit şi a altor instituţii financiare, precum şi autorităţile responsabile pentru supravegherea pieţelor financiare;
(ii)organismele care iau parte la procedurile de lichidare şi de faliment ale întreprinderilor de asigurare sau ale întreprinderilor de reasigurare şi în alte proceduri similare;
(iii)persoanele responsabile pentru efectuarea auditului statutar al conturilor întreprinderilor de asigurare, al întreprinderilor de reasigurare şi al altor instituţii financiare;
(iv)autorităţile responsabile cu supravegherea entităţilor obligate enumerate la articolul 2 alineatul (1) punctele 1 şi 2 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului (*) pentru a asigura respectarea directivei menţionate.
(*)Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73).

c)transmiterea, către organismele responsabile pentru administrarea procedurilor obligatorii de lichidare sau a fondurilor de garantare, a informaţiilor necesare pentru îndeplinirea funcţiei lor.
- Articolul 64 primul paragraf şi articolul 67 nu împiedică schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere şi autorităţile fiscale din acelaşi stat membru, în măsura în care un astfel de schimb este permis de dreptul intern. În cazul în care informaţiile respective provin dintr-un alt stat membru, acestea fac obiectului schimbului numai cu acordul expres al autorităţii de la care acestea provin.
Schimbul de informaţii menţionat la literele (b) şi (c) poate avea loc şi între diferite state membre.
Informaţiile primite de autorităţile, organismele şi persoanele menţionate intră sub incidenţa obligaţiei de secret profesional prevăzută la articolul 64.

(2)Articolele 64-67 nu împiedică statele membre să autorizeze schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere şi una dintre următoarele autorităţi sau persoane:
a)autorităţile responsabile pentru supravegherea organismelor care iau parte la procedurile de lichidare şi de faliment ale întreprinderilor de asigurare, ale întreprinderilor de reasigurare şi la alte proceduri similare;
b)autorităţile responsabile de supravegherea persoanelor responsabile pentru efectuarea auditului statutar al întreprinderilor de asigurare, al întreprinderilor de reasigurare, al instituţiilor de credit, al întreprinderilor de investiţii şi al altor instituţii financiare;
c)actuarii independenţi ai întreprinderilor de asigurare sau ai întreprinderilor de reasigurare care exercită, în temeiul legii, o funcţie de control asupra acestora, precum şi organismele responsabile pentru supravegherea respectivilor actuari.
Statele membre care aplică primul paragraf impun cel puţin respectarea următoarelor condiţii:
a)informaţiile trebuie să aibă ca scop îndeplinirea misiunii de supraveghere sau a funcţiei de control prevăzute la primul paragraf;
b)informaţiile primite trebuie să fie supuse obligaţiei privind secretul profesional prevăzute la articolul 64;
c)în cazul în care informaţiile provin de la un alt stat membru, ele nu pot fi divulgate decât cu acordul explicit al autorităţilor de supraveghere de la care provin şi, după caz, exclusiv în scopurile pentru care respectivele autorităţi şi-au dat acordul.
Statele membre comunică celorlalte state membre şi Comisiei identitatea autorităţilor, a persoanelor sau a organismelor care pot primi informaţii în temeiul primului şi a celui de-al doilea paragraf.
(3)Articolele 64-6 7 nu împiedică statele membre, în scopul de a consolida stabilitatea şi integritatea sistemului financiar, să autorizeze schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere şi autorităţile sau organismele responsabile pentru depistarea şi investigarea cazurilor de încălcare a dreptului societăţilor comerciale.
Statele membre care aplică primul paragraf impun cel puţin respectarea următoarelor condiţii:
a)informaţiile trebuie să fie folosite în scopul depistării şi investigării menţionate în primul paragraf;
b)informaţiile primite trebuie să intre sub incidenţa obligaţiei de secret profesional prevăzute la articolul 64;
c)în cazul în care informaţiile provin de la un alt stat membru, ele nu pot fi divulgate decât cu acordul explicit al autorităţilor de supraveghere de la care provin şi, după caz, exclusiv în scopurile pentru care respectivele autorităţi şi-au dat acordul.
În cazul în care, într-un stat membru, autorităţile sau organismele prevăzute la primul paragraf îşi îndeplinesc misiunea de depistare sau de investigare făcând apel la persoane împuternicite, având în vedere necesitatea unor competenţe speciale, în acest scop şi care nu sunt funcţionari publici, posibilitatea de realizare a schimbului de informaţii prevăzută la primul paragraf poate fi extinsă şi la aceste persoane în condiţiile prevăzute la al doilea paragraf.
În scopul aplicării celui de-al doilea paragraf litera (c), autorităţile sau organismele menţionate la primul paragraf comunică autorităţilor de supraveghere de la care provin informaţiile identitatea şi mandatul precis al persoanelor cărora le vor fi transmise.
(4)Statele membre comunică celorlalte state membre şi Comisiei identitatea autorităţilor, persoanelor sau organismelor care pot primi informaţii în temeiul alineatului (3).
Art. 69: Comunicarea de informaţii administraţiilor centrale responsabile pentru legislaţia financiară
Articolele 64 şi 67 nu împiedică statele membre să autorizeze, în temeiul actelor cu putere de lege, comunicarea anumitor informaţii către alte departamente din administraţiile lor centrale responsabile pentru legislaţia referitoare la supravegherea instituţiilor de credit, a instituţiilor financiare, a serviciilor de investiţii şi a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, precum şi inspectorilor mandataţi de departamentele respective.
O astfel de comunicare nu poate avea loc decât în cazul în care acest lucru este necesar din motive de control prudenţial. Statele membre prevăd, cu toate acestea, că informaţiile primite în temeiul articolului 65 şi al articolului 68 alineatul (1) şi informaţiile obţinute prin intermediul verificărilor la faţa locului menţionate la articolul 33 pot face obiectul comunicărilor numai cu acordul explicit al autorităţii de supraveghere de la care provin sau al autorităţii de supraveghere a statului membru în care s-a efectuat verificarea la faţa locului.

Art. 70: Transmiterea de informaţii băncilor centrale şi autorităţilor monetare, autorităţilor de supraveghere a sistemelor de plată şi Comitetului european pentru risc sistemic
(1)Fără a aduce atingere articolelor 64-69, o autoritate de supraveghere poate transmite următoarelor organisme şi autorităţi informaţii destinate să contribuie la îndeplinirea atribuţiilor lor:
a)băncilor centrale din cadrul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), inclusiv BCE şi altor organisme cu funcţie similară, în calitatea lor de autorităţi monetare, atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor lor statutare, inclusiv pentru aplicarea politicii monetare şi asigurarea lichidităţii aferente, supravegherea sistemelor de plată, de compensare şi de decontare a valorilor mobiliare şi asigurarea stabilităţii sistemului financiar;

b)după caz, altor autorităţi publice naţionale responsabile de supravegherea sistemelor de plată; precum şi
c)CERS, dacă informaţiile respective sunt relevante pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin.

(2)În cazul unei situaţii de urgenţă, inclusiv situaţia de urgenţă menţionată la articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, statele membre permit autorităţilor de supraveghere să comunice fără întârziere informaţii băncilor centrale naţionale din cadrul SEBC (inclusiv BCE), atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor statutare ale acestora, inclusiv pentru aplicarea politicii monetare şi furnizarea lichidităţii aferente, supravegherea sistemelor de plăţi, de compensare şi de decontare a titlurilor de valoare şi asigurarea stabilităţii sistemului financiar, precum şi CERS, atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor acestuia.
(3)Autorităţile sau organismele respective pot, de asemenea, să comunice autorităţilor de supraveghere informaţiile de care pot avea nevoie în sensul articolului 67. Informaţiile primite în acest context sunt supuse dispoziţiilor privind obligaţia de secret profesional prevăzute în prezenta secţiune.

Art. 71: Convergenţa practicilor de supraveghere
(1)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au un mandat la nivelul Uniunii Europene.
(2)Statele membre se asigură că, în exercitarea atribuţiilor care le revin, autorităţile de supraveghere ţin seama de convergenţă în ceea ce priveşte instrumentele de supraveghere şi practicile de supraveghere utilizate în aplicarea legilor, reglementărilor şi cerinţelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive. În acest scop, statele membre se asigură că:
a)autorităţile de supraveghere participă la activităţile AEAPO;
b)autorităţile de supraveghere depun toate eforturile pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise de AEAPO în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 şi prezintă justificări atunci când nu le respectă;
c)mandatele naţionale care le sunt conferite nu împiedică autorităţile de supraveghere să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin în calitate de membre ale AEAPO sau în temeiul prezentei directive.

(3)[textul din Art. 71, alin. (3) din titlul I, capitolul IV, sectiunea 5 a fost abrogat la 23-mai-2014 de Art. 2, punctul 21., alin. (B) din Directiva 2014/51/UE/16-apr-2014]
Art. 72: Atribuţiile auditorilor
(1)Statele membre prevăd cel puţin că persoanele care sunt autorizate în înţelesul Directivei 2006/43/CE, care desfăşoară în cadrul unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare auditarea legală menţionată la articolul 34 sau articolul 35 din Directiva 2013/34/UE sau la articolul 73 din Directiva 2009/65/CE sau orice altă misiune legală, au obligaţia de a semnala de îndată autorităţilor de supraveghere orice fapt sau decizie referitoare la respectiva întreprindere de care au luat cunoştinţă în exerciţiul misiunii lor şi care este de natură să aibă una dintre următoarele consecinţe:
(1)JO L 126, 12.5.1984, p. 20.
a)o încălcare de fond a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative care stabilesc condiţiile de autorizare sau care reglementează, în mod special, desfăşurarea activităţii întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare;
b)împiedicarea funcţionării continue a întreprinderii de asigurare sau de reasigurare;
c)refuzul de a certifica situaţia contabilă sau exprimarea unor rezerve;
d)nerespectarea cerinţei de capital de solvabilitate;
e)nerespectarea cerinţei de capital minim.
Persoanele menţionate la primul paragraf au, de asemenea, obligaţia să semnaleze faptele sau deciziile de care au luat cunoştinţă în cadrul unei misiuni menţionate la primul paragraf, exercitată într-o întreprindere care are o legătură strânsă - ce decurge dintr-o relaţie de control - cu întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cadrul căreia persoanele în cauză îşi exercită respectiva misiune.
(2)Comunicarea, cu bună-credinţă, către autorităţile de supraveghere, de către persoane autorizate în sensul Directivei 84/253/CEE, a oricărui aspect sau a oricărei decizii menţionate la alineatul (1) nu constituie o încălcare a vreunei restricţii de divulgare a informaţiilor impuse prin contract sau printr-un act cu putere de lege sau act administrativ şi nu implică răspunderea persoanei în cauză în nici un fel.
Art. 73: Desfăşurarea simultană a activităţii de asigurare de viaţă şi de asigurare generală
(1)Întreprinderile de asigurare nu pot fi autorizate să desfăşoare în mod simultan activitatea de asigurare de viaţă şi activitatea de asigurare generală.
(2)Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot prevedea următoarele:
a)întreprinderile autorizate să desfăşoare activitatea de asigurare de viaţă pot obţine o autorizare şi pentru desfăşurarea activităţilor de asigurare generală în ceea ce priveşte riscurile enumerate în clasele 1 şi 2 din anexa I partea A;
b)întreprinderile autorizate numai pentru riscurile enumerate în clasele 1 şi 2 din anexa I partea A pot obţine o autorizare pentru desfăşurarea activităţii de asigurare de viaţă.
Cu toate acestea, fiecare activitate se gestionează separat, în conformitate cu articolul 74.
(3)Statele membre pot prevedea că întreprinderile menţionate la alineatul (2) trebuie să îndeplinească normele contabile care reglementează întreprinderile de asigurare de viaţă pentru toate activităţile acestora. Până la coordonarea în acest sens, statele membre mai pot prevedea că, în ceea ce priveşte normele de lichidare, activităţile referitoare la riscurile enumerate în clasele 1 şi 2 din anexa I partea A desfăşurate de respectivele întreprinderi sunt reglementate de normele aplicabile activităţilor de asigurare de viaţă.
(4)În cazul în care o întreprindere de asigurare generală are legături financiare, comerciale sau administrative cu o întreprindere de asigurare de viaţă, autorităţile de supraveghere ale statelor membre de origine se asigură de faptul că întreprinderile în cauză nu au conturile distorsionate de aranjamente între aceste întreprinderi sau de orice aranjament care ar putea afecta alocarea de cheltuieli şi venituri.
(5)Întreprinderile care, la datele menţionate în continuare, desfăşurau în mod simultan atât activităţi de asigurare de viaţă, cât şi activităţi de asigurare generală reglementate de prezenta directivă, pot continua să desfăşoare simultan activităţile în cauză, cu condiţia ca fiecare activitate să fie gestionată separat, în conformitate cu articolul 74:
a)1 ianuarie 1981, pentru întreprinderile autorizate în Grecia;
b)1 ianuarie 1986, pentru întreprinderile autorizate în Spania şi Portugalia;
c)1 ianuarie 1995, pentru întreprinderile autorizate în Austria, Finlanda şi Suedia;
d)1 mai 2004, pentru întreprinderile autorizate în Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia;
e)1 ianuarie 2007, pentru întreprinderile autorizate în Bulgaria şi România;
e1)ea)1 iulie 2013, pentru întreprinderile autorizate în Croaţia;

f)15 martie 1979, pentru restul întreprinderilor.
Statul membru de origine poate cere întreprinderilor de asigurare să înceteze, într-un interval de timp care urmează a fi determinat de respectivul stat membru, executarea simultană a activităţilor de asigurare de viaţă şi de asigurare generală în care erau angajate la datele menţionate la primul paragraf.
Art. 74: Separarea gestionării asigurărilor de viaţă şi a asigurărilor generale
(1)Gestionarea separată menţionată la articolul 73 se organizează astfel încât activitatea de asigurare de viaţă să se deosebească de activitatea de asigurare generală.
Interesele deţinătorilor de asigurări de viaţă şi ale deţinătorilor de asigurări generale nu pot fi prejudiciate şi, în special, deţinătorii asigurărilor de viaţă beneficiază de profiturile din asigurările de viaţă ca şi când întreprinderea de asigurare de viaţă ar subscrie numai asigurări de viaţă.
(2)Fără a aduce atingere articolelor 100 şi 128, întreprinderile de asigurare menţionate la articolul 73 alineatele (2) şi (5) calculează:
a)o cerinţă de capital minim noţională pentru activitatea lor de asigurare sau de reasigurare de viaţă, calculată ca şi cum întreprinderea în cauză ar desfăşura numai această activitate, pe baza conturilor separate menţionate la alineatul (6); şi
b)o cerinţă de capital minim noţională pentru activitatea lor de asigurare sau de reasigurare generală, calculată ca şi cum întreprinderea în cauză ar desfăşura numai această activitate, pe baza conturilor separate menţionate la alineatul (6).
(3)Ca un minimum, întreprinderile de asigurare menţionate la articolul 73 alineatele (2) şi (5) îndeplineşte următoarele cerinţe cu o valoare echivalentă a elementelor fondurilor proprii de bază eligibile:
a)cerinţa de capital minim noţională pentru activitatea de asigurare de viaţă;
b)cerinţa de capital minim noţională pentru activitatea de asigurare generală;
Obligaţiile financiare minime menţionate la primul paragraf cu privire la activitatea de asigurare de viaţă şi la activitatea de asigurare generală nu pot fi suportate din cealaltă activitate.
(4)Atât timp cât obligaţiile financiare minime menţionate la alineatul (3) sunt îndeplinite şi cu condiţia ca autorităţile de supraveghere să fie informate, întreprinderea poate utiliza, pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate prevăzută la articolul 100, elementele explicite din fondurile proprii eligibile care sunt încă disponibile pentru una dintre activităţi.
(5)Autorităţile de supraveghere analizează rezultatele ambelor activităţi, de asigurare de viaţă şi generală, pentru a se asigura că sunt îndeplinite cerinţele de la alineatele (1)-(4).
(6)Situaţiile financiare sunt întocmite astfel încât să indice sursele rezultatelor pentru activitatea de asigurare de viaţă şi cea de asigurare generală separat. Toate veniturile, în special primele, plăţile făcute de reasigurători şi venitul din investiţii, precum şi cheltuielile, în special plata daunelor, suplimentări ale rezervelor tehnice, prime de reasigurare şi cheltuieli de exploatare cu privire la activitatea de asigurare, sunt defalcate în funcţie de provenienţă. Elementele comune ambelor activităţi sunt contabilizate în conformitate cu metodele de alocare care urmează să fie acceptate de autorităţile de supraveghere.
Pe baza acestor situaţii financiare, întreprinderile de asigurare elaborează o declaraţie în care elementele fondurilor proprii de bază eligibile care îndeplineşte fiecare cerinţă de capital minim noţională menţionată la alineatul (2) sunt clar identificate, în conformitate cu articolul 98 alineatul (4).
(7)În cazul în care valoarea elementelor fondurilor proprii de bază eligibile pentru una dintre activităţi este insuficientă pentru a acoperi obligaţiile financiare minime menţionate la alineatul (3) primul paragraf, autorităţile de supraveghere aplică activităţii deficiente măsurile prevăzute de prezenta directivă, indiferent de rezultatele celeilalte activităţi.
Prin derogare de la alineatul (3) al doilea paragraf, respectivele măsuri pot implica autorizarea unui transfer de elemente explicite ale fondurilor proprii de bază eligibile de la o activitate la alta.
Art. 75: Evaluarea activelor şi pasivelor
(1)Statele membre se asigură că, cu excepţia cazurilor în care se prevede altfel, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare îşi evaluează activele şi pasivele după cum urmează:
a)activele se evaluează la valoarea la care ar putea fi tranzacţionate între părţi interesate şi în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii desfăşurate în condiţii obiective;
b)pasivele se evaluează la valoarea la care ar putea fi transferate sau decontate între părţi, de bunăvoie, în cunoştinţă de cauză şi în condiţii normale de concurenţă.
La evaluarea pasivelor în conformitate cu litera (b) nu se efectuează nicio ajustare care să ţină seama de bonitatea întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare.
(2)Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a pentru a stabili metodele şi ipotezele care trebuie aplicate la evaluarea activelor şi pasivelor în conformitate cu alineatul (1).
(3)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte evaluarea activelor şi pasivelor, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
a)în măsura în care actele delegate menţionate la alineatul (2) impun utilizarea standardelor internaţionale de contabilitate adoptate de Comisie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002, compatibilitatea acestor standarde de contabilitate cu metoda de evaluare a activelor şi pasivelor, potrivit dispoziţiilor de la alineatele (1) şi (2);
b)metodele şi ipotezele care urmează a fi utilizate atunci când preţurile de cotare pe piaţă nu sunt disponibile sau când standardele internaţionale de contabilitate, adoptate de Comisie în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002, nu concordă temporar sau permanent cu metoda de evaluare a activelor şi pasivelor stabilită la alineatele (1) şi (2);
c)metodele şi ipotezele care urmează a fi utilizate la evaluarea activelor şi pasivelor în conformitate cu alineatul (1), în cazul în care actele delegate menţionate la alineatul (2) permit utilizarea metodelor de evaluare alternative.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 76: Dispoziţii generale
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare stabilesc rezerve tehnice pentru toate obligaţiile de asigurare şi de reasigurare care le revin faţă de deţinătorii de poliţe sau de beneficiarii unor contracte de asigurare sau de reasigurare.
(2)Valoarea rezervelor tehnice corespunde cuantumului curent la preţul pieţei pe care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare ar trebui să-l plătească dacă şi-ar transfera imediat obligaţiile de asigurare şi reasigurare către o altă întreprindere de asigurare sau de reasigurare.
(3)Calculul rezervelor tehnice utilizează în mod coerent informaţiile furnizate de pieţele financiare şi datele general disponibile privind riscurile de subscriere (coerenţa cu piaţa).
(4)Rezervele tehnice se calculează în mod prudent, fiabil şi obiectiv.
(5)În conformitate cu principiile prevăzute la alineatele (2), (3) şi (4) şi ţinând seama de principiile prevăzute la articolul 75 alineatul (1), rezervele tehnice se calculează în conformitate cu articolele 77-82 şi 86.
Art. 77: Calcularea rezervelor tehnice
(1)Valoarea rezervelor tehnice este egală cu suma dintre cea mai bună estimare şi marja de risc prevăzute la alineatele (2) şi respectiv (3).
(2)Cea mai bună estimare corespunde mediei fluxurilor de trezorerie viitoare, ponderată cu probabilităţile, ţinând seama de valoarea în timp a banilor (valoarea actualizată estimată a fluxurilor de trezorerie viitoare), pe baza structurii relevante pe termene a ratelor dobânzilor fără risc.
Calculul celei mai bune estimări se bazează pe informaţii actualizate şi credibile şi pe ipoteze realiste şi se efectuează pe baza unor metode actuariale şi statistice adecvate, aplicabile şi adecvate.
Proiecţia fluxurilor de trezorerie utilizată la calcularea celei mai bune estimări ţine seama de toate intrările şi ieşirile de numerar necesare pentru reglarea obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare pe toată durata lor de viaţă.
Cea mai bună estimare se calculează la valoarea sa brută, fără deducerea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi de la vehiculele investiţionale. Aceste sume se calculează separat, în conformitate cu articolul 81.
(3)Marja de risc se calculează astfel încât să garanteze că valoarea rezervelor tehnice este echivalentă cu suma de care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ar avea nevoie pentru a prelua şi onora obligaţiile de asigurare şi de reasigurare.
(4)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare procedează la o evaluare separată a celei mai bune estimări şi a marjei de risc.
Cu toate acestea, în cazul în care fluxurile de trezorerie asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare pot fi replicate fiabil utilizând instrumente financiare pentru care se poate observa o valoare de piaţă fiabilă, valoarea rezervelor tehnice asociate fluxurilor de trezorerie în cauză se determină pe baza valorii de piaţă a respectivelor instrumente financiare. În acest caz, nu este necesar să se procedeze la calcularea separată a celei mai bune estimări şi a marjei de risc.
(5)Atunci când procedează la o evaluare separată a celei mai bune estimări şi a marjei de risc, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare calculează marja de risc determinând costul mobilizării unei valori a fondurilor proprii eligibile egală cu cerinţa de capital de solvabilitate ajustată în timp necesară pentru a face faţă obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare pe toată durata lor de viaţă. Ajustarea cerinţei de capital de solvabilitate constă într-un element exponenţial şi variabil în funcţie de timp.
Rata utilizată la determinarea costului mobilizării unei astfel de valori a fondurilor proprii eligibile (rata costului capitalului) este aceeaşi pentru toate întreprinderile de asigurare şi de reasigurare şi se revizuieşte periodic.
Rata costului capitalului utilizată este egală cu rata suplimentară, peste rata dobânzii fără risc, pe care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare ar trebui să o suporte în cazul în care deţine fonduri proprii eligibile în conformitate cu secţiunea 3 de o valoare egală cu cerinţa de capital de solvabilitate necesar pentru a face faţă obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare pe toată durata lor de viaţă.
(6)Se consideră că rata costului capitalului menţionată la alineatul (5) este egală cu 4,75 % începând cu 30 ianuarie 2027. Comisia efectuează revizuirea periodică menţionată la alineatul (5) al doilea paragraf nu mai devreme de 31 ianuarie 2032.
(7)În cazul în care contractele de asigurare şi de reasigurare includ opţiuni şi garanţii financiare, metodele utilizate pentru calcularea celei mai bune estimări reflectă în mod corespunzător faptul că valoarea actualizată a fluxurilor de trezorerie generate de contractele respective poate depinde atât de rezultatul estimat al evenimentelor şi evoluţiilor viitoare, cât şi de abaterile potenţiale ale rezultatului real de la rezultatul estimat în anumite scenarii.
(8)În pofida alineatului (7), întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care sunt clasificate drept întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate şi întreprinderile care au obţinut aprobarea prealabilă din partea autorităţilor de supraveghere pot utiliza o evaluare deterministă prudentă a celei mai bune estimări pentru obligaţiile de asigurare de viaţă cu opţiuni şi garanţii care nu sunt considerate semnificative.

Art. 77a: Extrapolarea structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc
(1)La determinarea structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc, menţionată la articolul 77 alineatul (2), se utilizează informaţii derivate din instrumentele financiare relevante şi se asigură concordanţa cu acestea. La determinarea respectivă se ţine cont de instrumente financiare relevante cu scadenţe în cazul cărora pieţele sunt diversificate, lichide şi transparente. În cazul scadenţelor care depăşesc primul punct de netezire, rata relevantă a dobânzilor fără risc se extrapolează în conformitate cu al treilea paragraf. Primul punct de netezire pentru o monedă este cea mai îndepărtată scadenţă pentru care sunt îndeplinite condiţiile următoare:
a)pieţele instrumentelor financiare cu scadenţa respectivă sunt diversificate, lichide şi transparente;
b)ponderea obligaţiunilor rămase de rambursat cu scadenţa respectivă sau o scadenţă mai îndepărtată din totalul obligaţiunilor rămase de rambursat exprimate în moneda respectivă este suficient de ridicată.
- Partea extrapolată a structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc se bazează pe ratele forward care converg lin dinspre rata forward aplicabilă la primul punct de netezire către o ultimă rată forward (UFR).
Rata forward extrapolată este egală cu media ponderată a unei rate forward lichide şi a UFR. Rata forward lichidă se bazează pe una sau pe un set de rate forward în raport cu cele mai îndepărtate scadenţe pentru care valoarea instrumentului financiar relevant poate fi determinată pe o piaţă diversificată, lichidă şi transparentă. Pentru scadenţe de cel puţin 40 de ani după primul punct de netezire, ponderea UFR este de cel puţin 77,5 %.
Partea extrapolată a ratelor dobânzilor fără risc relevante ţine cont de informaţiile din instrumente financiare, altele decât obligaţiuni, iar pieţele instrumentelor financiare respective sunt diversificate, lichide şi transparente.
(2)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot, sub rezerva aprobării prealabile de către autoritatea lor de supraveghere, să aplice mecanismul de introducere treptată prevăzut la al doilea paragraf.
Mecanismul de introducere treptată menţionat la primul paragraf constă în următoarele:
a)la 30 ianuarie 2027, parametrii care determină viteza convergenţei ratelor forward către ultima rată forward a extrapolării se stabilesc astfel încât structura temporală a ratei dobânzilor fără risc să fie suficient de similară cu structura temporală a ratei dobânzilor fără risc din data respectivă stabilită în conformitate cu regulile privind extrapolarea aplicabile la 29 ianuarie 2027;
b)parametrii care determină viteza de convergenţă a ratelor forward către ultima rata forward a extrapolării se reduc liniar la începutul fiecărui an calendaristic, astfel încât parametrii finali ai extrapolării să se aplice de la 1 ianuarie 2032.
Mecanismul de introducere treptată menţionat la primul paragraf de la prezentul alineat se aplică fără a se afecta determinarea diversificării, a lichidităţii şi a transparenţei pieţelor financiare şi nici primul punct de netezire menţionat la alineatul (1).
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică primul şi al doilea paragraf de la prezentul alineat fac publice, în secţiunea din raportul lor privind solvabilitatea şi situaţia financiară care constă în informaţii destinate profesioniştilor din piaţă, menţionate la articolul 51 alineatul (1b):
(a)faptul că aplică mecanismul de introducere treptată pentru extrapolare; şi
(b)cuantificarea impactului neaplicării mecanismului de introducere treptată asupra poziţiei lor financiare.
(3)În pofida alineatului (1), la 28 ianuarie 2025, primul punct de netezire pentru euro este la o scadenţă de 20 de ani.

Art. 77b: Prima de echilibrare a structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc
(1)Întreprinderile de asigurare şi reasigurare pot aplica o primă de echilibrare structurii temporale relevante a ratelor dobânzilor fără risc pentru a calcula cea mai bună estimare pentru un portofoliu de obligaţii de asigurare şi reasigurare de viaţă, inclusiv pentru anuităţile care provin din contractele de asigurări sau reasigurări generale, sub rezerva aprobării prealabile de către autorităţile de supraveghere, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)întreprinderea de asigurare sau reasigurare alocă un portofoliu de active alcătuit din obligaţiuni şi alte active cu caracteristici similare în ceea ce priveşte fluxurile de trezorerie pentru a acoperi cea mai bună estimare a portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare şi menţine alocarea respectivă pe toată durata ciclului de viaţă al obligaţiilor, cu excepţia scopului de a menţine echivalenţa fluxurilor de trezorerie estimate aferente activelor şi pasivelor în cazul în care fluxurile de trezorerie au suferit modificări substanţiale;
b)portofoliul de obligaţii de asigurare sau reasigurare căruia i se aplică prima de echilibrare şi portofoliul de active alocat sunt identificate, organizate şi gestionate separat de alte activităţi ale întreprinderii, iar portofoliul de active alocat nu poate fi folosit pentru a acoperi pierderile generate de alte activităţi ale întreprinderii;
c)fluxurile de trezorerie estimate ale portofoliului de active alocat sunt echivalente fiecărui flux de trezorerie estimat al portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare în aceeaşi monedă, iar neconcordanţele nu generează riscuri semnificative cu privire la riscurile inerente activităţii de asigurare sau de reasigurare căreia i se aplică prima de echilibrare;
d)contractele care se află la baza portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare nu generează plăţi viitoare de prime;
e)singurele riscuri de subscriere asociate portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare sunt riscul de longevitate, riscul de cheltuieli, riscul de revizuire şi riscul de mortalitate;
f)în cazul în care riscul de subscriere asociat portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare include riscul de mortalitate, cea mai bună estimare a obligaţiilor de asigurare sau reasigurare creşte cu cel mult 5 % în cazul unei creşteri a riscului de mortalitate calibrat în conformitate cu articolul 101 alineatele (2)-(5);
g)contractele care se află la baza portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare fie nu prevăd nicio opţiune pentru titularul poliţei, fie prevăd doar o opţiune de răscumpărare în cazul căreia valoarea de răscumpărare nu depăşeşte valoarea activelor, evaluate în conformitate cu articolul 75, care acoperă obligaţiile de asigurare sau reasigurare în momentul exercitării opţiunii de răscumpărare;
h)fluxurile de trezorerie ale portofoliului de active alocat sunt fixe şi nu pot fi modificate de emitenţii activelor şi nici de terţi;
i)obligaţiile de asigurare sau reasigurare asociate unui contract de asigurare sau reasigurare nu sunt împărţite în mai multe părţi la alcătuirea portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare în sensul prezentului alineat.
În pofida dispoziţiilor de la primul paragraf litera (h), întreprinderile de asigurare sau reasigurare pot folosi active cu fluxuri de trezorerie fixe, cu excepţia cazului în care depind de inflaţie, cu condiţia ca activele în cauză să fie echivalente fluxurilor de trezorerie ale portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare care depind de inflaţie.
În cazul în care emitenţii sau terţii au dreptul să modifice fluxurile de trezorerie ale unui activ astfel încât investitorul să beneficieze de o compensaţie suficientă care să îi permită să obţină aceleaşi fluxuri de trezorerie reinvestind în active cu o calitate a creditului echivalentă sau superioară, dreptul de a modifica fluxurile de trezorerie nu împiedică activul respectiv să fie admis în portofoliul alocat în conformitate cu primul paragraf litera (h).
În sensul primului paragraf litera (i), un contract de asigurare de viaţă de grup este considerat a fi un singur contract.

(2)Întreprinderile de asigurare sau reasigurare care aplică prima de echilibrare unui portofoliu de obligaţii de asigurare sau reasigurare nu revin la o abordare care nu include o primă de echilibrare. În cazul în care o întreprindere de asigurare sau reasigurare care aplică prima de echilibrare nu mai este în măsură să respecte condiţiile prevăzute la alineatul (1), aceasta informează imediat autoritatea de supraveghere şi ia măsurile necesare pentru a reinstitui conformitatea cu condiţiile respective. Dacă nu este în măsură să reinstituie conformitatea cu condiţiile respective în termen de două luni de la data nerespectării condiţiilor, întreprinderea încetează să aplice prima de echilibrare tuturor obligaţiilor sale de asigurare sau reasigurare şi nu are dreptul de a aplica prima de echilibrare pentru o perioadă de încă 24 de luni.
(3)Prima de echilibrare nu se aplică obligaţiilor de asigurare sau reasigurare în cazul în care structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc folosită pentru a calcula cea mai bună estimare a obligaţiilor în cauză include o primă de volatilitate în conformitate cu articolul 77d sau măsuri tranzitorii privind ratele dobânzilor fără risc în conformitate cu articolul 308c.
Art. 77c: Calculul primei de echilibrare
(1)Pentru fiecare monedă, prima de echilibrare menţionată la articolul 77b se calculează în conformitate cu următoarele principii:
a)prima de echilibrare trebuie să fie egală cu diferenţa dintre următoarele elemente:
(i)rata anuală acumulată, calculată ca rata unică de actualizare care, atunci când se aplică fluxurilor de trezorerie ale portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare, are drept rezultat o valoare egală cu valoarea în conformitate cu articolul 75 a portofoliului de active alocat;
(ii)rata anuală acumulată, calculată ca rata unică de actualizare care, atunci când se aplică fluxurilor de trezorerie ale portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare, are drept rezultat o valoare egală cu valoarea celei mai bune estimări a portofoliului de obligaţii de asigurare sau reasigurare atunci când se ţine cont de valoarea în timp a banilor utilizând structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc;
b)prima de echilibrare trebuie să nu includă marja de credit istorică care reflectă riscurile reţinute de întreprinderea de asigurare sau reasigurare;
c)fără a aduce atingere literei (a), marja de credit istorică trebuie să se majoreze atunci când este necesar pentru a se asigura faptul că prima de echilibrare aplicată activelor cu o calitate a creditului clasificată ca inferioară nu depăşeşte primele de echilibrare aplicate activelor cu o calitate a creditului clasificată ca superioară, care au aceeaşi durată şi sunt încadrate în aceeaşi clasă de active;
d)utilizarea evaluărilor externe ale creditului la calculul primei de echilibrare trebuie să fie în conformitate cu articolul 111 alineatul (1) litera (n).
(2)În sensul alineatului (1) litera (b), marja de credit istorică este:
a)egală cu suma următoarelor elemente:
(i)marja de credit care corespunde probabilităţii de neîncasare a creanţelor aferente activelor;
(ii)marja de credit care corespunde pierderii estimate în urma diminuării ratingului activelor;
b)în cazul expunerilor faţă de administraţiile centrale şi băncile centrale ale statelor membre, egală cu cel puţin 30 % din media pe termen lung a marjei peste rata dobânzilor fără risc a activelor cu aceeaşi durată, calitate a creditului şi încadrate în aceeaşi clasă de active, astfel cum s-a observat pe pieţele financiare;
c)în cazul altor active decât expunerile faţă de administraţiile centrale şi băncile centrale ale statelor membre, egală cu cel puţin 35 % din media pe termen lung a marjei peste rata dobânzilor fără risc a activelor cu aceeaşi durată, calitate a creditului şi încadrate în aceeaşi clasă de active, astfel cum s-a observat pe pieţele financiare.
Probabilitatea de neîncasare a creanţelor menţionată la primul paragraf litera (a) punctul (i) se bazează pe statisticile pe termen lung privind neîncasarea creanţelor care sunt pertinente pentru activul în cauză în ceea ce priveşte durata, calitatea creditului şi clasa de active în care se încadrează.
În cazul în care nu se poate obţine o marjă de credit fiabilă pe baza statisticilor menţionate la al doilea paragraf, marja de credit istorică este egală cu partea din media pe termen lung a marjei peste rata dobânzilor fără risc, menţionată la literele (b) şi (c).
Art. 77d: Prima de volatilitate aplicată structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc
(1)Statele membre se asigură că o întreprindere de asigurare sau de reasigurare poate aplica prima de volatilitate structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc, în vederea calculării celei mai bune estimări menţionate la articolul 77 alineatul (2), sub rezerva aprobării prealabile de către autorităţile de supraveghere în cazul în care sunt îndeplinite cel puţin condiţiile următoare:
a)prima de volatilitate pentru o anumită monedă se aplică la calcularea celei mai bune estimări a tuturor obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare ale întreprinderii care sunt exprimate în moneda respectivă, în cazul în care structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc utilizată pentru calcularea celei mai bune estimări a obligaţiilor respective nu include o primă de echilibrare, astfel cum este menţionată la articolul 77b;
b)întreprinderea demonstrează, într-un mod considerat convingător de autoritatea de supraveghere, că a instituit procese adecvate pentru calcularea primei de volatilitate în temeiul alineatelor (3) şi (4) de la prezentul articol.
(11)În pofida alineatului (1) de la prezentul articol, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care au aplicat o primă de volatilitate structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc pentru calcularea celei mai bune estimări menţionate la articolul 77 alineatul (2) înainte de 29 ianuarie 2026 pot continua, fără aprobarea prealabilă din partea autorităţii de supraveghere, să aplice o primă de volatilitate cu condiţia să respecte condiţiile pentru aprobare prealabilă în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol începând cu 30 ianuarie 2027.
(12)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţa de a impune unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare să înceteze să aplice o primă de volatilitate structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc pentru calcularea celei mai bune estimări menţionate la articolul 77 alineatul (2) în cazul în care întreprinderea nu mai îndeplineşte condiţiile pentru aprobare prealabilă prevăzute în dreptul intern în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol. Atunci când o întreprindere restabileşte conformitatea cu condiţiile respective, întreprinderea respectivă poate solicita aprobarea prealabilă din partea autorităţilor de supraveghere pentru a aplica o primă de volatilitate structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc pentru calcularea celei mai bune estimări în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol.
(13)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot, sub rezerva aprobării prealabile de către autoritatea de supraveghere, să aplice o ajustare specifică întreprinderii marjei corectate în funcţie de risc a monedei menţionate la alineatul (3), în cazul în care:
a)marja corectată în funcţie de risc a depăşit marja corectată în funcţie de risc calculată pe baza portofoliului de investiţii în instrumente de datorie al întreprinderii în cursul celor patru perioade de raportare trimestriale anterioare datei de raportare; şi
b)informaţiile care sunt inerente activelor relevante ale întreprinderii şi care sunt raportate de întreprindere în conformitate cu articolul 35 alineatele (1)-(4) sunt de o calitate suficientă pentru a permite un calcul corect şi fiabil al ajustării respective.
Ajustarea corespunde celei mai mici valori dintre 105 % şi raportul dintre marja corectată în funcţie de risc calculată pe baza portofoliului de investiţii în instrumente de datorie al întreprinderii şi marja corectată în funcţie de risc calculată pe baza portofoliului de referinţă pentru moneda relevantă. Marja corectată în funcţie de risc pe baza portofoliului de investiţii în instrumente de datorie al întreprinderii se calculează în acelaşi mod ca marja corectată în funcţie de risc pe baza portofoliului de referinţă pentru moneda relevantă, dar utilizând date specifice întreprinderii privind ponderile şi durata medie a subclaselor relevante din cadrul portofoliului de investiţii în instrumente de datorie al întreprinderii pentru moneda relevantă.
În cazul în care se aplică ajustarea, prima de volatilitate nu se majorează cu macroprima de volatilitate menţionată la alineatul (4).
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare încetează imediat aplicarea ajustării atunci când aceasta majorează marja corectată în funcţie de risc a monedei menţionată la alineatul (3) timp de două perioade de raportare trimestriale consecutive.

(2)Pentru fiecare monedă relevantă, prima de volatilitate aplicată structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc se bazează pe marja dintre rata dobânzii care ar putea fi obţinută dintr-un portofoliu de referinţă de investiţii în instrumente de datorie pentru moneda în cauză şi ratele structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc pentru moneda în cauză.
Portofoliul de referinţă de investiţii în instrumente de datorie aferent unei monede este reprezentativ pentru activele exprimate în moneda în cauză şi în care investesc întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pentru a acoperi cea mai bună estimare a obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare exprimate în moneda respectivă.

(3)Cuantumul primei de volatilitate aplicate ratelor dobânzilor fără risc pentru o monedă se calculează după cum urmează:
VAcu= 85 % CSSRcu RCScu
unde:
a)VAcu este prima de volatilitate aferentă unei monede cu;
b)CSSRcu este raportul de senzitivitate la marja de credit aferent unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare pentru moneda cu;
c)RCScu este marja corectată în funcţie de risc pentru moneda cu.
VAcu se aplică ratelor dobânzilor fără risc relevante din cadrul structurii temporale care nu sunt derivate prin extrapolare în conformitate cu articolul 77a. În cazul în care partea extrapolată a ratelor dobânzilor fără risc relevante ţine cont de informaţiile din instrumentele de datorie, altele decât obligaţiuni, în temeiul articolului 77a alineatul (1), VAcu se aplică, de asemenea, ratelor dobânzilor fără risc derivate din instrumentele financiare respective. Extrapolarea structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc se bazează pe respectivele rate ajustate ale dobânzilor fără risc.
CSSRcu nu are o valoare negativă sau mai mare decât unu. Raportul prezintă valori mai mici decât unu atunci când senzitivitatea activelor unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare într-o monedă la variaţiile marjelor de credit este mai mică decât senzitivitatea rezervelor tehnice ale respectivei întreprinderi în moneda respectivă la variaţiile ratelor dobânzii.
RCScu reprezintă diferenţa dintre marja menţionată la alineatul (2) şi partea din marja respectivă care poate fi atribuită unei evaluări realiste a pierderilor estimate, a unui risc de credit neaşteptat sau a unui alt risc aferent activelor.
- Partea din marjă care poate fi atribuită unei evaluări realiste a pierderilor estimate, a riscului de credit neaşteptat sau a oricărui alt risc se calculează ca procent din marje. Acest procent scade pe măsură ce marjele cresc şi se disting cel puţin următoarele trei cazuri:
(a)cazul în care marjele nu depăşesc media lor pe termen lung;
(b)cazul în care marjele depăşesc media lor pe termen lung, dar nu depăşesc dublul mediei lor pe termen lung;
(c)cazul în care marjele depăşesc dublul mediei lor pe termen lung.
Corecţia în funcţie de risc nu depăşeşte niciodată un procent adecvat din marjele medii pe termen lung.
Prin derogare de la primul paragraf, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care îşi au sediul central într-un stat membru cu o monedă raportată la euro care respectă criteriile detaliate pentru ajustările efectuate în cazul monedelor raportate la euro în scopul facilitării calculului submodulului «risc valutar», astfel cum sunt stabilite în temeiul articolului 111 alineatul (1) litera (p), atunci când calculează prima de volatilitate la ratele dobânzilor fără risc pentru moneda raportată şi prima de volatilitate la ratele dobânzilor fără risc pentru euro, sunt autorizate să calculeze un singur CSSRcu atât pentru moneda lor locală, cât şi pentru euro, luând în considerare în comun activele şi obligaţiile exprimate în euro şi în moneda lor locală.

(4)Fără a aduce atingere alineatului (1c), prima de volatilitate pentru euro se majorează cu o macroprimă de volatilitate. Macroprima de volatilitate se calculează după cum urmează:
VAEuro,macro= 85 % CSSREuro max(RCSco-1, RCSEuro;0) co
unde:
a)VAEuro,macro este macroprima de volatilitate pentru o ţară co;
b)CSSREuro este raportul de senzitivitate la marja de credit aferent unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare pentru moneda euro;
c)RCSco este marja corectată în funcţie de risc pentru ţara co;
d)RCSEuro este marja corectată în funcţie de risc pentru moneda euro;
e)co este factorul de ajustare de ţară pentru ţara co.
CSSREuro se calculează ca raport de senzitivitate la marja de credit aferent unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare pentru moneda euro în conformitate cu alineatul (3).
RCSco se calculează în acelaşi mod ca marja corectată în funcţie de risc pentru moneda euro în conformitate cu alineatul (3), însă pe baza unui portofoliu de referinţă care este reprezentativ pentru activele în care investesc întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pentru a acoperi cea mai bună estimare a obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare aferente produselor vândute pe piaţa de asigurări din ţara în cauză şi exprimate în euro.
RCSEuro se calculează ca marja corectată în funcţie de risc pentru moneda euro în conformitate cu alineatul (3).
Factorul de ajustare de ţară menţionat la primul paragraf litera (e) se calculează după cum urmează:
co= max(min (((RCSco*-0,6 %)/0,3 %);1);0)
Unde RCSco* este marja corectată în funcţie de risc pentru ţara co, astfel cum se menţionează la litera (c) de la primul paragraf, înmulţită cu procentajul investiţiilor în instrumente de datorie în raport cu totalul activelor deţinute de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare autorizate în ţara co.
(41)Pentru a calcula marja subiacentă primei de volatilitate, pentru fiecare monedă şi pentru fiecare ţară, marja menţionată la alineatele (2) şi (4) este suma ponderată dintre marja medie de monedă pentru obligaţiunile de stat şi marja medie de monedă pentru obligaţiuni, altele decât obligaţiunile de stat, împrumuturile şi securitizările. În scopul acestui calcul, ponderile sunt raportul dintre valoarea obligaţiunilor de stat incluse în portofoliul de referinţă al activelor pentru moneda sau ţara respectivă şi valoarea tuturor activelor incluse în portofoliul de referinţă respectiv şi, respectiv, raportul dintre valoarea obligaţiunilor, altele decât obligaţiunile de stat, împrumuturile şi securitizările incluse în portofoliul de referinţă al activelor pentru moneda sau ţara respectivă şi valoarea tuturor activelor incluse în portofoliul de referinţă respectiv.

(5)Prima de volatilitate nu se aplică obligaţiilor de asigurare în cazul în care structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc utilizată pentru calculul celei mai bune estimări a obligaţiilor respective i s-a aplicat o primă de echilibrare în conformitate cu articolul 77b.
(6)Prin derogare de la dispoziţiile articolului 101, cerinţa de capital de solvabilitate nu acoperă riscul de pierdere a fondurilor proprii de bază în urma modificării primei de volatilitate.
Art. 77e: Informaţii tehnice emise de Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale
(1)AEAPO stabileşte şi publică, pentru fiecare monedă relevantă, următoarele informaţii tehnice cel puţin o dată pe trimestru:
a)o structură temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc pentru calculul celei mai bune estimări menţionate la articolul 77 alineatul (2), fără aplicarea primei de echilibrare sau a primei de volatilitate;
a1)în scopul publicării informaţiilor în temeiul articolului 51 alineatul (8), o structură temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc, fără primă de echilibrare sau primă de volatilitate, determinată fără aplicarea mecanismului de introducere treptată pentru extrapolare, astfel cum este prevăzut la articolul 77a alineatul (2);
a2)setul de scenarii care trebuie utilizate pentru evaluarea deterministă prudentă a celei mai bune estimări pentru obligaţiile de asigurare de viaţă în temeiul articolului 77 alineatul (8);

b)pentru fiecare durată, calitate a creditului şi clasă de active relevante, o marjă de credit istorică pentru calculul primei de echilibrare menţionate la articolul 77c alineatul (1) litera (b);
c)pentru fiecare monedă relevantă şi, respectiv, pentru fiecare piaţă de asigurări naţională relevantă, o marjă corectată în funcţie de risc, astfel cum se menţionează la articolul 77d alineatele (3) şi, respectiv, (4);
d)pentru fiecare stat membru relevant, procentajul investiţiilor în instrumente de datorie în raport cu totalul activelor deţinute de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare autorizate în ţară, astfel cum se menţionează la articolul 77d alineatul (4).

(11)Pentru fiecare monedă relevantă şi pentru fiecare scadenţă la care pieţele instrumentelor financiare sau ale obligaţiunilor relevante cu scadenţa respectivă sunt diversificate, lichide şi transparente, EIOPA stabileşte şi publică, cel puţin o dată pe an, procentajul obligaţiunilor cu scadenţa respectivă sau o scadenţă mai îndepărtată din totalul obligaţiunilor exprimate în moneda respectivă, astfel cum se menţionează la articolul 77a alineatul (1).

(2)Pentru a asigura condiţii uniforme de calculare a rezervelor tehnice şi a fondurilor proprii de bază, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare în care să prevadă, pentru fiecare monedă relevantă, informaţiile tehnice menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol şi primul punct de netezire în temeiul articolului 77a alineatul (1). Pentru respectivele acte de punere în aplicare se pot utiliza informaţiile publicate de EIOPA în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menţionată la articolul 301 alineatul (2).
Din motive imperative de urgenţă legate de disponibilitatea structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc, Comisia adoptă acte de punere în aplicare cu aplicabilitate imediată în conformitate cu procedura menţionată la articolul 301 alineatul (3).
(3)În cazul în care informaţiile tehnice menţionate la alineatul (1) sunt adoptate de către Comisie în conformitate cu alineatul (2), întreprinderile de asigurare şi reasigurare utilizează aceste informaţii tehnice pentru calculul celei mai bune estimări în conformitate cu articolul 77, al primei de echilibrare în conformitate cu articolul 77c şi al primei de volatilitate în conformitate cu articolul 77d.
În ceea ce priveşte monedele pentru care marja corectată în funcţie de risc menţionată la alineatul (1) litera (c) nu este prevăzută în actele de punere în aplicare menţionate la alineatul (2), structurii temporale relevante a ratei dobânzilor fără risc nu i se aplică nicio primă de volatilitate pentru calcularea celei mai bune estimări. În ceea ce priveşte statele membre a căror monedă este euro şi pentru care marja corectată în funcţie de risc menţionată la alineatul (1) litera (c) şi procentajul menţionat la alineatul (1) litera (d) nu sunt prevăzute în actele de punere în aplicare menţionate la alineatul (2), la prima de volatilitate nu se adaugă nicio macroprimă de volatilitate.

(4)În sensul alineatului (2) de la prezentul articol, un prim punct de netezire pentru o monedă, prevăzut într-un act de punere în aplicare, nu se modifică, cu excepţia cazului în care o evaluare a procentajelor obligaţiunilor cu o scadenţă mai îndepărtată sau egală cu o anumită scadenţă din totalul obligaţiunilor exprimate în moneda respectivă indică un prim punct de netezire diferit în temeiul articolului 77a alineatul (1) şi procentajul stabilit în actele delegate menţionate la articolul 86 alineatul (1) litera (b) punctul (iii), pe o perioadă de cel puţin doi ani consecutivi.

Art. 77f: Analiza măsurilor referitoare la garanţiile pe termen lung şi a măsurilor referitoare la «riscul aferent devalorizării acţiunilor»
(1)Până la 1 ianuarie 2021, AEAPO raportează în fiecare an Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei cu privire la impactul aplicării articolelor 77a-77e şi 106, a articolului 138 alineatul (4) şi a articolelor 304, 308c şi 308d, incluzând actele delegate sau actele de punere în aplicare adoptate în temeiul acestor articole.
În această perioadă, autorităţile de supraveghere pun în fiecare an la dispoziţia AEAPO următoarele informaţii:
a)disponibilitatea pe pieţele naţionale respective a garanţiilor pe termen lung în cazul produselor de asigurare şi atitudinea întreprinderilor de asigurare şi reasigurare în calitate de investitori pe termen lung;
b)numărul întreprinderilor de asigurare şi reasigurare care aplică prima de echilibrare, prima de volatilitate, extinderea perioadei de redresare în conformitate cu articolul 138 alineatul (4), submodulul «risc aferent devalorizării acţiunilor» în funcţie de durată şi măsurile tranzitorii prevăzute la articolele 308c şi 308d;
c)impactul pe care îl au asupra poziţiei financiare a întreprinderilor de asigurare şi reasigurare prima de echilibrare, prima de volatilitate, mecanismul de ajustare simetrică aplicat costului de capital aferent investiţiilor în acţiuni, submodulul «risc aferent devalorizării acţiunilor» în funcţie de durată şi măsurile tranzitorii prevăzute la articolele 308c şi 308d, la nivel naţional şi, în mod anonim, pentru fiecare întreprindere;
d)efectul pe care îl au prima de echilibrare, prima de volatilitate, mecanismul de ajustare simetrică aplicat costului de capital aferent investiţiilor în acţiuni şi submodulul «risc aferent devalorizării acţiunilor» în funcţie de durată asupra practicilor investiţionale ale întreprinderilor de asigurare şi reasigurare şi dacă aceste măsuri determină reducerea nemotivată a cerinţelor de capital;
e)efectul produs de o eventuală extindere a perioadei de redresare în conformitate cu articolul 138 alineatul (4) asupra eforturilor depuse de întreprinderile de asigurare şi reasigurare pentru a reinstitui nivelul de fonduri proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate sau pentru a reduce profilul de risc în vederea respectării cerinţei de capital de solvabilitate;
f)în cazul în care întreprinderile de asigurare şi reasigurare aplică măsurile tranzitorii prevăzute la articolele 308c şi 308d, dacă acestea respectă sau nu planurile de introducere treptată menţionate la articolul 308e şi perspectiva reducerii dependenţei lor de aceste măsuri tranzitorii, inclusiv măsurile adoptate sau care sunt preconizate spre adoptare de către întreprinderi şi autorităţile de supraveghere, ţinând seama de cadrul normativ al statului membru în cauză.
(2)AEAPO, după consultarea CERS, dacă este cazul, şi după desfăşurarea unei consultări publice, transmite Comisiei un aviz cu privire la evaluarea aplicării articolelor 77a-77e şi 106, a articolului 138 alineatul (4) şi a articolelor 304, 308c şi 308d, incluzând actele delegate sau actele de punere în aplicare adoptate în temeiul acestor articole. Evaluarea în cauză este realizată cu privire la disponibilitatea garanţiilor pe termen lung în cazul produselor de asigurare, la atitudinea întreprinderilor de asigurare şi reasigurare în calitate de investitori pe termen lung şi, mai general, la stabilitatea financiară.
(3)Pe baza avizului transmis de AEAPO menţionat la alineatul (2), Comisia transmite un raport Parlamentului European şi Consiliului până la 1 ianuarie 2021 sau mai devreme, dacă este cazul. Raportul se axează, în special, pe efectele asupra:
a)protecţiei titularilor poliţelor;
b)funcţionării şi stabilităţii pieţelor europene de asigurare;
c)pieţei interne şi, îndeosebi, asupra concurenţei şi a condiţiilor echitabile de concurenţă de pe pieţele europene de asigurare;
d)măsurii în care întreprinderile de asigurare şi reasigurare continuă să funcţioneze ca investitori pe termen lung;
e)disponibilităţii şi tarifării anuităţilor;
f)disponibilităţii şi tarifării produselor concurente;
g)strategiilor de investiţii pe termen lung ale întreprinderilor de asigurare în ceea ce priveşte produsele cărora li se aplică articolele 77b şi 77c faţă de cele legate de alte garanţii pe termen lung;
h)alegerii efectuate de consumatori şi asupra conştientizării riscurilor de către consumatori;
i)măsurii în care sectorul asigurărilor este diversificat şi asupra portofoliului de active al întreprinderilor de asigurare şi reasigurare;
j)stabilităţii financiare.
De asemenea, raportul se bazează pe experienţa de supraveghere legată de aplicarea articolelor 77a-77e şi 106, a articolului 138 alineatul (4) şi a articolelor 304, 308c şi 308d, incluzând actele delegate sau actele de punere în aplicare adoptate în temeiul acestora.
(4)Raportul Comisiei se însoţeşte, dacă este necesar, de propuneri legislative.

Art. 78: Alte elemente care trebuie luate în considerare la calcularea rezervelor tehnice
Atunci când calculează rezervele tehnice, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama, în afară de dispoziţiile articolului 77, de următoarele elemente:
(1)toate cheltuielile aferente îndeplinirii obligaţiilor de administrare a asigurărilor şi reasigurărilor;
(2)inflaţie, inclusiv pentru cheltuieli şi daune;
(3)ansamblul plăţilor către deţinătorii şi beneficiarii de poliţe de asigurare, inclusiv viitoarele bonusuri discreţionare, pe care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare estimează că le vor efectua, indiferent dacă astfel de plăţi sunt sau nu garantate prin contract, cu excepţia cazului în care plăţile intră sub incidenţa articolului 91 alineatul (2).
Art. 79: Evaluarea garanţiilor financiare şi a opţiunilor contractuale incluse în contractele de asigurare şi de reasigurare
Atunci când îşi calculează rezervele tehnice, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama de valoarea garanţiilor financiare şi de orice opţiuni contractuale incluse în contractele de asigurare şi de reasigurare.
Orice ipoteză formulată de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare cu privire la probabilitatea ca deţinătorii de poliţe să îşi exercite opţiunile contractuale, inclusiv drepturile de reziliere şi răscumpărare, este realistă şi se bazează pe informaţii actuale şi credibile. Ipoteza ţine seama, fie explicit, fie implicit, de impactul pe care eventualele schimbări ale condiţiilor financiare şi nefinanciare îl pot avea asupra exercitării acestor opţiuni.
Art. 80: Segmentare
Atunci când îşi calculează rezervele tehnice, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare îşi segmentează obligaţiile de asigurare şi de reasigurare în grupe de risc omogene şi cel puţin pe linii de activitate.
Art. 81: Sume recuperabile din contracte de reasigurare şi de la vehicule investiţionale
Calcularea, de către întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, a sumelor recuperabile din contracte de reasigurare şi de la vehicule investiţionale se realizează în conformitate cu articolele 76-80.
Atunci când calculează sumele recuperabile din contracte de reasigurare şi de la vehicule investiţionale, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama de intervalul de timp dintre recuperări şi plăţile directe.
Rezultatul acestui calcul se ajustează pentru a ţine seama de pierderile probabile ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale de către contrapartidă. Ajustarea se bazează pe o evaluare a probabilităţii de insolvenţă a contrapartidei şi a pierderilor medii ca urmare a insolvenţei (pierderi aferente obligaţiilor de plată).
Art. 82: Calitatea datelor şi aplicarea unor aproximări, inclusiv a unor abordări de la caz la caz, pentru calcularea rezervelor tehnice
Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare instituie procese şi proceduri interne care asigură adecvarea, exhaustivitatea şi exactitatea datelor utilizate la calcularea rezervelor tehnice.
În cazul în care, în anumite circumstanţe, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare nu dispun de un volum suficient de date de o calitate adecvată pentru a aplica o metodă actuarială fiabilă unui set sau subset de obligaţii de asigurare şi de reasigurare sau sumelor recuperabile din contracte de reasigurare şi de la vehicule investiţionale, se pot utiliza aproximări adecvate, inclusiv abordări de la caz la caz, pentru calcularea celei mai bune estimări.
Art. 83: Comparaţie cu experienţele anterioare
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare instituie procese şi proceduri pentru a asigura compararea permanentă a celor mai bune estimări şi a ipotezelor care stau la baza acestora cu experienţele anterioare.
În cazul în care, în urma unei astfel de comparaţii, se identifică o diferenţă sistematică între experienţele anterioare şi calculele celor mai bune estimări, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză procedează la ajustările necesare ale metodelor actuari-ale utilizate şi/sau ale ipotezelor formulate.
Art. 84: Adecvarea nivelului rezervelor tehnice
La cererea autorităţilor de supraveghere, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare demonstrează adecvarea nivelului rezervelor tehnice, precum şi aplicabilitatea şi relevanţa metodelor aplicate şi adecvarea datelor statistice de bază utilizate.
Art. 85: Creşterea rezervelor tehnice
În măsura în care calculul rezervelor tehnice ale întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare nu este conform cu dispoziţiile articolelor 76-83, autorităţile de supraveghere pot solicita întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să crească valoarea rezervelor tehnice astfel încât să corespundă nivelului determinat în conformitate cu respectivele articole.
Art. 86: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare şi de punere în aplicare
(1)Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, pentru a stabili:
a)metodologiile actuariale şi statistice care trebuie utilizate pentru calcularea celei mai bune estimări prevăzute la articolul 77 alineatul (2);
a1)evaluarea deterministă prudentă menţionată la articolul 77 alineatul (8), precum şi condiţiile în care această evaluare poate fi utilizată pentru a se evalua cea mai bună estimare a rezervelor tehnice cu opţiuni şi garanţii;

b)metodologiile, principiile şi tehnicile necesare pentru a se stabili structura temporală relevantă a ratei dobânzilor fără risc care trebuie utilizată la calcularea celei mai bune estimări menţionate la articolul 77 alineatul (2), în special:
(i)formula de extrapolare menţionată la articolul 77a alineatul (1), inclusiv parametrii care determină viteza de convergenţă a extrapolării;
(ii)metoda pentru determinarea diversificării, a lichidităţii şi a transparenţei pieţelor instrumentelor financiare, menţionată la articolul 77a alineatul (1);
(iii)procentajele aferente unei monede sub care ponderea obligaţiunilor cu scadenţe mai îndepărtate sau egale cu o anumită scadenţă din totalul obligaţiunilor se consideră a fi scăzută în sensul articolului 77a alineatul (1);
(iv)mecanismul de introducere treptată menţionat la articolul 77a alineatul (2);

c)circumstanţele în care rezervele tehnice se calculează ca întreg sau ca suma dintre cea mai bună estimare şi o marjă de risc, precum şi metodele care trebuie utilizate în cazul în care rezervele tehnice se calculează ca întreg, în conformitate cu articolul 77 alineatul (4);
d)metodele şi ipotezele care trebuie utilizate pentru calcularea marjei de risc, inclusiv determinarea valorii fondurilor proprii eligibile necesare pentru a putea acoperi obligaţiile de asigurare şi de reasigurare şi calibrarea ratei costului capitalului, în conformitate cu articolul 77 alineatul (5);
e)liniile de activitate pe baza cărora obligaţiile de asigurare şi de reasigurare urmează să fie segmentate pentru calcularea rezervelor tehnice menţionate la articolul 80;
f)standardele care trebuie respectate pentru a asigura caracterul adecvat, complet şi exact al datelor utilizate la calcularea rezervelor tehnice, precum şi circumstanţele specifice în care ar fi potrivit să se utilizeze aproximări, inclusiv abordări de la caz la caz, pentru calcularea celei mai bune estimări, în conformitate cu articolul 82;
g)specificaţiile referitoare la cerinţele prevăzute la articolul 77b alineatul (1), inclusiv metodele, ipotezele şi parametrii standard care trebuie utilizaţi la calculul impactului creşterii riscului de mortalitate menţionat la articolul 77b alineatul (1) litera (e);
h)specificaţiile referitoare la cerinţele prevăzute la articolul 77c, inclusiv ipotezele şi metodele care trebuie aplicate la calculul primei de echilibrare şi al marjei de credit istorice;
i)metodele şi ipotezele pentru calculul primei de volatilitate menţionate la articolul 77d, inclusiv următoarele:
(i)o formulă pentru calcularea raportului de senzitivitate la marja de credit, menţionat la articolul 77d alineatele (3) şi (4);
(ii)pentru fiecare clasă de active relevantă, procentajul din marjă reprezentând partea din marjă care poate fi atribuită unei evaluări realiste a pierderilor estimate, a riscurilor de credit neaşteptate sau a oricăror alte riscuri, care se calculează astfel cum se menţionează la articolul 77d alineatul (3); acest procent scade pe măsură ce marjele cresc, ţinând seama cel puţin de următoarele trei cazuri:
1.cazul în care marjele nu depăşesc media lor pe termen lung;
2.cazul în care marjele depăşesc media lor pe termen lung, dar nu depăşesc dublul mediei lor pe termen lung;
3.cazul în care marjele depăşesc dublul mediei lor pe termen lung.
Corecţia în funcţie de risc nu depăşeşte niciodată un procent adecvat din marjele medii pe termen lung.

(11)Comisia poate să completeze prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, în vederea stabilirii criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească activele pentru a fi eligibile să fie incluse în portofoliul de active menţionat la articolul 77b alineatul (1) litera (a).
(12)În cazul în care revizuirea periodică a ratei costului capitalului menţionată la articolul 77 alineatul (5) concluzionează că valoarea estimată nu mai este adecvată, Comisia poate adopta un act delegat de modificare a valorii estimate a ratei costului capitalului prevăzute la articolul 77 alineatul (6). Comisia poate stabili valoarea estimată a ratei costului capitalului numai la un nivel care nu este mai mic de 4 % şi nici mai mare de 5 %.

(2)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte metodele pentru calculul rezervelor tehnice, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza următoarele:
a)metodologiile care trebuie utilizate la calcularea ajustării pentru nerambursare de către contrapartidă, menţionate la articolul 81, pentru determinarea pierderilor estimate în cazul în care contrapartida nu îşi onorează obligaţiile;
b)dacă este cazul, metode şi tehnici simplificate de calcul al rezervelor tehnice, pentru a garanta că metodele actuariale şi statistice menţionate la literele (a) şi (d) sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor asumate de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, inclusiv de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare captive.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(21)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a articolului 77 alineatul (8), EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza metodologia de stabilire a setului de scenarii care trebuie utilizate pentru evaluarea deterministă prudentă a celei mai bune estimări a obligaţiilor de asigurare de viaţă menţionate la alineatul respectiv. EIOPA prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 29 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(3)Pentru a se asigura condiţii consecvente de aplicare a articolului 77b, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile pentru aprobarea aplicării unei ajustări de echilibrare menţionate la articolul 77b alineatul (1).
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 31 octombrie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Subsecţiunea 1:Determinarea fondurilor proprii
Art. 87: Fonduri proprii
Fondurile proprii reprezintă suma fondurilor proprii de bază, prevăzute la articolul 88, şi a fondurilor proprii auxiliare, prevăzute la articolul 89.
Art. 88: Fonduri proprii de bază
Fondurile proprii de bază sunt formate din următoarele elemente:
(1)excedentul de active faţă de pasive, evaluat în conformitate cu articolul 75 şi secţiunea 2;
(2)pasive subordonate.
Din excedentul menţionat la alineatul (1) se scade valoarea propriilor acţiuni deţinute de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare.
Art. 89: Fonduri proprii auxiliare
(1)Fondurile proprii auxiliare sunt formate din elemente diferite de fondurile proprii de bază, care pot fi apelate pentru a absorbi pierderile.
Fondurile proprii auxiliare pot cuprinde următoarele elemente, în măsura în care acestea nu sunt elemente ale fondurilor proprii de bază:
a)capitalul social sau fondul iniţial nevărsat şi neapelat;
b)acreditivele şi garanţiile;
c)orice alte angajamente obligatorii din punct de vedere juridic primite de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare.
În cazul unei asociaţii mutuale sau de tip mutual cu contribuţii variabile, fondurile proprii auxiliare pot cuprinde, de asemenea, orice solicitări de capital pe care asociaţia le poate avea faţă de membrii săi prin solicitarea unei contribuţii suplimentare în decursul următoarelor 12 luni.
(2)După vărsarea sau apelarea unui element al fondurilor proprii auxiliare, acesta este tratat ca un element de activ şi încetează să mai facă parte din fondurile proprii auxiliare.
Art. 90: Aprobarea fondurilor proprii auxiliare de către autorităţile de supraveghere
(1)Valorile elementelor fondurilor proprii auxiliare care trebuie luate în considerare la determinarea fondurilor proprii fac obiectul unei aprobări prealabile din partea autorităţilor de supraveghere.
(2)Valoarea atribuită fiecărui element al fondurilor proprii auxiliare reflectă capacitatea elementului de a absorbi pierderile şi se bazează pe estimări prudente şi realiste. În cazul în care un element al fondurilor proprii auxiliare are o valoare nominală fixă, valoarea elementului în cauză este egală cu valoarea sa nominală, atunci când reflectă în mod adecvat capacitatea sa de a absorbi pierderi.
(3)Autorităţile de supraveghere aprobă:
a)fie o valoare monetară pentru fiecare element al fondurilor proprii auxiliare,
b)fie o metodă de calcul al valorii fiecărui element al fondurilor proprii auxiliare, caz în care autorităţile de supraveghere aprobă valoarea astfel calculată pentru o perioadă determinată de timp.
(4)Aprobarea autorităţilor de supraveghere se bazează, pentru fiecare element al fondurilor proprii auxiliare, pe evaluarea următoarelor elemente:
a)statutul contrapartidelor în cauză în ceea ce priveşte capacitatea şi disponibilitatea lor de a plăti;
b)recuperabilitatea fondurilor, ţinând seama de forma juridică a elementului în cauză, precum şi de orice condiţii care ar împiedica plata sau apelarea cu succes a elementului;
c)orice informaţii cu privire la rezultatul apelărilor anterioare făcute de întreprinderile de asigurare sau de reasigurare pentru astfel de fonduri proprii auxiliare, în măsura în care informaţiile respective pot fi utilizate în mod fiabil pentru a evalua rezultatul preconizat al unor apelări viitoare.
Art. 91: Fonduri surplus
(1)Fondurile surplus sunt considerate a fi profituri acumulate care nu au fost puse la dispoziţie pentru a fi distribuite deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor.
(2)În măsura în care sunt autorizate de legislaţia naţională, fondurile surplus nu sunt considerate obligaţii din asigurare şi reasigurare, în măsura în care aceste fonduri surplus îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 94 alineatul (1).
Art. 92: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare şi de punere în aplicare
(1)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte determinarea fondurilor proprii, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, un proiect de standarde tehnice de reglementare prin care precizează criteriile de aprobare a fondurilor proprii auxiliare în conformitate cu articolul 90.
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(11)Comisia completează prezenta directivă prin adoptarea de acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, prin care precizează tratamentul rezervat participaţiilor, în înţelesul articolului 212 alineatul (2) al treilea paragraf, în instituţii financiare şi de credit, în scopul determinării fondurilor proprii, inclusiv a metodelor de deducere din fondurile proprii de bază ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare a participaţiilor semnificative în instituţii de credit şi financiare.
În pofida deducerilor participaţiilor din fondurile proprii eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate, astfel cum se specifică în actul delegat adoptat în temeiul primului paragraf de la prezentul alineat, în scopul determinării fondurilor proprii de bază menţionate la articolul 88, autorităţile de supraveghere pot permite unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare să nu deducă valoarea participaţiei sale într-o instituţie de credit sau financiară, numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)întreprinderea de asigurare sau de reasigurare se află în una dintre următoarele situaţii:
(i)instituţia de credit sau financiară şi întreprinderea de asigurare sau de reasigurare fac parte din acelaşi grup, astfel cum este definit la articolul 212, căruia i se aplică supravegherea la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a), (b) şi (c), iar instituţia de credit sau financiară afiliată nu face obiectul deducerii menţionate la articolul 228 alineatul (5); sau
(ii)autorităţile de supraveghere impun sau permit întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare să aplice metode tehnice de calcul, în conformitate cu partea II din anexa I la Directiva 2002/87/CE, iar instituţia de credit sau financiară este inclusă în aceeaşi supraveghere suplimentară în temeiul directivei menţionate ca întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;
b)autorităţile de supraveghere consideră că se înregistrează un nivel adecvat al managementului integrat, al managementul riscului şi al controlului intern privind întreprinderile care fac obiectul supravegherii la nivel de grup menţionate la litera (a) punctul (i) sau care fac obiectul supravegherii suplimentare menţionate la litera (a) punctul (ii);
c)participaţia în instituţia de credit sau financiară este o investiţie în acţiuni de natură strategică, astfel cum se specifică în actul delegat adoptat în temeiul articolului 111 alineatul (1) litera (m).

(2)Participaţiile deţinute în instituţii financiare şi de credit, astfel cum sunt menţionate la alineatul (1a), cuprind următoarele elemente:
a)participaţii pe care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare le deţin în:
(i)instituţii de credit şi instituţii financiare în înţelesul articolului 4 alineatul (1) punctele 1 şi, respectiv, 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
(ii)firme de investiţii în înţelesul articolului 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2014/65/UE;
b)instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, menţionate la articolul 52 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, şi instrumente de fonduri proprii de nivel 2, menţionate la articolul 63 din regulamentul respectiv, precum şi instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar şi instrumente de fonduri proprii de nivel 2 în înţelesul articolului 9 din Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European şi al Consiliului (*12), pe care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare le deţin în privinţa entităţilor menţionate la litera (a) de la prezentul alineat în capitalul cărora deţin o participaţie.
(*12)Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerinţele prudenţiale ale firmelor de investiţii şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 şi (UE) nr. 806/2014 (JO L 314, 5.12.2019, p. 1).

(3)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a articolului 90, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile pentru aprobarea de către autorităţile de supraveghere a utilizării fondurilor proprii auxiliare.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 31 octombrie 2014.
Competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf este conferită Comisiei în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Subsecţiunea 2:Clasificarea fondurilor proprii
Art. 93: Caracteristici şi particularităţi utilizate pentru clasificarea fondurilor proprii pe ranguri
(1)Elementele fondurilor proprii se clasifică pe trei ranguri. Clasificarea acestor elemente depinde de apartenenţa lor la fondurile proprii de bază sau la fondurile proprii auxiliare şi de măsura în care au următoarele caracteristici:
a)elementul este disponibil sau poate fi apelat, la cerere, să absoarbă pe deplin pierderile, atât în perspectiva continuării activităţilor, cât şi în caz de lichidare (disponibilitate permanentă);
b)în caz de lichidare, valoarea totală a elementului este disponibilă pentru a absorbi pierderile, iar rambursarea elementului îi este refuzată deţinătorului său până în momentul în care sunt onorate toate celelalte obligaţii, inclusiv obligaţiile de asigurare şi de reasigurare faţă de deţinătorii de poliţe şi beneficiarii de contracte de asigurare şi de reasigurare (subordonare);
(2)La evaluarea măsurii în care elementele fondurilor proprii prezintă, în prezent şi în viitor, caracteristicile prevăzute la alineatul (1) literele (a) şi (b), se acordă atenţia cuvenită duratei de viaţă a elementului şi în special existenţei unei scadenţe a elementului. În cazul în care un element al fondurilor proprii are scadenţă, este luată în considerare durata relativă de viaţă a elementului, comparativ cu durata obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare (durată de viaţă suficientă).
În plus, sunt luate în considerare următoarele particularităţi:
a)dacă elementul în cauză nu face obiectul unor obligaţii sau stimulente de rambursare a valorii sale nominale (absenţa stimulentelor de rambursare);
b)dacă elementul în cauză nu face obiectul unor taxe fixe obligatorii (absenţa costurilor obligatorii de administrare);
c)dacă elementul în cauză este liber de sarcini (absenţa sarcinilor).
Art. 94: Criterii principale de clasificare pe ranguri
(1)Elementele fondurilor proprii de bază se clasifică de rangul 1 în cazul în care prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) literele (a) şi (b), ţinând seama de particularităţile prevăzute la articolul 93 alineatul (2).
(2)Elementele fondurilor proprii de bază se clasifică de rangul 2 în cazul în care prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) litera (b), ţinând seama de particularităţile prevăzute la articolul 93 alineatul (2).
Elementele fondurilor proprii auxiliare se clasifică de rangul 2 în cazul în care prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) literele (a) şi (b), ţinând seama de particularităţile prevăzute la articolul 93 alineatul (2).
(3)Toate elementele fondurilor proprii de bază şi auxiliare care nu intră sub incidenţa alineatelor (1) şi (2) se clasifică de rangul 3.
Art. 95: Clasificarea fondurilor proprii pe ranguri
Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare clasifică elementele fondurilor proprii pe baza criteriilor prevăzute la articolul 94.
În acest scop, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare se raportează, dacă este cazul, la lista elementelor fondurilor proprii menţionate la articolul 97 alineatul (1).

În cazul în care un element al fondurilor proprii nu apare în respectiva listă, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare îl evaluează şi îl clasifică în conformitate cu primul paragraf. Această clasificare este supusă aprobării autorităţii de supraveghere.
Art. 96: Clasificarea elementelor fondurilor proprii specifice asigurărilor
Fără a aduce atingere articolului 95 şi articolului 97 alineatul (1), în sensul prezentei directive se aplică următoarele clasificări:
1.fondurile surplus care intră sub incidenţa articolului 91 alineatul (2) se clasifică de rangul 1;
2.acreditivele şi garanţiile care sunt deţinute în fiducie (trust) de către un mandatar independent în beneficiul creditorilor de asigurare şi sunt furnizate de instituţii de credit autorizate în conformitate cu Directiva 2013/36/UE se clasifică de rangul 2;
3.orice creanţe viitoare pe care asociaţiile mutuale sau de tip mutual ale armatorilor cu contribuţii variabile care acoperă numai riscurile cuprinse în clasa 6, 12 şi 17 din anexa I partea A le pot avea faţă de membrii lor prin solicitarea unor contribuţii suplimentare în decursul următoarelor 12 luni se clasifică de rangul 2.
În conformitate cu articolul 94 alineatul (2) al doilea paragraf, orice creanţe viitoare pe care asociaţiile mutuale sau de tip mutual cu contribuţii variabile le pot avea faţă de membrii lor prin solicitarea unor contribuţii suplimentare în decursul următoarelor 12 luni şi care nu intră sub incidenţa primului paragraf punctul 3 se clasifică de rangul 2 dacă prezintă în mare măsură caracteristicile prevăzute la articolul 93 alineatul (1) literele (a) şi (b), ţinând seama de particularităţile prevăzute la articolul 93 alineatul (2).

Art. 97: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare
(1)Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, pentru a stabili o listă a elementelor fondurilor proprii, inclusiv a celor prevăzute la articolul 96, considerate ca îndeplinind criteriile prevăzute la articolul 94, care să conţină, pentru fiecare element al fondurilor proprii, o descriere exactă a caracteristicilor care au determinat clasificarea acestuia.
(2)Pentru a asigura armonizarea consecventă în ceea ce priveşte clasificarea fondurilor proprii, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare prin care precizează metodele pe care autorităţile de supraveghere trebuie să le folosească atunci când aprobă evaluarea şi clasificarea elementelor fondurilor proprii care nu apar pe lista menţionată la alineatul (1).
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Comisia reexaminează periodic şi, dacă este cazul, actualizează lista menţionată la alineatul (1) având în vedere evoluţiile pieţei.

Subsecţiunea 3:Eligibilitatea fondurilor proprii
Art. 98: Eligibilitate şi limite aplicabile rangurilor 1, 2 şi 3
(1)În ceea ce priveşte respectarea cerinţei de capital de solvabilitate, valorile eligibile de rangurile 2 şi 3 sunt supuse unor limite cantitative. Limitele în cauză sunt stabilite astfel încât să fie îndeplinite cel puţin următoarele condiţii:
a)elementele de rangul 1 din fondurile proprii eligibile reprezintă peste o treime din valoarea totală a fondurilor proprii eligibile;
b)valoarea eligibilă a elementelor de rangul 3 reprezintă sub o treime din valoarea totală a fondurilor proprii eligibile.
(2)În ceea ce priveşte respectarea cerinţei de capital minim, valoarea elementelor fondurilor proprii de bază eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital minim şi clasificate la rangul 2 este supusă unor limite cantitative. Limitele în cauză se stabilesc astfel încât să se garanteze cel puţin că elementele de rangul 1 din fondurile proprii de bază eligibile reprezintă peste o jumătate din valoarea totală a fondurilor proprii de bază eligibile.
(3)Valoarea fondurilor proprii eligibilă pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate prevăzută la articolul 100 este egală cu suma valorii elementelor de rangul 1, a valorii eligibile a elementelor de rangul 2 şi a valorii eligibile a elementelor de rangul 3.
(4)Valoarea fondurilor proprii de bază eligibilă pentru a acoperi cerinţa de capital minim prevăzută la articolul 128 este egală cu suma valorii elementelor de rangul 1 şi a valorii eligibile a elementelor fondurilor proprii de bază de rangul 2.
Art. 99: Acte delegate privind eligibilitatea fondurilor proprii
Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, pentru a stabili:
(a)limitele cantitative menţionate la articolul 98 alineatele (1) şi (2);
(b)ajustările care ar trebui efectuate pentru a reflecta lipsa de transferabilitate a elementelor fondurilor proprii care pot fi utilizate doar pentru a acoperi pierderi aferente unui anumit segment de obligaţii sau unor riscuri speciale (fonduri dedicate).

Subsecţiunea 1:Dispoziţii generale privind cerinţa de capital de solvabilitate, calculată pe baza formulei standard sau a unui model intern
Art. 100: Dispoziţii generale
Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare obligaţia de a deţine fonduri proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate.
Cerinţa de capital de solvabilitate se calculează fie cu ajutorul formulei standard prevăzute în subsecţiunea 2, fie cu ajutorul unui model intern, în conformitate cu subsecţiunea 3.
Art. 101: Calcularea cerinţei de capital de solvabilitate
(1)Cerinţa de capital de solvabilitate se calculează în conformitate cu alineatele (2)-(5).
(2)Cerinţa de capital de solvabilitate se calculează pornind de la principiul continuităţii activităţii întreprinderii.
(3)Cerinţa de capital de solvabilitate se calibrează astfel încât să se garanteze luarea în calcul a tuturor riscurilor cuantificabile la care este expusă o întreprindere de asigurare sau de reasigurare. Aceasta acoperă activităţile existente, precum şi orice noi elemente de portofoliu preconizate a fi subscrise în următoarele 12 luni. În ceea ce priveşte activităţile existente, aceasta acoperă doar pierderile neprevăzute.
Cerinţa de capital de solvabilitate corespunde valorii la risc a fondurilor proprii de bază ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, cu un nivel de încredere de 99,5 % pe o perioadă de un an.
(4)Cerinţa de capital de solvabilitate acoperă cel puţin următoarele riscuri:
a)riscul de subscriere pentru asigurarea generală;
b)riscul de subscriere pentru asigurarea de viaţă;
c)riscul de subscriere pentru asigurarea de sănătate;
d)riscul de piaţă;
e)riscul de credit;
f)riscul operaţional.
Riscul operaţional menţionat la primul paragraf litera (f) include riscurile juridice, dar nu cuprinde riscurile care decurg din decizii strategice, nici riscurile reputaţionale.
(5)Atunci când calculează cerinţa de capital de solvabilitate, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama de efectul tehnicilor de diminuare a riscurilor, cu condiţia ca riscul de credit şi alte riscuri care decurg din utilizarea unor astfel de tehnici să se reflecte în mod adecvat în cerinţa de capital de solvabilitate.
Art. 102: Frecvenţa calculelor
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare calculează cerinţa de capital de solvabilitate cel puţin o dată pe an şi comunică autorităţilor de supraveghere rezultatul acestor calcule.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare se asigură că deţin fonduri proprii eligibile care îndeplineşte ultima cerinţă de capital de solvabilitate raportată.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare monitorizează în permanenţă valoarea fondurilor proprii eligibile şi a cerinţei de capital de solvabilitate.
În cazul în care profilul de risc al unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza ultimei cerinţe de capital de solvabilitate comunicate, întreprinderea în cauză recalculează de îndată cerinţa de capital de solvabilitate şi o comunică autorităţilor de supraveghere.
(2)În cazul în care există elemente care sugerează că profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare s-a modificat în mod semnificativ de la data la care s-a comunicat ultima dată cerinţa de capital de solvabilitate, autorităţile de supraveghere pot solicita întreprinderii în cauză să recalculeze cerinţa de capital de solvabilitate.
Subsecţiunea 2:Cerinţa de capital de solvabilitate: formula standard
Art. 103: Structura formulei standard
Cerinţa de capital de solvabilitate calculată pe baza formulei standard este egală cu suma următoarelor elemente:
a)cerinţa de capital de solvabilitate de bază prevăzută la articolul 104;
b)cerinţa de capital pentru riscul operaţional prevăzută la articolul 107;
c)ajustarea realizată pentru a ţine seama de capacitatea de absorbire a pierderilor a rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate, prevăzută la articolul 108.
Art. 104: Structura cerinţei de capital de solvabilitate de bază
(1)Cerinţa de capital de solvabilitate de bază este formată din module de risc individuale, care sunt agregate în conformitate cu anexa IV punctul 1
Aceasta cuprinde cel puţin următoarele module de risc:
a)riscul de subscriere pentru asigurarea generală;
b)riscul de subscriere pentru asigurarea de viaţă;
c)riscul de subscriere pentru asigurarea de sănătate;
d)riscul de piaţă;
e)riscul de contrapartidă.
(2)În scopul punerii în aplicare a alineatului (1) literele (a), (b) şi (c), operaţiunile de asigurare şi de reasigurare se alocă modulului de risc de subscriere care reflectă cel mai bine natura tehnică a riscurilor subiacente.
(3)Coeficienţii de corelaţie pentru agregarea modulelor de riscuri menţionate la alineatul (1), precum şi calibrarea cerinţelor de capital pentru fiecare modul de risc conduc la o cerinţă de capital de solvabilitate globală conform principiilor prevăzute la articolul 101.
(4)Fiecare dintre modulele de risc prevăzute la alineatul (1) se calibrează pe baza valorii la risc, cu un nivel de încredere de 99,5 % pe o perioadă de un an.
Dacă este cazul, în structura fiecărui modul de risc se ţine seama de efectele diversificării.
(5)Aceeaşi structură şi aceleaşi specificaţii privind modulele de risc se utilizează pentru toate întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, atât în ceea ce priveşte cerinţa de capital de solvabilitate de bază, cât şi orice calcule simplificate prevăzute la articolul 109.
(6)În ceea ce priveşte riscurile de catastrofă, la calcularea modulelor "risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă", "risc de subscriere pentru asigurarea generală" şi "risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate" pot fi folosite, dacă este cazul, specificaţii geografice.
(7)Sub rezerva acordului autorităţilor de supraveghere, atunci când calculează modulele "risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă", "risc de subscriere pentru asigurarea generală" şi "risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate", întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot înlocui, în structura formulei standard, un subset de parametri cu parametri specifici întreprinderii respective.
Respectivii parametri se calibrează pe baza datelor interne ale întreprinderii în cauză sau pe baza datelor direct relevante pentru operaţiunile respectivei întreprinderi, cu ajutorul unor metode standardizate.
Înainte să îşi dea acordul, autorităţile de supraveghere verifică exhaustivitatea, exactitatea şi adecvarea datelor utilizate.
Art. 105: Calcularea cerinţei de capital de solvabilitate de bază
(1)Cerinţa de capital de solvabilitate de bază se calculează în conformitate cu alineatele (2)-(6).
(2)Modulul "risc de subscriere pentru asigurarea generală" reflectă riscul care decurge din obligaţii de asigurare generală, ţinând seama de evenimentele asigurate şi de procedurile aplicate în desfăşurarea acestei activităţi.
Modulul ţine seama de caracterul incert al rezultatelor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare în raport cu obligaţiile acestora existente de asigurare şi de reasigurare, precum şi noile elemente de portofoliu preconizate a fi subscrise în următoarele 12 luni.
Modulul se calculează, în conformitate cu anexa IV punctul 2, ca rezultatul combinaţiei dintre cerinţele de capital pentru cel puţin următoarele submodule:
a)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor fluctuaţii în ceea ce priveşte momentul apariţiei, frecvenţa şi gravitatea evenimentelor asigurate, precum şi momentul şi valoarea plăţii daunelor (risc de primă şi de rezervă în asigurarea generală);
(b)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unui nivel semnificativ de incertitudine asociată ipotezelor în materie de stabilire a tarifelor şi a cuantumului rezervelor legate de evenimente extreme sau excepţionale (risc de catastrofă în asigurarea generală).
(3)Modulul "risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă" reflectă riscul care decurge din obligaţii de asigurare de viaţă, ţinând seama de evenimentele asigurate şi de procedurile aplicate în desfăşurarea acestei activităţi.
Acesta se calculează, în conformitate cu anexa IV punctul 3, ca rezultat al combinaţiei dintre cerinţele de capital pentru cel puţin următoarele submodule:
a)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor variaţii ale nivelului, tendinţei sau volatilităţii ratei mortalităţii, în cazul în care o creştere a ratei mortalităţii atrage o creştere a valorii obligaţiilor de asigurare (risc de mortalitate);
b)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor variaţii ale nivelului, tendinţei sau volatilităţii ratei mortalităţii, în cazul în care o scădere a ratei mortalităţii atrage o creştere a valorii obligaţiilor de asigurare (risc de longevitate);
c)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor variaţii ale nivelului, tendinţei sau volatilităţii ratelor de invaliditate, boală şi morbiditate (risc de invaliditate - morbiditate);
d)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor variaţii ale nivelului, tendinţei sau volatilităţii cheltuielilor ocazionate de administrarea contractelor de asigurare sau de reasigurare (risc de cheltuieli cu asigurarea de viaţă);
e)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor fluctuaţii ale nivelului, tendinţei sau volatilităţii ratelor de revizuire a rentelor, datorate unor modificări ale cadrului juridic sau ale stării de sănătate a persoanelor asigurate (risc de revizuire);
f)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unor variaţii ale nivelului sau volatilităţii ratelor de reziliere, denunţare, reînnoire sau răscumpărare a poliţelor de asigurare (risc de reziliere);
g)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor din asigurare, rezultat în urma unei incertitudini semnificative a ipotezelor în materie de stabilire a preţurilor şi constituire a rezervelor legate de evenimente extreme sau neregulate (risc de catastrofă în asigurarea de viaţă).
(4)Modulul "risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate" reflectă riscul care decurge din subscrierea de obligaţii de asigurare de sănătate, indiferent dacă se realizează sau nu pe baze tehnice similare cu cele ale asigurării de viaţă, ţinând seama de evenimentele asigurate şi de procedurile aplicate în desfăşurarea acestei activităţi.
Modulul acoperă cel puţin următoarele riscuri:
a)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor de asigurare, rezultat în urma unor variaţii ale nivelului, tendinţei sau volatilităţii cheltuielilor ocazionate de administrarea contractelor de asigurare sau de reasigurare;
b)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor de asigurare, rezultat în urma unor fluctuaţii în ceea ce priveşte momentul apariţiei, frecvenţa şi gravitatea evenimentelor asigurate, precum şi momentul şi valoarea plăţii daunelor la momentul constituirii rezervelor;
c)riscul de pierdere sau de modificare nefavorabilă a valorii obligaţiilor de asigurare, rezultat în urma unei incertitudini semnificative a ipotezelor în materie de stabilire a preţurilor şi constituire a rezervelor legate de izbucnirea unor epidemii majore şi de neobişnuita acumulare de riscuri în astfel de circumstanţe extreme.
(5)Modulul "risc de piaţă" reflectă riscul care decurge din nivelul de volatilitate a preţurilor pe piaţă ale instrumentelor financiare care influenţează valoarea activelor şi pasivelor întreprinderii. Modulul reflectă în mod adecvat neconcordanţa structurală dintre active şi pasive, în special în ceea ce priveşte durata de viaţă a acestora.
Modulul se calculează, în conformitate cu anexa IV punctul 4, ca rezultatul combinaţiei dintre cerinţele de capital pentru cel puţin următoarele submodule:
a)sensibilitatea valorii activelor, pasivelor şi instrumentelor financiare la variaţiile structurii ratei dobânzii fără risc aferentă unei perioade sau ale volatilităţii ratei dobânzii (risc al ratei dobânzii);
b)sensibilitatea valorii activelor, pasivelor şi instrumentelor financiare la variaţiile nivelului sau volatilităţii preţurilor pe piaţă ale acţiunilor (risc al acţiunilor);
c)sensibilitatea valorii activelor, pasivelor şi instrumentelor financiare la variaţiile nivelului sau volatilităţii preţurilor pe piaţă ale bunurilor imobile (risc al bunurilor imobile);
d)sensibilitatea valorii activelor, pasivelor şi instrumentelor financiare la variaţiile nivelului sau volatilităţii marjei de credit care depăşeşte structura ratei dobânzii fără risc aferentă unei perioade (risc de dispersie);
e)sensibilitatea valorii activelor, pasivelor şi instrumentelor financiare la variaţiile nivelului sau volatilităţii cursurilor de schimb valutar (risc valutar);
f)riscurile suplimentare suportate de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare fie ca urmare a nediversificării portofoliului său de active, fie ca urmare a unei expuneri semnificative la riscul de contrapartidă faţă de un singur emitent de titluri de valoare sau grup de emitenţi legaţi (concentrări ale riscului de piaţă).
(6)Modulul "risc de contrapartidă" reflectă pierderile posibile ca urmare a insolvabilitate neprevăzute sau a deteriorării bonităţii contrapartidelor şi debitorilor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare în următoarele 12 luni. Modulul "risc de contrapartidă" acoperă contractele de diminuare a riscurilor, cum ar fi contractele de reasigurare, securitizările şi instrumentele derivate, creanţele de la intermediari, precum şi orice alte expuneri neacoperite de submodulul "risc de dispersie". Acesta ţine cont în mod adecvat de garanţii colaterale şi de altă natură deţinute de şi în numele întreprinderii de asigurare sau de reasigurare şi de riscurile asociate acestora.
Pentru fiecare contrapartidă, modulul "risc de contrapartidă" ţine seama de expunerea globală la riscul de contrapartidă al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză faţă de respectiva contrapartidă, independent de forma juridică a obligaţiilor contractuale ale acesteia faţă de respectiva întreprindere.
(7)Comisia este împuternicită să adopte, în conformitate cu articolul 301a, acte delegate de completare a prezentei directive pentru a reflecta riscul prezentat de criptoactive în modulul «risc de piaţă» menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol şi în modulul «risc de contrapartidă» menţionat la alineatul (6) de la prezentul articol.

Art. 105a: Investiţii pe termen lung în acţiuni
(1)Prin derogare de la articolul 101 alineatul (3) şi ca parte a submodulului «risc aferent devalorizării acţiunilor» menţionat la articolul 105 alineatul (5) al doilea paragraf litera (b), statele membre permit întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare care îndeplinesc condiţiile prevăzute la al doilea paragraf de la prezentul alineat să aplice unui anumit subset de investiţii în acţiuni deţinute cu o perspectivă pe termen lung o cerinţă de capital în conformitate cu alineatul (4) de la prezentul articol.
În sensul primului paragraf, un subset de investiţii în acţiuni poate beneficia de tratamentul prevăzut pentru investiţiile pe termen lung în acţiuni dacă întreprinderea de asigurare sau de reasigurare demonstrează, într-un mod considerat convingător de autoritatea de supraveghere, că sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)subsetul de investiţii în acţiuni este identificat în mod clar şi i se aplică un management separat de celelalte activităţi ale întreprinderii;
b)pentru fiecare portofoliu de acţiuni pe termen lung se instituie o politică de management al investiţiilor pe termen lung care reflectă angajamentul întreprinderii de a deţine expunerea globală la acţiuni în subsetul de investiţii în acţiuni pentru o perioadă care depăşeşte în medie cinci ani. Organul administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii aprobă explicit politicile de management al investiţiilor, iar politicile respective sunt revizuite frecvent în raport cu managementul efectiv al portofoliilor şi sunt raportate în autoevaluarea riscurilor şi a solvabilităţii întreprinderii menţionată la articolul 45;
c)subsetul de investiţii în acţiuni constă numai în acţiuni cotate în ţări membre ale SEE sau ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) sau în acţiuni necotate ale unor companii care îşi au sediul central în ţări care sunt membre ale SEE sau ale OCDE;
d)întreprinderea de asigurare sau de reasigurare este în măsură să evite în mod continuu şi în condiţii de criză vânzarea forţată a investiţiilor în acţiuni din cadrul subsetului pentru o perioadă de cinci ani;
e)managementul riscului, managementul activelor şi obligaţiilor şi politicile de investiţii ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare reflectă intenţia întreprinderii de a deţine subsetul de investiţii în acţiuni pe o perioadă compatibilă cu cerinţa enunţată la litera (b) şi capacitatea întreprinderii de a îndeplini cerinţa enunţată la litera (d);
f)subsetul de investiţii în acţiuni este diversificat în mod corespunzător, astfel încât să se evite dependenţa excesivă de un anumit emitent sau grup de întreprinderi şi acumularea excesivă de riscuri la nivelul întregului portofoliu de investiţii pe termen lung în acţiuni care prezintă acelaşi profil de risc;
g)subsetul de investiţii în acţiuni nu include participaţiile.
(2)În cazul în care acţiunile sunt deţinute în fonduri europene de investiţii pe termen lung sau în cadrul anumitor tipuri de organisme de plasament colectiv, inclusiv fonduri de investiţii alternative, care sunt identificate în actele delegate adoptate în temeiul prezentei directive ca având un profil de risc mai scăzut, condiţiile prevăzute la alineatul (1) pot fi evaluate la nivelul fondurilor şi nu la nivelul activelor-suport deţinute în cadrul fondurilor respective.
(3)Întreprinderile de asigurare sau de reasigurare care tratează un subset de investiţii în acţiuni ca investiţii pe termen lung în acţiuni în conformitate cu alineatul (1) nu revin la o abordare care nu include investiţii pe termen lung în acţiuni.
În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care tratează un subset de investiţii în acţiuni drept investiţii pe termen lung în acţiuni nu mai respectă condiţiile prevăzute la alineatul (1), aceasta informează imediat autoritatea de supraveghere şi ia măsurile necesare pentru restabilirea conformităţii.
În termen de o lună de la data primei constatări a nerespectării condiţiilor prevăzute la alineatul (1), întreprinderea de asigurare sau de reasigurare furnizează autorităţii de supraveghere informaţiile necesare şi măsurile care urmează să fie luate de întreprindere pentru a obţine, în termen de şase luni de la data primei constatări a nerespectării, restabilirea conformităţii cu condiţiile respective.
În cazul în care întreprinderea nu este în măsură să restabilească conformitatea în termen de şase luni de la data primei constatări a nerespectării, aceasta încetează să mai clasifice orice investiţie în acţiuni drept investiţie pe termen lung în acţiuni în conformitate cu prezentul articol pentru o perioadă de doi ani şi jumătate sau atât timp cât conformitatea cu condiţiile prevăzute la alineatul (1) nu este restabilită, oricare dintre aceste perioade este mai lungă.
(4)Cerinţa de capital pentru investiţiile pe termen lung în acţiuni este egală cu pierderea de fonduri proprii de bază care ar rezulta dintr-o scădere instantanee egală cu 22 % a valorii investiţiilor care sunt tratate drept investiţii pe termen lung în acţiuni.
(5)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a completa prezenta directivă prin specificarea următoarelor:
a)condiţiile prevăzute la alineatul (1) al doilea paragraf de la prezentul articol;
b)tipurile de organisme de plasament colectiv menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol;
c)informaţiile care trebuie incluse în raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară menţionat la articolul 51 alineatul (1) şi în raportul periodic de supraveghere menţionat la articolul 35 alineatul (5a).

Art. 106: Calcularea submodulului "risc aferent devalorizării acţiunilor": mecanism de ajustare simetrică
(1)Modulul "risc aferent devalorizării acţiunilor" calculat cu formula standard include o ajustare simetrică faţă de costul de capital aferent investiţiilor în acţiuni (cost de oportunitate) aplicată pentru a acoperi riscurile conexe modificării preţurilor capitalului.
(2)Ajustarea simetrică a cerinţei standard de capital propriu, calibrată în conformitate cu articolul 104 alineatul (4), care acoperă riscurile conexe modificării preţurilor capitalului, se bazează pe o funcţie a nivelului actual al unui indice al acţiunilor adecvat şi pe un nivel mediu ponderat al indicelui respectiv. Media ponderată se calculează pe o perioadă de timp adecvată, identică pentru toate întreprinderile de asigurare şi de reasigurare.
(3)Ajustarea simetrică a cerinţei standard de capital propriu care acoperă riscurile conexe modificării preţurilor capitalului nu conduce la aplicarea unei cerinţe de capital propriu mai mică sau mai mare cu peste 13 puncte procentuale decât cerinţa standard de capital propriu.

Art. 107: Cerinţa de capital pentru riscul operaţional
(1)Cerinţa de capital pentru riscul operaţional reflectă riscurile operaţionale, în măsura în care acestea nu se reflectă deja în modulele de risc prevăzute la articolul 104. Această cerinţă de capital se calibrează în conformitate cu articolul 101 alineatul (3).
(2)În ceea ce priveşte contractele de asigurare de viaţă în care riscul de investiţii le revine deţinătorilor de poliţe, pentru a calcula cerinţa de capital pentru riscul operaţional se ţine seama de valoarea cheltuielilor anuale aferente acestor obligaţii de asigurare.
(3)În ceea ce priveşte celelalte operaţiuni de asigurare şi de reasigurare decât cele menţionate la alineatul (2), pentru a calcula cerinţa de capital pentru riscul operaţional se ţine seama de volumul acestor operaţiuni, determinat pe baza primelor câştigate şi a rezervelor tehnice deţinute pentru respectivele obligaţii de asigurare şi de reasigurare. În acest caz, cerinţa de capital pentru riscurile operaţionale nu depăşeşte 30 % din cerinţa de capital de solvabilitate de bază corespunzătoare respectivelor operaţiuni de asigurare şi de reasigurare.
Art. 108: Ajustarea realizată pentru a ţine seama de capacitatea rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate de a absorbi pierderile
Ajustarea menţionată la articolul 103 litera (c), realizată pentru a ţine seama de capacitatea de absorbţie a pierderilor a rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate, reflectă posibila compensare a pierderilor neprevăzute prin scăderea simultană a rezervelor tehnice, a impozitelor amânate sau a unei combinaţii a acestora.
Această ajustare ţine seama de efectul de diminuare a riscurilor datorat viitoarelor beneficii discreţionare ale contractelor de asigurare, în măsura în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot demonstra că reducerea unor astfel de beneficii poate folosi la acoperirea pierderilor neprevăzute, atunci când acestea se produc. Efectul de diminuare a riscurilor pe care îl au viitoarele beneficii discreţionare nu depăşeşte suma rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate aferente respectivelor beneficii discreţionare viitoare.
În sensul celui de-al doilea paragraf, valoarea viitoarelor beneficii discreţionare în circumstanţe nefavorabile se compară cu valoarea aceloraşi beneficii conform ipotezelor pe baza cărora se calculează cea mai bună estimare.
Art. 109: Simplificări ale formulei standard
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot efectua un calcul simplificat pentru un modul sau un submodul de risc specific în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)natura, amploarea şi complexitatea riscurilor cu care se confruntă justifică utilizarea unui calcul simplificat;
b)ar fi disproporţionat să se solicite întreprinderii de asigurare sau de reasigurare să aplice calculul standardizat;
c)eroarea comparată cu calculul standardizat nu conduce la o denaturare semnificativă a cerinţei de capital de solvabilitate, cu excepţia cazurilor în care calculul simplificat conduce la o cerinţă de capital de solvabilitate care depăşeşte cerinţa de capital de solvabilitate rezultată din calculul standardizat.
În pofida primului paragraf, întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate pot utiliza un calcul simplificat pentru un modul sau un submodul de risc specific, în cazul în care pot demonstra într-un mod considerat convingător de autoritatea de supraveghere şi cel puţin o dată la cinci ani că sunt îndeplinite următoarele condiţii:
(a)fiecare modul sau submodul de risc individual pentru care se intenţionează utilizarea unui calcul simplificat reprezintă, fără aplicarea simplificării, mai puţin de 2 % din cerinţa de capital de solvabilitate de bază;
(b)suma tuturor modulelor de risc sau submodulelor de risc pentru care se intenţionează utilizarea unui calcul simplificat reprezintă, fără aplicarea simplificării, mai puţin de 10 % din cerinţa de capital de solvabilitate de bază.
În sensul prezentului alineat, calculele simplificate se calibrează în conformitate cu articolul 101 alineatul (3).
(2)Fără a aduce atingere alineatului (1) de la prezentul articol şi articolului 102 alineatul (1), în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare calculează cerinţa de capital de solvabilitate, iar un modul sau un submodul de risc nu reprezintă o cotă mai mare de 5 % din cerinţa de capital de solvabilitate de bază menţionată la articolul 103 litera (a), întreprinderea poate utiliza un calcul simplificat pentru modulul sau submodulul de risc respectiv pe o perioadă de cel mult trei ani de la calculul respectiv al cerinţei de capital de solvabilitate.
(3)În sensul alineatului (2), suma cotelor, în raport cu cerinţa de capital de solvabilitate de bază, ale fiecărui modul sau submodul de risc în cazul căruia se aplică calcule simplificate în temeiul alineatului respectiv nu depăşeşte 10 %.
Cota unui modul sau submodul de risc în raport cu cerinţa de capital de solvabilitate de bază, menţionată la primul paragraf de la prezentul alineat, este cota calculată ultima dată când modulul sau submodulul de risc a fost calculat fără un calcul simplificat în temeiul alineatului (2).

Art. 109a: Inputuri tehnice armonizate utilizate pentru formula standard
(1)În scopul calculării cerinţei de capital de solvabilitate în conformitate cu formula standard, AES elaborează, prin intermediul Comitetului mixt, proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la clasificarea evaluărilor de credit ale instituţiilor de evaluare externă a creditului (ECAI) pe o scară obiectivă a nivelurilor de calitate a creditului, aplicându-se nivelurile precizate în conformitate cu articolul 111 alineatul (1) litera (n).
Comitetul mixt al AES înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(2)În scopul asigurării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol şi în scopul facilitării calculării modulului «risc de piaţă» menţionat la articolul 105 alineatul (5), al facilitării calculării modulului «risc de contrapartidă» menţionat la articolul 105 alineatul (6), al evaluării tehnicilor de diminuare a riscurilor menţionate la articolul 101 alineatul (5) şi al calculării rezervelor tehnice, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la:
a)listele administraţiilor regionale şi autorităţilor locale faţă de care sunt deţinute expuneri ce trebuie tratate ca expuneri faţă de administraţia centrală sub a cărei jurisdicţie se află acestea, cu condiţia să nu existe nicio diferenţă de risc între expunerile respective cauzată de competenţele specifice de colectare de venituri ale celor dintâi şi să existe dispoziţii instituţionale specifice care au ca efect diminuarea riscului de neîncasare a creanţelor;
b)indicele acţiunilor menţionat la articolul 106 alineatul (2), în conformitate cu criteriile detaliate stabilite în temeiul articolului 111 alineatul (1) literele (c) şi (o);
c)ajustările care trebuie făcute în cazul monedelor raportate la euro în cadrul submodulului de risc valutar menţionat la articolul 105 alineatul (5), conform criteriilor detaliate privind ajustările pentru monedele raportate la euro în scopul facilitării calculării submodulului de risc valutar, stabilite în temeiul articolului 111 alineatul (1) litera (p).
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(3)AEAPO publică informaţii tehnice, inclusiv informaţii privind ajustarea simetrică menţionată la articolul 106, cel puţin o dată pe trimestru.
(4)În scopul asigurării unei aplicări în condiţii uniforme a prezentului articol şi al facilitării calculului modulului «risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate» menţionat la articolul 105 alineatul (4), AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare, luând în considerare calculele furnizate de autorităţile de supraveghere din statele membre vizate, cu privire la deviaţiile standard legate de măsurile legislative naţionale specifice ale statelor membre care permit partajarea plăţii indemnizaţiilor aferente riscului de sănătate între întreprinderile de asigurare şi reasigurare şi care îndeplinesc criteriile stabilite la alineatul (5) şi eventuale criterii suplimentare stabilite prin acte delegate.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 30 iunie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(5)Standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la alineatul (4) se aplică numai măsurilor legislative de la nivel naţional adoptate de statele membre, care permit partajarea plăţii indemnizaţiilor aferente riscului de sănătate între întreprinderile de asigurare şi reasigurare şi care îndeplinesc următoarele criterii:
a)mecanismul de partajare a plăţii indemnizaţiilor este transparent şi precizat în întregime înainte de perioada anuală căreia i se aplică;
b)mecanismul de partajare a plăţii indemnizaţiilor, numărul întreprinderilor de asigurare care participă la Sistemul de egalizare a riscurilor de sănătate (HRES) şi caracteristicile de risc ale activităţii care face obiectul HRES garantează faptul că, pentru fiecare întreprindere participantă la HRES, volatilitatea pierderilor anuale aferente activităţii care face obiectul HRES este semnificativ redusă prin intermediul acestui sistem, atât în ceea ce priveşte riscul de primă, cât şi cel de rezervă;
c)asigurarea de sănătate care face obiectul HRES este obligatorie şi reprezintă o alternativă parţială sau completă la asigurarea de sănătate propusă de sistemul obligatoriu de asigurări sociale;
d)în cazul în care întreprinderile de asigurare care participă la HRES se află în încetare de plăţi, unul sau mai multe guverne ale statelor membre garantează că vor onora poliţele deţinătorilor de poliţe aferente activităţii care face obiectul HRES.
Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, de stabilire a criteriilor suplimentare pe care trebuie să le îndeplinească măsurile legislative la nivel naţional şi a metodologiei şi cerinţelor privind calculul deviaţiilor standard menţionate la alineatul (4) de la prezentul articol.

Art. 110: Abateri semnificative de la ipotezele care stau la baza formulei standard de calcul
În cazul în care calcularea cerinţei de capital de solvabilitate pe baza formulei standard prevăzute în subsecţiunea 2 este inadecvată, deoarece profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză se abate semnificativ de la ipotezele care stau la baza formulei standard de calcul, autorităţile de supraveghere pot solicita întreprinderii în cauză, printr-o decizie motivată, să înlocuiască un subset de parametri din formula standard cu parametri specifici întreprinderii respective atunci când calculează modulele "risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă", "risc de subscriere pentru asigurarea generală" şi "risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate" în conformitate cu articolul 104 alineatul (7). Parametrii specifici respectivi se calculează astfel încât să se asigure că întreprinderea respectă dispoziţiile articolului 101 alineatul (3).
Art. 111: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare şi de punere în aplicare referitoare la articolele 103-109
(1)Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a, prin care se prevăd următoarele:
a)o formulă standard în conformitate cu articolul 101 şi cu articolele 103-109;
b)orice submodul necesar sau care acoperă cu o mai mare precizie riscurile care se încadrează în modulele respective de risc prevăzute la articolul 104, precum şi orice actualizare ulterioară;
c)metodele, ipotezele şi parametrii standard care urmează să fie calibraţi în funcţie de nivelul de încredere menţionat la articolul 101 alineatul (3) şi să fie utilizaţi la calcularea fiecăruia dintre modulele sau submodulele de risc ale cerinţei de capital de solvabilitate de bază, prevăzute la articolele 104, 105 şi 304, mecanismul de ajustare simetrică şi perioada adecvată, exprimată în luni, în conformitate cu articolul 106, precum şi abordarea corespunzătoare pentru integrarea metodei prevăzute la articolul 304 în cerinţa de capital de solvabilitate calculată în conformitate cu formula standard;
d)parametrii de corelaţie, inclusiv, după caz, cei prevăzuţi în anexa IV, şi procedurile de actualizare a acestor parametri;
e)în cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare folosesc tehnici de diminuare a riscurilor, metodele şi ipotezele care trebuie utilizate pentru evaluarea modificărilor profilului de risc al întreprinderilor respective şi pentru ajustarea calculului cerinţei de capital de solvabilitate;
f)criteriile calitative pe care tehnicile de diminuare a riscurilor menţionate la litera (e) trebuie să le îndeplinească pentru a garanta transferarea efectivă a riscului către un terţ;
f1)fa)metoda şi parametrii care trebuie utilizaţi în evaluarea cerinţelor de capital pentru riscul de contrapartidă în cazul expunerii la contrapartidele centrale autorizate, parametri care asigură convergenţa cu tratamentul unei astfel de expuneri în cazul instituţiilor de credit şi al instituţiilor financiare în sensul articolului 4 alineatul (1) punctele 1 şi 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
g)metodele şi parametrii care trebuie utilizaţi pentru evaluarea cerinţei de capital pentru riscul operaţional prevăzute la articolul 107, inclusiv procentajul prevăzut la articolul 107 alineatul (3);
h)metodele şi ajustările care urmează să fie folosite pentru a reflecta domeniul redus de aplicare pentru diversificarea riscurilor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare în ceea ce priveşte fondurile dedicate;
i)metoda care trebuie utilizată la calcularea primei realizate pentru a ţine seama de capacitatea rezervelor tehnice şi a impozitelor amânate de a absorbi pierderile, prevăzută la articolul 108;
j)subsetul de parametri standard care, în modulele «risc de subscriere pentru asigurarea de viaţă», «risc de subscriere pentru asigurarea generală» şi «risc de subscriere pentru asigurarea de sănătate», pot fi înlocuiţi cu parametri specifici întreprinderii, în conformitate cu articolul 104 alineatul (7);
k)metodele standardizate pe care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare trebuie să le utilizeze pentru a calcula parametrii specifici întreprinderii menţionaţi la litera (j), precum şi toate criteriile cu privire la caracterul complet, exact şi adecvat al datelor utilizate care trebuie îndeplinite înainte ca autorităţile de supraveghere să îşi dea aprobarea, precum şi procedura care trebuie urmată pentru această aprobare;
l)calculele simplificate prevăzute pentru anumite module şi submodule de risc, menţionate la articolul 109 alineatul (1), şi pentru modulele şi submodulele de risc nesemnificative, menţionate la articolul 109 alineatul (2), precum şi criteriile pe care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, inclusiv întreprinderile de asigurare captive şi întreprinderile de reasigurare captive, au obligaţia să le îndeplinească pentru a se putea folosi de simplificări, astfel cum se prevede la articolul 109 alineatul (1);

m)abordarea care urmează a fi utilizată în legătură cu participaţiile calificate în înţelesul articolului 13 punctul 21 la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate, în special la calcularea submodulului «risc aferent devalorizării acţiunilor», menţionat la articolul 105 alineatul (5), ţinându-se seama de reducerea probabilă a volatilităţii valorii respectivelor participaţii calificate care rezultă din natura strategică a respectivelor investiţii şi de influenţa exercitată de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare asupra respectivelor entităţi în care s-a investit;

n)modul în care se utilizează evaluările externe ale creditului efectuate de ECAI la calculul cerinţei de capital de solvabilitate în conformitate cu formula standard şi clasificarea evaluărilor de credit externe pe o scară a nivelurilor de calitate a creditului conform articolului 109a alineatul (1) care trebuie să fie consecvent cu modul de utilizare a evaluărilor externe a creditului efectuate de ECAI la calculul cerinţelor de capital pentru instituţiile de credit astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi instituţiile financiare astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din respectivul regulament;
o)criteriile detaliate pentru indicele acţiunilor menţionat la articolul 109a alineatul (2) litera (c);
p)criteriile detaliate pentru ajustările efectuate în cazul monedelor raportate la euro în scopul facilitării calculului submodulului «risc valutar» menţionat la articolul 109a alineatul (2) litera (d);
q)condiţiile de clasificare a administraţiilor regionale şi a autorităţilor locale menţionate la articolul 109a alineatul (2) litera (a).
În sensul primului paragraf litera (c) de la prezentul alineat, metodele, ipotezele şi parametrii standard pentru submodulul «risc de rată a dobânzii» menţionat la articolul 105 alineatul (5) al doilea paragraf litera (a) reflectă riscul ca ratele dobânzii să scadă şi mai mult, chiar dacă acestea sunt scăzute sau negative, iar calculul submodulului «risc de rată a dobânzii» este consecvent cu extrapolarea ratelor dobânzii în conformitate cu articolul 77a. În pofida primei teze de la prezentul paragraf, pentru calcularea submodulului «risc de rată a dobânzii» nu este necesar să se ţină seama de riscul ca ratele dobânzii să scadă la niveluri sub un prag negativ, în cazul în care se stabileşte un prag negativ astfel încât probabilitatea ca ratele dobânzii pentru monedele relevante şi pentru toate scadenţele să nu fie tot timpul deasupra pragului negativ să fie suficient de mică.
În sensul primului paragraf litera (h) de la prezentul alineat, metodele şi ajustările care urmează să fie folosite pentru a reflecta posibilitatea redusă de diversificare a riscurilor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare în ceea ce priveşte fondurile dedicate nu se aplică portofoliilor de active care nu sunt fonduri dedicate şi care sunt alocate pentru a acoperi cea mai bună estimare corespunzătoare a obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare, astfel cum se menţionează la articolul 77b alineatul (1) litera (a).

(2)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile pentru aprobarea de către autorităţile de supraveghere a utilizării parametrilor specifici întreprinderilor menţionaţi la alineatul (1) litera (k).
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 31 octombrie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(21)În cazul în care Comisia adoptă acte delegate în temeiul alineatului (1) primul paragraf litera (c) de la prezentul articol pentru a completa prezenta directivă specificând metodele, ipotezele şi parametrii standard care trebuie utilizaţi pentru calcularea submodulului «risc de rată a dobânzii» menţionat la articolul 105 alineatul (5) al doilea paragraf litera (a), cu scopul de a îmbunătăţi senzitivitatea cerinţelor de capital în funcţie de evoluţia ratelor dobânzii, modificări ale submodulului «risc de rată a dobânzii» pot fi introduse treptat pe o perioadă de tranziţie de până la cinci ani. O astfel de introducere treptată este obligatorie şi se aplică tuturor întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare.

(3)Până la 29 ianuarie 2030 şi ulterior o dată la cinci ani, EIOPA efectuează o evaluare a gradului de adecvare a metodelor, ipotezelor şi parametrilor standard utilizaţi la calculul cerinţei de capital de solvabilitate pe baza formulei standard. În special, EIOPA ţine seama de performanţa tuturor claselor de active şi a tuturor instrumentelor financiare, de atitudinea investitorilor faţă de clasele de active şi instrumentele financiare în cauză, precum şi de evoluţiile în materie de stabilire a standardelor internaţionale pentru serviciile financiare. Este posibil să se acorde prioritate evaluării unor anumite riscuri şi unor anumite clase de active. Pe baza evaluării EIOPA, Comisia prezintă, dacă este cazul, propuneri de modificare a prezentei directive sau a actelor delegate sau de punere în aplicare adoptate în temeiul acesteia.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care aplică mecanismul de introducere treptată menţionat la alineatul (2a) de la prezentul articol fac publice, în secţiunea din raportul lor privind solvabilitatea şi situaţia financiară care constă în informaţii destinate profesioniştilor din piaţă, menţionată la articolul 51 alineatul (1b):
(i)faptul că aplică mecanismul de introducere treptată menţionat la alineatul (2a) de la prezentul articol; şi
(ii)cuantificarea impactului neaplicării mecanismului de introducere treptată menţionat la alineatul (2a) de la prezentul articol asupra poziţiei lor financiare.

(4)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte cerinţa de capital de solvabilitate, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica limite cantitative şi criterii de eligibilitate a activelor în cazul în care riscurile respective nu sunt acoperite în mod corespunzător printr-un submodul.
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Aceste standarde tehnice de reglementare se aplică activelor care acoperă rezervele tehnice, cu excepţia activelor corespunzătoare contractelor de asigurare de viaţă în care riscul de investiţii revine deţinătorilor de poliţe. Comisia le revizuieşte în funcţie de evoluţia formulei standard şi a pieţelor financiare.

Subsecţiunea 3:Cerinţa de capital de solvabilitate: modele interne integrale şi parţiale
Art. 112: Dispoziţii generale privind aprobarea modelelor interne integrale şi parţiale
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot calcula cerinţa de capital de solvabilitate cu ajutorul unui model intern integral sau parţial aprobat de autorităţile de supraveghere.
(2)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot utiliza modele interne parţiale pentru a calcula unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
a)unul sau mai multe dintre modulele sau submodulele de risc ale cerinţei de capital de solvabilitate de bază prevăzute la articolele 104 şi 105;
b)cerinţa de capital pentru riscul operaţional prevăzută la articolul 107;
c)ajustarea prevăzută la articolul 108.
În afară de aceasta, modelele parţiale se pot utiliza fie pentru întreaga activitate a întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, fie doar pentru una sau mai multe dintre principalele sale unităţi operaţionale.
(3)La depunerea unei cereri de aprobare, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prezintă cel puţin documentele justificative care demonstrează că modelul intern îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolele 120-125.
În cazul în care cererea de aprobare se referă la un model intern parţial, cerinţele prevăzute la articolele 120-125 se adaptează pentru a ţine seama de sfera limitată de aplicare a modelului.
(31)Autorităţile de supraveghere informează EIOPA în conformitate cu articolul 35 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 cu privire la orice cerere de utilizare sau de modificare a unui model intern. La solicitarea uneia sau a mai multor autorităţi de supraveghere interesate, EIOPA poate furniza asistenţă tehnică, în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menţionat, autorităţii sau autorităţilor de supraveghere care au solicitat asistenţă, în ceea ce priveşte decizia referitoare la respectiva cerere.

(4)Autorităţile de supraveghere iau o decizie cu privire la cerere în termen de şase luni de la data primirii cererii complete.
(5)Autorităţile de supraveghere aprobă o cerere numai dacă sunt pe deplin încredinţate că sistemele de identificare, măsurare, monitorizare, management şi raportare a riscurilor întreprinderii de asigurare sau de reasigurare sunt adecvate şi, în special, că modelul intern îndeplineşte cerinţele menţionate la alineatul (3).
(6)Orice decizie de respingere a unei cereri de utilizare a unui model intern luată de autorităţile de supraveghere este motivată corespunzător.
(7)După ce primesc din partea autorităţilor de supraveghere aprobarea de a utiliza un model intern, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prezintă autorităţilor de supraveghere, o dată la doi ani, o estimare a cerinţei de capital de solvabilitate calculată în conformitate cu formula standard prevăzută la subsecţiunea 2. Autorităţile de supraveghere pot solicita, printr-o decizie motivată, o raportare mai frecventă din partea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.

Art. 113: Dispoziţii specifice privind aprobarea modelelor interne parţiale
(1)Autorităţile de supraveghere aprobă un model intern parţial numai în cazul în care respectivul model îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 112, precum şi următoarele condiţii:
a)întreprinderea justifică în mod corespunzător sfera de aplicare limitată a modelului;
b)cerinţa de capital de solvabilitate rezultată reflectă mai bine profilul de risc al întreprinderii şi, în special, respectă principiile prevăzute în subsecţiunea 1;
c)structura sa respectă principiile prevăzute în subsecţiunea 1, ceea ce permite deplina integrare a modelului intern parţial în formula standard de calcul al cerinţei de capital de solvabilitate.
(2)Atunci când evaluează o cerere de utilizare a unui model intern parţial care acoperă numai anumite submodule ale unui anumit modul de risc sau numai unele dintre unităţile operaţionale ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare pentru un anumit modul de risc sau părţi din ambele, autorităţile de supraveghere pot solicita respectivei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare să prezinte un plan tranzitoriu realist în vederea extinderii sferei de aplicare a modelului său.
Planul tranzitoriu stabileşte modul în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare plănuieşte să extindă sfera de aplicare a modelului la alte submodule sau unităţi operaţionale, pentru a se asigura că modelul acoperă o parte predominantă din operaţiunile sale de asigurare în ceea ce priveşte respectivul modul de risc.
Art. 114: Acte delegate şi standarde tehnice de punere în aplicare privind modelele interne pentru calculul cerinţei de capital de solvabilitate
(1)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a stabili următoarele:
a)adaptările care trebuie aduse standardelor de la articolele 120-125 având în vedere sfera de aplicare limitată a modelului intern parţial;
b)modul în care un model intern parţial este complet integrat în formula standard pentru calculul cerinţei de capital de solvabilitate menţionat la articolul 113 alineatul (1) litera (c), precum şi cerinţele pentru utilizarea de tehnici alternative de integrare.
(2)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare privind procedurile pentru:
a)aprobarea modelelor interne în conformitate cu articolul 112; şi
b)aprobarea unor modificări majore ale modelelor interne şi aprobarea schimbărilor aduse politicii de modificare a modelelor interne prevăzute la articolul 115.
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la 31 octombrie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 115: Politica de modificare a modelelor interne integrale şi parţiale
În cadrul procedurii iniţiale de aprobare a unui model intern, autorităţile de supraveghere aprobă politica de modificare a modelului întreprinderii de asigurare sau de reasigurare. Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare îşi pot modifica modelul intern conform politicii respective.
Politica de modificare precizează modificările minore şi majore ale modelului intern.
Modificările majore ale modelului intern, precum şi modificările aduse politicii de modificare fac întotdeauna obiectul aprobării prealabile a autorităţilor de supraveghere, în conformitate cu articolul 112.
Modificările minore ale modelului intern nu fac obiectul aprobării prealabile a autorităţilor de supraveghere, în măsura în care sunt elaborate conform politicii de modificare.
Art. 116: Răspunderea organului administrativ, de conducere sau de control
Organul administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii de asigurare şi de reasigurare autorizează depunerea, pe lângă autorităţile de supraveghere, a cererii de aprobare a modelului intern prevăzute la articolul 112, precum şi depunerea oricărei cereri ulterioare de modificare majoră a respectivului model.
Organul administrativ, de conducere sau de control are răspunderea instituirii unor sisteme care să asigure buna funcţionare permanentă a modelului intern.
Art. 117: Revenirea la formula standard
După ce au primit aprobarea solicitată în conformitate cu articolul 112, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare nu revin la calcularea integrală sau parţială a cerinţei de capital de solvabilitate în conformitate cu formula standard prevăzută în subsecţiunea 2, cu excepţia unor circumstanţe bine justificate şi sub rezerva aprobării de către autorităţile de supraveghere.
Art. 118: Neconformitatea modelului intern
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care, după ce au primit aprobarea autorităţilor de supraveghere de a utiliza modelul intern, încetează să mai respecte cerinţele prevăzute la articolele 120-125, fie prezintă de îndată autorităţilor de supraveghere un plan de restabilire a conformităţii cu cerinţele respective într-un termen rezonabil, fie demonstrează că nerespectarea cerinţelor nu are efecte semnificative.
(2)În cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare nu aplică planul menţionat la alineatul (1), autorităţile de supraveghere le pot solicita să revină la calcularea cerinţei de capital de solvabilitate pe baza formulei standard prevăzute în subsecţiunea 2.
Art. 119: Abateri semnificative de la ipotezele care stau la baza formulei standard de calcul
În cazul în care calcularea cerinţei de capital de solvabilitate pe baza formulei standard prevăzute în subsecţiunea 2 este neadecvată deoarece profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză se abate în mod semnificativ de la ipotezele care stau la baza formulei standard de calcul, autorităţile de supraveghere pot solicita întreprinderii în cauză, printr-o decizie motivată, să utilizeze un model intern pentru a-şi calcula cerinţa de capital de solvabilitate sau modulele de risc aferente acesteia.
Art. 120: Demonstrarea utilizării modelului
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare demonstrează că modelul intern este utilizat la scară largă şi joacă un rol important în ceea ce priveşte sistemul lor de guvernanţă, prevăzut la articolele 41-50, în special
a)sistemul de management al riscurilor, prevăzut la articolul 44, şi procesele decizionale;
b)procedurile de evaluare şi alocare a capitalului lor economic şi de solvabilitate, inclusiv evaluarea prevăzută la articolul 45.
De asemenea, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare demonstrează că frecvenţa calculării cerinţei de capital de solvabilitate cu ajutorul modelului intern este coerentă cu frecvenţa utilizării modelului lor intern în celelalte scopuri prevăzute la primul paragraf.
Organului administrativ, de conducere sau de control îi revine răspunderea de a garanta adecvarea continuă a structurii şi funcţionării modelului intern şi de a se asigura că modelul intern continuă să reflecte în mod adecvat profilul de risc al întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză.
Art. 121: Standarde de calitate statistică
(1)Modelul intern şi, în special, calcularea prognozei distribuţiei probabilităţilor care stă la baza acestuia respectă criteriile prevăzute la alineatele (2)-(9).
(2)Metodele utilizate pentru calcularea prognozei distribuţiei probabilităţiilor se bazează pe tehnici actuariale şi statistice adecvate, aplicabile şi relevante şi sunt conforme cu metodele utilizate pentru calcularea rezervelor tehnice.
Metodele utilizate pentru calcularea prognozei distribuţiei probabilităţilor se bazează pe informaţii actuale şi credibile şi pe ipoteze realiste.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare trebuie să fie în măsură să justifice, în faţa autorităţilor de supraveghere, ipotezele care stau la baza modelului lor intern.
(3)Datele utilizate pentru modelul intern sunt exacte, exhaustive şi adecvate.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare actualizează seriile de date utilizate pentru calcularea prognozei distribuţiei probabilităţilor cel puţin o dată pe an.
(4)Nu se prevede nicio metodă specială de calculare a prognozei distribuţiei probabilităţilor.
Indiferent de metoda de calcul aleasă, capacitatea modelului intern de a ierarhiza riscurile este suficientă pentru a garanta că este utilizat la scară largă şi că joacă un rol important în sistemul de guvernanţă al întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare, în special în sistemul de management al riscurilor şi procesul decizional al acestora, precum şi în alocarea capitalului în conformitate cu articolul 120.
Modelul intern acoperă toate riscurile semnificative la care sunt expuse întreprinderile de asigurare şi de reasigurare. Modelele interne acoperă cel puţin riscurile prevăzute la articolul 101 alineatul (4).
(5)În ceea ce priveşte efectele diversificării, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot ţine seama de respectivele efecte ale diversificării, în modelul lor intern de dependenţe existente în cadrul categoriilor de risc şi între diverse categorii de risc, cu excepţia cazului în care autorităţile de supraveghere consideră că sistemul utilizat pentru măsurarea efectelor diversificării este adecvat.
(6)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot ţine seama pe deplin de efectul tehnicilor de diminuare a riscurilor în modelul lor intern, atâta timp cât riscul de credit şi celelalte riscuri care decurg din utilizarea tehnicilor de diminuare a riscurilor să se reflecte în mod adecvat în modelul intern.
(7)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare evaluează cu exactitate, în modelul lor intern, riscurile speciale legate de garanţiile financiare şi de orice alte opţiuni contractuale, atunci când acestea sunt semnificative. Acestea evaluează, de asemenea, atât riscurile asociate opţiunilor oferite deţinătorilor de poliţe, cât şi riscurile asociate opţiunilor contractuale proprii. În acest scop, acestea ţin seamă de impactul pe care eventualele schimbări ale condiţiilor financiare şi nefinanciare îl pot avea asupra exercitării acestor opţiuni.
(8)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot ţine seama, în modelul lor intern, de viitoarele decizii de gestionare pe care s-ar putea aştepta în mod rezonabil să le aplice în circumstanţe speciale.
În cazul prevăzut la primul paragraf, întreprinderea în cauză ţine seama de timpul necesar pentru punerea în aplicare a unor astfel de decizii.
(9)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama, în modelul lor intern, de toate plăţile pe care estimează că le vor efectua deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor de contracte de asigurare, indiferent dacă respectivele plăţi sunt sau nu garantate prin contract.
Art. 122: Standarde de calibrare
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot folosi, pentru modelul lor intern, o altă perioadă de timp sau o altă măsură a riscurilor decât cele prevăzute la articolul 101 alineatul (3), atâta timp cât rezultatele modelului intern pot fi folosite de respectivele întreprinderi pentru a calcula cerinţa de capital de solvabilitate astfel încât să ofere deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor un nivel de protecţie echivalent celui prevăzut la articolul 101.
(2)Dacă este posibil, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare deduc cerinţa de capital de solvabilitate direct din prognoza distribuţiei probabilităţilor generată de modelul lor intern, pe baza valorii la risc prevăzute la articolul 101 alineatul (3).
(3)În cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare nu pot deduce cerinţa de capital de solvabilitate direct din prognoza distribuţiei probabilităţilor generate de modelul intern, autorităţile de supraveghere pot autoriza utilizarea unor aproximări în procesul de calculare a cerinţei de capital de solvabilitate, atâta timp cât respectivele întreprinderi pot demonstra autorităţilor de supraveghere că deţinătorii de poliţe beneficiază de un nivel de protecţie echivalent celui prevăzut la articolul 101.
(4)Autorităţile de supraveghere pot solicita întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să aplice modelul intern la nivelul portofoliilor de referinţă utilizând ipoteze bazate pe date mai degrabă externe decât interne, astfel încât să verifice calibrarea modelului intern şi să se asigure că specificaţiile acestuia corespund practicilor de piaţă general acceptate.
(5)Statele membre pot permite întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să ia în considerare în modelul lor intern efectul evoluţiei marjei de credit asupra primei de volatilitate calculate în conformitate cu articolul 77d numai în cazul în care:
a)metoda prin care se ia în considerare efectul evoluţiei marjei de credit asupra primei de volatilitate pentru o monedă nu ţine seama nici de ajustarea specifică întreprinderii a marjei corectate în funcţie de risc în temeiul articolului 77d alineatul (1c), nici, în cazul euro, de o posibilă majorare a primei de volatilitate cu o macroprimă de volatilitate în temeiul articolului 77d alineatul (4);
b)cerinţa de capital de solvabilitate nu este mai mică decât oricare dintre următoarele:
(i)o cerinţă de capital de solvabilitate noţională calculată ca cerinţă de capital de solvabilitate, cu excepţia faptului că efectul evoluţiei marjei de credit asupra primei de volatilitate este luat în considerare în conformitate cu metodologia utilizată de EIOPA în scopul publicării informaţiilor tehnice în temeiul articolului 77e alineatul (1) litera (c);
(ii)o cerinţă de capital de solvabilitate noţională calculată în conformitate cu punctul (i) de la prezenta literă, cu excepţia faptului că portofoliul reprezentativ aferent unei monede menţionat la articolul 77d alineatul (2) al doilea paragraf se determină pe baza activelor în care întreprinderea de asigurare sau de reasigurare investeşte, şi nu pe baza activelor tuturor întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare cu obligaţii de asigurare sau de reasigurare exprimate în moneda respectivă.
În sensul primului paragraf litera (b), determinarea portofoliului reprezentativ pentru o anumită monedă se bazează pe activele întreprinderii exprimate în moneda respectivă şi utilizate pentru a acoperi cea mai bună estimare a obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare exprimate în moneda respectivă.

Art. 123: Atribuirea profiturilor şi pierderilor
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare analizează, cel puţin o dată pe an, cauzele şi sursele profiturilor şi pierderilor înregistrate de fiecare dintre principalele unităţi operaţionale.
Acestea demonstrează modul în care clasificarea riscurilor reţinute în modelul intern explică cauzele şi sursele profiturilor şi pierderilor. Clasificarea riscurilor şi atribuirea profiturilor şi pierderilor reflectă profilul de risc al întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare.
Art. 124: Standarde de validare
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prevăd un ciclu periodic de validare a modelului lor intern, care include monitorizarea bunei sale funcţionări, reexaminarea adecvării continue a specificaţiilor sale şi confruntarea rezultatelor sale cu experienţele anterioare.
Procedura de validare a modelului include validarea procesului intern prin metode statistice eficace, care permit întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să demonstreze autorităţilor de supraveghere adecvarea cerinţelor de capital astfel calculate.
Metodele statistice aplicate urmăresc verificarea adecvării prognozei distribuţiei probabilităţilor nu numai în raport cu experienţa anterioară, ci şi cu întregul set de date şi informaţii noi concrete aferente acesteia.
Procedura de validare a modelului include o analiză a stabilităţii modelului intern şi, în special, a sensibilităţii rezultatelor modelului intern la modificări ale principalelor ipoteze de bază. Aceasta va include totodată o evaluare a exactităţii, exhaustivităţii şi adecvării datelor utilizate de modelul intern.
Art. 125: Standarde privind documentaţia
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare elaborează o documentaţie în care detaliază structura şi funcţionarea modelului lor intern.
Documentaţia demonstrează respectarea articolelor 120-124.
Documentaţia oferă o descriere detaliată a teoriei, ipotezelor şi principiilor matematice şi empirice care stau la baza modelului intern.
Documentaţia indică toate situaţiile posibile în care modelul intern nu funcţionează eficient.
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare elaborează o documentaţie justificativă a oricărei modificări majore aduse modelului lor intern, în conformitate cu articolul 115.
Art. 126: Modele şi date externe
Utilizarea unui model sau a unor date obţinute de la un terţ nu justifică scutirea de la niciuna dintre cerinţele aplicabile modelului intern prevăzute la articolele 120-125.
Art. 127: Acte delegate privind articolele 120-126
Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a cu referire la articolele 120-126 pentru a permite o mai bună evaluare a profilului de risc şi o mai bună gestionare a activităţilor întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare privind utilizarea modelelor interne la nivelul Uniunii.

Art. 128: Dispoziţii generale
Statele membre impun ca întreprinderile de asigurare şi de reasigurare să deţină fonduri proprii de bază eligibile care să acopere cerinţa de capital minim.
Art. 129: Calcularea cerinţei de capital minim
(1)Cerinţa de capital minim se calculează conform următoarelor principii:
a)se calculează în mod clar, simplu şi astfel încât calculul să poată fi auditat;
b)corespunde unei valori a fondurilor proprii de bază eligibile sub care deţinătorii de poliţe şi beneficiarii ar fi expuşi unui nivel de risc inacceptabil în cazul în care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare sunt autorizate să îşi continue activitatea;
c)funcţia liniară menţionată la alineatul (2), utilizată la calcularea cerinţei de capital minim, se calibrează în funcţie de valoarea la risc a fondurilor proprii de bază ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare, cu un nivel de încredere de 85 % pe o perioadă de un an;
d)are un prag absolut de:
(i)2 500 000 EUR pentru întreprinderile de asigurare generală, inclusiv întreprinderile de asigurare captive, cu excepţia cazului în care sunt acoperite, integral sau parţial, riscurile incluse în una dintre clasele 10-15 din anexa I partea A, caz în care acesta va fi de cel puţin 3 700 000 EUR;

(ii)3 700 000 EUR pentru întreprinderile de asigurare de viaţă, inclusiv întreprinderile de asigurare captive;

(iii)3 600 000 EUR pentru întreprinderile de reasigurare, cu excepţia întreprinderilor de reasigurare captive, pentru care cerinţa de capital minim este de cel puţin 1 200 000 EUR;

(iv)totalul sumelor prevăzute la punctele (i) şi (ii) pentru întreprinderile de asigurare prevăzute la articolul 73 alineatul (5).
(2)Sub rezerva alineatului (3), cerinţa de capital minim se calculează ca funcţie liniară a unui set sau a unui subset al următoarelor variabile: rezervele tehnice ale întreprinderii, primele subscrise, capitalul la risc, impozitele amânate şi cheltuielile administrative. Variabilele utilizate se măsoară la valoarea calculată după deducerea reasigurării.
(3)Fără a aduce atingere alineatului (1) litera (d), cerinţa de capital minim nu scade sub 25 % şi nici nu depăşeşte 45 % din cerinţa de capital de solvabilitate a întreprinderii, calculată în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunile 2 sau 3, inclusiv orice majorare de capital impusă în conformitate cu articolul 37.
Statele membre permit autorităţilor lor de supraveghere, pe o perioadă care durează cel mult până la 31 decembrie 2017, să solicite întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să aplice procentajele menţionate la primul paragraf exclusiv în cazul cerinţei de capital de solvabilitate a întreprinderii calculate în conformitate cu capitolul VI secţiunea 4 subsecţiunea 2.

(4)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare calculează cerinţa de capital minim cel puţin trimestrial şi comunică autorităţilor de supraveghere rezultatul acestor calcule.
În scopul calculării limitelor menţionate la alineatul (3), întreprinderilor nu li se solicită să calculeze cerinţa de capital de solvabilitate trimestrial.
Atunci când cerinţa de capital minim a unei întreprinderi este determinată de oricare dintre limitele menţionate la alineatul (3), întreprinderea transmite autorităţii de supraveghere informaţii care să permită o înţelegere adecvată a motivelor care au determinat această situaţie.

(5)Până la 31 decembrie 2020, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport cu privire la normele statelor membre şi la practicile autorităţilor de supraveghere adoptate în temeiul alineatelor (1)-(4).
(1)JO L 3, 7.1.2004, p. 34.
Acest raport abordează în special utilizarea şi nivelul limitelor superioare şi inferioare de la alineatul (3), precum şi orice problemă întâmpinată de autorităţile de supraveghere şi de întreprinderi în aplicarea prezentului articol.
Art. 130: Acte delegate
Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează modul de calcul al cerinţei de capital minim prevăzute la articolele 128 şi 129.

Art. 131: Dispoziţii tranzitorii privind respectarea cerinţei de capital minim
Prin derogare de la articolele 139 şi 144, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care, la 31 decembrie 2015, respectă marja de solvabilitate cerută, prevăzută la articolul 28 din Directiva 2002/83/CE, la articolul 16a din Directiva 73/239/CEE sau, respectiv, la articolele 37, 38 sau 39 din Directiva 2005/68/CE, dar nu deţin fonduri proprii de bază eligibile suficiente pentru a acoperi cerinţa de capital minim, trebuie să se conformeze dispoziţiilor prevăzute la articolul 128 până la 31 decembrie 2016.

În cazul în care întreprinderea în cauză nu reuşesc să respecte dispoziţiile articolului 128 în termenul prevăzut la primul paragraf, acesteia îi va fi retrasă autorizaţia, sub rezerva procedurilor aplicabile în temeiul legislaţiei naţionale.
Art. 132: Principiul "persoanei prudente"
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare îşi investesc toate activele conform principiului "persoanei prudente", descris la alineatele (2), (3) şi (4).
(2)În ceea ce priveşte ansamblul portofoliului de active, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare investesc numai în active şi instrumente prezentând riscuri pe care le pot identifica, măsura, monitoriza, gestiona, controla şi raporta în mod adecvat şi pe care le pot lua în considerare în mod corespunzător la evaluarea nevoilor lor globale de solvabilitate în conformitate cu articolul 45 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a).
Toate activele, în special cele care îndeplineşte cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim, se investesc astfel încât să se asigure siguranţa, calitatea, lichiditatea şi rentabilitatea întregului portofoliu. În plus, activele în cauză trebuie să fie localizate astfel încât să fie disponibile.
Activele deţinute pentru acoperirea rezervelor tehnice se investesc, de asemenea, într-un mod adecvat naturii şi duratei obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare. Aceste active se investesc în interesul deplin al tuturor deţinătorilor de poliţe şi beneficiarilor, ţinând seama de condiţiile contractuale comunicate acestora.
În cazul unui conflict de interese, întreprinderile de asigurare sau entitatea care gestionează portofoliul lor de active se asigură că investiţiile se realizează în interesul deplin al deţinătorilor de poliţe şi al beneficiarilor.
(3)Fără a aduce atingere alineatului (2), în ceea ce priveşte activele corespunzătoare contractelor de asigurare de viaţă în care riscul de investiţii le revine deţinătorilor de poliţe se aplică paragraful al doilea, al treilea şi al patrulea din prezentul alineat.
În cazul în care beneficiile oferite de un contract sunt direct legate de valoarea unităţilor într-un OPCVM în sensul Directivei 2009/65/CE sau de valoarea activelor conţinute într-un fond intern deţinut de întreprinderile de asigurare, în general divizată în unităţi, rezervele tehnice corespunzătoare beneficiilor respective trebuie reprezentate cât mai exact posibil de aceste unităţi sau, în cazul în care nu sunt instituite unităţi, de activele respective.

În cazul în care beneficiile oferite de un contract sunt direct legate de un indice al acţiunilor sau de o altă valoare de referinţă decât cele menţionate în al doilea paragraf, rezervele tehnice corespunzătoare beneficiilor respective trebuie reprezentate cât mai exact posibil, fie de unităţile considerate a reprezenta valoarea de referinţă, fie, în cazul în care nu sunt instituite unităţi, de active cu o siguranţă şi o tranzacţionabilitate adecvată, care corespund cât mai exact posibil celor pe care se bazează valoarea de referinţă specifică.
În cazul în care beneficiile menţionate la al doilea şi al treilea paragraf includ o garantare a randamentului investiţiilor sau un alt beneficiu garantat, activele deţinute pentru acoperirea rezervelor tehnice suplimentare corespunzătoare fac obiectul dispoziţiilor alineatului (4).
(4)Fără a aduce atingere alineatului (2), în ceea ce priveşte alte active decât cele reglementate de alineatul (3) se aplică paragraful al doilea, al treilea, al patrulea şi al cincilea din prezentul alineat.
Utilizarea instrumentelor derivate este posibilă în măsura în care acestea contribuie la reducerea riscurilor sau facilitează gestionarea eficientă a portofoliului.
Investiţiile şi activele care nu sunt admise spre tranzacţionare pe o piaţă financiară reglementată sunt menţinute la niveluri prudente.
Activele fac obiectul unei diversificări corecte, astfel încât să se evite dependenţa excesivă de orice activ, emitent sau grup de întreprinderi şi de orice zonă geografică, precum şi acumularea excesivă de riscuri la nivelul întregului portofoliu.
Investiţiile în active emise de acelaşi emitent sau de emitenţi care aparţin aceluiaşi grup nu trebuie să expună întreprinderile de asigurare la o concentrare excesivă a riscului.
(5)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin cont de posibilele evoluţii la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare atunci când îşi stabilesc strategia de investire.
De asemenea, atunci când îşi stabilesc strategia de investiţii, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin cont de impactul riscurilor legate de durabilitate asupra investiţiilor lor şi de impactul potenţial pe termen lung al deciziilor lor de investire asupra factorilor de durabilitate.
(6)La solicitarea autorităţii de supraveghere, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare iau în considerare elemente macroprudenţiale atunci când îşi stabilesc strategia de investire şi evaluează măsura în care aceasta poate afecta evoluţiile la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare şi se poate transforma într-o sursă de risc sistemic şi ţin seama de aceste considerente în deciziile lor de investire.
(7)În sensul alineatelor (5) şi (6) de la prezentul articol, evoluţiile la nivel macroeconomic şi la nivelul pieţelor financiare, precum şi elementele macroprudenţiale au acelaşi înţeles ca la articolul 45.
(8)Atunci când decide dacă să înainteze solicitarea menţionată la alineatul (6) de la prezentul articol unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care este o filială inclusă în sfera supravegherii la nivel de grup în conformitate cu articolul 213 alineatul (2) literele (a) şi (b), autoritatea de supraveghere ia în calcul dacă evaluarea menţionată la alineatul (6) de la prezentul articol este efectuată la nivel de grup de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare participativă, holdingul de asigurare sau holdingul financiar mixt cu sediul central în Uniune şi se referă la particularităţile respectivei filiale.

Art. 133: Libertatea de investire
(1)Statele membre nu impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare să investească în categorii determinate de active.
(2)Statele membre nu supun deciziile de investiţii ale unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sau ale administratorului său de investiţii niciunei obligaţii de autorizare prealabilă sau de notificare sistemică.
(3)Prezentul articol nu aduce atingere cerinţelor statelor membre care restricţionează tipurile de active sau valorile de referinţă cu care pot fi corelate beneficiile generate de poliţele de asigurare. Orice astfel de norme se aplică doar în cazul în care riscul de investiţii este suportat de deţinătorul poliţei care este o persoană fizică şi nu sunt mai restrictive decât cele prevăzute în Directiva 2009/65/CE.

Art. 134: Localizarea activelor şi interdicţia de gajare a activelor
(1)În ceea ce priveşte riscurile de asigurare din Comunitate, statele membre nu impun ca activele deţinute pentru acoperirea rezervelor tehnice corespunzătoare respectivelor riscuri să se afle în Comunitate sau într-un anumit stat membru.
În plus, în ceea ce priveşte sumele recuperabile din contracte de reasigurare de la întreprinderi care sunt autorizate în conformitate cu prezenta directivă sau care au sediul central într-o ţară terţă al cărei regim de solvabilitate este considerat echivalent în conformitate cu articolul 172, statele membre nu impun localizarea activelor corespunzătoare acestor sume recuperabile în Comunitate.
(2)Statele membre nu menţin şi nici nu introduc, în scopul stabilirii rezervelor tehnice, sisteme de calcul al rezervelor brute care impun constituirea activelor ca garanţii de acoperire a rezervelor de prime şi de daune în curs, în cazul în care reasigurătorul este o întreprindere de asigurare sau de reasigurare autorizată în conformitate cu prezenta directivă.
Art. 135: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare privind cerinţele calitative
(1)Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează cerinţe calitative în următoarele domenii:
a)identificarea, măsurarea, monitorizarea şi gestionarea riscurilor care decurg din investiţii raportat la articolul 132 alineatul (2) primul paragraf;
b)identificarea, măsurarea, monitorizarea şi gestionarea riscurilor specifice care decurg din investiţii în instrumentele derivate şi activele menţionate la articolul 132 alineatul (4) al doilea paragraf şi stabilirea măsurii în care utilizarea unor astfel de active se califică drept reducere a riscurilor sau gestionare eficientă a portofoliului în conformitate cu articolul 132 alineatul (4) al treilea paragraf.
(2)Comisia adoptă acte delegate, în conformitate cu articolul 301a din prezenta directivă, în completarea prezentei directive, prin stabilirea specificaţiilor pentru circumstanţele în care se poate impune o exigenţă proporţională de capital suplimentar când cerinţele prevăzute la articolul 5 sau 6 din Regulamentul (UE) 2017/2402 al Parlamentului European şi al Consiliului (*) au fost încălcate, fără a aduce atingere articolului 101 alineatul (3) din prezenta directivă.
(*)Regulamentul (UE) 2017/2402 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea şi de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă şi standardizată, şi de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE şi 2011/61/UE, precum şi a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 şi (UE) nr. 648/2012 (JO L 347, 28.12.2017, p. 35).

(3)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte alineatul (2) din prezentul articol, AEAPO elaborează, sub rezerva articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a indica metodologiile de calcul al exigenţei proporţionale de capital suplimentar menţionate la respectivul alineat.
Comisia este împuternicită să completeze prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 136: Identificarea şi notificarea de către întreprinderea de asigurare şi de reasigurare a deteriorării condiţiilor financiare
Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare dispun de proceduri de identificare a deteriorării condiţiilor financiare şi notifică imediat autorităţile de supraveghere atunci când o asemenea degradare se produce.
Art. 136a: Deteriorarea solvabilităţii
(1)În urma unei notificări în temeiul articolului 136 sau în urma identificării unei deteriorări a condiţiilor financiare în temeiul articolului 36 alineatul (3), atunci când solvabilitatea întreprinderii se deteriorează, autorităţile de supraveghere au competenţa de a lua măsurile necesare pentru a remedia această deteriorare.
(2)Măsurile menţionate la alineatul (1) sunt proporţionale cu riscul şi cu importanţa deteriorării condiţiilor. Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţa de a lua cel puţin următoarele măsuri:
a)de a impune organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii să actualizeze planul preventiv de redresare, elaborat în conformitate cu articolul 5 din Directiva (UE) 2025/1 a Parlamentului European şi a Consiliului (*13), în cazul în care circumstanţele sunt diferite de ipotezele prevăzute în planul respectiv;
(*13)Directiva (UE) 2025/1 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 noiembrie 2024 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare şi de modificare a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE şi (UE) 2017/1132 şi a Regulamentelor (UE) nr. 1094/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 806/2014 şi UE 2017/1129 (JO L, 2025/1, 8.1.2025, ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2025/1/oj).
b)de a impune organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii să ia măsurile prevăzute în planul preventiv de redresare elaborat în conformitate cu articolul 5 din Directiva (UE) 2025/1; în cazul în care planul este actualizat în temeiul literei (a) de la prezentul alineat, măsurile luate includ şi eventualele măsuri actualizate;
c)de a impune organului administrativ, de conducere sau de control al unei întreprinderi care nu dispune de un plan preventiv de redresare, astfel cum se menţionează la articolul 5 din Directiva (UE) 2025/1, să identifice cauzele nerespectării efective sau probabile a cerinţelor de reglementare şi să identifice măsuri adecvate şi un termen pentru îndeplinirea respectivelor cerinţe de reglementare;
d)de a impune organului administrativ, de conducere sau de control al întreprinderii să suspende sau să limiteze remuneraţia variabilă şi participarea la beneficii, distribuirile aferente instrumentelor de fonduri proprii sau rambursarea sau răscumpărarea elementelor de fonduri proprii.

Art. 137: Nerespectarea rezervelor tehnice
În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare nu se conformează secţiunii 2 din capitolul VI, autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine al întreprinderii pot interzice dispunerea liberă de activele acesteia după ce şi-au comunicat intenţia în cauză autorităţilor de supraveghere ale statului membru gazdă. Autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine desemnează activele care trebuie supuse unor astfel de măsuri.
Art. 138: Nerespectarea cerinţei de capital de solvabilitate
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare informează autoritatea de supraveghere de îndată ce constată că cerinţa de capital de solvabilitate nu mai este respectată sau în cazul în care există un risc de nerespectare a acesteia în următoarele trei luni.
(2)În termen de două luni de la constatarea nerespectării cerinţei de capital de solvabilitate, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză înaintează spre aprobare autorităţii de supraveghere un plan realist de redresare.
(3)Autoritatea de supraveghere cere întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză să ia măsurile necesare în vederea restabilirii, în termen de şase luni de la constatarea nerespectării cerinţei de capital de solvabilitate, a nivelului fondurilor proprii eligibile pentru a face parte din cerinţa de capital de solvabilitate sau în vederea reducerii profilului său de risc pentru a asigura respectarea cerinţei de capital de solvabilitate.
Autoritatea de supraveghere poate să prelungească această perioadă cu trei luni, dacă este necesar.
(4)În cazul unor situaţii nefavorabile excepţionale, astfel cum sunt declarate de EIOPA, care afectează întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care reprezintă o cotă de piaţă importantă sau un procentaj semnificativ din liniile de activitate afectate, autoritatea de supraveghere poate prelungi, pentru întreprinderile afectate, perioada prevăzută la alineatul (3) al doilea paragraf cu o perioadă maximă de şapte ani, ţinând seama de toţi factorii relevanţi, inclusiv de durata medie a rezervelor tehnice.
Fără a aduce atingere competenţelor pe care EIOPA le are în temeiul articolului 18 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, în sensul prezentului alineat, EIOPA declară, pe baza unei solicitări din partea autorităţii de supraveghere implicate şi, după caz, după consultarea CERS, existenţa unei situaţii nefavorabile excepţionale. Autoritatea de supraveghere implicată poate face o solicitare în cazul în care întreprinderile de asigurare sau reasigurare care reprezintă o cotă de piaţă semnificativă sau un procent semnificativ din liniile de activitate afectate se află în situaţia de a nu îndeplini una dintre cerinţele stabilite la alineatul (3). Este vorba de situaţii nefavorabile excepţionale în cazul în care situaţia financiară a întreprinderilor de asigurare sau reasigurare care reprezintă o cotă de piaţă semnificativă sau un procent semnificativ din liniile de activitate afectate este influenţată grav sau negativ de una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

a)un declin al pieţelor financiare care este neprevăzut, brusc şi abrupt;
b)un mediu caracterizat în mod constant printr-o rată scăzută a dobânzii;
c)o catastrofă cu impact puternic.
În cooperare cu autoritatea de supraveghere în cauză, AEAPO analizează în mod regulat dacă există în continuare aspectele menţionate la al doilea paragraf. În cooperare cu autoritatea de supraveghere în cauză, AEAPO declară încetarea unei situaţii nefavorabile excepţionale.
Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză transmite autorităţii sale de supraveghere, o dată la trei luni, un raport de activitate în care prezintă măsurile luate şi progresele realizate pentru restabilirea nivelului de fonduri proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate sau pentru reducerea profilului de risc, astfel încât să asigure respectarea cerinţei de capital de solvabilitate.
Prelungirea menţionată la primul paragraf este anulată dacă raportul de activitate arată că, în perioada dintre constatarea nerespectării cerinţei de capital de solvabilitate şi data depunerii raportului, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare nu a obţinut progrese substanţiale pentru restabilirea nivelului de fonduri proprii eligibile care să acopere cerinţa de capital de solvabilitate sau pentru reducerea profilului său de risc, astfel încât să asigure respectarea cerinţei de capital de solvabilitate.

(5)În împrejurări excepţionale, în cazul în care autorităţile de supraveghere consideră că situaţia financiară a întreprinderii în cauză va continua să se deterioreze, acestea pot, de asemenea, să restrângă sau să interzică posibilitatea de a dispune liber de activele respectivei întreprinderi. Respectiva autoritate de supraveghere informează autorităţile de supraveghere ale statelor membre gazdă cu privire la orice măsură adoptată. Respectivele autorităţi la cererea autorităţii de supraveghere din statul membru de origine iau aceleaşi măsuri. Autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine desemnează activele care trebuie supuse unor astfel de măsuri.
Art. 139: Nerespectarea cerinţei de capital minim
(1)Întreprinderile de asigurare şi de reasigurare informează imediat autoritatea de supraveghere când constată că cerinţa de capital minim nu mai este respectată sau când există un risc de nerespectare a acesteia în următoarele trei luni.
În sensul primului paragraf de la prezentul alineat, obligaţia de a informa autoritatea de supraveghere se aplică indiferent dacă întreprinderea de asigurare sau de reasigurare constată nerespectarea cerinţei de capital minim sau riscul de nerespectare în timpul calculării cerinţei de capital minim în temeiul articolului 129 alineatul (4) sau în timpul calculării cerinţei de capital minim între două date la care acest calcul este raportat autorităţii de supraveghere în temeiul articolului 129 alineatul (4).
(2)În termen de o lună de la constatarea nerespectării cerinţei de capital minim sau de la constatarea riscului de nerespectare, întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză transmite spre aprobare autorităţii de supraveghere un plan de finanţare pe termen scurt realist pentru a readuce, în termen de trei luni de la respectiva constatare, fondurile proprii de bază eligibile cel puţin la nivelul cerinţei de capital minim sau pentru a-şi reduce profilul de risc în vederea respectării cerinţei de capital minim.
(3)În cazul în care nu se deschide o procedură de lichidare în termen de două luni de la primirea informaţiilor menţionate la alineatul (1), autoritatea de supraveghere din statul membru de origine ia în considerare restricţionarea sau interzicerea dispunerii libere de activele întreprinderii de asigurare sau de reasigurare. Aceasta informează în consecinţă autorităţile de supraveghere ale statului membru gazdă. La cererea autorităţii de supraveghere din statul membru de origine, autorităţile respective iau aceleaşi măsuri. Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine desemnează activele care trebuie supuse unor astfel de măsuri.
(4)EIOPA poate elabora ghiduri privind măsurile pe care ar trebui să le ia autorităţile de supraveghere atunci când constată nerespectarea cerinţei de capital minim sau riscul de nerespectare menţionat la alineatul (1).

Art. 140: Interzicerea de a dispune liber de activele situate pe teritoriul unui stat membru
Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a putea, în conformitate cu legislaţia naţională, să interzică dispunerea liberă de activele aflate pe teritoriul lor, în cazurile prevăzute la articolele 137-139 şi articolul 144 alineatul (2), la cererea statului membru de origine al întreprinderii, care desemnează activele care trebuie acoperite de măsurile în cauză.
Art. 141: Competenţe de supraveghere în cazul deteriorării condiţiilor financiare
(1)În cazul în care autorităţile de supraveghere consideră că oricare dintre măsurile menţionate la articolele 136a, 138 şi 139 sunt ineficiente sau insuficiente pentru a remedia deteriorarea solvabilităţii întreprinderii, acestea au competenţa de a lua toate măsurile necesare pentru a proteja interesele deţinătorilor de poliţe în cazul contractelor de asigurare sau obligaţiile care decurg din contractele de reasigurare.
(2)Aceste măsuri sunt proporţionate şi reflectă aşadar nivelul şi durata deteriorării solvabilităţii întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză.

Art. 142: Plan de redresare şi plan de finanţare
(1)Planul de redresare menţionat la articolul 138 alineatul (2) şi planul de finanţare menţionat la articolul 139 alineatul (2) includ cel puţin o descriere detaliată sau documente justificative privind:
a)o estimare a cheltuielilor de gestionare, în special cheltuieli generale curente şi comisioane;
b)o estimare a veniturilor şi cheltuielilor cu privire la activitatea directă, acceptările în reasigurare şi cedările în reasigurare;
c)un bilanţ previzional;
d)o estimare a resurselor financiare cu care se intenţionează să se acopere rezervele tehnice şi cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim;
e)politica generală în domeniul reasigurării.
(2)În cazul în care autorităţile de supraveghere au cerut prezentarea unui plan de redresare menţionat la articolul 138 alineatul (2) sau a unui plan de finanţare menţionat la articolul 139 alineatul (2) în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol, acestea se abţin de la emiterea unui certificat în conformitate cu articolul 39, atât timp cât consideră că drepturile deţinătorilor de poliţe de asigurare sau obligaţiile contractuale ale întreprinderii de reasigurare sunt compromise.
Art. 143: Acte delegate şi standarde tehnice de reglementare privind articolul 138 alineatul (4)
(1)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se completează tipurile de situaţii nefavorabile excepţionale şi se precizează factorii şi criteriile de care trebuie să ţină seama AEAPO, atunci când declară existenţa unei situaţii nefavorabile excepţionale, şi autorităţile de supraveghere, atunci când stabilesc extinderea perioadei de redresare în conformitate cu articolul 138 alineatul (4).
(2)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte articolul 138 alineatul (2), articolul 139 alineatul (2) şi articolul 141, AEAPO elaborează, cu respectarea articolului 301b, proiecte de standarde tehnice de reglementare prin care se aduc precizări cu privire la planul de redresare menţionat la articolul 138 alineatul (2) şi la planul de finanţare menţionat la articolul 139 alineatul (2) şi cu privire la articolul 141, acordând atenţia cuvenită evitării efectelor prociclice.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

Art. 144: Retragerea autorizaţiei
(1)Autoritatea de supraveghere a statului membru de origine poate retrage o autorizaţie acordată unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în următoarele cazuri:
a)întreprinderea în cauză nu utilizează autorizaţia în termen de 12 luni, renunţă la aceasta în mod explicit sau încetează să îşi mai desfăşoare activitatea pentru o perioadă mai mare de şase luni, cu excepţia cazului în care statul membru în cauză prevede caducitatea autorizaţiei în astfel de cazuri;
b)întreprinderea în cauză nu mai îndeplineşte condiţiile de autorizare;
c)întreprinderea în cauză îşi încalcă grav obligaţiile care îi revin pe baza reglementărilor sub incidenţa cărora se află.
Autoritatea de supraveghere a statului membru de origine retrage o autorizaţie acordată unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în cazul în care întreprinderea nu respectă cerinţa de capital minim, iar autoritatea de supraveghere consideră că planul de finanţare prezentat este în mod evident inadecvat sau întreprinderea în cauză nu se conformează planului aprobat în termen de trei luni de la data constatării nerespectării cerinţei de capital minim.
(2)În situaţia retragerii sau caducităţii autorizaţiei, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine notifică autorităţile de supraveghere din alte state membre în consecinţă, iar respectivele autorităţi adoptă măsurile necesare pentru a împiedica întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză să înceapă noi operaţiuni pe teritoriile lor.
Autoritatea de supraveghere a statului membru de origine adoptă în plus, împreună cu autorităţile în cauză, toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraţilor şi limitează în special dispunerea liberă de activele întreprinderii de asigurare în conformitate cu articolul 140.
(3)Orice decizie de retragere a autorizaţiei trebuie motivată în mod detaliat şi comunicată întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză.
(4)În cazul retragerii autorizaţiei, statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare continuă să se supună normelor şi obiectivelor generale ale supravegherii asigurărilor, prevăzute în titlul I capitolul III, cel puţin până la deschiderea unei eventuale proceduri de lichidare.

Art. 144a: Managementul riscului de lichiditate
(1)Statele membre se asigură că managementul riscului de lichiditate al întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, menţionat la articolul 44 alineatul (2) al doilea paragraf litera (d), garantează că respectivele întreprinderi menţin un nivel adecvat de lichiditate pentru a-şi onora obligaţiile financiare faţă de deţinătorii de poliţe şi faţă de alte contrapartide atunci când obligaţiile respective devin scadente, chiar şi în condiţii de criză.
(2)În sensul alineatului (1), statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare întocmesc şi menţin actualizat un plan de management al riscului de lichiditate care să acopere analiza lichidităţii pe termen scurt cu proiecţii ale fluxurilor de trezorerie de intrare şi de ieşire aferente activelor şi obligaţiilor. La cererea autorităţilor de supraveghere, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare extind planul de management al riscului de lichiditate pentru a acoperi şi analiza lichidităţii pe termen mediu şi lung. Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare elaborează şi menţin actualizat un set de indicatori ai riscului de lichiditate pentru a identifica, a monitoriza şi a aborda eventualele crize de lichiditate.
(3)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare prezintă autorităţilor de supraveghere planul de management al riscului de lichiditate în cadrul informaţiilor menţionate la articolul 35 alineatul (1).
(4)Statele membre se asigură că întreprinderile mici şi cu un grad redus de complexitate şi întreprinderile care au obţinut aprobarea prealabilă din partea autorităţii de supraveghere în temeiul articolului 29d nu sunt obligate să întocmească planul de management al riscului de lichiditate menţionat la alineatul (2) de la prezentul articol.
(5)Statele membre se asigură că, în cazul în care aplică prima de echilibrare menţionată la articolul 77b sau prima de volatilitate menţionată la articolul 77d, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare pot combina planul de management al riscului de lichiditate menţionat la alineatul (2) de la prezentul articol cu planul impus în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) al patrulea paragraf.
Art. 144b: Competenţe de supraveghere pentru remedierea vulnerabilităţilor în materie de lichiditate în circumstanţe excepţionale
(1)În cadrul procesului obişnuit de supraveghere, autorităţile de supraveghere monitorizează poziţia lichidităţii întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare. În cazul în care identifică riscuri de lichiditate semnificative, ele informează întreprinderea de asigurare sau de reasigurare în cauză cu privire la aceasta. Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare explică modul în care intenţionează să abordeze riscurile de lichiditate respective.
(2)Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţele necesare pentru a impune întreprinderilor să îşi consolideze poziţia lichidităţii atunci când se identifică riscuri sau deficienţe semnificative în materie de lichiditate. Astfel de competenţe se aplică în cazul în care există suficiente dovezi cu privire la existenţa unor riscuri de lichiditate semnificative şi la absenţa unor măsuri de remediere eficace din partea întreprinderii de asigurare sau de reasigurare.
Măsurile luate de o autoritate de supraveghere în temeiul prezentului alineat se revizuiesc de aceasta cel puţin o dată la şase luni şi se elimină atunci când întreprinderea a luat măsuri de remediere eficace.
În cazul în care este relevant, autoritatea de supraveghere transmite EIOPA dovezile privind vulnerabilităţile din punctul de vedere al riscurilor de lichiditate.
(3)Statele membre se asigură că, în ceea ce priveşte întreprinderile individuale care se confruntă cu riscuri semnificative de lichiditate care pot prezenta un pericol iminente la adresa protecţiei deţinătorilor de poliţe de asigurare sau a stabilităţii sistemului financiar, autorităţile de supraveghere au competenţa de a interveni temporar prin:
a)restricţionarea sau suspendarea distribuirilor de dividende către acţionari şi alţi creditori subordonaţi;
b)restricţionarea sau suspendarea altor plăţi către acţionari şi alţi creditori subordonaţi;
c)restricţionarea sau suspendarea răscumpărărilor de acţiuni şi a rambursărilor sau răscumpărărilor elementelor de fonduri proprii;
d)restricţionarea sau suspendarea participărilor la beneficii sau a altor remuneraţii variabile;
e)suspendarea drepturilor de răscumpărare ale deţinătorilor de poliţe de asigurare de viaţă (denumite în continuare «drepturi de răscumpărare»).
Competenţa de a suspenda drepturile de răscumpărare se exercită numai în circumstanţe excepţionale care afectează întreprinderea, ca măsură de ultimă instanţă şi în cazul în care acest lucru este în interesul colectiv al deţinătorilor de poliţe şi al beneficiarilor întreprinderii. Înainte de a exercita competenţa respectivă, autoritatea de supraveghere ţine seama de potenţialele efecte nedorite asupra pieţelor financiare şi asupra drepturilor deţinătorilor de poliţe şi ale beneficiarilor întreprinderii, inclusiv într-un context transfrontalier. Autorităţile de supraveghere fac publice motivele care stau la baza aplicării respectivei competenţe.
Aplicarea măsurilor menţionate la primul paragraf durează cel mult trei luni. Statele membre se asigură că o măsură poate fi reînnoită dacă motivele pe care se bazează continuă să existe şi că ea nu se mai aplică atunci când motivele respective nu mai există.
Fără a aduce atingere articolului 144c alineatul (6), statele membre se asigură că, până la revocarea suspendării drepturilor de răscumpărare de către autorităţile de supraveghere, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare în cauză:
(a)nu efectuează nicio distribuire sau alte plăţi către acţionari sau alţi creditori subordonaţi;
(b)nu procedează la răscumpărarea acţiunilor sau la rambursarea sau răscumpărarea elementelor de fonduri proprii; sau
(c)nu plătesc participări la beneficii sau alte remuneraţii variabile membrilor organului administrativ, de conducere sau de control, persoanelor care deţin funcţii-cheie sau conducerii executive.
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere dispun de competenţele necesare pentru a asigura respectarea cerinţelor menţionate la al patrulea paragraf.
Statele membre se asigură că organismele sau autorităţile cu mandat macroprudenţial, în cazul în care sunt diferite de autorităţile de supraveghere, sunt informate în mod corespunzător şi în timp util cu privire la intenţia autorităţilor de supraveghere de a face uz de competenţele menţionate la prezentul alineat şi sunt implicate în evaluarea potenţialelor efecte nedorite menţionate la al doilea paragraf.
Statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere notifică EIOPA şi CERS fiecare situaţie în care competenţele menţionate la prezentul alineat sunt exercitate pentru abordarea unui risc la adresa stabilităţii sistemului financiar.
(4)Atunci când exercită competenţa menţionată la alineatul (3) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere ţin seama în mod corespunzător de criteriile de proporţionalitate menţionate la articolul 29 alineatul (3).
În cazul în care, după consultarea CERS, EIOPA consideră că exercitarea competenţelor menţionate la alineatul (3) de către autoritatea competentă este excesivă, aceasta emite un aviz adresat autorităţii de supraveghere în cauză cu privire la faptul că decizia autorităţii de supraveghere respective ar trebui să fie revizuită. Avizul respectiv nu se publică.
(5)Atunci când exercită competenţa menţionată la alineatul (3) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere ţin seama de dovezile rezultate din procesul de supraveghere şi dintr-o evaluare prospectivă a solvabilităţii şi a poziţiei financiare a întreprinderilor în cauză, în conformitate cu evaluarea menţionată la articolul 45 alineatul (1) al doilea paragraf literele (a) şi (b).
(6)Competenţele menţionate la alineatul (3) pot fi exercitate în legătură cu întreprinderile în cauză care îşi desfăşoară activitatea într-un anumit stat membru în cazul în care circumstanţele excepţionale menţionate la alineatul (3) afectează întreaga piaţă de asigurări sau o parte semnificativă a acesteia.
Statele membre desemnează o autoritate care să exercite competenţele menţionate la primul paragraf.
În cazul în care autoritatea desemnată este diferită de autoritatea de supraveghere, statul membru asigură în mod adecvat coordonarea şi schimbul de informaţii între diferitele autorităţi. Mai precis, toate autorităţile au obligaţia să coopereze strâns şi să facă schimb de toate informaţiile care pot fi necesare pentru exercitarea adecvată a atribuţiilor încredinţate autorităţii desemnate în temeiul prezentului alineat.
(7)Statele membre se asigură că autoritatea menţionată la alineatul (6) al doilea paragraf notifică în timp util EIOPA şi, în cazul în care măsura este adoptată pentru abordarea unui risc la adresa stabilităţii sistemului financiar, CERS despre exercitarea competenţelor menţionate la alineatul (6).
Notificarea include o descriere a măsurii aplicate, durata acesteia şi motivele care au stat la baza exercitării competenţei, inclusiv a motivelor pentru care măsura a fost considerată eficace şi proporţională în raport cu efectele sale negative asupra deţinătorilor de poliţe.
(8)Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, EIOPA elaborează, după consultarea CERS, ghiduri pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la:
a)măsurile de abordare a deficienţelor managementului riscului de lichiditate şi la forma, activarea şi calibrarea competenţelor pe care autorităţile de supraveghere le pot exercita pentru a consolida poziţia lichidităţii întreprinderilor atunci când sunt identificate riscuri de lichiditate care nu sunt remediate în mod adecvat de către acele întreprinderi;
b)existenţa unor circumstanţe excepţionale care justifică suspendarea temporară a drepturilor de răscumpărare;
c)condiţiile pentru asigurarea aplicării consecvente a suspendării temporare a drepturilor de răscumpărare, ca măsură de ultimă instanţă, în întreaga Uniune şi aspectele care trebuie luate în considerare pentru protejarea în mod egal şi adecvat a deţinătorilor de poliţe din toate jurisdicţiile de origine şi jurisdicţiile-gazdă.
Art. 144c: Măsuri de supraveghere pentru menţinerea poziţiei financiare a întreprinderilor pe durata şocurilor excepţionale la nivel de sector
(1)Fără a aduce atingere articolului 141, statele membre se asigură că autorităţile de supraveghere au competenţa de a lua măsuri de menţinere a poziţiei financiare a fiecărei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare în perioadele de şocuri excepţionale la nivel de sector care au potenţialul de a pune în pericol poziţia financiară a întreprinderii în cauză sau stabilitatea sistemului financiar.
(2)În perioadele de şocuri excepţionale la nivel de sector, autorităţile de supraveghere trebuie să aibă competenţa de a impune întreprinderilor cu un profil de risc deosebit de vulnerabil să ia cel puţin următoarele măsuri:
a)restricţionarea sau suspendarea distribuirilor de dividende către acţionari şi alţi creditori subordonaţi;
b)restricţionarea sau suspendarea altor plăţi către acţionari şi alţi creditori subordonaţi;
c)restricţionarea sau suspendarea răscumpărărilor de acţiuni şi a rambursărilor sau răscumpărărilor elementelor de fonduri proprii;
d)restricţionarea sau suspendarea participărilor la beneficii sau a altor remuneraţii variabile.
Statele membre se asigură că organismele şi autorităţile naţionale relevante cu mandat macroprudenţial sunt informate în mod corespunzător cu privire la intenţia autorităţii de supraveghere naţionale de a utiliza competenţele prevăzute la prezentul articol şi sunt implicate în mod adecvat în evaluarea şocurilor excepţionale la nivel de sector, în conformitate cu prezentul alineat.
(3)La exercitarea competenţei menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere ţin seama în mod corespunzător de criteriile de proporţionalitate menţionate la articolul 29 alineatul (3) şi de existenţa limitelor de toleranţă la risc aprobate de întreprindere şi a pragurilor stabilite de sistemul său de management al riscului.
(4)La exercitarea competenţei menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere ţin seama de dovezile rezultate din procesul de supraveghere şi dintr-o evaluare prospectivă a solvabilităţii şi a poziţiei financiare a întreprinderilor în cauză, în conformitate cu evaluarea menţionată la articolul 45 alineatul (1) al doilea paragraf literele (a) şi (b).
(5)Aplicarea măsurilor menţionate la alineatul (2) durează atât timp cât sunt prezente motivele care justifică măsurile. Măsurile respective se revizuiesc cel puţin o dată la trei luni şi se elimină de îndată ce nu mai există motivele care au justificat măsurile.
(6)În sensul prezentului articol, tranzacţiile intragrup semnificative menţionate la articolul 245 alineatul (2), inclusiv distribuirile de dividende în interiorul grupului, se suspendă sau se restricţionează numai în cazul în care pun în pericol solvabilitatea sau poziţia lichidităţii grupului sau a cel puţin uneia dintre întreprinderile din cadrul grupului. Autorităţile de supraveghere ale întreprinderilor afiliate consultă supraveghetorul grupului înainte de a suspenda sau de a restricţiona tranzacţiile cu restul grupului.
(7)Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, EIOPA elaborează, după consultarea CERS, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza criteriile pentru identificarea unor şocuri excepţionale la nivel de sector. EIOPA prezintă Comisiei respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 29 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
Art. 144d: Aplicarea unor instrumente macroprudenţiale suplimentare
(1)Pentru a asigura aplicarea consecventă a instrumentelor macroprudenţiale menţionate la articolul 45 alineatul (1) litera (e), la articolul 132 alineatul (6) şi la articolul 144a alineatul (2), EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare privind criteriile pe care autorităţile de supraveghere trebuie să le ia în considerare atunci când definesc întreprinderile şi grupurile de asigurare sau de reasigurare cărora li se solicită:
a)să efectueze analizele macroprudenţiale suplimentare menţionate la articolul 45 alineatul (1) litera (e), ţinând seama de circumstanţele menţionate la alineatul (9) de la articolul respectiv;
b)să includă considerente de ordin macroprudenţial ca parte a principiului «persoana prudentă» menţionat la articolul 132 alineatul (6), ţinând seama de circumstanţele menţionate la alineatul (8) de la articolul respectiv;
c)să elaboreze şi să menţină un plan de management al riscului de lichiditate care să acopere analiza lichidităţii pe termen mediu şi lung în conformitate cu articolul 144a alineatul (2).
EIOPA înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf până la 29 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(2)Pentru a asigura aplicarea consecventă a instrumentelor macroprudenţiale menţionate la articolul 144a alineatul (2), EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza conţinutul planurilor de management al riscului de lichiditate şi frecvenţa actualizării acestora, ţinând seama de posibila combinare a planurilor, astfel cum se menţionează la alineatul (5) de la articolul respectiv. EIOPA prezintă Comisiei respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 29 ianuarie 2026.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(3)În sensul alineatului (1) literele (a) şi (b), criteriile care trebuie luate în considerare sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor şi, în special, cu nivelul de interconectare cu pieţele financiare, cu caracterul transfrontalier al activităţilor de asigurare şi de reasigurare şi cu investiţiile întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare.
(4)În sensul alineatului (1) litera (c), criteriile care trebuie luate în considerare sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor şi, în special, cu componenţa portofoliilor de active şi obligaţii, natura şi variabilitatea obligaţiilor de asigurare şi reasigurare şi expunerea fluxurilor de trezorerie estimate ale activelor la fluctuaţiile pieţei.

Art. 145: Condiţii pentru înfiinţarea unei sucursale
(1)Statele membre se asigură că o întreprindere de asigurare care doreşte înfiinţarea unei sucursale în cadrul unui alt stat membru notifică autorităţile de supraveghere din propriul stat membru de origine.
Orice prezenţă permanentă a unei întreprinderi pe teritoriul unui stat membru este similară unei sucursale, chiar în cazul în care această prezenţă nu ia forma unei sucursale, ci constă dintr-un simplu birou administrat de personalul propriu al întreprinderii sau de o persoană independentă, dar mandatată pentru a acţiona în permanenţă pentru întreprindere precum o agenţie.
(2)Statele membre solicită întreprinderii de asigurare care doreşte să înfiinţeze o sucursală pe teritoriul altui stat membru să furnizeze următoarele informaţii odată cu notificarea prevăzută la alineatul (1):
a)statul membru pe teritoriul căruia doreşte înfiinţarea sucursalei;
b)un plan de afaceri care să stabilească cel puţin tipurile de activităţi avute în vedere şi organizarea structurală a sucursalei;
c)numele unei persoane care trebuie să aibă suficiente competenţe ca să angajeze în relaţia cu terţii întreprinderea de asigurare;

d)adresa în statul membru gazdă, de la care pot fi obţinute şi la care pot fi trimise documente, inclusiv toate comunicările către mandatarul general;
[textul din Art. 145, alin. (2), litera D. din titlul I, capitolul VIII, sectiunea 1 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 62., alin. (B) din Directiva 2/27-nov-2024]
(3)În cazul în care o întreprindere de asigurare generală intenţionează să acopere prin sucursala sa riscuri din clasa 10 din anexa I partea A, exclusiv răspunderea transportatorului, aceasta trebuie să dea o declaraţie care să confirme că a devenit membră a biroului naţional şi a Fondului naţional de garantare al statului membru gazdă.
(4)În cazul în care intervin modificări în informaţiile comunicate în conformitate cu alineatul (2) literele (b), (c) sau (d), întreprinderea de asigurare notifică în scris autorităţile de supraveghere din statul membru de origine şi statul membru în care se află sucursala, cu cel puţin o lună înainte de efectuarea modificării, astfel încât autorităţile de supraveghere din statul membru de origine şi statul membru în care se află sucursala să îşi poată îndeplini obligaţiile care le revin în conformitate cu articolul 146.
Art. 146: Comunicarea informaţiilor
(1)Cu excepţia cazului în care autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine au motive să se îndoiască de gradul de adecvare al sistemului de guvernanţă sau de situaţia financiară a întreprinderii de asigurare sau de cerinţele de competenţă şi onorabilitate prevăzute la articolul 42 ale mandatarului general, luând în considerare activitatea planificată, acestea, în maximum trei luni de la data primirii tuturor informaţiilor menţionate la articolul 145 alineatul (2), comunică informaţiile în cauză autorităţilor de supraveghere ale statului membru gazdă şi informează întreprinderea de asigurare în cauză.
Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine atestă de asemenea faptul că întreprinderea de asigurare îndeplineşte cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim calculate în conformitate cu articolele 100 şi 129.
(2)În cazul în care a autorităţile de supraveghere din statul membru de origine refuză să comunice informaţiile menţionate la articolul 145 alineatul (2) autorităţilor de supraveghere din statul membru gazdă, acestea motivează refuzul faţă de întreprinderea de asigurare în cauză în termen de trei luni de la primirea tuturor informaţiilor solicitate.
Refuzul sau lipsa de acţiune se află sub rezerva dreptului de a apela la instanţa din statul membru de origine.
(3)Înainte ca sucursala întreprinderii de asigurare să îşi înceapă activitatea, autorităţile de supraveghere ale statului membru gazdă, în maximum două luni de la data primirii informaţiilor menţionate la alineatul (1), informează autoritatea de supraveghere a statului membru de origine cu privire la condiţiile pe baza cărora, în interesul general, trebuie desfăşurată activitatea în cauză în statul membru gazdă. Autoritatea de supraveghere a statului membru de origine comunică aceste informaţii întreprinderii de asigurare în cauză.
Întreprinderea de asigurare poate înfiinţa o sucursală şi poate începe activitatea de la data la care autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă a primit respectivele informaţii sau, în cazul în care nu s-au primit informaţii, la expirarea perioadei prevăzute la primul paragraf.
Subsecţiunea 1:Dispoziţii generale
Art. 147: Notificarea prealabilă a statului membru de origine
Orice întreprindere de asigurare care intenţionează să desfăşoare activităţi pentru prima oară într-unul sau mai multe state membre pe baza libertăţii de a presta servicii notifică în prealabil autorităţile de supraveghere din statul membru de origine, indicând natura riscurilor sau a angajamentelor pe care îşi propune să le acopere.
Art. 148: Notificarea din partea statului membru de origine
(1)În termen de o lună de la notificarea prevăzută la articolul 147, autorităţile de supraveghere din statul membru de origine comunică următoarele statului membru sau statelor membre pe teritoriul cărora o întreprindere de asigurare intenţionează să desfăşoare activităţi în baza libertăţii de a presta servicii:
a)un certificat care să ateste că întreprinderea de asigurare îndeplineşte cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim, calculate în conformitate cu articolele 100 şi 129;
b)clasele de asigurare pe care a fost autorizată să le ofere întreprinderea de asigurare;
c)natura riscurilor sau a angajamentelor pe care întreprinderea de asigurare îşi propune să le acopere în statul membru gazdă.
În acelaşi timp, autorităţile de supraveghere din statul membru de origine informează întreprinderea de asigurare în cauză cu privire la respectiva notificare.
(2)Statele membre pe teritoriul cărora o întreprindere de asigurare generală intenţionează să acopere, în baza libertăţii de a presta servicii, riscurile din clasa 10 din anexa I partea A, exclusiv răspunderea transportatorului, poate solicita întreprinderii de asigurare să transmită următoarele:
a)numele şi adresa reprezentantului menţionat la articolul 18 alineatul (1) litera (h);
b)o declaraţie care să confirme că aceasta a devenit membră a biroului naţional şi a Fondului naţional de garantare al statului membru gazdă.
(3)În cazul în care autorităţile de supraveghere din statul membru de origine nu comunică informaţiile menţionate la alineatul (1) în termenul prevăzut în prezenta directivă, acestea trebuie să îşi motiveze refuzul faţă de întreprindere a de asigurare în acelaşi termen.
Refuzul sau lipsa de acţiune se află sub rezerva dreptului de a apela la instanţă în statul membru de origine.
(4)Întreprinderea de asigurare îşi poate începe activitatea de la data la care este informată despre comunicarea prevăzută la alineatul (1) primul paragraf.
Art. 149: Modificări în natura riscurilor sau a angajamentelor
(1)Procedura prevăzută la articolele 147 şi 148 se aplică modificărilor pe care o întreprindere de asigurare intenţionează să le aducă informaţiilor menţionate la articolul 147.
(2)În cazul în care există o modificare a activităţii desfăşurate de întreprinderea de asigurare în temeiul libertăţii de a presta servicii care afectează în mod semnificativ profilul său de risc sau care influenţează în mod semnificativ activităţile de asigurare în unul sau mai multe state membre gazdă, întreprinderea de asigurare informează imediat autoritatea de supraveghere din statul membru de origine. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine informează fără întârziere autorităţile de supraveghere din statele membre gazdă în cauză.

Subsecţiunea 2:Răspunderea civilă auto
Art. 150: Asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie
(1)În cazul în care o întreprindere de asigurare generală printr-o unitate situată într-un stat membru acoperă un risc, cu excepţia răspunderii transportatorului, clasificat în clasa 10 din anexa I partea A situat în alt stat membru, statul membru gazdă solicită întreprinderii respective să devină membră a biroului său naţional şi a fondului său naţional de garantare şi să participe la finanţarea acestora.
(2)Contribuţia financiară menţionată la alineatul (1) trebuie plătită doar pentru riscurile, altele decât răspunderea transportatorului, clasificate în clasa 10 din anexa I partea A. Această contribuţie se calculează pe aceeaşi bază ca şi în cazul întreprinderilor de asigurare generale care acoperă respectivele riscuri, prin intermediul unei unităţi situate în acest stat membru.
Calculul se face în funcţie de veniturile din prime ale întreprinderilor de asigurare care provin din această clasă de asigurare în statul membru gazdă sau de numărul de riscuri din această clasă acoperite în statul membru în cauză.
(3)Statul membru gazdă poate impune unei întreprinderi de asigurare care oferă servicii respectarea normelor respectivului stat membru privind acoperirea riscurilor agravate, în măsura în care acestea se aplică întreprinderilor de asigurare generală stabilite în acel stat.
Art. 151: Nediscriminarea persoanelor care solicită daune
Statul membru gazdă solicită întreprinderii de asigurare generală să se asigure că persoanele care solicită daune în urma unor evenimente care survin pe teritoriul său nu sunt puse într-o situaţie mai puţin favorabilă ca rezultat al faptului că întreprinderea acoperă un risc clasificat în clasa 10 din Anexa I partea A, cu excepţia răspunderii transportatorului, în regim de prestări servicii şi nu prin intermediul unei unităţi situate în statul membru în cauză.
Art. 152: Reprezentant
(1)În scopurile menţionate la articolul 151, statul membru gazdă solicită întreprinderii de asigurare generală să desemneze un reprezentant cu reşedinţa sau stabilit pe teritoriul său care va colecta toate informaţiile necesare privind dosarele de daune şi va dispune de suficiente competenţe pentru a reprezenta întreprinderea în relaţia cu persoanele care au suferit un prejudiciu şi care ar putea solicita daune, inclusiv pentru plata acestora, şi pentru a reprezenta sau, dacă este necesar, pentru a face să fie reprezentată întreprinderea, în ceea ce priveşte aceste daunei, în faţa instanţelor şi autorităţilor acestui stat membru.
De asemenea, reprezentantul respectiv poate fi, la rândul său, solicitat să reprezinte întreprinderea de asigurare generală în faţa autorităţilor de supraveghere ale statului membru gazdă, cu privire la controlul existenţei şi valabilităţii poliţei de asigurare de răspundere civilă auto.
(2)Statul membru gazdă nu poate solicita reprezentantului să întreprindă, în numele întreprinderii de asigurare generală care l-a desemnat, alte activităţi decât cele care sunt prevăzute la alineatul (1).
(3)Desemnarea reprezentantului nu constituie în sine deschiderea unei sucursale în sensul articolului 145.
(4)Dacă întreprinderea de asigurare nu desemnează un reprezentant, statele membre îşi pot da acordul ca reprezentantul însărcinat cu soluţionarea daunelor desemnat în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2000/26/CE să îşi asume rolul reprezentantului menţionat la alineatul (1) din prezentul articol.
Art. 152a: Notificare
(1)În cazul în care autoritatea de supraveghere din statul membru de origine intenţionează să autorizeze o întreprindere de asigurare sau de reasigurare al cărei plan de afaceri indică faptul că o parte a activităţilor sale se va baza pe libertatea de a presta servicii sau pe libertatea de stabilire într-un alt stat membru şi în cazul în care respectivul plan de afaceri indică, de asemenea, faptul că respectivele activităţi sunt susceptibile de a prezenta relevanţă pentru piaţa statului membru gazdă, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine transmite o notificare în acest sens către EIOPA şi către autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă relevant.
(2)Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine transmite o notificare către EIOPA şi către autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă relevant în cazul în care constată o deteriorare a condiţiilor financiare sau alte riscuri emergente, inclusiv riscuri legate de protecţia consumatorilor, care sunt generate de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care desfăşoară activităţi în baza libertăţii de a presta servicii sau a dreptului de stabilire şi care pot avea un impact transfrontalier. Autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă poate, de asemenea, să transmită o notificare către EIOPA şi către autoritatea de supraveghere din statul membru de origine relevant în cazul în care consideră că există motive de îngrijorare serioase şi întemeiate cu privire la protecţia consumatorilor. Autorităţile de supraveghere se pot adresa EIOPA, solicitându-i asistenţa în cazul în care nu se poate ajunge la o soluţie bilaterală.

(3)Notificările menţionate la alineatele (1) şi (2) sunt suficient de detaliate pentru a permite o evaluare adecvată.
(4)Notificările menţionate la alineatele (1) şi (2) nu aduc atingere mandatului de supraveghere care revine autorităţilor de supraveghere din statul membru de origine şi din statul membru gazdă prevăzut în prezenta directivă.
Art. 152a^a: Activităţi transfrontaliere semnificative
(1)În sensul prezentei secţiuni, «activităţi transfrontaliere semnificative» înseamnă activităţile de asigurare şi reasigurare desfăşurate într-un anumit stat membru gazdă în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii de către o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care nu este clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate şi care îndeplineşte oricare dintre următoarele cerinţe:
a)venitul anual total din primele brute subscrise aferent activităţilor desfăşurate de întreprindere în statul membru gazdă respectiv în temeiul dreptului de stabilire şi al libertăţii de a presta servicii depăşeşte 15 000 000 EUR;
b)activităţile desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii sunt considerate de autoritatea de supraveghere a statului membru gazdă ca fiind relevante în raport cu piaţa statului membru gazdă.
(2)În sensul alineatului (1) litera (b) de la prezentul articol, EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la condiţiile şi criteriile care trebuie utilizate pentru a stabili care întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sunt relevante în raport cu piaţa statului membru gazdă.
EIOPA prezintă Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf până la 29 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(3)În sensul alineatului (1) litera (b), în cazul în care autoritatea de supraveghere a statului membru gazdă consideră că activităţile desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii sunt relevante în raport cu piaţa statului membru gazdă, aceasta informează autoritatea de supraveghere a statului membru de origine, precizând motivele.
(4)În cazul în care autoritatea de supraveghere a statului membru de origine nu este de acord cu relevanţa activităţilor desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii, aceasta informează autoritatea de supraveghere a statului membru gazdă în termen de o lună, precizând motivele. În cazul unui dezacord cu privire la relevanţa activităţilor desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii, autorităţile de supraveghere pot sesiza EIOPA şi îi pot solicita asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În acest caz, EIOPA poate acţiona în conformitate cu competenţele conferite prin respectivul articol.
Art. 152a^b: Cooperarea şi schimbul de informaţii în materie de supraveghere consolidate între autorităţile de supraveghere din ţara de origine şi din ţara gazdă în ceea ce priveşte activităţile transfrontaliere semnificative
(1)În cazul unor activităţi transfrontaliere semnificative, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine şi autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă cooperează între ele pentru a determina dacă întreprinderea înţelege în mod clar riscurile cu care se confruntă sau cu care se poate confrunta în statul membru gazdă şi le tratează adecvat în managementul riscului.
Cooperarea este proporţională cu riscurile pe care le implică activităţile transfrontaliere semnificative şi acoperă cel puţin următoarele aspecte:
a)sistemul de guvernanţă, inclusiv capacitatea organului administrativ, de conducere sau de control de a înţelege particularităţile pieţei transfrontaliere, instrumentele de management al riscului, mecanismele de control intern instituite şi procedurile de asigurare a conformităţii pentru activităţile transfrontaliere;
b)externalizarea şi parteneriatele de distribuţie;
c)strategia de afaceri şi instrumentarea daunelor;
d)protecţia consumatorilor.
(2)Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine informează în timp util autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă cu privire la concluziile procesului său de supraveghere a activităţilor transfrontaliere semnificative în cazul în care identifică posibile probleme de respectare a dispoziţiilor actelor cu putere de lege şi a actelor administrative aplicabile în statul membru gazdă sau în cel de origine sau probleme semnificative legate de aspectele menţionate la alineatul (1) al doilea paragraf şi astfel de probleme afectează sau pot afecta exercitarea activităţilor în statul membru gazdă.
Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine furnizează autorităţii de supraveghere din statul membru gazdă în care întreprinderea desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative cel puţin o dată pe an sau mai frecvent, în cazul unei cereri din partea autorităţii de supraveghere din statul membru gazdă în cauză, următoarele informaţii:
a)cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim, astfel cum au fost raportate de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;
b)valorile fondurilor proprii eligibile pentru acoperirea cerinţei de capital de solvabilitate şi, respectiv, a cerinţei de capital minim, astfel cum au fost raportate de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;
c)indicarea faptului că autoritatea de supraveghere din statul membru de origine consideră că există eventuale deficienţe cu privire la calcularea rezervelor tehnice de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare, precum şi cu privire la elementele menţionate la literele (a) şi (b).
Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine informează fără întârziere autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă în care întreprinderea desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative în cazul în care constată o deteriorare a condiţiilor financiare sau un risc de nerespectare a cerinţei de capital de solvabilitate sau a cerinţei de capital minim în următoarele trei luni.
Autoritatea de supraveghere a unui stat membru gazdă în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative poate adresa autorităţii de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii respective o cerere justificată în mod corespunzător de a primi alte informaţii decât cele menţionate la primul, al doilea şi al treilea paragraf, cu condiţia ca acestea să fie legate de solvabilitate, de sistemul de guvernanţă sau de modelul de afaceri al întreprinderii respective. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine furnizează aceste informaţii în timp util.
(3)În cazul în care autoritatea de supraveghere din statul membru de origine nu furnizează în timp util informaţiile menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă în cauză poate sesiza EIOPA şi poate solicita asistenţa acesteia în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(4)În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative nu respectă sau este probabil să nu respecte cerinţa de capital de solvabilitate sau cerinţa de capital minim în următoarele trei luni, autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă în care întreprinderea respectivă desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative poate solicita autorităţii de supraveghere din statul membru de origine să efectueze în comun un control la sediul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, explicând motivele unei astfel de cereri.
Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine acceptă sau refuză cererea menţionată la primul paragraf în termen de o lună de la primirea acesteia.
(5)În cazul în care este de acord să efectueze în comun un control la sediul întreprinderii, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine invită EIOPA să participe la respectivul control.
După încheierea controlului în comun la sediul întreprinderii, autorităţile de supraveghere în cauză ajung la concluzii comune, ce includ măsurile de supraveghere cele mai adecvate, în termen de două luni. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine ţine seama de aceste concluzii comune atunci când decide cu privire la măsurile de supraveghere adecvate.
În cazul în care autorităţile de supraveghere nu pot ajunge la o concluzie comună cu privire la controlul în comun la sediul întreprinderii, oricare dintre acestea poate, în termen de două luni de la expirarea termenului menţionat la al doilea paragraf de la prezentul alineat şi fără a aduce atingere măsurilor de supraveghere luate şi competenţelor de supraveghere exercitate de autoritatea de supraveghere din statul membru de origine pentru abordarea situaţiei de nerespectare efectivă a cerinţei de capital de solvabilitate sau a situaţiei de nerespectare efectivă sau probabilă a cerinţei de capital minim, să se adreseze EIOPA, solicitându-i asistenţa în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. Autorităţile de supraveghere nu se pot adresa EIOPA după expirarea termenului de două luni menţionat în prezentul paragraf şi nici după ce au ajuns la un acord cu privire la concluziile comune în conformitate cu al doilea paragraf de la prezentul alineat.
Dacă, în termenul de două luni menţionat la al treilea paragraf de la prezentul alineat, oricare dintre autorităţile de supraveghere în cauză s-a adresat EIOPA în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine amână adoptarea concluziilor finale referitoare la controlul în comun la sediul întreprinderii şi aşteaptă decizia pe care EIOPA o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din acelaşi regulament, urmând să adopte concluziile în conformitate cu decizia EIOPA. Toate autorităţile de supraveghere implicate recunosc aceste concluzii ca fiind concluziile finale.
(6)În cazul în care refuză să efectueze un control în comun la sediul întreprinderii, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine explică în scris autorităţii de supraveghere din statul membru gazdă motivele refuzului.
În cazul în care nu sunt de acord cu motivele refuzului, autorităţile de supraveghere se pot adresa EIOPA, solicitându-i asistenţa în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 în termen de o lună de la notificarea deciziei de către autoritatea de supraveghere din statul membru de origine. În acest caz, EIOPA poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul menţionat.

Art. 152b: Platformele de colaborare
(1)EIOPA poate, dacă are motive de îngrijorare întemeiate cu privire la efectele negative asupra deţinătorilor de poliţe, din proprie iniţiativă sau la cererea uneia sau mai multor autorităţi de supraveghere relevante, să constituie şi să coordoneze o platformă de colaborare pentru a consolida schimbul de informaţii şi a îmbunătăţi colaborarea dintre autorităţile de supraveghere relevante în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare activităţi în baza libertăţii de a presta servicii sau a libertăţii de stabilire şi dacă:
a)astfel de activităţi prezintă relevanţă pentru piaţa unui stat membru gazdă;
b)autoritatea de supraveghere a statului membru de origine a transmis o notificare în temeiul articolului 152a alineatul (2) cu privire la deteriorarea condiţiilor financiare sau la alte riscuri emergente; sau
c)a fost sesizată EIOPA în temeiul articolului 152a alineatul (2).
(2)Alineatul (1) nu aduce atingere dreptului autorităţilor de supraveghere relevante de a constitui o platformă de colaborare în cazul în care toate aceste autorităţi îşi dau acordul în acest sens.
(3)Constituirea unei platforme de colaborare în temeiul alineatelor (1) şi (2) nu aduce atingere mandatului de supraveghere care revine autorităţilor de supraveghere din statul membru de origine şi din statul membru gazdă prevăzut în prezenta directivă.
(4)Fără a aduce atingere articolului 35 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, la cererea EIOPA sau a oricărei autorităţi de supraveghere, autorităţile de supraveghere relevante furnizează toate informaţiile necesare în timp util pentru a permite funcţionarea corespunzătoare a platformei de colaborare.
(5)Cerinţele privind cooperarea şi schimbul de informaţii în materie de supraveghere consolidate între autorităţile de supraveghere din ţara de origine şi din ţara gazdă în conformitate cu articolul 152ab li se aplică, de asemenea, autorităţilor de supraveghere care participă la o platformă de colaborare de la instituirea unei astfel de platforme de colaborare în temeiul alineatului (1) sau (2) de la prezentul articol şi indiferent dacă întreprinderea de asigurare sau de reasigurare desfăşoară sau nu activităţi transfrontaliere semnificative. Aceste informaţii sunt, de asemenea, comunicate EIOPA atunci când se înfiinţează platforme de colaborare în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol.
(6)În cazul în care două sau mai multe autorităţi relevante din cadrul unei platforme de colaborare nu sunt de acord cu privire la procedura sau conţinutul unei acţiuni care trebuie întreprinsă sau la lipsa de acţiune în legătură cu o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, şi dacă acestea consideră că există motive serioase de îngrijorare cu privire la efectele negative asupra deţinătorilor de poliţe, EIOPA poate, la solicitarea oricărei autorităţi relevante, să acorde asistenţă autorităţilor pentru a se ajunge la un acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
În cazul în care există motive serioase de îngrijorare cu privire la efectele negative asupra deţinătorilor de poliţe din alte state membre decât statul membru de origine şi care indică deficienţe grave într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare pentru care autoritatea de supraveghere competentă nu a luat măsuri de remediere sau a luat măsuri de remediere insuficiente, EIOPA poate solicita autorităţii de supraveghere din statul membru de origine să efectueze un control la sediul întreprinderii de asigurare şi de reasigurare. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine iniţiază fără întârziere controlul la sediu şi invită EIOPA şi alte autorităţi de supraveghere vizate să participe la aceasta. În această situaţie, se aplică articolul 152ab alineatul (5) al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf.
(7)În cazul în care două sau mai multe autorităţi relevante din cadrul unei platforme de colaborare nu sunt de acord cu privire la schimbul de informaţii în temeiul alineatului (4) sau (5) de la prezentul articol, EIOPA poate acorda asistenţă pentru ca acestea să ajungă la un acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, la cererea oricărei autorităţi relevante.
(8)În cazul în care consideră oportun în interesul protecţiei deţinătorilor de poliţe de asigurare sau în scopuri de stabilitate financiară, EIOPA poate publica informaţii privind constatările, recomandările sau măsurile care decurg din activitatea de supraveghere în contextul platformei de colaborare.
În cazul în care intenţionează să publice numele întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză, EIOPA notifică fără întârziere întreprinderii respective respectiva intenţie şi îi acordă suficient timp întreprinderii respective pentru a prezenta observaţii scrise şi pentru a prezenta toate informaţiile sau argumentele relevante EIOPA şi altor autorităţi de supraveghere din cadrul platformei de colaborare. EIOPA evaluează în mod corespunzător poziţia întreprinderii în cauză şi ţine seama în mod corespunzător de aceasta atunci când decide cu privire la publicarea numelui întreprinderii. EIOPA nu publică numele întreprinderii în cauză în cazul în care o astfel de publicare ar pune în pericol o investigaţie în curs sau ar cauza, în măsura în care se poate stabili acest lucru, prejudicii disproporţionate.

Subsecţiunea 1:Asigurare
Art. 153: Termene şi limba pentru solicitarea informaţiilor
(1)Autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă poate solicita informaţiile care are dreptul să le solicite cu privire la activitatea unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care operează pe teritoriul statului membru în cauză de la autoritatea de supraveghere din statul membru de origine a întreprinderii respective. Respectivele informaţii se furnizează în termen de 20 de zile lucrătoare de la data primirii cererii, în limba oficială sau limbile oficiale ale statului membru gazdă sau într-o altă limbă acceptată de autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă.
Prin derogare de la primul paragraf, în cazuri justificate în mod corespunzător, în care informaţiile solicitate nu sunt uşor accesibile autorităţii de supraveghere din statul membru de origine şi colectarea acestora este dificil de realizat, termenul menţionat la paragraful respectiv poate fi prelungit cu 20 de zile lucrătoare.
(2)În cazul în care autoritatea de supraveghere din statul membru de origine nu furnizează informaţiile în termenul relevant menţionat la alineatul (1), autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă poate adresa cererea direct întreprinderii de asigurare sau de reasigurare. În acest caz, autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă informează autoritatea de supraveghere din statul membru de origine cu privire la cererea de informaţii înainte de a adresa cererea întreprinderii. Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare are obligaţia de a furniza aceste informaţii fără întârziere.

Art. 154: Notificare şi aprobare prealabile
(1)Statul membru gazdă nu adoptă prevederi impunând autorizarea prealabilă sau notificarea sistematică a condiţiilor generale şi speciale ale poliţelor de asigurare, a nivelului primelor sau, în cazul asigurărilor de viaţă, a bazelor tehnice utilizate în special pentru calcularea nivelului primelor şi a rezervelor tehnice, a formularelor şi altor documente pe care o întreprindere de asigurare intenţionează să le folosească în relaţia sa cu deţinătorii de poliţe de asigurare.
(2)Pentru a verifica respectarea dispoziţiilor de drept intern privind contractele de asigurare, statul membru gazdă poate solicita unei întreprinderi de asigurare care îşi propune să desfăşoare activităţi pe teritoriul său, să notifice doar nesistematic condiţiile poliţelor şi alte documente imprimate pe care îşi propune să le utilizeze, fără ca această solicitare să constituie o condiţie prealabilă pentru ca întreprinderea de asigurare să îşi desfăşoare activitatea.
(3)Statul membru gazdă nu poate menţine sau introduce notificarea prealabilă sau aprobarea majorării primelor de încasat decât ca element al unui sistem general de control al preţurilor.
Art. 155: Întreprinderi de asigurare care nu respectă dispoziţiile legale
(1)În cazul în care autorităţile de supraveghere ale unui stat membru gazdă stabilesc că o întreprindere de asigurare care are o sucursală sau care desfăşoară activităţi în baza libertăţii de a presta servicii pe teritoriul statului în cauză nu respectă dispoziţiile legale care se aplică acesteia în acel stat membru, acestea impun întreprinderii de asigurare să remedieze situaţia neregulamentară.
(2)În cazul în care întreprinderea de asigurare în cauză nu ia măsurile necesare, autorităţile de supraveghere ale statului membru în cauză informează autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine cu privire la aceasta.
Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine, cu prima ocazie, iau toate măsurile adecvate pentru a se asigura că întreprinderea de asigurare în cauză remediază situaţia neregulamentară.
Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine informează autorităţile de supraveghere din statul membru gazdă cu privire la măsurile luate.
(3)În cazul în care, în pofida măsurilor adoptate de statul membru de origine sau din cauza faptului că măsurile respective se dovedesc a fi inadecvate sau lipsesc cu desăvârşire în statul membru în cauză, întreprinderea de asigurare continuă să încalce dispoziţiile legale în vigoare în statul membru gazdă autorităţile de supraveghere din statul membru gazdă după ce informează autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine, pot adopta măsurile adecvate pentru a preveni sau penaliza neregulile ulterioare, inclusiv, în măsura în care este strict necesar, pentru a împiedica întreprinderea în cauză să mai încheie noi contracte de asigurare pe teritoriul statului membru gazdă.
De asemenea, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine sau din statul membru gazdă poate adresa chestiunea AEAPO, solicitând asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În această situaţie, AEAPO poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul respectiv.
Statele membre se asigură că, pe teritoriul lor, este posibilă prezentarea documentelor legale necesare pentru astfel de măsuri privind întreprinderile de asigurare.

(4)Alineatele (1), (2) şi (3) nu afectează capacitatea statelor membre implicate de a lua măsurile de urgenţă necesare pentru a preveni sau penaliza neregulile pe teritoriul lor. Această capacitate include posibilitatea împiedicării întreprinderii de asigurare de la a încheia noi contracte de asigurare pe teritoriul lor.
(5)Alineatele (1), (2) şi (3) nu aduc atingere competenţei statelor membre de a sancţiona încălcarea legii de pe teritoriul lor.
(6)În cazul în care o întreprindere de asigurare care a încălcat legea are o unitate sau deţine o proprietate în statul membru în cauză, autorităţile de supraveghere din statul membru respectiv, în conformitate cu legislaţia naţională, pot aplica unităţii sau proprietăţii sancţiunile administrative prevăzute la nivel naţional pentru încălcarea legii.
(7)Orice măsură adoptată în temeiul alineatelor (2)-(6), care implică restricţii privind conduita întreprinderilor de asigurare, trebuie să fie atent analizată şi comunicată întreprinderii de asigurare în cauză.
(8)Întreprinderile de asigurare prezintă autorităţilor de supraveghere ale statului membru gazdă, la cererea lor, toate documentele cerute de acestea în sensul alineatelor (1) - (7), în măsura în care întreprinderile de asigurare ale căror sedii centrale se află în respectivul stat membru sunt obligate să facă acest lucru.
(9)Statele membre informează Comisia şi AEAPO cu privire la numărul şi tipul de cazuri care au condus la refuzuri în temeiul articolelor 146 şi 148 sau în care au fost luate măsuri în temeiul alineatelor (3) şi (4) de la prezentul articol.

Art. 156: Publicitate
Întreprinderile de asigurare cu sediul central în state le membre pot să îşi facă publicitate pentru serviciile oferite prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare existente în statul membru gazdă, sub rezerva norme lor care reglementează forma şi conţinutul publicităţii adoptate în interesul general.
Art. 157: Impozitele pe prime
(1)Fără a aduce atingere unei armonizări ulterioare, fiecare contract de asigurare se află exclusiv sub rezerva impozitelor indirecte şi a taxelor parafiscale privind primele de asigurare din statul membru în care se află riscul sau este acoperit angajamentul.
Pentru aplicarea primului paragraf, bunurile mobile conţinute într-un imobil situat pe teritoriul unui stat membru, cu excepţia bunurilor în tranzit comercial, sunt considerate drept un risc situat în acest stat membru, chiar în cazul în care imobilul şi conţinutul său nu sunt acoperite de aceeaşi poliţă de asigurare.
În cazul Spaniei un contract de asigurare este supus suprataxelor stabilite legal în beneficiul organizaţiei spaniole "Consorcio de Compensacion de Seguros" pentru îndeplinirea funcţiilor sale legate de compensarea pierderilor care rezultă din evenimentele extraordinare petrecute în statul membru în cauză.
(2)Legea care se aplică în cazul contractelor în temeiul articolului 178 din prezenta directivă şi al Regulamentului (CE) nr. 593/2008 nu afectează regimul fiscal aplicabil.
(3)Fiecare stat membru aplică propriile dispoziţii de drept intern întreprinderilor de asigurare care acoperă riscurile sau angajamente situate pe teritoriul său pentru măsuri de asigurare a colectării impozitelor indirecte şi a taxelor parafiscale datorate în conformitate cu alineatul (1).
Subsecţiunea 2:Reasigurare
Art. 158: Întreprinderi de reasigurare care nu respectă dispoziţiile legale
(1)În cazul în care autorităţile de supraveghere ale unui stat membru constată că o întreprindere de reasigurare ce are o sucursală sau îşi desfăşoară activitatea în temeiul libertăţii de a presta servicii pe teritoriul respectivului stat membru nu respectă normele de drept intern care îi sunt aplicabile, ele invită întreprinderea în cauză să pună capăt acestei situaţii ilegale. În paralel, autorităţile în cauză informează autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine cu privire la aceasta.
(2)În cazul în care, în ciuda măsurilor adoptate de autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine sau deoarece respectivele măsuri se dovedesc inadecvate, întreprinderea de reasigurare încalcă în continuare normele aplicabile în statul membru gazdă, autorităţile de supraveghere ale statului membru gazdă pot, după ce au informat autoritatea competentă a statului membru de origine, să adopte măsuri adecvate pentru a preveni sau sancţiona noi nereguli, în măsura în care acest lucru este absolut necesar, împiedicând întreprinderea de reasigurare să încheie în continuare noi contracte de reasigurare pe teritoriul statului membru gazdă.
De asemenea, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine sau din statul membru gazdă poate adresa chestiunea AEAPO, solicitând asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În această situaţie, AEAPO poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul respectiv.
Statele membre se asigură că este posibil, pe teritoriul propriu, să se elibereze întreprinderilor de reasigurare documentele juridice necesare pentru respectivele măsuri.

(3)Orice măsură adoptată în conformitate cu alineatele (1) şi (2) şi care cuprinde sancţiuni sau restricţii pentru desfăşurarea activităţii de reasigurare trebuie motivată în mod corespunzător şi notificată întreprinderii de reasigurare în cauză.
Art. 159: Informaţii statistice privind activităţile transfrontaliere
Fiecare întreprindere de asigurare informează autoritatea de supraveghere competentă din statul său membru de origine, separat pentru operaţiunile desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire şi al libertăţii de a presta servicii, cu privire la valoarea primelor, a daunelor şi a comisioanelor, fără deducerea reasigurării, separat pentru fiecare stat membru şi după cum urmează:
(a)pentru asigurări generale, defalcat pe linii de activitate în conformitate cu actul delegat relevant;
(b)pentru asigurări de viaţă, defalcat pe linii de activitate în conformitate cu actul delegat relevant.
În ceea ce priveşte partea A clasa 10 din anexa I, excluzând răspunderea transportatorului, întreprinderea în cauză informează autoritatea de supraveghere respectivă şi cu privire la frecvenţa şi costul mediu al daunelor.
Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine transmite informaţiile menţionate la primul şi al doilea paragraf în termen rezonabil şi sub formă agregată autorităţilor de supraveghere din fiecare stat membru implicat, la cererea acestora.

Art. 160: Lichidarea întreprinderilor de asigurare
În cazul în care o întreprindere de asigurare este lichidată, angajamentele care rezultă din contractele subscrise prin intermediul unei sucursale sau în baza libertăţii de a presta servicii sunt îndeplinite în mod similar cu cele care rezultă din restul contractelor de asigurare ale întreprinderii în cauză, fără deosebire de naţionalitate în ceea ce priveşte asiguraţii şi beneficiarii.
Art. 161: Lichidarea întreprinderilor de reasigurare
În cazul în care o întreprindere de reasigurare este lichidată, angajamentele ce rezultă din contractele subscrise printr-o sucursală sau în temeiul libertăţii de a presta servicii sunt executate în acelaşi mod ca angajamentele ce rezultă din celelalte contracte de reasigurare ale respectivei întreprinderi.
Art. 162: Principii de autorizare şi condiţii
(1)Statele membre permit accesul la activităţile menţionate la articolul 2 alineatul (1) primul paragraf oricărei întreprinderi cu sediul central în afara Comunităţii, sub rezerva unei autorizaţii.
(2)Un stat membru poate acorda o autorizaţie în cazul în care întreprinderea îndeplineşte cel puţin următoarele condiţii:
a)să fie autorizată să desfăşoare operaţiunile de asigurare, în temeiul legislaţiei interne de care aceasta depinde;
b)să înfiinţeze o sucursală pe teritoriul statului în care solicită autorizaţia;
c)să se angajeze să stabilească la sediul sucursalei o contabilitate corespunzătoare activităţii pe care o desfăşoară, precum şi să ţină toate documentele referitoare la activitatea sa;
d)să desemneze un mandatar general, care trebuie autorizat de autoritatea de supraveghere;
e)deţine în statul membru în care solicită autorizaţia active egale cu cel puţin jumătate din pragul absolut prevăzut la articolul 129 alineatul (1) litera (d) cu privire la cerinţa de capital minim şi depune o pătrime din acel prag absolut drept garanţie;
f)să se angajeze să acopere cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim în conformitate cu articolele 100 şi 128;
g)comunică numele şi adresa reprezentantului însărcinat cu soluţionarea daunelor desemnat în fiecare dintre statele membre diferite de statul membru în care este cerută autorizarea în cazul în care riscurile care trebuie acoperite sunt clasificate la clasa 10 din anexa I partea A, cu excepţia răspunderii transportatorului;
h)să prezinte un plan de afaceri în conformitate cu articolul 163;
i)îndeplineşte cerinţele de guvernanţă enunţate în capitolul IV secţiunea 2;
(3)În sensul prezentului capitol, "sucursală" înseamnă orice prezenţă permanentă pe teritoriul unui stat membru a unei întreprinderi menţionate la alineatul (1), care primeşte autorizare în acel stat membru şi desfăşoară o activitate de asigurare.
Art. 163: Planul de afaceri al sucursalei
(1)Planul de afaceri al sucursalei menţionat la articolul 160 alineatul (2) litera (h) conţine următoarele:
a)natura riscurilor sau a angajamentelor pe care întreprinderea îşi propune să le acopere;
b)liniile directoare privind reasigurarea;
c)estimări privind cerinţa viitoare de capital de solvabilitate, stabilită în capitolul VI secţiunea 4, pe baza uni bilanţ previzional, precum şi metoda de calcul utilizată pentru obţinerea acestor estimări;
d)estimări privind viitoarea cerinţă de capital minim, stabilită în capitolul VI secţiunea 5, pe baza uni bilanţ previzional, precum şi metoda de calcul utilizată pentru obţinerea acestor estimări;
e)situaţia fondurilor proprii eligibile şi a fondurilor proprii de bază eligibile ale întreprinderii în raport cu cerinţa de capital de solvabilitate menţionate în capitolul VI secţiunile 4 şi 5;
f)estimări ale costului pentru înfiinţarea de servicii administrative şi organizarea pentru asigurarea activităţii, a resurselor financiare destinate acoperirii costurilor în cauză şi, în cazul în care riscurile care trebuie acoperite sunt clasificate în clasa 18 din anexa I partea A, resursele disponibile pentru acordarea de asistenţă;
g)informaţii cu privire la structura sistemului de guvernanţă.
(2)În plus faţă de cerinţele stabilite la alineatul (1), planul de afaceri, include următoarele, pentru primele trei exerciţii financiare:
a)un bilanţ previzional;
b)estimări ale resurselor financiare destinate acoperirii rezervelor tehnice, a cerinţei de capital minim şi a cerinţei de capital de solvabilitate;
c)pentru asigurarea generală şi:
(i)estimări ale cheltuielilor de gestionare, altele decât cele de instalare, în special cheltuielile generale curente şi comisioanele;
(ii)estimări privind primele sau cotizaţiile şi cererile de despăgubire;
d)pentru asigurările de viaţă, un plan care stabileşte estimări detaliate privind veniturile şi cheltuielile legate de activitatea directă, acceptările în reasigurare şi cedările în reasigurare.
(3)În ceea ce priveşte asigÎnurarea de viaţă, statele membre pot cere întreprinderilor de asigurare depunerea sistematică a unei notificări privind bazele tehnice utilizate la calcularea nivelului primelor şi a rezervelor tehnice, fără ca această cerinţă să reprezinte o condiţie prealabilă pentru ca o întreprindere de asigurare de viaţă să îşi desfăşoare activitatea.
Art. 164: Transferul de portofoliu
(1)În conformitate cu condiţiile prevăzute în legislaţia naţională, statele membre autorizează sucursalele înfiinţate pe teritoriul lor şi care intră în domeniul de aplicare al prezentului capitol să transfere întregile lor portofolii de contracte sau parte a acestora unei întreprinderi cesionare stabilită în acelaşi stat membru, în cazul în care autorităţile de supraveghere ale statului membru în cauză sau, după caz, ale statului membru menţionat la articolul 167, certifică faptul că după preluarea transferului întreprinderea cesionară deţine fondurile proprii eligibile necesare pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate menţionată la articolul 100 primul paragraf.
(2)În condiţiile prevăzute de legislaţia naţională, statele membre autorizează sucursalele înfiinţate pe teritoriul lor şi reglementate de prezentul capitol să transfere, integral sau parţial, portofoliul lor de contracte unei întreprinderi de asigurare cu sediul central într-un alt stat membru, în cazul în care autorităţile de supraveghere din statul membru în cauză certifică faptul că întreprinderea cesionară are fondurile proprii eligibile necesare pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate menţionată la articolul 100 primul paragraf, în cazul în care este luat în considerare transferul.
(3)În cazul în care în condiţiile prevăzute de legislaţia naţională, statul membru autorizează sucursalele înfiinţate pe teritoriul său şi reglementate de prezentul capitol să transfere, integral sau parţial, portofoliul lor de contracte unei sucursale reglementate de prezentul capitol înfiinţată pe teritoriul altor state membre, se asigură că autorităţile de supraveghere din statul membru al întreprinderii cesionare sau, după caz, autorităţile de supraveghere din statul membru menţionat la articolul 167 certifică următoarele:
a)întreprinderea cesionară are fondurile proprii eligibile necesare pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate, în cazul în care este luat în considerare transferul;
b)legislaţia statului membru al întreprinderii cesionare permite un astfel de transfer, şi
c)statul membru în cauză a fost de acord cu transferul.
(4)În cazurile menţionate la alineatele (1) - (3), statul membru în care este situată sucursala cedentă autorizează transferul după ce obţine acordul autorităţilor de supraveghere din statul membru al riscului sau în statul membru al angajamentului, în cazul în care acesta diferă de statul membru în este situată sucursala cedentă.
(5)Autorităţile de supraveghere din statul membru consultat transmit avizul sau acordul lor autorităţilor de supraveghere din statul membru de origine al sucursalei cedente în termen de trei luni de la primirea cererii. Absenţa vreunui răspuns de la autorităţile consultate în termenul în cauză se consideră echivalentul unui aviz favorabil sau al unui acord tacit.
(6)Transferul autorizat în conformitate cu prevederile de la alineatele (1)-(5) se publică în conformitate cu legislaţia naţională din statul membru în care este situat riscul sau din statul membru al angajamentului.
Astfel de transferuri sunt automat opozabile deţinătorilor de poliţe de asigurare, asiguraţilor şi altor persoane care au drepturi şi obligaţii rezultate din contractele transferate.
Art. 165: Rezerve tehnice
Statele membre impun întreprinderilor să constituie rezerve tehnice adecvate pentru a acoperi obligaţiile de asigurare şi de reasigurare asumate pe teritoriul lor, calculate în conformitate cu capitolul VI secţiunea 2. Statele membre impun întreprinderilor evaluarea activelor şi pasivelor în conformitate cu capitolul VI secţiunea 1 şi determinarea fondurilor proprii în conformitate cu capitolul VI secţiunea 3.
Art. 166: Cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim
(1)Fiecare stat membru impune sucursalelor înfiinţate pe teritoriul său o valoare a fondurilor proprii eligibile care constă în elementele menţionate la articolul 98 alineatul (3).
Cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim se calculează în conformitate cu dispoziţiile capitolului VI secţiunile 4 şi 5;
Cu toate acestea, în scopul calculării cerinţei de capital de solvabilitate şi a cerinţei de capital minim, se iau în considerare atât pentru asigurările generale, cât şi pentru asigurările de viaţă, numai operaţiunile desfăşurate de sucursala în cauză.
(2)valoarea fondurilor proprii de bază eligibilă pentru a acoperi cerinţa de capital minim şi pragul absolut al respectivei cerinţe de capital minim se constituie în conformitate cu articolul 98 alineatul (4).
(3)Valoarea fondurilor proprii de bază eligibilă nu poate fi mai mică decât jumătate din pragul absolut prevăzut la articolul 129 alineatul (1) litera (d).
Garanţia depusă în conformitate cu articolul 162 alineatul (2) litera (e) se ia în considerare în constituirea fondurilor proprii de bază eligibile destinate acoperirii cerinţei de capital minim.
(4)Activele care reprezintă contrapartida cerinţei de capital minim trebuie păstrate în statul membru în care se desfăşoară activităţile până la valoarea cerinţei de capital minim, iar surplusul în cadrul Comunităţii.
Art. 167: Avantaje pentru întreprinderile autorizate în mai multe state membre
(1)Orice întreprindere care a solicitat sau a obţinut o autorizaţie de la mai multe state membre poate solicita următoarele avantaje care pot fi acordate numai cumulativ:
a)cerinţa de capital de solvabilitate menţionată la articolul 166 se calculează în raport cu întreaga activitate pe care o desfăşoară în cadrul Comunităţii;
b)garanţia cerută în conformitate cu articolul 162 alineatul (2) litera (e) se depune numai în unul dintre statele membre în cauză;
c)activele care reprezintă cerinţa de capital minim sunt localizate, în conformitate cu articolul 134, în oricare dintre statele membre în care îşi desfăşoară activităţile.
În cazurile menţionate la primul paragraf litera (a), se iau în considerare numai operaţiunile efectuate de toate sucursalele înfiinţate în cadrul Comunităţii în scopul acestui calcul.
(2)Cererea de a beneficia de avantajele prevăzute la alineatul (1) se adresează autorităţilor de supraveghere ale statelor membre în cauză. Cererea trebuie să declare autoritatea statului membru care în viitor urmează să verifice solvabilitatea întregii activităţi a sucursalelor înfiinţate în cadrul Comunităţii. Întreprinderea trebuie să îşi motiveze alegerea cu privire la autoritatea respectivă.
Garanţia menţionată la articolul 162 alineatul (2) litera (e) se depune în statul membru în cauză.
(3)Avantajele prevăzute la alineatul (1) se pot acorda numai cu acordul autorităţilor de supraveghere ale tuturor statelor membre în care solicitarea se depune.
Aceste avantaje produc efecte de la data la care autoritatea de control aleasă se angajează, faţă de celelalte autorităţi de control, să verifice solvabilitatea sucursalelor stabilite în interiorul Comunităţii pentru ansamblul operaţiunilor lor.
Autoritatea de control selectată obţine de la celelalte state membre informaţiile necesare pentru a verifica solvabilitatea globală a sucursalelor stabilite pe teritoriul lor.
(4)La iniţiativa unuia sau mai multor state membre în cauză, avantajele acordate în temeiul alineatelor (1), (2) şi (3) sunt retrase simultan de toate statele membre în cauză.
Art. 168: Informaţii contabile, prudenţiale şi statistice şi întreprinderi în dificultate
În sensul prezentei secţiuni se aplică articolul 34, articolul 139 alineatul (3) şi articolele 140 şi 141.
În scopul aplicării articolelor 137-139 în cazul unei întreprinderi care beneficiază de avantajele prevăzute la articolul 167 alineatele (1), (2) şi (3), autoritatea de supraveghere însărcinată cu verificarea solvabilităţii sucursalelor stabilite în interiorul Comunităţii pentru ansamblul operaţiunilor lor se asimilează autorităţii de supraveghere a statului membru pe teritoriul căruia se află sediul central al unei întreprinderi stabilite în Comunitate.
Art. 169: Separarea activităţilor de asigurare de viaţă şi de asigurare generală
(1)Sucursalele menţionate în prezenta secţiune nu pot desfăşura simultan activităţi de asigurare de viaţă şi asigurare generală în acelaşi stat membru.
(2)Prin derogare de la alineatul (1) statele membre pot prevedea că sucursalele avute în vedere în prezenta secţiune, care la datele relevante menţionate la articolul 73 alineatul (5) primul paragraf desfăşurau ambele activităţi simultan într-un stat membru, pot continua acest lucru cu condiţia ca fiecare activitate să fie gestionată separat, în conformitate cu articolul 74.
(3)Orice stat membru care, în conformitate cu articolul 73 alineatul (5) al doilea paragraf, cere întreprinderilor stabilite pe teritoriul său să înceteze desfăşurarea simultană a activităţilor în care erau angajate la datele relevante menţionate la articolul 73 alineatul (5) primul paragraf trebuie, de asemenea, să impună această cerinţă şi în cazul sucursalelor menţionate în prezenta secţiune, care sunt înfiinţate pe teritoriul său şi desfăşoară simultan ambele activităţi pe teritoriul în cauză.
Statele membre pot prevedea că sucursalele menţionate în prezenta secţiune, ale căror sedii centrale desfăşoară simultan ambele activităţi şi care la datele menţionate la articolul 73 alineatul (5) primul paragraf desfăşurau pe teritoriul unui stat membru numai activităţile de asigurare de viaţă, îşi pot continua activitatea acolo. În cazul în care întreprinderea doreşte să desfăşoare activitate de asigurare generală pe teritoriul în cauză, aceasta poate desfăşura activitate de asigurare generală numai prin intermediul unei sucursale.
Art. 170: Retragerea autorizaţiei pentru întreprinderi autorizate în mai multe state membre
În cazul retragerii autorizaţiei de către autoritatea menţionată la articolul 167 alineatul (2), respectiva autoritate informează în acest sens autorităţile de supraveghere ale celorlalte state membre în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea, iar respectivele autorităţi iau măsurile corespunzătoare.
În cazul în care respectiva decizie de retragere este motivată prin insuficienţa solvabilităţii globale, astfel cum este stabilită de către statele membre care au aprobat solicitarea menţionată la articolul 167, statele membre care şi-au dat acest acord procedează, de asemenea, la retragerea autorizaţiei lor.
Art. 171: Acorduri cu ţări terţe
Prin intermediul acordurilor încheiate în conformitate cu tratatul cu una sau mai multe ţări terţe, Comunitatea poate aproba aplicarea de dispoziţii diferite de cele prevăzute în prezenta secţiune, în scopul garantării că, pe baza condiţiilor de reciprocitate, în statele membre există o protecţie adecvată pentru deţinători de poliţe de asigurare şi asiguraţi.
Art. 172: Echivalenţa cu privire la întreprinderile de reasigurare
(1)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează criteriile necesare pentru a evalua dacă regimul de solvabilitate al unei ţări terţe care se aplică activităţilor de reasigurare ale întreprinderilor având sediul central în respectiva ţară terţă este echivalent regimului stabilit la titlul I.
(2)În cazul în care criteriile adoptate în conformitate cu alineatul (1) au fost îndeplinite de o ţară terţă, Comisia, în conformitate cu articolul 301a şi asistată de AEAPO în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, poate adopta acte delegate pentru a determina dacă regimul de solvabilitate al ţării terţe respective care se aplică activităţilor de reasigurare ale întreprinderilor având sediul central în ţara terţă respectivă este echivalent cu regimul stabilit la titlul I din prezenta directivă.
Respectivele acte delegate se revizuiesc în mod regulat pentru a se lua în considerare orice schimbare semnificativă adusă regimului de supraveghere stabilit la titlul I şi regimului de supraveghere din ţara terţă.
AEAPO publică şi actualizează pe site-ul său web o listă a tuturor ţărilor terţe menţionate la primul paragraf.
(3)În cazul în care, în conformitate cu alineatul (2), regimul de solvabilitate al unei ţări terţe a fost considerat echivalent cu regimul stabilit în prezenta directivă, contractele de reasigurare încheiate cu întreprinderile cu sediul central în ţara terţă respectivă sunt tratate în acelaşi mod ca şi contractele de reasigurare încheiate cu o întreprindere care este autorizată în conformitate cu prezenta directivă.
(4)Prin derogare de la alineatul (2) şi chiar dacă criteriile specificate în conformitate cu alineatul (1) nu au fost îndeplinite, Comisia poate, pentru o perioadă limitată, în conformitate cu articolul 301a şi asistată de AEAPO în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, să adopte acte delegate pentru a determina dacă regimul de solvabilitate al unei ţări terţe aplicat activităţilor de reasigurare ale întreprinderilor care îşi au sediul central în ţara terţă respectivă este echivalent temporar cu regimul stabilit la titlul I, dacă ţara terţă respectivă a îndeplinit cel puţin următoarele criterii:
a)şi-a asumat faţă de Uniune angajamentul de a adapta şi de a aplica un regim de solvabilitate care să poată fi considerat echivalent în conformitate cu alineatul (2) înainte de sfârşitul perioadei limitate şi de a lua parte la procesul de evaluare a echivalenţei;
b)a elaborat un program de lucru pentru a îndeplini angajamentul menţionat la litera (a);
c)a alocat resurse suficiente pentru a îndeplini angajamentul menţionat la litera (a);
d)are un regim de solvabilitate bazat pe riscuri şi stabileşte cerinţe de solvabilitate cantitative şi calitative, precum şi cerinţe legate de raportarea şi transparenţa în materie de supraveghere;
e)a semnat acorduri scrise de colaborare şi schimb de informaţii confidenţiale, obţinute în timpul supravegherii, cu AEAPO şi cu autorităţile de supraveghere;
f)are un sistem de supraveghere independent; şi
g)a instituit obligaţii privind secretul profesional pentru toate persoanele care acţionează în numele autorităţilor sale de supraveghere, în special privind schimbul de informaţii cu AEAPO şi cu autorităţile de supraveghere.
Orice act delegat privind echivalenţa temporară ţine seama de rapoartele Comisiei elaborate în conformitate cu articolul 177 alineatul (2). Respectivele acte delegate se revizuiesc periodic, pe baza rapoartelor privind progresele înregistrate întocmite de ţara terţă în cauză, care sunt prezentate Comisiei şi evaluate de aceasta în fiecare an. AEAPO asistă Comisia în ceea ce priveşte evaluarea rapoartelor respective privind progresele înregistrate.
AEAPO publică şi actualizează pe site-ul său web o listă a tuturor ţărilor terţe menţionate la primul paragraf.
Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a pentru a aduce precizări suplimentare în legătură cu condiţiile stabilite la primul paragraf.
(5)Perioada limitată menţionată la alineatul (4) primul paragraf se încheie la 31 decembrie 2020 sau la data la care, în conformitate cu alineatul (2), regimul de supraveghere al ţării terţe în cauză este considerat echivalent cu regimul stabilit la titlul I, dacă acest fapt are loc înainte de 1 ianuarie 2021.
Perioada respectivă poate fi prelungită cu cel mult un an, atunci când AEAPO şi Comisia au nevoie de acest interval pentru a realiza evaluarea echivalenţei în sensul alineatului (2).
(6)Contractele de reasigurare încheiate cu întreprinderile care îşi au sediul central într-o ţară terţă al cărei regim de supraveghere a fost considerat echivalent temporar în conformitate cu alineatul (4) beneficiază de acelaşi tratament ca cel stabilit la alineatul (3). Articolul 173 se aplică şi întreprinderilor de reasigurare care îşi au sediul central într-o ţară terţă al cărei regim de supraveghere a fost considerat echivalent temporar în conformitate cu alineatul (4).

Art. 173: Interzicerea constituirii activelor ca garanţii
Statele membre nu menţin şi nici nu introduc, în scopul stabilirii rezervelor tehnice, sisteme de calcul al rezervelor brute care impun constituirea activelor ca garanţii de acoperire a rezervelor pentru prime şi pentru daune în curs, în cazul în care reasiguratorul este o întreprindere de asigurare sau de reasigurare cu sediul central într-o ţară terţă al cărei regim de solvabilitate este considerat echivalent regimului stabilit de prezenta directivă în conformitate cu articolul 172.
Art. 174: Principiul şi condiţiile de desfăşurare a activităţii de reasigurare
Niciun stat membru nu aplică întreprinderilor de reasigurare din ţări terţe care acced la activitate sau desfăşoară activitatea de reasigurare pe teritoriul său, dispoziţii care induc un tratament mai favorabil decât cel rezervat întreprinderilor de reasigurare cu sediul central pe propriul teritoriu.
Art. 175: Acorduri cu ţări terţe
(1)Comisia poate prezenta propuneri Consiliului în vederea negocierii unor acorduri cu una sau mai multe ţări terţe privind modalităţile de exercitare a supravegherii suplimentare în ceea ce priveşte:
a)întreprinderile de reasigurare din ţări terţe care desfăşoară o activitate de reasigurare în Comunitate;
b)întreprinderile de reasigurare din Comunitate care desfăşoară o activitate de reasigurare într-o ţară terţă.
(2)Acordurile prevăzute la alineatul (1) vizează în special garantarea, sub rezerva echivalenţei reglementării prudenţiale, a accesului efectiv al întreprinderilor de reasigurare la piaţa fiecărei părţi contractante, precum şi a recunoaşterii mutuale a normelor şi practicilor prudenţiale privind reasigurarea. Respectivele acorduri vizează, de asemenea, să permită:
a)ca autorităţile de supraveghere ale statelor membre să obţină informaţiile necesare pentru supravegherea întreprinderilor de reasigurare cu sediul central în Comunitate şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţărilor terţe în cauză;
b)ca autorităţile de supraveghere ale ţărilor terţe în cauză să obţină informaţiile necesare pentru supravegherea întreprinderilor de reasigurare cu sediul central pe teritoriul lor şi care îşi desfăşoară activitatea în Comunitate.
(3)Fără a aduce atingere articolului 300 alineatele (1) şi (2) din tratat, Comisia, asistată de Comitetul european pentru asigurări şi pensii ocupaţionale, examinează rezultatul negocierilor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol şi situaţia ce decurge din aceasta.
Art. 176: Informaţii care trebuie comunicate Comisiei şi AEAPO de către statele membre
Autorităţile de supraveghere din statele membre informează Comisia, AEAPO şi autorităţile de supraveghere din celelalte state membre cu privire la orice autorizare a unei filiale directe sau indirecte a uneia sau mai multor întreprinderi-mamă aflate sub incidenţa legii unei ţări terţe.
În aceste informaţii se menţionează şi structura grupului în cauză.
În cazul în care o întreprindere care se află sub incidenţa legii dintr-o ţară terţă achiziţionează o participaţie într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare autorizată în Uniune, astfel încât această întreprindere de asigurare sau de reasigurare ar deveni o filială a respectivei întreprinderi de asigurare dintr-o ţară terţă, autorităţile de supraveghere din statul membru de origine informează Comisia, AEAPO şi autorităţile de supraveghere din celelalte state membre.

Art. 177: Tratamentul rezervat de ţările terţe întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare comunitare
(1)Statele membre informează Comisia şi AEAPO cu privire la dificultăţile de ordin general cu care se confruntă întreprinderile lor de asigurare sau de reasigurare pentru a se stabili şi a opera într-o ţară terţă sau a-şi desfăşura activitatea într-o ţară terţă.

(2)Comisia transmite periodic Consiliului un raport de evaluare a tratamentului rezervat în ţările terţe întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare autorizate în Comunitate, în ceea ce priveşte:
a)stabilirea în ţări terţe a întreprinderilor de asigurare sau de reasigurare autorizate în Comunitate;
b)achiziţia de participaţii în întreprinderi de asigurare sau de reasigurare din aceste ţări.
c)desfăşurarea activităţii de asigurare sau de reasigurare a acestora atunci când se stabilesc în ţările terţe în cauză;
d)furnizarea transfrontalieră de servicii de asigurare sau de reasigurare din Comunitate spre aceste ţări.
Comisia transmite respectivul raport Consiliului, însoţit, după caz, de propuneri sau recomandări adecvate.