Art. 29b. - Art. 29 b : Procesul de clasificare a întreprinderilor care îndeplinesc criteriile - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)
Acte UE
Jurnalul Oficial 335
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 29b: Procesul de clasificare a întreprinderilor care îndeplinesc criteriile
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 29a pot să notifice autorităţii de supraveghere că îndeplinesc respectivele criterii, pentru a fi clasificate ca întreprinderi mici şi cu un grad redus de complexitate.
(2)Notificarea menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol se transmite de către întreprindere autorităţii de supraveghere din statul membru care a acordat autorizaţia prealabilă menţionată la articolul 14. Notificarea respectivă include toate elementele următoare:
a)dovada îndeplinirii tuturor criteriilor prevăzute la articolul 29a aplicabile întreprinderii respective;
b)o declaraţie conform căreia întreprinderea nu are în vedere nicio modificare strategică care ar avea drept rezultat neîndeplinirea în următorii trei ani a oricăruia dintre criteriile prevăzute la articolul 29a;
c)o identificare a măsurilor de proporţionalitate pe care întreprinderea preconizează să le pună în aplicare, în special dacă se intenţionează să se utilizeze simplificarea celei mai bune estimări, şi informaţii din care să reiasă dacă întreprinderea are în vedere să utilizeze metoda simplificată de calculare a rezervelor tehnice, prevăzută la articolul 77 alineatul (8).
(3)Autoritatea de supraveghere se poate opune clasificării ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate în termen de două luni de la primirea notificării complete menţionate la alineatul (1), pe motive legate exclusiv de oricare dintre următoarele aspecte:
a)neîndeplinirea criteriilor prevăzute la articolul 29a;
b)nerespectarea cerinţei de capital de solvabilitate, evaluată fără utilizarea niciuneia dintre măsurile tranzitorii menţionate la articolul 77a alineatul (2), la articolul 308c, la articolul 308d sau, după caz, la articolul 111 alineatul (1) al doilea paragraf;
c)întreprinderea reprezintă peste 5 % din piaţa de asigurări şi reasigurări de viaţă sau, după caz, de asigurări şi reasigurări generale a statului membru de origine al întreprinderii, în conformitate cu articolul 35a alineatul (1) al doilea paragraf.
(4)Decizia autorităţii de supraveghere de a se opune clasificării ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate se motivează şi se comunică în scris întreprinderii în cauză.
În absenţa unei astfel de decizii, întreprinderea este clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate de la data expirării termenului de două luni menţionat la alineatul (3).
În cazul în care, înainte de expirarea termenului de două luni menţionat la alineatul (3), autoritatea de supraveghere emite o decizie care confirmă îndeplinirea criteriilor, întreprinderea este clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate de la data deciziei respective.
(5)În ceea ce priveşte cererile primite de autorităţile de supraveghere în primele şase luni de la 30 ianuarie 2027, termenul menţionat la alineatul (3) se prelungeşte la patru luni.
(6)O întreprindere este clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate atât timp cât clasificarea respectivă nu încetează în conformitate cu prezentul alineat.
În cazul în care o întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate nu mai îndeplineşte oricare dintre criteriile prevăzute la articolul 29a alineatul (1), întreprinderea respectivă informează fără întârziere autoritatea de supraveghere. În cazul în care neîndeplinirea criteriilor persistă fără întrerupere timp de doi ani consecutivi, întreprinderea informează autoritatea de supraveghere cu privire la această situaţie şi încetează să mai fie clasificată drept întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate începând din următorul exerciţiu financiar.
În cazul în care o întreprindere care a fost clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate îndeplineşte oricare dintre criteriile de excludere prevăzute la articolul 29a alineatul (3), întreprinderea respectivă informează fără întârziere autoritatea de supraveghere şi încetează să mai fie clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate începând din exerciţiul financiar următor.