Art. 57. - Art. 57: Achiziţii - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)

Acte UE

Jurnalul Oficial 335

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 57: Achiziţii
(1)Statele membre impun oricărei persoane fizice sau juridice sau unor astfel de persoane care acţionează concertat (denumite în continuare "potenţialul achizitor"), care a decis fie să achiziţioneze, direct sau indirect, o participaţie calificată într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, sau să majoreze, direct sau indirect, o astfel de participaţie calificată într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, astfel încât proporţia drepturilor de vot sau a capitalului deţinut să fie cel puţin egală cu 20 %, 30 % sau 50 % sau astfel încât întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să devină filiala sa ("proiect de achiziţie"), să notifice mai întâi în scris autorităţile de supraveghere ale întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cadrul căreia intenţionează să achiziţioneze ori să majoreze o participaţie calificată, indicând valoarea participaţiei vizate şi informaţiile relevante, astfel cum se prevede la articolul 59 alineatul (4). Nu este necesar ca statele membre să aplice pragul de 30 % în cazurile în care, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/109/CE, aplică un prag de o treime.
(2)Statele membre impun oricărei persoane fizice sau juridice care a decis să cedeze, direct sau indirect, o participaţie calificată într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare să notifice mai întâi în scris autorităţile de supraveghere din statul membru de origine, indicând mărimea participaţiei pe care intenţionează să o deţină persoana respectivă în urma cesiunii. O astfel de persoană trebuie, de asemenea, să notifice autorităţile de supraveghere dacă a decis să îşi reducă participaţia calificată astfel încât proporţia drepturilor de vot sau a capitalului deţinut să scadă sub 20 %, 30 % sau 50 % sau astfel încât întreprinderea de asigurare sau de reasigurare să înceteze să mai fie filiala respectivei persoane. Nu este necesar ca statele membre să aplice pragul de 30 % în cazurile în care, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/109/CE, aplică un prag de o treime.