Capitolul viii - Dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)

Acte UE

Jurnalul Oficial 335

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
CAPITOLUL VIII:Dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii
Art. 145: Condiţii pentru înfiinţarea unei sucursale
(1)Statele membre se asigură că o întreprindere de asigurare care doreşte înfiinţarea unei sucursale în cadrul unui alt stat membru notifică autorităţile de supraveghere din propriul stat membru de origine.
Orice prezenţă permanentă a unei întreprinderi pe teritoriul unui stat membru este similară unei sucursale, chiar în cazul în care această prezenţă nu ia forma unei sucursale, ci constă dintr-un simplu birou administrat de personalul propriu al întreprinderii sau de o persoană independentă, dar mandatată pentru a acţiona în permanenţă pentru întreprindere precum o agenţie.
(2)Statele membre solicită întreprinderii de asigurare care doreşte să înfiinţeze o sucursală pe teritoriul altui stat membru să furnizeze următoarele informaţii odată cu notificarea prevăzută la alineatul (1):
a)statul membru pe teritoriul căruia doreşte înfiinţarea sucursalei;
b)un plan de afaceri care să stabilească cel puţin tipurile de activităţi avute în vedere şi organizarea structurală a sucursalei;
c)numele unei persoane care trebuie să aibă suficiente competenţe ca să angajeze în relaţia cu terţii întreprinderea de asigurare;

d)adresa în statul membru gazdă, de la care pot fi obţinute şi la care pot fi trimise documente, inclusiv toate comunicările către mandatarul general;
[textul din Art. 145, alin. (2), litera D. din titlul I, capitolul VIII, sectiunea 1 a fost abrogat la 28-ian-2025 de Art. 1, punctul 62., alin. (B) din Directiva 2/27-nov-2024]
(3)În cazul în care o întreprindere de asigurare generală intenţionează să acopere prin sucursala sa riscuri din clasa 10 din anexa I partea A, exclusiv răspunderea transportatorului, aceasta trebuie să dea o declaraţie care să confirme că a devenit membră a biroului naţional şi a Fondului naţional de garantare al statului membru gazdă.
(4)În cazul în care intervin modificări în informaţiile comunicate în conformitate cu alineatul (2) literele (b), (c) sau (d), întreprinderea de asigurare notifică în scris autorităţile de supraveghere din statul membru de origine şi statul membru în care se află sucursala, cu cel puţin o lună înainte de efectuarea modificării, astfel încât autorităţile de supraveghere din statul membru de origine şi statul membru în care se află sucursala să îşi poată îndeplini obligaţiile care le revin în conformitate cu articolul 146.
Art. 146: Comunicarea informaţiilor
(1)Cu excepţia cazului în care autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine au motive să se îndoiască de gradul de adecvare al sistemului de guvernanţă sau de situaţia financiară a întreprinderii de asigurare sau de cerinţele de competenţă şi onorabilitate prevăzute la articolul 42 ale mandatarului general, luând în considerare activitatea planificată, acestea, în maximum trei luni de la data primirii tuturor informaţiilor menţionate la articolul 145 alineatul (2), comunică informaţiile în cauză autorităţilor de supraveghere ale statului membru gazdă şi informează întreprinderea de asigurare în cauză.
Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine atestă de asemenea faptul că întreprinderea de asigurare îndeplineşte cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim calculate în conformitate cu articolele 100 şi 129.
(2)În cazul în care a autorităţile de supraveghere din statul membru de origine refuză să comunice informaţiile menţionate la articolul 145 alineatul (2) autorităţilor de supraveghere din statul membru gazdă, acestea motivează refuzul faţă de întreprinderea de asigurare în cauză în termen de trei luni de la primirea tuturor informaţiilor solicitate.
Refuzul sau lipsa de acţiune se află sub rezerva dreptului de a apela la instanţa din statul membru de origine.
(3)Înainte ca sucursala întreprinderii de asigurare să îşi înceapă activitatea, autorităţile de supraveghere ale statului membru gazdă, în maximum două luni de la data primirii informaţiilor menţionate la alineatul (1), informează autoritatea de supraveghere a statului membru de origine cu privire la condiţiile pe baza cărora, în interesul general, trebuie desfăşurată activitatea în cauză în statul membru gazdă. Autoritatea de supraveghere a statului membru de origine comunică aceste informaţii întreprinderii de asigurare în cauză.
Întreprinderea de asigurare poate înfiinţa o sucursală şi poate începe activitatea de la data la care autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă a primit respectivele informaţii sau, în cazul în care nu s-au primit informaţii, la expirarea perioadei prevăzute la primul paragraf.
Subsecţiunea 1:Dispoziţii generale
Art. 147: Notificarea prealabilă a statului membru de origine
Orice întreprindere de asigurare care intenţionează să desfăşoare activităţi pentru prima oară într-unul sau mai multe state membre pe baza libertăţii de a presta servicii notifică în prealabil autorităţile de supraveghere din statul membru de origine, indicând natura riscurilor sau a angajamentelor pe care îşi propune să le acopere.
Art. 148: Notificarea din partea statului membru de origine
(1)În termen de o lună de la notificarea prevăzută la articolul 147, autorităţile de supraveghere din statul membru de origine comunică următoarele statului membru sau statelor membre pe teritoriul cărora o întreprindere de asigurare intenţionează să desfăşoare activităţi în baza libertăţii de a presta servicii:
a)un certificat care să ateste că întreprinderea de asigurare îndeplineşte cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim, calculate în conformitate cu articolele 100 şi 129;
b)clasele de asigurare pe care a fost autorizată să le ofere întreprinderea de asigurare;
c)natura riscurilor sau a angajamentelor pe care întreprinderea de asigurare îşi propune să le acopere în statul membru gazdă.
În acelaşi timp, autorităţile de supraveghere din statul membru de origine informează întreprinderea de asigurare în cauză cu privire la respectiva notificare.
(2)Statele membre pe teritoriul cărora o întreprindere de asigurare generală intenţionează să acopere, în baza libertăţii de a presta servicii, riscurile din clasa 10 din anexa I partea A, exclusiv răspunderea transportatorului, poate solicita întreprinderii de asigurare să transmită următoarele:
a)numele şi adresa reprezentantului menţionat la articolul 18 alineatul (1) litera (h);
b)o declaraţie care să confirme că aceasta a devenit membră a biroului naţional şi a Fondului naţional de garantare al statului membru gazdă.
(3)În cazul în care autorităţile de supraveghere din statul membru de origine nu comunică informaţiile menţionate la alineatul (1) în termenul prevăzut în prezenta directivă, acestea trebuie să îşi motiveze refuzul faţă de întreprindere a de asigurare în acelaşi termen.
Refuzul sau lipsa de acţiune se află sub rezerva dreptului de a apela la instanţă în statul membru de origine.
(4)Întreprinderea de asigurare îşi poate începe activitatea de la data la care este informată despre comunicarea prevăzută la alineatul (1) primul paragraf.
Art. 149: Modificări în natura riscurilor sau a angajamentelor
(1)Procedura prevăzută la articolele 147 şi 148 se aplică modificărilor pe care o întreprindere de asigurare intenţionează să le aducă informaţiilor menţionate la articolul 147.
(2)În cazul în care există o modificare a activităţii desfăşurate de întreprinderea de asigurare în temeiul libertăţii de a presta servicii care afectează în mod semnificativ profilul său de risc sau care influenţează în mod semnificativ activităţile de asigurare în unul sau mai multe state membre gazdă, întreprinderea de asigurare informează imediat autoritatea de supraveghere din statul membru de origine. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine informează fără întârziere autorităţile de supraveghere din statele membre gazdă în cauză.

Subsecţiunea 2:Răspunderea civilă auto
Art. 150: Asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie
(1)În cazul în care o întreprindere de asigurare generală printr-o unitate situată într-un stat membru acoperă un risc, cu excepţia răspunderii transportatorului, clasificat în clasa 10 din anexa I partea A situat în alt stat membru, statul membru gazdă solicită întreprinderii respective să devină membră a biroului său naţional şi a fondului său naţional de garantare şi să participe la finanţarea acestora.
(2)Contribuţia financiară menţionată la alineatul (1) trebuie plătită doar pentru riscurile, altele decât răspunderea transportatorului, clasificate în clasa 10 din anexa I partea A. Această contribuţie se calculează pe aceeaşi bază ca şi în cazul întreprinderilor de asigurare generale care acoperă respectivele riscuri, prin intermediul unei unităţi situate în acest stat membru.
Calculul se face în funcţie de veniturile din prime ale întreprinderilor de asigurare care provin din această clasă de asigurare în statul membru gazdă sau de numărul de riscuri din această clasă acoperite în statul membru în cauză.
(3)Statul membru gazdă poate impune unei întreprinderi de asigurare care oferă servicii respectarea normelor respectivului stat membru privind acoperirea riscurilor agravate, în măsura în care acestea se aplică întreprinderilor de asigurare generală stabilite în acel stat.
Art. 151: Nediscriminarea persoanelor care solicită daune
Statul membru gazdă solicită întreprinderii de asigurare generală să se asigure că persoanele care solicită daune în urma unor evenimente care survin pe teritoriul său nu sunt puse într-o situaţie mai puţin favorabilă ca rezultat al faptului că întreprinderea acoperă un risc clasificat în clasa 10 din Anexa I partea A, cu excepţia răspunderii transportatorului, în regim de prestări servicii şi nu prin intermediul unei unităţi situate în statul membru în cauză.
Art. 152: Reprezentant
(1)În scopurile menţionate la articolul 151, statul membru gazdă solicită întreprinderii de asigurare generală să desemneze un reprezentant cu reşedinţa sau stabilit pe teritoriul său care va colecta toate informaţiile necesare privind dosarele de daune şi va dispune de suficiente competenţe pentru a reprezenta întreprinderea în relaţia cu persoanele care au suferit un prejudiciu şi care ar putea solicita daune, inclusiv pentru plata acestora, şi pentru a reprezenta sau, dacă este necesar, pentru a face să fie reprezentată întreprinderea, în ceea ce priveşte aceste daunei, în faţa instanţelor şi autorităţilor acestui stat membru.
De asemenea, reprezentantul respectiv poate fi, la rândul său, solicitat să reprezinte întreprinderea de asigurare generală în faţa autorităţilor de supraveghere ale statului membru gazdă, cu privire la controlul existenţei şi valabilităţii poliţei de asigurare de răspundere civilă auto.
(2)Statul membru gazdă nu poate solicita reprezentantului să întreprindă, în numele întreprinderii de asigurare generală care l-a desemnat, alte activităţi decât cele care sunt prevăzute la alineatul (1).
(3)Desemnarea reprezentantului nu constituie în sine deschiderea unei sucursale în sensul articolului 145.
(4)Dacă întreprinderea de asigurare nu desemnează un reprezentant, statele membre îşi pot da acordul ca reprezentantul însărcinat cu soluţionarea daunelor desemnat în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2000/26/CE să îşi asume rolul reprezentantului menţionat la alineatul (1) din prezentul articol.
Art. 152a: Notificare
(1)În cazul în care autoritatea de supraveghere din statul membru de origine intenţionează să autorizeze o întreprindere de asigurare sau de reasigurare al cărei plan de afaceri indică faptul că o parte a activităţilor sale se va baza pe libertatea de a presta servicii sau pe libertatea de stabilire într-un alt stat membru şi în cazul în care respectivul plan de afaceri indică, de asemenea, faptul că respectivele activităţi sunt susceptibile de a prezenta relevanţă pentru piaţa statului membru gazdă, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine transmite o notificare în acest sens către EIOPA şi către autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă relevant.
(2)Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine transmite o notificare către EIOPA şi către autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă relevant în cazul în care constată o deteriorare a condiţiilor financiare sau alte riscuri emergente, inclusiv riscuri legate de protecţia consumatorilor, care sunt generate de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care desfăşoară activităţi în baza libertăţii de a presta servicii sau a dreptului de stabilire şi care pot avea un impact transfrontalier. Autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă poate, de asemenea, să transmită o notificare către EIOPA şi către autoritatea de supraveghere din statul membru de origine relevant în cazul în care consideră că există motive de îngrijorare serioase şi întemeiate cu privire la protecţia consumatorilor. Autorităţile de supraveghere se pot adresa EIOPA, solicitându-i asistenţa în cazul în care nu se poate ajunge la o soluţie bilaterală.

(3)Notificările menţionate la alineatele (1) şi (2) sunt suficient de detaliate pentru a permite o evaluare adecvată.
(4)Notificările menţionate la alineatele (1) şi (2) nu aduc atingere mandatului de supraveghere care revine autorităţilor de supraveghere din statul membru de origine şi din statul membru gazdă prevăzut în prezenta directivă.
Art. 152a^a: Activităţi transfrontaliere semnificative
(1)În sensul prezentei secţiuni, «activităţi transfrontaliere semnificative» înseamnă activităţile de asigurare şi reasigurare desfăşurate într-un anumit stat membru gazdă în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii de către o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care nu este clasificată ca întreprindere mică şi cu un grad redus de complexitate şi care îndeplineşte oricare dintre următoarele cerinţe:
a)venitul anual total din primele brute subscrise aferent activităţilor desfăşurate de întreprindere în statul membru gazdă respectiv în temeiul dreptului de stabilire şi al libertăţii de a presta servicii depăşeşte 15 000 000 EUR;
b)activităţile desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii sunt considerate de autoritatea de supraveghere a statului membru gazdă ca fiind relevante în raport cu piaţa statului membru gazdă.
(2)În sensul alineatului (1) litera (b) de la prezentul articol, EIOPA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a aduce precizări suplimentare cu privire la condiţiile şi criteriile care trebuie utilizate pentru a stabili care întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sunt relevante în raport cu piaţa statului membru gazdă.
EIOPA prezintă Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf până la 29 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(3)În sensul alineatului (1) litera (b), în cazul în care autoritatea de supraveghere a statului membru gazdă consideră că activităţile desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii sunt relevante în raport cu piaţa statului membru gazdă, aceasta informează autoritatea de supraveghere a statului membru de origine, precizând motivele.
(4)În cazul în care autoritatea de supraveghere a statului membru de origine nu este de acord cu relevanţa activităţilor desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii, aceasta informează autoritatea de supraveghere a statului membru gazdă în termen de o lună, precizând motivele. În cazul unui dezacord cu privire la relevanţa activităţilor desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire sau al libertăţii de a presta servicii, autorităţile de supraveghere pot sesiza EIOPA şi îi pot solicita asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În acest caz, EIOPA poate acţiona în conformitate cu competenţele conferite prin respectivul articol.
Art. 152a^b: Cooperarea şi schimbul de informaţii în materie de supraveghere consolidate între autorităţile de supraveghere din ţara de origine şi din ţara gazdă în ceea ce priveşte activităţile transfrontaliere semnificative
(1)În cazul unor activităţi transfrontaliere semnificative, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine şi autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă cooperează între ele pentru a determina dacă întreprinderea înţelege în mod clar riscurile cu care se confruntă sau cu care se poate confrunta în statul membru gazdă şi le tratează adecvat în managementul riscului.
Cooperarea este proporţională cu riscurile pe care le implică activităţile transfrontaliere semnificative şi acoperă cel puţin următoarele aspecte:
a)sistemul de guvernanţă, inclusiv capacitatea organului administrativ, de conducere sau de control de a înţelege particularităţile pieţei transfrontaliere, instrumentele de management al riscului, mecanismele de control intern instituite şi procedurile de asigurare a conformităţii pentru activităţile transfrontaliere;
b)externalizarea şi parteneriatele de distribuţie;
c)strategia de afaceri şi instrumentarea daunelor;
d)protecţia consumatorilor.
(2)Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine informează în timp util autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă cu privire la concluziile procesului său de supraveghere a activităţilor transfrontaliere semnificative în cazul în care identifică posibile probleme de respectare a dispoziţiilor actelor cu putere de lege şi a actelor administrative aplicabile în statul membru gazdă sau în cel de origine sau probleme semnificative legate de aspectele menţionate la alineatul (1) al doilea paragraf şi astfel de probleme afectează sau pot afecta exercitarea activităţilor în statul membru gazdă.
Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine furnizează autorităţii de supraveghere din statul membru gazdă în care întreprinderea desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative cel puţin o dată pe an sau mai frecvent, în cazul unei cereri din partea autorităţii de supraveghere din statul membru gazdă în cauză, următoarele informaţii:
a)cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim, astfel cum au fost raportate de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;
b)valorile fondurilor proprii eligibile pentru acoperirea cerinţei de capital de solvabilitate şi, respectiv, a cerinţei de capital minim, astfel cum au fost raportate de întreprinderea de asigurare sau de reasigurare;
c)indicarea faptului că autoritatea de supraveghere din statul membru de origine consideră că există eventuale deficienţe cu privire la calcularea rezervelor tehnice de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare, precum şi cu privire la elementele menţionate la literele (a) şi (b).
Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine informează fără întârziere autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă în care întreprinderea desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative în cazul în care constată o deteriorare a condiţiilor financiare sau un risc de nerespectare a cerinţei de capital de solvabilitate sau a cerinţei de capital minim în următoarele trei luni.
Autoritatea de supraveghere a unui stat membru gazdă în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative poate adresa autorităţii de supraveghere din statul membru de origine al întreprinderii respective o cerere justificată în mod corespunzător de a primi alte informaţii decât cele menţionate la primul, al doilea şi al treilea paragraf, cu condiţia ca acestea să fie legate de solvabilitate, de sistemul de guvernanţă sau de modelul de afaceri al întreprinderii respective. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine furnizează aceste informaţii în timp util.
(3)În cazul în care autoritatea de supraveghere din statul membru de origine nu furnizează în timp util informaţiile menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă în cauză poate sesiza EIOPA şi poate solicita asistenţa acesteia în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(4)În cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare care desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative nu respectă sau este probabil să nu respecte cerinţa de capital de solvabilitate sau cerinţa de capital minim în următoarele trei luni, autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă în care întreprinderea respectivă desfăşoară activităţi transfrontaliere semnificative poate solicita autorităţii de supraveghere din statul membru de origine să efectueze în comun un control la sediul întreprinderii de asigurare sau de reasigurare, explicând motivele unei astfel de cereri.
Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine acceptă sau refuză cererea menţionată la primul paragraf în termen de o lună de la primirea acesteia.
(5)În cazul în care este de acord să efectueze în comun un control la sediul întreprinderii, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine invită EIOPA să participe la respectivul control.
După încheierea controlului în comun la sediul întreprinderii, autorităţile de supraveghere în cauză ajung la concluzii comune, ce includ măsurile de supraveghere cele mai adecvate, în termen de două luni. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine ţine seama de aceste concluzii comune atunci când decide cu privire la măsurile de supraveghere adecvate.
În cazul în care autorităţile de supraveghere nu pot ajunge la o concluzie comună cu privire la controlul în comun la sediul întreprinderii, oricare dintre acestea poate, în termen de două luni de la expirarea termenului menţionat la al doilea paragraf de la prezentul alineat şi fără a aduce atingere măsurilor de supraveghere luate şi competenţelor de supraveghere exercitate de autoritatea de supraveghere din statul membru de origine pentru abordarea situaţiei de nerespectare efectivă a cerinţei de capital de solvabilitate sau a situaţiei de nerespectare efectivă sau probabilă a cerinţei de capital minim, să se adreseze EIOPA, solicitându-i asistenţa în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. Autorităţile de supraveghere nu se pot adresa EIOPA după expirarea termenului de două luni menţionat în prezentul paragraf şi nici după ce au ajuns la un acord cu privire la concluziile comune în conformitate cu al doilea paragraf de la prezentul alineat.
Dacă, în termenul de două luni menţionat la al treilea paragraf de la prezentul alineat, oricare dintre autorităţile de supraveghere în cauză s-a adresat EIOPA în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine amână adoptarea concluziilor finale referitoare la controlul în comun la sediul întreprinderii şi aşteaptă decizia pe care EIOPA o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din acelaşi regulament, urmând să adopte concluziile în conformitate cu decizia EIOPA. Toate autorităţile de supraveghere implicate recunosc aceste concluzii ca fiind concluziile finale.
(6)În cazul în care refuză să efectueze un control în comun la sediul întreprinderii, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine explică în scris autorităţii de supraveghere din statul membru gazdă motivele refuzului.
În cazul în care nu sunt de acord cu motivele refuzului, autorităţile de supraveghere se pot adresa EIOPA, solicitându-i asistenţa în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 în termen de o lună de la notificarea deciziei de către autoritatea de supraveghere din statul membru de origine. În acest caz, EIOPA poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul menţionat.

Art. 152b: Platformele de colaborare
(1)EIOPA poate, dacă are motive de îngrijorare întemeiate cu privire la efectele negative asupra deţinătorilor de poliţe, din proprie iniţiativă sau la cererea uneia sau mai multor autorităţi de supraveghere relevante, să constituie şi să coordoneze o platformă de colaborare pentru a consolida schimbul de informaţii şi a îmbunătăţi colaborarea dintre autorităţile de supraveghere relevante în cazul în care o întreprindere de asigurare sau de reasigurare desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare activităţi în baza libertăţii de a presta servicii sau a libertăţii de stabilire şi dacă:
a)astfel de activităţi prezintă relevanţă pentru piaţa unui stat membru gazdă;
b)autoritatea de supraveghere a statului membru de origine a transmis o notificare în temeiul articolului 152a alineatul (2) cu privire la deteriorarea condiţiilor financiare sau la alte riscuri emergente; sau
c)a fost sesizată EIOPA în temeiul articolului 152a alineatul (2).
(2)Alineatul (1) nu aduce atingere dreptului autorităţilor de supraveghere relevante de a constitui o platformă de colaborare în cazul în care toate aceste autorităţi îşi dau acordul în acest sens.
(3)Constituirea unei platforme de colaborare în temeiul alineatelor (1) şi (2) nu aduce atingere mandatului de supraveghere care revine autorităţilor de supraveghere din statul membru de origine şi din statul membru gazdă prevăzut în prezenta directivă.
(4)Fără a aduce atingere articolului 35 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, la cererea EIOPA sau a oricărei autorităţi de supraveghere, autorităţile de supraveghere relevante furnizează toate informaţiile necesare în timp util pentru a permite funcţionarea corespunzătoare a platformei de colaborare.
(5)Cerinţele privind cooperarea şi schimbul de informaţii în materie de supraveghere consolidate între autorităţile de supraveghere din ţara de origine şi din ţara gazdă în conformitate cu articolul 152ab li se aplică, de asemenea, autorităţilor de supraveghere care participă la o platformă de colaborare de la instituirea unei astfel de platforme de colaborare în temeiul alineatului (1) sau (2) de la prezentul articol şi indiferent dacă întreprinderea de asigurare sau de reasigurare desfăşoară sau nu activităţi transfrontaliere semnificative. Aceste informaţii sunt, de asemenea, comunicate EIOPA atunci când se înfiinţează platforme de colaborare în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol.
(6)În cazul în care două sau mai multe autorităţi relevante din cadrul unei platforme de colaborare nu sunt de acord cu privire la procedura sau conţinutul unei acţiuni care trebuie întreprinsă sau la lipsa de acţiune în legătură cu o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, şi dacă acestea consideră că există motive serioase de îngrijorare cu privire la efectele negative asupra deţinătorilor de poliţe, EIOPA poate, la solicitarea oricărei autorităţi relevante, să acorde asistenţă autorităţilor pentru a se ajunge la un acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
În cazul în care există motive serioase de îngrijorare cu privire la efectele negative asupra deţinătorilor de poliţe din alte state membre decât statul membru de origine şi care indică deficienţe grave într-o întreprindere de asigurare sau de reasigurare pentru care autoritatea de supraveghere competentă nu a luat măsuri de remediere sau a luat măsuri de remediere insuficiente, EIOPA poate solicita autorităţii de supraveghere din statul membru de origine să efectueze un control la sediul întreprinderii de asigurare şi de reasigurare. Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine iniţiază fără întârziere controlul la sediu şi invită EIOPA şi alte autorităţi de supraveghere vizate să participe la aceasta. În această situaţie, se aplică articolul 152ab alineatul (5) al doilea, al treilea şi al patrulea paragraf.
(7)În cazul în care două sau mai multe autorităţi relevante din cadrul unei platforme de colaborare nu sunt de acord cu privire la schimbul de informaţii în temeiul alineatului (4) sau (5) de la prezentul articol, EIOPA poate acorda asistenţă pentru ca acestea să ajungă la un acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010, la cererea oricărei autorităţi relevante.
(8)În cazul în care consideră oportun în interesul protecţiei deţinătorilor de poliţe de asigurare sau în scopuri de stabilitate financiară, EIOPA poate publica informaţii privind constatările, recomandările sau măsurile care decurg din activitatea de supraveghere în contextul platformei de colaborare.
În cazul în care intenţionează să publice numele întreprinderii de asigurare sau de reasigurare în cauză, EIOPA notifică fără întârziere întreprinderii respective respectiva intenţie şi îi acordă suficient timp întreprinderii respective pentru a prezenta observaţii scrise şi pentru a prezenta toate informaţiile sau argumentele relevante EIOPA şi altor autorităţi de supraveghere din cadrul platformei de colaborare. EIOPA evaluează în mod corespunzător poziţia întreprinderii în cauză şi ţine seama în mod corespunzător de aceasta atunci când decide cu privire la publicarea numelui întreprinderii. EIOPA nu publică numele întreprinderii în cauză în cazul în care o astfel de publicare ar pune în pericol o investigaţie în curs sau ar cauza, în măsura în care se poate stabili acest lucru, prejudicii disproporţionate.

Subsecţiunea 1:Asigurare
Art. 153: Termene şi limba pentru solicitarea informaţiilor
(1)Autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă poate solicita informaţiile care are dreptul să le solicite cu privire la activitatea unei întreprinderi de asigurare sau de reasigurare care operează pe teritoriul statului membru în cauză de la autoritatea de supraveghere din statul membru de origine a întreprinderii respective. Respectivele informaţii se furnizează în termen de 20 de zile lucrătoare de la data primirii cererii, în limba oficială sau limbile oficiale ale statului membru gazdă sau într-o altă limbă acceptată de autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă.
Prin derogare de la primul paragraf, în cazuri justificate în mod corespunzător, în care informaţiile solicitate nu sunt uşor accesibile autorităţii de supraveghere din statul membru de origine şi colectarea acestora este dificil de realizat, termenul menţionat la paragraful respectiv poate fi prelungit cu 20 de zile lucrătoare.
(2)În cazul în care autoritatea de supraveghere din statul membru de origine nu furnizează informaţiile în termenul relevant menţionat la alineatul (1), autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă poate adresa cererea direct întreprinderii de asigurare sau de reasigurare. În acest caz, autoritatea de supraveghere din statul membru gazdă informează autoritatea de supraveghere din statul membru de origine cu privire la cererea de informaţii înainte de a adresa cererea întreprinderii. Întreprinderea de asigurare sau de reasigurare are obligaţia de a furniza aceste informaţii fără întârziere.

Art. 154: Notificare şi aprobare prealabile
(1)Statul membru gazdă nu adoptă prevederi impunând autorizarea prealabilă sau notificarea sistematică a condiţiilor generale şi speciale ale poliţelor de asigurare, a nivelului primelor sau, în cazul asigurărilor de viaţă, a bazelor tehnice utilizate în special pentru calcularea nivelului primelor şi a rezervelor tehnice, a formularelor şi altor documente pe care o întreprindere de asigurare intenţionează să le folosească în relaţia sa cu deţinătorii de poliţe de asigurare.
(2)Pentru a verifica respectarea dispoziţiilor de drept intern privind contractele de asigurare, statul membru gazdă poate solicita unei întreprinderi de asigurare care îşi propune să desfăşoare activităţi pe teritoriul său, să notifice doar nesistematic condiţiile poliţelor şi alte documente imprimate pe care îşi propune să le utilizeze, fără ca această solicitare să constituie o condiţie prealabilă pentru ca întreprinderea de asigurare să îşi desfăşoare activitatea.
(3)Statul membru gazdă nu poate menţine sau introduce notificarea prealabilă sau aprobarea majorării primelor de încasat decât ca element al unui sistem general de control al preţurilor.
Art. 155: Întreprinderi de asigurare care nu respectă dispoziţiile legale
(1)În cazul în care autorităţile de supraveghere ale unui stat membru gazdă stabilesc că o întreprindere de asigurare care are o sucursală sau care desfăşoară activităţi în baza libertăţii de a presta servicii pe teritoriul statului în cauză nu respectă dispoziţiile legale care se aplică acesteia în acel stat membru, acestea impun întreprinderii de asigurare să remedieze situaţia neregulamentară.
(2)În cazul în care întreprinderea de asigurare în cauză nu ia măsurile necesare, autorităţile de supraveghere ale statului membru în cauză informează autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine cu privire la aceasta.
Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine, cu prima ocazie, iau toate măsurile adecvate pentru a se asigura că întreprinderea de asigurare în cauză remediază situaţia neregulamentară.
Autorităţile de supraveghere din statul membru de origine informează autorităţile de supraveghere din statul membru gazdă cu privire la măsurile luate.
(3)În cazul în care, în pofida măsurilor adoptate de statul membru de origine sau din cauza faptului că măsurile respective se dovedesc a fi inadecvate sau lipsesc cu desăvârşire în statul membru în cauză, întreprinderea de asigurare continuă să încalce dispoziţiile legale în vigoare în statul membru gazdă autorităţile de supraveghere din statul membru gazdă după ce informează autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine, pot adopta măsurile adecvate pentru a preveni sau penaliza neregulile ulterioare, inclusiv, în măsura în care este strict necesar, pentru a împiedica întreprinderea în cauză să mai încheie noi contracte de asigurare pe teritoriul statului membru gazdă.
De asemenea, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine sau din statul membru gazdă poate adresa chestiunea AEAPO, solicitând asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În această situaţie, AEAPO poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul respectiv.
Statele membre se asigură că, pe teritoriul lor, este posibilă prezentarea documentelor legale necesare pentru astfel de măsuri privind întreprinderile de asigurare.

(4)Alineatele (1), (2) şi (3) nu afectează capacitatea statelor membre implicate de a lua măsurile de urgenţă necesare pentru a preveni sau penaliza neregulile pe teritoriul lor. Această capacitate include posibilitatea împiedicării întreprinderii de asigurare de la a încheia noi contracte de asigurare pe teritoriul lor.
(5)Alineatele (1), (2) şi (3) nu aduc atingere competenţei statelor membre de a sancţiona încălcarea legii de pe teritoriul lor.
(6)În cazul în care o întreprindere de asigurare care a încălcat legea are o unitate sau deţine o proprietate în statul membru în cauză, autorităţile de supraveghere din statul membru respectiv, în conformitate cu legislaţia naţională, pot aplica unităţii sau proprietăţii sancţiunile administrative prevăzute la nivel naţional pentru încălcarea legii.
(7)Orice măsură adoptată în temeiul alineatelor (2)-(6), care implică restricţii privind conduita întreprinderilor de asigurare, trebuie să fie atent analizată şi comunicată întreprinderii de asigurare în cauză.
(8)Întreprinderile de asigurare prezintă autorităţilor de supraveghere ale statului membru gazdă, la cererea lor, toate documentele cerute de acestea în sensul alineatelor (1) - (7), în măsura în care întreprinderile de asigurare ale căror sedii centrale se află în respectivul stat membru sunt obligate să facă acest lucru.
(9)Statele membre informează Comisia şi AEAPO cu privire la numărul şi tipul de cazuri care au condus la refuzuri în temeiul articolelor 146 şi 148 sau în care au fost luate măsuri în temeiul alineatelor (3) şi (4) de la prezentul articol.

Art. 156: Publicitate
Întreprinderile de asigurare cu sediul central în state le membre pot să îşi facă publicitate pentru serviciile oferite prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare existente în statul membru gazdă, sub rezerva norme lor care reglementează forma şi conţinutul publicităţii adoptate în interesul general.
Art. 157: Impozitele pe prime
(1)Fără a aduce atingere unei armonizări ulterioare, fiecare contract de asigurare se află exclusiv sub rezerva impozitelor indirecte şi a taxelor parafiscale privind primele de asigurare din statul membru în care se află riscul sau este acoperit angajamentul.
Pentru aplicarea primului paragraf, bunurile mobile conţinute într-un imobil situat pe teritoriul unui stat membru, cu excepţia bunurilor în tranzit comercial, sunt considerate drept un risc situat în acest stat membru, chiar în cazul în care imobilul şi conţinutul său nu sunt acoperite de aceeaşi poliţă de asigurare.
În cazul Spaniei un contract de asigurare este supus suprataxelor stabilite legal în beneficiul organizaţiei spaniole "Consorcio de Compensacion de Seguros" pentru îndeplinirea funcţiilor sale legate de compensarea pierderilor care rezultă din evenimentele extraordinare petrecute în statul membru în cauză.
(2)Legea care se aplică în cazul contractelor în temeiul articolului 178 din prezenta directivă şi al Regulamentului (CE) nr. 593/2008 nu afectează regimul fiscal aplicabil.
(3)Fiecare stat membru aplică propriile dispoziţii de drept intern întreprinderilor de asigurare care acoperă riscurile sau angajamente situate pe teritoriul său pentru măsuri de asigurare a colectării impozitelor indirecte şi a taxelor parafiscale datorate în conformitate cu alineatul (1).
Subsecţiunea 2:Reasigurare
Art. 158: Întreprinderi de reasigurare care nu respectă dispoziţiile legale
(1)În cazul în care autorităţile de supraveghere ale unui stat membru constată că o întreprindere de reasigurare ce are o sucursală sau îşi desfăşoară activitatea în temeiul libertăţii de a presta servicii pe teritoriul respectivului stat membru nu respectă normele de drept intern care îi sunt aplicabile, ele invită întreprinderea în cauză să pună capăt acestei situaţii ilegale. În paralel, autorităţile în cauză informează autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine cu privire la aceasta.
(2)În cazul în care, în ciuda măsurilor adoptate de autorităţile de supraveghere ale statului membru de origine sau deoarece respectivele măsuri se dovedesc inadecvate, întreprinderea de reasigurare încalcă în continuare normele aplicabile în statul membru gazdă, autorităţile de supraveghere ale statului membru gazdă pot, după ce au informat autoritatea competentă a statului membru de origine, să adopte măsuri adecvate pentru a preveni sau sancţiona noi nereguli, în măsura în care acest lucru este absolut necesar, împiedicând întreprinderea de reasigurare să încheie în continuare noi contracte de reasigurare pe teritoriul statului membru gazdă.
De asemenea, autoritatea de supraveghere din statul membru de origine sau din statul membru gazdă poate adresa chestiunea AEAPO, solicitând asistenţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010. În această situaţie, AEAPO poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt conferite prin articolul respectiv.
Statele membre se asigură că este posibil, pe teritoriul propriu, să se elibereze întreprinderilor de reasigurare documentele juridice necesare pentru respectivele măsuri.

(3)Orice măsură adoptată în conformitate cu alineatele (1) şi (2) şi care cuprinde sancţiuni sau restricţii pentru desfăşurarea activităţii de reasigurare trebuie motivată în mod corespunzător şi notificată întreprinderii de reasigurare în cauză.
Art. 159: Informaţii statistice privind activităţile transfrontaliere
Fiecare întreprindere de asigurare informează autoritatea de supraveghere competentă din statul său membru de origine, separat pentru operaţiunile desfăşurate în temeiul dreptului de stabilire şi al libertăţii de a presta servicii, cu privire la valoarea primelor, a daunelor şi a comisioanelor, fără deducerea reasigurării, separat pentru fiecare stat membru şi după cum urmează:
(a)pentru asigurări generale, defalcat pe linii de activitate în conformitate cu actul delegat relevant;
(b)pentru asigurări de viaţă, defalcat pe linii de activitate în conformitate cu actul delegat relevant.
În ceea ce priveşte partea A clasa 10 din anexa I, excluzând răspunderea transportatorului, întreprinderea în cauză informează autoritatea de supraveghere respectivă şi cu privire la frecvenţa şi costul mediu al daunelor.
Autoritatea de supraveghere din statul membru de origine transmite informaţiile menţionate la primul şi al doilea paragraf în termen rezonabil şi sub formă agregată autorităţilor de supraveghere din fiecare stat membru implicat, la cererea acestora.

Art. 160: Lichidarea întreprinderilor de asigurare
În cazul în care o întreprindere de asigurare este lichidată, angajamentele care rezultă din contractele subscrise prin intermediul unei sucursale sau în baza libertăţii de a presta servicii sunt îndeplinite în mod similar cu cele care rezultă din restul contractelor de asigurare ale întreprinderii în cauză, fără deosebire de naţionalitate în ceea ce priveşte asiguraţii şi beneficiarii.
Art. 161: Lichidarea întreprinderilor de reasigurare
În cazul în care o întreprindere de reasigurare este lichidată, angajamentele ce rezultă din contractele subscrise printr-o sucursală sau în temeiul libertăţii de a presta servicii sunt executate în acelaşi mod ca angajamentele ce rezultă din celelalte contracte de reasigurare ale respectivei întreprinderi.