Titlul ii - DISPOZIŢII SPECIFICE PRIVIND ASIGURAREA ŞI REASIGURAREA - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)

Acte UE

Jurnalul Oficial 335

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
TITLUL II:DISPOZIŢII SPECIFICE PRIVIND ASIGURAREA ŞI REASIGURAREA
Art. 178: Lege aplicabilă
Statele membre care nu sunt supuse aplicării Regulamentului (CE) nr. 593/2008 aplică dispoziţiile respectivului regulament pentru a determina legea aplicabilă contractelor de asigurare care intră sub incidenţa articolului 7 din respectivul regulament.
Art. 179: Obligaţii conexe
(1)Întreprinderile de asigurare generală pot oferi şi încheia contracte de asigurare obligatorie în condiţiile enunţate în prezentul articol.
(2)În cazul în care un stat membru impune obligativitatea de a subscrie o asigurare, un contract de asigurare nu corespunde acestei obligaţii decât în cazul în care respectă dispoziţiile speciale privind această asigurare, stabilite de acel stat membru.
(3)În cazul în care, într-un stat membru care impune o asigurare obligatorie, întreprinderii de asigurare i se cere să declare orice suspendare de garanţie autorităţilor de supraveghere, această suspendare este opozabilă terţilor numai în condiţiile prevăzute de acel stat membru.
(4)Fiecare stat membru comunică Comisiei riscurile pentru care legislaţia sa impune asigurarea obligatorie, indicând următoarele:
a)dispoziţiile speciale privind această asigurare;
b)elementele care trebuie să figureze în atestarea pe care întreprinderea de asigurare generală trebuie să o dea asiguratului, în cazul în care acel stat membru solicită o dovadă care să stabilească faptul că asigurarea obligatorie a fost îndeplinită.
Statul membru poate solicita ca elementele menţionate la primul paragraf litera (b) să includă o declaraţie a întreprinderii de asigurare potrivit căreia contractul este în conformitate cu dispoziţiile speciale privind această asigurare.
Comisia publică elementele menţionate la primul paragraf litera (b) în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Art. 180: Interesul general
Statul membru în care este situat riscul sau statul membru al angajamentului nu împiedică un titular de poliţă de asigurare să încheie un contract cu o întreprindere de asigurare autorizată în conformitate cu condiţiile din articolul 14, atâta timp cât respectiva încheiere a contractului nu intră în conflict cu dispoziţiile legale care protejează interesul general în statul membru în care este situat riscul sau în statul membru al angajamentului.
Art. 181: Asigurare generală
(1)Statele membre nu solicită aprobarea prealabilă sau comunicarea sistematică a condiţiilor generale sau speciale ale poliţelor de asigurare, a nivelului primelor sau formularelor şi altor documente imprimate pe care o întreprindere de asigurare îşi propune să le utilizeze în relaţiile cu deţinătorii de poliţe de asigurare.
Statele membre poate solicita comunicarea nesistematică a acestor condiţii şi a celorlalte documente numai pentru a controla respectarea dispoziţiilor de drept intern privind contractele de asigurare. Aceste solicitări nu pot constitui o condiţie prealabilă pentru ca o întreprindere de asigurare să îşi desfăşoare activitatea.
(2)Un stat membru care impune obligaţia de a subscrie o asigurare poate solicita întreprinderilor de asigurare să comunice autorităţii lor de supraveghere condiţiile generale şi speciale pentru astfel de asigurări înainte de utilizarea acestora.
(3)Statele membre pot menţine sau introduce obligaţia de notificare prealabilă sau aprobare a majorărilor tarifelor propuse numai ca un element al unui sistem general de control al preţurilor.
Art. 182: Asigurare de viaţă
Statele membre nu impun aprobarea prealabilă sau notificarea sistematică a condiţiilor generale şi speciale de asigurare, nivelul primelor, bazele tehnice utilizate în special la calcularea nivelului primelor şi a rezervelor tehnice sau formulare şi alte documente tipărite pe care o întreprindere de asigurare de viaţă intenţionează să le folosească în relaţia sa cu deţinătorii poliţelor de asigurare.
Cu toate acestea, statul membru de origine poate solicita, în scopul verificării respectării dispoziţiilor de drept intern referitoare la principiile actuariale, comunicarea sistematică a bazelor tehnice utilizate în special la calcularea nivelului primelor şi a rezervelor tehnice. Aceste solicitări nu pot constitui o condiţie prealabilă pentru ca o întreprindere de asigurare să îşi desfăşoare activitatea.
Subsecţiunea 1:Asigurarea generală
Art. 183: Informaţii generale pentru deţinătorii de poliţe de asigurare
(1)Înainte de încheierea contractului de asigurare generală, deţinătorul de poliţă de asigurare trebuie să fie informat de către întreprinderea de asigurare generală cu privire la următoarele:
a)legea aplicabilă contractului, în cazul în care părţile nu au libertatea de alegere;
b)faptul că părţile au libertatea de a alege legea aplicabilă şi legea pe care asigurătorul îşi propune să o aleagă.
Întreprinderea de asigurare informează, de asemenea, deţinătorul de poliţă cu privire la dispoziţiile privind examinarea contestaţiilor deţinătorilor de poliţe în legătură cu contractul, inclusiv, după caz, cu privire la existenţa unei instanţe însărcinate cu examinarea contestaţiilor, fără a aduce atingere dreptului deţinătorului de poliţă de asigurare de a intenta o acţiune în justiţie.
(2)Obligaţiile prevăzute la alineatul (1) se aplică numai în cazul în care deţinătorul de poliţă de asigurare este o persoană fizică.
(3)Modalităţile detaliate de aplicare a alineatelor (1) şi (2) sunt stabilite de statul membru în care este situat riscul.
Art. 184: Informaţii suplimentare pentru asigurarea generală oferite în conformitate cu dreptul de stabilire sau cu libertatea de a presta servicii
(1)În cazul în care o asigurare generală este oferită în conformitate cu dreptul de stabilire sau în conformitate cu libertatea de a presta servicii, înaintea încheierii unui angajament, deţinătorul de poliţă de asigurare este informat asupra statului membru în care se află sediul central şi, după caz, asupra sucursalei cu care va fi încheiat contractul.
În cazul în care sunt furnizate documente deţinătorului de poliţă de asigurare, acestea trebuie să includă informaţiile prevăzute în primul paragraf.
Riscurile mari nu intră sub incidenţa obligaţiilor prevăzute la primul şi la al doilea paragraf.
(2)Contractul sau orice alt document care asigură acoperirea riscurilor, precum şi oferta de asigurare în cazul în care este obligatorie pentru deţinătorul de poliţă de asigurare, indică adresa sediului central şi, după caz, a sucursalei întreprinderii de asigurare generală care asigură acoperirea.
Statele membre pot solicita ca numele şi adresa reprezentantului întreprinderii de asigurare generală menţionate la articolul 148 alineatul (2) litera (a) să apară, de asemenea, în documentele menţionate în primul paragraf al prezentului alineat.
Subsecţiunea 2:Asigurarea de viaţă
Art. 185: Informaţii pentru deţinătorii de poliţe de asigurare
(1)Înainte de încheierea contractului de asigurare de viaţă, deţinătorului de poliţă de asigurare i se comunică cel puţin informaţiile prevăzute la alineatele (2)-(4).
(2)Se comunică următoarele informaţii privind întreprinderea de asigurare de viaţă:
a)numele întreprinderii şi forma sa juridică;
b)numele statului membru în care se află sediul central şi, după caz, sucursala care încheie contractul;
c)adresa sediului central şi, după caz, a sucursalei care încheie contractul;
d)o referinţă clară la raportul privind solvabilitatea şi situaţia financiară, prevăzut la articolul 51, ce permite deţinătorului poliţei de asigurare un acces uşor la aceste informaţii.
(3)Se comunică următoarele informaţii privind angajamentul:
a)definiţia fiecărui beneficiu şi a fiecărei opţiuni;
b)durata contractului;
c)metode de reziliere a contractului;
d)metode de plată a primelor şi durata plăţilor;
e)metode de calculare şi atribuire a participaţiilor;
f)indicarea valorilor de răscumpărare şi a celor vărsate şi măsura în care sunt garantate;
g)informaţii privind primele pentru fiecare beneficiu, atât pentru cele principale, cât şi pentru cele suplimentare, după caz;
h)pentru poliţele pe bază de unităţi, definiţia unităţilor pe care sunt bazate beneficiile;
i)indicarea naturii activelor care acoperă contracte cu capital variabil;
j)modalităţi de exercitare a dreptului de reziliere;
k)informaţii generale privind regimul fiscal care se aplică tipului de poliţă;
l)modalităţile de soluţionare a reclamaţiilor privind contractele, formulate de deţinătorii poliţelor de asigurare, asiguraţi sau beneficiarii contractelor, inclusiv, după caz, existenţa unui serviciu de contestaţii, fără a aduce atingere dreptului de a iniţia procedurile judiciare;
m)legea aplicabilă contractului în cazul în care părţile nu au dreptul de a alege sau, în care părţile au dreptul de a alege legea aplicabilă, legea pe care o propune asigurătorul.
(4)În plus, sunt furnizate informaţii specifice pentru a oferi o înţelegere adecvată a riscurilor pe care le implică contractul şi pe care şi le asumă deţinătorul poliţei de asigurare.
(5)Deţinătorul poliţei de asigurare este informat pe întreaga durată a contractului cu privire la următoarele informaţii:
a)condiţiile generale şi speciale;
b)numele întreprinderii de asigurare de viaţă, forma sa juridică, adresa sediului central şi, după caz, a sucursalei care a încheiat contractul;
c)toate informaţiile enumerate la alineatul (3) literele (d)-(j), în cazul unei schimbări a condiţiilor de asigurare sau a unei modificări a legislaţiei aplicabile contractului;
d)în fiecare an, informaţii privind situaţia participării la beneficii;
În cazul în care, în ceea ce priveşte o ofertă de asigurare de viaţă sau încheierea unui contract de asigurare de viaţă, asigurătorul prezintă cifre privind valoarea eventualelor plăţi în afara plăţilor convenite prin contract şi mai mari decât acestea din urmă, asigurătorul oferă deţinătorului poliţei un exemplu de calcul în care este prevăzută eventuala plată la scadenţă, aplicând baza de calcul a primelor şi folosind trei rate diferite ale dobânzii. Aceasta nu se aplică asigurărilor temporare de viaţă şi contractelor pe termen limitat. Asigurătorul informează deţinătorul poliţei într-un mod clar şi cuprinzător că acest exemplu de calcul nu este decât aplicarea unui model de calcul bazat pe simple ipoteze şi că deţinătorul poliţei nu poate deduce din acest exemplu de calcul niciun drept contractual;
În cazul asigurărilor cu participare la profit, asigurătorul informează anual şi în scris deţinătorul poliţei cu privire la situaţia drepturilor sale, incluzând participarea la profit. În plus, în cazul în care asigurătorul prezintă cifre privind eventuala evoluţie a participării la profit, asigurătorul informează deţinătorul poliţei cu privire la diferenţele dintre evoluţia reală şi datele iniţiale.
(6)Informaţiile menţionate la alineatele (2) - (5) sunt formulate în mod clar şi exact, în scris, într-o limbă oficială a statului membru al angajamentului.
Cu toate acestea, aceste informaţii pot fi redactate într-o altă limbă în cazul în care asiguratul solicită şi în care legislaţia statului membru permite acest lucru sau în cazul în care asiguratul este liber să aleagă legea aplicabilă.
(7)Statul membru al angajamentului poate cere întreprinderii de asigurare de viaţă să furnizeze informaţii suplimentare celor enumerate la alineatele (2) - (5) numai în cazul în care sunt necesare pentru ca deţinătorul poliţei de asigurare să înţeleagă exact elementele esenţiale ale angajamentului.
(8)Modalităţile de aplicare a alineatelor (1)-(7) sunt stabilite de statul membru al angajamentului.
Art. 186: Perioada de anulare
(1)Statele membre prevăd ca deţinătorii de poliţe de asigurare care încheie contracte individuale de asigurare de viaţă să dispună de o perioadă între 14 şi 30 de zile de la data la care au fost informaţi de încheierea contractului în care să poată anula contractul în cauză.
Înaintarea unui preaviz de anulare de către deţinătorii de poliţe de asigurare îi eliberează pe aceştia de orice obligaţie viitoare care rezultă din contract.
Alte dispoziţii legale şi condiţiile de anulare sunt determinate de legislaţia aplicabilă contractului, în special cu privire la modalităţile de informare a asiguratului în legătură cu încheierea contractului.
(2)Statele membre pot alege să nu aplice alineatul (1) în următoarele cazuri:
a)în cazul în care contractul are o durată egală sau mai mică de şase luni;
b)în cazul în care, datorită situaţiei deţinătorului poliţei de asigurare sau condiţiilor în care se încheie contractul, acesta nu are nevoie de protecţie specială.
În cazul în care statele membre utilizează opţiunea prevăzută la primul paragraf, acestea specifică acest lucru în legislaţia lor.
Art. 187: Condiţiile poliţelor de asigurare
Condiţiile generale şi speciale ale poliţelor nu includ condiţii destinate să răspundă, într-un caz determinat, circumstanţelor speciale ale riscului care urmează să fie acoperit.
Art. 188: Eliminarea monopolurilor
Statele membre se asigură că sunt eliminate monopolurile privind accesul la activitate pentru anumite clase de asigurări, acordate organismelor stabilite pe teritoriul lor şi menţionate la articolul 8.
Art. 189: Participarea la fonduri naţionale de garantare
Statele membre gazdă pot solicita întreprinderilor de asigurare generală să se afilieze şi să participe, în aceleaşi condiţii ca şi întreprinderile de asigurare generală autorizate pe teritoriul lor, la orice sistem destinat să garanteze plata solicitărilor de despăgubire asiguraţilor şi terţilor lezaţi.
Art. 190: Operaţiunile de coasigurare comunitară
(1)Prezenta secţiune se aplică operaţiunilor de coasigurare comunitară reprezentate de acele operaţiuni de coasigurare comunitară care se referă la unul sau mai multe riscuri clasificate la clasele 3-16 din anexa I partea A şi care îndeplinesc următoarele condiţii:
a)riscul este un risc mare;
b)riscul este acoperit de mai multe întreprinderi de asigurare, în calitate de "coasigurător", una dintre acestea fiind asigurătorul principal, fără să existe o solidaritate între ele, prin intermediul unui contract unic, în schimbul unei prime globale şi pentru aceeaşi perioadă;
c)acest risc este situat în interiorul Comunităţii;
d)pentru garantarea riscului, asigurătorul principal este considerat întreprinderea de asigurare care acoperă totalitatea riscului;
e)cel puţin unul dintre coasigurători participă la contract prin sediul său central sau printr-o sucursală stabilită într-un alt stat membru decât cel al întreprinderii principale de asigurare;
f)asigurătorul principal îşi asumă în totalitate rolul care îi revine în practicarea coasigurării şi, în special, stabileşte condiţiile de asigurare şi de tarifare.
(2)Articolele 147-152 se aplică numai asigurătorilor principali.
(3)Operaţiunile de coasigurare care nu corespund condiţiilor de la alineatul (1) se supun în continuare dispoziţiilor prezentei directive, cu excepţia celor care figurează în prezenta secţiune.
Art. 191: Participarea la coasigurarea comunitară
Posibilitatea întreprinderilor de asigurare de a participa la o coasigurare comunitară nu este subordonată altor dispoziţii decât celor ale prezentei secţiuni.
Art. 192: Rezerve tehnice
Valoarea rezervelor tehnice este determinată de către diferiţi coasigurători în conformitate cu normele stabilite de către statul membru de origine al acestora sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, potrivit practicilor din statul respectiv.
Cu toate acestea, rezervele tehnice sunt cel puţin egale cu cele stabilite de asigurătorul principal în conformitate cu normele statului membru de origine al acestuia.
Art. 193: Date statistice
Statele membre de origine se asigură că coasigurătorii dispun de elementele statistice care evidenţiază importanţa operaţiunilor de coasigurare comunitară la care participă, precum şi statele membre în cauză.
Art. 194: Regimul contractelor de coasigurare în cadrul procedurilor de lichidare
În cazul lichidării unei întreprinderi de asigurare, angajamentele care rezultă din participarea la un contract de coasigurare comunitară sunt executate în acelaşi mod ca şi angajamentele care rezultă din celelalte contracte de asigurare ale acestei întreprinderi, fără deosebire în ceea ce priveşte naţionalitatea asigurătorilor şi naţionalitatea sau cetăţenia beneficiarilor.
Art. 195: Schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere
În scopul punerii în aplicare a prezentei secţiuni, autorităţile de supraveghere ale statelor membre îşi comunică, în cadrul cooperării menţionate în titlul I capitolul IV secţiunea 5, toate informaţiile necesare.
Art. 196: Cooperarea în ceea ce priveşte punerea în aplicare
Comisia şi autorităţile de supraveghere ale statelor membre cooperează strâns pentru examinarea dificultăţilor care pot apărea în aplicarea prezentei secţiuni.
În cadrul respectivei cooperări, se analizează în special practicile care ar putea indica faptul că asigurătorul principal nu îşi asumă rolul care îi revine în practicarea coasigurării sau că riscurile nu implică în mod evident participarea mai multor asigurători la garantarea lor.
Art. 197: Activităţi similare asistenţei turistice
Statele membre pot supune dispoziţiilor prezentei directive activităţile de asistenţă acordate persoanelor în dificultate în alte circumstanţe decât cele menţionate la articolul 2 alineatul (2).
În cazul în care un stat membru face uz de această posibilitate, acesta asimilează activităţile menţionate celor clasificate în clasa 18 din anexa I partea A.
Al doilea paragraf nu aduce atingere în niciun fel posibilităţilor de clasificare prevăzute în anexa I pentru activităţile aparţinând în mod evident altor clase.
Art. 198: Domeniul de aplicare al prezentei secţiuni
(1)Prezenta secţiune se aplică asigurării de protecţie juridică menţionate la clasa 17 din anexa I partea A, prin care o întreprindere de asigurare se angajează, contra plăţii unei prime, să suporte cheltuielile procedurii judiciare şi să furnizeze alte servicii legate direct de acoperirea dată de asigurare, în special cu scopul de a:
a)compensa prejudiciul suferit de asigurat, printr-o soluţionare pe căi amiabile sau printr-o procedură civilă sau penală;
b)apăra sau reprezenta asiguratul în proceduri civile, penale, administrative sau de altă natură sau în legătură cu orice plângere împotriva acestuia.
(2)Prezenta secţiune nu se aplică în niciunul dintre următoarele cazuri:
a)asigurării de protecţie juridică, în cazul în care acest tip de asigurare priveşte litigiile sau riscurile care rezultă din sau sunt legate de utilizarea navelor maritime;
b)activităţii desfăşurate de o întreprindere de asigurare care asigură răspunderea civilă, în scopul de a apăra sau reprezenta asiguratul în orice anchetă sau proces, în cazul în care activitatea respectivă este desfăşurată în acelaşi timp în propriul interes al respectivei întreprinderi de asigurare, în cadrul asigurării respective;
c)în cazul în care un stat membru decide astfel, activităţii de asigurare de protecţie juridică desfăşurată de către un asigurător al asistenţei care îndeplineşte condiţiile următoare:
(i)activitatea este desfăşurată în alt stat membru decât cel în care este situată reşedinţa obişnuită a asiguratului;
(ii)activitatea face parte dintr-un contract care acoperă numai asistenţa furnizată persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor, absenţelor de la domiciliu sau de la reşedinţa obişnuită.
În cazul menţionat la primul paragraf litera (c), contractul precizează clar faptul că acoperirea în cauză se limitează la împrejurările menţionate la litera respectivă şi este auxiliară asistenţei.
Art. 199: Contracte separate
Garanţia de protecţie juridică trebuie să facă obiectul unui contract separat de cel întocmit pentru alte clase de asigurare sau al unui capitol separat al unei poliţe unice, în care se precizează natura garanţiei de protecţie juridică şi, la cererea expresă a unui stat membru, valoarea primei corespunzătoare.
Art. 200: Gestionarea daunelor
(1)Statul membru de origine se asigură că întreprinderile de asigurare adoptă, în conformitate cu opţiunea aleasă de statul membru sau la alegerea proprie, în cazul în care statul membru convine astfel, cel puţin una dintre metodele de gestionare a daunelor prevăzute la alineatele (2), (3) şi (4).
Indiferent de soluţia adoptată, interesul persoanelor cu asigurare de protecţie juridică este considerat garantat într-o modalitate echivalentă, în conformitate cu prezenta secţiune.
(2)Întreprinderile de asigurare trebuie să se asigure că niciun membru al personalului care se ocupă cu gestionarea daunelor privind clasa de asigurare de protecţie juridică sau cu consultanţa juridică în legătură cu această gestionare nu desfăşoară în paralel o activitate similară într-o altă întreprindere care are legături financiare, comerciale sau administrative cu prima întreprindere de asigurare şi care practică una sau mai multe din celelalte clase de asigurare menţionate în anexa I.
Întreprinderile de asigurări compozite se asigură ca niciun membru al personalului care se ocupă cu gestionarea daunelor privind clasa de asigurare de protecţie juridică sau cu consultanţa juridică în legătură cu această gestionare nu desfăşoară în paralel o activitate similară pentru o altă clasă practicată de acestea.
(3)Întreprinderea de asigurare trebuie să încredinţeze administrarea daunelor în legătură cu asigurarea de protecţie juridică unei întreprinderi distincte din punct de vedere juridic. Întreprinderea respectivă trebuie să fie menţionată în contractul sau capitolul separat descris la articolul 199.
În cazul în care întreprinderea de asigurare distinctă din punct de vedere juridic are legături cu o întreprindere de asigurare care practică una sau mai multe dintre clasele de asigurare descrise la partea A din anexa I, membrii personalului întreprinderii distincte din punct de vedere juridic care gestionează cererile de despăgubire sau care oferă consultanţă juridică în legătură cu această gestionare nu pot desfăşura în paralel aceeaşi activitate sau una similară la cealaltă întreprindere de asigurare. Statele membre pot impune aceleaşi cerinţe membrilor organelor administrative, de conducere sau de control.
(4)Contractul stipulează faptul că persoanele asigurate pot apela la un avocat ales de respectivele persoane sau, în măsura în care legislaţia naţională prevede astfel, la orice altă persoană care deţine calificările corespunzătoare, din momentul în care aceştia au dreptul de a solicita daune asiguratorului lor în ceea ce priveşte contractul.
Art. 201: Libertatea de a alege avocatul
(1)Orice contract de asigurare de protecţie juridică prevede în mod explicit că:
a)în cazul în care se face apel la un avocat sau la orice altă persoană cu calificare corespunzătoare potrivit legislaţiei interne, pentru a apăra, reprezenta sau servi interesele persoanei asigurate în orice procedură judiciară sau administrativă, persoana asigurată are libertatea de a alege;
b)persoanele asigurate au libertatea să aleagă un avocat sau, în cazul în care preferă în mod expres şi în măsura în care o permite legislaţia naţională, orice altă persoană cu calificările corespunzătoare, pentru a le servi interesele ori de câte ori survine un conflict de interese.
(2)În sensul prezentei secţiuni, "avocat" înseamnă orice persoană care are dreptul să desfăşoare activităţi profesionale sub una din denumirile prevăzute în Directiva 77/249/CEE a Consiliului din 22 martie 1977 pentru a facilita exercitarea efectivă de către avocaţi a libertăţii de a presta servicii (1).
(1)JO L 78, 26.3.1977, p. 17.
Art. 202: Exceptarea de la libertatea de a alege avocatul
(1)Statele membre pot excepta asigurarea de protecţie juridică de la dispoziţiile articolului 201 alineatul (1), în cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii:
a)asigurarea se limitează la cazurile care apar în urma utilizării vehiculelor rutiere pe teritoriul statului membru în cauză;
b)asigurarea priveşte un contract de acordare de asistenţă în caz de accident sau defecţiune a unui vehicul rutier;
c)nici întreprinderea de asigurare de protecţie juridică, nici asigurătorul de asistenţă nu acoperă orice fel de răspundere;
d)se adoptă măsuri corespunzătoare, astfel încât consultanţa juridică şi reprezentarea fiecărei părţi într-un litigiu să se facă prin avocaţi total independenţi, în cazul în care aceste părţi sunt asigurate pentru protecţie juridică de către aceeaşi întreprindere de asigurare.
(2)O exceptare acordată de în conformitate cu alineatul (1) nu afectează aplicarea articolului 200.
Art. 203: Arbitrajul
Statele membre prevăd, în scopul rezolvării litigiilor între întreprinderea de asigurare de protecţie juridică şi asiguraţi şi fără a aduce atingere oricărei căi de atac prevăzute de legislaţia naţională, o procedură de arbitraj sau o altă procedură ce oferă garanţii comparabile de obiectivitate.
Contractul de asigurare prevede dreptul asiguratului de a recurge la astfel de proceduri.
Art. 204: Conflictul de interese
Ori de câte ori apare conflicte de interese sau neînţelegeri asupra rezolvării unui litigiu, asigurătorul de protecţie juridică sau, după caz, departamentul de soluţionare a daunelor trebuie să informeze asiguratul cu privire la dreptul menţionat la articolul 201 alineatul (1) şi la posibilitatea de a recurge la procedura menţionată la articolul 203.
Art. 205: Eliminarea specializării în asigurări de protecţie juridică
Statele membre elimină toate dispoziţiile care interzic unei întreprinderi de asigurare să desfăşoare în paralel, pe teritoriul lor, asigurări de protecţie juridică şi alte clase de asigurare.
Art. 206: Asigurarea de sănătate ca alternativă la asigurările sociale
(1)Statele membre, în care contractele care acoperă riscurile din clasa 2 din anexa I partea A, se pot substitui parţial sau integral asigurării de sănătate furnizate de sistemul legal de asigurări sociale, pot solicita:
a)respectarea prin contract a dispoziţiilor legale speciale care protejează în acest stat membru interesul general pentru această clasă de asigurare;
b)ca autorităţilor de supraveghere din statul membru în cauză să le fie comunicate condiţiile generale şi speciale pentru acest tip de asigurare, înainte de utilizarea lor.
(2)Statele membre pot solicita ca tehnica de asigurare de sănătate menţionată la alineatul (1) să fie similară celei de asigurare de viaţă în cazul în care sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a)primele plătite sunt calculate pe bază de tabele de frecvenţă a bolilor şi alte date statistice relevante, în cazul statului membru în care este situat riscul, în conformitate cu metodele matematice aplicate în domeniul asigurărilor;
b)se constituie o rezervă de îmbătrânire;
c)asigurătorul nu poate anula contractul decât pe o perioadă de timp stabilită de statul membru în care este situat riscul;
d)contractul prevede posibilitatea de a creşte primele sau de a reduce vărsământul, chiar şi pentru contractele în curs;
e)contractul prevede posibilitatea ca deţinătorii de poliţe de asigurare să schimbe contractul cu unul nou în conformitate cu alineatul (1), propus de aceeaşi întreprindere de asigurare sau aceeaşi sucursală şi având în vedere drepturile pe care le-au dobândit.
În cazul menţionat la primul paragraf litera (e) se ţine seama de rezerva de îmbătrânire, iar o nouă examinare medicală nu poate fi cerută decât în caz de extindere a acoperirii.
Autorităţile de supraveghere din statul membru în cauză publică tabelele de frecvenţă a bolilor şi alte date statistice relevante menţionate la primul paragraf litera (a) şi le transmit autorităţilor de supraveghere din statul membru de origine.
Primele trebuie să fie suficiente, conform unor principii de actu-ariat rezonabile, pentru a permite întreprinderilor de asigurare să îndeplinească toate angajamentele legate de elementele situaţiei financiare. Statul membru de origine solicită ca baza tehnică de calculare a primelor să fie comunicată autorităţilor de supraveghere înainte ca produsul să fie oferit.
Al treilea şi al patrulea paragraf se aplică, de asemenea, în cazul modificării contractelor în curs.
Art. 207: Asigurarea obligatorie pentru accidente de muncă
Statele membre pot cere oricărei întreprinderi de asigurare care încheie asigurări obligatorii pentru accidente de muncă pe teritoriul lor, pe propriile riscuri, să respecte dispoziţiile speciale prevăzute în legislaţia lor naţională pentru această asigurare, cu excepţia dispoziţiilor privind supravegherea financiară, care ţin de competenţa exclusivă a statului membru de origine.
Art. 208: Interzicerea cedării obligatorii a unei părţi din subscriere
Statele membre nu solicită întreprinderilor de asigurare de viaţă să cedeze parte a subscrierii activităţilor enumerate în articolul 2 alineatul (3) uneia sau mai multor organizaţii desemnate în conformitate cu legislaţia naţională.
Art. 209: Primele pentru activităţi noi
Primele pentru activităţi noi trebuie să fie suficiente, în funcţie de presupunerile actuariale rezonabile, pentru a permite întreprinderilor de asigurare de viaţă să îşi îndeplinească angajamentele şi, în special, să constituie rezerve tehnice adecvate.
În acest scop, pot fi luate în considerare toate aspectele situaţiei financiare a unei întreprinderi de asigurare de viaţă, fără ca aportul din resurse, altele decât primele, şi venitul câştigat să fie sistematice şi permanente, astfel încât să pericliteze pe termen lung solvabilitatea întreprinderii în cauză.
Art. 210: Reasigurarea finită
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care încheie contracte de reasigurare finită sau care desfăşoară activităţi de reasigurare finită sunt în măsură să identifice, să măsoare, să monitorizeze, să gestioneze, să controleze şi să semnaleze, în mod corespunzător, riscurile care decurg din respectivele contracte sau activităţi.
(2)Comisia poate adopta acte delegate în conformitate cu articolul 301a, precizând dispoziţiile menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol în ceea ce priveşte monitorizarea, administrarea şi controlul riscurilor care decurg din activităţi de reasigurare finită.

(3)În sensul alineatelor (1) şi (2), reasigurare finită înseamnă reasigurare în cadrul căreia pierderea potenţială maximă, exprimată drept riscul economic maxim transferat, care decurge dintr-un transfer semnificativ atât al riscului de subscriere, cât şi al riscului sincronizării, depăşeşte prima pe întreaga durată a contractului, pentru un cuantum limitat, însă important, în combinaţie cu cel puţin una dintre următoarele caracteristici:
a)luarea în considerare explicită şi materială a valorii în timp a banilor;
b)dispoziţii contractuale destinate să atenueze în timp balanţa economică a relaţiilor dintre părţi, astfel încât să atingă un nivel ţintă de transfer al riscului.
Art. 211: Vehicule investiţionale
(1)Statele membre autorizează stabilirea pe teritoriul lor a unor vehicule investiţionale, sub rezerva autorizării prealabile de către autorităţile de supraveghere.
(2)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a prin care se precizează următoarele criterii conform cărora autorităţile de supraveghere acordă o aprobare:
a)sfera de aplicare a autorizaţiei;
b)condiţii obligatorii care trebuie incluse în toate contractele încheiate;
c)cerinţe de competenţă şi onorabilitate menţionate la articolul 42 pentru persoanele care gestionează vehiculul investiţional;
d)cerinţe de competenţă şi onorabilitate pentru acţionarii şi asociaţii care deţin o participaţie calificată în vehiculul investiţional;
e)proceduri administrative şi contabile solide, mecanisme de control intern adecvate şi cerinţe în materie de management al riscurilor;
f)cerinţe în domeniul contabil, prudenţial şi al informaţiilor statistice;
g)cerinţe de solvabilitate.
(21)(2a)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a articolului 211 alineatele (1) şi (2), AEAPO elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile pentru aprobarea de către autorităţile de supraveghere a înfiinţării de vehicule investiţionale, precum şi la formatele şi machetele care trebuie folosite în sensul alineatului (2) litera (f).
AEAPO transmite Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la 31 octombrie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(22)(2b)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a articolului 211 alineatele (1) şi (2), AEAPO poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare privind procedurile pentru cooperarea şi schimbul de informaţii între autorităţile de supraveghere, în cazul în care vehiculul investiţional care preia riscuri de la o întreprindere de asigurare sau de reasigurare îşi are sediul în alt stat membru decât cel în care este autorizată întreprinderea de asigurare sau de reasigurare.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.

(3)Vehiculele investiţionale autorizate înainte de 31 decembrie 2015 intră sub incidenţa legislaţiei statului membru care le-a autorizat. Cu toate acestea, orice nouă activitate iniţiată de un astfel de vehicul investiţional după această dată intră sub incidenţa alineatelor (1), (2) şi (2a).