Art. 304c. - Art. 304 c : Raport privind riscul legat de durabilitate - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)

Acte UE

Jurnalul Oficial 335

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 304c: Raport privind riscul legat de durabilitate
(1)După consultarea CERS şi pe baza datelor disponibile şi a constatărilor Platformei privind finanţarea durabilă, astfel cum este menţionată la articolul 20 din Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European şi al Consiliului (*16), şi ale ABE, în contextul activităţii desfăşurate de aceasta în temeiul mandatului prevăzut la articolul 501c alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, EIOPA evaluează dacă s-ar justifica un tratament prudenţial specific al expunerilor aferente activelor sau activităţilor asociate în mod substanţial unor obiective de mediu sau sociale. Mai precis, EIOPA evaluează efectele pe care un tratament prudenţial specific al expunerilor aferente activelor şi activităţilor asociate în mod substanţial unor obiective de mediu sau sociale sau asociate în mod substanţial unor prejudicii aduse unor astfel de obiective le-ar putea avea asupra protecţiei deţinătorilor de poliţe şi asupra stabilităţii financiare în Uniune, inclusiv activele legate de combustibili fosili.
(*16)Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investiţiile durabile şi de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO L 198, 22.6.2020, p. 13).
EIOPA prezintă Comisiei un raport privind evaluarea respectivă până la 1 martie 2025. După caz, raportul ia în considerare un posibil tratament prudenţial bazat pe risc al expunerilor aferente activelor şi activităţilor asociate în mod substanţial unor obiective de mediu sau sociale sau asociate în mod substanţial unor prejudicii aduse unor astfel de obiective. Raportul este însoţit de o evaluare a impactului respectivului posibil tratament prudenţial bazat pe risc al expunerilor în cauză asupra întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare.
(2)EIOPA revizuieşte cel puţin o dată la cinci ani, în ceea ce priveşte riscul de catastrofă naturală, domeniul de aplicare şi calibrarea parametrilor standard ai submodulului «risc de catastrofă în asigurarea generală» al cerinţei de capital de solvabilitate, menţionat la articolul 105 alineatul (2) al treilea paragraf litera (b). În scopul acestor revizuiri, EIOPA ţine seama de cele mai recente dovezi ştiinţifice relevante disponibile în domeniul climei şi de relevanţa riscurilor în ceea ce priveşte riscurile subscrise de întreprinderile de asigurare şi de reasigurare care utilizează formula standard pentru calcularea submodulului «risc de catastrofă în asigurarea generală» al cerinţei de capital de solvabilitate.
Prima revizuire în temeiul primului paragraf se finalizează până la 29 ianuarie 2027.
În cazul în care, în cursul unei revizuiri efectuate în temeiul primului paragraf, EIOPA constată că, din cauza domeniului de aplicare sau a calibrării parametrilor standard ai submodulului «risc de catastrofă în asigurarea generală», există o discrepanţă semnificativă între partea din cerinţa de capital de solvabilitate referitoare la catastrofe naturale şi riscul real de catastrofă naturală cu care se confruntă întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, EIOPA prezintă Comisiei un aviz privind riscul de catastrofă naturală.
Avizul privind riscul de catastrofă naturală prezentat Comisiei în conformitate cu al treilea paragraf ia în considerare domeniul de aplicare sau calibrarea parametrilor standard ai submodulului «risc de catastrofă în asigurarea generală» al cerinţei de capital de solvabilitate, în vederea remedierii discrepanţei constatate, şi este însoţit de o evaluare a impactului modificărilor propuse asupra întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare.
(3)EIOPA evaluează dacă şi în ce măsură întreprinderile de asigurare şi de reasigurare îşi evaluează expunerea semnificativă la riscul legat de pierderea biodiversităţii în cadrul evaluării menţionate la articolul 45 alineatul (1). Ulterior, EIOPA evaluează ce măsuri trebuie luate pentru a se asigura că întreprinderile de asigurare şi de reasigurare ţin seama în mod corespunzător de riscurile respective. EIOPA prezintă Comisiei un raport cuprinzând constatările sale până la 30 iunie 2025.
ABE, EIOPA şi ESMA, prin intermediul comitetului comun menţionat la articolul 54 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 şi (UE) nr. 1095/2010, elaborează ghiduri pentru a se asigura că consecvenţa, consideraţiile pe termen lung şi standardele comune pentru metodologiile de evaluare sunt integrate în testele de stres privind riscurile de mediu, sociale şi de guvernanţă. Comitetul comun publică aceste ghiduri până la 10 ianuarie 2026. ABE, EIOPA şi ESMA analizează, prin intermediul comitetului comun respectiv, modalităţile în care riscurile legate de aspectele sociale şi de guvernanţă pot fi integrate în testele de stres.