Art. 245. - Art. 245: Supravegherea tranzacţiilor intragrup - Directiva 2009/138/CE/25-nov-2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II)
Acte UE
Jurnalul Oficial 335
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 245: Supravegherea tranzacţiilor intragrup
(1)Supravegherea tranzacţiilor intragrup se exercită în conformitate cu alineatele (2), (3) şi (3a) din prezentul articol, cu articolul 246 şi cu capitolul III.
(2)Statele membre impun întreprinderilor de asigurare şi de reasigurare, holdingurilor de asigurare şi holdingurilor financiare mixte să transmită supraveghetorului grupului rapoarte periodice, cel puţin anuale, cu privire la orice tranzacţie intragrup importantă efectuată de întreprinderi de asigurare şi de reasigurare din cadrul grupului, inclusiv cele efectuate cu o persoană fizică având legături strânse cu oricare întreprindere din cadrul grupului, cu excepţia cazului în care se aplică articolul 215 alineatul (2).
În plus, statele membre impun furnizarea de rapoarte cu privire la tranzacţiile intragrup extrem de importante imediat ce acest lucru este posibil.
Informaţiile necesare se transmit supraveghetorului grupului de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare care se află la conducerea grupului sau, în cazul în care grupul nu este condus de o întreprindere de asigurare sau de reasigurare, acestea se transmit de către holdingul de asigurare, de către holdingul financiar mixt sau de către întreprinderea de asigurare sau de reasigurare aparţinând grupului care este desemnată de către supraveghetorul grupului după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate şi a grupului.
Tranzacţiile efectuate în interiorul grupului sunt supuse procesului de supraveghere efectuat de către supraveghetorul grupului.
(3)Supraveghetorul grupului, după consultarea celorlalte autorităţi de supraveghere interesate şi a grupului, identifică tipul de tranzacţii intragrup pe care întreprinderile de asigurare şi de reasigurare dintr-un anumit grup trebuie să le notifice în orice circumstanţe. Articolul 244 alineatul (3) se aplică prin analogie.
(31)Pe lângă tranzacţiile intragrup în înţelesul articolului 13 punctul 19, în sensul alineatelor (2) şi (3) de la prezentul articol, autorităţile de supraveghere pot, în cazurile justificate, să impună grupurilor să raporteze şi tranzacţiile intragrup care implică alte întreprinderi decât întreprinderile de asigurare şi de reasigurare, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare din ţări terţe, holdingurile de asigurare şi holdingurile financiare mixte.
(4)Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 301a în ceea ce priveşte definirea unei tranzacţii intragrup semnificative în sensul alineatelor (2) şi (3) de la prezentul articol.
(5)Pentru a asigura o armonizare consecventă în ceea ce priveşte supravegherea tranzacţiilor intragrup, AEAPO poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza modul de identificare a tranzacţiilor intragrup semnificative în sensul alineatului (3).
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.
(6)Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, AEAPO poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile, formatele şi machetele pentru raportarea unor astfel de tranzacţii intragrup în sensul alineatului (2).
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010.