Decizia 676/2025 [A/R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct. 15 şi 23, ale... - Decizia 676/2025

Elena-Simina Tănăsescu	- preşedinte
Asztalos Csaba-Ferenc	- judecător
Mihai Busuioc	- judecător
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dacian-Cosmin Dragoş	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Valentina Bărbăţeanu	- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43-70 din Legea privind plata pensiilor private, precum şi a legii în ansamblul său, formulată de 28 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 12.274 din 16 octombrie 2025 şi constituie obiectul Dosarului nr. 4.411A/2025.

2. De asemenea, pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind plata pensiilor private, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 12.281 din 16 octombrie 2025 şi constituie obiectul Dosarului nr. 4.412A/2025.

3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, se formulează, în esenţă, următoarele critici de neconstituţionalitate:

4. Se susţine că este încălcat principiul egalităţii în drepturi, instituindu-se o discriminare pe criteriul tipului de boală între persoanele care suferă de cancer şi cele care suferă de alte boli grave şi potenţial fatale. Această diferenţiere creează o categorie privilegiată de bolnavi care pot accesa integral propriile economii acumulate în fondurile de pensii private, în timp ce alte categorii de pacienţi, aflaţi în situaţii medicale comparabile sau chiar mai grave din perspectiva prognosticului vital, a gradului de invaliditate şi a impactului asupra calităţii vieţii, sunt private de dreptul de a-şi gestiona propriile resurse financiare.

5. Sunt menţionate exemplificativ o serie de categorii de pacienţi, care suferă de alte afecţiuni decât cele oncologice, şi a căror situaţie justifică, în opinia autorilor obiecţiei, plata integrală a sumelor cu care au contribuit, sunt detaliate şi explicate riscurile vitale şi sunt evidenţiate dificultăţile deosebite cu care aceştia se confruntă: bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare severe; pacienţii care au suferit accidente vasculare cerebrale cu sechele neurologice invalidante majore; persoanele cu insuficienţă renală cronică în stadiu terminal; bolnavii cu afecţiuni neurodegenerative precum boala Alzheimer în stadii moderate spre avansate sau boala Parkinson în stadii avansate; pacienţii cu ciroză hepatică decompensată; persoanele cu diabet zaharat cu complicaţii severe; bolnavii cu boli pulmonare obstructive cronice în stadii avansate; pacienţii cu scleroză multiplă în forme progresive severe.

6. Cu privire la aceştia, autorii sesizării semnalează caracterul arbitrar al discriminării instituite prin legea criticată, considerând că, în absenţa oricărui criteriu obiectiv, raţional şi medical, legea criticată nu oferă nicio justificare medicală, ştiinţifică, statistică sau de altă natură pentru diferenţierea arbitrară între categoriile de bolnavi. Arată că nu există niciun studiu medical, nicio recomandare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, nicio dovadă ştiinţifică şi nicio analiză comparativă care să demonstreze că pacienţii oncologici au o nevoie superioară sau mai legitimă de acces la propriile economii decât pacienţii cu alte boli grave. Autorii sesizării precizează că există criterii medicale relevante şi obiective, stabilite în practica medicală internaţională, care ar trebui să guverneze o legislaţie echitabilă pentru acordarea accesului la propriile economii în situaţii de boală gravă. Este vorba despre: prognosticul vital pe termen scurt, respectiv speranţa de viaţă estimată de către specialişti pe baza datelor clinice, paraclinice şi evolutive ale bolii; gradul de invaliditate şi dependenţă; necesitatea unor tratamente medicale costisitoare care depăşesc capacitatea financiară normală a unui pensionar şi care nu sunt integral acoperite de sistemul public de sănătate; impactul bolii asupra capacităţii de muncă şi asupra veniturilor familiei. Toate aceste criterii medicale obiective, validate ştiinţific şi utilizate în practica medicală internaţională, sunt întrunite în mod egal sau chiar mai pronunţat de numeroase boli nononcologice. Lipsa oricărei referinţe la aceste criterii demonstrează caracterul arbitrar şi neştiinţific al diferenţierii instituite.

7. Se susţine că este încălcat principiul egalităţii, care presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit de lege, nu sunt diferite. Dimpotrivă, situaţii care sunt în mod obiectiv diferite pot justifica, în raport cu scopul specific pe care îl urmăreşte norma legală, tratamente diferenţiate. Cu toate acestea, orice diferenţiere instituită de lege trebuie să fie bazată pe criterii obiective, raţionale, rezonabile şi proporţionale şi trebuie să existe o legătură logică şi necesară între criteriul de diferenţiere ales şi scopul legitim urmărit de legiuitor. Or, situaţiile medicale ale pacienţilor oncologici şi ale pacienţilor cu alte boli grave sunt fundamental similare, dacă nu chiar identice. Astfel, din perspectiva gravităţii medicale, atât cancerul în stadii avansate, cât şi bolile cardiovasculare severe, accidentele vasculare cerebrale majore sau bolile neurodegenerative progresive sunt afecţiuni cu prognostic rezervat sau sever, care pun în pericol viaţa pacientului pe termen scurt sau mediu. Din perspectiva necesităţii accesului la fonduri financiare pentru tratament, toate aceste boli necesită tratamente costisitoare, îngrijiri medicale specializate, dispozitive medicale scumpe, medicamente inovatoare care nu sunt integral decontate de sistemul public şi adaptări ale mediului de viaţă. Din perspectiva impactului asupra calităţii vieţii pacientului şi a familiei acestuia, toate aceste boli grave produc suferinţă fizică şi psihică intensă, reduc dramatic autonomia şi capacitatea de autoîngrijire, necesită suport permanent din partea familiei sau a îngrijitorilor profesionişti şi generează costuri directe şi indirecte substanţiale care epuizează rapid economiile familiale. Din perspectiva impactului social şi economic, toate aceste boli transformă persoane active şi productive în persoane dependente de îngrijire, generează absenţe prelungite de la locul de muncă sau chiar incapacitate totală de muncă şi creează o povară pentru sistemul de sănătate publică şi cel de asistenţă socială. Având în vedere aceste similarităţi evidente, distincţia operată de lege este vădit arbitrară, lipsită de orice raţiune obiectivă şi disproporţionată faţă de orice scop legitim.

8. Se mai susţine că există o suspiciune de influenţă nedeclarată şi de capturare a procesului legislativ. Astfel, caracterul arbitrar şi neexplicat al diferenţierii criticate ridică suspiciuni cu privire la modul în care legea a fost elaborată şi adoptată, în sensul că această diferenţiere ar fi mai degrabă rezultatul unui lobby medical sectorial sau al unor presiuni din partea asociaţiilor de pacienţi oncologici care sunt mai bine organizate decât asociaţiile pacienţilor cu alte boli.

9. Transformarea unei legi economice, care ar fi trebuit să reglementeze în mod neutru şi echitabil accesul cetăţenilor la propriile economii de pensii în diverse situaţii de necesitate, într-un instrument de ierarhizare medicală a suferinţei umane reprezintă o abatere gravă de la principiile unui stat de drept modern şi democratic. Este profund nonetic şi contrar demnităţii umane să se sugereze că suferinţa unui pacient cu cancer este mai demnă de compasiune, mai meritorie de suport legislativ şi mai legitimă în ceea ce priveşte accesul la propriile resurse financiare decât suferinţa unui pacient cu alt tip de afecţiune. Se invocă şi efectul de stigmatizare şi de ierarhizare a valorii umane, arătându-se că prin acordarea unui tratament privilegiat pacienţilor oncologici legea sugerează implicit că viaţa şi suferinţa acestora comportă o valoare superioară vieţii şi suferinţei pacienţilor cu alte boli grave, creând o ierarhie a demnităţii umane bazată pe criteriul naturii bolii, contrar art. 1 alin. (3) din Constituţie.

10. Se mai susţine că legea criticată încalcă dreptul de proprietate privată, garantat de art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie. În argumentarea acestei critici, autorii obiecţiei aduc în discuţie natura juridică a fondurilor de pensii private. În acest sens se arată că, potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, art. 78 alin. (1) din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 1/2020 privind pensiile ocupaţionale, sumele acumulate în conturile individuale reprezintă proprietatea privată a participanţilor. Administratorii fondurilor au doar un drept de gestiune, iar statul exercită o supraveghere publică, fără să dispună de aceste active.

11. Se susţine că soluţiile legislative cuprinse în art. 51, 55, 56, 60 şi 66 din legea criticată instituie limitări ale dreptului de proprietate al participantului asupra activului personal deţinut în contul său şi ale libertăţii contractuale, disproporţionate în raport cu scopul urmărit de legiuitor, prin faptul că (i) obţinerea unei pensii private este condiţionată de încheierea unui contract de plată, (ii) este împiedicată retragerea participantului din contractul de plată şi încasarea integrală a activului personal din contul său individual printr-o plată unică şi (iii) este limitat cuantumul pensiei lunare.

12. Contribuţiile către Pilonul II, în cuantum de 4,75% din salariul brut, reprezintă o parte din remuneraţia muncii prestate de angajat, care este reţinută obligatoriu prin lege pentru a fi investită în vederea asigurării unui venit de pensie suplimentar faţă de pensia publică din Pilonul I. Contribuţiile către Pilonul III sunt şi mai clar marcate ca fiind proprietate privată, deoarece sunt complet voluntare şi rezultă dintr-o decizie liberă şi conştientă a contribuabilului de a economisi o parte din venitul său pentru viitor.

13. Se arată că atât contribuţiile către Pilonul II, cât şi cele către Pilonul III au fost deja supuse impozitării la momentul reţinerii din salariul brut. Salariul brut include impozitul pe venit, astfel încât contribuţia către fondurile de pensii se face dintr-un venit deja impozitat. Aceasta înseamnă că cetăţeanul a plătit deja către stat impozitul datorat pentru veniturile din muncă, iar suma transferată către fondurile de pensii private reprezintă o economie realizată din venitul net disponibil, chiar dacă tehnic este reţinută din salariul brut pentru simplificare administrativă. Prin legea criticată se realizează o restrângere severă şi disproporţionată a dreptului de dispoziţie, respectiv privarea de 70% din proprietate. Se exemplifică diverse situaţii concrete în care cetăţenii ar putea avea nevoie de acces rapid la sume mai mari, pentru a demonstra că restricţia de 70% reprezintă o privare substanţială de dreptul de proprietate şi de libertatea de a dispune de propriile resurse conform propriilor priorităţi şi valori. Statul impune o viziune paternalistă, conform căreia cetăţenii nu sunt suficient de responsabili sau de inteligenţi pentru a-şi gestiona propriile economii.

14. Pentru a argumenta caracterul inechitabil, disproporţionat şi discriminatoriu al acestei restricţii aplicabile regimului fondurilor de pensii private, autorii sesizării fac o comparaţie cu alte forme de economisire şi de investiţii financiare: depozitele bancare, titlurile de stat emise de către Ministerul Finanţelor, fondurile mutuale şi fondurile tranzacţionate la bursă şi chiar investiţiile imobiliare. Consideră că nu există nicio justificare raţională, proporţională şi constituţională pentru această diferenţiere drastică în ceea ce priveşte banii economisiţi în fonduri de pensii private faţă de orice altă formă de economisire disponibilă, când aceşti bani provin din exact aceeaşi sursă - venitul propriu al cetăţeanului, care a fost deja impozitat la momentul obţinerii.

15. Se mai critică neconstituţionalitatea dublei impozitări şi a cumulului dintre această restricţie şi regimul fiscal aplicabil la retragere, susţinându-se că România aplică cea mai defavorabilă combinaţie posibilă dintre restricţii cantitative şi impozitare, combinaţie care echivalează, practic, cu o confiscare parţială a proprietăţii private şi care nu are echivalent în niciuna dintre ţările invocate de Guvern ca justificare pentru această legislaţie. Autorii obiecţiei arată, în esenţă, că se ajunge la o formă de dublă sau chiar triplă impozitare, în primul rând întrucât contribuţiile au fost făcute din salariul brut, care a fost deja supus impozitului pe venit la momentul obţinerii, iar, în al doilea rând, ca urmare a faptului că, la retragere, se aplică din nou CASS de 10% pe partea semnificativă a sumei. În al treilea rând, se aplică impozit pe "câştigul" realizat prin investiţii, deşi acest câştig ar trebui tratat similar câştigurilor de capital din alte investiţii financiare, unde impozitarea este mai favorabilă sau chiar inexistentă sub anumite praguri. România aplică astfel cea mai restrictivă şi mai defavorabilă combinaţie, prin limitarea severă de retragere la doar 30% plus impozitarea semnificativă prin CASS şi impozit pe câştig. Această măsură legislativă echivalează, în termeni practici şi economici, cu o confiscare parţială a proprietăţii private.

16. Se mai susţine că legea supusă controlului de constituţionalitate încalcă libertatea economică şi principiul neretroactivităţii consacrate de art. 45 şi art. 15 alin. (2) din Constituţie.

17. Sub acest aspect, autorii sesizării subliniază natura juridică fundamental distinctă a Pilonului II şi a Pilonului III, iar aplicarea aceloraşi restricţii draconice la ambii piloni ignoră diferenţe fundamentale, care justifică tratamente legislative complet diferite. Astfel, Pilonul II de pensii private, cunoscut şi sub denumirea de pensii private obligatorii, a fost instituit în România prin Legea nr. 411/2004 şi reprezintă o componentă obligatorie a sistemului public de asigurări sociale. Caracterul obligatoriu al Pilonului II derivă din faptul că toţi angajaţii sub o anumită vârstă la momentul introducerii sistemului sunt obligaţi prin lege să contribuie o cotă din salariul lor brut către un fond de pensii administrat privat. În prezent, această cotă este de 4,75% din salariul brut şi este reţinută automat de către angajator, fără ca angajatul să aibă opţiunea de a refuza această contribuţie sau de a opta pentru o altă destinaţie a acestor fonduri. Natura obligatorie a Pilonului II îi conferă o funcţie de protecţie socială imperativă similară celei a Pilonului I, pensiile publice de stat. Dacă această funcţie legitimă de protecţie socială poate justifica, într-o anumită măsură, existenţa unor reglementări mai stricte privind modalitatea de accesare a acestor fonduri, situaţia Pilonului III, cunoscut şi sub denumirea de pensii private facultative, este radical şi fundamental diferită. Acesta reprezintă o componentă complet voluntară, lăsată la libera alegere a fiecărui cetăţean. Contribuţiile la Pilonul III sunt 100% facultative, rezultând dintr-o decizie liberă, conştientă şi autonomă a participantului de a economisi o parte din venitul său curent pentru a-şi suplimenta veniturile de pensie viitoare. Pilonul III reprezintă, în esenţa sa juridică, un contract privat voluntar între două părţi private: pe de o parte, cetăţeanul care doreşte să economisească, iar, pe de altă parte, administratorul fondului de pensii facultative, care este o societate privată autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Acest contract este guvernat de principiile generale ale dreptului civil privind libertatea contractuală, autonomia de voinţă a părţilor şi caracterul consensual al obligaţiilor asumate. La momentul încheierii contractului de aderare la un fond de pensii facultative, participantul şi administratorul negociază şi acceptă o serie de condiţii contractuale, inclusiv schema de investiţii care va fi urmată de fond, nivelul comisioanelor percepute de administrator pentru gestionarea activelor, condiţiile şi modalităţile de retragere a fondurilor acumulate, precum şi opţiunile de lichiditate disponibile în diverse circumstanţe. Pentru Pilonul III, statul nu are niciun interes legitim să impună modalităţi restrictive de retragere care contravin acordului de voinţă dintre părţile contractante. Participantul la Pilonul III a ales în mod liber să economisească într-un anumit mod, într-un anumit fond, cu anumite condiţii negociate, iar intervenţia legislativă care modifică retroactiv aceste condiţii contractuale reprezintă o încălcare gravă a principiului libertăţii contractuale, a principiului securităţii raporturilor juridice şi, în cele din urmă, a dreptului de proprietate privată.

18. Obligarea participantului care îndeplineşte condiţiile pentru deschiderea dreptului la pensie privată să încheie contract de plată cu un fond de plată autorizat (art. 51 din legea criticată), lipsirea acestuia de posibilitatea de a-şi retrage integral activul personal şi limitarea cuantumului avansului din pensie care poate fi primit ca plată unică de către participant (art. 55), restrângerea libertăţii de stabilire a cuantumului pensiei lunare (art. 56, art. 60 şi art. 66) sunt măsuri care nu îşi găsesc justificarea în instrumentul de prezentare şi motivare a legii criticate.

19. Se invocă încălcarea principiului libertăţii contractuale consacrat de art. 45 din Constituţie şi a principiului pacta sunt servanda. Se precizează că, înainte de adoptarea legii contestate, participanţii aveau dreptul, conform legislaţiei existente şi contractelor încheiate, să retragă integral fondurile acumulate fie dintr-o singură tranşă la momentul pensionării, fie eşalonat pe o perioadă de până la cinci ani, conform opţiunii lor libere. Legea contestată intervine cu efect retroactiv asupra tuturor contractelor existente şi modifică fundamental condiţiile de retragere, limitând accesul la maximum 30% din fondurile acumulate sub formă de retragere unică şi impunând eşalonarea restului de 70% pe o perioadă de opt ani sau sub formă de rentă viageră. Această modificare legislativă unilaterală a condiţiilor contractuale reprezintă o încălcare flagrantă a principiului libertăţii contractuale şi a principiului pacta sunt servanda. Participanţii la Pilonul III şi-au asumat contribuţii voluntare pe parcursul mai multor ani sau chiar decenii, bazându-se pe anumite condiţii contractuale negociate şi acceptate la momentul aderării. Modificarea retroactivă a acestor condiţii în defavoarea participantului, fără consimţământul acestuia şi fără nicio compensaţie, echivalează cu o repudiere legislativă a obligaţiilor contractuale asumate de stat prin cadrul legal existent la momentul încheierii contractelor.

20. Se subliniază că în cazul Pilonului III, spre deosebire de Pilonul II, nu poate fi invocată o funcţie imperativă de protecţie socială care ar justifica intervenţia statului. Pilonul III este opţional, iar cei care au ales să contribuie la acest pilon au făcut-o din proprie iniţiativă, în baza unei evaluări personale a avantajelor şi dezavantajelor acestei forme de economisire.

21. Se susţine că se încalcă principiul proporţionalităţii, făcându-se în acest sens referire la testul de proporţionalitate dezvoltat în jurisprudenţa constituţională şi europeană. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Beleyer împotriva Italiei, 2000; Kopecky împotriva Slovaciei, 2004), orice ingerinţă a statului contra proprietăţii trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim de interes public şi să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. În lipsa unui scop clar definit şi a unei compensaţii adecvate, ingerinţa devine o privare de proprietate nejustificată, echivalând cu o expropriere indirectă.

22. Astfel, în ceea ce priveşte scopul legitim urmărit, autorii obiecţiei arată că s-a invocat protejarea cetăţenilor împotriva cheltuirii iresponsabile a economiilor de pensie. Deşi acest scop ar putea părea legitim, reflectând o preocupare paternalistă a statului pentru bunăstarea cetăţenilor, totuşi, legitimitatea acestui scop este profund discutabilă într-o societate democratică matură care respectă autonomia individuală şi libertatea de alegere a adulţilor. Aplicarea acestui paternalism în mod universal tuturor cetăţenilor, fără nicio distincţie sau individualizare, este disproporţionată şi injustă.

23. În ceea ce priveşte adecvarea măsurii la scopul declarat, se arată că, în cazul de faţă, chiar dacă am accepta că protejarea cetăţenilor de cheltuirea iresponsabilă a economiilor reprezintă un scop legitim, restricţia de 70% din dreptul de retragere nu este un mijloc adecvat pentru a atinge acest scop, deoarece restricţia nu diferenţiază între situaţiile în care retragerea integrală ar fi o decizie financiară prudentă şi cele în care ar fi o decizie nesăbuită şi nu abordează în niciun fel problema educaţiei financiare, care este adevărata cauză profundă a eventualelor decizii financiare nesăbuite. De asemenea, restricţia ignoră complet diversitatea situaţiilor personale şi a nevoilor specifice fiecărui pensionar, impunând un regim uniform şi rigid tuturor. Se arată că există numeroase alte soluţii în afară de restricţia drastică de 70% care ar putea atinge scopul declarat, de protejare a cetăţenilor împotriva deciziilor financiare nesăbuite, dar cu o afectare mult mai redusă a dreptului de proprietate şi a autonomiei personale.

24. Autorii sesizării susţin că măsura limitării retragerilor la 30% nu întruneşte nici criteriul echilibrului just sau al raportului rezonabil cost-beneficiu. În ceea ce priveşte beneficiile, arată că sunt în cel mai bun caz speculative şi necuantificate, mai ales că persoanele care au economisit constant timp de zeci de ani pentru pensie, demonstrând prudenţă şi planificare financiară, nu se încadrează în profilul psihologic al persoanelor impulsive şi iresponsabile care ar cheltui rapid toate economiile pe bunuri frivole. În schimb, costurile restricţiei sunt multiple şi substanţiale, afectând nu doar indivizii direct vizaţi, ci şi familiile acestora şi societatea în ansamblu. Astfel, costurile rezidă în pierderea dreptului de dispoziţie asupra a 70% din propriile economii, pierderea autonomiei şi a demnităţii personale.

25. În condiţiile în care expunerea de motive justifică intervenţia legislativă prin necesitatea alinierii sistemului de pensii private din România la principiile de bază ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi absenţa unei legi care să stabilească organizarea şi funcţionarea fazei de plată a pensiilor private, fără a prezenta deficienţele care se impun a fi remediate, măsurile de limitare a atributului de dispoziţie al dreptului de proprietate privată asupra activului personal şi de restrângere a libertăţii contractuale nu îndeplinesc condiţiile de a fi necesare şi proporţionale pentru realizarea unui scop legitim urmărit. Astfel cum este prezentat în expunerea de motive, acumulările realizate prin contribuţiile plătite se regăsesc în conturile individuale ale participanţilor, astfel că nu există vreun impediment pentru ca acestea să fie acordate participanţilor fie ca o plată unică, fie eşalonat într-un interval care nu este semnificativ mai mic decât cel de 8 ani prevăzut la art. 60 din legea supusă controlului.

26. Totodată, măsurile decise sub aspectul limitării dreptului de a dispune cu privire la activul personal deţinut în contul de pensii facultative nu sunt proporţionale scopului legitim urmărit, în condiţiile în care la baza acestui sistem de pensii facultative se află contractul de societate civilă încheiat între participanţi şi administratorii fondurilor, în conformitate cu prevederile Codului civil, materializat sub forma unui act individual de aderare la prospectul schemei de pensii facultative.

27. În aceste condiţii, limitarea dreptului de dispoziţie asupra activului fondului de plată nu este o măsură adecvată pentru atingerea scopului legitim urmărit, neîndeplinind exigenţele testului ingerinţei minime, şi nu păstrează un just echilibru între interesele în concurs, aspect ce este de natură să contravină prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, raportate la art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

28. Mai mult, limitarea valorii pensiei lunare aferente pensiei de tip retragere programată la valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari stabilită pentru sistemul public de pensii, prevăzută la art. 60 alin. (4) din legea criticată, respectiv determinarea valorii pensiei lunare aferente pensiei viagere exclusiv de către furnizor, conform art. 66, măsuri care se aplică atât cu privire la pensiile administrate privat (Pilonul II), dar şi în ceea ce priveşte pensiile facultative (Pilonul III), reprezintă o ingerinţă nejustificată asupra dreptului de proprietate şi libertăţii contractuale, care produce un dezechilibru grav al intereselor în concurs, aspect de natură să contravină prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 136 alin. (5) privind proprietatea, raportate la art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. În lipsa unui scop clar definit şi a unei compensaţii adecvate, ingerinţa devine o privare de proprietate nejustificată, echivalând cu o expropriere indirectă.

29. Totodată, soluţia legislativă potrivit căreia fondurile de pensii private nu vor mai efectua plata pensiilor, urmând să se înfiinţeze entităţi distincte, respectiv fonduri de plată a pensiilor private, cărora li se vor transfera fondurile acumulate şi care urmează să efectueze plăţile către membrii fondului de pensie, este una disproporţionată, care implică multiplicarea riscurilor determinate de posibila insolvenţă fie a fondului de pensii private, fie a fondului de plată a pensiilor private, precum şi a costurilor, având în vedere că fiecare dintre aceste entităţi va percepe propriile comisioane, în scopul acoperirii cheltuielilor şi realizării de profit. În prezent, membrii fondurilor de pensii private se află în raporturi contractuale cu un singur astfel de fond, în vreme ce, în concepţia legii criticate, aceste raporturi contractuale se vor diviza, plata urmând a fi efectuată de o altă entitate, nou-înfiinţată în acest scop, fără a fi fundamentat în mod real de ce sunt necesare această divizare şi multiplicare a costurilor care vor fi suportate de beneficiarii pensiilor private, pe care această divizare o implică.

30. Se susţine că nu există o cerinţă explicită a OCDE privind restricţiile de retragere, deşi Guvernul român, prin documentele de fundamentare a proiectului legii contestate, a invocat în mod repetat, ca justificare pentru adoptarea acestei legislaţii restrictive, necesitatea aderării la organizaţia menţionată. În realitate, OCDE nu impune ţărilor membre sau candidate nicio cerinţă specifică privind procentul exact care poate fi retras din fondurile de pensii private la momentul pensionării. Autorii obiecţiei analizează diversitatea reală a sistemelor de pensii din ţările membre OCDE, susţinând că Guvernul român a făcut o selecţie tendenţioasă a exemplelor prezentate, omiţând deliberat numeroase ţări cu sisteme mult mai favorabile contribuabililor. În acest context, autorii obiecţiei acuză şi o manipulare a procesului legislativ prin invocarea presiunilor externe, întrucât invocarea aderării la OCDE ca justificare principală pentru legislaţia contestată ridică întrebări serioase privind integritatea procesului legislativ şi respectarea suveranităţii decizionale a Parlamentului român.

31. Autorii sesizării invocă şi încălcarea art. 47 din Constituţie, arătând că, pentru persoanele în vârstă şi mai ales pentru cele cu boli grave sau invalidităţi, asigurarea unui nivel de trai decent poate fi complexă şi costisitoare. Aceste persoane au nevoi specifice care depăşesc nevoile de bază ale populaţiei generale, astfel că economiile acumulate de-a lungul vieţii active, inclusiv în fonduri de pensii private, reprezintă adesea singura resursă suplimentară disponibilă pentru a acoperi aceste costuri majore şi pentru a asigura un nivel de trai decent în ciuda bolii sau invalidităţii.

32. Se mai susţine că dispoziţiile legii criticate creează un tratament juridic diferenţiat între participanţi aflaţi în situaţii identice, cum ar fi între persoanele care au cumulat contribuţii anterior modificării şi cele care contribuie ulterior, fără un criteriu obiectiv şi rezonabil. Or, principiul egalităţii nu exclude tratamente diferenţiate, însă acestea trebuie să fie justificate pe raţiuni obiective, să aibă proporţionalitate şi să nu conducă la discriminări arbitrare.

33. Se susţine că este încălcat şi principiul legalităţii, al securităţii raporturilor juridice şi al încrederii legitime, prevăzut de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, legea criticată neîndeplinind cerinţele de accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate. Cu privire la această critică se argumentează că, din examinarea prevederilor cuprinse în capitolul XII al legii referitoare la răspunderea juridică, se ajunge la concluzia că nu sunt respectate criteriile de accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate şi nici principiile legalităţii şi proporţionalităţii în reglementarea infracţiunilor şi contravenţiilor prevăzute de legea criticată.

34. Astfel, conform art. 101 alin. (2) din lege, este incriminată ca infracţiune "furnizarea de către o persoană de activităţi fără a deţine autorizaţia sau aprobarea necesară conform prevederilor prezentei legi". Or, utilizarea unei astfel de exprimări, generale, fără a indica în concret ce fel de activităţi, nu respectă cerinţele de claritate şi previzibilitate ce intră în conţinutul principiului legalităţii.

35. Prevederile art. 102, referitoare la incriminarea contravenţiilor, abundă în neclarităţi şi neconcordanţe. Este indicată, în acest sens, reglementarea paralelă cu privire la fapta prevăzută în cuprinsul art. 102 alin. (1) lit. a) pct. (i), potrivit căruia reprezintă contravenţie nerespectarea "obligaţiilor prevăzute în cuprinsul prezentei legi şi în reglementările A.S.F. emise în aplicarea acesteia", iar, pe de altă parte, în cuprinsul art. 102 alin. (1) lit. c) sunt stabilite contravenţii prin trimitere expresă la normele care instituie obligaţii în sarcina furnizorilor.

36. Se susţine că, pentru respectarea cerinţelor de claritate, previzibilitate şi accesibilitate, era necesară reglementarea unor criterii exprese care să indice modalitatea în care încălcarea obligaţiilor instituite reprezintă contravenţie atunci când pentru constatarea faptei sunt necesare aprecieri de ordin subiectiv din partea organului constatator, cum este cazul obligaţiilor stipulate în cuprinsul art. 21 lit. a) şi c), care vizează desfăşurarea activităţii furnizorilor prin raportare la valori morale, precum "onestitate" sau "corectitudine", sau prin raportare la obligaţii de diligenţă, a căror nerespectare implică o apreciere subiectivă în sarcina personalului însărcinat cu atribuţii de control şi constatare.

37. De asemenea, prin normele de trimitere instituite sunt incriminate drept contravenţii în sarcina furnizorului anumite nerespectări, care, în realitate, nu vizează atribuţiile acestuia. De exemplu, trimiterea la prevederile art. 27 alin. (6) nu stabileşte o obligaţie în sarcina furnizorului, ci în sarcina persoanei care conduce structura de audit. În măsura în care se urmăreşte sancţionarea contravenţională şi a faptelor săvârşite de alte categorii de persoane, textul legal ar trebui să indice în mod expres.

38. Totodată, în cuprinsul art. 102 alin. (1) lit. b) se reţin drept contravenţii "nerespectarea de către depozitar, de către persoanele desemnate să asigure conducerea departamentelor/compartimentelor de depozitare şi/sau custodie, a obligaţiilor acestora în legătură cu activitatea desfăşurată în cadrul sistemului de plată a pensiilor private". Or, utilizarea unei sintagme generice prin raportare la nerespectarea "obligaţiilor" nu respectă principiul legalităţii şi exigenţele constituţionale trasate de Curtea Constituţională în situaţii similare.

39. Soluţia prevăzută la art. 102 alin. (5) din lege, prin care sunt stabilite limitele minime şi maxime ale amenzii pentru persoane fizice de la 2.000 la 2.000.000, iar pentru persoane juridice de la 0,1% la 0,5% din cifra de afaceri, conduce la încălcarea principiului proporţionalităţii, întrucât fixarea unor limite atât de extinse face greu de individualizat în concret cuantumul sancţiunii în raport cu gradul de periculozitate a faptei, lăsând la aprecierea organului constatator o marjă nejustificat de largă de aplicare a cuantumului.

40. Se mai invocă nerespectarea cerinţelor de calitate şi previzibilitate şi referitor la definiţia prevăzută la art. 3 alin. (1) pct. 23 furnizorilor de pensii private, întrucât nu rezultă de câte ori şi potrivit cărui act normativ este realizată autorizarea furnizorilor de pensii private, în condiţiile în care se face referire la sintagmele "a căror autorizare este în vigoare" şi "care sunt autorizate de către ASF în conformitate cu prevederile prezentei legi". Textul astfel propus nu determină cu precizie şi fără echivoc regimul juridic aplicabil furnizorilor de pensii private.

41. Referitor la definiţia prevăzută la art. 3 alin. (1) pct. 31 cu privire la "persoana afiliată", se susţine că ipotezele normative cuprinse la lit. d) şi e) se suprapun, determinând un paralelism legislativ, interzis de prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

42. Referitor la condiţiile de autorizare, utilizarea repetată a sintagmelor "documente prevăzute în reglementările A.S.F.", "în reglementările A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi" [art. 5 alin. (1) lit. g, art. 7 alin. (1), art. 9] este neclară, imprimă un caracter neprevizibil condiţiilor de autorizare/respingere a autorizării şi este de natură să încalce principiul ierarhiei actelor normative, câtă vreme se instituie posibilitatea extinderii documentelor necesare în vederea autorizării printr-un act normativ de nivel infralegal. Critica este valabilă în toate situaţiile cuprinse în lege prin care se deleagă stabilirea unor condiţii esenţiale printr-un act normativ infralegal, emis de A.S.F [spre exemplu, art. 8 lit. b), art. 9 lit. b), art. 12 alin. (1) lit. b), art. 13 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 22 alin. (1), art. 28 alin. (1) lit. i)].

43. Se mai arată că instituirea, prin art. 11 alin. (2), a posibilităţii ca, în procedura de autorizare, A.S.F. să poată solicita "documente şi informaţii suplimentare", nereglementate la nivel de lege, încalcă principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii.

44. La art. 12 alin. (1) lit. b) nu rezultă ce presupune "a încălcat grav prevederile prezentei legi şi/sau ale reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea acesteia", în procedura de retragere a autorizării furnizorului.

45. La art. 18 alin. (2) lit. b) este neclar ce presupune situaţia financiară solidă de care trebuie să dispună entitatea, iar la lit. e) nu este clar ce implică probitatea morală a persoanelor fizice.

46. La art. 20 alin. (2), soluţia privind respingerea motivată a solicitării de fuziune sau divizare pentru "orice alte situaţii stabilite prin reglementările ASF" echivalează cu o extindere nepermisă a motivelor de refuz, care încalcă principiul previzibilităţii şi securităţii juridice, fiind lăsate la latitudinea autorităţii de reglementare. Or, se impunea ca motivele de refuz să fie reglementate prin norme primare, iar nu la nivel infralegal. Aceeaşi critică este valabilă şi pentru soluţia cuprinsă la art. 22 alin. (1).

47. La art. 21 lit. b) se reglementează obligaţia furnizorului de a evita conflictele de interese, însă noţiunea nu este definită în cuprinsul legii şi nici nu există vreo normă de trimitere la legislaţia specială aplicabilă în materie pentru determinarea conţinutului conceptului.

48. La art. 39 nu este clar ce presupun "cerinţele de competenţă profesională", norma fiind lipsită de precizie şi previzibilitate.

49. Este neclară şi natura juridică a fondului de plată, prevăzut la art. 43, în condiţiile în care, pe de o parte, potrivit art. 3 pct. 20, acesta este entitatea constituită printr-un contract de societate, iar, pe de altă parte, contractul de societate este calificat drept contract de adeziune, deşi se prevede, în acelaşi timp, că este guvernat de Codul civil. Natura neclară a acestui contract imprimă un caracter neprevizibil regimului juridic aferent fondurilor de plată.

50. Reglementările privind contractul de plată sunt neclare, determinând dificultăţi în aplicarea acestor norme. Astfel, potrivit definiţiei contractului de plată de la art. 3 alin. (1) pct. 15, obiectul contractului nu este plata pensiei, ci garantarea plăţii pensiei şi manifestarea acordului de voinţă de a fi parte la contractul de societate, respectiv la fondul de plată a pensiilor private. Potrivit art. 44 alin. (5), "contractul de societate reprezintă un contract-cadru de adeziune la care membrul devine parte prin semnarea/încheierea contractului de plată". Or, contractul-cadru şi contractul de adeziune reprezintă două tipuri distincte de contracte, care se exclud, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1.175 şi art. 1.176 alin. (1) din Codul civil.

51. La art. 51 alin. (2) este neclară sintagma "cu respectarea prevederilor legale aplicabile, inclusiv a celor referitoare la valoarea minimă garantată conform legii sau prospectului". Din această perspectivă, multiplele texte care cuprind sintagma sau fac referiri la "prevederi legale în vigoare", "condiţii legale aplicabile", fără circumstanţierea acestora, imprimă un caracter neclar legii.

52. La art. 67 alin. (6) este neclară situaţia juridică a pensiei neplătite între data suspendării şi data de la care se reia plata acesteia, având în vedere că membrul, beneficiarul sau supravieţuitorul are un drept de proprietate asupra pensiei.

53. Se mai arată că legiuitorul a omis să reglementeze norme tranzitorii referitoare la situaţia raporturilor juridice în derulare, născute din aderarea la fondurile de pensii private reglementate potrivit prevederilor Legii nr. 411/2004, la fondurile de pensii facultative reglementate de Legea nr. 204/2006, respectiv la fondurile de pensii ocupaţionale reglementate de Legea nr. 1/2020, în ceea ce priveşte plata activului personal acumulat, aspect de natură să afecteze raporturile juridice încheiate sub imperiul legislaţiei anterioare, prin limitarea dreptului participanţilor la fondurile de pensii administrate privat de a dispune liber de propriile economii acumulate în contul de pensie în sensul de a solicita plata integrală a valorii activului personal transferat către fondul de plată, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie privind principiul securităţii raporturilor juridice. Cetăţenii trebuie să poată anticipa consecinţele juridice ale normelor şi să se bazeze pe continuitatea reglementărilor în care şi-au plasat încrederea. Participanţii la fondurile de pensii şi-au constituit economiile şi şi-au planificat viitorul financiar în baza cadrului legal stabilit de Legea nr. 411/2004, de Legea nr. 204/2006 şi de Legea nr. 1/2020, care garantau proprietatea individuală şi caracterul privat al activelor personale. Modificarea intempestivă a acestor garanţii, fără o perioadă de tranziţie rezonabilă şi fără consultarea publică efectivă, precum şi prin caracterul imprevizibil al soluţiilor normative şi retroactiv în efecte, contravine principiului securităţii juridice şi afectează încrederea legitimă a cetăţenilor în ordinea juridică.

54. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere.

55. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră, în esenţă, în ceea ce priveşte pretinsa discriminare instituită prin legea criticată între bolnavii oncologici şi cei care suferă de alte boli grave, că nu poate fi reţinută, întrucât principiul egalităţii, reglementat de art. 16 din Constituţie, se referă la o egalitate juridică formală şi nu la o egalitate de condiţii. Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice nu poate implica ideea de uniformizare, ci presupune şi dreptul la diferenţiere în tratament juridic, dacă situaţiile în care se află cetăţenii sunt diferite. Altfel spus, situaţiilor egale trebuie să le corespundă un tratament juridic egal, iar pentru situaţii diferite, tratamentul juridic trebuie să fie diferit. Nicio categorie de pacienţi cu afecţiunile enumerate în cuprinsul sesizării nu sunt în situaţii egale, toate afecţiunile respective beneficiază de drepturi de la cele generale şi egale la cele particulare, de programe guvernamentale diferite în funcţie de particularităţile fiecărei afecţiuni. În contextul celor argumentate de autorii sesizării, orice drept stabilit prin programele guvernamentale de sănătate şi protecţie socială acordate pacienţilor oncologici sau transplantaţi, pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare sau degenerative ar fi susceptibil de discriminare a altor pacienţi. Autorii sesizării au adus în discuţie categorii de afecţiuni cu speranţă scăzută de viaţă pentru a conduce la ideea unor "cazuri egale", dar, în realitate, acestea nu sunt tratate în mod egal de practica medicală şi politicile publice de prevenire şi tratare.

56. Cu privire la suspiciunile de "influenţă nedeclarată", de "capturare a procesului legislativ" şi de "ierarhizare medicală a suferinţei umane" consideră că argumentele invocate se referă, în principal, la elemente care ţin de oportunitatea reglementării. Or, din art. 61 alin. (1) din Constituţie, care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, rezultă că este voinţa exclusivă a acestuia de a alege modalitatea concretă de legiferare, în raport cu obiectul de reglementare şi scopurile politicii sale legislative.

57. Cu referire la critica ce implică o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată, consideră că nici aceasta nu este întemeiată. În acest sens arată că prevederea legală potrivit căreia membrul unui fond de plată poate să primească doar maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată nu afectează proprietatea asupra sumelor acumulate prin cotizaţia lunară la fondul de pensie privată. Activul acumulat prin contribuţia lunară se transferă ulterior în patrimoniul membrului unui fond de plată etapizat şi eşalonat, art. 59 alin. (1) din legea contestată stabilind clar că "membrul este proprietarul activului personal din contul său". Prin urmare, sunt stabilite limitele procentuale de transfer şi perioada de eşalonare a plăţilor şi nu poate fi pusă în discuţie pierderea ori afectarea dreptului de proprietate asupra activului personal al membrului unui fond de plată. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, dar limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate.

58. Cu privire la pretinsa dublă impozitare, arată că autorii invocă ipoteze circumstanţiale din perspectivă interpretativă care nu sunt în legătură cu actul normativ supus controlului de constituţionalitate, plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate în cuantum de 10% pentru pensiile private fiind reglementată de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Or, susţinerile privind înţelegerea conţinutului normelor criticate prin corelare cu alte dispoziţii legale vizează interpretarea şi aplicarea legilor în cauzele deduse judecăţii, operaţiuni care nu se pot circumscrie controlului de constituţionalitate.

59. Consideră că nu poate fi reţinută nici invocarea prevederilor art. 45 referitoare la libertatea economică, pe motiv că legea ar interveni asupra tuturor contractelor existente. În acest sens precizează că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit că libertatea economică nu reprezintă un drept absolut, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor (Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011) şi că accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, statul având obligaţia să impună reguli de disciplină economică (Decizia nr. 362 din 25 martie 2010). Din această perspectivă, Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că prin legea criticată se stabilesc reguli necesare, suficiente şi posibile care suplinesc soluţiile normative incomplet configurate cu privire la faza de plată a pensiilor private şi sunt adoptate soluţii aliniate cu practicile curente din alte state membre ale Uniunii Europene, compatibile cu specificul pieţei de pensii private din România şi în concordanţă cu dezideratele sociale de perspectivă în domeniu. La identificarea şi analizarea efectelor economice şi sociale pe care le produc reglementările criticate, potrivit expunerii de motive, Guvernul evidenţiază perspectiva demografică în care cele mai însemnate valori eligibile la plată sunt consemnate ca fiind aşteptate începând cu anul 2030, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de pensionare de către un număr însemnat de participanţi la fondurile de pensii private, evoluţie care, în mod evident, necesită reconsiderarea modalităţilor de implementare iniţială a politicilor publice în materie. Adoptarea actului normativ criticat pune în balanţă libertatea economică cu alte drepturi şi valori constituţionale şi realizează un just echilibru între reglementarea cadrului de desfăşurare a activităţii furnizorilor de pensii private şi a fondurilor de plată a pensiilor private şi instituirea mecanismelor menite să garanteze plata pensiilor private către beneficiari.

60. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie arată, în primul rând, că intrarea în vigoare a legii criticate urmează să se producă la un an de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, ca efect al dispoziţiilor art. 113. Ca atare, legea criticată nu conţine prevederi cu caracter retroactiv, textele normative urmând să îşi găsească aplicarea de la momentul intrării în vigoare exclusiv, cu respectarea considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 330 din 27 noiembrie 2001, potrivit cărora "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare".

61. Regula pacta sunt servanda, menţionată de autorii sesizării, presupune luarea în considerare a unor elemente precum buna-credinţă şi echitatea atunci când are loc o schimbare fundamentală a condiţiilor de executare a contractului (Decizia Curtea Constituţională nr. 623 din 25 octombrie 2016). Or, legea criticată răspunde acestor cerinţe, completarea cadrului normativ aplicabil pensiilor private prin reglementarea fazei de plată şi a condiţiilor pentru operaţionalizarea acesteia contribuind la o mai bună planificare a resurselor beneficiarilor după retragerea din activitate. Prin reglementarea unui cadru predictibil pentru plata activelor, legea conferă participanţilor perspectiva că sumele economisite vor fi transformate în venituri certe care le vor spori autonomia financiară, iar prin soluţiile normative promovate se edifică un sistem mai puţin vulnerabil în faţa evoluţiei demografice negative.

62. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie privind principiul proporţionalităţii, preşedintele Camerei Deputaţilor consideră, de asemenea, că este neîntemeiată, inclusiv prin prisma testului de proporţionalitate dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ale cărui cerinţe sunt întrunite în mod cumulativ de actul normativ dedus controlului de constituţionalitate, şi, prin urmare, "limitarea" pretinsă este adecvată, necesară şi proporţională cu scopul urmărit. Astfel, simpla existenţă a unor scenarii alternative nu este suficientă pentru a demonstra în mod incontestabil că restricţia de 70% adoptată de legiuitor nu este necesară. Autorii sesizării susţin existenţa unor opţiuni care ar implica mai puţine restricţii, fără a analiza însă dacă opţiunile menţionate conduc către acelaşi rezultat ori către un rezultat similar. Simpla prezentare, chiar exhaustivă, a unor scenarii alternative nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

63. Preşedintele Camerei Deputaţilor observă că, în motivarea criticii de neconstituţionalitate, se face o analiză comparativă a legislaţiilor altor state membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în privinţa sistemelor de pensii private, promovându-se necesitatea ca legiuitorul să instituie un sistem de retragere fără restricţii, care să confere flexibilitate şi autonomie maximă persoanelor în gestionarea propriilor economii de pensie şi libertatea totală de a-şi gestiona activele, dar autorii obiecţiei ignoră circumstanţele unice prezentate în expunerea de motive. În acest sens, arată că intervenţia legislativă este justificată în cuprinsul documentelor de fundamentare ale Guvernului prin necesitatea alinierii sistemului de pensii private din România la principiile de bază ale OCDE, impunându-se o reformă cu privire la funcţionarea fazelor de plată a pensiilor private. Mai consideră că datele statistice şi informaţiile cu privire la reformele recente privind sistemul de plată a pensiilor private în alte state membre OCDE nu se pot reţine ca veritabile critici de neconstituţionalitate privitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.

64. Referitor la pretinsa "manipulare a procesului legislativ prin invocarea presiunilor externe", prin care se pun la îndoială chiar "integritatea procesului legislativ şi respectarea suveranităţii decizionale a Parlamentului român", apreciază că autorii sesizării se află într-o vădită eroare, întrucât în cazul actului normativ dedus controlului de constituţionalitate a fost parcursă procedura legislativă prevăzută de Constituţie, nefiind "o simplă ratificare formală a unei decizii deja luate în altă parte", susţinerile din motivarea sesizării fiind în profund dezacord atât cu rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, cât şi cu procedurile parlamentare aplicabile edictării legilor.

65. Consideră că nici susţinerile prin raportare la art. 47 din Constituţie nu pot fi reţinute ca viciu de neconstituţionalitate a legii contestate. Arată, în acest sens, că, în jurisprudenţa sa în materie, Curtea Constituţională a subliniat că obligaţia statului de a asigura un nivel de trai decent trebuie apreciată concret, în funcţie de împrejurările social-economice în care se manifestă acest rol al statului, în funcţie, aşadar, de o serie de factori conjuncturali, neavând un conţinut determinat (Decizia nr. 366 din 22 martie 2011). Curtea Constituţională a statuat constant că atunci când se evaluează nivelul de trai "decent" al vieţii nu este posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil, prin urmare, stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat decent trebuie apreciată de la caz la caz, printre coordonatele relevante fiind: situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare, precum şi modul de organizare a societăţii la un anumit moment (Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011). În acelaşi sens, precizează că nici dreptul Uniunii Europene nu aduce atingere competenţei statelor membre de a-şi organiza sistemele de securitate socială şi, în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii, îi revine fiecărui stat membru sarcina de a stabili în legislaţia sa condiţiile de acordare a prestaţiilor în materie de securitate socială (Hotărârea din 4 februarie 2015, Cauza Office national de l’emploi împotriva lui Marie-Rose Melchior).

66. În final, menţionează că din consultarea expunerii de motive reiese faptul că "la elaborarea proiectului de lege, grupul de lucru a identificat nevoile participanţilor, elemente şi date statistice relevante, astfel încât participanţii şi beneficiarii să obţină cel mai bun rezultat la pensionare. Au fost analizate şi studiate utilizarea celor mai bune practici în structurarea fazei de plată a pensiilor private din statele membre UE".

67. Referitor la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia soluţiile legislative cuprinse în art. 51, 55, 56, 60 şi 66 din legea supusă controlului instituie limitări ale dreptului de proprietate al participantului asupra activului personal deţinut în contul său şi ale libertăţii contractuale, disproporţionate în raport cu scopul urmărit de legiuitor, consideră că nu poate fi reţinută. Sub acest aspect, precizează că prin Decizia nr. 639/2024 Curtea Constituţională a reţinut că nici Constituţia şi nici vreun instrument juridic internaţional nu prevăd cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Acesta se stabileşte prin legislaţia naţională. În aceste condiţii, legiuitorul poate să prevadă şi o limită minimă a cuantumului pensiei, precum şi plafonul maximal al acesteia. Referitor la critica formulată din perspectiva dreptului de proprietate, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Decizia din 2 martie 2006, pronunţată în Cauza Mamonov împotriva Rusiei), art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la respectarea bunurilor nu poate fi înţeles în sensul că îndreptăţeşte o persoană la o pensie într-un anumit cuantum.

68. În ceea ce priveşte pretinsa limitare a drepturilor fundamentale, arată că, prin aplicarea testului de proporţionalitate, Curtea Constituţională a precizat în mod constant că orice ingerinţă asupra unui drept fundamental trebuie să îndeplinească testul proporţionalităţii, respectiv: să fie adecvată, necesară şi proporţională cu scopul urmărit. Or, eventualele modificări privind organizarea efectuării plăţii în sistemul pensiilor private pot fi admise, de principiu, dacă sunt prevăzute de lege şi respectă rigorile constituţionale cu privire la necesitate şi adecvare, cu respectarea principiului proporţionalităţii enunţat.

69. Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că, prin adoptarea de către Parlament a reglementării criticate, adecvată nevoilor participanţilor, realităţilor socioeconomice ale României şi în conformitate cu cele mai bune practici în materie din celelalte state din Uniunea Europeană şi OCDE, legiuitorul nu neagă existenţa şi întinderea dreptului de proprietare pe care participantul la fondul de pensii administrate privat îl deţine asupra activelor acumulate, scopul legitim al acesteia fiind acela ca, pe baza unor principii clare şi rezonabile de organizare a sistemului de plată a pensiilor private, să se asigure garantarea dreptului în discuţie, în contextul menţinerii stabilităţii, sustenabilităţii şi echităţii sistemului de pensii din România.

70. Mai precizează că legea criticată reprezintă o măsură prioritară, esenţială pentru completarea legislaţiei privind sistemul de pensii private din România, justificată atât de necesitatea alinierii acestuia la standardele internaţionale promovate de OCDE, cât şi de imperativul garantării predictibilităţii şi operaţionalizării fazei de plată a pensiilor administrate privat, în sensul rambursării integrale a activului acumulat de un număr de participanţi în continuă creştere, al continuării investirii sumelor după deschiderea plăţilor eşalonate, al reducerii riscurilor investiţionale, al aplicării unui tratament fiscal mai avantajos decât retragerea într-o singură tranşă, prin plasarea sumei reprezentând valoarea plăţii lunare aferente pensiei de tip retragere programată la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, deci sub pragul de la care se aplică impozitul pe venit şi reţinerea contribuţiei la CASS.

71. Apreciază că nu pot fi reţinute nici pretinsele încălcări ale principiului legalităţii, securităţii raporturilor juridice şi al încrederii legitime, rezultate, potrivit criticilor formulate, din nesocotirea criteriilor de accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate şi a principiilor legalităţii şi proporţionalităţii în reglementarea infracţiunilor şi contravenţiilor prevăzute de legea contestată. Sub acest aspect, consideră că limbajul juridic folosit de legiuitor este clar, predictibil şi neechivoc, din conţinutul acestuia lipsind pasajele obscure sau soluţiile normative contradictorii. Dispoziţiile sunt redactate într-un stil specific normativ, prezentând norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în sensul lor curent din limba română, respectând cerinţele de calitate a legii prevăzute de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 sub aspectul clarităţii, previzibilităţii şi preciziei normei, cerinţe care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie.

72. Precizează că legislaţia în vigoare care reglementează supravegherea financiară vizează atât norme-cadru, cum sunt cele prevăzute de legea contestată, cât şi reglementări juridice specifice, cu caracter infralegal, elaborate de autoritatea de supraveghere în domeniu. Ca atare, dispoziţii privind constatarea şi aplicarea contravenţiilor administrative în materie economică/de supraveghere financiară pot fi cuprinse în norme şi reglementări tehnice adoptate de autoritatea competentă (A.S.F.), dacă aceste reglementări se înscriu în limitele mandatului legislativ. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care statuează, cu privire la reglementările secundare în materie, că acestea "asigură supravegherea sistemului de pensii private şi acoperă toate ariile de activitate ale administratorilor de fonduri de pensii private" (Decizia nr. 187 din 4 aprilie 2023, paragraful 53). În deplină concordanţă cu jurisprudenţa amintită, cu privire la critica referitoare la absenţa unei prevederi legale exprese, opinează că legiuitorul a avut în vedere, prin norme edictate clar, precis şi lipsit de echivoc, trimiterea la reglementări A.S.F., pentru proceduri şi norme tehnice prevăzute, spre exemplu, în mod expres, la art. 57 din legea supusă contestării. De asemenea, dispoziţiile legii deduse controlului de constituţionalitate reglementează fără echivoc aspecte legate de protejarea corespunzătoare a intereselor membrilor şi moştenitorilor, segregarea activităţilor, reguli de evaluare şi obligaţii de informare şi conferă A.S.F. competenţa de a adopta reglementări detaliate referitoare la investiţii, evaluarea activelor, calculul contravalorii activului, proceduri de constatare a contravenţiilor etc.

73. Cu privire la criticile privind folosirea în cuprinsul legii a unor termeni cu caracter general, apreciază că, în aplicarea dispoziţiilor Legii privind plata pensiilor private, autoritatea competentă în materie (A.S.F.) este autorizată să adopte norme tehnice, transparente şi accesibile. Prin urmare, noţiunile dobândesc conţinutul necesar prin reglementările A.S.F., adoptate în exercitarea competenţelor conferite de legea contestată. Lipsa unei reglementări exhaustive în normele-cadru este justificată şi constituţională, invocând, în acest sens, cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 80 din 25 aprilie 2025.

74. În ceea ce priveşte limitele prea extinse ale sancţiunilor reglementate la art. 102 alin. (5) din legea criticată, arată că o asemenea modalitate de legiferare este uzuală în reglementarea economică pentru a asigura aplicarea unor sancţiuni proporţionale în raport cu gravitatea faptei sancţionate. Proporţionalitatea nu impune un cuantum fix prevăzut de lege, permite moderarea sancţiunii în funcţie de gravitate, repetitivitate, urmări concrete, circumstanţe atenuante/agravante, în conformitate cu standardele constituţionale. De asemenea, legea criticată prevede proceduri de autorizare, avizare, drepturi de informare, cerinţe de capital, segregare a activelor şi control, mecanisme care reduc riscul de aplicare arbitrară a sancţiunilor. Totodată, criticile cu privire la o pretinsă dificultate în aplicarea sancţiunilor sunt nejustificate, dat fiind faptul că dispoziţiile art. 103 alin. (4) din lege instituie posibilitatea contestării în instanţă a procedurii de constatare şi aplicare a sancţiunilor, precum şi a actelor adoptate de A.S.F., la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal, în termen de 30 de zile de la data comunicării, ceea ce reprezintă o garantare a respectării dreptului unei persoane vătămate de a se apăra împotriva unei posibile aplicări incorecte a sancţiunii.

75. Cu privire la criticile autorilor sesizării asupra anumitor sintagme/definiţii din legea supusă controlului de constituţionalitate, apreciază că nu pot fi reţinute.

76. Astfel, definiţia "furnizorului de pensii private", prevăzută la art. 3 alin. (1) pct. 23 din lege, are caracter clar şi precis. De altfel, legiuitorul a consacrat în întregime secţiunea 1 a capitolului II reglementării normelor referitoare la autorizarea furnizorului.

77. În definiţia sintagmei "persoana afiliată", prevăzută la art. 3 alin. (1) pct. 31, nu există niciun paralelism legislativ. În opinia sa, autorul sesizării se află într-o eroare, în legea criticată nefiind reglementată lit. e). Prin urmare, nu poate exista un paralelism legislativ între o literă inexistentă şi lit. d).

78. Utilizarea repetată a sintagmelor "documente prevăzute în reglementările A.S.F.", respectiv "în reglementările A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi" este clară şi respectă principiul ierarhiei actelor normative. Nu se poate susţine "posibilitatea extinderii documentelor necesare în vederea autorizării printr-un act normativ de nivel infralegal", inclusiv în ceea ce priveşte "toate situaţiile cuprinse în lege prin care se deleagă stabilirea unor condiţii esenţiale printr-un act normativ infralegal, emis de A.S.F.", întrucât A.S.F. este o autoritate administrativă autonomă, reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, ale cărei competenţe sunt expres stabilite de lege. Dintre vastele competenţe, preşedintele Camerei Deputaţilor aminteşte art. 2 alin. (1) lit. c), conform căruia "A.S.F. exercită atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control asupra sistemului de pensii private", respectiv art. 3 alin. (1) lit. a) şi b): "supravegherea exercitată de A.S.F. (...) se realizează prin: acordarea, suspendarea, retragerea ori refuzul acordării, după caz, în condiţiile legii, de autorizaţii, aprobări, avize, atestate, derogări; emiterea de reglementări, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;". Pe de altă parte, legislaţia primară de nivel organic [prezenta lege adoptată de Parlament în virtutea rolului acestuia consfinţit la art. 61 alin. (1) din Constituţie] stabileşte principiile, domeniul, cadrul general şi limitele competenţelor A.S.F. Aşadar, reglementările A.S.F. au caracter subsecvent, tehnic şi executoriu, fiind acte normative secundare, emise în aplicarea legii, ceea ce este în acord atât cu prevederile constituţionale, cât şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Principiul legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie nu interzice ca legea să prevadă detalii de aplicare prin alte acte normative, atât timp cât legea stabileşte limitele, obiectul şi scopul reglementării ulterioare. Aşadar, prin actul normativ subsecvent nu se poate modifica sau suplini voinţa legiuitorului, acest act fiind emis în aplicarea legii, nu în locul ei. În acest caz, sintagma "reglementările A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi" indică tocmai limitarea competenţei A.S.F. la domeniul de executare a legii, nu o delegare neconstituţională. Totodată, sintagma "documente prevăzute în reglementările A.S.F." nu este lipsită de claritate, ci, dimpotrivă, legiuitorul a optat pentru utilizarea acesteia tocmai pentru a avea în vedere atât actele normative emise deja de A.S.F., cât şi pe cele care vor fi reglementate în aplicarea legii criticate. În mod similar, nici sintagma "orice alte situaţii stabilite prin reglementările A.S.F.", menţionată la art. 20 alin. (2) din lege, nu echivalează cu o extindere nepermisă a motivelor de refuz.

79. Sintagma "a încălcat grav", din cuprinsul art. 12 alin. (1), nu poate fi considerată neclară, având în vedere că aprecierea gravităţii unei fapte se realizează individual, de la caz la caz. Astfel, ţinând cont de multitudinea situaţiilor în care pot apărea încălcări ale prevederilor prezentei legi, enumerarea exhaustivă a acestor încălcări grave ar fi imposibilă. De altfel, potrivit art. 100 alin. (3) lit. a) din legea criticată, A.S.F. este autoritatea în măsură să aprecieze gravitatea încălcărilor dispoziţiilor legale, ţinând cont de principiul proporţionalităţii.

80. Sintagmele "situaţie financiară solidă", respectiv "probitatea morală", menţionate în cuprinsul art. 18 alin. (2), corespund uzanţelor de folosire corectă a limbii române, în general, şi limbajului normativ, în special. Mai mult, claritatea unei norme nu presupune rigiditate terminologică, ci posibilitatea de a determina sensul juridic al termenilor în contextul sistemului de drept. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, "solid" este un adjectiv care poate avea şi sensul de "serios, temeinic", în timp ce cuvântul "probitate" are sensul de "cinste, integritate, onestitate". Prin urmare, sintagmele criticate nu pot avea un alt înţeles decât cel prevăzut de legiuitor.

81. Noţiunea de "conflicte de interese" nu necesită definire separată, întrucât cazurile de conflict de interese sunt cele prevăzute de legislaţia în domeniu, în vigoare, ceea ce este în acord cu normele de tehnică legislativă.

82. Detalierea "cerinţelor de competenţă profesională" pe care trebuie să le respecte agenţii de marketing, conform art. 39, nu poate face obiectul actului normativ supus controlului de constituţionalitate, având în vedere că legislaţia primară stabileşte principiile, domeniul, cadrul general şi alte aspecte esenţiale pe baza şi în limita cărora vor fi emise acte normative subsecvente.

83. Natura juridică a fondului de plată este clară şi precisă. Autorii sesizării se află în eroare, întrucât normele invocate [art. 43 şi art. 3 alin. (1) pct. 20] dispun cu privire la constituirea entităţii care administrează un fond de pensii private printr-un contract de societate, nu vizează contractul de adeziune dintre o persoană fizică şi societatea care administrează un fond de pensii private. De asemenea, tot o interpretare eronată se întâlneşte şi în ceea ce priveşte sintagma "contract-cadru de adeziune", întrucât nu este vorba despre două contracte, un contract-cadru reglementat de art. 1176 din Codul civil şi un contract de adeziune prevăzut la art. 1175 din acelaşi act normativ. În fapt, sintagma vizată se referă la actul-cadru de adeziune la fiecare fond de pensii, astfel cum rezultă şi din prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

84. Sintagma "cu respectarea prevederilor legale aplicabile, inclusiv a celor referitoare la valoarea minimă garantată conform legii sau prospectului" este lipsită de echivoc, întrucât construcţia "prevederile legale aplicabile" este în acord cu normele de tehnică legislativă, din care rezultă în mod clar că orice operaţiune vizată de art. 51 alin. (2) se realizează numai în limitele legii, fapt ce întăreşte principiul supremaţiei legii, nu îl încalcă.

85. Norma reglementată la art. 67 alin. (6) are un caracter clar şi precis. Potrivit acestei dispoziţii, "în situaţia suspendării plăţii pensiei viagere conform alin. (5), plata pensiei viagere datorate de la data suspendării se reia după îndeplinirea de către membru, beneficiar sau supravieţuitor a condiţiilor impuse de furnizor conform alin. (3) sau (4)". Astfel, din cuprinsul normei rezultă ca dreptul la pensie continuă să existe, dar plata este temporar amânată, urmând să se reia după îndeplinirea condiţiilor impuse.

86. În ceea ce priveşte critica referitoare la absenţa din cuprinsul Legii privind plata pensiilor private a unor norme tranzitorii referitoare la situaţia raporturilor juridice aflate în derulare, care ar genera o insecuritate juridică şi ar afecta încrederea legitimă a participanţilor în sistemul de pensii private, preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că este neîntemeiată, fiind infirmată în mod expres de prevederile art. 111 alin. (1) din legea supusă controlului de constituţionalitate, care reglementează în mod clar şi concret situaţia raporturilor juridice în derulare, potrivit acestui articol: "Până la data autorizării de către A.S.F. a cel puţin unui fond de plată a pensiilor de tip retragere programată, plata activului participanţilor la fondurile de pensii private se realizează exclusiv conform prevederilor Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi, respectiv, ale Legii nr. 1/2020, cu modificările şi completările ulterioare". Această dispoziţie asigură continuitatea şi stabilitatea normativă în ceea ce priveşte raporturile juridice existente, respectând astfel exigenţele previzibilităţii şi protecţiei încrederii legitime, consacrate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa constantă (Decizia nr. 355 din 10 iulie 2025, Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018, Decizia nr. 482 din 17 octombrie 2024 sau Decizia nr. 208 din 9 aprilie 2025), care reconfirmă faptul că legiuitorul este suveran în reglementarea unor noi mecanisme juridice, cu condiţia ca acestea să fie previzibile şi să nu afecteze drepturi în mod retroactiv. În concluzie, prevederile art. 111, corelat cu prevederile art. 113 referitoare la data intrării în vigoare a legii supuse controlului, demonstrează că aceasta respectă cerinţele constituţionale de tranziţie normativă, securitate juridică şi protecţie a încrederii legitime.

87. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia participanţii la fondurile de pensii private au construit şi au planificat viitorul financiar în baza cadrului legal anterior (Legea nr. 411/2004, Legea nr. 204/2006 şi, respectiv, Legea nr. 1/2020), acte normative care garantau caracterul privat al activelor, precum şi proprietatea individuală, precizează că este esenţial să se ţină cont de echilibrul dintre protejarea drepturilor individuale şi asigurarea sustenabilităţii sistemului public şi privat de pensii, în contextul unor schimbări economice şi sociale semnificative. Curtea Constituţională a reiterat în numeroase decizii că drepturile cetăţenilor trebuie protejate, însă acestea pot fi supuse unor restrângeri rezonabile şi proporţionale, în interes public. Legea contestată prevede, la art. 113, o perioadă de tranziţie expresă şi suficientă, stabilind că intră în vigoare la un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această dispoziţie asigură o adaptare rezonabilă, în acord cu exigenţele Curţii Constituţionale privind principiul încrederii legitime, consacrat prin art. 1 alin. (5) din Constituţie. Termenul de un an prevăzut pentru intrarea în vigoare a legii oferă participanţilor la fondurile de pensii private un interval rezonabil de adaptare, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la respectarea principiului încrederii legitime şi a securităţii raporturilor juridice, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României, republicată.

88. Cu privire la critica referitoare la lipsa unei consultări publice efective, arată că nu poate fi reţinută, întrucât, potrivit informaţiilor accesibile pe site-ul e-consultare.gov.ro, la data de 11 iunie 2025 proiectul legii privind plata pensiilor private a fost publicat pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, în vederea demarării procesului de consultare publică, astfel încât, aşa cum se arată şi în expunerea de motive, toate persoanele interesate, inclusiv entităţi vizate sau asociaţii profesionale, să poată transmite observaţii şi propuneri. Pe de altă parte, apreciază că susţinerile autorilor nu reprezintă, în sine, o problemă de constituţionalitate, ci ţin de aplicarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. Chiar dacă o eventuală nerespectare a procedurii consultării publice poate fi considerată o deficienţă de ordin procedural, ea nu este de natură, în mod singular, să atragă încălcarea principiului securităţii juridice, atât timp cât norma respectivă este clară, previzibilă şi prevede un termen rezonabil pentru intrarea în vigoare. În acest sens Curtea Constituţională a statuat constant (Decizia nr. 139 din 8 februarie 2011, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 sau Decizia nr. 62 din 13 februarie 2018) că principiul securităţii raporturilor juridice este respectat atunci când noua normă nu produce efecte retroactive, oferă un termen suficient pentru adaptarea destinatarilor normei şi este clară şi previzibilă, permiţând celor vizaţi să îşi ajusteze conduita juridică. Prin urmare, critica referitoare la lipsa unei perioade de tranziţie rezonabile şi la afectarea principiului încrederii legitime nu poate fi susţinută, în condiţiile în care legea prevede în mod expres un termen de un an până la intrarea sa în vigoare, asigurând astfel o adaptare graduală la noile reglementări. Totodată, intervenţia legislativă răspunde unei nevoi reale de actualizare şi completare a cadrului normativ în domeniul pensiilor private, în acord cu necesitatea ajustării socioeconomice actuale.

89. În concluzie, apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată, actul normativ supus controlului de contencios constituţional fiind în concordanţă cu Legea fundamentală.

90. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la critica potrivit căreia legea permite doar bolnavilor cu afecţiuni oncologice să primească, la cerere, 100% din valoarea activului personal sub formă de plată unică, ceea ce ar reprezenta o măsură discriminatorie, contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie, în raport cu alte persoane care suferă de boli grave şi potenţial fatale şi care nu beneficiază de această exceptare, precizează că, în concret, categoria bolnavilor oncologici nu este identică cu alte categorii de bolnavi grav afectaţi, deoarece necesită tratamente complexe, costisitoare şi de lungă durată, adesea în străinătate, de cele mai multe ori neacoperite complet de sistemul de sănătate, ceea ce justifică accesul rapid la resurse proprii; suferă pierderi masive de venituri din cauza incapacităţii de muncă; diagnosticul oncologic implică o evoluţie imprevizibilă, riscuri imediate şi semnificative asupra vieţii, iar durata de supravieţuire medie este mult mai mică decât în alte patologii cronice; au fost recunoscuţi de legiuitor ca fiind o categorie distinctă, unică, de interes naţional prin Legea nr. 293/2022 privind prevenirea şi combaterea cancerului, care instituie politici speciale în domeniul sănătăţii, educaţiei, ocupării şi protecţiei sociale.

91. În ceea ce priveşte comparaţiile dintre bolnavii oncologi şi alţi bolnavi gravi, precizează că instanţa constituţională nu este chemată să compare "cine suferă mai mult" (de exemplu, un pacient cu infarct sau unul cu cancer), ci să verifice dacă legea aplică criterii obiective şi raţionale în stabilirea tratamentului juridic. Totodată, dacă legea ar încerca să ierarhizeze toate bolile după gravitate, ar deveni inaplicabilă, fiecare pacient putând revendica includerea propriei afecţiuni grave.

92. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia prin limitarea de retragere la 30% din valoarea activului personal, prevăzută de art. 55 din Legea privind plata pensiilor private, se aduce atingere art. 44 din Constituţie, Guvernul precizează că, în sistemul de plată reglementat de legea menţionată, sumele din conturile individuale rămân proprietatea participanţilor, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 59 alin. (1), "Membrul este proprietarul activului personal din contul său", şi sunt plătite moştenitorilor în caz de deces, conform art. 60 alin. (2) din legea criticată. Reglementarea modalităţii de plată - eşalonată sau unică - nu afectează substanţa dreptului de proprietate, ci doar modul de exercitare a acestuia.

93. În ceea ce priveşte regimul juridic al sumelor acumulate în Pilonul II şi în Pilonul III, acestea sunt supuse unor restricţii legale specifice şi în prezent. Conform prevederilor art. 48 din Legea nr. 411/2004, respectiv art. 78 din Legea nr. 204/2006, deşi activul personal are natura juridică a unei proprietăţi private, acesta are un regim special, care îl scoate din circuitul civil obişnuit, vizând exclusiv plata unei pensii, conform prevederilor art. 136 din Legea nr. 411/2004, respectiv art. 93 din Legea nr. 204/2006. Precizează că pensia privată, atât în înţeles general, cât şi în înţelesul Legii nr. 411/2004, reprezintă un venit lunar, plătit periodic, pe care o persoană îl primeşte după ce încetează activitatea profesională. Totodată, regimul şi destinaţia exclusivă ale activului acumulat în fondurile de pensii facultative sunt aceleaşi cu cele ale sumelor acumulate în Pilonul II, întrucât prevederi similare se regăsesc şi în Legea nr. 204/2006. Aminteşte cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, în sensul că legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate în aşa fel încât să nu vină în contradicţie cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

94. Mai arată că stabilirea măsurilor de gestionare a fondurilor de pensii private este un drept exclusiv al statului care, în raport cu situaţia economică, poate redimensiona modul în care aceste pensii private sunt plătite, această măsură neafectând dreptul de proprietate asupra activului personal din contul fiecărui participant. Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 411/2004, scopul sistemului fondurilor de pensii administrate privat este asigurarea unei pensii private, distinctă şi care suplimentează pensia acordată de sistemul public, pe baza colectării şi investirii, în interesul participanţilor, a unei părţi din contribuţia individuală de asigurări sociale.

95. Guvernul arată că, în opinia sa, legea contestată nu aduce atingere dreptului de proprietate consacrat prin legile susmenţionate şi garantat de Constituţie, întrucât sumele acumulate nu sunt confiscate, nu se pierd, ci doar sunt plătite participantului în mod eşalonat. Prin urmare, dreptul de proprietate al participanţilor este garantat, întrucât plata eşalonată nu afectează substanţa dreptului de proprietate, ci doar modul de exercitare a acestuia, în temeiul art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care permite legiuitorului să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, în scopul protejării interesului general. Plata pensiei în tranşe lunare nu echivalează cu o expropriere. Exproprierea, în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie, presupune transferul forţat al dreptului de proprietate către stat sau către o entitate publică, cu titlu definitiv. În cazul de faţă nu există o deposedare de sumele acumulate: acestea rămân în proprietatea privată a participantului, fiind doar transformate, printr-un act de gestiune legală, în drepturi de creanţă asupra furnizorului de pensii, care plăteşte lunar pensia cuvenită. Totodată, art. 36 din Legea nr. 411/2004 prevede că plata în tranşă unică se aplică doar până la adoptarea legislaţiei privind plata pensiilor private şi va fi rezervată cazurilor în care activul nu este suficient pentru acordarea unei pensii.

96. Referitor la susţinerile potrivit cărora, în ceea ce priveşte Pilonul III de pensii, legea criticată afectează elementele contractuale negociate şi acceptate liber de către ambele părţi ale contractului încheiat între administratorul fondului de pensii facultative şi beneficiar, având astfel ca efect modificarea retroactivă a acestor condiţii în defavoarea participantului, fără consimţământul acestuia, încălcarea libertăţii contractuale şi a principiului pacta sunt servanda, Guvernul arată că, la momentul aderării la un fond de pensii, participanţii au semnat un act de aderare, nu un contract. Prin actul de aderare, participanţii aderă la condiţiile prospectului schemei de pensii private, condiţii prevăzute în conformitate cu legislaţia aplicabilă. Conţinutul actului-cadru individual de aderare menţionat anterior, reglementat în anexa nr. 1 la Norma A.S.F. nr. 1/2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat (pentru Pilonul II), respectiv în anexa la Norma A.S.F. nr. 18/2018 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii facultative (pentru Pilonul III), nu prevede posibilitatea unei retrageri unice, integrale, plata urmând să fie efectuată în conformitate cu dispoziţiile legale incidente la data plăţii.

97. Precizează că, prin Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare.

98. Prin art. 95 din Legea nr. 204/2006 s-a stabilit că, "în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, se adoptă legea specială privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor reglementate şi supravegheate de A.S.F." Astfel, legiuitorul a stabilit la momentul naşterii legii că sistemul de plată a pensiilor reglementat de Legea nr. 204/2006 urmează să fie edictat ulterior intrării în vigoare a legii antemenţionate. Aşadar, din perspectiva previzibilităţii încheierii unui contract de aderare la un fond de pensii facultative, semnalează că beneficiarul avea posibilitatea să prevadă că la un moment ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 204/2006 se va adopta o lege specială, în speţă, legea criticată de autorii sesizării de neconstituţionalitate, prin care se va stabili un sistem de plată clar şi previzibil a pensiilor care constituie Pilonul III de pensii. Prin urmare, consideră că, prin adoptarea legii criticate, legiuitorul nu contestă caracterul cert, lichid şi exigibil al activului personal al participantului, ci limitează doar modalitatea de executare a acestuia într-un anumit termen pentru asigurarea unui echilibru just între interesele personale ale participantului la fondul de pensii facultative şi interesele economice ale administratorului fondurilor de pensii facultative.

99. Prin urmare, legea privind plata pensiilor nu schimbă regulile în timpul jocului, fiind vădit nefondată invocarea principiului neretroactivităţii, din moment ce încă din 2004 s-a statuat faptul că legislaţia nu este definitivă şi că va fi completată în ceea ce priveşte plăţile. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 2 din Norma A.S.F. nr. 27/2017 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat: "Până la intrarea în vigoare a legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private, (...) participantul, respectiv beneficiarul primeşte suma cuvenită ca plată unică sau plăţi eşalonate, la cerere."

100. Aşa fiind, consideră că legea privind plata pensiilor private nu aduce atingere art. 15 şi 45 din Constituţie, în ceea ce priveşte plata pensiilor facultative din Pilonul III de pensii.

101. Guvernul face referire la jurisprudenţa prin care Curtea Constituţională a statuat că dreptul de proprietate nu este absolut, iar restricţiile sau reglementările sale sunt permise atunci când urmăresc un scop de interes general, proporţional şi rezonabil (de exemplu, Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010). În acest caz, scopul de interes general este acela de a preveni ca persoanele pensionate să consume integral economiile acumulate într-un timp scurt, ceea ce ar duce la vulnerabilitate economică şi la creşterea presiunii asupra sistemului public de asistenţă socială, situaţie ce afectează chiar coerenţa sistemului de pensii şi echilibrul bugetar. Încă de la forma iniţială a cadrului legal aplicabil sistemului de pensii private, legiuitorul a prevăzut clar care este destinaţia banilor acumulaţi în fondurile de pensii private: obţinerea unei pensii, respectiv o plată lunară, în completarea pensiei publice. Exceptările de la utilizarea exclusivă a activului pentru obţinerea unei pensii private au fost legate, încă de la înfiinţarea sistemului, doar de imposibilitatea obţinerii unei pensii din cauza unui activ insuficient pentru plata acesteia. Menţinerea limitării plăţilor unice la un procent rezonabil (30%) şi plata eşalonată pe termen mediu sau lung rămân esenţiale pentru protejarea atât a pensionarilor, cât şi a sustenabilităţii fondurilor de pensii private. Nesustenabilitatea sistemului de pensii private ar genera costuri sociale substanţiale. Permiţând retrageri totale, statul român ar favoriza crearea unei generaţii de vârstnici cu venituri reduse, dependenţi exclusiv de bugetul public, a cărui sustenabilitate, în următoarele decenii, ar continua să fie supusă presiunilor demografice accentuate. Sistemul de pensii reprezintă o construcţie colectivă, nu o resursă individuală discreţionară, iar protejarea viitorului vârstnicilor reprezintă o responsabilitate importantă a statului.

102. Aşadar, consideră că există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit, atât timp cât măsura adoptată prin legea contestată, şi anume aceea de eşalonare a plăţilor, nu afectează esenţa dreptului de proprietate. Or, eşalonarea plăţilor nu anulează şi nici nu afectează dreptul de proprietate, ci reprezintă o măsură prin care aceste plăţi se administrează în interes public. De altfel, chiar în cauza invocată în sesizare (Kopecky împotriva Slovaciei) se arată că nu orice limitare a accesului la un bun reprezintă o încălcare, ci doar dacă afectează substanţial dreptul de dispoziţie, ceea ce nu este cazul legii contestate.

103. Precizează că legea criticată reprezintă o măsură de protecţie financiară şi socială, care garantează venituri constante şi stabile pentru participanţi, contribuind în acelaşi timp la menţinerea echilibrului sistemului de pensii private. Aceasta nu limitează dreptul de proprietate al participanţilor, nu introduce expropriere sau transfer de proprietate, urmăreşte un scop legitim, de protejare a interesului social, respectă principiile de proporţionalitate, legalitate şi sustenabilitate.

104. În ceea ce priveşte critica referitoare la absenţa unei cerinţe explicite a OCDE privind restricţiile de retragere, Guvernul subliniază că, în contextul procesului de aderare a României la OCDE, demers statuat ca obiectiv strategic al politicii externe româneşti, reprezentanţii OCDE (WPPP - Working Party on Private Pensions) au formulat o singură recomandare prioritară cu privire la sistemul de pensii private din România, identificând un domeniu în care trebuie îmbunătăţită alinierea ţării noastre la cele două seturi de instrumente juridice ale OCDE aplicabile specific sistemelor de pensii, respectiv Principiile de bază ale OCDE aferente reglementării pensiilor private şi Recomandările OCDE pentru proiectarea corectă a planurilor de pensii cu contribuţii definite. Această solicitare prioritară de care depinde revizuirea aderării este: "Adoptarea unei legislaţii care să definească şi să structureze diferitele opţiuni de alocare a activelor acumulate pentru finanţarea pensionării, într-un mod care să asigure coerenţa cu proiectarea fazei de acumulare", respectiv crearea cadrului legal privind plata pensiilor private.

105. Astfel, proiectul de Lege privind plata pensiilor private, care implementează recomandarea prioritară a OCDE referitoare la necesitatea elaborării cadrului legislativ primar cu privire la plata pensiilor private, a fost redactat astfel încât să respecte atât standardele OCDE, cât şi "coerenţa cu proiectarea fazei de acumulare.", după cum a fost formulată solicitarea OCDE.

106. Mai mult decât atât, bunele practici internaţionale, precum şi standardele OCDE descurajează plăţile unice, considerându-le acceptabile doar în situaţii excepţionale, în niciun caz ca regulă de bază. Citează în acest sens instrumentele juridice ale OCDE, respectiv principiile şi prevederile la care România trebuie să se alinieze în vederea acceptării aderării noastre la această organizaţie internaţională: conform Recomandării nr. 7 din setul de Recomandări OCDE privind proiectarea eficientă a planurilor de pensii cu contribuţii definite (DC), intitulată "Recomandarea nr. 7 - Asigurarea protecţiei împotriva riscului de longevitate în perioada de pensionare", "Planurile de pensii DC ar trebui să ofere un anumit nivel de venit pe viaţă ca opţiune implicită pentru faza de plată, cu excepţia cazului în care alte aranjamente de pensii oferă deja plăţi suficiente pe viaţă. (...) Se poate oferi flexibilitate prin permiterea unor plăţi pe viaţă parţiale, amânate sau întârziate, combinate cu retrageri programate. Plăţile unice integrale ar trebui descurajate în general, cu excepţia cazurilor de solduri mici sau circumstanţe extreme."

107. Referitor la sesizarea aspectelor de neconstituţionalitate care vizează nerespectarea prevederilor art. 47 din Constituţie, Guvernul consideră că nu restricţionarea accesului la întregul activ personal din pilonii II şi/sau III ar determina scăderea nivelului de trai, ci tocmai încasarea integrală conduce, în mod evident, la afectarea traiului decent. Încasarea integrală este urmată, de cele mai multe ori, în condiţiile unei educaţii financiare precare a majorităţii cetăţenilor, de epuizarea prematură a activului personal şi de dependenţa ulterioară de pensia din sistemul public. Aşadar, dublarea pensiei din sistemul public, plătită lunar, de plăţile aferente, eşalonate, de asemenea, lunar, din Pilonul II şi/sau Pilonul III, contribuie în mod evident la un nivel de trai decent, în timp, fără privaţiuni lunare şi fără risc de sărăcie, al foştilor participanţi. Precizează, totodată, că dreptul la un nivel de trai decent nu garantează un venit imediat, ci obligă statul să creeze un cadru normativ şi instituţional care să permită cetăţenilor un trai decent pe întreaga durată a vieţii, inclusiv la vârsta pensionării, obligaţie îndeplinită de legea contestată. Aşadar, protecţia constituţională se referă la asigurarea unei minime securităţi materiale, nu la un drept subiectiv de lichidare imediată a activelor personale din fondurile de pensii private.

108. Guvernul arată că fondurile de pensii private sunt mecanisme de economisire pe termen lung, destinate exclusiv complementării pensiei publice, sumele acumulate nefiind depozite bancare sau instrumente de investiţii liber disponibile, ci sunt destinate unui scop social clar - asigurarea unui venit regulat, predictibil, la pensie. Precizează că, potrivit expunerii de motive, legea urmează să genereze un impact social pozitiv asupra coeziunii între generaţii, contribuind la echilibrarea presiunii exercitate asupra sistemului public de pensii. Astfel, se precizează că prin integrarea unor standarde internaţionale de bune practici sistemul astfel construit contribuie la creşterea nivelului de educaţie financiară în rândul populaţiei, conştientizarea importanţei veniturilor suplimentare din pensii şi o mai bună planificare a resurselor personale pentru o perioadă de după retragerea din activitate. Beneficiile sociale ale acestui sistem se vor reflecta în asigurarea unui mecanism echitabil de plată adaptat nevoilor şi speranţei de viaţă ale beneficiarilor, contribuind şi la promovarea unei îmbătrâniri active şi demne.

109. Guvernul conchide apreciind că sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind plata pensiilor private este neîntemeiată.

110. La dosarele cauzei, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Blocul Naţional Sindical, Asociaţia CFA România, Asociaţia Declic, precum şi o serie de persoane fizice au depus, în calitate de amicus curiae, înscrisuri cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată.

111. La termenul de judecată fixat pentru data de 5 noiembrie 2025, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 12 noiembrie 2025 şi, ulterior, pentru 25 noiembrie 2025, când, având în vedere că obiectul celor două sesizări îl constituie dispoziţii ale aceluiaşi act normativ, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus, din oficiu, conexarea Dosarului nr. 4.412A/2025 la Dosarul nr. 4.411A/2025, care a fost primul înregistrat, şi a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, celelalte documente depuse la dosarele cauzei, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

112. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind plata pensiilor private (L214/2025, PLx nr. 320/2025), în ansamblul său, precum şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) pct. 15 şi 23, ale art. 3 alin. (1) pct. 31 lit. d) şi e), ale art. 5 alin. (1) lit. g), art. 7 alin. (1), ale art. 8 lit. b), art. 9, ale art. 11 alin. (2), ale art. 12 alin. (1) lit. b), ale art. 13 alin. (1), ale art. 18 alin. (2) lit. b), ale art. 20 alin. (2), ale art. 21 lit. a), b) şi c), ale art. 22 alin. (1), ale art. 28 alin. (1) lit. i), ale art. 39, ale art. 43, ale art. 44 alin. (5), ale art. 51, ale art. 54, ale art. 55, ale art. 56, ale art. 60, ale art. 66, ale art. 67 alin. (6), ale art. 101 alin. (2), ale art. 102 alin. (1) lit. a) pct. (i), lit. b) şi c) şi alin. (5) din Legea privind plata pensiilor private, care au următorul conţinut normativ:

- Art. 3 alin. (1) pct. 15 şi 23: Definiţii şi abrevieri

"(1) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (...)

15. Consiliu de supraveghere specială - consiliul constituit din două sau mai multe persoane, care fac parte din personalul de specialitate al A.S.F. şi care supervizează activitatea furnizorului de pensii private, pentru limitarea riscurilor şi asigurarea redresării fondului de plată a pensiilor private, conform reglementărilor A.S.F.; (...)

23. furnizor de pensii private, denumit în continuare furnizor - o societate de plată a pensiilor private constituită în temeiul prevederilor prezentei legi, un administrator de fonduri de pensii private, o societate de asigurări de viaţă sau o societate de administrare a investiţiilor, autorizate conform legislaţiei care reglementează domeniile în care activează, a căror autorizare este în vigoare şi care sunt autorizate de către A.S.F. în conformitate cu prevederile prezentei legi;

(...)

31. persoană afiliată - o persoană este afiliată dacă relaţia ei cu altă persoană este definită de cel puţin unul dintre următoarele cazuri: (...)

d) o persoană juridică este afiliată cu altă persoană juridică dacă o persoană deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor sale afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot atât la prima persoană juridică, cât şi la cea de-a doua ori dacă le controlează în mod efectiv;"

- Art. 5 alin. (1) lit. g): Procedura de autorizare ca furnizor a administratorilor de fonduri de pensii private, a societăţilor de asigurare de viaţă şi a societăţilor de administrare a investiţiilor

"(1) În vederea obţinerii autorizării ca furnizor, entităţile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) transmit A.S.F. o cerere însoţită de următoarele documente:

g) documentele prevăzute în reglementările A.S.F. cu privire la persoanele propuse pentru structura de conducere, respectiv pentru o funcţie-cheie, după caz, în situaţia în care nu au fost anterior autorizate/notificate de către/către A.S.F. pentru ocuparea poziţiei respective în cadrul unei entităţi din grupul entităţii care solicită autorizarea ca furnizor;"

- Art. 7 alin. (1): Analiza cererii pentru autorizarea de constituire

"(1) A.S.F. analizează cererea pentru autorizarea de constituire şi, în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia şi a documentaţiei complete prevăzute la art. 6 alin. (3) şi în reglementările A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi, procedează la aprobarea sau la respingerea cererii, prin decizie scrisă şi motivată."

- Art. 8 lit. b): Aprobarea cererii pentru autorizarea de constituire

"A.S.F. aprobă cererea pentru autorizarea de constituire, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii referitoare la: (...)

b) competenţa, experienţa profesională, integritatea şi buna reputaţie a persoanelor propuse pentru structura de conducere, conform reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi;"

- Art. 9: Respingerea cererii pentru autorizarea de constituire

"(1) A.S.F. respinge cererea pentru autorizarea de constituire, în următoarele situaţii:

a) documentaţia prezentată rămâne incompletă sau nu este întocmită în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;

b) neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 8, precum şi a celor, prevăzute în reglementările A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi.

(2) Decizia de respingere, scrisă şi motivată, se comunică fondatorilor în termen de 10 zile lucrătoare de la adoptarea acesteia."

- Art. 11 alin. (2): Procedura de autorizare ca furnizor a societăţilor de plată a pensiilor private (...)

"(2) A.S.F. poate solicita entităţilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. e) în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii pentru autorizare ca furnizor, documente şi informaţii suplimentare, pe care acesta trebuie să le furnizeze în maximum 30 de zile de ia data solicitării, sub sancţiunea respingerii cererii de autorizare."

- Art. 12 alin. (1) lit. b): Retragerea autorizării furnizorului

"(1) A.S.F. poate retrage, prin decizie scrisă şi motivată, autorizarea ca furnizor în una dintre următoarele situaţii:

b) a încălcat grav prevederile prezentei legi şi/sau ale reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea acesteia;"

- Art. 13 alin. (1): Modificarea conţinutului documentelor şi a condiţiilor avute în vedere la autorizarea ca furnizor

"(1) Modificarea conţinutului documentelor care au stat la baza autorizării de constituire şi/sau, după caz, la baza autorizării ca furnizor se supune aprobării A.S.F. sau se notifică acesteia, conform reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi."

- Art. 18 alin. (2) lit. b): Acţionariatul furnizorului (...)

"(2) Acţionarii furnizorului trebuie să îndeplinească condiţiile avute în vedere pentru fondatorii societăţii de plată, precum şi următoarele: (...)

b) să dispună de o situaţie financiară solidă, care să susţină entitatea în caz de necesitate;"

- Art. 20 alin. (2): Fuziunea sau divizarea furnizorului (...)

"(2) A.S.F. poate respinge motivat solicitarea de fuziune sau divizare atunci când nu este în interesul membrilor, moştenitorilor, beneficiarilor sau supravieţuitorilor, precum şi în orice alte situaţii prevăzute prin reglementările A.S.F., emise în aplicarea prezentei legi."

- Art. 21 lit. a), b) şi c): Obligaţii în scopul protejării intereselor membrilor, moştenitorilor, beneficiarilor şi supravieţuitorilor acestora

"Furnizorul are următoarele obligaţii:

a) să acţioneze cu onestitate, corectitudine şi diligenţă profesională;

b) să evite conflictele de interese;

c) să asigure tuturor membrilor, moştenitorilor, beneficiarilor şi supravieţuitorilor acestora un tratament echitabil şi plata drepturilor cuvenite."

- Art. 22 alin. (1): Reguli de prudenţialitate

"(1) Furnizorii trebuie să respecte regulile de prudenţialitate, stabilite prin prezenta lege şi prin reglementările A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi, pe tot parcursul desfăşurării activităţii."

- Art. 28 alin. (1) lit. i): Funcţia actuarială

"(1) Furnizorul care administrează un fond de plată a pensiilor viagere dispune permanent, pe perioada derulării activităţii, de o funcţie responsabilă de activitatea de actuariat, cu următoarele atribuţii: (...)

i) alte atribuţii stabilite prin reglementările A.S.F. emise în aplicarea prezentei legi."

- Art. 39: Cerinţe privind competenţa profesională a agenţilor de marketing

"Agenţii de marketing respectă cerinţele de competenţă profesională necesare pentru a-şi îndeplini în mod adecvat atribuţiile şi responsabilităţile stabilite la art. 38 alin. (1) şi prin reglementările A.S.F., emise în aplicarea prezentei legi."

- Art. 43: Înfiinţarea fondului de plată

"(1) Fondul de plată este administrat de furnizorul autorizat de către A.S.F. în acest sens.

(2) Fondul de plată se constituie printr-un contract de societate, potrivit prevederilor Codului civil.

(3) Iniţiativa constituirii unui fond de plată aparţine exclusiv unui furnizor autorizat, în conformitate cu decizia luată de către structura de conducere a acestuia şi potrivit competenţelor stabilite prin actele constitutive.

(4) Fondul de plată al pensiilor private poate fi:

a) fond de plată a pensiilor de tip retragere programată;

b) fond de plată a pensiilor viagere.

(5) Denumirea fondului de plată conţine sintagma «fond de plată a pensiilor private de tip retragere programate» sau «fond de plată a pensiilor private viagere», după caz, şi nu trebuie să inducă în eroare potenţialii membri sau alte persoane.

(6) Fondul de plată este reprezentat în raporturile cu terţii, inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti, numai de către furnizorul acestuia.

(7) Sediul fondului de plată este acelaşi cu cel al furnizorului.

(8) Un fond de plată nu poate fi declarat în stare de faliment.

(9) Operaţiunile de fuziune a fondurilor de plată sau de preluare a unui fond de plată de către un alt furnizor sunt supuse autorizării prealabile a A.S.F. şi se desfăşoară în conformitate cu reglementările emise de aceasta."

- Art. 44 alin. (5): Contractul de societate (...)

"(5) Contractul de societate reprezintă un contract-cadru de adeziune la care membrul devine parte prin semnarea/încheierea contractului de plată."

- Art. 51: Demararea fazei de plată a pensiei private

"(1) Participantul care îndeplineşte condiţiile legale aplicabile pentru deschiderea dreptului la pensia privată transmite administratorului fondului de pensii private o cerere prin care solicită intrarea în faza de plată.

(2) Pe baza cererii prevăzute la alin. (1), administratorul fondului de pensii private converteşte în disponibilităţi băneşti unităţile de fond aferente respectivului participant şi transmite acestuia o informare cu privire la calculul contravalorii activului personal cuvenit, cu respectarea prevederilor legale aplicabile, inclusiv a celor referitoare la valoarea minimă garantată conform legii sau prospectului.

(3) În baza valorii activului personal consemnată în informarea prevăzută la alin. (2), participantul poate încheia un contract de plată a pensiei private cu un furnizor, conform dispoziţiilor art. 53, sau poate transmite administratorului fondului de pensii private o cerere prin care solicită plata activului personal, potrivit prevederilor art. 50 alin. (3)."

- Art. 54: Membrul unui fond de plată

"O persoană devine membru al unui fond de plată prin încheierea unui contract de plată."

- Art. 55: Posibilitatea obţinerii unui avans din pensie

"(1) Membrul unui fond de plată poate primi maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată, la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică acordată înaintea începerii plăţii pensiilor lunare.

(2) Prin excepţie de la alin. (1), bolnavul cu afecţiuni oncologice, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, cu modificările şi completările ulterioare, poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal sub formă de plată unică.

(3) Opţiunea de la alin. (1) este prevăzută în contractul de plată.

(4) Dreptul membrului de a primi echivalentul a maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată se acordă pentru fiecare cont individual de pensii private deţinut de către membru."

- Art. 56: Plata pensiei private

"(1) Pensia privată se plăteşte de către furnizor din activele fondului de plată, lunar, către membru, beneficiar, supravieţuitor sau către reprezentantul legal al acestuia, prin serviciu poştal sau bancar, conform dispoziţiilor stabilite prin contractul de plată.

(2) Cheltuielile cu plata pensiei private pe teritoriul României se suportă de către membru/beneficiar/supravieţuitor sau reprezentantul legal, după caz.

(3) Furnizorul calculează, reţine, plăteşte şi declară lunar obligaţiile fiscale aplicabile, conform prevederilor Codului fiscal, plata acestora realizându-se din sumele lunare cuvenite membrului/beneficiarului/supravieţuitorului sau reprezentantului legal, după caz.

(4) În cazul schimbării domiciliului sau a reşedinţei într-un alt stat, membrul, beneficiarul, supravieţuitorul sau reprezentantul legal, după caz, păstrează dreptul la pensia privată conform contractului de plată încheiat cu un furnizor din România, plata urmând a se face pe teritoriul statului de domiciliu/reşedinţă, în moneda ţării respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit.

(5) Cheltuielile generate de transferul în străinătate al sumelor prevăzute la alin. (1), inclusiv comisioanele de schimb valutar şi cele bancare, se suportă de către membru/beneficiar/supravieţuitor sau reprezentantul legal, după caz."

- Art. 60: Pensia de tip retragere programată

"(1) Pensia de tip retragere programată reprezintă valoarea plătită lunar membrului până la rambursarea integrală a activului personal deţinut de acesta în fondul de plată.

(2) În cazul în care decesul membrului survine înainte de rambursarea integrală a activului personal, valoarea neîncasată a acestuia se plăteşte moştenitorilor membrului, sub formă de plată unică.

(3) Suma plăţilor realizate către membru şi/sau către moştenitorii acestuia, după caz, este cel puţin egală cu valoarea activului pe baza căruia s-a încheiat contractul de plată, diminuată cu comisioanele legale.

(4) Valoarea plăţii lunare aferente pensiei de tip retragere programată este prevăzută în contractul de plată şi este egală cu valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari stabilită pentru sistemul public de pensii, cu excepţia ultimei plăţi lunare, care va fi o plată reziduală.

(5) Valoarea pensiei lunare se actualizează anual de către furnizor, în conformitate cu valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari stabilită pentru sistemul public de pensii în anul respectiv.

(6) Prin excepţie de la alin. (4), în cazul în care valoarea activului personal utilizat pentru încheierea contractului de plată, în corelaţie cu valoarea pensiei lunare prevăzute la alin. (4), determină o perioadă de plată mai mare de 8 ani, pensia lunară poate depăşi limita stabilită la alin. (4), cu condiţia ca durata totală a plăţilor să fie de cel puţin 8 ani.

(7) Furnizorul realizează lunar plata către membru, pentru toate conturile individuale ale acestuia, după caz, la data prevăzută în contractul de plată, în funcţie de opţiunea exprimată potrivit art. 58 alin. (2).

(8) Membrul unui fond de plată a pensiilor de tip retragere programată se poate transfera, la cererea sa, către un alt fond de plată a pensiilor de tip retragere programată, fără penalităţi."

- Art. 66: Determinarea valorii pensiei private oferite de fondul de plată a pensiilor viagere

"(1) Determinarea de către furnizor a valorii pensiei se realizează prin împărţirea valorii activului destinat dobândirii unei pensii private la rata anuităţii aferentă tipului de pensie ales, valabilă la data încheierii contractului de plată.

(2) Pensia lunară este stabilită la valoarea care realizează echivalenţa actuarială între valoarea activului potenţialului membru, destinat dobândirii unei pensii private, şi valoarea actuarială prezentă a tuturor plăţilor lunare viitoare rezultate din contractul de plată."

- Art. 67 alin. (6): Actualizarea registrului membrilor, beneficiarilor şi supravieţuitorilor

"(6) În situaţia suspendării plăţii pensiei viagere conform alin. (5), plata pensiei viagere datorate de la data suspendării se reia după îndeplinirea de către membru, beneficiar sau supravieţuitor a condiţiilor impuse de furnizor conform alin. (3) sau (4)."

- Art. 101 alin. (2): Infracţiuni

"(2) Constituie infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi şi se sancţionează conform prevederilor art. 348 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, furnizarea de către o persoană de activităţi fără a deţine autorizaţia sau aprobarea necesară conform prevederilor prezentei legi."

- Art. 102 alin. (1) lit. a) pct. (i), lit. b) şi c) şi alin. (5): Contravenţii

"(1) Constituie contravenţii următoarele fapte dacă nu sunt săvârşite astfel încât să fie considerate infracţiuni:

a) nerespectarea de către furnizor, de către persoanele care fac parte din structura de conducere a acestuia, de către persoanele care deţin funcţii-cheie sau de către agenţii de marketing:

(i)a obligaţiilor prevăzute în cuprinsul prezentei legi şi în reglementările A.S.F. emise în aplicarea acesteia; (...)

b) nerespectarea de către depozitar, de către persoanele desemnate să asigure conducerea departamentelor/compartimentelor de depozitare şi/sau custodie, a obligaţiilor acestora în legătură cu activitatea desfăşurată în cadrul sistemului de plată a pensiilor private;

c) nerespectarea de către furnizor a prevederilor art. 13 alin. (3), art. 16, art. 17, art. 21-35, art. 37, art. 39-41, art. 4648, art. 49 alin. (1), art. 50 alin. (6), art. 52, art. 60 alin. (5) şi (7), art. 61, 62, 65, 68, 69, 80 şi 81; (...)

(5) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, limitele amenzilor se stabilesc după cum urmează: (1) pentru persoanele juridice: de la 0,1% la 5% din cifra de afaceri realizată conform celor mai recente situaţii financiare anuale auditate depuse la organele competente, aferentă activităţii de plată a pensiilor private; (2) pentru persoanele fizice: de la 2.000 lei la 2.000.000 lei."

113. În susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt invocate următoarele dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (3) şi (5) privind caracteristicile statului român şi principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii şi la securitatea juridică, art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică, art. 47 - Nivelul de trai, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 alin. (5) privind caracterul inviolabil al proprietăţii private.

(1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate

114. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38, şi Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).

115. Curtea constată că prezenta obiecţie de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de un număr de 28 de senatori aparţinând partidului Alianţa pentru Unirea Românilor, respectiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

116. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, Curtea reţine că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. Ţinând seama de aceste prevederi constituţionale şi legale, Curtea observă că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată de Senat la data de 29 septembrie 2025, în calitate de primă Cameră sesizată, şi de Camera Deputaţilor la data de 15 octombrie 2025, în calitate de Cameră decizională, fiind depusă în aceeaşi zi la secretarii generali ai celor două Camere în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională la data de 16 octombrie, aşadar în interiorul termenului de protecţie prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, fiind, în consecinţă, admisibilă din această perspectivă.

117. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea constată că aceasta vizează o lege care nu a fost încă promulgată, astfel că poate forma obiectul controlului de constituţionalitate prevăzut de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.

118. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

(2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

119. O primă critică de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului egalităţii în drepturi, în motivarea acesteia susţinându-se, în esenţă, că se instituie o discriminare nejustificată, pe criteriul tipului de boală, între persoanele care suferă de boli oncologice şi cele care suferă de alte boli grave şi potenţial fatale, având în vedere că, potrivit art. 55 alin. (2) din legea criticată, doar bolnavii cu afecţiuni oncologice pot primi, la cerere, 100% din valoarea activului lor personal sub formă de plată unică, toţi ceilalţi încadrându-se în regula stabilită la art. 55 alin. (1) din lege, în sensul că pot primi maximum 30% din valoarea activului său transferat către fondul de plată, la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică acordată înaintea începerii plăţii pensiilor lunare, chiar dacă se află în situaţii medicale comparabile sau chiar mai grave din perspectiva prognosticului vital, a gradului de invaliditate şi a impactului asupra calităţii vieţii.

120. Cu privire la această critică, Curtea reţine că obiectul criticii îl reprezintă excepţia instituită de legiuitor prin dispoziţiile art. 55 alin. (2) din legea supusă controlului de constituţionalitate, de la plata fracţionată a fondurilor din activul personal transferat către fondul de plată, prin care se stabileşte un regim juridic special în ceea ce priveşte modul de plată a contribuţiilor la fondurile de pensii private. Critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie constă în evidenţierea unui tratament juridic privilegiat acordat bolnavilor oncologici, care, în opinia autorilor obiecţiei, nu se justifică în mod obiectiv prin comparaţie cu alte categorii de persoane care suferă de afecţiuni grave, cu risc vital imediat şi al căror tratament este deosebit de costisitor. În opinia autorilor obiecţiei, situaţiile medicale ale pacienţilor cu afecţiuni oncologice sunt similare - din perspectiva necesităţii accesului la fonduri financiare pentru tratament, îngrijiri medicale specializate şi adaptări ale mediului de viaţă - cu cele ale pacienţilor suferind de alte boli grave cu prognostic rezervat sau sever.

121. Cu titlu preliminar, Curtea reţine că, în domeniul fondurilor de pensii (pensii administrate privat - Pilonul II, pensii facultative - Pilonul III, pensii ocupaţionale sau orice alt tip de pensie privată facultativă), toţi participanţii şi beneficiarii la un fond de pensii au aceleaşi drepturi şi obligaţii şi trebuie să li se aplice un tratament egal şi nediscriminatoriu inclusiv în privinţa modalităţii de plată a pensiei. Principiul egalităţii de tratament şi interzicerea oricărei forme de discriminare directă sau indirectă sunt reglementate şi în prezent, prin Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007 (art. 6), şi prin Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 31 mai 2006 (art. 51). Ca expresie a principiului egalităţii în drepturi, toţi participanţii la un fond de pensii administrate privat, la un fond de pensii facultative sau la un fond de pensii ocupaţionale, care contribuie sau/şi în numele cărora s-au plătit contribuţii la un astfel de fond pentru a beneficia de un drept viitor la o pensie privată, trebuie să aibă acces în mod egal, fără nicio discriminare directă sau indirectă, la aceeaşi/aceleaşi modalităţi de plată stabilite prin lege de legiuitor. Astfel, Curtea reţine faptul că, de lege lata, până la intrarea în vigoare a legii criticate prin care se reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private, toţi participanţii care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă în condiţiile legii pensiilor publice, respectiv de o categorie similară de pensie stabilită în baza statutelor acordate unor categorii profesionale au dreptul, la cerere, la aceeaşi modalitate de plată a contravalorii activului personal net acumulat în contul lor, respectiv ca plată unică sau ca plăţi eşalonate. Totodată, participanţii/beneficiarii aflaţi în plată eşalonată au dreptul, pe tot parcursul derulării plăţilor, să solicite modificarea tipului de plată a activului personal net, respectiv din plată eşalonată în plată unică, modificarea valorii ratei şi a modalităţii de plată.

122. Curtea reţine că, prin noua Lege privind plata pensiilor private, opţiunea legiuitorului a fost de a reglementa următoarele modalităţi de plată a pensiilor private: (i) plata eşalonată a pensiilor private de tip retragere programată, efectuată în tranşe lunare (tranşe egale, cu excepţia ultimei plăţi lunare care va fi o plată reziduală), pe o durată de cel puţin 8 ani, până la rambursarea integrală a activului personal deţinut de membrul unui fond de plată (art. 60 din legea criticată); în cazul decesului membrului survenit înainte de rambursarea integrală a activului personal, valoarea neîncasată a acestuia se plăteşte moştenitorilor membrului, sub formă de plată unică; (ii) plata eşalonată a pensiilor private viagere reglementate la art. 64, efectuată în tranşe lunare fixe, până la data decesului membrului, beneficiarului sau supravieţuitorului, după caz; moştenitorii membrului, beneficiarului sau supravieţuitorului au dreptul să primească doar sumele cuvenite şi neîncasate de către acesta pentru perioada anterioară decesului; (iii) plata, la cererea membrului unui fond de plată, a unei singure tranşe mai mari decât tranşele lunare, care poate fi de maximum 30% din valoarea activului său personal ["avans din pensie" - art. 55 alin. (1)], plătită o singură dată, sub formă de plată unică, acordată înaintea începerii plăţii eşalonate lunar a pensiei private; după plata avansului din pensie de maximum 30%, plata pensiei private rămase din activul personal se va face în una dintre modalităţile de plată eşalonate lunar, menţionate mai sus; (iv) plata unică sau plăţi eşalonate pe o perioadă de maximum 12 luni ale activului acumulat de un participant la un fond de pensii private atunci când cuantumul acestui activ personal nu depăşeşte echivalentul a de 12 ori valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari stabilită pentru sistemul public de pensii (în prezent, valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari este de 1.281 lei, iar plafonul minim avut în vedere de legiuitor pentru o plată unică la cererea participantului în temeiul art. 50 alin. (3) este de 15.372 lei). Se constată că opţiunea legiuitorului pentru reglementarea acestor modalităţi de plată a pensiilor private corespunde scopului legitim şi legal care a stat la baza înfiinţării sistemului fondurilor de pensii administrate privat (Pilonul II) şi al fondurilor de pensii facultative (Pilonul III), respectiv asigurarea unei pensii private, distincte şi care suplimentează pensia acordată de sistemul public, pe baza colectării şi investirii, în interesul participanţilor, a unei părţi din contribuţia individuală de asigurări sociale (Pilonul II) sau a unei contribuţii facultative (Pilonul III). Prin modalitatea de plată a unei pensii private într-o tranşă mai mare, urmată de plăţi lunare egale/retrageri programate, sau prin plata pensiei în tranşe egale eşalonate pe o durată rezonabilă de timp şi fără a afecta substanţa dreptului de pensie, legiuitorul urmăreşte să asigure participanţilor la fondurile de pensii un anumit nivel de venit pe viaţă ca opţiune implicită pentru faza de plată, aceasta fiind şi o recomandare OCDE pentru proiectarea eficientă a planurilor de pensii cu contribuţii definite (Recomandarea nr. 7 din setul de Recomandări OCDE privind proiectarea eficientă a planurilor de pensii cu contribuţii definite). Plata unică integrală sau plata eşalonată pe o perioadă de maximum 12 luni reglementată la art. 50 alin. (3) din legea criticată este condiţionată, aşadar, de un criteriu obiectiv care priveşte cuantumul activului personal al unui participant din fiecare cont individual al său de pensii private, care trebuie să aibă la data deschiderii dreptului la pensia privată o valoare mai mică decât echivalentul a de 12 ori valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari. În acest caz, legiuitorul a menţinut în legea criticată dreptul de opţiune al participantului de a cere fie plata unică a cuantumului redus al activului său personal, fie plata eşalonată lunar pe o perioadă de maximum 12 luni, pentru a nu afecta şi mai mult substanţa acestui drept cu o valoare şi aşa redusă (în acest caz, valoarea activului personal trebuie să fie mai mică decât 15.372 lei). Totodată, Curtea reţine că aceste modalităţi de plată sunt recunoscute şi accesibile în mod egal tuturor participanţilor care îndeplinesc condiţiile legale aplicabile pentru deschiderea dreptului la pensia privată şi care devin membri ai unui fond de plată prin încheierea unui contract de plată.

123. Distinct de modalităţile de plată antereferite, legiuitorul a instituit, cu titlu de excepţie, la art. 55 alin. (2) din legea criticată, o modalitate de plată unică a 100% din valoarea activului personal acumulat la un fond de pensii private din Pilonul II şi din Pilonul III, la cererea exclusivă a unei categorii de participanţi care, la data deschiderii dreptului la pensia privată, suferă de afecţiuni oncologice. Prin soluţia adoptată, legiuitorul reintroduce, aşadar, la art. 55 alin. (2), dreptul de opţiune al unor participanţi cu privire la modalitatea de plată unică a 100% din activul personal acumulat corespunzător pensiei private din Pilonul II şi Pilonul III în situaţia în care aceste persoane suferă de afecţiuni oncologice în comparaţie cu ceilalţi participanţi, care suferă de alte afecţiuni decât cele oncologice sau nu sunt afectaţi de nicio boală de o asemenea gravitate.

124. Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Curtea Constituţională a mai reţinut că este admisibilă diferenţa de tratament juridic pentru situaţii diferite atunci când aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, şi Decizia nr. 231 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iunie 2004). Totodată, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23, sau Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003).

125. În lumina acestor statuări, Curtea constată că legiuitorul, deşi a urmărit să renunţe la dreptul de opţiune reglementat prin Legea nr. 411/2004 şi Legea nr. 204/2006, care permite oricărui participant/beneficiar să ceară plata unică şi integrală a sumelor acumulate în activul său personal din fondurile de pensii, în realitate, prin legea criticată, acesta a introdus la art. 55 alin. (2) o excepţie bazată pe un criteriu subiectiv care priveşte situaţia medicală a participanţilor suferind de afecţiuni oncologice, în funcţie de care se recunoaşte dreptul de opţiune (la cerere) pentru plata unică a 100% din valoarea activului personal doar persoanelor aflate în această situaţie medicală. Analizând excepţia criticată, Curtea constată, totodată, că aceasta s-ar aplica diferenţiat chiar pacienţilor oncologici, întrucât doar persoanele care suferă de o afecţiune oncologică la data deschiderii dreptului la pensia privată ar putea cere plata unică a 100% din activul personal, dar nu şi cei care ar fi diagnosticaţi cu o boală oncologică ulterior începerii plăţii pensiei lunare. Totodată, Curtea reţine că toate condiţiile legale pentru dobândirea pensiei private - atât în ceea ce priveşte constituirea dreptului la pensie, cât şi modalitatea concretă de plată a cuantumului pensiei private - reprezintă elemente pur obiective, bazate pe realităţi strict cuantificabile şi certe, precum vârsta de pensionare şi contribuţia cu care persoanele au cotizat la fondurile de pensii private. Astfel, un participant are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public, iar suplimentar, potrivit legii criticate, obţinerea unei pensii private este condiţionată şi de dobândirea calităţii de membru al unui fond de plată (art. 50 - Condiţii pentru dobândirea pensiei private). Aşadar, Curtea reţine că, în materia condiţiilor legale pe care trebuie să le îndeplinească un participant pentru deschiderea dreptului la pensia privată, nu pot fi reglementate criterii care privesc situaţia personală a unor participanţi (criterii economice, sociale sau medicale), acestea nefiind obiective pentru a legifera o modalitate de plată preferenţială/privilegiată sau diferenţiată sub aspectul cuantumului pensiei private din Pilonul II şi Pilonul III. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a constatat că orice diferenţiere instituită de lege trebuie să fie bazată pe criterii obiective, raţionale, rezonabile şi proporţionale şi trebuie să existe o legătură logică şi necesară între criteriul de diferenţiere ales şi scopul legitim urmărit de legiuitor.

126. Cu privire la criteriul de boală introdus prin legea criticată pentru reglementarea plăţii unice şi integrale a activului personal, la cererea participanţilor vizaţi de acest criteriu, Curtea reţine că, indiferent de tipul bolii de care suferă un grup de participanţi, modalitatea de plată a pensiei private nu se poate constitui ea însăşi într-o măsură afirmativă pentru o categorie sau alta de pacienţi. Fără a nega opţiunea Parlamentului de a legifera în anumite domenii măsuri afirmative în beneficiul unor categorii de persoane vulnerabile/defavorizate, în scopul asigurării unei protecţii sau a accesului lor la exercitarea unor drepturi sau a unor libertăţi fundamentale în condiţii de egalitate de şanse, Curtea constată că, în domeniul reglementării modalităţii de plată a pensiilor private, nu se poate reţine că o anumită categorie de bolnavi ar fi discriminată pe motiv de boală oncologică/altă boală, astfel încât să fie necesar să se activeze obligaţia statului pentru adoptarea unei asemenea măsuri ca cea reglementată la art. 55 alin. (2) din Legea privind plata pensiilor private. Prin urmare, nu se poate reţine existenţa unei premise a discriminării persoanelor cu anumite afecţiuni, în ceea ce priveşte modalitatea de plată a unei pensii private, care să reclame o măsură afirmativă dedicată acestora.

127. În considerarea dreptului de proprietate privată al fiecărui participant/membru al unui fond de plată asupra activului său personal din contul său, modalitatea de plată a pensiei private este ea însăşi un mod de exercitare efectivă a dreptului la pensie şi nu ţine de substanţa dreptului, de aceea aceasta nu poate constitui o măsură afirmativă în acest domeniu, pe criteriu de boală. Pentru a reflecta şi a respecta statutul de proprietar al activului personal, este necesar ca modalitatea de plată a pensiei private să aibă o reglementare unitară, egală şi accesibilă tuturor participanţilor după criterii legale obiective (vârstă, contribuţie, cuantumul minim al activului pentru plată unică/eşalonată) şi nu în funcţie de particularităţi personale, precum criteriul afecţiunii medicale. De altfel, Curtea observă că legea criticată reglementează o situaţie determinată în mod obiectiv, în care este recunoscută participantului la un fond de pensii private posibilitatea de obţinere a integralităţii activului său personal printr-o plată unică. Este vorba despre ipoteza prevăzută la art. 50 alin. (3) din lege, în care valoarea activului unui participant la un fond de pensii private nu depăşeşte echivalentul a de 12 ori valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari stabilită pentru sistemul public de pensii. În acest caz, Curtea reţine că modalitatea de plată stabilită la art. 50 alin. (3), sub forma unei plăţi unice sau a unei plăţi eşalonate pe o perioadă de maximum 12 luni, la cererea participantului, are în vedere un criteriu obiectiv, respectiv cuantumul minim al activului personal care urmează a fi plătit, cuantumul fiind un criteriu justificat inclusiv de scopul legii privind plata pensiilor private.

128. Aşadar, diferenţierea modalităţii de plată a pensiei private către participanţii care au contribuit la fondurile de pensii din Pilonul II şi Pilonul III, în funcţie de un criteriu generic de boală, nu poate fi justificată ca măsură afirmativă întrucât acest criteriu nu corespunde scopului şi domeniului de reglementare a legii criticate. Măsurile afirmative de acest tip sunt necesare ori de câte ori există o discriminare pe motiv de boală care reclamă acţiunea afirmativă (privilegii justificate) din partea statului pentru a proteja grupurile vulnerabile sau discriminate la nivel societal. În cazul excepţiei criticate, necesitatea acoperirii unor costuri pentru tratamente medicale specifice unei boli oncologice nu poate fi asimilată unei discriminări pe motiv de boală pentru a justifica o măsură afirmativă. Legiuitorul are posibilitatea să reglementeze modalităţi de protejare şi susţinere a pacienţilor oncologici, precum şi categorii de servicii de natură medicală, socială sau economică, aşa cum sunt cele reglementate prin Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 8 noiembrie 2022, iar, în mod similar, pentru orice alte categorii de persoane cu diverse suferinţe medicale, prin legislaţia specială în domeniu, cu măsuri specifice şi adaptate nevoilor de ocrotire ale acestora.

129. În considerarea argumentelor de mai sus, Curtea reţine că introducerea unui criteriu de boală în funcţie de care o categorie de persoane este considerată îndreptăţită să aibă un regim juridic mai favorabil în privinţa modalităţii de plată a pensiei private, doar prin prisma afecţiunii de care suferă, în comparaţie cu alte categorii care pot justifica într-o măsură comparabilă acordarea aceluiaşi regim derogatoriu de la regula generală, reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.

130. Totodată, introducerea unui criteriu bazat pe starea de sănătate a membrilor fondurilor de pensii constituie o diferenţiere arbitrară prin care se denaturează însuşi fundamentul conceptului de pensie, care nu mai apare ca un drept rezultat din contribuţiile plătite de participant la fondurile de pensie, ci dobândeşte fizionomia unei prestaţii de asigurări sociale de sănătate. Prin urmare, excepţia reglementată la art. 55 alin. (2) din legea criticată încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât instituie o discriminare care nu este bazată pe criterii obiective, ci, dimpotrivă, pe criteriul subiectiv al afecţiunii de care suferă membrul participant la un fond de pensii.

131. Având în vedere cele arătate, Curtea reţine că Parlamentul are deplina libertate să stabilească modalitatea de plată a pensiilor private către participanţii la fondurile de pensii din Pilonul II şi Pilonul III, cu condiţia ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective, să fie egală şi accesibilă tuturor participanţilor. Legiuitorul poate opta inclusiv pentru modalităţi de plată alternative sub formă de plată unică a activului personal sau plată eşalonată, în tranşe egale lunare pe o durată rezonabilă de timp, fără a afecta substanţa dreptului. Dacă opţiunea legiuitorului este de a reglementa inclusiv modalitatea de plată unică integrală, la cererea participantului, a activului personal acumulat în contul său, atunci, în lipsa unor criterii obiective aplicabile tuturor participanţilor, fără discriminare, se va da prevalenţă dreptului de opţiune al fiecărui participant întemeiat pe atributele dreptului său de proprietate asupra activului personal acumulat pe durata contributivităţii la fondurile de pensii private. Altfel, Curtea reţine că nu pot fi introduse alte criterii aleatorii, nejustificate în mod raţional şi obiectiv, care să altereze caracterul cert al elementelor în funcţie de care se pot stabili excepţii de la regula plăţii fracţionate.

132. În ceea ce priveşte susţinerea formulată în motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia procesul legislativ de adoptare a legii criticate ar fi fost influenţat printr-un lobby medical sectorial şi prin presiunea exercitată de asociaţiile de pacienţi oncologici, Curtea reaminteşte jurisprudenţa sa prin care a statuat că supoziţiile, bănuielile sau temerile formulate în sesizările care îi sunt adresate nu se constituie în motive de neconstituţionalitate apte să răstoarne prezumţia de constituţionalitate a normelor juridice. Criticile de neconstituţionalitate trebuie să vizeze acte/fapte/conduite actuale şi determinate pentru a susţine neconstituţionalitatea normei juridice, iar simplele bănuieli/supoziţii nu pot viza sfera controlului de constituţionalitate (Decizia nr. 678 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 15 octombrie 2020, paragraful 129).

133. O a doua critică de neconstituţionalitate este construită în jurul pretinsei încălcări a dispoziţiilor din Legea fundamentală care consacră şi garantează dreptul de proprietate privată. Sub acest aspect, se susţine, în esenţă, că este afectat atributul dispoziţiei asupra sumelor cu care membrul unui fond de plată a contribuit, prin aceea că, la împlinirea condiţiilor legale pentru deschiderea dreptului la pensia privată, nu poate primi decât maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată, ceea ce reprezintă o ingerinţă disproporţionată şi nejustificată în dreptul de proprietate privată, ce poate fi echivalată cu o expropriere.

134. Cu privire la aceste susţineri, Curtea reţine, în prealabil, că Legea privind plata pensiilor private întregeşte cadrul normativ existent în materie, fiind ultima dintr-un set de acte normative destinat configurării unui sistem de pensii private coerent şi stabil, care să acopere într-o măsură cât mai înaltă nevoile financiare ale cetăţenilor după încetarea activităţii retribuite pentru munca depusă, prin atingerea vârstei de pensionare.

135. Astfel, alături de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale - care a fost înlocuită recent de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023 -, au fost adoptate Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (aşa-numitul Pilonul II de pensii) şi Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative (Pilonul III). Aceste două legi au fost adoptate pentru a oferi instrumentele legale pentru asigurarea creşterii calităţii vieţii pensionarilor, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 411/2004 (Pilonul II) stabilind chiar, în mod explicit, că scopul sistemului fondurilor de pensii administrate privat este asigurarea unei pensii private, distincte şi care suplimentează pensia acordată de sistemul public, pe baza colectării şi investirii, în interesul participanţilor, a unei părţi din contribuţia individuală de asigurări sociale, art. 2 alin. (1) pct. 22 din Legea nr. 204/2006 (Pilonul III) reluând, în acelaşi spirit, definiţia potrivit căreia pensia facultativă reprezintă suma plătită periodic titularului sau beneficiarului, în mod suplimentar şi distinct de cea furnizată de sistemul public.

136. Finalitatea ambelor legi a fost şi este aceea de a suplimenta, într-o relaţie de complementaritate, veniturile beneficiarilor, astfel încât aceştia să fie protejaţi de lipsuri financiare în perioada de inactivitate ulterioară perioadei active din punctul de vedere al participării la piaţa muncii. Din raţiuni de coerenţă şi sistematizare legislativă, pentru a nu afecta unitatea ideatică din corpul actului normativ şi echilibrul reglementărilor conţinute, niciuna dintre cele două legi nu a detaliat sistemul de efectuare a plăţilor, stipulând că acest demers legislativ trebuie realizat în termen 3 ani de la data intrării în vigoare a respectivelor legi (art. 154 din Legea nr. 411/2004, respectiv art. 95 din Legea nr. 204/2006). Legea criticată în prezenta cauză reprezintă o concretizare a acestor dispoziţii, scopul său fiind acela de a oferi cadrul legal pentru organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private, fie că este vorba despre pensiile administrate privat în Pilonul II, fie de pensiile facultative din Pilonul III sau de cele ocupaţionale (instituite prin Legea nr. 1/2020 privind pensiile ocupaţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 8 ianuarie 2020). Până la intrarea în vigoare a legii criticate având ca scop organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private, prin norme emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost reglementat modul de utilizare a activului personal net al participantului la un fond de pensii private ca plată unică sau plăţi eşalonate, la cerere, modalitate de plată alternativă cu caracter temporar supusă condiţiei suspensive a intrării în vigoare a legii privind plata pensiilor private.

137. Aşadar, prevederile legii supuse controlului de constituţionalitate în cauza de faţă trebuie interpretate coroborat cu cele ale legilor mai sus menţionate. Or Legea nr. 411/2004 statuează că participantul este proprietarul activului personal din contul său, dând activului net o destinaţie unică şi exclusivă, respectiv achiziţionarea unei pensii private [art. 48 şi art. 136 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, respectiv art. 78 şi art. 93 alin. (1) din Legea nr. 204/2006], idee preluată şi reconfirmată în art. 59 alin. (1) din legea criticată, potrivit căruia membrul este proprietarul activului personal din contul său deschis la un fond de plată. Curtea apreciază că reglementările cuprinse în legea criticată nu sunt de natură să afecteze substanţa dreptului de proprietate privată, pentru motivele care vor fi dezvoltate în continuare.

138. Reglementarea modului de exercitare a atributului dispoziţiei, criticată de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate pe considerentul că membrii fondurilor de plată nu pot accesa integral printr-o plată unică, ci doar fracţionat, în tranşe lunare pe o perioadă de minimum 8 ani, valoarea activului lor personal transferat către fondul de plată, trebuie analizată prin filtrul testului de proporţionalitate dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, testul de proporţionalitate urmăreşte să stabilească dacă măsura legislativă în discuţie răspunde finalităţii urmărite de legiuitor, respectiv aceea de a asigura un echilibru între scopul statului de a configura un sistem de pensii private solid, sustenabil şi eficient, şi respectarea dreptului de proprietate al membrilor asupra activului personal atunci când modalitatea legală de plată a pensiei private este fracţionată şi/sau eşalonată în tranşe lunare pe o perioadă de timp determinată.

139. Testul de proporţionalitate vizează, de principiu, verificarea următoarelor condiţii: măsura legislativă care determină restrângerea dreptului să răspundă unui scop legitim, să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - menită să asigure justul echilibru între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit.

140. În ipoteza examinată în cauza de faţă, Curtea observă, în ceea ce priveşte scopul pe care măsura îl urmăreşte, că acesta rezidă în dispoziţiile art. 47 din Legea fundamentală, care obligă statul să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, inclusiv prin garantarea dreptului la pensie, prin amenajarea unui sistem de pensii private care, aşa cum rezultă şi din recomandările OCDE (Recomandarea nr. 7 din setul de Recomandări OCDE privind proiectarea eficientă a planurilor de pensii cu contribuţii definite), ar trebui să ofere atât un nivel suficient al veniturilor din pensii, pe viaţă, cât şi să asigure o protecţie eficientă împotriva riscului de longevitate în perioada de pensionare. Fracţionarea plăţilor, criticată de autorii prezentelor obiecţii de neconstituţionalitate, are tocmai finalitatea de a asigura un timp cât mai îndelungat această sursă de venit, prin plăţi periodice. Faptul că membrii fondurilor nu au acces la integralitatea fondurilor sub forma unei plăţi unice integrale nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate privată, ci reprezintă o măsură ce contribuie la menţinerea viabilităţii şi stabilităţii sistemului de plăţi, dar şi la previzionarea unor venituri suficiente pentru participanţi pe toată durata vieţii. Ideea centrală ce stă la baza eliberării succesive a fondurilor disponibile rezidă în aceea că atât pensiile administrate privat, cât şi cele facultative au ca scop protecţia persoanei prin evitarea riscului epuizării integrale a economiilor acumulate, în condiţiile în care scopul acestora urmăreşte asigurarea unui venit constant după încetarea activităţii remunerate. Este vorba despre o modalitate de echilibrare a veniturilor obţinute din salarii cu cele de care persoana va putea beneficia şi ulterior momentului pensionării, astfel încât să nu devină vulnerabilă din punct de vedere financiar, economic, social, într-o perioadă a vieţii în care, prin forţa lucrurilor, este ireversibil diminuată capacitatea de muncă şi de obţinere de venituri din prestarea unei anumite activităţi, ca urmare a uzurii naturale, intervenite în timp, a organismului uman.

141. Aşadar, plafonarea cuantumului avansului din pensie la un procent de maximum 30% din valoarea activului personal, care poate fi obţinut de participant la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică, înaintea începerii plăţii pensiei lunare, potrivit art. 55 alin. (1) şi (3) din Legea privind plata pensiilor private, constituie o măsură ce urmăreşte un scop legitim, acela de a preveni riscul de sărăcie la vârsta pensionării şi de a garanta o distribuire echilibrată a resurselor pentru perioada de viaţă inactivă din punctul de vedere al muncii şi, implicit de a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii private, prin transformarea economiilor individuale acumulate în venituri lunare predictibile.

142. De asemenea, Curtea consideră că modalitatea de plată instituită prin legea criticată răspunde şi cerinţei impuse de testul de proporţionalitate referitoare la adecvarea acesteia cu scopul urmărit, fiind capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului menţionat. Eşalonarea în maniera preconizată de lege a cuantumului acumulat este rezonabilă, constituind o garanţie pentru asigurarea funcţionalităţii sistemului de plată a pensiilor private. Totodată, prin reglementarea acestui domeniu, statul îşi îndeplineşte o obligaţie pozitivă ce rezultă din art. 47 din Constituţie, urmărind scopul de a asigura un nivel de trai decent şi pentru perioada de pensie a cetăţenilor, prin asigurarea plăţii unei pensii private în mod suplimentar şi distinct de pensia furnizată de sistemul public.

143. În ceea ce priveşte caracterul necesar al măsurii, Curtea constată că soluţia legislativă reglementată prin legea criticată este destinată asigurării eficacităţii sistemului de plăţi a pensiilor private, obiectiv deosebit de important în contextul obligaţiilor de ordin social pe care statul român le are faţă de propriii cetăţeni. Sunt relevante sub acest aspect cele reţinute în expunerea de motive a legii, în sensul că statul român a ales această modalitate de plată raportându-se şi la bunele practici internaţionale, precum şi la standardele OCDE. Astfel, în aceeaşi Recomandare nr. 7, mai sus referită, se precizează că "Se poate oferi flexibilitate prin permiterea unor plăţi pe viaţă parţiale, amânate sau întârziate, combinate cu retrageri programate. Plăţile unice integrale ar trebui descurajate în general, cu excepţia cazurilor de solduri mici sau circumstanţe extreme".

144. Totodată, caracterul necesar al măsurii este în mod raţional justificat în expunerea de motive a legii, fiind cea mai eficientă metodă de asigurare a unui nivel financiar rezonabil după pensionare pentru participanţii la fonduri, având în vedere prognosticul ascendent de accesare a pensiilor private determinate de ajungerea la momentul deschiderii dreptului de pensie a unei generaţii sensibil mai numeroasă decât cele de până acum, plata eşalonată fiind, practic, singura care asigură sustenabilitatea sistemului.

145. În fine, Curtea constată că măsura este, totodată, şi proporţională cu scopul urmărit, fiind aptă să asigure un just echilibru între interesele concurente existente în situaţia analizată, şi anume între interesul individual al participanţilor la fondurile de pensie, constând în obţinerea unui venit suplimentar faţă de cel corespunzător din sistemul de pensii publice, repartizat pe o perioadă rezonabilă de timp, pe de o parte şi, pe de altă parte, interesul general al societăţii constând în asigurarea protecţiei sociale la o scară cât mai extinsă şi, în acelaşi timp, mai eficientă, realizată prin intermediul furnizorilor de pensii private, persoane juridice de drept privat cu obiect şi activitate autorizate expres de stat şi cărora statul le încredinţează activitatea constând în administrarea fondurilor de plată şi în efectuarea plăţii pensiilor private [art. 3 alin. (1) pct. 23 şi 29 din legea criticată], în condiţiile respectării regulilor de prudenţialitate, conform art. 22 alin. (1) din legea supusă controlului de constituţionalitate. Totodată, măsura asigură şi un just echilibru între interesul individual al participanţilor la fondul de pensii private de a obţine în mod garantat, într-o perioadă rezonabilă de timp şi prin plăţi recurente succesive, venitul la care sunt îndreptăţiţi prin exercitarea dreptului de proprietate asupra activului personal, pe de o parte şi, pe de altă parte, interesul furnizorilor de pensii private autorizaţi de stat să administreze şi să plătească respectivele sume, fără a fi pusă în pericol însăşi sustenabilitatea activităţii lor economice care trebuie garantată prin raportare la art. 45 coroborat cu art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie şi nici a planurilor de pensii cu contribuţii definite.

146. Sub acest aspect, sunt relevante şi prevederile art. 135 alin. (2) din Legea nr. 411/2004, în conformitate cu care suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuţiilor plătite, diminuată cu penalităţile de transfer şi comisioanele legale, care sunt menite să garanteze că, în activitatea de administrare, fondurile de pensii private nu se îndepărtează de la finalitatea pentru care Legea nr. 411/2004 a instituit sistemul de pensii administrate privat. Soluţia legislativă a fost menţinută şi în legea criticată privind plata pensiilor private, fiind instituită regula potrivit căreia plăţile eşalonate lunar trebuie să aibă o valoare cel puţin egală cu valoarea activului menţionat în contractul de plată, diminuată cu comisioanele legale, în caz contrar, diferenţa valorică necesară fiind suportată din provizionul tehnic prevăzut în acest scop. (art. 60 şi art. 62 din legea criticată).

147. În concluzie, măsura plăţii către membrii fondurilor de plată a unui avans de maximum 30% din valoarea activului personal transferat către fondul de plată, la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică acordată înaintea începerii plăţii pensiilor lunare, nu aduce atingere substanţei dreptului de proprietate al participanţilor, influenţând doar modul de exercitare a acestuia, în concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, în temeiul cărora legiuitorul, având dreptul de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, poate stabili inclusiv modalităţi de plată alternative a pensiilor private, sub forma plăţilor unice sau eşalonate, reglementând atât plafoane de avansuri mai mari, cât şi perioade mai reduse pentru plăţile eşalonate.

148. O altă critică este cea privind pretinsa expropriere care ar surveni ca urmare a măsurii criticate. Sub acest aspect, Curtea reţine că exproprierea, în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie, presupune transferul forţat al dreptului de proprietate către stat sau către o entitate publică, cu titlu definitiv. În cazul de faţă, nu există o deposedare de sumele acumulate: acestea rămân în proprietatea privată a participantului, fiind doar transformate, printr-un act de gestiune legală, în drepturi de creanţă asupra furnizorului de pensii, care plăteşte lunar pensia cuvenită. Stabilirea unui cuantum al avansului din pensia facultativă şi eşalonarea plăţii pensiei pe o perioadă de minimum 8 ani sunt măsuri proporţionale cu scopul legitim urmărit, care au avut în vedere speranţa de viaţă din România şi sustenabilitatea fondurilor de pensii private şi facultative.

149. Curtea constată, aşadar, că nu se poate pune nici problema unei exproprieri, ipoteză în care dreptul de proprietate este transferat din patrimoniul titularului în cel al statului. În lumina celor mai sus arătate, este evident că este improprie paralela cu exproprierea, ca modalitate de trecere forţată a unui bun din patrimoniul titularului în cel al statului. Pensia reprezintă, incontestabil, un bun, astfel cum însăşi Curtea Constituţională a statuat în repetate rânduri, dar este evident că în situaţia de faţă nu este întrunit elementul esenţial al exproprierii, şi anume pierderea dreptului de proprietate, având în vedere prevederile de lege mai sus citate care accentuează faptul că activul este şi rămâne proprietate a participantului la fondul de pensii, respectiv de plată.

150. De altfel, Curtea observă că prin Decizia nr. 200 din 24 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 1 iulie 2021, paragraful 45, referindu-se la cota de contribuţie la fondul de pensii administrate privat, a constatat că prevederile art. 48 din Legea nr. 411/2004, potrivit cărora "(1) Participantul este proprietarul activului personal din contul său. (2) Activul personal nu poate face obiectul unei executări silite sau al unei tranzacţii, sub sancţiunea nulităţii actelor respective. (3) Activul personal nu poate fi cesionat sau gajat, sub sancţiunea nulităţii actelor respective", reprezintă garanţii depline că măsura criticată nu încalcă dreptul de proprietate al participanţilor la sistemul fondurilor private de pensii asupra activului personal.

151. Prin decizia citată (paragraful 46), Curtea a reiterat, totodată, jurisprudenţa sa constantă în care evocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fără ca aceasta să însemne că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 22 decembrie 2020, paragraful 113).

152. Totodată, Curtea a respins ca neîntemeiate şi criticile formulate din perspectiva dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai decent al cetăţenilor, apreciind că nu se poate stabili o legătură certă între efectele pe care le va avea asupra cuantumului pensiei private adoptarea măsurii criticate, pe de o parte, şi o presupusă diminuare a calităţii vieţii titularilor pensiei private, pe de altă parte (paragraful 49 din Decizia nr. 200 din 24 martie 2021).

153. Curtea constată că Legea nr. 411/2004 a reglementat doar modul de utilizare a activului personal net al participantului în lipsa unei legi speciale pentru organizarea plăţii pensiilor private şi nu a prevăzut modalităţi de plată a pensiei private sub forma de plată unică integrală de la momentul îndeplinirii condiţiilor legale de pensionare, ci, dimpotrivă, a reglementat în mod expres pensia privată ca o prestaţie în timp, succesivă, lunară. Mai mult, în art. 154, legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private şi supravegheate de A.S.F. se stabilesc prin lege specială. Or, această lege specială, dedicată plăţii pensiilor private, care formează obiectul controlului de constituţionalitate în cauza de faţă, urmăreşte, prin modalitatea de plată, atingerea scopului legitim al Legii nr. 411/2004. Încă din 2004, s-a statuat că legislaţia nu este definitivă şi că va fi completată în ceea ce priveşte plata pensiilor private. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 2 din Norma A.S.F. nr. 27/2017 privind utilizarea activului personal net al participantului la un fond de pensii administrat privat, care stabilesc că, până la intrarea în vigoare a legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private, participantul, respectiv beneficiarul primeşte suma cuvenită ca plată unică sau plăţi eşalonate, la cerere.

154. Totodată, Curtea observă că legiuitorul a reglementat mai multe opţiuni în ceea ce priveşte plata pensiilor private, care sunt flexibile şi pot consta în obţinerea unei pensii viagere (pe viaţă) sau a unor plăţi programate pe minimum 8 ani. Astfel, stabilirea unei perioade minime de 8 ani pentru plăţile programate se bazează pe date statistice solide şi pe bune practici internaţionale. Potrivit EUROSTAT, speranţa de viaţă în România este de aproximativ 76,6 ani (80,5 ani pentru femei şi 72,9 ani pentru bărbaţi). Acest lucru plasează speranţa de viaţă în intervalul 8-15 ani, după pensionare, fiind aleasă, aşadar, cea mai redusă perioadă a intervalului pentru plata pensiei private. Această soluţie răspunde recomandărilor OCDE, care încurajează decumularea graduală a economiilor, evitând retragerile integrale. De altfel, OCDE recomandă ca retragerile integrale să constituie excepţii şi încurajează combinaţia între plăţi programate şi pensii viagere, cu flexibilitate pentru perioade lungi.

155. Pentru a beneficia de o parte din valoarea activului acumulat, participanţii au opţiunea (nu obligaţia) de a retrage o sumă forfetară de până la 30% din valoarea acumulată, conform prevederilor art. 55 alin. (1) din legea criticată, procent stabilit pe baza bunelor practici şi experienţei statelor din Uniunea Europeană, precum şi în baza recomandărilor OCDE antereferite.

156. De asemenea, sub acest aspect, Curtea ia act şi de informaţiile potrivit cărora în majoritatea statelor UE şi OCDE, pensiile private ocupaţionale nu permit retragerea integrală a activului, ci doar o plată forfetară limitată (între 10% şi 30%), restul fiind utilizat pentru plata unei pensii lunare. Astfel, în Croaţia, Malta şi Germania retragerea sumelor forfetare din fondurile de pensii este limitată la 30%, în Irlanda, Polonia şi Marea Britanie la 25%, iar în Olanda va fi limitată la 10% începând cu anul 2026. Accesul anticipat la economiile destinate obţinerii unei pensii private trebuie considerat o măsură de ultimă instanţă, aplicabilă doar în circumstanţe de dificultăţi semnificative. Acesta reprezintă un principiu fundamental al reglementărilor şi al practicilor internaţionale în domeniul pensiilor, la nivelul Uniunii Europene şi statelor membre ale OCDE, fiind menţionat şi în OECD Pensions Outlook 2024 (www.oecd.org).

157. Pentru activele care depăşesc valoarea unui număr egal cu de 12 ori valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari stabilită pentru sistemul public, participantul îşi transferă activul la un furnizor şi poate solicita plata într-o singură tranşă a maximum 30% din contravaloarea activului, în condiţiile de taxare prevăzute de Codul fiscal, iar diferenţa o va încasa sub formă de pensie privată ca plăţi lunare, pe o perioadă de minimum 8 ani, dacă activul personal o permite. Pragul minim a fost introdus în baza prevederilor art. 41 lit. h) din Legea nr. 411/2004, potrivit căruia se impune stabilirea sumei necesare pentru obţinerea unei pensii private minime, astfel că s-a luat ca referinţă valoarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari stabilită pentru sistemul public (1.281 de lei la nivelul anului 2025). Această valoare reprezintă un prag minim, participanţii cu active mai mari putând stabili o valoare lunară de plată mai ridicată, în funcţie de valoarea activului. Perioada de plată pentru o mare parte din membri poate fi chiar mai mică decât perioada de 5 ani prevăzută la acest moment prin reglementările în vigoare privind utilizarea activului net al participantului. Astfel, acest prag este avantajos atât pentru participanţii cu o valoare redusă a activelor, cât şi pentru cei cu active ridicate. Dacă nivelul activului se situează sub contravaloarea a 12 indemnizaţii sociale, opţiunea de plată reglementată de legiuitor este alternativă, la cererea participantului, şi se realizează direct de către administrator, fără transfer la furnizor, sub formă de plată unică integrală sau sub formă de plăţi eşalonate pe o perioadă de 12 luni.

158. Legea criticată prevede că, în cazul pensiilor de tip retragere programată, sumele plătite către participant şi/sau moştenitori vor fi cel puţin egale cu valoarea activului personal deţinut la data intrării în plată, valoare a activului care cuprinde atât contribuţiile, cât şi rezultatul investiţional dobândit în perioada de acumulare, atât pentru Pilonul II, cât şi pentru Pilonul III. Activul transferat în contul de plată continuă să fie investit, conform prevederilor art. 48 din legea criticată, membrul putând astfel beneficia de rezultate investiţionale pe toată perioada de plată, existând, de asemenea, avantaje fiscale, fiind impozitat numai randamentul investiţional. Astfel, administratorul suportă costurile cu transferul activului de la administrator la furnizor, după semnarea contractului de plată; transferul activului se realizează gratuit între administrator şi furnizor, fără alte taxe, comisioane sau obligaţii fiscale; furnizorul suportă comisioanele de tranzacţionare aferente investirii activelor participanţilor; furnizorul suportă taxa de depozitare a activelor participanţilor.

159. Legea privind plata pensiilor private se aplică şi Pilonului III de pensii facultative, ca parte a reformei sistemului de pensii din România, care a urmărit diversificarea surselor de venit la vârsta pensionării şi asigurarea sustenabilităţii financiare pe termen lung. Pilonul III este reglementat de Legea nr. 204/2006 şi are acelaşi scop ca Pilonul II: acordarea unei pensii private plătite periodic titularului sau beneficiarului, în mod suplimentar şi distinct de pensia furnizată de sistemul public. Astfel, potrivit art. 93 alin. (1) din Legea nr. 204/2006, "activul personal este folosit numai pentru obţinerea unei pensii facultative". Având în vedere criticile formulate, considerentele de la pct. 45 şi 46 din Decizia nr. 200 din 24 martie 2021 a Curţii Constituţionale sunt aplicabile şi Legii nr. 204/2006. În privinţa modalităţilor de plată a unei pensii facultative reglementate prin legea criticată, considerentele de la pct. 121 şi 122 din prezenta decizie sunt aplicabile mutatis mutandis.

160. În mod similar Legii nr. 411/2004, art. 95 din Legea nr. 204/2006 prevede adoptarea unei legi speciale privind plata pensiilor facultative, adică legea supusă prezentului control de constituţionalitate.

161. Plata integrală a activului provenit din pensia facultativă este permisă inclusiv în cazul acestor pensii, doar pentru conturile care nu au un nivel minim legal prevăzut pentru o pensie minimă, ceea ce confirmă opţiunea legiuitorului de a utiliza veniturile din pensiile facultative din Pilonul III sub forma unor pensii regulate şi nu a unor plăţi unice integrale. Acest fapt reiese din prevederile legale în vigoare, respectiv prevederile art. 93 din Legea nr. 204/2006, potrivit cărora: "(2) Dreptul la pensia facultativă se deschide, la cererea participantului, cu îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative: a) participantul a împlinit vârsta de 60 de ani; (...) c) activul personal este cel puţin egal cu suma necesară obţinerii pensiei facultative minime prevăzute prin normele adoptate de A.S.F..(...)", şi ale art. 94 din Legea nr. 204/2006, care prevăd că: "Se exceptează de la prevederile art. 93 situaţiile în care: a) participantul nu îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. c) (adică nu are suma necesară obţinerii unei pensii facultative), caz în care primeşte suma existentă în contul său ca plată unică sau plăţi eşalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, la alegerea sa."

162. În ceea ce priveşte critica raportată la art. 45 din Constituţie, referitoare la presupusa intervenţie legislativă într-un contract liber încheiat de către participanţi şi fondurile de pensii, Curtea reţine că prin art. 2 alin. (1) pct. 17 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative legiuitorul defineşte fondul de pensii facultative, după cum urmează: "17. fondul de pensii facultative reprezintă fondul constituit prin contract de societate civilă, încheiat între participanţi, în conformitate cu prevederile Codului civil referitoare la societatea civilă particulară şi cu dispoziţiile prezentei legi;".

163. Prin Decizia nr. 200 din 24 martie 2021, precitată, Curtea a reţinut că la baza întregului sistem de pensii private se află contractul de societate civilă încheiat între participanţi, în conformitate cu prevederile Codului civil referitoare la societatea civilă particulară şi cu dispoziţiile Legii nr. 411/2004, prin care se constituie fondurile de pensii administrate privat. Curtea a observat că, în ciuda acestui fapt însă, acest contract are particularităţi majore care îl scot, practic, din sfera libertăţii de a contracta. Astfel, cu privire la participanţii cu vârsta de până la 35 de ani, se observă că sunt obligaţi să încheie contractul de societate civilă. Mai mult decât atât, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, "Persoana care nu a aderat la un fond de pensii în termen de 4 luni de la data la care este obligată prin efectul legii este repartizată aleatoriu la un fond de pensii de către instituţia de evidenţă". În plus, persoanele între 35-45 de ani care au facultatea de a încheia un asemenea contract, la fel ca persoanele obligate să adere, nu au nicio libertate de a stabili însuşi obiectul contractului de societate civilă (a se vedea art. 10 din Legea nr. 411/2004). În sfârşit, însăşi denumirea de act individual de aderare - definit de art. 2 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 411/2004 drept un înscris prin care o persoană îşi manifestă actul de voinţă de a fi parte la contractul de societate civilă şi la prospectul schemei de pensii private - sugerează natura juridică particulară a acestui contract de societate civilă, care îl situează dincolo de parametrii obişnuiţi ai contractului de societate civilă, aşa cum este el configurat în Codul civil. Or, în aceste condiţii, statul nu aduce o ingerinţă într-un contract format prin acordul liber de voinţă, câtă vreme, de la început, contractul de societate civilă nu a fost încheiat în mod liber de părţile lor, condiţionat doar de limitele inerente încheierii contractelor care se regăsesc în Codul civil (paragraful 48).

164. În ceea ce priveşte critica referitoare la invocarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin prisma faptului că legea ar afecta raporturile juridice încheiate sub imperiul legislaţiei anterioare, prin limitarea dreptului participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, respectiv facultative, de a dispune liber de propriile economii acumulate în contul de pensie, în sensul de a solicita plata integrală a valorii activului personal transferat către fondul de plată, Curtea constată că nu poate fi reţinută.

165. Cu privire la principiul neretroactivităţii legii, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2004). În cauză, nici măcar nu există o lege veche pe care legea nouă să o modifice, de vreme ce preconizata Lege privind plata pensiilor private, supusă în cauza de faţă controlului de constituţionalitate, reglementează ab novo o zonă în care nu a existat o formă de legiferare, scopul însuşi al legii în discuţie fiind acela declarat în chiar denumirea sa. Aşadar, prevederile legale criticate reglementează în domeniul lor propriu de aplicare, exclusiv pentru viitor, începând cu momentul de la care au intrat în vigoare, nicidecum pentru trecut. Stabilirea unei modalităţi reglementate de plată a pensiilor private nu poate fi interpretată ca o retroactivitate a legii analizate, pe considerentul că legea veche prevedea condiţii mai favorabile - de vreme ce o astfel de reglementare nici nu exista -, ci are semnificaţia acţiunii legii noi în câmpul şi timpul său propriu de aplicare. De altfel, în virtutea principiului tempus regit actum, un drept sau beneficiu se exercită în conformitate cu condiţiile reglementate de legea în vigoare la momentul exercitării sau solicitării acelui drept/beneficiu, şi nu în raport cu reglementări legale anterioare. Cu alte cuvinte, legea contestată nu afectează validitatea contractelor anterioare, ci reglementează o etapă ulterioară, şi anume plata pensiei.

166. Curtea observă, totodată, sub acest aspect, că Legea nr. 411/2004 prevede că plata în tranşă unică se aplică doar până la adoptarea legislaţiei privind plata pensiilor private şi va fi rezervată cazurilor în care activul nu este suficient pentru acordarea unei pensii, art. 136 din legea menţionată precizând că participantul al cărui activ personal net nu este suficient pentru acordarea unei pensii private minime stabilite prin normele A.S.F. primeşte o plată unică sau plăţi eşalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, la cerere.

167. Astfel, prin actul de aderare, participanţii aderă la condiţiile prospectului schemei de pensii private, condiţii prevăzute în conformitate cu legislaţia aplicabilă. Prevederile art. 136 din Legea nr. 411/2004 reglementează faptul că activul personal net este folosit exclusiv pentru achiziţionarea unei pensii private. Fac excepţie de la această prevedere următoarele categorii: a) beneficiarii care nu au calitatea de participant; b) persoanele care beneficiază de pensie de invaliditate în condiţiile legii; c) persoanele al căror activ personal net la data retragerii este prea mic pentru a putea primi o pensie privată.

168. Aşadar, plăţile care s-au făcut până în prezent, în faza de acumulare, nu au fost plăţi de pensie privată, în baza unui contract, ci au fost plăţi de activ personal, în condiţiile speciale reglementate de legislaţia în vigoare.

169. Astfel, prin elaborarea Legii privind plata pensiilor private se ia în considerare crearea unui sistem de plată în avantajul participantului, care să protejeze şi prin care să se investească în continuare activele acumulate. În prezent, activul plătit în tranşă unică este supus taxării fiscale, iar cel plătit eşalonat este dezinvestit la momentul solicitării de plată şi nu beneficiază de randament investiţional. Odată cu începerea fazei de plată, participanţii care au nivelul activului suficient de mare pentru obţinerea de pensii private vor încheia contracte de plată cu un furnizor.

170. În concluzie, Curtea constată că nu se încalcă principiul neretroactivităţii legii, respectiv al securităţii raporturilor juridice, până la adoptarea legii privind plata pensiei private existând norme tranzitorii privind plata pensiei pentru participantul care îndeplineşte condiţiile legale de a avea acces la pensia privată, respectiv în cazul participantului al cărui activ personal net nu este suficient pentru acordarea unei pensii private minime stabilite prin norme A.S.F.

171. În acest cadru, Curtea are în vedere şi o altă critică formulată în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate, referitoare la pretinsa nesocotire a principiului egalităţii în drepturi ca urmare a unei diferenţieri injuste între persoanele care au valorificat, până la acest moment, prin ridicare integrală a activelor acumulate în fondurile de pensii şi cele care, în viitor, sub imperiul legii criticate, ar urma să beneficieze de plata fracţionată, eşalonată a acestora.

172. Faţă de această critică, Curtea aminteşte Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau Decizia nr. 85 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 19 aprilie 2013, prin care s-a statuat că "respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate".

173. De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Decizia nr. 101 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 12 mai 2014, sau Decizia nr. 244 din 3 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 9 august 2022).

174. În ceea ce priveşte criticile formulate prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, pe motiv că anumite prevederi cuprinse în Legea privind plata pensiilor private ar fi neclare, imprecise, lipsite de predictibilitate, Curtea apreciază că nu pot fi reţinute.

175. Astfel, se susţine că art. 101 alin. (2) din lege, care incriminează drept infracţiune "furnizarea de către o persoană de activităţi fără a deţine autorizaţia sau aprobarea necesară conform prevederilor prezentei legi" are o exprimare generală, fără a indica în concret ce fel de activităţi vizează; se arată că art. 102 referitor la stabilirea contravenţiilor abundă în neclarităţi şi neconcordanţe, iar obligaţiile impuse prin art. 21 lit. a) şi c) au în vedere desfăşurarea activităţii furnizorilor prin raportare la valori morale, precum "onestitate" sau "corectitudine", sau prin raportare la obligaţii de diligenţă, a căror nerespectare implică o apreciere subiectivă în sarcina personalului însărcinat cu atribuţii de control şi constatare.

176. Sub acest aspect, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a considerat esenţială raportarea la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Este, în special, cazul profesioniştilor, care sunt obligaţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea profesiei lor, motiv pentru care se aşteaptă din partea lor să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). În concret, cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit) (a se vedea Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragrafele 22 şi 23).

177. Curtea a mai reţinut, totodată, că, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută şi că una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, s-a subliniat că numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică, şi că oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. S-a arătat, prin aceeaşi jurisprudenţă, că nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna - din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragrafele 30 şi 31, precum şi Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 21 octombrie 2013 pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, şi Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).

178. Or, în cauza de faţă, este vorba despre reglementări cu un pronunţat caracter tehnic, specifice pieţelor financiare, asupra cărora Autoritatea de Supraveghere Financiară exercită atribuţii de reglementare, autorizare, supraveghere şi control, această instituţie deţinând infrastructura logistică pentru a interveni în acest domeniu specific, prevederile criticate fiind susceptibile de a fi detaliate prin norme secundare, circumscrise legii. De altfel, este o realitate incontestabilă faptul că prin lege nu pot fi detaliate exhaustiv toate aspectele pe care le presupune aplicarea unui act normativ de nivel primar, prin lege stabilindu-se, de regulă, cadrul general şi principiile aplicabile, fiind de principiu că se poate delega numitor autorităţi, înfiinţate cu acest scop specific, prerogativa de a reglementa aspecte tehnice şi procedurale, prin reglementări secundare, fără posibilitatea de a modifica sau extinde obligaţiile stabilite prin lege.

179. Sub acest aspect, Curtea reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 23 aprilie 2013, conferă A.S.F. atribuţii de autorizare, reglementare, supraveghere şi control asupra sistemului de pensii private, conform Legii nr. 411/2004 şi Legii nr. 204/2006. De asemenea, art. 3 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată stabileşte că supravegherea exercitată de A.S.F. se realizează, printre altele, prin emiterea de reglementări, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

180. Rezultă de aici concluzia că reglementările A.S.F. nu sunt arbitrare sau discreţionare, ci sunt emise în temeiul şi în limitele legii, acestea fiind supuse regulilor de transparenţă, prin publicare, şi fiind, în acelaşi timp, susceptibile de contestare în faţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, astfel că riscul afectării drepturilor fundamentale poate fi contracarat, dacă este cazul, prin instrumente juridice eficace.

181. Referitor la criticile privitoare la pretinsa plajă prea extinsă a sancţiunilor aplicabile potrivit art. 102 alin. (5) din lege, prin care sunt stabilite limitele minime şi maxime ale amenzii pentru persoane fizice de la 2.000 lei la 2.000.000 lei, iar pentru persoane juridice de la 0,1% la 0,5% din cifra de afaceri, Curtea constată, de asemenea, că nu pot fi reţinute, dimensionarea şi individualizarea acestora fiind necesar a se realiza în contextul concret al faptelor alegate, în considerarea tuturor împrejurărilor relevante, enumerate în mod detaliat la art. 100 alin. (3) din legea contestată: "gravitatea şi durata încălcării prevederilor legale sau ale reglementărilor emise în aplicarea acestora; gradul de răspundere care revine persoanei fizice sau juridice responsabile de încălcarea prevederilor legale sau ale reglementărilor emise în aplicarea acestora şi forma de vinovăţie cu care fapta a fost săvârşită; importanţa profiturilor obţinute sau a veniturilor rezultate din evitarea pierderilor de către persoana fizică sau juridică responsabilă de încălcarea prevederilor legale sau ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, în măsura în care acestea pot fi determinate; prejudiciile suferite de membri, moştenitori, beneficiari sau supravieţuitori, după caz, ca urmare a încălcării prevederilor legale sau ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, în măsura în care acestea pot fi determinate; încălcările anterioare ale prevederilor legale sau ale reglementărilor emise în aplicarea acestora săvârşite de persoana fizică sau juridică responsabilă; eventualele măsuri luate de către contravenient, ulterior săvârşirii faptei, pentru a limita pagubele, pentru acoperirea prejudiciului sau pentru remedierea deficienţelor produse prin săvârşirea faptei".

182. Se mai critică lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) lit. b) şi e) din lege, referitoare la "situaţia financiară solidă", respectiv la "probitatea morală a persoanelor fizice", precum şi a dispoziţiilor art. 39, deoarece nu este clar ce presupun "cerinţele de competenţă profesională". Curtea reţine, din memoriul transmis de A.S.F., în calitate de amicus curiae, că "aceştia sunt termeni consacraţi şi utilizaţi de toate entităţile reglementate şi supravegheate de A.S.F. în toate cele 3 domenii de supraveghere financiară, fiind prevăzuţi în Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările şi completările ulterioare".

183. Curtea constată că reglementările în speţă sunt specifice pieţelor financiare şi se caracterizează printr-un grad ridicat de complexitate tehnică. Noţiuni precum "situaţie financiară solidă", "probitate morală", "conflicte de interese", "onestitate", "corectitudine" sunt caracteristice şi frecvent utilizate în domeniile reglementate şi supravegheate de A.S.F., aceste noţiuni fiind prevăzute în Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, cu modificările şi completările ulterioare, care a respectat Ghidul privind evaluarea adecvării membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii cheie, emis de Autoritatea Bancară Europeană, în temeiul art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii Europene de Supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei ("Regulamentul ABE").

184. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 666 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 5 aprilie 2024, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 octombrie 2015, potrivit cărora: "constituie contravenţii (...) nerespectarea de către societăţi şi de către persoanele care fac parte din conducerea acestora sau de către cele care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice a actelor delegate, standardelor tehnice de reglementare şi a celor de aplicare emise de Comisia Europeană, precum şi a reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea prezentei legi"), prevederi similare celor criticate în prezenta cauză, reţinând, în esenţă, următoarele: "(...) Cu privire la sfera de cuprindere a unor situaţii ipotetice într-o lege, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, datorită principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). (...) Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. La fel se întâmplă şi cu profesioniştii, obişnuiţi să dea dovadă de o mare prudenţă în exercitarea activităţii lor. Astfel, se poate aştepta ca aceştia să acorde o atenţie specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, din examinarea dispoziţiilor art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015, corelate cu legislaţia specială din domeniul analizat, Curtea constată că reglementarea criticată îndeplineşte cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate impuse prin normele constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), în componenta referitoare la calitatea normei juridice".

185. În consecinţă, Curtea constată că Legea privind plata pensiilor private, sub aspectul Pilonului II şi Pilonului III de pensii, îndeplineşte cerinţele principiului legalităţii, securităţii raporturilor juridice şi al încrederii legitime prevăzute de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

186. În fine, faţă de susţinerea autorilor obiecţiei în sensul că, în totalitatea lor, criticile de neconstituţionalitate pe care le-au formulat converg către demonstrarea neconstituţionalităţii întregii legi supuse controlului, Curtea constată, ţinând seama de considerentele reţinute prin prezenta decizie care argumentează conformitatea cu Legea fundamentală a prevederilor de lege criticate punctual, cu excepţia celor ale art. 55 alin. (2) din lege, că este neîntemeiată şi obiecţia de neconstituţionalitate având ca obiect Legea privind plata pensiilor private, în ansamblul său.

187. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile art. 55 alin. (2) din Legea privind plata pensiilor private sunt neconstituţionale.

II. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile art. 3 alin. (1) pct. 15 şi 23, ale art. 3 alin. (1) pct. 31 lit. d), ale art. 5 alin. (1) lit. g), ale art. 7 alin. (1), ale art. 8 lit. b), ale art. 9, ale art. 11 alin. (2), ale art. 12 alin. (1) lit. b), ale art. 13 alin. (1), ale art. 18 alin. (2) lit. b), ale art. 20 alin. (2), ale art. 21 lit. a), b) şi c), ale art. 22 alin. (1), ale art. 28 alin. (1) lit. i), ale art. 39, ale art. 43, ale art. 44 alin. (5), ale art. 51, ale art. 54, ale art. 55 alin. (1), (3) şi (4), ale art. 56, ale art. 60, ale art. 66, ale art. 67 alin. (6), ale art. 101 alin. (2), ale art. 102 alin. (1) lit. a) pct. (i), lit. b) şi c) şi alin. (5) din Legea privind plata pensiilor private, precum şi legea, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din 25 noiembrie 2025.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că obiecţia de neconstituţionalitate trebuia admisă şi constatată neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind plata pensiilor private pentru argumentele expuse în continuare.

Potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat şi art. 78 alin. (1) din Legea 204/2006 privind pensiile facultative, participantul la un fond de pensii este proprietarul exclusiv al activului personal din contul său format ca urmare a contribuţiilor plătite. Sumele acumulate în conturile individuale din Pilonul II şi Pilonul III reprezintă proprietatea privată a participanţilor, activele personale putând fi folosite exclusiv pentru obţinerea unei pensii private/facultative. Administratorii fondurilor au doar un drept de gestiune, iar statul exercită o supraveghere publică, fără a putea dispune de aceste active. Potrivit prevederilor legale, pensia privată/facultativă reprezintă suma plătită periodic participantului/titularului sau beneficiarului, în mod suplimentar şi distinct de cea furnizată de sistemul public.

Cu privire la sistemul fondurilor de pensii administrate privat, identificat, în mod uzual, prin expresia Pilonul II de pensii, mai precis cu privire la natura juridică a contractului încheiat de către participanţi şi fondurile de pensii, prin Decizia nr. 200/2021, Curtea a reţinut că "la baza întregului sistem de pensii private se află contractul de societate civilă încheiat între participanţi, în conformitate cu prevederile Codului civil referitoare la societatea civilă particulară şi cu dispoziţiile Legii nr. 411/2004, prin care se constituie fondurile de pensii administrate privat. În ciuda acestui fapt însă, acest contract are particularităţi majore care îl scot, practic, din sfera libertăţii de a contracta. Astfel, cu privire la participanţii cu vârsta de până la 35 de ani, se observă că sunt obligaţi să încheie contractul de societate civilă. Mai mult decât atât, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 411/2004, «Persoana care nu a aderat la un fond de pensii în termen de 4 luni de la data la care este obligată prin efectul legii este repartizată aleatoriu la un fond de pensii de către instituţia de evidenţă». În plus, persoanele între 35 şi 45 de ani care au facultatea de a încheia un asemenea contract, la fel ca persoanele obligate să adere, nu au nicio libertate de a stabili însuşi obiectul contractului de societate civilă (a se vedea art. 10 din Legea nr. 411/2004). În sfârşit, însăşi denumirea de act individual de aderare - definit de art. 2 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 411/2004 drept un înscris prin care o persoană îşi manifestă actul de voinţă de a fi parte la contractul de societate civilă şi la prospectul schemei de pensii private - sugerează natura juridică particulară a acestui contract de societate civilă, care îl situează dincolo de parametrii obişnuiţi ai contractului de societate civilă, aşa cum este el configurat în Codul civil. Or, în aceste condiţii, statul nu aduce o ingerinţă într-un contract format prin acordul liber de voinţă, câtă vreme, de la început, contractul de societate civilă nu a fost încheiat în mod liber de părţile lor, condiţionat doar de limitele inerente încheierii contractelor care se regăsesc în Codul civil".

Cu alte cuvinte, natura juridică mixtă a contractului presupune că, deşi acesta nu a luat naştere prin acordul liber de voinţă al părţilor, odată încheiat, acesta este guvernat atât de legislaţia civilă, cât şi de legislaţia specială în materia asigurărilor sociale, cu consecinţa că derularea sa este guvernată de principiul "tempus regit actum" aplicabil ambelor legislaţii.

Or, cu privire la modalitatea de plată, Legea nr. 411/2004 prevede la art. 36 că "Participantul al cărui activ personal net nu este suficient pentru acordarea unei pensii private minime stabilite prin normele Comisiei primeşte o plată unică sau plăţi eşalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, la cerere". Întrucât legea nu prevede condiţiile pentru plata pensiei private, dispoziţiile art. 36 au fost interpretate şi aplicate prin analogie inclusiv situaţiilor în care activul personal net ar fi fost suficient pentru acordarea unei pensii private minime, astfel că, la data la care ia naştere dreptul participantului la plata pensiei, acesta are dreptul de a opta între două alternative: plata uno ictu a activului său ori plata eşalonată, lunară pe o perioadă de maximum 5 ani.

Cu privire la sistemul pensiilor facultative, identificat, în mod uzual, prin expresia Pilonul III de pensii, acesta se întemeiază pe contractul de societate civilă încheiat între participanţi şi administratorii fondurilor, în conformitate cu prevederile Codului civil, materializat sub forma unui act individual de aderare la prospectul schemei de pensii facultative care, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 204/2006 este contractul scris, încheiat între persoana fizică şi administrator, care conţine acordul persoanei de a fi parte la contractul de societate civilă şi la prospectul schemei de pensii. Potrivit art. 75 alin. (1) din acelaşi act normativ, acesta este un contract scris, încheiat între persoana fizică şi administrator, inclusiv prin mijloace de comunicare la distanţă, şi conţine acordul persoanei la contractul de societate şi la prospectul schemei de pensii facultative, forma-cadru a acestui act fiind stabilită de ASF prin norme [art. 75 alin. (4) din lege]. Ca atare, este evident că nu se poate pune semnul egalităţii între contractele prevăzute la Pilonul II şi Pilonul III de pensii, astfel că statul nu are drept de intervenţie în ceea ce priveşte Pilonul III de pensii, care rămâne un contract civil stricto sensu, cu privire la care operează legea părţilor. Cu referire la modalitatea de plată, art. 93 şi 96 din Legea nr. 204/2006 au fost interpretate şi aplicate în sensul că dreptul la pensia facultativă se deschide la cererea participantului, care primeşte suma existentă în contul său ca plată unică sau plăţi eşalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, la alegerea sa.

Soluţiile legislative cuprinse în legea criticată condiţionează accesul participantului asupra activului personal deţinut în contul său de încheierea unui contract de plată pe baza căruia pensia privată se plăteşte lunar, fiind exclusă posibilitatea opţiunii privind plata activului personal din contul său individual printr-o plată unică (art. 56 din lege). Potrivit expunerii de motive, elaborarea şi adoptarea Legii privind plata pensiilor private este justificată, pe de o parte, de acumularea unor sume tot mai mari în conturile individuale ale participanţilor, pe care aceştia le solicită ca plată unică sau eşalonată, iar, pe de altă parte, de situaţia demografică în care cele mai însemnate valori eligibile la plată sunt aşteptate începând cu anul 2030, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de pensionare de un număr însemnat de participanţi la fondurile de pensii private. Aşadar, legea nouă modifică modalitatea de plată a pensiei private, cu consecinţa apariţiei unui conflict de legi în timp, ce ar fi impus reglementarea unor norme tranzitorii care să asigure aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Potrivit art. 54 din Legea nr. 24/2000, dispoziţiile tranzitorii cuprind "măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ", ele fiind necesar "să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive".

Curtea, în jurisprudenţa sa (de exemplu, prin Decizia nr. 631 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2015), a reţinut că principiul neretroactivităţii legii este o componentă a securităţii juridice [prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie], reglementată expres şi separat prin art. 15 alin. (2) din Constituţie, ceea ce înseamnă că legiuitorul constituant i-a acordat o atenţie şi importanţă speciale în cadrul principiului general al securităţii juridice. Potrivit acestui principiu, o normă juridică acţionează în timp din momentul intrării ei în vigoare şi până în momentul ieşirii sale din vigoare şi se bucură de prezumţia de constituţionalitate. Curtea a statuat că orice lege se aplică numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, care are efecte şi asupra raporturilor juridice penale sau contravenţionale născute anterior intrării sale în vigoare.

Cu privire la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, menţionate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor şi care consacră principiul neretroactivităţii legii, pe cale jurisprudenţială s-a arătat că singura excepţie permisă de Legea fundamentală de la acest principiu o reprezintă legea penală sau contravenţională mai favorabilă. La nivel infraconstituţional, principiul neretroactivităţii legii civile este prevăzut de art. 6 din Codul civil, cu denumirea marginală Aplicarea în timp a legii civile. Totodată, art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cuprinde dispoziţii referitoare la soluţionarea conflictului de legi în timp, potrivit cărora actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. Astfel, este vorba despre reguli imperative de la care nu se poate deroga în materie civilă, indiferent dacă în discuţie sunt puse legi materiale sau legi procesuale. Aşadar, chiar şi în ipoteza în care legiuitorul ar dori în mod justificat să înlăture sau să atenueze unele situaţii nedrepte, nu poate realiza acest lucru prin intermediul unei legi care să aibă caracter retroactiv, ci trebuie să caute mijloacele adecvate care să nu vină în contradicţie cu acest principiu constituţional (Decizia nr. 9 din 7 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 noiembrie 1994). Totodată, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, sau prin Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004). Din această jurisprudenţă rezultă că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor (Decizia nr. 534 din 12 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 25 iulie 2017, paragraful 67). De asemenea, în virtutea principiului neretroactivităţii legii civile, legea nouă se va aplica - de la intrarea ei în vigoare - atât situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori se vor stinge după această dată, precum şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute, iar pentru a exista retroactivitate ar trebui ca între cele două prevederi să fie o deosebire, în caz contrar continuitatea reglementării exclude, prin ipoteză, retroactivitatea celei noi (Decizia nr. 201 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, şi Decizia nr. 908 din 16 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 27 ianuarie 2021, paragraful 98). Prin urmare, premisa analizării dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie este existenţa unui conflict real de legi în timp, şi anume legea nouă să aibă un caracter novator, astfel încât noile reguli să fie susceptibile să se aplice situaţiilor constituite înainte de intrarea acesteia în vigoare, în baza legii vechi (Decizia nr. 56 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 13 martie 2014).

Aplicând aceste considerente referitoare la principiul neretroactivităţii legii civile şi la premisa conflictului de legi în timp, în cauza de faţă, constatăm că dispoziţiile legii criticate reprezintă norme de drept substanţial care reglementează diferit modul în care operează obligaţia de plată a pensiei private, născute în baza unui contract încheiat anterior intrării în vigoare a legii criticate. Astfel, textul criticat nu reglementează diferit doar procedura privind plata pensiei private, ci însăşi executarea contractului de către una dintre părţi, dispoziţiile de lege criticate modificând un element esenţial al contractului şi determinând alte consecinţe juridice decât cele existente la momentul încheierii lui. Reţinem că situaţia juridică generată de încheierea actului juridic al părţilor, ce cuprinde efectele voite de acestea, este, din perspectiva determinării legii aplicabile în cazul conflictului de legi în timp, o facta praeterita, fiind consumată la momentul încheierii contractului. Acestor contracte li se pot aplica, în ceea ce priveşte aspectele esenţiale, asimilate cauzei contractului, numai dispoziţiile de lege în vigoare la momentul încheierii lor, dispoziţii care supravieţuiesc chiar după intrarea în vigoare a legii noi. Aşadar, prin eliminarea posibilităţii unei plăţi unice şi integrale a pensiei private, în contractele încheiate anterior intrării ei în vigoare, dispoziţiile criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii, deoarece instituie alte consecinţe juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la momentul încheierii acestor contracte, potrivit principiului "tempus regit actum".

Prin urmare, constatăm că, pentru a respecta principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii criticate trebuiau să fie excluse din sfera de aplicare a acesteia, în ceea ce priveşte modalitatea de plată a pensiei private.

Mai mult, reţinem că legea criticată afectează implicit dreptul de proprietate privată, din perspectiva speranţei legitime născute în momentul încheierii contractului care vizează posibilitatea de a opta între o plată unică şi plata lunară, eşalonată pe 5 ani a pensiei private. Există speranţă legitimă atunci când există un temei legal care să prevadă acordarea dreptului revendicat. Constatăm că, potrivit celor statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru ca o "aşteptare" să fie "legitimă", aceasta trebuie să aibă o natură mai concretă decât o simplă speranţă şi să se bazeze pe o prevedere legală sau pe un act juridic, precum o hotărâre judecătorească, care să aibă legătură cu dreptul patrimonial în cauză (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei).

Speranţa legitimă de a obţine plata integrală a pensiei private în momentul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege izvorăşte din însăşi legea care guvernează contractul dintre părţi şi care, la data încheierii acestuia, prevedea acest drept. Această speranţă a fost consolidată vreme de mai mulţi ani (20 ani), prin aplicarea constantă a acestor dispoziţii legale, care au constituit temeiul acordării pensiei private tuturor persoanelor care îndeplineau condiţiile legale de pensionare. Or, legiuitorul nu poate impune condiţii nerezonabile pentru persoanele care au încheiat contractele înainte de intrarea în vigoare a legii, fiind ţinut să respecte o condiţie de rezonabilitate - est modus în rebus -, respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pericliteze securitatea raporturilor juridice. Astfel, statul are nu doar obligaţia negativă de a nu adopta măsuri care să afecteze proprietatea, ci şi obligaţia pozitivă, de a asigura, cu alte cuvinte, de a garanta dreptul de proprietate privată. Prin urmare, textul constituţional al art. 44 determină, pe lângă obligaţia negativă a legiuitorului de a nu interveni printr-o dispoziţie legislativă de stabilire a unei condiţii excesive, în sensul de a împiedica titularul dreptului de proprietate de a se bucura de plenitudinea dreptului său, şi o obligaţie pozitivă a acestuia de a asigura valorificarea acestui drept şi de a proteja titularul dreptului de proprietate.

În consecinţă, apreciem că este înfrânt justul echilibru care trebuie să existe între interesele generale şi cele individuale, iar prin nerespectarea principiului proporţionalităţii este afectat dreptul de proprietate al beneficiarului pensiei private, sub aspectul speranţei legitime de a obţine plata integrală a pensiei private în momentul îndeplinirii condiţiilor de pensionare prevăzute de lege. Având în vedere aceste argumente, considerăm că legea criticată încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, raportate la art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Pentru aceste argumente, nu putem reţine motivarea opiniei majoritare potrivit căreia "stabilirea unei modalităţi de plată a pensiilor private nu poate fi interpretată ca o retroactivitate a legii analizate, pe considerentul că legea veche prevedea condiţii mai favorabile, de vreme ce o astfel de reglementare nici nu exista, ci are semnificaţia acţiunii legii noi în câmpul şi timpul său propriu de aplicare". Chiar dacă anterior nu a existat o lege expresă privind plata pensiilor private, plata acestor pensii s-a realizat vreme de mai mulţi ani pe baza reglementărilor privind fondurile de pensii administrate privat şi pensiile facultative, deci în baza unui cadru normativ adoptat de Parlament, care a oferit legitimitate speranţei de a primi pensia privată printr-o plată unică, astfel că se impunea adoptarea unor norme tranzitorii care să asigure stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice.

În fine, nu putem ignora faptul că soluţia legislativă potrivit căreia fondurile de pensii private nu vor mai efectua plata pensiilor, urmând a se înfiinţa entităţi distincte, respectiv fonduri de plată a pensiilor private, cărora li se vor transfera fondurile acumulate şi care urmează a efectua plăţile către membrii fondului de pensii este una disproporţionată, care implică multiplicarea riscurilor determinate de posibila insolvenţă atât a fondului de pensii private, cât şi a fondului de plată a pensiilor private, precum şi multiplicarea costurilor, având în vedere că fiecare dintre aceste entităţi va percepe propriile comisioane în scopul acoperirii cheltuielilor realizării de profit. Astfel, dacă în prezent membrii fondurilor de pensii private se află în raporturi contractuale cu un singur fond, în concepţia noii legi, aceste raporturi contractuale se vor diviza, plata urmând a fi efectuată de o altă entitate, nou-înfiinţată în acest scop, fără a fi fundamentat în mod real de ce este necesară această divizare şi multiplicare a costurilor care vor fi suportate de beneficiarii pensiilor private.

În concluzie, întrucât legea nu prevede norme tranzitorii care să excludă din sfera sa de aplicare contractele încheiate înainte de intrarea ei în vigoare, obiecţia de neconstituţionalitate ar fi trebuit admisă şi constatată neconstituţionalitatea Legii privind plata pensiilor private prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 53 din Legea fundamentală.

-****-

Judecători,

Gheorghe Stan

Deliorga Cristian

OPINIE SEPARATĂ

1. În dezacord cu soluţia majoritară prin care a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 55 alin. (2) din Legea privind plata pensiilor private, considerându-se, prin Decizia nr. 676 din 25 noiembrie 2025, că sunt neconstituţionale, apreciem că obiecţia de neconstituţionalitate care a vizat aceste prevederi ar fi trebuit respinsă ca neîntemeiată, conţinutul normativ al acestora fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile cuprinse în art. 16 alin. (1) din Constituţie.

2. În acest sens, arătăm că autorii obiecţiei formulate în Dosarul nr. 4.411A/2025 au susţinut că se instituie o discriminare, pe criteriul tipului de boală, între persoanele care suferă de boli oncologice şi cele care suferă de alte boli grave şi potenţial fatale. Astfel, potrivit art. 55 alin. (2) din Legea criticată, doar bolnavul cu afecţiuni oncologice poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal sub formă de plată unică, toţi ceilalţi încadrându-se în regula stabilită la art. 55 alin. (1) din lege, în sensul că pot primi maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată, la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică acordată înaintea începerii plăţii pensiilor lunare, chiar dacă se află în situaţii medicale comparabile sau uneori chiar mai grave.

3. Prin Decizia nr. 676 din 25 noiembrie 2025, Curtea, cu votul majorităţii judecătorilor, a apreciat că prevederile art. 55 alin. (2) din legea supusă controlului a priori de constituţionalitate introduc un criteriu subiectiv în ceea ce priveşte aplicabilitatea regulii plăţii fracţionate a sumelor acumulate în activul participanţilor la fondurile de pensii, respectiv oferind în mod nejustificat pacienţilor cu afecţiuni oncologice să beneficieze de o plată unică a sumelor acumulate în activul personal.

4. În expunerea punctului nostru de vedere, potrivit căruia textul de lege citat nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, pornim de la bogata jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, prin care a statuat că principiul la care facem referire presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Este adevărat, de asemenea, că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice" (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Principiul egalităţii este nesocotit atunci când tratăm diferit două persoane sau situaţii între care nu există nicio distincţie relevantă (încălcarea egalităţii formale) sau atunci când tratăm în mod identic două persoane sau situaţii care se află pe poziţii diferite (încălcarea egalităţii substanţiale). Asigurarea egalităţii substanţiale obligă la un tratament diferenţiat a persoanelor sau situaţiilor care se află pe poziţii diferite. Tratamentul diferenţiat trebuie să fie proporţional cu diferenţa în care se află persoanele sau situaţiile în speţă. Curtea a reţinut că, în felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar chiar şi necesitatea lui (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615/2011).

5. Prin prisma situaţiei particulare a bolnavilor cu afecţiuni oncologice, arătăm că este evident că aceştia se află într-o situaţie diferită faţă de alte persoane şi apreciem că este pe deplin justificat tratamentul juridic diferenţiat aplicat de legiuitor prin textul de lege în discuţie. Situaţia diferită în care se află persoanele cu boli oncologice rezultă, în esenţă, din următoarele aspecte: bolnavii oncologici au o fereastră terapeutică extrem de redusă, ca urmare au nevoie să dispună de resurse financiare considerabile pentru tratamentul iniţial sau principal, astfel că orice întârziere sau întrerupere a tratamentului ori amânare a intervenţiei medicale poate avea consecinţe grave sau chiar fatale asupra vieţii acestor persoane. Tratamentele oncologice sunt printre cele mai costisitoare şi mai sofisticate din sistemul medical actual, implicând terapii inovative, tehnologii avansate, protocoale terapeutice complexe şi interinstituţionale, astfel că prevederea legală criticată nu exprimă o favorizare nejustificată, ci reprezintă un răspuns legal al statului la necesităţile vitale ale bolnavilor oncologici, mai ales din perspectiva sensibilităţii temporale a tratamentelor oncologice, respectiv a urgenţei cu care acestea trebuie administrate. Implicit, apare pe deplin justificat dreptul acordat de legiuitor acestei categorii de bolnavi de a beneficia de întreaga sumă ce a reprezentat contribuţia la pensiile private şi/sau cele facultative, aceasta fiind esenţială pentru viaţa şi tratamentul persoanelor din această categorie socială.

6. Precizăm, totodată, că în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24).

7. În acest spirit, statul român a elaborat reglementări diferenţiate dedicate diverselor categorii de bolnavi, adaptând în aşa manieră politicile publice de sănătate, încât, printr-o evaluare obiectivă a nevoilor medicale, a prognosticului şi a beneficiilor potenţiale ale intervenţiei, să ajungă la dezideratul egalităţii de şanse la sănătate. Menţionăm, exemplificativ, Strategia naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare 2025-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 582/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 21 iulie 2025, destinată asigurării unui cadru integrat pentru prevenţia, depistarea precoce, diagnosticul, tratamentul şi monitorizarea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare, îmbunătăţirea accesului la timp la tratamentul farmacologic al BCC, inclusiv la medicamentele de nouă generaţie şi la proceduri intervenţionale şi chirurgicale. Există, de asemenea, o serie de programe naţionale dedicate pacienţilor cu boli precum diabetul zaharat, bolile endocrine, hemofilie şi talasemie, boli rare, infecţie HIV/SIDA, boli neurologice, tuberculoză şi altele, prin intermediul cărora pacienţii beneficiază de servicii medicale, servicii conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea (conform site-ului Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro).

8. Ca atare, apreciem că prevederile art. 55 alin. (2) din Legea privind plata pensiilor private nu trebuie privite ca o formă de discriminare pozitivă arbitrară a bolnavilor oncologici, ci ca o măsură afirmativă de echitate diferenţiată, justificată prin specificul afecţiunilor oncologice, a investigaţiilor şi a tratamentelor necesare unui bolnav cu o astfel de afecţiune, a speranţei de viaţă a acestora, respectiv de gradul semnificativ de respingere şi izolare a persoanei care suferă de o boală oncologică.

9. Măsurile afirmative sau pozitive sunt acele soluţii pe care le adoptă statul sau persoane juridice de drept privat pentru o persoană, un grup de persoane sau o comunitate, cu scopul de a asigura dezvoltarea lor firească şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse în ceea ce priveşte accesul la exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Măsurile pozitive pot să vizeze şi protecţia grupurilor defavorizate. Măsura afirmativă asigură deplina egalitate în exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, nu constituie un drept suplimentar acordat unei persoane, categorii de persoane sau comunităţi, ci o măsură specifică destinată prevenţiei şi compensării dezavantajelor rezultate dintr-un criteriu protejat al persoanei sau a comunităţii sau izvorâte din situaţia specifică a acestora.

10. Prin soluţia legislativă pe care Curtea a considerat-o neconstituţională prin decizia la care formulăm prezenta opinie separată, apreciem că legiuitorul a avut intenţia de a preveni şi de a compensa dezavantajele persoanelor cu afecţiuni oncologice, cu scopul de a le asigura realizarea efectivă a egalităţii de şanse în exercitarea drepturilor şi libertăţilor acestora. Ca atare, în considerarea acestei finalităţi, legiuitorul a reglementat posibilitatea plăţii unice a pensiei din Pilonul 2 şi 3 pentru persoanele cu afecţiuni oncologice, în comparaţie cu celelalte persoane, care au un acces progresiv (plată eşalonată) la pensia respectivă.

11. Având în vedere cele arătate, apreciem că instanţa constituţională nu putea reţine încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie ca urmare a faptului că doar în beneficiul persoanelor cu afecţiuni oncologice a fost instituită posibilitatea retragerii integrale a activului acumulat în fondul de pensii private/facultative. Totodată, în contextul multitudinii de măsuri pe care statul român le-a luat ca o obligaţie de a se îngriji pentru sănătatea unor categorii de bolnavi, apreciem că Legea criticată nu face o ierarhizare a suferinţei umane, prioritizând-o pe cea generată de afecţiunile oncologice, ci compensează dezavantajele cu care se confruntă o persoană care suferă de o boală oncologică.

12. Este, desigur, de reflectat dacă legea nu ar trebui să includă anumite criterii ştiinţifice care să ajute la determinarea şi a altor categorii de bolnavi cărora să li se poată aplica aceeaşi excepţie de la regula plăţii parţiale. Încorporarea în prevederi normative a unor asemenea criterii este, fără îndoială, un demers extrem de dificil pentru legiuitor. În cadrul marjei sale de apreciere cu privire la politicile în domeniul sănătăţii şi conexe acestora, trebuie să aibă o viziune largă, integrată, coordonată şi echitabilă. În acest context, Curtea Constituţională nici nu are legitimitatea constituţională de a ameliora prin suplimentare soluţia legislativă, rămânând în competenţa exclusivă a legiuitorului configurarea la nivel legal a măsurilor adecvate fiecărei categorii de bolnavi, adaptate specificităţilor acestora.

13. În argumentarea votului nostru contrar opiniei majoritare prin care Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi, în consecinţă, a eliminat soluţia legislativă configurată de legiuitor potrivit căreia bolnavii cu afecţiuni oncologice ar fi putut să obţină o plată unică şi integrală a sumelor acumulate în activele lor personale deschise la fondurile de pensii private/facultative, menţionăm şi cele statuate de însăşi Curtea Constituţională printr-o decizie anterioară, respectiv Decizia nr. 187 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 13 aprilie 2023, prin care, la paragraful 67 a reţinut că "legiuitorul este cel care îşi asumă politica de asigurări sociale şi pensii, instanţa de control constituţional nu are nici rolul şi nici competenţa de a stabili ea însăşi elementele acestei politici, ci de a verifica respectarea exigenţelor constituţionale inerente actelor normative adoptate de legiuitor în acest domeniu, iar nu oportunitatea unei măsuri de politică în materia pensiilor (...). Or, soluţiile legislative criticate constituie o opţiune a legiuitorului, expresie a politicii de asigurări sociale şi pensii, fără a afecta vreo prevedere constituţională sau vreun principiu constituţional. În plus, Curtea observă că susţinerile autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate reprezintă, în mare măsură, critici referitoare la oportunitatea adoptării ordonanţei de urgenţă criticată. Din această perspectivă, Curtea reaminteşte că instanţa de control constituţional nu decide dacă o lege este sau nu este bună, dacă este sau nu este eficientă sau dacă este ori nu este oportună. Numai Parlamentul poate hotărî, în limitele prevăzute în Constituţie, asupra conţinutului reglementărilor legale şi oportunităţii adoptării acestora [în acest sens, Decizia nr. 203 din 29 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999, punctul 3 lit. c)]."

14. Ca atare, considerăm că legiuitorul deţine atributul suveran de a aprecia, în viitor, dacă este oportun să introducă şi alte categorii de persoane în rândul celor care beneficiază de retragerea integrală, ca plată unică, a activului personal acumulat în fondul de pensii private/facultative, în măsura în care există o justificare obiectivă în acest sens.

15. Pentru toate aceste argumente, apreciem că şi obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) din Legea privind plata pensiilor private ar fi trebuit respinsă, ca neîntemeiată.

-****-

Judecător,

Asztalos Csaba-Ferenc

Judecător,

Mihaela Ciochină

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1153 din data de 12 decembrie 2025

M.Of. 1153

Documente corelate

Acte numărul de obiecte din listă: (1)

Acte influenţate numărul de obiecte din listă: (1)