Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare

Versiune de la: 28 August 2025

Dată act: 26-iun-2013

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit (²) şi Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiţii şi al instituţiilor de credit (³) au fost modificate semnificativ în mai multe rânduri. Multe dintre dispoziţiile Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE sunt aplicabile atât instituţiilor de credit, cât şi firmelor de investiţii. Din motive de claritate şi pentru a asigura o aplicare consecventă a respectivelor dispoziţii, acestea ar trebui să fuzioneze în noi acte legislative care să se aplice atât instituţiilor de credit, cât şi firmelor de investiţii, şi anume prezenta directivă şi Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 (⁴). Pentru o accesibilitate mai bună, dispoziţiile anexelor la Directivele 2006/48/CE şi 2006/49/CE ar trebui integrate în partea dispozitivă a prezentei directive şi a respectivului regulament.

(2)Prezenta directivă ar trebui să conţină, printre altele, dispoziţiile care reglementează autorizarea activităţii, achiziţia de participaţii calificate, exercitarea libertăţii de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, competenţele autorităţilor de supraveghere ale statelor membre de origine şi ale celor gazdă în acest domeniu, precum şi dispoziţiile care reglementează capitalul iniţial şi procesul de supraveghere a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii. Obiectivul principal şi obiectul prezentei directive este de a coordona dispoziţiile naţionale privind accesul la activitatea instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, modalităţile de guvernanţă şi cadrul lor de supraveghere. Pe lângă aceste dispoziţii, Directivele 2006/48/CE şi 2006/49/CE conţineau de asemenea cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii. Cerinţele respective ar trebui să figureze în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 care stabileşte cerinţe prudenţiale uniforme şi direct aplicabile pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii, deoarece astfel de cerinţe sunt strâns legate de funcţionarea pieţelor financiare pentru un anumit număr de active deţinute de instituţiile de credit şi firmele de investiţii. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui citită împreună cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi împreună cu respectivul regulament ar trebui să formeze cadrul juridic care reglementează activităţile bancare, cadrul de supraveghere şi normele prudenţiale aplicabile instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii.

(3)Cerinţele prudenţiale generale prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sunt completate de măsuri individuale care urmează să fie stabilite de către autorităţile competente în urma unui proces continuu de supraveghere a fiecărei instituţii de credit şi firme de investiţii în parte. Gama măsurilor de supraveghere ar trebui prevăzută, printre altele, în prezenta directivă, iar autorităţile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a-şi exercita puterea de apreciere în ceea ce priveşte măsurile care ar trebui aplicate. Cu privire la măsurile individuale privind lichidităţile, autorităţile competente ar trebui, printre altele, să ţină seama de principiile enunţate în Guidelines on Liquidity Cost Benefit Allocation (Orientările privind alocarea pentru costurile şi beneficiile lichidităţilor) ale Comitetului supraveghetorilor bancari europeni.

(4)Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare (¹) permite firmelor de investiţii autorizate de autorităţile competente ale statului membru de origine şi supravegheate de aceleaşi autorităţi să înfiinţeze sucursale şi să ofere servicii în mod liber în alte state membre. Prin urmare, directiva menţionată prevede coordonarea normelor care reglementează autorizarea şi exercitarea activităţii firmelor de investiţii. Cu toate acestea, directiva menţionată nu stabileşte sumele capitalului iniţial al acestor firme sau un cadru comun pentru monitorizarea riscurilor la care sunt expuse acestea, aspecte care ar trebui prevăzute în prezenta directivă.

(9)Ca prim pas în direcţia unei uniuni bancare, un mecanism de supraveghere unic (MSU) ar trebui să garanteze punerea în aplicare în mod coerent şi eficient a politicii Uniunii referitoare la supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, aplicarea cadrului de reglementare unic al serviciilor financiare în acelaşi fel instituţiilor de credit din toate statele membre în cauză şi faptul că respectivele instituţii de credit sunt supuse unei supravegheri de cea mai bună calitate, nestingherită de alte consideraţii fără caracter prudenţial. Un MSU reprezintă punctul de pornire pentru următorii paşi în direcţia unei uniuni bancare. Acest lucru reflectă principiul conform căruia orice introducere a unor mecanisme de intervenţie comune în caz de criză ar trebui să fie precedată de existenţa unor controale comune, pentru a se reduce probabilitatea necesităţii de a utiliza astfel de mecanisme de intervenţie. În concluziile sale din 14 decembrie 2012, Consiliul European a luat act de faptul că "Comisia va prezenta, în cursul anului 2013, o propunere privind un mecanism unic de rezoluţie pentru statele membre care participă la MSU, care să fie examinată de colegislatori cu prioritate, în intenţia adoptării pe parcursul actualului ciclu parlamentar" Integrarea cadrului financiar ar putea fi îmbunătăţită în continuare prin instituirea unui mecanism unic de rezoluţie şi a unor mecanisme de sprijin eficace şi corespunzătoare, pentru a se asigura că deciziile de rezoluţie bancară se iau rapid, imparţial şi în interesul tuturor celor interesaţi.

(10)Atribuirea unor sarcini de supraveghere Băncii Centrale Europene (BCE) în ceea ce priveşte o parte a statelor membre ar trebui să fie în concordanţă cu cadrul Sistemului european de supraveghere financiară înfiinţat în 2010 şi cu obiectivul său fundamental de a elabora cadrul de reglementare unic şi de a spori convergenţa practicilor de supraveghere în ansamblul Uniunii. BCE ar trebui să îşi îndeplinească atribuţiile în conformitate cu dreptul primar şi secundar al Uniunii, cu deciziile Comisiei în domeniile ajutorului de stat, cu normele privind concurenţa şi controlul fuziunilor şi cu cadrul de reglementare unic aplicabil tuturor statelor membre. ABE este însărcinată cu elaborarea de proiecte de standarde tehnice, precum şi de orientări şi recomandări care să asigure convergenţa în materie de supraveghere şi coerenţa rezultatelor activităţilor de supraveghere pe teritoriul Uniunii. BCE ar trebui să nu îndeplinească atribuţiile respective dar ar trebui să exercite competenţe privind adoptarea de regulamente în temeiul articolului 132 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), în conformitate cu actele adoptate de Comisie pe baza propunerilor elaborate de ABE şi cu orientări şi recomandări în temeiul articolului 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(11)Rolul de mediere a ABE cu efecte juridice obligatorii este un element cheie al promovării coordonării, coerenţei în materie de supraveghere şi convergenţei practicilor de supraveghere. Medierea de către ABE poate fi iniţiată fie din proprie iniţiativă, în cazul în care este prevăzută în mod expres, fie la cerere de către una sau mai multe autorităţi competente în cazul unui dezacord. Prezenta directivă şi Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui să extindă gama situaţiilor în care ABE poate iniţia rolul său de mediere cu efecte juridice obligatorii, pentru a contribui la coerenţa practicilor de supraveghere. ABE nu are rol de mediere din proprie iniţiativă în ceea ce priveşte desemnarea sucursalelor semnificative şi stabilirea cerinţelor prudenţiale specifice unei instituţii în temeiul prezentei directive. Cu toate acestea, în vederea promovării coordonării şi sporirii practicilor de supraveghere consecvente în domeniile sensibile menţionate, autorităţile competente ar trebui să recurgă într-un stadiu preliminar la medierea oferită de ABE, în caz de dezacord. O astfel de mediere preliminară oferită de ABE ar trebui faciliteze găsirea unei soluţii în privinţa dezacordului.

(13)Pentru a asigura buna funcţionare a pieţei interne, sunt necesare practici şi decizii de supraveghere transparente, previzibile şi armonizate pe care să se bazeze activitatea pieţei şi coordonarea grupurilor transfrontaliere de instituţii de credit. Prin urmare, ABE ar trebui să sporească gradul de armonizare a practicilor de supraveghere. Procesele şi deciziile de supraveghere ar trebui să nu afecteze funcţionarea pieţei interne referitor la libera circulaţie a capitalului. Colegiile de supraveghere ar trebui să asigure un program de lucru comun, aliniat, precum şi decizii armonizate în materie de supraveghere. Cooperarea dintre autorităţile competente ale statului membru de origine şi ale celui gazdă ar trebui consolidată prin sporirea transparenţei şi prin intensificarea schimbului de informaţii.

(14)Domeniul de aplicare al măsurilor ar trebui, prin urmare, să fie cât mai larg posibil, acoperind toate instituţiile a căror activitate constă în preluarea de fonduri rambursabile de la populaţie, sub formă de depozite sau în alte forme, cum ar fi emiterea permanentă de obligaţiuni şi de alte titluri asemănătoare şi acordarea de credite pe cont propriu. Ar trebui prevăzute anumite excepţii pentru acele instituţii de credit cărora nu li se aplică dispoziţiile prezentei directive. Prezenta directivă ar trebui să nu aducă atingere punerii în aplicare a legislaţiei naţionale ce prevede o autorizare specială suplimentară, în temeiul căreia instituţiile de credit pot desfăşura activităţi specifice sau anumite tipuri de operaţiuni.

(16)În conformitate cu principiile recunoaşterii reciproce şi supravegherii în statul membru de origine, autorităţile competente din statele membre ar trebui să refuze acordarea sau ar trebui să retragă o autorizaţie în cazul în care o serie de elemente, cum ar fi conţinutul programului de activităţi, localizarea geografică a activităţilor sau activităţile propriu-zise desfăşurate indică în mod clar că o anumită instituţie de credit a optat pentru sistemul juridic al unui anumit stat membru cu scopul de a se sustrage de la standardele mai stricte aplicabile într-un alt stat membru pe teritoriul căruia instituţia respectivă desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare majoritatea activităţilor sale. În cazul în care nu există o astfel de indicaţie clară, dar majoritatea activelor totale deţinute de entităţile dintr-un grup bancar se găseşte într-un alt stat membru ale cărui autorităţi competente sunt responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, responsabilitatea supravegherii pe bază consolidată se poate schimba numai cu acordul autorităţilor competente respective.

(18)Trimiterea la exercitarea eficientă de către autorităţile competente a funcţiilor de supraveghere are în vedere supravegherea pe bază consolidată care ar trebui exercitată asupra unei instituţii de credit sau firme de investiţii, în cazurile specificate în dreptul Uniunii. În asemenea cazuri, autorităţile cărora li se solicită autorizaţia ar trebui să poată identifica autorităţile care sunt competente să exercite funcţia de supraveghere pe bază consolidată asupra instituţiei de credit sau firmei de investiţii respective.

(21)Statul membru gazdă ar trebui să aibă posibilitatea ca, în legătură cu exercitarea dreptului de stabilire şi libertatea de a presta servicii, să ceară respectarea dispoziţiilor speciale de drept intern entităţilor care nu sunt autorizate ca instituţii de credit în statul membru de origine şi în ceea ce priveşte activităţile care nu sunt cuprinse în lista de activităţi care face obiectul recunoaşterii reciproce, cu condiţia ca, pe de o parte, asemenea dispoziţii să nu fie deja incluse în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, să fie compatibile cu dreptul Uniunii şi să urmărească apărarea interesului general şi ca, pe de altă parte, astfel de entităţi sau activităţi să nu facă obiectul unor norme echivalente prevăzute în legislaţia sau normele interne ale statului lor membru de origine.

(22)În plus faţă de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care stabileşte cerinţe prudenţiale direct aplicabile instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii, statele membre ar trebui să se asigure că nu există niciun obstacol pentru desfăşurarea unor activităţi care beneficiază de recunoaştere reciprocă în aceleaşi condiţii ca în statul membru de origine, cu condiţia ca acestea din urmă să nu intre în conflict cu dispoziţiile legale care apără interesul general în statul membru gazdă.

(23)Ar trebui ca normele privind activitatea sucursalelor instituţiilor de credit cu sediul central într-o ţară terţă să fie similare în toate statele membre. În momentul de faţă, este important să se prevadă ca astfel de norme nu sunt mai favorabile decât cele aplicabile sucursalelor unei instituţii de credit dintr-un alt stat membru. Uniunea ar trebui să poată încheia acorduri cu ţări terţe, care să prevadă aplicarea unor norme care să acorde unor asemenea sucursale un tratament similar pe întreg teritoriul său. Sucursalele instituţiilor de credit autorizate în ţări terţe nu ar trebui să beneficieze de libertatea de a presta servicii sau libertatea de stabilire în alte state membre decât cele în care sunt stabilite.

(26)Autorităţile competente ale statului membru gazdă ar trebui să aibă competenţa de a efectua, de la caz la caz, inspecţii şi verificări la faţa locului vizând activităţile ale sucursalele instituţiilor pe teritoriul lor şi de a solicita unei sucursale informaţii cu privire la activităţile sale şi din motive de natură statistică, informaţională sau de supraveghere, în cazul în care statul membru gazdă consideră că este relevant din perspectiva stabilităţii sistemului financiar.

(28)Funcţionarea armonioasă a pieţei bancare interne necesită nu numai reglementări juridice, ci şi o cooperare strânsă şi regulată şi o convergenţă sporită semnificativ a practicilor de reglementare şi de supraveghere ale autorităţilor competente din statele membre. În acest scop, abordarea problemelor referitoare la fiecare instituţie de credit în parte şi schimbul de informaţii ar trebui să aibă loc prin ABE. Procedura de informare reciprocă ar trebui să nu înlocuiască cooperarea bilaterală. Autorităţile competente ale statelor membre gazdă ar trebui să aibă în orice moment posibilitatea, într-o situaţie de urgenţă, fie din proprie iniţiativă, fie din iniţiativa autorităţilor competente ale statului membru de origine, să verifice dacă activităţile desfăşurate de o anumită instituţie de credit cu sediul pe teritoriul lor respectă dispoziţiile legale în domeniu şi principiile unei bune organizări administrative şi contabile, precum şi ale unui control intern adecvat.

(32)Ar trebui autorizate schimburile de informaţii între autorităţile competente şi băncile centrale şi alte organisme cu atribuţii similare, în funcţia lor de autorităţi monetare, şi, după caz, din motive de supraveghere prudenţială, prevenţie şi rezoluţie ale instituţiilor aflate în dificultate şi, dacă este nevoie, în situaţii de urgenţă, alte autorităţi publice şi departamente ale serviciilor administraţiei centrale responsabile cu elaborarea legislaţiei privind supravegherea instituţiilor de credit, a instituţiilor financiare, a serviciilor de investiţii şi a societăţilor de asigurări, precum şi a autorităţilor publice, responsabile cu supravegherea sistemelor de plată.

(33)În scopul consolidării sistemului de supraveghere prudenţială a instituţiilor şi pentru protejarea clienţilor instituţiilor, ar trebui prevăzută obligaţia auditorilor de a anunţa prompt autorităţile competente ori de câte ori constată, în cursul îndeplinirii sarcinilor sale, anumite fapte de natură să afecteze în mod semnificativ situaţia financiară sau structura administrativă şi contabilă a unei anumite instituţii. Din aceleaşi motive, statele membre ar trebui să prevadă ca o asemenea responsabilitate să se aplice în toate cazurile în care se descoperă astfel de fapte de către un auditor, în cursul îndeplinirii sarcinilor sale într-o întreprindere care are legături strânse cu o instituţie. Obligaţia auditorilor de a comunica, atunci când este cazul, autorităţilor competente anumite fapte şi decizii referitoare la o anumită instituţie, pe care le constată în cursul îndeplinirii sarcinilor lor în cadrul unei instituţii nefinanciare, nu ar trebui să modifice în sine natura îndatoririlor profesionale ale auditorilor în cadrul întreprinderii respective şi nici modul în care aceştia ar trebui să îşi îndeplinească sarcinile în întreprinderea respectivă.

(34)Prezenta directivă şi Regulamentul (UE) nr. 575/2013 vizează asigurarea solvabilităţii instituţiilor. Dacă, deşi sau respectat cerinţele în materie de solvabilitate, are loc o criză, este necesar să se asigure faptul că situaţia instituţiilor poate fi soluţionată într-un mod ordonat, limitând impactul negativ asupra economiei reale şi evitând necesitatea intervenţiei contribuabililor. În acest scop, în aşteptarea unei coordonări suplimentare la nivelul Uniunii, ABE ar trebui să evalueze şi să coordoneze iniţiativele, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, privind planurile de redresare şi de rezoluţie, în vederea promovării convergenţei în acest domeniu. În acest scop, ABE ar trebui să fie informată în prealabil pe deplin cu privire la organizarea de reuniuni referitoare la planuri de redresare şi de rezoluţie şi ar trebui să aibă dreptul de a participa la astfel de reuniuni. Autorităţile unor state membre au introdus deja obligaţii pentru instituţii şi autorităţi de a pregăti planuri de redresare şi de soluţionare. Prin urmare, este oportun ca instituţiile să aibă obligaţia de a coopera cu autorităţile în această privinţă. ABE ar trebui să fie informată în prealabil pe deplin cu privire la organizarea de reuniuni referitoare la planuri de redresare şi de rezoluţie şi ar trebui să aibă dreptul de a participa la astfel de reuniuni. În cazul în care un plan de redresare de rezoluţie este în curs de redactare, ABE ar trebui să contribuie şi să participe în mod activ la dezvoltarea şi coordonarea unor planuri de redresare şi de rezoluţie eficace şi consecvente, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Ar trebui să se acorde prioritate unor astfel de planuri implicând instituţii importante din punct de vedere sistemic.

(35)Pentru a se asigura respectarea obligaţiilor care decurg din prezenta directivă şi din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 de către instituţii, de către cei care controlează în mod efectiv activitatea unei instituţii şi de către membrii organului de conducere al unei instituţii şi pentru a garanta un tratament similar în întreaga Uniune, statele membre ar trebui să fie obligate să prevadă sancţiuni administrative şi alte măsuri administrative eficiente, proporţionale şi disuasive. Prin urmare, sancţiunile administrative şi alte măsuri administrative instituite de statele membre ar trebui să respecte anumite cerinţe esenţiale cu privire la destinatari, criteriile de luat în considerare la aplicarea acestora, publicarea acestora, principalele competenţe de a impune sancţiuni şi nivelurile sancţiunilor administrative pecuniare.

(39)În scopul evaluării bunei reputaţii a directorilor şi membrilor unui organ de conducere, este necesar un sistem eficient de schimb de informaţii, în cadrul căruia ABE, sub rezerva cerinţelor privind secretul profesional şi protecţia datelor cu caracter personal, ar trebui să aibă dreptul să deţină o bază de date centrală cu informaţii privind sancţiunile administrative, inclusiv orice cale de atac în legătură cu acestea, care este accesibilă numai autorităţilor competente. În orice caz, informaţiile privind condamnările penale ar trebui schimbate în conformitate cu Decizia-cadru 2009/315/JAI (¹) şi Decizia 2009/316/JAI (²), astfel cum sunt transpuse în dreptul intern, precum şi cu alte dispoziţii relevante din dreptul intern.

(41)Prezenta directivă ar trebui să dispună sancţiuni administrative şi alte măsuri administrative pentru a garanta un domeniu de aplicare cât mai larg de acţiune în urma unei încălcări şi pentru a contribui la prevenirea încălcărilor viitoare, indiferent dacă acestea sunt considerate sancţiuni administrative sau alte măsuri administrative în temeiul dreptului intern. Statele membre ar trebui să poată dispune sancţiuni suplimentare faţă de cele prevăzute în prezenta directivă, precum şi sancţiuni administrative pecuniare mai mari decât cele prevăzute în prezenta directivă.

(46)Pentru a asigura o disciplină de piaţă cuprinzătoare în întreaga Uniune, ar trebui ca autorităţile competente să publice informaţii privind desfăşurarea activităţii instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii. Astfel de informaţii ar trebui să fie suficiente pentru a permite o comparare a abordărilor adoptate de diferitele autorităţi competente din statele membre şi să completeze cerinţele conţinute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 privind divulgarea informaţiilor tehnice de către instituţii.

(47)Supravegherea instituţiilor pe bază consolidată urmăreşte protejarea intereselor deponenţilor şi investitorilor instituţiilor, precum şi asigurarea stabilităţii sistemului financiar. Pentru a fi cât mai eficientă, supravegherea pe bază consolidată ar trebui, prin urmare, să se aplice tuturor grupurilor bancare, inclusiv celor ale căror întreprinderi-mamă nu sunt instituţii de credit sau firmele de investiţii. Statele membre ar trebui să asigure autorităţilor competente instrumentele juridice necesare pentru a putea exercita acest tip de supraveghere.

(48)În cazul grupurilor cu activităţi diversificate ale căror întreprinderi-mamă controlează cel puţin o filială, autorităţile competente ar trebui să poată evalua situaţia financiară a fiecărei instituţii de credit sau firme de investiţii din cadrul unui asemenea grup. Autorităţile competente ar trebui să deţină cel puţin mijloacele de obţinere, din partea tuturor întreprinderilor din cadrul unui grup, a informaţiilor necesare pentru îndeplinirea funcţiilor pe care le deţin. În cazul grupurilor de întreprinderi care desfăşoară o gamă întreagă de activităţi financiare, ar trebui să se pună bazele unei cooperări între autorităţile responsabile cu supravegherea diferitelor sectoare financiare.

(49)Statele membre ar trebui să poată refuza sau retrage autorizaţia unei instituţii de credit în cazul anumitor structuri de grup considerate a fi necorespunzătoare pentru desfăşurarea activităţilor bancare, deoarece asemenea structuri nu pot fi supravegheate în mod eficient. În acest sens, autorităţile competente ar trebui să aibă competenţele necesare pentru a asigura administrarea sănătoasă şi prudenţială a instituţiilor de credit. Pentru a asigura în Uniune o cultură bancară sustenabilă şi diversă, care serveşte în principal interesului cetăţenilor Uniunii, ar trebui încurajate activităţile bancare la scară mică, cum ar fi cele desfăşurate de casele de ajutor reciproc şi de cooperativele de credit.

(50)Mandatele autorităţilor competente ar trebui să ia în considerare, în mod corespunzător, dimensiunea Uniunii. Prin urmare, autorităţile competente ar trebui să ia în calcul în mod corespunzător efectul deciziilor lor nu numai asupra stabilităţii sistemului financiar aflat în jurisdicţia lor, ci şi din toate celelalte state membre implicate. Sub rezerva legislaţiei naţionale, principiul respectiv ar trebui să servească promovării stabilităţii financiare în Uniune şi nu să constrângă juridic autorităţile competente să obţină un anumit rezultat.

(51)Criza financiară a demonstrat existenţa unor legături între sectorul bancar şi aşa-numitul "sistem bancar paralel". O parte din sistemul bancar paralel separă, în mod util, riscurile de sectorul bancar şi, drept urmare, evită posibile efecte negative asupra contribuabililor şi impactul sistemic. Cu toate acestea, o înţelegere mai profundă a operaţiunilor sistemului bancar paralel şi a legăturilor dintre acestea şi entităţile din sectorul financiar, precum şi adoptarea unor reglementări mai stricte pentru a asigura transparenţă, o reducere a riscului sistemic şi eliminarea oricăror practici necorespunzătoare sunt necesare pentru stabilitatea sistemului financiar. Prezentarea de către instituţii a unor informaţii suplimentare poate realiza unele dintre aceste obiective, însă este necesară şi o nouă reglementare specifică.

(53)Anumite deficienţe din guvernanţa corporativă a unui număr de instituţii de credit au contribuit la asumarea de riscuri excesive şi imprudente în sectorul bancar, ceea ce a condus la falimentul instituţiilor individuale şi la probleme sistemice atât la nivelul statelor membre, cât şi la nivel global. Dispoziţiile foarte generale privind guvernanţa instituţiilor şi caracterul neobligatoriu al unei părţi importante a cadrului de guvernanţă corporativă, care se bazează în esenţă pe coduri de conduită voluntare, nu au încurajat în mod suficient punerea în aplicare eficientă a unor practici solide de guvernanţă corporativă de către instituţii. În unele cazuri, absenţa unor mecanisme de control eficiente în cadrul instituţiilor a avut ca rezultat lipsa unei supravegheri eficiente a procesului decizional de administrare, ceea ce a încurajat strategiile de administrare axate pe obiective pe termen scurt şi extrem de riscante. Rolul neclar al autorităţilor competente în supravegherea sistemelor de guvernanţă corporativă ale instituţiilor nu a permis o supraveghere suficientă a eficienţei proceselor de guvernanţă internă.

(54)Pentru a contracara posibilele efecte negative pe care mecanismele de guvernanţă corporativă concepute necorespunzător le pot avea asupra unei administrări sănătoase a riscurilor, statele membre ar trebui să introducă principii şi standarde care să asigure o supraveghere eficientă de către organul de conducere, să promoveze o cultură solidă a riscurilor la toate nivelurile instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii şi să permită autorităţilor competente să monitorizeze gradul de adecvare al mecanismelor de guvernanţă internă. Principiile şi standardele respective ar trebui aplicate ţinând seama de natura, amploarea şi complexitatea activităţilor instituţiilor. Statele membre ar trebui să poată impune principii de guvernanţă corporativă şi standarde suplimentare faţă de cele prevăzute în prezenta directivă.

(55)În statele membre sunt utilizate diferite structuri de guvernanţă. În majoritatea cazurilor o structură a consiliului unitară sau duală, este folosită. Definiţiile utilizate în prezenta directivă au obiectivul de a cuprinde toate structurile existente, fără a recomanda în mod special vreuna dintre ele. Definiţiile au caracter pur funcţional şi vizează stabilirea de norme care să asigure un anumit rezultat, indiferent de dreptul intern al societăţilor comerciale aplicabil instituţiilor din fiecare stat membru. Prin urmare, definiţiile ar trebui să nu aducă atingere alocării generale a competenţelor în conformitate cu dreptul intern al societăţilor comerciale.

(56)Un "organ de conducere" ar trebui să aibă funcţii executive şi de supraveghere. Competenţele şi structura organelor de conducere diferă de la un stat membru la altul. În statele membre în care structura organelor de conducere constă dintr-un singur nivel, un consiliu de administraţie unic execută de obicei sarcini de conducere şi de supraveghere. În statele membre în care există un sistem bazat pe două niveluri, funcţia de supraveghere este exercitată de un consiliu de supraveghere separat, care nu are funcţii executive, iar acestea din urmă sunt exercitate de un consiliu de administraţie separat care este responsabil şi răspunzător pentru gestiunea de zi cu zi a întreprinderii. Astfel, diferitelor entităţi din cadrul organului de conducere le sunt atribuie sarcini diferite.

(57)Rolul membrilor cu funcţii neexecutive ai organului de conducere în cadrul unei instituţii ar trebui să fie şi de a critica într-un mod constructiv strategia instituţiei şi, astfel, de a aduce o contribuţie la dezvoltarea acesteia, examinarea performanţei conducerii în îndeplinirea obiectivelor convenite, asigurarea faptului că informaţiile financiare sunt corecte şi că controalele financiare şi sistemele de administrare a riscului sunt robuste şi bine întemeiate, examinarea felului în care este concepută şi pusă în aplicare politica instituţiilor în materie de remunerare şi exprimarea unor puncte de vedere obiective privind resursele, numirile şi standardele de conduită.

(58)Pentru a monitoriza în mod eficient măsurile şi deciziile de administrare, organul de conducere al unei instituţii ar trebui să dedice timp suficient pentru a-i permite exercitarea funcţiilor sale şi să fie capabil să înţeleagă activitatea instituţiei, principalele sale expuneri la risc şi implicaţiile activităţii şi ale strategiei de risc. Un membru al organului de conducere care cumulează prea multe funcţii de conducere nu ar dispune de timpul necesar îndeplinirii rolului de supraveghere menţionat. Prin urmare, este necesar să se limiteze numărul de directorate pe care un membru al organului de conducere al unei instituţii le poate deţine simultan la diverse entităţi. Cu toate acestea, funcţiile de conducere în cadrul unor organizaţii care nu urmăresc, în principal, obiective comerciale, cum ar fi organizaţiile nonprofit sau de caritate, nu ar trebui avute în vedere în sensul aplicării unei astfel de limite.

(60)Lipsa monitorizării de către organele de conducere a deciziilor de administrare se datorează în parte fenomenului de conformism al grupului. Acest fenomen este cauzat, printre altele, de o lipsă a diversităţii în componenţa organelor de conducere. Pentru a încuraja opiniile independente şi contestarea critică, componenţa organelor de conducere ale instituţiilor ar trebui să fie suficient de diversificată în ceea ce priveşte vârsta, sexul, originea geografică, educaţia şi experienţa profesională, pentru a reuni opinii şi tipuri de experienţă variate. Echilibrul dintre bărbaţi şi femei este deosebit de important pentru a asigura reprezentarea adecvată a populaţiei. În special, instituţiile care nu îndeplinesc pragul de reprezentare al sexului subreprezentat ar trebui să ia măsuri corespunzătoare cu prioritate. Reprezentarea angajaţilor în organele de conducere ar putea, de asemenea, să fie văzută drept un mod pozitiv de a spori diversitatea, prin faptul că adaugă o perspectivă-cheie şi o cunoaştere reală a funcţionării interne a instituţiilor. Organe de conducere cu o componenţă mai diversă ar trebui să poată monitoriza mai eficient conducerea şi, prin urmare, să contribuie la îmbunătăţirea supravegherii riscurilor şi a rezilienţei instituţiilor. Prin urmare, diversitatea ar trebui să fie unul dintre criteriile stabilirii componenţei organelor de conducere. Diversitatea ar trebui să fie, de asemenea, tratată la nivel mai general prin politica de recrutare a instituţiilor. De exemplu, această politică ar trebui să încurajeze instituţiile să selecteze candidaţi de pe liste scurte care să includă ambele sexe.

(62)Politicile de remunerare care încurajează asumarea de riscuri excesive pot submina administrarea sănătoasă şi eficientă a riscurilor în cadrul instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii. Membrii G-20 s-au angajat să implementeze principiile şi standardele de punere în aplicare ale Consiliului pentru Stabilitate Financiară (FSB) pentru practici sănătoase de remunerare, care abordează problema posibilelor efecte negative pe care mecanismele de guvernanţă corporativă concepute necorespunzător le pot avea asupra unei administrări sănătoase a riscurilor şi asupra controlului asumării riscurilor de către persoanele fizice. Prezenta directivă urmăreşte punerea în aplicare, la nivelul Uniunii, a principiilor şi standardelor internaţionale, prin introducerea unei obligaţii exprese pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii de a stabili şi menţine, pentru categoriile de personal ale căror activităţi profesionale au un impact important asupra profilului de risc al instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii, politici şi practici de remunerare compatibile cu o gestiune eficientă a riscurilor.

(63)Pentru ca instituţiile să aplice politici de remunerare sănătoase, este necesar să se specifice principii clare privind guvernanţa şi structura politicilor de remunerare. În special, politicile de remunerare ar trebui să corespundă apetitului pentru risc, valorilor şi intereselor pe termen lung ale instituţiei de credit sau ale firmei de investiţii. În acest scop, evaluarea componentei remunerării care depinde de performanţe ar trebui să se bazeze pe rezultatele pe termen lung şi să ia în considerare riscurile actuale şi viitoare asociate acestor performanţe.

(64)Când se are în vedere politica privind remuneraţia variabilă, ar trebui să se stabilească o distincţie între remuneraţia fixă, care include plăţi, contribuţii la pensie standard proporţionale sau beneficii (atunci când acestea nu au în vedere criteriile de performanţă) şi remuneraţia variabilă, care include plăţi suplimentare sau beneficii în funcţie de performanţă sau, în cazuri excepţionale, alte elemente contractuale, dar nu cele care fac parte din pachetele salariale standard (cum ar fi asistenţa medicală, creşa sau contribuţiile la pensie standard proporţionale). Ar trebui incluse atât beneficiile pecuniare, cât şi cele nepecuniare.

(65)În orice caz, pentru a evita riscuri excesive, ar trebui fixată o valoare maximă a raportului dintre componenta fixă şi cea variabilă a remuneraţiei totale. În acest sens, ar trebui asigurat un anumit rol acţionarilor, asociaţilor sau membrilor instituţiilor. Statele membre ar trebui să poată stabili cerinţe mai stricte în ceea ce priveşte relaţia dintre componentele variabilă şi fixă ale remuneraţiei totale. În vederea încurajării utilizării instrumentelor de capital sau de credit care sunt datorate în cadrul unor acorduri de reportare pe termen lung drept componente de remuneraţie variabilă, statele membre ar trebui să poată permite instituţiilor, între anumite limite, să aplice o rată de actualizare fictivă pentru calcularea unor astfel de instrumente în scopul aplicării valorii maxime. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să nu aibă obligativitatea punerii la dispoziţie a unei astfel de facilităţi sau ar trebui să poată să o pună la dispoziţie în vederea aplicării unui procent maxim mai scăzut din remuneraţia variabilă totală decât prevede prezenta directivă. În vederea asigurării unei abordări armonizate şi coerente care să garanteze condiţii de concurenţă echitabile în cadrul pieţei interne, ABE ar trebui să ofere orientări adecvate privind rata de actualizare fictivă aplicabilă care ar trebui utilizată.

(66)Pentru ca concepţia politicilor de remunerare să facă parte integrantă din administrarea riscurilor instituţiei, organul de conducere ar trebui să adopte şi să revizuiască periodic politicile de remunerare în vigoare. Dispoziţiile prezentei directive privind remunerarea ar trebui să reflecte în mod proporţional de diferenţele dintre diferitele tipuri de instituţii, având în vedere dimensiunea, organizarea internă natura, obiectul şi complexitatea activităţilor lor. În special, ar fi disproporţionat să se impună anumitor tipuri de firme de investiţii respectarea tuturor acestor principii.

(68)Deoarece politicile de remunerare şi sistemele de stimulente concepute necorespunzător pot spori până la un nivel inacceptabil riscurile la care sunt expuse instituţiile de credit şi firmele de investiţii, ar trebui luate măsuri prompte de remediere şi, dacă este necesar, măsuri corective adecvate. Prin urmare, este necesar ca autorităţile competente să aibă competenţa de a impune instituţiilor relevante măsuri calitative sau cantitative destinate să soluţioneze problemele identificate în ceea ce priveşte politicile de remunerare în cadrul supravegherii prudenţiale.

(69)Dispoziţiile privind remunerarea ar trebui să nu aducă atingere exercitării depline a drepturilor fundamentale garantate de articolul 153 alineatul (5) din TFUE, principiilor generale ale dreptului intern al contractelor şi cel al muncii, a dreptului Uniunii şi dreptului intern privind drepturile acţionarilor şi implicării şi responsabilităţii generale a organelor de conducere ale instituţiei în cauză, şi nici, acolo unde este cazul, drepturilor partenerilor sociali de a încheia şi aplica acorduri colective, în conformitate cu dreptul şi uzanţele interne.

(70)Cerinţele de fonduri proprii pentru riscul de credit şi riscul de piaţă ar trebui să se bazeze pe ratinguri de credit externe doar în măsura în care este necesar. În cazul în care riscul de credit este semnificativ, instituţiile ar trebui, în general, să încerce să implementeze abordări bazate pe ratinguri interne sau modele interne. Cu toate acestea, se pot adopta abordări standardizate care se bazează pe ratinguri externe atunci când riscul de credit este mai puţin semnificativ, ceea ce se întâmplă în general în cazul instituţiilor mai puţin sofisticate, al categoriilor de expuneri nesemnificative sau în situaţiile în care adoptarea unor abordări interne ar fi excesiv de împovărătoare.

(71)Directivele 2006/48/CE şi 2006/49/CE reprezintă unul dintre pilonii pe care s-a construit încrederea excesivă în ratingurile de credit externe. Prezenta directivă ar trebui să ia în considerare concluziile formulate de G-20 şi principiile CSF pentru reducerea încrederii excesive acordate ratingurilor de credit externe. Prin urmare, instituţiile ar trebui încurajate să utilizeze mai curând ratinguri interne decât ratinguri de credit externe, chiar şi în scopul calculării cerinţelor de fonduri proprii.

(72)Încrederea excesivă în ratingurile de credit externe ar trebui redusă, iar efectele automate care derivă din acestea ar trebui eliminate în mod treptat. Prin urmare, instituţiile ar trebui obligate să instituie criterii şi procese decizionale riguroase pentru acordarea creditelor. Instituţiile ar trebui să poată utiliza ratingurile de credit externe ca unul dintre mai mulţi factori în cadrul procesului respectiv, dar instituţiile ar trebui să nu se bazeze în mod exclusiv sau mecanic pe acestea.

(74)Având în vedere gama largă de abordări adoptate de instituţiile care utilizează metode bazate pe modele interne, este important ca autorităţile competente şi ABE să aibă o imagine clară a gamei de valori pentru activele ponderate la risc şi cerinţele de fonduri proprii care rezultă pentru expuneri similare în cadrul unor astfel de abordări. În acest scop, instituţiile ar trebui să aibă obligaţia de a furniza autorităţilor competente rezultatele modelelor interne aplicate portofoliilor de referinţă dezvoltate de ABE care vizează o gamă largă de expuneri. Pe baza informaţiilor primite, autorităţile competente ar trebui să ia măsuri adecvate pentru a asigura faptul că asemănările sau diferenţele dintre rezultatele pentru aceeaşi expunere se justifică din punctul de vedere al riscurilor asumate. La un nivel mai general, autorităţile competente şi ABE ar trebui să asigure faptul că alegerea între o metodă bazată pe modele interne şi o metodă standard nu duce la subestimarea cerinţelor de fonduri proprii. Cu toate că cerinţele de fonduri proprii pentru riscul operaţional sunt mai greu de alocat la nivelul fiecărei expuneri în parte şi, prin urmare, este necesar să se excludă această categorie de risc din procesul de aplicare a bazei de referinţă, autorităţile competente ar trebui totuşi să ţină pasul cu evoluţiile din cadrul metodelor bazate pe modele interne de abordare a riscului operaţional, cu scopul de a monitoriza gama de practici utilizate şi de a îmbunătăţi metodele de supraveghere.

(76)În ceea ce priveşte supravegherea lichidităţilor, responsabilitatea ar trebui să le revină statelor membre de origine, de îndată ce se aplică criterii detaliate pentru cerinţa privind lichidităţile. Prin urmare, este necesar să se realizeze coordonarea supravegherii în acest domeniu pentru a introduce supravegherea de către statul membru de origine la momentul respectiv. Pentru a asigura o supraveghere eficientă, autorităţile competente ale statului membru de origine şi ale celui gazdă ar trebui să coopereze mai strâns în domeniul lichidităţilor.

(79)Ţinând cont de criza financiară şi de mecanismele prociclice care au contribuit la declanşarea acesteia şi la agravarea efectelor sale, FSB, Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS) şi G-20 au emis recomandări pentru atenuarea efectelor prociclice ale reglementărilor financiare. În decembrie 2010, BCBS a publicat noi standarde internaţionale de reglementare privind adecvarea capitalului bancar (normele Basel III), inclusiv norme care impun constituirea unor amortizoare de conservare a capitalului şi amortizoare anticiclice de capital.

(80)Prin urmare, este oportun să se ceară instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii relevante să deţină, pe lângă cerinţele de fonduri proprii, un amortizor de conservare a capitalului şi un amortizor anticiclic de capital pentru a garanta că acestea acumulează, în perioadele de creştere economică, o bază de capital suficientă pentru a absorbi pierderile din perioadele de criză. Amortizorul anticiclic de capital ar trebui să fie constituită în perioadele de creştere agregată a creditului şi a altor clase de active cu impact semnificativ asupra profilului de risc al unor astfel de instituţiilor de credit şi al firmelor de investiţii considerate a fi asociate cu o creştere a riscului sistemic, şi eliminată în perioadele de criză.

(81)Pentru a garanta că amortizoarele anticiclice de capital reflectă corect riscul de creştere excesivă a creditului la care este expus sectorul bancar, instituţiile de credit şi firmele de investiţii ar trebui să calculeze amortizoarele specifice instituţiei ca o medie ponderată a ratelor amortizoarelor anticiclice care se aplică în ţările în care aceste instituţii sunt expuse unui risc de credit. Prin urmare, fiecare stat membru ar trebui să desemneze o autoritate responsabilă cu stabilirea trimestrială a ratei amortizorului anticiclic pentru expunerile de pe teritoriul său. Această rată a amortizorului ar trebui să ţină seama de creşterea nivelurilor creditului şi de modificarea indicatorului credite/PIB din statul membru respectiv, precum şi de orice alte variabile relevante pentru riscurile la adresa stabilităţii sistemului financiar.

(82)Pentru a promova o coerenţă internaţională în ceea ce priveşte stabilirea ratelor amortizoarelor anticiclice, BCBS a elaborat o metodologie pe baza indicatorului credit/PIB. Acesta ar trebui să fie un punct de pornire comun pentru deciziile autorităţilor naţionale relevante cu privire la ratele amortizoarelor, însă nu ar trebui să dea naştere unei stabiliri automate a amortizoarelor sau unei obligaţii pentru autoritatea desemnată. Rata amortizorului ar trebui să reflecte, în mod semnificativ, ciclul de creditare şi riscurile datorate creşterii excesive a creditelor în statul membru şi ar trebui să ţină seama în mod corespunzător de caracteristicile economiei naţionale.

(83)Restricţiile referitoare la remuneraţia variabilă constituie un element important în asigurarea faptului că instituţiile de credit şi firmele de investiţii îşi refac nivelurile de capital după ce au apelat la amortizorul de capital. Instituţiile de credit şi firmele de investiţii fac deja obiectul principiului conform căruia primele şi plăţile discreţionare care constituie remuneraţia variabilă pentru acele categorii de personal ale căror activităţi profesionale au un impact important asupra profilului de risc al instituţiei trebuie să fie sustenabile, având în vedere situaţia financiară a instituţiei. Pentru a garanta că o instituţie îşi reface nivelurile de fonduri proprii în timp util, este necesar să se alinieze acordarea de remuneraţii variabile şi beneficii discreţionare de tipul pensiilor cu situaţia profitului instituţiei pe întreaga perioadă în care nu este îndeplinită cerinţa amortizorului combinat, luând în considerare soliditatea pe termen lung a instituţiei.

(84)Instituţiile ar trebui să abordeze şi să controleze toate riscurile de concentrare prin intermediul unor politici şi proceduri scrise. Dată fiind natura expunerilor sectorului public, controlul riscurilor de concentrare este mai eficient decât ponderarea riscurilor expunerilor respective, dată fiind dimensiunea acestora şi dificultăţile de calibrare a cerinţelor de fonduri proprii. La momentul oportun, Comisia ar trebui să transmită un raport Parlamentului European şi Consiliului cu privire la modificările dorite la tratamentul prudenţial al riscului de concentrare.

(85)Statele membre ar trebui să poată solicita anumitor instituţii să deţină, în plus faţă de un amortizor de conservare a capitalului şi de un amortizor anticiclic de capital, şi o amortizor pentru risc sistemic, pentru a preveni şi atenua riscurile sistemice sau macroprudenţiale neciclice pe termen lung care nu sunt prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în cazul în care există un risc de perturbare a sistemului financiar care poate să genereze consecinţe negative semnificative pentru sistemul financiar şi economia reală dintr-un anumit stat membru. Rata amortizorului pentru risc sistemic ar trebui să se aplice tuturor instituţiilor sau uneia sau mai multor subdiviziuni ale instituţiilor respective, în cazul în care instituţiile prezintă profiluri de riscuri similare în activităţile lor de afaceri.

(86)În vederea asigurării unei supravegheri macroprudenţiale coerente în întreaga Uniune, este oportun ca Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) să elaboreze principii adaptate economiei Uniunii şi să fie responsabil cu monitorizarea aplicării acestora. Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice CERS să ia măsurile pe care le consideră necesare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de înfiinţare a unui Comitet european pentru risc sistemic (¹).

(87)Statele membre ar trebui să poată recunoaşte rata amortizorului pentru risc sistemic stabilită de un alt stat membru şi pot aplica respectiva rată a amortizorului în cazul instituţiilor autorizate la nivel intern pentru expunerile situate în statul membru care a stabilit rata amortizorului. Totodată, statul membru care stabileşte rata amortizorului ar trebui să poată solicita CERS să emită o recomandare, astfel cum se menţionează la articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, adresată unuia sau mai multor state membre care pot recunoaşte rata amortizorului pentru risc sistemic, prin care să le recomande să facă acest lucru. O astfel de recomandare face obiectul regulii "conformare sau justificare" exprimată la articolul 3 alineatul (2) şi la articolul 17 din regulamentul menţionat.

(89)În cazul în care o instituţie de credit sau o firmă de investiţii nu îndeplineşte pe deplin cerinţa privind amortizorul combinat, ar trebui să se aplice măsuri menite să asigure refacerea în timp util a nivelurilor fondurilor proprii. În vederea conservării capitalului, este oportun să se impună restricţii proporţionale privind distribuirile discreţionare de profituri, inclusiv plăţi de dividende şi plăţi de remuneraţii variabile. Pentru a garanta că aceste instituţii sau firme să au o strategie credibilă de refacere a nivelurilor fondurilor proprii, acestea ar trebui să aibă obligaţia de a elabora şi a conveni cu autorităţile competente un plan de conservare a capitalului care să stabilească modul în care vor fi aplicate restricţiile privind distribuirile, precum şi alte măsuri pe care instituţia sau firma intenţionează să le ia pentru a asigura pe deplin respectarea cerinţelor de amortizoare.

(90)Se preconizează ca autorităţile să impună cerinţe de fonduri proprii mai ridicate instituţiilor globale de importanţă sistemică (G-SII), pentru a compensa riscul mai ridicat pe care îl reprezintă aceste instituţii pentru sistemul financiar şi potenţialul impact al eşecului acestora asupra contribuabililor. În cazul în care o autoritate impune amortizorul pentru risc sistemic, iar amortizorul pentru G-SII se aplică, ar trebui să se aplice cea mai mare dintre cele două valori. În cazul în care amortizorul pentru risc sistemic se aplică numai expunerilor interne, aceasta ar trebui să fie cumulată cu amortizorul pentru G-SII sau cu amortizorul pentru alte instituţii de importanţă sistemică (O-SII) care se aplică în conformitate cu prezenta directivă.

(91)Standardele tehnice în materie de servicii financiare ar trebui să asigure o armonizare coerentă şi o protecţie adecvată a deponenţilor, investitorilor şi consumatorilor din întreaga Uniune. Este eficient şi oportun să se încredinţeze ABE, ca organism cu înaltă specializare, sarcina de a elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare şi de punere în aplicare care nu implică alegeri strategice şi de a le înainta Comisiei. Pentru elaborarea standardelor tehnice, ABE ar trebui să asigure procese administrative şi de raportare eficace.

(92)Comisia ar trebui, în temeiul articolului 290 din TFUE şi în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, să adopte prin acte delegate standarde tehnice de reglementare elaborate de ABE în domeniul autorizărilor şi al achiziţiilor de participaţii semnificative la instituţii de credit, al schimburilor de informaţii între autorităţile competente, al exercitării libertăţii de stabilire şi al libertăţii de a presta servicii, al cooperării în materie de supraveghere, al politicilor de remunerare ale instituţiilor de credit şi ale firmelor de investiţii şi al supravegherii societăţilor financiare holding mixte. Comisia şi ABE ar trebui să se asigure că standardele respective pot fi aplicate de către toate instituţiile vizate într-o manieră proporţională cu natura, amploarea şi complexitatea instituţiilor şi activităţilor acestora.

(93)Având în vedere detaliile şi numărul standardelor tehnice de reglementare care urmează să fie adoptate în temeiul prezentei directive, în cazul în care Comisia adoptă un standard tehnic de reglementare care este identic cu proiectul de standard tehnic de reglementare prezentat de ABE, perioada în care Parlamentul European sau Consiliul pot prezenta obiecţii cu privire la un standard tehnic de reglementare ar trebui, după caz, să fie extinsă pentru încă o lună. În plus, Comisia ar trebui să vizeze adoptarea standardelor tehnice de reglementare în timp util pentru a permite Parlamentului European şi Consiliului să beneficieze de întreaga perioadă de control, ţinând cont de volumul şi complexitatea standardelor tehnice de reglementare şi de detaliile regulamentelor de procedură, de calendarul activităţilor şi de componenţa Parlamentului European şi a Consiliului.

(94)Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte standarde tehnice de punere în aplicare elaborate de ABE în domeniul autorizării şi al achiziţiilor de participaţii semnificative la instituţii de credit, al schimburilor de informaţii între autorităţile competente, al cooperării în materie de supraveghere, al cerinţelor prudenţiale specifice şi al divulgării de informaţii de către autorităţile de supraveghere, prin intermediul actelor de punere în aplicare, în temeiul articolului 291 din TFUE şi în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(95)Pentru a asigura condiţii uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui să se confere Comisiei competenţe de punere în aplicare. Aceste competenţe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor şi principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competenţelor de executare de către Comisie (¹).

(96)Pentru a preciza cerinţele prevăzute în prezenta directivă, ar trebui să se delege Comisiei competenţa de a adopta acte legislative, în conformitate cu articolul 290 din TFUE, în ceea ce priveşte clarificarea definiţiilor şi a terminologiei folosite în prezenta directivă, extinderea listei activităţilor care fac obiectul recunoaşterii reciproce şi îmbunătăţirea schimbului de informaţii privind sucursalele instituţiilor de credit. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi. Atunci când pregăteşte şi elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, la timp şi adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European şi Consiliu.

(98)Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare şi a întreprinderilor de investiţii care aparţin unui conglomerat financiar (¹), Directiva 2007/64/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne (²), Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (³), Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfăşurarea şi supravegherea prudenţială a activităţii instituţiilor emitente de monedă electronică (⁴) şi Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2011 privind Administratorii fondurilor de investiţii alternative (⁵) se referă la dispoziţii din Directivele 2006/48/CE şi 2006/49/CE privind cerinţele de fonduri proprii care ar trebui să fie prevăzute în prezenta directivă şi în Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Drept urmare, trimiterile din respectivele directive la Directivele 2006/48/CE şi 2006/49/CE ar trebui să se interpreteze ca trimiteri la dispoziţiile care reglementează cerinţele de fonduri proprii din prezenta directivă şi din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(102)În vederea asigurării unei tranziţii stabile, uşoare şi progresive din partea instituţiilor la noile cerinţe în materie de lichiditate şi finanţare stabilă de la nivelul Uniunii, autorităţile competente ar trebui să utilizeze pe deplin competenţele lor de supraveghere în temeiul prezentei directive şi în temeiul oricărui drept intern aplicabil. În mod special, autorităţile competente ar trebui să evalueze dacă este necesară aplicarea unor sancţiuni administrative sau a altor măsuri administrative, inclusiv a unor taxe prudenţiale, al căror nivel ar trebui să fie corelat în general cu diferenţa dintre poziţia lichidităţii reală a unei instituţii şi cerinţele în materie de lichiditate şi finanţare stabilă. La efectuarea acestei evaluări, autorităţile competente ar trebui să ţină seama în mod corespunzător de situaţia pieţei. Astfel de sancţiuni administrative sau alte măsuri administrative ar trebui să se aplice până la punerea în aplicare la nivelul Uniunii a actelor juridice detaliate privind cerinţele în materie de lichiditate şi finanţare stabilă.

(103)Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (⁶) şi Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organismele comunitare şi privind libera circulaţie a acestor date (⁷) ar trebui să se aplice pe deplin prelucrării datelor cu caracter personal în sensul prezentei directive.

(104)Deoarece obiectivele prezentei directive, şi anume introducerea unor norme privind accesul la activitatea instituţiilor şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre şi, date fiind amploarea şi efectele acţiunii propuse, pot fi, prin urmare, realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum se prevede la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, enunţat la articolul menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menţionate.

(105)În conformitate cu Declaraţia politică comună a statelor membre şi a Comisiei privind documentele explicative, din 28 septembrie 2011, statele membre s-au angajat să anexeze, în cazuri justificate, la notificarea măsurilor lor de transpunere, unul sau mai multe documente care explică relaţia dintre componentele unei directive şi părţile corespunzătoare din instrumentele naţionale de transpunere. În ceea ce priveşte prezenta directivă, organul legislativ consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.

TITLUL I:OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ŞI DEFINIŢII

Art. 1: Obiect

Art. 2: Domeniul de aplicare

(5)Prezenta directivă nu se aplică următoarelor:

5.în Germania, «Kreditanstalt für Wiederaufbau», «Landwirtschaftliche Rentenbank», «Bremer Aufbau-Bank GmbH», «Hamburgische Investitions- und Förderbank», «Investitionsbank Berlin», «Investitionsbank des Landes Brandenburg», «Investitionsbank Sachsen-Anhalt», «Investitionsbank Schleswig-Holstein», «Investitions- und Förderbank Niedersachsen - NBank», «Investitions- und Strukturbank Rheinland-Pfalz», «Landeskreditbank Baden-Württemberg - Förderbank», «LfA Förderbank Bayern», «NRW.BANK», «Saarländische Investitionskreditbank AG», «Sächsische Aufbaubank - Förderbank», «Thüringer Aufbaubank», întreprinderi care, în sensul «Wohnungsgemeinnützigkeitsgesetz», sunt recunoscute ca organisme ale politicii naţionale în domeniul locuinţelor şi care nu sunt angajate în principal în tranzacţii bancare, precum şi întreprinderi care, în sensul legii respective, sunt recunoscute ca organisme fără scop lucrativ în domeniul locuinţelor;

Art. 3: Definiţii

(1)În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:

60.«autoritate de rezoluţie» înseamnă o autoritate de rezoluţie, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) punctul 18 din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (*);

(*)Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190).

67.«penalitate cu titlu cominatoriu» înseamnă o măsură de executare pecuniară periodică care are scopul de a pune capăt încălcărilor în curs ale dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive, încălcărilor Regulamentului (UE) nr. 575/2013 sau încălcărilor deciziilor luate de o autoritate competentă pe baza dispoziţiilor respective sau a regulamentului respectiv şi de a obliga persoanele fizice sau juridice să revină la respectarea dispoziţiilor sau a deciziilor încălcate;

69.«neutralitate climatică» înseamnă obiectivul general de realizare a neutralităţii climatice până în 2050, astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*1);

70.«criptoactiv» înseamnă un criptoactiv astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 5 din Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*2) şi care nu este o monedă digitală emisă de o bancă centrală.

(3)Pentru a asigura faptul că cerinţele sau competenţele de supraveghere prevăzute în prezenta directivă sau în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică pe o bază consolidată sau subconsolidată, în conformitate cu prezenta directivă şi cu respectivul regulament, termenii «instituţie», «instituţie-mamă dintr-un stat membru», «instituţie-mamă din UE» şi «întreprindere-mamă» includ de asemenea:

TITLUL II:AUTORITĂŢI COMPETENTE

Art. 4: Desemnarea şi atribuţiile autorităţilor competente

Art. 4^a: Independenţa în materie de supraveghere a autorităţilor competente

(2)În scopul menţinerii independenţei autorităţilor competente în exercitarea competenţelor lor, statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că autorităţile competente, inclusiv membrii personalului acestora şi membrii organelor lor de guvernanţă, îşi pot exercita competenţele de supraveghere independent şi obiectiv, fără a solicita sau a primi instrucţiuni din partea instituţiilor supravegheate, din partea oricărui organ al Uniunii sau a oricărui guvern al unui stat membru sau din partea oricărui alt organism public sau privat. Statele membre se asigură că organele de guvernanţă ale autorităţilor competente sunt independente din punct de vedere funcţional faţă de alte organisme publice şi private. Măsurile respective nu aduc atingere dispoziţiilor de drept intern în temeiul cărora autorităţile competente sunt supuse principiului responsabilităţii publice şi democratice.

Statele membre se asigură că niciun membru al organului de guvernanţă al unei autorităţi competente care este numit după 11 ianuarie 2026 nu rămâne în funcţie pentru mai mult de 14 ani. Statele membre se asigură că membrii organului de guvernanţă al unei autorităţi competente sunt numiţi pe baza unor criterii publicate care sunt obiective şi transparente şi că membrii respectivi pot fi destituiţi dacă nu mai îndeplinesc criteriile de numire sau dacă au fost condamnaţi pentru o infracţiune gravă. Motivele destituirii sunt făcute publice, cu excepţia cazului în care membrul organului de guvernanţă al autorităţii competente în cauză se opune publicării.

Prezentul alineat nu aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor autorităţilor competente în temeiul sistemelor internaţionale sau europene de supraveghere financiară, în special al Sistemului european de supraveghere financiară instituit în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (^*3), al mecanismului unic de supraveghere instituit în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (^*4) şi al Regulamentului (UE) nr. 468/2014 al Băncii Centrale Europene (^*5) şi al mecanismului unic de rezoluţie instituit în temeiul Regulamentului (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*6).

(3)Statele membre se asigură, în special, că autorităţile competente au instituit toate măsurile necesare pentru a preveni conflictele de interese ale membrilor personalului lor şi ale membrilor organelor lor de guvernanţă. În acest scop, statele membre stabilesc norme care sunt proporţionale cu rolul şi responsabilităţile membrilor personalului şi ale membrilor organelor de guvernanţă şi care le interzic acestora cel puţin:

b)să fie angajaţi de oricare dintre instituţiile sau entităţile următoare sau să accepte din partea acestora orice tip de contract de prestare de servicii profesionale pe parcursul unei anumite perioade («perioada de incompatibilitate»):

(4)Perioada de incompatibilitate începe la data la care a încetat implicarea directă în supravegherea entităţilor menţionate la alineatul (3) litera (b) punctul (i). Autorităţile competente se asigură că membrii personalului lor şi membrii organelor lor de guvernanţă nu au acces la informaţii confidenţiale sau sensibile referitoare la entităţile respective pe parcursul perioadei de incompatibilitate. În cazul angajării de către entităţile menţionate la alineatul (3) litera (b) punctele (i) şi (ii), durata perioadei de incompatibilitate este de cel puţin şase luni pentru membrii personalului direct implicaţi în supravegherea entităţilor menţionate la alineatul (3) litera (b) punctul (i) şi de cel puţin 12 luni pentru membrii organului de guvernanţă al autorităţii competente. În cazul angajării de către entităţile menţionate la alineatul (3) litera (b) punctul (iii), durata perioadei de incompatibilitate este de cel puţin trei luni atât pentru membrii personalului, cât şi pentru membrii organului de guvernanţă al autorităţii competente.

Statele membre pot permite autorităţilor competente să impună membrilor personalului lor şi membrilor organelor lor de guvernanţă cărora li se aplică alineatul (3) litera (b) punctul (i) o perioadă de incompatibilitate în cazul în care aceştia sunt angajaţi de concurenţi direcţi ai uneia dintre entităţile menţionate la punctul respectiv. În acest scop, durata perioadei de incompatibilitate este de cel puţin trei luni pentru membrii personalului direct implicaţi în supravegherea entităţilor respective şi de cel puţin şase luni pentru membrii organului de guvernanţă al autorităţii competente.

(5)Prin derogare de la alineatul (4), statele membre pot permite autorităţilor competente să impună perioade de incompatibilitate mai scurte, de cel puţin trei luni, membrilor personalului direct implicaţi în supravegherea instituţiilor numai în cazul în care o perioadă de incompatibilitate mai lungă:

(7)Statele membre se asigură că membrii personalului şi membrii organului de guvernanţă al unei autorităţi competente au obligaţia de a prezenta o declaraţie de interese. Declaraţia respectivă include informaţii privind participaţiile membrilor sub formă de acţiuni, titluri de capital, obligaţiuni, fonduri mutuale, fonduri de investiţii, fonduri de tip mixt, fonduri de hedging şi fonduri tranzacţionate la bursă care pot genera îngrijorări legate de conflicte de interese. Persoanele în cauză prezintă declaraţia de interese înainte de numirea lor şi, ulterior, o dată pe an.

(8)În cazul în care un membru al personalului sau un membru al organului de guvernanţă al autorităţii competente deţine, în momentul angajării sau al numirii sau în orice moment ulterior, instrumente financiare care pot da naştere unor conflicte de interese, autoritatea competentă are competenţa de a solicita, de la caz la caz, ca instrumentele respective să fie vândute sau cedate într-un termen rezonabil. Autorităţile competente au de asemenea competenţa de a permite, de la caz la caz, membrilor respectivi să vândă sau să cedeze instrumentele financiare pe care le deţineau în momentul angajării sau al numirii.

Art. 6: Cooperarea în cadrul Sistemului european al supraveghetorilor financiari

TITLUL III:CERINŢE PRIVIND ACCESUL LA ACTIVITATEA INSTITUŢIILOR DE CREDIT

CAPITOLUL 1:Cerinţe generale privind accesul la activitatea instituţiilor de credit

Art. 8: Autorizarea

(2)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:

Art. 8^a: Cerinţe specifice pentru autorizarea instituţiilor de credit menţionate la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013

(1)Statele membre prevăd obligaţia întreprinderilor menţionate la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 care au obţinut deja o autorizaţie în temeiul titlului II din Directiva 2014/65/UE de a solicita o autorizaţie în conformitate cu articolul 8 cel târziu la data la care are loc oricare dintre următoarele evenimente:

b)media activelor totale lunare, calculată pe o perioadă de 12 luni consecutive, este mai mică de 30 de miliarde EUR, iar întreprinderea face parte dintr-un grup în cadrul căruia valoarea totală a activelor consolidate ale tuturor întreprinderilor din grup stabilite în Uniune, incluzând oricare din sucursalele şi filialele lor stabilite într-o ţară terţă, care în mod individual au active a căror valoare totală este mai mică de 30 de miliarde EUR şi care desfăşoară oricare dintre activităţile menţionate în secţiunea A punctele 3 şi 6 din anexa I la Directiva 2014/65/UE, este mai mare sau egală cu 30 de miliarde EUR, ambele cuantumuri fiind calculate ca medie pe o perioadă de 12 luni consecutive.

(3¹)Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, pe baza solicitării primite în conformitate cu alineatul respectiv şi a informaţiilor primite în conformitate cu articolul 95a din Directiva 2014/65/UE, autoritatea competentă poate, după primirea unei cereri din partea unei întreprinderi menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol, să acorde o derogare întreprinderii respective de la cerinţa de a obţine o autorizaţie ca instituţie de credit în conformitate cu articolul 8 din prezenta directivă.

c)importanţa şi riscul sistemic pe care îl prezintă activităţile desfăşurate de întreprindere în statul membru în care este stabilită şi în Uniune în ansamblu.

(4)Atunci când, după primirea informaţiilor în conformitate cu articolul 95a din Directiva 2014/65/UE, autoritatea competentă stabileşte că o întreprindere trebuie să fie autorizată ca instituţie de credit în conformitate cu articolul 8 din prezenta directivă, aceasta informează întreprinderea şi autoritatea competentă în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din Directiva 2014/65/UE şi preia responsabilitatea procedurii de autorizare de la data respectivei notificări.

(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:

(7)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza mai detaliat elementele care trebuie luate în considerare de către autoritatea competentă atunci când decide dacă să acorde o derogare în conformitate cu alineatul (3a), ţinând seama, în special, de importanţa riscului de credit al contrapărţii la care este expusă o întreprindere.

Art. 9: Interdicţia impusă persoanelor sau întreprinderilor, altele decât instituţiile de credit, de a desfăşura activitatea de preluare de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la populaţie

(2)Alineatul (1) nu se aplică la preluarea de depozite sau alte fonduri rambursabile de către un stat membru, de către autorităţile regionale sau locale ale unui stat membru, de către organisme publice internaţionale în care sunt membri unul sau mai multe state membre sau în cazurile la care se face referire în mod expres în dreptul intern sau în dreptul Uniunii, cu condiţia ca aceste activităţi să fie supuse unor reglementări şi controale menite să protejeze deponenţii şi investitorii.

Art. 10: Programul de activitate, organizarea structurală şi cadrul de administrare

(1)Statele membre prevăd obligaţia ca cererile de autorizare să fie însoţite de un program de activitate care să descrie tipurile de activităţi prevăzute şi organizarea structurală a instituţiei de credit şi care să indice, de asemenea, întreprinderile-mamă, societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte care fac parte din grup. Statele membre solicită, de asemenea, ca cererile de autorizare să fie însoţite de o descriere a cadrului de administrare, a proceselor şi a mecanismelor menţionate la articolul 74 alineatul (1).

Art. 12: Capitalul iniţial

Art. 13: Conducerea efectivă a activităţii şi sediul central

Art. 14: Acţionari şi asociaţi

(1)Autorităţile competente refuză autorizaţia de începere a activităţii unei instituţii de credit numai dacă instituţia de credit le-a informat cu privire la identitatea acţionarilor sau a asociaţilor, direcţi sau indirecţi, persoane fizice sau juridice, care deţin participaţii calificate, precum şi cu privire la cuantumul participaţiilor acestora, iar în cazul în care nu există participaţii calificate, cu privire la identitatea celor mai mari 20 de acţionari sau asociaţi.

Pentru a se stabili dacă au fost respectate criteriile privind participaţia calificată, se ţine seama de drepturile de vot menţionate la articolele 9 şi 10 din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de modificare a Directivei 2001/34/CE (¹), precum şi de condiţiile de cumulare stabilite la articolul 12 alineatele (4) şi (5) din directiva menţionată.

Statele membre nu iau în considerare drepturile de vot sau acţiunile pe care le pot deţine instituţiile ca urmare a subscrierii de instrumente financiare sau a plasării de instrumente financiare în baza unui angajament ferm, prevăzute în secţiunea A punctul 6 din anexa I la Directiva 2004/39/CE, cu condiţia ca drepturile respective să nu fie exercitate sau utilizate în vreun alt mod pentru a interveni în administrarea activităţii emitentului şi să fie cedate în termen de un an de la data achiziţiei.

(3)În cazul în care există legături strânse între instituţiile de credit şi orice alte persoane fizice sau juridice, autorităţile competente acordă autorizaţia numai în cazul în care legăturile respective nu împiedică exercitarea efectivă a funcţiilor lor de supraveghere.

Autorităţile competente refuză unei instituţii de credit autorizaţia de începere a unei activităţi în cazul în care actele cu putere de lege sau actele administrative ale unei ţări terţe, care reglementează activitatea uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice cu care instituţia de credit respectivă are legături strânse, sau dificultăţile prezentate de punerea în aplicare a respectivelor acte împiedică exercitarea efectivă a funcţiilor de supraveghere ale autorităţilor respective.

Art. 15: Refuzul acordării autorizaţiei

Art. 16: Consultarea prealabilă a autorităţilor competente ale celorlalte state membre

(2)Autoritatea competentă consultă, înainte de a acorda autorizaţie unei instituţii de credit, autoritatea competentă care este responsabilă cu supravegherea întreprinderilor de asigurare sau a firmelor de investiţii în statul membru respectiv în care instituţia de credit este:

(3)Autorităţile competente relevante menţionate la alineatele (1) şi (2) se consultă în special atunci când evaluează calitatea acţionarilor, precum şi reputaţia şi experienţa membrilor organului de conducere care participă la administrarea unei alte entităţi din acelaşi grup. Autorităţile fac schimb de informaţii privind calitatea acţionarilor, precum şi reputaţia şi experienţa membrilor organului de conducere, informaţii relevante pentru acordarea unei autorizaţii, precum şi pentru evaluarea continuă a respectării condiţiilor de funcţionare.

Art. 18: Retragerea autorizaţiei

(d)nu mai îndeplineşte cerinţele prudenţiale prevăzute în partea a treia, a patra sau a şasea, mai puţin cerinţele prevăzute la articolele 92a şi 92b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau impuse în temeiul articolului 104 alineatul (1) litera (a) sau al articolului 105 din prezenta directivă sau se consideră că instituţia de credit este susceptibilă de a nu-şi putea onora obligaţiile faţă de creditori şi, în special, nu mai oferă garanţii pentru activele care i-au fost încredinţate de către deponenţi;

(g)îndeplineşte toate condiţiile următoare:

Art. 19: Denumirea instituţiilor de credit

În scopul desfăşurării activităţilor specifice şi fără a aduce atingere dispoziţiilor referitoare la utilizarea termenilor "bancă", "casă de economii" sau alţi termeni care denumesc instituţii bancare utilizaţi în statele membre gazde, instituţiile de credit pot utiliza pe întreg teritoriul Uniunii aceeaşi denumire pe care o utilizează şi în statul membru în care îşi au sediul central. În cazul în care există pericolul unor confuzii, statul membru gazdă poate solicita, în scopul clarificării, ca denumirea instituţiei respective să fie însoţită de anumite detalii explicative.

Art. 20: Notificarea autorizaţiei şi a retragerii autorizaţiei

Art. 21: Derogări pentru instituţiile de credit afiliate în mod permanent unui organism central

(1)Autorităţile competente pot institui derogări de la cerinţele prevăzute la articolele 10 şi 12 şi la articolul 13 alineatul (1) din prezenta directivă, cu privire la o instituţie de credit menţionată la articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu condiţiile stabilite în respectivul regulament.

Art. 21^a: Aprobarea societăţilor financiare holding şi a societăţilor financiare holding mixte

(1)Societăţile financiare holding mamă dintr-un stat membru, societăţile financiare holding mixte mamă dintr-un stat membru, societăţile financiare holding mamă din UE şi societăţile financiare holding mixte mamă din UE solicită aprobarea în conformitate cu prezentul articol. Alte societăţi financiare holding sau societăţi financiare holding mixte solicită aprobarea în conformitate cu prezentul articol atunci când au obligaţia să respecte prezenta directivă sau Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pe bază subconsolidată sau atunci când sunt desemnate ca fiind responsabile cu asigurarea respectării de către grup a cerinţelor prudenţiale pe bază consolidată, astfel cum se menţionează la alineatul (4) litera (c) de la prezentul articol.

Periodic şi, în orice caz, cel puţin anual, autorităţile competente examinează întreprinderile-mamă ale unei instituţii pentru a verifica dacă instituţia respectivă, sau entitatea care solicită o autorizaţie în temeiul articolului 8 sau entitatea desemnată ca fiind responsabilă cu asigurarea respectării de către grup a cerinţelor prudenţiale pe bază consolidată («entitatea desemnată») a identificat în mod corect orice întreprindere care respectă criteriile pentru a fi considerată societate financiară holding mamă dintr-un stat membru, societate financiară holding mixtă mamă dintr-un stat membru, societate financiară holding mamă din UE sau societate financiară holding mixtă mamă din UE.

(2)În sensul alineatului (1), societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte menţionate la respectivul alineat transmit supraveghetorului consolidant şi, atunci când acesta este diferit, autorităţii competente din statul membru în care sunt stabilite următoarele informaţii:

e)orice altă informaţie care poate fi necesară pentru efectuarea evaluărilor menţionate la alineatele (3) şi (4) din prezentul articol.

În cazul în care aprobarea sau exceptarea de la aprobare a unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi financiare holding mixte menţionate la alineatele (3) şi (4) de la prezentul articol are loc în acelaşi timp cu evaluarea efectuată în temeiul articolului 8, 22 sau 27a, autoritatea competentă în sensul articolelor respective se coordonează, după caz, cu supraveghetorul consolidant şi, în cazul în care este vorba despre o autoritate diferită, cu autoritatea competentă din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă. Termenul de evaluare menţionat la articolul 22 alineatul (2) al doilea paragraf sau la articolul 27a alineatul (6) se suspendă până la încheierea procedurii prevăzute la prezentul articol.

(3)Aprobarea poate fi acordată unei societăţi financiare holding sau unei societăţi financiare holding mixte în temeiul prezentului articol doar în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:

a)mecanismele interne şi repartizarea sarcinilor în interiorul grupului sunt adecvate pentru respectarea cerinţelor impuse de prezenta directivă şi de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pe bază consolidată sau subconsolidată şi, în special, sunt eficace pentru:

b)organizarea structurală a grupului din care face parte societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă nu obstrucţionează şi nu împiedică în alt fel supravegherea efectivă a instituţiilor care sunt filiale sau a instituţiilor-mamă ale acesteia în ceea ce priveşte obligaţiile individuale, consolidate şi, acolo unde este cazul, subconsolidate care li se aplică. Evaluarea respectivului criteriu ţine seama, în special, de:

(4)Societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă poate solicita o exceptare de la aprobare în temeiul prezentului articol, care se acordă în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:

(4¹)Fără a aduce atingere alineatului (4), supraveghetorul consolidant poate permite, de la caz la caz, excluderea din perimetrul de consolidare a societăţilor financiare holding sau a societăţilor financiare holding mixte exceptate de la aprobare, însă doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

(5)Supraveghetorul consolidant monitorizează în permanenţă respectarea condiţiilor menţionate la alineatul (3) sau, după caz, alineatul (4). Societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte furnizează supraveghetorului consolidant informaţiile necesare pentru a monitoriza permanent organizarea structurală a grupului şi respectarea condiţiilor menţionate la alineatul (3) sau, după caz, alineatul (4). Supraveghetorul consolidant împărtăşeşte aceste informaţii autorităţii competente din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă.

(6)În cazul în care supraveghetorul consolidant a hotărât că nu sunt sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile stabilite la alineatul (3), societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă este supusă măsurilor de supraveghere adecvate pentru asigurarea sau restabilirea, după caz, a continuităţii şi integrităţii supravegherii consolidate şi pentru asigurarea respectării cerinţelor prevăzute în prezenta directivă şi în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pe bază consolidată. În cazul unei societăţi financiare holding mixte, măsurile de supraveghere ţin seama, în special, de efectele asupra conglomeratului financiar.

(8)În cazul în care supraveghetorul consolidant este diferit de autoritatea competentă din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă, cele două autorităţi colaborează în consultare deplină în scopul luării deciziilor cu privire la aprobare, la exceptarea de la aprobare şi la excluderea din perimetrul de consolidare menţionate la alineatele (3), (4) şi (4a), precum şi cu privire la măsurile de supraveghere menţionate la alineatele (6) şi (7). Supraveghetorul consolidant pregăteşte o evaluare a aspectelor menţionate la alineatele (3), (4), (4a), (6) şi (7), după caz, şi înaintează respectiva evaluare autorităţii competente din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă. Cele două autorităţi fac tot ce este posibil în limita competenţelor lor pentru a ajunge la o decizie comună în termen de două luni de la data primirii evaluării respective.

În cazul unui dezacord, supraveghetorul consolidant sau autoritatea competentă din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă se abţine de la adoptarea unei decizii şi sesizează ABE cu privire la respectiva chestiune în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. ABE ia decizia în termen de o lună de la primirea sesizării de către ABE. Autorităţile competente în cauză adoptă o decizie comună în conformitate cu decizia ABE. ABE nu poate fi sesizată după expirarea perioadei de două luni sau după ce s-a luat o decizie comună.

(9)În cazul societăţilor financiare holding mixte pentru care supraveghetorul consolidant sau autoritatea competentă din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding mixtă este diferit(ă) de coordonatorul stabilit în conformitate cu articolul 10 din Directiva 2002/87/CE, acordul coordonatorului este obligatoriu în scopul deciziilor sau al deciziilor comune menţionate la alineatele (3), (4), (6) şi (7) din prezentul articol, după caz. În cazul în care este obligatoriu acordul coordonatorului, dezacordurile sunt soluţionate de autoritatea europeană de supraveghere relevantă, şi anume ABE sau Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) (EIOPA) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (*), care îşi adoptă decizia în termen de o lună de la primirea sesizării. Orice decizie adoptată în conformitate cu prezentul alineat nu aduce atingere obligaţiilor în temeiul Directivei 2002/87/CE sau al Directivei 2009/138/CE.

(10)În cazul în care unei societăţi financiare holding sau unei societăţi financiare holding mixte i se refuză aprobarea sau exceptarea de la aprobare în temeiul prezentului articol, supraveghetorul consolidant notifică solicitantului decizia respectivă şi motivele acesteia în termen de patru luni de la primirea solicitării sau, în cazul în care solicitarea este incompletă, în termen de patru luni de la primirea tuturor informaţiilor necesare pentru adoptarea deciziei.

Art. 21^b: Întreprinderea-mamă din UE intermediară

(2)Autorităţile competente le pot permite instituţiilor menţionate la alineatul (1) să aibă două întreprinderi-mamă din UE intermediare în cazul în care decid că stabilirea unei singure întreprinderi-mamă din UE intermediară:

(3)O întreprindere-mamă din UE intermediară este o instituţie de credit autorizată în conformitate cu articolul 8 ori o societate financiară holding sau societate financiară holding mixtă, căreia i s-a acordat aprobare în conformitate cu articolul 21a.

Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, în cazul în care niciuna dintre instituţiile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol nu este o instituţie de credit sau în cazul în care o a doua întreprindere-mamă din UE intermediară trebuie să fie înfiinţată în legătură cu activităţile de investiţii pentru a respecta o cerinţă obligatorie astfel cum se prevede la alineatul (2) din prezentul articol, întreprinderea-mamă din UE intermediară sau a doua întreprindere-mamă din UE intermediară poate fi o firmă de investiţii autorizată în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2014/65/UE şi aflată sub incidenţa Directivei 2014/59/UE.

(5)În sensul prezentului articol:

a)valoarea totală a activelor din Uniune ale grupului din ţara terţă este suma următoarelor elemente:

(6)Autorităţile competente notifică ABE următoarele informaţii cu privire la fiecare grup dintr-o ţară terţă care îşi desfăşoară activitatea în jurisdicţia lor:

(6¹)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica formatele uniforme şi definiţiile şi dezvoltă soluţiile informatice care trebuie aplicate în Uniune, în scopul raportării informaţiilor menţionate la alineatul (6).

(7)ABE publică pe site-ul său o listă a tuturor grupurilor din ţări terţe care îşi desfăşoară activitatea în Uniune, incluzând şi întreprinderea sau întreprinderile-mamă din UE intermediare ale acestora, după caz.

(9)Până la 30 decembrie 2026, Comisia, după consultarea ABE, revizuieşte cerinţele impuse instituţiilor de prezentul articol şi prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului. Raportul respectiv evaluează cel puţin:

(10)Până la 28 iunie 2021, ABE prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei cu privire la tratamentul aplicat sucursalelor din ţări terţe în conformitate cu dreptul intern din statele membre. Raportul respectiv evaluează cel puţin:

Art. 21^c: Cerinţa de a înfiinţa o sucursală pentru furnizarea de servicii bancare de către întreprinderi din ţări terţe

(2)Obligaţia prevăzută la alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică în cazul în care întreprinderea stabilită într-o ţară terţă furnizează un serviciu sau o activitate unui client sau unei contrapărţi stabilite sau situate în Uniune care este:

c)o întreprindere din acelaşi grup din care face parte şi întreprinderea stabilită într-o ţară terţă.

Fără a aduce atingere literei (c) de la primul paragraf, situaţia în care o întreprindere dintr-o ţară terţă contactează un client sau o contraparte ori un potenţial client sau o potenţială contraparte, menţionat(ă) la litera (a) de la paragraful respectiv, prin intermediul unei entităţi care acţionează în nume propriu sau care are legături strânse cu respectiva întreprindere dintr-o ţară terţă ori prin intermediul oricărei alte persoane care acţionează în numele întreprinderii, nu se consideră a fi un serviciu furnizat la iniţiativa exclusivă a clientului sau a contrapărţii ori a potenţialului client sau a potenţialei contrapărţi.

(3)Iniţiativa unui client sau a unei contrapărţi, astfel cum este menţionată la alineatul (2), nu îi conferă întreprinderii dintr-o ţară terţă dreptul să comercializeze alte categorii de produse, activităţi sau servicii decât cele solicitate de client sau de contraparte, altfel decât prin intermediul unei sucursale dintr-o ţară terţă stabilite într-un stat membru. Cu toate acestea, înfiinţarea unei sucursale dintr-o ţară terţă nu este obligatorie pentru niciun fel de serviciu, activitate sau produs necesar pentru furnizarea serviciilor, a produselor sau a activităţilor solicitate iniţial de client sau de contraparte sau strâns legate de acestea, inclusiv în cazul în care astfel de servicii, activităţi sau produse strâns legate sunt furnizate ulterior celor solicitate iniţial.

(6)Până la 10 iulie 2025, ABE, după consultarea EIOPA şi a ESMA, analizează dacă vreo entitate din sectorul financiar, în plus faţă de instituţiile de credit, ar trebui să fie exceptată de la obligaţia de a înfiinţa o sucursală pentru furnizarea de servicii bancare de către întreprinderi din ţări terţe în conformitate cu prezentul articol. ABE prezintă un raport în acest sens Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei. Raportul ţine seama de preocupările legate de stabilitatea financiară şi de impactul asupra competitivităţii Uniunii.

CAPITOLUL 2:Participaţii calificate deţinute la o instituţie de credit

Art. 22: Notificarea şi evaluarea proiectelor de achiziţie

(1)Statele membre cer oricărei persoane fizice sau juridice sau unor astfel de persoane care acţionează concertat ("potenţialul achizitor"), care au decis să achiziţioneze, direct sau indirect, o participaţie calificată într-o instituţie de credit sau să majoreze, direct sau indirect, o astfel de participaţie calificată într-o instituţie de credit, astfel încât proporţia drepturilor de vot sau a capitalului deţinut să fie cel puţin 20 %, 30 % sau 50 % sau astfel încât instituţia de credit să devină filiala lor ("proiect de achiziţie"), să notifice în scris autorităţile competente ale instituţiei de credit în cadrul căreia intenţionează să achiziţioneze ori să majoreze o participaţie calificată înaintea achiziţiei, indicând valoarea participaţiei vizate şi informaţiile relevante, astfel cum sunt precizate în conformitate cu articolul 23 alineatul (4). Statelor membre nu li se impune să aplice pragul de 30 % în cazurile în care, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/109/CE, aplică un prag de o treime.

(2)Autorităţile competente confirmă în scris primirea notificării prevăzute la alineatul (1) sau a informaţiilor suplimentare prevăzute la alineatul (3), cu promptitudine şi, în orice caz, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării sau a informaţiilor.

(3)În cursul termenului de evaluare, dar nu mai târziu de cea de a 50-a zi lucrătoare a termenului respectiv, autorităţile competente pot, dacă este necesar, să solicite informaţiile suplimentare necesare pentru finalizarea evaluării. O astfel de solicitare se face în scris, precizându-se informaţiile suplimentare necesare.

(5)În cazul în care autorităţile competente decid să se opună proiectului de achiziţie, acestea informează în scris potenţialul achizitor în termen de două zile lucrătoare de la finalizarea evaluării şi fără a depăşi termenul de evaluare, indicând motivele. În conformitate cu dreptul intern, la cererea achizitorului potenţial, se poate pune la dispoziţia publicului o motivare corespunzătoare a deciziei. Aceasta nu împiedică un stat membru să permită autorităţii competente să publice respectivele informaţii, chiar dacă potenţialul achizitor nu a formulat o cerere în acest sens.

(9)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare, în scopul stabilirii unor proceduri, formulare şi modele comune pentru procesul de consultare între autorităţile competente relevante, aşa cum se menţionează la articolul 24.

Art. 23: Criterii de evaluare

(1)La examinarea notificării prevăzute la articolul 22 alineatul (1) şi a informaţiilor menţionate la articolul 22 alineatul (3), autorităţile competente evaluează, pentru a asigura administrarea viabilă şi prudentă a instituţiei de credit vizate de achiziţie şi ţinând seama de posibila influenţă a potenţialului achizitor asupra instituţiei de credit respective, adecvarea potenţialului achizitor, precum şi soliditatea financiară a proiectului de achiziţie, în conformitate cu următoarele criterii:

d)capacitatea instituţiei de credit de a respecta şi de a continua să respecte cerinţele prudenţiale prevăzute în prezenta directivă şi în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi, după caz, în dreptul Uniunii, în special Directivele 2002/87/CE şi 2009/110/CE, inclusiv condiţia ca grupul din care va face parte să aibă o structură care să permită exercitarea unei supravegheri efective, schimbul real de informaţii între autorităţile competente şi împărţirea responsabilităţilor între autorităţile competente;

e)existenţa unor motive rezonabile de a suspecta că, în legătură cu proiectul de achiziţie, a fost sau este săvârşită o faptă sau o tentativă de spălare de bani sau de finanţare a unor acte de terorism în sensul articolului 1 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului (^*7) sau că proiectul de achiziţie ar putea face să crească un astfel de risc.

Autorităţile competente pot formula obiecţii privind proiectul de achiziţie în cazul în care potenţialul achizitor este situat într-o ţară terţă inclusă pe lista ţărilor terţe cu grad înalt de risc care au deficienţe strategice în regimurile lor privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, în conformitate cu articolul 9 din Directiva (UE) 2015/849, sau într-o ţară terţă care face obiectul unor măsuri restrictive ale Uniunii, iar autorităţile competente consideră că acest lucru afectează capacitatea potenţialului achizitor de a dispune de practicile şi procesele necesare pentru a respecta cerinţele regimului privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului.

(2)Autorităţile competente se pot opune proiectului de achiziţie numai în cazul în care există motive rezonabile în acest sens, în conformitate cu criteriile stabilite la alineatul (1), sau în cazul în care informaţiile furnizate de potenţialul achizitor sunt incomplete.

În scopul prezentului alineat şi în ceea ce priveşte criteriul prevăzut la alineatul (1) litera (e) de la prezentul articol, un aviz negativ emis de autorităţile responsabile cu supravegherea instituţiilor de credit în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849, primit de autorităţile competente în termen de 30 de zile lucrătoare de la cererea iniţială, este luat în considerare în mod corespunzător de către autorităţile competente atunci când evaluează proiectul de achiziţie şi poate constitui un motiv rezonabil de opoziţie.

(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica lista informaţiilor minime care trebuie furnizate autorităţii competente de către potenţialul achizitor în momentul notificării menţionate la articolul 22 alineatul (1).

Art. 24: Cooperarea dintre autorităţile competente

(1)Autorităţile competente relevante se consultă reciproc pe deplin atunci când efectuează evaluarea, în cazul în care potenţialul achizitor este:

(2)Autorităţile competente îşi furnizează reciproc, fără întârziere, informaţii esenţiale sau relevante pentru evaluare. Astfel, acestea îşi comunică, la cerere, orice informaţie relevantă şi, din proprie iniţiativă, orice informaţie esenţială. Orice decizie a autorităţii competente care a autorizat instituţia de credit vizată de proiectul de achiziţie indică eventualele opinii sau rezerve formulate de autoritatea competentă responsabilă pentru potenţialul achizitor.

Art. 25: Notificarea în caz de cesionare

Statele membre cer oricărei persoane fizice sau juridice care a decis să cedeze, direct sau indirect, o participaţie calificată într-o instituţie de credit să notifice în scris autorităţile competente, indicând mărimea participaţiei vizate, înainte de cesiune. O astfel de persoană notifică, de asemenea, autorităţile competente dacă a decis să îşi reducă participaţia calificată, iar drept consecinţă proporţia drepturilor de vot sau a capitalului deţinut scade sub 20, 30 sau 50 % ori instituţia de credit încetează să mai fie filiala sa. Statelor membre nu li se impune să aplice pragul de 30 % în cazurile în care, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/109/CE, aplică un prag de o treime.

Art. 26: Obligaţii de informare şi sancţiuni

(1)Instituţiile de credit comunică autorităţilor competente, de îndată ce dobândesc informaţii în acest sens, achiziţiile sau vânzările de participaţii la capitalul lor care fac ca participaţiile să depăşească sau să scadă sub pragurile menţionate la articolul 22 alineatul (1) şi la articolul 25.

Cel puţin o dată pe an, instituţiile de credit admise la bursă pe o piaţă reglementată informează autorităţile competente cu privire la numele acţionarilor şi asociaţilor care deţin participaţii calificate, precum şi mărimea respectivelor participaţii, aşa cum apar acestea, de exemplu, în informaţiile primite în cadrul adunărilor generale anuale ale acţionarilor şi asociaţilor sau ca rezultat al respectării reglementărilor referitoare la societăţile admise la bursă pe o piaţă reglementată.

(2)Statele membre cer ca, în cazul în care influenţa exercitată de persoanele menţionate la articolul 22 alineatul (1) ar putea afecta administrarea viabilă şi prudenţială a instituţiei, autorităţile competente să adopte măsuri adecvate pentru încetarea situaţiei respective. Astfel de măsuri pot consta, de exemplu, în interdicţii, sancţiuni, sub rezerva articolelor 6572, împotriva membrilor organului de conducere şi a administratorilor sau în suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acţiunilor deţinute de acţionarii sau asociaţii instituţiei de credit în cauză.

Art. 27: Criterii privind participaţiile calificate

Pentru a se stabili dacă au fost respectate criteriile privind participaţiile calificate prevăzute la articolul 26, statele membre nu ţin seama de drepturile de vot sau acţiunile deţinute de instituţii ca urmare a subscrierii de instrumente financiare sau a plasării instrumentelor financiare în baza unui angajament ferm, prevăzute în anexa I secţiunea A punctul 6 la Directiva 2004/39/CE, cu condiţia ca drepturile respective să nu fie exercitate sau utilizate în vreun alt mod pentru a interveni în administrarea activităţii emitentului şi să fie cedate în termen de un an de la data achiziţiei.

CAPITOLUL 3:ACHIZIŢIONAREA SAU CESIONAREA UNEI DEŢINERI SEMNIFICATIVE

Art. 27^a: Notificarea şi evaluarea achiziţiilor

(1)Statele membre impun instituţiilor, precum şi societăţilor financiare holding şi societăţilor financiare holding mixte care intră sub incidenţa articolului 21a alineatul (1) («potenţialul achizitor») obligaţia de a notifica în scris în prealabil autoritatea lor competentă în cazul în care intenţionează să achiziţioneze, direct sau indirect, o deţinere semnificativă («proiectul de achiziţie»). În notificare se indică dimensiunea proiectului de achiziţie şi informaţiile relevante, astfel cum sunt menţionate la articolul 27b alineatul (5).

(3)În sensul alineatului (1), în cazul în care potenţialul achizitor este o instituţie, pragul menţionat la alineatul (2) se aplică atât pe bază individuală, cât şi pe baza situaţiei consolidate a grupului. În cazul în care pragul menţionat la alineatul (2) este depăşit numai pe bază individuală, potenţialul achizitor notifică autoritatea competentă din statul membru în care este stabilit. Autoritatea competentă respectivă evaluează proiectul de achiziţie. În cazul în care pragul respectiv este depăşit pe bază individuală şi pe baza situaţiei consolidate a grupului, potenţialul achizitor notifică, de asemenea, supraveghetorul consolidant. Supraveghetorul consolidant evaluează, de asemenea, proiectul de achiziţie.

(6)Autoritatea competentă are la dispoziţie 60 de zile lucrătoare de la data confirmării scrise de primire a notificării şi de la primirea tuturor documentelor, inclusiv a celor solicitate de statul membru ca anexă la notificare în conformitate cu articolul 27b alineatul (5) («termenul de evaluare»), pentru a efectua evaluarea prevăzută la articolul 27b alineatul (1).

În cazul în care proiectul de achiziţie vizează achiziţionarea unei deţineri calificate într-o instituţie de credit, astfel cum se menţionează la articolul 22 alineatul (1), potenţialul achizitor este supus şi obligaţiei de notificare şi evaluării prevăzute la articolul respectiv. În acest caz, termenul în care autoritatea competentă trebuie să efectueze atât evaluarea prevăzută la articolul 27b alineatul (1), cât şi evaluarea menţionată la articolul 22 alineatul (2) expiră numai la expirarea ultimului dintre cele două termene de evaluare relevante.

(7)În cazul în care proiectul de achiziţie a unei deţineri semnificative se desfăşoară între entităţi din acelaşi grup, astfel cum se menţionează la articolul 113 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sau între entităţi din cadrul aceluiaşi sistem instituţional de protecţie, astfel cum se menţionează la articolul 113 alineatul (7) din regulamentul respectiv, autoritatea competentă nu este obligată să efectueze evaluarea prevăzută la articolul 27b alineatul (1) din prezenta directivă.

(10)Termenul de evaluare se suspendă pe perioada cuprinsă între data solicitării de informaţii suplimentare de către autoritatea competentă şi data primirii de la potenţialul achizitor a răspunsului la această solicitare, prin care se oferă toate informaţiile cerute. Suspendarea respectivă nu depăşeşte 20 de zile lucrătoare. Orice solicitări suplimentare formulate de autoritatea competentă în vederea completării sau clarificării informaţiilor furnizate sunt la discreţia autorităţii competente, dar nu conduc la suspendarea termenului de evaluare.

(11)Autoritatea competentă poate prelungi suspendarea menţionată la alineatul (10) cu maximum 30 de zile lucrătoare în următoarele situaţii:

(12)În cazul în care aprobarea unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi financiare holding mixte care intră sub incidenţa articolului 21a alineatul (1) are loc în acelaşi timp cu evaluarea prevăzută la articolul 27b alineatul (1), autoritatea competentă în sensul articolului 21a alineatul (1) se coordonează, după caz, cu supraveghetorul consolidant şi, în cazul în care este vorba despre o autoritate diferită, cu autoritatea competentă din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă. În acest caz, termenul de evaluare se suspendă până la încheierea procedurii prevăzute la articolul 21a.

Art. 27^b: Criterii de evaluare

(1)Atunci când evaluează notificarea proiectului de achiziţie prevăzută la articolul 27a alineatul (1) şi a informaţiilor menţionate la articolul 27a alineatul (9), autoritatea competentă evaluează perspectiva unei administrări sănătoase şi prudente de către potenţialul achizitor şi, în special, riscurile la care acesta este sau ar putea fi expus după achiziţie, în conformitate cu următoarele criterii:

(3)Autoritatea competentă se poate opune proiectului de achiziţie numai în cazul în care există motive rezonabile în acest sens, pe baza criteriilor prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol, sau în cazul în care informaţiile furnizate de potenţialul achizitor sunt incomplete în ciuda unei solicitări efectuate în conformitate cu articolul 27a alineatul (9).

În scopul prezentului alineat şi în ceea ce priveşte criteriul prevăzut la alineatul (1) litera (b) de la prezentul articol, un aviz negativ emis de autorităţile responsabile cu supravegherea potenţialului achizitor în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849, primit de autorităţile competente în termen de 30 de zile lucrătoare de la cererea iniţială, este luat în considerare în mod corespunzător de către autorităţile competente atunci când evaluează proiectul de achiziţie şi poate constitui un motiv rezonabil de opoziţie.

(7)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:

c)procesul aplicabil notificării şi evaluării prudenţiale impuse în temeiul articolelor 27a şi 27i.

Art. 27^c: Cooperarea dintre autorităţile competente

(1)Autoritatea competentă consultă autorităţile care au îndatorirea publică de a supraveghea alte entităţi în cauză din sectorul financiar atunci când efectuează evaluarea prevăzută la articolul 27b alineatul (1) în cazul în care proiectul de achiziţie vizează una dintre următoarele:

(2)În cazul în care potenţialul achizitor este o instituţie, iar pragul menţionat la articolul 27a alineatul (2) este depăşit doar pe bază individuală, autoritatea competentă care evaluează proiectul de achiziţie notifică supraveghetorul consolidant cu privire la proiectul de achiziţie în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării de către potenţialul achizitor, în cazul în care acesta face parte dintr-un grup, iar autoritatea competentă este diferită de supraveghetorul consolidant. Autoritatea competentă transmite evaluarea sa şi supraveghetorului consolidant.

În cazul în care potenţialul achizitor este o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă care intră sub incidenţa articolului 21a alineatul (1), supraveghetorul consolidant care evaluează proiectul de achiziţie notifică autoritatea competentă din statul membru în care este stabilit potenţialul achizitor cu privire la acest proiect în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării de către potenţialul achizitor, în cazul în care autoritatea competentă respectivă este diferită de supraveghetorul consolidant. Supraveghetorul consolidant transmite de asemenea evaluarea sa autorităţii competente respective.

(3)În cazul în care evaluarea proiectului de achiziţie trebuie efectuată de supraveghetorul consolidant menţionat la articolul 27a alineatul (3), iar supraveghetorul consolidant este diferit de autoritatea competentă din statul membru în care este stabilit potenţialul achizitor, cele două autorităţi colaborează în deplină consultare. Supraveghetorul consolidant pregăteşte o evaluare a proiectului de achiziţie şi transmite evaluarea respectivă autorităţii competente din statul membru în care este stabilit potenţialul achizitor. Cele două autorităţi fac tot ce este posibil în limita competenţelor lor pentru a ajunge la o decizie comună în termen de două luni de la data primirii evaluării respective. Decizia comună este documentată şi justificată în mod corespunzător. Supraveghetorul consolidant comunică potenţialului achizitor decizia comună respectivă.

În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de două luni de la primirea evaluării, supraveghetorul consolidant sau autoritatea competentă din statul membru în care este stabilit potenţialul achizitor se abţine de la luarea unei decizii şi sesizează ABE în această privinţă în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. ABE ia o decizie în termen de o lună de la primirea sesizării. Autorităţile în cauză adoptă o decizie comună în conformitate cu decizia ABE.

(4)Autorităţile competente îşi furnizează reciproc, fără întârziere, informaţii esenţiale sau relevante pentru evaluare. În această privinţă, autorităţile competente îşi comunică, la cerere sau din proprie iniţiativă, orice informaţie relevantă pentru evaluare.

(5)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare în scopul stabilirii unor proceduri şi formulare comune, precum şi modele pentru procesul de consultare dintre autorităţile competente relevante, astfel cum se menţionează la prezentul articol.

Art. 27^d: Notificarea cesionării

Statele membre impun instituţiilor, precum şi societăţilor financiare holding şi societăţilor financiare holding mixte care intră sub incidenţa articolului 21a alineatul (1) obligaţia de a trimite o notificare autorităţii competente în cazul în care intenţionează să cedeze, direct sau indirect, o deţinere semnificativă, astfel cum este stabilită în conformitate cu articolul 27a alineatul (2). Notificarea respectivă se face în scris şi înainte de cesionare, indicând dimensiunea participaţiei în cauză.

Art. 27^e: Obligaţii de informare şi sancţiuni

În cazul în care potenţialul achizitor nu notifică în prealabil proiectul de achiziţie în conformitate cu articolul 27a alineatul (1) sau a achiziţionat o deţinere semnificativă, astfel cum se menţionează la articolul respectiv, în pofida opoziţiei din partea autorităţii competente, statele membre impun autorităţii competente obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare. În cazul în care se achiziţionează o deţinere semnificativă în pofida opoziţiei autorităţii competente, statele membre, fără a aduce atingere potenţialelor sancţiuni, dispun fie suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente, fie declararea voturilor exprimate ca fiind nule.

CAPITOLUL 4:TRANSFERURI SEMNIFICATIVE DE ACTIVE ŞI PASIVE

Art. 27^f: Notificarea transferurilor semnificative de active şi pasive

(1)Statele membre impun instituţiilor, precum şi societăţilor financiare holding şi societăţilor financiare holding mixte care intră sub incidenţa articolului 21a alineatul (1) obligaţia de a notifica în scris în prealabil autoritatea lor competentă cu privire la orice transfer semnificativ de active sau pasive pe care îl execută fie printr-o vânzare, fie prin orice alt tip de operaţiune («operaţiunea propusă»).

(2)În scopul alineatului (1), se consideră că operaţiunea propusă este semnificativă pentru o entitate atunci când este egală cu cel puţin 10 % din activele sau pasivele totale ale acesteia, cu excepţia situaţiei în care operaţiunea propusă se execută între entităţi din cadrul aceluiaşi grup, caz în care se consideră că operaţiunea propusă este semnificativă pentru o entitate atunci când este egală cu cel puţin 15 % din activele sau pasivele totale ale acesteia.

CAPITOLUL 5:FUZIUNI ŞI DIVIZĂRI

Art. 27^h: Domeniu de aplicare şi definiţii

1.«fuziune» înseamnă oricare dintre următoarele operaţiuni prin care:

(a)una sau multe societăţi comerciale îşi transferă, ca urmare a dizolvării fără a intra în lichidare, toate activele şi pasivele sau părţi ale acestora unei alte societăţi comerciale existente (societatea comercială absorbantă) în schimbul emiterii către propriii asociaţi a unor titluri de valoare sau acţiuni reprezentând capitalul societăţii comerciale absorbante în cauză şi, după caz, în schimbul unei plăţi în numerar care nu depăşeşte 10 % din valoarea nominală, cu excepţia cazului în care dreptul intern aplicabil prevede altfel, sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă nominală a titlurilor de valoare sau acţiunilor respective;

(b)una sau mai multe societăţi comerciale îşi transferă, ca urmare a dizolvării fără a intra în lichidare, toate activele şi pasivele sau părţi ale acestora unei alte societăţi comerciale existente (societatea comercială absorbantă), fără emiterea de noi titluri de valoare sau acţiuni de către societatea comercială absorbantă, cu condiţia ca o persoană să deţină direct sau indirect totalitatea titlurilor de valoare sau a acţiunilor societăţilor comerciale care fuzionează sau cu condiţia ca asociaţii societăţilor comerciale care fuzionează să deţină în aceeaşi proporţie titluri de valoare şi acţiuni în toate societăţile comerciale care fuzionează;

(c)două sau multe societăţi comerciale îşi transferă, ca urmare a dizolvării fără a intra în lichidare, toate activele şi pasivele sau părţi ale acestora unei societăţi comerciale pe care o constituie (societate comercială nouă), în schimbul emiterii către propriii asociaţi a unor titluri de valoare sau acţiuni reprezentând capitalul noii societăţi comerciale respective şi, după caz, în schimbul unei plăţi în numerar care nu depăşeşte 10 % din valoarea nominală, cu excepţia cazului în care dreptul intern aplicabil prevede altfel, sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă nominală a titlurilor de valoare sau acţiunilor respective;

2.«divizare» înseamnă oricare dintre următoarele:

(a)o operaţiune prin care, după dizolvarea fără a intra în lichidare, o societate comercială îşi transferă toate activele şi pasivele mai multor societăţi comerciale, în schimbul alocării, către acţionarii societăţii comerciale care face obiectul divizării, de titluri de valoare sau acţiuni la societăţile comerciale care primesc contribuţii ca urmare a divizării şi, după caz, în schimbul unei plăţi în numerar care nu depăşeşte 10 % din valoarea nominală, cu excepţia cazului în care dreptul intern aplicabil prevede altfel, sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă nominală a titlurilor de valoare sau acţiunilor respective;

(b)o operaţiune prin care, după dizolvarea fără a intra în lichidare, o societate comercială îşi transferă toate activele şi pasivele mai multor societăţi comerciale nou-create, în schimbul alocării, către acţionarii societăţii comerciale care face obiectul divizării, de titluri de valoare sau acţiuni la societăţile comerciale beneficiare şi, după caz, în schimbul unei plăţi în numerar care nu depăşeşte 10 % din valoarea nominală, cu excepţia cazului în care dreptul intern aplicabil prevede altfel, sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă nominală a titlurilor de valoare sau acţiunilor respective;

(d)o operaţiune prin care o societate comercială care face obiectul divizării îşi transferă o parte din active şi pasive uneia sau mai multor societăţi comerciale beneficiare în schimbul emiterii, către asociaţii societăţii comerciale care face obiectul divizării, de titluri de valoare sau acţiuni la societăţile comerciale beneficiare, la societatea comercială care face obiectul divizării ori atât la societăţile comerciale beneficiare, cât şi la societatea comercială care face obiectul divizării şi, după caz, în schimbul unei plăţi în numerar care nu depăşeşte 10 % din valoarea nominală, cu excepţia cazului în care dreptul intern aplicabil prevede altfel, sau, în absenţa unei valori nominale, din valoarea contabilă nominală a titlurilor de valoare sau acţiunilor respective;

Art. 27ⁱ: Notificarea şi evaluarea fuziunii sau divizării

(1)Statele membre impun instituţiilor, precum şi societăţilor financiare holding şi societăţilor financiare holding mixte care intră sub incidenţa articolului 21a alineatul (1) («părţile interesate financiare») care efectuează o fuziune sau o divizare («operaţiunea propusă») obligaţia de a trimite o notificare, după adoptarea proiectului operaţiunii propuse şi înainte de finalizarea operaţiunii propuse, autorităţii competente care va fi responsabilă cu supravegherea entităţilor rezultate din operaţiunea propusă, indicând informaţiile relevante, specificate în conformitate cu articolul 27j alineatul (5).

(4)Autoritatea competentă confirmă în scris primirea notificării menţionate la alineatul (1) sau a informaţiilor suplimentare prezentate în conformitate cu alineatul (5), cu promptitudine şi, în orice caz, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării sau a informaţiilor suplimentare.

(5)Autoritatea competentă poate solicita informaţii suplimentare care sunt necesare pentru finalizarea evaluării prevăzute la articolul 27j alineatul (1). O astfel de solicitare se face în scris, precizându-se informaţiile suplimentare necesare.

Termenul de evaluare se suspendă pe perioada cuprinsă între data solicitării de informaţii suplimentare de către autoritatea competentă şi data primirii de la părţile interesate financiare a răspunsului la această solicitare, prin care se oferă toate informaţiile cerute. Suspendarea respectivă nu depăşeşte 20 de zile lucrătoare. Orice solicitări suplimentare formulate de autoritatea competentă în vederea completării sau clarificării informaţiilor furnizate sunt la discreţia autorităţii competente, dar nu conduc la suspendarea termenului de evaluare.

(6)Autoritatea competentă poate prelungi suspendarea menţionată la alineatul (5) al treilea paragraf cu maximum 30 de zile lucrătoare în următoarele situaţii:

Art. 27^j: Criterii de evaluare

(1)Atunci când evaluează notificarea operaţiunii propuse prevăzută la articolul 27i alineatul (1) şi informaţiile menţionate la articolul 27i alineatul (5), pentru a asigura soliditatea profilului prudenţial al părţilor interesate financiare după finalizarea operaţiunii propuse şi, în special, pentru a aborda riscurile la care părţile interesate financiare sunt sau ar putea fi expuse în cursul operaţiunii propuse şi riscurile la care ar putea fi expusă entitatea rezultată din operaţiunea propusă, autoritatea competentă evaluează operaţiunea propusă în conformitate cu următoarele criterii:

e)dacă există motive rezonabile de a suspecta că, în legătură cu operaţiunea propusă, a fost sau este săvârşită o faptă sau o tentativă de spălare de bani ori de finanţare a unor acte de terorism în sensul articolului 1 din Directiva (UE) 2015/849 sau că operaţiunea propusă ar putea face să crească un astfel de risc.

(3)Autoritatea competentă poate emite un aviz negativ referitor la operaţiunea propusă numai în cazul în care nu sunt întrunite criteriile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol sau în cazul în care informaţiile furnizate de partea interesată financiară sunt incomplete în pofida unei cereri formulate în conformitate cu articolul 27i alineatul (5).

În ceea ce priveşte criteriul prevăzut la alineatul (1) litera (e) de la prezentul articol, un aviz negativ emis de autorităţile responsabile cu supravegherea părţilor interesate financiare în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849, primit de autoritatea competentă în termen de 30 de zile lucrătoare de la cererea iniţială, este luat în considerare în mod corespunzător de către autoritatea competentă atunci când evaluează operaţiunea propusă şi poate constitui un motiv rezonabil pentru emiterea unui aviz negativ, astfel cum este menţionat la primul paragraf de la prezentul alineat.

(5)Statele membre publică o listă a informaţiilor necesare pentru efectuarea evaluării prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol. Părţile interesate financiare furnizează informaţiile respective autorităţilor competente la momentul notificării menţionate la articolul 27i alineatul (1). Informaţiile solicitate sunt proporţionale şi adecvate naturii operaţiunii propuse. Statele membre nu solicită informaţii care nu prezintă relevanţă pentru o evaluare prudenţială în temeiul prezentului articol.

Art. 27^k: Cooperarea dintre autorităţile competente

(1)Autoritatea competentă consultă autorităţile care au îndatorirea publică de a supraveghea alte entităţi în cauză din sectorul financiar atunci când efectuează evaluarea prevăzută la articolul 27j alineatul (1) în cazul în care, pe lângă părţile interesate financiare, în operaţiunea propusă sunt implicate entităţi care sunt oricare dintre următoarele:

(2)Autorităţile competente îşi furnizează reciproc, fără întârziere, orice informaţii care sunt esenţiale sau relevante pentru evaluare. În acest sens, autorităţile competente îşi comunică, la cerere sau din proprie iniţiativă, orice informaţie relevantă pentru evaluare. În avizul emis de autoritatea competentă a unei părţi interesate financiare se indică orice opinii sau rezerve exprimate de autoritatea competentă care supraveghează una sau mai multe dintre entităţile enumerate la alineatul (1).

(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare în scopul stabilirii unor proceduri şi formulare comune, precum şi modele pentru procesul de consultare dintre autorităţile competente relevante, astfel cum se menţionează la prezentul articol.

TITLUL V:DISPOZIŢII PRIVIND LIBERTATEA DE STABILIRE ŞI LIBERTATEA DE A PRESTA SERVICII

CAPITOLUL 1:Principii generale

Art. 33: Instituţii de credit

Statele membre adoptă dispoziţii în conformitate cu care pot fi desfăşurate pe teritoriul lor activităţile prevăzute în anexa I, în conformitate cu articolul 35, articolul 36 alineatele (1)-(3), articolul 39 alineatele (1) şi (2) şi articolele 40-46, fie prin înfiinţarea unei sucursale, fie prin prestarea de servicii de către orice instituţie de credit autorizată şi supravegheată de către autorităţile competente dintr-un alt stat membru, cu condiţia ca activităţile respective să fie incluse în autorizaţie.

Art. 34: Instituţii financiare

(1)Statele membre adoptă dispoziţii în conformitate cu care pot fi desfăşurate pe teritoriul lor activităţile prevăzute de anexa I, în conformitate cu articolul 35, articolul 36 alineatele (1)-(3), articolul 39 alineatele (1) şi (2) şi articolele 40-46, fie prin înfiinţarea unei sucursale, fie prin prestarea de servicii de către orice instituţie financiară din alt stat membru, care poate fi fie filiala unei instituţii de credit, fie o filială deţinută în comun de două sau mai multe instituţii de credit, al cărei act constitutiv şi statut permit desfăşurarea acestor activităţi şi care îndeplineşte următoarele condiţii:

e)instituţia financiară este inclusă efectiv, în special în ceea ce priveşte activităţile în cauză, în supravegherea consolidată a întreprinderii-mamă sau a fiecăreia dintre întreprinderile-mamă, în conformitate cu titlul VII capitolul 3 din prezenta directivă şi cu partea întâi titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în special în sensul cerinţelor de fonduri proprii prevăzute la articolul 92 din respectivul regulament, pentru controlul expunerilor mari prevăzute în partea a patra din regulamentul respectiv şi pentru limitarea participaţiilor prevăzute la articolele 89 şi 90 din regulamentul respectiv.

CAPITOLUL 2:Dreptul de stabilire al instituţiilor de credit

Art. 35: Obligaţia de notificare şi interacţiunea dintre autorităţile competente

(2)Statele membre cer fiecărei instituţii de credit care doreşte să îşi deschidă o sucursală într-un alt stat membru să furnizeze toate informaţiile specificate mai jos, la depunerea notificării menţionate la alineatul (1):

(3)În cazul în care autorităţile competente din statul membru de origine nu au niciun motiv pentru a pune la îndoială caracterul adecvat al structurii administrative sau situaţia financiară a instituţiei de credit, având în vedere activităţile anticipate, autorităţile respective, în termen de trei luni de la primirea informaţiilor prevăzute la alineatul (2), comunică informaţiile respective autorităţilor competente din statul membru gazdă şi informează instituţia de credit în consecinţă.

Art. 36: Începerea activităţilor

(3)În cazul modificării oricăreia dintre informaţiile comunicate în conformitate cu articolul 35 alineatul (2) literele (b), (c) sau (d), instituţia de credit notifică în scris autorităţile competente din statul membru de origine şi statul membru gazdă, cu cel puţin o lună înainte de modificarea respectivă, pentru a permite autorităţilor competente din statul membru de origine să ia o decizie în urma unei notificări în temeiul articolului 35 şi, de asemenea, pentru a permite autorităţilor competente din statul membru gazdă să ia o decizie de stabilire a condiţiilor pentru efectuarea modificării, în conformitate cu dispoziţiile alineatului (1) din prezentul articol.

CAPITOLUL 3:Exercitarea libertăţii de a presta servicii

Art. 39: Procedura de notificare

CAPITOLUL 4:Atribuţiile autorităţilor competente din statul membru gazdă

Art. 40: Cerinţe de raportare

Art. 41: Măsurile luate de autorităţile competente din statul membru de origine cu privire la activităţile desfăşurate în statul membru gazdă

(1)În cazul în care autorităţile competente din statul membru gazdă constată, pe baza informaţiilor primite din partea autorităţilor competente din statul membru gazdă în temeiul articolului 50, că o instituţie de credit care are o sucursală sau prestează servicii pe teritoriul statului respectiv se regăseşte în una dintre situaţiile de mai jos în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate în respectivul stat membru gazdă, acestea informează autorităţile competente din statul membru de origine:

b)există un risc semnificativ ca instituţia de credit să nu respecte dispoziţiile naţionale de transpunere a prezentei directive sau Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2)În cazul în care autorităţile competente din statul membru gazdă consideră că autorităţile competente din statul membru de origine nu şi-au îndeplinit sau nu îşi vor îndeplini obligaţiile prevăzute la alineatul (1) al doilea paragraf, pot să sesizeze ABE şi să îi solicite asistenţa în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Atunci când ABE acţionează în conformitate cu articolul menţionat, aceasta ia orice decizie în temeiul articolului 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat în termen de 24 de ore. ABE poate de asemenea să acorde asistenţă din proprie iniţiativă autorităţilor competente, în vederea ajungerii la un acord, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul menţionat.

Art. 43: Măsuri preventive

(1)Înainte de a urma procedura prevăzută la articolul 41, autorităţile competente din statul membru gazdă, în situaţii de urgenţă, până când autorităţile competente din statul membru de origine adoptă măsuri sau până când se aplică măsuri de reorganizare conform articolului 3 din Directiva 2001/24/CE, pot să ia toate măsurile preventive necesare pentru a asigura o protecţie împotriva instabilităţii financiare care ar ameninţa grav interesele colective ale deponenţilor, investitorilor şi clienţilor în statul membru gazdă.

(5)Comisia, ABE şi autorităţile competente din celelalte state membre implicate sunt informate fără întârziere cu privire la măsurile preventive adoptate în temeiul alineatului (1).

În cazul în care autorităţile competente ale statului membru de origine sau ale altor state membre afectate au obiecţii faţă de măsurile luate de autorităţile competente ale statului membru gazdă, pot să sesizeze ABE în acest sens şi să îi solicite asistenţa în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Atunci când ABE acţionează în conformitate cu articolul menţionat, aceasta ia orice decizie în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul respectiv în termen de 24 de ore. ABE poate de asemenea să acorde asistenţă din proprie iniţiativă autorităţilor competente, în vederea ajungerii la un acord, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul respectiv.

Art. 44: Competenţele statelor membre gazdă

TITLUL VI:SUPRAVEGHEREA PRUDENŢIALĂ A SUCURSALELOR DIN ŢĂRI TERŢE ŞI RELAŢIILE CU ŢĂRILE TERŢE

CAPITOLUL 1:SUPRAVEGHEREA PRUDENŢIALĂ A SUCURSALELOR DIN ŢĂRI TERŢE

SECŢIUNEA I:Dispoziţii generale

Art. 47: Domeniu de aplicare şi definiţii

(1)Prezentul capitol stabileşte cerinţele minime privind desfăşurarea într-un stat membru a următoarelor activităţi de către o sucursală dintr-o ţară terţă:

(3)În sensul prezentului titlu se aplică următoarele definiţii:

Art. 48^a: Clasificarea sucursalelor din ţări terţe

(1)Statele membre clasifică sucursalele din ţări terţe în clasa 1 în cazul în care sucursalele respective îndeplinesc oricare dintre următoarele condiţii:

(3)Autorităţile competente actualizează clasificarea sucursalelor din ţări terţe după cum urmează:

(4)Statele membre pot aplica sucursalelor din ţări terţe autorizate pe teritoriul lor sau anumitor categorii ale acestora aceleaşi cerinţe care se aplică instituţiilor de credit autorizate în temeiul prezentei directive, în locul cerinţelor prevăzute în prezentul titlu. În cazul în care tratamentul prevăzut la prezentul alineat se aplică numai anumitor categorii de sucursale din ţări terţe, statele membre stabilesc criteriile de clasificare relevante în scopul tratamentului respectiv. Alineatele (1), (2) şi (3) de la prezentul articol nu se aplică respectivelor sucursale din ţări terţe, cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 48p.

Art. 48^b: Condiţii pentru sucursalele calificate din ţări terţe

(1)În cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii în legătură cu o sucursală dintr-o ţară terţă, sucursala respectivă este considerată sucursală calificată dintr-o ţară terţă în sensul prezentului titlu:

(3)Înainte de adoptarea deciziei menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, Comisia poate solicita asistenţa ABE în conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 pentru a efectua o evaluare a cadrului de reglementare bancară şi a cerinţelor de confidenţialitate ale ţării terţe relevante şi pentru a emite un raport privind conformitatea cadrului respectiv şi a cerinţelor respective cu condiţiile prevăzute la alineatul (1) literele (a) şi (b) de la prezentul articol. ABE publică rezultatele evaluării sale pe site-ul său web.

(5)Atunci când primeşte o cerere de autorizare în conformitate cu articolul 48c, autoritatea competentă evaluează condiţiile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol şi la articolul 48a pentru a clasifica sucursala dintr-o ţară terţă în clasa 1 sau în clasa 2. În cazul în care ţara terţă relevantă nu este înscrisă în registrul public menţionat la alineatul (4) de la prezentul articol, autoritatea competentă solicită Comisiei să evalueze cadrul de reglementare bancară şi cerinţele de confidenţialitate ale ţării terţe în sensul alineatului (2) de la prezentul articol, sub rezerva îndeplinirii condiţiei menţionate la alineatul (1) litera (c) de la prezentul articol. Autoritatea competentă clasifică sucursala dintr-o ţară terţă în clasa 1 în aşteptarea adoptării de către Comisie a unei decizii în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol.

SECŢIUNEA II:Cerinţe de autorizare şi de reglementare

Subsecţiunea 1:Cerinţe de autorizare

Art. 48^c: Condiţii minime pentru autorizarea sucursalelor din ţări terţe

(2)Autorităţile competente depun eforturi pentru a încheia acorduri administrative sau alte acorduri cu autorităţile competente din ţara terţă relevantă înainte ca o sucursală dintr-o ţară terţă să îşi înceapă activitatea în statul membru în cauză. Astfel de acorduri se bazează pe modelele de acorduri administrative elaborate de ABE în conformitate cu articolul 33 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Această cerinţă nu se aplică în cazul în care sucursalele din ţări terţe fac obiectul unor cerinţe naţionale mai stricte. Autorităţile competente transmit fără întârziere ABE informaţii cu privire la orice acorduri administrative sau alte acorduri încheiate cu autorităţile competente din ţările terţe.

(4)Sucursalele din ţări terţe sunt autorizate numai în cazul în care, ca cerinţă minimă, sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:

d)autorizaţia prevede că sucursala dintr-o ţară terţă poate desfăşura activităţile autorizate numai în statul membru în care este stabilită şi interzice în mod expres sucursalei din ţara terţă să ofere sau să desfăşoare activităţile respective în alte state membre, la nivel transfrontalier, cu excepţia operaţiunilor de finanţare din interiorul grupului încheiate cu alte sucursale ale aceleiaşi întreprinderi principale dintr-o ţară terţă şi a operaţiunilor efectuate pe bază de solicitare inversă a serviciilor în conformitate cu articolul 21c;

e)în scopul exercitării funcţiilor sale de supraveghere, autoritatea competentă poate să acceseze toate informaţiile necesare privind întreprinderea principală de la autorităţile de supraveghere ale întreprinderii principale respective şi să îşi coordoneze în mod eficace activităţile de supraveghere cu cele ale autorităţilor de supraveghere din ţara terţă, în special în perioade de criză sau de dificultăţi financiare care afectează întreprinderea principală, grupul acesteia sau sistemul financiar al ţării terţe;

(8)Până la 10 iulie 2026, ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a preciza mai detaliat:

Art. 48^d: Condiţii pentru refuzarea sau retragerea autorizaţiei unei sucursale dintr-o ţară terţă

(1)Statele membre prevăd cel puţin următoarele condiţii pentru refuzarea sau retragerea autorizaţiei unei sucursale dintr-o ţară terţă:

b)întreprinderea principală sau grupul din care face parte aceasta nu îndeplineşte cerinţele prudenţiale care i se aplică în temeiul legislaţiei ţării terţe sau există motive întemeiate pentru a suspecta că nu îndeplineşte sau că va încălca cerinţele respective în următoarele 12 luni.

(2)Autorităţile competente pot, de asemenea, să retragă autorizaţia acordată unei sucursale dintr-o ţară terţă în cazul în care este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:

g)există motive rezonabile de a suspecta că se săvârşeşte sau s-a săvârşit o faptă sau o tentativă de spălare de bani ori de finanţare a terorismului în sensul articolului 1 din Directiva (UE) 2015/849 în legătură cu sucursala dintr-o ţară terţă, cu întreprinderea sa principală sau cu grupul din care face parte aceasta sau că există un risc crescut de săvârşire a faptei sau a tentativei de spălare a banilor ori de finanţare a terorismului în legătură cu sucursala dintr-o ţară terţă, cu întreprinderea sa principală sau cu grupul din care face parte aceasta.

Subsecţiunea 2:Cerinţe minime de reglementare

Art. 48^e: Cerinţa privind capitalul de dotare

(1)Fără a aduce atingere altor cerinţe de capital aplicabile în conformitate cu dreptul intern, statele membre prevăd obligaţia ca sucursalele din ţări terţe să menţină în permanenţă un capital minim de dotare care să fie cel puţin egal cu:

(2)Sucursalele din ţări terţe întrunesc cerinţa privind capitalul minim de dotare menţionată la alineatul (1) cu active sub forma oricărora dintre următoarele:

(3)Statele membre prevăd obligaţia ca sucursalele din ţări terţe să depoziteze instrumentele de capital de dotare menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol într-un cont escrow deţinut în statul membru în care este autorizată sucursala, deschis la o instituţie de credit care nu face parte din grupul întreprinderii sale principale sau, în cazul în care dreptul intern permite acest lucru, la banca centrală a statului membru. Instrumentele de capital de dotare depozitate în contul escrow sunt disponibile pentru a fi utilizate în sensul articolului 96 din Directiva 2014/59/UE în cazul rezoluţiei sucursalei dintr-o ţară terţă şi în scopul lichidării sucursalei dintr-o ţară terţă în conformitate cu dreptul intern.

Art. 48^f: Cerinţe de lichiditate

(2)În sensul alineatului (1) de la prezentul articol, statele membre impun obligaţia ca sucursalele din ţări terţe din clasa 1 să respecte cerinţa de acoperire a necesarului de lichiditate prevăzută în partea a şasea titlul I din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei (^*11).

(3)Statele membre prevăd obligaţia ca sucursalele din ţări terţe să depoziteze activele lichide deţinute în vederea respectării prezentului articol într-un cont deţinut în statul membru în care este autorizată sucursala, deschis la o instituţie de credit care nu face parte din grupul întreprinderii sale principale sau, în cazul în care dreptul intern permite acest lucru, la banca centrală a statului membru. În cazul în care în cont rămân active lichide după ce acestea au fost aplicate pentru a acoperi ieşirile de lichidităţi în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol, activele lichide respective sunt disponibile pentru a fi utilizate în sensul articolului 96 din Directiva 2014/59/UE în cazul rezoluţiei sucursalei dintr-o ţară terţă şi în scopul lichidării sucursalei dintr-o ţară terţă în conformitate cu dreptul intern.

Art. 48^g: Guvernanţa internă şi gestionarea riscurilor

(3)Statele membre prevăd obligaţia ca sucursalele din ţări terţe din clasa 2 să respecte articolele 74, 75, 92, 94 şi 95 şi să aibă funcţii de control intern, astfel cum se prevede la articolul 76 alineatul (5) şi la articolul 76 alineatul (6) primul, al doilea şi al patrulea paragraf.

Art. 48^h: Cerinţe de contabilizare

(1)Statele membre prevăd obligaţia ca sucursalele din ţări terţe să ţină un registru care să le permită sucursalelor respective din ţări terţe să urmărească şi să ţină o evidenţă cuprinzătoare şi precisă a tuturor activelor şi pasivelor contabilizate sau iniţiate de sucursala dintr-o ţară terţă în statul membru în cauză şi să gestioneze activele şi pasivele respective în mod autonom în cadrul sucursalei dintr-o ţară terţă. Registrul furnizează toate informaţiile necesare şi suficiente cu privire la riscurile generate de sucursala dintr-o ţară terţă şi cu privire la modul în care acestea sunt gestionate.

(2)Statele membre prevăd obligaţia ca sucursalele din ţări terţe să elaboreze, precum şi să revizuiască şi să actualizeze periodic o politică privind modalităţile de contabilizare pentru gestionarea registrului menţionat la alineatul (1). O astfel de politică este documentată şi aprobată de organismul de conducere relevant al întreprinderii principale. Politica oferă o justificare clară a modalităţilor de contabilizare şi stabileşte în ce fel se aliniază modalităţile respective la strategia de afaceri a sucursalei dintr-o ţară terţă.

(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza modalităţile de contabilizare pe care sucursalele din ţări terţe trebuie să le aplice în sensul prezentului articol, în special în ceea ce priveşte:

b)metodologia pentru identificarea şi ţinerea unei evidenţe a elementelor extrabilanţiere şi a activelor şi pasivelor iniţiate de o sucursală dintr-o ţară terţă şi contabilizate sau deţinute la distanţă în alte sucursale sau filiale ale aceluiaşi grup în numele sau în beneficiul sucursalei iniţiatoare dintr-o ţară terţă.

Subsecţiunea 3:Competenţa de a solicita autorizarea în temeiul titlului III şi cerinţele privind sucursalele din ţări terţe care au o importanţă sistemică

Art. 48ⁱ: Competenţa de a impune obligaţia instituirii unei sucursale

(1)Statele membre se asigură că autorităţile competente au competenţa de a prevedea obligaţia ca sucursalele din ţări terţe să solicite autorizaţia prevăzută la titlul III capitolul 1 cel puţin în cazul în care:

c)valoarea agregată a activelor tuturor sucursalelor din ţări terţe stabilite în Uniune care aparţin aceluiaşi grup dintr-o ţară terţă este cel puţin egal cu 40 de miliarde EUR sau valoarea activelor sucursalei dintr-o ţară terţă deţinute în evidenţele sale contabile în statul membru în care este stabilită este cel puţin egală cu 10 miliarde EUR.

(2)Înainte de a exercita competenţa menţionată la alineatul (1), autorităţile competente consultă ABE şi autorităţile competente din statele membre în care grupul relevant dintr-o ţară terţă şi-a înfiinţat alte sucursale din ţări-terţe sau instituţii-filiale.

Art. 48^j: Evaluarea importanţei sistemice şi cerinţele privind sucursalele din ţări terţe care au o importanţă sistemică

(1)Sucursala dintr-o ţară terţă face obiectul evaluării prevăzute la alineatul (2) de la prezentul articol în cazul în care toate sucursalele din ţări terţe stabilite în Uniune care aparţin aceluiaşi grup dintr-o ţară terţă au o valoare agregată a activelor în Uniune, astfel cum sunt raportate în conformitate cu subsecţiunea 4, cel puţin egală cu 40 de miliarde EUR fie:

(2)Autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea unei sucursale dintr-o ţară terţă care aparţine unui grup dintr-o ţară terţă în cadrul căruia toate sucursalele din ţări terţe stabilite în Uniune au o valoare agregată a activelor în Uniune cel puţin egală cu 40 de miliarde EUR evaluează dacă sucursala dintr-o ţară terţă aflată sub supravegherea sa are o importanţă sistemică şi prezintă riscuri semnificative pentru stabilitatea financiară a Uniunii sau a statului membru în care este stabilită. În acest sens, autorităţile competente iau în considerare, în special, indicatorii de importanţă sistemică menţionaţi la articolul 48j alineatul (2) şi la articolul 131 alineatul (3).

(3)Ca parte a evaluării menţionate la alineatul (2), autoritatea competentă sau, după caz, autoritatea desemnată consultă ABE şi autorităţile competente din statele membre în care grupul relevant dintr-o ţară terţă a înfiinţat alte sucursale din ţări terţe sau instituţii-filiale pentru a evalua riscurile la adresa stabilităţii financiare pe care le prezintă sucursala relevantă dintr-o ţară terţă pentru alte state membre decât statul membru în care este stabilită.

În cazul în care autorităţile competente consultate nu sunt de acord cu evaluarea importanţei sistemice a sucursalei dintr-o ţară terţă, acestea informează autoritatea competentă care a efectuat evaluarea menţionată la alineatul (2) în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea evaluării. Autorităţile competente depun, cu asistenţă din partea ABE, toate eforturile necesare pentru a ajunge la un consens cu privire la evaluare şi, după caz, cu privire la cerinţele specifice menţionate la alineatul (4) în termen de cel mult trei luni de la data la care autoritatea competentă sau, după caz, autoritatea desemnată a formulat obiecţii. După expirarea acestei perioade, autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea sucursalei dintr-o ţară terţă în curs de evaluare decide cu privire la evaluarea importanţei sistemice a sucursalei dintr-o ţară terţă şi cu privire la cerinţele specifice menţionate la alineatul (4).

(4)Acolo unde este necesar pentru a se aborda riscurile identificate, autoritatea competentă sau, după caz, autoritatea desemnată poate supune sucursala dintr-o ţară terţă unor cerinţe specifice care pot include:

b)impunerea de cerinţe prudenţiale suplimentare pentru sucursala relevantă dintr-o ţară terţă.

În cazul în care autoritatea competentă sau, după caz, autoritatea desemnată consideră că o sucursală dintr-o ţară terţă are o importanţă sistemică, dar decide să nu exercite niciuna dintre competenţele menţionate la primul paragraf litera (a) de la prezentul alineat sau la articolul 48i, aceasta transmite o notificare motivată ABE şi autorităţilor competente din statele membre în care grupul relevant dintr-o ţară terţă a înfiinţat alte sucursale din ţări terţe sau instituţii-filiale cu privire la motivele pentru care a decis să nu îşi exercite competenţele respective.

(5)Până la 31 decembrie 2028, ABE raportează Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei cu privire la:

Subsecţiunea 4:Cerinţe de raportare

Art. 48^k: Informaţii de reglementare şi financiare privind sucursalele din ţări terţe şi privind întreprinderea principală

(1)Statele membre impun sucursalelor din ţări terţe obligaţia de a raporta periodic autorităţilor lor competente informaţii cu privire la:

a)activele şi pasivele deţinute în evidenţele lor contabile în conformitate cu articolul 48h şi activele şi pasivele iniţiate de sucursalele din ţări terţe, cu o defalcare care să evidenţieze:

d)cerinţele de reglementare suplimentare impuse sucursalelor din ţări terţe de către statele membre în temeiul dreptul intern.

(2)Statele membre prevăd obligaţia ca sucursalele din ţări terţe să raporteze autorităţilor lor competente următoarele informaţii cu privire la întreprinderea lor principală:

(3)Obligaţiile de raportare prevăzute la prezentul articol nu împiedică o autoritate competentă să impună cerinţe de raportare suplimentare sucursalelor din ţări terţe în cazul în care consideră că informaţiile suplimentare sunt necesare pentru a avea o imagine cuprinzătoare asupra operaţiunilor, activităţilor sau solidităţii financiare ale sucursalelor din ţări terţe sau ale întreprinderii lor principale, pentru a verifica respectarea de către sucursalele din ţări terţe şi de către întreprinderea lor principală a dreptului aplicabil şi pentru a asigura respectarea de către sucursalele din ţări terţe a actelor legislative respective.

Art. 48^l: Formulare şi modele standard şi frecvenţa raportării

(1)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica formate şi definiţii uniforme pentru raportare, precum şi frecvenţa acesteia, şi elaborează soluţiile informatice care urmează să fie aplicate în sensul articolului 48k.

SECŢIUNEA III:Supravegherea

Art. 48ⁿ: Procesul de supraveghere şi evaluare

(3)Autorităţile competente efectuează analiza şi evaluarea menţionate la alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol în conformitate cu criteriile de aplicare a principiului proporţionalităţii publicate în conformitate cu articolul 143 alineatul (1) litera (c). În particular, autorităţile competente stabilesc un nivel al frecvenţei şi al intensităţii analizei menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol care să fie proporţional cu clasificarea ca sucursale din ţări terţe din clasa 1 şi din clasa 2 şi care să ia în considerare alte criterii relevante, cum ar fi natura, amploarea şi complexitatea activităţilor sucursalelor din ţări terţe.

(4)În cazul în care o analiză, în special a cadrului de administrare a activităţii, a modelului de afaceri sau a activităţilor sucursalei dintr-o ţară terţă, oferă autorităţilor competente motive întemeiate pentru a suspecta că, în legătură cu respectiva sucursală dintr-o ţară terţă, se săvârşeşte sau s-a săvârşit o faptă ori o tentativă de spălare de bani sau de finanţare a terorismului în sensul articolului 1 din Directiva (UE) 2015/849 sau că există un risc crescut în acest sens, autoritatea competentă informează imediat ABE şi autoritatea care este responsabilă pentru supravegherea sucursalei dintr-o ţară terţă în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849. În cazul în care există un risc crescut de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, autoritatea competentă şi autoritatea care este responsabilă pentru supravegherea sucursalei dintr-o ţară terţă în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849 cooperează şi transmit imediat ABE evaluarea lor comună. Autoritatea competentă ia, după caz, măsuri în conformitate cu prezenta directivă, care pot include retragerea autorizaţiei sucursalei dintr-o ţară terţă, în temeiul articolului 48d alineatul (2) litera (g) din prezenta directivă.

(5)Autoritatea competentă, unitatea de informaţii financiare şi autoritatea care este responsabilă de supravegherea sucursalei dintr-o ţară terţă în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849 cooperează îndeaproape în limitele competenţelor lor respective şi fac schimb de informaţii relevante în sensul prezentei directive, cu condiţia ca această cooperare şi acest schimb de informaţii să nu afecteze nicio anchetă, investigaţie sau procedură aflată în curs de desfăşurare în temeiul dreptului penal sau administrativ al statului membru în care este situată autoritatea competentă, unitatea de informaţii financiare sau autoritatea care este responsabilă de supravegherea sucursalei dintr-o ţară terţă în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849. ABE poate acorda asistenţă din proprie iniţiativă autorităţilor competente şi autorităţilor responsabile cu supravegherea sucursalei dintr-o ţară terţă în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849 în caz de dezacord cu privire la coordonarea activităţilor de supraveghere în temeiul prezentului articol. Într-un astfel de caz, ABE acţionează în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(6)Până la 10 iulie 2026, ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a preciza mai detaliat:

c)autoritatea responsabilă cu supravegherea combaterii spălării banilor sau a finanţării terorismului în statul membru în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849 în contextul aplicării articolului 27b alineatul (2), a articolului 48c alineatul (5) şi a articolului 48d alineatul (3) din prezenta directivă.

Art. 48^o: Măsuri şi competenţe de supraveghere

(1)Autorităţile competente prevăd obligaţia ca sucursalele din ţări terţe să ia măsurile necesare într-un stadiu incipient, astfel încât:

(2)În sensul alineatului (1), competenţele autorităţilor competente includ cel puţin competenţa de a impune sucursalelor din ţări terţe obligaţia:

Art. 48^p: Cooperarea dintre autorităţile competente şi colegiile de supraveghetori

(2)În sensul alineatului (1) de la prezentul articol, sucursalele din ţări terţe din clasa 1 fac obiectul unei supravegheri cuprinzătoare exercitate de un colegiu de supraveghetori în conformitate cu articolul 116. Pentru aceste scopuri, se aplică următoarele cerinţe:

(7)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:

Art. 48^q: Notificarea către ABE

CAPITOLUL 2:RELAŢIILE CU ŢĂRI TERŢE

Art. 48^r: Cooperarea cu autorităţile de supraveghere ale ţărilor terţe privind supravegherea pe bază consolidată

(2)Acordurile menţionate la alineatul (1) urmăresc, în special, să asigure faptul că:

TITLUL VII:SUPRAVEGHERE PRUDENŢIALĂ

CAPITOLUL 1:Principii de supraveghere prudenţială

Secţiunea I:Competenţele şi sarcinile statului membru de origine şi ale statului membru gazdă

Art. 49: Competenţele autorităţilor competente ale statului membru de origine şi a celui gazdă

Art. 50: Colaborarea privind supravegherea

(1)Autorităţile competente din statele membre în cauză colaborează îndeaproape la supravegherea activităţii instituţiilor de credit care funcţionează, în special printr-o sucursală, în unul sau mai multe state membre, altele decât cele în care îşi au sediul central. Autorităţile competente din statele membre îşi comunică toate informaţiile privind administrarea şi proprietatea asupra acestor instituţii, informaţii care pot facilita supravegherea acestora şi examinarea condiţiilor de autorizare a lor, precum şi toate informaţiile care pot facilita monitorizarea instituţiilor, în special în ceea ce priveşte lichiditatea, solvabilitatea, garantarea depozitelor, limitarea expunerilor mari, alţi factori care pot influenţa riscul sistemic prezentat de instituţie, procedurile administrative şi contabile şi mecanismele de control intern.

(2)Autorităţile competente din statul membru de origine comunică imediat autorităţilor competente din statele membre gazdă orice informaţii şi constatări legate de supravegherea lichidităţilor cu privire la activităţile desfăşurate de instituţie prin sucursalele sale, în conformitate cu partea a şasea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi titlul VII, capitolul 3 din prezenta directivă, în măsura în care aceste informaţii şi constatări sunt relevante pentru protecţia deponenţilor sau a investitorilor din statul membru gazdă.

(4)Autorităţile competente din statul membru de origine comunică şi explică la cerere autorităţilor competente din statul membru gazdă modul în care au fost luate în considerare informaţiile şi constatările furnizate de acestea. În cazul în care, după comunicarea informaţiilor şi a constatărilor, autorităţile competente din statul membru gazdă îşi menţin poziţia că autorităţile competente din statul membru de origine nu au luat măsuri adecvate, autorităţile competente din statul membru gazdă pot, după ce au informat autorităţile competente din statul membru de origine şi ABE, să ia măsurile adecvate pentru a preveni alte încălcări, în vederea protejării intereselor deponenţilor, ale investitorilor şi ale altor persoane cărora li se furnizează servicii sau în vederea protejării stabilităţii sistemului financiar.

(5)Autorităţile competente pot sesiza ABE cu privire la situaţiile în care o cerere de colaborare, în special în vederea schimbului de informaţii, a fost respinsă sau nu a primit un răspuns într-un termen rezonabil. Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 258 din TFUE, ABE poate, în aceste situaţii, să acţioneze în conformitate cu competenţele conferite acesteia în temeiul articolului 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. ABE poate de asemenea să acorde asistenţă din proprie iniţiativă autorităţilor competente, în vederea ajungerii la un acord privind schimbul de informaţii în temeiul prezentului articol, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul respectiv.

Art. 51: Sucursale semnificative

(1)Autorităţile competente ale unui stat membru gazdă pot solicita supraveghetorului consolidant, în cazul în care se aplică articolul 112 alineatul (1), sau autorităţilor competente ale statului membru de origine să considere o sucursală a unei instituţii de credit ca fiind semnificativă.

c)dimensiunea şi importanţa sucursalei, din punctul de vedere al numărului de clienţi, în contextul sistemului bancar sau financiar al statului membru gazdă.

În cazul în care nu se ajunge la o decizie comună în termen de două luni de la primirea unei cereri în temeiul primului paragraf, autorităţile competente din statul membru gazdă iau propria decizie în termen de alte două luni cu privire la desemnarea sucursalei ca fiind semnificativă. La luarea deciziei, autorităţile competente din statul membru gazdă iau în considerare orice opinii şi rezerve ale autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată sau ale autorităţilor competente din statul membru de origine.

(2)Autorităţile competente din statul membru de origine comunică autorităţilor competente dintr-un stat membru gazdă în care este stabilită o sucursală semnificativă informaţiile menţionate la articolul 117 alineatul (1) literele (c) şi (d) şi îndeplinesc sarcinile menţionate la articolul 112 alineatul (1) litera (c) în cooperare cu autorităţile competente din statul membru gazdă.

Autorităţile competente din statul membru de origine comunică autorităţilor competente din statul membru gazdă în care sunt situate sucursale semnificative rezultatele evaluărilor riscurilor vizând instituţiile cu astfel de sucursale, menţionate la articolul 97, şi, după caz, articolul 113 alineatul (2). Acestea comunică, de asemenea, deciziile adoptate în temeiul articolelor 104 şi 105 în măsura în care aceste evaluări şi decizii sunt relevante pentru sucursalele în cauză.

În cazul în care autorităţile competente din statul membru de origine nu au consultat autorităţile competente din statul membru gazdă sau în cazul în care, în urma unei astfel de consultării, autorităţile competente din statul membru gazdă consideră că etapele operaţionale cerute la articolul 86 alineatul (11) nu sunt adecvate, autorităţile competente din statul membru gazdă pot să sesizeze ABE şi să îi solicite asistenţa în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(3)În cazul în care nu se aplică articolul 116, autorităţile competente care supraveghează o instituţie având sucursale semnificative în alte state membre înfiinţează şi prezidează un colegiu de supraveghetori pentru a facilita cooperarea în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol şi al articolului 50. Înfiinţarea şi funcţionarea colegiului se bazează pe dispoziţii scrise care urmează să fie stabilite de către autoritatea competentă din statul membru de origine în urma consultării cu autorităţile competente în cauză. Autoritatea competentă din statul membru de origine decide care autorităţi competente participă la o reuniune sau la o activitate a colegiului.

În prealabil, autoritatea competentă din statul membru de origine îi informează pe deplin pe toţi membrii colegiului în legătură cu organizarea unor astfel de reuniuni, principalele aspecte care urmează să fie discutate, precum şi în legătură cu activităţile care urmează să fie examinate. Autoritatea competentă din statul membru de origine îi informează, de asemenea, pe deplin şi în timp util, pe toţi membrii colegiului în legătură cu măsurile adoptate în cadrul respectivelor reuniuni şi acţiunile întreprinse.

Art. 52: Verificări la faţa locului şi inspecţii ale sucursalelor înfiinţate în alt stat membru

(1)Statele membre gazdă adoptă dispoziţii care prevăd că, în cazul în care o instituţie autorizată în alt stat membru îşi desfăşoară activitatea prin intermediul unei sucursale, autorităţile competente din statul membru de origine pot desfăşura ele însele sau prin intermediul unor persoane pe care le numesc în acest scop, după ce au informat autorităţile competente din statul membru gazdă, verificări la faţa locului ale informaţiilor prevăzute la articolul 50 şi inspecţii ale unor astfel de sucursale.

(3)Autorităţile competente din statul membru gazdă au competenţa de a efectua, de la caz la caz, verificări la faţa locului şi inspecţii vizând activităţile desfăşurate de sucursalele instituţiilor pe teritoriul lor şi de a solicita unei sucursale informaţii cu privire la activităţile sale, în scopul supravegherii, în cazul în care consideră că acest lucru este relevant din motive de stabilitate a sistemului financiar în statul membru gazdă. Înainte de desfăşurarea unor asemenea verificări şi inspecţii, autorităţile competente ale statului gazdă consultă autorităţile competente ale statului membru de origine. După astfel de verificări şi inspecţii, autorităţile competente din statul membru gazdă comunică autorităţilor competente din statul membru de origine informaţiile obţinute şi constatările care sunt relevante pentru evaluarea riscurilor legate de instituţie sau pentru stabilitatea sistemului financiar din statul membru gazdă. Autorităţile competente ale statului membru de origine iau în considerare în mod corespunzător informaţiile şi constatările respective la stabilirea programului de supraveghere prudenţială menţionat la articolul 99, având în vedere, de asemenea, stabilitatea sistemului financiar din statul membru gazdă.

Secţiunea II:Schimbul de informaţii şi secretul profesional

Art. 53: Secretul profesional

(1)Statele membre adoptă dispoziţii care prevăd că toate persoanele care lucrează sau au lucrat pentru autorităţile competente, precum şi auditorii sau experţii care au acţionat în numele autorităţilor competente, sunt obligate să respecte secretul profesional.

(2)Dispoziţiile de la alineatul (1) nu împiedică autorităţile competente să facă schimb de informaţii sau să transmită informaţii către CERS, ABE şi Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe, ESMA) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*9) în conformitate cu prezenta directivă, cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*10), cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, cu articolele 31, 35 şi 36 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 şi cu articolele 31 şi 36 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, cu Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European şi a Consiliului (^*11) şi cu alte directive aplicabile instituţiilor de credit. Informaţiile respective fac obiectul alineatului (1).

Art. 54: Utilizarea informaţiilor confidenţiale

Art. 55: Acorduri de cooperare

În conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, statele membre şi ABE pot încheia acorduri de cooperare care să prevadă schimburi de informaţii cu autorităţile de supraveghere ale ţărilor terţe sau cu autorităţi sau organisme ale ţărilor terţe, în conformitate cu articolul 56 şi articolul 57 alineatul (1) din prezenta directivă, doar cu condiţia ca informaţiile furnizate să facă obiectul unei garanţii de respectare a cerinţelor privind secretul profesional care să fie cel puţin echivalente cu cele prevăzute la articolul 53 alineatul (1) din prezenta directivă. Un astfel de schimb de informaţii are drept scop îndeplinirea sarcinilor de supraveghere ale acestor autorităţi sau organisme.

Art. 56: Schimbul de informaţii între autorităţi

(f)persoanele responsabile cu auditarea legală a conturilor instituţiilor, ale întreprinderilor de asigurare şi ale instituţiilor financiare.

(g)autorităţile responsabile cu supravegherea entităţilor obligate enumerate la articolul 2 alineatul (1) punctele 1 şi 2 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului (*) pentru a asigura respectarea directivei respective, precum şi unităţile de informaţii financiare;

(h)autorităţile competente sau organismele responsabile cu aplicarea normelor privind separarea structurală în cadrul unui grup bancar.

Art. 57: Schimbul de informaţii cu organismele de supraveghere

(1)În pofida articolelor 53, 54 şi 55, statele membre se asigură că poate avea loc un schimb de informaţii între autorităţile competente şi autorităţile responsabile cu supravegherea:

(2)În cazurile menţionate la alineatul (1), statele membre cer îndeplinirea cel puţin a următoarelor condiţii:

(3)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 53, 54 şi 55, statele membre pot autoriza, cu scopul de a consolida stabilitatea şi integritatea sistemului financiar, schimbul de informaţii între autorităţile competente şi autorităţile sau organismele responsabile în temeiul legii cu depistarea şi investigarea încălcării legislaţiei privind societăţile comerciale.

(4)În cazul în care autorităţile sau organismele menţionate la alineatul (1) îşi îndeplinesc sarcina de depistare sau investigare cu ajutorul unor persoane, date fiind competenţele specifice ale acestora, care sunt numite în acest scop şi care nu sunt angajate în sectorul public, un stat membru poate extinde posibilitatea de a efectua schimburile de informaţii prevăzute la alineatul (3) primul paragraf şi asupra unor asemenea persoane, în condiţiile prevăzute la alineatul (3) al doilea paragraf.

Art. 58: Transmiterea de informaţii privind aspectele monetare, protecţia depozitelor, aspectele sistemice şi aspectele legate de plăţi

(1)Nicio dispoziţie din prezentul capitolul nu împiedică, o autoritate competentă să transmită entităţilor de mai jos informaţiile de care acestea au nevoie în îndeplinirea responsabilităţilor lor:

d)CERS, Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) (AEAPO) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹) şi AEVMP, în cazul în care aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor lor în temeiul Regulamentelor (UE) nr. 1092/2010, (UE) nr. 1094/2010 sau (UE) NR. 1095/2010.

(4)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că, într-o situaţie de urgenţă, astfel cum se menţionează la articolul 114 alineatul (1), autorităţile competente comunică fără întârziere informaţii băncilor centrale din cadrul SEBC atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea sarcinilor statutare care le revin, inclusiv coordonarea politicii monetare şi furnizarea de lichidităţi aferente acestei politici, supravegherea sistemelor de plată, de compensare şi de decontare şi menţinerea stabilităţii sistemului financiar, precum şi Comitetului european pentru risc sistemic (CERS), atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea sarcinilor statutare care îi revin.

Art. 58^a: Transmiterea informaţiilor către organisme internaţionale

(1)În pofida articolului 53 alineatul (1) şi a articolului 54, autorităţile competente pot, sub rezerva condiţiilor prevăzute la alineatele (2), (3) şi (4) de la prezentul articol, să transmită sau să împărtăşească anumite informaţii următoarelor instituţii:

(2)Autorităţile competente nu pot împărtăşi informaţii confidenţiale decât în urma unei solicitări explicite din partea organismului relevant, în cazul în care sunt îndeplinite cel puţin condiţiile următoare:

(4)În măsura în care publicarea informaţiilor implică prelucrarea de date cu caracter personal, orice prelucrare de date cu caracter personal efectuată de organismul solicitant respectă cerinţele prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului (*).

Art. 59: Transmiterea informaţiilor către alte entităţi

(1)Fără a aduce atingere articolului 53 alineatul (1) şi articolului 54, statele membre pot autoriza, în temeiul dispoziţiilor din dreptul intern, comunicarea anumitor informaţii altor departamente ale administraţiilor centrale de stat care răspund de legislaţia privind supravegherea instituţiilor, a instituţiilor financiare şi a întreprinderilor de asigurare, precum şi inspectorilor care acţionează în numele departamentelor respective.

(2)Statele membre pot autoriza divulgarea anumitor informaţii referitoare la supravegherea prudenţială a instituţiilor către comisii parlamentare de anchetă din statul membru respectiv, curţi de conturi din statul membru respectiv şi alte entităţi cu atribuţii de anchetare din statul membru respectiv, în următoarele condiţii:

d)atunci când informaţiile provin de la un alt stat membru, acestea nu se divulgată fără acordul expres al autorităţilor competente care le-au transmis şi exclusiv în scopurile pentru care respectivele autorităţi şi-au dat acordul.

Art. 60: Divulgarea informaţiilor obţinute prin verificări şi inspecţii la faţa locului

Statele membre asigură că informaţiile primite în conformitate cu articolul 52 alineatul (3), articolul 53 alineatul (2) şi articolul 56, precum şi informaţiile obţinute prin intermediul verificărilor la faţa locului sau inspecţii menţionate la articolul 52 alineatele (1) şi (2) nu se divulgă în temeiul articolului 59 decât cu acordul expres al autorităţilor competente care au furnizat informaţiile respective sau al autorităţilor competente din statul membru în care s-a desfăşurat o astfel de verificarea la faţa locului sau inspecţie.

Art. 61: Divulgarea informaţiilor privind serviciile de compensare şi decontare

(1)Nicio prevedere din prezentul capitol nu împiedică autorităţile competente dintr-un stat membru să comunice informaţiile prevăzute la articolele 53-55 unei case de compensare sau unui alt organism similar recunoscut de legislaţia internă pentru asigurarea de servicii de compensare şi decontare pe una dintre pieţele lor naţionale, în cazul în care autorităţile respective consideră necesară comunicarea informaţiilor pentru a asigura funcţionarea adecvată a organismelor respective în caz de neplată sau de neplată potenţială de către participanţii pe piaţă. Informaţiile primite fac obiectul cerinţelor privind secretul profesional cel puţin echivalente cu cele menţionate în articolul 53 alineatul (1).

Secţiunea III:Obligaţiile persoanelor responsabile cu controlul legal al conturilor anuale şi consolidate

Art. 63: Obligaţiile persoanelor responsabile cu controlul legal al conturilor anuale şi consolidate

(1)Statele membre adoptă dispoziţii care prevăd că orice persoană autorizată în conformitate cu Directiva 2006/43/CEE a Parlamentului European a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate (¹) şi care îndeplineşte în cadrul unei instituţii sarcinile prevăzute la articolul 51 din Directiva 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor forme de societăţi comerciale (²), la articolul 37 din Directiva 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate (³) sau la articolul 73 din Directiva 2009/65/CE, sau orice altă sarcină statutară, are cel puţin obligaţia de a informa cu promptitudine autorităţile competente în legătură cu orice fapt sau decizie cu privire la o anumită instituţie care ajunge la cunoştinţa sa în exercitarea sarcinilor sale şi care este de natură:

c)să conducă la refuzul certificării conturilor sau la formularea anumitor rezerve.

(2)Comunicarea cu bună credinţă către autorităţile competente, de către persoanele autorizate în sensul Directivei 2006/43/CE, a oricărui fapt sau decizie menţionată la alineatul (1) nu constituie o încălcare a niciunei restricţii privind dezvăluirea informaţiilor, impuse prin contract sau în temeiul unor acte cu putere de lege sau acte administrative, şi nu implică niciun fel de răspundere a persoanelor respective. O astfel de dezvăluire se face simultan şi organului de conducere al instituţiei, cu excepţia cazului în care există motive solide de a nu proceda astfel.

Secţiunea IV:Competenţele de supraveghere, competenţa de sancţionare şi dreptul la o cale de atac

Art. 64: Competenţe de supraveghere şi de sancţionare

(1)Autorităţile competente sunt învestite cu toate competenţele de supraveghere necesare pentru a interveni în activitatea instituţiilor, a societăţilor financiare holding şi a societăţilor financiare holding mixte, în scopul exercitării funcţiei lor, inclusiv, în special, dreptul de a retrage o autorizaţie în conformitate cu articolul 18, competenţele menţionate la articolele 18, 102, 104 şi 105, precum şi competenţele de a lua măsurile menţionate la articolul 21a alineatul (6).

Art. 65: Sancţiuni administrative, penalităţi cu titlu cominatoriu şi alte măsuri administrative

(1)Fără a aduce atingere competenţelor de supraveghere ale autorităţilor competente menţionate la articolul 64 din prezenta directivă, nici dreptului statelor membre de a prevedea şi impune sancţiuni penale, statele membre stabilesc norme privind sancţiunile administrative, penalităţile cu titlu cominatoriu şi alte măsuri administrative cu privire la încălcări ale dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi ale deciziilor adoptate de o autoritate competentă pe baza dispoziţiilor respective sau a regulamentului menţionat şi iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că acestea sunt puse în aplicare. Sancţiunile administrative, penalităţile cu titlu cominatoriu şi alte măsuri administrative sunt efective, proporţionale şi disuasive.

(2)Statele membre se asigură că, în cazul în care obligaţiile menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol se aplică instituţiilor, societăţilor financiare holding şi societăţilor financiare holding mixte, autorităţile competente pot aplica, în eventualitatea unei încălcări a dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive, a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 sau a deciziilor emise de o autoritate competentă pe baza dispoziţiilor respective sau a regulamentului menţionat, sancţiuni administrative, penalităţi cu titlu cominatoriu şi alte măsuri administrative, membrilor organului de conducere, conducerii superioare, persoanelor care deţin funcţii-cheie, altor membri ai personalului ale căror activităţi profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituţiei, astfel cum se menţionează la articolul 92 alineatul (3) din prezenta directivă, precum şi altor persoane fizice, cu condiţia ca aceste persoane şi aceşti membri să fie responsabile (responsabili) de încălcare în temeiul dreptului intern.

(4)Autorităţile competente au toate competenţele de colectare a informaţiilor şi de investigare necesare pentru exercitarea funcţiilor lor. Respectivele competenţe includ:

a)competenţa de a solicita furnizarea tuturor informaţiilor necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor care le revin autorităţilor competente, inclusiv a informaţiilor care trebuie furnizate la intervale repetate şi în formate specificate în scopuri de supraveghere şi în scopuri statistice aferente, de la următoarele persoane fizice sau juridice:

b)competenţa de a efectua toate investigaţiile necesare în legătură cu orice persoană menţionată la litera (a) punctele (i)-(vi) care e stabilită sau care se află în statul membru în cauză, atunci când acest lucru este necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor autorităţilor competente, inclusiv competenţa:

(v)sub rezerva altor condiţii prevăzute de dreptul Uniunii, de a efectua toate inspecţiile necesare la sediile comerciale ale persoanelor juridice menţionate la litera (a) punctele (i)-(vi) şi la sediul oricărei alte întreprinderi incluse în supravegherea consolidată pentru care o autoritate competentă este supraveghetorul consolidant, sub rezerva notificării prealabile a autorităţilor competente în cauză; în cazul în care inspecţia necesită o autorizare din partea unei autorităţi judiciare în conformitate cu dreptul intern, se solicită o astfel autorizare.

(5)Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care sistemul juridic al unui stat membru nu prevede sancţiuni administrative, prezentul articol se poate aplica astfel încât sancţiunea să fie iniţiată de autoritatea competentă şi impusă de o autoritate judiciară, garantându-se, în acelaşi timp, faptul că aceste mijloace juridice sunt eficiente şi au un efect echivalent cu cel al sancţiunilor administrative impuse de autorităţile competente. În orice caz, sancţiunile impuse trebuie să fie efective, proporţionale şi disuasive.

Art. 66: Sancţiuni administrative, penalităţi cu titlu cominatoriu şi alte măsuri administrative pentru încălcarea cerinţelor de autorizare şi a cerinţelor privind achiziţionarea sau cesionarea de deţineri semnificative, transferurile semnificative de active şi pasive, fuziunile sau divizările

(1)Statele membre se asigură că actele cu putere de lege şi actele administrative naţionale prevăd sancţiuni administrative, penalităţi cu titlu cominatoriu şi alte măsuri administrative cel puţin în cazul în care:

d)o deţinere calificată într-o instituţie de credit este achiziţionată, în mod direct sau indirect, sau majorată, în mod direct sau indirect, astfel încât proporţia drepturilor de vot sau a capitalului deţinut să atingă sau să depăşească pragurile menţionate la articolul 22 alineatul (1) din prezenta directivă sau astfel încât instituţia de credit să devină filiala achizitorului, fără notificarea în scris a autorităţilor competente ale instituţiei de credit în cadrul căreia achizitorul intenţionează să achiziţioneze ori să majoreze deţinerea calificată, în cursul termenului de evaluare sau în pofida opoziţiei autorităţilor competente, cu încălcarea articolului menţionat;

(2)Statele membre se asigură că, în cazurile menţionate la alineatul (1), măsurile care se pot aplica includ cel puţin următoarele:

a)sancţiuni administrative:

b)penalităţi cu titlu cominatoriu:

(i)în cazul unei persoane juridice, penalităţi cu titlu cominatoriu de până la 5 % din valoarea netă zilnică medie a cifrei de afaceri pe care, în cazul unei încălcări continue, persoana juridică este obligată să le plătească pentru fiecare zi de încălcare până la restabilirea situaţiei de respectare a unei obligaţii; penalităţile cu titlu cominatoriu pot fi impuse pe o perioadă de până la şase luni de la data prevăzută în decizia autorităţii competente prin care se solicită încetarea încălcării şi prin care se impun penalităţile cu titlu cominatoriu;

(ii)în cazul unei persoane fizice, penalităţi cu titlu cominatoriu de până la 50 000 EUR sau, în statele membre a căror monedă nu este euro, valoarea echivalentă în moneda naţională la 9 iulie 2024, pe care, în cazul unei încălcări continue, persoana fizică este obligată să le plătească pentru fiecare zi de încălcare până la restabilirea situaţiei de respectare a unei obligaţii; penalităţile cu titlu cominatoriu pot fi impuse pe o perioadă de până la şase luni de la data prevăzută în decizia autorităţii competente prin care se solicită încetarea încălcării şi prin care se impun penalităţile cu titlu cominatoriu;

c)alte măsuri administrative:

(3)Valoarea totală anuală netă a cifrei de afaceri menţionată la alineatul (2) litera (a) punctul (i) de la prezentul articol este suma următoarelor elemente, determinate în conformitate cu anexele III şi IV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/451 al Comisiei (^*15):

l)alte cheltuieli de exploatare.

În sensul prezentului articol, baza de calcul o reprezintă cele mai recente informaţii financiare anuale în materie de supraveghere care generează un indicator mai mare decât zero. În cazul în care persoana juridică menţionată la alineatul (2) de la prezentul articol nu intră sub incidenţa Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/451, valoarea totală anuală netă relevantă a cifrei de afaceri este valoarea totală anuală netă a cifrei de afaceri sau tipul de venit corespunzător în conformitate cu cadrul contabil aplicabil. În cazul în care întreprinderea în cauză face parte dintr-un grup, valoarea totală anuală netă relevantă a cifrei de afaceri este valoarea totală anuală netă a cifrei de afaceri care rezultă din conturile consolidate ale întreprinderii-mamă de cel mai înalt rang.

Art. 67: Alte dispoziţii

(1)Prezentul articol se aplică cel puţin în oricare dintre situaţiile următoare:

(2)Statele membre se asigură că, în cazurile menţionate la alineatul (1), măsurile care se pot aplica includ cel puţin următoarele:

a)sancţiuni administrative:

b)penalităţi cu titlu cominatoriu:

c)alte măsuri administrative:

l)alte cheltuieli de exploatare.

Art. 68: Publicarea sancţiunilor administrative

(1)Statele membre asigură faptul că autorităţile competente publică pe site-ul lor internet oficial cel puţin orice sancţiune administrativă împotriva căreia nu există vreo cale de atac şi care este aplicată pentru încălcarea dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013, inclusiv informaţii privind tipul şi natura încălcării şi identitatea persoanei fizice sau juridice sancţionate, fără întârziere după informarea persoanei respective cu privire la sancţiunile respective.

(2)Autorităţile competente publică sancţiunile fără a indica identitatea entităţilor implicate, în conformitate cu dreptul intern, în oricare dintre următoarele situaţii:

Art. 69: Schimbul de informaţii privind sancţiunile şi menţinerea de către ABE a unei baze de date centrale

(1)Sub rezerva respectării cerinţelor de păstrare a secretului profesional menţionate la articolul 53 alineatul (1), autorităţile competente informează ABE cu privire la toate sancţiunile administrative, inclusiv toate interdicţiile permanente, aplicate în temeiul articolelor 65, 66 şi 67, inclusiv orice cale de atac şi rezultatul acesteia. ABE menţine o bază de date centralizată a sancţiunilor administrative care i-au fost aduse la cunoştinţă, exclusiv în scopul schimburilor de informaţii dintre autorităţile competente. Baza de date poate fi accesată numai de autorităţile competente şi este actualizată pe baza informaţiilor furnizate de acestea.

Art. 70: Aplicarea efectivă a sancţiunilor administrative şi a altor măsuri administrative şi exercitarea competenţelor de a impune sancţiuni de către autorităţile competente

(1)Statele membre se asigură că, atunci când stabilesc tipul şi nivelul sancţiunilor administrative sau al altor măsuri administrative, autorităţile competente iau în considerare toate circumstanţele relevante, inclusiv, după caz:

(2)În exercitarea competenţelor lor de a impune sancţiuni administrative şi alte măsuri administrative, autorităţile competente cooperează îndeaproape pentru a se asigura că sancţiunile şi măsurile respective produc rezultatele urmărite de prezenta directivă. Autorităţile competente îşi coordonează, de asemenea, acţiunile pentru a preveni acumularea şi suprapunerea sancţiunilor administrative şi ale altor măsuri administrative pe care le aplică în cazuri transfrontaliere.

(5)Până la 18 iulie 2029, ABE înaintează Comisiei un raport privind cooperarea dintre autorităţile competente în contextul aplicării sancţiunilor administrative, a penalităţilor cu titlu cominatoriu şi a altor măsuri administrative. În plus, ABE evaluează eventualele diferenţe în aplicarea sancţiunilor administrative între autorităţile competente în acest sens. În special, ABE evaluează:

Art. 71: Raportarea încălcărilor

(2)Mecanismele menţionate la alineatul (1) cuprind cel puţin:

Art. 72: Dreptul la o cale de atac

Statele membre se asigură că deciziile şi măsurile luate în temeiul actelor cu putere de lege şi actelor administrative adoptate în conformitate cu prezenta directivă sau cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot face obiectul unei căi de atac. Statele membre se asigură de asemenea că situaţia în care nu se ia nicio decizie în termen de şase luni de la prezentarea cererii de autorizare care conţine toate informaţiile necesare potrivit dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive, face obiectul dreptului la o cale de atac.

CAPITOLUL 2:Procese de control

Secţiunea I:Procesul de evaluare a adecvării capitalului intern

Art. 73: Capital intern

Secţiunea II:Dispoziţiile, procesele şi mecanismele instituţiilor

Subsecţiunea 1:Principii generale

Art. 74: Cadrul de administrare a activităţii şi planuri de redresare şi rezoluţie

(1)Instituţiile dispun de un cadru de administrare a activităţii solid, care include:

b)procese eficace de identificare, gestionare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care sunt sau ar putea fi expuse inclusiv a riscurilor pe termen scurt, mediu şi lung de mediu, sociale şi de guvernanţă, precum şi a riscului de concentrare rezultat din expunerile faţă de contrapărţi centrale, ţinând seama de condiţiile prevăzute la articolul 7a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*2);

(3)ABE emite orientări, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, referitoare la cadrul de administrare, procesele şi mecanismele menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, ţinând seama de alineatul (2) din prezentul articol.

Art. 75: Supravegherea politicilor de remunerare

(1)Autorităţile competente colectează informaţiile făcute publice în conformitate cu criteriile de publicare stabilite la articolul 450 alineatul (1) literele (g), (h), (i) şi (k) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi informaţiile furnizate de instituţii cu privire la diferenţele de remunerare între femei şi bărbaţi şi utilizează informaţiile respective pentru a compara tendinţele şi practicile în materie de remunerare. Autorităţile competente furnizează ABE aceste informaţii.

(2)ABE emite orientări cu privire la politicile de remunerare viabile care sunt conforme cu principiile prevăzute la articolele 92-95. Aceste orientări trebuie să ţină seama de principiile privind politicile de remunerare viabile din Recomandarea 2009/384/CE a Comisiei din 30 aprilie 2009 privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare (¹).

(3)Autorităţile competente colectează informaţii privind numărul persoanelor fizice de la nivelul unei instituţii a căror remuneraţie este de 1 milion de euro sau mai mult pentru un exerciţiu financiar, incluzând responsabilităţile de serviciu, sectorul operaţional în cauză, principalele elemente ale salariului, primele, indemnizaţiile pe termen lung şi contribuţia la pensie. Aceste informaţii se transmit la ABE, care le publică la nivel agregat pentru fiecare stat membru de origine, într-un format de raportare comun. ABE poate elabora linii directoare pentru a facilita punerea în aplicare a acestui paragraf şi a asigura consecvenţa informaţiilor colectate.

Subsecţiunea 2:Criterii tehnice privind organizarea şi tratarea riscurilor

Art. 76: Tratarea riscurilor

(1)Statele membre se asigură că organul de conducere aprobă şi, cel puţin o dată la doi ani, examinează strategiile şi politicile de asumare, gestionare, monitorizare şi diminuare a riscurilor la care instituţia este expusă sau ar putea fi expusă, inclusiv a riscurilor determinate de mediul macroeconomic în care instituţia respectivă îşi desfăşoară activitatea, ţinând cont de stadiul ciclului economic, şi a riscurilor care rezultă din impactul actual şi pe termen scurt, mediu şi lung al factorilor de mediu, sociali şi de guvernanţă (ESG).

(2)Statele membre se asigură că organul de conducere dedică suficient timp pentru examinarea problemelor legate de risc. Organul de conducere se implică activ şi asigură alocarea unor resurse adecvate în vederea administrării tuturor riscurilor semnificative abordate în cuprinsul prezentei directive şi în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi în vederea evaluării activelor, a utilizării ratingurilor externe şi a modelelor interne referitoare la riscurile respective. Instituţia stabileşte linii de raportare către organul de conducere care să acopere toate riscurile semnificative, politicile de gestionare a riscurilor, precum şi modificările aduse acestora.

Statele membre se asigură că organul de conducere elaborează şi monitorizează implementarea unor planuri specifice, care includ ţinte cuantificabile şi procese pentru a monitoriza şi a aborda riscurile financiare care decurg pe termen scurt, mediu şi lung din factorii ESG, inclusiv cele care decurg din procesul de ajustare şi din tendinţele de tranziţie în contextul obiectivelor de reglementare şi al actelor juridice relevante ale statelor membre şi ale Uniunii în ceea ce priveşte factorii ESG, în special obiectivul de a realiza neutralitatea climatică, precum şi, dacă acest lucru este relevant pentru instituţiile active pe plan internaţional, în contextul obiectivelor juridice şi de reglementare ale ţărilor terţe.

Ţintele cuantificabile şi procesele pentru abordarea riscurilor ESG incluse în planurile menţionate la al doilea paragraf de la prezentul alineat iau în considerare cele mai recente rapoarte şi măsuri prevăzute de Consiliul ştiinţific consultativ european privind schimbările climatice, în special în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor climatice ale Uniunii. În cazul în care instituţia publică informaţii privind aspecte ESG în conformitate cu Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (^*16), planurile menţionate la al doilea paragraf de la prezentul alineat sunt în concordanţă cu planurile menţionate la articolul 19a sau 29a din directiva respectivă şi includ, în special, acţiuni cu privire la modelul de afaceri şi strategia instituţiei care sunt coerente în cadrul ambelor planuri.

(3)Statele membre se asigură că instituţiile semnificative din punctul de vedere al dimensiunii acestora, al organizării interne şi al naturii, amplorii şi complexităţii activităţilor lor înfiinţează un comitet de risc compus din membri ai organului de conducere care nu îndeplinesc nicio funcţie executivă în instituţia respectivă. Membrii comitetului de risc trebuie să dispună de nivelul necesar de cunoştinţe, competenţe şi experienţă pentru a înţelege pe deplin şi a monitoriza strategia de risc şi apetitul pentru risc al instituţiei.

(4)Statele membre se asigură că organul de conducere, în funcţia sa de supraveghere, precum şi comitetul de risc, în cazul în care s-a înfiinţat un astfel de comitet, au accesul corespunzător la informaţii privind profilul de risc al instituţiei şi, dacă este necesar şi adecvat, la funcţia de gestionare a riscurilor şi la consultanţă de specialitate externă.

Organul de conducere în funcţia sa de supraveghere, precum şi comitetul de risc, în cazul în care s-a înfiinţat un astfel de comitet, stabilesc natura, cantitatea, formatul şi frecvenţa informaţiilor privind riscurile pe care urmează să le primească. Pentru a contribui la instituirea unor politici şi practici de remunerare solide, comitetul de risc examinează, fără a aduce atingere sarcinilor comitetului de remunerare, dacă stimulentele oferite de sistemul de remunerare ţin seama de riscuri, inclusiv de cele care rezultă din impactul factorilor ESG, de capital, de lichiditate, precum şi de probabilitatea şi calendarul câştigurilor.

(5)În conformitate cu cerinţa privind proporţionalitatea prevăzută la articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2006/73/CE a Comisiei (^*17), statele membre se asigură că instituţiile au funcţii de control intern independente de funcţiile operaţionale şi cu suficientă autoritate, importanţă, resurse şi acces la organul de conducere.

(6)Statele membre se asigură că funcţiile de control intern au acces direct la organul de conducere în funcţia sa de supraveghere şi îi pot raporta direct acestuia.

În acest scop, funcţiile de control intern sunt independente de membrii organului de conducere în funcţia sa de conducere şi de conducerea superioară şi, în special, pot face sesizări şi pot avertiza organul de conducere în funcţia sa de supraveghere, atunci când este cazul sau dacă au loc evoluţii specifice ale riscurilor care afectează sau pot să afecteze instituţia, fără a aduce atingere responsabilităţilor pe care le are organul de conducere în conformitate cu prezenta directivă şi cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Coordonatorii funcţiilor de control intern sunt cadre de conducere de nivel superior independente, cu responsabilităţi distincte pentru funcţiile de administrare a riscurilor, de conformitate şi de audit intern. În cazul în care natura, amploarea şi complexitatea activităţilor instituţiei nu justifică numirea unei anumite persoane pentru funcţia de administrare a riscurilor sau pentru funcţia de asigurare a conformităţii, o altă persoană de rang superior care îndeplineşte alte sarcini în cadrul instituţiei poate îndeplini responsabilităţile pentru funcţiile de conformitate sau de administrare a riscurilor, cu condiţia să nu existe niciun conflict de interese şi ca persoana responsabilă de funcţia de administrare a riscurilor şi de funcţia de conformitate:

Art. 77: Abordări interne pentru calcularea cerinţelor de fonduri proprii

(1)Autorităţile competente încurajează instituţiile care sunt semnificative ţinând seama de dimensiunea, organizarea internă şi natura, amploarea şi complexitatea activităţilor lor să dezvolte o capacitate internă de evaluare a riscului de credit şi să utilizeze mai frecvent abordarea bazată pe modele interne de rating pentru calcularea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de credit, în cazul în care expunerile lor sunt semnificative în termeni absoluţi şi în cazul în care au, în acelaşi timp, un număr mare de contrapartide semnificative. Prezentul articol nu aduc atingere îndeplinirii criteriilor prevăzute în partea a treia titlul I capitolul 3 secţiunea 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(3)Autorităţile competente încurajează instituţiile, ţinând seama de dimensiunea lor şi de organizarea lor internă, precum şi de natura, amploarea şi complexitatea activităţilor acestora să dezvolte o capacitate internă de evaluare a riscului de piaţă şi să utilizeze mai frecvent modele interne de calculare a cerinţelor de fonduri proprii pentru portofoliile cuprinzând poziţiile din portofoliul de tranzacţionare, împreună cu modele interne de calculare a cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare în cazul în care expunerile acestora faţă de riscul de nerambursare sunt semnificative în termeni absoluţi şi în cazul în care au un număr mare de poziţii semnificative pe instrumente de datorie sau de capital tranzacţionate ale unor emitenţi diferiţi.

(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a defini conceptul de «expuneri faţă de riscul de nerambursare care sunt semnificative în termeni absoluţi», menţionat la alineatul (3) primul paragraf, şi pragurile pentru numerele mari de contrapărţi semnificative şi poziţii pe instrumente de datorie sau de capital tranzacţionate ale unor emitenţi diferiţi.

Art. 78: Analiza comparativă în scopuri de supraveghere a abordărilor privind calcularea cerinţelor de fonduri proprii

(1)Autorităţile competente se asigură de toate elementele următoare:

b)că instituţiile care utilizează abordarea standardizată alternativă prevăzută în partea a treia titlul IV capitolul 1a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 transmit rezultatele calculelor pentru expunerile sau poziţiile lor care sunt incluse în portofoliile de referinţă, cu condiţia ca dimensiunea operaţiunilor bilanţiere şi extrabilanţiere care prezintă un risc de piaţă ale instituţiilor să fie mai mare sau egală cu 500 de milioane EUR în conformitate cu articolul 325a alineatul (1) litera (b) din respectivul regulament;

c)că instituţiile cărora li se permite să utilizeze abordări interne în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi instituţiile relevante care aplică abordarea standardizată în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 din regulamentul respectiv transmit rezultatele calculelor abordărilor utilizate în scopul determinării cuantumului pierderilor de credit aşteptate pentru expunerile sau poziţiile lor care sunt incluse în portofoliile de referinţă în cazul în care este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:

Instituţiile transmit rezultatele calculelor lor menţionate la primul paragraf, împreună cu o explicaţie a metodologiilor utilizate pentru a produce aceste rezultate şi orice informaţii calitative, astfel cum sunt solicitate de ABE, care pot explica impactul acestor calcule asupra cerinţelor de fonduri proprii. Respectivele rezultate se transmit autorităţilor competente cel puţin o dată pe an. ABE poate desfăşura un exerciţiu de analiză comparativă în scopuri de supraveghere o dată la doi ani pentru fiecare abordare menţionată la primul paragraf după ce exerciţiul respectiv a fost derulat de cinci ori pentru fiecare abordare în parte.

(2)Autorităţile competente asigură faptul că instituţiile transmit autorităţilor competente şi ABE rezultatele calculelor menţionate la alineatul (1) în conformitate cu modelul dezvoltat de ABE în conformitate cu alineatul (8). În cazul în care autorităţile competente aleg să dezvolte portofolii specifice, acest lucru are loc în consultare cu ABE şi se asigură faptul că instituţiile raportează rezultatele calculelor separat de rezultatele calculelor pentru portofoliile ABE.

(3)Autorităţile competente monitorizează, pe baza informaţiilor transmise de instituţii în conformitate cu alineatul (1), diferitele valori ale expunerilor ponderate la risc sau ale cerinţelor de fonduri proprii, după caz, pentru expunerile sau tranzacţiile din portofoliul de referinţă care rezultă din abordările instituţiilor respective. Autorităţile competente realizează o evaluare a calităţii abordărilor respective, cel puţin cu aceeaşi frecvenţă ca cea a exerciţiului ABE menţionat la alineatul (1) al doilea paragraf, acordând o atenţie deosebită:

(4)În cazul în care anumite instituţii prezintă discrepanţe semnificative faţă de majoritatea instituţiilor omoloage sau în cazul în care există puţine elemente comune în metodele utilizate, ceea ce conduce la rezultate foarte variate, autorităţile competente investighează motivele acestui fapt şi, dacă se poate stabili în mod clar că metoda unei instituţii duce la o subestimare a cerinţelor de fonduri proprii care nu poate fi atribuită diferenţelor în materie de riscuri ale expunerilor sau poziţiilor aferente, adoptă măsurile corective necesare.

(7)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:

(8)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza:

c)lista instituţiilor relevante menţionate la alineatul (1) litera (c).

Art. 79: Riscul de credit şi riscul de contrapartidă

(b)instituţiile au metodologii interne care le permit să evalueze riscul de credit al expunerilor faţă de debitori individuali, titluri de valoare sau poziţiile din securitizare, precum şi riscul de credit la nivelul portofoliului. În special, metodologiile interne nu trebuie să se bazeze exclusiv sau în mod mecanic pe ratinguri de credit externe. În cazul în care cerinţele de fonduri proprii se bazează pe o evaluare a unei instituţii externe de evaluare a creditului (ECAI, External Credit Assessment Institution) sau pe faptul că o expunere este neevaluată, acest lucru nu scuteşte instituţiile de a lua în considerare şi alte informaţii relevante pentru a îşi evalua modul de repartizare a capitalului intern;

Art. 81: Riscul de concentrare

Autorităţile competente se asigură că riscul de concentrare care rezultă din expunerile faţă de fiecare contraparte, inclusiv faţă de contrapărţile centrale, grupurile de contrapărţi aflate în legătură şi contrapărţile din acelaşi sector economic, aceeaşi regiune geografică sau care desfăşoară aceeaşi activitate sau furnizează aceeaşi marfă, ori care rezultă din aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit, inclusiv, în special, riscurile aferente expunerilor indirecte mari din credite, de exemplu, faţă de un singur emitent de garanţii reale, este abordat şi controlat, inclusiv prin intermediul unor politici şi proceduri scrise. În cazul criptoactivelor fără un emitent identificabil, riscul de concentrare este evaluat din perspectiva expunerii la criptoactive cu caracteristici similare.

Autorităţile competente evaluează şi monitorizează evoluţiile practicilor instituţiilor în ceea ce priveşte gestionarea riscului de concentrare rezultat pentru acestea din expunerile faţă de contrapărţi centrale, inclusiv planurile elaborate în conformitate cu articolul 76 alineatul (2) al cincilea paragraf din prezenta directivă, precum şi progresele înregistrate în ceea ce priveşte adaptarea modelelor lor de afaceri la dispoziţiile prevăzute la articolul 7a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

Art. 82: Riscul din securitizare

Art. 83: Riscul de piaţă

(3)Capitalul intern trebuie să fie adecvat la riscurile de piaţă importante care nu sunt supuse unei cerinţe de fonduri proprii.

Instituţiile care, la calcularea cerinţelor de fonduri proprii pentru riscul de poziţie în conformitate cu partea a treia titlul IV capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, şi-au compensat poziţiile pe una sau mai multe dintre acţiunile care compun un indice bursier cu una sau mai multe poziţii pe contractul futures pe indici bursieri sau un alt instrument derivat bazat pe indici bursieri au un capital intern adecvat pentru a acoperi riscul de bază de pierderi cauzate de faptul că valoarea contractului futures sau a unui alt instrument derivat nu evoluează în deplină concordanţă cu valoarea acţiunilor constituente; de asemenea, instituţiile deţin un astfel de capital intern corespunzător atunci când deţin poziţii opuse pe contracte futures privind indici bursieri care nu sunt identice în ceea ce priveşte fie scadenţa ori structura lor, fie ambele.

Art. 84: Riscul de rată a dobânzii rezultat din activităţi din afara portofoliului de tranzacţionare

(5)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica, în sensul prezentului articol, o metodologie standardizată pe care instituţiile o pot utiliza în vederea evaluării riscurilor menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, inclusiv o metodologie standardizată simplificată pentru instituţiile mici şi de complexitate redusă, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 145 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care să fie cel puţin la fel de conservatoare ca metodologia standardizată.

(6)ABE emite orientări pentru a preciza criteriile pentru:

Art. 85: Riscul operaţional

(1)Autorităţile competente se asigură că instituţiile pun în aplicare politici şi proceduri pentru evaluarea şi gestionarea expunerilor la riscul operaţional, inclusiv la riscurile care decurg din acordurile de externalizare şi din expunerile directe şi indirecte la criptoactive şi la prestatorii de servicii de criptoactive, precum şi pentru acoperirea evenimentelor cu frecvenţă redusă, dar extrem de grave. Instituţiile stabilesc ce anume constituie risc operaţional în sensul politicilor şi procedurilor respective.

(2)Autorităţile competente se asigură că instituţiile dispun de politici şi planuri adecvate de intervenţie şi de continuitate a activităţii, inclusiv de politici şi planuri de continuitate a activităţii TIC şi de planuri de răspuns şi de recuperare în domeniul TIC pentru tehnologia pe care o utilizează pentru comunicarea informaţiilor şi că aceste planuri sunt elaborate, gestionate şi testate în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (UE) 2022/2554, pentru a le permite instituţiilor să îşi continue activitatea în caz de întrerupere gravă a activităţii şi să limiteze pierderile suportate ca urmare a unei astfel de întreruperi.

Art. 86: Riscul de lichiditate

(1)Autorităţile competente se asigură că instituţiile au strategii, politici, procese şi sisteme robuste de identificare, măsurare, gestionare şi monitorizare a riscului de lichiditate în cadrul unui număr corespunzător de termene, inclusiv pe parcursul zilei (intra-day), astfel încât să se asigure că instituţiile menţin rate adecvate de amortizoare de lichidităţi. Respectivele strategii, politici, procese şi sisteme sunt ajustate în funcţie de liniile de activitate, monede, sucursale şi entităţi juridice şi includ mecanisme corespunzătoare de alocare pentru costurile de lichiditate, beneficii şi riscuri.

(3)Autorităţile competente se asigură că instituţiile, ţinând seama de natura, amploarea şi complexitatea activităţilor acestora, dispun de profiluri de risc de lichiditate care respectă şi nu depăşesc nivelul stabilit pentru un sistem robust şi care funcţionează adecvat.

(5)Autorităţile competente se asigură că instituţiile fac distincţie între activele gajate şi cele negrevate disponibile în orice moment, în special în situaţii de urgenţă. De asemenea, acestea se asigură că instituţiile iau în considerare entitatea juridică în care se află activele, ţara în care activele sunt înregistrate legal fie într-un registru, fie într-un cont, precum şi eligibilitatea acestora şi monitorizează modul în care activele pot fi mobilizate prompt.

(8)Autorităţile competente se asigură că instituţiile au în vedere scenarii alternative privind poziţiile de lichiditate şi factorii de diminuare a riscurilor şi că reexaminează ipotezele care stau la baza deciziilor privind poziţia de finanţare cel puţin o dată pe an. În acest sens, scenariile alternative trebuie să vizeze în special elementele extrabilanţiere şi alte datorii contingente, inclusiv cele ale entităţilor special constituite în scopul securitizării (SSPE, Securitisation Special Purpose Entities) sau ale altor entităţi speciale, menţionate în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în raport cu care instituţia acţionează ca sponsor sau oferă un sprijin semnificativ sub formă de lichidităţi.

(11)Autorităţile competente se asigură că instituţiile dispun de planuri de redresare privind lichiditatea care stabilesc strategii adecvate şi măsuri de punere în aplicare corespunzătoare pentru a rezolva problema eventualei lipse de lichidităţi, inclusiv în ceea ce priveşte sucursalele stabilite într-un alt stat membru. Autorităţile competente se asigură că planurile respective sunt testate de instituţii cel puţin o dată pe an, actualizate pe baza rezultatelor scenariilor alternative menţionate la alineatul (8), raportate conducerii superioare şi aprobate de aceasta, astfel încât politicile şi procesele interne să poată fi ajustate în consecinţă. Instituţiile iau măsurile operaţionale necesare în avans pentru a se asigura că planurile de redresare privind lichiditatea pot fi puse în aplicare imediat. Printre aceste măsuri operaţionale se numără asigurarea disponibilităţii imediate a garanţiilor pentru finanţare de la banca centrală. Aceasta include asigurarea disponibilităţii garanţiei în moneda unui alt stat membru, dacă este cazul, sau în moneda unei ţări terţe faţă de care instituţia are expuneri şi, dacă este necesar din punct de vedere operaţional, pe teritoriul unui stat membru gazdă sau al unei ţări terţe faţă de moneda căreia are expuneri.

Art. 87: Riscul efectului de levier excesiv

(2)Autorităţile competente se asigură că instituţiile tratează cu precauţie problema riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, ţinând cont de creşterile potenţiale ale riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier cauzate de reducerea fondurilor proprii ale instituţiei prin pierderi anticipate sau realizate, în funcţie de normele contabile aplicabile. În acest scop, instituţiile trebuie să poată face faţă la diferite situaţii de criză din punctul de vedere al riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier.

Art. 87^a: Riscuri de mediu, sociale şi de guvernanţă

(3)Autorităţile competente se asigură că instituţiile îşi testează rezilienţa la efectele negative pe termen lung ale factorilor ESG, atât în cadrul scenariului de referinţă, cât şi al scenariilor nefavorabile într-un interval de timp dat, începând cu factorii legaţi de climă. În ceea ce priveşte o astfel de testare a rezilienţei, autorităţile competente se asigură că instituţiile includ o serie de scenarii ESG care să reflecte impactul potenţial al schimbărilor de mediu şi sociale şi al politicilor publice conexe asupra mediului de afaceri pe termen lung. Autorităţile competente se asigură că, în procesul de testare a rezilienţei, instituţiile utilizează scenarii credibile, bazate pe scenariile elaborate de organizaţiile internaţionale.

(4)Autorităţile competente evaluează şi monitorizează evoluţia practicilor instituţiilor în ceea ce priveşte strategiile lor de ESG şi administrarea riscurilor, inclusiv planurile care cuprind ţinte cuantificabile şi procese pentru monitorizarea şi abordarea riscurilor ESG apărute pe termen scurt, mediu şi lung, planuri care urmează să fie elaborate în conformitate cu articolul 76 alineatul (2). Respectiva evaluare ţine seama de oferta de produse legate de durabilitate a instituţiilor, de politicile lor de finanţare a tranziţiei, de politicile conexe de iniţiere a împrumuturilor şi de ţintele şi limitele legate de ESG. Autorităţile competente evaluează soliditatea planurilor respective în cadrul procesului de supraveghere şi evaluare.

(5)Până la 10 ianuarie 2026, ABE emite ghiduri în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 pentru a preciza:

b)conţinutul planurilor care urmează să fie elaborate în conformitate cu articolul 76 alineatul (2), care include termene specifice şi ţinte şi obiective intermediare cuantificabile pentru a monitoriza şi a aborda riscurile financiare care decurg din factorii ESG, inclusiv cele care decurg din procesul de ajustare şi tendinţele de tranziţie în contextul obiectivelor de reglementare şi al actelor juridice relevante ale Uniunii şi ale statelor membre în ceea ce priveşte factorii ESG, în special obiectivul de a realiza neutralitatea climatică, precum şi, acolo unde este relevant pentru instituţiile active la nivel internaţional, obiectivele juridice şi de reglementare ale ţărilor terţe;

d)criteriile de stabilire a scenariilor menţionate la alineatul (3), inclusiv parametrii şi ipotezele care trebuie utilizate în fiecare dintre scenarii, riscurile specifice şi intervalele de timp.

Dacă este cazul, metodologiile şi ipotezele care stau la baza ţintelor, angajamentelor şi deciziilor strategice comunicate public prin intermediul conţinutului planurilor menţionate la articolul 19a sau 29a din Directiva 2013/34/UE sau al altor cadre relevante de comunicare publică şi de diligenţă necesară sunt în concordanţă cu criteriile, metodologiile şi ţintele menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat, precum şi cu ipotezele şi angajamentele incluse în planurile respective.

Subsecţiunea 3:Guvernanţa

Art. 88: Principii de guvernanţă

(1)Statele membre se asigură că organul de conducere defineşte, supraveghează şi este responsabil pentru punerea în aplicare a unor principii de guvernanţă care să asigure administrarea eficientă şi prudentă a instituţiei, inclusiv separarea responsabilităţilor în cadrul organizaţiei şi prevenirea conflictelor de interese.

(2)Statele membre se asigură că instituţiile care sunt semnificative din punctul de vedere al dimensiunii şi al organizării interne, precum şi al naturii, amplorii şi complexităţii activităţilor lor înfiinţează un comitet de numire compus din membri ai organului de conducere care nu îndeplinesc nicio funcţie executivă în instituţia respectivă.

a)identifică şi recomandă candidaţi pentru ocuparea poziţiilor libere în cadrul organului de conducere, spre aprobare de către organul de conducere sau de către adunarea generală, evaluează echilibrul de cunoştinţe, competenţe, diversitate şi experienţă în cadrul organului de conducere şi pregăteşte o descriere a rolurilor şi a capacităţilor în vederea numirii într-o anumită poziţie şi evaluează aşteptările în ceea ce priveşte timpul alocat în acest sens;

d)examinează periodic politica organului de conducere în ceea ce priveşte selecţia şi numirea membrilor conducerii superioare şi face recomandări organului de conducere.

(3)Fără a aduce atingere responsabilităţii colective generale a organului de conducere, statele membre se asigură că instituţiile întocmesc, menţin şi actualizează declaraţii individuale în care sunt prezentate rolurile şi atribuţiile tuturor membrilor organului de conducere în funcţia sa de conducere, ale conducerii superioare şi ale persoanelor care deţin funcţii-cheie, precum şi un document privind atribuţiile conferite, incluzând detalii privind liniile de raportare, privind liniile de responsabilitate, precum şi privind persoanele care fac parte din cadrul de administrare a activităţii menţionat la articolul 74 alineatul (1) şi privind atribuţiile acestora.

Art. 89: Raportarea pentru fiecare ţară în parte

(1)De la 1 ianuarie 2015, statele membre solicită fiecărei instituţii să comunice anual, defalcat pentru fiecare stat membru şi pentru fiecare ţară terţă în care a înfiinţat o sucursală, următoarele informaţii pe bază consolidată pentru exerciţiul financiar:

(3)Până la 1 iulie 2014 toate instituţiile globale de importanţă sistemică autorizate în Uniune, astfel cum au fost identificate la nivel internaţional, transmit Comisiei informaţiile menţionate la alineatul (1) literele (d), (e) şi (f) pe bază de confidenţialitate de către. Comisia, după consultarea ABE, AEAPO şi AEVMP, după caz, desfăşoară o evaluare generală în legătură cu potenţialele consecinţe economice negative ale publicării unor astfel de informaţii, inclusiv impactul asupra competitivităţii, disponibilitatea investiţiilor şi a creditelor şi stabilitatea sistemului financiar. Până la 31 decembrie 2014, Comisia îşi prezintă raportul Parlamentului European şi Consiliului.

(6)Până la 1 ianuarie 2021, Comisia, după ce se consultă cu ABE, EIOPA şi ESMA, analizează dacă informaţiile menţionate la literele (a)-(f) de la alineatul (1) sunt încă adecvate, ţinând seama totodată de evaluările de impact anterioare, de acordurile internaţionale şi de evoluţiile legislative din Uniune, precum şi dacă la alineatul (1) pot fi adăugate alte cereri de informaţii relevante.

Art. 91: Organul de conducere şi evaluarea adecvării

(1)Instituţiile şi societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte cărora li s-a acordat aprobarea în conformitate cu articolul 21a alineatul (1), (denumite în continuare «entităţile») au responsabilitatea principală de a se asigura că membrii organului de conducere au în orice moment o reputaţie suficient de bună, acţionează cu onestitate, integritate şi pe baza unei gândiri independente, posedă suficiente cunoştinţe, competenţe şi experienţă pentru a-şi exercita atribuţiile şi îndeplinesc criteriile şi cerinţele prevăzute la alineatele (2)-(6) de la prezentul articol, cu excepţia administratorilor temporari numiţi de autorităţile competente în temeiul articolului 29 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE şi a administratorilor speciali numiţi de autorităţile de rezoluţie în temeiul articolului 35 alineatul (1) din respectiva directivă. Absenţa unei condamnări penale sau a unei urmăriri penale în curs pentru o infracţiune nu este suficientă în sine pentru a îndeplini cerinţa de a avea o bună reputaţie şi de a acţiona cu onestitate şi integritate.

(1¹)Entităţile se asigură că membrii organului de conducere îndeplinesc în orice moment criteriile şi cerinţele prevăzute la alineatele (2)-(6) şi evaluează adecvarea membrilor organului de conducere ţinând seama de aşteptările în materie de supraveghere, înainte ca aceştia să-şi preia funcţiile şi periodic, astfel cum se prevede în actele cu putere de lege şi reglementările aplicabile, în orientările şi politicile interne privind adecvarea.

Cu toate acestea, în cazul în care majoritatea membrilor organului de conducere urmează să fie înlocuiţi în acelaşi timp cu membri nou-numiţi, iar aplicarea primului paragraf ar conduce la o situaţie în care evaluarea adecvării noilor membri ar urma să fie efectuată de membrii aflaţi la sfârşit de mandat, statele membre pot permite ca evaluarea să aibă loc după ce membrii nou-numiţi şi-au preluat funcţiile. Atunci când depune cererea la autoritatea competentă, în conformitate cu alineatul (1f), entitatea confirmă, de asemenea, existenţa condiţiilor respective.

(1²)În cazul în care entităţile conchid, pe baza evaluării interne a adecvării menţionate la alineatul (1a), că membrul sau membrul potenţial în cauză nu îndeplineşte criteriile şi cerinţele prevăzute la alineatul (1), entităţile:

(1⁴)Statele membre se asigură că, cel puţin pentru următoarele entităţi, autoritatea competentă primeşte o cerere privind adecvarea fără întârzieri nejustificate şi de îndată ce există intenţia clară de a numi un membru al organului de conducere în funcţia sa de conducere sau preşedintele organului de conducere în funcţia sa de supraveghere şi, în orice caz, cel târziu cu 30 de zile lucrătoare înainte ca membrii potenţiali să îşi preia funcţia:

(1⁵)Cererea privind adecvarea menţionată la alineatul (1d) este însoţită de:

f)indicarea datei numirii şi a datei la care atribuţiile vor fi preluate efectiv.

(1⁶)Statele membre se asigură că autorităţile competente evaluează dacă membrii organului de conducere îndeplinesc în orice moment criteriile şi cerinţele prevăzute la alineatele (2)-(6). Entităţile furnizează autorităţii competente, prin mijloacele stabilite de această autoritate, cererea privind adecvarea şi orice alte informaţii necesare pentru evaluarea adecvării membrilor organului lor de conducere.

(1⁸)În cazul în care membrii organului de conducere nu îndeplinesc în orice moment criteriile şi cerinţele prevăzute la alineatele (2)-(6), statele membre se asigură că autorităţile competente dispun de competenţele necesare:

c)pentru a le impune entităţilor în cauză să ia măsurile suplimentare necesare pentru a se asigura că membrii respectivi sunt sau devin adecvaţi pentru funcţia în cauză.

(1⁹)Autorităţile competente pot solicita autorităţii responsabile cu supravegherea combaterii spălării banilor sau a finanţării terorismului în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849 să consulte, în contextul verificărilor lor şi în funcţie de riscuri, informaţiile relevante referitoare la membrii organului de conducere. Autorităţile competente pot solicita, de asemenea, accesul la baza de date centrală CSB/CFT menţionată în Regulamentul (UE) 2024/1620 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*19). Autoritatea pentru Combaterea Spălării Banilor şi a Finanţării Terorismului instituită prin respectivul regulament (denumită în continuare «Autoritatea pentru Combaterea Spălării Banilor şi a Finanţării Terorismului») decide dacă acordă sau nu un astfel de acces.

(2¹)Fiecare membru al organului de conducere are o bună reputaţie şi acţionează cu onestitate, integritate şi pe baza unei gândiri independente pentru a evalua şi contesta în mod eficace deciziile organului de conducere atunci când este necesar şi pentru a supraveghea şi monitoriza în mod eficace procesul decizional în materie de conducere. Calitatea de membru al organului de conducere al unei instituţii de credit afiliate în mod permanent unui organism central nu constituie în sine un obstacol în calea acţionării pe baza unei gândiri independente.

(3)Numărul de funcţii de conducere pe care le poate deţine simultan un membru al organului de conducere se stabileşte în funcţie de circumstanţele specifice şi de natura, amploarea şi complexitatea activităţilor entităţii. Cu excepţia cazului în care membrii organului de conducere reprezintă interesele unui stat membru, membrii organului de conducere al unei entităţi care este semnificativă din punctul de vedere al dimensiunii şi al organizării sale interne, precum şi al naturii, obiectului şi complexităţii activităţilor sale deţin simultan, începând cu 1 iulie 2014, cel mult una dintre următoarele combinaţii de funcţii de conducere:

(4)În sensul alineatului (3), următoarele sunt considerate ca fiind o singură funcţie de conducere:

b)funcţiile de conducere executive sau neexecutive deţinute în oricare dintre următoarele:

(10)În sensul prezentului articol şi al articolului 91a, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru entităţile enumerate la alineatul (1d) de la prezentul articol pentru a detalia conţinutul minim al chestionarului privind adecvarea, al curricula vitae şi al evaluării interne a adecvării care trebuie transmise autorităţilor competente în vederea efectuării evaluării adecvării menţionate la alineatul (1f) de la prezentul articol şi la articolul 91a alineatul (5).

(11)Până la 10 iulie 2026, ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, în legătură cu următoarele:

(12)Până la 31 decembrie 2029, ABE, în strânsă cooperare cu BCE, examinează aplicarea alineatelor (1d)-(1j) şi eficacitatea acestora în asigurarea faptului că respectivul cadru în materie de evaluare a adecvării este adecvat scopului şi raportează cu privire la aceste aspecte, ţinând seama de principiul proporţionalităţii. ABE transmite raportul respectiv Parlamentului European şi Consiliului. Pe baza raportului respectiv, Comisia prezintă o propunere legislativă, dacă este cazul.

Art. 91^a: Persoane care deţin funcţii-cheie şi evaluarea adecvării

(1)Entităţile menţionate la articolul 91 alineatul (1) au responsabilitatea principală de a se asigura că persoanele care deţin funcţii-cheie au în orice moment o reputaţie suficient de bună, acţionează cu onestitate şi integritate şi au suficiente cunoştinţe, competenţe şi experienţă pentru îndeplinirea sarcinilor lor. Absenţa unei condamnări penale sau a unei urmăriri penale în curs pentru o infracţiune nu este suficientă în sine pentru a îndeplini cerinţa de a avea o bună reputaţie şi de a acţiona cu onestitate şi integritate.

(3)În cazul în care entităţile conchid, pe baza evaluării interne a adecvării menţionate la alineatul (2), că o persoană nu îndeplineşte criteriile şi cerinţele prevăzute la alineatul (1), entităţile:

(5)Statele membre se asigură că autorităţile competente evaluează îndeplinirea în orice moment de către coordonatorii funcţiilor de control intern şi directorul financiar a criteriilor şi cerinţelor prevăzute la alineatul (1) în cazul în care respectivii coordonatori ai funcţiilor de control intern sau respectivul director financiar sunt numiţi în funcţii cel puţin în următoarele entităţi:

(6)În cazul în care coordonatorii funcţiilor de control intern şi directorul financiar nu îndeplinesc în orice moment criteriile şi cerinţele prevăzute la alineatul (1), statele membre se asigură că autorităţile competente dispun de competenţele necesare:

c)pentru a le impune entităţilor în cauză să ia măsurile suplimentare necesare pentru a se asigura că coordonatorii funcţiilor de control intern sau directorul financiar respectivi sunt sau devin adecvaţi pentru funcţia în cauză.

(7)Autorităţile competente pot solicita autorităţii responsabile cu supravegherea combaterii spălării banilor sau a finanţării terorismului în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849 să consulte, în contextul verificărilor lor şi în funcţie de riscuri, informaţiile relevante referitoare la coordonatorii funcţiilor de control intern şi la directorul financiar. Autorităţile competente pot solicita, de asemenea, accesul la baza de date centrală CSB/CFT menţionată în Regulamentul (UE) 2024/1620. Autoritatea pentru Combaterea Spălării Banilor şi a Finanţării Terorismului decide dacă acordă sau nu un astfel de acces.

(8)Până la 10 iulie 2026, ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, în legătură cu următoarele:

Art. 92: Politici de remunerare

(2)Statele membre se asigură că, la stabilirea şi aplicarea politicilor privind remuneraţia totală, inclusiv salariile şi beneficiile discreţionare de tipul pensiilor, pentru categoriile de personal ale căror activităţi profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituţiei, instituţiile respectă următoarele cerinţe într-un mod adecvat în raport cu dimensiunea şi organizarea lor internă, precum şi cu natura, amploarea şi complexitatea activităţilor lor:

g)politica de remunerare, care ţine cont de criteriile naţionale de stabilire a salariilor, face o distincţie clară între criteriile de stabilire:

(3)În sensul alineatului (2), categoriile de personal ale căror activităţi profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituţiei includ cel puţin:

c)membrii personalului îndreptăţiţi la remuneraţii semnificative în exerciţiul financiar precedent, cu condiţia ca următoarele condiţii să fie îndeplinite:

Art. 93: Instituţiile care beneficiază de o intervenţie guvernamentală

Art. 94: Elementele variabile ale remuneraţiei

(1)Pentru elementele variabile ale remuneraţiei, pe lângă principiile prevăzute la articolul 92 alineatul (2) şi în aceleaşi condiţii, se aplică următoarele:

g)instituţiile stabilesc raporturile adecvate dintre componenta fixă şi componenta variabilă ale remuneraţiei totale, pentru care se aplică următoarele principii:

- instituţia informează fără întârziere autoritatea competentă în legătură cu recomandarea adresată acţionarilor, proprietarilor sau asociaţilor săi, inclusiv în legătură cu rata maximă majorată propusă şi motivele care au stat la baza acesteia şi are capacitatea de a demonstra autorităţii competente că rata majorată propusă nu intră în conflict cu obligaţiile instituţiei în temeiul prezentei directive şi al Regulamentului (UE) nr. 575/2013, luând în considerare în special obligaţiile privind fondurile proprii ale instituţiei.

- instituţia informează fără întârziere autoritatea competentă în legătură cu deciziile luate de acţionarii, proprietarii sau asociaţii săi, inclusiv în legătură cu eventuala rată maximă majorată aprobată în conformitate cu primul paragraful de la prezentul punct, iar autorităţile competente utilizează informaţia primită pentru a compara practicile instituţiilor în această privinţă. Autorităţile competente transmit ABE informaţiile respective, iar ABE le publică la nivel agregat pentru fiecare stat membru de origine, într-un format de raportare comun. ABE poate elabora linii directoare pentru a facilita punerea în aplicare a prezentei liniuţe şi pentru a asigura coerenţa informaţiilor colectate.

l)o parte substanţială, dar în orice caz cel puţin 50 % din orice remuneraţie variabilă trebuie să fie reprezentată de o combinaţie echilibrată între următoarele elemente:

Instrumentele menţionate la prezentul punct fac obiectul unei politici de conservare adecvate proiectate să alinieze stimulentele cu interesele pe termen lung ale instituţiei. Statele membre sau autorităţile competente ale acestora pot impune restricţii cu privire la tipul acestor instrumente şi la caracteristicile lor sau pot interzice utilizarea anumitor instrumente, după caz. Acest principiu se aplică atât părţii componentei de remuneraţie variabilă care este reportată în conformitate cu litera (m), cât şi părţii componentei de remuneraţie variabilă care nu este reportată;

m)o parte substanţială, şi în orice caz de cel puţin 40 %, din componenta de remuneraţie variabilă este reportată pentru o perioadă de cel puţin patru până la cinci ani şi este în concordanţă cu natura activităţii, riscurile aferente acesteia şi activităţile membrului personalului în cauză. Pentru membrii organului de conducere şi ai conducerii superioare a instituţiilor care sunt semnificative din punctul de vedere al dimensiunii, al organizării interne şi al naturii, amplorii şi complexităţii activităţilor lor, perioada de amânare nu ar trebui să fie mai mică de cinci ani.

n)remuneraţia variabilă, inclusiv partea reportată, este plătită sau se dobândeşte numai dacă poate fi susţinută în conformitate cu situaţia financiară a instituţiei în ansamblu şi dacă se justifică pe baza performanţei instituţiei, a unităţii de afaceri în care se desfăşoară activitatea şi a angajatului în cauză.

o)politica de pensii este aliniată la strategia de afaceri, obiectivele, valorile şi interesele pe termen lung ale instituţiei.

În cazul în care angajatul încetează, din proprie voinţă, raporturile contractuale cu instituţia înainte de a se pensiona, beneficiile discreţionare de tipul pensiilor se reţin de instituţie timp de cinci ani sub forma instrumentelor menţionate la litera (l). În cazul în care un angajat ajunge la vârsta de pensionare, beneficiile discreţionare de tipul pensiilor sunt plătite angajatului în cauză sub forma instrumentelor menţionate la litera (l), care sunt supuse unei perioade de reţinere de cinci ani;

(2)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru specificarea claselor de instrumente care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul (1) litera (l) punctul (ii).

c)alte categorii de personal, care nu sunt menţionate în mod expres la articolul 92 alineatul (3), ale căror activităţi profesionale exercită asupra profilului de risc al instituţiei un impact la fel de semnificativ ca cel al categoriilor de personal menţionate la articolul 92 alineatul (3).

Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. În ceea ce priveşte standardele tehnice de reglementare aplicabile firmelor de investiţii, împuternicirea prevăzută la articolul 94 alineatul (2) din prezenta directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European şi a Consiliului (^*3), se aplică în continuare până la 26 iunie 2021.

(3)Prin derogare de la alineatul (1), cerinţele enunţate la alineatul (1) literele (l) şi (m) şi la alineatul (1) litera (o) al doilea paragraf din respectivul alineat nu se aplică:

(4)Prin derogare de la alineatul (3) litera (a), un stat membru poate reduce sau majora pragul indicat la litera respectivă, cu condiţia ca:

Art. 95: Comitetul de remunerare

(1)Autorităţile competente se asigură că instituţiile semnificative din punctul de vedere al dimensiunii, al organizării interne şi al naturii, amplorii şi complexităţii activităţilor lor înfiinţează un comitet de remunerare. Comitetul de remunerare se constituie într-un mod care să îi permită să exercite o judecată competentă şi independentă cu privire la politicile şi practicile de remunerare şi la stimulentele create în vederea gestionării riscurilor, a administrării capitalului şi a lichidităţilor.

(2)Autorităţile competente se asigură că comitetul de remunerare răspunde de elaborarea deciziilor privind remunerarea, inclusiv a celor care au implicaţii asupra riscurilor şi asupra gestionării riscurilor instituţiei respective şi care trebuie luate de organul de conducere. Preşedintele şi membrii comitetului de remunerare sunt membri ai organului de conducere care nu deţin funcţii executive în cadrul instituţiei respective. Dacă legislaţia naţională prevede reprezentarea personalului în organul de conducere, comitetul de remunerare include unul sau mai mulţi reprezentanţi ai personalului. La elaborarea acestor decizii, comitetul de remunerare ţine seama de interesele pe termen lung ale acţionarilor, investitorilor şi altor părţi interesate în instituţie, precum şi de interesul public.

Secţiunea III:Procesul de supraveghere şi evaluare

Art. 97: Procesul de supraveghere şi evaluare

(1)Ţinând seama de criteriile tehnice stabilite la articolul 98, autorităţile competente analizează dispoziţiile, strategiile, procedurile şi mecanismele puse în aplicare de instituţii pentru a se conforma prevederilor prezentei directive şi Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi evaluează:

(4)Autorităţile competente stabilesc frecvenţa şi intensitatea analizei şi evaluării menţionate la alineatul (1), ţinând seama de mărimea, importanţa sistemică, natura, amploarea şi complexitatea activităţilor desfăşurate de instituţia în cauză, precum şi de principiul proporţionalităţii. Actualizarea analizei şi evaluării se face cel puţin o dată pe an în cazul instituţiilor care fac obiectul programului de supraveghere prudenţială menţionat la articolul 99 alineatul (2).

d)instituţiile-filiale menţionate la litera (c) de la prezentul paragraf îndeplinesc toate condiţiile următoare:

(4¹)Autorităţile competente pot ajusta metodologiile de aplicare a analizei şi a evaluării menţionate la alineatul (1) din prezentul articol pentru a lua în considerare instituţii cu profiluri de risc similare, cum ar fi modele de afaceri similare sau o situare geografică similară a expunerilor. Astfel de metodologii ajustate pot include valori de referinţă axate pe risc şi indicatori cantitativi, permit luarea în considerare în mod corespunzător a riscurilor specifice la care poate fi expusă fiecare instituţie în parte şi nu aduc atingere caracterului specific instituţiei al măsurilor impuse în conformitate cu articolul 104.

În cazul în care folosesc metodologii ajustate în temeiul prezentului alineat, autorităţile competente notifică ABE. ABE monitorizează practicile de supraveghere şi emite orientări, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, care să specifice modul în care sunt evaluate profilurile de risc similare în sensul prezentului alineat şi să asigure aplicarea coerentă şi proporţională a metodologiilor în Uniune care sunt adaptate pentru instituţii similare.

(6)În cazul în care o analiză, în special evaluarea cadrului de administrare, a modelului de afaceri sau a activităţilor unei instituţii, oferă autorităţilor competente motive întemeiate pentru a suspecta că, în legătură cu instituţia respectivă, are loc sau a avut loc o tentativă sau o activitate de spălare de bani sau de finanţare a terorismului sau că există un risc crescut în acest sens, autoritatea competentă informează imediat atât ABE, cât şi autoritatea sau organismul care supraveghează instituţia în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849 şi care are competenţa de a asigura respectarea acestei directive. În situaţia unui eventual risc crescut de spălare a banilor sau finanţare a terorismului, autoritatea competentă şi autoritatea sau organismul care supraveghează instituţia în conformitate cu Directiva (UE) 2015/849 şi care are competenţa de a asigura respectarea acestei directive cooperează şi transmit imediat ABE evaluarea lor comună. Autoritatea competentă ia, după caz, măsuri în conformitate cu prezenta directivă.

Art. 98: Criterii tehnice pentru procesul de supraveghere şi evaluare

(1)Pe lângă riscurile de credit, de piaţă şi operaţionale, analiza şi evaluarea efectuate de autorităţile competente în sensul articolului 97 includ cel puţin:

(2)În sensul alineatului (1) litera (e), autorităţile competente efectuează cu regularitate o evaluare detaliată a gestionării generale a riscurilor de lichiditate de către instituţii şi promovează elaborarea de metodologii interne solide. La realizarea analizelor respective, autorităţile competente au în vedere rolul jucat de instituţii pe pieţele financiare. Autorităţile competente dintr-un stat membru iau în considerare în mod corespunzător efectul potenţial al deciziilor lor asupra stabilităţii sistemului financiar din toate celelalte state membre în cauză.

(5)Analiza şi evaluarea efectuate de autorităţile competente includ expunerea instituţiilor la riscul de rată a dobânzii care decurge din activităţile lor din afara portofoliului de tranzacţionare.

b)dacă veniturile nete din dobânzi ale unei instituţii, astfel cum sunt menţionate la articolul 84 alineatul (1), suferă o scădere semnificativă ca urmare a unei variaţii bruşte şi neaşteptate a ratelor dobânzii, astfel cum este prevăzută în oricare dintre cele două scenarii de şoc în materie de supraveghere aplicate ratelor dobânzii.

În pofida celui de al doilea paragraf, autorităţile competente nu sunt obligate să exercite competenţe de supraveghere în cazul în care consideră, pe baza analizei şi a evaluării menţionate la prezentul alineat, că gestionarea de către instituţie a riscului de rată a dobânzii care rezultă din activităţi din afara portofoliului de tranzacţionare este adecvată şi că instituţia nu este expusă în mod excesiv la riscul de rată a dobânzii care rezultă din activităţile din afara portofoliului de tranzacţionare.

(5¹)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza, în sensul alineatului (5):

b)din perspectiva standardelor prudenţiale convenite la nivel internaţional, ipotezele comune în materie de modelare şi de parametri, cu excepţia ipotezelor comportamentale, de care instituţiile ţin seama în calculul valorii economice a capitalului propriu, astfel cum se menţionează la alineatul (5) al doilea paragraf litera (a), care se limitează la:

c)din perspectiva standardelor convenite la nivel internaţional, ipotezele comune în materie de modelare şi de parametri, cu excepţia ipotezelor comportamentale, de care instituţiile ţin seama în calculul veniturilor nete din dobânzi, astfel cum se menţionează la alineatul (5) al doilea paragraf litera (b), care se limitează la:

(6)Analiza şi evaluarea efectuate de autorităţile competente includ expunerea instituţiilor la riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, astfel cum este reflectat de indicatorii folosirii excesive a efectului de levier, inclusiv rata efectului de levier stabilită în conformitate cu articolul 429 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Pentru a stabili caracterul adecvat al ratei efectului de levier a instituţiilor şi al dispoziţiilor, strategiilor, procedurilor şi mecanismelor puse în aplicare de instituţii pentru administrarea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, autorităţile competente ţin seama de modelul de afaceri al instituţiilor respective.

(7)Analiza şi evaluarea efectuate de autorităţile competente includ acordurile de guvernanţă ale instituţiilor, cultura şi valorile lor corporative, precum şi capacitatea membrilor organului de conducere de a-şi exercita atribuţiile. La efectuarea analizei şi a evaluării respective, autorităţile competente au acces cel puţin la ordinile de zi şi documentele justificative ale reuniunilor organului de conducere şi ale comitetelor acestuia, precum şi la rezultatele evaluării interne sau externe a performanţelor organului de conducere.

(8)ABE evaluează eventuala includere a riscurilor de mediu, sociale şi de guvernanţă (riscuri ESG) în analiza şi evaluarea efectuate de autorităţile competente.

d)metodele şi instrumentele de analiză destinate evaluării impactului riscurilor ESG asupra creditării şi a activităţilor de intermediere financiară ale instituţiilor.

(9)Analiza şi evaluarea efectuate de autorităţile competente includ evaluarea proceselor instituţiilor de guvernanţă şi de administrare a riscurilor pentru abordarea riscurilor ESG, precum şi a expunerilor instituţiilor la riscurile ESG. Atunci când determină adecvarea proceselor şi expunerilor instituţiilor, autorităţile competente ţin seama de modelele de afaceri ale instituţiilor respective.

Art. 99: Programul de supraveghere prudenţială

(1)Autorităţile competente, cel puţin o dată pe an, adoptă un program de supraveghere prudenţială pentru instituţiile pe care le supraveghează. Programul ţine seama de procesul de supraveghere şi evaluare prevăzut la articolul 97. Acesta cuprinde următoarele:

(2)Programele de supraveghere prudenţială includ următoarele instituţii:

(3)Atunci când se consideră necesar, în conformitate cu articolul 97, se iau, în special, următoarele măsuri:

Art. 100: Testele de stres prudenţiale

(3)Instituţiile şi părţile terţe care acţionează în calitate de consultant faţă de instituţii în contextul exerciţiilor de simulare de criză se abţin de la desfăşurarea de activităţi care pot afecta simulările de criză, cum ar fi evaluarea comparativă, schimbul de informaţii între ele, înţelegeri privind comportamente comune sau optimizarea elementelor pe care le prezintă pentru simulările de criză. Fără a aduce atingere altor dispoziţii relevante prevăzute în prezenta directivă şi în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autorităţile competente deţin toate competenţele de colectare a informaţiilor şi de investigare care sunt necesare pentru detectarea activităţilor respective.

(4)ABE, EIOPA şi ESMA, prin intermediul Comitetului comun menţionat la articolul 54 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 şi (UE) nr. 1095/2010, elaborează ghiduri pentru a se asigura că în simulările de criză în cazul riscurilor ESG sunt integrate aspectele legate de consecvenţă, consideraţii pe termen lung şi standarde comune pentru metodologiile de evaluare. Comitetul comun publică respectivele ghiduri până la 10 ianuarie 2026. ABE, EIOPA şi ESMA analizează, prin intermediul Comitetului comun respectiv, modalităţile în care riscurile legate de aspectele sociale şi de guvernanţă pot fi integrate în simulările de criză.

Art. 101: Analiza continuă a permisiunii de a utiliza abordări interne

(1)Autorităţile competente analizează periodic, cel puţin o dată la trei ani, respectarea de către instituţii a cerinţelor referitoare la abordările care necesită permisiunea din partea autorităţilor competente înainte de utilizarea unor astfel de abordări pentru efectuarea calculului cerinţelor de fonduri proprii în conformitate cu partea a treia a Regulamentului (UE) nr. 575/2013. Acestea au în vedere în special modificările în activitatea unei instituţiei şi punerea în aplicare a acestor abordări în cazul produselor noi. În cazul în care sunt identificate deficienţe semnificative cu privire la acoperirea riscurilor de către o abordare internă a unei instituţii, autorităţile competente asigură că acestea sunt corectate sau să ia măsurile necesare pentru atenuarea consecinţelor acestora, inclusiv prin impunerea unor factori de multiplicare mai ridicaţi sau prin impunerea de majorări de capital sau prin luarea altor măsuri adecvate şi eficace.

(4)Dacă o instituţie a primit permisiunea de a aplica o abordare care necesită permisiunea din partea autorităţilor competente înainte de utilizarea unei astfel de abordări pentru calculul cerinţelor de fonduri proprii în conformitate cu partea a treia din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, însă nu mai îndeplineşte cerinţele referitoare la aplicarea respectivei abordări, autorităţile competente solicită instituţiei în cauză fie să demonstreze într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră satisfăcător că efectul neconformităţii este nesemnificativ atunci când abordarea se aplică în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013, fie să prezinte un plan de restabilire rapidă a conformităţii cu cerinţele şi să stabilească un termen limită pentru punerea în aplicare a acestuia. Autorităţile competente cer să se aducă îmbunătăţiri planului în cazul în care este puţin probabil ca acesta să aibă drept rezultat conformitatea deplină sau în cazul în care termenul este inadecvat. Dacă este puţin probabil ca instituţia să poată restabili conformitatea într-un termen adecvat, şi - după caz - nu a demonstrat în mod satisfăcător că efectul neconformităţii este nesemnificativ, permisiunea de a utiliza abordarea este anulată sau limitată la domeniile conforme sau la acele domenii pentru care conformitatea poate fi obţinută într-un termen adecvat.

(5)Pentru a promova consecvenţa şi robusteţea abordărilor interne în cadrul Uniunii, ABE analizează abordările interne din cadrul instituţiilor, inclusiv consecvenţa punerii în aplicare a definiţiei noţiunii de incapacitate de plată şi a modului în care instituţiile abordează riscuri sau expuneri similare.

Secţiunea IV:Măsuri şi competenţe de supraveghere

Art. 102: Măsuri de supraveghere

Art. 104: Competenţe de supraveghere

(1)În sensul articolului 97, al articolului 98 alineatele (1), (4), (5), (9) şi (10), al articolului 101 alineatul (4) şi al articolului 102 din prezenta directivă şi al aplicării Regulamentului (UE) nr. 575/2013, autorităţile competente au cel puţin următoarele competenţe:

m)de a le impune instituţiilor obligaţia să reducă riscurile care decurg, pe termen scurt, mediu şi lung, din factorii ESG, inclusiv pe cele care decurg din procesul de ajustare şi din tendinţele de tranziţie în contextul obiectivelor juridice şi de reglementare relevante ale Uniunii, ale statelor membre sau ale ţărilor terţe, prin ajustări ale strategiilor lor de afaceri, ale guvernanţei şi ale administrării riscurilor pentru care ar putea fi solicitată o consolidare a obiectivelor, a măsurilor şi a acţiunilor incluse în planurile lor care urmează să fie elaborate în conformitate cu articolul 76 alineatul (2);

(2)În sensul alineatului (1) litera (j), autorităţile competente pot impune instituţiilor cerinţe de raportare suplimentare sau o frecvenţă mai mare a raportării numai dacă cerinţa în cauză este adecvată şi proporţională în raport cu scopul în care sunt solicitate informaţiile, iar informaţiile solicitate nu sunt redundante.

Art. 104^a: Cerinţa de fonduri proprii suplimentare

(1)Autorităţile competente impun cerinţa de fonduri proprii suplimentare menţionată la articolul 104 alineatul (1) litera (a) în cazul în care, pe baza analizelor efectuate în conformitate cu articolele 97 şi 101, acestea stabilesc că instituţia respectivă se află în una dintre următoarele situaţii:

a)instituţia este expusă la riscuri sau la elemente de risc care fie nu sunt acoperite, fie nu sunt acoperite în mod suficient, astfel cum se specifică la alineatul (2) din prezentul articol, de cerinţele de fonduri proprii prevăzute în părţile a treia, a patra şi a şaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402 al Parlamentului European şi al Consiliului (*);

f)alte situaţii specifice instituţiei, despre care autoritatea competentă consideră că ridică probleme semnificative în materie de supraveghere.

(2)În sensul prezentului articol alineatul (1) litera (a), riscurile sau elementele de risc sunt considerate a nu fi acoperite deloc sau a nu fi acoperite suficient de cerinţele de fonduri proprii prevăzute în părţile a treia, a patra şi a şaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402 numai atunci când cuantumurile, tipurile şi distribuirea capitalului considerate adecvate de către autoritatea competentă, luând în considerare procesul de supraveghere a evaluării efectuate de instituţii în conformitate cu articolul 73 primul paragraf din prezenta directivă, sunt mai mari decât cerinţele de fonduri proprii prevăzute în părţile a treia, a patra şi a şaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402.

b)riscurile specifice instituţiei sau elementele unor astfel de riscuri care ar putea să fie subestimate în pofida respectării cerinţelor aplicabile prevăzute în părţile a treia, a patra şi a şaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402.

În măsura în care fac obiectul unor dispoziţii tranzitorii sau al unor clauze de păstrare a drepturilor obţinute prevăzute în prezenta directivă sau în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, riscurile sau elementele de risc nu sunt considerate riscuri sau elemente de risc care ar putea să fie subestimate în pofida respectării cerinţelor aplicabile prevăzute în părţile a treia, a patra şi a şaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402.

Riscul de rată a dobânzii care decurge din poziţiile din afara portofoliului de tranzacţionare poate fi considerat a fi semnificativ cel puţin în cazurile prevăzute la articolul 98 alineatul (5), cu excepţia cazului în care autorităţile competente ajung, efectuând analiza şi evaluarea, la concluzia că gestionarea de către instituţie a riscului de rată a dobânzii la care este expusă ca urmare a unor activităţi din afara portofoliului de tranzacţionare este adecvată şi că instituţia nu este expusă în mod excesiv la riscul de rată a dobânzii ca urmare a unor activităţi din afara portofoliului de tranzacţionare.

(3)În cazul în care sunt necesare fonduri proprii suplimentare pentru abordarea altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, care nu sunt acoperite suficient de articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autorităţile competente stabilesc nivelul fondurilor proprii suplimentare necesare în temeiul prezentului articol alineatul (1) litera (a) ca diferenţă între capitalul considerat adecvat în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol şi cerinţele de fonduri proprii relevante prevăzute în părţile a treia şi a patra din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402.

În cazul în care sunt necesare fonduri proprii suplimentare pentru abordarea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier care nu este acoperit suficient de articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autorităţile competente stabilesc nivelul fondurilor proprii suplimentare necesare în conformitate cu alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol ca diferenţa dintre capitalul considerat adecvat în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol, cu excepţia celui de al cincilea paragraf de la alineatul respectiv, şi cerinţele de fonduri proprii relevante prevăzute în părţile a treia şi a şaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(4)Instituţia îndeplineşte cerinţa de fonduri proprii suplimentare impusă de autoritatea competentă în temeiul articolului 104 alineatul (1) litera (a) pentru abordarea altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier cu fonduri proprii care îndeplinesc următoarele condiţii:

b)cel puţin trei sferturi din fondurile proprii de nivel 1 menţionate la litera (a) sunt constituite din fonduri proprii de nivel 1 de bază.

(5)Autoritatea competentă justifică în scris în mod corespunzător fiecărei instituţii decizia de a impune o cerinţă de fonduri proprii suplimentare în temeiul articolului 104 alineatul (1) litera (a), cel puţin prin descrierea clară a evaluării complete a elementelor menţionate la alineatele (1)-(4) de la prezentul articol. Respectiva justificare include, în cazul prevăzut la prezentul articol alineatul (1) litera (e), o expunere explicită a motivelor pentru care impunerea de orientări privind fondurile proprii suplimentare nu mai este considerată suficientă.

(6)În cazul în care o instituţie intră sub incidenţa pragului privind cerinţele de capital prevăzut la articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se aplică următoarele:

b)autoritatea competentă a instituţiei examinează, fără întârziere şi în orice caz cel târziu la data încheierii următorului proces de supraveghere şi evaluare, fondurile proprii suplimentare pe care le-a solicitat instituţiei în conformitate cu articolul 104 alineatul (1) litera (a) şi elimină orice parte a acestora care ar duce la dubla contabilizare a riscurilor care sunt deja acoperite integral prin faptul că instituţia intră sub incidenţa pragului privind cerinţele de capital;

c)de îndată ce autoritatea competentă a finalizat examinarea menţionată la litera (b) de la prezentul paragraf, litera (a) de la prezentul paragraf nu se mai aplică.

În sensul prezentului articol şi al articolelor 131 şi 133 din prezenta directivă, se consideră că o instituţie intră sub incidenţa pragului privind cerinţele de capital atunci când cuantumul total al expunerii la risc al instituţiei, calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, depăşeşte cuantumul total al expunerii la risc fără aplicarea pragului calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (4) din regulamentul respectiv.

(7)Până la 10 aprilie 2025, ABE emite ghiduri, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a preciza mai detaliat modul în care se operaţionalizează cerinţele menţionate la alineatul (6) de la prezentul articol şi în special:

Art. 104^b: Orientări privind fondurile proprii suplimentare

(1)În temeiul strategiilor şi procedurilor menţionate la articolul 73, instituţiile îşi stabilesc, în cadrul capitalului lor intern, un nivel adecvat al fondurilor proprii care este suficient pentru a acoperi toate riscurile la care este expusă o instituţie şi pentru a asigura faptul că fondurile proprii ale instituţiei pot absorbi pierderile potenţiale care decurg din scenariile de criză, inclusiv pierderile identificate în cadrul testelor de stres prudenţiale menţionate la articolul 100.

(3)Autorităţile competente comunică instituţiilor orientările lor privind fondurile proprii suplimentare.

Orientările privind fondurile proprii suplimentare indică excedentul de fonduri proprii în raport cu cuantumul relevant al fondurilor proprii solicitat în temeiul părţilor a treia, a patra şi a şaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, al capitolului 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402, al articolului 104 alineatul (1) litera (a) şi al articolului 128 punctul 6 din prezenta directivă sau în temeiul articolului 92 alineatul (1a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, după caz, care este necesar pentru a se ajunge la nivelul global al fondurilor proprii considerat adecvat de către autorităţile competente în temeiul alineatului (2) din prezentul articol.

(5)Fondurile proprii care sunt utilizate pentru a respecta orientările privind fondurile proprii suplimentare, comunicate în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol în scopul abordării altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, nu sunt utilizate în vederea îndeplinirii niciuneia dintre cerinţele următoare:

b)cerinţa prevăzută la articolul 104a din prezenta directivă, impusă de autorităţile competente în scopul abordării altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, şi cerinţa amortizorului combinat.

Fondurile proprii care sunt utilizate pentru a respecta orientările privind fondurile proprii suplimentare, comunicate în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol în scopul abordării riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, nu sunt utilizate în vederea îndeplinirii cerinţei de fonduri proprii prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în vederea îndeplinirii cerinţei prevăzute la articolul 104a din prezenta directivă, impusă de autorităţile competente în scopul abordării riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, şi nici în vederea îndeplinirii cerinţei amortizorului pentru indicatorul efectului de levier menţionate la articolul 92 alineatul (1a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(6)Neconformitatea cu orientările menţionate la alineatul (3) din prezentul articol nu declanşează restricţiile menţionate la articolul 141 sau 141b din prezenta directivă în cazul în care o instituţie îndeplineşte cerinţele de fonduri proprii relevante prevăzute în părţile a treia, a patra şi a şaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2402, cerinţa de fonduri proprii suplimentare relevantă menţionată la articolul 104 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă şi, după caz, cerinţa amortizorului combinat sau cerinţa amortizorului pentru indicatorul efectului de levier menţionată la articolul 92 alineatul (1a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Art. 105: Cerinţe specifice privind lichidităţile

Art. 106: Cerinţe specifice de publicare

(1)Statele membre abilitează autorităţile competente:

Art. 107: Consecvenţa analizelor prudenţiale, a evaluărilor şi a măsurilor de supraveghere

(1)Autorităţile competente informează ABE în legătură cu:

b)metodologia utilizată pentru luarea deciziilor menţionate la articolele 98, 100, 101, 102, 104 şi 105 privind procesul menţionat la litera (a).

(3)ABE emite orientări adresate autorităţilor competente în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 pentru a detaliam într-un mod adecvat mărimii, structurii şi organizării interne a instituţiilor, precum şi naturii, obiectului şi complexităţii activităţilor lor, procedura şi metodologia comune pentru procesul de analiză prudenţială şi evaluare menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol şi la articolul 97 şi pentru evaluarea organizării şi tratării riscurilor menţionate la articolele 76-87, în special în ceea ce priveşte riscul de concentrare, în conformitate cu articolul 81.

Secţiunea V:Nivelul de aplicare

Art. 108: Procesul de evaluare a adecvării capitalului intern

(1)Autorităţile competente cer fiecărei instituţii care nu este nici filială în statul membru în care este autorizată şi supravegheată, nici întreprindere-mamă, şi oricărei instituţii neincluse în consolidare conform articolului 19 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 să îndeplinească în mod individual obligaţiile prevăzute la articolul 73 din prezenta directivă.

(4)Autorităţile competente cer instituţiilor-filială să aplice cerinţele stabilite la articolul 73 pe o bază subconsolidată în cazul în care respectivele instituţii sau întreprinderea-mamă, dacă este vorba de o societate financiară holding sau de o societate financiară holding mixtă, are ca filială într-o ţară terţă o instituţie sau o instituţie financiară ori o societate de administrare a activelor, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2002/87/CE, sau deţine o participaţie la o astfel de întreprindere.

Art. 109: Dispozitivele, procedurile şi mecanismele instituţiilor

(2)Autorităţile competente impun întreprinderilor-mamă şi filialelor care fac obiectul prezentei directive să îndeplinească obligaţiile prevăzute în secţiunea II din prezentul capitol pe bază consolidată sau subconsolidată, pentru a putea asigura că procesele, mecanismele şi cadrul de administrare prevăzute în secţiunea II din prezentul capitol sunt coerente şi bine integrate şi pentru a putea produce datele şi informaţiile relevante în scopul supravegherii. În special, acestea se asigură că întreprinderile-mamă şi filialele care fac obiectul prezentei directive pun în aplicare cadrul de administrare, procesele şi mecanismele respective în cadrul filialelor lor care nu fac obiectul prezentei directive, inclusiv în cadrul celor stabilite în centre financiare offshore. Cadrul de administrare, procesele şi mecanismele respective sunt coerente şi bine integrate şi filialele respective sunt, de asemenea, în măsură să producă datele şi informaţiile relevante în scopul supravegherii. Filialele care nu fac ca atare obiectul prezentei directive respectă cerinţele specifice sectorului lor pe bază individuală.

(4)Cerinţele privind remunerarea prevăzute la articolele 92, 94 şi 95 nu se aplică pe bază consolidată niciuneia dintre următoarele categorii:

(5)Prin derogare de la alineatul (4) din prezentul articol şi pentru a se evita eludarea normelor prevăzute la articolele 92, 94 şi 95, statele membre se asigură că cerinţele prevăzute la articolele 92, 94 şi 95 se aplică membrilor personalului filialelor care nu fac obiectul prezentei directive pe bază individuală în cazul în care:

Art. 110: Analiza şi evaluarea şi măsurile de supraveghere

CAPITOLUL 3:Supravegherea pe bază consolidată

Secţiunea I:Principii pentru efectuarea supravegherii pe bază consolidată

Art. 111: Stabilirea supraveghetorului consolidant

(1)În cazul în care o întreprindere-mamă este o instituţie de credit-mamă dintr-un stat membru sau o instituţie de credit-mamă din UE, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către autoritatea competentă care supraveghează instituţia de credit-mamă respectivă în statul membru sau instituţia de credit-mamă respectivă din UE pe bază individuală.

(3)Dacă două sau mai multe instituţii de credit sau firme de investiţii autorizate în Uniune au ca instituţie-mamă aceeaşi societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru, aceeaşi societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru, aceeaşi societate financiară holding-mamă din UE sau aceeaşi societate financiară holding mixtă-mamă din UE, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către:

(5)Prin derogare de la alineatul (1) al treilea paragraf, alineatul (3) litera (b) şi alineatul (4), în cazul în care o autoritate competentă supraveghează pe bază individuală mai multe instituţii de credit din cadrul unui grup, supraveghetorul consolidant este autoritatea competentă care supraveghează pe bază individuală una sau mai multe instituţii de credit din cadrul grupului, în cazul în care suma totalurilor bilanţurilor instituţiilor de credit supravegheate respective este mai mare decât cea corespunzătoare instituţiilor de credit supravegheate pe bază individuală de orice altă autoritate competentă.

(6)În cazuri speciale, autorităţile competente pot, de comun acord, să renunţe la aplicarea criteriilor menţionate la alineatele (1), (3) şi (4) şi să desemneze o altă autoritate competentă pentru a exercita supravegherea pe bază consolidată în cazul în care aplicarea acestora ar fi inadecvată, având în vedere instituţiile de credit sau firmele de investiţii vizate şi importanţa relativă a activităţilor lor din statele membre relevante sau necesitatea de a asigura continuitatea supravegherii pe bază consolidată de către aceeaşi autoritate competentă. În astfel de cazuri, instituţiei-mamă din UE, societăţii financiare holding-mamă din UE, societăţii financiare holding mixte-mamă din UE sau instituţiei de credit sau firmei de investiţii cu cel mai mare total al bilanţului, după caz, i se va acorda ocazia de a-şi exprima opinia înainte de luarea deciziei de către autorităţile competente.

Art. 112: Coordonarea activităţilor de supraveghere de către autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată

(1)Pe lângă obligaţiile care îi revin în conformitate cu prezenta directive şi cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată îndeplineşte următoarele atribuţii:

(2)În cazul în care autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată nu îndeplineşte atribuţiile menţionate la alineatul (1) sau în cazul în care autorităţile competente nu cooperează cu autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată într-o măsură corespunzătoare în realizarea sarcinilor menţionate la alineatul (1), oricare dintre autorităţile competente în cauză poate sesiza ABE şi să îi solicite asistenţa, în temeiul articolului 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art. 113: Decizii comune cu privire la cerinţele prudenţiale specifice unei instituţii

(1)Supraveghetorul consolidant şi autorităţile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii-mamă din UE sau a unei societăţi financiare holding-mamă din UE ori a unei societăţi financiare holding mixte-mamă din UE depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună:

(2)Deciziile comune menţionate la alineatul (1) se iau:

c)în sensul prezentului articol alineatul (1) litera (c), în termen de patru luni de la data la care supraveghetorul consolidant transmite un raport ce conţine evaluarea riscurilor aferente grupului de instituţii efectuată în conformitate cu articolul 104b.

(3)În cazul în care autorităţile competente nu ajung la o decizie comună în termenele menţionate la alineatul (2) din prezentul articol, supraveghetorul consolidant ia o decizie pe bază consolidată cu privire la aplicarea articolelor 73, 86 şi 97, a articolului 104 alineatul (1) litera (a) şi a articolelor 104b şi 105 din prezenta directivă, după luarea în considerare în mod corespunzător a evaluării riscurilor aferente filialelor efectuate de autorităţile competente relevante. În cazul în care, la încheierea termenelor menţionate la alineatul (2) din prezentul articol, oricare dintre autorităţile competente în cauză a sesizat ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, supraveghetorul consolidant îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care o poate lua ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat anterior, adoptându-şi apoi decizia, în conformitate cu decizia ABE. Termenele menţionate la alineatul (2) din prezentul articol se consideră termene de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010. ABE îşi ia decizia în termen de o lună de la primirea sesizării de către ABE. ABE nu poate fi sesizată după expirarea termenul de patru luni sau după ce s-a luat o decizie comună.

Decizia privind aplicarea articolelor 73, 86 şi 97, a articolului 104 alineatul (1) litera (a) şi a articolelor 104b şi 105 din prezenta directivă se ia de respectivele autorităţi competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit-mamă din UE sau ale unei societăţi financiare holding-mamă din UE ori ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă din UE pe bază individuală sau subconsolidată, după luarea în considerare în mod corespunzător a opiniilor şi rezervelor exprimate de supraveghetorul consolidant. În cazul în care, la încheierea oricăreia dintre termenele menţionate la alineatul (2) din prezentul articol, oricare dintre autorităţile competente în cauză a sesizat ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţile competente îşi amână decizia şi aşteaptă luarea unei decizii de către ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat anterior, adoptându-şi apoi decizia, în conformitate cu decizia ABE. Termenele menţionate la alineatul (2) din prezentul articol se consideră termene de conciliere în sensul regulamentului respectiv. ABE îşi ia decizia în termen de o lună de la primirea sesizării de către ABE. ABE nu poate fi sesizată după expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a luat o decizie comună.

(4)Deciziile comune menţionate la alineatul (1) şi deciziile luate de autorităţile competente în absenţa unei decizii comune menţionate la alineatul (3) sunt recunoscute ca fiind determinante şi sunt aplicate de către autorităţile competente în statele membre în cauză.

excepţionale, atunci când o autoritate competentă responsabilă cu supravegherea filialelor unei instituţii-mamă din UE sau ale unei societăţi financiare holding-mamă din UE ori ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă din UE transmite o cerere scrisă şi complet motivată supraveghetorului consolidant, în vederea actualizării deciziei privind aplicarea articolului 104 alineatul (1) litera (a) şi a articolelor 104b şi 105. În aceste circumstanţe excepţionale actualizarea poate fi tratată pe bază bilaterală, între supraveghetorul consolidant şi autoritatea competentă care formulează cererea.

(5)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare în vederea asigurării unor condiţii uniforme de aplicare a procesului decizional comun menţionat în prezentul articol în ceea ce priveşte aplicarea articolelor 73, 86 şi 97, a articolului 104 alineatul (1) litera (a) şi a articolelor 104b şi 105, pentru a facilita luarea deciziilor comune.

Art. 114: Cerinţe de informare în situaţii de urgenţă

(1)În cazul în care survine o situaţie de urgenţă, inclusiv o situaţie prezentată la articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 sau o situaţie în care se manifestă evoluţii negative ale pieţelor, care ar putea pune în pericol lichiditatea pieţei şi stabilitatea sistemului financiar din oricare dintre statele membre în care au fost autorizate entităţi ale unui grup sau în care s-au înfiinţat sucursale semnificative în conformitate cu articolul 51, supraveghetorul consolidant avertizează cât mai curând posibil, cu respectarea titlul VII capitolul 1 secţiunea 2 din prezenta directivă şi, după caz, a titlului IV capitolul 1 secţiunea 2 din Directiva (UE) 2019/2034, ABE şi autorităţile menţionate la articolul 58 alineatul (4) şi articolul 59 şi comunică toate informaţiile esenţiale pentru îndeplinirea atribuţiilor acestora. Obligaţiile respective se aplică tuturor autorităţilor competente.

Art. 115: Coordonarea şi acordurile de cooperare

(2)Autorităţile competente responsabile cu autorizarea filialei unei întreprinderi-mamă care este o instituţie îşi pot delega responsabilitatea de supraveghere, prin acord bilateral şi în conformitate cu articolul 28 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţilor competente care au autorizat şi care supraveghează întreprinderea-mamă, astfel încât acestea să îşi asume responsabilitatea de supraveghere a filialei în conformitate cu prezenta directivă. ABE este informată cu privire la existenţa şi conţinutul unor astfel de acorduri. Comisia transmite aceste informaţii autorităţilor competente din alte state membre şi Comitetului bancar european.

Art. 116: Colegiile de supraveghere

(1)Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată instituie colegii de supraveghetori pentru a facilita îndeplinirea sarcinilor menţionate la articolele 112 şi 113 şi la articolul 114 alineatul (1) şi, sub rezerva cerinţelor de confidenţialitate de la alineatul (2) de la prezentul articol şi a dreptului Uniunii, pentru a asigura, atunci când este cazul, o coordonare şi o colaborare adecvate cu autorităţile competente relevante din ţări terţe.

(1¹)Pentru a facilita sarcinile menţionate la articolul 112 alineatul (1), la articolul 114 alineatul (1) şi la articolul 115 alineatul (1) din prezenta directivă, supraveghetorul consolidant instituie, de asemenea, colegii de supraveghetori atunci când toate filialele transfrontaliere ale unei instituţii-mamă din UE, ale unei societăţi financiare holding-mamă din UE ori ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă din UE îşi au sediul central în ţări terţe, cu condiţia ca autorităţile de supraveghere ale ţărilor terţe să facă obiectul unor cerinţe de confidenţialitate echivalente cu cerinţele prevăzute în capitolul 1 secţiunea II din prezenta directivă şi, după caz, la articolele 76 şi 81 din Directiva 2014/65/UE.

(2)Autorităţile competente care participă la activitatea colegiilor de supraveghetori şi ABE cooperează îndeaproape. Cerinţele de confidenţialitate prevăzute în titlul VII capitolul 1 secţiunea II din prezenta directivă şi, după caz, în titlul IV capitolul 1 secţiunea 2 din Directiva (UE) 2019/2034 nu împiedică autorităţile competente să schimbe informaţii confidenţiale în cadrul colegiilor de supraveghetori. Înfiinţarea şi funcţionarea colegiilor de supraveghetori nu aduce atingere drepturilor şi responsabilităţilor autorităţilor competente în temeiul prezentei directive şi al Regulamentului (UE) nr. 575/2013.

(6)Autorităţile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii-mamă din UE sau ale unei societăţi financiare holding-mamă din UE sau ale unei societăţi financiare holding mixte-mamă din UE şi autorităţile competente dintr-un stat membru gazdă în care s-au înfiinţat sucursale semnificative, astfel cum sunt descrise la articolul 51, băncile centrale din cadrul SEBC, după caz, şi autorităţile de supraveghere din ţări terţe, dacă este cazul şi sub rezerva unor cerinţe de confidenţialitate care sunt, în opinia tuturor autorităţilor competente, echivalente cu cerinţele din titlul VII capitolul 1 secţiunea II din prezenta directivă, şi, după caz, din titlul IV capitolul I secţiunea 2 din Directiva (UE) 2019/2034, pot face parte din colegiile de supraveghetori.

(7)Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată prezidează reuniunile colegiului şi decide care autorităţi competente participă la o reuniune sau la o activitate a colegiului. În prealabil, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează pe deplin pe toţi membrii colegiului în legătură cu organizarea unor astfel de reuniuni, cu principalele aspecte care urmează să fie discutate, precum şi în legătură cu activităţile care urmează să fie examinate. Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează, de asemenea, pe deplin şi în timp util, pe toţi membrii colegiului în legătură cu măsurile adoptate în cadrul acestor reuniuni şi cu acţiunile întreprinse.

(9)Supraveghetorul consolidant, sub rezerva cerinţelor de confidenţialitate din titlul VII capitolul 1 secţiunea II din prezenta directivă, şi, după caz, din titlul IV capitolul 1 secţiunea 2 din Directiva (UE) 2019/2034, informează ABE cu privire la activităţile colegiului de supraveghetori, inclusiv în situaţii de urgenţă, şi îi comunică acesteia toate informaţiile care prezintă o relevanţă deosebită în sensul convergenţei în domeniul supravegherii.

Art. 116^a: Punerea la dispoziţie a informaţiilor în punctul unic de acces european

De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informaţiile menţionate la articolul 68 alineatele (1) şi (2) şi la articolul 131 alineatul (12) din prezenta directivă sunt puse la dispoziţie în punctul unic de acces european (ESAP) înfiinţat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*10). În acest scop, autoritatea competentă sau autoritatea desemnată este organism de colectare, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 2 din regulamentul respectiv.

b)sunt însoţite de fiecare dintre următoarele metadate:

Art. 117: Obligaţii de cooperare

(1)Autorităţile competente cooperează îndeaproape. Acestea îşi comunică reciproc orice informaţie esenţială sau relevantă pentru exercitarea atribuţiilor de supraveghere ale celorlalte autorităţi competente în conformitate cu prezenta directivă şi Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În acest sens, autorităţile competente transmit, la cerere, orice informaţie relevantă şi, din proprie iniţiativă, orice informaţie esenţială.

În special, autorităţile responsabile cu supravegherea consolidată a instituţiilor-mamă din UE şi a instituţiilor controlate de societăţi financiare holding-mamă din UE sau de societăţi financiare holding mixte-mamă din UE transmit autorităţilor competente din alte state membre, responsabile cu supravegherea filialelor întreprinderilor-mamă respective, toate informaţiile relevante. Pentru stabilirea sferei informaţiilor relevante, se ţine seama de importanţa filialelor respective în cadrul sistemului financiar al statelor membre în cauză.

a)identificarea structurii juridice a grupului, precum şi a structurii de guvernanţă, care include structura organizaţională, acoperind toate entităţile reglementate, entităţile nereglementate, filialele nereglementate şi sucursalele semnificative care aparţin grupului, întreprinderile-mamă, în conformitate cu articolul 14 alineatul (3), articolul 74 alineatul (1) şi articolul 109 alineatul (2), precum şi autorităţile competente pentru entităţile reglementate din cadrul grupului vizat;

(2)Autorităţile competente pot sesiza ABE în oricare dintre următoarele situaţii:

b)o cerere de cooperare, în special în vederea schimbului de informaţii relevante, a fost respinsă sau nu a primit răspuns într-un termen rezonabil.

(4)Înainte de a lua o decizie cu privire la elementele enumerate mai jos, autorităţile competente în cauză se consultă între ele, în cazul în care o astfel de decizie prezintă importanţă pentru atribuţiile de supraveghere ale altor autorităţi competente:

b)sancţiunile semnificative sau măsurile excepţionale luate de autorităţile competente, inclusiv impunerea unei cerinţe specifice de fonduri proprii în temeiul articolului 104 şi a unei limite privind utilizarea abordărilor avansate de evaluare pentru calcularea cerinţelor de fonduri proprii în temeiul articolului 312 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(5)Autorităţile competente, unităţile de informaţii financiare şi autorităţile care au îndatorirea publică de a supraveghea entităţile obligate enumerate la articolul 2 alineatul (1) punctele 1 şi 2 din Directiva (UE) 2015/849 în ceea ce priveşte respectarea respectivei directive cooperează strâns între ele în limita competenţelor lor respective şi îşi furnizează reciproc informaţii pertinente pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentei directive, al Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi al Directivei (UE) 2015/849, cu condiţia ca această cooperare şi acest schimb de informaţii să nu afecteze o anchetă, o investigaţie sau o procedură aflată în curs de desfăşurare în conformitate cu dreptul penal sau administrativ al statului membru în care este situată autoritatea competentă, unitatea de informaţii financiare sau autoritatea care are îndatorirea publică de a supraveghea entităţile obligate enumerate la articolul 2 alineatul (1) punctele 1 şi 2 din Directiva (UE) 2015/849.

Art. 118: Verificarea informaţiilor referitoare la entităţile din alte state membre

În cazul în care, în aplicarea prezentei directive şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013, autorităţile competente dintr-un stat membru doresc, în cazuri specifice, să verifice informaţiile cu privire la o instituţie, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă o instituţie financiară, o întreprindere de servicii auxiliare, o societate holding cu activitate mixtă, o filială de tipul celor menţionate la articolul 125 sau o filială de tipul celor menţionate la articolul 119 alineatul (3), situată într-un alt stat membru, autorităţile respective solicită autorităţilor competente din celălalt stat membru să dispună efectuarea acestei verificări. Autorităţile care primesc o astfel de solicitare îi dau curs, în cadrul competenţelor lor, procedând la efectuarea verificărilor respective prin propriile servicii sau permiţând autorităţilor care au făcut solicitarea să efectueze verificarea ori permiţând unui auditor sau expert să o efectueze. În cazul în care nu efectuează ea însăşi verificarea, autoritatea competentă care a făcut solicitarea poate participa la efectuarea acesteia, dacă doreşte.

Secţiunea II:Societăţi financiare holding, societăţi financiare holding mixte şi societăţi holding cu activitate mixtă

Art. 119: Includerea societăţilor holding în supravegherea consolidată

Art. 120: Supravegherea societăţilor financiare holding mixte

(2)Atunci când o societate financiară holding mixtă face obiectul unor dispoziţii echivalente în temeiul prezentei directive şi al Directivei 2009/138/CE, în special în ceea ce priveşte supravegherea bazată pe riscuri, supraveghetorul consolidant poate, de comun acord cu supraveghetorul grupului din sectorul asigurărilor, să aplice respectivei societăţi financiare holding mixte numai dispoziţiile directivei referitoare la sectorul financiar cel mai important, astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2002/87/CE.

(4)ABE, AEAPO şi AEVMP, prin Comitetul comun menţionat la articolul 54 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 şi (UE) nr. 1095/2010, elaborează orientări menite să asigure convergenţa practicilor de supraveghere şi elaborează, în termen de trei ani de la adoptarea orientărilor, un proiect de standarde tehnice de reglementare în acelaşi scop.

Art. 121: Calificarea membrilor organului de conducere

Statele membre prevăd obligaţia ca membrii organului de conducere al unei societăţi financiare holding sau al unei societăţi financiare holding mixte, altele decât cele care au primit aprobare în conformitate cu articolul 21a alineatul (1), să aibă o reputaţie suficient de bună şi să posede suficiente cunoştinţe, competenţe şi experienţă, astfel cum se prevede la articolul 91 alineatul (1), pentru a exercita aceste atribuţii, având în vedere rolul specific al unei societăţi financiare holding sau al unei societăţi financiare holding mixte. Societăţile financiare holding sau societăţile financiare holding mixte sunt principalele responsabile pentru asigurarea adecvării membrilor organului lor de conducere.

Art. 122: Solicitări de informaţii şi inspecţii

(1)Până la coordonarea ulterioară a metodelor de consolidare, statele membre adoptă dispoziţii care prevăd că, în cazul în care întreprinderea-mamă a uneia sau a mai multor instituţii este un holding cu activitate mixtă, autorităţile competente responsabile cu autorizarea şi supravegherea instituţiilor respective cer, luând legătura cu respectivul holding cu activitate mixtă şi cu filialele acestuia, fie direct, fie prin intermediul filialelor care sunt instituţii, furnizarea oricăror informaţii care ar putea fi relevante în scopul supravegherii filialelor respective.

(2)Statele membre adoptă dispoziţii care prevăd că autorităţile lor competente pot efectua ele însele sau prin inspectori externi inspecţii la faţa locului pentru a verifica informaţiile primite de la holdingurile cu activitate mixtă şi de la filialele acestora. În cazul în care un holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acestuia este o întreprindere de asigurare, poate fi utilizată şi procedura prevăzută la articolul 125. Dacă un holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acestuia este situată într-un alt stat membru decât cel în care se află filiala care este o instituţie, verificarea la faţa locului a informaţiilor se face în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 118.

Art. 123: Supravegherea

(2)Autorităţile competente cer instituţiilor să pună în aplicare proceduri adecvate de gestionare a riscurilor şi mecanisme de control intern adecvate, inclusiv proceduri riguroase de raportare şi de contabilitate, în vederea identificării, măsurării, monitorizării şi controlării adecvate a tranzacţiilor efectuate cu holdingul-mamă cu activitate mixtă şi cu filialele sale. Autorităţile competente cer instituţiilor să le comunice orice tranzacţie semnificativă efectuată cu entităţile respective, cu excepţia celei menţionate la articolul 394 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Aceste proceduri şi tranzacţii semnificative fac obiectul unui control din partea autorităţilor competente.

Art. 124: Schimbul de informaţii

(2)În cazul în care o întreprindere-mamă şi oricare dintre filialele acesteia care sunt instituţii, sunt situate în state membre diferite, autorităţile competente din fiecare stat membru fac schimb de informaţii relevante ce pot permite sau facilita exercitarea supravegherii pe bază consolidată.

(3)Statele membre autorizează, între autorităţile lor competente, schimbul de informaţii menţionate la alineatul (2), cu condiţia ca, în cazul holdingurilor financiare, al societăţilor financiare holding-mixte, al instituţiilor financiare şi al întreprinderilor de servicii auxiliare, colectarea sau deţinerea de informaţii să nu implice obligaţia autorităţilor competente de a exercita un rol de supraveghere individuală a instituţiilor sau întreprinderilor respective.

Art. 125: Cooperarea

(1)În cazul în care o instituţie, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă sau un holding cu activitate mixtă controlează una sau mai multe filiale care sunt întreprinderi de asigurare sau alte întreprinderi care prestează servicii de investiţii care fac obiectul unei autorizări, autorităţile competente şi autorităţile cărora li s-a încredinţat misiunea publică de supraveghere a întreprinderilor de asigurare sau a celorlalte întreprinderi care prestează servicii de investiţii cooperează îndeaproape. Fără a aduce atingere responsabilităţilor lor respective, aceste autorităţi îşi comunică toate informaţiile de natură să le simplifice misiunea şi să permită supravegherea activităţii şi a situaţiei financiare de ansamblu a întreprinderilor de care răspund.

În cazul în care, în temeiul articolului 111 din prezenta directivă, supraveghetorul consolidant pentru un grup cu o societate financiară holding mixtă-mamă este diferit faţă de coordonatorul stabilit în conformitate cu articolul 10 din Directiva 2002/87/CE, supraveghetorul consolidant şi coordonatorul cooperează în scopul aplicării pe bază consolidată a prezentei directive şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013. Pentru a facilita şi a institui o cooperare eficace, supraveghetorul consolidant şi coordonatorul încheie acorduri scrise de coordonare şi cooperare.

Art. 126: Sancţiuni

În conformitate cu capitolul 1 secţiunea IV din prezentul titlu, statele membre asigură posibilitatea de a impune sancţiuni administrative sau alte măsuri administrative menite să pună capăt încălcărilor constatate sau cauzelor acestora în cazul holdingurilor financiare, al societăţilor financiare holding-mixte şi al holdingurilor cu activitate mixtă sau al managerilor responsabili care încalcă actele cu putere de lege şi actele administrative de transpunere a prezentului capitol.

Art. 127: Evaluarea echivalenţei supravegherii consolidate din ţări terţe

(1)În cazul în care o instituţie a cărei întreprindere-mamă este o instituţie sau o societate financiară holding ori o societate financiară holding mixtă care are sediul central într-o ţară terţă nu face obiectul unei supravegheri consolidate în temeiul articolului 111, autorităţile competente evaluează dacă instituţia respectivă face obiectul unei supravegheri consolidate din partea unei autorităţi de supraveghere dintr-o ţară terţă, echivalentă supravegherii reglementate de principiile prevăzute în prezenta directivă şi cerinţele din partea întâi titlul II capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2)Comisia poate solicita Comitetului bancar european să elaboreze recomandări generale care să permită să se stabilească dacă măsurile de supraveghere consolidată luate de autorităţile de supraveghere din ţări terţe ar putea permite atingerea obiectivelor supravegherii consolidate prevăzute în prezentul capitol, în ceea ce priveşte instituţiile a căror întreprindere-mamă îşi are sediul central într-o ţară terţă. Comitetul bancar european examinează periodic aceste recomandări şi ţine seama de orice modificări aduse măsurilor de supraveghere consolidată aplicate de autorităţile competente respective. ABE sprijină Comisia şi

(3)În lipsa unei astfel de supravegheri echivalente, statele membre aplică instituţiei, mutatis mutandis, prezenta directivă şi Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau permit autorităţilor lor competente să aplice alte tehnici de supraveghere adecvate pentru atingerea obiectivelor de supraveghere pe bază consolidată a instituţiilor.

CAPITOLUL 4:Amortizoare de capital

Secţiunea I:Amortizoare

Art. 128: Definiţii

Instituţiile nu utilizează fondurile proprii de nivel 1 de bază care sunt menţinute pentru a îndeplini cerinţa amortizorului combinat menţionată la punctul 6 din primul paragraf de la prezentul articol, pentru a îndeplini oricare dintre cerinţele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cerinţele de fonduri proprii suplimentare impuse în temeiul articolului 104a din prezenta directivă în scopul abordării altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, precum şi orientările comunicate în conformitate cu articolul 104b alineatul (3) din prezenta directivă în scopul abordării altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier.

Art. 129: Cerinţa de menţinere a unui amortizor de conservare a capitalului

(1)Pe lângă fondurile proprii de nivel 1 de bază care sunt menţinute pentru a îndeplini oricare dintre cerinţele de fonduri proprii prevăzute la articolul 92 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, statele membre solicită instituţiilor să menţină un amortizor de conservare a capitalului constituit din fonduri proprii de nivel 1 de bază egal cu 2,5 % din cuantumul total al expunerii la risc a instituţiei în cauză, calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din respectivul regulament, pe bază individuală şi consolidată, astfel cum se prevede în partea întâi titlul II din regulamentul menţionat.

Art. 130: Cerinţa de menţinere a unui amortizor anticiclic de capital specific instituţiei

(1)Statele membre solicită instituţiilor să menţină un amortizor anticiclic de capital specific instituţiei, care este echivalent cu cuantumul total al expunerii la risc a instituţiei în cauză, calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, înmulţit cu media ponderată a ratelor amortizorului anticiclic calculată în conformitate cu articolul 140 din prezenta directivă pe bază individuală şi consolidată, astfel cum se prevede în partea întâi titlul II din regulamentul respectiv. Amortizorul respectiv constă în fonduri proprii de nivel 1 de bază.

Art. 131: Instituţii globale de importanţă sistemică şi alte instituţii de importanţă sistemică

(1)Statele membre desemnează o autoritate care să fie responsabilă cu identificarea, pe bază consolidată, a G-SII şi, pe bază individuală, subconsolidată sau consolidată, după caz, a altor instituţii de importanţă sistemică (O-SII) care au fost autorizate în jurisdicţia lor. Autoritatea respectivă este autoritatea competentă sau autoritatea desemnată. Statele membre pot desemna mai multe autorităţi.

b)o instituţie care nu este o filială a unei instituţii-mamă din UE, a unei societăţi financiare holding-mamă din UE sau a unei societăţi financiare holding mixte-mamă din UE.

(2)Metodologia de identificare a G-SII se bazează pe următoarele categorii:

(2¹)O metodologie suplimentară de identificare a G-SII se bazează pe următoarele categorii:

b)activitatea transfrontalieră a grupului, excluzând activităţile grupului în toate statele membre participante, astfel cum sunt menţionate la articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (*).

(3)OSII se identifică în conformitate cu alineatul (1). Importanţa sistemică se evaluează pe baza a cel puţin unul dintre criteriile următoare:

d)interconectarea instituţiei sau a grupului cu sistemul financiar.

(5¹)Sub rezerva autorizării de către Comisie, astfel cum se menţionează la al treilea paragraf din prezentul alineat, autoritatea competentă sau autoritatea desemnată poate solicita fiecărei O-SII, pe bază consolidată, subconsolidată sau individuală, după caz, să menţină un amortizor O-SII mai mare de 3 % din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Amortizorul respectiv constă în fonduri proprii de nivel 1 de bază.

În termen de trei luni de la transmiterea de către CERS a notificării menţionate la alineatul (7) către Comisie, aceasta, ţinând seama de evaluarea realizată de CERS şi ABE, dacă este cazul, şi în cazul în care consideră că amortizorul O-SII nu implică efecte negative disproporţionate asupra sistemului financiar, în ansamblu sau în parte, al altor state membre sau al Uniunii în ansamblu, care să constituie sau să creeze un obstacol pentru funcţionarea corespunzătoare a pieţei interne, adoptă un act prin care autorizează autoritatea competentă sau autoritatea desemnată să adopte măsura propusă.

(6)Atunci când solicită menţinerea unui amortizor O-SII, autoritatea competentă sau autoritatea desemnată respectă următoarele:

(7)Înainte de a stabili sau restabili un amortizor O-SII, autoritatea competentă sau autoritatea desemnată transmite o notificare către CERS cu o lună înainte de publicarea deciziei menţionate la alineatul (5) şi transmite o notificare către CERS cu trei luni înainte de publicarea deciziei autorităţii competente sau a autorităţii desemnate menţionate la alineatul (5a). CERS transmite fără întârziere astfel de notificări către Comisie, ABE şi autorităţile competente şi desemnate ale statelor membre în cauză. Notificările respective prevăd în detaliu:

(8)Fără a aduce atingere articolului 133 şi alineatului (5) de la prezentul articol, în cazul în care o O-SII este o filială fie a unei G-SII, fie a unei O-SII care este fie o instituţie, fie un grup condus de o instituţie-mamă din UE şi face obiectul unui amortizor O-SII pe bază consolidată, amortizorul care se aplică pe bază individuală sau subconsolidată pentru O-SII nu depăşeşte cuantumul mai mic dintre următoarele:

(9)Există cel puţin cinci subcategorii de G-SII. Limita cea mai joasă şi limitele dintre subcategorii sunt determinate de scorurile obţinute în conformitate cu metodologia de identificare menţionată la alineatul (2) de la prezentul articol. Scorurile-limită dintre subcategoriile adiacente sunt definite în mod clar şi aderă la principiul conform căruia există o creştere liniară constantă a importanţei sistemice între subcategorii, ceea ce duce la o creştere liniară a cerinţei suplimentare de fonduri proprii de nivel 1 de bază, cu excepţia celei de a cincea subcategorii şi a oricărei subcategorii superioare care ar putea fi adăugată. În sensul prezentului alineat, importanţa sistemică reprezintă impactul preconizat exercitat de dificultăţile G-SII asupra pieţei financiare globale. Subcategoriei celei mai joase i se alocă un amortizor G-SII de 1 % din cuantumul total al expunerii la risc, calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, iar amortizorul alocat fiecărei subcategorii creşte în etape de cel puţin 0,5 % din cuantumul total al expunerii la risc, calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din regulamentul respectiv.

(10)Fără a aduce atingere alineatelor (1) şi (9) şi utilizând subcategoriile şi scorurile-limită menţionate la alineatul (9), autoritatea competentă sau autoritatea desemnată poate, în cadrul unui proces solid de evaluare în vederea supravegherii:

(12)Autoritatea competentă sau autoritatea desemnată notifică CERS numele G-SII şi ale O-SII, precum şi subcategoria respectivă în care este alocată fiecare G-SII. Notificarea conţine toate motivele pentru care s-a desfăşurat sau nu un proces de evaluare în vederea supravegherii în conformitate cu alineatul (10) literele (a), (b) şi (c). CERS transmite fără întârziere astfel de notificări Comisiei şi ABE şi face publice numele respective. Autorităţile competente sau desemnate fac publică subcategoria în care este alocată fiecare G-SII.

Autoritatea competentă sau autoritatea desemnată revizuieşte anual identificarea G-SII şi a O-SII, precum şi alocarea G-SII în subcategoriile respective şi comunică rezultatul instituţiei de importanţă sistemică vizate şi către CERS, care transmite fără întârziere rezultatele Comisiei şi ABE. Autoritatea competentă sau autoritatea desemnată face publică lista actualizată a instituţiilor de importanţă sistemică identificate şi subcategoria în care este alocată fiecare G-SII identificată.

(15)În cazul în care o instituţie face obiectul unui amortizor de risc sistemic, stabilit în conformitate cu articolul 133, amortizorul respectiv se cumulează cu amortizorul O-SII sau cu amortizorul G-SII care se aplică în conformitate cu prezentul articol.

În cazul în care suma dintre rata amortizorului de risc sistemic, astfel cum este calculată în sensul articolului 133 alineatul (10), (11) sau (12), şi rata amortizorului O-SII sau rata amortizorului G-SII al cărui obiect îl face aceeaşi instituţie ar fi mai mare de 5 %, se aplică procedura stabilită la alineatul (5a) de la prezentul articol. În sensul prezentului alineat, în cazul în care decizia de a stabili un amortizor de risc sistemic, un amortizor O-SII sau un amortizor G-SII duce la o scădere a ratelor stabilite anterior sau la menţinerea aceloraşi niveluri ale respectivelor rate, nu se aplică procedura prevăzută la alineatul (5a) de la prezentul articol.

(18)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care precizează, în sensul prezentului articol, metodologiile pe baza cărora autoritatea competentă sau autoritatea desemnată identifică o instituţie sau un grup condus de o instituţie-mamă din UE, de o societate financiară holding-mamă sau de o societate financiară holding mixtă-mamă din UE drept G-SII şi care specifică metodologia de definire a subcategoriilor şi de alocare a G-SII în subcategorii pe baza importanţei lor sistemice, ţinând seama de eventualele standarde convenite la nivel internaţional.

Art. 133: Cerinţa de menţinere a unui amortizor de risc sistemic

(1)Fiecare stat membru se asigură că există posibilitatea de a stabili un amortizor de risc sistemic constituit din fonduri proprii de nivel 1 de bază pentru sectorul financiar ori pentru unul sau mai multe subseturi ale sectorului, aplicabil tuturor expunerilor sau unui subset al acestora, astfel cum se menţionează la alineatul (5) de la prezentul articol, pentru a preveni şi a atenua riscurile macroprudenţiale sau sistemice, inclusiv riscurile macroprudenţiale sau sistemice care decurg din schimbările climatice, care nu sunt acoperite de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi de articolele 130 şi 131 din prezenta directivă, cu alte cuvinte un risc de perturbare a sistemului financiar care poate să genereze consecinţe negative semnificative pentru sistemul financiar şi pentru economia reală dintr-un anumit stat membru.

(2)Instituţiile calculează amortizorul de risc sistemic după cum urmează:

(5)Un amortizor de risc sistemic se poate aplica:

b)următoarelor expuneri sectoriale de pe teritoriul statului membru care stabileşte amortizorul:

(7)Un amortizor de risc sistemic se aplică tuturor expunerilor sau unui subset de expuneri, astfel cum sunt menţionate la alineatul (5) din prezentul articol, ale tuturor instituţiilor sau ale unuia ori mai multor subseturi ale respectivelor instituţii, pentru care autorităţile statului membru vizat au competenţe în conformitate cu prezenta directivă şi se stabileşte în trepte de ajustare de 0,5 puncte procentuale sau multipli ai acestora. Se pot introduce cerinţe diferite pentru diferite subseturi de instituţii şi de expuneri. Amortizorul de risc sistemic nu abordează riscuri care sunt acoperite de articolele 130 şi 131.

(8)Atunci când solicită menţinerea unui amortizor de risc sistemic, autoritatea competentă sau autoritatea desemnată respectă următoarele:

(9)Autoritatea competentă sau autoritatea desemnată, după caz, transmite o notificare către CERS înainte de publicarea deciziei menţionate la alineatul (13). CERS transmite fără întârziere astfel de notificări către Comisie, ABE şi autorităţile competente şi desemnate ale statelor membre în cauză.

f)în cazul în care rata amortizorului de risc sistemic se aplică tuturor expunerilor, o justificare a motivului pentru care autoritatea consideră că amortizorul de risc sistemic nu constituie o duplicare a funcţionării amortizorului O-SII prevăzut la articolul 131.

(10)În cazul în care stabilirea sau restabilirea unei rate sau a unor rate ale amortizorului de risc sistemic pentru orice set sau subset de expuneri menţionate la alineatul (5) care fac obiectul unuia sau al mai multor amortizoare de risc sistemic nu are drept rezultat o rată combinată a amortizorului de risc sistemic mai mare de 3 % pentru niciuna dintre expunerile respective, autoritatea competentă sau autoritatea desemnată, după caz, transmite o notificare către CERS în conformitate cu alineatul (9), cu o lună înainte de publicarea deciziei menţionate la alineatul (13).

(11)În cazul în care stabilirea sau restabilirea unei rate sau a unor rate a (ale) amortizorului de risc sistemic pentru orice set sau subset de expuneri menţionate la alineatul (5) care fac obiectul unuia sau al mai multor amortizoare de risc sistemic are drept rezultat o rată combinată a amortizorului de risc sistemic mai mare de 3 %, dar mai mică de 5 % pentru oricare dintre expunerile respective, autoritatea competentă sau autoritatea desemnată din statul membru care stabileşte amortizorul respectiv solicită, în notificarea transmisă în conformitate cu alineatul (9), avizul Comisiei şi pe cel al CERS.

În cazul în care autorităţile filialei şi întreprinderii-mamă nu sunt de acord cu privire la rata sau ratele amortizorului de risc sistemic aplicabile instituţiei respective şi în cazul unui aviz negativ atât din partea Comisiei, cât şi a CERS, autoritatea competentă sau autoritatea desemnată, după caz, poate sesiza ABE şi solicita asistenţa acesteia în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Decizia privind stabilirea ratei sau a ratelor amortizorului de risc sistemic pentru expunerile respective se suspendă până la luarea unei decizii de către ABE.

(12)În cazul în care stabilirea sau restabilirea unei rate sau a unor rate a (ale) amortizorului de risc sistemic pentru orice set sau subset de expuneri menţionate la alineatul (5) care fac obiectul unuia sau al mai multor amortizoare de risc sistemic are drept rezultat o rată combinată a amortizorului de risc sistemic mai mare de 5 % pentru oricare dintre expunerile respective, autoritatea competentă sau autoritatea desemnată, după caz, solicită autorizaţia Comisiei înainte să pună în aplicare un amortizor de risc sistemic.

În termen de trei luni de la primirea notificării menţionate la alineatul (9), Comisia, ţinând seama de evaluarea realizată de CERS şi ABE, după caz şi în cazul în care consideră că rata sau ratele amortizorului de risc sistemic nu implică efecte negative disproporţionate asupra sistemului financiar, în ansamblu sau în parte, al altor state membre sau al Uniunii în ansamblu, care să constituie sau să creeze un obstacol pentru funcţionarea corespunzătoare a pieţei interne, adoptă un act prin care autorizează autoritatea competentă sau autoritatea desemnată, după caz, să adopte măsura propusă.

(13)Fiecare autoritate competentă sau autoritatea desemnată, după caz, anunţă stabilirea sau restabilirea uneia sau mai multor rate ale amortizorului de risc sistemic prin intermediul publicării pe un site internet adecvat. Publicarea respectivă conţine cel puţin următoarele informaţii:

(14)În cazul în care o instituţie nu îndeplineşte pe deplin cerinţa prevăzută la alineatul (1) de la prezentul articol, aceasta face obiectul restricţiilor privind distribuirile prevăzute la articolul 141 alineatele (2) şi (3).

Art. 134: Recunoaşterea unei rate a amortizorului de risc sistemic

Secţiunea II:Stabilirea şi calcularea amortizoarelor anticiclice de capital

Art. 135: Orientări CERS privind stabilirea ratelor amortizoarelor anticiclice

(1)CERS poate formula, prin recomandări conform articolului 16 din Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, orientări pentru autorităţile desemnate de statele membre conform articolului 136 alineatul (1) privind stabilirea ratelor amortizoarelor anticiclice, în special:

c)orientări privind variabilele care indică apariţia unui risc sistemic asociat cu existenţa unor perioade de creştere excesivă a creditelor în sistemul financiar, în special indicatorul credit/PIB relevant şi abaterea acestuia de la tendinţa pe termen lung şi privind alţi factori relevanţi, inclusiv progresele economice care apar în diferite sectoare ale economiei, care trebuie luaţi în considerare de autorităţile desemnate atunci când stabilesc rata adecvată a amortizorului anticiclic conform articolului 136;

Art. 136: Stabilirea ratelor amortizoarelor anticiclice

(2)Fiecare autoritate desemnată calculează în fiecare trimestru un referenţial pentru amortizoare, destinat să îndrume exercitarea puterii sale de apreciere în stabilirea ratei amortizorului anticiclic în conformitate cu alineatul (3). Referenţialul pentru amortizoare reflectă, în mod concret, ciclul de creditare şi riscurile datorate creşterii excesive a creditelor în statul membru şi ia în considerare în mod corespunzător particularităţile economiei naţionale. Acesta se bazează pe abaterea indicatorului credite/PIB de la tendinţa pe termen lung, luând în considerare, între altele:

(3)Fiecare autoritate desemnată evaluează trimestrial intensitatea riscului sistemic ciclic şi caracterul adecvat al ratei amortizorului anticiclic pentru statul său membru şi stabileşte sau ajustează rata amortizorului anticiclic, dacă este necesar. În cadrul acestui proces, fiecare autoritate desemnată ia în considerare următoarele:

(4)Rata amortizorului anticiclic, exprimată ca procentaj din cuantumul total al expunerilor la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, a instituţiilor care au expuneri din credite în statul membru în cauză, se situează între 0 % şi 2,5 %, calibrat în trepte de 0,25 puncte procentuale sau multipli de 0,25 puncte procentuale. În cazul în care acest lucru se justifică pe baza consideraţiilor de la alineatul (3), o autoritate desemnată poate stabili o rată a amortizorului anticiclic mai mare de 2,5 % din cuantumul total al expunerilor la risc calculat în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în scopul prevăzut la articolul 140 alineatul (2) de la prezenta directivă.

(5)În cazul în care o autoritate stabileşte pentru prima dată o rată a amortizorului anticiclic mai mare de zero sau în cazul în care o autoritate desemnată creşte rata amortizorului anticiclic în vigoare la acel moment, aceasta decide de asemenea data de la care instituţiile trebuie să aplice amortizorul majorat în scopul calculării amortizorului anticiclic de capital specific instituţiei. Data în cauză nu depăşeşte 12 luni de la data la care stabilirea amortizorului majorat a fost anunţată în conformitate cu alineatul (7). Dacă data este înainte de 12 luni de la data la care s-a anunţat stabilirea amortizorului majorat, termenul mai scurt pentru punerea în aplicare se justifică pe baza unor circumstanţe excepţionale.

(7)Fiecare autoritate desemnată publică trimestrial pe site-ul său internet cel puţin următoarele informaţii:

g)în cazul în care rata amortizorului este redusă, perioada orientativă pentru care nu se preconizează nicio majorare, împreună cu o justificare pentru perioada respectivă.

Art. 137: Recunoaşterea ratelor amortizorului anticiclic mai mari de 2,5 %

(1)În cazul în care o autoritate desemnată, în conformitate cu articolul 136 alineatul (4), sau o autoritate competentă dintr-o ţară terţă a stabilit o rată a amortizorului anticiclic mai mare de 2,5 % din cuantumul total al expunerilor la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, celelalte autorităţi desemnate pot recunoaşte această rată a amortizorului în scopul calculării, de către instituţiile autorizate la nivel naţional, a amortizorului anticiclic de capital specific instituţiei.

(3)din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, aceasta anunţă recunoaşterea prin publicare pe site-ul său internet. Anunţul include cel puţin următoarele informaţii:

Art. 138: Recomandarea CERS privind ratele amortizorului anticiclic pentru ţările terţe

Art. 139: Decizia autorităţilor desemnate privind ratele amortizorului anticiclic pentru ţările terţe

(3)În cazul în care rata amortizorului anticiclic a fost stabilită şi publicată de autoritatea competentă dintr-o ţară terţă pentru această ţară terţă, o autoritate desemnată poate stabili o rată diferită a amortizorului pentru această ţară terţă în scopul calculării de către instituţiile autorizate la nivel naţional a amortizorului anticiclic de capital specific instituţiei, dacă aceasta are motive rezonabile să considere că rata amortizorului stabilită de autoritatea competentă din ţara terţă nu este suficientă pentru a proteja în mod adecvat aceste instituţii împotriva riscurilor de creştere excesivă a creditelor în această ţară terţă.

Atunci când o autoritate desemnată exercită puterea care îi este conferită în temeiul primului paragraf, aceasta nu stabileşte o rată a amortizorului anticiclic sub rata stabilită de autoritatea competentă din ţara terţă, în afară de cazul în care această rată a amortizorului depăşeşte 2,5 % din cuantumul total al expunerilor la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 a instituţiilor care au expuneri la riscul de credit în ţara terţă în cauză.

(4)În cazul în care o autoritate desemnată stabileşte o rată a amortizorului anticiclic pentru o ţară terţă, conform alineatului (2) sau (3), care creşte rata aplicabilă existentă a amortizorului anticiclic, autoritatea desemnată decide data de la care instituţiile autorizate la nivel intern trebuie să aplice această rată a amortizorului în scopul calculării amortizorului anticiclic de capital specific instituţiei. Data în cauză nu depăşeşte 12 luni de la data la care rata amortizorului a fost anunţată în conformitate cu alineatul (5). Dacă data este înainte de 12 luni de la data la care s-a anunţat rata amortizorului, termenul mai scurt pentru punerea în aplicare se justifică pe baza unor circumstanţe excepţionale.

(5)Autorităţile desemnate publică pe site-ul lor internet orice rată a amortizorului anticiclic care a fost stabilită pentru o ţară terţă în conformitate cu alineatul (2) sau (3), incluzând următoarele informaţii:

Art. 140: Calcularea ratei amortizorului anticiclic de capital specific instituţiei

(1)Rata amortizorului anticiclic de capital specific instituţiei este egală cu media ponderată a ratelor amortizorului anticiclic care se aplică în ţările în care sunt situate expunerile din credite relevante ale instituţiei sau care se aplică în sensul prezentului articol, în temeiul articolului 139 alineatul (2) sau (3).

Pentru a calcula media ponderată menţionată la primul paragraf, statele membre cer instituţiilor să aplice fiecărei rate al amortizorului anticiclic aplicabilă cerinţele sale totale de fonduri proprii pentru riscul de credit, stabilite în conformitate cu partea a treia titlurile II şi IV din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, corespunzând expunerilor din credite relevante din teritoriul în cauză, împărţite la cerinţele totale de fonduri proprii pentru riscul de credit corespunzând tuturor expunerilor sale din credite relevante.

(2)Dacă, în conformitate cu articolul 136 alineatul (4), o autoritate desemnată stabileşte o rată a amortizorului anticiclic mai mare de 2,5 % din cuantumul total al expunerilor la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 statele membre se asigură că următoarele rate ale amortizorului se aplică expunerilor din credite relevante situate în statul membru al autorităţii desemnate în cauză (denumit în continuare, "statul membru A") în scopul calculului prevăzut la alineatul (1), inclusiv, unde este cazul, în scopul calculării elementului de capital consolidat corespunzând instituţiei în cauză:

(3)Dacă rata amortizorului anticiclic stabilită de autoritatea competentă dintr-o ţară terţă pentru această ţară terţă este mai mare de 2,5 % din valoarea totală a expunerilor la risc calculată în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, statele membre se asigură că următoarele rate ale amortizorului se aplică expunerilor din credite relevante situate în această ţară terţă în scopul calculului prevăzut la alineatul (1), inclusiv, unde este cazul, în scopul calculării elementului de capital consolidat corespunzând instituţiei în cauză:

(4)Expunerile la riscul de credit relevante includ toate categoriile de expuneri, în afară de cele menţionate la articolul 112 literele (a)-(f) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 care fac obiectul următoarelor cerinţe.

(6)În scopul calculului prevăzut la alineatul (1):

c)în cazul în care autoritatea desemnată a unui stat membru de origine stabileşte rata amortizorului anticiclic pentru o ţară terţă în conformitate cu articolul 139 alineatul (2) sau (3) sau recunoaşte rata amortizorului anticiclic pentru o ţară terţă în conformitate cu articolul 137, rata amortizorului în cauză se aplică de la data precizată în informaţiile publicate în conformitate cu articolul 139 alineatul (5) litera (c) sau articolul 137 alineatul (2) litera (c), dacă decizia are ca efect majorarea ratei amortizorului;

Secţiunea III:Măsuri de conservare a capitalului

Art. 141: Restricţii privind distribuirile

(2)O instituţie care nu îndeplineşte cerinţa amortizorului combinat calculează suma maximă distribuibilă (MDA - maximum distributable amount) în conformitate cu alineatul (4) şi notifică autorităţii competente respectiva MDA.

(5)Suma de înmulţit în conformitate cu alineatul (4) constă în:

(6)Factorul se stabileşte după cum urmează:

a)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menţinute de instituţie care nu sunt utilizate pentru a îndeplini vreuna dintre cerinţele de fonduri proprii prevăzute la articolul 92 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi nici cerinţa de fonduri proprii suplimentare care abordează alte riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier prevăzută la articolul 104 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă, exprimată ca procent din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din regulamentul respectiv, se situează în prima cuartilă (şi anume, cea mai scăzută) a cerinţei amortizorului combinat, factorul este 0;

b)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menţinute de instituţie care nu sunt utilizate pentru a îndeplini vreuna dintre cerinţele de fonduri proprii prevăzute la articolul 92 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi nici cerinţa de fonduri proprii suplimentare care abordează alte riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier prevăzută la articolul 104 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă, exprimată ca procent din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din regulamentul respectiv, se situează în a doua cuartilă a cerinţei amortizorului combinat, factorul este 0,2;

c)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menţinute de instituţie care nu sunt utilizate pentru a îndeplini cerinţele de fonduri proprii prevăzute la articolul 92 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi nici cerinţa de fonduri proprii suplimentare care abordează alte riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier prevăzută la articolul 104 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă, exprimată ca procent din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din regulamentul respectiv, se situează în a treia cuartilă a cerinţei amortizorului combinat, factorul este 0,4;

d)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menţinute de instituţie care nu sunt utilizate pentru a îndeplini cerinţele de fonduri proprii prevăzute la articolul 92 alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi nici cerinţa de fonduri proprii suplimentare care abordează alte riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier prevăzută la articolul 104 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă, exprimată ca procent din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din regulamentul respectiv, se situează în a patra cuartilă (şi anume, cea mai ridicată) a cerinţei amortizorului combinat, factorul este 0,6.

(8)În cazul în care o instituţie nu îndeplineşte obligaţia amortizorului combinat şi intenţionează să distribuie toate sau o parte din profiturile sale distribuibile ori ia una dintre măsurile menţionate la articolul (2) al doilea paragraf literele (a), (b) şi (c), aceasta notifică autoritatea competentă şi furnizează următoarele informaţii:

d)valoarea profiturilor distribuibile pe care planifică să le aloce următoarelor:

(10)În sensul alineatelor (1) şi (2), o distribuire în legătură cu fondurile proprii de nivel 1 de bază include următoarele:

Art. 141^a: Neîndeplinirea cerinţei amortizorului combinat

Art. 141^b: Restricţie privind distribuirile în caz de nerespectare a cerinţei amortizorului pentru indicatorul efectului de levier

(2)O instituţie care nu îndeplineşte cerinţa amortizorului pentru indicatorul efectului de levier calculează suma maximă distribuibilă legată de indicatorul efectului de levier (L-MDA - Leverage ratio related maximum distributable amount) în conformitate cu alineatul (4) şi notifică autorităţile competente în acest sens.

(5)Suma de înmulţit în conformitate cu alineatul (4) constă în:

(6)Factorul menţionat la alineatul (4) se stabileşte după cum urmează:

a)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 menţinute de instituţie care nu sunt utilizate pentru a îndeplini cerinţele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi la articolul 104 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă atunci când abordează riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier care nu este acoperit suficient de articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, exprimate ca procent din indicatorul de măsurare a expunerii totale calculat în conformitate cu articolul 429 alineatul (4) din regulamentul respectiv, se situează în prima cuartilă (şi anume, cea mai scăzută) a cerinţei amortizorului pentru indicatorul efectului de levier, factorul este 0;

b)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 menţinute de instituţie care nu sunt utilizate pentru a îndeplini cerinţele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi la articolul 104 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă atunci când abordează riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier care nu este acoperit suficient de articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, exprimate ca procent din indicatorul de măsurare a expunerii totale calculat în conformitate cu articolul 429 alineatul (4) din regulamentul respectiv, se situează în a doua cuartilă a cerinţei amortizorului pentru indicatorul efectului de levier, factorul este 0,2;

c)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 menţinute de instituţie care nu sunt utilizate pentru a îndeplini cerinţele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi la articolul 104 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă atunci când abordează riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier care nu este acoperit suficient de articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, exprimate ca procent din indicatorul de măsurare a expunerii totale calculat în conformitate cu articolul 429 alineatul (4) din regulamentul respectiv, se situează în a treia cuartilă a cerinţei amortizorului pentru indicatorul efectului de levier, factorul este 0,4;

d)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 menţinute de instituţie care nu sunt utilizate pentru a îndeplini cerinţele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi la articolul 104 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă atunci când abordează riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier care nu este acoperit suficient de articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, exprimate ca procent din indicatorul de măsurare a expunerii totale calculat în conformitate cu articolul 429 alineatul (4) din regulamentul respectiv, se situează în a patra cuartilă (şi anume, cea mai ridicată) a cerinţei amortizorului pentru indicatorul efectului de levier, factorul este 0,6.

(8)Atunci când o instituţie nu îndeplineşte cerinţa amortizorului pentru indicatorul efectului de levier şi intenţionează să distribuie oricare dintre profiturile sale distribuibile ori să întreprindă una dintre acţiunile menţionate în prezentul articol alineatul (2) al doilea paragraf literele (a), (b) şi (c), aceasta notifică autorităţii competente acest lucru şi furnizează informaţiile enumerate la articolul 141 alineatul (8), cu excepţia literei (a) punctul (iii) din respectivul articol, şi L-MDA calculată în conformitate cu alineatul (4) de la prezentul articol.

Art. 141^c: Neîndeplinirea cerinţei amortizorului pentru indicatorul efectului de levier

Se consideră că o instituţie nu îndeplineşte cerinţa amortizorului pentru indicatorul efectului de levier în sensul articolului 141b din prezenta directivă atunci când nu deţine fonduri proprii de nivel 1 în cuantumul necesar pentru a îndeplini în acelaşi timp cerinţa prevăzută la articolul 92 alineatul (1a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi cerinţa prevăzută la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din regulamentul respectiv şi la articolul 104 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă atunci când abordează riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier care nu este acoperit suficient de articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Art. 142: Planul de conservare a capitalului

(1)În cazul în care o instituţie nu îndeplineşte cerinţa amortizorului combinat sau, dacă este cazul, cerinţa amortizorului pentru indicatorul efectului de levier, aceasta întocmeşte un plan de conservare a capitalului, pe care îl transmite autorităţii competente în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data la care a constatat că nu îndeplineşte cerinţa menţionată, cu excepţia cazului în care autoritatea competentă autorizează un termen mai lung de până la 10 zile.

(2)Planul de conservare a capitalului include următoarele:

TITLUL VIII:INFORMAŢIILE CARE TREBUIE FĂCUTE PUBLICE DE CĂTRE AUTORITĂŢILE COMPETENTE

Art. 143: Cerinţe generale privind publicarea

(1)Autorităţile competente publică următoarele informaţii:

d)fără a aduce atingere dispoziţiilor din titlul VII capitolul 1 secţiunea II din prezenta directivă şi, după caz, dispoziţiilor din titlul IV capitolul 1 secţiunea 2 din Directiva (UE) 2019/2034, date statistice agregate privind aspecte esenţiale ale punerii în aplicare a cadrului prudenţial în fiecare stat membru, inclusiv numărul şi natura măsurilor de supraveghere luate în conformitate cu articolul 102 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă, precum şi a sancţiunilor administrative aplicate în conformitate cu articolul 65 din prezenta directivă.

Art. 144: Cerinţe de publicare specifice

(1)În sensul părţii a cincea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autorităţile competente publică următoarele informaţii:

(2)Autoritatea competentă dintr-un stat membru care exercită opţiunea prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 publică informaţiile de mai jos:

c)pe bază agregată, pentru statul membru:

(3)Autoritatea competentă care exercită opţiunea prevăzută la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 publică următoarele informaţii:

c)pe bază agregată, pentru statul membru

TITLUL IX:ACTE DELEGATE ŞI DE PUNERE ÎN APLICARE

Art. 145: Acte delegate

Art. 148: Exercitarea competenţelor delegate

(5)Un act delegat adoptat în temeiul articolului 145 intră în vigoare numai dacă nici Parlamentul European, nici Consiliul nu au exprimat obiecţii în termen de trei luni de la notificarea respectivului act Parlamentului European şi Consiliului sau dacă, înainte de expirarea acestei perioade, atât Parlamentul European, cât şi Consiliul au informat Comisia cu privire la faptul că nu doresc să ridice obiecţii. Acest termen se prelungeşte cu trei luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Art. 149: Obiecţii la standardele tehnice de reglementare

În cazul în care Comisia adoptă în temeiul prezentei directive un standard tehnic de reglementare care este identic cu proiectul de standard tehnic de reglementare prezentat de ABE, perioada în care Parlamentul European şi Consiliul pot prezenta obiecţii cu privire la respectivul standard tehnic de reglementare este de o lună de la data notificării. La iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului, această perioadă se prelungeşte cu o lună. Prin derogare de la articolul 13 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, perioada în care Parlamentul European şi Consiliul pot prezenta obiecţii cu privire la respectivul standard tehnic de reglementare poate fi prelungită cu încă o lună, după caz.

TITLUL X:MODIFICĂRI ALE DIRECTIVEI 2002/87/CE

Art. 150: Modificarea Directivei 2002/87/CE

(b)alineatul (3) se înlocuieşte cu următorul text:

"(3)Pentru a asigura aplicarea consecventă a metodelor de calculare prevăzute în anexa I partea II din prezenta directivă, coroborată cu articolul 49 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi articolul 228 alineatul (1) din Directiva 2009/138/CE, dar fără a aduce atingere articolului 6 alineatul (4) din prezenta directivă, AES elaborează, prin intermediul Comitetului comun, proiecte de standarde tehnice de reglementare cu privire la articolul 6 alineatul (2) din prezenta directivă.

TITLUL XI:DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

CAPITOLUL 1:Dispoziţii tranzitorii privind supravegherea instituţiilor care îşi exercită libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii

Art. 151: Domeniul de aplicare

(2)Pentru a asigura armonizarea deplină a introducerii dispoziţiilor de supraveghere pentru lichiditate cu elaborarea normelor uniforme privind lichiditatea, se conferă Comisiei competenţa de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 145, prin care amână cu până la doi ani data menţionată la alineatul (1), în cazul în care normele uniforme privind acoperirea necesarului de lichiditate nu au fost introduse în Uniune deoarece standardele internaţionale privind supravegherea lichidităţii nu au fost convenite la data menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol.

Art. 152: Cerinţe de raportare

Art. 153: Măsurile luate de autorităţile competente din statul membru de origine cu privire la activităţile desfăşurate în statul membru gazdă

(4)În cazul în care, în pofida măsurilor aplicate de statul membru de origine sau din cauza faptului că măsurile respective sunt inadecvate sau nu sunt disponibile în statul membru respectiv, instituţia de credit în cauză continuă să încalce dispoziţiile legale menţionate la alineatul (1), care sunt în vigoare în statul membru gazdă, cel din urmă poate lua măsurile necesare, după informarea autorităţilor competente din statul membru de origine, pentru a preveni şi pentru a sancţiona încălcări suplimentare şi, în măsura în care este necesar, pentru a împiedica instituţia respectivă să întreprindă noi tranzacţii pe teritoriul său. Statele membre se asigură că este posibilă transmiterea documentelor legale necesare pentru aplicarea măsurilor în cauză către instituţiile de credit de pe teritoriile lor.

Art. 154: Măsuri preventive

Art. 155: Responsabilitatea

Art. 156: Supravegherea lichidităţii

Art. 157: Colaborarea privind supravegherea

Autorităţile competente din statele membre în cauză colaborează îndeaproape la supravegherea activităţii instituţiilor care funcţionează, în special printr-o sucursală, în unul sau mai multe state membre, altele decât cele în care îşi au sediul central. Autorităţile competente din statele membre îşi comunică toate informaţiile privind administrarea şi proprietatea asupra unor astfel de instituţii care pot facilita supravegherea acestora şi examinarea condiţiilor de autorizare a acestora, precum şi toate informaţiile care pot facilita supravegherea acestor instituţii în special în ceea ce priveşte lichiditatea, solvabilitatea, garantarea depozitelor, limitarea expunerilor mari, procedurile administrative şi contabile şi mecanismele de control intern.

Art. 158: Sucursale semnificative

(2)Cererea respectivă specifică motivele pentru care sucursala ar trebui considerată semnificativă, în special cu privire la următoarele aspecte:

c)dimensiunea şi importanţa sucursalei, din punctul de vedere al numărului de clienţi, în contextul sistemului bancar sau financiar al statului membru gazdă.

(5)În cazul în care nu se aplică articolul 116, autorităţile competente care supraveghează o instituţie având sucursale semnificative în alte state membre înfiinţează şi prezidează un colegiu de supraveghetori pentru a facilita adoptarea unei decizii comune privind desemnarea unei sucursale ca fiind semnificativă în temeiul alineatului (2) de la prezentul articol şi schimbul de informaţii în temeiul articolului 50. Înfiinţarea şi funcţionarea colegiului se bazează pe dispoziţii scrise stabilite de către autoritatea competentă din statul membru de origine în urma consultării cu autorităţile competente în cauză. Autoritatea competentă din statul membru de origine decide care autorităţi competente participă la o reuniune sau la o activitate a colegiului.

(7)În prealabil, autoritatea competentă din statul membru de origine îi informează pe deplin pe toţi membrii colegiului în legătură cu organizarea unor astfel de reuniuni, principalele aspecte care urmează să fie discutate, precum şi în legătură cu activităţile care urmează să fie examinate. Autoritatea competentă din statul membru de origine îi informează, de asemenea, pe deplin şi în timp util, pe toţi membrii colegiului în legătură cu măsurile adoptate în cadrul respectivelor reuniuni şi acţiunile întreprinse.

Art. 159: Verificări la faţa locului

CAPITOLUL 1^a:Dispoziţii tranzitorii privind societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte

Art. 159^a: Dispoziţii tranzitorii privind aprobarea societăţilor financiare holding şi a societăţilor financiare holding mixte

CAPITOLUL 2:Dispoziţii tranzitorii privind rezervele de capital

Art. 160: Dispoziţii tranzitorii privind rezervele de capital

(2)Pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2016 şi 31 decembrie 2016:

(3)Pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2017 şi 31 decembrie 2017:

(4)Pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2018 şi 31 decembrie 2018:

(6)Statele membre pot impune o perioadă de tranziţie mai scurtă decât cea precizată la alineatele (1)-(4) şi, prin urmare, pot pune în practică rezerva de conservare a capitalului şi amortizorul anticiclic de capital începând cu 31 decembrie 2013. În cazul în care un stat membru impune o astfel de perioadă de tranziţie mai scurtă, acesta informează părţile relevante, inclusiv Comisia, CERS, ABE şi colegiul de supraveghetori relevant, în mod corespunzător. O astfel de perioadă mai scurtă poate fi recunoscută de alte state membre. Dacă un alt stat membru recunoaşte o astfel de perioadă mai scurtă, acesta notifică decizia sa Comisiei, CERS, ABE şi colegiului de supraveghetori în mod corespunzător.

CAPITOLUL 3:Dispoziţii finale

Art. 161: Revizuire şi raport

(2)În urma unei analize, în strânsă cooperare cu ABE, până la 30 iunie 2016, Comisia transmite un raport Parlamentului European şi Consiliului, însoţit de o propunere legislativă, dacă este cazul, cu privire la dispoziţiile referitoare la remunerare din prezenta directivă şi din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, ţinând seama de evoluţiile de la nivel internaţional şi acordând o atenţie deosebită:

b)impactului respectării principiului de la articolul 94 alineatul (1) litera (g) în ceea ce priveşte

(9)Până la 1 iulie 2014, ABE prezintă Comisiei un raport privind utilizarea de către instituţiile de credit şi beneficiile obţinute de acestea din operaţiunile de refinanţare pe termen lung ale băncilor centrale din cadrul SEBC şi din măsurile de sprijin similare finanţate de băncile centrale. Până la 31 decembrie 2014, pe baza raportului respectiv şi după consultarea BCE, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind utilizarea şi beneficiile obţinute din operaţiunile de refinanţare respective şi din măsurile de sprijinire a finanţării, în ceea ce priveşte instituţiile de credit autorizate în Uniune, alături de o propunere legislativă privind utilizarea unor astfel de operaţiuni de refinanţare şi a măsurilor de sprijinire a finanţării, dacă este cazul.

Art. 162: Transpunere

(1)Statele membre adoptă şi publică, până la 31 decembrie 2013, actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive.

Statele membre transmit Comisiei şi ABE textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă. În cazul în care documentele care însoţesc notificarea măsurilor de transpunere furnizate de statele membre nu sunt suficiente pentru a evalua pe deplin respectarea de către dispoziţiile de transpunere a anumitor dispoziţii din prezenta directivă, Comisia, fie la cererea ABE în vederea îndeplinirii sarcinilor sale în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, fie din proprie iniţiativă, poate solicita statelor membre să furnizeze informaţii mai detaliate referitoare la transpunerea prezentei directive şi la punerea în aplicare a dispoziţiilor respective.

(4)În momentul în care statele membre adoptă dispoziţiile prevăzute la alineatele (1) şi (2), acestea conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere, la data publicării lor oficiale. Acestea conţin, de asemenea, o menţiune prin care se precizează că trimiterile făcute, în cuprinsul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative în vigoare, la directivele abrogate prin prezenta directivă se interpretează ca trimiteri la prezenta directivă. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri şi modul în care se formulează această menţiune.

(5)Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, articolul 131 se aplică de la 1 ianuarie 2016. Începând cu 1 ianuarie 2016, statele membre pun în aplicare articolul 131 alineatul (4) după cum urmează:

ANEXA I:LISTA ACTIVITĂŢILOR CARE FAC OBIECTUL RECUNOAŞTERII RECIPROCE

ANEXA II:TABEL DE CORESPONDENŢĂ

Prezenta directivă	Directiva 2006/48/CE	Directiva 2006/49/CE
Articolul 1	Articolul 1 alineatul (1)
Articolul 2 alineatul (1)
Articolul 2 alineatul (2)
Articolul 2 alineatul (3)
Articolul 2 alineatul (4)	Articolul 1 alineatul (2)
Articolul 2 alineatul (5)	Articolul 2
Articolul 2 alineatul (6)	Articolul 1 alineatul (3)
Articolul 3	Articolul 4
Articolul 3 punctul 53	Articolul 4 punctul 49
Articolul 4 alineatul (1)
Articolul 4 alineatul (2)
Articolul 4 alineatul (3)
Articolul 4 alineatul (4)
Articolul 4 alineatul (5)		Articolul 35 alineatul (1)
Articolul 4 alineatul (6)
Articolul 4 alineatul (7)
Articolul 4 alineatul (8)
Articolul 5	Articolul 128
Articolul 6	Articolul 42b alineatul (1)
Articolul 7	Articolul 40 alineatul (3)
Articolul 8 alineatul (1)	Articolul 6 alineatul (1)
Articolul 8 alineatul (2)	Articolul 6 alineatul (2)
Articolul 8 alineatul (3)	Articolul 6 alineatul (3)
Articolul 8 alineatul (4)
Articolul 9	Articolul 5
Articolul 10	Articolul 7
Articolul 11	Articolul 8
Articolul 12 alineatul (1)	Articolul 9 alineatul (1) primul paragraf
Articolul 12 alineatul (2)	Articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf
Articolul 12 alineatul (3)	Articolul 9 alineatul (1) al treilea paragraf
Articolul 12 alineatul (4)	Articolul 9 alineatul (2)
Articolul 13 alineatul (1)	Articolul 11 alineatul (1)
Articolul 13 alineatul (2)	Articolul 11 alineatul (2)
Articolul 14 alineatul (1)	Articolul 12 alineatul (1)
Articolul 14 alineatul (2)	Articolul 12 alineatul (2)
Articolul 14 alineatul (3)	Articolul 12 alineatul (3)
Articolul 15	Articolul 13
Articolul 16 alineatul (1)	Articolul 15 alineatul (1)
Articolul 16 alineatul (2)	Articolul 15 alineatul (2)
Articolul 16 alineatul (3)	Articolul 15 alineatul (3)
Articolul 17	Articolul 16
Articolul 18	Articolul 17 alineatul (1)
Articolul 19	Articolul 18
Articolul 20 alineatul (1)	Articolul 14
Articolul 20 alineatul (2)	Articolul 14
Articolul 20 alineatul (3)
Articolul 20 alineatul (5)	Articolul 17 alineatul (2)
Articolul 21	Articolul 3
Articolul 22 alineatul (1)	Articolul 19 alineatul (1)
Articolul 22 alineatul (2)	Articolul 19 alineatul (2)
Articolul 22 alineatul (3)	Articolul 19 alineatul (3)
Articolul 22 alineatul (4)	Articolul 19 alineatul (4)
Articolul 22 alineatul (5)	Articolul 19 alineatul (5)
Articolul 22 alineatul (6)	Articolul 19 alineatul (6)
Articolul 22 alineatul (7)	Articolul 19 alineatul (7)
Articolul 22 alineatul (8)	Articolul 19 alineatul (8)
Articolul 22 alineatul (9)	Articolul 19 alineatul (9)
Articolul 23 alineatul (1)	Articolul 19a alineatul (1)
Articolul 23 alineatul (2)	Articolul 19a alineatul (2)
Articolul 23 alineatul (3)	Articolul 19a alineatul (3)
Articolul 23 alineatul (4)	Articolul 19a alineatul (4)
Articolul 23 alineatul (5)	Articolul 19a alineatul (5)
Articolul 24 alineatul (1)	Articolul 19b alineatul (1)
Articolul 24 alineatul (2)	Articolul 19b alineatul (2)
Articolul 25	Articolul 20
Articolul 26 alineatul (1)	Articolul 21 alineatul (1)
Articolul 26 alineatul (2)	Articolul 21 alineatul (2)
Articolul 27	Articolul 21 alineatul (3)
Articolul 28 alineatul (1)		Articolul 4
Articolul 28 alineatul (2)		Articolul 9
Articolul 29 alineatul (1)		Articolul 5 alineatul (1)
Articolul 29 alineatul (2)		Articolul 5 alineatul (2)
Articolul 29 alineatul (3)		Articolul 5 alineatul (3)
Articolul 29 alineatul (4)		Articolul 5 alineatul (2)
Articolul 30		Articolul 6
Articolul 31 alineatul (1)		Articolul 7
Articolul 31 alineatul (2)		Articolul 8
Articolul 32 alineatul (1)		Articolul 10 alineatul (1)
Articolul 32 alineatul (2)		Articolul 10 alineatul (2)
Articolul 32 alineatul (3)		Articolul 10 alineatul (3)
Articolul 32 alineatul (4)		Articolul 10 alineatul (4)
Articolul 32 alineatul (5)		Articolul 10 alineatul (5)
Articolul 33	Articolul 23
Articolul 34 alineatul (1)	Articolul 24 alineatul (1)
Articolul 34 alineatul (2)	Articolul 24 alineatul (2)
Articolul 34 alineatul (3)	Articolul 24 alineatul (3)
Articolul 35 alineatul (1)	Articolul 25 alineatul (1)
Articolul 35 alineatul (2)	Articolul 25 alineatul (2)
Articolul 35 alineatul (3)	Articolul 25 alineatul (3)
Articolul 35 alineatul (4)	Articolul 25 alineatul (4)
Articolul 35 alineatul (5)	Articolul 25 alineatul (5)
Articolul 35 alineatul (6)	Articolul 25 alineatul (5)
Articolul 35 alineatul (7)	Articolul 25 alineatul (5)
Articolul 36 alineatul (1)	Articolul 26 alineatul (1)
Articolul 36 alineatul (2)	Articolul 26 alineatul (2)
Articolul 36 alineatul (3)	Articolul 26 alineatul (3)
Articolul 36 alineatul (4)	Articolul 26 alineatul (4)
Articolul 36 alineatul (5)	Articolul 26 alineatul (5)
Articolul 36 alineatul (6)	Articolul 26 alineatul (5)
Articolul 36 alineatul (7)	Articolul 26 alineatul (5)
Articolul 37	Articolul 36
Articolul 38	Articolul 27
Articolul 39 alineatul (1)	Articolul 28 alineatul (1)
Articolul 39 alineatul (2)	Articolul 28 alineatul (2)
Articolul 39 alineatul (3)	Articolul 28 alineatul (3)
Articolul 39 alineatul (4)	Articolul 28 alineatul (4)
Articolul 39 alineatul (5)	Articolul 28 alineatul (4)
Articolul 39 alineatul (6)	Articolul 28 alineatul (4)
Articolul 40 primul paragraf	Articolul 29 primul paragraf
Articolul 40 al doilea paragraf
Articolul 40 al treilea paragraf
Articolul 41 alineatul (1)	Articolul 30 alineatele (1) şi (2)
Articolul 41 alineatul (2)
Articolul 42	Articolul 32
Articolul 43 alineatul (1)	Articolul 33 primul paragraf
Articolul 43 alineatul (2)
Articolul 43 alineatul (3)
Articolul 43 alineatul (4)
Articolul 43 alineatul (5)
Articolul 44	Articolele 31 şi 34
Articolul 45	Articolul 35
Articolul 46	Articolul 37
Articolul 47 alineatul (1)	Articolul 38 alineatul (1)
Articolul 47 alineatul (2)	Articolul 38 alineatul (2)
Articolul 47 alineatul (3)	Articolul 38 alineatul (3)
Articolul 48 alineatul (1)	Articolul 39 alineatul (1)
Articolul 48 alineatul (2)	Articolul 39 alineatul (2)
Articolul 48 alineatul (3)	Articolul 39 alineatul (3)
Articolul 48 alineatul (4)	Articolul 39 alineatul (4)
Articolul 49 alineatul (1)	Articolul 40 alineatul (1)
Articolul 49 alineatul (2)	Articolul 40 alineatul (2)
Articolul 49 alineatul (3)	Articolul 41 alineatul (3) al treilea paragraf
Articolul 50 alineatul (1)	Articolul 42 primul paragraf
Articolul 50 alineatul (2)
Articolul 50 alineatul (3)
Articolul 50 alineatul (4)
Articolul 50 alineatul (5)	Articolul 42 al doilea paragraf
Articolul 50 alineatul (6)	Articolul 42 al treilea şi al şaselea paragraf
Articolul 50 alineatul (7)	Articolul 42 al patrulea şi al şaptelea paragraf
Articolul 50 alineatul (8)	Articolul 42 al cincilea paragraf
Articolul 51 alineatul (1)	Articolul 42a alineatul (1)
Articolul 51 alineatul (2)	Articolul 42a alineatul (2)
Articolul 51 alineatul (3)	Articolul 42a alineatul (3)
Articolul 51 alineatul (4)	Articolul 42a alineatul (3)
Articolul 51 alineatul (5)	Articolul 42a alineatul (3)
Articolul 51 alineatul (6)
Articolul 52 alineatul (1)	Articolul 43 alineatul (1)
Articolul 52 alineatul (2)	Articolul 43 alineatul (2)
Articolul 52 alineatul (3)
Articolul 52 alineatul (4)
Articolul 53 alineatul (1)	Articolul 44 alineatul (1)
Articolul 53 alineatul (2)	Articolul 44 alineatul (2)
Articolul 53 alineatul (3)
Articolul 54	Articolul 45
Articolul 55	Articolul 46
Articolul 56	Articolul 47
Articolul 57 alineatul (1)	Articolul 48 alineatul (1) primul paragraf
Articolul 57 alineatul (2)	Articolul 48 alineatul (1) al doilea paragraf
Articolul 57 alineatul (3)	Articolul 48 alineatul (2) primul şi al doilea paragraf
Articolul 57 alineatul (4)	Articolul 48 alineatul (2) al treilea paragraf
Articolul 57 alineatul (5)	Articolul 48 alineatul (2) al cincilea paragraf
Articolul 57 alineatul (6)	Articolul 48 alineatul (2) al patrulea paragraf
Articolul 58	Articolul 49 primul paragraf
Articolul 58 alineatul (2)	Articolul 49 al doilea paragraf
Articolul 58 alineatul (3)	Articolul 49 al patrulea paragraf
Articolul 58 alineatul (4)	Articolul 49 al cincilea paragraf
Articolul 59 alineatul (1)	Articolul 50
Articolul 59 alineatul (2)
Articolul 60	Articolul 51
Articolul 61 alineatul (1)	Articolul 52 primul paragraf
Articolul 61 alineatul (2)	Articolul 52 al doilea paragraf
Articolul 62
Articolul 63 alineatul (1)	Articolul 53 alineatul (1)
Articolul 63 alineatul (2)	Articolul 53 alineatul (2)
Articolul 64
Articolul 65
Articolul 66
Articolul 67
Articolul 68
Articolul 69
Articolul 70
Articolul 71
Articolul 72	Articolul 55
Articolul 73	Articolul 123
Articolul 74 alineatul (1)	Articolul 22 alineatul (1)
Articolul 74 alineatul (2)	Articolul 22 alineatul (2)
Articolul 74 alineatul (3)	Articolul 22 alineatul (6)
Articolul 74 alineatul (4)
Articolul 75 alineatul (1)	Articolul 22 alineatul (3)
Articolul 75 alineatul (2)	Articolul 22 alineatul (4)
Articolul 75 alineatul (3)	Articolul 22 alineatul (5)
Articolul 76 alineatul (1)	Anexa V punctul 2
Articolul 76 alineatul (2)
Articolul 76 alineatul (3)
Articolul 76 alineatul (4)
Articolul 76 alineatul (5)
Articolul 77
Articolul 78
Articolul 79	Anexa V punctele 3, 4 şi 5
Articolul 80	Anexa V punctul 6
Articolul 81	Anexa V punctul 7
Articolul 82 alineatul (1)	Anexa V punctul 8
Articolul 82 alineatul (2)	Anexa V punctul 9
Articolul 83 alineatul (1)	Anexa V punctul 10
Articolul 83 alineatul (2)		Anexa IV punctul 5
Articolul 83 alineatul (3)		Anexa I punctele 38 şi 41
Articolul 84	Anexa V punctul 11
Articolul 85 alineatul (1)	Anexa V punctul 12
Articolul 85 alineatul (2)	Anexa V punctul 13
Articolul 86 alineatul (1)	Anexa V punctul 14
Articolul 86 alineatul (2)	Anexa V punctul 14a
Articolul 86 alineatul (3)
Articolul 86 alineatul (4)	Anexa V punctul 15
Articolul 86 alineatul (5)	Anexa V punctul 16
Articolul 86 alineatul (6)	Anexa V punctul 17
Articolul 86 alineatul (7)	Anexa V punctul 18
Articolul 86 alineatul (8)	Anexa V punctul 19
Articolul 86 alineatul (9)	Anexa V punctul 20
Articolul 86 alineatul (10)	Anexa V punctul 21
Articolul 86 alineatul (11)	Anexa V punctul 22
Articolul 87
Articolul 88 alineatul (1)	Anexa V punctul 1
Articolul 88 alineatul (2)
Articolul 89
Articolul 90
Articolul 91
Articolul 92 alineatul (1)	Anexa V punctul 23 al doilea paragraf
Articolul 92 alineatul (2), fraza introductivă	Anexa V punctul 23 fraza introductivă
Articolul 92 alineatul (2) litera (a)	Anexa V punctul 23 litera (a)
Articolul 92 alineatul (2) litera (b)	Anexa V punctul 23 litera (b)
Articolul 92 alineatul (2) litera (c)	Anexa V punctul 23 litera (c)
Articolul 92 alineatul (2) litera (d)	Anexa V punctul 23 litera (d)
Articolul 92 alineatul (2) litera (e)	Anexa V punctul 23 litera (e)
Articolul 92 alineatul (2) litera (f)	Anexa V punctul 23 litera (f)
Articolul 92 alineatul (2) litera (g)
Articolul 93	Anexa V punctul 23 litera (k)
Articolul 94 alineatul (1) litera (a)	Anexa V punctul 23 litera (g)
Articolul 94 alineatul (1) litera (b)	Anexa V punctul 23 litera (h)
Articolul 94 alineatul (1) litera (c)	Anexa V punctul 23 litera (i)
Articolul 94 alineatul (1) litera (d)
Articolul 94 alineatul (1) litera (e)	Anexa V punctul 23 litera (j)
Articolul 94 alineatul (1) litera (f)	Anexa V punctul 23 litera (l)
Articolul 94 alineatul (1) litera (g)
Articolul 94 alineatul (1) litera (h)	Anexa V punctul 23 litera (m)
Articolul 94 alineatul (1) litera (i)
Articolul 94 alineatul (1) litera (j)	Anexa V punctul 23 litera (n)
Articolul 94 alineatul (1) litera (k)	Anexa V punctul 23 litera (n)
Articolul 94 alineatul (1) litera (l)	Anexa V punctul 23 litera (o)
Articolul 94 alineatul (1) litera (m)	Anexa V punctul 23 litera (p)
Articolul 94 alineatul (1) litera (n)	Anexa V punctul 23 litera (q)
Articolul 94 alineatul (1) litera (o)	Anexa V punctul 23 litera (r)
Articolul 94 alineatul (1) litera (p)	Anexa V punctul 23 litera (s)
Articolul 94 alineatul (1) litera (q)	Anexa V punctul 23 litera (t)
Articolul 94 alineatul (2)	Articolul 150 alineatul (3) litera b
Articolul 95	Anexa V punctul 24
Articolul 96
Articolul 97 alineatul (1)	Articolul 124 alineatul (1)
Articolul 97 alineatul (2)	Articolul 124 alineatul (2)
Articolul 97 alineatul (3)	Articolul 124 alineatul (3)
Articolul 97 alineatul (4)	Articolul 124 alineatul (4)
Articolul 98 alineatul (1)	Anexa XI punctul 1
Articolul 98 alineatul (2)	Anexa XI punctul 1a
Articolul 98 alineatul (3)	Anexa XI punctul 2
Articolul 98 alineatul (4)	Anexa XI punctul 3
Articolul 98 alineatul (5)	Articolul 124 alineatul (5)
Articolul 98 alineatul (6)
Articolul 98 alineatul (7)
Articolul 99
Articolul 100
Articolul 101
Articolul 102 alineatul (1)	Articolul 136 alineatul (1)
Articolul 102 alineatul (2)
Articolul 103
Articolul 104	Articolul 136
Articolul 105
Articolul 106 alineatul (1)	Articolul 149
Articolul 106 alineatul (2)
Articolul 107
Articolul 108 alineatul (1) primul paragraf	Articolul 68(2)
Articolul 108 alineatul (1) al doilea paragraf	Articolul 3
Articolul 108 alineatul (1) al treilea paragraf
Articolul 108 alineatul (2)	Articolul 71 alineatul (1)
Articolul 108 alineatul (3)	Articolul 71 alineatul (2)
Articolul 108 alineatul (4)	Articolul 73 alineatul (2)
Articolul 109 alineatul (1)	Articolul 68 alineatul (1)
Articolul 109 alineatul (2)	Articolul 73 alineatul (3)
Articolul 109 alineatul (3)
Articolul 110 alineatul (1)	Articolul 124 alineatul (2)
Articolul 110 alineatul (2)	Articolul 23
Articolul 111 alineatul (1)	Articolul 125 alineatul (1)	Articolul 2
Articolul 111 alineatul (2)	Articolul 125 alineatul (2)	Articolul 2
Articolul 111 alineatul (3)	Articolul 126 alineatul (1)
Articolul 111 alineatul (4)	Articolul 126 alineatul (2)
Articolul 111 alineatul (5)	Articolul 126 alineatul (3)
Articolul 111 alineatul (6)	Articolul 126 alineatul (4)
Articolul 112 alineatul (1)	Articolul 129 alineatul (1) primul paragraf
Articolul 112 alineatul (2)	Articolul 129 alineatul (1) al doilea paragraf
Articolul 112 alineatul (3)	Articolul 129 alineatul (1) al treilea paragraf
Articolul 113 alineatul (1) litera (a)	Articolul 129 alineatul (3) primul paragraf
Articolul 113 alineatul (1) litera (b)
Articolul 113 alineatul (2) litera (a) primul paragraf	Articolul 129 alineatul (3) al doilea paragraf
Articolul 113 alineatul (2) litera (b) primul paragraf
Articolul 113 alineatul (2) al doilea paragraf	Articolul 129 alineatul (3) al doilea paragraf
Articolul 113 alineatul (3) al treilea paragraf	Articolul 129 alineatul (3) al treilea paragraf
Articolul 113 alineatul (3)	Articolul 129 alineatul (3) de la al patrulea la al şaptelea paragraf
Articolul 113 alineatul (4)	Articolul 129 alineatul (3) al optulea şi al nouălea paragraf
Articolul 113 alineatul (5)	Articolul 129 alineatul (3) al zecelea şi al unsprezecelea paragraf
Articolul 114	Articolul 130
Articolul 115	Articolul 131
Articolul 116 alineatul (1)	Articolul 131a alineatul (1) primul, al doilea şi al treilea paragraf
Articolul 116 alineatul (2)	Articolul 131a alineatul (1) al patrulea paragraf
Articolul 116 alineatul (3)	Articolul 131a alineatul (2) primul paragraf
Articolul 116 alineatul (4)	Articolul 131a alineatul (2) al doilea şi al treilea paragraf
Articolul 116 alineatul (5)	Articolul 131a alineatul (2) al patrulea şi al cincilea paragraf
Articolul 116 alineatul (6)	Articolul 131a alineatul (2) al şaselea paragraf
Articolul 116 alineatul (7)	Articolul 131a alineatul (2) al şaptelea paragraf
Articolul 116 alineatul (8)	Articolul 131a alineatul (2) al optulea paragraf
Articolul 116 alineatul (9)	Articolul 131a alineatul (2) al nouălea paragraf
Articolul 117 alineatul (1)	Articolul 132 alineatul (1) de la primul la al şaselea paragraf
Articolul 117 alineatul (2)	Articolul 132 alineatul (1) al şaptelea şi al optulea paragraf
Articolul 117 alineatul (3)	Articolul 132 alineatul (2)
Articolul 117 alineatul (4)	Articolul 132 alineatul (3)
Articolul 118	Articolul 141
Articolul 119 alineatul (1)	Articolul 127 alineatul (1)
Articolul 119 alineatul (2)	Articolul 127 alineatul (2)
Articolul 119 alineatul (3)	Articolul 127 alineatul (3)
Articolul 120	Articolul 72a
Articolul 121	Articolul 135
Articolul 122	Articolul 137
Articolul 123 alineatul (1)	Articolul 138 alineatul (1)
Articolul 123 alineatul (2)	Articolul 138 alineatul (2) primul paragraf
Articolul 124	Articolul 139
Articolul 125	Articolul 140	Articolul 2
Articolul 126	Articolul 142
Articolul 127	Articolul 143
Articolul 128
Articolul 129
Articolul 130
Articolul 131
Articolul 132
Articolul 133
Articolul 134
Articolul 135
Articolul 136
Articolul 137
Articolul 138
Articolul 139
Articolul 140
Articolul 141
Articolul 142
Articolul 143	Articolul 144
Articolul 144 alineatul (1)	Articolul 122a alineatul (9)
Articolul 144 alineatul (2)	Articolul 69 alineatul (4)
Articolul 144 alineatul (3)	Articolul 70 alineatul (4)
Articolul 145	Articolul 150 alineatul (1)
Articolul 146	Articolul 150 alineatul (1a)
Articolul 147 alineatul (1)	Articolul 151 alineatul (1)
Articolul 147 alineatul (2)	Articolul 151 alineatul (2)
Articolul 148 alineatul (1)	Articolul 151a alineatul (3)
Articolul 148 alineatul (2)	Articolul 151a alineatul (1)
Articolul 148 alineatul (3)	Articolul 151b
Articolul 148 alineatul (4)	Articolul 151a alineatul (2)
Articolul 148 alineatul (5)	Articolul 151c
Articolul 149
Articolul 150
Articolul 151
Articolul 152	Articolul 29
Articolul 153	Articolul 30
Articolul 154	Articolul 33
Articolul 155	Articolul 40
Articolul 156	Articolul 41
Articolul 157	Articolul 42
Articolul 158	Articolul 42a
Articolul 159	Articolul 43
Articolul 160
Articolul 161 alineatul (1)	Articolul 156 al şaselea paragraf
Articolul 161 alineatul (2)	Articolul 156 al patrulea paragraf
Articolul 161 alineatul (3)
Articolul 161 alineatul (4)
Articolul 161 alineatul (5)
Articolul 161 alineatul (6)
Articolul 161 alineatul (7)
Articolul 161 alineatul (8)
Articolul 161 alineatul (9)
Articolul 162 alineatul (1)
Articolul 162 alineatul (2)
Articolul 162 alineatul (3)
Articolul 162 alineatul (4)	Articolul 157 alineatul (1) al treilea paragraf
Articolul 162 alineatul (5)
Articolul 162 alineatul (6)
Articolul 163	Articolul 158
Articolul 164	Articolul 159
Articolul 165	Articolul 160
Anexa I	Anexa I