Art. 161. - Art. 161: Revizuire şi raport - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 28 August 2025
Art. 161: Revizuire şi raport
(1)Comisia analizează periodic aplicarea prezentei directive pentru a garanta că punerea sa în aplicare nu duce la discriminare evidentă între instituţii pe baza structurii juridice sau a formei lor de proprietate.
(2)În urma unei analize, în strânsă cooperare cu ABE, până la 30 iunie 2016, Comisia transmite un raport Parlamentului European şi Consiliului, însoţit de o propunere legislativă, dacă este cazul, cu privire la dispoziţiile referitoare la remunerare din prezenta directivă şi din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, ţinând seama de evoluţiile de la nivel internaţional şi acordând o atenţie deosebită:
a)eficienţei, punerii în aplicare şi asigurării respectării, inclusiv identificarea oricărei lacune care rezultă din aplicarea principiului proporţionalităţii în cazul acestor dispoziţii.
b)impactului respectării principiului de la articolul 94 alineatul (1) litera (g) în ceea ce priveşte
(i)competitivitatea şi stabilitatea financiară, şi
(ii)orice membri ai personalului care activează efectiv şi fizic în filiale stabilite în afara SEE ale unor instituţii-mamă stabilite în interiorul SEE.
În cadrul revizuirii respective se analizează în special dacă principiul stabilit la articolul 94 alineatul (1) litera (g) ar trebui să continue să se aplice oricăror membri ai personalului care fac obiectul primului paragraf litera (b)punctul (ii).
(3)[textul din Art. 161, alin. (3) din titlul XI, capitolul 3 a fost abrogat la 09-iul-2024 de Art. 1, punctul 47., alin. (A) din Directiva 1619/31-mai-2024]
(4)Până la 31 decembrie 2014, Comisia analizează şi întocmeşte un raport privind aplicarea articolelor 108 şi 109 şi transmite raportul respectiv Parlamentului European şi Consiliului însoţit, dacă este cazul, de o propunere legislativă.
(5)Până la 31 decembrie 2016, Comisia analizează şi întocmeşte un raport privind rezultatele obţinute în conformitate cu articolul 91 alineatul (9), inclusiv oportunitatea comparării practicilor privind diversitatea, ţinând seama de toate evoluţiile relevante din Uniune şi pe plan internaţional, şi transmite raportul său Parlamentului European şi Consiliului însoţit, dacă este cazul, o propunere legislativă.
(6)Până la 31 decembrie 2015, Comisia consultă CERS, ABE, AEAPO, AEVMP, SEBC şi alte părţi relevante cu privire la eficacitatea dispoziţiilor legate de schimbul de informaţii prevăzute de prezenta directivă, atât în perioade normale, cât şi în perioade de criză.
(7)Până la 31 decembrie 2015, ABE analizează şi transmite un raport Comisiei cu privire la aplicarea prezentei directive şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 cu privire la cooperarea Uniunii şi a statelor membre cu ţările terţe. Raportul respectiv identifică eventualele domenii care necesită noi măsuri în ceea ce priveşte cooperarea şi schimbul de informaţii. ABE publică respectivul raport pe site-ul său de internet.
(8)Atunci când primeşte un mandat din partea Comisiei, ABE examinează dacă entităţile aparţinând sectorului financiar care declară că îşi desfăşoară activităţile în conformitate cu principiile bancare islamice sunt reglementate în mod adecvat de prezenta directivă şi de Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Comisia examinează raportul pregătit de ABE şi înaintează o propunere legislativă Parlamentului European şi Consiliului, dacă este cazul.
(9)Până la 1 iulie 2014, ABE prezintă Comisiei un raport privind utilizarea de către instituţiile de credit şi beneficiile obţinute de acestea din operaţiunile de refinanţare pe termen lung ale băncilor centrale din cadrul SEBC şi din măsurile de sprijin similare finanţate de băncile centrale. Până la 31 decembrie 2014, pe baza raportului respectiv şi după consultarea BCE, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport privind utilizarea şi beneficiile obţinute din operaţiunile de refinanţare respective şi din măsurile de sprijinire a finanţării, în ceea ce priveşte instituţiile de credit autorizate în Uniune, alături de o propunere legislativă privind utilizarea unor astfel de operaţiuni de refinanţare şi a măsurilor de sprijinire a finanţării, dacă este cazul.
(10)Până la 31 decembrie 2023, Comisia examinează modul de implementare şi aplicare a competenţelor de supraveghere menţionate la articolul 104 alineatul (1) literele (j) şi (l) şi întocmeşte un raport pe care îl prezintă Parlamentului European şi Consiliului.