Art. 137. - Art. 137: Recunoaşterea ratelor amortizorului anticiclic mai mari de 2,5 % - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2025
Art. 137: Recunoaşterea ratelor amortizorului anticiclic mai mari de 2,5 %
(1)În cazul în care o autoritate desemnată, în conformitate cu articolul 136 alineatul (4), sau o autoritate competentă dintr-o ţară terţă a stabilit o rată a amortizorului anticiclic mai mare de 2,5 % din cuantumul total al expunerilor la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, celelalte autorităţi desemnate pot recunoaşte această rată a amortizorului în scopul calculării, de către instituţiile autorizate la nivel naţional, a amortizorului anticiclic de capital specific instituţiei.
(2)În cazul în care o autoritate desemnată în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol recunoaşte o rată a amortizorului mai mare de 2,5 % din cuantumul total al expunerilor la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul
(3)din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, aceasta anunţă recunoaşterea prin publicare pe site-ul său internet. Anunţul include cel puţin următoarele informaţii:
a)rata aplicabilă a amortizorului anticiclic;
b)statul membru sau ţările terţe cărora li se aplică;
c)în cazul în care rata amortizorului este majorată, data de la care instituţiile autorizate în statul membru al autorităţii desemnate trebuie să aplice rata majorată al amortizorului în scopul calculării amortizorului anticiclic de capital specific instituţiei;
d)în cazul în care data menţionată la litera (c) este înainte de 12 luni de la data anunţului prevăzut la prezentul alineat, o trimitere la circumstanţele excepţionale care justifică reducerea termenului de punere în aplicare.