Art. 152. - Art. 152: Cerinţe de raportare - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2025
Art. 152: Cerinţe de raportare
În scopuri statistice, statele membre gazdă pot cere tuturor instituţiilor de credit care au sucursale pe teritoriul lor să depună la autorităţile competente din statul membru gazdă respectiv rapoarte periodice cu privire la activitatea lor în acel stat membru gazdă.
În îndeplinirea responsabilităţilor care le revin în conformitate cu articolul 156 din prezenta directivă, statele membre gazdă pot cere ca sucursalele instituţiilor de credit din alte state membre să comunice aceleaşi informaţii pe care le cer instituţiilor de credit naţionale în scopul respectiv.