Art. 48p. - Art. 48 p : Cooperarea dintre autorităţile competente şi colegiile de supraveghetori - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2025
Art. 48p: Cooperarea dintre autorităţile competente şi colegiile de supraveghetori
(1)Autorităţile competente care supraveghează sucursalele din ţări terţe şi instituţiile-filiale ale aceluiaşi grup dintr-o ţară terţă cooperează îndeaproape şi fac schimb de informaţii. Autorităţile competente instituie acorduri scrise de coordonare şi cooperare în conformitate cu articolul 115.
(2)În sensul alineatului (1) de la prezentul articol, sucursalele din ţări terţe din clasa 1 fac obiectul unei supravegheri cuprinzătoare exercitate de un colegiu de supraveghetori în conformitate cu articolul 116. Pentru aceste scopuri, se aplică următoarele cerinţe:
a)în cazul în care s-a înfiinţat un colegiu de supraveghetori în legătură cu instituţiile-filiale ale unui grup dintr-o ţară terţă, sucursalele din ţări terţe din clasa 1 din acelaşi grup se includ în sfera colegiului de supraveghetori respectiv;
b)în cazul în care grupul dintr-o ţară terţă are sucursale din ţări terţe din clasa 1 în mai multe state membre, dar nicio instituţie-filială în Uniune care intră sub incidenţa articolului 116, se instituie un colegiu de supraveghetori pentru respectivele sucursale din ţări terţe din clasa 1;
c)în cazul în care grupul dintr-o ţară terţă are sucursale din ţări terţe din clasa 1 în mai multe state membre sau cel puţin o sucursală din clasa 1 şi una sau mai multe instituţii-filiale în Uniune care nu intră sub incidenţa articolului 116, se instituie un colegiu de supraveghetori pentru respectivele sucursale din ţări terţe şi instituţii-filiale.
(3)În sensul alineatului (2) literele (b) şi (c) de la prezentul articol, statele membre se asigură că există o autoritate competentă principală care să îndeplinească acelaşi rol ca şi supraveghetorul consolidant în conformitate cu articolul 116. Autoritatea competentă principală este cea a statului membru în care se află cea mai mare sucursală dintr-o ţară terţă din punctul de vedere al valorii totale a activelor contabilizate.
(4)Pe lângă sarcinile prevăzute la articolul 116, colegiul de supraveghetori:
a)pregăteşte un raport privind structura şi activităţile grupului dintr-o ţară terţă în Uniune şi actualizează raportul respectiv în fiecare an;
b)face schimb de informaţii cu privire la rezultatele procesului de supraveghere şi evaluare menţionat la articolul 48n;
c)depune eforturi pentru a alinia aplicarea măsurilor şi a competenţelor în materie de supraveghere menţionate la articolul 48o.
(5)Colegiul de supraveghetori asigură coordonarea şi cooperarea corespunzătoare cu autorităţile de supraveghere relevante din ţări terţe, după caz.
(6)ABE contribuie la promovarea şi monitorizarea funcţionării eficiente, efective şi coerente a colegiilor de supraveghetori menţionate în prezentul articol, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(7)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
a)mecanismele de cooperare şi proiectele de modele de acorduri dintre autorităţile competente în sensul alineatului (1); şi
b)condiţiile de funcţionare a colegiilor de supraveghetori în sensul alineatelor (2)-(6).
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 ianuarie 2026.
Comisiei îi este delegată competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.