Art. 36. - Art. 36: Începerea activităţilor - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2025
Art. 36: Începerea activităţilor
(1)Înainte ca sucursala unei instituţii de credit să îşi înceapă activitatea, autorităţile competente din statul membru gazdă, în termen de două luni de la primirea informaţiilor menţionate la articolul 35, organizează supravegherea instituţiei de credit în conformitate cu capitolul 4 indicând, în cazul în care este necesar, şi condiţiile în care, din motive de interes general, pot fi desfăşurate activităţile respective în statul membru gazdă.
(2)La primirea unei comunicări din partea autorităţilor competente din statul membru gazdă sau în cazul în care perioada menţionată la alineatul (1) expiră fără a se primi nicio comunicare din partea statului membru gazdă, sucursala poate fi înfiinţată şi îşi poate începe activitatea.
(3)În cazul modificării oricăreia dintre informaţiile comunicate în conformitate cu articolul 35 alineatul (2) literele (b), (c) sau (d), instituţia de credit notifică în scris autorităţile competente din statul membru de origine şi statul membru gazdă, cu cel puţin o lună înainte de modificarea respectivă, pentru a permite autorităţilor competente din statul membru de origine să ia o decizie în urma unei notificări în temeiul articolului 35 şi, de asemenea, pentru a permite autorităţilor competente din statul membru gazdă să ia o decizie de stabilire a condiţiilor pentru efectuarea modificării, în conformitate cu dispoziţiile alineatului (1) din prezentul articol.
(4)Se consideră că sucursalele care şi-au început deja activitatea, în conformitate cu dispoziţiile în vigoare în statele membre gazdă, înainte de 1 ianuarie 1993, au făcut deja obiectul procedurilor prevăzute la articolul 35 şi la alineatele (1) şi (2) din prezentul articol. Începând cu 1 ianuarie 1993, sucursalele respective intră sub incidenţa alineatului (3) din prezentul articol, a articolelor 33 şi 52, precum şi a capitolului 4.
(5)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza informaţiile de notificat în conformitate cu prezentul articol.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a stabili formulare, modele şi proceduri standard pentru transmiterea acestor informaţii.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(7)ABE înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice menţionate la alineatele (5) şi (6) până la 1 ianuarie 2014.