Art. 99. - Art. 99: Programul de supraveghere prudenţială - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 28 August 2025
Art. 99: Programul de supraveghere prudenţială
(1)Autorităţile competente, cel puţin o dată pe an, adoptă un program de supraveghere prudenţială pentru instituţiile pe care le supraveghează. Programul ţine seama de procesul de supraveghere şi evaluare prevăzut la articolul 97. Acesta cuprinde următoarele:
a)o indicare a modului în care autorităţile competente intenţionează să-şi îndeplinească atribuţiile şi să aloce resursele;
b)o identificare a instituţiilor care urmează să facă obiectul supravegherii sporite şi măsurile adoptate privind o astfel de supraveghere, în conformitate cu alineatul (3);
c)un plan pentru inspecţii vizând sediile utilizate de o instituţie, inclusiv sucursalele şi filialele stabilite într-un alt stat membru, în conformitate cu articolele 52, 119 şi 122.
(2)Programele de supraveghere prudenţială includ următoarele instituţii:
a)Instituţiile în cazul cărora rezultatele simulărilor de criză menţionate la articolul 98 alineatul (1) literele (a) şi (g) şi articolul 100 sau rezultatul procesului de supraveghere şi evaluare prevăzut la articolul 97 indică riscuri semnificative pentru soliditatea financiară a acestora sau indică încălcarea dispoziţiilor interne de transpunere a prezentei directive şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013;
b)[textul din Art. 99, alin. (2), litera B. din titlul VII, capitolul 2, sectiunea III a fost abrogat la 27-iun-2019 de Art. 1, punctul 30. din Directiva 878/20-mai-2019]
c)Orice altă instituţie pentru care autorităţile competente consideră acest lucru necesar.
(3)Atunci când se consideră necesar, în conformitate cu articolul 97, se iau, în special, următoarele măsuri:
a)o creştere a numărului sau a frecvenţei inspecţiilor la faţa locului vizând instituţia;
b)o prezenţă permanentă a autorităţii competente în cadrul instituţiei;
c)raportări suplimentare sau mai frecvente din partea instituţiei;
d)analize suplimentare sau mai frecvente ale planurilor operaţionale, strategice sau de afaceri ale instituţiei;
e)controale tematice de monitorizare a riscurilor specifice cu probabilitate mai mare de materializare.
(4)Adoptarea unui program de supraveghere prudenţială de către autoritatea competentă a statului membru de origine nu împiedică autorităţile competente ale statelor membre gazdă să efectueze, de la caz la caz, verificări la faţa locului şi inspecţii ale activităţilor desfăşurate de sucursalele instituţiilor pe teritoriul acestora în conformitate cu articolul 52 alineatul (3).