Capitolul 1 - Cerinţe generale privind accesul la activitatea instituţiilor de credit - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 28 August 2025
CAPITOLUL 1:Cerinţe generale privind accesul la activitatea instituţiilor de credit
Art. 8: Autorizarea
(1)Statele membre cer instituţiilor de credit să obţină o autorizaţie înainte de începerea propriu-zisă a activităţilor lor. Fără a aduce atingere articolelor 10-14, statele membre stabilesc condiţiile pentru eliberarea acestei autorizaţii şi le notifică ABE.
(2)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
a)informaţiile care trebuie furnizate autorităţilor competente în cererea de autorizare a instituţiilor de credit, inclusiv programul de activitate, organizarea structurală şi cadrul de administrare, prevăzute la articolul 10;
b)cerinţele aplicabile acţionarilor şi asociaţilor care deţin o participaţie calificată sau, atunci când nu există participaţii calificate, cerinţele aplicabile celor mai mari 20 de acţionari sau asociaţi, în temeiul articolului 14; şi
c)obstacolele care ar putea împiedica exercitarea efectivă a funcţiilor de supraveghere de către autoritatea competentă, astfel cum sunt menţionate la articolul 14.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf literele (a), (b) şi (c), în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare privind formulare, modele şi proceduri standard pentru transmiterea informaţiilor menţionate la alineatul (2) primul paragraf litera (a).
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(4)ABE înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice menţionate la alineatele (2) şi (3) până la 31 decembrie 2015.
(5)ABE emite orientări, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, adresate autorităţilor competente pentru a specifica o metodologie de evaluare comună pentru acordarea de autorizaţii în conformitate cu prezenta directivă.
Art. 8a: Cerinţe specifice pentru autorizarea instituţiilor de credit menţionate la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013
(1)Statele membre prevăd obligaţia întreprinderilor menţionate la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 care au obţinut deja o autorizaţie în temeiul titlului II din Directiva 2014/65/UE de a solicita o autorizaţie în conformitate cu articolul 8 cel târziu la data la care are loc oricare dintre următoarele evenimente:
a)media activelor totale lunare, calculată pe o perioadă de 12 luni consecutive, este mai mare sau egală cu 30 de miliarde EUR; sau
b)media activelor totale lunare, calculată pe o perioadă de 12 luni consecutive, este mai mică de 30 de miliarde EUR, iar întreprinderea face parte dintr-un grup în cadrul căruia valoarea totală a activelor consolidate ale tuturor întreprinderilor din grup stabilite în Uniune, incluzând oricare din sucursalele şi filialele lor stabilite într-o ţară terţă, care în mod individual au active a căror valoare totală este mai mică de 30 de miliarde EUR şi care desfăşoară oricare dintre activităţile menţionate în secţiunea A punctele 3 şi 6 din anexa I la Directiva 2014/65/UE, este mai mare sau egală cu 30 de miliarde EUR, ambele cuantumuri fiind calculate ca medie pe o perioadă de 12 luni consecutive.
(2)Întreprinderile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol pot desfăşura în continuare activităţile menţionate la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 până la obţinerea autorizaţiei menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol.
(3)Prin derogare de la alineatul (1) din prezentul articol, întreprinderile menţionate la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care la 24 decembrie 2019 desfăşoară activităţi ca firme de investiţii autorizate în temeiul Directivei 2014/65/UE, trebuie să solicite o autorizaţie în conformitate cu articolul 8 din prezenta directivă până la 27 decembrie 2020.
(31)Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, pe baza solicitării primite în conformitate cu alineatul respectiv şi a informaţiilor primite în conformitate cu articolul 95a din Directiva 2014/65/UE, autoritatea competentă poate, după primirea unei cereri din partea unei întreprinderi menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol, să acorde o derogare întreprinderii respective de la cerinţa de a obţine o autorizaţie ca instituţie de credit în conformitate cu articolul 8 din prezenta directivă.
Atunci când primeşte o cerere de derogare, autoritatea competentă informează ABE în acest sens. ABE emite un aviz cu privire la respectiva cerere de derogare în termen de o lună de la notificarea din partea autorităţii competente. Autoritatea competentă ia o decizie cu privire la cererea de derogare, ţinând seama de avizul ABE şi cel puţin de următoarele elemente:
a)în cazul în care întreprinderea face parte dintr-un grup, structura organizatorică a grupului, practicile de contabilizare predominante în cadrul grupului şi alocarea activelor între entităţile din grup;
b)natura, amploarea şi complexitatea activităţilor desfăşurate de întreprindere în statul membru în care este stabilită şi în Uniune în general;
c)importanţa şi riscul sistemic pe care îl prezintă activităţile desfăşurate de întreprindere în statul membru în care este stabilită şi în Uniune în ansamblu.
În cazul în care decizia autorităţii competente se abate de la avizul furnizat de ABE, autoritatea competentă precizează în decizia sa motivele abaterii.
Autoritatea competentă notifică decizia sa întreprinderii în cauză şi ABE. ABE publică pe site-ul său web decizia respectivă, însoţită de avizul său.
Autoritatea competentă îşi reevaluează decizia o dată la trei ani.
(4)Atunci când, după primirea informaţiilor în conformitate cu articolul 95a din Directiva 2014/65/UE, autoritatea competentă stabileşte că o întreprindere trebuie să fie autorizată ca instituţie de credit în conformitate cu articolul 8 din prezenta directivă, aceasta informează întreprinderea şi autoritatea competentă în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) punctul 26 din Directiva 2014/65/UE şi preia responsabilitatea procedurii de autorizare de la data respectivei notificări.
(5)În cazuri de reautorizare, autoritatea de autorizare competentă se asigură că procesul este cât mai raţionalizat posibil şi că informaţiile din autorizaţiile existente sunt luate în considerare.
(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
a)informaţiile pe care întreprinderea trebuie să le furnizeze autorităţilor competente în cererea de autorizare, inclusiv programul de activitate prevăzut la articolul 10;
b)metodologia pentru calcularea pragurilor menţionate la alineatul (1).
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf literele (a) şi (b), în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
ABE prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 26 decembrie 2020.
(7)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza mai detaliat elementele care trebuie luate în considerare de către autoritatea competentă atunci când decide dacă să acorde o derogare în conformitate cu alineatul (3a), ţinând seama, în special, de importanţa riscului de credit al contrapărţii la care este expusă o întreprindere.
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 10 ianuarie 2026.
Comisiei îi este delegată competenţa de a completa prezenta directivă prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(8)Până la 31 decembrie 2028, ABE înaintează Comisiei un raport privind utilizarea derogării menţionate la alineatul (3a) de la prezentul articol, precum şi privind aplicarea articolului 4 alineatul (1) punctul 1 litera (b) subpunctul (iii) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Art. 9: Interdicţia impusă persoanelor sau întreprinderilor, altele decât instituţiile de credit, de a desfăşura activitatea de preluare de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la populaţie
(1)Statele membre interzic persoanelor sau întreprinderilor care nu sunt instituţii de credit să desfăşoare activitatea de preluare de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la populaţie.
(2)Alineatul (1) nu se aplică la preluarea de depozite sau alte fonduri rambursabile de către un stat membru, de către autorităţile regionale sau locale ale unui stat membru, de către organisme publice internaţionale în care sunt membri unul sau mai multe state membre sau în cazurile la care se face referire în mod expres în dreptul intern sau în dreptul Uniunii, cu condiţia ca aceste activităţi să fie supuse unor reglementări şi controale menite să protejeze deponenţii şi investitorii.
(3)Statele membre notifică Comisiei şi ABE legislaţia naţională care permite în mod expres întreprinderilor care nu sunt instituţii de credit să desfăşoare activitatea de preluare de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la populaţie.
(4)În temeiul prezentului articol, statele membre nu pot excepta instituţiile de credit de la aplicarea prezentei directive şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013.
Art. 10: Programul de activitate, organizarea structurală şi cadrul de administrare
(1)Statele membre prevăd obligaţia ca cererile de autorizare să fie însoţite de un program de activitate care să descrie tipurile de activităţi prevăzute şi organizarea structurală a instituţiei de credit şi care să indice, de asemenea, întreprinderile-mamă, societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte care fac parte din grup. Statele membre solicită, de asemenea, ca cererile de autorizare să fie însoţite de o descriere a cadrului de administrare, a proceselor şi a mecanismelor menţionate la articolul 74 alineatul (1).
(2)Autorităţile competente refuză acordarea autorizaţiei de începere a activităţii unei instituţii de credit, cu excepţia cazului în care constată că procesele, mecanismele şi cadrul de administrare menţionate la articolul 74 alineatul (1) permit o gestionare solidă şi eficace a riscurilor de către instituţia respectivă.
Art. 11: Necesităţi economice
Statele membre nu solicită ca cererea de autorizare să fie examinată în contextul necesităţilor economice ale pieţei.
Art. 12: Capitalul iniţial
(1)Fără a aduce atingere altor condiţii generale prevăzute în dreptul intern, autorităţile competente refuză autorizaţia de începere a activităţii unei instituţii de credit în cazul în care o instituţie de credit nu deţine fonduri proprii separate sau în cazurile în care capitalul său iniţial este mai mic de 5 milioane EUR.
(2)Capital iniţial include doar unul sau mai multe din elementele menţionate la articolul 26 alineatul (1) literele (a)- (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(3)Statele membre pot decide ca instituţiile de credit care nu îndeplinesc cerinţa de a deţine fonduri proprii separate şi care funcţionau deja la 15 decembrie 1979 să îşi poată continua activitatea. Statele membre pot excepta respectivele instituţii de credit de la îndeplinirea cerinţei prevăzute la articolul 13 alineatul (1) primul paragraf.
(4)Statele membre pot acorda autorizaţia anumitor categorii de instituţii de credit al căror capital iniţial este inferior celui menţionat la alineatul (1), sub rezerva următoarelor condiţii:
a)capitalul iniţial nu este mai mic de 1 milion EUR,
b)statele membre în cauză notifică Comisia şi ABE în legătură cu motivele pentru care au recurs la opţiunea respectivă.
Art. 13: Conducerea efectivă a activităţii şi sediul central
(1)Autorităţile competente acordă unei instituţii de credit autorizaţia de a începe activitatea numai dacă cel puţin două persoane administrează în mod efectiv activitatea instituţiei de credit solicitante.
Autorităţile competente refuză o astfel de autorizaţie în cazul în care membrii organului de conducere nu îndeplinesc cerinţele prevăzute la articolul 91 alineatul (1).
(2)Fiecare stat membru solicită următoarele:
a)o instituţie de credit care este persoană juridică şi care, în conformitate cu dreptul intern, are un sediu social, are sediul central în acelaşi stat membru în care se află sediul social;
b)o instituţie de credit, alta decât cea menţionată la litera (a), are sediul central în statul membru care i-a acordat autorizaţia şi în care îşi desfăşoară efectiv activitatea.
Art. 14: Acţionari şi asociaţi
(1)Autorităţile competente refuză autorizaţia de începere a activităţii unei instituţii de credit numai dacă instituţia de credit le-a informat cu privire la identitatea acţionarilor sau a asociaţilor, direcţi sau indirecţi, persoane fizice sau juridice, care deţin participaţii calificate, precum şi cu privire la cuantumul participaţiilor acestora, iar în cazul în care nu există participaţii calificate, cu privire la identitatea celor mai mari 20 de acţionari sau asociaţi.
Pentru a se stabili dacă au fost respectate criteriile privind participaţia calificată, se ţine seama de drepturile de vot menţionate la articolele 9 şi 10 din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de modificare a Directivei 2001/34/CE (1), precum şi de condiţiile de cumulare stabilite la articolul 12 alineatele (4) şi (5) din directiva menţionată.
(1)JO L 390, 31.12.2004, p. 38.
Statele membre nu iau în considerare drepturile de vot sau acţiunile pe care le pot deţine instituţiile ca urmare a subscrierii de instrumente financiare sau a plasării de instrumente financiare în baza unui angajament ferm, prevăzute în secţiunea A punctul 6 din anexa I la Directiva 2004/39/CE, cu condiţia ca drepturile respective să nu fie exercitate sau utilizate în vreun alt mod pentru a interveni în administrarea activităţii emitentului şi să fie cedate în termen de un an de la data achiziţiei.
(2)Autorităţile competente refuză unei instituţii de credit autorizaţia de începere a activităţii dacă, luând în considerare necesitatea de a asigura administrarea corectă şi prudentă a unei instituţii de credit, nu sunt satisfăcute de caracterul adecvat al acţionarilor sau al asociaţilor în conformitate cu criteriile prevăzute la articolul 23 alineatul (1). Se aplică articolul 23 alineatele (2) şi (3) şi articolul 24.
(3)În cazul în care există legături strânse între instituţiile de credit şi orice alte persoane fizice sau juridice, autorităţile competente acordă autorizaţia numai în cazul în care legăturile respective nu împiedică exercitarea efectivă a funcţiilor lor de supraveghere.
Autorităţile competente refuză unei instituţii de credit autorizaţia de începere a unei activităţi în cazul în care actele cu putere de lege sau actele administrative ale unei ţări terţe, care reglementează activitatea uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice cu care instituţia de credit respectivă are legături strânse, sau dificultăţile prezentate de punerea în aplicare a respectivelor acte împiedică exercitarea efectivă a funcţiilor de supraveghere ale autorităţilor respective.
Autorităţile competente solicită instituţiilor de credit să le ofere informaţiile necesare pentru a monitoriza în mod continuu respectarea condiţiilor menţionate la prezentul alineat.
Art. 15: Refuzul acordării autorizaţiei
În cazul în care o autoritate competentă refuză să acorde autorizaţia de începerea a activităţii unei instituţii de credit, aceasta îl informează pe solicitant în legătură cu decizia luată şi motivele care au stat la baza acesteia în termen de şase luni de la primirea cererii respective sau, în cazul în care cererea este incompletă, în termen de şase luni de la primirea informaţiilor complete necesare pentru luarea deciziei.
În orice caz, termenul în care se ia o decizie de acordare sau de refuz al autorizaţiei nu va depăşi 12 luni de la primirea cererii.
Art. 16: Consultarea prealabilă a autorităţilor competente ale celorlalte state membre
(1)Înainte de autorizarea unei instituţii de credit, autoritatea competentă consultă autorităţile competente dintr-un alt stat membru în care instituţia de credit este:
a)filiala unei instituţii de credit autorizate în acel alt stat membru;
b)filiala unei întreprinderi-mamă a unei instituţii de credit autorizate în alt stat membru;
c)controlată de aceleaşi persoane fizice sau juridice precum cele care controlează o instituţie de credit autorizată în acel alt stat membru.
(2)Autoritatea competentă consultă, înainte de a acorda autorizaţie unei instituţii de credit, autoritatea competentă care este responsabilă cu supravegherea întreprinderilor de asigurare sau a firmelor de investiţii în statul membru respectiv în care instituţia de credit este:
a)o filială a unei întreprinderi de asigurare sau a unei firme de investiţii autorizate în Uniune;
b)o filială a unei întreprinderi-mamă a unei întreprinderi de asigurare sau a unei firme de investiţii autorizate în Uniune;
c)controlată de aceleaşi persoane fizice sau juridice precum cele care controlează o întreprindere de asigurare sau o firmă de investiţii autorizată în Uniune.
(3)Autorităţile competente relevante menţionate la alineatele (1) şi (2) se consultă în special atunci când evaluează calitatea acţionarilor, precum şi reputaţia şi experienţa membrilor organului de conducere care participă la administrarea unei alte entităţi din acelaşi grup. Autorităţile fac schimb de informaţii privind calitatea acţionarilor, precum şi reputaţia şi experienţa membrilor organului de conducere, informaţii relevante pentru acordarea unei autorizaţii, precum şi pentru evaluarea continuă a respectării condiţiilor de funcţionare.
Art. 17: Sucursalele instituţiilor de credit autorizate în alt stat membru
Statele membre gazdă nu cer autorizare sau capital de dotare pentru sucursalele instituţiilor de credit autorizate în alte state membre. Înfiinţarea şi supravegherea sucursalelor în cauză se face în conformitate cu articolul 35, articolul 36 alineatele (1), (2) şi (3), articolul 37, articolele 40-46, articolul 49, şi articolele 74 şi 75.
Art. 18: Retragerea autorizaţiei
Autorităţile competente pot retrage autorizaţia acordată unei instituţii de credit în cazul în care instituţia de credit:
(a)nu utilizează autorizaţia respectivă în termen de 12 luni, renunţă în mod expres la aceasta sau îşi încetează activitatea pe o perioadă mai mare de şase luni, cu excepţia cazului în care statul membru respectiv prevede că în astfel de situaţii autorizaţia expiră;
(a1)îşi utilizează autorizaţia exclusiv pentru a participa la activităţile menţionate la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi pentru o perioadă de cinci ani consecutivi media activelor sale totale este inferioară pragurilor prevăzute la articolul respectiv;
(b)a obţinut autorizaţia pe baza unor informaţii false sau prin orice alt mijloc ilegal;
(c)nu mai îndeplineşte condiţiile care au stat la baza acordării autorizaţiei;
(d)nu mai îndeplineşte cerinţele prudenţiale prevăzute în partea a treia, a patra sau a şasea, mai puţin cerinţele prevăzute la articolele 92a şi 92b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau impuse în temeiul articolului 104 alineatul (1) litera (a) sau al articolului 105 din prezenta directivă sau se consideră că instituţia de credit este susceptibilă de a nu-şi putea onora obligaţiile faţă de creditori şi, în special, nu mai oferă garanţii pentru activele care i-au fost încredinţate de către deponenţi;
(e)se încadrează în una dintre situaţiile pentru care dreptul intern prevede retragerea autorizaţiei; sau
(f)comite una dintre încălcările menţionate la articolul 67 alineatul (1).
(g)îndeplineşte toate condiţiile următoare:
(i)s-a stabilit că este în curs de a intra în dificultate sau că este susceptibilă de a intra în dificultate în conformitate cu articolul 32 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2014/59/UE sau în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014;
(ii)autoritatea de rezoluţie consideră că este îndeplinită condiţia prevăzută la articolul 32 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2014/59/UE sau la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 în ceea ce priveşte instituţia de credit respectivă;
(iii)autoritatea de rezoluţie consideră că nu este îndeplinită condiţia prevăzută la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2014/59/UE sau la articolul 18 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 în ceea ce priveşte instituţia de credit respectivă.
Art. 19: Denumirea instituţiilor de credit
În scopul desfăşurării activităţilor specifice şi fără a aduce atingere dispoziţiilor referitoare la utilizarea termenilor "bancă", "casă de economii" sau alţi termeni care denumesc instituţii bancare utilizaţi în statele membre gazde, instituţiile de credit pot utiliza pe întreg teritoriul Uniunii aceeaşi denumire pe care o utilizează şi în statul membru în care îşi au sediul central. În cazul în care există pericolul unor confuzii, statul membru gazdă poate solicita, în scopul clarificării, ca denumirea instituţiei respective să fie însoţită de anumite detalii explicative.
Art. 20: Notificarea autorizaţiei şi a retragerii autorizaţiei
(1)Autorităţile competente notifică ABE cu privire la fiecare autorizaţie acordată în temeiul articolului 8.
(2)ABE publică pe site-ul său web şi actualizează, cel puţin o dată pe an, o listă cu denumirile tuturor instituţiilor de credit care au primit autorizaţie.
(3)Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată furnizează autorităţilor competente în cauză şi ABE toate informaţiile referitoare la grupul de instituţii de credit în conformitate cu articolul 14 alineatul (3), articolul 74 alineatul (1) şi articolul 109 alineatul (2), în special în ceea ce priveşte structura juridică şi organizaţională a grupului şi guvernanţa sa.
(31)Lista menţionată la alineatul (2) de la prezentul articol include denumirile întreprinderilor menţionate la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi identifică respectivele instituţii de credit ca atare. Lista respectivă precizează, de asemenea, orice modificări în comparaţie cu versiunea anterioară a listei.
(4)Lista menţionată la alineatul (2) de la prezentul articol include denumirile instituţiilor de credit care nu deţin capitalul menţionat la articolul 12 alineatul (1) şi identifică respectivele instituţii de credit ca atare.
(5)Autorităţile competente notifică ABE cu privire la fiecare autorizaţie retrasă, comunicând de asemenea motivele care au stat la baza retragerii.
Art. 21: Derogări pentru instituţiile de credit afiliate în mod permanent unui organism central
(1)Autorităţile competente pot institui derogări de la cerinţele prevăzute la articolele 10 şi 12 şi la articolul 13 alineatul (1) din prezenta directivă, cu privire la o instituţie de credit menţionată la articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu condiţiile stabilite în respectivul regulament.
Statele membre pot menţine şi utiliza dreptul intern în vigoare privind aplicarea unei astfel de derogări, dacă aceasta nu intră în conflict cu prezenta directivă şi cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(2)În cazul în care autorităţile competente aplică o derogare menţionată la alineatul (1), articolele 17, 33, 34 şi 35, articolul 36 alineatele (1)-(3), articolele 39-46, titlul VII capitolul 2 secţiunea II şi titlul VII capitolul 4 se aplică întregului compus din organismul central şi instituţiile sale afiliate.
Art. 21a: Aprobarea societăţilor financiare holding şi a societăţilor financiare holding mixte
(1)Societăţile financiare holding mamă dintr-un stat membru, societăţile financiare holding mixte mamă dintr-un stat membru, societăţile financiare holding mamă din UE şi societăţile financiare holding mixte mamă din UE solicită aprobarea în conformitate cu prezentul articol. Alte societăţi financiare holding sau societăţi financiare holding mixte solicită aprobarea în conformitate cu prezentul articol atunci când au obligaţia să respecte prezenta directivă sau Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pe bază subconsolidată sau atunci când sunt desemnate ca fiind responsabile cu asigurarea respectării de către grup a cerinţelor prudenţiale pe bază consolidată, astfel cum se menţionează la alineatul (4) litera (c) de la prezentul articol.
Periodic şi, în orice caz, cel puţin anual, autorităţile competente examinează întreprinderile-mamă ale unei instituţii pentru a verifica dacă instituţia respectivă, sau entitatea care solicită o autorizaţie în temeiul articolului 8 sau entitatea desemnată ca fiind responsabilă cu asigurarea respectării de către grup a cerinţelor prudenţiale pe bază consolidată («entitatea desemnată») a identificat în mod corect orice întreprindere care respectă criteriile pentru a fi considerată societate financiară holding mamă dintr-un stat membru, societate financiară holding mixtă mamă dintr-un stat membru, societate financiară holding mamă din UE sau societate financiară holding mixtă mamă din UE.
În sensul celui de al doilea paragraf de la prezentul alineat, în cazul în care întreprinderile-mamă sunt situate în alte state membre decât statul membru în care este stabilită instituţia, entitatea care solicită o autorizaţie în temeiul articolului 8 sau entitatea desemnată, autorităţile competente ale statelor membre respective cooperează îndeaproape pentru a efectua examinarea.
Autorităţile competente publică pe site-urile lor web şi actualizează anual o listă a societăţilor financiare holding şi a societăţilor financiare holding mixte cărora li s-a acordat aprobarea sau care au fost exceptate de la aprobare în statul membru în conformitate cu prezentul articol. În cazul în care s-a acordat o exceptare de la aprobare, lista indică, de asemenea, entitatea desemnată.
(2)În sensul alineatului (1), societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte menţionate la respectivul alineat transmit supraveghetorului consolidant şi, atunci când acesta este diferit, autorităţii competente din statul membru în care sunt stabilite următoarele informaţii:
a)organizarea structurală a grupului din care face parte societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă, cu indicarea clară a filialelor şi, dacă este cazul, a întreprinderilor-mamă ale acesteia, precum şi a situării şi a tipului de activitate desfăşurată de fiecare dintre entităţile grupului;
b)informaţii privind numirea a cel puţin două persoane care conduc efectiv societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă şi privind respectarea criteriilor şi cerinţelor prevăzute la articolul 91 alineatul (1);
c)informaţii privind respectarea criteriilor prevăzute la articolul 14 privind acţionarii şi asociaţii, atunci când societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă are ca filială o instituţie de credit;
d)organizarea internă şi repartizarea sarcinilor în cadrul grupului;
e)orice altă informaţie care poate fi necesară pentru efectuarea evaluărilor menţionate la alineatele (3) şi (4) din prezentul articol.
În cazul în care aprobarea sau exceptarea de la aprobare a unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi financiare holding mixte menţionate la alineatele (3) şi (4) de la prezentul articol are loc în acelaşi timp cu evaluarea efectuată în temeiul articolului 8, 22 sau 27a, autoritatea competentă în sensul articolelor respective se coordonează, după caz, cu supraveghetorul consolidant şi, în cazul în care este vorba despre o autoritate diferită, cu autoritatea competentă din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă. Termenul de evaluare menţionat la articolul 22 alineatul (2) al doilea paragraf sau la articolul 27a alineatul (6) se suspendă până la încheierea procedurii prevăzute la prezentul articol.
(3)Aprobarea poate fi acordată unei societăţi financiare holding sau unei societăţi financiare holding mixte în temeiul prezentului articol doar în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:
a)mecanismele interne şi repartizarea sarcinilor în interiorul grupului sunt adecvate pentru respectarea cerinţelor impuse de prezenta directivă şi de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pe bază consolidată sau subconsolidată şi, în special, sunt eficace pentru:
(i)a coordona toate filialele societăţii financiare holding sau ale societăţii financiare holding mixte, inclusiv, în situaţiile în care este necesar, prin intermediul unei repartizări adecvate a sarcinilor între instituţiile care sunt filiale;
(ii)a preîntâmpina sau a gestiona conflictele din interiorul grupului; şi
(iii)a asigura respectarea politicilor stabilite pentru întregul grup de societatea financiară holding-mamă sau de societatea financiară holding mixtă-mamă;
b)organizarea structurală a grupului din care face parte societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă nu obstrucţionează şi nu împiedică în alt fel supravegherea efectivă a instituţiilor care sunt filiale sau a instituţiilor-mamă ale acesteia în ceea ce priveşte obligaţiile individuale, consolidate şi, acolo unde este cazul, subconsolidate care li se aplică. Evaluarea respectivului criteriu ţine seama, în special, de:
(i)poziţia societăţii financiare holding sau a societăţii financiare holding mixte într-un grup cu mai multe niveluri;
(ii)structura acţionariatului; şi
(iii)rolul societăţii financiare holding sau al societăţii financiare holding mixte în cadrul grupului;
c)sunt respectate criteriile privind acţionarii şi asociaţii instituţiilor de credit prevăzute la articolul 14 şi cerinţele prevăzute la articolul 121.
(4)Societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă poate solicita o exceptare de la aprobare în temeiul prezentului articol, care se acordă în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)activitatea principală a societăţii financiare holding este aceea de a achiziţiona participaţii în filiale sau, în cazul unei societăţi financiare holding mixte, activitatea sa principală în raport cu instituţiile sau cu instituţiile financiare este aceea de a achiziţiona participaţii în filiale;
b)societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă nu a fost desemnată ca entitate de rezoluţie în niciunul dintre grupurile de rezoluţie din cadrul grupului în conformitate cu strategia de rezoluţie stabilită de autoritatea de rezoluţie relevantă în temeiul Directivei 2014/59/UE;
c)o instituţie de credit filială, o societate financiară holding filială sau o societate financiară holding mixtă filială căreia i s-a acordat aprobarea în conformitate cu prezentul articol este desemnată ca fiind responsabilă cu asigurarea respectării de către grup a cerinţelor prudenţiale pe bază consolidată şi i se pun la dispoziţie toate mijloacele necesare şi autoritatea legală pentru a îndeplini obligaţiile respective în mod eficace;
d)societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă nu este angajată în luarea unor decizii de management, operaţionale sau financiare care afectează grupul sau filialele acestuia care sunt instituţii sau instituţii financiare;
e)nu există niciun impediment în calea supravegherii efective a grupului pe bază consolidată.
Societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte exceptate de la aprobare în conformitate cu prezentul alineat nu sunt excluse din perimetrul de consolidare astfel cum este stabilit în prezenta directivă şi în Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(41)Fără a aduce atingere alineatului (4), supraveghetorul consolidant poate permite, de la caz la caz, excluderea din perimetrul de consolidare a societăţilor financiare holding sau a societăţilor financiare holding mixte exceptate de la aprobare, însă doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)excluderea nu afectează eficacitatea supravegherii instituţiei de credit filială sau a grupului;
b)societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă nu are alte expuneri din titluri de capital, cu excepţia expunerii din titluri de capital în instituţia de credit filială sau din societatea financiară holding mamă intermediară ori din societatea financiară holding mixtă mamă intermediară care controlează instituţia de credit filială;
c)societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă nu recurge în mod substanţial la efectul de levier şi nu are expuneri care nu au legătură cu participaţia sa în instituţia de credit filială sau în societatea financiară holding mamă intermediară ori în societatea financiară holding mixtă mamă intermediară care controlează instituţia de credit filială.
(5)Supraveghetorul consolidant monitorizează în permanenţă respectarea condiţiilor menţionate la alineatul (3) sau, după caz, alineatul (4). Societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte furnizează supraveghetorului consolidant informaţiile necesare pentru a monitoriza permanent organizarea structurală a grupului şi respectarea condiţiilor menţionate la alineatul (3) sau, după caz, alineatul (4). Supraveghetorul consolidant împărtăşeşte aceste informaţii autorităţii competente din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă.
(6)În cazul în care supraveghetorul consolidant a hotărât că nu sunt sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile stabilite la alineatul (3), societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă este supusă măsurilor de supraveghere adecvate pentru asigurarea sau restabilirea, după caz, a continuităţii şi integrităţii supravegherii consolidate şi pentru asigurarea respectării cerinţelor prevăzute în prezenta directivă şi în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pe bază consolidată. În cazul unei societăţi financiare holding mixte, măsurile de supraveghere ţin seama, în special, de efectele asupra conglomeratului financiar.
Măsurile de supraveghere menţionate la primul paragraf pot include:
a)suspendarea exercitării dreptului de vot aferent acţiunilor instituţiilor care sunt filiale deţinute de societatea financiară holding sau de societatea financiară holding mixtă;
b)stabilirea de interdicţii sau sancţiuni împotriva societăţii financiare holding, a societăţii financiare holding mixte sau a membrilor organului de conducere şi a administratorilor, sub rezerva articolelor 65-72;
c)adresarea de instrucţiuni sau de directive societăţii financiare holding sau societăţii financiare holding mixte de a transfera acţionarilor săi participaţiile la instituţiile sale filiale;
d)desemnarea temporară a altei societăţi financiare holding, societăţi financiare holding mixte sau instituţii din cadrul grupului drept responsabilă pentru asigurarea respectării cerinţelor prevăzute în prezenta directivă şi în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pe bază consolidată;
e)restricţionarea sau interzicerea distribuirilor sau a plăţilor sub formă de dobânzi către acţionari;
f)obligarea societăţilor financiare holding sau a societăţilor financiare holding mixte să cesioneze sau să-şi reducă participaţiile în instituţii sau în alte entităţi din sectorul financiar;
g)obligarea societăţilor financiare holding sau a societăţilor financiare holding mixte să transmită un plan privind revenirea, fără întârzieri, la conformitate.
(7)În cazul în care supraveghetorul consolidant hotărăşte că nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (4), societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă solicită aprobarea în conformitate cu prezentul articol.
(8)În cazul în care supraveghetorul consolidant este diferit de autoritatea competentă din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă, cele două autorităţi colaborează în consultare deplină în scopul luării deciziilor cu privire la aprobare, la exceptarea de la aprobare şi la excluderea din perimetrul de consolidare menţionate la alineatele (3), (4) şi (4a), precum şi cu privire la măsurile de supraveghere menţionate la alineatele (6) şi (7). Supraveghetorul consolidant pregăteşte o evaluare a aspectelor menţionate la alineatele (3), (4), (4a), (6) şi (7), după caz, şi înaintează respectiva evaluare autorităţii competente din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă. Cele două autorităţi fac tot ce este posibil în limita competenţelor lor pentru a ajunge la o decizie comună în termen de două luni de la data primirii evaluării respective.
În cazul în care se ajunge la o decizie comună, dacă supraveghetorul consolidant este diferit de autoritatea competentă din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă, decizia comună este, de asemenea, pusă în aplicare sau, dacă dreptul intern permite acest lucru, se aplică direct în statul membru în care este stabilită societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă.
Decizia comună este documentată şi justificată în mod corespunzător. Supraveghetorul consolidant comunică decizia comună societăţii financiare holding sau societăţii financiare holding mixte.
În cazul unui dezacord, supraveghetorul consolidant sau autoritatea competentă din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă se abţine de la adoptarea unei decizii şi sesizează ABE cu privire la respectiva chestiune în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. ABE ia decizia în termen de o lună de la primirea sesizării de către ABE. Autorităţile competente în cauză adoptă o decizie comună în conformitate cu decizia ABE. ABE nu poate fi sesizată după expirarea perioadei de două luni sau după ce s-a luat o decizie comună.
(9)În cazul societăţilor financiare holding mixte pentru care supraveghetorul consolidant sau autoritatea competentă din statul membru în care este stabilită societatea financiară holding mixtă este diferit(ă) de coordonatorul stabilit în conformitate cu articolul 10 din Directiva 2002/87/CE, acordul coordonatorului este obligatoriu în scopul deciziilor sau al deciziilor comune menţionate la alineatele (3), (4), (6) şi (7) din prezentul articol, după caz. În cazul în care este obligatoriu acordul coordonatorului, dezacordurile sunt soluţionate de autoritatea europeană de supraveghere relevantă, şi anume ABE sau Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale) (EIOPA) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (*), care îşi adoptă decizia în termen de o lună de la primirea sesizării. Orice decizie adoptată în conformitate cu prezentul alineat nu aduce atingere obligaţiilor în temeiul Directivei 2002/87/CE sau al Directivei 2009/138/CE.
(*)Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări şi pensii ocupaţionale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE şi de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 48).
(10)În cazul în care unei societăţi financiare holding sau unei societăţi financiare holding mixte i se refuză aprobarea sau exceptarea de la aprobare în temeiul prezentului articol, supraveghetorul consolidant notifică solicitantului decizia respectivă şi motivele acesteia în termen de patru luni de la primirea solicitării sau, în cazul în care solicitarea este incompletă, în termen de patru luni de la primirea tuturor informaţiilor necesare pentru adoptarea deciziei.
În orice caz, termenul în care se ia o decizie de acordare sau de refuz al aprobării nu depăşeşte şase luni de la primirea cererii. Refuzul poate fi însoţit, dacă este necesar, de oricare dintre măsurile menţionate la alineatul (6).
Art. 21b: Întreprinderea-mamă din UE intermediară
(1)Două sau mai multe instituţii din Uniune care fac parte din acelaşi grup dintr-o ţară terţă au o singură întreprindere-mamă din UE intermediară stabilită în Uniune.
(2)Autorităţile competente le pot permite instituţiilor menţionate la alineatul (1) să aibă două întreprinderi-mamă din UE intermediare în cazul în care decid că stabilirea unei singure întreprinderi-mamă din UE intermediară:
a)ar fi incompatibilă cu cerinţa obligatorie de separare a activităţilor, impusă prin normele sau de autorităţile de supraveghere ale ţării terţe în care îşi are sediul central întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang din grupul dintr-o ţară terţă; sau
b)ar face mai puţin eficiente posibilităţile de soluţionare decât atunci când există două întreprinderi-mamă din UE intermediare în conformitate cu o evaluare efectuată de autoritatea de rezoluţie competentă a întreprinderii-mamă din UE intermediare.
(3)O întreprindere-mamă din UE intermediară este o instituţie de credit autorizată în conformitate cu articolul 8 ori o societate financiară holding sau societate financiară holding mixtă, căreia i s-a acordat aprobare în conformitate cu articolul 21a.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, în cazul în care niciuna dintre instituţiile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol nu este o instituţie de credit sau în cazul în care o a doua întreprindere-mamă din UE intermediară trebuie să fie înfiinţată în legătură cu activităţile de investiţii pentru a respecta o cerinţă obligatorie astfel cum se prevede la alineatul (2) din prezentul articol, întreprinderea-mamă din UE intermediară sau a doua întreprindere-mamă din UE intermediară poate fi o firmă de investiţii autorizată în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2014/65/UE şi aflată sub incidenţa Directivei 2014/59/UE.
(4)Alineatele (1), (2) şi (3) nu se aplică atunci când valoarea totală a activelor din Uniune ale grupului dintr-o ţară terţă este mai mică de 40 de miliarde EUR.
(5)În sensul prezentului articol:
a)valoarea totală a activelor din Uniune ale grupului din ţara terţă este suma următoarelor elemente:
(i)valoarea totală a activelor fiecărei instituţii din Uniune din cadrul grupului dintr-o ţară terţă, astfel cum rezultă din bilanţurile sale consolidate sau, în cazul în care bilanţul instituţiei nu este consolidat, din bilanţul său individual; şi
(ii)valoarea totală a activelor fiecărei sucursale a grupului din ţara terţă, autorizată în Uniune în conformitate cu prezenta directivă, cu Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (*8) sau cu Directiva 2014/65/UE;
(*8)Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 173, 12.6.2014, p. 84).
b)termenul «instituţie» include, de asemenea, firmele de investiţii.
(6)Autorităţile competente notifică ABE următoarele informaţii cu privire la fiecare grup dintr-o ţară terţă care îşi desfăşoară activitatea în jurisdicţia lor:
a)numele şi valoarea totală a activelor ale instituţiilor supravegheate care aparţin unui grup dintr-o ţară terţă;
b)numele şi valoarea totală a activelor corespunzătoare sucursalelor autorizate în statul membru respectiv în conformitate cu prezenta directivă, cu Directiva 2014/65/UE sau cu Regulamentul (UE) nr. 600/2014 şi tipurile de activităţi pe care sunt autorizate să le desfăşoare;
c)numele şi forma, astfel cum este menţionată la alineatul (3), ale oricărei întreprinderi-mamă din UE intermediare înfiinţate în statul membru respectiv şi numele grupului dintr-o ţară terţă din care face parte.
(61)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica formatele uniforme şi definiţiile şi dezvoltă soluţiile informatice care trebuie aplicate în Uniune, în scopul raportării informaţiilor menţionate la alineatul (6).
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 10 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al doilea paragraf de la prezentul alineat, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(7)ABE publică pe site-ul său o listă a tuturor grupurilor din ţări terţe care îşi desfăşoară activitatea în Uniune, incluzând şi întreprinderea sau întreprinderile-mamă din UE intermediare ale acestora, după caz.
Autorităţile competente se asigură că fiecare instituţie aflată sub jurisdicţia lor care face parte dintr-un grup dintr-o ţară terţă îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
a)are o întreprindere-mamă din UE intermediară;
b)este o întreprindere-mamă din UE intermediară;
c)este singura instituţie în Uniune din grupul dintr-o ţară terţă; sau
d)face parte dintr-un grup dintr-o ţară terţă a cărui valoare totală a activelor în Uniune este mai mică de 40 de miliarde EUR.
(8)Prin derogare de la alineatul (1), grupurile din ţările terţe care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor instituţii din Uniune şi care au o valoare totală a activelor din Uniune egală sau mai mare de 40 de miliarde EUR la 27 iunie 2019 au o întreprindere-mamă din UE intermediară sau, în cazul în care se aplică alineatul (2), două întreprinderi-mamă din UE intermediare până la 30 decembrie 2023.
(9)Până la 30 decembrie 2026, Comisia, după consultarea ABE, revizuieşte cerinţele impuse instituţiilor de prezentul articol şi prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului. Raportul respectiv evaluează cel puţin:
a)dacă cerinţele prevăzute la prezentul articol sunt funcţionale, necesare şi proporţionale şi dacă alte măsuri ar fi mai adecvate;
b)dacă cerinţele impuse instituţiilor de prezentul articol ar trebui revizuite pentru a reflecta cele mai bune practici de la nivel internaţional.
(10)Până la 28 iunie 2021, ABE prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei cu privire la tratamentul aplicat sucursalelor din ţări terţe în conformitate cu dreptul intern din statele membre. Raportul respectiv evaluează cel puţin:
a)dacă şi în ce măsură practicile de supraveghere din dreptul intern referitoare la sucursalele din ţări terţe diferă între statele membre;
b)dacă un tratament diferit al sucursalelor din ţări terţe în dreptul intern ar putea avea ca rezultat arbitrajul de reglementare;
c)dacă continuarea armonizării regimurilor naţionale pentru sucursalele din ţări terţe ar fi necesară şi adecvată, în special în ceea ce priveşte sucursalele importante din ţări terţe.
Dacă este cazul, Comisia transmite o propunere legislativă Parlamentului European şi Consiliului, pe baza recomandărilor făcute de ABE.
Art. 21c: Cerinţa de a înfiinţa o sucursală pentru furnizarea de servicii bancare de către întreprinderi din ţări terţe
(1)Statele membre impun întreprinderilor stabilite într-o ţară terţă, astfel cum sunt menţionate la articolul 47, obligaţia de a înfiinţa o sucursală pe teritoriul lor şi de a solicita autorizarea în conformitate cu titlul VI pentru a începe sau a continua să desfăşoare în statul membru relevant activităţile menţionate la articolul 47 alineatul (1).
(2)Obligaţia prevăzută la alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică în cazul în care întreprinderea stabilită într-o ţară terţă furnizează un serviciu sau o activitate unui client sau unei contrapărţi stabilite sau situate în Uniune care este:
a)un client de retail, o contraparte eligibilă sau un client profesional în sensul secţiunilor I şi II din anexa II la Directiva 2014/65/UE stabilit sau situat în Uniune, dacă clientul respectiv sau contrapartea respectivă se adresează, din proprie iniţiativă, unei întreprinderi stabilite într-o ţară terţă solicitându-i furnizarea oricărui serviciu sau a oricărei activităţi menţionate la articolul 47 alineatul (1) din prezenta directivă;
b)o instituţie de credit;
c)o întreprindere din acelaşi grup din care face parte şi întreprinderea stabilită într-o ţară terţă.
Fără a aduce atingere literei (c) de la primul paragraf, situaţia în care o întreprindere dintr-o ţară terţă contactează un client sau o contraparte ori un potenţial client sau o potenţială contraparte, menţionat(ă) la litera (a) de la paragraful respectiv, prin intermediul unei entităţi care acţionează în nume propriu sau care are legături strânse cu respectiva întreprindere dintr-o ţară terţă ori prin intermediul oricărei alte persoane care acţionează în numele întreprinderii, nu se consideră a fi un serviciu furnizat la iniţiativa exclusivă a clientului sau a contrapărţii ori a potenţialului client sau a potenţialei contrapărţi.
Statele membre se asigură că autorităţile competente au competenţa de a le impune instituţiilor de credit şi sucursalelor stabilite pe teritoriul lor obligaţia de a le furniza informaţiile de care au nevoie pentru a monitoriza serviciile furnizate la iniţiativa exclusivă a clientului sau a contrapărţii stabilite sau situate pe teritoriul lor, în cazul în care astfel de servicii sunt furnizate de întreprinderi stabilite în ţări terţe care fac parte din acelaşi grup.
(3)Iniţiativa unui client sau a unei contrapărţi, astfel cum este menţionată la alineatul (2), nu îi conferă întreprinderii dintr-o ţară terţă dreptul să comercializeze alte categorii de produse, activităţi sau servicii decât cele solicitate de client sau de contraparte, altfel decât prin intermediul unei sucursale dintr-o ţară terţă stabilite într-un stat membru. Cu toate acestea, înfiinţarea unei sucursale dintr-o ţară terţă nu este obligatorie pentru niciun fel de serviciu, activitate sau produs necesar pentru furnizarea serviciilor, a produselor sau a activităţilor solicitate iniţial de client sau de contraparte sau strâns legate de acestea, inclusiv în cazul în care astfel de servicii, activităţi sau produse strâns legate sunt furnizate ulterior celor solicitate iniţial.
(4)Obligaţia prevăzută la alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică în cazul serviciilor sau al activităţilor enumerate în secţiunea A din anexa I la Directiva 2014/65/UE şi nici serviciilor auxiliare, cum ar fi atragerea de depozite conexe sau acordarea de credite ori împrumuturi al căror scop este de a furniza servicii în temeiul directivei respective.
(5)Pentru a menţine drepturile dobândite de clienţi în temeiul unor contracte existente, obligaţia prevăzută la alineatul (1) nu aduce atingere contractelor existente care au fost încheiate înainte de 11 iulie 2026.
(6)Până la 10 iulie 2025, ABE, după consultarea EIOPA şi a ESMA, analizează dacă vreo entitate din sectorul financiar, în plus faţă de instituţiile de credit, ar trebui să fie exceptată de la obligaţia de a înfiinţa o sucursală pentru furnizarea de servicii bancare de către întreprinderi din ţări terţe în conformitate cu prezentul articol. ABE prezintă un raport în acest sens Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei. Raportul ţine seama de preocupările legate de stabilitatea financiară şi de impactul asupra competitivităţii Uniunii.
Pe baza raportului respectiv, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului o propunere legislativă, dacă este cazul.