Art. 15. - Art. 15: Refuzul acordării autorizaţiei - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2025
Art. 15: Refuzul acordării autorizaţiei
În cazul în care o autoritate competentă refuză să acorde autorizaţia de începerea a activităţii unei instituţii de credit, aceasta îl informează pe solicitant în legătură cu decizia luată şi motivele care au stat la baza acesteia în termen de şase luni de la primirea cererii respective sau, în cazul în care cererea este incompletă, în termen de şase luni de la primirea informaţiilor complete necesare pentru luarea deciziei.
În orice caz, termenul în care se ia o decizie de acordare sau de refuz al autorizaţiei nu va depăşi 12 luni de la primirea cererii.