Art. 21b. - Art. 21 b : Întreprinderea-mamă din UE intermediară - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2025
Art. 21b: Întreprinderea-mamă din UE intermediară
(1)Două sau mai multe instituţii din Uniune care fac parte din acelaşi grup dintr-o ţară terţă au o singură întreprindere-mamă din UE intermediară stabilită în Uniune.
(2)Autorităţile competente le pot permite instituţiilor menţionate la alineatul (1) să aibă două întreprinderi-mamă din UE intermediare în cazul în care decid că stabilirea unei singure întreprinderi-mamă din UE intermediară:
a)ar fi incompatibilă cu cerinţa obligatorie de separare a activităţilor, impusă prin normele sau de autorităţile de supraveghere ale ţării terţe în care îşi are sediul central întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang din grupul dintr-o ţară terţă; sau
b)ar face mai puţin eficiente posibilităţile de soluţionare decât atunci când există două întreprinderi-mamă din UE intermediare în conformitate cu o evaluare efectuată de autoritatea de rezoluţie competentă a întreprinderii-mamă din UE intermediare.
(3)O întreprindere-mamă din UE intermediară este o instituţie de credit autorizată în conformitate cu articolul 8 ori o societate financiară holding sau societate financiară holding mixtă, căreia i s-a acordat aprobare în conformitate cu articolul 21a.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, în cazul în care niciuna dintre instituţiile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol nu este o instituţie de credit sau în cazul în care o a doua întreprindere-mamă din UE intermediară trebuie să fie înfiinţată în legătură cu activităţile de investiţii pentru a respecta o cerinţă obligatorie astfel cum se prevede la alineatul (2) din prezentul articol, întreprinderea-mamă din UE intermediară sau a doua întreprindere-mamă din UE intermediară poate fi o firmă de investiţii autorizată în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2014/65/UE şi aflată sub incidenţa Directivei 2014/59/UE.
(4)Alineatele (1), (2) şi (3) nu se aplică atunci când valoarea totală a activelor din Uniune ale grupului dintr-o ţară terţă este mai mică de 40 de miliarde EUR.
(5)În sensul prezentului articol:
a)valoarea totală a activelor din Uniune ale grupului din ţara terţă este suma următoarelor elemente:
(i)valoarea totală a activelor fiecărei instituţii din Uniune din cadrul grupului dintr-o ţară terţă, astfel cum rezultă din bilanţurile sale consolidate sau, în cazul în care bilanţul instituţiei nu este consolidat, din bilanţul său individual; şi
(ii)valoarea totală a activelor fiecărei sucursale a grupului din ţara terţă, autorizată în Uniune în conformitate cu prezenta directivă, cu Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (*8) sau cu Directiva 2014/65/UE;
(*8)Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 173, 12.6.2014, p. 84).
b)termenul «instituţie» include, de asemenea, firmele de investiţii.

(6)Autorităţile competente notifică ABE următoarele informaţii cu privire la fiecare grup dintr-o ţară terţă care îşi desfăşoară activitatea în jurisdicţia lor:
a)numele şi valoarea totală a activelor ale instituţiilor supravegheate care aparţin unui grup dintr-o ţară terţă;
b)numele şi valoarea totală a activelor corespunzătoare sucursalelor autorizate în statul membru respectiv în conformitate cu prezenta directivă, cu Directiva 2014/65/UE sau cu Regulamentul (UE) nr. 600/2014 şi tipurile de activităţi pe care sunt autorizate să le desfăşoare;
c)numele şi forma, astfel cum este menţionată la alineatul (3), ale oricărei întreprinderi-mamă din UE intermediare înfiinţate în statul membru respectiv şi numele grupului dintr-o ţară terţă din care face parte.
(61)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica formatele uniforme şi definiţiile şi dezvoltă soluţiile informatice care trebuie aplicate în Uniune, în scopul raportării informaţiilor menţionate la alineatul (6).
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 10 ianuarie 2026.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al doilea paragraf de la prezentul alineat, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(7)ABE publică pe site-ul său o listă a tuturor grupurilor din ţări terţe care îşi desfăşoară activitatea în Uniune, incluzând şi întreprinderea sau întreprinderile-mamă din UE intermediare ale acestora, după caz.
Autorităţile competente se asigură că fiecare instituţie aflată sub jurisdicţia lor care face parte dintr-un grup dintr-o ţară terţă îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
a)are o întreprindere-mamă din UE intermediară;
b)este o întreprindere-mamă din UE intermediară;
c)este singura instituţie în Uniune din grupul dintr-o ţară terţă; sau
d)face parte dintr-un grup dintr-o ţară terţă a cărui valoare totală a activelor în Uniune este mai mică de 40 de miliarde EUR.
(8)Prin derogare de la alineatul (1), grupurile din ţările terţe care îşi desfăşoară activitatea prin intermediul mai multor instituţii din Uniune şi care au o valoare totală a activelor din Uniune egală sau mai mare de 40 de miliarde EUR la 27 iunie 2019 au o întreprindere-mamă din UE intermediară sau, în cazul în care se aplică alineatul (2), două întreprinderi-mamă din UE intermediare până la 30 decembrie 2023.

(9)Până la 30 decembrie 2026, Comisia, după consultarea ABE, revizuieşte cerinţele impuse instituţiilor de prezentul articol şi prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului. Raportul respectiv evaluează cel puţin:
a)dacă cerinţele prevăzute la prezentul articol sunt funcţionale, necesare şi proporţionale şi dacă alte măsuri ar fi mai adecvate;
b)dacă cerinţele impuse instituţiilor de prezentul articol ar trebui revizuite pentru a reflecta cele mai bune practici de la nivel internaţional.
(10)Până la 28 iunie 2021, ABE prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei cu privire la tratamentul aplicat sucursalelor din ţări terţe în conformitate cu dreptul intern din statele membre. Raportul respectiv evaluează cel puţin:
a)dacă şi în ce măsură practicile de supraveghere din dreptul intern referitoare la sucursalele din ţări terţe diferă între statele membre;
b)dacă un tratament diferit al sucursalelor din ţări terţe în dreptul intern ar putea avea ca rezultat arbitrajul de reglementare;
c)dacă continuarea armonizării regimurilor naţionale pentru sucursalele din ţări terţe ar fi necesară şi adecvată, în special în ceea ce priveşte sucursalele importante din ţări terţe.
Dacă este cazul, Comisia transmite o propunere legislativă Parlamentului European şi Consiliului, pe baza recomandărilor făcute de ABE.