Art. 14. - Art. 14: Acţionari şi asociaţi - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 28 August 2025
Art. 14: Acţionari şi asociaţi
(1)Autorităţile competente refuză autorizaţia de începere a activităţii unei instituţii de credit numai dacă instituţia de credit le-a informat cu privire la identitatea acţionarilor sau a asociaţilor, direcţi sau indirecţi, persoane fizice sau juridice, care deţin participaţii calificate, precum şi cu privire la cuantumul participaţiilor acestora, iar în cazul în care nu există participaţii calificate, cu privire la identitatea celor mai mari 20 de acţionari sau asociaţi.
Pentru a se stabili dacă au fost respectate criteriile privind participaţia calificată, se ţine seama de drepturile de vot menţionate la articolele 9 şi 10 din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi de modificare a Directivei 2001/34/CE (1), precum şi de condiţiile de cumulare stabilite la articolul 12 alineatele (4) şi (5) din directiva menţionată.
(1)JO L 390, 31.12.2004, p. 38.
Statele membre nu iau în considerare drepturile de vot sau acţiunile pe care le pot deţine instituţiile ca urmare a subscrierii de instrumente financiare sau a plasării de instrumente financiare în baza unui angajament ferm, prevăzute în secţiunea A punctul 6 din anexa I la Directiva 2004/39/CE, cu condiţia ca drepturile respective să nu fie exercitate sau utilizate în vreun alt mod pentru a interveni în administrarea activităţii emitentului şi să fie cedate în termen de un an de la data achiziţiei.
(2)Autorităţile competente refuză unei instituţii de credit autorizaţia de începere a activităţii dacă, luând în considerare necesitatea de a asigura administrarea corectă şi prudentă a unei instituţii de credit, nu sunt satisfăcute de caracterul adecvat al acţionarilor sau al asociaţilor în conformitate cu criteriile prevăzute la articolul 23 alineatul (1). Se aplică articolul 23 alineatele (2) şi (3) şi articolul 24.
(3)În cazul în care există legături strânse între instituţiile de credit şi orice alte persoane fizice sau juridice, autorităţile competente acordă autorizaţia numai în cazul în care legăturile respective nu împiedică exercitarea efectivă a funcţiilor lor de supraveghere.
Autorităţile competente refuză unei instituţii de credit autorizaţia de începere a unei activităţi în cazul în care actele cu putere de lege sau actele administrative ale unei ţări terţe, care reglementează activitatea uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice cu care instituţia de credit respectivă are legături strânse, sau dificultăţile prezentate de punerea în aplicare a respectivelor acte împiedică exercitarea efectivă a funcţiilor de supraveghere ale autorităţilor respective.
Autorităţile competente solicită instituţiilor de credit să le ofere informaţiile necesare pentru a monitoriza în mod continuu respectarea condiţiilor menţionate la prezentul alineat.