Art. 10. - Art. 10: Programul de activitate, organizarea structurală şi cadrul de administrare - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2025
Art. 10: Programul de activitate, organizarea structurală şi cadrul de administrare
(1)Statele membre prevăd obligaţia ca cererile de autorizare să fie însoţite de un program de activitate care să descrie tipurile de activităţi prevăzute şi organizarea structurală a instituţiei de credit şi care să indice, de asemenea, întreprinderile-mamă, societăţile financiare holding şi societăţile financiare holding mixte care fac parte din grup. Statele membre solicită, de asemenea, ca cererile de autorizare să fie însoţite de o descriere a cadrului de administrare, a proceselor şi a mecanismelor menţionate la articolul 74 alineatul (1).
(2)Autorităţile competente refuză acordarea autorizaţiei de începere a activităţii unei instituţii de credit, cu excepţia cazului în care constată că procesele, mecanismele şi cadrul de administrare menţionate la articolul 74 alineatul (1) permit o gestionare solidă şi eficace a riscurilor de către instituţia respectivă.