Art. 86. - Art. 86: Riscul de lichiditate - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2025
Art. 86: Riscul de lichiditate
(1)Autorităţile competente se asigură că instituţiile au strategii, politici, procese şi sisteme robuste de identificare, măsurare, gestionare şi monitorizare a riscului de lichiditate în cadrul unui număr corespunzător de termene, inclusiv pe parcursul zilei (intra-day), astfel încât să se asigure că instituţiile menţin rate adecvate de amortizoare de lichidităţi. Respectivele strategii, politici, procese şi sisteme sunt ajustate în funcţie de liniile de activitate, monede, sucursale şi entităţi juridice şi includ mecanisme corespunzătoare de alocare pentru costurile de lichiditate, beneficii şi riscuri.
(2)Strategiile, politicile, procesele şi sistemele menţionate la alineatul (1) trebuie să fie proporţionale cu complexitatea, profilul de risc, sfera activităţii instituţiilor şi toleranţa la risc stabilite de organul de conducere şi să reflecte importanţa instituţiei în fiecare stat membru în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. Instituţiile comunică toleranţa la risc tuturor liniilor de activitate relevante.
(3)Autorităţile competente se asigură că instituţiile, ţinând seama de natura, amploarea şi complexitatea activităţilor acestora, dispun de profiluri de risc de lichiditate care respectă şi nu depăşesc nivelul stabilit pentru un sistem robust şi care funcţionează adecvat.
Autorităţile competente monitorizează evoluţiile înregistrate în legătură cu profilurile de risc de lichiditate, de exemplu caracteristicile şi volumurile unui produs, administrarea riscurilor, politicile de finanţare şi concentrările de fonduri.
Autorităţile competente adoptă măsuri eficace în cazul în care evoluţiile menţionate la al doilea paragraf pot conduce la instabilitatea sistemică sau a unor instituţii individuale.
Autorităţile competente informează ABE cu privire la eventualele măsuri aplicate în conformitate cu al treilea paragraf.
ABE adresează recomandări atunci când este necesar, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(4)Autorităţile competente se asigură că instituţiile elaborează metodologii pentru identificarea, măsurarea, gestionarea şi monitorizarea poziţiilor de finanţare. Metodologiile respective includ fluxurile de numerar semnificative prezente şi preconizate către şi din active, datorii, elemente extrabilanţiere, inclusiv din datorii contingente şi posibilul impact al riscului reputaţional.
(5)Autorităţile competente se asigură că instituţiile fac distincţie între activele gajate şi cele negrevate disponibile în orice moment, în special în situaţii de urgenţă. De asemenea, acestea se asigură că instituţiile iau în considerare entitatea juridică în care se află activele, ţara în care activele sunt înregistrate legal fie într-un registru, fie într-un cont, precum şi eligibilitatea acestora şi monitorizează modul în care activele pot fi mobilizate prompt.
(6)Autorităţile competente se asigură că instituţiile au în vedere şi limitele juridice, de reglementare şi operaţionale existente, impuse potenţialelor transferuri de lichidităţi şi active negrevate dintre entităţi, atât în interiorul Spaţiului Economic European, cât şi în afara acestuia.
(7)Autorităţile competente se asigură că instituţiile iau în considerare diferite instrumente de diminuare a riscului de lichiditate, inclusiv un sistem de limite şi rezerve de lichidităţi, pentru a putea face faţă diferitelor situaţii de criză, precum şi o structură de finanţare şi un acces la sursele de finanţare diversificate într-un mod corespunzător. Dispoziţiile respective se reexaminează cu regularitate.
(8)Autorităţile competente se asigură că instituţiile au în vedere scenarii alternative privind poziţiile de lichiditate şi factorii de diminuare a riscurilor şi că reexaminează ipotezele care stau la baza deciziilor privind poziţia de finanţare cel puţin o dată pe an. În acest sens, scenariile alternative trebuie să vizeze în special elementele extrabilanţiere şi alte datorii contingente, inclusiv cele ale entităţilor special constituite în scopul securitizării (SSPE, Securitisation Special Purpose Entities) sau ale altor entităţi speciale, menţionate în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în raport cu care instituţia acţionează ca sponsor sau oferă un sprijin semnificativ sub formă de lichidităţi.
(9)Autorităţile competente se asigură că instituţiile iau în considerare potenţialul impact al scenariilor alternative privind anumite instituţii, al scenariilor la nivel de piaţă şi al scenariilor alternative combinate. Trebuie avute în vedere diferite perioade de timp şi diferite grade ale condiţiilor de criză.
(10)Autorităţile competente se asigură că instituţiile îşi ajustează strategiile, politicile interne şi limitele cu privire la riscul de lichiditate şi elaborează planuri de urgenţă eficiente, având în vedere rezultatul scenariilor alternative menţionate la alineatul (7).
(11)Autorităţile competente se asigură că instituţiile dispun de planuri de redresare privind lichiditatea care stabilesc strategii adecvate şi măsuri de punere în aplicare corespunzătoare pentru a rezolva problema eventualei lipse de lichidităţi, inclusiv în ceea ce priveşte sucursalele stabilite într-un alt stat membru. Autorităţile competente se asigură că planurile respective sunt testate de instituţii cel puţin o dată pe an, actualizate pe baza rezultatelor scenariilor alternative menţionate la alineatul (8), raportate conducerii superioare şi aprobate de aceasta, astfel încât politicile şi procesele interne să poată fi ajustate în consecinţă. Instituţiile iau măsurile operaţionale necesare în avans pentru a se asigura că planurile de redresare privind lichiditatea pot fi puse în aplicare imediat. Printre aceste măsuri operaţionale se numără asigurarea disponibilităţii imediate a garanţiilor pentru finanţare de la banca centrală. Aceasta include asigurarea disponibilităţii garanţiei în moneda unui alt stat membru, dacă este cazul, sau în moneda unei ţări terţe faţă de care instituţia are expuneri şi, dacă este necesar din punct de vedere operaţional, pe teritoriul unui stat membru gazdă sau al unei ţări terţe faţă de moneda căreia are expuneri.