Art. 157. - Art. 157: Colaborarea privind supravegherea - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2025
Art. 157: Colaborarea privind supravegherea
Autorităţile competente din statele membre în cauză colaborează îndeaproape la supravegherea activităţii instituţiilor care funcţionează, în special printr-o sucursală, în unul sau mai multe state membre, altele decât cele în care îşi au sediul central. Autorităţile competente din statele membre îşi comunică toate informaţiile privind administrarea şi proprietatea asupra unor astfel de instituţii care pot facilita supravegherea acestora şi examinarea condiţiilor de autorizare a acestora, precum şi toate informaţiile care pot facilita supravegherea acestor instituţii în special în ceea ce priveşte lichiditatea, solvabilitatea, garantarea depozitelor, limitarea expunerilor mari, procedurile administrative şi contabile şi mecanismele de control intern.