Art. 55. - Art. 55: Acorduri de cooperare - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2025
Art. 55: Acorduri de cooperare
În conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, statele membre şi ABE pot încheia acorduri de cooperare care să prevadă schimburi de informaţii cu autorităţile de supraveghere ale ţărilor terţe sau cu autorităţi sau organisme ale ţărilor terţe, în conformitate cu articolul 56 şi articolul 57 alineatul (1) din prezenta directivă, doar cu condiţia ca informaţiile furnizate să facă obiectul unei garanţii de respectare a cerinţelor privind secretul profesional care să fie cel puţin echivalente cu cele prevăzute la articolul 53 alineatul (1) din prezenta directivă. Un astfel de schimb de informaţii are drept scop îndeplinirea sarcinilor de supraveghere ale acestor autorităţi sau organisme.
În cazul în care informaţiile provin dintr-un alt stat membru, acestea se divulgă doar cu acordul expres al autorităţilor care le-au transmis şi, după caz, doar în scopurile pentru care autorităţile în cauză şi-au dat acordul.