Art. 48b. - Art. 48 b : Condiţii pentru sucursalele calificate din ţări terţe - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE
Acte UE
Jurnalul Oficial 176L
În vigoare Versiune de la: 28 August 2025
Art. 48b: Condiţii pentru sucursalele calificate din ţări terţe
(1)În cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii în legătură cu o sucursală dintr-o ţară terţă, sucursala respectivă este considerată sucursală calificată dintr-o ţară terţă în sensul prezentului titlu:
a)întreprinderea principală este stabilită într-o ţară care aplică standarde prudenţiale şi un regim de supraveghere în conformitate cu cadrul de reglementare bancară al ţării terţe care sunt cel puţin echivalente cu prezenta directivă şi cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
b)autorităţile responsabile cu supravegherea întreprinderii principale fac obiectul unor cerinţe de confidenţialitate care sunt cel puţin echivalente cu cerinţele prevăzute în titlul VII capitolul 1 secţiunea II din prezenta directivă;
c)întreprinderea principală este stabilită într-o ţară care nu este considerată ţară terţă cu grad înalt de risc care are deficienţe strategice în regimul său privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, în conformitate cu articolul 9 din Directiva (UE) 2015/849.
(2)Comisia poate adopta, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, decizii prin care să stabilească dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (1) literele (a) şi (b) de la prezentul articol în ceea ce priveşte cadrul de reglementare bancară al unei ţări terţe. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 147 alineatul (2).
(3)Înainte de adoptarea deciziei menţionate la alineatul (2) de la prezentul articol, Comisia poate solicita asistenţa ABE în conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 pentru a efectua o evaluare a cadrului de reglementare bancară şi a cerinţelor de confidenţialitate ale ţării terţe relevante şi pentru a emite un raport privind conformitatea cadrului respectiv şi a cerinţelor respective cu condiţiile prevăzute la alineatul (1) literele (a) şi (b) de la prezentul articol. ABE publică rezultatele evaluării sale pe site-ul său web.
(4)ABE ţine un registru public al ţărilor terţe şi al autorităţilor din ţările terţe care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul (1).
(5)Atunci când primeşte o cerere de autorizare în conformitate cu articolul 48c, autoritatea competentă evaluează condiţiile prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol şi la articolul 48a pentru a clasifica sucursala dintr-o ţară terţă în clasa 1 sau în clasa 2. În cazul în care ţara terţă relevantă nu este înscrisă în registrul public menţionat la alineatul (4) de la prezentul articol, autoritatea competentă solicită Comisiei să evalueze cadrul de reglementare bancară şi cerinţele de confidenţialitate ale ţării terţe în sensul alineatului (2) de la prezentul articol, sub rezerva îndeplinirii condiţiei menţionate la alineatul (1) litera (c) de la prezentul articol. Autoritatea competentă clasifică sucursala dintr-o ţară terţă în clasa 1 în aşteptarea adoptării de către Comisie a unei decizii în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol.